Sfântul Proroc Zaharia
Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cele
înalte. Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El
toate puterile Lui.
[Psalm 148:1-2 Al lui Zaheu şi Zaharia]
Prorocul Zaharia provenea din
tribul lui Levi. El s-a născut în Galaad. Fericitul Ieronim tâlcuieşte numele lui
astfel:
memoria Domini
(lat.), adică „pomenirea lui Dumnezeu"[1]. Alţii
socotesc că numele lui Zaharia înseamnă „cel de care Dumnezeu îşi aduce
aminte" sau „Domnul îl aminteşte pe el".
Anumite indicii prezente în
scrierea profetică, precum şi sintagma tânărului acestuia [Zaharia 2:4/8] ar putea
conduce la concluzia că profetul era încă tânăr atunci când s-a întors din
Babilon. Dar, pe de altă parte, mărturiile unor Părinţi precum Dorotei,
Epifanie, Isichie şi alţii atestă că Zaharia a plecat din robie la o vârstă
înaintată. încă pe când se afla în Babilon, tânăr fiind, Zaharia a prorocit
poporului său, arătând multe semne prevestitoare şi desluşind altele, care
adevereau prorociile sale. Aşa a fost, de pildă, cea pentru Ioţadoc, cum că va
avea un fiu care se va numi Iosua şi va sluji ca preot în Ierusalim. De
asemenea, Profetul Zaharia a fost cel care 1-a binecuvântat pe Salatiel, din
tribul lui Iuda, şi i-a prevestit acestuia că i se va naşte un fiu pe nume
Zoro- babel, adică „sămânţă din Babilon", iar acesta va fi guvernator al
iudeilor, în vremea când ei se vor întoarce din robie.
În timpul domniei lui Cyrus cel
Mare (558-529 Î.Hr.), regele perşilor, Zaharia a prevestit, prin intermediul
unui miracol, victoria acestui monarh asupra lui Cresus, împăratul Lydiei (cca
546 sau 540), şi asupra suzeranului său Astyages, regele mezilor (550 î.Hr.).
Prorocul s-a înfăţişat înaintea regelui, spunându-i ca va face un serviciu
deosebit de important în favoarea Ierusalimului, apoi 1-a binecuvântat. însă
de va fi fost atunci prorocul tânăr sau bătrân este cu neputinţă să determinăm,
chiar dacă ţinem seama de lungimea activităţii sale profetice. în iconografia
creştin-ortodoxă, Zaharia este reprezentat ca un tânăr fară barbă, cu o
înfăţişare agreabilă şi privind cu luare-aminte.
Zaharia a fost nu numai profet,
ci şi preot. în perioada cât Ioachim a fost arhiereu [cf. Neemia 12:12], se
pare că Zaharia a urmat pe bunicul său Ido [cf. Zaharia 1:1, 7], drept cap al
acelei familii preoţeşti [cf. Neemia 12:10-16]. în cazul acestui profet, el,
nepotul, a urmat bunicului [cf. Neemia 12:16]. Se poate ca aceasta să se fi
întâmplat aşa, pentru că tatăl său, Berechia, va fi murit de timpuriu.
Unii îl confundă pe preotul
Zaharia din Ierusalim, fiul lui Iehoiada [cf. II Cronici 24:20-22; Matei
23:35], cu Zaharia Prorocul. Cel dintâi a fost ucis cu cruzime, în apropierea
altarului, din porunca regelui iudeu Ioaş (835-796). Sângele lui a ţâşnit şi
s-a scurs pe pietrele din curtea Templului,dar a început să clocotească aici şi
a tot clocotit vreme de aproape două veacuri şi jumătate.
Prorocul Zaharia a ajuns la o
vârstă foarte înaintată şi a răposat în cel de-al doilea an de domnie al lui
Darius Istaspe, aproximativ în 520 î.Hr., fiind înmormântat aproape de
mormântul Prorocului Agheu, contemporan cu el. Felul de viaţă al lui Zaharia a
fost asemănător cu vieţuirea lui Agheu. Mai târziu, moaştele sale au fost
mutate la Constantinopol, în Biserica Sfântului Iacov, fratele Domnului - după
cum atestă Klemes, alcătuitorul de canoane[2].
Prorocul Zaharia, ieşit din robie, a scris o carte, care este cea de a
unsprezecea dintre cele douăsprezece cărţi cunoscute ca fiind scrise de către
Prorocii mici.
Circumstanţele istorice în care
a slujit Prorocul Zaharia sunt similare celor cunoscute de către contemporanul
său, Prorocul Agheu. In anul 520 î.Hr., Agheu a ţinut patru predici, în patru
luni. Zaharia şi-a început activitatea cu două luni mai târziu decât Prorocul
Agheu.
Cyrus a cucerit Babilonul în
anul 539 î.Hr. La scurt timp după aceea a promulgat edictul în virtutea căruia
toţii robii israeliţi aveau libertatea de a reveni în ţara lor de baştină şi
de a-şi reconstrui Templul [cf. II Cronici 36:21-23; Ezdra 1:1-4; 6:3-5]. în
capitolul 2 din Cartea lui Ezdra se atestă că între anii 538 şi 537 î.Hr. s-au întors
din exilul babilonic circa cincizeci de mii de iudei, aflaţi sub autoritatea
civilă a lui Zorobabel şi sub călăuzirea religioasă a arhiereului Iosua.
Aceştia vor fi, prin urmare, iudeii care au realizat fundaţiile Templului,
încă din anul 537 î.Hr. [cf. Ezdra 4:1-5, 24]. Acest fapt este confirmat şi în Sfânta Scriptură, unde
se arată: Şi a fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: „Mâinile lui
Zorobabel au pus temelia acestui Templu şi tot mâinile lui îl vor termina, şi
tu vei şti că Domnul Savaot m-a trimis la voi." [Zaharia 4:8-9] De la o vreme
au apărut anumite dificultăţi, precum şi unele acţiuni de intimidare, din
pricina cărora construcţia Templului a fost în cele din urmă oprită. In
răstimpul când nu s-a mai lucrat deloc, Cyrus cel Mare a murit pe câmpul de
luptă în anul 529 Î.Hr., iar fiul său, Cambyses al II-lea, 1-a urmat la tron,
domnind
până în 524 î.Hr. După cum am arătat în comentariul nostru la Cartea lui Agheu, iudeii care s-au întors la
început erau animaţi de un zel ardent, să revină acasă, să reconstruiască Templul
şi să se poată aşeza din nou aici [cf. Ezdra 2]. Aceasta se vede şi din faptul
că au izbutit ca într-un timp foarte scurt să ridice altarul pentru arderi de
tot [cf. Ezdra 3:1-6]. în felul acesta, cultul şi jertfele,care vreme de 70 de
ani nu se mai săvârşiseră, au putut fi cel puţin parţial reluate. Din
nefericire, potrivnicii nu au întârziat să apară, manifestându-se în fel şi
chip [cf. Ezdra 4:1-5; Agheu 1:6-11]. Starea de spirit a populaţiei era destul
de proastă, poporul era descurajat. Statistic vorbind, doar un mic procent din
totalul populaţiei evreieşti se întorsese în Iudeea. Zidurile cetăţii erau
ruinate, Templul era ca o grămadă de pietre, seceta şi foametea făceau ravagii.
Iudeea era în continuare un stat vasal perşilor, iar relaţiile cu popoarele cu
care se învecina erau reci, dacă nu chiar duşmănoase, dacă ne gândim că
aceştia îi hărţuiau în mod constant pe mai-marii iudeilor din Ierusalim.
Reconstrucţia Templului a fost sistată şi nu s-a mai reluat până în anul 520
î.Hr. [cf. Ezdra 4:24].
După o serie de frământări şi de lupte politice,
Darius Istaspe (522-485) a urcat pe tron. Cronicile îl caracterizează ca pe un
domnitor şi un administrator prudent, care manifesta o mare toleranţă
religioasă. Aceste aspecte au fost favorabile iudeilor, care au valorificat
conjunctura pentru a-şi putea reconstrui Templul. Darius a menţinut în vigoare
decretul predecesorului său, Cyrus, şi a susţinut deciziile acestuia
referitoare la Templu, permiţând reluarea lucrărilor de construcţie [cf. Ezdra
6:6-12; Agheu 1:1-2]. Drept urmare, reconstrucţia Templului s-a încheiat în
anul 516 î.Hr.
Două obiective îi preocupă pe Prorocii Agheu şi Zaharia: reînnoirea spirituală
a poporului şi motivarea lui să continue reconstrucţia Templului [cf. Agheu
1:2; Zaharia 4:8-10]'. Astfel, Cartea Profetului Zaharia se deschide cu un cuvânt de iertare: In luna a opta, în anul
al doilea al lui Darius, fost-a cuvântul Domnului către Prorocul Zaharia, fiul
lui Berechia, fiul lui Ido, zicând: „Domnul S-a mâniat mult împotriva
părinţilor voştri!" Şi spune-le celor rămaşi din popor: „Aşa zice Domnul
Savaot: Intoarceţi-vă către Mine, zice Domnul Sa- vaot, şi atunci Mă voi
întoarce şi Eu către voi, zice Domnul Savaot. " [Zaharia 1:1-3] Sfântul
Ciprian (f 258), episcopul Cartaginei, tâlcuieşte versetele acestea spunând:
„Cuvântul acesta este un îndemn la pocăinţă. Astfel, toate păcatele vor fi
iertate celui ce se întoarce către Domnul din toată inima sa."[3]
Zaharia este unul dintre prorocii care, după Isaia,
prezintă foarte multe profeţii despre venirea lui Mesia. Sfântul Iustin
Martirul îl îndeamnă pe iudeul Tri- fon astfel: „Ar trebui să credeţi totuşi
lui Zaharia, care a arătat, în parabolă, taina lui Hristos."[4]
Să luăm aminte, aşadar, la numeroasele lui prorocii mesianice:
1.
Hristos S-a
arătat prorocilor [Zaharia 2:8-9]
Căci aşa zice Domnul Atoateţiitorul: „In urma slavei [gr. opiso doxes LXX; post honorem, lat.] m-a trimis la neamurile care
v-au prădat, fiindcă acela ce de voi se-atinge e ca acela ce se-atinge de
lumina ochiului Său. Că, iată, Eu Mi-aduc mâna peste ei şi vor fi pradă celor
ce-i slujesc şi veţi cunoaşte atunci că Domnul, El, Atoateţiitorul, e Cel ce
m-a trimis." [Zaharia 2:8-9]'
Cu referire la aceste versete, Sfântul Ambrozie (cca 339-397)
arată:,Auziţi glasul Domnului Hristos [...]. In mod evident, Cel care vorbeşte
este Domnul Dumnezeu, Cel Preaînalt, iar Cel trimis este Hristos, Care a grăit
atât în Evanghelii, cât şi prin prorocul, căci prin gura lui Isaia
înainte-vesteşte Evanghelia: Eu sunt Cel care grăieşte: Iată-Mă! [Isaia 52:6 Vulg.], adică: Eu,
Cel ce grăieşte în Lege, sunt şi Cel ce grăieşte în Evanghelie."[5]
2.
Întruparea
Mântuitorului [Zaharia 2:10; 8:3]
A. Bucură-te şi te veseleşte,
fiica Sionului, căci iată Eu vin să locuiesc în mijlocul tău, zice Domnul [Zaharia 2:10].
Sfântul Atanasie cel Mare (cca 296-373), patriarhul
Alexandriei (328), afirmă că versetul acesta spune că „Domnul însuşi Se va
sălăşlui pe pământ"[6].
Sfântul Chirii al Alexandriei (378-444) scrie:
„Unul-Născut, Cuvântul lui Dumnezeu, grăieşte şi prin altul dintre proroci şi
spune următoarele: Bucură-te şi te veseleşte, fiica Sionului, căci,
iată, Eu vin să locuiesc în mijlocul tău, zice Domnul. Şi multe neamuri se vor
alipi de Domnul în ziua aceea şi îmi vor fi Mie popor şi voi locui în mijlocul
tău, ca să ştii că Domnul Savaot m-a trimis la tine [Zaharia 2:10-11]. Iar aceasta
s-a şi împlinit deja în faptă; căci mulţime de neamuri au fost prinse în năvod,
iar Hristos este Dumnezeul lor şi ei sunt poporul Lui."[7]
B. Muntele cel sfânt al lui
Dumnezeu [Zaharia 8:3]
Aşa grăieşte Domnul: „M-am întors cu milostivire către
Sion şi voi locui în mijlocul Ierusalimului; şi Ierusalimul se va chema cetate
credincioasă şi muntele Domnului Savan, munte sfânt." [Zaharia 8:3]
Printre imnele intonate cu ocazia praznicului Cincizecimii se numără şi
acesta, pe care Biserica îl cântă în cinstea Maicii lui Dumnezeu: „Ceea ce eşti
munte falnic, munte umbros, munte sfânt şi închegat [cf. Zaharia 8:3], pe care
Dumnezeu te-a iubit, Sfântă Fecioară, mântuieşte pe robii tăi."[8]
3. Răsăritul este numele Lui [Zaharia 3:8; 6:12]
A. Iată bărbat, Răsăritul e
numele lui [gr. Anatole, „Est, Orient",
dar şi „care se ridică"]; şi dedesubtul lui va răsări şi va zidi Casa Domnului [Zaharia 6:12][9].
Sfântul Iustin Martirul (cca 100-cca 165) ne aduce
aminte de faptul că scris este despre Hristos: „Cum că El avea să răsară ca o
stea pentru neamul lui Avraam, Moise însuşi a arătat prin aceste cuvinte: Va
răsări o stea din Iacov şi un conducător din Israel [cf. Numerii 24:17]. Iar o
altă Scriptură zice: Iată un bărbat; Răsăritul este numele lui [Zaharia 6:12]. Căci la
naşterea Lui răsărind pe cer o stea, cum se scrie în memoriile Apostolilor Lui,
magii din Arabia, care au luat cunoştinţă din aceasta, au venit şi I s-au
închinat Lui."[10]
Sfântul Vasile (cca 330-379) învaţă: „Iată Om, zice
Scriptura, numele Lui: Răsărit [cf. Zaharia 6:12], Celor cărora le va răsări
lumina cea spirituală, acelora li se face ziuă, pentru că s-a risipit
întunericul neştiinţei şi al răutăţii. Pentru că lumină a venit în lume, ca
cel care merge în ea să nu se împiedice, de aceea ajutorul lui Dumnezeu trebuie
primit dimineaţa [cf. Psalm 45:5]. Sau poate pentru că învierea a fost la mânecare adâncă [Luca 24:1], va ajuta cetatea
dis-de-dimineaţa [cf. Psalm 45:7] Cel care a biruit moartea în dimineaţa celei
de-a treia zi a învierii."[11]
Sfântul Ioan Damaschin (cca
675-cca 749), în Dogmatica sa, susţine la rândul său această interpretare,
atunci când vorbeşte despre tradiţia închinării cu faţa spre Răsărit: „Nu ne
închinăm către Răsărit fară motiv şi nici la întâmplare. Pentru că suntem
alcătuiţi dintr-o fire văzută şi nevăzută, adică spirituală şi sensibilă, ne
închinăm Creatorului într-un chip dublu, după cum cântăm şi cu mintea şi cu
buze trupeşti, ne botezăm prin apă şi prin Duh, şi ne unim într-un chip dublu
cu Domnul, împărtăşindu-ne tainelor şi harului Duhului. Pentru că Dumnezeu este
lumină spirituală [cf. I Ioan 1:5], iar Hristos în Scripturi se numeşte şi Soarele Dreptăţii [Maleahi 4:2] şi Răsărit [Zaharia 6:12; Luca 1:78],
trebuie să-I afierosim Lui răsăritul spre închinăciune."[12]Tot
aşa, Sfântul Hipolit (cca 170-cca 236) afirmă: „Căci, iată, spune Scriptura,
Om care se numeşte Răsăritul [Zaharia 6:12] !"[13]
B. Ascultă deci, Iosua, mare
preot, tu şi cei împreună cu tine care stau înaintea ta; căci ei sunt oameni
de prezicere. Iată, Eu aduc pe Servul Meu, Răsăritul [Zaharia 3:8].
Sfântul Ambrozie identifică în
persoana acestui slujitor, numit Răsăritul, pe Fiul lui Dumnezeu însuşi[14].
Iată piatra pe care am pus-o
înaintea lui Iosua; pe această piatră sunt şapte ochi... [Zaharia 3:9]
Sfântul Ciprian subliniază că
„Hristos adeseori este numit Piatră [...], după cum citim şi la Prorocul
Zaharia: Iată, Eu aduc pe Servul Meu. Răsăritul este numele Lui, pentru piatra
pe care am pus-o înaintea lui Iosua; pe această piatră sunt şapte ochi [cf.
Zaharia 3:8-9]"[15].
Sfântul Grigorie Teologul (cca
329/330-cca 390) remarcă: „în ce priveşte însă cinstirea numărului şapte,
mărturisirile sunt multe [...]: tot cu atâţia ochi este împodobită şi casa lui
Zorobabel [cf. Zaharia 3:9] ."[16]
Venerabilul Beda (cca 673-735) învaţă că „Zaharia se referă la piatra
în care se află şapte ochi [cf. Zaharia 3:9] - adică vorbeşte despre faptul că
întru Hris- tos este deplinătatea cunoaşterii duhovniceşti. Apostolul Petru
aminteşte la rândul său despre aceasta, când spune: Apropiaţi-vă de El,
piatra cea vie, de oameni într-adevăr neluată în seamă, dar la Dumnezeu aleasă
şi de preţ; şi voi înşivă, ca pietre vii, zidiţi-vă drept casă duhovnicească,
preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe duhovniceşti, bineplăcute lui Dumnezeu,
prin Iisus Hristos [I Petru 2:4-5]"[17].
l Zaharia 9:9; cf Matei 21:5]
Bucură-te foarte, fiica
Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată împăratul tău vine la
tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei [Zaharia 9:9; cf.
Matei 21:5].
Sfântul Iustin Martirul ne
spune că Iacov a prorocit că Hristos va veni călare pe asină, iar Zaharia a
întărit aceasta [cf. Facerea 49:11; Zaharia 9:9]. El îi spune iudeului Trifon: „De
altfel şi cuvintele: Va lega de viţă asinul Lui şi de cepul viei pe mânzul
asinei Lui
[Facerea 49:11] erau o dovadă de mai înainte şi despre lucrurile care aveau să
fie făcute de El, în timpul primei Lui veniri, şi despre neamurile care aveau
să creadă în El. Căci neamurile erau întocmai ca un asin fară de şa şi fară de
jug pe gâtul Lui, până când, venind acest Hristos şi trimiţându-Şi pe ucenicii
Lui, i-a învăţat, şi apoi suportând jugul cuvintelor Lui, Şi-a întors spatele,
ca să sufere totul pentru bunurile aşteptate, cele făgăduite de El [...].
