[Isaia 11:10, 12; 33:15-17;
60:13; 65:2]
1. Crucea lui Hristos [Isaia 11:12; 60:13]
A. Semn pentru neamuri [Isaia
11:12]:
El va ridica steag pentru neamuri şi va aduna pe cei
risipiţi ai lui Israel şi va strânge la un loc pe cei împrăştiaţi ai lui Iuda
din cele patru colţuri ale pământului [Isaia 11:12].
La Praznicul învierii, Biserica întreagă cântă: „Cu palma cea
începătoare de viaţă, pe cei morţi din adâncurile întunecoase înviindu-i pe
toţi, Dătăto- rule de viaţă, Hristos Dumnezeu, înviere ai dăruit neamului
omenesc; că este Mântuitor tuturor, învierea şi viaţa şi Dumnezeu a toate [cf.
Isaia 11:12]."[1]
B.
Crucea făcută din lemn de trei esenţe diferite [Isaia
60:13]:
Mărirea Libanului, chiparosul, ulmul şi merişorul la
tine vor veni, cu toţii laolaltă, ca să împodobească locaşul cel sfânt al Meu,
şi Eu voi slăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele [Isaia 60:13].
Acest cuvânt al profetului aduce laudă slăvitei şi de viaţă dătătoarei
Cruci. Sfântul Teodor Studitul cântă: „Bucură-te, Cruce cea din trei părţi şi
dumnezeiască, pe care a fost pironit Unul din Treime, Cel ce a luat trup,
luminându-ne pe noi cei înfipţi în adâncul necredinţei, care II preaînălţăm întru
toţi vecii."[2]
Şi încă o cântare relevantă în acest sens: „Cel ceTe-ai răstignit pe pin, pe
cedru şi pe chiparos, Fiule al lui Dumnezeu, sfinţeşte-ne pe noi pe toţi şi ne
învredniceşte a vedea Patima Ta cea purtătoare de viaţă."[3]
Sfântul Iosif
făcătorul de canoane cântă, la rândul său, cu evlavie: „In loc de chiparos,
milostivire; în loc de cedru, credinţă cu dulce miros; în loc de pin, adevărată
dragoste aducând, să ne închinăm Crucii Domnului, lăudând pe Mântuitorul, Cel
ce pe ea a fost pironit [cf. Isaia 60:13] ."[4]
Apoi, tot înTriod aflăm şi următoarea alcătuire: „Bucură-te, Cruce cea din
trei părţi şi dumnezeiască [cf. Isaia 60:13], pe care a fost pironit Unul din
Treime..."[5]
2. Tins-am mâinile Mele în toată
vremea către un popor răzvrătit, care mergea pe căi silnice, după
cugetele sale [Isaia 65:2].
Sfântul Iustin Martirul si Filosoful învaţă că
versetul acesta este unul mesia
nic, care se
referă la Răstignirea Domnului, Care a luat Crucea pe umerii Săi şi pe Cruce
Şi-a întins mâinile Sale[6].
In
Dialogul cu iudeul Trifon, Sfântul Iustin reia această interpretare, subliniind
că avem de a face aici cu o prorocie despre Cruce şi, ca atare, despre felul
morţii Mântuitorului[7].
De asemenea, Epistola lui Barnaba susţine această interpretare şi învaţă că se referă
la faptul că Hristos Şi-a întins braţele pe Cruce[8].
„Cât despre Cruce, spune Sfântul Irineu, ceea ce arată Isaia [cf. Isaia 65:2]
la Cruce se referă."[9]
Iar Sfântul Ciprian observă că versetul acesta înseamnă că „iudeii II vor lega
pe Hristos de Cruce"[10].
Sfântul Chiril
al Ierusalimului întăreşte: „Şi-a întins mâinile pe Cruce pentru că în felul
acesta a putut să moară îmbrăţişând întreaga lume; căci Golgota aceasta este
chiar centrul pământului. Nu de la mine spun aceasta, ci de la prorocul care bine
a vestit: Dumnezeu, împăratul nostru înainte de veac, a făcut mântuire în
mijlocul pământului [Psalm 73:13]. Şi-a întins mâinile Sale cele
omeneşti, El Cel care cu mâinile Sale cele duhovniceşti a întărit cerurile. Şi
prins a fost în cuie, pentru ca omenitatea Sa, care a luat asupră-şi păcatele
oamenilor, să fie prinsă pe lemn şi deodată să moară, împreună cu tot păcatul
şi cu moartea, ca noi să putem învia întru dreptate."[11]
3. Golgota [Isaia 33:15-17]
Pacea o aduce omul cel drept în calea sa şi cel ce
grăieşte cuvinte de cinste, care dă la o parte câştigul cel nedrept, cel ce
mâinile înapoi le trage şi mită nu primeşte, care-şi astupă urechile când aude
fărădelegi şi îşi pune văl pe ochi ca să nu mai vadă răul, acela va locui pe
înălţimi şi stâncile cele tari vor fi cetatea lui; pâine i se va da şi apa nu-i
va lipsi. Ochii tăi vor privi pe rege în toată frumuseţea lui şi o ţară îndepărtată vor vedea [Isaia 33:15-17].
Epistola lui Barnaba învaţă că Golgota şi
mormântul Domnului sunt prefigurate aici prin cuvintele va locui pe înălţimi şi
stâncile cele tari vor fi cetatea lui-, iar cuvintele apa nu-i va lipsi se referă la Sfântul Botez.[12]
Sfântul Iustin consideră că „în prorocia aceasta este vorba despre
pâinea pe care ne-a lăsat-o nouă Hristosul nostru spre împărtăşire, întru
amintirea întrupării Lui, pentru cei ce cred în El, pentru care a şi fost
pătimitor; precum este vorba şi despre paharul pe care ni l-a lăsat ca să-1
aducem spre mulţumire, întru amintirea Lui. Aceasta este lămurit. Şi iarăşi,
tot prorocia aceasta ne încredinţează că pe împăratul îl vom vedea cu slavă,
căci înseşi cuvintele prorociei sunt grăitoare; că poporul care era cunoscut de
mai înainte că va crede întru El era cunoscut de mai înainte că va petrece cu
pricepere în frica de Dumnezeu"[13].
Sfântul Hipolit vorbeşte despre cele două veniri ale Domnului şi
Mântuitorului nostru astfel: „După cum ne învaţă Scriptura, cea dintâi venire
în trup a Mântuitorului s-a petrecut fără slavă, din pricina faptului că Domnul
a fost supus la chinuri, după cum Isaia a vestit din vreme [cf. Isaia 53:2-5].
în schimb, cea de a Doua Venire va fi întru slavă, căci Domnul va veni din
ceruri, înconjurat de cetele Sale îngereşti şi împodobit cu slava Tatălui,
după cuvântul prorocului care spune: Ochii tăi vor privi pe
rege în toată frumuseţea lui [Isaia 33:17] ."[14]
[Isaia 11:10]
Şi în vremea aceea, Mlădiţă cea din rădăcina lui lesei
va fi ca un steag pentru popoare; pe Ea o vor căuta neamurile şi sălaşul Ei va
fi plin de slavă [Isaia 11:10].
de suferit
chinuri, „Hristos Se ridică şi, împreună El, îi ridică pe toţi cei ce ascultă
de cuvântul Lui - notează Sfântul Ioan Gură de Aur. Le întăreşte curajul
îndemnându-i să nu se înfricoşeze de cele săvârşite asupra Lui: de cruce, de
răni, de biciuiri, de loviri, de scuipări, de socotirea în rând cu tâlharii, de
batjocuri, de învinuirile nedrepte. Căci după moarte şi după înviere, poporul
va privi la patimile Sale şi vor vedea că nici una dintre acestea nu a fost
lipsită de slavă şi de putere din belşug.
De bună seamă că toate acestea s-au petrecut întocmai după cum a
mărturisit în vechime prorocul [cf. Isaia 11:10]. Acest fel de moarte este mai
vrednică de cinste decât orice coroană pământească. într-adevăr, regii au lăsat
deoparte coroanele lor
si au luat în schimb Crucea, ca simbol al morţii Mântuitorului.
Mantiile lor
purpurii sunt împodobite cu Cruce, cu Cruce sunt încoronaţi, pe armele lor este
însemnată Crucea, pe altarele lor este înălţată Crucea. în toată lumea, Crucea
străluceşte astăzi mai puternic decât soarele. Căci scris este: pe Ea o vor căuta neamurile
şi sălaşul Ei va fi plin de slavă [Isaia 11:10] ."[16]
în continuarea acestui cuvânt, Sfântul Ioan Gură de Aur sugerează că sălaşul cel plin de
slavă
reprezintă Crucea şi mormântul Domnului: „Cu toate că locul care a primit
trupul lui Hristos era strâmt, iată că a ajuns să fie mai cinstit decât toate
palatele regilor, ba încă şi împăraţii pământului ţin mormântul Lui în mare
cinste, căci scris este că sălaşul Său va fi plin de slavă [Isaia 11:10]. Iar aceasta
este adevărat nu doar pentru mormântul Domnului, ci şi pentru mormintele
Apostolilor Săi."3
Fericitul Ieronim învaţă că slava Sfântului Mormânt al
Domnului si Mântuitorului
nostru Iisus Hristos a fost „mai înainte vestită prin prorocia lui Isaia
Prorocul, care zice: sălaşul Său va fi plin de slavă [Isaia 11:10], înţelegând
prin aceasta că locul de îngropăciune al Domnului va fi cinstit pe tot cuprinsul
pământului"[17].
[Isaia 28:11; 52:6-7; 61:5-6]
1. Propovăduitorii Evangheliei [Isaia 52:6-7]
Drept aceea poporul va cunoaşte numele Meu, el va
înţelege în ziua aceea că Eu sunt Cel care grăieşte: Iată-Mă! Cât de frumoase
sunt pe munţi picioarele trimisului care vesteşte pacea, ale solului de veste
bună, care dă de ştire mântuirea, care zice Sionului: Dumnezeul tău este împărat! [Isaia 52:6-7]
„Bărbatul care caută adevărul este vrednic de cinste nu pentru
frumuseţea picioarelor sale - spune Sfântul Ambrozie ci pentru iuţimea şi
pentru darul picioarelor sale, după cum şi Scriptura ne învaţă: Cât de frumoase sunt pe munţi
picioarele trimisului care vesteşte pacea, ale solului de veste bună! [Isaia 52:6-7; vezi şi Romani
10:15]. Prin urmare descalţă-te de sandale, pentru ca picioarele tale să fie
frumoase şi potrivite pentru predicarea Evangheliei."[18]
Sfântul Ambrozie îşi continuă ideea într-o altă exegeză: „Prin urmare
cunoaşte-te pe tine însuţi şi cunoaşte natura frumuseţii tale şi păşeşte
înainte, căci picioarele tale au fost dezlegate din legături, pentru ca să nu
mai fi îngreunat de acoperămintele trupului, pentru ca trupul să nu-ţi mai
împiedice înaintarea şi nici legăturile lui să nu-ţi mai oprească cugetarea la
cele înalte, iar frumuseţea picioarelor tale să iasă la iveală. Căci astfel
sunt cei pe care Dumnezeu îi alege să vestească împărăţia cerurilor [...]. Ia
aminte la Moise [cf. Ieşirea 3:5], care, atunci când a fost trimis să cheme
poporul la împărăţia lui Dumnezeu, a început prin a se desface din legăturile
cărnii şi a păşi având picioarele sale duhovniceşti goale."[19]
Sfântul Ambrozie se mai referă la acest fragment într-o epistolă, unde spune:
„Cine mai sunt propovăduitori, alţii decât Petru, Pavel şi toţi Apostolii? Şi
ce ne propovăduiesc ei nou, altceva decât pe Domnul Iisus Hristos?"[20]
Sfântul Ioan Gură de Aur, în cuvinte de laudă la adresa Sfântului
Apostol Pavel, spune: „Ce altceva poate să fie mai frumos decât aceste picioare ce au străbătut faţa
întregului pământ de sub soare? Despre această frumuseţe vorbeşte şi profetul din
vechime, când se minunează: Cât de frumoase sunt picioarele trimisului care
vesteşte pacea, a solului de veste bună! [Isaia 52:6-7] ."[21]
Intr-o altă omilie, Sfântul Ioan Gură de Aur atrage atenţia: „Aceştia,
colindând pretutindeni, nimic altceva nu spuneau, decât de bunurile cele
negrăite şi despre pacea restabilită între Dumnezeu şi oameni, încât dacă voi
nu credeţi - zice
nu cuvintelor noastre nu credeţi, ci cuvintelor lui Isaia, care cu mulţi ani înainte a vorbit, anume că vom fi trimişi, vom propovădui şi vom spune ceea ce am şi spus. [...] Deci dacă a se mântui provine din a chema, iar a chema din a crede, şi a crede urmează din a auzi, precum şi a auzi din a propovădui, iar a propovădui din a fi trimis, ei bine, iată că au fost trimişi şi au propovăduit, şi cu aceşti propovăduitori colindă şi paşii profetului, arătând tuturor şi propovăduind din nou, şi spunându-le că aceştia sunt cei pe care i-a arătat cu mulţi ani mai înainte şi ale căror picioare le-a lăudat pentru modul propovăduirii [cf. Isaia 52:7]. Aşadar faptul este clarificat acum, că, dacă ei nu cred, întreaga vină este numai a lor, fiindcă de Dumnezeu toate au fost bine întocmite."'
nu cuvintelor noastre nu credeţi, ci cuvintelor lui Isaia, care cu mulţi ani înainte a vorbit, anume că vom fi trimişi, vom propovădui şi vom spune ceea ce am şi spus. [...] Deci dacă a se mântui provine din a chema, iar a chema din a crede, şi a crede urmează din a auzi, precum şi a auzi din a propovădui, iar a propovădui din a fi trimis, ei bine, iată că au fost trimişi şi au propovăduit, şi cu aceşti propovăduitori colindă şi paşii profetului, arătând tuturor şi propovăduind din nou, şi spunându-le că aceştia sunt cei pe care i-a arătat cu mulţi ani mai înainte şi ale căror picioare le-a lăudat pentru modul propovăduirii [cf. Isaia 52:7]. Aşadar faptul este clarificat acum, că, dacă ei nu cred, întreaga vină este numai a lor, fiindcă de Dumnezeu toate au fost bine întocmite."'
După Sfântul
Ioan Gură de Aur, în acelaşi loc este prevestită şi misiunea Apostolilor: „După
înviere şi după înălţarea la ceruri, Domnul îi va trimite pe Apostolii Săi,
precum Isaia mai înainte a vestit [cf. Isaia 52:7]. Luaţi numai aminte: la care
anume parte a corpului se referă în cuvântul lui de laudă? Tocmai la picioare,
la picioarele care i-au purtat pe Apostoli pretutindeni. Mai mult decât atât,
David arată el însuşi felul şi izvorul puterii acestora, precum şi biruinţa
lor:
Domnul va da cuvântul celor ce vestesc cu putere multă [Psalm 67:12]."[22]
2. Dumnezeu vorbeşte cu ei
într-o limbă străină [Isaia 28:11]
De aceea într-o limbă străină
se va grăi poporului acestuia [Isaia 28:11],
„De bună seamă că am putea fi întrebaţi cum de au izbutit Apostolii să
se facă ascultaţi de atâtea neamuri - observă Sfântul Ioan Gură de Aur. Cum se
face că nişte bărbaţi care nu cunoşteau decât limba iudeilor au dobândit biruinţă
prin cuvânt asupra sciţilor, asupra indienilor, asupra samarinenilor şi asupra
tracilor? Pentru că ei au dobândit darul grăirii în limbi de la Duhul Sfânt
[cf. Faptele Apostolilor 2:4], [...] Prorocii au lămurit aceasta încă dinainte,
vorbind despre faptul că Apostolii au primit darul grăirii în limbi, însă nu au
izbutit să cucerească tocmai pe cei de-o limbă cu ei, anume pe iudei, şi tocmai
în aceasta e nenorocirea, că iudeii au auzit: iată uşurarea, dar n-au
vrut să asculte [Isaia 28:12] [...] Iudeii vor lepăda credinţa, iar neamurile se vor
grăbi să o îmbrăţişze."[23]
3. învăţătorii cei noi [Isaia 61:5-6]
Sfântul Chiril al Alexandriei ne încredinţează că „Isaia se referă prin
acest cuvânt la propovăduitorii Noului Legământ, căci el spune: Oameni de neam străin
vor veni şi vă vor paşte turmele, feciori diiz alt neam vor fi plugarii şi
vierii voştri
[Isaia 61:5]. Ţarina s-a dat de-acum altor lucrători, şi între aceştia nu se
numără doar Sfinţii Apostoli, ci şi aceia care vor veni după ei, chiar dacă nu
sunt de neam israelit. Domnul ne arată aceasta când vorbeşte prin Prorocul
Isaia [cf Isaia 61:5] adresându-se Bisericii neamurilor şi rămăşiţei din
Israel.
Căci mulţi
dintre neamuri au fost chemaţi la sfinţenie si mulţi dintre aceştia
au devenit
învăţători şi sfătuitori; şi până în ziua de astăzi, bărbaţi dintre neamuri au
funcţii înalte în biserici, semănând sămânţa evlaviei şi a credinţei în Hristos Iisus
în inimile credincioşilor si întărind neamurile în credinţa că toti fac parte,
acum, din via cea bine-plăcută a lui Hristos Iisus Domnul"[24].
Şi voi, voi veţi fi. numiţi preoţi ai Domnului,
slujitori ai Dumnezeului nostru. Bunătăţile popoarelor voi le veţi manca şi cu
averile lor voi vă veţi mândri [Isaia 61:6].
Să luăm aminte
la această alcătuire a Sfântului Cosma Melodul: „Cu puterea neamurilor vă veţi
îmbrăca, prieteni ucenici, şi minunaţi vă veţi face întru bogăţia lor [cf.
Isaia 61:1], că vă veţi umple de slavă. Că mă voi arăta mai luminat decât
soarele strălucind, întru bucurie cântând voi: Să cântăm Dumnezeului nostru,
că S-a preaslăvit."[25]
[Isaia 10:22; 11:9; 45:12-13;
55:1]
1. O rămăşiţă
se va mântui prin credinţă [Isaia 10:22]
Chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul
mării, numai o rămăşiţă se va întoarce [Isaia 10:22].
Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă faptul că, prin acest verset, Domnul
vrea să zică: „[...]mulţimea nu poate să scoată nimic de la Mine prin rugăminţi.
[...] Ce folos poate să-Mi aducă mulţimea, ia spune-mi, dacă trăieşte în păcat?
