Despre binecuvîntarea
celor doisprezece patriarhi
Scopul cuvîntului de faţa este să istorisească toate cele spuse de protopărintele Iacob că se vor întîmpla în cursul timpului celor născuţi din el. Dar mai intîi e de mărturisit clar că înţelesul celor spuse e greu de ajuns şi nu e la îndemîna multora. Căci exprimarea lor este în formă de ghicitură şi întunecoasă. Fiindcă e amestecat cu modul binecuvîntării, ceea ce e deosebit şi mai greu de aflat. Dumnezeiescul Iacob făgăduieşte să vestească fiilor săi de mai înainte cele din urmă. Dar aminteşte şi de cele ce au trecut şi de măsura păcatului, întîi al lui Ruben, apoi al lui Simeon şi Levi, vecin cu al lui şi îndată după el. Apoi cine ar îndrăzni să spună că este un mod de binecuvîntare amintirea păcatului de mai înainte şi că cel ce face aceasta nu e cugetat ca mincinos şi s-a abătut de la raţiunea cuvenită ? Deci e foarte adînc şi nu uşor de înţeles de cei ce voiesc, cuvîntul despre aceasta. Care zicem deci că e înţelesul celor spuse ? Explicarea proorociei ne va pune în faţă un chip al întregului neam, adică al celor din fiecare seminţie, cum vor fi şi în cursul timpului, fie de condamnat unele, fie de aprobat, sau prin ce stări vor trece şi unde vor sfîrşi. Priveşte deci cum din cele ce s-au petrecut zugrăveşte cele ce vor fi pe urmă, sau face tălmăcirea celor ce vor fi ca pe o amintire şi ca pe o înainte arătare a lor.
Deci s-a scris aşa : «A chemat Iacob pe fiii lui şi a zis .Adunati-vă ca sa vă spun vouă ce vi se va întîmpla în zilele de pe urmă. Adunati-vă şi ascultaţi fiii lui Iacob. Ascultaţi pe Israel, tatăl vostru» (Fac. 49, 1—2).
Despre Ruben
«Ruben, întîiul născut, tu, tăria mea şi începutul fiilor mei, aspru te-ai purtat, aspru şi îndărătnic. Te-ai revărsat în ocări ca apa, să nu fierbi. Te-ai urcat pe palul tatălui tău, ai întinat aşternutul pe care te-ai urcat» (Fac. 49, 5—4). Căci Ruben a violat nunta tatălui său, a fost prins pe faţă, a săvîrşit cele neîngăduite şi un lucru rău şi a fost condamnat chiar de hotărîrile lui Iacob. «Căci s-a arătat răul înaintea lui Iacob» (Fac. 42, 36). Dar cred că nu va socoti cineva că ceea ce a trecut va fi în timpurile din urmă. Ar fi prosteşte să se cugete astfel. Dar referind chipul păcatului la ceva corespunzător, vom vedea în el păcatul poporului întîi născut, adică al lui Israel. Dumnezeu şi-a apropiat Sinagoga din Egipt ca pe o soţie, prin legătura spirituală cea după lege. Căci şi-a apropiat-o şi a învrednicit-o de unirea familiară şi a făcut-o astfel să rodească şi să fie maică a copiilor, fiindu-i conducător de mireasă preaînţeleptul Moise şi mijlocind modul unirii conjugale îngerii. Dar Sinagoga pe care şi-a unit-o Dumnezeu, a nesocotit legea sincerităţii, împreunîndu-se cu fiii celui ce s-a căsătorit cu ea şi desfrînînd cu ei n-a mai rodit celui cu care s-a măritat după lege, ci şi-a supus mintea mai degrabă seminţei spirituale şi învăţăturii altora. Căci dispreţuind ca un lucru deşert alipirea de Dumnezeu, s-a întors spre porunci şi învăţături ale oamenilor şi respingînd învăţăturile de mai sus şi-a făcut lege din ceea ce i se părea ei. De aceea spune şi proorocul Isaia : «Cum s-a făcut desfrînată cetatea credincioasă Sion, plină de judecată, în care a adormit dreptatea, iar acum sînt ucigaşi ? Argintul vostru este mincinos. Negustorii tăi amestecă vinul cu apa» (Isaia 1, 21—22). Căci a adormit în ea şi s-a pierdut dreptatea, adică Dumnezeu. Dar va primi pe ucigaşi, pe desfrînaţi, pe stricaţi, pe cei ce dau argint falsificat şi amestecă vinul cu apa. Căci mincinos cu adevărat e cuvîntul celor ce o conving pe ea să cinstească învăţături şi porunci de-ale oamenilor. Explicările lor sînt mincinoase şi amestecate cu răul. Aceasta socotesc că înseamnă amestecarea vinului cu apa. Iar că aceasta a supărat pe Dumnezeu şi de aceea pe drept cuvînt a învinuit Ierusalimul de desfrînare, o spune prin glasul proorocului Ieremia : «Ridică spre ceea ce e drept ochii tăi şi vezi în ce te-ai pîngărit. Ai şezut pe drumuri ca o cioară părăsită şi ai spurcat pămîntul cu curviile tale. Şi ai avut păstori mulţi spre piedică ţie. Privire de desfrînată ți s-a făcut ţie, neruşinată ai fost cu toţi. Nu M-ai chemat ca soţ şi părinte şi stăpin al fecioriei tale» (Ier. 3, 2—3). Şi iarăşi : «Şi va părăsi bărbatul femeia lui şi ea va pleca de la el şi se va face femeia altuia ; oare întorcîndu-se se va mai întoarce la el ? Şi nu spurcîndu-se se va spurca femeia aceea ? Şi tu, care ai curvit cu mulţi păstori, te întorci totuşi la Mine?, zice Domnul» (Ier. 3, 1).
Acest fel de desfrînare ni l-a arătat clar şi Mîntuitorul însuşi. Căci căutătorii de vină şi nepricepuţii farisei s-au apropiat zicind : «Pentru ce ucenicii Tăi calcă datina bătrînilor ? Că nu-şi spala mîinile cînd mănîncă pîine». Hristos a zis către ei: «Pentru ce şi voi călcaţi porunca lui Dumnezeu pentru datina voastră ? Căci Dumnezeu a zis : Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ți fie fie bine. Iar voi ziceţi; Cel ce zice tatălui sau mamei sale : Corban, sau care este darul cu care te-aşi putea folosi, nu va cinsti pe tatăl său, sau pe mama sa, şi ati desfiinţat (călcat) porunca lui Dumnezeu pentru datina voastră» (Matei 15, 1—6).
Auzi cum supunîndu-se altor învăţători au ales să cugete şi să facă altele decît ceea ce gîndeşte Dătătorul legii ? Deci a curvit Sinagoga Iudeilor, dar fecioara curată şi neprihănită, «liberă da orice pată şi zbîrcitură» (Efes. 5, 27), adică Biserica făgăduieşte să tină nepătat chipul căsătoriei, zicind : «Frățiorul meu mie şi eu lui» (Cînt. 2, 16).
Deci să socotim ca chip al Sinagogii Iudeilor pe Bilha, concubina lui Iacob, cu care s-a împreunat Ruben, fiul întinării. Căci a îmbătrînit şi s-a zbîrcit Sinagoga Iudeilor şi în locul ei a odrăslit noul popor prin credinţă. Şi bucurîndu-se de el, cîntă David : «Poporul ce se zideşte va lăuda pe Domnul» (Ps. 101, 19). Căci cele în Hristos sînt zidire nouă, după Scripturi. Iar prin cel întinat şi pătat trebuie înţeles Israel, care n-a primit curăţirea prin Hristos. Şi ce spun acestea ? El ridică şi mîinile asupra celui ce-i grăieşte despre curăţie. De aceea s-a spus şi prin glasul sfinţilor prooroci înşişi, odată : «Dacă-şi va schimba Etiopianul pielea lui şi paradosul petele lui, veţi putea să faceţi bine şi voi care ați învăţat cele rele» (Ier. 13, 23); altă dată iarăşi către Ierusalim, ca soţie: «De vei spăla în salltru şi-ţi vei înmulţi iarba, te-ai spurcat înaintea Mea în nedreptăţile tale, zice Domnul» (Ier. 2, 22). Deci zice Iacob : «Ruben, întîiul meu născut, tu eşti tăria mea şi începutul fiilor mei». Căci peste poporul întîi născut şi aflat în Egipt, s-a arătat multă putere de la Dumnezeu. Fiindcă ţara Egiptului a fost pedepsită în multe şi minunate chipuri : s-au prefăcut apele în sînge, ivirea viermilor, a broaştelor, ploi cu pietre, moartea întîilor născuţi, şi pe lingă acestea, umblarea celor scăpaţi prin mijlocul mării ca pe uscat. De aceea s-a numit Ruben, darea lui Dumnezeu. Dar era aspru la purtare şi îndărătnic, adică neîndurat şi neîncovoiat, sălbatic şi violent. Căci Iudeii erau într adevăr impetuoşi şi neînfrînaţi. De aceea pe drept cuvînt aud : «învîrtoşaţi la grumaz şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, pururea vă împotriviţi Duhului» (Fapte 7, 51). Şi iarăşi spune Hristos: «Pe care dintre prooroci nu l-au omorît părinţii voştri ? Şi voi aţi trecut măsura părinţilor voştri» (Matei 23, 32). Înfierbîntat şi iute la mînie şi stăpînindu-şi cu greu pornirile, Israel se revarsă ca apa, neputîndu-şi reţine năvala împotriva celor care voia. Căci aşa sînt inundaţiile apelor. «Dar să nu fierbi», zice. Şi ce e aceasta ? Apa care fierbe e dusă în sus, revărsîndu-se peste marginile căldării, părînd să fie multă. Astfel, după ce i se atribuie năvala apei, stăruie în această metaforă şi zice : «Să nu fierbi», adică să nu te întreci ca mulţime, nici să te faci mult. Căci au fost uşor de numărat, în comparaţie cu mulţimea păgînilor, cei ce s-au mîntuit din sîngele lui Israel prin credinţa în Hristos. Apoi arătînd pricina a ceea ce se va întîmpla, zice : «Te-ai urcat în patul tatălui tău şi ai întinat salteaua pe care te-ai urcat». Căci cum am spus înainte, nemaicercetînd cele din lege şi cuvintele de sus şi poruncile oamenilor, au greşit în cunoaşterea lui Hristos. Pentru aceea şi El zice : «Cercetaţi Scripturile, că voi socotiţi că aveţi în ele viaţa veşnică. Şi ele sînt care mărturisesc despre Mine. Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa veşnică» (Ioan 5, 39—40). Şi iarăşi: «Dacă aţi crede lui Moise, Mi-aţi crede Mie. Căci despre Mine a scris acela» (Ioan 5, 16). Dar a mustrat foarte şi pe învăţătorii Iudeilor, zicînd : «Vai vouă cărturari şi farisei, că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor. Iar voi nu intraţi, nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi» (Matei 23, 13). Şi iarăşi: «Vai vouă cărturari şi farisei făţarnici, că străbateţi marea şi uscatul ca să faceţi un prozelit. Şi cînd se întîmplă aceasta, îl faceţi pe el fiul gheenei, îndoit ca pe voi» (Ibid. 15). Dar nu s-ar fi făcut fiu al gheenei, dacă nu s-ar fi lăsat îmbătat de cuvintele celor ce desfrînează. S-au urcat deci pe patul tatălui lor cei din sîngele lui Israel, dispreţuind voinţa Legiuitorului ca deşartă şi introducînd cuvintele lor în cei predaţi lor spre învăţătură şi vărsînd în ei seminţele necurăţiei lor.