Faptul că Duhul profetic, dimpreună cu patriarhul Iacov, zice că va avea în
stăpânirea Lui o asină de la jug, dimpreună cu mânzul ei, după cum am spus mai
înainte, fiindcă a poruncit să I se aducă amândouă animalele, era o prevestire
a celor care, din sinagoga voastră, vor crede în El, dimpreună cu cei dintre
neamuri. Căci, după cum mânzul cel neînşeuat al asinei era un simbol al celor
dintre neamuri, tot asemenea şi asina înşeuată era un simbol al poporului
vostru: fiindcă voi aveţi asupra voastră Legea cea dată prin proroci."[18]
Sfântul Irineu (cca 130-cca
236) ne spune că Intrarea Domnului în Ierusalim a fost mai înainte vestită de
către prorocul Său: „A intrat în Ierusalim, metropola Iudeii, unde se aflau
palatul Său şi Templul lui Dumnezeu. Căci [...] fiica Sionului este numirea pe care a
atribuit-o Ierusalimului."[19]
Sfântul Chirii al Ierusalimului
(cca 316-386) întreabă: „Cine este cel care s-a pogorât? [...] Sunt mulţi
împăraţi; despre cine vorbeşti, profete? Dă-ne un semn pe care nu-1 au alţi
împăraţi! Dacă-mi vei spune că împăratul este îmbrăcat cu porfiră, vrednicia
îmbrăcămintei a fost luată de alţii mai dinainte. [...] Dă-ne deci un semn
specific al împăratului a cărui venire o vesteşti! Iar profetul răspunde şi zice: Iată împăratul tău vine
la tine drept şi mântuind; el este blând şi călare pe asină şi pe mânz tânăr [Zaharia 9:9], nu în trăsură.
Ai un semn specific al împăratului care va veni. Dintre împăraţi, numai Iisus
a şezut pe un mânz care n-a purtat încă şeaua pe el şi a intrat în Ierusalim ca
împărat în strigăte de aclamaţie [cf. Matei 21:7-9; Marcu 9:7-10; Luca
19:35-38; Ioan 12:11-18]."' Sfântul Chirii ne aduce aminte şi de cele
spuse în
Cartea Facerea:
„Ce semn are oare Cel care vine, Cel care este aşteptarea tuturor
neamurilor
[Facerea 49:10]? Iacov spune mai departe: El leagă de viţă mânzul
său
[Facerea 49:11]. Recunoşti în aceste cuvinte pe mânzul vestit lămurit de
Zaharia [Zaharia 9:9] ."[20]
Sfântul Ambrozie îl identifică
pe Hristos cu Acela care „îşi va lega de viţă asinul Său, de coardă mânzul
asinei Sale. Spăla-va în vin haina Sa şi în sânge de strugure veşmântul Său [Facerea 49:11] - pentru ca
toate neamurile să se poată împărtăşi din fervoarea Sfântului Duh. Mai înainte
zăcea fară de vlagă şi petrecea fară luare-aminte, dar acum este plin de zel,
întru Iisus Hristos Domnul [...]. îşi va spăla în vin haina Sa. Haina cea de cinste este
trupul lui Hristos, Care a acoperit păcatele tuturor oamenilor, a ridicat
ocările tuturor, a ascuns greşalele noastre şi pe toţi oamenii i-a împodobit
cu veşmânt de bucurie"[21].
Cu referire la asină, Sfântul Ambrozie adaugă succint observaţia: „Cele ce mai
înainte erau necurate, după Lege, sunt curate acum, prin har [cf. Ioan
12:14-15; Zaharia 9:9]."[22]
Sfântul Ioan Gură de Aur (cca
347-407) face următorul comentariu, în legătură cu smerenia Domnul nostru
Iisus Hristos: „Să vedem acum prorocia. Şi aceea prin cuvinte, şi aceea prin fapte. Care este
prorocia? Iată, împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe asină şi mânz
tânăr
[Zaharia 9:9]. împăratul acesta nu vine în trăsuri precum ceilalţi împăraţi; nu
cere biruri, nu bagă frica în lume şi nu are în jurul Său gardă, ci e plin de
blândeţe. întreabă, iubite, pe iudei: Care împărat a venit la Ierusalim călare
pe asin? N-are să poată să spună de un altul, ci numai de Acesta. Hristos a
venit, după cum am spus, călare pe mânz tânăr, vestind mai dinainte cele
viitoare. Prin mânzul asinei este arătată aici Biserica şi poporul cel nou,
care era altădată necurat, dar a ajuns curat după ce a şezut Iisus pe el.
Uită-te cum este împlinită întocmai icoana proro- ciei! Ucenicii au dezlegat şi
asina, şi mânzul ei. Prin Apostoli au fost chemaţi şi iudeii şi am fost chemaţi
şi noi; prin Apostoli am fost aduşi alături de Hristos. Şi pentru că fericirea
noastră i-a făcut zeloşi pe iudei, de aceea asina vine în urma mânzului ei. în
adevăr, după ce va şedea Hristos pe neamuri, vor veni şi ei plini de zel la
Hristos. Aceasta a arătat-o Pavel zicând: Că împietrire s-a făcut
în parte în Israel până ce va intra plinătatea neamurilor; şi aşa se va mântui
tot Israelul
[Romani 11:25-26]. Că şederea lui Iisus pe mânz tânăr a fost o prorocie se vede
din cele spuse. Dacă n-ar fi fost o prorocie, profetul nu s-ar fi îngrijit să
spună cu atâta preciziune vârsta asinului. Dar prin prorocia sa profetul nu
arată numai aceasta, ci şi aceea că Apostolii vor aduce cu uşurinţă pe neamuri
la Hristos. După cum nimeni nu s-a împotrivit când Apostolii au luat asina si
mânzul, tot asa nici când au adus neamurile la Hristos, nimeni din cei care-i stăpâneau n-a putut
să-i împiedice. Hristos n-a stat pe părul mânzului, ci pe hainele Apostolilor.
După ce au luat mânzul, Apostolii au dat totul, după cum spunea şi Pavel: Eu voi cheltui cu
plăcere şi mă voi cheltui şi pe mine pentru sufletele voastre [II Corinteni 12:15].
Uită-te la
blândeţea mânzului! - îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur. Era nedomesticit si neînvătat cu
frâul; dar n-a sărit, ci a mers în bună rânduială. Si aceasta era o prorocie
pentru viitor: a arătat supunerea neamurilor şi grabnica lor schimbare în bună
rânduială. Pe toate le-a lucrat cuvântul pe care 1-a spus Hristos: Dezlegând-o, aduceţi-o
la Mine.
Aşa că cele fară rânduială au ajuns cu bună rânduială, iar cele necurate -
curate.
Uită-te însă acum la josnicia
iudeilor. Făcuse Hristos atâtea minuni înaintea lor şi niciodată nu s-au
minunat de El atâta. Dar când au văzut că lumea aleargă înaintea Lui, atunci
s-au minunat. Şi s-a cutremurat toată cetatea zicând: „Cine este Acesta?" Iar
mulţimile ziceau: Acesta este Iisus profetul Cel din Nazaretul Galileii." [Matei 21:10-11] Chiar când
păreau că spun ceva mare despre Hristos, şi atunci gândul iudeilor era tot
pământesc şi josnic.
Hristos însă n-a intrat călare
în Ierusalim pentru că iubea pompa, ci, după cum am spus, ca să împlinească
prorocia, să ne înveţe filosofia şi totodată să mângâie pe ucenicii Săi,
îndureraţi de moartea Sa, arătându-le că suferă totul de bunăvoie. Minunează-te
de precizia cuvintelor prorocilor! Le-au prezis mai dinainte pe toate."[23]
Venerabilul Beda, într-o omilie
rostită cu ocazia Duminicii Floriilor [la Matei 21:1-9], propovăduieşte: „Fiica
Sionului este Biserica credincioşilor, pe care cei bine-credincioşi, dintre
care pe atunci nici unul nu se număra între iudei, asociind-o cu Ierusalimul
cel ceresc, o mărturisesc drept mamă a noastră [cf. Galateni 4:26]."'
Sfântul Teodor Studitul [759-826] a alcătuit imnele următoare, care se
cântă în vremea Triodului: „Bucură-te, Sioane, că acum vine împăratul tău
blând, precum a strigat profetul [cf. Zaharia 9:9], şi-L aduce pe El trupeşte
mânzul, pe Cel ce cuprinde toate cu mâna [cf. Matei 21:5]. Să cântăm puterii
Lui."[24]
Şi alta: „Domnul vine să şadă pe mânz, precum s-a scris [cf. Zaharia 9:9].
Popoare, gătiţi-vă să primiţi cu frică pe împăratul tuturor, cu stâlpări, ca pe
un biruitor al morţii şi al iadului, Care a înviat pe Lazăr."[25]
5.
El este Cel ce
restaurează Israelul prin Sângele Legământului Său
[Zaharia 9:11]
Iar pentru tine, pentru sângele legământului tău, voi
da drumul robilor tăi din fântâna fără apă [Zaharia 9:11; cf.
Marcu 14:24].
La Cina cea de Taină, Mântuitorul spune: Acesta este Sângele Meu, al
Legii celei
noi, care pentru mulţi se varsă [Marcu 14:24].[26]
unei turme [Zaharia 10:3]
Ci împotriva păstorilor arde mânia Mea şi pe ţapi îi
voi pedepsi. Căci Domnul Savaot va cerceta turma Sa [Zaharia 10:3; cf.
Matei 9:36].
Sfântul Chirii al Alexandriei ne atrage atenţia asupra faptului că
„păstorii cei vicleni pier în condiţii mizere, în vreme ce chemarea celor ce
s-au purtat cu luare-aminte faţă de mântuirea lor poate fi asemănată cu o
vizită de curtoazie; o rămăşiţă din Israel s-a mântuit. Despre aceasta putem
avea încredinţare că dă mărturie prorocul, care aude glasul tânguitor al
păstorilor, a căror părelnică cinste şi-a vădit deşertăciunea; răgetul leilor se
aude, căci mândria Iordanului a fost pustiită [cf. Zaharia 11:3]."
[Zaharia 11:12-13]
Şi le-am zis: „Dacă socotiţi cu cale, daţi-Mi simbria,
iar dacă nu, să nu Mi-o plătiţi." Şi Mi-au cântărit simbria Mea treizeci
de arginţi. Atunci a grăit Domnul către Mine: „Aruncă-l olarului preţul acela
scump cu care Eu am fost preţu
it de ei." Şi am luat cei treizeci de arginti şi i-am aruncat în vistieria templului Domnului,pentru olar [Zaharia 11:12-13; cf. Matei 26:15; 27:9-10].
it de ei." Şi am luat cei treizeci de arginti şi i-am aruncat în vistieria templului Domnului,pentru olar [Zaharia 11:12-13; cf. Matei 26:15; 27:9-10].
Sfântul Efrem Şirul (cca 306-383), într-un comentariu
la Evanghelii, învaţă că versetul acesta se referă la remuşcările care l-au
cuprins pe Iuda: „Iar arhiereii, luând banii, au zis: Nu se cuvine
să-ipunem în vistieria Templului, deoarece sunt preţ de sâyige [Matei 27:6]. Se temeau de
Scripturi - spune Sfântul Efrem - şi intenţionau să împiedice împlinirea
cuvântului acestuia [cf. Zaharia 11:12-14], Dar, încă din ceasul când banii
aceştia au intrat în Templu, ei au şi fost afierosiţi pentru lucrarea
aceasta."[27]
Sfântul Chirii al Ierusalimului clarifică aparenta
discrepanţă dintre Evanghelie, unde se spune: Ţarina Olarului (gr. ton agron toy kerameos) [Matei 27:7], şi Cartea lui Zaharia, unde se spune: cuptorul de topit[28] (gr. choneyteri- on) [Zaharia 11:13]. Spune
Sfântul Chirii: „Nu numai fierarii sau lucrătorii în alămuri au cuptoare de
topit, ci şi olarii, care se folosesc de aceste cuptoare ca să usuce vasele
lor de lut. Aceştia iau pământ curat şi bun de plămădit, îl curăţă de cele mai
mici impurităţi, îl trec prin apă, pentru a-1 putea modela mai bine în formele
pe care intenţionează să le facă. Pentru ce te mai întrebi, atunci, pentru
care pricină vorbeşte Evanghelia despre Ţarina Olarului, iar profetul îşi
rosteşte prorocia ca pe o ghicitură, de vreme ce, în general vorbind,
prorociile sunt caracterizate printr-un fel de exprimare mai ascuns?"[29]
Fericitul Ieronim arată: „In Evanghelia după Matei, când se arată că
Iuda a dat cei treizeci de arginţi înapoi, preoţilor şi arhiereilor, aceştia
nici nu au acceptat banii, nici nu i-au pus în vistieria Templului, pentru că
era preţ de sânge, ci au cumpărat cu ei Ţarina Olarului, pe care au facut-o
loc de îngropăciune pentru străini. Preţul lui Hristos s-a făcut loc de îngropăciune
pentru noi, iar ţarina aceea se numeşte Haceldama, adică Ţarina Sângelui —
ţarina sângelui iudeilor, dar şi loc de îngropăciune pentru noi, căci noi
înşine străini suntem [cf. Zaharia 11:12-13] şi loc de odihnă nu avem. El a
fost răstignit şi a murit, iar noi cu El împreună fost-am îngropaţi."[30]
8. Hristos, Păstorul, va fi
bătut [Zaharia 13:7]
Bate păstorii [gr. poimenas, în LXX se foloseşte
forma de plural] şi risipeşte oile, iar Eu Îmi voi întoarce mâna împotriva celor mici [Zaharia 13:17, cf.
Matei
26:31, 56], în Septuaginta apare forma de plural, „păstorii", în vreme ce Biblia Hebraica Stuttgartensia prezintă: Bate păstorul şi se vor risipi oile [Zaharia 13:7].
26:31, 56], în Septuaginta apare forma de plural, „păstorii", în vreme ce Biblia Hebraica Stuttgartensia prezintă: Bate păstorul şi se vor risipi oile [Zaharia 13:7].
în Epistola lui Barnaba (100 d.Hr.) se spune: „Fiul
lui Dumnezeu pentru aceasta a venit în trup, ca să umple măsura păcatelor celor
care au prigonit de moarte pe prorocii Lui. Deci pentru aceasta a suferit. Că
zice Dumnezeu că de la ei vine rana trupului Lui: Când vor bate pe păstorul lor, atunci vor
pieri oile turmei [Zaharia 13:7]. El însuşi a voit să pătimească aşa; că trebuia să pătimească
pe lemn (adică pe cruce)."[31]
Sfântul Iustin îi aduce aminte iudeului Trifon că „tot
prin Profetul Zaharia s-a prorocit despre acest Hristos că El însuşi va fi
lovit şi că ucenicii Lui vor fi împrăştiaţi, ceea ce s-a şi întâmplat. Căci,
după răstignirea Lui, ucenicii care erau dimpreună cu El s-au împrăştiat până
ce El a înviat din morţi şi i-a convins că astfel s-a prorocit despre El, că
avea să pătimească. Şi astfel, fiind convinşi si ieşind în toată lumea, au
învătat acestea"[32].
Fericitul Ieronim atribuie lui Iisus Hristos cuvinte
precum acestea: „Patima Mea este după voia Ta, dar şi după voia Mea. Dorinţa
Ta este şi dorinţa Mea. Sminteala a fost necesară, dar vai de cel prin care
vine sminteala [cf. Matei 18:7] !"[33]
Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă: „Diavolul suflă cu
mai multă putere împotriva lor [a dascălilor — «.«.], ca cel ce în nimicirea
unora trage cu sine şi risipirea altora, adică risipirea turmei. Căci dacă ucide
oile, împuţinează turma; dar când pe păstor îl scoate din mijloc, desigur că
va vătăma turma întreagă. Deci, dacă diavolul lucrează lucruri mari printr-o
mică osteneală şi dacă vatămă totul printr-un singur suflet, tocmai de aceea
trebuie să ne îngrijim."[34]Iar
în altă parte îşi continuă ideea: „Hristos a vorbit şi despre trădător; a descoperit dinainte că îl vor
părăsi şi vor fugi cu toţii; Şi-a prevestit moartea. Voi bate păstorul şi se
vor risipi oile [Zaharia 13:7]. A prevestit cine va fi acela care se va lepăda de El,
când va face aceasta şi de câte ori. A prevestit totul clar, fară ambiguităţi
[...] A prevestit toate acestea - dovadă suficientă că avea putere şi că Ii era
cunoscut de mai înainte cele ce aveau să I se întâmple [...]."' De asemenea,
„Hristos ne mai arată totodată şi nouă ce fel de oameni erau ucenicii înainte
de răstignire şi ce fel de oameni au ajuns după răstignire. In timpul
răstignirii nici n-au putut să stea lângă El; dar după moartea Lui au ajuns puternici,
mai tari ca diamantul"[35].
Unul dintre imnele bisericeşti din Săptămâna Mare învaţă: „Doamne, răb-
dând toate, aşa ai zis celor fară de lege ce Te-au prins: De aţi şi rănit pe
păstorul şi aţi risipit cele douăsprezece oi [cf. Zaharia 13:7; Matei 26:31],
pe ucenicii Mei, tot aş fi putut să aduc înainte mai mult decât douăsprezece
legiuni de îngeri [cf. Matei 26:53]. Dar rabd îndelung, ca să se împlinească
cele ce am arătat vouă prin prorocii Mei, cele nearătate şi ascunse."[36]
9. Potrivnicul se va confrunta
cu Iisus Hristos [Zaharia 3:1-3; 4:6-7]
A. Şi mi-a arătat pe Iosua,
marele preot, stând înaintea îngerului Domnului, şi pe Satana, stând la
dreapta lui ca să-l învinuiască [Zaharia 3:1].
Sfântul Grigorie Teologul scrie: „Cu tăcere să se
cinstească apoi acele cuvinte pe care le spune despre Iosua, preotul cel
vestit, Preotul cel mare [cf. Zaharia 3:1-10], pe care, prin cuvânt, îl
dezbracă de haina cea murdară şi nevrednică şi-1 îmbracă cu haina cea
preoţească şi strălucitoare, ca şi cuvintele câte le spune prorocul că i le-a grăit
lui Iosua îngerul şi i le-a poruncit să le facă - că acestea se referă poate
la lucruri mai mari şi mai înalte decât la preoţi în general [cf. Evrei 7:23].