Ba, dimpotrivă, din aceasta ies şi pagube."[26]
Iar într-o Omilie la Epistola către Romani detaliază, făcând o paralelă între Romani 9:15 şi
Isaia 10:22: „De ce a zis Dumnezeu aceste cuvinte? Fiindcă El nu aşteaptă, de
la noi, oamenii, ca să vadă din sfârşitul faptelor binele sau răul, pe cel bun
sau pe cel rău, ci si mai înainte de acestea El cunoaşte care este rău si care
este bun. Acest fapt s-a petrecut cu o mai mare minune pe timpul israeliţilor. Şi ce spun eu - zice - despre Isav şi Iacov,
dintre care unul a fost rău şi celălalt bun? Pe timpul israeliţilor,
păcatul acesta era comun, căci cu toţii se închinau viţelului celui de aur, şi
totuşi unii au fost miluiţi, iar alţii nu s-au bucurat de acea milă. Voi milui, zice, pe cine
vreau să-l miluiesc şi Mă voi îndura de cine vreau să Mă îndur [Romani 9:15]. Acest fapt
l-ar putea vedea cineva petrecându-se şi cu cei pedepsiţi. Ce ai avea de spus
despre Faraon, că a fost pedepsit atât de grozav? Că era aspru şi neînduplecat?
Aşadar singur el era aşa, şi nimeni altul? Cum atunci de a fost pedepsit atât
de grozav? Ce înseamnă, oare, că şi pe timpul iudeilor Dumnezeu a chemat un
popor care nu era popor, şi iarăşi nu pe toţi i-a învrednicit de aceeaşi
cinste?
Chiar dacă,
zice,
poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul mării, numai o rămăşiţă se va întoarce [Isaia 10:22]. Dar din ce
cauză numai rămăşiţa urma a se mântui? Ai văzut că cele ce ţi-am pus înainte te-au băgat în
nedumerire? Şi cu drept cuvânt, căci, când e nevoie de a băga în nedumerire pe
protivnicul tău, tu nu îndată dezlegi nedumerirea. Dacă şi tu însuţi te
găseşti în aceeaşi nedumerire, de ce atunci îţi iei asupră-ţi primejdii
prisoselnice? De ce îl îndârjeşti pe acela, trăgând totul în partea ta? Căci
spune-mi, iudeule, tu, care nu pricepi atâtea lucruri şi nu poţi dezlega nimic
din acestea, cum ne poţi explica împrejurările chemării neamurilor? Eu cunosc
cauza puternică şi dreaptă de ce neamurile s-au îndreptat, iar voi aţi căzut.
Şi care e acea cauză? Aceia [neamurile] s-au îndreptat din credinţă, iar voi
aţi căzut din faptele Legii sau, după cum zice Apostolul, necunoscând dreptatea
lui Dumnezeu şi căutând să statornicească dreptatea lor, dreptăţii lui Dumnezeu
ei nu s-au supus [Romani 10:3]."'
In continuare, Sfântul Ioan Gură de Aur aprofundează: „Ai văzut că şi
Isaia spune că nu toţi se vor mântui, ci numai cei vrednici? Nu mă înduplec - zice - de mulţimea lor, şi nici
nu mă plec de neamul lor cel numeros, ci numai pe aceia îi mântuiesc care se
vor arăta pe sine vrednici. Şi n-a amintit simplu de nisipul mării, ci le-a adus
aminte de vechea făgăduinţă, de care s-au arătat nevrednici. De ce deci vă tulburaţi
— zice - că ar fi căzut
făgăduinţa, când şi prorocii toţi arată că nu toţi s-au mântuit? Apoi Apostolul arată felul
mântuirii. Ai văzut exactitate profetică şi înţelepciune apostolică? Ai văzut
ce fel de mărturie a adus şi cât de potrivită? Această mărturie ne arată nu
numai care sunt
cei mântuiri si care nu, ci si
cum anume se vor mântui. Deci cum se vor mân-
tui şi cum îi va învrednici pe dânşii Dumnezeu de
binefacerile Sale? Pentru că împlinind şi scurtând, Domnul va îndeplini, pe pământ,
cuvântul Său [Romani9:28]. Ceea ce spune aici înseamnă: nu este
nevoie de un timp îndelungat, de osteneli şi de zbuciumul acela depus în
săvârşirea faptelor legii, ci mântuirea va fi căpătată în scurt timp şi fără
vorbă multă. Şi aceasta o câştigăm prin credinţă, care prin cuvinte
scurte află mântuirea. De vei mărturisi, zice, cu gura ta că Iisus este
Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei
mântui
[Romani 10:9]. Ai văzut ce înseamnă cuvântul: scurtând Domnul va
îndeplini, pe pământ, cuvântul Său [Isaia 10:23]? Şi ceea ce este mai minunat încă, este
că acest cuvânt scurt n-a adus cu sine numai mântuirea, ci şi dreptatea."[27]
Sfântul Ciprian, în tratatul său Despre Rugăciunea
Domnească,
pe bună dreptate întreabă: „De ce vă miraţi, iubiţi fraţi, pentru că Domnul
ne-a învăţat o rugăciune atât de meşteşugită, încât în doar câteva cuvinte a
concentrat toată învătătura Sa cea mântuitoare si toată trebuinta noastră?
Aceasta s-a ves-
tit deja prin Isaia Prorocul,
care, plin fiind de Duhul Sfânt, a grăit despre slava şi despre iubirea de
oameni a lui Dumnezeu, Care pentru noi şi pentru a noastră mântuire a scurtat
cuvântul Său, în tot pământul [cf. Isaia 10:23]. Căci atunci când Cuvântul
Domnului [...] S-a pogorât în mijlocul nostru [...], El ne-a dăruit învăţătura
despre viaţa cea veşnică, El ne-a descoperit tainele vieţii celei veşnice fără
a lungi vorba, ci spunând doar atât: Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe
Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis [Ioan 17:3]. Tot aşa, atunci
când din Lege şi din Proroci culege porunca întâia dintre toate, El spune: Să iubeşti pe Domnul
Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta [Deuteronom 6:5; 10:12;
30:6]. Şi încă: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi [Leviti- cul 19:18]. în aceste două porunci
se cuprind toată Legea şi prorocii [cf. Matei 22:37-40]. Şi iarăşi: Ci toate câte voiţi să
vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi
prorocii
[Matei 7:12] ."[28]
2. Cuvântul Evangheliei se răspândeşte în toată lumea [Isaia 11:9] Tot pământul este plin de
cunoştinţa şi de temerea de Dumnezeu, precum marea este umplută de apel [Isaia 11:9]
Sfântul Ioan Gură de
Aur, observând legătura existentă între versetul acesta şi un loc din Psalmi,
respectiv un alt cuvânt din Epistola către Romani, comentează: „Dar
şi la
Psaltire, şi în Epistola către Romani citim: în tot pământul a ieşit vestirea lor şi la
marginile lumii cuvintele lor [Psalm 18:4; Romani 10:18]. Acesta este înţelesul
cuvântului:
Şi nu va mai învăţa fiecare pe vecinul său şi fiecare pe fratele său zicând:
Cunoaşte pe Domnul! — căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel
mai mare al lor [Evrei 8:11; Ieremia 38:34; LXX]."[29]Căci
arată prorocul: Toţi copiii tăi vor fi ucenici ai Domnului şi se vor bucura de mare fericire [Isaia 54:13].
Sfântul Chiril
al Alexandriei notează: „Nu este greu de văzut că învăţătura Evangheliei,
concisă la începuturi, avea să se dezvolte mai apoi şi să se răspândească, aşa
după cum Domnul însuşi ne-a vestit prin gura lui Isaia Prorocul: Tot pământul este plin de
cunoştinţa şi de temerea de Dumnezeu, precum marea este umplută de apel [Isaia 11:9] Căci învăţătura
despre mântuire se răspândeşte pretutindeni, precum apa mărilor, iar cursul ei
este ireversibil. Şi aceasta ne-a vestit-o Domnul lămurit, prin gura Profetului
Amos:
Dreptatea va fi ca un şuvoi furios [cf. Amos 5:24] "[30]
3. Mântuirea este oferită în dar [Isaia 45:12-13]
Eu am făcut pământul şi omul
de pe el Eu l-am zidit. Eu cu mâinile am întins cerurile şi la toată oştirea
lor Eu îi dau poruncă. Eu l-am ridicat întru dreptatea Mea şi toate căile lui
le voi netezi. El va zidi cetatea Mea şi va libera pe robii Mei, fără răscumpărare şi fără
daruri, zice Domnul Savaot [Isaia 45:12-13].
Sfântul Ilarie
de Pictavium întreabă: „Avem oare vreo scuză pentru îndoielile noastre sau
pentru ignoranţa noastră? Dacă hulitorii continuă să hulească mai departe,
de-acum înainte ar mai putea să spună că fac aceasta din alt motiv decât ca să
sfideze pe Domnul? Pe Domnul, dintru Care au ieşit toate, Care pe toate prin
Cuvânt le-a făcut şi Care este făcătorul a toate, căci, dacă El nu ar fi fost,
nimic din cele ce sunt nu ar fi. Domnul ne spune nouă, tuturor, că El a
ridicat un Rege al dreptăţii, care înalţă pentru El o cetate şi pune capăt
robiei poporului Său fără răscumpărare, căci cu toţii suntem mântuiţi fără nici
o plată."[31]
4. Gratuitatea harului;
scrierile Evangheliştilor [Isaia 55:1]
Cei ce sunteţi însetaţi
mergeţi la apă, şi cei care nu aveţi argint mergeţi de cumpăraţi şi mâncaţi,
mergeţi şi cumpăraţi fără de argint şi fără preţ vin şi grăsime [Isaia 55:1].
Sfântul Ciprian afirmă că „harul lui Dumnezeu nu are preţ"[32].
Iar Sfântul Efrem Şirul îl numeşte pe Hristos „Darul pe care l-am dobândit fără
de preţ"[33].
„Prorocul Isaia, comentează Sfântul Chiril al Alexandriei, îndeamnă: Cei ce sunteţi însetaţi,
mergeţi la apă [Isaia 55:1]. Prin aceasta, el ne trimite la scrierile Sfinţilor
Evanghelişti, ca la un izvor de apă vie. [...] Să ne îndepărtăm aşadar de
izvoarele păgâne şi să ne adăpăm numai de la izvoarele cele sfinte, cu apă
de viată dătătoare,
chiar si aceia dintre noi care ne socotim raţionali si duhovniceşti. Să ne adăpăm fără
grijă din apa acestor izvoare; căci acestea sunt îndeajuns spre lămurirea
noastră şi aici lăcomia se face vrednică de cinste."[34]
[Isaia 1:15-17;
12:3-6; 13:16; 35:1-2; 43:18-21; 48:21; 55:1; 61:10]
1. Spălaţi-vă, curăţiţi-vă! Nu mai faceţi rău înaintea
ochilor Mei. încetaţi odată! învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea,
ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! [Isaia 1:15-17]
Sfântul Hipolit întreabă: „Vedeţi, iubiţilor, cum a vorbit profetul
încă de pe atunci despre puterea curăţitoare a botezului? Cel ce vine la
credinţă şi se coboară în scăldătoarea naşterii din nou se leapădă de tot răul
şi se uneşte cu Hristos, se opreşte de la a sluji în deşert şi mărturiseşte că
Iisus Hristos este Domnul, iese din legătura robiei şi se recunoaşte pe sine ca
fiu al celei libere, se apropie de botez strălucitor precum soarele şi
răspândind în jurul său razele dreptăţii. Dar mai mult decât toate aceasta
este: că devine fiu al lui Dumnezeu şi împreună moştenitor cu Hristos."[35]
„Numai prin aceasta pot primi iudeii - spune Sfântul Ciprian - iertare
pentru păcatele lor, nu se pot spăla de sângele lui Hristos decât prin apele botezului
şi prin Biserica Sa şi respectând poruncile Sale."[36]
Sfântul Ambrozie al Milanului atrage atenţia că „în judecăţile lui
Dumnezeu, iudeii sunt socotiţi ca unii ce au supărat pe Domnul prin aceea că
au încălcat legile privitoare la văduve şi la orfani. Ştim aceasta din
cuvintele prorocilor, care mai spun că de aici s-au pornit toate cele ce au
dus la lepădarea iudeilor şi că încălcările acestea au stârnit mânia lui
Dumnezeu asupra lor. însă dacă ei ar păzi legile referitoare la văduve şi la
orfani, atunci Dumnezeu S-ar milostivi asupra lor, căci scris estc: faceţi binele, căutaţi
dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! [Isaia 1:17] "[37].
La rândul său, Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă în legătură cu aceasta:
„în Sfânta Scriptură se vorbeşte destul de des despre văduve şi despre orfani
şi, din păcate, noi de-abia dacă luăm aminte la aceasta. însă chestiunea nu
este defel lipsită de importanţă, mai cu seamă dacă ţinem seama de răsplata de
care putem avea parte: De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada
le voi albi, şi de vor fii ca purpura, ca lâna albă le voi face [Isaia 1:18]."'
La praznicul
Botezului Domnului cântăm: „Lumina cea neînserată a dumnezeieştii Tale
arătări, Hristoase, ce s-a făcut spre noi, pentru milostivire, Isaia,
văzându-o de noapte mânecând, a strigat: Cei luminaţi, veniţi de vă spălaţi cu
apă dumnezeiască şi cu Duh şi vă curăţiţi lămurit şi sufletul, şi trupul [Isaia
1:16] ."[38]
2. Veţi scoate apa cu veselie
din izvoarele mântuirii şi veţi zice în ziua aceea: „Lăudaţi pe Domnul,
chemaţi numele Lui, vestiţi printre neamuri lucrările Lui, daţi de ştire că
înalt este numele Lui! Cântaţi în strune pe Domnul, căci El a făcut fapte
strălucite! Să ştie aceasta tot pământul! Săltaţi şi vă veseliţi, locuitori ai
Sionului, căci mare este în mijlocul vostru Sfântul lui Israel!" [Isaia 12:3-6]
înainte de praznicul Botezului Domnului, întreaga Biserică vesteşte:
„Proroceasca ceată care a propovăduit Botezul lui Hristos, Cel ce izvorăşte
viaţa, se bucură acum. Isaia strigă: Scoate-ţi apă curăţitoare [cf. Isaia
12:3]..."[39]
Iar când se săvârşeşte slujba de sfinţire pentru Agheasma Mare, ne rugăm: „Să
cântăm toţi credincioşii mărimea binefacerii lui Dumnezeu către noi, că
facându-Se Om, pentru păcatele noastre, pentru curăţirea noastră Se curăţeşte
în Iordan, Cel singur curat şi nestricăcios, sfinţindu-ne pe noi şi apele,
zdrobind capetele balaurilor în apă. Deci să luăm apă cu mulţumire [cf. Isaia
12:3], fraţilor, căci celor ce o iau cu credinţă se dă în chip nevăzut harul
Duhului, de la Hristos Dumnezeul şi Mântuitorul sufletelor noastre."[40]
Iar la înjumătăţirea praznicului Cincizecimii, cântăm: „înjumătăţindu-se
praznicul, venit-ai în Templu, înţelepciunea lui Dumnezeu, învăţând şi mustrând
pe iudeii cei neascultători, pe farisei şi pe cărturari, şi grăind cu
îndrăzneală către ei: Cel însetat să vină la Mine şi să bea apă de viaţă, şi nu
va mai înseta în veac. Cel ce crede în bunătatea Mea, râuri de viaţă veşnică
vor curge din pântecele lui. O, bunătatea şi milostivirea Ta, Hristoase,
Dumnezeul nostru, slavă Ţie!"[41]
3. Epistola lui Barnaba atestă faptul că atunci când
spune:
apa nu-i va lipsi sau apa ei nu seacă niciodată [Isaia 33:16], profetul se referă la Sfântul Botez[42].
4. Sfântul Grigorie de Nyssa se
minunează de realitatea faptului că, „prin botezul lui Iisus Hristos, toţi
aceia dintre noi care ne lăsăm deoparte păcatele, ca pe o îmbrăcăminte
sărăcăcioasă şi zdrenţuită, suntem împodobiţi cu veşmintele de mare cinste, pe
măsura cea nouă a fiinţei noastre restaurate. Oare nu tocmai despre aceasta
vorbeşte Isaia Prorocul, prin cuvintele sale de Dumnezeu insuflate: Veseleşte-te, pustiu
însetat, să se bucure pustiul; ca şi crinul să înflorească. Şi va înflori şi
se va bucura pustiul Iordanului şi mărirea Libanului se va da lui şi cinstea
Carmelului; şi poporul meu va vedea slava Domnului, strălucirea Dumnezeului
nostru
[Isaia 35:1-2]? Căci nu despre locuri neînsufleţite este vorba aici, ci prin pustiu se referă la sufletul
zdrenţuit şi lipsit de podoabe"[43].
Un imn pascal valorifică simbolul pustiei cu trimitere la neamurile idolatre care, se
slavosloveşte aici, odată ce vor fi primit credinţa în adevăratul Dumnezeu şi
se vor fi regăsit în Biserica lui Hristos, vor înflori precum crinii câmpului.[44]
5.
Nu vă mai amintiţi de întâmplările trecute şi nu mai
luaţi în seamă lucrurile de altădată. Iată că Eu fac un lucru nou, el dă
muguri; nu-l vedeţi voi oare? Croi-voi în deşert o cale, în loc uscat izvoare
de apă. Pe Tine Te vor preaslăvi fiarele câmpului, şacalii şi struţii, că Tu
ai izvorât apă în pustiu, şuvoaie de apă în pământ neumblat, ca să adăpi pe
poporul Meu cel ales; poporul pe care l-am făcut pentru Mine, ca să
Măpreaslăvească întru laude [Isaia 43:18-21],
Sfântul Ciprian
afirmă: „Cel mai adesea, atunci când în Sfintele Scripturi se pomeneşte apa, se
face referinţă la Sfântul Botez, după cum vedem lămurit în cuvântul lui Isaia
[43:18-21], Aici, Dumnezeu adevereşte prin gura prorocului Său că neamurile,
care sunt asemănate cu pustiul, vor scoate izvoare de apă şi tot poporul lui
Dumnezeu se va putea adăpa, adică toţi cei ce prin botez vor deveni fii ai lui
Dumnezeu."[45]
La care adaugă: „Botezul cel vechi va înceta şi se va pune început pentru un
botez nou."[46]
6. Apa din stâncă - Hristosul [Isaia 48:21]
Nu vor suferi de sete în
pustiul unde El îi duce; El le izvorăşte apă din stâncă. El despică stânca şi apa
ţâşneşte! [Isaia 48:21]
Sfântul Ciprian
susţine: „Mai dinainte s-a spus prin proroci că iudeii, de însetează şi
pornesc în căutarea lui Hristos, să se adape şi ei din apa aceasta, adică să
treacă şi ei prin Taina Sfântului Botez. Iată cum lămurit spune Isaia: de vor suferi de sete în
pustiul unde El îi duce, El le va scoate apă din stâncă. El despică stânca şi
apa ţâşneşte[47]. [Isaia 48:21] Iar acest
cuvânt îşi află împlinire în Evanghelie, unde Hristos, Care este Stânca, este
despicat cu lovitura de suliţă, în vremea Pătimirii Sale; şi tot El este mai
înainte vestit prin prorocul: Cei ce sunteţi însetaţi, mergeţi la apă [Isaia 55:1], căci prin botez
primim Sfântul Duh."1
7.
Bucura-Mă-voi întru Domnul, sălta-va de veselie sufletul Meu întru Dumnezeul
Meu, că M-a îmbrăcat cu haina mântuirii, cu veşmântul veseliei M-a acoperit.
Ca unui mire Mi-a pus Mie cunună şi ca pe o mireasă M-a împodobit cu podoabă [Isaia 61:10].
Sfântul Chiril
al Ierusalimului mărturiseşte, într-una dintre catehezele sale, că cei nou
luminaţi „nu mai au a se jeli de-acum, căci omul cel vechi a fost dat deoparte;
cade-se de-acum să ne bucurăm, împodobiţi cu veşmântul mântuirii [Isaia
61:10], cu Iisus Hristos însuşi!"[48]
[Isaia 1:2-4; 9:1; 10:33-34; 11:6-7, 10; 14:1; 19:24-25; 24:15; 35:7-8;
41:18-20; 42:4-7, 10-12, 16; 43:15, 19; 45:20; 49:20; 52:15; 54:1; 60:4, 8;
62:2, 12; 65:15-16; 66:8, 12, 18-21]
Această
secţiune cuprinde: 1. Muntele Domnului; 2. Neamurile sunt chemate la mântuire;
3. Hristos este lumina; 4. Mulţimea de popoare; 5. Cei mândri vor cădea; 6.
Hristos va domni şi peste neamuri; 7. Creştinii sunt adevăratul Israel; 8.
Noul Israel; 9. Bisericile; 10. Cunoaşterea lui Dumnezeu; 11. Apele
Evangheliei; 12. Pustietatea neamurilor udată de apele Duhului; 13. Livada
Bisericii; 14. Mântuirea neamurilor; 15. Căpeteniile neamurilor; 16. Cea
stearpă dă naştere la copii; 17. Biserica numeroasă; 18. Numele de creştin;
19. Naşterea unui popor nou; 20. Noua preoţie.
1. Muntele
Domnului [Isaia 2:2]
Fi-va în vremurile cele de pe
urmă, că muntele templului Domnului va fi întărit peste vârfurile munţilor şi
se va ridica pe deasupra dealurilor. Şi toate popoarele vor curge într-acolo [Isaia 2:2],
Sfântul Chiril
al Ierusalimului arată că, aici, „Biserica este numită munte"x.
Iar
Sfântul Ioan Gură de Aur confirmă aceasta, demonstrând că prin această figură
de stil se sugerează infailibilitatea Bisericii[49].
2. Neamurile sunt chemate la
mântuire [Isaia 2:3-4]
Multe popoare vor veni şi vor
zice: „Veniţi să ne suim în muntele Domnului, în casa Dumnezeului lui Iacov, ca
El să ne înveţe căile Sale şi să mergem pe cărările Sale." Căci din Sion
va ieşi legea şi cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim. El va judeca neamurile şi
la popoare fără de număr va da legile Sale. Preface-vor săbiile în fiare de
pluguri şi lăncile lor în cosoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu
vor mai învăţa războiul [Isaia 2:3-4].
Sfântul Chiril al Alexandriei afirmă că „fericitul Proroc Isaia [...]
îi prezintă pe cei care au fost câştigaţi vieţii prin credinţa în Iisus Hristos
Domnul ca pe unii care, de îndată ce au descoperit adevărul, se cheamă fără
zăbavă unii pe alţii spunând: Veniţi să ne suim în muntele Domnului, în casa
Dumnezeului lui Iacov, ca El să ne înveţe căile Sale şi să mergem pe cărările
Sale. Căci din Sion va ieşi legea şi cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim [Isaia 2:3]. Aici, prin munte se înţelege nu un munte
oarecare - căci ce rost ar avea aceasta? ci Biserica pe care Hristos a ţinut-o
pentru Sine. Căci Biserica este înaltă, unde toţi pot să o vadă, neamurile de
pretutindeni, şi înălţată pe culme, pentru că nimic nu este în ea care ar putea
să pogoare pe oameni spre cele din lumea aceasta, ci ea îndrumă mai degrabă
spre dorirea lucrurilor celor cereşti"[50].
El va judeca neamurile şi la
popoare fără de număr va da legile Sale. Preface-vor săbiile în fiare de
pluguri şi lăncile lor în cosoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu
vor mai învăţa războiul [Isaia 2:4].
Sfântul Iustin afirmă că aici avem de a face cu o prorocie referitoare
la Sfântul Duh: „[...]că aşa s-a întâmplat, puteţi să vă convingeţi. Căci de la
Ierusalim au pornit în lume un număr de doisprezece bărbaţi, iar aceştia erau
oameni simpli, care nu puteau vorbi pe înţeles neamurilor, dar care, prin
puterea lui Dumnezeu, au vestit întregului neam omenesc că au fost trimişi de
Hristos ca să înveţe pe toţi cuvântul lui Dumnezeu; şi noi, care odinioară ne
ucideam unii pe alţii, nu numai că nu ne luptăm împotriva duşmanilor, ci,
pentru a nu minţi şi a nu înşela pe judecătorii noştri, mărturisind pe Hristos,
noi murim cu bucurie."[51]
Sfântul Irineu învaţă că: „Solii care aduc vestea cea bună, veste de
pace [cf. Isaia 52:7], vor porni din Ierusalim şi din Iudeea, pentru a ne aduce
cuvântul lui Dumnezeu, care pentru noi va fi lege [cf. Isaia 2:3].Iar în alt
loc completează: „Dacă prin urmare o lege nouă şi un cuvânt nou, ieşind din
Ierusalim, ajunge să fie spre stăpânirea şi spre pacea neamurilor care au
primit cuvântul şi s-au încredinţat de nebunia credinţei lor de mai înainte,
atunci am putea socoti că profetul a vorbit despre altcineva. Dar dacă legea
libertăţii, care este cuvântul lui Dumnezeu vestit prin proroci şi propovăduit
în toată lumea de către Apostolii ieşiţi din Ierusalim, a pricinuit schimbări
atât de importante, încât neamurile acestea şi-au lepădat săbiile şi şi-au prefăcut
lăncile în pluguri, iar apoi toate armele menite să ucidă le-au preschimbat în
unelte de folos în vreme de pace şi chiar au pierdut meşteşugul războiului,
încât atunci când sunt loviţi întorc şi celălalt orbaz [cf. Matei 5:39], atunci
prorocii nu au rostit toate aceste învăţături despre altcineva decât numai
despre Acela Care le-a şi dus la îndeplinire. [...]
El, în cele din urmă, a prins plugul de lemnul crucii cu ajutorul
fierului cuielor şi a pornit să-Şi cureţe ţarina. Căci Cuvântul, bine fiind prins
de trup, a vădit cât de tare se sălbăticise pământul."[52]
Sfântul Atanasie cel Mare abordează această chestiune pornind de la
întrebarea: „Cine este Cel ce a făcut acestea? Sau cine este Cel ce i-a unit
întreolal- tă spre pace pe cei ce se urau, dacă nu Fiul Cel iubit al Tatălui,
Mântuitorul de obşte al tuturor, Iisus Hristos, Care prin dragostea Lui le-a
răbdat pe toate pentru a noastră mântuire? De altfel, despre această pace pe
care o va aduce El se prorocise de demult. Căci spusese Scriptura: Şi-şi vor preschimba
săbiile lor în fiare de plug şi suliţele lor în seceri şi nu va mai ridica
sabia un neam asupra altui neam şi nu vor mai fii învăţaţi să se lupte [Isaia 2:4], Şi nu e de necrezut
aceasta, căci şi acum barbarii, care au sălbăticia purtărilor sădită în ei, cât
timp jertfesc idolilor lor, se înfurie unii împotriva altora şi nu rămân nici
un ceas fără suliţă; iar când aud de învătătura lui Hristos, îndată se întorc
de la războaie la lucrarea pământului şi, în loc de a se înarma cu suliţe, ei
îşi întind mâinile la rugăciune; şi peste tot, în loc de a se război între ei,
se înarmează de acum împotriva diavolului şi a dracilor, războindu-i pe aceştia
cu fecioria şi cu virtutea sufletului. Iată o dovadă a dumnezeirii
Mântuitorului: ceea ce n-au putut învăţa oamenii de la idoli, au învăţat de la
El. Iar aceasta nu este o mică dovadă a neputinţei şi nimicniciei idolilor.
Căci, cunoscându-şi dracii neputinţa lor, aţâţau odinioară pe oameni să se
războiască între ei, ca nu cumva, încetând să se certe între ei, să se
întoarcă împotriva dracilor. Căci, fără îndoială, neluptându-se între ei,
ucenicii lui Hristos se rânduiesc prin purtările şi prin faptele lor în frontul
împotriva dracilor şi pe aceştia îi alungă, iar pe căpetenia lor, diavolul, îl
şi iau în râs, prin aceea că în tinereţe trăiesc în curăţie, în încercări
rabdă, în dureri stăruiesc, dacă sunt ocărâţi rabdă, lipsurile le dispreţuiesc
şi, ceea ce e minunat, dispreţuiesc chiar şi moartea, facându-se martiri ai lui
Hristos."[53]
3. Hristos
este Cel ce luminează neamurile şi le izbăveşte de greşale
[Isaia 9:1-2]
Treci repede la faptă, tu,
ţară a Zabulonului, ţară a Neftalimului şi voi, ceilalţi, care locuiţi pe
calea mării şi dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. Poporul cel ce umbla
întru întuneric a văzut lumină mare; voi, cei ce locuiţi în latura şi în umbra morţii, lumina va
străluci peste voi! [Isaia 9:1-2],[54]
Zabulonul şi Neftali(m)ul se găseau în partea de nord a Palestinei şi
au fost primele regiuni care au căzut în mâinile asirienilor. Cu toate acestea,
Domnul Dumnezeu le răscumpără, aşa după cum va răscumpăra întreg poporul Său.
Drumul către mare venea dinspre Damasc, străbătea sudul Galileii şi ieşea la
Mediterană. „Galileea neamurilor" se afla în partea de nord a Galileii,
majoritatea locuitorilor fiind de origine păgână. Sfântul Ioan Gură de Aur
spune că în versetul acesta [Isaia 9:2] „Isaia ne descoperă că Mesia a ajuns şi
prin aceste ţinuturi, că El a predicat celor dintre neamuri şi păgânilor din
Zabulon şi Neftali(m) şi că a fost primit şi recunoscut aici, pentru faptele
minunate pe
care le-a
săvârsit între aceştia"[55].
Iar Sfântul Ambrozie al Milanului identifică lumina
menţionată aici cu Fiul lui Dumnezeu[56].
Sfântul Irineu analizează modalitatea prin care este prefigurat
Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Mântuitorul a fost prefigurat prin Iosif.
Apoi, din Levi şi din Iuda, descinde după trup, ca Rege şi Preot. A fost primit
de către Sime- on în Templu. Prin Zabulon a fost crezut de către neamuri, după
cum arată profetul: ţara Zabulonului [Isaia 9:1]; iar prin
Veniamin, adică prin Pavel, a fost slăvit şi binevestit în întreaga lume."[57]
Iudeii L-au alungat pe Hristos în Galileea neamurilor. „Dar ia aminte,
rogu-te, îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur, că ori de câte ori a fost să plece
la neamuri, Iisus a facut-o din pricina iudeilor [cf. Matei 4:12], Aşa şi acum:
uneltind iudeii împotriva înainte-mergătorului şi aruncându-1 în închisoare, îl
împing în Galileea neamurilor. Şi iată cu câtă precizie arată profetul locul
unde S-a dus Iisus! Nu vorbeşte numai de o parte a poporului iudeu şi nici de
toate seminţiile, ci zice aşa: pământul Zabulonului, pământul Neftalimului şi voi,
ceilalţi, care locuiţi pe calea mării şi dincolo de Iordan, Galileea
neamurilor. Poporul cel ce umbla întru întuneric a văzut lumină mare [Isaia 9:1; cf. Matei 4:16],
Iar prin
întuneric
nu vrea să însemne întunericul acesta material, ci înşelăciunea şi necredinţa.
De aceea profetul a şi adăugat: celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină
le-a răsărit
[Matei 4:16]. A adăugat aceste cuvinte, ca să ştii că nu este ceva material
nici
întunericul,
nici
lumina.
Vorbind despre lumină, n-a spus numai lumină, ci lumina mare, numită în altă parte lumina cea adevărată; iar, tălmăcind întunericul, îl numeşte umbra morţii [Isaia 9:2; 4:16]
Sfântul Roman Melodul (cca 490-cca 556) numeşte această lumină „Hristos",
în Canonul de la Botezul Domnului: „Galileii neamurilor, laturii Zabulonului
şi pământului Neftalimului, lumină mare precum a zis prorocul a strălucit
Hristos [cf. Isaia 9:1]; celor întunecaţi li s-a arătat rază luminoasă, care a
răsărit în Bethleem şi mai vârtos din Maria, Domnul, şi în toată lumea şi-a
răspândit razele, Soarele dreptăţii..."[58]
Despre această lumină şi despre acest dar, Sfântul Pavel scrie: harul mântuitor al lui
Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor [Tit 2:11], De asemenea, la praznicul Botezului
Domnului mai cântăm: „Când celor de pe pământ, ce erau în întuneric, s-a arătat
dumnezeiasca lumină în trup, atunci şi harul a răsărit tuturor [cf. Isaia 9:2;
Tit 2:11]."[59]Şi
Sfântul Cosma îl identifică pe Hristos cu lumina care luminează celor aflaţi în
întuneric: „Dumnezeiasca şi negrăita frumuseţe a bunătăţilor Tale, Hristoase,
voi spune: că din veşnica mărire strălucire împreună-vecuitoare şi ipostati- că
luând, din pântece fecioresc întrupându-Te, celor din întuneric şi din umbră
[cf Isaia 9:2] le-ai răsărit ca un soare [cf. Maleahi 4:2] ,"[60]
Autorii de imne
sfinte o preamăresc şi pe Maica Domnului ca Maică a Luminii. Astfel, Sfântul
Roman Melodul spune: „Bucură-te, ceea ce ai născut lumina cea neapusă."[61]
în timpul Triodului, Sfântul Teodor Studitul ne îndeamnă să o preamărim pe
Pururea Fecioara Maria în cântări de acest fel: „Să lăudăm sfântul munte al lui
Dumnezeu [cf. Psalm 67:17], pe Maria cea neîntinată, dintru care a răsărit
celor din întuneric [cf. Isaia 9:2] Soarele dreptăţii [cf. Maleahi 4:2],
Hristos, Cel ce este viaţa tuturor."[62] Şi
iarăşi: „Din luminatul tău pântece ieşind Hristos, ca un mire din cămară [cf.
Psalm 18:6], a luminat lumină mare celor din întuneric [cf. Isaia 9:2]; pentru
că strălucind Soarele dreptăţii [cf. Maleahi 4:2], lumea a luminat,
Curată!"[63]
4. Mulţimea de popoare din
Biserică [Isaia 11:6-7]
Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul
se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi
un copil îi va paşte. Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica şi puii
lor vor sălăşlui la un loc, iar leul, ca şi boul, va mânca paie [Isaia 11:6-7].
Sfântul Ioan Gură de Aur interpretează locul acesta, remarcând faptul
că „profetul a enumerat dinainte felurile de oameni pentru care se întemeiază
Biserica: nu doar cei smeriţi, evlaviosi si blânzi cu inima vor alcătui
Biserica; ci si
cei mai
sălbatici, mai lipsiţi de simţire omenească, cei asemenea leilor, lupilor si
boilor vor alcătui toti la un loc Biserica"[64].
Si continuă: „De vreme ce cuvântul acesta nu
se interpretează în mod literal, nereferindu-se la fiare sălbatice, lăsaţi
numai pe iudei, să vedem ce vor avea de zis atunci când se va împlini întocmai.
Căci lupul niciodată nu a păscut împreună cu mielul. Şi, dacă s-ar întâmpla una
ca aceasta, ce folos am avea noi, oamenii, de aici? De bună seamă că nu despre
fiare sălbatice vorbeşte prorocul, ci despre oameni sălbatici. Se referă la
sciţi, la traci, la indieni, la samarineni, la perşi."[65]
Iar în alt loc aprofundează explicaţia: „Prin aceasta se arată că toate
nepotrivirile de caracter se vor plini prin cultivarea virtuţilor şi prin
răbdare şi prin stăpânirea de sine, iar aceasta se vede din faptul că prin
enumerarea acestor animale sălbatice sunt indicate mai multe dispoziţii
sufleteşti ale oamenilor, care se vor uni toate între ele în armonie si
bunătate."[66]
Fericitul Ieronim arată că „acolo unde leopardul şade alături de copil,
iar leul mănâncă paie, ca un bou [cf. Isaia 11:6-8], boul nicidecum nu va
deprinde cruzimea leului, ci leul va învăţa blândeţea si ascultarea de la
bou"[67].
Sfântul Chiril al Alexandriei scrie: „Luaţi aminte,
fraţilor, că toti cei ce s-au
învrednicit de
sfinţenie, prin credinţă, au lepădat cele ale păgânilor, în vreme ce toţi cei
ce au luat calea idolilor au luat şi obiceiurile păgânilor. Căci fiare sunt
lupul şi leul, ursul şi leopardul, şi ele se hrănesc cu carne; în schimb,
animalele care au o fire blândă, aşa ca mielul sau cerbul, se hrănesc numai cu
iarbă. Insă animalele de pradă se luptă cu cele blânde şi le răpesc mâncarea,
ba încă şi pe acestea le ucid şi le mănâncă. Prin urmare nu cele blânde se dau
după felul carnivorelor, ci, dimpotrivă, cele sălbatice şi crude se iau după
ier- bivore, lăsând deoparte cruda lor poftă de carne. Aşa şi omul care se
bucură de sfinţenia întru Hristos, a lepădat cele ale lupului, luând asupră-şi
cele ale mielului."[68]
„Făgăduinţa Bisericii, spune Sfântul Grigorie cel Mare, este în chip
minunat exprimată prin versetul acesta [Isaia 11:6]. Căci în sân urile
iubirii, lupul şade alături de miel; cei ce în această lume au fost fiare
sălbatice îşi află odihna alături de cei blânzi. Iar leopardul ascultă de
copil, căci cel ce s-a murdărit în păcatele sale primeşte să se smerească pe
sine de către cel smerit, şi să-şi recunoască păcătoşenia."3
Apoi, cu privire la viţel, la bou şi la leu, Sfântul Grigorie adaugă
următoarele (în enumerarea Sfântului Grigorie cel Mare, aflăm viţel, leu şi
oaie): „Căci unul zi de zi îşi frânge inima şi se pregăteşte să se aducă pe
sine jertfa lui Dumnezeu, altul se face precum leul, în vreme ce al treilea,
aşa ca o oaie, trăieşte simplu, păzindu-şi nevinovăţia. Toţi aceştia se
întrunesc în- deolaltă în sânul Sfintei Biserici. Iată, aceasta este firea
iubirii, care aprinde, încălzeşte, mistuie, lipeşte şi remodelează cele ale
minţii, scoţând la iveală aurul, cu strălucirea lui. [...] Căci Domnul şi
Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Cel care leagă inimile aleşilor Săi, le
întăreşte şi le îndrumă spre iubirea cea cerească, prin descoperirea dorului
lăuntric după cele de sus. Prin urmare nu este deloc întâmplător că la această
enumerare se adaugă: şi un copil îi va paşte [Isaia 11:6]. Cine să fie
oare copilul acesta, dacă nu chiar Cel despre care s-a scris: Prunc s-a născut nouă,
un Fiu s-a dat nouă [Isaia 9:5]?"[69]
5. Cei mândri vor cădea [Isaia 10:33-34]
Iată că Domnul Dumnezeu Savaot frânge crengile dintr-o
lovitură năprasnică: vârfurile sunt tăiate şi crengile de sus date jos.
Desişulpădurii cade sub lovituri de unelte de fier, cedrii Libanului se prăbuşesc la
pământ [Isaia 10:33-34].
„După Isaia,
spune Sfântul Grigorie de Nyssa, acela este un alt Liban, ai cărui cedri cad
împreună cu cei înalţi, când din rădăcina lui lesei va răsări floarea [cf.
Isaia 11:1] şi va odrăsli toiagul puterii, prin care se preface firea leului,
a leopardului şi a aspidelor într-o fire blândă şi liniştită, ca să pască leul
cu viţelul, să se odihnească leopardul cu iedul şi să-i păzească pe ei Pruncul
acela mic, Care S-a născut nouă şi a Cărui mână pătrunde în gura aspidelor şi
se atinge de puii aspidei şi îi ia puterea veninului [cf. Isaia 11:6-8].
Acestea împlinindu-se, zice prorocul, va ruşina şi Libanul, împreună cu cei
înalţi [cf. Isaia 10:34 sq.]. Cele ce le vesteşte prorocia [Isaia 10:34] prin
ghiciturile acestea, fiind vădite tuturor, e de prisos să le mai înfăţişăm cu
de-amănuntul. Căci cine nu cunoaşte pe Pruncul ce S-a născut nouă, Care Se
atinge cu mâna de aspide şi a Cărui stăpânire face fiarele sălbatice să
locuiască sub acelaşi acoperiş cu cele blânde, uitând de asprimea lor
naturală? Fiindcă deci prin acestea cade Libanul, care e răutatea, şi împreună
cu el cade căpetenia relelor, adică înălţările împotriva adevărului
[...]."'
6. Hristos va domni şi peste
neamuri
[Isaia 11:10]
Şi în vremea aceea, Mlădiţă cea din rădăcina lui lesei
va fi ca un steag pentru popoare; pe Ea o vor căuta neamurile şi sălaşul Ei va
fi plin de slavă [Isaia 11:10].
Sfântul Teofan, ierarhul alcătuitor de canoane, cântă: „Mulţimea
limbilor, părăsind înşelăciunea, a alergat către lumina cea dumnezeiască şi s-a
alcătuit Biserica lui Hristos, precum odinioară Isaia a zis [cf. Isaia 11:10]
şi acum cu laudă cântă: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe
Domnul."[70]
Sfântul Ioan Gură de Aur, referindu-se la expresia pe Ea o vor căuta neamurile [Isaia 11:10], scrie: „Isaia
dă şi pricina, pentru că: Va fi Cel ce Se va scula să stăpânească neamurile; în
El vor nădăjdui neamurile [cf. Isaia 11:10], la fel cum se spune şi în
Evanghelie: Va vedea tot trupul mântuirea lui Dumnezeu [Luca 3:6]. Pretutindeni se
arată că până la marginile lumii se vor răspândi puterea şi cunoştinţa acestor
Evanghelii, că neamul omenesc se va schimba; din sălbatic şi aspru, va ajunge
blând şi paşnic."[71]
A. Dar Domnul Se va milostivi de
Iacov şi va alege încă o dată pe Israel şi îl va statornici în pământul lui.
Cei străini se vor alătura lor şi se vor uni cu casa lui Iacov [Isaia 14:1].
Sfântul Iustin atestă faptul că iudeii socotesc că acest cuvânt se
referă la prozeliţi, însă ei greşesc, în opinia lui. „Deci, după cum toate
acestea au fost spuse pentru Hristos şi pentru neamuri, voi socotiţi că şi
acelea au fost spuse la fel. Căci prozeliţii nu au nevoie de nici un
aşezământ, de vreme ce una şi aceeaşi lege este impusă celor tăiaţi împrejur.
[...] Este chiar ridicol să socotiţi că ochii prozeliţilor au fost deschişi,
iar ai voştri nu, şi să auziţi că voi sunteţi numiţi orbi şi surzi, iar aceia
luminaţi. Şi este ceva şi mai ridicol pentru voi, ca să ziceţi că legea a fost
dată neamurilor, în timp ce voi nici măcar nu o cunoasteti."[72]
B. învăţătura Lui toate neamurile
o aşteaptă [Isaia 42:4].
Acelaşi Sfânt Iustin îi replică iudeului Trifon acestea: „După cum de
la acel singur Iacov, care a fost supranumit Israel, tot neamul vostru a fost
supranumit Iacov şi Israel, tot astfel şi noi, după Hristos, Care ne-a născut
pe noi în Dumnezeu, ne numim si suntem si Iacov, si Israel, si Iuda, si Iosif,
si David, si
fii ai lui Dumnezeu, toţi cei ce păzim poruncile lui
Hristos."[73]
C. Eu, Domnul, Te-am chemat întru
dreptatea Mea şi Te-am luat de mână şi Te-am ocrotit şi Te-am dat ca legământ
al poporului Meu, spre luminarea neamurilor; ca să deschizi ochii celor orbi,
să scoţi din temniţă pe cei robiţi şi din adân- cid închisorii pe cei ce
locuiesc întru întuneric [Isaia 42:6-7].
In Epistola lui Barnaba se spune: „Domnul însuşi, suferind pentru noi, ni l-a
dat nouă, poporul moştenirii Lui. Domnul S-a arătat, pentru ca iudeii să umple
măsura păcatelor lor, iar noi să primim Testamentul prin Cel ce l-a moştenit,
prin Domnul Iisus, Care spre aceasta a fost pregătit, ca la venirea Lui să
izbăvească de întuneric inimile noastre mâncate de moarte şi date fărădelegii
rătăcirii şi ca, prin învăţătura Sa, să ne dea nouă Testamentul. Că este scris,
că Lui I-a poruncit Tatăl să ne izbăvească de întuneric şi să ne pregătească
Luişi popor sfânt. Spune, aşadar, profetul: Eu, Domnul Dumnezeid
Tău, Te-am chemat întru dreptate şi Te voi ţine de mână şi Te voi întări, şi
Te-am dat Testament poporului, lumină neamurilor, ca să deschizi ochii orbilor
şi să scoţi din legături pe cei legaţi şi din casa temniţei pe cei ce şed în
întuneric
[Isaia 42:6-7] ."[74]
„Liberează, dezleagă-ţi, Sioane, pe legaţii tăi [cf. Isaia 42:7], şi-i
scoate din groapa cea fără de apă a necunoştinţei [cf. Zaharia 9:11]; şi cu
stropirea dumnezeiescului sânge să se înnoiască poporul."[75]
D.
Indrepta-voi pe cei orbi pe drumuri pe care nu le
cunosc, pe poteci neştiute îi voi povâţui; întunericul îl voi preface înaintea
lor în lumină şi povârnişurile în câmpii întinse. Acestea sunt făgăduinţele
Mele pe care le voi împlini şi cu vederea nu le voi trece [Isaia 42:16].
Sfântul Chiril al Alexandriei spune că expresia întunericul îl voi
preface înaintea lor în lumină [Isaia 42:16] se referă la faptul că „toţi cei
lipsiţi de cunoaştere se vor înţelepţi, iar cei ce mai înainte erau în
rătăcire au cunoscut de-acum căile dreptăţii"[76].
Acelaşi arată: „Pentru noi, slava este întru Hristos Domnul; şi,
îndreptaţi fiind prin credinţă, prin El ne împărtăşim din slavă, alungând de la
noi toată necurăţia şi toate cele ce ne sunt spre scădere şi vieţuind în lucrarea
şi desăvârşirea a toată vârtutea; astfel, ne îmbogăţim în cunoaşterea curată
şi neabătută a dreptelor şi adevăratelor învăţături de credinţă. Căci aceasta
ni s-a făgăduit nouă de către Domnul, prin gura lui Isaia Prorocul. Iar noi,
cei ce eram odinioară lipsiţi de vedere, ne-am luminat de-acum şi urmăm
neabătut calea dreptăţii, în vreme ce aceia care s-au ţinut de Lege şi şi-au
făcut-o lor învăţător au rămas în întuneric.
Căci Hristos însuşi
spune: Au
orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu
înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec [Ioan 11:40]. Şi
iarăşi:
Pentru că nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi taina aceasta, ca să nu vă
socotiţi pe voi înşivă înţelepţi; că împietrirea s-a fizcut lui Israel în parte, până ce va
intra tot numărul neamurilor [Romani 11:25]."[77]
E. Eu sunt Domnul, Sfântul
vostru, Ziditorul lui Israel, împăratul vostru! [Isaia 43:15]
Hristos este împăratul lui Israel. Sfântul Iustin îl întreabă pe iudeul
Trifon: „Atunci când Scriptura zice: Eu sunt Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel, Cel ce
am arătat pe Israel împăratul vostru [Isaia 43:15], oare nu înţelegeţi că aici se
vorbeşte, cu adevărat, despre Hristos, împăratul cel veşnic? Căci voi ştiţi că
Iacov, fiul lui Isaac, nu a fost niciodată împărat. Pentru aceasta, Scriptura,
ex- plicându-ne iarăşi pe cine numeşte împăratul Iacov şi Israel, a zis astfel: Iacov este fiul Meu şi
Eu îl voi ajuta şi Israel este alesul Meu şi sufletul Meu îl va primi. Dat-am
Duhul Meu asupra Lui şi El va spune judecata neamurilor. El nu va striga şi
nici nu se va auzi în afară glasul Lui; El nu va călca la pământ trestia cea
zdrobită şi nici nu va stinge inul aprins, până ce nu va spune biruinţa şi va
primi judecata şi El nu vafi zdrobit, până ce nu va stabili judecata pe
pământ. Iar întru numele Lui vor nădăjdui neamurile [Isaia 42:1-3]. Nu
cumva neamurile nădăjduiesc în patriarhul Iacov şi chiar voi înşivă, iar nu în
Hristos? Deci, după cum Scriptura numeşte pe Hristos Israel şi Iacov, tot astfel şi noi,
care am fost tăiaţi din pântecele lui Hristos, suntem neamul israelit cel
adevărat."[78]
F. Un popor sfânt [...].
Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful lămureşte că „după ce dreptul
acela a fost ucis, noi [creştinii] am înflorit ca un alt popor şi am răsărit
spice noi şi înfloritoare, după cum au spus prorocii: Şi vor alerga neamuri
multe la Domnul, în ziua aceea, drept popor şi se vor sălăşlui în mijlocul
întregului pământ [Zaharia 2:11; Osea 2:23]. Iar noi nu numai că suntem popor, dar
suntem şi popor sfânt, după cum am arătat mai înainte: Şi-l vor numi popor
sfânt, răscumpărat de Domnul [Isaia 62:12], Deci noi nu suntem un popor vrednic de
dispreţuit şi nici un trib barbar, nici aşa cum sunt neamurile carienilor sau
frigienilor, ci pe noi ne-a ales Dumnezeu [cf. Deuteronom 14:2] şi S-a făcut
vădit celor ce nu au întrebat de El. Căci zice: Iată, Eu sunt Dumnezeul
neamului care nu a chemat numele Meu [Isaia 65:1]. Iar acesta este neamul acela, pe care i
l-a făgăduit Dumnezeu odinioară lui Avraam, când i-a vestit că-1 va aşeza
părinte al multor neamuri [cf. Facerea 12:2], nespunând cu aceasta că-1 va
aşeza părinte nici al arabilor, nici al egiptenilor, nici al idumeilor, fiindcă
şi Ismail a devenit părinte al unui neam mare, iar Esau şi amaniţii sunt astăzi
popoare numeroase. Noe a fost atât părintele lui Avraam, cât şi al întregului
neam omenesc, în genere, iar
alţii au fost strămosii altora. Deci ce hărăzeşte aici Hristos mai mult
lui Avraam? Aceea că, printr-o chemare
asemănătoare, l-a chemat cu glasul Său, spu- nându-i să iasă din pământul în
care locuia [cf. Facerea 12:1]. Tot astfel, şi pe noi, pe toţi, ne-a chemat,
prin acelaşi glas, şi am ieşit din trăirea în care am vie- ţuit în felul comun
al celorlalţi locuitori ai pământului, pe când vieţuiam rău. De aceea, noi vom
moşteni dimpreună cu Avraam pământul cel sfânt, luând moştenirea aceasta în
veacul cel nesfârşit pentru credinţa asemănătoare, fiind copii ai lui Avraam
[cf. Galateni 3:7]. Căci în acelaşi chip în care acela a crezut în glasul lui
Dumnezeu şi i s-a socotit lui întru îndreptăţire, tot astfel şi noi, crezând
până la moarte în glasul lui Dumnezeu, Cel grăit iarăşi prin Apostolii lui
Hristos şi propovăduit nouă prin proroci, ne-am lepădat de toate cele ale
lumii. Deci îşi făgăduieşte Lui un neam de aceeaşi credinţă, cu evlavie faţă de
Dumnezeu, drept şi înveselind pe Tatăl [cf. Pildele lui Solomon 10:1] - şi de bună
seamă că nu pe voi [Trifon şi neamul evreiesc], de vreme ce întru voi nu există credinţă [Deuteronom 32:20]"'.
In ziua aceea, Israel va fi al treilea în legământul
cu Egiptul şi cu Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul pământului,
binecuvântare a Domnului Savaot, Care zice: „Binecuvântat să fie poporul Meu,
Egiptul şi Asiria, lucrul mâinilor Mele şi Israel, moştenirea Mea!" [Isaia 19:24-25]
Sfântul Iustin
consemnează că Domnul „prin gura lui Isaia zice, cu privire la un alt Israel,
astfel:
în ziua aceea va fi un al treilea Israel, între asirieni şi între egipteni,
binecuvântat pe pământ, pe care l-a binecuvântat Domnul Savaot, zicând: Binecuvântat
va fi poporul Meu cel din Egipt şi cel din Asiria şi moştenirea Mea, Israel [cf. Isaia 19:24-25]. Deci, de
vreme ce Dumnezeu binecuvântează şi numeşte Israel pe poporul acesta şi strigă
că el este moştenirea Lui, cum încă nu vă pocăiţi de rătăcirea în care vă
găsiţi, atunci când ziceţi că voi singuri sunteţi Israel şi cum de nu încetaţi
de a blestema poporul cel binecuvântat al lui Dumnezeu?"[79]
A. Pentru aceasta, în insule se
preaslăveşte Domnul, în insulele mării, numele Domnului Dumnezeului lui
Israel [Isaia 24:15].
Fericitul Ieronim tâlcuieşte: „Am putea spune că insulele mării
reprezintă diferitele provincii sau cetăţi ale credincioşilor, sau să le
interpretăm ca refe- rindu-se chiar la biserici individuale."[80]
B.
Cântaţi Domnului cântare nouă, cântaţi în strune
laudele Lui până la marginile pământului! Marea să se zbuciume cu tot ce este
în ea, ostroavele şi locuitorii lor! [Isaia 42:10]
Tot Fericitul Ieronim comentează: „De bună seamă că putem înţelege aici
că
ostroave
se spune pentru biserici. [...] Căci întocmai după cum ostroavele sunt
răspândite în mijlocul mării, tot aşa şi bisericile s-au întemeiat în mijlocul
lumii şi sunt lovite şi zdruncinate de valurile persecuţiilor. într-adevăr,
ostroavele acestea nu sunt cruţate de valuri nici măcar o singură zi, dar nu
se scufundă niciodată. Se găsesc în mijlocul mării, însă acolo ele sunt
limanuri, pentru că Hristos este temelia lor, Hristos, pe Care nimic nu poate
să-L clintească."[81]
C. Pustiul şi cetăţile lui să
înalţe glas, şi satele în care are sălaş Chedar! Locuitorii din Sela să chiuie
de veselie; şi din vârfurile munţilor să strige de bucurie! Să preaslă- veascăpe Domnul şi lauda Lui
s-o vestească în depărtatele ostroave [Isaia 42:11-12].
Când prăznuim
înnoirea Bisericii Sfântului Mormânt, înălţăm următoarea cântare: ,,[...]după
cum zice Isaia [Isaia 42:10-12; 24:15], se înnoiesc de către Dumnezeu
ostroavele [cf. Psalm 42:12]; care se înţeleg bisericile cele din păgâni, cele
ce se alcătuiesc şi se întemeiază neclătit întru Dumnezeu. Drept aceea şi noi
înnoirile ceste de acum duhovniceşte să le prăznuim."[82]
10. Cunoaşterea lui Dumnezeu prin
Evanghelie [Isaia 35:7-8]
Pământul cel fără de apă se va
preface în bălţi şi ţinutul cel însetat va fi izvor de apă. Acolo va fit veselia
păsărilor, iarbă, trestie şi bălţi [Isaia 35:7].
Sfântul Iustin îi spune lui Trifon iudeul: „Fântână de apă vie de la
Dumnezeu, în pustiul cunoştinţei de Dumnezeu, în pământul neamurilor a ţâşnit
Hristos, Care S-a arătat şi în neamul vostru şi pe cei din naştere bolnavi,
surzi şi şchiopi i-a vindecat, făcând pe unul să alerge, pe altul să audă, iar
pe altul să vadă, cu cuvântul Lui."[83]
Sfântul Chiril
al Alexandriei notează că „binecuvântatul Proroc Isaia, atunci când descoperă
calea mântuirii prin propovăduirea Evangheliei, ne spune unele ca acestea: Acolo va fii cale curată
şi cale sfântă se va chema [Isaia 35:8]. Căci toţi aceia care păşesc pe ea sunt
conduşi la sfinţenie, prin lucrare duhovnicească şi printr-o dreptate
superioară celei după Lege"[84].
11. Apele Evangheliei [Isaia 41:18]
Pe dealuri înalte voi da
drumul la râuri şi la izvoare în mijlocul văilor, pustiul îl voi preface în iaz şi
pământul uscat în pâraie de apă! [Isaia 41:18]
Sfântul Grigorie cel Mare arată că, „prin gura Prorocului Isaia,
Dumnezeu făgăduieşte neamurilor, care mai înainte erau sortite pieirii, că în
sfintele biserici vor putea să afle roadele virtuţilor, aşa ca într-o livadă
plină de poame. [...] Domnul a preschimbat pustia într-un iaz cu apă vie, iar
pustia a adus-o la viaţă cu pâraiele ce ies din aceasta. Păgânilor, care până
mai înainte, din pricina uscăciunii credinţei lor, nu aduseseră nici o roadă,
le-a dat puterea de a rodi, prin propovăduirile Cuvântului, asemenea unor
pâraie. Calea aceasta, care mai înainte le-a fost propovăduitorilor închisă din
pricina uscăciunii, aduce
acum roadele
învătăturii"[85].
12. Pustietatea neamurilor udată
de apele Duhului [Isaia 43:19]
Croi-voi în
deşert o cale, în loc uscat izvoare de aţă [Isaia 43:19].
Sfântul Irineu
afirmă: „Locul uscat despre care se vorbeşte aici sunt neamurile păgâne, care
erau uscate şi neroditoare, deoarece Cuvântul Domnului nici nu ajungea până la
ele, nici nu le adăpa cu Duhul Sfânt. Duhul Sfânt pregăteşte calea
îndumnezeirii şi a dreptăţii. Pentru aceasta, revarsă asupra lor izvoare din
belşug, pentru ca Sfântul Duh să Se răspândească pe deasupra pământului, după
cum a făgăduit prin proroci, că la plinirea vremii va acoperi tot pământul [cf.
Ioil 2:28-29][86]
13. Livada Bisericii [Isaia 41:19-20]
Sădi-voi în pustiu: cedri,
salcâmi, mirţi şi măslini şi în locuri neumblate: chiparoşi, platani şi
ienuperi laolaltă, ca să vadă şi să-şi dea seama, să cerceteze şi să priceapă
cu toţii că mâna Domnului a făcut acestea şi că Sfântul lui Israel le-a zidit! [Isaia 41:19-20]
Sfântul Grigorie explică semnificaţia fiecăruia dintre arborii
menţionaţi aici: „Cedrul, care se caracterizează printr-o aromă puternică şi
persistentă, înseamnă făgăduinţa [...]. Cedrul îi desemnează aşadar pe aceia
care prin faptele lor vădesc semnele virtuţii, cei care pot spune, împreună cu
Pavel:
Suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a Lui Hristos între cei ce se mântuiesc şi
între cei ce pier [II Corinteni 2:15] - inimile lor fiind adânc întemeiate în iubirea
cea de neclintit şi nu sunt atinşi de iubirea cea stricăcioasă a bunurilor
pământeşti. [...] Mirţii sunt blândeţea, delicateţea. Pe cine reprezintă
mirţii? Pe cei care au puterea de a purta suferinţele aproapelui, pe cei care
aduc mângâiere celor nevoiaşi, prin compasiunea lor. [...] Mereu au o vorbă
bună, un cuvânt de mângâiere, o faptă de milostenie în sprijinul şi spre binele
aproapelui lor, pe care cu blândeţe îl aduc înapoi în har şi nu-i lasă să cadă
în deznădejde din pricina greutăţii suferinţelor [...]; dar ce ar putea să
însemne ienupărul? Ienupărul nu creşte prea înalt, însă, chiar dacă rămâne
fară rod, nu-şi pierde frunza. îi desemnează pe aceia care, din pricina vârstei
lor înaintate şi a slăbiciunilor care vin odată cu aceasta, nu mai pot împlini
faptele bune ale Bisericii, însă cu toate acestea se ţin de cele ale credinţei
şi astfel rămân pururea verzi [...]. Astfel, după ce enumeră toţi arborii, concluzionează
cu înţelepciune: Ca oamenii să vadă, să ia aminte şi să înţeleagă - şi foarte nimerit adaugă: împreună. De vreme ce sunt în Biserica
noastră atâtea slujiri diferite una de cealaltă, este de trebuinţă ca fiecare
în parte să înveţe, şi toate împreună; în Biserică, oamenii duhovniceşti,
fiecare după fel, după vârstă, după caracter, după învăţătură - fiecare este
chemat să înveţe câte ceva."[87]
14. Mântuirea neamurilor [Isaia 45:20]
Adunaţi-vâ, veniţi,
apropiaţi-vă laolaltă cei rămaşi cu viaţă dintre neamuri! [Isaia 45:20]
Sfântul Chiril
al Alexandriei spune: „Cu uşurinţă se poate vedea din Sfânta Scriptură că şi
neamurile au fost chemate la pocăinţă şi la ascultare, prin Sfinţii Proroci.
Căci iată ce zice Domnul într-un loc: Adunaţi-vă, veniţi,
apropiaţi-vă laolaltă cei rămaşi cu viaţă dintre neamuri! [Isaia 45:20]
15. Căpeteniile neamurilor vor
vedea şi vor lua aminte [Isaia 52:15] Tot aşa va fi pricină de uimire pentru multe popoare;
înaintea Lui regii vor închide gura, că acum văd ceea
ce nu li s-a spus şi înţeleg ceea ce n-au auzit [Isaia 52:15].
Sfântul Iustin îi îndeamnă pe evrei să se pocăiască, înainte de a Doua
Venire a lui Hristos. Pentru că au credinţa în Hristos, creştinii sunt mult
mai evlavioşi decât
evreii. Iisus Hristos Domnul este „preot ales şi împărat veşnic, ca Unul Care
este Fiul lui Dumnezeu. Şi să nu socotiţi că Isaia sau ceilalţi proroci spun
că la Venirea cea de a Doua a Lui urmează să se aducă jertfe de sânge sau
libaţiuni pe altare, ci laude şi euharistii adevărate şi duhovniceşti. De aceea,
noi nu am crezut în zadar întru El şi nici nu ne-am lăsat înşelaţi de către cei
ce au învăţat altfel, iar acest lucru s-a întâmplat prin purtarea de grijă cea
minunată a lui Dumnezeu, pentru ca noi să ne vădim a fi mai înţelepţi şi mai evlavioşi fată
de Dumnezeu decât voi, care vă socotiţi asa, însă nu sunteti nici iubitori de Dumnezeu, nici înţelepţi, prin chemarea
cea nouă şi prin veşnicul aşezământ, adică prin acela al lui Hristos. De aceea
şi Isaia, minunându-se, a zis: Şi împăraţii îşi vor închide gurile; fiindcă cei
cărora nu li s-a vestit despre El vor vedea şi aceia care nu au auzit vor
înţelege. Doamne, cine a crezut auzului nostru şi braţul Domnului cui s-a descoperit? [Isaia 52:15]"[88].
16. Cea stearpă dă naştere la
copii
[Isaia
54:1]
Veseleşte-te, cea stearpă, care
nu năşteai, dă glas şi strigă tu, care nu te-ai zvârcolit în dureri de
naştere, căci mai mulţi sunt fiii celei părăsite decât ai celei cu bărbat, zice Domnul [Isaia 54:1].
Sfântul Iustin tâlcuieşte prorocia aceasta astfel: ea arată că „mult
mai mulţi vor fi aceia dintre neamuri care vor crede decât aceia dintre iudei
şi samariteni. S-a spus astfel: Bucură-te stearpă, care nu naşti, izbucneşte de
bucurie şi strigă tu, care nu ai dureri de naştere, că mult mai mulţi vor fi
copiii celei părăsite decât ai aceleia care are bărbat [Isaia 54:1]. Căci toate
neamurile care adorau nişte lucruri făcute de mâini omeneşti se aflau părăsite
de adevăratul Dumnezeu; însă iudeii şi samaritenii, care aveau cuvântul lui
Dumnezeu transmis lor prin proroci şi aşteptau pe Hristos, atunci când El a
venit, nu au luat aminte la El, afară de foarte puţini, despre care Duhul cel
profetic a spus de mai înainte prin Isaia cum că se vor mântui. Şi Isaia a
vorbit ca din partea lor, zicând: De nu ne-ar fi lăsat Domnul sămânţă, am fii devenit ca
Sodoma şi Gomora [Isaia 1:9]. Aşa se istoriseşte de către Moise, că Sodoma şi Gomora
au fost nişte cetăţi ale unor bărbaţi lipsiţi de evlavie, pe care Dumnezeu,
arzându-le cu foc şi cu pucioasă, le-a distrus, salvându-se din această urgie
doar un străin de neam, un chaldeean, cu numele de Lot, care a scăpat împreună
cu fetele lui. Şi toată ţara din jurul cetăţii acestora fiind pustiită şi arsă
şi rămânând neroditoare, toţi cei ce vor o pot vedea şi astăzi. Iar ca să
aflaţi că foarte mulţi dintre neamuri au fost cunoscuţi de mai înainte ca fiind
mai sinceri şi mai credincioşi, vă vom arăta aici prin cele spuse de profetul: Israel este necircumcis
cu inima, iar neamurile, cu prepuţul [Ieremia 9:26]. Toate acestea pe care le-am văzut
până acum pot să umple de convingere şi de credinţă pe cei ce doresc să
îmbrăţişeze adevărul, care nu sunt cuprinşi de slavă deşartă şi nici nu sunt
stăpâniţi de patimi"[89].
Sfântul Irineu susţine că „cea stearpă este Biserica, pentru că în
vremea de început Biserica nu a născut prunci Domnului [...], iar cealaltă este
sinagoga, al cărei bărbat este Legea"[90].
Sfântul Isaac Şirul ne învaţă că „la sfârsitul acestui
veac, când toate cele ale lumii ăsteia vor fi întru totul surpate şi restaurate
apoi la frumuseţea lor cea dintâi [...], atunci mintea omenească nu-şi va mai
aduce aminte nici de lume, nici de vieţuirea de aici. Căci mintea omului va fi
preocupată atunci cu vederea celor ale stării aceleia şi nu va mai avea nici
răgaz, nici dorinţă de a se mai întoarce asupra celor de acum, la războiul cu
trupul şi cu sângele. Atunci, tot omul va spune: Mamă, iartă-i pe copiii tăi,
pe care i-ai purtat în pântece, i-ai hrănit şi le-ai dat înţelepciune şi care
într-o clipită doar fost-au cu toţii adunaţi în pântec străin şi făcuţi fii ai
celei sterpe, care niciodată nu a născut. Bucură-te cea stearpă,
care nu naşti
[Isaia 54:1], pentru pruncii pe care pământul ţi i-a dat!"[91]
Sfântul Cosma
Melodul propune o interpretare a acestui verset într-un imn din vremea
praznicului Botezului Domnului: „Veseleşte-te astăzi, Biserică a lui Hristos,
care mai înainte erai stearpă şi cumplit neroditoare [cf. Isaia 54:1]. Că prin
apă şi prin Duh s-au născut ţie fii, care cu credinţă strigă: Nu este sfânt ca
Dumnezeul nostru afară de Tine, Doamne."[92]
17. Biserica numeroasă [Isaia 49:20; 60:4, 8; 66:12]
Ridică împrejur ochii tăi şi vezi, că toţi se adună şi
se îndreaptă către tine. Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt aduse pe umeri [Isaia 60:4].
Profetul Isaia, spune
Sfântul Grigorie de Nyssa, prevesteşte întemeierea Bisericii ca adunare la un
loc:
Acestea zice Domnul: Vărsa-voi pacea peste el ca un rău şi slava popoarelor ca
un şuvoi ieşit din albia lui. Pruncii lui vor fii purtaţi în braţe şi dezmierdaţi pe
genunchi [Isaia 66:12][93].
Şi încă: Cine zboară ca norii şi
ca porumbiţa spre sălaşul ei? [Isaia 60:8] Sfântul Grigorie de Nyssa remarcă:
„Virtutea este uşoară şi plutitoare, iar cei ce trăiesc în căile virtuţii sunt
uşori şi
zboară ca norii [Isaia 60:8], precum spune Isaia, ca porumbiţa spre
sălaşul ei
[Isaia 60:8]; numai păcatul este greu şi trage în jos..."[94]
Intr-altă parte, Sfântul Grigorie de Nyssa arată că prin aceste cuvinte
profetul „vesteşte dinainte instituirea Bisericii, cu mulţimea ei de prunci,
adăugând cuvântul: şi vor mai grăi la urechile tale feciorii tăi de care
tu erai lipsită: ţinutul este prea strâmt pentru mine, fă-mi loc să stau şi eu! [Isaia 49:20]. Aceste
preziceri s-au făcut, în puterea Duhului, cu privire la Biserica numeroasă a
lui Dumnezeu, care urma să cuprindă lumea întreagă, de la un capăt la
celălalt."[95]
18. Numele de creştin [Isaia 62:2; 65:15-16]
A. Atunci neamurile vor vedea
dreptatea ta şi toţi regii slava ta şi te vor chema pe tine cu nume nou, pe care
îl va rosti gura Domnului [Isaia 62:2].
Sfântul Ignatie Teoforul mărturiseşte: „Să ne dovedim aşadar vrednici
de numele pe care l-am primit. Şi oricine este chemat altfel decât cu numele
acesta nu este de la Dumnezeu; căci el nu a primit prorocia care despre noi
vorbeşte: poporul se va chema cu nume nou, pe care îl va rosti gura Domnidui [cf. Isaia 62:2]. Iar aceasta
a fost mai întâi în Siria: în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit
creştini
[Faptele Apostolilor 11:26], când Pavel şi Petru au întemeiat Biserica.
Lepădaţi aşadar tot răul, toate vechile rânduieli, îndepărtaţi aluatul cel
rău, cel învechit, cel înăcrit [cf. I Corinteni 5:7] şi prefaceţi-vă în aluat
nou, care este Iisus Hristos. Săraţi-vă cu El, ca să nu se strice cineva dintre
voi, pentru că după miros vă veţi vădi. Faceţi-vă adăpost întru Domnul, pentru
ca răul să nu mai poată avea putere asupra voastră. Este o nebunie să vorbeşti
de
Hristos si să trăieşti ca iudeii. Că nu creştinismul a crezut în
iudaism, ci iudaismul în
creştinism, în care s-a adunat toată limba care a crezut în Dumnezeu. Căci unul
este Hristos, în Care tot neamul şi toată limba îşi mărturiseşte credinţa şi
se adună întru Domnul. Iar cei cu inima împietrită s-au făcut urmaşi lui
Avraam, prietenul lui Dumnezeu [cf. Isaia 41:8], iar pentru acesta toţi au luat
binecuvântare [cf. Facerea 28:14] şi s-au înălţat la viaţa cea veşnică, întru
Iisus Hristos Domnul [cf. Faptele Apostolilor 13:48]."'
Fericitul Ieronim
scrie, la rândul său, într-o omilie: „Cu nume nou vei fî chemat [cf. Isaia
62:2]. La un nume nou este de trebuinţă un fiu nou. Aşa şi în Apocalipsă: Cine are urechi să audă ceea
ce Duhul zice Bisericilor: Biruitorului îi voi da din mana cea ascunsă şi-i
voi da lui o pietricică albă şi pe pietricică scris un nume nou, pe care
nimeni nu-l ştie, decât primitorul [Apocalipsa 2:17]. Acest
nume nou este numele de creştin,"[96]
B. Căci numele vostru îl veţi
lăsa aleşilor Mei, dar pe voi Domnul vă va da pierzării, iar slujitorii Mei
vor fi numiţi cu nume nou; ei, cei ce vor fi. binecuvântaţi pe pământ; căci ei Îl vor
binecuvânta pe adevăratul Dumnezeu [Isaia 65:15-16][97].
Sfântul Chiril al Ierusalimului propovăduieşte că Mântuitorul, „din
pricina marii dărnicii a lui Dumnezeu, ne-a dat nouă tuturor numele Său. [...]
Să întrebăm pe iudei: Slujiţi Domnului sau nu? Arătaţi numele vostru cel nou!
Vă numiţi iudei şi israeliţi de pe vremea lui Moise şi a celorlalţi proroci şi
după întoarcerea din Babilon şi până azi. Unde este aşadar numele vostru cel
nou? Noi însă, pentru că slujim Domnului, avem nume nou. [...] Aceasta, pentru
că numele nostru vesteşte pe Unul-Născut Fiul lui Dumnezeu"[98].
19. Naşterea unui popor nou [Isaia 66:8]
Cine a auzit sau cine a văzut unele ca acestea? Oare o
ţară se naşte într-o singură zi şi un popor dintr-odată? Abia au apucat-o
durerile naşterii şi fiica Sionului a şi născut fiii! [Isaia 66:8]
Fericitul
Ieronim învaţă că, aici, „prin sintagma fiica Sionului se vorbeşte despre Biserică. Glasul Domnului, cel ce
cutremură pustiul şi va cutremura Domnul pustiul Cadeşului [Psalm 28:8]. La început,
Biserica nu dăduse naştere la prunci. Dar, prin cuvântul propovăduit de către
Mântuitorul, pustiul acesta s-a cutremurat, a zămislit şi a dat naştere, într-o
singură zi, unui popor întreg [cf. Isaia 66:7-8]. Ea, care mai înainte se
chema
pustiul Cadeşului [Psalm 28:8], pustia sfinţeniei - în aşa măsură fusese lipsită de virtuţi
-, începe să adune la sine inimile, să dezlege pântecele cerboaicelor [cf.
Psalm 28:9] şi să trimită pe vitejii ei cei sfinţi să ucidă şarpele pământului,
călcându-i în picioare veninul şi grăbindu-se spre cele patru colţuri ale
lumii, ducându-le Evanghelia lui Hristos."[99]
20. Noua preoţie [Isaia 66:18-21]
Dar Eu vin ca să strâng la un loc popoarele şi toate
limbile. Ele vor veni şi vor vedea slava Mea, şi le voi da un semn. Şi pe cei
scăpaţi cu viaţă îi voi trimite către popoarele din Tarsis, Put, Lud, Meşec,
Roş, Tubal, Iavan, către ţinuturile cele mai depărtate care n-au auzit despre
Mine şi nu au văzut slava Mea. Şi la aceste neamuri vor vesti slava Mea. Şi
din toate neamurile vor aduce pe fraţii voştri prinos Domnului: pe cai, în
căruţe, pe paturi, pe catâri şi pe cămile, până la muntele cel sfânt al Meu, la
Ierusalim, zice Domnul, precum fiii lui Israel aduc prinoase în vase curate
pentru templul Domnului. Şi din ei voi lua preoţi şi leviţi, zice Domnul [Isaia 66:18-21].
„Noi, spune Sfântul Iustin, cei ce credem de-acum în Hristos, dar care
ne găseam în desfrânare şi în genere în toată fapta cea murdară, prin harul cel
de la Iisus al nostru, am dezbrăcat de pe noi, după vrerea Tatălui, toate
răutăţile murdare cu care eram îmbrăcaţi [...]. Astfel, noi suntem smulşi ca
dintr-un foc, fiind curăţiţi de păcatele de mai înainte şi de întristarea şi
fierbinţeala cu care ne înflăcărează diavolul şi toţi slujitorii lui, din
mâinile cărora, iarăşi, ne smulge Iisus, Fiul lui Dumnezeu. El ne-a făgăduit,
de asemenea, că, dacă vom îndeplini poruncile Lui, ne va îmbrăca cu veşmintele
cele pregătite nouă şi ne-a vestit că ne va orândui împărăţia Lui cea veşnică.
[...] Noi, cei care am crezut prin numele lui Iisus, ca un singur om, în
Dumnezeu, Creatorul tuturor, dezbrăcaţi fiind de hainele cele murdare, adică
de păcate, prin numele Fiului Lui cel întâi-născut si fiind înflăcăraţi de
cuvântul chemării Lui, suntem adevăratul neam arhieresc al lui Dumnezeu, după
cum însuşi Dumnezeu mărturiseşte, spunând să aducem în tot locul, între
neamuri, jertfe bine-plă- cute şi curate. Şi Dumnezeu, o ştiţi prea bine, nu
primeşte jertfe de la nimeni, decât numai prin preoţii Săi. Deci, toate
jertfele, pe care le aducem în numele Lui şi pe care Iisus Hristos ne-a
poruncit să le aducem, adică acelea care se fac de către creştini pe toată
suprafaţa pământului, cu ocazia euharistiei pâinii şi potirului, Dumnezeu
mărturiseşte de mai înainte că sunt bine-plăcute Lui. Pe acelea însă care sunt
aduse de voi şi de către preoţii voştri El le respinge."[100]
1. Dreptul piere şi nimeni nu ia aminte; se duc
oamenii cinstiţi şi nimănui nu-i pasă că din pricina răutăţii a pierit cel
drept. El intră în pace în groapă. Cel care umblă pe calea cea dreaptă se odihneşte în
sălaşurile sale [Isaia 57:1-2],
Moartea lui Hristos este prorocită de către „Duhul cel profetic" -
după cum spune Sfântul Iustin: „El va fi dat morţii, împreună cu oamenii cei ce
nădăjduiesc în El; ascultaţi din cele ce s-au spus prin Isaia... [cf. Isaia
57:1-2]."[101]Astfel,
Sfântul Iustin îi va spune direct iudeului Trifon: „Este un fapt cunoscut de
toţi că, atunci când suntem decapitaţi, răstigniţi, aruncaţi înaintea fiarelor,
în lanţuri, în foc şi în toate celelalte chinuri, noi nu ne îndepărtăm de la
mărturisirea noastră, ci, dimpotrivă, cu cât ni se întîmplă mai mult astfel de
chinuri, cu atât şi numărul credincioşilor şi cinstitorilor de Dumnezeu, prin
numele lui Iisus, sporeşte."[102]
Sfântul Irineu afirmă că „faptele acestea [cf. Isaia 57:1], care s-au
săvârşit mai înainte de către Abel, au fost şi ele prevestite prin proroci,
însă ele şi-au aflat împlinirea de-abia în persoana Domnului Dumnezeului şi
Mântuitorului nostru Iisus Hristos; iar aceasta este adeverit şi în ceea ce ne
priveşte pe noi, căci trupul trebuie să urmeze pilda Capului"[103].
De asemenea, referitor la patimile Mântuitorului întreabă: „Cine altcineva mai
întruchipează dreptatea şi desăvârşirea aşa ca Fiul lui Dumnezeu, Care îi
desăvârşeşte îndreptându-i pe cei ce cred în El şi care, asemenea Lui, sunt
persecutaţi şi ucişi? Dar, prin cuvintele: El intră în pace în
groapă
[Isaia 57:2], prorocul ne învaţă felul cum a murit, în pace, spre mântuirea
noastră - căci în pace tocmai aceasta înseamnă, adică spre mântuire —, iar prin moartea Sa, cei
ce mai înainte se duşmăneau de-acum se ţin în legătura păcii, unul faţă de
altul, crezând îndeolaltă în El şi arătându-se astfel împăciuitori şi
prietenoşi, în virtutea credinţei pe care o împărtăşesc în El. Insă cuvintele
acestea:
Se odihneşte în sălaşurile sale [Isaia 57:2] se referă la învierea Lui din morţi -
căci, după ce a fost pus în mormânt, nu a mai fost văzut ca un mort."[104]
Sfântul Chiril al Ierusalimului evidenţiază faptul că „Mântuitorul a
fost îngropat, după cum limpede aţi auzit de la Isaia: El intră în pace în
groapă
[Isaia 57:2] -, iar aceasta se spune pentru că, în mormânt fiind, a împăcat
cerul şi pământul, aducându-i pe cei păcătoşi la Dumnezeu"[105].
Sfântul
Grigorie cel Mare, papă al Romei, a fost întrebat odată: „De ce anume crezi că
oamenii cei mai buni sunt de obicei luaţi dintre noi, iar cei ce ar putea să
fie pilde de bună vieţuire pentru alţii, de-abia dacă mai există pe
pământ?" Iar sfântul a răspuns: „Cei răi care sunt lăsaţi în lume nu
merită nimic alta decât să nu li se facă parte de cei de la care ar putea
câştiga ceva. Iar pentru a-i scuti pe cei aleşi de prea îndelunga contemplare a
răului, ei sunt luaţi dintre noi mai înainte de vreme. La aceasta s-a gândit şi
Prorocul Isaia, când a scris cuvântul [Isaia 57:l]."[106]
2. Loc de
odihnă în cetele sfinţilor [Isaia 57:15]
Că aşa zice Domnul, a Cărui
locuinţă este veşnică şi al Cărui nume este sfânt: Sălăşluiesc într-un loc
înalt şi sfânt şi sunt cu cei smeriţi şi înfrânţi, ca să înviorez pe cei cu duhul umilit şi să
îmbărbătez pe cei cu inima frântă [Isaia 57:15].
Dumnezeu Se preumblă printre sfinţii Săi şi are loc de odihnă în
mijlocul lor, după cuvântul Prorocului Isaia. Iar Sfântul Cosma Melodul, într-o
alcătuire de la praznicul Adormirii Preasfintei Slăvitei Stăpânei noastre de
Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria, spune: „Cel ce eşti făcător
şi cuprinzător a toate, înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu, Hristoase,
neclintită şi nemişcată, întăreşte Biserica, Cel ce însuti esti Sfânt si întru
Sfinţi Te odihneşti."[107]
[Isaia 10:12-16; 11:14;
14:12-17; 18:1-2; 23:4-5]
1. Regele cel trufaş al asirienilor [Isaia 10:12-16]
A.
Şi când Domnul va sfârşi tot lucrul Lui în Muntele
Sionului şi în Ierusalim, atunci va pedepsi pe regele Asiriei pentru graiul
cel mândru din inima lui şi pentru semeţia privirilor lui [Isaia 10:12].
Iudeii nu au ales apele Siloamului, care curg lin [cf. Isaia 8:6],
adică nu L-au ales pe Cel trimis; drept aceea, Domnul va trimite asupra lor pe
regele asirienilor şi toată puterea acestuia. După Sfântul Hipolit, „prin rege, Isaia spune de fapt,
metaforic, AntihristSfântul Grigorie Palama afirmă că prin menţionarea asirienilor se face
referire aici la o greşită valorificare a cunoştinţelor. „Fiecare înger
reprezintă un fel al înţelegerii, însă înţelegerea după felul asirienilor [cf.
Isaia 10:12] este una vădit greşită, care se foloseşte în chip eronat de
cunostintă."[108]
B.
Că a zis: „Prin puterea mâinii mele am făcut aceasta
şi prin înţelepciunea mea; căci sunt priceput! Trecut-am peste graniţele
popoarelor, jefuit-am comorile lor şi ca un atotputernic am dat jos de pe tron
pe conducători. Mâna mea a apucat ca pe un cuib bogăţiile popoarelor şi, precum
iei ouă părăsite, tot aşa am cuprins eu tot pământul. Şi nimeni n-a scuturat
aripile, n-a deschis ciocul şi nici n-a scos vreun ţipăt!' [Isaia 10:13-14]
Sfântul Atanasie învaţă că „potrivnicul cel din vechime, atunci când
l-a înşelat pe primul om, pe Adam, gândind că prin el îi va supune pe toţi
oamenii, s-a bucurat cu mare bucurie, spunând: Mâna mea a apucat ca pe
un cuib bogăţiile popoarelor şi, precum iei ouă părăsite, tot aşa am cuprins
eu tot pământul. Şi nimeni n-a scuturat aripile, n-a deschis ciocul şi nici n-a
scos vreun ţipătf' [Isaia 10:14]. Dar când Domnul a venit pe pământ şi a chemat lumea la
judecată, vrăjmaşul, nemaiputând să înşele şi trupul pe care El îl luase asupra
lui, din acel ceas înainte, el, cel care se bucurase că va avea stăpânire peste
toată lumea, s-a făcut de batjocură până şi copiilor. [...] Căci de-acum
pruncul Iisus îşi pune mână peste gaura şarpelui [cf. Isaia 10:13]. în
continuare, fragmentul în care se descrie slava deşartă a diavolului este prea
lung pentru a putea fi citat în întregime. Toate celelalte scăderi au trebuinţă
de milostivirea lui Dumnezeu, pentru că, prin smerenie, toate trebuie aduse
înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu; doar slava deşartă şi mândria,
pentru că se măreşte pe sine peste măsură, se învârtoşează în împotrivirea faţă
de Dumnezeu. înşelătorul sau desfrânatul nu îndrăzneşte să-şi ridice ochii spre
ceruri. Văzând murdăria sufletului, un astfel de păcătos se roagă şi aşteaptă
să fie miluit de Dumnezeu; şi prin aceasta, pentru că are cunoştinţă de sine,
îşi cunoaşte măsura şi se smereşte până la pământ, unul ca acesta va fi
înălţat către ceruri. Dar când mândria sădeşte în suflet setea neostoită de
mărire, iar omul se înalţă pe sine, aceasta de fapt îi este spre scădere,
pentru că, prin acest păcat, omul acela ajunge potrivnic lui Dumnezeu"'.
Sfântul Chiril al Alexandriei notează: „în vremurile de demult, înainte
de venirea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, potrivnicul şi vrăjmaşul
nostru al tuturor nutrea despre sine însuşi o părere înaltă, socotindu-se cu
aroganţă puternic şi terifiant; el se lăuda cu neruşinare, pentru neputinţele
locuitorilor pământului, spunând că a pus mâna pe lumea întreagă şi pe toate bogăţiile
oamenilor: precum iei ouă părăsite, spune el, tot aşa am cuprins eu tot pământul, fară ca nimeni să
mi se poată opune sau să se ridice împotriva mea [cf. Isaia 10:14], Şi,
într-adevăr, nimeni nu era, pe atunci, cu putere să-i stea împotrivă. Dar Fiul
S-a ridicat şi l-a înfruntat, facându-se asemenea nouă. Astfel, firea
omenească [...], biruitoare prin El, a dobândit cununa. Iar aceasta s-a vestit
încă din vechime de către Fiul, Care a grăit către Satan, prin unul dintre prorocii
cei sfinţi: Iată, Eu sunt împotriva ta, munte al nimicirii, care ai pustiit tot
pământul; voi întinde împotriva ta mâna Mea, te voi arunca jos de pe stânci şi
te voi face munte dogorit de soare, zice Domnul! [Ieremia 51:25]."[109]
C. Oare securea este ea măreaţă
faţă de cel ce o ridică sau fierăstrăul se înalţă împotriva celui ce-l
mânuieşte? Ca şi cum varga ar da avânt celui care o ridică şi toiagul ar
însufleţi braţul care îl duce! De aceea Domnul Dumnezeu Savaot va trimite
prăpădul în această voinică oştire asiriană şi sănătatea lor o vor mistui frigurile ca un pârjol [Isaia 10:15-16].
Sfântul Hipolit, în Despre Antihrist, atrage atenţia asupra
faptului că „lucrurile acestea [...] sunt spuse despre nimeni altul decât
despre necruţătorul tiran şi fără de ruşine potrivnic al Domnului..."[110]
Iar Sfântul Ciprian susţine, la rândul său, că versetele acestea [Isaia
10:13-16] se referă la Antihrist, „pe care Domnul Dumnezeu îl mustră prin
prorocul Său"[111].
2. Amon îl vesteşte pe Antihrist [Isaia 11:14]
Se vor avânta în latura
filistenilor la apus şi vor jefui împreună pe feciorii răsăritului; asupra
Edomului şi Moabului îşi vor întinde mâna lor, şi copiii lui Amon vor ascidta de ei [Isaia 11:14],
Sfântul Hipolit învaţă şi el, cu privire la acest loc, că se referă la
faptul că Antihrist „va fi proclamat ca rege de către fiii lui Amon, că va fi
recunoscut şi cinstit de
către toti, că în cele din urmă îsi va vădi firea lui cea odioasă si întemeiată pe
minciună, că domnia lui va ţine 1290 de zile"[112].
Totodată, ne aduce aminte că Amon si Moab sunt din seminţia lui Lot, fiind
născuţi de către fiicele
acestuia, iar neamul lor trăieşte până astăzi. Daniel Prorocul spune: Şi va veni şi în
ţara strălucirii şi zeci de mii se vor prăbuşi; şi iată care vor scăpa din mâna lui: Edomul, Moabul şi
restul fiilor lui Amon [Daniel 11:41].
3. Antihrist provoacă tulburare
în Biserică [Isaia 18:1-2]
Vai ţie, pământ al corăbiilor
întraripate de dincolo de râurile Etiopiei, cel ce trimite soli pe calea mării
şi scrisori de papirus pe faţa apei; că soli iuţi vor alerga la neam semeţ şi
la popor străin şi bădăran. Ce e în spatele lui? Neam de la care nimic nu mai e de aşteptat,
întins la pământ [Isaia 18:1-2][113].
După Sfântul
Hipolit, „Antihrist va fi în aşa măsură exaltat şi tămâiat din pricina
slugărniciei supuşilor săi linguşitori, încât, din pricina hotărârii lor
neclintite de a i se închina lui şi de a-i sluji ca unui dumnezeu, se va apuca
să pornească atacuri împotriva sfinţilor lui Dumnezeu, poruncind ca aceştia să
fie scoşi de pretutindeni, după cum spune şi Prorocul Isaia [18:1-2]. Iar noi,
care ne-am pus nădejdea în Fiul lui Dumnezeu, suntem persecutaţi şi împovăraţi
de către necredincioşi. Căci corăbiile întraripate [Isaia 18:1] despre care se
vorbeşte aici sunt bisericile; iar marea este lumea, în care Biserica pluteşte
asemenea unei corăbii, pe deasupra adâncurilor, dar nimic nu poate să o scufunde;
căci cârmaciul ei este priceput şi încercat, cârmaciul ei este Hristos. Iar cu
sine, corabia aceasta duce cupa biruinţei care se înalţă deasupra morţii, iar
aceasta Crucea Domnului"3.
4. După ce va fi pus stăpânire
pe Egipt, Libia şi Etiopia, Antihrist se va întoarce împotriva Tirului şi
Sidonului [Isaia 23:4-5]
Ruşinează-te,
Sidonule, că marea îţi zice: „ Tu n-ai avut dureri de mamă, tu n-ai născut şi nici n-ai
crescut băieţi şi nici n-ai ridicat fete. " Când Egiptul va prinde de veste, va tremura
la auzul nenorocirilor Tirului [Isaia 23:4-5].
Sfântul
Hipolit, referindu-se la Antihrist, arată: „In vremurile acelea, el se va ridica
împotriva lor. Iar când va fi luat stăpânire şi se va împodobi cu trei cornuri,
dintre cele zece, şi le va fi nimicit pe acestea, adică Egiptul, Libia şi
Etiopia, şi le va fi jefuit bogăţiile şi risipit toată agoniseala, şi după ce
le va supune şi pe celelalte sub stăpânirea sa, va începe să se mândrească şi,
plin de trufie, se va semeţi înaintea lui Dumnezeu, numindu-se pe sine stăpân
al întregii lumi. Atunci va porni mai întâi asupra Tirului şi Sidonului şi
asupra ţinutului din împrejurimi. Căci, distrugând cetăţile acestea, va
împrăştia spaima şi groaza în celelalte, după cum ne arată şi Prorocul
Isaia."[114]
5. Căderea celui rău [Isaia 14:12-17]
A. Cum ai căzut tu din ceruri,
stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pământ, tu,
biruitor de neamuri! Tu care ziceai în cugetul tău: „Ri- dica-mă-voi în ceruri
şi mai presus de stelele Dumnezeului Celui puternic voi aşeza jilţul meu! In
muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de
miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi
fi." Şi
acum, tu te pogori în iad, în cele mai de jos ale adâncului! [Isaia 14:12-15]
La Sfântul Efrem aflăm un comentariu interesant referitor la un loc din
Evanghelie care spune: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer [Luca 10:18], Sfântul Efrem
tâlcuieşte locul acesta după cum urmează: „In realitate, el nu se afla în
ceruri, aşa după cum nu era în ceruri nici atunci când a spus că mai presus de stelele
Dumnezeului Celui puternic voi >aşeza jilţul meu [Isaia 14:13], Iar adevărul
este că el nu a căzut din ceruri, ci din înălţimea trufiei lui, din părerea lui
deşartă despre sine însuşi. Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer [Luca 10:18], avem chiar aici
dovada că nu din cer a căzut, căci cine a mai văzut fulger fară nori? Căci
norii dau naştere fulgerelor. Dar atunci de ce a spus din cer? Pentru că era ca şi cum ar fi căzut din cer, asemenea
fulgerului, dar nu a căzut din cer în adevăratul sens al cuvântului. Asemenea
fulgerului, adică într-o clipită, Satana a pălit înaintea biruinţei Crucii.
Când nişte oameni obişnuiţi au fost unşi, sfinţiţi şi trimişi să propovăduiască
victoria aceasta, ei înşişi au fost primiţi cu bucurie, astfel că vestea cea
bună s-a răspândit fără zăbavă, prin fapte minunate, vindecări ale celor
aflaţi în suferinţă, alungarea duhurilor necurate - prin toate acestea s-a
arătat că Satana a căzut într-o clipită din toată puterea şi din toată
stăpânirea lui, aşa ca un fulger care străluceşte printre nori. Căci tot aşa,
după cum fulgerul durează numai o clipă şi nu mai poate să revină întru cele
ale sale, la fel şi Satana a căzut şi niciodată nu a mai putut să-şi recapete
stăpânirea."[115]
Fericitul Ieronim scrie: „Adam a murit; noi, la rândul nostru, trebuie să ne supunem
morţii; dar diavolul, care a fost dintre începătorii şi a căzut, nu moare.
Căci pentru puterile îngereşti este cu neputinţă să-şi găsească moartea, ele nu
se supun morţii, ci numai pedepsei celei veşnice. Prin urmare el a fost nevoit
să se supună hotărârii lui Dumnezeu de a fi alungat, de a cădea. Ai căzut tu din ceruri,
stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Ai fost aruncat la pământ, tu, biruitor
de neamuri!
[cf. Isaia 14:12] Iată, a căzut dintru toate cele în care se afla. A căzut,
căci sălaşul lui dintru început a fost în ceruri."[116]
Sfântul Paulin de Nola scrie: „Lucifer a fost dintre începătoriile
îngereşti înainte de cădere şi înainte de a se fi făcut trădător. La el se
referă cuvântul Scripturii care spune: Acum ai căzut tu din
ceruri, tu, care erai stea strălucitoare, stea care se înălţa în fiecare
dimineaţă!
[cf. Isaia 14:12] Insă noi nu suntem condamnaţi la pedeapsa cea veşnică aşa ca
el, căci el este începutul şi întemeietorul păcatului. El va avea de suferit
pedeapsa atât pentru sine, cât şi pentru oamenii care au murit din pricina
păcatului, căci prin păcat i-a ucis diavolul. Aceasta, pentru că omul nu merită
să fie scos pentru totdeauna din Rai şi de pe pământ, căci dreptatea lui
Dumnezeu a hotărnicit că omul nu a păcătuit din voie proprie şi cu
premeditare, ci prin ispita aceluia. Mai păcătos este cel ce amăgeşte decât cel
care este amăgit - cel care trage la păcat decât cel care-1 săvârşeşte. Aşadar
cel ce a fost amăgit îşi primeşte pedeapsa pentru o vreme, spre îndreptare; dar
amăgitorul este condamnat la pedeapsa veşnică. Acest fel de pedeapsă nu se
sfârşeşte niciodată, pentru că păcatul pricinuit este fără de capăt."[117]
„Din latura cea de miazănoapte [Isaia 14:13], arată Sfântul Grigorie Dialogul,
suflă crivăţul cel amorţitor al duhului celui rău, care nu întâmplător îşi
trage numele de la aceasta. Profetul Isaia mărturiseşte şi el, spunând despre Satana: In muntele cel sfânt voi
pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte [Isaia 14:13]. Căci duhul cel
rău pune stăpânire pe muntele Legământului, pe care l-a înrobit şi l-a supus
trădării şi a făcut aceasta spre pierzania poporului iudeu, cel care a primit
Legea."[118]
In altă lucrare, Sfântul Grigorie învaţă: „îngerii au fost creaţi în
aşa fel, încât, dacă aceasta voiesc, pot să rămână ţinându-se în lumina lină
şi binecuvântată, dar, dacă altfel voiesc, atunci pot să cadă dintru aceasta.
Aşa a căzut Satana, împreună cu toate cetele de îngeri care l-au urmat [cf.
Isaia 14:12-15]. Dar după ce a căzut, îngerii care au rămas în lumină s-au
întărit, ca să nu cadă şi ei. Aceasta se vede bine chiar de la începutul Cărţii Facerii, căci Domnul a făcut cerurile
şi le-a pus numele tărie. Aşadar cerurile sunt cele dintâi care s-au făcut cu
acest fel de putere, iar apoi s-au numit tărie, pentru că au primit vârtutea
de a nu cădea niciodată."[119]
Iar acelaşi, în alt loc, notează: „Arhanghelii se deosebesc prin nume,
fiecare poartă numele său, nume prin care se arată lucrarea şi slujirea
fiecăruia [...] Astfel, Mihail înseamnă Cine este ca Dumnezeu? [...] Ori de câte ori este
trebuinţă de o lucrare ce necesită mult curaj, este trimis Mihail. Iar noi
trebuie să înţelegem din aceasta că nimeni nu poate să lucreze ceea ce este cu
putinţă numai la Dumnezeu. Vrăjmaşul şi potrivnicul cel din vechime, care în
trufia lui a vrut să fie asemenea cu Dumnezeu, şi-a spus: Ridica-mă-voi în ceruri
şi mai presus de stelele Dumnezeului Celui puternic voi aşeza jilţul meu! In
muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de
miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi [Isaia 14:13-14]. La sfârşitul
lumii, când i se va lăsa toată puterea, va fi lovit cu cea mai aspră pedeapsă,
când se va înfrunta cu Arhanghelul Mihail [cf. Apocalipsa 12:7], astfel ca acela
care s-a înălţat pe sine cu slavă deşartă până la asemănarea cu Dumnezeu să
afle, după ce va fi fost zdrobit de către Arhanghelul Mihail, că nimeni nu poate
să se înalţe pe sine prin mândrie la asemănarea cu Dumnezeu."[120]
B. Cei ce te văd îşi întorc
privirea înspre tine şi se uită cu luare-aminte zicând: „Oare acesta este omul
de care tremura pământul şi împărăţiile se cutremurau? Oare acesta este cel ce
prefăcea lumea în pustiu şi cetăţile le dobora şi nu da drumul robilor săi?" [Isaia 14:16-17]
Cu toate că
aceasta se referă la Lucifer, Sfântul Ciprian învaţă că este cuvânt spus şi
despre slujitorul acestuia, Antihrist: „El va veni în chip de om, răscolind
pământul, tulburând regii şi pustiind totul în urma lui [cf. Isaia 14:16]
."[121]
[Isaia 13:9-13; 24:19-22;
34:4; 42:13-14; 61:7; 66:14-16, 22, 24]
1. Iată ziua Domnului, ea vine
aprigă, mânioasă şi întărâtată la mânie ca să pustiască pământul şi să
stârpească pe păcătoşi de pe el [Isaia 13:9].
„Cât despre ziua aceea, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, ascultă ce spun
prorocii: Ziua Domnului este nelipsită de mânie şi plină de urgie [cf. Isaia 13:9]. Nu va fi
nimeni care să ne apere; nimeni care să ne scape; nicăieri chipul cel blând şi
liniştit al lui Hristos. Ci, după cum ocnaşii cei osândiţi la muncă silnică
sunt daţi pe mâna unor oameni fără de inimă şi nu văd pe nici unul din
cunoscuţii lor, ci numai pe cei care-i păzesc, tot aşa va fi şi atunci; dar,
mai bine spus, nu aşa, ci chiar cu mult mai cumplit. Aici, pe pământ, mai poţi
să faci o cerere de graţiere împăratului, îl mai poţi ruga să-ţi ridice osânda;
dar acolo nu. Cei ce au intrat acolo nu mai scapă, ci rămân acolo, se pârjolesc
şi simt atâta durere, încât nu se poate spune în cuvinte. Dacă nimeni nu poate
să înfăţişeze prin cuvinte durerile cumplite ale celor arşi în foc, cu mult mai
mult suferinţele pricinuite de focul de acolo. Aici, pe pământ, se termină
totul într-o scurtă scurgere de timp; dincolo însă focul arde mereu, iar ceea
ce arde nu se mistuie. Ce vom face acolo? Că aceeaşi întrebare îmi pun şi
mie."[122]
Intr-o altă scriere, vorbind despre cea de-a Doua Venire a Domnului şi
despre Judecată, Sfântul Ioan Gură de Aur arată următoarele: „Socotesc că încă
o şi mai grea pedeapsă decât muncile iadului este oprirea de la împărtăşirea
din
slava lumii
viitoare; si socotesc că acela care s-a vădit nevrednic de a dobândi
aceasta nu trebuie să
se tânguiască atât pentru că are parte de chinurile iadului, cât pentru că a
pierdut bucuria de a fi în împărăţia cerurilor - căci aceasta este mai de temut
decât oricare altă pedeapsă. [...] Căci împăratul acesta nu vine să judece
pământul tras de doi asini albi, nici într-un car de aur, nici împodobit cu
purpură şi diademe. Cum vine El atunci? Luaţi aminte la cuvântul prorocilor,
care strigă cu glas mare, pe cât este cu putinţă să spună oamenilor: Judeca-va lumea întru
dreptate şi popoarele întru adevărul Său [Psalm 95:13]. Foc înaintea Lui va merge şi
va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui [Psalm 96:3]. Iar Isaia
zugrăveşte pedepsele care ne sunt pregătite nouă: Iată ziua Domnului, ea vine
aprigă, mânioasă şi întărâtată la mânie ca să pustiască pământul şi să stârpească
pe păcătoşi de pe el. Luceferii de pe cer şi grămezile de stele nu-şi vor mai
da lumina lor; soarele se va întuneca în răsăritul lui şi luna nu va mai
străluci. Atunci voi pedepsi lumea pentru fărădelegile ei şi pe cei nelegiuiţi
pentru păcatele lor. Voi smeri mândria celor îngâmfaţi şi obrăznicia celor
cruzi o voi arunca la pământ. Voi face ca oamenii să fie mai rari decât aurul
cel mai scump, mai căutaţi decât aurul de Ofir. Pentru aceasta voi prăbuşi
cerurile; şi pământul se va clătina din locul lui, din pricina mâniei Domnului
Savaot, în ziua iuţimii mâniei Lui [Isaia 13:9-13]. în
acelaşi timp:
Pământul se sfărâmă, pământul sare în bucăţi, se clatină pământul. Pământul se
mişcă încoace şi încolo ca un om beţiv, se dă în sus şi în jos ca un scrânciob;
păcatele apasă asupra lui, ca să nu se mai scoale! Şi în ziua aceea Domnul va
cerceta cu asprime, acolo sus, oştirea cea de sus şi pe pământ pe regii
pământului. Şi ca robii vor fi închişi într-o închisoare sub pământ şi după multe zile vor
fi cercetaţi [Isaia 24:19-22].
Apoi, porţile
tuturor cămărilor cereşti se vor deschide, chiar cerurile ele însele se vor
descoperi, căci despre ceruri citim că se vor strânge ca un sul
de hârtie [Isaia
34:4], strângându-se la mijloc asemenea unei foi de cort şi schimbân- du-şi
înfăţişarea. Atunci, tot ce există pe pământ va fi cuprins de uimire şi de
spaimă; îngerii vor tremura de frică, ba încă şi arhanghelii, şi tronurile, şi
stă- pâniile, şi începătoriile, şi scaunele, şi puterile. Căci şi despre
acestea citim că se vor zgudui [cf. Matei 24:29] ."1
2. Toată oştirea cerului se va
topi, cerurile se vor strânge ca un sul de hârtie şi toată oştirea lor va cădea
cum cadfrunzele de viţă şi cele de smochin [Isaia 34:4].
„Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos va veni cu slavă
la plinirea vremii şi la sfârşitul acestei lumi, în ziua cea de pe urmă - spune
Sfântul Chiril al Ierusalimului. Căci lumea aceasta trebuie să se sfârşească,
pentru ca întreaga creaţiune să fie făcută din nou. Căci stricăciunea, hoţia,
adulterul, înşelăciunile şi feluritele chipuri ale păcatului au umplut
pământul, iar sângele vărsat curge peste sânge [Osea 4:2]; aşadar, pentru ca locul acesta minunat să
nu rămână îngreunat de toată nedreptatea, lumea aceasta se va petrece, iar un
pământ nou şi un cer nou vor răsări întru dreptate. Unde aflăm dovadă pentru
acestea în Sfânta Scriptură? Bunăoară la Isaia, dacă citim cu luare-aminte
cuvântul care zice: Cerurile se vor strânge ca un sul de hârtie şi toată
oştirea lor va cădea cum cad funzele de viţă şi cele de smochin [Isaia 34:4]. Evanghelia, la
rândul ei, arată: Soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei,
iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui [Matei 24:29]. Să nu plângem,
aşadar, căci iată că nu numai noi murim, ci până şi stelele cerului mor, însă
pentru a răsări din nou. Deoarece Domnul va strânge cerurile nu pentru a
distruge stelele, ci pentru a le face să răsară din nou, încă şi mai frumoase.
Auzi ce spune David Prorocul: Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi
lucrul mâinilor Tale sunt cerurile. Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne şi
toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi vei schimba şi se vor
schimba
[Psalm 101:26-27]. Dar cineva poate să spună că aici se arată lămurit că vor
pieri; lămurit este din aceasta: şi toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi
vei schimba şi se vor schimba. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor
împuţina
[Psalm 101:26-28]. Ca despre un om se spune că a pierit, ca şi în cazul acesta: Dreptul piere şi nimeni
nu ia aminte
[Isaia 57:1], însă prin aceasta se are în vedere învierea. Deci învierea
trebuie să o avem în vedere, chiar şi în cazul cerurilor. Soarele se va întuneca
şi luna va fi roşie ca sângele... [Ioil 2:31/3:4] Şi iarăşi, ascultă glasul Domnului,
care zice: Ceridşipământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece [Matei 24:35] - căci nimic
din cele create nu este mai de preţ decât cuvântul Creatorului.
Prin urmare lucrurile văzute
vor trece, iar în locul acestora vor fi altele, desăvârşite; însă în ceea ce tine
de vremea când vor fi toate acestea, să nu cercetăm. [...] Să nu ne hazardăm în
a căuta asemenea răspunsuri, dar nici să nu ne lăsăm pradă deznădejdii..."[123]
Sfântul Ioan Gură de Aur învaţă: „Binecuvântat este Dumnezeu! Iată, şi
pe pământ strălucesc stele, mai strălucitoare decât cele din cer. Pe pământ
sunt stele din pricina Celui ce S-a arătat din cer pe pământ. Nu numai că pe pământ
sunt stele, ci sunt chiar în timpul zilei. Aceasta este cea de a doua minune.
Iar stelele din zi sunt mai strălucitoare decât cele din noapte. Căci acelea,
când luminează soarele, se ascund; acestea însă, strălucind Soarele dreptăţii
[cf. Maleahi 4:2], mai mult luminează. Ai văzut vreodată stele strălucind deodată
cu soarele?
Acelea dispar când va fi sfârşitul lumii acesteia; acestea vor lumina
mai mult. Despre acelea şi zice Evanghelia că stelele cerului vor
cădea precum cad frunzele viei [Matei 24:29; cf. Isaia 34:4]; despre acestea: drepţii vor străluci precum
soarele în împărăţia lui Dumnezeu [Matei 13:43]. Dar ce înseamnă: precum cad frunzele din
vie aşa vor cădea şi stele ceruluP. După cum via, până hrăneşte strugurii, are nevoie şi
de acoperământul frunzelor, iar după ce dă rod leapădă şi podoaba frunzelor,
aşa şi întreaga lume: până ce are în sine firea omenească, cerul menţine
stelele, precum via frunzele. Iar când nu va mai fi noapte, nu va mai fi nevoie
nici de stele.
Natura acelor stele este focul; foc este si fiinţa
acestora. Dar acolo este foc sensibil, aici foc înţelegător: El vă va boteza cu Duh
Sfânt şi cu foc [Matei 3:11]. Vrei să afli şi numele fiecăreia? Printre numele acelor
stele sunt: Orion, Arcturus, Luceafărul de seară, Luceafărul de zi. Printre
acestea însă nu este nici una Luceafăr de seară, ci toţi sunt Luceferi de
Zi."[124]
3. Domnul iese ca un viteaz, ca un războinic îşi aprinde
râvna Lui; strigă puternic, un strigăt de război. împotriva vrăjmaşilor Lui El
luptă ca un viteaz! Tă- cut-am multă vreme, stat-am liniştit şi mi-am stăpânit
tăcerea; acum, ca o femeie care naşte, voi suspina, voi striga şi voi răsufla! [Isaia 42:13-14]
După Sfântul Ciprian, cuvântul acesta prevesteşte răzbunarea lui Dumnezeu
pentru vărsarea sângelui celui drept; „căci dacă prima oară a venit Domnul
înveşmântat cu smerenia, când va veni iarăşi, îşi va arăta puterea"[125].
Fiindcă ocara lor era îndoită:
batjocură şi scuipări erau partea lor - pentru aceasta îndoit în pământul lor
vor moşteni şi de slava cea de-a pururi ei se vor bucura! [Isaia 61:7]
Sfântul
Grigorie cel Mare, papă al Romei, a fost întrebat: „Dacă sufletele drepţilor
se află deja în Rai, cum atunci vor mai primi ele răsplata pentru dreptatea
lor, în ziua judecăţii?" Iar Sfântul Grigorie răspunde: „într-adevăr, în
ziua judecăţii, răsplata drepţilor va spori; până atunci, ei vor avea parte numai
de fericirea cea duhovnicească, însă, după judecată, vor avea parte şi de
fericirea trupească, căci trupul în care mai înainte ei au avut de suferit
chinuri şi dureri se va bucura şi el de fericirea cea veşnică. Cu privire la
această îndoită răsplată şi sporită fericire, Sfânta Scriptură ne
încredinţează: îndoit în pământul lor vor moşteni şi de slava cea
de-a pururi ei se vor bucura! [Isaia 61:7] în legătură cu starea de care au parte
cei aleşi în răstimpul de dinaintea zilei învierii, se spune: [...\fiecâruia dintre ei i
s-a dat câte un veşmânt alb şi li s-a spus ca să stea în tihnă, încă puţină
vreme, până când vor împlini numărul şi cei împreu- nă-slujitori cu ei şi
fraţii lor, cei ce aveau să fie omorâţi ca şi ei [Apocalipsa 6:11], Prin
urmare aceştia care au primit un singur veşmânt vor primi încă unul, în ziua
judecăţii. Aşa după cum în prezent au parte de bucurie în sufletul lor, tot
aşa, atunci, vor avea parte de bucurie şi în trup. Bucuria lor va fi aşadar
îndoită: în suflet şi în trup deopotrivă."[126]
Sfântul Iustin vorbeşte despre cum va fi în ziua aceea: „...atunci, în
Ierusalim va fi geamăt mare; geamăt nu din guri sau din buze, ci geamăt din
inimă; şi nu-şi vor mai sfâşia veşmintele lor, ci cugetele lor. Se vor tângui
seminţie către seminţie; şi atunci vor vedea pe Acela pe care L-au împuns şi
vor zice: Pentru ce, Doamne, ne-ai rătăcit de la calea Ta? [Isaia 63:17] Slava pe care au bine- cuvântat-opărinţii
noştrifiăcutu-s-a nouă spre defăimare [Isaia 64:11]."[127]
Despre faptul că morţii vor învia la judecată, aflăm din versetul
acesta:
Când veţi vedea, inima voastră va tresări de bucurie şi oasele voastre vor
odrăsli ca iarba. Şi mâna Domnului se va arăta slujitorilor Săi, iar urgia,
peste vrăjmaşii Săi [Isaia 66:14], Sfântul Irineu face referinţă la
versetul acesta în sprijinul afirmaţiei sale, conform căreia „Dumnezeu, Care
ne-a creat, tot El ne va şi învia"[128].
Căci Domnul vine în văpaie şi carele Lui sunt ca o
vijelie, ca să dezlănţuie cu fierbinţeală mânia Lui şi certarea Lui cu văpăi
de foc. Domnul va judeca cu foc şi cu sabie pe tot omul şi mulţi vor
fi cei ce vor cădea de bătaia Domnului! [Isaia 66:15-16]
Sfântul Afraat scrie: „Potrivit cu acestea, iubiţilor, înţelegem că şi cei
drepţi vor fi încercaţi prin foc, asemenea aurului şi argintului şi pietrelor
preţioase; iar nedrepţii vor arde precum paiul şi precum trestia şi precum
iarba câmpului; aşa spune şi Isaia Prorocul: Domnul va judeca cu foc
şi cu foc va încerca El tot trupul [cf. Isaia 66:16]. Iar în alt loc spune: Şi când vor ieşi, vor
vedea trupurile moarte ale celor care s-au răzvrătit împotriva Mea, că
viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge. Şi ei vor fi o
sperietoare pentru toţi [Isaia 66:24]."' Sfântul Vasile cel Mare
califică viermele acesta ca fiind „viermele cel înveninat, care te va munci în
veci în iad"[129].
Sfântul Ciprian ne mustră cu următoarele cuvinte: „Când ziua judecăţii
va veni, cei bine-credincioşi vor avea parte de îndoită bucurie - dar, vai, ce
amărăciune vor avea de îndurat necredincioşii; pentru că aceea ce au crezut ei
pe când erau pe pământ nu este primit aici; şi nici nu mai pot să se întoarcă
şi să creadă în ceea ce le-ar fi de folos acum! Focul cel nestins îi va arde pe
cei aflaţi cu vină, pedeapsa nestinsă îi va mistui cu flăcări neostoite; şi
nici un izvor cu apă nu vor avea acolo, nici răgaz de odihnă, nici sfârşit nu
vor cunoaşte chinurile lor. Sufletele şi trupurile vor fi date pentru
totdeauna chinurilor şi focului
si neîncetateisuferinţe."[130]
Sfântul Afraat povăţuieşte: „Cu privire la pedepse, de folos ne este să
cunoaştem că nu toţi oamenii au parte de aceeaşi sentinţă. Cel ce a făcut un
rău însemnat va avea parte de chinuri pe măsură. Iar cel ce a înfăptuit
încălcări mai mici se va pedepsi mai uşor. Unii vor fi aruncaţi în
întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor [Matei 8:12]. Alţii vor fi
aruncaţi în foc, după măsura faptelor fiecăruia; căci nu despre toţi este scris
că îşi vor scrâşni dinţii, nici că vor petrece în întuneric. Unii vor fi
aruncaţi în alt loc, un loc unde viermele lor nu va muri... [Isaia 66:24]. Iar alţii vor
găsi poarta închisă, iar Dreptul Judecător le va spune: Nu vă cunosc pe voi [Matei 25:12]."[131]
într-adevăr, precum cerul cel nou şi pământul cel nou
pe care le voi face, zice Domnul, vor rămâne înaintea Mea, aşa va dăinui
totdeauna seminţia voastră şi numele vostru [Isaia 66:22].
Sfântul Ambrozie al Milanului întreabă: „Dacă cerul şi pământul se reînnoiesc,
de ce avem îndoieli în privinţa faptului că omul, spre folosul căruia au fost
făcute cerurile şi pământul, nu se va putea înnoi şi el? Dacă pentru cel fără
de lege sunt gătite pedepse, de ce nu s-ar fi pus deoparte răsplăţi pentru cel
drept? Dacă viermele care mistuie păcătoşii nu moare, de ce ar pieri trupul
celor drepţi? Căci învierea, după cum din însăşi forma cuvântului se vede,
arată că acela care a căzut va să se ridice din nou; iar acela care a murit va
să
revină la viată din nou."[132]
1. Priveşte Sionul, cetatea
sărbătorilor noastre; ochii tăi să vadă Ierusalimul, loc de linişte, cort bine
înfipt, ai cărui ţăruşi nu se pot scoate, ale cărui frânghii nu se pot desface [Isaia 33:20].
Sfântul Chiril
al Alexandriei notează faptul că Sionul, cetatea despre care Isaia mărturiseşte
aici, este acel „jertfelnic cel mai presus de ceruri, iar bucuria neînserată
este parte a celor ce sălăşluiesc acolo"[133].
2. Şi vor veni în Sion în chiote
de bucurie şi veselia cea veşnică va încununa capul lor. Lauda şi bucuria şi
veselia îi vor ajunge pe aceştia şi vor fugi durerea, întristarea şi suspinarea [Isaia 35:10],
Sfântul Ioan Gură de Aur spune pe bună dreptate că versetul acesta se
referă la odihna de care au parte cei drepţi: „Cu siguranţă că nu despre
Palestina se vorbeşte aici, căci ei aveau deja în stăpânire ţinutul acesta. Şi
nici despre ziua a şaptea nu poate fi vorba, căci de bună seamă că nu vorbeşte
despre ceva ce s-a petrecut cu mult înainte. Urmează aşadar că la alt fel de
odihnă se referă aici. Şi desigur că odihna cea adevărată este acolo de unde
durerea, întristarea şi suspinarea au fugit [cf. Isaia 35:10], acolo unde nu
sunt griji, nici munci, nici lupte, nici spaimă care cutremură şi paralizează
sufletul - ci nimic alta decât frica lui Dumnezeu cea aducătoare de bucurie.
Nimic din cele arătate la Facerea 3:17-19. Ci numai pacea, bucuria, plăcerea,
mulţumirea, bunătatea, blândeţea. Nici vorbă de gelozie, invidie, boală, silă,
slăbiciune trupească sau sufletească. Acolo nu este întuneric şi noapte, ci
numai ziuă şi lumină, toate lucrurile sunt strălucitoare. Acolo nu este prilej
de osteneală, nu este plictis şi nici satietate - căci cu totii înaintăm în dorinţa
de a face binele."[134]
Într-al loc, Sfântul Ioan Gură de Aur întreabă dacă
poate fi ceva mai fericit decât viaţa aceasta. Şi spune: „Acolo este cu
neputinţă să te temi de sărăcie sau de boală, este cu neputinţă să auzi pe
cineva lovind sau fiind lovit, jignind sau fiind jignit, mânios sau invidios,
arzând de pofte neruşinate sau îngrijorat de cele ale traiului zilnic, jelind
pentru pierderea vreunei demnităţi sau a unei puteri lumeşti; căci toată
furtuna patimilor din noi este potolită şi redusă la tăcere şi cu toţii vor fi
în pace, bucurie şi fericire, toate vor fi senine şi liniştite, iar lumina
zilei va străluci neîntrerupt, însă nu aşa ca lumina aceasta, ci covârşind-o pe
aceasta, aşa după cum lumina zilei de acum covârşeşte lumina unei biete lămpi.
Pentru că în acea lume lucrurile nu sunt mărginite nici de întuneric, nici de
nori. Acolo trupurile nu sunt aprinse şi nici nu ard. Acolo nu este nici
noapte, nici seară, nu este nici cald, nici frig, acolo nu sunt anotimpuri, ci
vremea este aşa după cum vor afla doar cei găsiţi vrednici pentru aceasta.
Acolo nu este bătrâneţe şi nici una dintre greutăţile care însoţesc vârsta
înaintată, pentru că tot ceea ce ţine de stricăciune şi-a încheiat lucrarea,
iar slava cea nestricăcioasă stăpâneşte pretutindeni în chip desăvârşit.
Însă mai presus de toate acestea este bucuria veşnică
a întâlnirii cu Hristos în soborul îngerilor şi arhanghelilor şi al puterilor
celor cereşti. Priviţi acum cerul, încercaţi să-1 străbateţi cu privirea şi să
vedeţi deasupra lui; apoi gân- diţi-vă la schimbarea prin care are să treacă
toată creaţiunea; căci nimic nu va rămâne asa cum este acum, ci totul va fi mai
strălucitor si mai frumos si, după cum aurul străluceşte mult mai puternic în
comparaţie cu plumbul, tot aşa cerul nou şi pământul nou vor fi mai desăvârşite
decât cele de acum."[135]
[3] Ibidem, Vineri, în a patra
săptămână a Sfântului şi Marelui Post, Utrenie, canon, cântarea a 5-a,
tricântare.
[4] Ibidem, Miercuri, în săptămâna
din mijlocul Sfântului şi Marelui Post, Utrenie, canon, cântarea a 7-a,
Slavă...
[6] Cf. Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, The First Apology
ofjustin, XXXV, în ed. cit., p. 174 [în lb. rom. vezi Sf. Iustin Martirul şi
Filosoful, Apologia întâia în favoarea creştinilor. Către
Antonius Pius, XXXV, în ed. cit., p. 48 (n. tr.)}.
[7] Idem, Dialogue with Trypho, XCVII, p. 247 [în lb.
rom. vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogul cu iudeul
Trifon,
II.XCVII., în ed. cit., p. 207 (n. tr.)}.
[8] TheEpistleofBarnabas,Yll, în The Apostolic Fathers.
Ante-Nicene Fathers, voi. 1, p. 145 [în lb. rom., vezi Epistola zisă a lui
Barnaba, XII. 11, în ed. cit., p. 130 (n. tr.)}.
[12] Cf. The Epistle of Bamabas, XI, în The Apostolic Fathers.
Ante-Nicene Fathers, voi. 1, p. 144 [In lb. rom., vezi Epistola zisă a lui
Barnaba, XI.5, în ed. cit., p. 128 (n. tr.)].
[13] Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogue with
Trypho,
LXX, p. 234 [In lb. rom. ne-am orientat după Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogul cu iudeul
Trifon,
I, LXX, în ed. cit., p. 176 (n. tr.)}.
[25] Minei, 6 august, Schimbarea la
Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Utrenie,
canon, cântarea 1.
[26] Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the
Statues,
XVII, în ed. cit., p. 457 [In lb. rom. vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri alese.
Predicile la statui, ed. cit. (n. tr.)].
' Idem, Homilies on Acts and Romans, XVI, în ed. cit., p. 465
[In lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola
către Romani, XVI, ed. cit. (n. tr.)\.
[29] Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on Acts
andRomans, XIV, în ed. cit., p. 436. [In lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola
către Romani, XIV, ed. cit. (n. tr.)}.
[33] Sf. Efrem Şirul, Hymns and Homilies, The Pearl,
Seven Hymns on the Faith, V, în ed. cit., p. 297.
[38] Minei, 5 ianuarie,
Inainteprăznuirea Botezului Domnului, Pavecerniţă, canon, cântarea a 6-a,
irmos.
[40] Molitfelnic, Slujba Agheasmei celei
Mari la Botezul Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos,
stihiră, glas 6.
[41] Penticostar, Miercuri, în săptămâna a
patra după Paşti, înjumătăţirea praznicului Cincizecimii, Vecernie, stihiră la
stihoavnă.
[42] Vezi The Epistle of Barnabas, XI, în The Apostolic Fathers.
Ante-Nicene Fathers, voi. 1, p. 144 [în lb. rom., vezi Epistola zisă a lui
Barnaba, XI, 1, în ed. cit., p. 128 (n. tr.)].
[44] Utrenia învierii, canon, cântarea a 3-a.
[47] Ibidem.
[48] Sf. Chirii al Ierusalimului, Catechetical
Lectures, XIX, în ed. cit., p. 146 [Pentru versiunea în lb. rom. vezi Sf. Chirii
al Ierusalimului, Catehezele, ed. cit. (n. tr.)].
[49] Vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Apologist:
Demonstration Against the Pagans, VI, în ed. cit., p. 213.
[51] Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, The First Apology, XXXIX, în ed. cit., pp.
175-176 [în lb. rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâi în
favoarea creştinilor. Către Antonius Pius, XXXIX, în ed. cit., pp.
50-51 (n. tr.)].
[53] Sf. Atanasie cel Mare, On the Incarnation
of the Word, 52, în ed. cit., p. 64. [în lb. rom., vezi Atanasie cel Mare, Tratat despre
întruparea Cuvântului şi despre arătarea Lui nouă, în trup, VI, LII, în ed. cit., pp.
149-150 (n. tr.)\.
[58] Minei, 6 ianuarie, Sfânta şi
dumnezeiasca arătare a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus
Hristos, Utrenie, canon, icos.
[59] Ibidem, 5 ianuarie,
înainteprăznuirea Botezului Domnului, Utrenie, stihiră la stihoav- nă, glas 2.
[61] Acatistul Bunei Vestiri, icos 2.
[62] Triod, începutul Sfântului şi
Marelui Post, luni în întâia săptămână, Utrenie, canon, cântarea a 7-a,
tricântare, ...a Născătoarei.
[64] Vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Apologist:
Demonstration Against the Pagans, VI, în ed. cit., p. 214.
[66] Idem, Homilies on the Gospel ofMatthew, X, p. 64. [în lb. rom.
vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în ed. cit. (n. tr.)].
[67] Sf. Ieronim, Letters and select Works,
Letter CXXXft? Lady Demetrias, în ed. cit., pp.
265-266.
[71] Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the
Gospel ofMatthew, X, în ed. cit., p. 64 [In lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură
de Aur, Scrieri, III. Omilii la Matei (1-90), X, III, ed. cit., p. 124 (n. tr.)].
[72] Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogue with
Trypbo,
CXXIII, p. 261 [în lb. rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, op. cit., II, CXXIII, pp. 236-237 (n. tr.)\.
[78] Sf. Iustin Martirul şi
Filosoful, Dialogue with Trypho, CXXXV, p. 267 [în lb. rom.
vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, op. cit., II, CXXXV, pp. 250-251 (n. tr.)].
[82] Minei, 13 septembrie, Pomenirea
înnoirii Sfintei Biserici a învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Vecernie,
stihiră.
[83] Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, op. cit., LXIX, p. 233 [în lb.
rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, op. cit., I, LXIX, p. 175 (n. tr.)].
[88] Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, op. cit., CXVIII, p. 258 [în lb.
rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, op. cit., II, CXVIII, p. 231 (n. tr.)}.
[89] Idem, The First Apology, LIII, în ed. cit., pp.
180-181. [în lb. rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâi în
favoarea creştinilor. Către Antonius Pius, LIII, în ed. cit., pp.
60-61 (n. tr.)\.
[91] Sf. Isaac Şirul, The Asceticul
Homilies, 37, ed. cit., pp. 180-181. [în lb. rom., vezi Sf. Isaac Şirul, Cuvinte despre
nevoinţă,
XXXVII, în ed. cit., pp. 201-203 (n. tr.)}.
[92] Minei, 6 ianuarie, Praznicul
Botezului Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Utrenie,
canon, cântarea a 3-a.
[93] Sf. Grigorie de Nyssa, Commentary on the
Song of the Songs, în ed. cit., p. 63 [în lb. rom., vezi Sf. Grigorie de
Nyssa, Tâlcuire amănunţită la Cântarea Cântărilor, XIII, în ed. cit., pp. 291 sq. (n. tr.)\.
[98] Sf. Chirii al Ierusalimului, Catechetical
Lectures, X, în ed. cit., pp. 61-62 [Pentru versiunea în lb. rom. vezi Sf. Chirii
al Ierusalimului, Catehezele, X. 16, ed. cit., pp. 239-240 (n. tr.)}.
[101] Idem, The First Apology ofjustin, XLVIII, în ed. cit., p.
179 [In lb. rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâia în
favoarea creştinilor. Către Antonius Pius, XLVIII, în ed. cit., p.
57
(n. tr.)].
[102] Idem, Dialogue with Trypho, CX, p. 257 [în lb. rom.,
vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogul cu iudeid
Trifon,
II, CX, p. 221 (n. tr.)].
[105] Sf. Chirii al Ierusalimului, Catechetical
Lectures, XIV, în ed. cit., p. 95 [Pentru versiunea în lb. rom. vezi Sf. Chirii
al Ierusalimului, Catehezele, XIV, ed. cit. (n. tr.)].
[106] Sf. Grigorie cel Mare, Dialogues, III, în Fathers of the
Church,
voi. 39, trad. Odo John Zimmermann, OSB, CUA Press, Washington D.C., 1983, p.
185.
[107] Minei, 15 august, praznicul
Adormirii Preasfintei Slăvitei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi
pururea Fecioarei Maria, Utrenie, canon, cântarea a 3-a, irmosul.
[108] Sf. Grigorie Palama, The Triads, trad. Nicholas Gendle,
ed. John Meyendorf, Paulist Press, New York, NY, 1983, p. 101.
[118] Sf. Grigorie cel Mare, The Homilies of Saint
Gregory the Great on the Book of the Prophet Ezekiel, II, în ed. cit.,
p. 25.
[119] Idem, On the Angels, în The Homilies of Saint
Gregory the Great on the Book of the Prophet Ezekiel, în ed. cit., p.
287.
[122] Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the
Gospel ofMatthew, XLIII, p. 227 [în lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei (1-90), XLIII, IV, în ed.
cit., pp. 515-516 (n. tr.)].
'
Idem,
An Exhortation to Theodore After His Fall, Letter I, în ed. cit.,
pp. 100-101.
[123] Sf. Chirii al Ierusalimului,
CatecheticalLectures, XV, în ed. cit., p. 105 [Pentru versiunea în lb. rom,
vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, Catehezele, XV, ed. cit. (n. tr.)].
[124] Sf. Ioan Gură de Aur,
BaptismulInstructions, III, în ed. cit., pp. 56-57 [în lb. rom., vezi Sf.
Ioan Gură de Aur, Cateheze baptismale, III, 1-4, ed. cit. (n. tr.)].
[127] Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, The First Ap o lo
gy,
LII, în ed. cit., p. 180. [în lb. rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâi în
favoarea creştinilor. Către Antonius Pius, LII, în ed. cit., p. 60 (n. tr.)].
1 Sf. Vasile cel Mare, Exegetical Homilies.
Homily 16 on Psalm 33, în The Fathers..., voi. 46, p. 263. [In lb.
rom., vezi Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, III, VII, în voi. Scrieri, I, trad. Pr. Dr. Dumitru
Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
PSB 17, Bucureşti, 1986, p. 373 (n. tr.)}.
[132] Sf. Ambrozie, On the Belief in the
Resurrection, 11.87, în Select Works and Letters, ed. cit., p.
188.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu