Sfântul Proroc Ioil
Cu totul înălţându-te, mărite provoace, către
lumina cea mai presus de minte şi de cuget, ai tras de acolo darulprorociei şi
ai propovăduit dreptatea.[1]
Măritul Proroc Ioil,
fiul lui Petuel, este din seminţia lui Ruben. El provine din Bethomoron. Ioil
este un nume destul de răspândit în rândul iudeilor, având o semnificaţie
teologică profundă, dacă este să ne luăm după etimologia lui, care se poate
interpreta în mai multe feluri: „iubirea lui Dumnezeu", „pârga
Domnului", „Dumnezeu [Yahwe] este Domnul", „Yahwe este Dumnezeu"
sau „Yahwe este Dumnezeul lui". Despre viaţa şi împrejurările în care a
trăit Prorocul Ioil nu se cunoaşte nimic. Discursul său este unul caracterizat
prin obiectivitate atunci când se referă la preoţi şi nu lasă indicii cu
privire la posibilitatea ca Ioil să fi făcut el însuşi parte din tagma
preoţească [cf. Ioil 1:13; 2:17]. în textul grecesc al Septuagintei, el este
trecut al patrulea în şirul prorocilor.
Iconografia creştin-ortodoxă povăţuieşte ca de
Dumnezeu inspiratul Proroc Ioil, acest bărbat de o credinţă neclintită, să fie
reprezentat în bisericile dreptmăritoare cu plete şi barbă negre, lungi şi
ondulate, barba separându-i-se la un moment dat în două porţiuni distincte.
Este de înălţime medie, cu trăsături ale feţei regulate şi cu un
aspect general blajin. Sulul pe care-l ţine de obicei în mână poartă
înscrisul: Din Sion Domnul va striga puternic şi din Ierusalim
va slobozi tunetul Său [Ioil 4:16].' In Vieţile
Sfinţilor se arată că, atunci când a murit, Ioil a fost înmormântat în patria
sa.
Indicii pentru datarea scrierii
Referinţele la Tir,
Sidon, Filistia şi la greci [cf. Ioil 3:6; 4:4-6][1]
sunt insuficiente pentru a localiza în timp alcătuirea cărţii. Nu este
menţionat nici un nume de rege, însă influenţa preoţiei este pregnantă. In mod
evident, Templul din Ierusalim era încă în picioare, iar rânduiala slujbelor
se ţinea regulat [cf. Ioil 1:13-14; 2:15-17]. De asemenea, zidurile
Ierusalimului se aflau la locul lor [cf. Ioil 2:9]. Astfel, în mod tradiţional
se consideră că această carte a fost scrisă în jurul anului 853 î.Hr. Duşmanii
lui Iuda menţionaţi aici nu sunt identici cu cei din perioada Exilului, aşa ca
babilonienii sau chaldeii, ci par a fi mai degrabă filistenii şi fenicienii
[cf. Ioil 3:4; 4:3-4] sau egiptenii şi idumeii [cf. Ioil 3:19; 4:19] - aceştia
intrând în conflict cu Iuda, într-un fel sau altul, în perioada anterioară
Exilului. Cartea nu prezintă nici informaţii cronologice de felul celor
oferite în notele sau adăugirile prezente în alte texte profetice. De asemenea,
trebuie menţionat că elementele de gândire specifice lui Ioil nu sunt defel
incompatibile cu data timpurie a scrierii, cu toate că unii consideră că
prorocul ar fi putut scrie cartea după revenirea din Exil, când se susţine că
ar fi citat din surse anterioare Exilului.
Prin urmare timpul
prorociei lui Ioil face subiectul multor dezbateri, iar efortul de datare nu
este nici pe departe simplificat de particularităţile de stil, scriitura fiind
marcată de ritmuri pronunţate, descrieri, repetiţii menite să reliefeze
anumite expresii şi paralele între situaţii similare. Stilul cărţii este alert,
îngrijit, bogat în expresii frumoase - specialiştii considerând, de altfel, că
în privinţa stilului, această scriere este una dintre cele mai elevate şi mai
elegante dintre cărţile profetice.
In fapt, unele elemente
expresive, ca de exemplu utilizarea cu o anumită periodicitate a unor fraze
similare, sunt prezente şi la alţi proroci: la Isaia (cca 765 î.Hr.) şi Amos
(cca 750 î.Hr.), bunăoară. Vezi, de pildă, Ioil 1:15 şi Isaia 13:6; Ioil 2:10
şl Isaia 13:10; Ioil 3:16; 4:16 şi Amos 1:2; Ioil 3:18; 4:18 şi Amos 9:13. Unii
cercetători au depistat diverse elemente aramaice în textul Cărţii lui Ioil. Dar, având în vedere
istoria limbii aramaice şi uzul acesteia în Israel, în perioada anterioară
Exilului, simpla prezenţă a unor aramaisme în oricare dintre cărţile canonice
nu poate servi drept indiciu pentru datarea respectivei scrieri.
Chestiunea timpului
prorociei lui Ioil se dovedeşte a fi cu atât mai dificilă, cu cât datele
propuse de-a lungul istoriei variază între secolul al IX-lea î.Hr. şi epoca
Macabeilor. Mulţi socotesc că scrierea ar trebui plasată undeva în vremea
regelui Ioaş (cca 835-796 î.Hr.), mai precis în perioada când regele era încă
minor, iar regenţa era asigurată de către marele preot Iehoiada[2].
Alexandru Mavrocordat,
în- lucrarea sa intitulată Judaica, spune că activitatea prorocului ar fi ajuns
la apogeu în timpul domniei în Regatul Iuda a regilor Ozia (791-739 Î.Hr.),
Iotam (752-736 î.Hr.), Ahaz (736-720 î.Hr.) şi Iezechia (726/728-699 î.Hr.),
respectiv în timpul domniei în Regatul Israel a regelui Ieroboam al II-lea
(793-753 î.Hr.). Klemes, alcătuitorul de canoane[3],
socoteşte că Prorocul Ioil ar fi fost contemporan cu Prorocul Amos.
Măritul Profet Ioil a prorocit despre o foamete ce se
va abate asupra iudeilor [cf. Ioil 1:10-12, 16-17, 18-20], despre oprirea
jertfelor la Templu [cf. Ioil 1:9, 13; 2:14] şi despre Patimile Dreptului, prin
care tot pământul se va restaura întru mântuire. Cartea profetică a lui Ioil are [în versiunile
după Textul Masoretic] trei capitole. Capitolul al doilea cuprinde vestea cea
bună a întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, vesteşte pogorârea Sfântului Duh, Patimile
Mântuitorului şi Cea de-a Doua Venire şi mărturiseşte despre slava Bisericii.
De asemenea, prorocul atrage poporului atenţia asupra faptului că păcatele
săvârşite ar putea să-i pecetluiască robia în Babilon. Prorocul cheamă poporul
la post [cf. Ioil 1:14], iar pe preoţi îi îndeamnă să se roage cu zdrobire de
inimă şi cu lacrimi [cf. Ioil 2:17], pentru a dobândi mila lui Dumnezeu[4].
Cartea Prorocului Ioil mai învaţă şi despre
purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de noi, oamenii, şi despre felul cum le
rânduieşte Domnul pe toate. Astfel, prorocul vorbeşte despre suferinţa
îndelungată şi despre milostivirea lui Dumnezeu [cf. Ioil 2:13, 17], despre
dreapta judecată dumnezeiască [cf. Ioil 1:15; 4:1-8,-12, 13] şi despre bogata
Lui îngăduinţă [cf. Ioil 2:23]. învăţăm din această carte că Domnul este
singurul Dumnezeu [cf. Ioil 2:27], iar cuvântul ei ne îndeamnă la rugăciune
adevărată şi la pocăinţă sinceră [cf. Ioil 1:13-14; 2:13]. Astfel, suntem
povăţuiţi să-L chemăm în rugăciune [cf. Ioil 3:5]. Dacă rămânem nepocăiţi, vom
avea parte de judecată [cf. Ioil 1:15]. Suntem învăţaţi despre faptul că Domnul
Dumnezeu va revărsa Duh Sfânt peste fiii şi fiicele Lui [cf. Ioil 3:1] şi că Se
va descoperi pe Sine prin aceştia [cf. Ioil 3:1-2].
Cuviosul Teofan (f 845), făcătorul de canoane, îl
laudă pe proroc cântând: „împreună cu prorocii, ca un proroc, te veseleşti acum
cu bucurie în lăcaşurile cele cereşti." Si în continuare: „Caută acum de
Sus către noi, cei ce cu credinţă
te mărim, grăitorule de
cele dumnezeieşti, întru tot fericite."[5]
în cele ce urmează vom încerca să alcătuim un scurt
comentariu la cartea de Dumnezeu inspiratului Proroc Ioil, după următoarele
idei principale:
[Ioil 1:1-4; 2:1-25] '
Cartea lui Ioil debutează cu un
avertisment în legătură cu judecata lui Dumnezeu, judecată care se manifestă
printr-o invazie de lăcuste - lăcustele fiind descrise în forme diferite şi în
funcţie de evoluţia invaziei. Astfel, se vorbeşte despre: lăcuste mici (ebr. gazam), lăcuste mari (ebr. !arbeh), lăcuste zburătoare
(ebr.yelek, yeleq), lăcuste - în general (ebr. hasiî)[6]. în această secţiune,
prorocul arată modul în care cele mai neînsemnate creaturi de pe faţa
pământului pot să ducă la bun sfârşit faptele măreţe ale lui Dumnezeu[7].
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ,Aşa se arată puterea lui Dumnezeu: prin cele
neînsemnate fapte măreţe se lucrează. Căci spune Domnul: puterea Mea se
desăvârşeşte în slăbiciune [II Corinteni 12:9]. într-adevăr, întreg Vechiul
Testament este plin de relatări în care se vorbeşte despre mulţimi
înfricoşătoare de barbari, puse pe fugă de ţânţari şi de muşte, iar stolurile
de lăcuste sunt denumite marea oştire a Domnului [Ioil 2:25] ."[8]
A. Cuvântul Domnului
care a fost către Ioil, fiul lui Petuel. Ascultaţi acestea, voi bătrânilor,
luaţi aminte, voi toţi locuitorii ţării! Oare s-a mai întâmplat aşa în vremea
voastră sau în zilele părinţilor voştri? Povestiţi-le feciorilor voştri, iar ei
feciorilor lor, iar aceia neamului care va veni după ei! Ceea ce a rămas de la
lăcustele mici au mâncat lăcustele mari, şi ceea ce a rămas de la cele mari au
mâncat cele zburătoare, şi ceea ce a rămas de la cele zburătoare au
prăpădit stolurile de lăcuste. [Ioil 1:1-4]
„Ioil, fiul lui Petuel
- arată Fericitul Ieronim (cca 342-420) -, caracterizează pământul celor
douăsprezece triburi ca fiind pustiit de lăcuste mici, lăcuste mari, lăcuste
zburătoare şi de tot felul de alte lăcuste şi prevesteşte că, după împrăştierea
neamurilor păcătoase, Duhul Sfânt Se va revărsa din nou peste slujitorii şi
peste slujitoarele Sale [cf. Ioil 4:1] - acelaşi Duh Sfânt Care va să Se
reverse în Sion peste cei o sută douăzeci de credincioşi adunaţi în încăperea
cea de sus [cf. Faptele Apostolilor 1:13, 15]. Aceşti oameni credincioşi, rânduiţi
în trepte crescătoare de la unu la cincisprezece, alcătuiesc scara mistică la care
se face aluzie în Psalmii cei numiţi ai treptelor [Psalm 120-134] (pentru că o
sută douăzeci este suma numerelor de la unu la cincisprezece)."[9]
Sfântul Paulin
(353/4-431), episcopul Nolei, vorbeşte despre insecte la figurat, ca
reprezentând sufletul, mintea şi inima. Intr-o epistolă el afirmă: „Prin
numirile acestor lăcuste trebuie să înţelegem diferitele pulsiuni şi porniri
ale omului. Unele dintre ele ne ating doar uşor inima, dar se lipesc de ea şi
cresc acolo încetul cu încetul, iar dacă nu sunt aruncate pe dată, unele ca
acestea pătrund în inima noastră şi ne secătuiesc sufletul cu totul. Căci iată
cât de bine corespund toate viciile monstruoase, care ne cuprind inima, cu
aceste creaturi care pustiesc toată recolta[10].
De pildă, dacă omul primeşte în cuget o dorinţă neîngăduită, dar alungă fară
preget gândul la aceasta, atunci este ca şi omida care se pune pe o frunză, dar
este scuturată de acolo. Dacă omul alungă gândul, dar acesta revine cu toate
că este alungat în mod repetat, aceasta este deja asemenea lăcustei. Dacă
gândul începe să petreacă mult timp în inimă, hrănindu-se şi apoi plecând,
este asemenea unei gărgăriţe. Iar dacă gândul nu-şi ia zborul, ci ajunge să-şi
facă sălaş, nu va mai putea fi scos niciodată de aici decât cu mare greutate,
pentru că îşi face culcuş şi depune ouă."[11]
B. Şi vă voi da. ani de
belşug în locul anilor în care au mâncat lăcustele mici, cele mari, cele
zburătoare şi stolurile de lăcuste marea Mea oştire pe care am trimis-o împotriva
voastră. [Ioil 2:25]
Fericitul Ieronim
scrie: „Să fim cu luare-aminte, acum, şi la făpturile mici. Să lăsăm la o parte
elefanţii, leii şi toate celelalte soiuri de animale; mă refer aici la micile
insecte [...]. Dacă Dumnezeu a creat toate făpturile şi dacă pe toate le-a
făcut spre folosul omului, atunci de ce oare a fost nevoie să mai facă purici
şi gândaci? Voi căuta să răspund la această întrebare cât mai concis şi mai
elocvent cu putinţă: pentru a-ţi sublinia cât de nevolnic eşti, o, omule. Tu,
cel ce cugeţi doar la cele din înaltul cerului, caută în jos: de te pişcă un
purice, începi să tremuri. De ce îţi ţii nasul pe sus şi cauţi să pătrunzi
cerurile cu gândul tău? Iată, ai fost pişcat de un purice! Cât s-au mărit
lucrurile Tale, Doamne! [Psalm 91:5] Mărunte la trup, ce-i drept, dar
desăvârşit alcătuite. Fiecare în parte este de trebuinţă şi îşi are propriul
rost şi propria utilitate."[12]
2. Prorocul deplânge soarta
Sinagogii [Ioil 1:8; 13]
A. Sfântul Ambrozie (cca
339-397), episcopul Milanului, scrie într-o epistolă adresată unui om
credincios: „într-adevăr, Domnul Dumnezeul nostru i-a încredinţat lui Ioil
Prorocul cuvinte pline de însemnătate, atunci când i-a zis: Tânguieşte-te ca
o fecioară încinsă cu sac, după bărbatul din tinereţea ei! [Ioil 1:8] - în vremea
când prorocul se tânguia fie pentru Sinagoga care odinioară, asemenea unei
fecioare fiind, fusese mireasă a Cuvântului lui Dumnezeu, fie pentru sufletul
căzut din har [...]. Avem motive întemeiate să o considerăm vrednică de plâns,
de vreme ce şi-a pierdut vrednicia de a-şi mai primi răsplata. Ea şi-a pierdut
zestrea de virtute promisă Mirelui. [...] în alt loc, Domnul o osândeşte pentru
vina de a-şi fi uitat făgăduinţa [cf. Osea 4:6], de a-şi fi uitat iubirea, de a
se fi arătat nerecunoscătoare, de a fi ieşit din ascultare şi de a-şi fi
pierdut afecţiunea cea dintâi, aceea de soţie virtuoasă."[13]
B.
Incingeţi-vă şi vă tânguiţi, voi preoţilor, izbucniţi
în bocete, voi slujitori ai altarului! Intraţi în Templu şi petreceţi noaptea
în sac de jale, voi slujitori ai lui Dumnezeu, căci prinosul şi jertfa cu
turnare au fost îndepărtate din Templul Dumnezeului vostru!"[Ioil 1:13]
Sfântul Grigorie Teologul (cca 329/330-cca 390),
patriarhul Constantinopolului, scrie: „Ioil îndeamnă la plâns şi tânguire, şi
toţi slujitorii altarului vor ajunge să jelească în vreme de foamete. Vedeţi
dar cât de departe este de el gândul de a ne îngădui să ne bucurăm de
nenorocirea altora! După posti- rea unui post sfânt, chemarea la solemna
adunare şi strângerea într-o obşte de prăznuire a celor înaintaţi în vârstă, a
copiilor şi a celor în putere, noi înşine avem a ne smeri în sac şi în cenuşă,
noi înşine avem a cădea cu faţa la pământ, căci câmpul a fost pustiit, iar
jertfa de mâncare şi de băutură s-a îndepărtat de la casa Domnului, până la
vremea când vom avea parte din nou de milostivire, prin lucrarea smereniei."[14]
3. Învăţătură despre
postul cel adevărat [Ioil 1:14; 2:12-13, 15-16]
A. Postiţi post sfânt,
strângeţi obşte de prăznuire, adunaţi pe bătrâni, pe toţi locuitorii ţârii în
templul Dumnezeului vostru şi strigaţi către Domnul, rugân- du-L [Ioil 1:14],
Sfântul Ioan Gură de
Aur (cca 347-407) arată: „Auziţi numai cum îndeamnă prorocul la post: postiţi post
sfânt - spune el [Ioil 1:14], Nu spune:postiţi de ochii lumii, ci îndrumă spre
strângerea unei obşti de prăznuire: adunaţi pe bătrâni.
Sfântul Grigorie cel Mare (cca 540-604), Dialogul,
spune că „atunci când prorocul îndeamnă: postiţi post
sfânt
[Ioil 1:14], aceasta se referă la faptul că postul trupesc trebuie închinat
Domnului ca o ofrandă, prin adăugare la aceasta a săvârşirii de fapte bune. Nu
te mai mânia, lasă certurile deoparte. In zadar îţi munceşti trupul, dacă nu-ţi
înfrânezi inima de la plăcerile cele trupeşti."[15]
B. Sunaţi din trâmbiţă
în Sion, gătiţi postiri sfinte, prăznuiţi sărbătoarea cea pentru toţi! [Ioil
2:15]
Sfântul Atanasie cel Mare (cca 296-373), patriarhul
Alexandriei (328), scrie: „Ascultă, ca în închipuire, cum sună prorocul din
trâmbiţă; apoi, întorcându-te la adevăr, fii gata pentru cuvântul celui ce
sună în trâmbiţă, căci iată ce spune el: Sunaţi din
trâmbiţă în Sion, gătiţi postiri sfinte...! [Ioil 2:15] Trâmbiţa
aceasta este o trâmbiţă care avertizează şi porunceşte fară ascunziş că, atunci
când postim, trebuie să o facem cu multă evlavie. Căci nu toţi cei ce-L cheamă
pe Dumnezeu fac aceasta cu evlavie sinceră, ci mulţi ajung să-L defaime; dar
aceasta nu pe El II atinge - căci nu este cu putinţă -, ci pe ei înşişi îi păgubeşte,
secătuindu-le cugetarea la Domnul; Domnul este sfânt şi minunată a
făcut Domnul toată voia întru ei [Psalm 15:3] - întru cei ce cugetă la El cu
evlavie. Sfântul Apostol Pavel spune şi el, la rândul lui, despre cei lipsiţi de evlavie: Tu, care te
lauzi cu legea, II necinsteşti pe Dumnezeu, prin călcarea legii? [Romani 2:23] Drept
aceea, pentru a se face deosebire de cei ce necinstesc postul, spune aici
prorocul: gătiţi postiri sfinte. Căci mulţi, râvnind să
postească, se necinstesc pe ei înşişi în cuget şi în inimă, fie făcând rău
aproapelui, fie îndrăznind să amăgească, fie, fară a mai adăuga alte cuvinte
despre aceasta, ju- decându-şi aproapele şi lăudându-se pe sine - îşi aduc în
felul acesta multă pagubă sufletului. Râvna postului nu i-a adus nici un folos
fariseului, chiar dacă acesta postea de două ori pe săptămână [cf. Luca 18:12],
din simplul motiv că îl judecă pe vameş şi se măreşte pe sine. Tot aşa,
Cuvântul îi află vinovaţi pe fiii lui Israel pentru păcatul de a fi ţinut un
post ca acesta."[16]
Sfântul Leon cel Mare (t 461), un propovăduitor al
postului, afirmă că prorocii din vechime chemau la post şi că încă mai este
trebuinţă de aceasta. într-o omilie, el spune: „Poate vă întrebaţi, iubiţilor,
ce foloase aduce pentru noi postul, în strădania de a ne atrage milostivirea
lui Dumnezeu şi de a ne învrednici de îndreptarea slăbiciunilor noastre
omeneşti. Ne este cunoscut, din învăţăturile sfinţilor proroci din vechime, că
judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, a Cărui răzbunare s-a abătut fară preget
asupra fiilor lui Israel, pentru păcatele acestora, nu poate fi îmbunată decât
numai prin postire. Despre aceasta vorbeşte Ioil Prorocul atunci când
se adresează poporului: Şi acum, zice Domnul, întoarceţi-vâ la Mine
din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns şi cu tânguire. Sfâşiaţi inimile
şi nu hainele voastre, şi întoarceţi-vă către Domnul Dumnezeul vostru, căci El
este milostiv şi îndurat, încet la mânie şi mult Milostiv şi-I pare rău de râul
pe care l-a trimis asupra voastră [Ioil 2:12-13]. Cuvântul acesta ar trebui
să-1 avem în vedere şi să-1 împlinim şi astăzi, pentru că şi noi avem a vesti
şi a mărturisi despre îndurarea tămăduitoare a Domnului şi, prin lucrarea cea
sfinţitoare a evlaviei creştine, să dobândim ceea ce au pierdut odinioară
iudeii din vechime."[17]
Asftel,
Cuviosul Teofan făcătorul de canoane cântă: „învăţându-ne din dogmele tale,
înţelepte proroace, propovăduim postire şi slujbă cu bună credinţă, mergând în
casa Domnului."[18]
4. Îndemn la mărturisire şi la pocăinţă [Ioil 2:16-17]
Sfântul Ciprian ne îndeamnă cu stăruinţă: „Iubiţi
fraţi, să ne mărturisim fiecare păcatele, cât încă mai suntem în lumea aceasta,
cât încă mărturisirea noastră mai poate fi primită, cât încă iertarea şi
dezlegarea păcatelor de către preoţi mai sunt bine-plăcute Domnului. Să ne
întoarcem deplin cu inimile noastre către Domnul şi, pocăindu-ne de păcatele
noastre cu pocăinţă sinceră, să avem parte de mila lui Dumnezeu. Să ne plecăm
sufletul înaintea Domnului. Cu inimă frântă şi smerită să căutăm a dobândi
iertarea de la Domnul. Toată nădejdea numai în El să ne-o punem. Căci El însuşi
ne învaţă cum trebuie să facem acestea: Intoarceţi-vă la
Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns şi cu tânguire. Sfâşiaţi
inimile şi nu hainele voastre şi întoarceţi-vă către Domnul Dumnezeul vostru, căci El este milostiv si
îndurat, încet la mânie si mult Milostiv şi-I pare rău de râul pe care l-a trimis
asupra voastră [Ioil 2:12-13]. Să ne întoarcem deplin cu inimile
noastre către Domnul. Să-I domolim mânia prin postiri, plâns şi tânguire, căci
El însuşi este Cel care ne mustră."[19]
Tâlcuind cuvintele: Ii [lui
Dumnezeu] pare rău de răul pe care l-a trimis asupra voastră [Ioil 2:13] - Sfântul
Ciprian ne încredinţează că „Domnul poate să-Şi arate îndurarea. Domnul poate
reveni asupra judecăţii Sale. Milostivindu-Se, Domnul îl poate ierta pe cel
care se pocăieşte, pe nevoitor, pe păcătosul care se roagă fierbinte. Pentru
unul ca acesta, Domnul ia aminte la rugăciunile stăruitoare ale
mărturisitorilor sau la cele săvârşite de către preoţi. Iar atunci când cineva
izbuteşte, prin pocăinţă, să-L facă pe Domnul să-Şi schimbe sentinţa, atunci
când Domnul îşi potoleşte mânia, atunci când cineva ajunge să domolească urgia
dumnezeiască stârnită de păcatele noastre, El îl înarmează din nou pe cel
înfrânt, dacă acesta încă mai poate purta arme; restaurează şi întăreşte
sufletele în care credinţa încă mai poate fx revigorată."[20]
A. Adunaţi poporul,
vestiţi o adunare sfântă, strângeţi laolaltă pe bătrâni, aduceţi copiii şi
pruncii care sug la sân; să iasă mirele din cămara lui şi mireasa din iatacul
ei!
[Ioil 2:16]. Sfântul Ioan Gură de Aur pune următoarea întrebare: „Pentru care
motiv, mă întreb, sunt chemaţi până şi sugarii la pocăinţă? Dar oare nu este
destul de clar că motivul este unul şi acelaşi? Căci de vreme ce toţi cei ce
au ajuns la vârsta bărbăţiei au stârnit mânia lui Dumnezeu, atunci doar pruncii
şi sugarii, care sunt încă liberi de păcat, mai pot avea îndrăzneala să ceară
iertare Celui ce a fost mâniat..."[21]
B.
Intre tindă şi altar să plângă preoţii, slujitorii
Domnului, şi să zică: „Milostiveşte- Te, Doamne, către poporul Tău şi nu face
de ocară moştenirea Ta ca să-şi bată joc de ea neamurile!" Pentru ce să se
spună printre neamuri: „ Unde este Dumnezeul lor?" [Ioil 2:17].
Sfântul Grigorie Teologul povăţuieşte:
„împodobiţi-vă sufletele cu lacrimi şi opriţi mânia Domnului, schimbându-vă viaţa. Postiţi post
sfânt, strângeţi obşte deprăznuire- după cum ne îndeamnă Prorocul Ioil [Ioil
2:15]: adunaţi pe bătrâni, copiii şi pruncii care sug la sân, a căror vârstă
fragedă poate să afle trecere pentru dobândirea milostivirii Domnului,
vrednică fiind a se împărtăşi din dulceaţa iubirii dumnezeieşti. La aceste
cuvinte aş putea să mai adaug şi cele ce sunt orânduite atât pentru mine,
slujitor al lui Dumnezeu, cât şi pentru voi,cei ce ati fost aflaţi vrednici
de-această cinste: anume că îndeolaltă trebuie să intrăm în casa Domnului şi să
petrecem zi şi noapte în sac de jale, între tindă şi altar, arătând evlavie şi
cu glas mare rugându-ne fară de încetare pentru noi înşine şi pentru poporul
întreg, nimic precupeţind, nici nevoinţă, nici un cuvânt din cele ce L-ar putea
împăca pe Dumnezeu, zicând: Milostiveşte-Te, Doamne, către poporul Tău şi
nu face de ocară moştenirea Ta [Ioil 2:17] şi toate celelalte,la rând. Noi,
cei ce ne-am hărăzit slujirii lui Dumnezeu, trebuie să prisosim şi în nevoinţe,
nu numai în rang; trebuie să învăţăm poporul prin însăşi persoana noastră
despre cele ce ţin de pocăinţă, de îndreptarea răutăţilor, de suferinţa
îndelungată a Domnului şi de încetarea urgiei asupra noastră."[22]
Zorindu-ne la pocăinţă, Sfântul Ioan Gură de Aur scrie:
„Tânguieşte-te dacă ai păcătuit, însă nu pentru că ştii că vei fi pedepsit,
căci nimic nu este aceasta, ci pentru că prin păcatul săvârşit ai supărat pe
Stăpânul, Cel ce este atât de blând, atât de bun şi atât de iubitor şi atât de
mult doreşte mântuirea ta, încât pe însuşi Fiul Său L-a dat pentru tine.
Aşadar, pentru aceasta să te tânguieşti fară încetare [...], sfâşiindu-ţi inima
şi nu hainele tale [cf. Ioil 2:13]."[23]
Misticul bizantin Sfântul Simeon Noul Teolog
(949-1022) scrie şi el despre pocăinţă: „Să ne pocăim din inimă şi să alungăm
de la noi nu doar faptele cele rele, ci şi gândurile cele viclene şi necurate,
ştergându-le cu totul din inimile noastre, după cuvântul prorocului care
zice: Sfâşiaţi inimile şi nu hainele voastre [Ioil 2:13] ."[24]
Cuviosul
Teofan, ierarh şi făcător de canoane, slăvind prin cântare îndelunga răbdare
şi suferinţă, îngăduinţa şi înţelepciunea pe care le are Domnul pentru noi,
scrie următoarele alcătuiri spre mărirea Prorocului Ioil: „Arătatu-ne-ai
nouă, proroace, îndelungă răbdarea Atotţiitorului Stăpân şi ne-ai descoperit
aievea bunătatea şi blândeţea Lui cele dumnezeieşti."[25]
„Arătat-ai, mărite, aievea închipuirile pocăinţei, luând în chezăşia Sa Domnul
cel milostiv pre cei ce se apropie de Dânsul cu credinţă şi cântă:
Binecuvântaţi şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii."[26]
„Scurta călătorie a mântuirii a arătat Ioil de demult prin pocăinţă, cu cuget
dumnezeiesc."[27]
5. Întruparea [Ioil 3:16; 4:16]
Domnul va da strigăt din Sion şi glasul Lui
Şi-l va înălţa din Ierusalim şi cerul şi pământul se vor clătina, dar Domnu-Şi
va cruţa poporul şi-i va întări pe fiii lui Israel. [Ioil 3:16;
4:16][28]
Vorbind despre arătarea Cuvântului în Iudeea, Sfântul
Irineu (cca 130-cca 236), episcop de Lyon, demonstrează că Ioil „precizează
locul venirii Sale: Domnul va da strigăt din Sion şi glasul Lui Şi-l va
înălţa din Ierusalim [Ioil 3:16; 4:16]. Iar aceasta înseamnă că dinspre
regiunea aflată la sud de moştenirea lui Iuda va veni Fiul lui Dumnezeu,
Dumnezeu adevărat, adică din Bethleem, acolo unde Domnul S-a născut şi de unde
slava Lui se va răspândi peste întreg pământul [...]."[29]
Cuviosul
Teofan vorbeşte şi el despre venirea lui Hristos prin cuvântul lui Ioil: „Mai
înainte spuind prorocul credincioşilor, venirea lui Hristos a propovăduit
[Ioil 3:16; 4:16]: Că va veni şi va mântui neamul omenesc din înşelăciunea
idolilor."[30]
A. Să iasă mirele
din cămara lui şi mireasa din iatacul ei! [Ioil 2:16]. In legătură cu acest fragment,
Sfântul Ciprian (t 258), episcop al Cartaginei, identifică mirele şi mireasa
după cum urmează: „Hristos este Mirele, având Biserica drept Mireasă, iar din
unirea aceasta se nasc fiii duhovniceşti."[31]
B. Şi în vremea aceea,
din munţi va curge must, văile vor fi pline de lapte, toate pâraiele din Iuda
vor şerpui umplute de apă, iar din Templul Domnului va ieşi un izvor care va
uda valea Şitim. [Ioil 3:18; 4:18] Aici, (gr.) schoinon (schoinos) cu sens de
„spini, buruieni, stuf"[32].
1. Sfântul Chiril al Alexandriei (378-444) ne aduce
aminte că „turma credincioşilor are, în Sfintele Scripturi, o păşune
împodobită cu felurite ierburi şi flori, drept călăuze înţelepte. Şi, plini de
bucuria duhovnicească a dumnezeieştior învăţături şi îndreptări cuprinse în
acestea, au parte cu toţii de petreceri în cămările cele dumnezeieşti [...].
Scrie Ioil Prorocul: din munţi va curge must, văile vor fi pline de lapte [Ioil 3:18; 4:18] -
căci este în obişnuinţa Scripturilor să se refere la cei mai presus decât
alţii, asemănându-i cu nişte munţi şi cu stânci, mai cu seamă dacă sunt dintre
aceia a căror ascultare este învăţarea altora, căci unii ca aceştia sunt
trataţi cu mult respect, dat fiind faptul că mintea lor se preocupă mereu cu
cugetarea la cele înalte şi se îndepărtează de lucrurile cele pământeşti; de
asemenea, Scripturile vorbesc despre învăţăturile ce izvorăsc din aceştia,
asemănându-le cu apele, mustul şi laptele care curg din munţi"[33].
Cuviosul Teofan
făcătorul de canoane cântă, în cuvinte melodios armonizate, izvoarele
hrănitoare care ies din Casa Domnului: „Izvorul, care curge din Casa Domnului
şi adapă, a ieşit precum ai zis mai înainte, prorocule cinstite. Râul
desfătării a făcut roditor de grâu pârâul cel uscat, precum a zis mai înainte
Ioil [cf. Ioil 3:18; 4:18], Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor
noştri."[34]
2.
Botezul. Cuviosul Teofan făcătorul de canoane compară
râurile cu Apostolii şi cu Taina Sfântului Botez: „Măriţii Apostoli ai Domnului
varsă râuri de minuni între iudei, precum a grăit mai înainte Ioil [cf. Ioil
3:18; 4:18]: adăpând pre cei ce strigă: Binecuvântaţi şi-L preaînălţaţi întru
toţi vecii."[35]
3. Valea trestiilor [Ioil 3:18; 4:18]. în Omilia despre
Sfântul Botez, Sfântul Grigorie Teologul subliniază: „Binecuvântat
este acela care, chiar dacă nu este decât o vale plină cu buruieni [cf. Ioil
3:18; 4:18], este scăldat în apele care ies din Casa Domnului. Căci astfel unul
ca acesta devine pământ roditor şi rodeşte din cele de trebuinţă pentru hrana
omului, nu doar spini sau alte ierburi care nu sunt de nici un folos."
Fericitul Ieronim scrie: „Maria este [...] râul care
udă valea şi o curăţă de spini şi de buruieni. Buruienile sunt păcatele din
trecut, în care sufletul este prins şi înfăşurat [cf. Pilde 5:22], iar spinii
sunt cei care au înăbuşit sămânţă semănată de către semănător [cf. Matei 13:7]
."[36]
A. Din Templul
Domnului va ieşi un izvor [Ioil 3:18; 4:18]. Fericitul Ieronim afirmă: „Maria
este grădina încuiată [...], fântâna acoperită şi izvorul pecetluit [cf.
Cântarea Cântărilor 4:12], iar de aici izvorăsc apele care, după cum spune şi
Ioil Prorocul, scaldă valea, curăţind-o de spini şi de buruieni [cf. Ioil 3:18;
4:18] ."[37]
Imnografia bisericească
este bogată în creaţii în care Maica Domnului este numită „izvor de
viaţă". Aşa, de pildă, irmosul: „Pe ceea ce este izvorul cel de viaţă
primitor şi pururea curgător [cf. Ioil 3:18; 4:18], pe Născătoarea de Dumnezeu,
credincioşii o mărim."[38]
B. Un tărâm sfânt. Nu te teme, tu ţară,
bucură-te şi te veseleşte, căci Domnul a făcut lucruri mari! [Ioil 2:21], Fecioara
de Dumnezeu Născătoare este descrisă de către Profetul Ioil ca o ţară, ca un
tărâm sfânt, după Sfântul Andrei Criteanul (cca 660-740): „Pe ceea ce Daniel
munte o a văzut şi Ioil pământ sfânt şi uşă neumblată, iar altul o a
propovăduit ca izvor pecetluit şi dumnezeiască lână, pe Născătoarea de Dumnezeu
Fecioara să o lăudăm."[39]
8. Mântuirea [Ioil 3:5; 2:32]
Sfântul Ioan Gură de
Aur susţine că „Profetul Ioil propovăduieşte mântuirea prin credinţă — căci el
nu a trecut cu vederea acest subiect - atunci când zice: oricine va chema
numele Domnului se va izbăvi [Ioil 3:5; 2:32; Faptele Apostolilor 2:21 ]"[40].
In altă parte el arată: „Oricine va chema, spune Profetul, însă chemarea aceasta
nu trebuie să se facă oricum, căci scris este: nu oricine îmi
zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui
Meu Celui din ceruri [Matei 7:21]. Ceea ce înseamnă că acela care cheamă
trebuie să cheme cu luare-aminte si cu evlavie lăuntrică, având o viată superioară
celor ce urmăresc doar împlinirea binelui comun şi având încredinţarea că
chemarea lui se împlineşte"[41].
Venerabilul Beda (cca
673-735) completează: „Hristos îşi întăreşte poruncile afirmând fară echivoc
că, oricât de bun şi de convingător ar fi un cuvânt, acesta nu aduce nici un
folos dacă nu este sprijinit pe fapte. Domnul întreabă: pentru ce Mă
chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun? [Luca 6:46] Putinţa de
a-L chema pe Domnul se vădeşte astfel a fi un dar de mare preţ, rodul bun al pomului
celui bun. Căci oricine va chema numele Domnului se va izbăvi [Ioil 3:5; 2:32], Dar,
oricine cheamă numele Domnului, însă cu toate acestea îi încalcă poruncile
vieţuind fară purtare de grijă, în păcate şi desfrânări de tot felul, în mod
vădit unul ca acesta nu va scoate din gură cuvinte de folos, pentru că tot
cuvântul ieşit din gura lui nu provine din comoara cea bună a inimii sale; nu
este asemenea unui smochin care aduce roade bune, ci asemenea unei tufe de
spini care scoate drept rod o astfel de mărturisire - o conştiinţă tulburată şi
săgetată de vicii şi nu una plină de dulceaţa iubirii lui Dumnezeu. Căci din
prisosul inimii grăieşte gura lui [Luca 6:45]."[42]
9. Darurile Duhului Sfânt [Ioil 2:28-29; 3:1-2]
Sfântul Iustin Martirul
(cca 100-cca 165), în convorbirea sa cu Trifon iudeul în legătură cu absenţa
prorocilor din vechime din rândul poporului iudeu, afirmă că Scriptura „nu
arată nicidecum că puterile acestea ale Duhului [...] vor veni asupra Lui
[Hristos] ca şi cum El ar fi lipsit cu totul de ele, ci ca unele care vor
trebui să-şi găsească sfârşitul în El, adică să-şi găsească împlinirea în El,
pentru ca în neamul vostru să nu mai fie proroci, după obiceiul cel vechi, fapt
care se poate constata chiar de voi înşivă: căci, după El, nu a mai fost la voi
nici un alt profet. Iar că, de asemenea, prorocii care au fost la voi, primind
fiecare de la Dumnezeu o putere sau alta, au făcut şi au vorbit cele ce-am
aflat şi noi din Scripturi, fiţi atenţi la cele ce vă spun eu acum: Solomon a
avut duhul înţelepciunii, Daniel pe cel al înţelegerii şi al voinţei, Moise pe
cel al puterii şi al evlaviei, Ilie pe cel al temerii şi Isaia pe cel al
cunoştinţei. Ceilalţi au avut, iarăşi, o singură putere fiecare sau, în chip
succesiv, una după alta, cum au fost Ieremia, cei doisprezece (Proroci mici),
David şi toţi ceilalţi, în genere, care au fost proroci la voi. Apoi, [Duhul]
S-a odihnit, adică a încetat, când a venit Acela [Hristos], după care ele
trebuiau să înceteze de la voi, atunci când iconomia Lui cu privire la oameni
s-a împlinit. Şi luând iarăşi odihnă în El, după cum se prorocise, ele aveau să
devină daruri pe care le dă, din harul puterii Duhului Aceluia, celor ce cred
în El, după cum ştie că este fiecare vrednic. Cum că s-a prorocit că acest
lucru avea să se facă de El, după înălţarea Lui la ceruri, am spus-o şi mai
înainte şi o spun iarăşi. Căci s-a zis: s-a înălţat întru
înălţime, a robit robia şi a dat daruri fiilor oamenilor [Psalm 67:19]. Şi, iarăşi,
într-o altă prorocie s-a zis: Şi va fi după acestea, că voi vărsa Duhul Meu
peste tot trupul şi peste robii Mei şi peste roabele Mele şi vor proroci [Ioil 2:28/3:l]"[43].
Sfântul Chirii al
Ierusalimului (cca 315-386), patriarh din anul 349, citează Ioil 2:28; 3:1 ca
pe una dintre „nenumăratele mărturii privitoare la Duhul Sfânt. Expresia
aceasta, vărsa-voi [Ioil 2:28; 3:1], implică o bogăţie de
daruri; pentru că Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură. Tatăl
iubeşte pe Fiul şi toate le-a dat în mâna Lui [Ioan 3:34-35].
Totodată, Tatăl dă Fiului şi puterea de a dărui harul Sfântului Duh
oricui doreşte - Chiar şi peste robi şi peste roabe voi vărsa Duhul
Meu
[Ioil 2:29; 3:2], Sfântul Duh nu Se supune persoanelor, căci El nu aleargă după
măriri, ci caută evlavia sufletului. Fie ca bogatul să nu fie părtinit, iar
săracul să nu fie trecut cu vederea, ci fiecare să se pregătească pentru primirea
darurilor celor cereşti"[44].
Sfântul Grigorie Teologul mărturiseşte că „Duhul Sfânt
S-a pogorât după înălţarea la cer a Domnului Hristos, pentru ca noi să nu fim
lipsiţi de un Mângâietor. [...] Pogorârea Duhului Sfânt a fost vestită de
prorocii din vechime. [...] El a fost făgăduit mai întâi prin gura lui
Ioil, care a spus: şi va fi după aceea, că voi vărsa Duhul Meu peste tot
trupul, adică peste tot cel ce are credinţă, şi peste fii şi peste fiice [Ioil 2:28; 3:1] şi
peste toţi ceilalţi; iar după aceasta, Duhul a fost făgăduit de către Iisus
Hristos, slăvit fiind întru El şi slavă dând Acestuia [cf. Ioan 14:16]. Şi cât
de generoasă a fost această făgăduinţă! Duhul Se va sălăşlui pe vecie şi va
rămâne întru noi, întru cei aflaţi vrednici în veacul acesta şi în veacul ce va
să vină, întru cei aflaţi vrednici pentru tărâmul acela, dacă II vom ţine prin
vieţuirea noastră aici, şi dacă nu cumva II vom alunga de la noi prin
păcat"[45].
Sfântul Ambrozie susţine că Duhul Sfânt vine numai de
la Dumnezeu si nu Se împărtăşeşte deplin fiecărei persoane în parte, căci
nimeni în afară de Mântuitorul nu este capabil să-L primească întru totul.
„Cine, dar, ar putea avea îndrăzneala să mai spună că firea Sfântului Duh este
creată, acea fire care, atunci când ne străluceşte în suflete, în lumina ei
putem contempla frumuseţea adevărului dumnezeiesc, putem vedea distanţa dintre
Creator şi creatură, putem deosebi lucrarea de Autorul ei? Sau despre ce
făptură va fi vorbit Domnul atunci când a spus: vărsa-voi Duhul
Meu peste tot trupul [Ioil 2:28; 3:1]? Luaţi aminte că nu spune Duhul, ci Duhul Meu - căci noi nu suntem în
stare să primim Duhul Sfânt în deplinătatea Lui, ci doar atâta cât Stăpânul
împarte pentru fiecare dintre noi, după cum El voieşte. Căci Hristos Iisus,
Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci
S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la
înfăţişare aflându-Se ca un om [Filipeni 2:5-7], pentru ca noi să-L putem
cunoaşte şi primi cu mintea. Dar El, când S-a deşertat pe Sine, nu S-a lipsit
de plinătatea Lui, ci aceasta s-a întâmplat în aşa fel, încât eu, care nu-I pot
cuprinde plinătatea, să mă pot întrepătrunde cu El după măsura mea. In acelaşi
sens spune şi Tatăl că va vărsa Duhul Său peste tot trupul. Căci El nu-Şi varsă
Duhul pe de-a întregul, ci tot ceea ce revarsă este cu îndestulare pentru toţi
[...]. Astfel, Domnul revarsă Duhul Său, iar iubirea lui Dumnezeu se revarsă
îndeolaltă cu Duhul; iar în aceasta noi vedem şi recunoaştem unitatea
lucrărilor care se fac prin har."[46]
Sfântul
Ambrozie, la rândul său, subliniază faptul că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt
una în sfat: „Duhul Sfânt este El însuşi putere (sau tărie) [cf. Isaia 11:2]
[...] Şi, pentru ca să cunoaştem mai deplin că Duhul este tărie, trebuie să ştim că El ne-a fost
făgăduit atunci când Domnul a spus: vârsa-voi Duhul Meu peste tot trupul [Ioil 2:28; 3:1]. Prin
urmare Acela care ne-a fost făgăduit este El însuşi putere, după cum şi în
Evanghelie Fiul lui Dumnezeu mărturiseşte: iată, Eu trimit
peste voi făgăduinţă Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi
îmbrăca cu putere de sus [Luca 24:49]. Evanghelistul afirmă fară ocoliş că
Duhul este putere, Sfântul Luca arătând că El S-a pogorât cu putere multă, atunci când spune: din cer, fără de
veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut
toată casa unde şedeau ei [Faptele Apostolilor 2:2] ,"[47]
v
Atunci când vorbeşte despre cele petrecute în ziua
Cincizecimii, Sfântul Ioan Gură de Aur se apleacă şi el asupra mult discutatei
prorocii a lui Ioil Prorocul [Ioil 2:28; 3:1]. Şi când a sosit
ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc [Faptele Apostolilor
2:1]. Şi din cer, fară de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt
ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei [Faptele Apostolilor 2:2]. Şi li s-au
arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei [Faptele Apostolilor
2:3]. Spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Ia aminte la faptul că
mereu se foloseşte comparaţia: ca de suflare..., ca de foc... - şi pe bună dreptate,
pentru ca nu cumva să ne formăm o părere nepotrivită şi rudimentară despre
Duhul, ajungând să credem că ar avea caracteristici materialnice. De asemenea
se spune: ca de suflare de vânt ce vine repede - deci nu a fost o
suflare de vânt. Se spune: ca de foc - căci atunci când Duhul
a fost să i Se descopere lui Ioan, El S-a pogorât peste capul lui Hristos în
chip de porumbel; dar acum, când mai mulţi oameni urmau să fie împărtăşiţi şi
să se convertească, S-a pogorât în chip de foc, şi a şezut pe
fiecare dintre ei. Aceasta înseamnă că a rămas şi S-a odihnit pe fiecare
dintre ei. Iar aşezarea şi odihna înseamnă, aici, caracterul permanent şi
continuu al sălăşluirii.
S-a aşezat oare doar asupra celor doisprezece?
Nicidecum; ci asupra tuturor celor o sută douăzeci. Căci Petru nu ar fi citat
fără noimă mărturia Profetului, care spune: după aceea,
vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele voastre vor proroci,
bătrânii voştri visuri vor visa, iar tinerii voştri vedenii vor vedea [Ioil 2:28; 3:1]. Şi
încă: Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt [Faptele Apostolilor
2:4], Căci, pentru ca această umplere să nu provoace doar spaimă, este şi cu Duh Sfânt
şi cu foc. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să
vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi [Faptele Apostolilor
2:4]. Nici un alt fel de semn nu au primit ei, ci numai pe acesta mai întâi şi
apoi nu a mai fost trebuinţă de alte semne. Şi a şezut
pefiecare dintre ei - spune autorul. Bagă de seamă că nici unul dintre ei
nu mai simte nevoia să jelească, de-acum, nici măcar cei care nu fuseseră aleşi
dintru început, aşa ca Matia. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt, spune mai departe; nu
că doar au primit Duhul Sfânt, ci s-au umplut de El şi au început să
vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi [Faptele Apostolilor
2:4],
Sfântul Afraat (prima
jumătate a secolului al IV-lea) face următoarea remarcă: „Apostolii spun că
Domnul I-a încredinţat Duhul lui Hristos şi L-a împărtăşit prorocilor. Din
aceasta noi putem să înţelegem că Hristos Se sălăşluieşte în cei credincioşi;
însă chiar dacă Se împarte oamenilor credincioşi, Hristos cu nimic nu este
păgubit. Căci prorocii au primit Duhul lui Hristos, fiecare după a lui măsură.
Acelaşi Duh Se revarsă şi astăzi peste tot trupul [cf. Ioil 2:28-29; 3:1-2],
iar fiii şi fiicele prorocesc, bătrânii şi tinerii de asemenea, robii şi
roabele deopotrivă. Ceva din Hristos este în noi înşine, însă Hristos este în
ceruri, de-a dreapta Tatălui. Hristos însuşi a primit Duhul, însă nu cu măsură măsurat,
ci din abundenţa şi în deplinătatea iubirii Tatălui, care L-a încredinţat întru
totul în mâinile Lui şi I-a dăruit putere şi stăpânire peste toate comorile
Sale."[48]
Venerabilul Beda (cca
673-735), într-o omilie la Cartea Faptele Sfinţilor Apostoli, scrie următoarele:
„Verbul utilizat aici, a se vărsa, indică mărinimia cu care este făcut darul,
căci harul Sfântului Duh, care până atunci era acordat numai prorocilor,
de-acum se oferă tuturor, în tot locul, fară deosebire de sex, stare materială
sau poziţie socială. Ceva mai încolo, prorocul lămureşte că se varsă peste tot
trupul, aceasta însemnând că fiii şi fiicele voastre vor proroci [Ioil 2:28; 3:1] şi
celelate."[49]
Sfântul Grigorie Palama
(cca 1296-1359), episcop al Tesalonicului (1347), arată că „în Dumnezeu sunt
trei realităţi, mai precis: esenţa, energia şi o Treime de ipostasuri divine
[...]. Cei aflaţi vrednici de cunoaşterea lui Dumnezeu,astfel încât să se facă
de un duh cu El (aşa după cum marele Pavel a spus: cel ce se
alipeşte de Domnul este un duh cu El [I Corinteni 6:17]), nu se unesc cu Domnul în
esenţă; şi de vreme ce toţi teologii mărturisesc prin cuvintele lor că Dumnezeu
nu este cognoscibil în esenţă, iar unirea ipostatică urmează să fie afirmată
numai si numai în Cuvântul si în Dumnezeu-Omul, urmează de aici că aceia care
sunt aflaţi vrednici de a se uni cu Dumnezeu se unesc cu Dumnezeu prin
energii, iar Duhul Care mijloceşte această unire dintre cel ce se lipeşte de
Dumnezeu este una cu Dumnezeu, este energia necreată a Duhului şi nu esenţa lui
Dumnezeu. [...] Căci Domnul a vestit dinainte prin gura prorocilor: vărsa-voi
Duhul Meu peste toţi cei ce cred în Mine [cf. Ioil 2:28; 3:1].'M
Cu ocazia praznicului Pogorârii Sfântului Duh, Sfântul
Cosma Melodul ne pune înainte următoarea alcătuire: „Din Duhul Tău ai vărsat
din destul, peste tot trupul [cf. Ioil 2:28; 3:1], precum ai zis, şi toată
lumea s-a umplut de cunoaşterea Ta, Doamne; că Fiu Te-ai născut din Tatăl, fară
de stricăciune, şi Duhul nedespărţit purcede."[50]
11. Prorocii împlinite în mediul înconjurător [Ioil 2:30-31; 3:3-4]
'
Şi vă voi arăta semne
minunate în cer şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum; soarele se va
întuneca şi luna va fi roşie ca sângele, înainte de venirea zilei celei mari şi
înfricoşătoare a Domnului [Ioil 2:30-31; 3:3-4].
Venerabilul Beda
aminteşte, la rândul lui, cuvântul lui Ioil: vă voi arăta semne
minunate în cer şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum [Faptele Apostolilor
2:19; Ioil 2:30-31, 3:3-4] - la care adaugă: „minuni în cer, care s-au vădit la
Naşterea Domnului, când o nouă stea a răsărit [cf. Matei 2:2], şi la înălţarea
Lui pe Cruce, când soarele a pălit şi cerurile s-au întunecat [cf. Matei 27:45];
semne pe pământ, ca atunci când Mântuitorul, strigând cu glas mare, Şi-a dat
duhul, iar pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au
deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat [cf. Matei
27:50-53].
Sânge, foc şi stâlpi
de fum
[Ioil 2:30; 3:3] - sângele din coasta Domnului, focul Duhului Sfânt şi stâlpul
de fum care s-a ridicat din căinţă şi din lacrimi, căci aşa după cum fumul este
produs de către foc, la fel şi în cazul de faţă fumul este rezultatul
înflăcărării de către Duhul. Şi, de vreme ce sângele ţâşneşte cu putere din
trupul mort al Domnului [cf. Ioan 19:34] - ceea ce este contrar firii
trupurilor noastre putem deduce de aici că aceasta se întâmplă astfel,pentru ca noi să înţelegem că este vorba
despre un semn. Ce fel de semn, dacă
nu unul referitor la mântuirea noastră si la
viata care izvorăşte din moartea lui Hristos? Focul mai poate fi înţeles şi ca luminare a
omului credincios, iar stâlpul de fum ca semn al orbirii iudeilor, care văd,
dar nu înţeleg nimic. Aceasta pentru că şi atunci când s-a dat Legea, Domnul
Dumnezeu S-a pogorât în foc şi în fum [cf. Ieşirea 19:18], căci, prin
strălucirea slavei arătării Sale, Domnul îi luminează pe cei smeriţi; iar cu
fumul cel înţepător al rătăcirii, El îi orbeşte pe cei ce se lasă cuprinşi de
mândrie."[51]
În Cartea Faptele
Sfinţilor Apostoli aflăm următoarea descriere a reacţiei pe care au avut-o
mulţimile la predica Sfântului Petru: Ei, auzind
acestea, au fost pătrunşi la inimă şi au zis către Petru şi ceilalţi Apostoli:
Bărbaţi fraţi, ce să facem? Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se
boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor
voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă este dată făgăduinţa şi
copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul
Dumnezeul nostru [Faptele Apostolilor 2:37-39]. La aceste cuvinte,
Venerabilul Beda face următorul comentariu: „Iată împlinirea prorociei lui
Ioil! Luaţi aminte fa faptul că focul Sfântului Duh este urmat de stâlpul de
fum, pentru că fumul ne aduce lacrimi în ochi. Cei care mai înainte râdeau şi
se bucurau în starea ridicolă în care se aflau, acum plâng, îşi lovesc pieptul,
se nevoiesc în rugăciune către Dumnezeu, astfel încât, ca oameni ce doresc
mântuirea, să se poată împărtăşi din sângele despre care, atunci când zăceau
în întunecarea minţii, au cerut să fie asupra lor şi asupra copiilor lor [cf.
Matei 27:25]. Şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de
suflete [Faptele Apostolilor 2:41]."[52]
În Duminica de după Naşterea Domnului nostru Iisus
Hristos, întreaga Biserică dreptmăritoare cântă: „Sângele şi focul şi fumegarea
de fum sunt semnele pe care mai înainte le-a văzut Ioil pe pământ [cf. Ioil
3:3]; sângele este întruparea, focul dumnezeirea, iar fumegarea de fum Duhul
Sfânt, Care S-a pogorât peste Fecioara şi a umplut lumea de plăcută mireasmă.
Mare este taina întrupării Tale, Doamne, slavă Ţie!"[53]
12. Sfârşitul
[Ioil
2:10; 3:4]
Înainte de venirea
zilei celei mari şi înfricoşătoare a Domnului, soarele se va întuneca şi luna va
fi roşie ca sângele [Ioil 2:10; 3:4].
Sfântul Chiril al
Ierusalimului îi combate pe cei care spun că lumea va pieri cu totul. El
susţine că Domnul va crea lumea din nou, „atunci când va veni întru slavă, în
ziua cea de pe urmă. Căci lumea aceasta are început şi sfârşit, însă ea va fi făcută
din nou [...]. Sfânta Evanghelie spune că soarele se va
întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer [Matei 24:29]. Dar noi
să nu plângem pentru aceasta, de parcă numai noi ne-am cunoaşte atunci
sfârşitul; şi stelele apun, însă după un timp răsar din nou. Dumnezeu va face
cerurile să se cutremure nu ca să le distrugă, ci ca să le facă din nou, încă
şi mai frumoase [...]. Privim spre înviere, cuprinzând aici restaurarea întregii
creaţiuni."[54]
Sfântul Vasile (cca 330-379) întăreşte că „Domnul a
prezis că la pieirea lumii au să se arate semne în soare şi lună şi stele:
soarele se va preface în sânge, iar luna nu-şi va mai da lumina ei [cf. Ioil
2:11; 3:4]. Acestea sunt semnele
sfârsitului
lumii."[55]
Sfântul Ioan Gur de Aur face următorul comentariu:
„Prin expresia ziua cea mare şi înfricoşătoare a Domnului [Ioil 2:10; 3:4]
înţelegem atât ziua Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimea), cât şi ziua când
Domnul va veni din nou, la sfâsitul lumii."[56]
Drept
pentru care Venerabilul Beda adaugă: „Cuvântul soarele se va
întuneca şi luna va fi roşie ca sângele, înainte de venirea zilei celei mari
şi înfricoşătoare a Domnului [Faptele Apostolilor 2:20; Ioil 2:10, 3:4] -
este de înţeles cu referire pe de o parte, la cele întâmplate cu prilejul
Patimilor Domnului [cf. Matei 27:45], iar, pe de altă parte, la ceva ce se va
petrece în viitor, înainte de Ziua Domnului, adică înainte de ziua
judecăţii."[57]
13. Ziua Domnului [Ioil 2:11]
Dar Domnul îşi face auzit glasul în fruntea
oştirilor Sale, căci întinsă foarte este tabăra Lui şi puternic este cel ce
împlineşte poruncile Lui. Ziua Domnului este mare şi
înfricoşătoare foarte şi cine va putea sta împotriva ei? [Ioil 2:11]
Sfântul Vasile cel Mare arată despre aceasta
următoarele: „Pentru ce căutaţi ziua Domnului? Aceea este
întuneric şi nu lumină [Amos 5:18]. Negreşit întuneric celor vrednici de
întuneric. Scriptura cunoaşte şi ziua cea neînserată, cea continuă, cea fară de
sfârşit, pe care Psalmistul a numit-o a opta pentru că se află în
afara acestui timp săptămânal. încât fie de zici zi, fie de zici veac, vei exprima aceeaşi idee."[58]
Căci Ziua Domnului este mare şi înfricoşătoare
foarte şi cine va putea sta împotriva ei? [Ioil 2:11] într-al
loc, Sfântul Ambrozie scrie: „Vai de cei ce doresc Ziua Domnului! [Amos 5:18], căci se
vorbeşte aici despre întuneric, nicidecum despre lumină, căci vădit este că
ziua - când cei aflaţi fară de pată vor străluci, iar cei osândiţi vor merge
spre chinuri - este plină de întuneric pentru cei care se ştiu pe sine plini
de răutate şi de nevrednicie. Pe lângă aceasta, Scriptura ne mai învaţă că în
ziua cea veşnică a răsplăţii nu se cunoaşte trecerea de la ziuă la
noapte."[59]
Fericitul
Ieronim remarcă ideea că „în ziua aceea viaţa fiecăruia în parte se va dezvălui pe de-a
întregul; de aceea spune prorocul că [...] Ziua Domnului este
mare şi înfricoşătoare foarte [Ioil 2:11]"[60].
14. Judecata viitoare [Ioil 3:1-2, 12;
4:1-2, 12]
A. Căci iată în zilele acelea şi în vremea
aceea, când voi întoarce pe Iuda şi pe Ierusalim din robie, aduna-voi toate
popoarele şi le voi coborî în Valea lui Iosafat şi Mă voi judeca acolo cu ele
pentru poporul Meu şi pentru moştenirea Mea Israel, pe care au împrăştiat-o
între neamuri şi ţara Mea au împărţit-o în bucăţi [Ioil 3:1-2; 4:1-2].
Valea lui Iosafat este de găsit, fară îndoială, dacă ne luăm după cele arătate
în acest capitol, fie în apropierea Ierusalimului, fie chiar în interiorul
cetăţii. Valea aceasta, al cărei nume nu este menţionat nicăieri altundeva în
Vechiul sau în Noul Testament, decât numai la Ioil 4:2 şi 4:12, semnifică locul
unde Dumnezeu va judeca neamurile. Tradiţia Bisericii, potrivit lui Eu- sebiu
(cca 290-cca 339/340) şi Fericitului Ieronim, identifică pe bună dreptate
locul acesta cu Valea Chedronului, aflată în partea de răsărit a Ierusalimului
sau, mai precis, în partea de nord a Văii Chedronului [cf. II Regi 18:18] sau
în Valea Şave [cf. Facerea 14:17][61].
în timpul Triodului, cu ocazia Duminicii înfricoşatei
Judecăţi, Biserica întreagă cântă: „în valea plângerii, în locul ce ai
rânduit, când vei şedea, Milos tive, să faci judecată dreaptă, să nu vădeşti
cele ascunse ale mele, nici să mă ruşinezi înaintea îngerilor; ci Te
milostiveşte, Dumnezeule, şi mă miluieşte."[62]
B. Să se trezească
toate neamurile şi să vină în Valea lui Iosafat, căci acolo voi aşeza scaun de
judecată pentru toate popoarele din jur [Ioil 4:12]. Vestind dinainte dreapta mânie a
lui Dumnezeu, Sfântul Teofan arată: „Vestind mai dinainte cuvintele cele
dumnezeieşti, de Dumnezeu insuflate, ai descoperit mânia cea cumplită şi pre
dreptate, care s-a întâmplat din rea credinţa norodului celui ce cugetă cele
deşarte."[63]
[1] In căzui Cărţii lui
Ioil, numerotarea capitolelor diferă în funcţie de textul după care s-a
tradus. Astfel, în versiunile realizate după Textul Masoretic, cartea are trei
capitole, în vreme ce, în versiunile realizate după Septuaginta, cartea are
patru capitole. Noi am urmat numerotarea din versiunea sinodală a B.O.R. (n. tr.).
[4] Prophet Joel, October 19th, în voi. The Great
Syanaxaristes ofthe Orthodox Church, voi. 10, arhim. Matthew
Langes, Atena, 1978, p. 418; Sf. Nicolae Velimirovici, Prophet
joel, October 19th, în voi. The
Prologuefrom Ochrid, voi. 4, trad. maica Maria, Lazarica Press, Birmin-
gham, 1985, p. 84 [In lb. rom., vezi Proloagele
de la Ohrida, Ed. Egumenită],
[7] Traducerea versetului Ioil 1:4 este dificilă
din cauza termenilor utilizaţi pentru desemnarea lăcustelor, a căror echivalare
în limba română sau în altă limbă modernă este anevoioasă. Din acest motiv,
variantele propuse sunt diverse şi derutante uneori, astfel încât, de exemplu,
traducerea în limba română a lui D. Cornilescu transliterează pur şi simplu
denumirile din Textul Masoretic. Versiunile traduse după Septuaginta caută să
identifice tipuri de insecte diferite, în prelungirea textului grecesc. în
rândurile următoare, referitoare la comentariile patristice pe marginea Cărţii lui
Ioil, vom constata că Părinţii care au studiat textul Septuagintei
interpretează în mod diferenţiat, în sens teologic, felurile
vieţuitoarelor despre care vorbeşte Ioil (n. tr.).
[8] Sf. Ioan Gură de Aur, Homily VIII
on Second Corinthians, în voi. Nicene and
Post-Nicene Fathers ofthe Christian Church, voi. XII, ed.
Philip Schaff D.D. LL.D, Eerdmans Pub. Co., Grand Rapids, MI, 1969, p. 320.
[11] Epist. 39, Aper şi Amanda, în voi. Letters of Saint
Paulinus ofNola: Letters 23-51, voi. 2,
în ed. cit., pp. 199-201.
[12] Fer. Ieronim, Horn. 21,
Ps. 91(92), în voi. 1-59 On The
Psalms, voi. 1, în Fathers
ofthe Church, voi. 48, trad. Mărie Liguori Ewald, I.H.M., CUA
Press, Washington D.C., 1981, pp. 167-168.
[13] Sf. Ambrozie, Epist. 74 ad
Irineus (cca 387), în voi. Fathers
ofthe Churcb, voi. 48, trad. Mary Melchior Beyenka, O.P., CUA Press,
Washington D.C., 1987, pp. 420-422.
[14] Sf. Grigorie de Nazianz (Teologul), Orations, II, Apologie
pentru fuga în Pont, în voi. Ni- cene and
Post-Nicene Fathers, voi. VII, trad. C.G. Browne M.A.; J.E. Swallow M.A.,
ed. P. Schaff D.D.L.L., H. Wace D.D., Eerdmans Pub. Co., Grand Rapids, MI,
1974, p. 217.
[15] Hom.il. 14, în voi. Forty Gospel
Homilies, Cistercian Studies Series: One HundredTwen- ty-Three,
trad. Doris David Hurst, Cistercian Publications, Kalamazoo MI, p. 107.
[16] Ep ist. I, Pascală 39, în voi. Select Works
and Letters, în voi. Nicene and
Post-Nicene Fathers, voi. VII, trad. C.G. Browne M.A., ed. J.E. Swallow
M.A., P. Schaff D.D.L.L.D., H. Wace D.D., Eerdmans Pub. Co., Grand Rapids, MI,
1974, pp. 507-508.
[18] Minei, 19 octombrie Sf.
Proroc Ioil, Utrenie, canon, peasna a 3-a, irmos, alcătuire a lui Teofan.
[21] Predicile
despre statui, III, în col. Nicene
andPost-Nicene Fathers, voi. IX, trad. pr. W.R.W. Stephens, Eerdmans Pub. Co.,
Grand Rapids, MI, 1975, p. 358 [Pt. versiunea în lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură
de Aur, Predicile despre statui, III, în voi. Scrieri
alese, I, trad. Şt. Bezdechi, Editura Sfintei Episcopii a Râmnicului-Noului
Severin, R. Vâlcea, 1937 (n. tr.)].
[22] Sf. Grigorie de Nazianz, Om. XVI, în voi. Nicene
andPost-Nicene..., voi. VII, trad. C.G. Browne, ed. M.A. & E.
Swallow, M.A., Schaff & Wace, Eerdmans Pub. Co., Grand Rapids, MI, 1974,
pp. 251-252.
[28] In cazul de faţă am redat traducerea în
limba română a versetului din Ioil 3/4:16 după Biblia lui Anania, care se
apropie mai mult atât de versiunea în limba engleză a Bibliei citată aici de
către autor, cât şi de versiunile Cărţii lui
Ioil din Septuaginta, respectiv din Textul
Masoretic. In variantele sinodale ale Bibliei
(1969 şi urm.), versetul este redat astfel: Din Sion
Domnul va striga puternic şi din Ierusalim va slobozi tunetul Său: pământul şi
cerurile se vor cutremura atunci [Ioil 4:16], De notat că aici lipseşte ultima
parte a versetului (n. tr.).
[37] Ibidem.
[38] Minei, 9 decembrie,
Zămislirea Sfintei Ana, când a zămislit pre Preasfânta Fecioara, Născătoarea de
Dumnezeu, Canonul întâi al Sfintei Ana, cântarea I, irmos, facere a lui Andrei
Criteanul.
[41] Omilii la Faptele Sfinţilor Apostoli şi la
Epistola către Romani, V, în voi. Nicene..., voi. XI, ed. P.
Schaff, D.D.L.L.D., Eerdmans Pub. Co., Grand Rapids, MI, 1975, pp. 33-34.
[42] Homilies on the Gospels, II, Homily 11.25
on St. Luke, trad. L.T. Martin & D. Hurst OSB, Cistercian
Publications, col. Cistercian Studies, nr. 111, Kalamazoo, MI, 1991, pp.
259-260.
[43] Dialogue
with Trypho, LXXXYII, în ed. cit., pp. 242-243; Writings
ofSaint Justin Mar- tyr: Dialogue with Trypho, cap. 87, în The Fathers
ofthe Church, voi. 6, trad. Thomas B. Fal- ls, D.D.Ph.D., CUA Press,
Washington D.C., 1977, pp. 287-288 [Pentru versiunea în lb. rom., vezi Sf.
Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogul cu iudeul Trifon, II, LXXXVII, în
ed. cit., pp. 196-197 (n. tr.)\.
[44] Catechetical Lectures, XVII, în Nicene and
Post-Nicene Fathers of the Christian Church, voi. VII, rev.
trans. E.H. Gilford, D.D., ed. P. Schaff & Wace, Eerdmans Pub. Co., Grand
Rapids, MI, 1974, p. 129 [Pentru versiunea în lb. rom. ne-am orientat după Sf.
Chirii al Ierusalimului, Catehezele, partea I, XII,
trad. Pr. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1943 (n. tr.)\.
[45] Sf. Grigorie de Nazianz, Select Orations:
The Last Farewell, în Nicene and Post-Nicene Fathers..., pp.
383-384.
[46] Letters and Select Works: Ofthe Holy
Spirit, I.VTII, în Nicene and
Post-Nicene..., voi. X, trad. pr. DeRomestin M.A., ed. P. Schaff &
Wace, Eerdmans, Grand Rapids, MI, 1979, pp. 105-106.
[48] Select Demonstrations, în Nicene and
Post-Nicene Fathers ofthe Christian Church, voi. XIII, ed.
P. Schaff & Wace, Eerdmans Pub. Co., Grand Rapids, MI, 1976, p. 370.
[49] Commentary on theActs oftheApostles, 2-.17, trad. L.T. Martin,
Cistercian Studies Series, nr. 117, Cistercian Publications, Kalamazoo MI,
1989, pp. 31-32.
[50] Duminica Rusaliilor, canon, cântarea a 6-a,
facere a lui Cosma Melodul.
[54]
CatecheticalLectures, VX, în ed. cit., p. 105 [Pentru versiunea în Ib. rom.
vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, Catehezele, ed. cit. (n. tr.)\.
1 On the
Hexaemeron, IV, în voi. Fathers of
the Church, voi. 46, trad. Agnes Clare Way, C.D.P., C.U.A. Press,
Washington D.C., p. 90 [Pentru versiunea în lb. rom., vezi Sf. Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, VI.III, în voi. Scrieri, I, trad. Pr. D.
Fecioru, PSB 17, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986, p. 136 (n. tr.J],
[58] On the Hexaemeron, II, în voi. Fathers of
the Church, voi. 46, trad. Agnes Clare Way, C.D.P., C.U.A. Press,
Washington D.C., p. 35 [Pentru versiunea în lb. rom., vezi Sf. Vasile cel Mare, op. cit., II.VIII, p. 96 (n. tr.)].
[59] Hexaemeron, în Fathers
ofthe Church, voi. 46, trad. J.J. Savage, C.U.A. Press, Washington
D.C., p. 43.
[60] 60-96 On The
Psalms, Hom. 69, Ps. 91 (92) , voi. 2, în The Fathers
of the Church, ed. a 2-a, voi 57, trad. Mărie Liguori Ewald, I.H.M.,
Washington D.C., The Catholic University Press, 1966, p. 89.
[61] Fer. Ieronim este citat cu această
informaţie în articolul dedicat Profetului Ioil din voi. Commentary
ofthe Old Testament, Minor Prophets, ed. cit., p. 220.
1
Sf. Grigorie Palama, The One
Hundred and Fifty Chapters, 75, Pontifical Institute of Mediaeval Studies
andTexts 83, ed. & trad. R.E. Sinkewicz, Pontifical Institute of Mediae- val Studies,
Toronto, Ontario, 1988, p. 171 [In 1b. rom. vezi Sf. Grigorie Palama, 150 Capete
despre cunoştinţa naturală, despre cunoaşterea lui Dumnezeu, despre viaţa
morală şi despre făptuire, 72, în Filocalia, VII, trad. Pr.
Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1977, (n. tr.)\.
2
1 The Painter's Manual ofDionysius
ofFourna, trad. Paul Hetherington, Oakwood Publi- cations, n.d., p.
28 [Pt. versiunea în lb. rom., vezi Dionisie din Furna,
Erminiapicturii bizantine, trad. C. Săndulescu-Verna, ed. a Il-a, Ed.
Sophia, Bucureşti, 2000, p. 91 (n. tr.)\.
3
1 Sf.
Ioan Gură de Aur, împotriva creştinilor iudaizanţi, I, în ed. cit.,
pp. 9-10.
[1] Minei, 19 octombrie, Sf.
Proroc Ioil, Utrenie, canon, peasna a 5-a, alcătuire a lui Teofan. Pentru
versiunea în lb. rom. s-a folosit Mineiul
lunei octomvrie, ed. a Il-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti,
Bucureşti, 1929 (n. tr.).