In afară de asta, nu mi se pare de mică însemnătate, nici vrednic de puţină
frică şi pază, nici faptul că diavolul stătea de-a dreapta iui Iosua, ca să i
se împotrivească [cf. Zaharia 3:1]"[37].
Sfântul Ambrozie scrie: ,Adam a uitat de porunca lui
Dumnezeu şi a împlinit voia şarpelui. Pentru aceasta, diavolul 1-a luat de mână
şi 1-a tras până ce 1-a apropiat de pomul cunoştinţei binelui şi răului, spre
a se înfrupta din ceea ce îi era oprit. In el, toţi oamenii au fost judecaţi,
iar de atunci potrivnicul s-a aşezat de-a dreapta oricărui om. După aceasta s-a
făcut blestemul rostit împotriva lui Iuda (Iscario- teanul): diavolul să stea de-a
dreapta lui
[Psalm 108:5]. Dacă blestemul acesta este aspru, vezi şi că binecuvântarea prin
care legăturile acestei cumplite afiirisanii sunt desfăcute este deosebit de
importantă. Pentru aceasta, Domnul Iisus, Care a luat asupră-Şi soarta omului
şi condiţia acestuia, 1-a aşezat pe diavol de-a dreapta Sa, aşa după cum citim
şi în cartea lui Zaharia [cf. Zaharia 3:1]. In felul acesta, unde
a fost moştenirea lui Adam, acolo S-a aşezat Hristos.
Ca un atlet de seamă, El i-a îngăduit Satanei să se aşeze
de-a dreapta Sa, ca să poată să-1 întreacă şi să-i spună: Piei, satano [Matei 4:10]. în felul acesta,
potrivnicul a fost doborât din locul său şi alungat; aşadar, ca să nu te
pomeneşti că diavolul s-a aşezat de-a dreapta ta, ascultă glasul Domnului, care
te cheamă: Vino după Mine! [Matei 9:9]."'
Fericitul Ieronim scrie: „Se
spune despre Iosua, marele preot, fiul lui Ioţadoc, al cărui nume înseamnă dreptul lui Dumnezeu, că era îmbrăcat cu veşminte
murdare (ca preînchipuire a Celui ce nu avea nici un păcat, însă a luat asupra
Lui toate păcatele noastre, iar de-a dreapta lui a stat Satan, vrăjmaşul) [cf.
Zaharia 3:1, 4]. Când întrecerea s-a încheiat şi victoria a fost adjudecată,
acestuia i
se spune: Dezbrăcaţi-l de veşmintele cele murdare! Şi i-a zis lui: Iată, ţi-am
iertat fărădelegile şi te-am îmbrăcat cu veşmânt deprăznuire! [Zaharia 3:4] "[38]
Fericitul Ieronim sugerează că ar trebui „să ne rugăm lui Dumnezeu ca El să Se
aşeze de-a dreapta noastră, iar Diavolul să fie pus de-a stânga. Cunoscut ne
este ceea ce stă scris în Cartea lui Zaharia [Zaharia 3:1]. Dacă Diavolul
stă de-a dreapta lui Dumnezeu [...], este pentru a-I sta împotrivă prin cuvânt
de acuzare; cu alte cuvinte, acesta se trudeşte să se împotrivească dreptei
lui Iisus Hristos Dumnezeu [...]. în Cartea lui Zaharia, Diavolul vrea să se lupte cu
dreapta lui Iosua [...], iar aceasta era pe când veşmintele lui Iosua erau
murdare [Zaharia 3:4] ."[39]Şi,
ceea ce de fapt este încă şi mai important: „Diavolul se afla de-a dreapta Lui
nu pentru păcatele Lui, ci din pricina veşmintelor Lui murdare."[40]
Venerabilul Beda susţine că
prezicerile prorocilor arată toate îndeolaltă că numele Său - adică al
Hristosului - este Iisus: „Şi Zaharia, la rândul său, atunci când vorbeşte
despre o ispitire, în care ispitire a biruit asupra Diavolului, spune: Şi mi-a arătat pe Iosua,
marele preot, [...] şi pe Satana, stând la dreapta lui ca să-l învinuiască [Zaharia 3:1] ."[41]
B. Şi a zis Domnul către Satana:
„ Ceartă-te pe tine Domnul, diavole, ceartă-te pe tine Domnul, Cel care a ales
Ierusalimul!Acesta nu este el, oare, un tăciune scos din foc?" [Zaharia 3:2]
Fericitul Ieronim ne mustră cu următoarele cuvinte:
„Atunci când Mihail Arhanghelul, pe când se împotrivea diavolului, certându-se
cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă acestuia nici un fel de
acuzaţie, nu 1-a judecat nici măcar pentru hulă, ci a zis: Să te certe pe tine
Domnul!
[Iuda 9] Şi în Cartea lui Zaharia citim despre ceva asemănător
cu aceasta: Ceartă-tepe tine Domnul, diavole, ceartă-te pe tine Domnul, Cel care a
ales Ierusalimul! [Zaharia 3:2]
Prin urmare, şi noi trebuie să ne rugăm ca aceia care
nu primesc să fie mustraţi de prietenii lor să aibă parte de cearta lui
Dumnezeu. Insă atunci când Mihail rosteşte: Să te certe pe tine
Domnul!
[Iuda 9] şi, asemenea lui, Zaharia Prorocul, să vedem numai dacă Domnul îl
ceartă sau nu. Iar de-1 ceartă, să luăm aminte la felul cum o face [...].
Bunătatea lui Dumnezeu nu cunoaşte margini - dar tot aşa se poate spune şi
despre asprimea Lui. Cât despre noi, noi să căutăm a le săvârşi pe toate cu
bună socoteală, chiar de este vorba despre băutul vinului, şi prin cuvânt
cumpănit; să nu cutezăm a face de ocară nici măcar un singur suflet. Să ne
ferim, cu frică de Dumnezeu, de la a face pe cineva de ocară, având mereu înaintea
ochilor minţii noastre cuvântul: Dar Mihail Arhanghelul, când se împotrivea
diavolului, certându-se cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă
judecată de hulă, ci a zis: Să te certe pe tine Domnul! [Iuda 9] Sau cel de mai
înainte:
Asemenea deci şi aceştia, visând, pângăresc trupul, leapădă stăpânirea şi
hulesc măririle (cereşti) [Iuda 8]."[42]
C. Şi mi-a vorbit iar şi a zis:
Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel: Nu prin putere, nici prin tărie,
ci prin Duhul Meu — zice Domnul Savaot. Ce eşti tu, munte înalt? înaintea lui
Zorobabel devii o câmpie. Şi el va smulge piatra din vârf în strigătele mulţimii:
Har, har, peste ea! [Zaharia 4:6-7]
Sfântul Grigorie Teologul ne spune că „cel ce se împotriveşte slavei
lui Dumnezeu este numit munte înalt [Zaharia 4:7] şi Leviathan (chitul cel mare) [cf. Iov
3:8; 40:20] şi stăpân ai fiarelor celor din adâncurile mării - în vreme ce
Hristos este numit Miel [Isaia 53:7], Piatră de mare preţ [Matei 13:46]... sau altele
asemenea"[43].
10. Iisus Hristos va lua asupra Lui păcatele noastre [Zaharia 3:4-5] Şi a răspuns
şi a zis celor care stăteau înaintea lui: „Dezbrăcaţi-l de veşmintele cele
murdare!" Şi i-a zis lui: „Iată ţi-am iertat fărădelegile şi te-am
îmbrăcat cu veşmânt de prăznuire!" Şi a mai zis: „Puneţi mitră curată pe
capul lui!" Şi ei i-au pus mitră curată pe cap şi l-au înveşmântat, iar
îngerul Domnului sta de faţă [Zaharia 3:4-5].
Sfântul Ciprian învaţă că „Hristos trebuie să vină
smerit, la început, chip de rob luând, [...] după cum citim şi la Zaharia
Prorocul [cf. Zaharia 3:1-5]"'. Iar Sfântul Efrem Şirul, lăudând pe Domnul
Hristos, arată: „Slavă Aceluia Care [...] S-a dezbrăcat şi a luat asupra Lui
acoperămintele noastre murdare [Zaharia 3:3]!"[44]
într-o omilie referitoare la Botezul Domnului, Sfântul
Grigorie de Nyssa (cca 335-cca 395) remarcă la rândul său modul cum prorocirile
lui Zaharia ne învaţă prin ilustrări figurative, prin intermediul lui Iosua
fiul lui Ioţedec, care e îmbrăcat în veşmânt murdar, iar apoi este împodobit
cu odăjdii curate şi strălucitoare [cf. Zaharia 3:4-6]. Astfel, Domnul nostru
Iisus Hristos S-a întrupat şi a luat chip de rob. „Zaharia ne învaţă în mod
figurat că, într-adevăr, prin Botezul lui Iisus, noi toţi suntem curăţiţi de
păcate, ca şi cum ne-am dezbrăca de un veşmânt murdar şi ponosit şi suntem
îmbrăcaţi în cea mai sfântă şi mai luminoasă haină a reînnoirii."[45]
„Fiul lui Dumnezeu cel adevărat [...] este mai înainte
vestit cu numele Său - spune Sfântul Ambrozie. De asemenea, în Cartea lui Zaharia se mai spune: Iată, Eu îl aduc pe
servul Meu, Răsăritul [Zaharia 3:8][46].
Chiar dacă purta veşminte maculate din pricina păcatului, Soarele dreptăţii
era în continuare împodobit cu splendoarea dumnezeirii Sale [...]. Ce am putea
spune mai mult? [...] Că pentru noi a luat asupră-Şi neputinţele noastre, spre
a le îndepărta de la noi. S-a făcut tuturor toate, spre îndreptare [...]. A
luat chip de rob, spre a ne reda libertatea; a luat asupra Lui păcatele
noastre, pentru a curăţi toate păcatele lumii. S-a făcut rob, păcat, vrednic
de ocară, ca să te izbăvească pe tine de ocară, la judecata din urmă. El a luat
asupra Lui ocara cuvenită ţie [...]. De ocară S-a făcut pe Cruce, pentru ca tu
să ai parte de binecuvântare în împărăţia lui Dumnezeu."[47])
Într-altă parte afirmă: „Prin gura lui Isaia Prorocul
ni s-a descoperit că tot omul trebuie să se cureţe prin Patima Mântuitorului,
care, asemenea cărbunelui, trebuie să cureţe toate păcatele noastre; la
fel citim şi la Zaharia: Acesta nu este el, oare, un tăciune scos din foc? [Zaharia 3:2] Şi despre Iisus
se vorbeşte aici, îmbrăcat în veşminte murdare [cf. Zaharia 3:3] "[48]
La care adaugă următorul comentariu: „Pentru ca ştiut să-ti fie că taina
mântuirii celei de obşte ni s-a descoperit nouă prin proroci, ia aminte şi la
cuvântul acesta: Iată, El ţi-a
iertat fărădelegile! [cf. Zaharia 3:4]; aceasta nu
înseamnă că Hristos a dat la o parte păcatele Sale, căci El este fară de păcat,
ci înseamnă că, în trupul lui Hristos, tot neamul omenesc se poate elibera de
păcat."[49]
Iar mai departe evidenţiază: „Ce alta ar putea să însemneze veşmântul acela
murdar, dacă nu tocmai faptul că El Se îmbracă în trup?"[50]
Fericitul Ieronim, la rândul său, consideră că „Iosua, fiul lui Ioţedec
şi arhiereu, deşi preînchipuie pe Mântuitorul, pe Cel ce a luat asupra Lui
păcatele noastre şi i-a adus la Sine, în Biserica Sa, pe cei născuţi între
neamuri, cu toate acestea, potrivit cu litera Scripturii, este reprezentat ca
având veşmintele murdare, după urcarea în treapta preoţiei, şi cu diavolul
stând de-a dreapta lui; iar veşmintele îi devin, ulterior, albe şi
imaculate"[51].
Şi încă: ,Atunci când Iisus a fost îmbrăcat în veşminte murdare, El purta
păcatele noastre; era înfa- şurat în peticele patimilor noastre; pentru aceasta
vedem că Diavolul este de-a dreapta Sa."[52] De
asemenea, mai notează: „Cât Domnul Iisus are veşmintele murdare, atât stă
Divaolul de-a dreapta Lui; cât El poartă asupra Lui păcatele noastre, atât Ii
stă Diavolul împotrivă, prin păcatele noastre. Dar, cât ce Zaharia spune: Dezbrâcaţi-L de
veşmintele cele murdare şi îmbrâcaţi-L cu veşmânt de prăznuire! [cf. Zaharia 3:4-5], de îndată
El Se adresează Diavolului şi îi spune: Ceartă-te pe tine Domnul,
Diavole, ceartă-te pe tine Domnul, Cel care a ales Ierusalimul! [Zaharia 3:2]"[53]
11. Vremea judecării şi
rătignirii Domnului Hristos [Zaharia
14:6-7]
În vremea aceea nu va mai fi lumină, ci frig şi ger.
Vafi o zi deosebită pe care Domnul singur o ştie; nu va fi nici zi şi nici noapte,
ci în vremea serii vafi lumină [Zaharia 14:6-7].
Sfântul Chiril al Ierusalimului ne atrage atenţia
asupra faptului că, atunci când a fost răstignit Hristos, „judecata Lui s-a
făcut noaptea şi, pentru că era răcoare, un foc de cărbuni s-a aprins [cf. Ioan
18:18]. A fost răstignit în ceasul al treilea; iar de la ceasul al şaselea.s-a
făcut întuneric, până la ceasul al nouălea [cf. Matei 27:45]; dar de la ceasul
al nouălea s-a făcut lumină din nou. Nu s-a scris oare şi despre acestea?
Iată, Prorocul Zaharia spune: In vremea aceea nu va mai fi lumină, ci frig şi ger [Zaharia 14:6] - frigul din
pricina căruia Petru s-a apropiat de foc, ca să se încălzească. Va fi o zi deosebită pe
care Domnul singur o ştie; nu va fi nici zi şi nici noapte, ci în vremea serii
va fi lumină
[Zaharia 14:7].
Cum adică, Domnul nu ştie toate zilele? Zile sunt multe, însă Aceasta este ziua pe
care a facut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea [Psalm 117:24]. Va fi o zi deosebită pe
care Domnul singur o ştie; nu va fi nici zi şi nici noapte [Zaharia 14:7]. Ce poate să
însemne cuvântul acesta obscur, pe care prorocul îl propovăduieşte? Cum adică
nu va fi, atunci, nici zi, nici noapte? Ce nume am putea să-i găsim? Evanghelia
înţelege aceasta, raportând-o la eveniment. Nu a fost o zi, pentru că soarele
nu şi-a urmat cursul său firesc, de la răsărit până la apus; căci de la ceasul
al şaselea, până la al nouălea, a fost întuneric, miezul zilei fiind. Prin
urmare întunericul fost-a amestecat. Dar întunericul 1-a numit Dumnezeu, noapte
[cf. Facerea 1:5]. Prin urmare nu a fost nici zi, nici noapte, pentru că nici
nu a fost pe deplin lumină - ca să o putem numi ziuă, dar nici nu a fost cu
totul întuneric - ca să o putem numi noapte; iar după ceasul al nouălea,
soarele a strălucit din nou pe cer. Dar şi aceasta o prevesteşte prorocul; căci după ce spune că nu va fii nici zi şi
nici noapte,
el adaugă: în vremea serii va fi lumină [Zaharia 14:7]. Vezi claritatea cuvântului profetic?
înţelegi adeverirea celor scrise mai înainte?"[54] Pe
lângă aceasta, trebuie să menţionăm şi cele scrise de către Eusebiu: „Nu era
zi, din pricina întunericului de la amiază; dar nu era nici noapte, din pricina
luminii care a venit după aceea, ceea ce se arată prin cuvântul: în vremea serii vafi.
lumină
[Zaharia 14:7]."[55]
Sfântul Afraat (începuturile secolului al IV-lea) ne
spune că „atunci când Hristos a fost spânzurat pe lemn, de mâini, şi I-au fost
găurite mâinile şi picioarele cu piroanele care L-au lipit de cruce, şi toate
oasele Lui au strigat că în ziua aceea semn nemaivăzut se va arăta pe pământ,
anume că lumina se va preface în întuneric chiar în miezul zilei, după cum mai
înainte a vestit Zaharia Prorocul [cf. Zaharia 14:7]. Deci care este ziua
însemnată cu aceasta, că nu era nici zi, nici noapte, iar în vremea serii era
lumină? De bună seamă, ziua când Domnul a fost răstignit, căci în miezul acelei
zile s-a făcut întuneric şi în seara acelei zile s-a făcut lumină. Şi tot Zaharia spune: In vremea aceea nu va
mai fi lumină, cifirigşiger [Zaharia 14:6]. După cum bine ştim, în ziua când
fost-a El răstignit, a fost frig, astfel încât şi-au aprins foc de cărbuni ca
să se încălzească, iar Simon s-a apropiat şi a şezut în mijlocul lor [cf.
Marcu 14:54]"[56].
Într-altă parte, Sfântul Afraat vorbeşte despre Hristos ca despre o
lampă, spunând că, deşi „lumina acesteia a strălucit, totuşi ei nu L-au căutat
pe Domnul Dumnezeul lor. Dar ea a strălucit întru întuneric, iar întunericul
nu a cuprins-o. Iar lampa a fost pusă pe lampadar şi cei ai casei nu i-au
văzut lumina. Dar ce înseamnă aceasta, că lampa a fost pusă pe lampadar? De
bună seamă, faptul că Hristos a fost înălţat pe Cruce. Pentru aceasta, casa
toată s-a întunecat, pentru ei. Căci atunci când L-au răstignit pe Cruce,
lumina s-a făcut întuneric pentru ei şi a strălucit pentru cei dintre neamuri,
întrucât din ceasul al şaselea al acelei zile când L-au răstignit şi până la
ceasul al nouălea pământul lui Israel a fost acoperit de întuneric. Soarele a asfinţit
în miezul zilei, iar pământul s-a întunecat pe când trebuia să fie lumină,
după cum scrie Zaharia Prorocul"[57].
12. Va fi străpuns şi doborât [Zaharia 12:10; 13:7]
Atunci [...] îşi vor aţinti
privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns şi vor face plângere asupra
Lui, cum se face pentru un fiu unul născut şi-L vor jeli ca pe cel întâi născut [Zaharia 12:10; cf.
