Sfântul Proroc Avdie-Obadia
Care se prâznuieşte de către Sfânta Biserică în ziua de 19 noiembrie
Râu de ape tainice ieşind din adâncid Darurilor Duhului te-ai făcut, fericite Avdie.[1]
INTRODUCERE
Numele
Profetului Avdie (cunoscut şi ca Obadia) înseamnă „slujitor"
sau „închinător al Domnului". Conform celor
arătate de către Clement Alexandrinul (cca 150-215), în Stromatele, în timpul domniei
regelui Iosafat (872-847 î.Hr.), care a stăpânit 25 de ani peste Regatul Iuda,
au activat trei proroci importanţi: Ilie Tesviteanul, Miheia fiul lui Imla[1]
şi Avdie fiul lui Anania.
Iosafat a domnit în
Regatul Iuda, într-o vreme când în Regatul Israel s-au succedat la tron regii
Omri (885-874), Ahab (874-853), Ahazia (853-852) şi Ioram (852-841). De mare
ajutor în datarea vieţii şi activităţii prorocului sunt chiar versetele 11-14
ale cărţii sale, despre care se socoteşte că se referă la cucerirea
Ierusalimului de către palestinieni şi arabi, în timpul domniei regelui Ioram
(cca 844) [cf. II Cronici 21:16 sq.; IV Regi 8:20].
Cartea lui Avdie, scrisă într-o limbă
cultivată, este cea mai scurtă dintre toate cărţile profetice ale Vechiului
Testament, numărând doar 21 de versete, în Septuaginta, Cartea lui Avdie se află între Cartea lui Ioil şi Cartea lui Iona,
ordinea
fiind următoarea: Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie şi Iona - spre deosebire de
ordinea din Textul Masoretic: Osea, Ioil, Amos, Avdie, Iona şi Miheia. Cartea lui Avdie face parte dintre
cărţile profetice ale Vechiului Testament care nu sunt citate în Noul
Testament.
Urmaşii lui Isav,
fratele patriarhului Iacov, erau cunoscuţi sub numele de edomiţi. Profetul
Avdie vorbeşte, în cartea sa, despre căderea şi distrugerea edomiţilor. Edomul
(Edom = forma elenistică pentru Idumeea) se afla în sud-estul
ţinutului lui Iuda, învecinându-se cu acesta. De aici, se întindea pe o
distanţă de aproximativ 160 km[2]
spre sud, de la Marea Moartă până la Eliat sau la Golful Aqaba. Era mărginit de
deşert la est şi de Arabah la vest; în partea de nord se afla Valea Zared, iar
în partea de sud Marea Moartă forma o frontieră naturală cu ţinutul Moab. Zona
cea mai dens populată se afla pe o suprafaţă de aproximativ 115 km2,
la sud de râul Zared, unde se prezenta sub forma unei fâşii muntoase înguste;
aici se afla cel mai important oraş edomit,şi anume Boţra. Aşezările fortificate ale edomiţilor erau: Sela
(Petra), Teman şi Botra. Edomul mai era cunoscut si sub denumirea de Tara Seir,
locuitorii tării acesteia fiind urmaşi ai horitilor, care au trăit în Edom înainte de a
se strămuta de aici sau de a se integra cu edomiţii.
Numele de Edom este un derivat de la
adjectivul „roşu", fiind legat de culoarea fierturii pentru care Isav
şi-a vândut dreptul de întâi născut [cf. Facerea 25:30]. De altfel, culoarea
aceasta îl caracterizează pe Isav chiar de la naştere [cf. Facerea 25:25]. în
fapt, roşul este şi nuanţa predominantă a peisajului edomit: culmile nisipoase
şi înălţimile stâncoase din acest ţinut au o tentă roşiatică. Aici locuiau
edomiţii, înconjuraţi de stânci greu accesibile, care împrejmuiau capitala
lor: cetatea Petra.
În Cartea lui Avdie citim despre atacurile
la care a fost supusă cetatea, din pricina „măcelului şi a silniciei"
săvârşite împotriva „fratelui tău Iacov" [cf. Avdie 10]. Vechiul
Testament prezintă un şir lung de brutalităţi şi de nedreptăţi săvârşite de-a
lungul timpului de către edomiţi la adresa israeliţilor. Animozităţile au
început încă din timpul vieţii lui Iacov şi Isav [cf. Facerea 27:40-41]. Iar
ura a răbufnit din nou la suprafaţă, prin atitudinea mereu duşmănoasă a
edomiţilor împotriva lui Israel, în special după ieşirea din robia egipteană,
când edomiţii le-au interzis israeliţilor să traverseze teritoriul lor [cf.
Numerii 20:14-21; cf. Deuteronom 2:4; Judecători 11:17-18]. Astfel, pentru
acestea şi altele asemenea acestora, edomiţii sunt număraţi printre principalii
potrivnici şi spoliatori ai lui Israel, încă din perioada anterioară domniei
primului rege israelit, Saul (1043-1003 î.Hr.), care i-a pus pe fugă [cf. I
Regi 14:47-48]. Dacă luăm în considerare acest context în mod constant ostil,
vom înţelege mult mai bine campaniile militare deosebit de ferme ale regelui
David (1040-970 î.Hr.) [cf. III Regi 11:15; Psalm 59]. David şi-a propus să-i
înfrângă pe edomiţi, făcând din aceasta unul dintre obiectivele principale ale
domniei lui. Cu toate acestea, relaţiile s-au menţinut ostile şi ulterior.
Incidente au mai avut loc şi în timpul domniilor lui Ioram (853 î.Hr.) [cf. II
Cronici 21:8], Amasia (759 î.Hr.) [cf. II Cronici 25:11] şi Ahaz (753 Î.Hr.)
[cf. II Cronici 28:16-21]. Apogeul acestor animozităţi va fi atins prin
atitudinea de bucurie pe care edomiţii şi-o vor manifesta cu exaltare atunci
când vor afla vestea că Ierusalimul a căzut şi a fost devastat [cf. Psalm
139:9-10; Plângeri 4:22; lezechiel 35:5].
Distrugerea edomiţilor
este atestată şi în Cartea lui Maleahi, care vorbeşte deja la
trecut despre felul cum Edomul a fost pustiit, iar moştenirea lui a fost dată
şacalilor pustiului [cf. Maleahi 1:3].'
Până în
anul 312 î.Hr., nabatenii, un popor de origine arabă, îi strămutaseră deja pe
edomiţii din Petra. Ei s-au retras pe teritoriile din sudul Palestinei, însă
aici, în epoca macabeilor (134-104 î.Hr.), au fost subjugaţi de către Ioan
Hircan. În anul 70 d.Hr. au fost nimiciţi la un loc cu evreii, ca urmare a revoltei
acestora din urmă împotriva romanilor. Alte locuri biblice care vorbesc despre
nenorocirea edomiţilor sunt: Isaia 34:6; Iezechiel 25:12-14; 35:1-15; Amos
1:11-12.
Prorocul
Avdie s-a născut în anul 800 î.Hr. şi provine din ţinutul Sichem, mai precis
din Bethacharam (ebr. bet ha-kerem), care înseamnă „casa-viei". Sfântul
Nicolae Velimirovici este de părere că Prorocul Avdie este una şi aceeaşi
persoană cu de Dumnezeu temătorul şi mai-marele Curţii lui Ahab[3],
cel de-al optulea rege din Regatul Israel. Această opinie este susţinută şi în
cadrul tradiţiei iudaice. Josephus consemnează că Ahab „nu s-a deosebit cu
nimic de regii care au fost "înaintaşii săi, decât prin faptul că s-a
dedat celor mai josnice nelegiuiri [...]. S-a căsătorit cu fiica lui Ithobal,
regele Tirului şi al Sidonului, numită Izabela, care 1-a învăţat să-i venereze
pe zeii pământeşti. Izabela era o femeiuşcă întreprinzătoare şi atât de
cutezătoare, încât a avut neruşinarea şi nesăbuinţa de a înălţa o capişte
zeului pe care tirienii îl numesc Bel, sădind în jurul lui o dumbravă cu tot
felul de pomi. Apoi şi-a înzestrat zeul cu preoţi şi cu falşi proroci. De multe
tagme asemănătoare era înconjurat regele, care i-a întrecut în necredinţă şi în
fărădelege pe toţi înaintaşii săi."[4]
1. Avdie salvează o sută de proroci [III Regi 18:4]
Avdie nu a urmat exemplul nefericit al regelui, ci a
continuat să slujească singurului Dumnezeu adevărat. Regina păgână Izabela a fost
mustrată de către Prorocul Ilie şi, ca urmare, a început să-i persecute pe toţi
prorocii lui Dumnezeu. În aceste condiţii, Avdie a luat o sută de proroci şi
i-a ascuns, cincizeci într-o peşteră şi cincizeci în alta, şi i-a hrănit cu
pâine şi cu apă. Sfântul Atanasie cel Mare (cca 296-373) confirmă acest lucru,
arătând: „Ce vor mai avea de spus cei mereu gata să spună orice, acum că îl văd
pe marele Ilie, după ce a fost chemat de către Domnul şi după învierea din
morţi: că se ascunde de frica lui Ahab? Că fuge să-şi caute adăpost din
pricina ameninţărilor Izabelei? Şi că, în vremea aceasta, fiii prorocilor,
atunci când potrivnicii pornesc pe urmele lor, îşi află ascunziş cu ajutorul
lui Avdie şi stau la adăpost în peşteri?" Este demonstrat că aceşti o sută
de proroci au stat ascunşi în grotele din vecinătatea capitalei - altcum Avdie,
mai-marele Curţii, nu ar fi putut să-i aprovizioneze cu regularitate, fară a fi
fost surprins asupra faptului.
De
asemenea, ne este cunoscut faptul că Avdie, contemporan cu marele Proroc Ilie,
îl ţinea pe acesta în mare cinste întru toate, fiind chiar ucenic al
Tesviteanului. Avdie a suferit multe încercări pentru dragostea ce o avea faţă
de învăţătorul său, însă Dumnezeu 1-a ferit de toate cele ce i-ar fi putut face
cu adevărat rău.
2. Avdie, mai-marele Curţii, şi Ilie Prorocul se întâlnesc în taină
[III Regi 18:5-20]
După trecere de mai
multe zile, a fost cuvântul Domnului către Ilie în anul al treilea, zicând:
Du-te şi te arată lui Ahab şi Eu voi da ploaie pe pământ! Şi a plecat Ilie să
se arate lui Ahab, în Samaria fiind foamete mare. Atunci a chemat Ahab pe
Obadia, mai-marele Curţii, şi Obadia era un om foarte temător de Dumnezeu [III Regi
18:1-3]. La aceasta, Josephus adaugă informaţia că Avdie era însărcinat şi cu
îngrijirea turmelor de vite ale suveranului[5].
S-a întâmplat atunci că regele Ahab i-a poruncit lui
Avdie: „Vino, să străbatem întreg cuprinsul ţării până ce vom ajunge la
locurile cu izvoare şi cu pâraie de apă şi cu iarbă, pentru a izbăvi de la
moarte caii şi vitele, ca să nu piară din pricina secetei acesteia."[6]
Şi, înainte de a porni la drum, şi-au împărţit ţara în două, fiecare urmând să
cutreiere partea revenită în urma împărţirii. Ahab a pornit într-o parte, iar
Avdie în cealaltă parte, de unul singur. Aşadar Avdie era singur pe cale,
atunci când Ilie i-a ieşit înainte. Avdie a căzut cu faţa la pământ înaintea
profetului, spunând: „Ilie, domnul meu, tu însuţi eşti?" Iar Ilie i-a
răspuns: „Da, eu sunt. Du-te şi spune stăpânului tău: Iată, aici este
Ilie." Iar Avdie a spus: „Cu ce oare am păcătuit, de vreme ce tu mă dai
acum pe mâna lui Ahab, ca să mă omoare? Aşa cum Dumnezeu viu este, nu este neam
sau regat unde stăpânul meu să nu fi trimis oameni să te caute, iar dacă
trimişii lui se întorceau şi ziceau: nu l-am găsit acolo - atunci el trimitea
foc asupra neamului sau asupra regatului aceluia, fiindcă trimişii lui nu te
găsiseră. Iar acum tu mă trimiţi să-i spun stăpânului meu: Iată, aici este
Ilie. Va veni vremea când eu voi fi plecat de aici, iar Duhul Domnului te va
purta într-un ţinut pe care eu nu-1 ştiu, iar când voi intra să-i vorbesc despre
acestea lui Ahab, el nu te va găsi şi pe mine mă va ucide. Dar, iată, servitoul
tău se teme de Dumnezeu încă din tinereţile sale. Oare nimeni să nu-ţi fi
spus, domnul meu, ce am făcut eu atunci când Izabela a ucis prorocii Domnului?
Cum am ascuns eu atunci o sută de bărbaţi dintre prorocii Domnului, cincizeci
într-o peşteră şi alţi cincizeci într-alta? Şi cum i-am hrănit pe toţi cu
pâine şi cu apă? Iar acum tu îmi spui mie: Du-te şi spune stăpânului tău: Iată,
aici este Ilie. Stăpânul meu mă va ucide." Iar Ilie i-a răspuns: „Aşa după
cum Dumnezeul Duhurilor, înaintea Căruia stau eu, viu este, tot asa astăzi mă
voi înfatisa eu înaintea lui."
Atunci Avdie a mers înaintea lui Ahab şi i-a spus
despre Ilie. Iar Ahab în grabă s-a dus să-1 vadă pe Ilie. Şi a întâlnit Ahab pe
Ilie şi a zis Ahab către Ilie: „Tu eşti acela care tulbură pe Israel?" Iar
Ilie a răspuns: „Nu eu fac tulburare în Israel; ci tu şi casa tatălui tău,
pentru că v-aţi lepădat de Domnul Dumnezeul nostru şi v-aţi dus după Baali. Iar
acum trimite în tot Israelul şi să-mi aduni la Muntele Carmel pe toţi prorocii
ruşinii, 450 la număr, dimpreună cu cei din dumbrăvi, 400 la număr, care
mănâncă la masa Izabelei." Iar Ahab a trimis în tot Israelul şi i-a
adunat pe toţi prorocii la Muntele Carmel.
3. Ilie Prorocul salvează viaţa căpeteniei Avdie [IV Regi 1]
În alt loc din Sfânta
Scriptură putem citi încă o relatare referitoare la Avdie Prorocul; aici este
vorba despre o întâmplare din vremea când Domnul Dumnezeu nu-1 chemase încă la
slujirea profetică. Unii cred că este posibil ca Prorocul Avdie să fi fost,
aici, căpetenia celor cincizeci de oameni pe care Prorocul Ilie i-a cruţat şi
care ulterior l-au adus pe Ilie înaintea regelui Ohozia, fiul şi urmaşul lui
Ahab. Această tradiţie este atestată de către Sfântul Epifanie al Salaminei
(cca 315-403)[7].
Acest Ohozia, fiul cel mare al lui Ahab şi al
Izabelei, a domnit mai puţin de doi ani (850-849 î.Hr.). Ohozia a căzut printre
gratiile balustradei balconului de la foişorul regal aflat la etaj, s-a
îmbolnăvit şi a trimis soli să întrebe pe Baal-Zebub, idolul din Ecron, dacă se
va mai însănătoşi el vreodată. In vreme ce oamenii regelui erau deja pe cale,
Domnul Dumnezeu 1-a chemat pe Ilie Tesviteanul şi 1-a trimis să le iasă înainte
solilor şi să-i oprească din drum. „Au doară în Israel nu este Dumnezeu, de vă
duceţi să întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? De aceea aşa zice
Domnul: Din patul în care te-ai suit, nu te vei mai coborî, ci vei muri"
[cf. IV Regi 1:2-4]. Astfel, Ilie a ascultat cuvântul Domnului şi a mers să-1
împlinească.
Iar când trimişii s-au întors înaintea lui Ohozia si
i-au transmis cuvintele lui Ilie, regele a întrebat: „Ce înfăţişare avea omul
acela care v-a ieşit înainte şi v-a grăit cuvintele acestea?" Solii i-au
răspuns: „Omul acela este păros peste tot şi încins peste mijloc cu o
cingătoare de curea." „Acela este Ilie Tesviteanul" - a conchis
regele [cf. IV Regi 1:5-8].
Apoi, Ohozia a trimis la Ilie pe una dintre căpeteniile
sale, care era mai-mare peste cincizeci de oameni, dimpreună cu cei cincizeci
pe care-i conducea. Aceştia au urcat la Ilie, în munte. Căpetenia celor
cincizeci s-a adresat prorocului şi i-a spus: „Omule al lui Dumnezeu, regele
te-a chemat, coboară!" Dar Ilie a răspuns: „Dacă omul lui Dumnezeu sunt
eu, atunci foc să se coboare din cer şi să te ardă pe tine şi pe cei cincizeci
ai tăi!" Şi, într-adevăr, s-a coborât foc din cer şi i-a mistuit pe
căpetenie şi pe cei cincizeci de oameni ai săi [cf. IV Regi 1:9-10].
Regele a mai trimis şi
a doua oară, o a doua căpetenie peste cincizeci, împreună cu cei cincizeci pe
care-i conducea. Acesta i-a adresat lui Ilie următoarele cuvinte: „Omule al
lui Dumnezeu, iată ce zice regele: Coboară degrabă!" Dar Ilie i-a răspuns
şi acestuia: „Dacă omul lui Dumnezeu sunt eu, atunci foc să se coboare din cer
şi să te ardă pe tine şi pe cei cincizeci ai tăi!" Şi foc s-a coborât din
cer iarăşi şi i-a mistuit pe căpetenie şi pe cei cincizeci ai săi [cf. IV Regi
1:9-12].
„Şi a mai trimis regele
a treia oară o căpetenie peste cincizeci. Dar a treia căpetenie, venind şi
căzând în genunchi înaintea lui Ilie, 1-a rugat, zicând: Omul lui
Dumnezeu, să nu fie trecut cu vederea de ochii tăi sufletul meu şi sufletul
acestor cincizeci de robi ai tăi! Iată, s-a coborât foc din cer şi a mistuit
pe cele două căpetenii peste cincizeci şi pe oamenii lor; acum însă să nu fie
sufletul meu trecut cu vederea de ochii tăi! Atunci
îngerul Domnului a zis către Ilie: Du-te cu el şi nu te teme de el! Şi s-a
sculat Ilie şi s-a dus cu el la rege [cf. IV Regi 1:13-15].
Profetul Ilie a vorbit atunci către regele Ohozia,
spunând: „Aşa zice Domnul: De vreme ce tu ai trimis soli să întrebe pe
Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca şi cum în Israel n-ar fi Dumnezeu, ca să-I
ceri cuvântul, de aceea din patul în care te-ai suit nu te vei mai coborî, ci
vei muri [IV Regi 1:16]. Astfel, Ohozia a murit, după
cuvântul Domnului rostit prin Ilie Prorocul.
În Vieţile Sfinţilor se arată că Prorocului
Ilie i s-a făcut milă de Avdie şi, astfel, nu s-a mai rugat ca focul din cer
să-1 mistuie şi pe acesta. A luat aminte la smerenia cu care s-a apropiat Avdie
de el, la faptul că a căzut în genunchi înaintea lui spre a nu pieri în foc,
asemenea celorlalte două căpetenii şi oamenilor acelora care fuseseră acolo
înaintea lui. Josephus afirmă că Ilie s-a lăsat înduplecat „de vorbele şi
purtarea prevenitoare" ale lui Avdie. Ca urmare, după moartea regelui,
Avdie a părăsit Curtea regală şi s-a alăturat lui Ilie, slujind împreună cu
acesta. Avdie s-a făcut ucenic lui Ilie şi a prorocit mult. A răposat în pace
şi s-a alăturat astfel părinţilor săi[8].
Fericitul Ieronim (cca 342-420) consemnează într-o
notă epistolară referitoare la călătoria în Ţara Sfântă a Sfintei (cum o
numeşte el) Paula, că „în Samaria, Prorocii Elisei, Avdie şi Ioan Botezătorul
se odihnesc unul lângă altul", în continuare, Fericitul Ieronim scrie că
„Paula a fost cutremurată de faptele minunate la care a fost martoră; căci ea a
văzut aici demoni gemând în chinuri înaintea mormintelor acestor sfinţi, oameni
urlând ca lupii, lătrând asemenea unor câini, răcnind ca leii, sâsâind ca
şerpii şi mugind ca vitele. Îşi răsuceau capetele şi le plecau până ce atingeau
pământul; femeile erau ridicate în aer cu capul în jos, fară însă ca hainele să
alunece de pe ele. Paula fu cuprinsă de milă la vederea acestora şi lacrimi
începură să i se prelingă din ochi, rugând pe Domnul Dumnezeu să Se
milostivească de oamenii aceia. Şi, oricât de slăbită ar fi fost, Paula a urcat
totuşi muntele cu piciorul, căci în acel munte se aflau peşterile unde
stătuseră ascunşi cei o sută de proroci în timpul persecuţiei şi al foametei;
Avdie le găsise acolo adăpost şi le aducea pâine şi apă"[9].
Mărturisitorul, ierarhul şi făcătorul de canoane
Cuviosul Teofan din Niceea (+ 845) laudă felul de a fi al Prorocului Avdie,
într-o frumoasă cântare a Sfintei Biserici: „Cel ce cu cunoştinţă mai înainte
vede arătat toate, văzând neturburarea şi curăţia şi lumina inimii tale,
fericite, te-a preamărit pe tine, ca pe un proroc de Dumnezeu primitor. [...]
Ca unul ce mai înainte ţi-ai curăţit sufletul de patimi, luând Darul prorociei
prin Duhul Sfânt, strigai: Slavă puterii Tale, Doamne !"'
Cartea are două
direcţii principale, care se intersectează: distrugerea Edomului [cf. Avdie
1:8], citat de asemenea ca Isav [cf. Avdie 6, 8-9, 18] şi caTeman [cf. Avdie 9]
şi răzbunarea lui Iuda [cf. Avdie 12], menţionat aici prin nume ca Iuda [cf.
Avdie 10, 17, 18], Ierusalim [cf. Avdie 11, 20] şi Muntele Sion [cf. Avdie 17,
21], cu sensul mai larg de Israel, ca întreg [cf. Avdie 18-20]. Alăturarea
numelor de Iacov şi Isav atrage atenţia asupra legăturii de sânge dintre cele
două popoare. Alte prorocii ale acestui proroc se referă la căderea lui
Lucifer, la soarta destinată evreilor care L-au respins pe Iisus, la mântuirea
neamurilor păgâne şi la izbăvirea ce va să vină din Sion.
Cuviosul Teofan cântă: „Luminându-te cu lumina cea
dumnezeiască şi cerească, ai spus mai înainte mântuirea ce va să fie
oamenilor, preafericite."[10]
1. Prorocii împotriva lui Edom [Avdie 8-12]
A. În ziua aceea, zice
Domnul, [...] voi pierde pe înţelepţii Edomului şi priceperea din muntele lui
Isav. Se vor înspăimânta vitejii tăi, Temane, ca toţi din muntele lui Isav să
piară. Din pricina măcelului şi a silniciei fratelui tău Iacov, vei fi acoperit
de ruşine şi vei pieri de-a pururi! In vremea când tu erai de faţă, cei străini
se făceau stăpâni pe avuţia lui şi cei de altă lege veneau în porţile lui şi
asupra
Ierusalimului au aruncat sorţi, şi tu erai ca unul dintre aceia! [Avdie 8-11]
Fericitul Ieronim
învaţă: „Prorocul Avdie se exprimă virulent la adresa lui Edom, cel înroşit de
sânge, şi la adresa făpturilor născute din pământ. Căci Edom înseamnă roşu, iar Adam înseamnă pământ. Edom este lovit cu sabia
Duhului din pricina neîmpăcatei duşmănii pe care i-o poartă fratelui său
Iacov."[11]
Sfântul Paulin de Nola (353/4-431) arată într-un poem
despre Psalmul 36, că acesta ar fi fost alcătuit de un „grup de iudei aflaţi în
robie lângă apa cea plină de amărăciune a Babilonului, într-o vreme când
edomiţii îşi manifestau încă o dată duşmănia lor tradiţională faţă de Israel
[cf. Iezechiel 35:5]. Cu acel prilej, edomiţii s-au alăturat babilonienilor la
distrugerile care s-au făcut atunci în Ierusalim [cf. Avdie 10] — iar
psalmistul îi priveşte ca pe nişte potrivnici ai Dumnezeului lui Israel şi ca
pe unii sortiţi pieirii."[12]
B. Nu te uita la ziua
fratelui tău, a prăpădului venit peste el! Nu te veseli de fiii lui Iuda în
ziua pieirii lor! Nu grăi trufaş în vremea aceea de strâmtorare! [Avdie 12].
Sfântul
Ambrozie de Milan (cca 339-397) atrage atenţia: „Căci tot cel ce se bucură de
căderea aproapelui se bucură de biruinţa diavolului."[13]
2. Înfrângerea lui
Lucifer [Avdie
4]
Dacă te vei înălţa ca vulturul şi-ţi vei face
cuibul tău printre stele, şi de acolo te voi da jos, zice Domnul [Avdie 4].
Fericitul Ieronim spune
că versetul acesta se referă la Lucifer, cel ce a fost stea
strălucitoare, fecior al dimineţii [Isaia 14:12] şi a fost crescut într-un paradis al bucuriei; lui
îi este destinată sentinta: dacă te vei înalta ca vulturul si-ti
vei face cuibul tău printre stele, şi de acolo te voi
da jos - zice Domnul [Avdie 4]. Căci el este cel ce a grăit în
inima lui: Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului Celui
puternic voi aşeza jilţul meu! In muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în
fundurile laturei celei de miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea
cu Cel Preaînalt voi fi [Isaia 14:13-14],[14]
3. O prorocie către iudei [Avdie 15]
Că aproape este ziua
Domnului pentru toate neamurile! Cum ai făcut aşa ţi se va face; fapta se
va întoarce asupra ta [Avdie 15].
Sfântul Chiril al Alexandriei (378-444) arată că versetul
acesta din Cartea Prorocului Avdie vorbeşte despre soarta
iudeilor, care cu toţii au strigat, zicând: Ia-I pe Acesta
şi eliberează-ne pe Baraba [Luca 23:18]. Sfântul Chiril scrie: „Ce tulburare a
mintii si nebunie a inimii, fraţilor, ce boală de ocară si plină de toată
minciuna, scornită de pornirile josnice, trage omul spre tot lucrul rău şi
adeseori ne împinge să păcătuim chiar şi împotriva slavei dumnezeieşti! Aşa a
fost, după cum putem vedea aici, şi cu sinagoga evreilor; căci ei au păcătuit
împotriva lui Hristos şi, ca urmare, au avut de suferit tot chinul şi toată
ruşinea, condamnaţi fiind prin hotărârea cea dreaptă a lui Dumnezeu să aibă
parte de soarta pe care ei înşişi au sortit-o Celui ce i-a ridicat la viaţă.
Căci aşa după cum ei L-au târât pe Iisus înaintea lui Pilat, tot astfel ei
înşişi au fost daţi pe mâinile romanilor, care i-au făcut robi, luându-le
pământurile şi distrugându-le oraşul unde se aflau toată floarea nobilimii lor
şi cele mai de cinste şi mai sfinte locuri ale lor, dându-le pe toate pradă
focului şi săbiei. In ei s-au împlinit, aşadar, cuvintele sfinţilor proroci
care spun: Vai de cel rău, că răutatea este a lui şi va fi
judecat după faptele lui [Isaia 3:11] şi Cum ai făcut aşa
ţi se va face; fapta se va întoarce asupra ta. [Avdie 15]"[15]
Sfântul Teofan cântă, la praznicul prorocului,
astfel: „Văzând vedeniile cele ce adevărat s-au arătat ţie de la Dumnezeu, ai
propovăduit fraţilor celor cu credinţă rea piericiunea cea cumplită şi
pierzarea lor cea după dreptate, fericite."[16]
4. Prorocie despre mântuirea
neamurilor
Că
aproape este ziua Domnului pentru toate neamurile! [Avdie 15]
Sfântul
Teofan arată într-una din cântările de la praznicul prorocului: „Lu- minându-te
cu lumina cea dumnezeiască şi cerească, ai spus mai înainte mântuirea ce va să
fie neamurilor, preafericite."[17]
Ci numai în Muntele
Sionului va fi mântuire şi sfânt va fi, şi casa lui Iacov va stăpâni pe cei
care au stăpânit-o [Avdie 17].
Sfântul Teofan aşterne în cântare cuvintele prorocului
despre izbăvirea Muntelui Sion, spunând: „Arătatu-te-ai împodobitor Bisericii,
preafericite, propovăduind că din Sion va să iasă Mântuitorul, Căruia strigăm:
Slavă puterii Tale, Doamne!"[18]
[1] Pentru mai multe
date biografice referitoare la acest proroc, vezi p. 317, unde facem câ-
teva precizări
legate de Sfântul Proroc Miheia prăznuit pe 14 august, precum şi nota 2, p.
317, pentru detalii în legătură cu martiriul prorocului cu acelaşi nume, fiul
lui Imla şi care a trăit cu aproape un secol mai târziu. Precizările au rostul
de a ne ajuta să nu-1 confundăm cu Prorocul Miheia, despre care vom vorbi mai
târziu şi care poartă acelaşi nume.
[3] The
Expositor's Bible Commentary, s.v., „Obadiah", ed. Frank E. Goebelein,
Zondervan Publishing House, 1986, Grand Rapids, MI.
[4] Flavius Josephus, The
Antiquities ofthe Jews, VIII, cap. XIII, în voi. The Works of
Josephus, trad. William Whiston, Hendrickson Pub. Peabody, MA,
1988, p. 236. [Pentru versiunea în lb. rom., vezi Flavius Josephus, Antichităţi
iudaice, voi. 1, VIII, XIII, 1, trad. Ion Ac- san, Ed. Hasefer,
Bucureşti, 1999, pp. 479-480 (n. tr.)}.
[5] Flavius Josephus, op. cit., VIII, XIV, p. 237
[Pentru versiunea în lb. rom. vezi ed. cit., VIII, XIII.4, p.
481. Aici, forma numelui este „Obedias" (n. tr.)].
[6] Fragmentul ce urmează nu este preluat din opera
lui Flavius Josephus, astfel că nu am urmat,
aici, versiunea românească a Antichităţilor iudaice, ci ne-am orientat
strict după textul autorului (n. tr.).
[7] „Prophet
Obdios", în voi. The Great Synaxaristes ofthe Orthodox Church, ediţia a V-a, voi.
XI, arhim. Matthew Langes, Atena, 1979, p. 541, n. 1. Ioan al Ierusalimului
este şi el unul dintre susţinătorii acestei tradiţii. Lucrarea citată
consemnează faptul că Alexandru Mavrocordat, în lucrarea Judaica, îşi exprimă
dezacordul faţă de ideea că mai-marele Curţii şi căpitanul despre care vorbim
ar putea fi identificaţi cu Prorocul Avdie. Acesta consideră că, după moartea
lui Ahab, Avdie nu a devenit unul dintre cei 50 de căpitani, ci a părăsit
Curtea regală, dedicân- du-se întru totul slujirii profetice. De altfel, unii
cercetători subliniază că un fragment din textul Cărţii lui
Avdie [1-6] este foarte apropiat de Ieremia 49:14-16, 9, 10. In mod firesc,
această apropiere a ridicat problema întâietăţii textelor, conturându-se trei
variante de răspuns posibile: (1) preeminenţa lui Avdie; (2) Ieremia ca sursă
originală şi Avdie inspirându-se de aici; (3) o sursă acum pierdută, dar
valorificată de ambii proroci. Această sursă comună antiedomită este explicaţia
general împărtăşită pentru similarităţile existente între Avdie şi Ieremia,
Ieremia tratând-o cu mai multă largheţe, iar Avdie preluând-o cu mai multă
acribie. Vezi Obadiah, în voi. Andrew E. Hill, John H. Walton, A Survey
ofthe Old Testament, ed. cit., 1991.
[8] „Prophet Obdios" , în voi. The Great
Synaxaristes ofthe Orthodox Church, loc. cit.; Flavius Josephus, op. cit., IX, II, p. 246
[în trad. rom., vezi ed. cit., p. 507 (n. tr.)\.
[9] Sf. Ieronim, Letters and
Select Works: Letter XLVI, în ed. cit., pp. 65, 201-202. Vezi şi Epist. 108:8-14, în voi. The Church
Fathers on the Bible, ed. Frank Sadowski, S.S.P., pp. 196-197.
[12] The Poems of St. Paulinus of Nola, 9, în voi. Ancient
Christian Writers, nr. 40, trad. P.G. Walsh, Newman Press, NY, p. 363.
[13] Sf. Ambrozie, Concerning
repentance, II.VIII, în voi. Letters and
Select Works, în col. Ni- cene and
Post-Nicene Fathers, voi. X, trad. pr. H. DeRomestin, M.A., ed. Philip
Schaff, D.D. L.L.D., Henry Wace D.D., Eerdmans Pub., Grand Rapids, MI, 1979,
pp. 354-355.
[15] Sf. Chirii al Alexandriei, Commentary
on the Gospel of Saint Luke, 23, Hom. 151, trad. R.
Payne Smith, Studion Publishers, NY, 1983, pp. 601-603.
' Cf. III Regi 18:3. De notat că în versiunile Bibliei
în limba română, publicate cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române, numele prorocului este redat după textul grecesc al Septuagintei, şi
anume „Avdie", respectiv „Avdia" (apud Biblia lui Anania), în vreme
ce numele mai-marelui Curţii regelui Ahab este redat după textul ebraic, şi
anume „Obadia" (n. tr.).
1 Am păstrat pentru versetele
scripturistice citate numele de Obadia, aşa cum apare în
versiunea Bibliei în limba română, publicată cu aprobarea Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române, pe care o utilizăm ca referinţă în traducerea de
faţă. Vezi şi supra, nota 1, p. 32 (n. tr.).
' Minei, 19 noiembrie, Sf.
Proroc Avdie, Utrenie, canon, peasna 1 şi peasna a 4-a, alcătuire a lui
Teofan.
[1] Minei, 19 noiembrie, Sf.
Proroc Avdie, Utrenie, canon, peasna 3, alcătuire a luiTeofan. Pentru versiunea
în lb. rom. s-a folosit Mineiul lunei noemvrie, ed. a II-a,
Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1929 (n. tr.).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu