Sf.Proroc Sofonie-Viata si prorociile în comentariile Sf.Parinti

Sfântul Proroc Sofonie

    Care se prăznuieste de către Sfânta Biserică în ziua de 3 decembrie

 Aproape este ziua cea mare a Domnului, aproape este şi zoreşte întruna [Sofonie 1:14].

INTRODUCERE

Sfântul Proroc Sofonie [Zephania] a fost fiul lui Cuşi, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Iezechia, în zilele lui Iosia, fitul lui Amon, regele lui Iuda [Sofonie 1:1]. El era din neamul patriarhului Simeon, fiul lui Iacov şi al Liei. S-a născut în Muntele Savarata, cu aproximativ 600 de ani înainte de întruparea Domnului. Autorii Sinaxarului opinează că numele lui ar însemna „văzător" sau „cunoscător al tainelor lui Dumnezeu"^[1]. In fapt, etimologia nu­melui său a făcut subiectul a numeroase discuţii. Unii observă faptul că numele {Zephania, în forma lui ebraică) conţine rădăcina sapan sau zaphan, „a ascunde, a ocroti, a scuti", precum şi sufixul teoionc yah, pentru „Yahwe" - de unde sem­nificaţiile posibile: „Yahwe a ascuns" sau „Yahwe a ocrotit". Alţii pornesc de la observaţia că numele s-ar putea trage de la rădăcina ţaphah, „a veghea", plus su­fixul yah, de unde o altă interpretare posibilă: „veghetorul lui Yahwe". Fericitul Ieronim (cca 342-420) derivă numele profetului de la ţaphah şi îl traduce prin speculator et arcanorum Dei cognitor (lat.). Septuaginta redă numele profetului sub forma de „Sofonie", numărându-1 al nouălea în lista Prorocilor mici^[2].

Sfântul Teofan (f 845), episcop al Niceii, imnograf şi mărturisitor, laudă virtuţile profetului în cuvinte ca acestea: „Impodobindu-ţi sufletul tău cu po­doabele faptelor bune, vrednic te-ai fă.cut strălucirii Dumnezeiescului Duh, de la Carele şi cu darul prorociei te-ai îmbogăţit."^[3] Cu prilejul zilei de pome­nire a prorocului, citim despre el următoarele: „Curăţindu-ţi mintea de înti- năciune, o ai făcut oglindă dumnezeiască, primitoare de razele Dumnezeies­cului Duh, şi acum ai ajuns către izvorul strălucirilor, bucurându-te, înţelepte Proroace Sofonie."^[4] Prorocul Sofonie a fost înmormântat în pământul său, aş­teptând învierea cea de obşte.

În iconografie, Sofonie este reprezentat ca un om bătrân, cu păr bogat. în unele privinţe, icoana sa este asemănătoare cu aceea a Sfântului Ioan Teologul, având faţa rotundă, doar barba prorocului este mai mare.

Sofonie a prorocit faptul că în scurt timp Ierusalimul şi regatul Iuda vor fi cucerite. Alexandru Mavrocordat afirmă, în Judaica, descendenţa lui Sofonie din seminţia lui Levi, precum şi faptul că era de sânge preoţesc. El a fost în­văţător al regelui Iosia (640-609), pe vremea când acesta nu ajunsese încă la vârsta de 21 de ani; prorocul 1-a deprins pe rege cu evlavia faţă de Dumnezeu şi cu respectul faţă de prevederile Legii. Cuvintele sale au pregătit urechile tânăruilui ce avea să fie rege spre primirea cuvintelor Profetului Ieremia. Klemes, făcătorul de canoane, arată că Sofonie a fost contemporan cu Prorocii Ieremia şi Avacum (Habacuc)^[5].

CONTEXTUL ISTORIC

Dacă cineva ar dori să stabilească data scrierii acestei cărţi excepţionale, fă­ră îndoială va observa că, încă de la bun început, se spune că prorocia aceasta s-a petrecut în zilele lui Iosia, fiul lui Amon (642-640 î.Hr.), regele lui Iuda [Sofonie 1:1].

După domniile nefaste ale lui Manase (698-643 î.Hr.) şi Amon, va urca pe tron regele Iosia, reformatorul. Poporul pe care era chemat să-1 ocârmuiască era măcinat de apostazie, care se răspândise ca o plagă în ultimii aproape 50 de ani. In fapt, una, dacă nu chiar două generaţii nu apucaseră nici un alt regim decât acela al lui Manase, caracterizat în principal prin încurajarea sincretis­mului religios. Baalismul şi alte practici canaanite, care după ieşirea din robia egipteană fuseseră respinse de către religia israelită, fuseseră acum reinstituite. Dar, în timpul domniei lui Iosia, Prorocul Sofonie a început să dea glas aver­tismentelor lui Dumnezeu, care vesteau că în scurt timp poporul va avea de suferit rigorile judecăţii divine, care era iminentă. Căderea Samariei şi a Rega­tului de Nord (722 Î.Hr.) erau două evenimente de înţeles încă de pe atunci ca două avertismente clare că judecata lui Dumnezeu va avea loc.

Astăzi ne este cunoscut faptul că atât Manase, cât şi Amon erau vasali lo­iali asirienilor, iar Iosia şi-a declarat independenţa. Asurbanipal, regele Asiriei (669-633 î.Hr.), şi-a dat obştescul sfârşit, iar fiul său, Asuretil-Ilani (633-622 î.Hr.), 1-a urmat curând, murind de tânăr. Pe lângă aceasta, asirienii întâm­pinau anumite probleme în raporturile lor cu babilonienii şi în privinţa con­trolului asupra regiunilor vestice. Din acest motiv, ei acordau o importanţă minoră relaţiilor cu iudeii. Astfel,' Iosia a putut să purceadă la aplicarea re­formelor sale de austeritate şi la ocuparea regiunilor israelite pe care Asiria şi le anexase. Aici, principala preocupare a lui Iosia a fost eradicarea cultelor şi practicilor de ritual păgâne, inclusiv a obiceiurilor religioase asiriene. Astfel, a fost oprit cultul vechilor zeităţi astrale, precum şi al celor canaanite [cf. IV Regi 23:4-25]. Practicarea prostituţiei rituale şi altarele de jertfa idolatre au fost interzise, mai cu seamă cel din Bethel. Ca urmare, cultul s-a centralizat în Ierusalim. însă chiar dacă regele Iosia a izbutit să purifice rânduielile şi cultul de elementele străine, nu la fel a fost şi cu inimile oamenilor.

Nu avem date concludente cu referire la momentul exact când a predicat profetul, în timpul acestor reforme. El a predicat împotriva nedreptăţilor so­ciale: Vai de cetatea răzvrătită şi pângărită, cetatea asupririi! N-a luat aminte la nici un semn, şi n-a primit nici o dojană; în Domnul nu şi-a pus nădejdea şi nici nu s-a apropiat de Dumnezeul ei. Căpeteniile ei sunt, în mijlocul ei, lei ca­re răcnesc; judecătorii ei, lupi de seară care nu păstrează nimic pentru a doua zi; prorocii sunt oameni uşuratici, vicleni; preoţii pângăresc cele sfinte şi calcă legea [Sofonie 3:1-4].

Reformele lui Iosia nu au fost pe placul multora, drept pentru care baalis- mul a persistat, sub diverse forme. Sofonie arată: [...] voi întinde mâna Mea îm­potriva lui Iuda şi împotriva tuturor locuitorilor din Ierusalim şi voi distruge din locul acesta pe Baalpână la ultimele lui rămăşiţe, numele slujitorilor săi, împreună cu al preoţilor; şi pe toţi cei ce se închină, pe acoperişuri, oştirii cerului, şi pe toţi cei ce slăvesc pe Domnul, dar se jură şi pe Milcom; pe cei ce se întorc de la Domnul, pe cei care nu-L caută pe Domnul şi nu năzuiesc spre El [Sofonie 1:4-6].

PROROCIILE LUI SOFONIE

Primul capitol din Cartea lui Sofonie cuprinde cuvântul de judecată la adre­sa lui Iuda. În capitolul al doilea, după un îndemn la pocăinţă, aflăm prorocii de judecată adresate filistenilor [cf. Sofonie 2:4], moabiţilor [cf. Sofonie 2:9], amoniţilor [cf. Sofonie 2:9], Damascului [cf. Sofonie 2:9], Etiopiei [cf. Sofo­nie 2:12] şiAsiriei [cf. Sofonie 2:13]. Aceste prorocii au fost rostite în anul 612 î.Hr. Cel de al treilea şi ultimul capitol al cărţii cuprinde un cuvânt de judecată la adresa Ierusalimului, dar se încheie cu o prorocie despre slava viitoare.

Profetul Sofonie are un stil al scriiturii energic, bogat în sugestii grafice, în care ameninţările şi făgăduinţele alternează. In rândurile următoare, vom pre­zenta cuvintele prin care Sofonie a prorocit mântuitoarea venire a Domnului nostru Iisus Hristos şi a vestit tuturor neamurilor mântuirea [cf. Sofonie 2:11; 3:8-9]'. Vom indica prorociile mesianice, inclusiv cele împlinite în vremea Mântuitorului, şi anume: răstignirea lui Hristos de către iudei, precum şi lo­cul şi timpul învierii. Totodată, vom sublinia prorociile referitoare la Biserica neamurilor şi la marea zi a celei de a Doua Veniri a Domnului.

1. Prorocii care s-au împlinit în vremea Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Între aceste prorocii includem: Intrarea Domnului în Templu, Intrarea în Ierusalim la Duminica Floriilor, pilda cu ospăţul de nuntă:

A.  Intrarea Domnului în Templu [Sofonie 1:12]: Şi în ziua aceea, voi scor­moni Ierusalimul cu făclii şi voi pedepsi pe toţi cei care zac pe drojdia lor şi zic în inima lor: „Dumnezeu nu face nici bine, nici rău!" [Sofonie 1:12]

Fericitul Ieronim (cca 342-420) scrie: „Domnul a intrat în Ierusalim şi în Templu. A intrat înlăuntru şi, odată ajuns acolo, ce a făcut? Caută de jur îm­prejur. In Templul iudeilor, El caută un loc unde să-Şi plece capul, dar nu află... De ce se spune că a căutat cu privirea de jur împrejur, spre toate cele ce se aflau acolo? Ii căuta pe preoţi. Dorea să petreacă împreună cu ei, dar ei nu erau de găsit. Nu erau acolo. Domnul avea un respect deosebit faţă de preoţi. Astfel, i-a căutat cu stăruinţă, aşa după cum stă scris la Prorocul Sofonie: voi scormo­ni Ierusalimul cu făclii [Sofonie 1:12], Aşa a căutat Domnul de jur împrejur, aprinzând faclia. A căutat în Templu, dar nu a găsit ceea ce dorea. Pe când se lăsase seara, El tot mai căuta pretutindeni, prin toate ungherele. însă chiar şi aşa, căutarea Lui a rămas fară rezultat. Atâta timp cât a fost lumină, a şezut în Templu; dar seara, când s-a lăsat întunericul şi umbrele ignoranţei s-au întins asupra Templului iudeilor, la ceas de seară a purces spre Betania, împreună cu cei doisprezece [cf. Marcu 11:11], Mântuitorul a căutat, Apostolii au căutat. Dar în Templu nimic nu a fost de găsit, astfel încât au plecat, părăsindu-1."^[6]

B.   Intrarea Domnului în Ierusalim [Sofonie 3:14-19]. La vecernia prazni­cului Intrării Domnului în Ierusalim, în sfintele noastre biserici se citeşte o paremie chiar din Cartea lui Sofonie: Bucură-te, fiica Sionului, saltă de veselie, Is- raele; veseleşte-te şi te bucură din toată inima, fiică a Ierusalimului! Căci Domnul a înlăturatjudecăţile rostite împotriva ta şi a întors pe vrăjmaşii tăi. Domnul, împăra­tul lui Israel, este în mijlocul tău; tu nu vei mai vedea nici o nenorocire. In ziua aceea se va zice Ierusalimului: Nu te teme, Sioane, căci mâinile tale nu vor slăbi. Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un izbăvitor puternic. El Se va bucura foarte de tine şi în dragostea Lui va tresălta şi va cânta de bucurie pentru tine. Voi strânge laolaltă pe cei ce sunt întristaţi şi fară sărbători, şi vor fi iarăşi dintre ai tăi, deşi oca­ra apasă asupra lor. Şi în ziua aceea voi stârpi pe toţi asupritorii tăi, voi izbăvi pe cei care şchiopătează şi pe cei izgoniţi îi voi strânge de pe drumuri, şi îi voi face de laudă şi cu nume, în ţinuturile în care fuseseră făcuţi de ocară [Sofonie 3:14-19].

In Biserică se cântă, în cinstea Profetului Sofonie, următorul condac, în ca­re este preaslăvită intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim: „Arătatu-te-ai rază luminoasă prin Dumnezeiescul Duh, Proroace Sofonie, glăsuind prin dumnezeiască arătare: Bucură-te foarte, fata Sionului, vesteşte, fata Ierusali­mului, iată împăratul tău vine, Cel ce mântuieşte!"^[7]

Sfântul Chirii al Ierusalimului (cca 315-386), patriarh cu începere din anul 349, într-o cateheză despre Sfântul Botez citează din cuvintele lui Sofonie în ur­mătorul context: „îmbărbătează-te, Ierusalime, căci Domnul va şterge toate fă­rădelegile tale [cf. Sofonie 3:14-15]. Căci Domnul va spăla necurăţenia fiicelor Sionului şi va şterge fărădelegile din mijlocul lui prin duhul dreptăţii şi al nimici­rii [Isaia 4:4]. Şi vă voi stropi cu apă curată şi vă veţi curaţi de toate întinăciunile voastre şi de toţi idolii voştri vă voi curăţi [Iezechiel 36:25]. îngeri vor juca de jur împrejurul tău, cântând: Cine se înalţă din pustiu, sprijinită de-alsău drag? [Cân­tarea Cântărilor 8:5] Căci duhul care mai înainte a fost rob s-a apropiat acum de al său drag Stăpân. Iar El, primind rugăciunea stăruitoare, spune: Cât de frumoa­să eşti tu, draga mea, cât de frumoasă eşti! [...] Dinţii tăi par turmă de oi tunse, ce ies din scăldătoare făcând două şiruri strânse şi neavând nici o ştirbitură [Cântarea Cân­tărilor 4:1-2] - adică având har îndoit, şi anume desăvârşit fiind prin apă şi prin Duh, sau ceea ce se vesteşte atât prin Vechiul, cât şi prin Noul Testament."^[8]

C. Parabola ospăţului de nuntă - Parabola aceasta este rostită de către în­suşi Mântuitorul, Care spune: [,..\intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă, si i-a zis: „Prietene,cum ai intrat aici fără haină de nuntă?" El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: „Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi" [Matei 22:11-14].

Profetul Sofonie scria: Voi pedepsi pe cei care sar peste prag şi umplu casa stă­pânilor lor de silnicie şi viclenie [Sofonie 1:9]. Sfântul Ioan Gură de Aur (cca 347-407) învaţă că aici se vorbeşte despre cei care răspund chemării harului, dar nu-şi schimbă viaţa şi atunci rămân cu hainele lor murdare de mai înainte, adică nu îşi împodobesc sufletele cu podoabele virtuţilor şi ale faptelor bune, ci se murdăresc în continuare, fară nici o grijă^[9].

Sfântul Grigorie cel Mare (cca 540-604) Dialogul, papă al Romei cu începe­re din anul 590, comentând parabola aceasta, afirmă: „La ce se referă oare, fraţi­lor, veşmântul despre care se vorbeşte aici? Să însemneze aceasta că botezul cre­dinţei nu este cu putinţă, pentru că nimeni nu poate să intre în odaia de nuntă fară botez şi fară de credinţă? De bună seamă, şi pentru că simplul fapt de a nu crede te exclude imediat din Biserică. Atunci ce anume ar trebui să înţelegem prin aceste veşmite? Nimic alta decât iubirea. Aşadar putem presupune că omul acesta care intră la ospăţul de nuntă fară veşmânt adecvat este un membru al Bi­sericii prin mărturisirea de credinţă, dar unul căruia îi lipseşte dragostea."^[10]

2.   Hristos este jertfa [Sofonie 1:7]

Tăceţi toţi înaintea Domnului Dumnezeu, că aproape este ziua Lui, că Dom­nul a pregătit ospăţ şi a sfinţit pe cei chemaţi ai Lui! [Sofonie 1:7]

Sfântul Ciprian (t 258), episcop al Cartaginei, citează prorocia aceasta pe de o parte pentru a scoate în evidenţă faptul că iudeii II vor răstigni pe Hristos pe Cruce, dar şi, pe de altă parte, pentru a-I evidenţia jertfa^[11].

3.   Învierea [Sofonie 3:7-10]

Şi am zis: „Acum te vei teme de Mine şi te vei lăsa învăţată şi locaşul tău nu va mai fi nimicit aşa precum am hotărât!" Dar ei mai vârtos se sileau să facă fapte şi mai nelegiuite. Pentru aceasta, aşteptaţi-Mă, zice Domnul, până în ziua când Mă voi scula ca mărturie! Căci gândul Meu este să strâng laolaltă toate neamurile şi să adun regatele, ca să vărs peste ele întărâtarea Mea şi iuţimea urgiei Mele. Şi tot pământul va fi mistuit de văpaia mâniei Mele. Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toate să se-roage Domnului şi cu râvnă să-I slujească Lui. Din ţinutu­rile de cealaltă parte a fluviilor Etiopiei, închinătorii Mei, risipiţii Mei, îmi vor aduceprinoase [Sofonie 3:7-10].

Sfântul Chiril al Ierusalimului, referindu-se la învierea din morţi a Mântui­torului, scrie: „Iată ce le spune Sofonie ucenicilor lui Hristos, preînchipuind pe Mântuitorul: fiţi gata, staţi drepţi în zori de zi, căci toată recolta lor este călcată în picioare [cf. Sofonie 3:7] - recolta, adică a iudeilor, din care nici măcar un spic nu a mai rămas, nici măcar un ciorchine să le fie spre izbăvire; căci via lor a fost tăiată. Vedeţi cum spune El ucenicilor: fiţi gata! Şi ei în zori aşteaptă învierea.

Iar mai departe, în acelaşi loc din Sfânta Scriptură, El continuă: Pentru aceasta, aşteptaţi-Mă, zice Domnul, până în ziua când Mă voi scula ca mărturie! [gr.: eis hemera anastaseos Mou eis martyrion] [Sofonie 3:8]. Vezi, prin urmare, că prorocul a văzut înainte până şi locul învierii, care va fi supranumit Mărtu­rie (gr. Martyry). Căci din care pricină locul acesta de pe Golgota şi înviere nu este denumit la fel ca şi celelalte biserici, o biserică, ci Mărturie? De ce? Pro­babil că din pricina profetului, care a spus: [...\până în ziua când Mă voi scula ca mărturie! [Sofonie 7:8]"^[12]

Este ştiut că, în trecut, o biserică înălţată pe mormântul unui martir se nu­mea „martiricon". Astfel, denumirea de „Martiricon" atribuită Bisericii Sfân­tului Mormânt, care s-a construit pe mormântul Căpeteniei martirilor, este cât se poate de adecvată. Există chiar şi unele dovezi că, la începuturi, se nu­mea „Marele martiricon" sau „Martiriconul Mântuitorului". Cu aproximativ zece ani mai înainte ca Sfântul Chiril să-si fi sustinut catehezele în Ierusalim, Eusebiu, în lucrarea intitulată Viaţa lui Constantin cel Mare, menţionează des­coperirea Sfântului Mormânt (326 î.Hr.) şi descrie evenimentul drept „minu­nata şi preasfânta dovadă a aducătoarei de mântuire învieri"^[13].

În continuare, Sfântul Chiril învaţă: „Iar atunci cine este Acesta? Şi care este semnul Lui, al Celui care Se ridică? Cuvintele profetului ce urmează în acel loc o spun lămurit: Atunci voi da popoarelor buze curate... [Sofonie 3:9] - căci du­pă înviere, atunci când Duhul Sfânt a fost trimis, darul limbilor s-a dăruit oa­menilor, pentru ca să-I slujească Domnului cu râvnă [cf. Sofonie 3:9]. Şi ce alt indiciu ne mai oferă acelaşi proroc, în afara faptului că ne spune că toţi îi vor sluji Domnului cu râvnă? Din ţinuturile de cealaltă parte a fluviilor Etiopiei, în­chinătorii Mei, risipiţii Mei, îmi vor aduceprinoase [Sofonie 3:10]— spune el. în Faptele Apostolilor se scrie" că eunucul etiopian venea de dincolo de fluviile Etio­piei [cf. Faptele Apostolilor 8:27]. Atunci când în două locuri din Scripturi este menţionat un loc anume, în chip asemănător, iar când lucrul acesta este legat de semnele învierii, trebuie să ştim că aceasta este spre întărirea credinţei noastre în înviere, prin urmare să nu îngădui cumva ca un oarecine să te clintească şi să te împiedice a mărturisi că Hristos a înviat din morţi [cf. II Timotei 2:8]."^[14]

Iar Sfântul Ioan Gură de Aur adaugă: „Sofonie a arătat limpede că toate aceste neamuri (sciţii, tracii, mauritanii, indienii, sarmaţii, perşii) vor veni cu toţii să slujească pe Domnul, atunci când spune: cu toţii vor veni să slujească Domnului cu râvnă şi I se vor închina Lui, fiecare neam în pământul său [cf. Sofonie 3:9; 2:11], Oamenii nu I se vor mai închina doar în Ierusalim, ci pre­tutindeni pe faţa pământului. Nimeni nu va mai fi nevoit să urce la Ierusalim, ci fiecare va rămâne la locul său şi aici va aduce slujire."^[15]

„Vezi - întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur - cât de lămurit este că Domnul a respins pe iudei? Vezi cât de lămurit este că El a făcut să strălucească slava creştinătăţii şi a descoperit calea prin care aceasta va ajunge până la marginile lumii? Sofonie ne-a lămurit despre cum va fi slăvit Domnul: fiecare Ii va sluji şi I se va închina din locul său [cf. Sofonie 3:9; 2:11]

Sfântul Chiril al Alexandriei (378-444) afirmă într-o omilie: „Domnul Dumnezeu, prin sfânta Sa voie, a hotărât că Israel a căzut din puterea legămân­tului prin care se ţinea de Dumnezeu, iar în locul lui Israel au fost chemaţi şi primiţi păgânii, care au fost aflaţi a avea inimile mai pregătite spre a primi cre­dinţa în El - ceea ce şi era de trebuinţă [...]. Pentru aceasta, aşteptaţi-Mă, zice Domnul, până în ziua când Mă voi scula ca mărturie! Căci gândul Meu este să strâng laolaltă toate neamurile [Sofonie 3:8]. Atunci când Hristos a înviat din morţi, El a şi îndreptat judecata celor din cugetele celor ce se aflau în rătăcire, spre fericirea şi spre mântuirea acestora. Căci El însuşi a poruncit ucenicilor Săi: Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am porun­cit vouă [Matei 28:19-20]. Aşadar a fost voia cea sfântă a lui Dumnezeu, rostită chiar prin gura Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca păgânii să se bucure de cinste, iar Israel să fie lepădat şi scos din iubirea şi din purtarea Lui de grijă."^[16]

Sfântul Teofan cântă felul cum neamurile au primit învăţătura cea mântu­itoare, spunând: „Fiind îngăduit cu totul lui Dumnezeu Atotţiitorului, obi­ceiurile rânduielii întrupării te-a învăţat pre tine, cel ce ai învăţat după ico- nomie toate neamurile. Pentru aceasta te lăudăm, prorocule, de Dumnezeu grăitorule."^[17] Şi încă: „[...]gură de Dumnezeu mişcată a Duhului te-ai arătat, vestind cele descoperite ţie de la Dânsul şi arătând tuturor păgânilor mântui­rea ceea ce s-a dat şi împărăţia lui Hristos, prea cinstite, pre Carele roagă-L să mântuiască si să lumineze sufletele noastre."^[18]

4. Biserica neamurilor [Sofonie 2:11 ]

Atunci Domnul va fi înfricoşător pentru ei, căci El va distruge pe toţi dumne­zeii pământului şi înaintea Lui se vor închina locuitorii ţinuturilor celor mai de departe, fiecare din locul său, toate insulele neamurilor [Sofonie 2:11]^[19].

Fericitul Ieronim tâlcuieşte aici sensul cuvântului „insule", arătând că se refe­ră la biserici. ,Am putea să vorbim despre biserici - spune el - ca despre nişte in­sule, cu atât mai mult, cu cât chiar în Scriptură se spune că înaintea Domnului se vor închina toate insulele neamurilor [cf. Sofonie 2:11], Dar de unde putem şti că prin insule se face referinţă la biserici? Prorocul Isaia, la rândul său, vorbeş­te în numele Domnului şi se adresează locuitorilor unor insule sau ostroave [cf. Isaia 20:6]. Fie ca insulele să se bucure. Căci întocmai după cum insulele sunt răspândite în mijlocul mării, tot aşa şi bisericile s-au întemeiat în mijlocul lumii şi sunt lovite şi zdruncinate de valurile persecuţiilor. într-adevăr, ostroavele aces­tea nu sunt cruţate de valuri nici măcar o singură zi, dar nu se scufundă nicio­dată. Se găsesc în mijlocul mării, însă acolo ele sunt limanuri, pentru că Hristos este temelia lor - Hristos, pe Care nimic nu poate să-L clintească."^[20]

Sfântul Ioan Gură de Aur observă, cu referire la această prorocie a lui Sofo­nie, următoarele: „Ascultă-1 şi pe un alt profet care vesteşte mai dinainte ace­laşi lucru şi spune că slujirea lui Dumnezeu nu se va mărgini la un singur loc, ci toţi oamenii îl vor cunoaşte pe Dumnezeu. Sofonie grăieşte aşa: Domnul Se va arăta peste toate neamurile şi îi va pierde pe toţi dumnezeii neamurilor şi fiecare om Ise va închina Lui din locul său [Sofonie 2:11]. Şi doar nu era îngă­duit lucrul acesta! Moise poruncise ca într-un singur loc să se aducă slujbă lui Dumnezeu. Când îi auzi pe proroci prezicând şi vestind mai dinainte că oa­menii de pretutindeni nu vor mai fi siliţi să se adune într-un singur oraş, nici într-un singur loc, ci fiecare va sluji lui Dumnezeu stând în casa lui, ne mai putem gândi oare la alt timp decât la timpul de acum? Ascultă că şi Evanghelia şi Apostolul gândesc la fel cu acest profet! El a spus: Se va arăta Domnul, Apos­tolul Pavel zice: Harul cel mântuitor al lui Dumnezeu li S-a arătat tuturor oa­menilor, învăţându-ne pe noi [Tit 2:11], Profetul a spus: {...}între neamuri[...]; Apostolul: [...}peste toţi oamenii [...] Acela: îi va pierde pe dumnezeii lor, aces­ta: învăţându-ne pe noi ca, lepădând păgânătatea şi poftele lumeşti, sâ vieţuim cu cuminţenie şi cu dreptate [Tit 2:11-12]. Iar Hristos spune samarinencei: Crede Mie, femeie, că va veni vremea când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui [...]. Duh este Dumnezeu, şi cei ce se închină Lui trebuie să se închine Lui în duh şi în adevăr' [Ioan 4:21, 24]. Hristos a spus aceste cu­vinte ca să ne dezlege de nevoia păzirii locului şi ca să ne arate că va aduce o slujire a lui Dumnezeu mai înaltă şi mai duhovnicească. Ar trebui ca, odată cu acestea, să fie deja lămurit pentru toată lumea că iudeii nu vor mai avea nici jertfa, nici preoţie, nici împărat."^[21]

Într-altă parte, Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă: „După ce au fost duşi robi în Babilon, iudeii şi-au reconstruit Templul şi au refăcut locurile de în­chinăciune, potrivit Legii. Acum însă puterea lui Hristos, puterea care a înte­meiat Biserica, a dărâmat şi a refăcut Templul, în acelaşi timp. Prorocii lor au vestit mai dinainte aceasta si au arătat încă din vremea lor că Dumnezeu va opri rânduielile iudeilor şi va institui o nouă modalitate de închinăciune."^[22]

Sfântul Teofan cântă cum vom fi izbăviţi din robie şi de amăgirile demonilor: „Venit-a împăratul tău, bucură-te, Sioane, şi te veseleşte văzându-L; şi lumea a luminat cu strălucirile dumnezeirii Sale şi înşelăciunea drăcească a gonit."^[23]

5. Ziua cea mare a Domnului [Sofonie 1:14-16]

Aproape este ziua cea mare a Domnului, aproape este şi zoreşte întruna. Se au­de venind ziua Domnului! Viteazul va ţipa groaznic atunci. Zi de mânie este zi­ua aceea, zi de strâmtorare şi de jale, zi de pustiire şi de nimicire, zi de întuneric şi de bezna, zi de nori şi de negură; zi cu sunet de trâmbiţă şi de strigăte de război împotriva cetăţilor întărite şi a turnurilor înalte [Sofonie 1:14-16].

Sfântul Paulin (353/4-431), episcopul Nolei, ne încredinţează că „în ziua cea mare vom vedea trupurile despre care acum credem că vor putrezi, înălţându-se în deplinătatea lor, la Dumnezeu [...]. Chiar şi acele trupuri ale unor oameni care au fost mâncaţi de fiare şi prin acestea s-au prefăcut în ţărână, chiar şi unele ca acestea se vor arăta neatinse, cu seva de viaţă omenească în ele. [...] însă numai trupurile care au fost vase unor suflete raţionale şi cugetă­toare vor avea parte de experierea învierii, astfel ca sufletul să se întoarcă în pă­mânt, iar trupul să reînvie şi să-şi primească veşmântul cel nepieritor. Tot aşa, după cum în viaţa aceasta mintea şi trupul sunt legate îndeolaltă şi acţionează împreună, tot astfel vor fi legate şi în veşnicie, însoţindu-se spre dobândirea răsplăţii cuvenite după faptele lor: împreună vor avea parte fie de împărăţia luminii, fie de împărăţia focului.

Chiar dacă împărtăşim cu alte făpturi aceeaşi fire trupească, când moartea îşi va afla sfârşitul, sufletele noastre nu se vor întoarce la nimic. Ci, la chema­rea trâmbiţei [cf. Sofonie 1:16; I Corinteni 15:42], fiecare ţinut al pământu­lui va scoate trupurile noastre restaurate; trupul, mintea şi sufletul fiecăruia dintre noi se vor reuni la un loc şi ne vom înfăţişă înaintea Domnului în de­plinătatea fiinţei noastre"^[24].

Sfântul Grigorie cel Mare scrie: „Cu adevărat se apropie Cel ce cutremură marginile pământului cu paşii Lui, Cel la vederea Căruia cerul şi pământul se clatină. Despre aceasta grăieşte prorocul: puţin mai este şi zgudui cerul şi pă­mântul [cf. Agheu 2:7, 22; Evrei 12:26]. Tot omul va fi dus la judecată; îngerii, arhanghelii, tronurile, începătoriile, stăpânirile I se vor supune, spre pedepsi­rea răului şi spre răsplătirea binelui. Gândiţi-vă, iubiţi fraţi, la spaima acelei zi­le, la spaima care îi va cuprinde pe toţi la vederea Dreptului Judecător. Nu va mai fi izbăvire de pedeapsă pentru nimeni. Ce ruşine vom încerca atunci, aco­lo, în priveliştea aceea a toată lumea, îngeri şi oameni deopotrivă, pentru pă­catele noastre! Prorocul, când a văzut ziua aceasta, a spus: Zi de mânie este ziua aceea, zi de strâmtorare şi de jale, zi de pustiire şi de nimicire, zi de întuneric şi de beznă, zi de nori şi de negură; zi cu sunet de trâmbiţă şi de strigăte de război împo­triva cetăţilor întărite şi a turnurilor înalte [Sofonie 1:15-16]. Gândiţi-vă, iubiţi fraţi, la asprimea de care vor avea parte inimile celor răi, căci va fi întocmai du­pă cum a văzut prorocul ziua aceea. Dar şi cât de mare va fi bucuria celor aleşi, a celor aflaţi vrednici să se bucure de vederea Lui! Aceştia vor vedea marginile pământului cutremurându-se, iar ei vor intra în cămara de nuntă a Mirelui, se vor bucura si se vor veseli la nunta Mirelui, ei însisi fiind mireasa. In cămara de nuntă a împărăţiei celei cereşti, noi îl putem vedea pe Dumnezeu şi ne unim cu Dumnezeu printr-o unire care nu se mai poate desface, pentru că este o uni­re întemeiată pe iubire. Apoi, uşa împărăţiei, care se va fi deschis doar atunci şi numai pentru cei care şi-au lucrat pocăinţa, se va închide peste cei ce plâng şi se tânguiesc. Căci pocăinţa acelora, adusă la acea vreme târzie, va fi fară rod."^[25]

Cu referire la cetăţile întărite şi la turnurile înalte [Sofonie 1:16], Sfântul Grigorie cel Mare învaţă: „Ce înseamnă, aici, cetăţile întărite, dacă nu sufle­tele false, înconjurate de apărări mincinoase, care, de câte ori li se arată vreo geşeală, nu se lasă pătrunse de săgeţile adevărului? Şi turnurile înalte sunt, oa­re, semnul inimilor prefăcute? Inimi care, în prefăcătoria lor stricată, fac să se reîntoarcă asupra lor însele, într-un oarecare chip, curăţia adevărului. Şi ceea ce-i mai rău e că socotesc în gândurile lor, din cauza acelei vinovăţii a prefăcă­toriei, că au ajuns la culmea înţelepciunii.

Dar vine peste toate acestea o zi plină de răzbunare şi pedeapsă, deoarece mânia lui Dumnezeu zdrobeşte la Judecata de apoi inimile omeneşti care s-au închis prin apărări împotriva adevărului şi dezvăluie ceea ce a fost ascuns prin prefăcătorie.

Atunci cetăţile înalte vor cădea, fiindcă inimile nepătrunse de Dumnezeu vor

fi osândite. Vor fi ruinate si turnurile cele înalte, atunci când inimile care s-au

înălţat din pricina înşelăciunii prefăcute vor fi dărâmate de osânda cea dreaptă."^[26]

Pre tine te rugăm, prorocule, stând înaintea scaunului lui Dumnezeu, să te rogi cu deadinsul să ne dăruiască luminare, nouă, celor ce lăudăm cu credinţă cinstită pomenirea ta.^[27]

---

^[1] Minei, 3 decembrie, Sfântul Proroc Sofonie, sinaxar.

^[2]  C.F. Kell F., Delitzsch, „Zephaniah", în Commentary on tbe Old Testament, ed. cit., pp. 100-102.

^[3] Minei, 3 decembrie, Sfântul Proroc Sofonie, Utrenie, canon, peasna a 5-a.

^[4] Ibidem, peasna a 3-a, condac.

^[5] Cf. Mega Synaxaristes, n. 1, pp. 101-102.

^[6] Sf. Ieronim, Homily 82 on Mark 11:11-14, în voi. The Homilies ofSaint Jerome (Homi- lies 60-90), ed. cit., p. 173.

^[7] Minei, 3 decembrie, Sfântul Proroc Sofonie, Utrenie, canon, peasna a 6-a, condac.

^[8] Sf. Chirii al Ierusalimului, Catechetical Lectures, XIII, în ed. cit., pp. 17-18 [Pentru ver­siunea în lb. rom. vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, Catehezele, ed. cit. (n. tr.)\.

^[9]       Vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the Gospel ofMattheiv, LXIX, în ed. cit., p. 423 [în

^[10]      Sf. Grigorie cel Mare, Parables ofthe Gosple, trad. Nore Burke, Scepter Press, Chicago, IL, 1960, pp. 41-42.

^[11]      Sf. Ciprian al Cartaginei, The Treatises ofCyprian, în ed. cit., p. 524.

^[12]      Sf. Chirii al Ierusalimului, The Works ofSaint Cyril of Jerusalem: Catechesis, II, în Fathers of the Church, voi. 61, trad. Leo P. McCauley, S.J., Anthony A. Stephenson, CUA Press, Wa­shington D.C., f.a., p. 96 [Pentru versiunea în lb. rom. am consultat Sf. Chirii al Ierusalimu-

^[13]      Life of Constantine, III, XXVIII, [în lb. rom., vezi Eusebiu de Cezareea, Viaţa lui Con­stantin cel Mare, III, 28, trad. Radu Alexandrescu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, PSB 14, Bucureşti, 1991, p. 138 (n. tr.J],

^[14]      Sf. Chirii al Ierusalimului, Catechesis, XIV, în ed. cit., p. 95 [în lb. rom., vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, Catehezele, II, 1, ed. cit., pp. 65-66 (n. tr.)}.

^[15]      Sf. Ioan Gură de Aur, Apologist: Demonstration Against the Pagans, VI, în ed. cit., p. 214.

^[16]      Sf. Chirii al Alexandriei, Commentary on the GospelofSaintLuke, VII.35, în ed. cit., p. 151.

^[17]      Minei, 3 decembrie, Sfântul Proroc Sofonie, Utrenie, canon, peasna a 8-a.

^[18]      Ibidem, Vecernie, stihiră, glas 4.

^[19]      Vezi şi Biblia lui Anania (n. tr.).

^[20]     Sf. Ieronim, 1-59 On The Psalms, 24, în ed. cit., p. 192.

^[21]     Sf. Ioan Gură de Aur, împotriva creştinilor iudaizanţi, V, în ed. cit., pp. 143-144.

^[22]     Idem, Apologist: Demonstration Against the Pagans, în ed. cit., p. 176.

^[23]      Minei, 3 decembrie, Sfântul Proroc Sofonie, Utrenie, canon, peasna a 6-a, Slavă...

^[24]      Sf. Paulin de Nola, The Poems of Saint Paulinus ofNola, 31, în ed. cit., pp. 318-319.

^[25]      Sf. Grigorie cel Mare, Forty Gospel Homilies, 10, în ed. cit., pp. 72-73.

^[26]      Sf. Grigorie cel Mare, TbeBook of Pastoral Rule, XI, în Nicene..., voi. XII, trad. James Barmby, D.D., ed. Schaff & Wace, Eerdmans Pub. Co., Grand Rapids, MI, 1979, p. 34 [în lb. rom., vezi Sf. Grigorie cel Mare, Cartea reguleipastorale, III: 11, trad. Pr. Prof. Alexandru Moisiu, Editura In­stitutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996, p. 114 (n. tr.J].

^[27]      Minei, 3 decembrie, Sfântul Proroc Naum, Utrenie, canon, peasna 1.