Ioan 19:37]. Şi încă: Sabie, deşteaptă-te împotriva păstorului Meu, împotriva
tovarăşului Meu, zice Domnul Savaot [Zaharia 13:7].
Sfântul Hipolit vorbeşte despre
ziua când Domnul şi Dumnezeul nostru Se va întoarce. „Atunci, fiul pierzării va
fi scos înainte, el, batjocoritorul şi pâ- râşul, laolaltă cu demonii şi cu
slujitorii lui, va fi adus de către îngeri neînduplecaţi şi nemitarnici. Şi
aceştia îi vor da pe ei focului celui veşnic şi viermelui celui neadormit şi
întunericului de afară. Iar poporul evreilor îl va vedea cu chip de om, aşa cum
S-a arătat El atunci, în vremea când S-a întrupat din Fecioara, iar ei L-au
răstignit. Şi le va arăta lor urmele cuielor, în mâinile şi în picioarele Lui;
şi le va mai arăta rana de suliţă, din coastă, şi capul rănit de spinii din
cunună şi cinstita Sa Cruce.
Atunci, o dată pentru totdeauna
- continuă Sfântul Hipolit -, poporul evreilor va cunoaşte toate acestea şi
toţi vor plânge şi se vor tângui, după cum mărturiseşte şi prorocul: îşi vor
aţinti privirile asupra Lui, pe Care ei L-au străpuns [cf. Zaharia 12:10; cf.
Ioan 19:37]; dar nimeni nu le va sări într-ajutor şi nimeni nu va fi cuprins de
milă, pentru că ei nu se pocăiesc şi nici nu se întorc de la fărădelegile lor.
Drept pentru care se vor duce la pedeapsa cea veşnică, dimpreună cu demonii şi
cu pârâşul."[58]
Sfântul Ciprian interpretează
acest loc din Profetul Zaharia astfel: „îşi vor aţinti privirile
înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns [Zaharia 12:10] - este o prorocie referitoare la
faptul că Hristos va fi răstignit pe Cruce."[59]
Sfântul Ioan Gură de Aur arată
că „Sfânta Scriptură ne destăinuie de ce fel de moarte va muri Hristos, anume
că este o moarte a trupului, despre care Scriptura vorbeşte în mai multe
locuri. Căci străpuns-au mâinile Mele şi picioarele Mele [Psalm 21:18] - spune El, apoi
adaugă:
Vor privi la Acela pe Care L-au împuns [Ioan 19:37; Zaharia 12:10]. Şi în multe alte locuri
se vorbeşte [...], astfel încât, parte prin cuvânt, parte prin preînchipuire,
încetul cu încetul să ajungem a înţelege [...] că a fost omorât în trup, a
fost ucis pentru păcatele noastre"[60].
Sfântul Chirii al Alexandriei
scrie: „Fiinţele acestea nenorocite vor privi la El, la Cel pe care ei L-au
batjocorit şi L-au spânzurat pe lemnul Crucii. II vor vedea încununat cu slava
cea cerească; şi, ca răsplată cuvenită pentru răutatea lor şi pentru cele ce
au făcut, vor cădea în adâncul pierzării. Cele ce ţin de Mine, spune El, au un
sfârşit, şi anume cele ce ţin de suferirea patimilor şi a morţii în trup. Iar
atunci, toate acestea care au fost prorocite prin prorocii din vechime li se
vor face acelora care L-au omorât."[61]
13. Sinagoga iudeilor [Zaharia 11:1-3, 6, 8; 12:11]
A. Deschide, Libane, porţile
tale, ca focul să mistuie cedrii tăi! [Zaharia 11:1] Sfântul Chirii al Alexandriei, într-o
omilie la Evanghelia după Sfântul Luca [cf. Luca 13:7-9], spune.că „Hristos
compară sinagoga iudeilor cu un smochin, căci adeseori Scriptura îi aseamănă
pe ei cu diverse plante, cum ar fi de pildă viţa-de-vie [cf. Osea 10:1],
măslinul [cf. Ieremia 11:16] sau chiar cu pădurea [...]. Iar un altul dintre
proroci, comparând-o cu Muntele Liban, spune: Deschide, Libane, porţile
tale, ca focul să mistuie cedrii tăi! [Zaharia 11:1]. Căci pădurea care a fost în Ierusalim
- adică locuitorii cetăţii, atât de mulţi, încât era cu neputinţă să-i numeri -
a fost mistuită de foc. După cum spuneam aşadar [...], Domnul Hristos Se
foloseşte de imaginea smochinului, pentru a vorbi despre sinagoga
iudeilor"[62].
B.
Pedepsirea pilduitoare a lui Israel: Vaită-te, chiparosule,
căci a căzut cedrul şi cei mai falnici s-au prăbuşit la pământ. Văitaţi-vă,
stejari ai Vasanului, căci a căzut pădurea cea deasă [Zaharia 11:2], Sfântul
Grigorie Teologul se referă la pilda acestor arbori într-un cuvânt referitor
la duşmanii lui Israel, care, spune el, ar fi trebuit să manifeste compasiune
atunci când necazul s-a abătut peste Iosif [cf. Amos 6:4-6]. Ar fi trebuit să-i
trateze cu blândeţe pe cei loviţi de năpastă înaintea lor, şi atunci, arătând
milă faţă de ei, ar fi avut şi ei parte de milă, la rândul lor. Ar fi trebuit
să se vaiete urmând pilda chiparosului, care a plâns la căderea cedrului [cf.
Zaharia 11:2], şi să fie cu luare-aminte, să înveţe ceva de folos de pe urma
pedepsei care a căzut peste vecinii lor şi astfel să-şi îndrepte căile şi
viaţa, profitând de faptul că sunt avantajaţi prin aceea că ei au posibilitatea
să tragă învăţăminte din cele întâmplate altora, în loc să fie ei în postura de
a le da pildă acelora[63].
Intr-altă parte, Sfântul Grigorie de Nazianz reia tema aceasta şi spune: „Să
te vaieţi, chiparosule, căci cedrul a căzut [cf. Zaharia 11:2]! Să ia ei aminte
la nenorocirea aproapelui şi să înţeleagă că săracul nu va fi trecut cu vederea
până la capăt [cf. Psalm 9:18] ."[64]
C. Se aude vaietul
păstorilor, căci mândrele lor păşuni au fost pustiite; se aude răgetul puilor
de leu, căci bogăţia desişurilor Iordanului a fost pârjolită [Zaharia 11:3]. Sfântul Chirii
al Alexandriei interpretează aceste cuvinte ale lui Zaharia spunând: „Prin puii
de lei, mândria Iordanului, se referă la mai marii sinagogii iudeilor, care, ca
o dreaptă răsplată pentru felul cum s-au purtat cu Hristos, au parte de vaiete,
împreună cu părinţii şi copiii lor. Căci aceştia vor fi trecuţi prin foc şi
prin sabie, Templul din Ierusalim va fi distrus, iar cetăţile de pe cuprinsul
Iudeii vor fi părăsite şi lăsate în paragină. Aceasta a fost soarta lor. O,
Hristoase, mântuieşte-ne pe noi!"[65]
D.
Si Eu nu Mă voi mai îndura de locuitorii tării, zice
Domnul. Iată că Eu voi da pe oameni, pe fiecare în mâinile vecinului său şi ale regelui
său şi vor pustii ţara şi nu-i voi scăpa din mâinile lor [Zaharia 11:6].
Sfântul Grigorie Teologul spune: „Dar cine este atât de curajos şi cu suflet
de diamant, ca să nu se cutremure şi să nu se înţelepţească singur, când aude
cuvintele acelea prin care Zaharia mustră şi învinuieşte cu înverşunare pre
preoţi?
Glasul păstorilor ce plâng, spune prorocul, pentru că s-a dus măreţia
lor; glas de lei ce urlă că au păţit acestea [Zaharia 11:3].
Profetul aproape că aude plânsetele lor, ca şi cum i-ar fi în faţă; şi plânge
şi el cu cei ce suferă. Iar puţin mai jos, pe un ton mai mustrător şi mai
aspru, spune:
Paşteţi oi date spre junghiere! Cei care le cumpără lejunghie şi nu le pare
rău; iar cei ce le vând spun: Binecuvântat să fie Dumnezeu, că ne-am
îmbogăţit! Şi păstorii lor nu suferă deloc din pricina lor. De aceea nu voi mai
cruţa nici Eu pe cei ce locuiesc pământul, zice Domnul Atotputernicul [Zaharia 11:4-6]
,"[66]
E. Şi într-o lună am stârpit
pe cei trei păstori... [Zaharia 11:8]. Fericitul Ieronim scrie: „Moise a
murit în pustie; Aaron a murit şi el; Miriam a murit. Iar acum ia aminte la
cele scrise de către Prorocul Zaharia: într-o lună am stârpit pe
cei trei păstori [Zaharia 11:8]. Au murit aceştia, pentru că nu le-a fost îngăduit să
intre în pământul făgăduinţei."[67]
F. Şi am grăit: „Nu vă mai
pasc! Cea care este de murit să moară, cea de pierit să piară, iar oile care
vor mai rămâne să se sfâşie între ele!" [Zaharia 11:9] Sfântul Chirii
al Alexandriei, vorbind despre problema căderii poporului lui Israel din harul
legământului cu Dumnezeu, arată următoarele: „Hotărârea sfântă, înţeleaptă şi
dreaptă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, i-a ridicat în această cinste pe
păgâni. Iar pe Israel, vedem bine, 1-a îndepărtat de la Sine, de la iubirea şi
de la bunăvoinţa Lui. Căci aceasta aflăm că le-a spus lor răspicat Păstorul
cel mai mare, prin gura unuia dintre proroci: Şi aşa am hotărât - spune El -,
că nu vă mai pasc, pentru ca acela care este de murit să moară, acela care este
de pierit să piară, iar cei rămaşi să se sfâşie cu sălbăticie unii pe alţii [cf.
Zaharia 11:9]."[68]
G. In ziua aceea, plângerea
în Ierusalim va fi foarte mare, ca plângerea pentru crângul de rodii tăiat în
câmpie
[Zaharia 12:11][69].
într-o omilie la Luca 3:9, Sfântul Chirii al Alexandriei scrie: „Acest
binecuvântat şi fericit Botezător le propune spre meditaţiei udeilor încă un cuvânt: Acum, securea este la
rădăcina copacului [cf. Luca 3:9]. Dar, prin secure, aici trebuie să înţelegem mânia ascuţită şi dreaptă
a lui Dumnezeu-Tatăl, revărsată asupra iudeilor din pricina răutăţii pe care au
manifestat-o faţă de Hristos, precum şi din pricina violenţei lor cu totul
lipsită de ruşine; căci mânia lui Dumnezeu s-a abătut asurpa lor aşa ca o secure. Aceasta ne
lămureşte Prorocul Zaharia, când spune: plângerea în Ierusalim
va fi foarte mare, ca plângerea pentru crângul de rodii tăiat în câmpie [Zaharia 12:11]. Dar observăm
că nu spune că securea a lovit în rădăcina copacului, ci la rădăcină, ceea ce înseamnă foarte aproape de rădăcină. Căci ramurile au
fost tăiate, dar planta nu a fost smulsă din rădăcină; căci o rămăşiţă a fost
mântuită şi nu a pierit cu totul."[70]
14. învierea [Zaharia 9:11]
Iar pentru tine, pentru
sângele legământului tău, voi da drumul robilor tăi din fântâna fară apă [Zaharia 9:11].
Sfântul Chirii al Ierusalimului
învaţă că prorocia aceasta se referă la Hristos: „Această prorocire înseamnă
pur şi simplu că, la înviere, mormintele se deschid, iar cei morţi
înviază, pentru lucrarea Acelui care a fost între cei morţi slobod [Psalm 88:4], El i-a trimis
înainte, scoţându-i din fântâna cea fară de apă [cf. Zaharia 9:11], pe aceştia
care fuseseră robi morţii. Să nu te ruşinezi, aşadar, de Cel ce a fost
răstignit."[71]
într-o omilie la Evanghelia după Sfântul Matei [Matei
28:1-10], Venerabilul Beda vorbeşte şi despre îngerii care au vestit învierea
lui Hristos din mormânt, spunând: „îngerul stătea pe piatra cu care închisese
mormântul, dar care fusese dată la o parte, pentru a ne învăţa prin aceasta că
Hristos a sfarâmat şi a biruit cu puterea Sa asupra tuturor locurilor acelora
întunecate şi i-a ridicat împreună cu Sine spre locurile cele pline de lumină
ale Raiului, pe toţi ai Săi pe care i-a aflat închişi acolo, după cuvântul
prorocului, care spune: pentru tine, pentru sângele legământului tău, voi da
drumul robilor tăi din fântâna fară apă [Zaharia 9:11]."[72]
Un imn de la Duminica Floriilor ne învaţă: „Liberează, dezleagă-ţi,
Sioane, pe legaţii tăi [cf. Isaia 42:7], şi-i scoate din groapa cea fară de apă
a necunoş- tinţei [cf. Zaharia 9:11]; şi cu stropirea dumnezeiescului sânge, să
se înnoiască poporul."[73]
15. Hristos pe Muntele
Măslinilor [Zaharia 13:6; 14:4]
A. Şi în vremea aceea se vor
sprijini picioarele Lui pe Muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului,
la răsărit; iar Muntele Măslinilor se va crăpa în două de la răsărit la apus şi
se va face o vale foarte mare şi jumătate din munte se va da înapoi către miazănoapte şi
cealaltă jumătate către miazăzi [Zaharia 14:4; cf. Faptele Apostolilor 1:9-12], Locul
acesta este rânduit spre lectură în biserici, cu ocazia praznicului înălţării
Domnului. Sfântul Chirii al Ierusalimului afirmă că este un semn care indică
locul unde stă Regele.[74]
B.
Şi dacă va fi întrebat: „De unde ai rănile acestea la
mâini?" El va răspunde: „Am fost lovit în casa prietenilor mei!" [Zaharia 13:6], Sfântul Chirii
al Alexandriei, referindu-se la înălţarea Domnului, ne spune că, atunci când
Unul-Năs- cut, Fiul lui Dumnezeu, S-a înălţat la ceruri având trupul cu Sine,
aceasta a fost ca un nou semn pe cer. Iar „cetele îngereşti s-au minunat când
au văzut că împăratul pământului, Stăpânul celor din înalturi, are chip
asemenea cu omul. Atunci au întrebat: Cine este acesta, care
vine din Edom
(prin Edom se înţelege pământ) în roşeaţa hainelor sale din Bosfor (prin care se înţelege trup sau carne), atât de mândru
în veşmântul Său...? [Isaia 63:1]. Iar prin Bosfor trebuie să înţelegem,
aici, fie trup, fie patimă, fie amărăciune. Apoi, îngerii au mai întrebat:
Ce sunt rănile acestea din palmele Tale? Iar El le-a răspuns: Am fost lovit în casa prietenilor
mei!"
[Zaharia 13:6]. Şi tot aşa cum a făcut şi cu Toma, care s-a îndoit, împlinind
în felul acesta rânduiala mântuirii după înviere, i-a arătat semnele cuielor în
palmele Lui şi 1-a chemat să-şi pună mâna şi să-I vadă rana de suliţă din
coastă [cf. Ioan 20:26-28]; tot astfel, când a fost în ceruri, i-a încredinţat
pe sfinţii Săi îngeri că mult iubitul Său popor Israel fost-a pe bună dreptate
lepădat şi îndepărtat. Pentru aceasta, le-a arătat lor veşmântul Său înroşit
cu sânge şi rănile din mâini, iar aceasta nu pentru că erau răni ce nu puteau
fi trecute cu vederea - căci, atunci când a înviat din morţi, El a pus capăt la
toată stricăciunea şi tot ceea ce ţine de aceasta -, ci pentru ca, după cum însuşi a
spus:
înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin
Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri, după sfatul cel din veci,
pe care El l-a împlinit în Hristos Iisus, Domnul nostru [Efeseni 3:10-11]. Căci, tot
aşa ca şi atunci când, după ce S-a sculat din morţi, cu bun înţeles S-a arătat
El lui Toma şi l-a chemat să vadă urmele cuielor şi rana suliţei [cf. Ioan
20:26-28], la fel şi atunci când S-a înălţat la ceruri, El S-a vădit întru
totul sfinţilor îngeri, ca să le fie spre mărturie că pe bună dreptate Israel a
fost alungat şi lepădat din înrudirea cu Domnul. Pentru aceasta, El a arătat
veşmântul Său pătat cu sânge şi rănile din mâini, şi nicidecum pentru că nu
S-ar fi putut tămădui de ele. Căci atunci când a înviat din morţi, El a pus
capăt stricăciunii, iar odată cu aceasta şi rănilor. însă pe acestea le-a
păstrat, întru înţelepciunea dumnezeiască, spre descoperire prin Biserică, precum a spus: Pentru ca înţelepciunea
lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică,
începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri, după sfatul cel din veci, pe care El
l-a împlinit în Hristos Iisus, Domnul nostru [Efeseni 3:10-11] - după cum
spune Sfântul Apostol Pavel în epistolă."1
16. Pogorârea Sfântului
Duh [Zaharia 12:10]
Atunci voi vărsa peste casa lui Davidşi peste
locuitorii Ierusalimului duh de milostivire şi de rugăciune, şi îşi vor aţinti
privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns, şi vor face plângere asupra
Lui, cum se face pentru un fiu Unul-Născut şi-L vor jeli ca pe cel întâi născut [Zaharia 12:10]. Sfântul Beda
Venerabilul menţionează faptul că Hristos a făgăduit că Duhul Sfânt va fi dat
de către Tatăl celor care îl cer, căci fie că ne rugăm să avem parte de
credinţă tare, de nădejde, de dragoste sau de oricare altele dintre bunătăţile
cele cereşti, nici una dintre acestea nu poate să rămână întru noi altfel decât
prin lucrarea darului Sfântului Duh. Pentru aceasta, acelaşi Duh este numit de
către Isaia: Duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, al sfatului şi al tăriei,
al cunoaşterii şi al evlaviei, al fricii de Dumnezeu [cf. Isaia 11:2-3]; iar
într-alt loc este numit Duhul iubirii şi al păcii [cf. II Corinteni 13:11] şi
Duh de milostivire şi de rugăciune [cf. Zaharia 12:10]. Fără îndoială că orice
virtute am avea, orice bine am lucra - toate acestea sunt daruri pe care le
primim prin îngăduinţa şi cu purtarea de grijă a Duhului Sfânt."[75]
17.
Misiunea
Sfinţilor Apostoli [Zaharia 12:6]
In ziua aceea voi face pe conducătorii lui Iuda ca un
vas cu jeratic în mijlocul lemnelor şi o torţă aprinsă într-un stog de snopi;
şi ei vor mistui, la dreapta şi la stânga, toate popoarele dimprejur, şi
Ierusalimul va fi locuit şi mai departe pe locul lui, în Ierusalim [Zaharia 12:6]. Sfântul Chirii
al Alexandriei observă cu privire la aceasta că „Domnul Dumnezeu le-a dat
poruncă Sfinţilor Apostoli în cuvinte precum acestea: Drept aceea, mergând,
învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă [Matei 28:19-20]. Iată aşadar,
vezi bine, că focul acela dumnezeiesc s-a răspândit printre toate neamurile,
purtat fiind de către Sfinţii Apostoli. Despre aceasta vorbeşte Hristos, prin
gura Prorocu- lui Zaharia [cf. Zaharia 12:6], şi anume despre Sfinţii Apostoli
şi Evanghelişti: căci aşa precum focul, ei au cuprins toate popoarele şi le-au
mistuit, la dreapta şi la stânga, peste tot pământul, aprinzându-i pe toţi
oamenii, care mai înainte se aflau reci şi pătimiseră moarte din pricina
păcatului şi a neştiinţei"[76].
18.
Neamurile sunt
adunate într-un singur popor sfânt
[Zaharia 2:11]
Şi multe neamuri se vor alipi
de Domnul în ziua aceea şi îmi vor fi Mie popor
şi voi
locui în mijlocul tău, ca să ştii că Domnul Savaot m-a trimis la tine [Zaharia 2:11], Creştinii sunt
poporul sfânt, pe care i 1-a făgăduit Dumnezeu lui Avraam. Ei au primit nume
după numele lui Avraam. Acestea zice Sfântul Iustin Martirul către iudeul
Trifon: „După ce Dreptul Acela a fost ucis, noi [creştinii] am înflorit ca un
alt popor şi am răsărit spice noi şi înfloritoare, după cum au spus prorocii: Şi vor alerga neamuri
multe la Domnul, în ziua aceea, drept popor şi se vor sălăşlui în mijlocul
întregului pământ [Zaharia 2:11]. Iar noi nu numai că suntem popor, dar suntem şi popor
sfânt, după cum am arătat mai înainte [...]. Deci noi nu suntem un popor
vrednic de dispreţuit şi nici un trib barbar [...], ci pe noi ne-a ales
Dumnezeu şi S-a făcut vădit celor ce nu au întrebat de El."[77]
19.
Hristos ia chip
în omul cel credincios [Zaharia 9:10]
El va nimici carele din Efraim, caii din Ierusalim şi
arcul de război va fi frânt. El va vesti pacea popoarelor şi împărăţia Lui se
va întinde de la o mare până la cealaltă mare şi de la Eufrat până la marginile
pământului [Zaharia 9:10].
Sfântul Ambrozie atrage atenţia asupra faptului că „tot omul se va
ridica asupra aproapelui său cu sabia, care este cuvântul pătrunzător până la
despăr- ţitura sufletului şi duhului [cf. Evrei 4:12], spre a distruge tot ceea
ce-i stă împotrivă: carele din Efraim, caii din Ierusalim, după cum spune
Zaharia Profetul [cf. Zaharia 9:10]. Şi aşa va fi pacea peste toate patimile
trupului care nu se împotrivesc una alteia şi peste minţile necredincioşilor
care nu-şi stau împotrivă, încât Hristos va lua chip în toţi şi va aduce jertfa
Tatălui, din toate inimile care I se vor supune Lui [cf. I Corinteni
15:28]"'.
20. Poporul lui Dumnezeu este
comparat cu nişte pietre care se rostogolesc [Zaharia 9:16]
Şi în ziua aceea îi va izbăvi Domnul Dumnezeul lor; ca
pe o turmă va paşte El pe poporul Său, şi ei vor fi ca nişte pietre sfinte care
se vor da de-a dura prin acest pământ al Său [Zaharia 9:16][78].
Fericitul Ieronim, vorbind despre viaţa lăuntrică,
observă că „roata, cu doar o mică porţiune din corpul ei, de-abia că atinge
pământul, iar apoi se roteşte cu totul către ceruri. Nu are odihnă, merge
înainte fără oprire, atinge pământul, se ridică, se rostogoleşte şi pe măsură
ce înaintează se ridică tot mai sus. Aşa este şi omul care lucrează sfinţenia:
având trup omenesc, trebuie să acorde o oarecare importanţă şi celor ce ţin de
materie; dar atunci când vine vorba despre mâncare şi despre haine, unul ca
acesta se mulţumeşte cu ceea ce are [cf. I Timotei 6:8] şi, de-abia
atingându-se de pământ prin intermediul lor, îndată aleargă spre alte lucruri,
spre cele superioare. Cel ce urmăreşte lucruri înalte are întru sine
Cuvântul. Spune prorocul: pietre sfinte se vor da de-a dura prin acest pământ
al Său
[Zaharia 9:16] - pentru că este vorba despre nişte roţi, care se rostogolesc pe
pământ şi se grăbesc către ceruri"[79].
Tot Fericitul Ieronim mai comentează: „Din pietrele
cele tari ale păgânilor, Domnul Dumnezeu i-a ridicat fii lui Avraam [cf. Matei
3:9], iar aceştia au devenit pietre sfinte, rostogolindu-se pe deasupra
pământului [cf. Zaharia 9:16]. Ele străbat vitregiile acestei lumi şi se
îndreaptă cu grăbire către carele Domnului."[80]In
alt loc, Fericitul Ieronim identifică pietrele acestea astfel: „Pietrele vii
care se rostogolesc pe pământ sunt cele despre care în Apocalipsa lui Ioan se
spune că sunt folosite la construirea zidurilor cetăţii celei mari [cf.
Apocalipsa 21:14] şi despre care ni se mai spune că vor fi preschimbate în
pietre de mare preţ, safir şi smarald şi altele asemenea acestora [cf.
Apocalipsa 21:19-21 ]."[81]
Căci orice este bun este al
Lui şi tot ce e frumos e de la El: grâu pentru tineri şi vin înmiresmat pentru
fecioare [Zaharia 9:17][82].
Fericitul Ieronim observă că
„despre Apostoli se spune că se vor umple de vin nou, nu de vin vechi, pentru
că vinul cel nou este pus în burdufuri noi, iar ei nu au umblat după slova cea
veche, ci întru înnoirea Duhului [cf. Matei 9:17; Romani 7:6]. Acesta este
vinul pe care, atunci când tinerii şi fecioarele îl gustă, sunt cuprinşi de
dorul după viaţa feciorelnică. Sunt animaţi de duhul ascezei; astfel, prorocia
lui Zaharia se împlineşte - cel puţin dacă ne luăm după sensul literal al
textului ebraic, căci cu referire la fecioare a prorocit Zaharia aici [Zaharia 8:5; 9:17]: Şi se vor umple pieţele
de băieţi şi de fete, care se vor juca în pieţele lui. Căci orice este bun este
al Lui şi tot ce e frumos e de la El: grâu pentru tineri şi vin înmiresmat
pentru fecioare. Acestea sunt fecioarele despre care se vorbeşte în Psaltire: Aduce-se-vor
împăratului fecioare în urma ei, prietenele ei se vor aduce ţie. Aduce-se-vor
întru veselie şi bucurie, aduce-se-vor în palatul împăratului [Psalm 45:14-15]"[83].
[Zaharia 12:8, 10]
A. Şi ei vor trece prin marea Egiptului,
şi el va lovi valurile mării, şi toate adâncurile Nilului vor fi secate.
Trufia Asiriei va fi doborâtă şi sceptrul Egiptului va fi scos. Şi în Domnul va
fi puterea lor şi în numele Lui se vor lăuda, zice Domnul [Zaharia 10:11-12].
Sfântul Chirii al Alexandriei scrie: „Dumnezeiescul Pavel trimite o epistolă în
care scrie:
Acum însă, fiind în Hristos Iisus, voi care altădată eraţi departe, v-aţi apropiat
prin sângele lui Hristos [Efeseni 2:13]. Şi apropiin- du-se aceştia, Hristos
S-a făcut pacea lor; căci Dumnezeu-Tatăl, adresându-Se lor, a zis: în Domnul va fi puterea lor
şi în numele Lui se vor lăuda, zice Domnul [Zaharia
10:12]."[84]
Intr-altă parte, acelaşi afirmă: „Pentru cei care au primit descoperirea
slavei lui Iisus Hristos, Mântuitorul tuturor, Dumnezeu-Tatăl a făgăduit, prin
unul dintre prorocii sfinţi, unele ca acestea: în Domnul va fi puterea lor şi în numele Lui se vor
lăuda, zice Domnul [Zaharia 10:12] ."[85]
B. In ziua aceea Domnul va
întinde ocrotirea Sa asupra celor ce locuiesc în Ierusalim, încât cel mai slab
între ei să fie ca David, şi casa lui David să fie ca însuşi Dumnezeu, ca îngerul Domnului
care merge în fruntea lor [Zaharia 12:8]. Cu privire la acestea, Sfântul
Grigorie cel Mare (cca 540-604) face următorul comentariu: „Aceasta este ziua
de milostivire, care ni s-a făgăduit nouă încă de la prima venire a
Mântuitorului nostru. Atunci, tot cel ce a avut de suferit ocară va fi asemenea
lui David, căci tot cel ce se întoarce de la fărădelege la dreptate este făcut
împreună locuitor cu Creatorul său, adică asemenea unui înger, căci unul ca
acesta împărtăşeşte şi altora din darurile milostivirii din care lui însuşi i s-a făcut parte, prin
propovăduire. Pentru aceasta este scris mai jos: In vremea aceea va fi un
izvor cu apă curgătoare pentru casa lui David şi pentru locuitorii Ierusalimului,
pentru curăţirea de păcat şi de orice altă întinare [Zaharia 13:1]."'
23. Cea de-a Doua Venire [Zaharia 12:12-14; 14:5-7]
A. Ţara se va tângui, fiecare familie deosebit: familia
casei lui David deosebit şi femeile ei deosebit; familia casei lui Natan
deosebit şi femeile ei deosebit; familia casei lui Levi deosebit şi femeile ei
deosebit; familia lui Şimei deosebit şi femeile ei deosebit; toate familiile
care rămân, fiecare pentru sine şi femeile lor pentru sine [Zaharia 12:12-14].
Sfântul Iustin Martirul argumentează: „Ce vor face şi
vor spune mulţimile iudeilor, când II vor vedea pe El venind întru slavă, aşa
cum prin Profetul Zaharia s-a spus în formă de prorocie: Voi porunci celor patru
vânturi să adune pe copiii cei împrăştiaţi; voi porunci vântului de miazănoapte
să-i aducă şi vântului de miazăzi să nu-i împiedice [Zaharia 2:6]? Şi atunci, în
Ierusalim va fi geamăt mare; geamăt nu din guri sau din buze, ci geamăt din
inimă; şi nu-şi vor mai sfâşia veşmintele lor, ci cugetele lor. Se vor tângui
trib către trib şi atunci vor vedea pe Acela pe Care L-au împuns şi vor zice: Pentru ce, Doamne, ne-ai
rătăcit de la calea Ta? Slava pe care au binecuvântat-o părinţii noştri
facutu-s-a nouă spre defăimare [Zaharia 12:13-14; Isaia 63:17; 64:11]."[86]
Sfântul Iustin mai arată şi faptul că „dacă toate
neamurile se binecuvântează în Hristos şi dacă noi, care suntem dintre toate
neamurile, credem în Acesta, atunci El însuşi este Hristos, iar noi suntem cei
binecuvântaţi prin El. [...] Zaharia zice că: Răsărit este numele Lui [Zaharia 6:12] şi, grăind tot
despre El, a zis: Trib după trib îşi vor lovi pieptul [Zaharia 12:12]. Căci, dacă în
cea dintâi arătare a Lui, care a fost necinstită, fară de chip şi plină de
nimicnicie, El a strălucit şi S-a arătat atât de puternic, încât nu mai este
necunoscut de nici un neam şi fiecare se pocăieşte de felul vechi şi rău de
viaţă al fiecărui neam, aşa că până şi demonii se supun numelui Lui şi toate
stăpâniile şi împărăţiile se tem de numele Lui, mai mult decât de toti morţii,
oare, la arătarea Lui cea slăvită, nu va nimici El cu totul pe toţi cei ce L-au urât şi pe cei
care s-au îndepărtat în chip nedrept de El, în timp ce pe cei ai Lui îi va
odihni, dându-le lor toate bunătăţile cele aşteptate?"[87]
Sfântul Chirii arată că „Crucea va fi un semn al
venirii Lui. Iar pentru ca nu cumva să ne lăsăm amăgiţi de vreo putere
potrivnică, care ar putea să ne amăgească prin vreo asemănare a ei, citim: Atunci se va arăta pe
cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea
pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă [Matei 24:30]. Vedem din
acestea că semnul adevărat al lui Hristos este Crucea; un semn de lumină, care
se va arăta înaintea venirii împăratului şi care va mărturisi răspicat că El
este Cel care a fost Răstignit, astfel ca iudeii, care mai înainte L-au
străpuns şi au uneltit împotriva Lui, cât ce vor vedea semnul, să plângă şi să
se tânguiască, fiecare familie în chip deosebit [cf. Zaharia 12:12], spunând
cuvinte precum acestea: «El este Cel ce a fost lovit, El este Cel pe care L-au
ocărât, El este Cel pe care în lanţuri L-au prins, El este Cel pe care în
vechime L-au răstignit şi L-au hulit.» Şi atunci vor zice în cugetele lor:
«Putea-vom oare fugi din calea mâniei Tale?» Dar cetele cele cereşti îi vor
înconjura, ca să nu poată fugi nicăieri. Semnul Crucii îi va înspăimânta pe
potrivnicii Lui, dar îi va umple de bucurie pe prietenii Lui, pe aceia care au
crezut în El, pe aceia care au propovăduit despre El şi pe aceia care cu
suferit pentru El"[88].
într-altă parte, Sfântul Chirii ne încredinţează că
„această cunună, Crucea, se va arăta înainte de venirea împăratului. Aceasta,
pe de o parte, pentru ca iudeii [...] să se poată tângui şi să se pocăiască.
Iar, pe de altă parte, pentru ca noi, cinstind Crucea şi bucurându-ne întru ea,
să dăm slavă lui Dumnezeu, care a fost trimis şi S-a răstignit pentru noi şi,
prin aceasta, să dăm slavă lui Dumnezeu-Tatăl, Cel care L-a trimis, împreună cu
Sfântul Duh, Cărora se cuvine slavă si închinăciune, în vecii vecilor.
Amin"[89].
Sfântul Afraat scrie că
„fiicele lui Israel vor plânge şi se vor tângui pentru Iisus Hristos Domnul, după
cuvântul lui Zaharia Prorocul, care zice: Ţara se va tângui,
fiecare familie deosebit [Zaharia 12:12; vezi şi Luca 23:27-28]"[90].
B. Atunci va veni Domnul
Dumnezeul meu şi toţi sfinţii împreună cu El. In vremea aceea nu va mai fi
lumină, ci frig şi ger. Va fi o zi deosebită pe care Domnul singur o ştie; nu
va fi nici zi şi nici noapte, ci în vremea serii va fi lumină [Zaharia 14:5-7].
Sfântul Ambrozie remarcă: „Dacă voieşti să ştii că Fiul lui Dumnezeu este atotştiitor şi pe
toate dinainte le cunoaşte [...], află dar că Fiul ştie dinainte ziua
judecăţii [...]. El spune: Toate câte are Tatăl ale Mele sunt [Ioan 16:15]. [...] Ce poate fi
mai lămuritor decât aceasta, în privinţa unităţii?
Anume că toate câte are Tatăl sunt si ale Fiului?
Citim la Zaharia: Atunci va
>
veni Domnul
Dumnezeul meu şi toţi sfinţii împreună cu El. In vremea aceea nu va mai fi
lumină, ci frig şi ger. Vafi o zi deosebită pe care Domnul singur o ştie; nu vafi nici zi şi nici
noapte, ci în vremea serii va fi lumină [Zaharia 14:5-7].
Domnul Dumnezeu cunoaşte ziua aceasta, când El va veni împreună cu sfinţii Lui
spre a ne fi nouă lumină, la cea de-a Doua Lui Venire."[91]
24. Ziua Domnului [Zaharia 14:8-9]
Iar în ziua aceea vor izvorî din Ierusalim ape vii [...]. Şi va fi
Domnul împărat peste tot pământul; în vremea aceea va fi Domnul unul singur şi
tot aşa şi numele
Său unul singur [Zaharia 14:8-9]. Prin ape vii se înţelege aici viaţa
cea veşnică şi bogăţia de daruri - spun Părinţii Bisericii[92].
Profetul Zaharia a avut parte de mai multe viziuni şi de prevestiri dumnezeieşti. Acestea au avut loc în luna a opta, în anul
al doilea al lui Darius\ atunci, fost-a cuvântul Domnului către Prorocul Zaharia [Zaharia 1:1]. între aceste
viziuni importante se numără şi aceea în care lui Zaharia i se arată arhiereul
Iosua, stând înaintea îngerului lui Dumnezeu, iar Satan aflându-se de-a dreapta
lui şi căutând să-i stea împotrivă. Dar despre această viziune mesianică s-a
discutat mai pe larg în capitolul acesta.
1. Viziunea cu caii [Zaharia 1:8-11]
Am avut o vedenie în timpul nopţii, şi iată un om
călare pe un cal roşu; şi stătea între mirţi, într-un loc umbros,.şi în urma
lui cai roibi, murgi şi albi. Şi am zis: Cine sunt aceştia, domnul meu? Şi mi-a
răspuns atunci îngerul care grăia cu mine: Iţi voi arăta acum cine sunt
aceştia. Şi omul care stătea între mirţi a răspuns: Aceştia sunt solii pe care
i-a trimis Domnul ca să cutreiere pământul! Şi ei au răspuns către îngerul
Domnului care stătea între mirţi şi au grăit: Am cutreierat pământul şi iată tot
pământul este locuit şi liniştit! [Zaharia 1:8-11]
Sfântul Grigorie de Nyssa arată că „era o putere
nevăzută, cea care a pricinuit, prin minunile pe mare, nimicirea egiptenilor.
Şi pe aceasta a numit-o
Cuvântul
călărime. Iar prin această oştire, înţelegem pe cea îngerească, despre care
zice prorocul: Văzui caii Tăi, şi câlărimea e mântuirea Ta [Avacum 3:8], Dar şi de carele lui
Dumnezeu a făcut pomenire David, zicând: Carul lui Dumnezeu e de
zeci de mii de ori înmulţit [Psalm 67:18]. La el sunt înjugaţi miile celor ce-1
conduc drept. Dar şi puterea care înalţă pe Prorocul Ilie de la pământ, în
văzduhul eteric, e numită în Scriptură cu numele de cai şi pe prorocul însuşi
îl numeşte istoria cal şi călăreţ ai lui Israel [cf. IV Regi 2:11]. Iar pe cei
ce ocolesc tot pământul, prin care acesta se face locuit şi se odihneşte,
Prorocul Zaharia i-a numit cai, care vorbesc cu călăreţul ce stă între doi
munţi [cf. Zaharia 1:8-11]. Aşadar Cel ce stăpâneşte toate are o călărime. O
parte din ea înalţă pe proroc, alta e cea prin care se face locuită lumea, alta
cea care e înjugată la car, alta cea care primeşte pe Dumnezeu drept călăreţ
spre mântuirea oamenilor, alta cea care surpă puterea egiptenilor. Deci Sfânta
Scriptură ne arată o mare felurime a călărimii, după lucrările ei."1
[Zaharia 1:18-21]
Şi am ridicat ochii mei şi am privit, şi iată patru
coarne. Atunci am zis îngerului care grăia cu mine: Ce sunt acestea? Şi el
mi-a răspuns: Acestea sunt coarnele care au împrăştiat pe Iuda, pe Israel şi
Ierusalimul. Apoi Domnul m-afăcut să văd patru făurari. Şi am întrebat: Ce vor
să facă aceştia? Şi El a răspuns: Acestea sunt coarnele care au risipit pe
Iuda, încât nimeni n-a îndrăznit să ridice capul. Iar ei au venit ca să doboare
la pământ coarnele acelor neamuri care şi-au ridicat cornul împotriva ţării lui
Iuda, pentru a o risipi [Zaharia 1:18-21 ].
In acest cuvânt de mângâiere se arată că Domnul Dumnezeu Se alătură poporului
Său. Mânia lui Dumnezeu se întoarce acum împotriva neamurilor care au
vrăjmăşit împotriva lui Israel mai mult decât le era îngăduit. Făurarii au
rolul de a doborî neamurile acestea, care au împilat pe Israel.
[Zaharia 2:1-2]
Şi am ridicat ochii, m-am uitat şi iată un om cu o
funie de măsurat în mână. Şi i-am zis: încotro ai pornit? Şi el mi-a răspuns:
Să măsor Ierusalimul, ca să văd care este lungimea şi lăţimea lui! [Zaharia 2:1-2]
Sfântul Grigorie de Nyssa, într-una dintre omiliile la Cântarea Cântărilor, scrie: „Coarda aşezată pe buze
înfăţişează, prin ghicitură, slujirea măsurată a cuvântului, ceea ce prorocul a
numit strajă şi uşă de îngrădire, când uşa se deschide la vreme pentru cuvânt
şi se închide la vreme [cf. Psalm 140:3]. Căci coarda (sfoara) e numele
măsurii, precum am învăţat din prorocia lui Zaharia [cf. Zaharia 2:1]. Pentru
că îngerul ce grăia către el avea în mâini o funie ce măsura pământul. Dar
cuvântul dobândeşte măsură mai ales când e colorat de roşeaţă, ceea ce e un
chip al sângelui Celui ce ne-a răscumpărat pe noi. Deci cel ce, ca Pavel, are
grăind întru el pe Hristos [cf. II Corinteni 13:3], Care cu sângele Lui ne-a
răscumpărat pe noi, acela are o cordeluţă de măsurat pământul pe gura lui,
fiind înfrumuseţată cu culoarea sângelui."[93]
Fericitul Ieronim ne învaţă că „funia de măsurat este folosită pentru
măsurarea terenurilor, atunci când se face împărţirea pământului între mai
mulţi oameni sau atunci când se face recensământul în vederea stabilirii
taxelor şi impozitelor [...]. îngerul trimis să construiască Ierusalimul i se
arată Prorocu- lui Zaharia având o funie de măsurat în mână: mai întâi ca să
măsoare pământul în vederea realizării planurilor oraşului, apoi ca să-1
construiască potrivit cu planurile şi cu măsurătorile efectuate"[94].
4. Candelabrul de aur [Zaharia 4:1-2]
Şi s-a întors îngerul care
grăia cu mine şi m-a deşteptat, ca pe un om pe care îl trezeşti din somn. Şi
mi-a zis: „Ce vezi?"şi am zis: „Iată, văd un candelabru cu totul de aur,
cu şapte candele, iar deasupra candelabrului este un vas cu untdelemn din care pornesc şapte
ţevi către cele şapte candele." [Zaharia 4:1-2]
În comentariul său referitor la
viaţa lui Moise, Sfântul Grigorie de Nyssa arată: „Auzind despre braţele
sfeşnicului ce se înalţă ca nişte ramuri dintr-o singură tulpină, pentru ca
lumina să se reverse îmbelşugat şi darnic din toate părţile, nu vei greşi de te
vei gândi la razele cele de multe feluri ale Duhului, care împodobesc acest
cort, cum spune Isaia, împărţind în şapte iluminările Duhului [cf. Isaia 7:1;
Zaharia 4:2; Apocalipsa 4:5]."[95]
La rândul său, Sfântul Teodor
Studitul consideră candelabrul acesta ca fiind o preînchipuire a Maicii
Domnului: „Bucură-te, sfeşnic de aur strălucitor de lumină, prin care lumina
cea'neajunsă a lui Dumnezeu a strălucit celor ce se aflau întru întuneric si în
umbra morţii!"[96]
5. Cei doi măslini [Zaharia 4:3-6]
Continuând viziunea
de mai sus, prorocul vorbeşte despre cele ce se aflau lângă candelabru: Iar alături, doi măslini,
unul de-a dreapta vasului cu untdelemn şi altul de-a stânga. Şi am întrebat şi
am zis către îngerul care vorbea cu mine: „ Ce sunt astea, domnul meu?" Şi
mi-a răspuns îngerul care grăia cu mine şi mi-a zis: „ Oare nu ştii ce sunt
toate acestea?" Şi am zis: „Nu, domnul meu!" Şi mi-a vorbit iar şi a zis: „Acesta este
cuvântul Domnului către Zorobabel..." [Zaharia 4:3-6]
Sfântul Grigorie cel Mare
scrie: „Iar când Enoh şi Ilie vor ieşi la propovăduire, mulţi dintre iudeii
care până atunci se vor ţine departe de credinţă, vor deveni credincioşi şi se
vor întoarce la adevăr; după cum scris este despre acelaşi Ilie, că Ilie într-adevăr va veni
şi va aşeza la loc toate [Matei 17:11 ]. Pe aceştia doi, Prorocul Zaharia îi
numeşte
măslini
[Zaharia 4:3], iar Ioan îi numeşte sfeşnice [Apocalipsa 11:4].'M
6.
Viziunea cu
secera zburătoare [Zaharia 5:1-4]
Şi iarăşi am ridicat ochii şi
am privit şi iată o seceră care se înălţa în zbor. Şi a grăit către mine,
zicând: „ Ce vezi tu?" Şi am zis: „ Văd o seceră care zboară, lungă de
douăzeci de coţi şi lată de zece." Şi el mi-a tâlcuit: „Acesta este
blestemul care se răspândeşte peste faţa a tot pământul, căci orice fur va fi
nimicit de aici şi orice om care jură strâmb va fi pierdut. I-am dat drumul,
zice Domnul Savaot, şi se va duce în casa furului şi în casa celui care jură
strâmb pe numele Meu şi va rămâne în ea şi va nimici lemnele şi pietrele ei. " [Zaharia 5:1-4]
Sfântul Ioan Gură de Aur îşi
mustră credincioşii astfel: „Să vorbim despre jurăminte, ca să se smulgă din
rădăcină, din inima fiecăruia, acest păcătos nărav. Mai întâi însă vreau să vă
aduc aminte de câteva din cele spuse mai înainte. După ce, anume, iudeii au
scăpat din acea robie asiriană şi s-au întors acasă, am văzut - zice Prorocul Zaharia - o seceră zburând, lungă
de douăzeci de coţi şi lată de zece coţi şi ei au auzit pe prorocul ce-i învăţa zicând: Acesta este blestemul
ieşit pe faţa pământului şi, intrând în casa celui ce jură strâmb, va mistui
toate lemnele şi pietrele ei [Zaharia 5:1-4], Şi după ce am citit atunci acestea,
ne întrebam de ce secera prăpădeşte nu numai pe cel ce a jurat, dar şi casa
lui? Şi am spus că pricina e că Dumnezeu vrea ca urmele pedepsei date pentru
păcate foarte grele să rămână neşterse, ca să poată după aceea cuminţi pe
toţi."[97]
Intr-altă parte, Sfântul Ioan
Gură de Aur se referă mai direct la secera zburătoare: „Aţi auzit azi pe
proroc vorbind cu noi despre jurăminte? M-am uitat cu ochii mei
şi am văzut, zice, o seceră zburând, lungă de douăzeci de coţi şi lată
de zece coţi. Şi mi-a zis: Ce vezi? şi eu l-am răspuns: văd o seceră zburând,
lungă de douăzeci de coţi şi lată de zece coţi. Şi va intra, zice, în casa celui ce jură pe numele Meu şi o va prăpădi
în mijloc şi va surpa lemnele şi pietrele ei [Zaharia 5:1-3]. Ce
înseamnă această spusă şi din ce pricină pedeapsa menită celor ce jură apare în
chip de seceră, şi încă seceră zburătoare?
Ca să vezi că nu poţi scăpa de
judecată şi nici să ocoleşti pedeapsa nu se poate. Căci de o sabie zburătoare
s-ar mai putea feri cineva, dar de o seceră care cade în jurul gâtului ca o
frânghie, nimeni n-ar putea scăpa. Dar când se mai adaugă şi aripi, atunci ce
nădejde de scăpare mai poate fi? [...] Căci, deoarece mortul care a jurat
oricum trebuie îngropat în pământ, casa dărâmată va fi, pentru toţi care trec
pe acolo şi o văd, o învăţătură, ca să nu cuteze acelaşi lucru, spre a nu păţi
la fel; astfel, dărâmătura aceea va arăta necurmat păcatul mortului. Sabia nu
înţeapă atât de tare ca firea jurământului; cuţitul nu te ucide aşa ca tăişul
jurământului. Cine a jurat, deşi i se pare că trăieşte, a şi murit, căci şi-a
primit lovitura de moarte."[98]
Tot el subliniază că „şi în
Vechiul Testament se evidenţiază hidoşenia păcatului de a te jura, iar secera
zburătoare ne încredinţează de faptul că pedeapsa se abate neîntârziat asupra
acelora care fac jurăminte. Mai mult decât atât, dimensiunile mari ale acestei
seceri semnifică puterea şi gravitatea pedepselor; iar faptul că se spune că
vine zburând din ceruri este pentru ca noi să învăţăm din aceasta că pedeapsa
ne vine din scaunul de judecată al Celui Preaînalt; iar forma de seceră arată
că pedeapsa este inevitabilă. Căci, aşa precum secera, care atunci când se
roteşte în jurul capului, nu poate fi desprinsă de acolo decât numai împreună
cu capul retezat, tot astfel şi pedeapsa abătută asupra celor ce se jură este
cumplită şi nu este de oprit până ce îşi duce până la capăt lucrarea. Iar dacă
am jurat şi am scăpat, să nu ne încredem în aceasta; căci şi aceasta tot spre
pedeapsă ne este. Căci ce gândeşti? Câţi oare, de la Anania şi Safira [cf.
Fapte 5:1-11] încoace, nu vor fi procedat cu acelaşi fel de îndrăzneală ca şi
ei, dar fără a fi avut parte de aceeaşi soartă? Dar aceasta nu s-a petrecut aşa
pentru că lor li s-ar fi îngăduit, ci pentru că lor le sunt hărăzite pedepse şi
mai cumplite. Căci aceia care păcătuiesc des şi rămân nepedepsiţi ar trebui
să-şi afle în aceasta o mai mare pricină de a se teme. Pentru că pedeapsa lor
sporeşte şi se face pe măsura necurăţiei lor şi a îndelungii răbdări a lui
Dumnezeu. Să nu căutăm aşadar la aceasta, să nu ne punem nădejde în faptul că
nu suntem pedepsiţi, ci să căutăm mai mult la păcatele noastre. Căci, de am
păcătuit şi nu am fost pedepsiţi, mai mare pricină pentru a ne teme avem."[99]
7. Viziunea cu femeia care sade [Zaharia 5:5-11]
Şi îngerul care grăia cu mine a ieşit la iveală şi
mi-a zis: „Ridică ochii tăi şi vezi: Ce este arătarea aceasta?"Atunci am
grăit: „Ce este aceasta?"Şi el mi-a răspuns: „Este efa care iese la
iveală. " Şi a spus mai departe: „In ea se află fărădelegea a tot
pământul!" Şi iată că s-a ridicat un disc de plumb, iar o femeie stătea în
mijlocul efei. Şi el a tâlcuit: „Aceasta este fărădelegea!" Şi el a
aruncat-o în efa şi a răsturnat lespedea de plumb deasupra ei. Şi am ridicat
ochii mei şi am privit şi iată că au ieşit două femei. Şi vântul bătea în
aripile lor, iar aripile lor erau ca de barză. Şi ele au ridicat efa între
pământ şi cer. Şi am zis către îngerul care grăia cu mine: „încotro duc ele
efa?" Atunci el mi-a răspuns: „Ele mergsă-i zidească o casă în pământul Şinear şi
Acad şi să o aşeze acolo la locul ei. " [Zaharia 5:5-11]
Sfântul Grigorie de Nyssa spune că „virtutea este
uşoară şi plutitoare, iar cei ce trăiesc în căile virtuţii sunt uşori şi zboară ca norii [Isaia 60:8], precum spune Isaia, ca porumbiţa spre
sălaşul ei
[Isaia 60:8]; numai păcatul este greu şi trage în jos, după cum arată un altul
dintre proroci, ca un disc de plumb [Zaharia 5:7 ]"[100].
Sfântul Ambrozie ne atrage atenţia că „faptele bune
ale fiecăruia dintre noi se vor pune în balanţă şi, pentru câteva momente,
balanţa se va înclina când într-o parte, când într-alta. Dacă se înclină din
pricina celor rele şi de partea acestora, atunci vai mie; dacă se înclină spre partea
cea bună, atunci ştim că iertarea este aproape. Nimeni nu este liber de păcat,
dar acolo unde faptele cele bune sunt mai numeroase, greutatea păcatelor este
uşurată; sunt aruncate deoparte şi acoperite. Astfel, în ziua de judecată,
faptele noastre vor fi acelea care fie ne vor înălţa, fie ne vor prăvăli în
adâncuri, asemenea omului tras în jos de greutatea pietrei de hotar.
Nedreptatea este apăsătoare şi greu de purtat, asemenea unui disc de plumb [cf.
Zaharia 5:7]. Zgârcenia este greu de dus, la fel şi mândria şi înşelăciunea.
îndeamnă poporul lui Dumnezeu să-şi pună nădejdea mai cu putere întru Domnul
[...] şi să aducă roadele de bun folos ale simplităţii"[101].
Sfântul Ioan Gură de Aur, comparând virtutea şi
viciul, consemnează: „Dacă şi după toate câte ţi-am spus tot ţi se pare grea
şi anevoioasă virtutea, gân- deşte-te că mai greu, mai anevoios este păcatul.
Pentru a ne arăta lucrul acesta, Hristos n-a spus mai întâi: Luaţi jugul Meu [Matei 11:29], ci mai întâi a
spus: Veniţi
toţi cei osteniţi şi împovăraţi [Matei 11:28], arătând că şi păcatul are osteneală şi povară, este greu
şi cu anevoie de purtat. Nici n-a spus numai: Cei osteniţi, ci şi: cei împovăraţi. Acelaşi lucru îl spunea şi
Profetul David, descriind natura păcatului: Ca o sarcină grea s-au
îngreuiat peste mine [Psalm 37:4];
iar Zaharia, descriindu-1,
zicea că
păcatul e greu ca un talant de plumb [Zaharia 5:7-8]. Viaţa cea de toate zilele arată
acelaşi lucru. Nimic nu îngreuiază atât de mult sufletul, nimic nu betegeşte
atât mintea, nimic nu trage sufletul atât de mult în jos, ca o conştiinţă
păcătoasă; după cum nimic nu-1 înaripează atâta, nimic nu-1 face să zboare sus,
ca dobândirea dreptăţii şi a virtuţii."[102]
Destinaţia femeii înaripate,
îndeajuns de puternică pentru a o înlătura pe femeia păcătoasă, era Babilonul.
Idolatria babiloniană nu trebuie nicidecum să fie amestecată cu închinarea
Dumnezeului celui adevărat. Tot ceea ce ţinea de idolatrie, în ţara sfântă,
urma să se decanteze în locul pregătit special pentru aceasta, adică în Babilon.
Prorocului Zaharia i se descoperă separarea răutăţii şi îndepărtarea acesteia
din sânul poporului lui Dumnezeu, precum şi izgonirea acesteia într-un loc
uitat de Dumnezeu.
8. Viziunea celor patru care [Zaharia 6:1-4]
Şi am ridicat iarăşi ochii mei
şi m-am uitat. Şi iată că ieşeau patru care dintre doi munţi şi munţii erau de
aramă. La carul cel dintâi erau înhămaţi cai roşii, iar la carul cel de-al
doilea erau înhămaţi cai negri. La cel de-al treilea car erau înhămaţi cai albi, iar la cel
de-al patrulea, cai bălţaţi, puternici [Zaharia 6:1-4].
Sfântul Ambrozie afirmă: „Citim
despre felurite locuri, care sunt ale vrăjmaşului şi care sunt descrise ca
nişte palate uriaşe, ca nişte munţi înalţi. Dărâmarea acestor palate, surparea
acestor munţi din inimile credincioşilor lasă să se vadă biruinţa adevărului,
care nu se clatină [...]. Ce altceva sunt munţii aceştia de aramă, din mijlocul
cărora ies patru care? Privim la înălţimile acestea, care se ridică împotriva
cunoaşterii lui Dumnezeu, cum se surpă ele, la Cuvântul Domnului [...]. Atunci,
munţii căzură."2
>
A. îngerii vorbesc prin noi: Şi am zis: „Cine sunt
aceştia, domnul meu?"Şi mi-a răspuns atunci îngerul, care grăia cu mine:
„Iţi voi arăta acum cine sunt aceştia. " [Zaharia 1:9] Fericitul
Ieronim ne aduce aminte că noi suntem templul lui Dumnezeu şi că Duhul Sfânt
locuieşte în noi [cf. I Corinteni 3:16], „Să ne pregătim templul, pentru ca
Hristos să vină şi să locuiască în noi, pentru ca sufletul nostru să fie
Sionul, turn de veghere, să fie aşezat pe înălţimi, să fie mereu întru cele de
sus şi niciodată întru cele de jos. Căci spune Prorocul Zaharia: îngerul care grăia cu mine
mi-a spus
[Zaharia 1:9] - dacă îngerul a grăit în prorocul, oare nu suntem noi mai
profund şi mai intim ai Aceluia care locuieşte în noi? Şi nu-I suntem noi mai
strâns şi mai apropiaţi parteneri de dialog?"[103]
Intr-o altă omilie, Fericitul
Ieronim reia această temă şi arată: „Vedem bine că Domnul Se adresează nu
urechilor, ci inimii, din cuvântul Prorocului Zaharia, care zice: mi-a răspuns atunci
îngerul, care grăia cu mine [Zaharia 1:9]. înţelegem că, aici, îngerul este chiar
Domnul Dumnezeul nostru, Care face cunoscută voia Tatălui şi Care, la Isaia,
este numit înger de Mare Sfat [Isaia 9:6]. Voi da ascultare glasului dumnezeiesc
din lăuntrul meu; îmi voi pleca urechea spre inima mea, ca să pot auzi mai bine
cele ce Domnul va grăi în lăuntrul meu."[104]
B.
Sinagoga are un înger mijlocitor al ei: Şi a răspuns îngerul Domnului
şi a zis: „Doamne Savaot, până când vei întârzia să arăţi milă Ierusalimului şi
cetăţilor lui Iuda, pe care le faci să simtă mânia Ta de şaptezeci de
ani?" Şi îngerului care vorbea cu mine, Domnul i-a răspuns cu cuvinte de
mângâiere [Zaharia 1:12-13].
Sfântul Chirii al Alexandriei,
într-una dintre omiliile sale la Evanghelia după Sfântul Luca referitoare la
pilda smochinului [cf. Luca 13:7-9], învaţă: ,Acum trebuie să ne întrebăm şi cu
privire la vierul despre care se vorbeşte în pilda aceasta. Dacă se va gândi
cineva că prin vier trebuie să înţelegem îngerul rânduit de Dumnezeu să fie
păzitor sinagogii iudeilor, nu departe va fi unul ca acesta de adevăr. Căci ne
aducem aminte de Prorocul Zaharia, care a scris că unul dintre sfinţii îngeri
se ruga înaintea Domnului şi căuta să mijlocească în favoarea Ierusalimului,
spunând:
Doamne Savaot, până când vei întârzia să arăţi milă Ierusalimului şi cetăţilor
lui Iuda, pe care le faci să simtă mânia Ta de şaptezeci de ani? [Zaharia 1:12-13]. [...] Prin
urmare nu aflăm nici un argument care ar putea să ne împiedice să credem că şi
în cazul de faţă lucrurile stau la fel: şi anume că îngerul sfânt care era
rânduit spre paza sinagogii se roagă pentru aceasta, căutând să mijlocească o
amânare, să obţină un răgaz de un an, vreme în care, primind o influenţă
benefică, sinagoga ar putea aduce rod."[105]
C. Rânduiala
ascultărilor în cadrul ierarhiei cereşti: Şi iată că s-a arătat îngerul care grăia cu mine şi
alt înger a ieşit în întâmpinarea lui. Şi acesta a grăit către el, zicând:,.Aleargă şi spune
tânărului acestuia..." [Zaharia 2:7-8] Prorocului Zaharia i se descoperă,
aici, lucrările şi rangurile îngerilor. Cu gândul la imaginea aceasta, Sfântul
Grigorie cel Mare învaţă despre ierarhiile îngereşti astfel: „Din mai multe
locuri din Sfânta Scriptură am putut învăţa că unele ascultări sunt împlinite
de către heruvimi, iar altele de către serafimi. Pentru că nu avem suficiente
dovezi, nu putem afirma cu precizie dacă ei împlinesc acestea cu de la sine
putere sau fiindcă se află într-o înşiruire de îngeri, aflaţi unul sub ascultarea
altuia, fiecare după numele său. Dar avem încredinţarea că, în vederea împlinirii
unor porunci venite de sus, sunt unii îngeri care dau poruncă altora sau îi
trimit mai departe pe alţii. Prorocul Zaharia dă mărturie despre aceasta când spune: S-a arătat îngerul care
grăia cu mine şi alt înger a ieşit în întâmpinarea lui. Şi acesta a grăit către
el, zicând: «Aleargă şi spune tânărului acestuia...» [Zaharia 2:7-8] Când un înger
îi porunceşte altuia: Aleargă şi spune, este fară îndoială că cel dintâi îl trimite pe cel
de-al doilea. îngerii din rangurile mai mici sunt trimişi, iar cei din ranguri
mai înalte sunt cei care îi trimit."[106]
2. Despre energiile
divine [Zaharia 4:10]
Căci cine a dispreţuit vremea acestor începuturi mici?
Ei se vor bucura văzând cumpăna zidarului în mâna lui Zorobabel. Iar aceste
şapte (candele) sunt ochii Domnului care cutreieră tot pământul [Zaharia 4:10].
Sfântul Chirii al Ierusalimului ne atrage atenţia să
nu credem că, dacă se spune despre Dumnezeu că are doar şapte ochi, aceasta ar
însemna că El vede doar într-o parte, „iar în altă parte este lipsit de vedere.
El este tot numai ochi, tot numai auz şi tot numai minte. Nu înţelege ca noi în
parte, iar în parte nu cunoaşte. O asemenea cugetare este o blasfemie şi
nevrednică de fiinţa dumnezeiască. Cunoaşte mai dinainte cele ce sunt; este
sfânt, atotputernic, mai bun decât toti si mai întelept decât toti"[107].
> ) y
JT y
Sfântul Grigorie Palama arată: „Domnul nostru Iisus
Hristos, după Luca, scotea dracii cu degetul lui Dumnezeu [cf. Luca 11:20], iar
după Matei, în Duhul lui Dumnezeu [cf. Matei 12:28]. Iar Vasile cel Mare spune
că degetul lui Dumnezeu e una dintre lucrările Duhului. Dacă deci una dintre
ele este Duhul Sfânt, fară îndoială că şi celelalte, cum ne-a învăţat pe noi
tot acelaşi. Dar pentru aceasta nu sunt mulţi dumnezei sau multe Duhuri. Căci
acestea sunt ieşiri, arătări si lucrări fireşti ale unuia si
aceluiaşi Duh. Prin fiecare, Unul
este Cel ce lucrează. Deci cei rătăciţi, numindu-le pe acestea făpturi,
coboară Duhul dumnezeiesc în chip înşeptit la treapta de făptură. Ruşineze-se
pentru aceasta de şapte ori! Căci un alt proroc, grăind despre acestea, zice
că sunt şapte ochi ai Domnului, care privesc peste tot pămîntul [cf. Zaharia
6:8], Iar cel ce scrie în Apocalipsă zice: Har vouă şi pace de la
Dumnezeu şi de la şapte duhuri, care sunt înaintea tronului lui Dumnezeu, şi
de la Hristos [Apocalipsa
1:41. El înfăţişează aici lămurit credincioşilor că
acestea sunt Duhul Sfânt."[108]
3.
Despre postul
cel adevărat [Zaharia 7:4-6]
Şi a fost cuvântul Domnului Savaot către mine şi mi-a
zis: „ Vesteşte la tot poporul ţării şi preoţilor: Dacă aţi ţinut post şi
v-aţi tânguit în luna a cincea şi într-a şaptea, vreme de şaptezeci de ani,
pentru Mine, oare, aţi postit voi? Şi dacă mâncaţi şi beţi, oare nu sunteţi
voi aceia care mâncaţi şi care beţi? [Zaharia 7:4-6]
Sfântul Ioan Gură de Aur învaţă că „cel care posteşte
trebuie să fie liniştit, cu inima zdrobită, smerit, nu beat de mânie"[109].
Iar Sfântul Grigorie cel Mare ne arată că „sfinţit e acel post care îi
oferă lui Dumnezeu trupul înfrânat, la care se unesc alte virtuţi"[110].
De asemenea, el ne mai povăţuieşte şi după cum urmează: „Posteşte săvârşind
fapte de milostenie înaintea lui Dumnezeu, împlinind toate cu dragoste faţă de
aproapele tău, lucrând sfinţenia. Cele de la care tu te înfrânezi dăruieşte
aproapelui aflat în nevoie, astfel ca trupul acestuia să se întremeze, prin
slăbirea trupului tău. Domnul Dumnezeu arată prin prorocul: Dacă aţi ţinut post şi
v-aţi tânguit, pentru Mine, oare, aţi postit voi? Şi dacă mâncaţi şi beţi, oare
nu pentru voi mâncaţi şi beţi? [Zaharia 7:4-6] Pentru sine însuşi mănâncă şi bea
acela care îşi hrăneşte trupul cu darurile Creatorului, fără a lua aminte la
cel flămând; şi tot pentru sine însuşi posteşte acela care nu dăruieşte
săracului cele de la care el se abţine pentru o vreme, ci mai mult le păstrează
şi le adună deoparte, spre a-şi umple stomacul după terminarea postului."[111]
4.
Despre păstorii
cei nebuni [Zaharia 11:15-17]
A. Şi a zis Domnul către mine:
„Ia lucrurile unui păstor nebun; căci, iată, Eu voi ridica un păstor nebun în
această ţară care nu va umbla după oaia cea pierdută şi care nu va căuta pe cea
rătăcită şi pe cea rănită nu o va vindeca şi nu va hrăni pe cea sănătoasă, ci va mânca pe cea
grasă şi îi va smulge unghiile." [Zaharia 11:15-16]
Sfântul Grigorie Teologul se roagă în cuvinte precum
acestea: „Hristos, Mai-Marele păstorilor [...], El să mă apuce de mâna mea cea
dreaptă! Cu sfatul Său să mă povăţuiască şi cu slavă să mă primească [cf. Psalm
72:23], să mă păstorească pe mine, păstorul, să mă povăţuiască pe mine,
povăţuitorul, ca să pot păstori cu pricepere turma Lui, şi nu cu unelte de
păstor neiscusit [cf. Zaharia 11:15]; spre binecuvântare, după cum s-a hotărât
celor din vechime, iar nu spre blestem. El să dea putere şi tărie poporului Său
[cf. Psalm 67:36] şi să-1 înfăţişeze turmă slăvită şi fară de pată [cf. Efeseni
5:27], vrednică de staulul cel de sus..."[112]
Fericitul Ieronim ne aminteşte că „acolo unde, în
Evanghelie, Domnul proroceşte că la sfârşitul veacurilor - atunci când păstorii
îşi vor pierde minţile, după prorocia lui Zaharia [cf. Zaharia 11:15] — iubirea multora se va
răci [Matei
24:12], El Se referă la faptul că înţelepciunea va păli"[113].
B. Vai de ciobanul râu, care
lasă turma în părăsire! Sabia să lovească braţul lui şi ochiul lui cel drept!
Braţul lui să se usuce cu totul, iar ochiul să rămână orb de tot! [Zaharia 11:17]
Sfântul Afraat ne atrage atenţia asupra faptului că, „atunci când va veni
Mai-Marele Păstorilor, El îşi va chema toate oile, să le vadă, pentru a-Şi
cerceta turma; şi îi va chema şi pe păstori, cerându-le socoteală, iar pe cei
nevrednici îi va pedepsi pentru faptele lor. Iar pe cei vrednici, care au avut
grijă de oi şi le-au hrănit la bună vreme, Mai-Marele Păstorilor îi va bucura,
facându-le parte de viaţă şi de odihnă. O, păstori nevrednici, în dreapta şi
sub ochiul cărora am încredinţat oile Mele! Pentru că aţi spus despre oi: lasă
ca oaia care este pe moarte să moară, iar cea care este spre pieire să piară,
iar cele rămase să se sfâşie una pe alta - iată, voi face ca ochiul vostru
drept să orbească, iar mâna voastră dreaptă să se usuce. Ochiul care a căutat
la mită va orbi, iar mâna care nu a călăuzit întru dreptate se va usca [cf.
Zaharia 11:9-17]"[114].
5. Despre sufletul omenesc
[Zaharia 12:1 ]
Cuvântul Domnului asupra-lui
Israel. Aşa grăieşte Domnul, Care întinde cerurile ca un cort, Care pune
temelie pământului şi Care zideşte duhul omului înăuntrul său [Zaharia 12:1],
Sfântul Ambrozie subliniază:
„Adeseori, în Sfânta Scriptură, sufletul omului este desemnat prin
cuvântul
duh, aşa
ca la Zaharia Prorocul: Care zideşte duhul omului înăuntrul său [Zaharia 12:1] ."[115]
Iar Sfântul Ilarie de Pictavium
(cca 315-358) învaţă că „fiecare suflet este lucrare nemijlocită a lui
Dumnezeu"[116];
chiar şi „în orice naştere obişnuită, sufletul nu provine de la părinţii celui
născut"[117].
Fericitul Ieronim îl întreabă
pe Pammachius: „Când a fost creat sufletul, care este lucrare a lui Dumnezeu,
care se distinge prin voinţă liberă şi raţiune şi care să nu fie de esenţă
divină? A fost creat oare atunci când a fost făcut omul, din tină, şi s-a
suflat asupra feţei lui suflare de viaţă? Sau oare, existând el mai dinainte şi
fiind el alipit făpturilor netrupeşti şi înzestrate cu raţiune, dar şi celor
vii, a fost dăruit şi omului, prin respiraţia lui Dumnezeu? [...] Noi ştim că aceasta este lucrarea
lui Dumnezeu, Cel care zideşte duhul omului înăuntrul său [Zaharia 12:1]. Domnul creează
suflete în fiecare zi."[118]
Sfântul Chirii al Alexandriei
observă că „Domnul Dumnezeu trimite câte un duh pentru fiecare făptură vie,
într-o modalitate numai de El cunoscută"[119].
Cu privire la crearea omului,
Sfântul Ioan Damaschin scrie: „Dumnezeu creează pe om cu mâinile Sale proprii,
din natura văzută şi nevăzută, după chipul şi asemănarea Sa. A făcut corpul
din pământ, iar suflet raţional şi gânditor îi dădu prin insuflarea Sa proprie.
Aceasta numim chip dumnezeiesc, căci cuvintele după chipul indică raţiunea şi liberul arbitru, iar cuvintele după asemănare arată asemănarea cu Dumnezeu
în virtute, atât cât este posibil. Trupul şi sufletul au fost făcute simultan
şi nu mai întâi unul şi apoi celălalt, după cum în chip prostesc, afirmă
Origen.
Dumnezeu a făcut pe om inocent,
drept, virtuos, lipsit de supărare, fară de grijă, luminat cu toată virtutea,
încărcat cu toate bunătăţile, ca o a doua lume, un microcosm în macrocosm, un
alt înger închinător, compus, observatorul lumii văzute, iniţiat în lumea
spirituală, împăratul celor de pe pământ, condus de sus, pământesc şi ceresc,
vremelnic şi nemuritor, văzut şi spiritual, la mijloc între măreţie şi
smerenie, acelaşi şi duh şi trup; duh din pricina harului, iar trup din
pricina mândriei; duh ca să rămână şi să laude pe Binefăcător, trup ca să
sufere şi prin suferinţă să-şi amintească şi să se instruiască, atunci când se
mândreşte cu măreţia. Animal condus aici, adică în viaţa prezentă, dar mutat în
altă parte, adică în veacul ce va să fie; iar termenul final al tainei este
îndumnezeirea sa prin înclinaţia către Dumnezeu. Se îndumnezeieşte prin
participarea la iluminarea dumnezeiască şi nu prin transformarea sa în fiinţa
dumnezeiască.
Dumnezeu l-a făcut pe om prin
fire fară de păcat, iar prin voinţă liber. Spun fără de păcat, nu pentru că ar
fi incapabil de a păcătui - căci numai Dumnezeirea este incapabilă de păcat ci
pentru că nu are în firea sa facultatea de a păcătui, ci mai mult în
libertatea voinţei. Avea adică puterea să rămână şi să progreseze în bine
ajutat fiind de darul dumnezeiesc, după cum avea şi putere să se întoarcă de la
bine şi să ajungă la rău, lucru pe care Dumnezeu îl îngăduia, pentru motivul că
omul era înzestrat cu liberul arbitru. Nu este virtute ceea ce se face prin
forţă.
Sufletul este o substanţă vie,
simplă, necorporală, prin natura sa, invizibilă ochilor trupeşti, nemuritoare,
raţională, spirituală, fară de formă; se serveşte de un corp organic şi îi dă
acestuia puterea de viaţă, de creştere, de simţire şi de naştere. Nu are un spirit
deosebit de el, ci spiritul său este partea cea mai curată a lui. Căci ceea ce
este ochiul în trup, aceea este spiritul în suflet. Sufletul este liber,
voliţional, activ, schimbător, adică schimbător prin voinţă pentru că este
zidit. Pe toate acestea le-a primit în chip natural, prin harul Celui care l-a
creat, prin care a primit şi existenţa, precum şi puterea de a exista prin fire
în acest chip. Pe cele necorporale şi nevăzute şi fără de formă le înţelegem în
două feluri. Pe unele le înţelegem că au aceste însuşiri în virtutea fiinţei
lor, iar pe altele în virtutea harului. Unele există cu aceste însuşiri prin
natura lor, iar altele în comparaţie cu grosolănia materiei. Dumnezeu are
aceste însuşiri prin fire; îngerii însă, demonii şi sufletele se spune că sunt
necorporali prin har şi în comparaţie cu grosolănia materiei."[120]
Suflarea de viaţă a lui Dumnezeu a făcut din Adam o fiinţă vie [cf. Facerea
2:7], iar prin har Adam a devenit o fiinţă vie, capabilă de nemurire şi de
participare la viaţa dumnezeiască.
Fericitul Ieronim, în metodele
sale de traducere, era un susţinător al concepţiei că o traducere bună redă
sensul unui text şi nu semnificaţia particulară a fiecărui cuvânt în parte -
iar aceasta cu atât mai mult şi în mod deosebit în cazul Cârtii Prorocului Zaharia.
1. Zaharia 11:11-13 şi Matei
27:9-10 (cei treizeci de arginţi)
„În Evanghelia după Sfântul Matei - observă Fericitul Ieronim -, când
se relatează episodul în care Iuda, trădătorul, dă înapoi cei treizeci de
arginţi, iar
de banii aceştia este cumpărată Ţarina Olarului, se spune: Atunci s-a împlinit
cuvântul spus de Ieremia Prorocul, care zice: „Şi au luat cei treizeci de arginţi [cf. Zaharia 11:12], preţul celui preţuit, pe
care l-au preţuit fiii lui Israel, şi i-au dat pe Ţarina Olarului după cum mi-a spus
mie Domnul." [Matei 27:9-10; cf. Ieremia 18:2; 39:6 sq. LXX; 32:6 sq. TM] Pasajul acesta
se găseşte parte la Ieremia, parte la Zaharia, dar exprimat în cuvinte
diferite şi într-o ordine diferită. In fapt, Vulgata redă locul acesta după
cum urmează: Şi le voi zice: Dacă socotiţi că-i bine, daţi-Mi preţul; dacă nu, nu
Mi-l daţi! Iar ei au dat preţul Meu: treizeci de arginţi. Iar Domnul a zis
către mine: Aruncă-i în cuptorul de topit şi voi vedea dacă-i argint curat, în
ce chip, adică, M-am lăsat Eu pus la încercare de dragul lor. Iar eu am luat
cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în cuptorul de topit din casa Domnului [Zaharia 11:12-13
VULG.][121].
Pe de altă parte, acelaşi pasaj apare redat în Septuaginta după cum urmează: Şi le-am zis: Dacă socotiţi
cu cale, daţi-Mi simbria, iar dacă nu, să nu Mi-o plătiţi. Şi Mi-au cântărit
simbria Mea treizeci de arginţi. Atunci a grăit Domnul către Mine: Aruncă-i
olarului preţul acela scump cu care Eu am fost preţuit de ei. Şi am luat cei
treizeci de arginţi şi i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar [Zaharia 11:12-13
LXX], La fel şi în limba ebraică, chiar dacă se folosesc cuvinte deosebite şi
ordinea este alta, sensul este apropiat: Atunci le-am zis: Dacă găsiţi cu cale, daţi-Mi plata,
dacă nu, nu Mi-o daţi! Mi-au cântărit ca plată treizeci de arginţi. Dar Domnul
mi-a zis: Aruncă olarului preţul aceasta scump la care am fost apreciat de
către ei! Am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat olarului, în Casa
Domnului [Zaharia 11:12-13 TM][122]. De
bună seamă că cineva ar putea să-1 acuze pe Apostol de falsificarea versiunii
sale, care nu pare a corespunde întocmai nici cu cea ebraică, nici cu cea
grecească; ba încă şi mai grav, cineva ar putea să-1 învinuiască pentru că pare
a cita eronat chiar şi numele autorului, scriind Ieremia, acolo unde ar fi
trebuit să treacă pe Zaharia. Să se îndepărteze de
la noi acest fel de a vorbi despre următorul lui Hristos, care s-a îngrijit cu
multă atenţie de exprimarea învăţăturilor de credinţă şi nu s-a lăsat furat de
preocuparea faţă de alăturările de citate si de cuvinte!"[123]
„Şi am putea să abordăm încă un
loc din Zaharia, pe care Evanghelistul Ioan îl citează din limba ebraică: Vor privi la Acela pe
care L-au împuns [Ioan 19:37; Zaharia 12:10]. în Septuaginta, cuvântul acesta este redat
astfel:
Ei vor privi la Mine, Cel pe care L-au batjocorit [Zaharia 12:10 LXX][124];
iar în versiunea
latinească se spune după cum urmează: îşi vor aţinti privirile
înspre Mine, din cauza felului cum L-au batjocorit [Zaharia 12:10, ITL.]. In cazul
acesta, Evanghelistul, Septuaginta şi versiunea noastră (Itala, pentru că la
vremea aceea Vulgata nu fusese încă publicată) - constată Fericitul Ieronim -
diferă între ele; dar iată că divergenţele de limbaj sunt copleşite de unitatea
duhului."[125]
3. Zaharia 13:7 şi Matei 26:31
(Păstorul)
„Citim iarăşi la Matei despre cum Domnul Dumnezeu le
prevesteşte ucenicilor faptul că se vor sminti şi se vor lepăda de El şi cum
îşi întăreşte
cuvântul printr-o referinţă la Zaharia: Căci scris este:
Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei [Matei 26:31; Zaharia 13:7].
Dar, în Septuaginta şi în versiunea ebraică, acest cuvânt sună altfel, căci în
aceste două cazuri nu Dumnezeu este Cel care vorbeşte, după cum pare a sugera
Evanghelistul, ci prorocul, care face apel la Dumnezeu-Tatăl, spunând: bate păstorul şi risipeşte
oile!
[Zaharia 13:7 LXX][126]
[...]
Totuşi Septuaginta, pe bună
dreptate, este ţinută în cinste în bisericile noastre, fie pentru că este cea
dintâi traducere din toate timpurile, alcătuită fiind încă înainte de venirea
lui Hristos, fie pentru că a fost folosită de către Apostoli [...]"[127]
Având
pe Dătătorul de lumină ascultător rugăciunilor tale, dă-mi mie lumină,
dumnezeiescule Proroc Zaharia.[128]
[1] Sf. Ieronim, Letter LIII, to Bishop
Paulinus ofNola (394A.D.), în Letters and Select Works, ed. cit., p. 101.
[2] Sinaxar, 8 februarie, Sf.
Proroc Zaharia. Vezi şi Commentary on the Old Testament Minor Prophets, ed. cit., pp. 219-220.
[4] Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogue with
Trypho,
în ed. cit., p. 256 [în lb. rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi
Filosoful, Dialogul cu iudeul Trifon, CXV, în ed. cit., p. 227 (n. tr.)\.
[6] Sf. Atanasie cel Mare, Discourse I against theArians, XIII, în ed. cit., p. 337
[în lb. rom., vezi Atanasie cel Mare, Trei cuvinte
împotriva arienilor, în Scrieri I, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, PSB 15, Bucureşti, 1987 (n. tr.)}.
[7] Sf. Chirii al Alexandriei, Commentary on the
Gospel of Saint Luke, 7.37, în ed. cit., pp. 158-159.
[8] Penticostar, în săptămâna Praznicului
Cincizecimii, seara, tricântare, cântarea a 5-a, Şi acum..., a Născătoarei de
Dumnezeu.
1 Cf. Biblia lui Şerban
(1688), ed. Pr. Dumitru Soare şi Prof. Dr. I. Chiţimia, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988. în
celelalte versiuni în limbi moderne, precum şi în variantele în limba română,
în loc de Răsăritul [gr. Anatole] se traduce cu Odraslă (în traducerile BOR,
inclusiv Biblia lui Anania şi traducerea D. Cornilescu), respectiv Vlăstar (în Noua Traducere în
Limba Română = NTR, International Bible Society, 2006). Această soluţie
respectă sensurile termenului ebraic, ŢeMaH (sămânţă, lăstar), precum
şi sensurile secundare ale grecescului Anatole (care creşte, care se
ridică). Pe de altă parte, pentru traducerea prin Răsărit se optează şi în Vulgata,
unde Fer. Ieronim traduce prin (lat.) Oriens. După cum se va putea
remarca şi din rândurile următoare, comentariile patristice vizează în mod
deosebit această direcţie de traducere, şi nu pe cea valorificată în traducerile mai recente, (n. tr.).
[10] Sf.
Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogue with Trypho, CVI, în ed. cit., p. 252
[în lb. rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogul cu iudeul
Trifon,
CVI, în ed. cit., p. 218 (n. tr.)]. ,
[11] Sf. Vasile cel Mare, Exegetic Homilies,
Homily
18, în The Fathers ofthe Church, voi. 46, trad. Agnes Clare Way C.D.P., The Catholic
University Press, Washington D.C., 1981, p.
[12] Sf. Ioan Damaschin, Exposition of the
Orthodox Faith, XII, în Nicene..., voi. IX, trad. S.D.E
Salmond, D.D., F.E.I.S., Eerdmans, Grand Rapids, MI, 1976, p. 81 [în lb. rom.,
vezi Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, IV.XII, trad. Pr. D. Fecioru, ed. a IlI-a, Ed.
Scripta, Bucureşti, 1993, p. 141 (n. tr.)].
[13] Sf. Hipolit, From the Commentary of Saint Hippolytus on Proverbs, în Ante-Nicene Father, voi. V, 111, mai,
Bibliotheca nova Patrumi VII.II.71, Roma, 1854.
[16] Sf. Grigorie de Nazianz, On Pentecost, în Orations, în Nicene..., voi. VII, trad. Charles
Gordon Browne, M.A. & James Edward Swallow M.A., ed. Schaff St Wace,
Eerdmans, Grand Rapids, MI, pp. 379-380 [în lb. rom., vezi Sf. Grigorie de
Nazianz, Cuvântarea 41 - la Cincizecime III. 1, 18-19, în Cuvântări, trad. Pr. Dr. Gheorghe
Tilea (n. tr.)}.
[18] Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogue with
Trypho,
în ed. cit., pp. 221-222 [în lb. rom., vezi Sf. Iustin Martirul
şi Filosoful, Dialogul cu iudeul Trifon, I.LIII, în ed. cit., p.
150
(n. tr.)}.
[26] Sf. Chirii al
Alexandriei, Commentary on the Gospel ofSaint Luke, 22, Hom. 140, în ed. cit., p.
563.
[28] Vezi Biblia lui Anania. Majoritatea traducerilor în limba
română şi în alte limbi moderne propun aici: vistieria Templului
Domnului
[Zaharia 11:13] (n. tr.).
[29] Sf. Chirii al Ierusalimului,
CatecheticalLectures, XIII, în ed. cit., p. 85 [Pentru versiunea în lb. rom. vezi Sf.
Chirii al Ierusalimului, Catehezele, ed. cit. (n. tr.)].
[31] The Epistle ofBarnabas, în The Apostolic
Fathers. Ante-Nicene Fathers,vo\. l,pr. Alexan- der Roberts, D.D., James Donaldson,
LL.D, Eerdmans Pub. Co., Grand Rapids, MI, 1987, pp. 139-140. [în lb. rom.,
vezi ***, Epistola zisă a lui Barnaba, V, 11-14, în voi. Scrierile Părinţilor
Apostolici, trad. Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii
Ortodoxe Române, PSB 1, Bucureşti, 1979, p. 119 (n. tr.)\.
[32] Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogue with
Trypho,
în ed. cit., p. 222 [în lb. rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi
Filosoful, Dialogul cu iudeul Trifon, I.LIII, în ed. cit., pp.
150-151 (n. tr.)].
[34] Sf. Ioan Gură de Aur, Homily I on First Timothy, în Homilies on Galatians,
Ephesians, Philippians, Colossians, Thessalonians, Timothy, Titus and Philemon, în ed. cit., pp.
408-409 [în lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Tâlcuiri la Epistola
întâi către Timotei, I, Editura Ne- mira, Bucureşti, 2005 (n. tr.)].
[35] Idem, Homilies on the GospelofMatthew, LXXXII, în ed. cit., pp.
492-493 [în lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri III. Omilii
la Matei (1-90), LXXXIII, II, ed. cit., p. 930 (n. tr.)}.
[36] Triod, Slujba Sfintelor şi
Mântuitoarelor Patimi ale Domnului Iisus Hristos (la Denia de Joi seara), antifon
7.
[37] Sf. Grigorie de Nazianz, In Defence ofHis
Flight to Pont, în Orations, op. cit., p. 218 [în lb. rom., vezi Sf. Grigorie de
Nazianz, Cuvânt de apărare pentru fuga în Pont, LXII, în voi. Sf. Ioan
Gură de Aur, Sf. Grigorie de Nazianz, Sf. Efrem Şirul, Despre Preoţie, trad. Pr. D. Fecio- ru,
Editura Institutului Biblic şi de Misiunea al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1998, pp. 210-211 (n. tr.)].
[55] Dem. Evang., X.7, apud Chirii al
Ierusalimului, Lecture XIII, Catechetical Lectures, n. 4, în ed. cit., p. 89
[Pentru versiunea în lb. rom. vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, Catehezele, ed. cit. (n. tr.)].
[60] Sf. Ioan Gură de Aur, Homily XXXVIII on First Corinthians, în Homilies on the Epistles of Paul to the
Corinthians, în ed. cit., p. 228.
[66] Sf. Grigorie de Nazianz, In Defence ofHis
Flight to Pontus, 63, în Orations, p. 218 [în lb. rom., vezi Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvânt de apărare
pentru fuga în Pont, LXIII, în voi. Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie de
Nazianz, Sf. Efrem Şirul, Despre preoţie, trad. Pr. Dumitru Fecioru,
Editura Institutului Biblic şi de Misiunea al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1998, p. 211 (n. tr.)].
[71] Sf. Chirii al
Ierusalimului, Lecture XIII, Catechetical Lectures, în ed. cit., p. 91 [Pentru
versiunea
în lb. rom. vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, Catehezele, ed. cit. (n. tr.)].
[74] Vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, Catechetical
Lectures,
XII, în ed. cit., p. 74 [Pentru versiunea în lb. rom. vezi Sf.
Chirii al Ierusalimului, Catehezele, ed. cit. (n. tr.)}.
' Sf. Chirii
al Alexandriei, Commentary on the GospelofSaint Luke, 5, în ed. cit., p. 108.
[77] Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogue with Trypho, în ed. cit., pp. 258-259
[în lb. rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogul cu iudeul
Trifon,
II, CXIX, în ed. cit., p. 232 (n. tr.)].
[86] Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, The First Apology, LII, în ed. cit., p. 180
[In lb. rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâi în
favoarea creştinilor. Către Antoninus Pius, LII, în ed. cit., p. 60 (n. tr.)].
[87] Idem, Dialogue with Trypho, în ed. cit., p. 260 [In
lb. rom. vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogul cu iudeul
Trifon,
CXXI, în ed. cit., pp. 234-235 (n. tr.)}.
[88] Sf. Chirii al Ierusalimului, Catechetical
Lectures,
XV, în ed. cit., p. 111 [Pentru versiunea în lb. rom. vezi Sf.
Chirii al Ierusalimului, Catehezele, ed. cit. (n. tr.)].
[92] Vezi Sf. Chirii al Alexandriei, Commentary on
theProphetZacharias, în P.G. 72:801 C-803C; Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on fohn,
Homily
LI
on fohn, 7:38, în ed. cit.
' Sf. Grigorie de Nyssa, Commentary on the
Song of the Songs, în ed. cit., p. 77 [în lb. rom., vezi Sf. Grigorie de
Nyssa, Tâlcuireamănunţită la Cântarea Cântărilor, ed. cit., p. 146 (n. tr.)}.
[93] Sf. Grigorie de Nyssa, ibidem, XV, p. 270 [In lb. rom.,
vezi Sfântul Grigorie de Nyssa, ibidem, XV, pp- 323-324 (n. tr.)].
[95] Sf. Grigorie de Nyssa, The Life ofMoses, trad. Abraham J. Malherbe,
Everett Ferguson, Paulist Press, NY, NY, 1978, p. 100 [în lb. rom., vezi
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre viaţa lui Moise sau Despre desăvârşirea prin
virtute,
în voi. Scrieri, I, trad. Pr. Dumitru Stăniloae si Pr. Ioan Buga,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, PSB 29, Bucureşti, 1982, p. 80 (n. tr.)}.
[96] Sf. Teodor Studitul, Encomium on the
Dormition ofour Holy Lady the Mother ofGod, în On the Dormition
ofMary,
trad. Brian E. Daley, S.J., SVS Press, Crestwood, NY, 1988.
[97] Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the
Statues,
XIX, în ed. cit., p. 466 [în lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Predicile despre
statui,
XIX, 2, în ed. cit. (n. tr.)}.
[100] Sf. Grigorie de Nyssa, On Virginty, în Dogmatic Treatises.
Ascetic and Moral, în ed. cit., p. 364.
[102] Sf. Ambrozie, Letters and Select
Works: Of the Christian Faith, III, XIV, în ed. cit., pp. 258-259.
[107] Sf. Chirii al Ierusalimului, Catechetical
Lectures,
VI, în ed. cit., p. 35 [Pentru versiunea în lb. rom. am consultat Sf.
Chirii al Ierusalimului, Catehezele, VI.7, ed. cit., p. 215 (n. tr.)\.
[108] Sf. Grigorie Palama, The One Hundred and
Fifly Chapters, 74, în ed. cit., p. 167 (ref. la Sf. Vasile este
preluată după sursa menţionată: Adversus Eunomium, 5, PG 29: 717C-717A) [In lb. rom. vezi Sf.
Grigorie Palama, 150 Capete despre cunoştinţa naturală, despre
cunoaşterea lui Dumnezeu, despre viaţa morală şi despre făptuire, 70-71, în ed. cit., pp.
473-474 (n. tr.)\.
[110] Sf. Grigorie cel Mare, The Book of Pastoral
Rule,
XIX, în Nicene..., voi. XIII, trad. pr. James Barmby, D.D., ed. Schaff
& Wace, Eerdmans, Grand Rapids, MI, 1979, p. 44 [Pentru versiunea în lb. rom.
ne-am orientat după Sf. Grigorie cel Mare, Cartea
reguleipastorale (Cartea grijii pastorale), III. 19, trad. Pr. Prof.
Alexandru Moisiu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996, p. 140 (n. tr.)].
[112] Sf. Grigorie de Nazianz, In Defence ofHis
Flight to Pontus, în Orations, p. 227 [In lb. rom., vezi Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvânt de apărare
pentru fuga în Pont, CXVII, în ed. cit., pp. 236-237 (n. tr.)\.
[119] Sf. Chirii al Alexandriei, Letter 1 to Priests, Deacons,
Fathers, Monks, în Letters 1-50, în ed. cit., p.
21.
[120] Sf. Ioan Damaschin, Exposition of the
Orthodox Faith, II, XII, pp. 30-31 [In lb. rom., vezi Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, XII, ed. cit., pp.
59-60 (n. tr.)].
[123] Sf. Ieronim, Letter LVII to Pammacbus, on the best
method of translating (395 AD), în ed. cit., p. 115.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu