Sfîntul Proroc Daniel - Viata si Prorociile în comentariile Sf.Parinti -partea 2

Sfântul Proroc Daniel

ÎNTERPRETAREA VIZIUNILOR PROFETULUI:

Antihrist [Daniel 7:15-28]

Pentru aceasta, eu, Daniel, am fost tulburat cu duhul meu şi vedeniile pe care le-am avut mă înspăimântau. M-am apropiat atunci de unul din cei de faţă şi l-am rugat să-mi spună adevărul privitor la toate acestea. Şi el mi-a vorbit şi mi-a făcut cunoscut înţelesul acestor lucruri. „Aceste fiare, patru la număr, înseamnă că patru regi se vor ridica pe pământ, şi sfinţii Celui Preaînalt vor primi regatul şi îl vor ţine în stăpânire în veci şi în vecii vecilor. " [Daniel 7:15-18]

După aceasta l-am rugat să-mi spună adevărul despre fiara a patra, care se deosebea de toate celelalte şi care era afară din cale de înspăimântătoare, cu dinţi de fier şi cu gheare de aramă şi care mânca, sfărâma, iar ceea ce rămânea călca în picioare; şi despre cele zece coarne care erau pe capul său şi despre celălalt care creştea şi înaintea căruia au căzut cele trei şi avea ochi şi gură care grăia lucruri mari şi care era mult mai mare decât celelalte. M-am uitat, şi cornul acela purta război cu cei sfinţi şi i-a biruit, până ce a venit Cel vechi de zile şi a făcut drepta­te sfinţilor Celui Preaînalt, până ce s-a împlinit vremea şi împărăţia a ajuns sub stăpânirea sfinţilor [Daniel 7:19-22].

El a răspuns astfel: „Fiara a patra înseamnă că un al patrulea rege va fi pe pă­mânt, care se va deosebi de toate celelalte regate, care va mânca tot pământul, îl va călca în picioare şi îl va zdrobi. Şi cele zece coarne înseamnă că din acest regat se vor ridica zece regi, şi un altul se va scula după ei; el se va deosebi de cei dinaintea lui şi va doborî la pământ trei regi. Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt, şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi ei vor fi daţi în mâna lui o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme. Şi judecata se va face şi i se va lua stăpânirea, ca să-l nimicească şi să-l pră­buşească pentru totdeauna. Iar regatul şi stăpânirea şi mărirea regilor de sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt; împărăţia Lui este împărăţie veşnică şi toate stăpânirile Ii vor sluji Lui şi pe El II vor asculta. " [Daniel 2:23-27].

Iată sfârşitul vorbirii mele cu el. Pe mine, Daniel, gândurile mele m-au înfricoşat foarte şi faţa mi s-a schimbat şi am păstrat cuvântul în inima mea [Daniel 7:28].

Cinstindu-1 pe proroc, Sfântul Ioan Gură de Aur notează: „Daniel arată cinstea de care vor avea parte cei drepţi, atunci când scrie: [...}a venit Cel vechi de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Preaînalt, până ce s-a împlinit vremea şi împărăţia a ajuns sub stăpânirea sfinţilor [Daniel 7:22], Iar judecata se va face prin foc. Maleahi spune: Căci El este ca focul topitorului şi ca leşia nălbitorului [Maleahi 3:2], Iar apoi drepţii se vor cinsti. Şi Daniel vorbeşte despre învie­re atunci când spune: Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la viaţă veşnică, iar alţii spre ocară şi ruşine veşnică [Daniel 12:2]".'

Răspunsul Arhanghelului Gavriil cu privire la apariţia celui de-al unspreze­celea corn, care creştea, şi care este unul şi acelaşi cu cel fară de lege [cf. II Tesaloniceni 2:8-9], va fi lămurit de către Sfântul Chirii (cca 315-386), patriarh al Ierusalimului (cu începere din anul 349):, Antihristul va veni după căderea Im­periului Roman şi atunci când sfârşitul lumii va fi aproape. Zece regi ai romani­lor se vor ridica împreună, domnind în locuri diferite, dar în acelaşi timp. După aceştia, un al unsprezecelea, Antihrist, va pune stăpânire prin fapte necurate şi prin vrăjitorie peste puterea Romei şi va birui pe trei dintre regi, în faţa sa, iar ceilalţi şapte i se vor închina lui [cf. Daniel 7:24]. La început se va arăta şi se va purta ca un conducător bine cumpănit şi binevoitor. Prin fapte amăgitoare şi fo- losindu-se de puterile sale vrăjitoreşti, îi va înşela pe iudei, astfel încât aceştia vor crede că el este mult aşteptatul Mesia. Dar după o vreme va săvârşi atâta fărăde­lege şi nedreptate, încât va covârşi toată fărădelegea şi toate nedreptatea care s-a săvârşit mai înainte de el, de când există lumea şi pământul. împotriva tuturor oamenilor, dar a creştinilor mai cu seamă, va fi de o cruzime, de o ferocitate si de o neîndurare cum nu s-a mai văzut. După trei ani şi jumătate de răutăţi, va fi nimicit prin pogorârea plină de slavă şi de putere a Unuia-Născut Fiul lui Dum­nezeu, Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El va nimici Atihristul cu suflarea gurii Sale şi îl va arunca pe vecie în focul gheenei.

învăţătura noastră nu este vreo invenţie sau vreo închipuire, căci ea se des­prinde din Sfintele Scripturi, şi mai cu seamă din prorocia lui Daniel [...]. Va birui trei regi. în mod evident, aceştia trei sunt dintre cei zece, iar ei vor fi de­tronaţi şi de bună seamă că el va domni alăturându-şi-i pe ceilalţi şapte. Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt - spune Gavriil. Hulitor şi unul care încalcă legea este cel ce nu a primit domnia de la părinţii săi, ci a apucat-o cu ajutorul vicleşugurilor sale vrăjitoreşti.

Putem oare să vedem caracterul faptelor sale? Lămureşte-ne pe noi, drep- tule Pavel! Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale. Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de mi­nuni mincinoase [II Tesaloniceni 2:8-9]. Prin aceasta se referă la Satana şi la faptul că se va folosit de acesta ca de un instrument al său. Dându-şi seama că judecata şi condamnarea lui este iminentă şi că nu mai are scăpare, el nu mai face război prin intermediul altora, nu se mai foloseşte de slujitorii săi, aşa ca până acum, ci o face făţiş, cu semne şi minuni mincinoase; căci tatăl minciu­nii va grăi în cuvinte amăgitoare şi plăsmuiri, spre a-i face pe oameni să crea­dă că văd morţi care înviază, dar aceasta nu se va întâmpla în realitate; că văd şchiopi care umblă sau orbi care primesc vederea, dar nimic dintre toate aces­tea nu se va întâmpla cu adevărat.

Tot Pavel ne învaţă că omul păcatului, fiul pierzării, este Potrivniculcare se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumne­zeu [II Tesaloniceni 2:4], Care templu? El se referă la Templul iudeilor, cel ce a fost dărâmat. Domnul opreşte ca acesta să fie templul nostru (din Ierusa­lim)! [...] El va crea iluzia că este din seminţia lui David şi că a venit spre re­staurarea Templului lui Solomon. Antihrist va veni atunci când din Templul iudeilor nu va mai rămâne piatră pe piatră, după cum Mântuitorul însuşi a prevestit [Matei 24:2] [...].'

Dar adaugă Daniel: M-am uitat, şi cornul acela purta război cu cei sfinţi şi i-a biruit [Daniel 7:21]. Şi într-altă parte: Şi în vremea aceea se va scula Mi- hail, marele voievod care ocroteşte pe fiii poporului tău, şi va fi vreme de strâmto­rare cum n-a mai fost de când sunt popoarele şi până în vremea de acum. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit şi anume oricine va fi găsit scris în carte [Daniel 12:1], El este balaurul cel .cumplit, fiara cea de temut şi cu neputinţă de a fi biruită de către om, gata să ucidă şi să înfulece. Multe locuri din Sfânta Scriptură vorbesc despre aceasta, dar pentru moment ne vom mulţumi despre aceasta cu cele deja arătate [...].

Dar Antihristul nu va domni decât trei ani şi jumătate; afirmaţia aceasta nu se bazează pe vreo scriere oarecare apocrifă, ci pe Cartea lui Daniel Prorocul, care spune: o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme [Daniel 7:25]. O vreme es­te răgazul de timp de un an, în care puterea lui Antihrist va spori; dar vremuri înseamnă încă doi ani de nedreptăţi, de unde rezultă un total de trei ani; iar jumătate de vreme este şase luni. în alt loc, Daniel foloseşte aceleaşi cuvinte: a jurat pe Cel ce este viu în veci: «Va mai ţine o vreme, vremuri şi jumătate de vre­me...» [Daniel 12:7]. Unii (şi anume Sfântul Hipolit) se poate să fi interpretat în acelaşi sens şi următoarele: Şi din vremea când va înceta jertfa cea de-a pu­ruri şi va începe urâciunea pustiirii vor fi o mie două sute nouăzeci de zile [Da­niel 12:11]; şi cuvântul: Fericit va fi cel ce va aştepta şi va ajunge la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile [Daniel 12.12]. Aşadar, se poate că va fi trebuinţă, atunci, să fugim şi să ne ascundem."^[1]

     

În rândurile de mai jos redăm cuvântul profetic al Sfântului Efrem Şirul, referitor la cele ce se vor întâmpla după căderea Romei, la venirea lui Antihrist: „După ce nedreptatea se va înmulţi şi toată făptura se va pângări, atunci se va face judecata dumnezeiască, neamurile vor pieri, iar bărbatul nedreptăţii va fi dat la iveală, amăgitorul oamenilor şi pricina a toată tulburarea de pe pământ.

În ziua aceea, fiul pierzării se va arăta pe pământ şi toate vor fi cuprinse de haos şi de neorânduială, tulburarea se va Întinde pretutindeni. Soarele se va Întuneca, stelele se vor desprinde şi vor cădea din ceruri. Luminătorii cereşti se vor stinge şi Întunericul va acoperi tot pământul. Pământul se va cutremura atunci din temelii [...]. Izvoarele şi fântânile vor seca; valurile se vor fi mistuit În adâncurile mărilor, iar peştii vor pieri cu totul. Ocârmuitorii vor Înceta să mai facă judecată, iar preoţii se vor cutremura În altarele lor. Cei tari îşi vor pierde puterea. Toate vieţuitoarele de pe pământ vor fi cuprinse de toropeală. Mâinile tuturor vor atârna fără de vlagă. Cel rău se va pregăti şi venind va in­tra În Ierusalim. El va construi şi va Înălţa Sionul, se va face pe sine ca Dum­nezeu şi intrând se va aşeza În Templu [cf. II Tesaloniceni 2:4].

Iudeii se vor strânge În jurul lui, îi vor da slavă şi se vor aduna să-i fie alături. El va rosti cuvinte de hulă, spunând despre sine: Eu sunt Tatăl şi Fiul, cel dintâi şi cel de pe urmă şi nu este alt Dumnezeu În afară de mine. Dar În ceasul acela zece mii de iudei se vor lepăda de el şi îi vor răspunde: Tu eşti amăgitorul lumii. Căci Acela pe care părinţii noştri L-au legat pe cruce pe Golgota, Acela a mântuit toată făptura şi S-a Înălţat la Cel care L-a trimis. Cuprins de furie, cel rău va da poruncă deÎndată ca toţi cei ce îl tăgăduiesc să fie ucişi de sabie. Şi din această pricină toţi vor prinde frică de el şi nu vor mai cuteza să-1 tăgăduiască.

Apoi, va Începe să facă semne amăgitoare şi minuni mincinoase În cer şi pe pământ, În mări şi pe uscat. Va chema ploaia şi va ploua. Va porunci semin­ţelor să răsară si seminţele vor răsări. Dar acestea toate nu le va face Întru adevăr, ci prin farmece. Va potoli valurile, iar acestea se vor linişti; vânturile îi vor da ascultare. Va face ca roadele să stea În pomi şi va scoate apă din pământ. Va vorbi leproşilor, iar aceştia se vor curăţi; orbilor, iar aceştia vor vedea; surzilor, iar ei vor auzi; muţilor, şi vor vorbi. Va face toate semnele pe care Domnul nostru le-a săvârşit În lumea aceasta. Dar nu va Învia morţii; căci putere asu­pra duhurilor el nu are.

Fulgerele vor fi slujitorii lui şi vor vesti venirea lui. Demonii vor fi puterea lui; conducătorii acestora îi vor fi ucenici. Pe ei îi va trimite În tinuturi În­depărtate şi le va da puterea de a tămădui şi aşa vor amăgi ei lumea Întreagă. Apostolul a scris deja despre acestea, să ne fie nouă spre luare-aminte [cf. II Tesaloniceni 2:2-4],

Iar când blestematul acesta va fi fost venit si se vor face semne si minuni

mincinoase, poporul se va aduna la un loc şi vor veni cu toţii să vadă dumne­zeul şi mulţime multă se va alătura lui şi oamenii În număr mare se vor lepă­da de adevăratul Dumnezeu, iar cei din mulţimea aceasta îi vor chema şi pe ai lor să laude pe fiul pierzării. Dar vor cădea unii peste alţii şi se vor ridica unul asupra altuia cu săbii şi se vor nimici unii pe alţii. Insă cei aleşi vor zbura de la faţa lui, spre vârfurile munţilor şi pe stânci şi tulburare va fi În tot pământul, aşa cum nu s-a mai văzut de când e lumea [cf. Matei 24:21], Inimile oameni­lor se vor umple de spaimă şi confuzia îi va cuprinde pe toţi, din pricina dez­ordinii acesteia. Copiii se vor lepăda de părinţii lor şi se vor lua după cel rău. Preoţii vor părăsi altarele şi se vor face vestitori ai acestuia. Unii se vor ascunde În morminte şi îşi vor căuta adăpost printre cei morţi, spunând că morţii sunt fericiţi, pentru că au fost ţinuţi departe de asemenea necurăţii [...].

Enoh şi Ilie vor fi trimişi să-l Înfrunte pe cel rău, printr-o Întrebare plină de blândeţe. Aceşti sfinţi bărbaţi vor veni Înaintea lui şi, spre a-1 vădi pe fiul pier­zării Înaintea mulţimilor strânse În jurul său, vor Întreba: Dacă tu eşti cu ade­vărat Dumnezeu, arată-ne ceea ce îţi cerem acum. In ce loc anume stau ascunşi Enoh şi Ilie, cei din vechime? Şi Îndată cel rău va da răspuns sfinţilor: De voiesc să-i caut În ceruri, În adâncurile mării, toate sălaşurile şi ascunzişurile sunt des­chise Înaintea ochilor mei. Căci nu este alt Dumnezeu afară de mine; iar eu pot să fac orice, În cer şi pe pământ. Atunci ei vor răspunde fiului pierzării: De eşti tu Dumnezeu, cheamă morţii şi ei vor Învia. Căci scris este În cărţile Prorocilor şi În cele ale Apostolilor că Hristos, când va să vină, va Învia morţii din morminte. De nu ne vei arăta aceasta, atunci noi vom trage concluzia că Cel ce a fost răstig­nit este mai mare decât tine; căci El a Înviat morţii şi El Însuşi S-a Înălţat la ce­ruri Întru slavă. Auzind acestea, cel rău, cuprins de mânie împotriva sfinţilor, va pune mâna pe sabie şi Într-o clipită le va tăia amândurora capetele.

Atunci, din tării se vor ridica Gavriil şi Mihail, mai-marii cetelor celor ce­reşti; ei se vor pogorî şi îi vor readuce pe sfinţi la viaţă. Arhanghelii se vor apropia şi îl vor Înşfăca pe blestematul acela. Atunci se va auzi porunca Dom­nului din ceruri şi El va surpa toată puterea blestematului aceluia şi a tutu­ror slujitorilor lui. Şi Într-o clipită Arhanghelii îl vor prăvăli În gheena. Şi toţi cei ce au crezut În el vor fi aruncaţi pe urmele lui, În mijlocul focului. Apoi Domnul Se va pogorî dintru cele Înalte, Întru slava cea de temut a sfinţilor Săi Îngeri şi arhangheli, iar carul Său se va opri Între pământ şi ceruri. El va grăi către mare, iar marea va seca şi peştii din mijlocul ei vor pieri. Cerurile şi pământul vor trece şi Întuneric va fi pretutindeni. Domnul va trimite foc pe pământ, vreme de patruzeci de zile, şi îl va curăţi de toată nedreptatea şi de toată necurăţia păcatului.

Şi se va pregăti un divan, iar Fiul va sta de-a dreapta şi douăsprezece tronuri vor fi, pentru cei doisprezece Apostoli, precum şi aşezăminte împodobite pentru mar­tiri şi un palat pentru sfinţi. Îngerii vor suna din trâmbiţele lor şi morţii se vor ri­dica din morminte. Iar când Îngerii îi vor aduna laolaltă pe toţi fiii lui Adam, grâul se va aduna În hambare, iar neghina se va da focului. Cei buni vor intra În împără­ţie, iar cei răi În gheena. Drepţii se vor Înălţa În ceruri, iar păcătoşii vor arde În foc. Martirii vor intra În cămara de nuntă, iar cei răi vor fi izgoniţi afară, În Întuneric. Dar domnia lui Hristos va fi veşnică, iar El va fi împărat În vecii vecilor."^[2]

Vedenia berbecului şi a ţapului şi interpretarea Arhanghelului Gavriil

[Daniel 8]

In anul al treilea al domniei regelui Belşaţar mi s-a arătat mie, lui Daniel, o vedenie, afară de cele ce mi se arătaseră la Început. Şi m-am uitat În vedenie şi, când priveam, parcă eram În capitala Suza, care este În ţara Elamtdui şi, stând cu privirea aţintită, eram pe fluviul Ulai [Daniel 8:1-2], Elam sau, În limba greacă, Elymas, se afla În vestul satrapiei persane Suza, aflată la poalele Înăl­ţimilor Iranului şi la Începutul văii Tigrului şi Eufratului, Între Persia şi Ba­bilon. Odată cu al treilea an al domniei lui Belşaţar, dinastia lui Nabucodo­nosor s-a stins. Prorocului Daniel i se descoperă cele ce se vor Întâmpla În cel de-al doilea şi În cel de-al treilea imperiu al lumii prin vedenia unui berbec, a unui ţap şi a unui corn care creştea. I se arată biruinţa grecilor şi Înfrângerea perşilor, precum şi tirania lui Antioh Epifan. Este important de observat că În capitolele 7 şi 8 ale Cărţii lui Daniel sunt menţionate două coarne, care sim­bolizează două persoane distincte. Cornul din capitolul 7 va ieşi din regatul al patrulea. Va fi un al unsprezecelea corn, din care va răsări arborele celor zece coarne. Acesta simbolizează persoana care îi va persecuta pe cei ce vor crede În Dumnezeu, vreme de 42 de luni sau trei ani şi jumătate. Părinţii Bisericii consideră că acesta este Antihristul. Cornul cel mic, despre care se vorbeşte În capitolul 8, iese din regatul al treilea. Şi va mai fi un al cincilea corn, ieşit din- tr-unul dintre cele patru. Acesta se referă la persoana care va persecuta popo­rul lui Dumnezeu vreme de 2300 de zile, adică mai bine de şase ani. In gene­ral se consideră că ar fi vorba despre Antioh al IV-lea Epifan, care a pângărit Templul din Ierusalim.

Sfântul Afraat scrie: „Berbecul simbolizează pe regele mezilor şi al perşilor, şi anume pe Darius; iar ţapul pe Alexandru, fiul lui Filip, Macedoneanul. Căci Daniel a văzut berbecul pe când se afla În Suza, la palat. [...] Şi de ce a văzut el că ţapul a rupt ambele coarne ale berbecului? De bună seamă pentru că a luat În stăpânire ambele regate peste care a domnit, prin luptă: cel mai mic, al mezilor, precum şi pe cel mai mare, al perşilor. Dar când a venit Alexandru cel Mare, acesta l-a Înfrânt pe Darius."^[3]

Sfântul Hipolit consimte şi adaugă: „Prin berbecul lovind cu coarnele la apus, la miazănoapte şi la miazăzi [Daniel 8:4], se referă la regele Darius al perşilor, care a cucerit toate neamurile, căci nici o fiară nu-i putea sta împotri­vă şi nimeni nu scăpa de asuprirea lui [Daniel 8:4], Iar prin ţapul care venea de la apus pe deasupra feţei pământului [Daniel 8:5] se referă la Alexandru Mace- don, regele grecilor. Iar când spune despre ţap că a lovit berbecul şi i-a sfărâ­mat cele două coarne, iar berbecul nu mai avea putere să i se împotrivească; şi l-a aruncat la pământ şi l-a călcat În picioare şi nimeni n-a scăpat pe berbec [Daniel 8:6-7] - aceasta exprimă Întocmai ceea ce s-a şi Întâmplat."^[4]

Mai departe, Sfântul Hipolit Învaţă: „Apoi, după Înălţarea ţapului - suge­rată prin faptul că cornul acestuia creşte -, i se rupe cornul; iar de sub acesta ies alte patru coarne, Îndreptate spre cele patru vânturi din ceruri. Căci Ale­xandru, după ce s-a făcut pe sine stăpân peste toată Persia şi pe toţi locuitorii Persiei i-a făcut supuşi ai săi, a murit, dar nu Înainte de a-şi fi împărţit rega­tul În patru principate, după cum s-a arătat mai sus."^[5] Apoi „s-a ridicat An­tioh, cel supranumit Epifan; acesta era din seminţia lui Alexandru. După ce a domnit peste Siria, a luat În stăpânire Întreg pământul Egiptului, a urcat la Ierusalim, a intrat În Templu, a luat toate odoarele din Casa Domnului, can­delabrul de aur, masa, altarul şi pe mulţi i-a ucis. [...] Aşa s-a Întâmplat că lo­cul de Închinăciune a rămas deşert, vreme de trei ani şi jumătate, până la două mii trei sute de seri şi de dimineţi [Daniel 8:14]; până ce s-a ridicat Iuda Maca- beul, după moartea tatălui său, Matia, şi s-a răsculat împotriva lui Antioh, i-a distrus Întăriturile, taberele, a eliberat cetatea, a recucerit Templul şi l-a resfin- ţit, făcând toate cele cuvenite, după Lege. Arhanghelul Gavriil i-a descoperit toate acestea profetului, aşa după cum le-am Înţeles şi noi şi după cum s-au şi Întâmplat şi au fost istorisite lămurit În Cărţile Macabeilor"^[6].

Sfântul Efrem Şirul scrie: „Profetul a vestit dinainte pustiirea cetăţii [cf. Daniel 8:11-12] şi soarta regilor ce au să vină. Şi că va rămâne pustie şi dă­râmată, până la împlinirea judecăţii. [...] Prin urmare cetăţii i s-a făcut de­ja judecata: iar aceasta se poate Întâmpla oricând şi de-acum nu mai poate fi schimbată. Jertfele nu mai sunt de trebuinţă, de vreme ce jertfa Aceluia care S-a jertfit pe Sine Însuşi a fost o dată pentru totdeauna [cf. Evrei 7:27]."^[7]

Şi am auzit un sfânt care grăia, şi un alt sfânt a zis către cel ce grăia: „Până când va dura vedenia şi jertfa de fiecare zi nu se va mai aduce şi un păcat al pus­tiirii va fi pus În loc şi templul şi oştirea vor fi călcate În picioare?" Atunci el i-a răspuns: „Până la două mii trei sute de seri şi de dimineţi; după aceasta templul îşi va avea din nou rostul lui" [Daniel 8:13-14]. [...] Iar vedenia despre seri şi despre dimineţi, care a fost spusă, este adevărată; tu Însă pecetluieşte vedenia, că se va Întâmpla după multe zile [Daniel 8:26]. Sfântul Hipolit spune că, aici, seară Înseamnă „pe cale de a lua sfârşit". Iar dimineaţă se referă la Ziua Învi­erii - „Căci atunci va fi Începutul unei noi ere, aşa după cum pământul este Începutul unei zile noi. Iar cele două mii trei sute de [...] dimineţi sunt lumina lumii. Căci odată cu venirea luminii (adică a lui Hristos) În lume, Templul este curăţit, aşa după cum se spune În prorocie. Şi nu se poate curăţi altfel de­cât prin distrugere."^[8]

Atunci am auzit un glas de om deasupra fluviului Ulai, glas care striga şi spu­nea: „Gavriile, tâlcuieşte celui de acolo vedenia!" [Daniel 8:16] În comentariul Fericitului Ieronim aflăm următoarele: „Iudeii afirmă că glasul care-1 trimite pe Gavriil la Daniel, spre a-i lămuri viziunea, ar fi al lui Mihail. Şi pe bună dreptate este trimis Gavriil spre lămurire, căci Gavriil este Însărcinat să poarte grija'bătăliilor şi a Întrecerilor, iar viziunea aceasta se referă tocmai la bătălii şi la Întreceri Între regi, ba chiar şi la succesiunea domniilor şi a regatelor. Căci În limba noastră Gavriil se tălmăceşte: puternicul lui Dumnezeul

Sfântul Chirii al Ierusalimului ne spune că atunci „când Gavriil, care este slugă a lui Dumnezeu, s-a arătat lui Daniel [cf. Daniel 8:16-17], [acesta] În­dată s-a spăimântat şi a căzut cu faţa la pământ; şi profetul n-a Îndrăznit să-i răspundă, până ce Îngerul a fost silit să se prefacă asemenea fiului omului. Da­că atunci când se arată Gavriil i-a cuprins frica pe proroci, oare când S-ar arăta Dumnezeu, aşa cum este, n-ar muri cu toţii? Este cu neputinţă deci să vedem cu ochii trupului firea cea dumnezeiască. Dar putem să ne facem o idee des­pre puterea Sa, din lucrările cele dumnezeieşti

Şi eu, Daniel, am fost istovit de puteri şi am căzut bolnav câteva zile. Dar m-am sculat şi am avut grijă de lucrurile regelui. Am rămas uimit de cele ce am văzut şi n-am putut să le Înţeleg [Daniel 8:27].

OSPĂŢUL REGELUI BELŞAŢAR (BALTAZAR) [Daniel 5]

Regele Belşaţar a făcut un mare ospăţ pentru o mie din dregătorii săi şi În faţa celor o mie a băut vin. Belşaţar, când era În toiul ospăţului, la băutul vinului, a poruncit să se aducă vasele de aur şi de argint pe care Nabucodonosor, tatăl său, le luase din templul din Ierusalim, ca regele să bea vin din ele, împreună cu dregăto­rii săi, femeile sale şi concubinele sale. Atunci au fost aduse vasele de aur şi de argint care fuseseră luate din templul lui Dumnezeu din Ierusalim şi au băut din ele re­gele şi dregătorii săi, femeile sale şi concubinele sale. Ei au băut vin şi au preamărit pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă, de fier, de lemn şi de piatră. In aceeaşi clipă au ieşit degetele unei mâini de om, care au scris În faţa sfeşnicului celui mare pe tencuiala peretelui palatului regal, şi regele a văzut vârful degetelor mâinii care scria. Atunci faţa regelui s-a Îngălbenit şi gândurile lui s-au tulburat; Încheieturile coapselor sale au slăbit, iar genunchii i se izbeau unul de altul neÎncetat. Regele a Început să strige din toate puterile să i se aducă prezicătorii, chaldeii şi tâlcuitorii de semne. Atunci el a prins a grăi şi a zis tuturor Înţelepţilor din Babilon: „ Orici­ne va citi scrisul acesta şi îmi va arăta tâlcuirea lui va fi îmbrăcat În veşmânt de purpură, lanţ de aur i se va pune împrejurul gâtului lui şi va cârmui ca al treilea În regatul meu!" Atunci au venit toţi Înţelepţii regelui, dar nu au putut citi scrisul, nici să-i facă cunoscut Înţelesul lui. Regele Belşaţar s-a Înspăimântat foarte, faţa lui s-a Îngălbenit, iar dregătorii lui au rămas Înmărmuriţi [Daniel 5:1-9].

Din comentariul Fericitului Ieronim aflăm următoarele: „Evreii relatează o istorie precum aceasta: Belşaţar, socotind că făgăduinţă lui Dumnezeu, rosti­tă prin gura Prorocului Ieremia, cum că robia iudeilor va lua sfârşit, rămăsese neîmplinită până În cel de al şaptelea an al domniei sale - o chestiune despre care şi Zaharia vorbeşte În prima parte a cărţii sale [cf. Zaharia 1:12 sq.\ -, a socotit de cuviinţă să ţină, cu prilejul acestei concluzii proprii, un praznic ma­re. Astfel, regele a oferit un ospăţ, la care, spre a lua În râs faptul că iudeii Încă îşi aşteptau eliberarea, a folosit vasele din Templul Domnului."^[9]

Sfântul Isaac Şirul (t cca 700) ne avertizează cu asprime când scrie că „atunci când oamenii se abat de la căile Domnului, Dumnezeu Însuşi Se lea­pădă de ei, alungându-i de la faţa Lui şi ridicându-Şi harul divin de la ei. Căci altfel cum de s-au scris cuvintele pe perete atât de repede? Şi cum de a fost el doborât atât de repede? Oare nu tocmai pentru că s-a purtat cu prea multă Îndrăzneală şi a umblat fară evlavie cu vasele cele sfinte care fuseseră jefuite de la Templul din Ierusalim, bând şi mâncând din ele, atât el, cât şi femeile şi concubinele lui [cf. Daniel 5:1]? Tot aşa se Întâmplă şi cu aceia care îşi afierosesc trupul Domnului, Însă apoi se Întorc şi se folosesc de el cu obrăznicie, spre împlinirea unor lucrări lumeşti: la fel ca acesta vor pieri, loviţi fiind de o mână nevăzută"^[10].

Drept pentru care regele s-a tulburat, văzând că Înţelepţii lui nu puteau să-i tălmăcească inscripţia. Atunci regina a venit În odaia unde se ţinea ospăţul şi i-a spus regelui despre Daniel: In regatul tău se află un om care are În el Duhul lui Dumnezeu celui Sfânt şi În vremea domniei tatălui tău a fost descoperită În el lumină, pricepere şi Înţelepciune, ca Înţelepciunea dumnezeiască, iar regele Na­bucodonosor, tatăl tău, l-a pus mai-marele tâlcuitorilor de semne, al caldeilor, al cititorilor În stele şi al Înţelepţilor. Din pricină că s-a descoperit În Daniel un duh Înalt, o ştiinţă şi o pricepere de a tâlcui visele, de a dezlega lucrurile greu de Înţe­les şi de a descoperi tainele, pentru aceasta regele i-a dat numele de Beltşaţar. Deci cheamă pe Daniel, şi el îţi va arăta tâlcuirea [Daniel 5:11-12],

Din rândurile acestea ne putem da seama că situaţia lui Daniel s-a schim­bat după moartea lui Nabucodonosor (563 î.Hr.). Probabil datorită schim­bării guvernanţilor, el avea acum un rang diferit. Nimeni nu era În stare să descifreze Înscrisul acela misterios. Dar regele dă ascultare sfatului reginei şi porunceşte să fie chemat Daniel. Îndată ce fu adus Înaintea regelui, acesta îl Întrebă: Tu eşti Daniel, cel dintre robii iudei pe care i-a adus tatăl meu din Iuda? Am auzit că În tine este Duhul lui Dumnezeu şi că În tine se află lumină, price­pere şi Înţelepciune fără seamăn. [...] Şi eu am auzit despre tine că tu poţi să tâl- cuieşti visele şi să dezlegi cele tainice. Acum, dacă tu eşti În stare să citeşti scrisul şi să-mi faci cunoscută tâlcuirea lui, vei fi îmbrăcat În veşmânt de purpură şi lanţ de aur vei avea împrejurul gâtului tău şi vei cârmui ca al treilea În regatul meu [Daniel 5:13-14, 16].

Refuzând toate darurile şi onorurile, Daniel răspunse regelui că pe aces­tea toate poate să şi le păstreze pentru sine sau să le dea altuia, iar el, Daniel, va citi Înscrisul şi îl va tălmăci Înaintea regelui. După ce dădu citire În linişte Înscrisului, Daniel îşi prefaţă răspunsul cu o omilie şi cu o mustrare adresa­te regelui, pentru păcatul săvârşit de către acesta prin pângărirea vaselor de la Templul Domnului Dumnezeului lui Israel. Mai Întâi, Daniel vorbeşte despre felul cum Domnul Dumnezeu a dăruit tatălui lui Belsatar, Nabucodonosor,              '

stăpânire, mărire şi glorie, drept pentru care toţi tremurau de frică Înaintea lui. Nabucodonosor a omorât, a Înălţat şi a coborât pe oricine a vrut el; dar din pricina aceasta el s-a umplut de slavă deşartă şi astfel a fost coborât de pe tronul regatului său. Îndepărtat fiind de oameni, a fost smerit până ce a cu­noscut că Domnul Dumnezeu este stăpân şi peste împărăţiile oamenilor şi că dă stăpânire oricui binevoieşte [cf. Daniel 5:18-21],

Apoi, Întorcându-se spre Belşaţar, i-a spus: Tu, Belşaţar, tu nu eşti smerit cu inima, măcar că tu ştii toate acestea [Daniel 5:22], Atunci, profetul i-a arătat cum şi-a bătut el joc de Dumnezeu din ceruri, tocmai la ospăţul acela. După care, citind inscripţia de pe perete, a spus că vesteşte un blestem care se va îm­plini fără zăbavă şi că Domnul a trimis El vârful mâinii care a scris aceste cu­vinte [Daniel 5:24],

Iată inscripţia care a fost scrisă: Mene, mene, techel ufarsin. Aceasta este tâlcu­irea cuvântului mene: Dumnezeu a numărat zilele regatului tău şi i-a pus capăt. Techel: l-a cântărit În cântar şi l-a găsit uşor. Peres: a împărţit regatul tău şi l-a dat Mezilor şi Perşilor [Daniel 5:25-28],

Atunci, regele a poruncit ca Daniel să fie îmbrăcat În purpură, să primeas­că lanţ de aur În jurul gâtului şi a mai poruncit ca el să guverneze ca al treilea În rang, În împărăţie [cf. Daniel 5:29]. Chiar În noaptea aceea, Belşaţar, regele Babilonului, a fost Înfrânt de către Darius Medul, care a urcat pe tron În locul lui. Avea 62 de ani. Fără Îndoială, interpretarea oferită de către Daniel a avut darul de a-1 tulbura pe rege, Însă, cu toate acestea, el şi-a Îndeplinit făgăduinţă faţă de profet. Se va fi gândit, probabil, ca va putea îmblânzi mânia Domnu­lui, dacă se poartă bine cu omul Său. Dar era prea târziu. Trupele medo-per- sane luau deja cu asalt cetatea.

Guvernatorul medo-persan al Babilonului, sub Cyrus cel Mare, a fost Da­rius Medul. Îndată după moartea lui Belşaţar, În octombrie 539, Darius a pri­mit regatul, fiind pus rege peste chaldei cel mai probabil de către Cyrus. Acest Darius nu trebuie confundat cu monarhul persan care a domnit mai târziu, Darius I Istaspe (522-485).

PROFETUL DANIEL SI IDOLUL BEL

În timpul domniei Iui Cyrus, regele Persiei, Daniel a fost ridicat În cinste şi În rang mai mult decât toţi prietenii săi [cf. Istoria omorârii balaurului şi a sfă­râmării lui Bel 1 ]. Babilonienii aveau un idol, pe care-1 numiseră Bel. În fiecare zi obişnuiau să aducă idolului 12 măsuri de făină bună de grâu, 40 de oi şi 6 vase cu vin. Regele Cyrus mergea şi el, În fiecare zi, să se Închine idolului, dar Daniel nu se Închina decât Dumnezeului lui. Regele l-a Întrebat despre aceas­ta: „Pentru ce nu te Închini lui Bel?" Iar el a zis: „Pentru că nu cred În idolii făcuţi de mâini, ci În Dumnezeul cel viu, Care a făcut cerul ţi pământul şi are stăpânire peste tot trupul. " [Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel 5-6]

I-a răspuns lui regele: „Dar oare tu nu crezi că Bel este un dumnezeu viu? Nu vezi cât mănâncă şi cât bea el În fiecare zi?" Daniel, zâmbind, a zis: Stăpâ­ne, nu te amăgi singur! Acesta nu are pe dinăuntru nimic alta decât numai lut, iar pe din afară este făcut din aramă, astfel că nici nu mănâncă şi nici nu bea vreodată." Auzind acestea, regele a fost cuprins de furie, i-a chemat pe preoţii idolului şi le-a poruncit să-i spună cine mănâncă din toate cele jertfite idolu­lui. I-a ameninţat că, de nu-i vor răspunde, va porunci să fie ucişi. Şi de faţă cu Daniel a făgăduit că, de îi vor arăta că idolul este cel care mănâncă tot ce i se pune Înainte, atunci Daniel va fi dat morţii. Iar Daniel a zis regelui: Aşa să fie, după cuvântul tău [Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel 7-9]. Preoţii lui Bel erau În număr de 70, fără a mai socoti şi femeile şi copiii lor.

Atunci regele a venit la templul idolului şi a intrat, Însoţit fiind de către Daniel. Preoţii au primit cu uşurinţă Încercarea, pentru că îşi făcuseră o intra­re de care numai ei ştiau, aflată chiar sub masa destinată oferirii prinoaselor; pe aici, ei veneau şi mâncau prinoasele. Aşa că ei au spus regelui să dea porun­că să fie aduse cărnurile şi vinul, să se Închidă uşa, să se Încuie şi să fie pecet­luită chiar cu sigiliul regal.

După ce au ieşit preoţii, regele a adus bucatele pe masă, Înaintea lui Bel, dar apoi a poruncit să se presare cenuşă În tot templul. Iar acestea s-au făcut În prezenţa lui Cyrus. Apoi au ieşit cu toţii, regele a Încuiat uşa templului şi au pecetluit-o cu sigiliul regelui. Noaptea, au venit după cum le era obiceiul pre­oţii, soţiile şi copiii lor, de au mâncat şi au băut toate ofrandele aduse pentru Bel [cf. Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel 10-19].

Dimineaţa, regele şi Daniel au venit împreună la templu. Iar Cyrus a Între­bat: Întregi suntpeceţile, Daniele? Iar profetul a răspuns: Întregi, stăpâne. Apoi s-a deschis uşa, iar regele a privit spre masă şi, văzând, a strigat cu glas mare: Mare eşti, Bel! Şi nu este la tine nici un vicleşug. Daniel Însă a râs şi, privind la rege, l-a rugat să nu intre deocamdată În templu, ci i-a atras atenţia: Priveşte numai pardoseala templului şi vezi ale cui sunt oare urmele acestea. Iar regele, lu- ându-şi seama, a zis: Aşa este, văd că sunt urme de bărbaţi, de femei şi de prunci. Atunci, regele a chemat pe preoţi, pe femeile lor şi pe fiii lor. Iar aceştia au fost nevoiţi să-i arate uşa secretă. Astfel, regele a poruncit să fie ucişi cu toţii, iar statuia lui Bel i-a dat-o lui Daniel, care a distrus idolul şi a dărâmat templul [cf. Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel 20-26].

BALAURUL DIN BABILON

Se spune că tot acolo se mai afla şi un balaur Înfricoşător, pe care babiloni­enii îl ţineau În mare cinste. Drept aceea, a spus regele către Daniel: Şi despre acesta vei spune că este făcut din aramă? Iată, este viu, mănâncă şi bea; nu mai poţi spune despre el că nu este un dumnezeu viu. Prin urmare mergi şi tu de te Închină Înaintea lui. Daniel Însă a spus către rege: Eu numai Domnului Dum­nezeului meu mă Închin, căci El este Dumnezeu viu. Cât despre balaurul acesta, Îngăduie, o, rege, şi eu îl voi omorî fără să mă folosesc de sabie sau de ciomag. Iar regele i-a dat voie lui Daniel să facă aceasta. Atunci Daniel a luat răşină, seu şi păr; le-a fiert pe toate la un loc şi a aruncat fiertura În gura balaurului. Iar ba­laurul a mâncat şi a pleznit. Şi a zis Daniel: Iată ce-a ajuns dumnezeul căruia vă Închinaţi voi [cf. Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel 27-32].

Sfântul Ioan Gură de Aur Întreabă: „Unde se arată În Scriptură că Hristos va fi pus În mormânt, iar a treia zi va Învia? Balaurul ucis de Daniel preÎnchipuie aceasta. Căci aşa după cum balaurul, luând hrana pregătită de Daniel, a plesnit, s-a rupt În bucăţi şi s-a nimicit, tot aşa şi iadul, Înghiţind trupul Mân­tuitorului, s-a zdrobit, Trupul Însuşi zdrobindu-1, spre a ieşi la Înviere."^[11]

PROROCII DANIEL SI AVACUM

Poporul din Babilon, la auzul veştii că balaurul a fost omorât, s-a răsculat împotriva regelui, spunând: Regele nostru a devenit iudeu, căci pe Bel l-a sfărâ­mat, pe balaur l-a omorât, iar pe preoţi i-a ucis. Au venit deci la rege şi i-au ce­rut: Să ni-l dai pe Daniel, sau altfel te vom ucide pe tine şi toată casa ta. Regele s-a temut şi, prins fiind la strâmtoare, l-a dat pe Daniel În mâinile lor. Răscu­laţii l-au dus pe Daniel şi l-au aruncat În groapa cu lei, lăsându-1 acolo vreme de şase zile. În groapă se aflau şapte lei, care erau Învăţaţi să primească În fie­care zi trupurile a doi osândiţi la moarte şi două oi. Dar În zilele acelea nu au dat nimic leilor, ca să-1 mănânce pe Daniel [cf. Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel 33-39].

Şi era atunci Avacum proroc În ţara iudeilor şi acela fiersese fiertură şi a pus pâine În scafă şi mergea la câmp să ducă secerătorilor. Şi a zis Îngerul Domnului către Avacum: Du prânzul care-l ai, În Babilon, lui Daniel, În groapa leilor. Şi a zis Avacum: Doamne! Babilonul nu l-am văzut şi groapa n-o ştiu unde este! Şi l-a luat Îngerul Domnului de creştet şi, ţinându-l de pârul capului său, l-a pus În Babilon deasupra gropii, Întru repeziciunea duhului său. Şi a strigat Avacum zi­când: Daniele! Daniele! Ia mâncarea pe care ţi-a trimis-o ţie Dumnezeu [Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel 40-44].

„Pre toţi îi spăimântează minunea ta, căci ca unui proroc, prorocul a stătut Înaintea ta, fiind răpit, mâncare ţie aducându-ţi şi cântând: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, În veci!"^[12]

Cu privire la aceasta, Sfântul Ciprian face următorul comentariu: „De vre­me ce toate cele din lumea aceasta sunt ale lui Dumnezeu, de nimic nu du­ce lipsă omul care II are pe Dumnezeu, dacă el Însuşi nu se lipseşte pe sine de Dumnezeu. Iată, pentru Daniel, care din porunca regelui se afla Închis În groapa cu lei, se pregăteşte un adevărat ospăţ; iar omul lui Dumnezeu se ospă­tează În mijlocul fiarelor sălbatice, care se umplu de furie, dar îi cruţă viaţa."^[13]

Fericitul Ieronim, la rândul său, notează: „Daniel, care ar fi putut avea par­te de bucate alese, la masa regelui, a ales mai degrabă gustarea adusă lui de că­tre Avacum, care trebuie să fi fost destul de frugală. El a fost numit bărbat al dorinţelor [Daniel 9:23]^[14], pentru că el nu a mâncat pâine şi nici nu a dorit să se Îndulcească din vinul concupiscenţei."^[15]

Şi a zis Daniel: O, Ţi-ai adus aminte de mine, Dumnezeule, şi n-ai părăsit pe cei care Te caută şi Te iubesc pe Tine! Şi s-a sculat Daniel şi a mâncat; iar Îngerul Domnului Îndată a dus pe Avacum la locul său [Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel 45-46].

Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază: ,,[...]Daniel, fiind azvârlit În groapa

leilor a doua oară, zicea: Adusu-Ti-ai aminte de mine, Dumnezeule. Si de ce nu

Şi-ar fi adus aminte, Daniele, când tu L-ai slăvit pe Dânsul Înaintea împăra­tului, zicând: Şi mie, nu prin Înţelepciunea care ar fi În mine [Daniel 2:30], şi când ai fost aruncat În groapa leilor pentru că n-ai ascultat de porunca acelui împărat viclean? Pentru ce, dar, nu Şi-ar fi adus aminte tocmai pentru aceasta? Nu oare pentru Dânsul ai fost aruncat acum În groapa leilor? Da, răspunde el; Însă sunt dator pentru multe. Dar atunci ce am putea spune noi?"^[16]

In cea de a şaptea zi, regele a venit la groapă cu gând să-l jelească pe Dani­el. Dar, privind Înăuntru, ce să vezi? Daniel era acolo, şezând liniştit! Atunci, regele a strigat cu glas mare şi a zis: Mare eşti, Doamne Dumnezeul lui Dani­el! Şi nu este altul afară de Tine! Şi pe dată a poruncit ca Daniel să fie scos din groapă, iar pe cei care uneltiseră pieirea lui i-a azvârlit În groapă, În locul lui Daniel, iar leii s-au repezit flămânzi asupra lor şi i-au devorat acolo, sub ochii lui [Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel 47-50].

 RUGĂCIUNEA LUI DANIEL PENTRU POPOR [Daniel 9]

Primul an al domniei lui Darius Medul asupra chaldeilor este 539 î.Hr., pentru că Babilonul a fost cucerit de către mezi şi de către perşi În timpul lui Cyrus, adică În 539-538. Darius Medul nu este un monarh deplin, el fiind subordonat lui Cyrus, care l-a uns „rege" doar peste teritoriul chaldeilor. Pto­lemeu susţine că Cyrus, regele perşilor, a domnit nouă ani după Nabonidus. Cyrus a murit În anul 529 î.Hr. Din cei nouă ani de domnie, doi ani trebuie trecuţi În seama lui Darius Medul, astfel Încât putem spune că domnia lui Cy­rus Însuşi asupra regatului Întemeiat de el Începe În anul 536, când cei şapte­zeci de ani de robie şi de exil babilonic, pentru evrei, se Încheie².

In anul Întâi al lui Darius, fiul lui Ahaşveroş (Artaxerxe), din neamul mezi­lor, care a domnit peste regatul chaldeilor, În anul Întâi al domniei lui — eu, Da­niel, am citit În cărţi numărul de şaptezeci de ani, pentru care a fost cuvântul Domnului către Prorocul Ieremia, ani care trebuiau să se împlinească de la dărâ­marea Ierusalimului. Şi mi-am Îndreptat faţa către Domnul Dumnezeu, stăru­ind În rugăciune şi În rugi fierbinţi, cu post, sac şi cenuşă [Daniel 9:1-3].

Sfântul Hipolit afirmă: „Când Prorocul Daniel a citit [cf. Daniel 9:1-2] din Cartea lui Ieremia, În locul unde se scria că Templul va fi pustiu vreme de şaptezeci de ani [cf. Ieremia 25:11-12 LXX, TM; 36:10 LXX; 29:10 TM], prorocul a făcut mărturie Înaintea Domnului, cu post şi rugăciune, şi a stăruit ca poporul să se poată Întoarce acasă din robie."^[17]

Sfântul Ioan Gură de Aur observă: „Ai auzit cum a fost vestită mai dinain­te şi această robie? Şi, Înainte de timpul hotărât, profetul n-a Îndrăznit să-I aducă lui Dumnezeu cerere şi rugăciune, ca să nu se apropie de Dumnezeu În zadar şi fără de folos, ca să nu audă ceea ce auzise Ieremia: Nu te ruga pen­tru poporul acesta şi nu cere ceva pentru ei; că nu te voi asculta [Ieremia 14:11]. Atunci s-a rugat, când sentinţa fusese Îndeplinită, când a venit timpul ca iu­deii să se Întoarcă În ţara lor. Şi nu s-a rugat În chip obişnuit, ci cu post, cu sac si cu cenuşă."^[18]

De unde se Începe numărătoarea acestor şaptezeci de ani? Unii consideră că perioada de şaptezeci de ani de stăpânire babilonică, vestită de către Iere­mia, Începe odată cu Înfrângerea Iudeii, deci din cca 604 î.Hr. După cum am arătat deja, primul an de domnie al lui Darius fiul lui Ahaşveroş (Artaxerxe) a fost 539-538 î.Hr. Cum domnia lui Cyrus, ca stăpân deplin al regatului, În­cepe de la 536, În anul împlinirii celor şaptezeci de ani de exil — iudeilor li se va Îngădui de acum să se Întoarcă În pământul părinţilor lor, să reconstruiască Ierusalimul şi Templul.

Din comentariile Fericitului Ieronim aflăm: „Ieremia a prezis şaptezeci de ani de pustiire pentru Templu. [...] Aceasta nu-1 lasă pe Daniel indiferent, ci îl Întăreşte În hotărârea de a cere Domnului să împlinească făgăduinţa făcută, cum că prin milostivirea Sa va împlini cererile şi rugăciunile lor (ale lui Dani­el şi ale altora), pentru ca nepăsarea şi trufia neroadă să nu rămână fară de răs­puns. [...] Ca atare, În sac şi cenuşă, Daniel se roagă Domnului să împlinească cele făgăduite, iar aceasta nu pentru că nu ar fi avut Încredere În viitor, ci mai mult pentru ca atitudinea de aşteptare să nu fie Înţeleasă ca nepăsare şi nepur- tare de grijă ofensatoare."^[19] Comentariul Fericitului Ieronim subliniază faptul că făgăduinţă lui Dumnezeu de eliberare a iudeilor nu s-ar fi împlinit de la si­ne, ci În funcţie de atitudinea celor ce urmau să fie izbăviţi.

Cu bunăcuviinţă şi pricepere, Daniel se roagă stăruitor, posteşte, se îmbra­că În sac şi cenuşă [cf. Daniel 9:3]. Rugăciunea lui Începe astfel: O, Doamne, Dumnezeule cel mare şi minunat, Care păzeşti legământul şi Îndrumarea pentru cei ce Te iubesc pe Tine şi iau aminte la poruncile Tale! Păcătuit-am, fărădelege am făcut, ca şi cei nelegiuiţi ne-am purtat, răsculatu-ne-am şi ne-am depărtat de la poruncile şi de la legile Tale. Şi nu am ascultat de slujitorii Tăi proroci, care ne-au grăit În numele Tău: către regii noştri, către mai-marii noştri, părinţilor noştri şi la tot poporul ţării [Daniel 9:4-6]. [...] Şi a adeverit cuvintele Sale pe care le-a grăit către noi şi către judecătorii noştri, care au cârmuit peste noi, că a voit să abată peste noi straşnic prăpăd, ce nu s-a mai Întâmplat niciodată sub cer, asemenea celui din Ierusalim [Daniel 9:12], Sfântul Ioan Gură de Aur Întrea­bă: „Care sunt răutăţile acestea? Mamele şi-au mâncat copiii. Moise a prorocit aceasta [cf. Deuteronom 28:56-57], iar Ieremia a arătat împlinirea prorociei [cf. Plângeri 4:10]."'

O, Doamne, ascultă! O, Doamne, iartă! O, Doamne, ia aminte şi lucrează! Nu Întârzia pentru numele Tău, Dumneazeul meu; că numele Tău îl poartă ce­tatea şi poporul Tău! [Daniel 9:19] În comentariul său, Fericitul Ieronim arată: „Pentru că profetul a spus: Tu ai scos pe poporul Tău din ţara Egiptului cu mână tare, numele Tău îl poartă cetatea şi poporul Tău [cf. Daniel 9:15, 19], pentru aceea Gavriil, ca purtător al cuvântului Domnului, spune prin aceasta că sub nici o formă nu sunt ei poporul lui Dumnezeu, ci doar poporul tău - adică al lui Daniel; nici Ierusalimul nu este cetatea sfântă a Domnului, ci este cetate sfântă pentru tine, Daniel, după cum tu Însuţi spui. Ceea ce este asemănător cu afirmaţiile din Ieşirea, când Dumnezeu îi spune lui Moise: Grăbeşte de te pogoară de aici, căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, a săvârşitfă­rădelege [cf. Ieşirea 32:7]. Iar aceasta Înseamnă că ei nu sunt poporul lui Dum­nezeu, căci ei s-au lepădat de Dumnezeu. Şi continuă Gavriil cuvântul Dom­nului pentru Daniel: pentru că tu te-ai rugat cu stăruinţă pentru Ierusalim şi pentru poporul iudeilor, ascultă şi ia aminte la cele ce se vor Întâmpla poporu­lui tău În şaptezeci de săptămâni de ani şi cele ce se vor Întâmpla cetăţii."^[20]

Şi În vreme ce grăiam şi mă rugam şi mărturiseam păcatul meu şi păcatul po­porului meu Israel şi cădeam cu ruga mea fierbinte Înaintea Domnului Dumne­zeului meu, pentru sfânt muntele Dumnezeului meu... [Daniel 9:20] „Aşadar, consemnează Sfântul Ieronim, vezi bine că s-a rugat Domnului şi a revărsat ruga sa fierbinte Înaintea lui Dumnezeu, atât pentru păcatele sale, cât şi pen­tru păcatele poporului."^[21]

După ce se mărturiseşte şi se roagă cu stăruinţă, Daniel spune: Şi pe când vorbeam În rugăciunea mea, iată un om, Gavriil, pe care l-am văzut În vedenia mea cea de la Început, În zbor grăbit, s-a apropiat de mine pe la vremea jertfei de seară [Daniel 9:21].

„Aripile dezvăluie Înălţimea naturii, arată Sfântul Ioan Gură de Aur, de aceea Gavriil apare zburând: nu fiindcă Îngerul se numără În rândul zburătoa­relor, ci pentru ca tu să pricepi că el se apropie de firea omenească, venind din ţinuturile cele mai Înalte şi de la un mod de viaţă superior - urmează că aripile nu amintesc de nimic altceva decât de Înălţimea firii lor Îngereşti."^[22]

Sfântul Hipolit, la rândul său, spune: „Profetul aseamănă viteza Îngeri­lor cu aceea a păsărilor Înaripate, sugerând prin aceasta uşurinţa şi rapidi­tatea de mişcare specifice duhurilor, care aleargă cu iuţeală spre împlinirea poruncilor."^[23]

Şi a venit şi mi-a grăit zicând: Daniele, chiar acum am sosit ca să-ţi deschid mintea. Când tu ai Început să te rogi, porunca mi-a fost dată, iar eu am venit ca să-ţi vestesc, căci tu eşti un om iubit de Dumnezeu. Ia aminte la cuvânt şi Înţele­ge vedenia! [Daniel 9:22-23]

Sfântul Ieronim tălmăceşte expresia om iubit de Dumnezeu, propunând sintagma: bărbat al dorinţelor şi spunând: „Aflăm de aici că Sfântul Daniel es­te numit bărbat al dorinţelor [Daniel 9:23] şi prieten al lui Dumnezeu, pentru că el dorea să cunoască tainele Domnului."^[24]

Sfântul Teofan, mărturisitor şi imnograf, a alcătuit următoarele versuri: „Viaţă sfinţită vieţuind, grăitorule de Dumnezeu, bărbat al doririlor te-ai nu­mit [cf. Daniel 9:23], că bărbăteşte călcând patimile, la viaţa cea neîmbătrâ- nitoare te-ai mutat."^[25]

ŞAPTEZECI DE SĂPTĂMÂNI

Şaptezeci de săptămâni sunt hotărâte pentru poporul tău şi pentru cetatea ta cea sfântă, până ce fărădelegea va trece peste margini şi se va pecetlui păcatul şi se va ispăşi nelegiuirea, până ce dreptatea cea veşnică va veni, vedenia şi prorocia se vor pecetlui şi se va unge Sfântul Sfinţilor [Daniel 9:24],

Vorbind despre Mântuitorul, Sfântul Atanasie cel Mare scrie că nu avem trebuinţă a mai căuta Într-altă parte, atâta timp cât Daniel a prevestit şi tim­pul de faţă, şi venirea Mântuitorului^[26].

In cuvântul său, Sfântul Ioan Gură de Aur arată: „După ce Daniel a făcut rugăciunea aceea În sac şi cenuşă, a venit Gavriil la el şi i-a zis: Şaptezeci de săp­tămâni s-au hotărât peste poporul tău şi peste oraşul cel sfânt [Daniel 9:24], Dar poate că mi s-ar spune că şi aici este vorba despre timp. Aşa este, dar nu despre timpul cât va ţine robia, ci despre timpul după care va Începe o nouă robie. Una este să vorbeşti despre timpul cât are să ţină robia şi alta să vorbeşti despre tim­pul după care va veni şi va Începe robia. Şi vezi că Dumnezeu n-a mai spus acum peste poporul Meu, cu toate că profetul spusese: Arată faţa Ta peste poporul Tău, ci îl Înstrăinează din pricina crimei ce avea să o săvârşească. Cu toate acestea, pro­fetul se roagă fierbinte: luminează faţa Ta spre templul Tău pustiit [Daniel 9:17]. Insă Domnul S-a depărtat de la ei, din pricina crimei ce aveau să o săvârşească. Ce Înseamnă cuvântul profetului: până ce se va fi săvârşit păcatul [Daniel 9:24]? Faptul că iudeii vor săvârşi multe păcate, dar culmea păcatelor va fi atunci când II vor ucide pe Stăpânul lor. Acelaşi lucru îl spune şi Hristos: Umpleţi dar şi voi măsura părinţilor voştri [cf. Matei 23:32], Iată câtă unitate de gândire! Hristos a spus: Umpleţi dar...-, profetul spune: până ce se va fi săvârşit păcatul. Ce Înseamnă că se va fi săvârşiţi Să nu mai rămână nimic. Şi să aducă dreptate veşnică. Şi care este dreptatea veşnică, dacă nu cea dată de Hristos? Şi să se pecetluiască vedenia şi prorocul şi să se ungă Sfântul Sfinţilor [Daniel 9:24], adică să Înceteze prorocii- le. Căci asta Înseamnă a pecetlui: a Înceta ungerea, a Înceta vedeniile. De aceea şi Hristos a spus: Toţi prorocii şi Legea au prorocit până la Ioan [Matei 11:13]."'

Să ştii şi să Înţelegi că de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusa­limului şi până la Cel-Uns, Cel-Vestit, sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; şi din nou vor fi zidite pieţele şi zidul din afară, În vremuri de strâm­torare [Daniel 9:25].

Sfântul Hipolit observă: „În realitate, aceasta s-a împlinit deja. Căci popo­rul s-a Întors şi a reconstruit cetatea şi Templul şi fortificaţiile."^[27]

Sfântul Atanasie: „Spun poveşti iudeii şi trec cu vederea timpul de faţă. Căci când a Încetat prorocul sau vedenia din Israel, dacă nu acum, când a ve­nit Hristos, Sfântul Sfinţilor? Si un semn si o dovadă Însemnată a venirii lui Dumnzeu-Cuvântul este că nu mai stă În picioare Ierusalimul, nici nu s-a mai ridicat proroc, nici nu se mai descoperă vreo vedenie Între ei. Şi e firesc să fie aşa. Căci, venind Cel prezis, ce nevoie mai e de cei ce-L prezic? Şi fiind pre­zent Adevărul, ce nevoie mai e de umbră? De aceea, au prorocit până a venit Dreptatea Însăşi şi Cel ce a răscumpărat păcatele tuturor."^[28]

Sfântul Chirii al Ierusalimului este de acord şi el cu părerea că „şaizeci şi nouă de săptămâni de ani [...] fac patru sute optzeci şi trei de ani. Prin urmare a spus că după trecerea a patru sute optzeci şi trei de ani de la zidirea Ierusali­mului, când nu vor mai fi conducători din Iuda, atunci va veni un împărat de alt neam, pe timpul căruia Se va naşte Hristos"^[29].

Sfântul Hipolit, explicând cuvântul acesta, semnalează faptul că, „menţi­onând la Început şaptezeci de săptămâni şi împărţindu-le mai apoi În două jumătăţi, pentru ca toate cele mai Înainte spuse de către Arhanghelul Gavriil să fie mai cu uşurinţă Înţelese, el continuă astfel, spunând: până la Cel-Uns, Cel-Vestit, sunt şapte săptămâni [Daniel 9:25], adică patruzeci şi nouă de ani.

În cel de al douăzeci si unulea an, Daniel a avut viziunile acestea, În Babilon.

Prin urmare cei patruzeci şi nouă de ani adăugaţi la cei douăzeci şi unu fac cei şaptezeci de ani de robie scurşi de la cucerirea lor de către Nabucodonosor; după trecerea cărora, poporul se va Întoarce şi va aduce jertfe şi prinoase, când Hristos va fi regele lui. Dar despre ce Hristos se vorbeşte aici? Despre nimeni altul decât despre Iosua (Isus) fiul lui Ioţadac, care s-a Întors atunci împreună cu poporul şi a adus jertfe după Lege, În cel de al şaptezecilea an, când Tem­plul a fost reconstruit. Căci toţi regii şi preoţii erau afierosiţi hristoşi, pentru că erau unşi cu ulei sfinţit, preparat de către Moise, cel din vechime. Astfel, aceştia toţi purtau numele Domnului În Însăşi persoana lor, arătându-se di­nainte ca preÎnchipuiri şi păstrând vie imaginea aceasta până la venirea din ceruri a Regelui şi a Preotului celui desăvârşit, Care singur a împlinit voia Ta­tălui; aşa după cum şi Samuel este descris ca tip al lui Hristos: Şi-Mi voi pune un preot credincios. Acela se va purta după inima Mea şi după sufletul Meu; şi casa lui o voi Întări şi va umbla el Înaintea Unsului Meu În toate zilele [I Regi 2:35].

Astfel, spre a se arăta vremea venirii Lui, a Celui pe care Daniel a năzuit să-L vadă, el arată că după şapte săptămâni vor mai urma Încă şaizeci şi două de săptămâni [cf. Daniel 9:25], adică 434 de ani. Căci după Întoarcerea popo­rului din Babilon, sub conducerea lui Iosua fiul lui Ioţadac, a scribului Ezdra şi a lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, din seminţia lui David, au fost 434 de ani până ce Hristos a venit, pentru ca Preotul preoţilor să Se arate În lume şi pen­tru ca Cel ce a ridicat păcatele lumii să iasă la lumină, după cuvântul lui Ioan despre El: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii [Ioan 1:29]. La fel spune şi Arhanghelul Gavriil: se va pecetlui păcatul şi se va ispăşi nelegiu­irea, până ce dreptatea cea veşnică va veni [Daniel 9:24]. Dar cine a ispăşit fără­delegile noastre? Pavel Apostolul ne Învaţă spunând: Căci El este pacea noastră, El Care a făcut din cele două - una [Efeseni 2:14], ştergând zapisul ce era asupra noastră, care ne era potrivnic cu rânduielile lui [Coloseni 2:14].

Spune Gavriil: până ce [...] se va unge Sfântul Sfinţilor [Daniel 9:24]. Iar Sfântul Sfinţilor este nimeni altul decât Fiul lui Dumnezeu, Care, atunci când a venit şi S-a arătat În lume, a spus: Duhul Domnului este peste Mine, căci DomnulM-a uns [cf. Luca 4:18; Isaia 61:1] şi celelalte. De aici Înainte, tot cel ce crede În Preotul cel ceresc se va curăţi de către acelaşi preot, iar păcatele lui se vor şterge. Şi tot cel ce nu va crede În El, nesocotindu-L ca pe un oarecare, păcatele unuia ca acestuia se vor pecetlui şi nu se vor mai putea şterge; iar Ar­hanghelul, cunoscând dinainte că nu toţi vor crede În El, a spus: se va pecetlui păcatul şi se va ispăşi nelegiuirea [Daniel 9:24]. Căci aceia care nu vor primi să creadă În El vor petrece În păcat până la sfârşitul vremurilor şi vor fi pecetluiţi pentru a nu scăpa de judecată. Dar toţi cei ce vor crede În El ca Într-unui Ce are puterea de a ispăşi fărădelegile îşi vor vedea păcatele şterse. Aşa spune: ve­denia şi prorocia se vor pecetlui [Daniel 9:24].

Căci, atunci când a venit Cel ce era plinirea Legii şi a Prorocilor (căci Legea şi Prorocii au fost până la Ioan), a fost de trebuinţă ca toate acestea mai Înainte ves­tite prin ei să fie confirmate (pecetluite) pentru ca, la venirea Domnului, toate cele ascunse să iasă la lumină şi toate cele robite să fie eliberate de către El..."^[30]

Continuând ideea aceasta, Sfântul Ioan Gură de Aur adaugă: „Uită-te la aceste cuvinte cu mare atenţie! Toată problema În ele stă. Şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni fac patru sute optzeci şi trei de ani. Aici, cuvân­tul săptămâni nu se referă la săptămâni de zile, nici la săptămâni de luni, ci la săptămâni de ani. De la împăratul Cyrus până la Antioh Epifan şi de la robia aceea de sub el sunt trei sute nouăzeci şi patru de ani. Aşadar Daniel, pentru a arăta că nu vorbeşte despre pustiirea Templului făcută de Antioh Epifan, ci de una de mai târziu, şi anume de cea din vremea lui Pompei, Vespasian şi Tit, împinge mai departe timpul împlinirii prorociei. După aceea ne spune de când trebuie să Începem numărătoarea anilor şi ne arată că nu trebuie să o Începem din ziua Întoarcerii evreilor din robie. Dar de când? De la ieşirea cu­vântului pentru răspuns şi pentru zidirea Ierusalimului."^[31]

„Ierusalimul şi Templul nu s-au zidit În vremea lui Cyrus, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, ci În vremea lui Artaxerxe Macrohirul. După Întoarcerea evreilor din robie, a venit ca împărat Cambise, apoi magii; după magi, Darius fiul lui Istaspe, apoi Xerxes, fiul lui Darius, iar după acesta, Artavane; apoi, după Artavane, Artaxerxe Macrohiru, care a împărăţit peste Persia. Pe când împărăţea acesta, În al douăzecilea an al împărăţiei lui, Neemia, Întorcându-se În patrie, a ridicat Ierusalimul. Lucrurile acestea ni le-a istorisit cu de-amă- nuntul Ezdra. Deci, dacă vom număra de la această dată patru sute optzeci şi trei de ani, vom ajunge la această din urmă distrugere a Ierusalimului. De aceea spune profetul: Se va zidi piaţa şi zidul Înconjurător [Daniel 9:25]. Cu alte cuvinte, profetul spune aşa: de când s-a zidit Ierusalimul şi şi-a recăpătat Înfăţişarea lui cea veche, numără şaptezeci de săptămâni, şi vei vedea că robia aceasta nu are sfârşit [...]. Ce cuvânt vă mai rămâne deci, iudeilor, când pro­rocii spun câtă vreme vor ţine celelalte robii, iar acestei din urmă robii nu-i hotărăsc nici un timp, ci, dimpotrivă, afirmă chiar că pustiirea va fi până lasfârsitul lumii?"^[32]

Iar după cele şaizeci şi două de săptămâni, Cel-Uns va pieri fără să se găsească vreo vină În El, iar poporul unui domn va veni şi va dărâma cetatea şi templul. Şi sfârşitul cetăţii va veni prin potopul mâniei lui Dumnezeu şi până la capăt va fi război -prăpădul cel hotărât [Daniel 9:26].

Şi El va Încheia un legământ cu mulţi Într-o săptămână, iar la mijlocul săptă­mânii va Înceta jertfa şi prinosul şi În templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii [Daniel 9:27].

Sfântul Hipolit: „Când cele şaizeci şi două de săptămâni se vor fi împlinit şi Hristos va fi fost venit, iar Evanghelia va fi fost predicată la toate neamurile, atunci va fi plinirea vremii şi nu va mai rămâne decât un răgaz de o săptămână, ultima. In vremea aceea, vor veni Ilie şi Enoh. Şi În toiul acelei cumplite pustiiri care va fi atunci, se va arăta Atihrist, vestind el Însuşi pustiirea Întregii lumi.

Prorocul Daniel ne face cunoscute lucrurile acestea cu privire la Antihrist: el se va arăta cu totul lipsit de ruşine, pricinuitor de războaie, tiran; el se va Înălţa pe sine mai presus decât toţi regii şi conducătorii pământului şi mai pre­sus decât tot binele; el va construi cetatea Ierusalimului şi va restaura Templul. Necredincioşii se vor Închina Înaintea lui şi îl vor cinsti ca pe un dumnezeu, vor Îngenunchea Înaintea lui, crezând că el este Hristos.

Căci el îi va tăia şi îi va ucide pe cei doi mărturisitori şi Înainte-mergători ai lui Hristos, vestitori adevăraţi ai împărăţiei cerurilor, după cum scris este: Şi voi da putere celor doi martori ai mei şi vor proroci, îmbrăcaţi În sac, o mie două sute şi şaizeci de zile [Apocalipsa 11:3].

Iar Ia venirea Lui, jertfele şi prinoasele care se aduc acum Domnului chiar şi Între neamuri vor Înceta. După cum şi aceasta se proroceşte prin Daniel: Şi El va Încheia un legământ cu mulţi Într-o săptămână, iar la mijlocul săptămâ­nii vor Înceta jertfa şi prinosul [Daniel 9:27]. Aici se arată că săptămâna aceea se va împărţi În două.

Apoi, cei doi martori vor propovădui vreme de trei ani şi jumătate; iar An­tihrist va purta război împotriva sfinţilor În timpul care a mai rămas din săp­tămâna aceea şi va pustii lumea, ca să se împlinească Scriptura care zice: Şi din vremea când va Înceta jertfa cea de-a pururi şi va Începe urâciunea pustiirii vor fi o mie două sute nouăzeci de zile [Daniel 12:11]."'

Sfântul Efrem spune că „mintea celor care L-au răstignit pe Hristos era În­tunecată, motiv pentru care ei nu şi-au dat seama de Soarele pe care-L ţintu- iau de Cruce, soarele care luminează pentru tot ochiul, atunci când Întunericul acoperă pământul [cf. Luca 23:44], [...] Cum soarele acesta natural se Întune­case, tocmai Întunericul acesta a vădit şi a vestit totodată distrugerea iminentă a cetăţii: Iată cuvântul Domnului care trebuia să se împlinească de la dărâmarea Ierusalimului [cf. Daniel 9:2, 24-27]! Cetatea nu L-a primit pe cel Care a Înăl­ţat-o. Nimic alta nu mai rămâne de-acum decât numai să fie distrusă"^[33].

Din comentariile Fericitului Ieronim aflăm: „Romanii au dărâmat ceta­tea şi Templul, sub conducerea lui Vespasian, conducătorul ce era aşteptat să vină. La moartea lui se Încheiau cele şapte săptămâni, adică cei patruzeci şi nouă de ani. Iar Aelius Hadrian, cel după care s-a dat ulterior numele cetăţii celei nou construite peste ruinele vechiului Ierusalim, adică Aelia, a Înăbuşit revolta iudeilor aflaţi În conflict cu generalul Titus Rufus. De atunci, jertfele au Încetat, Templul s-a pustiit, iar pedeapsa cea hotărâtă va fi Îndurată până la sfârşitul veacurilor [cf. Daniel 9:27]. (Să remarcăm aici modul cum subliniază Fericitul Ieronim utilizarea ideomatică a unor elemente din limba ebraică.) In vorbirea celor din vechime, de pildă atunci când se citau cifre, se mergea de la mic la mare, adică numerele mai mici erau citate mai Întâi şi abia apoi cele mai mari. Prin urmare, În Înţelegerea acestei prorocii, nu trebuie să ne luăm după ordinea literală a cuvintelor, ci să căutăm la suma totală a cifrelor men­ţionate, luate la un loc."^[34]

DANIEL ÎN GROAPA CU LEI [Daniel 6]

I-a plăcut lui Darius să pună peste regatul lui 120 de satrapi, care să poarte de grijă În tot regatul, iar În fruntea lor, trei dregători dintre care unul era Daniel, şi aceşti satrapi trebuiau să le dea lor socoteală, astfel ca regele să nu fie păgubit. Insă Daniel era mai presus decât toţi dregătorii şi satrapii, fiindcă În el era un duh Înalt şi regele îşi pusese În gând să-l pună mai mare peste tot regatul [Daniel 6:2-4].

Sfântul Ambrozie, vorbind despre inteligenţa şi despre Înţelepciunea lui Daniel, scrie: „Daniel a primit Duhul Sfânt şi pentru aceasta prorocea. In cele din urmă, regele a găsit de cuviinţă să-1 pună mai presus decât toţi dregătorii, pentru că Daniel avea şi darurile Duhului Sfânt."^[35]

Atunci, dregătorii şi satrapii s-au trudit să găsească lui Daniel vreo pricină din partea cârmuirii regatului, dar n-au putut să-i afle nici o pricină sau lucru râu, căci el era credincios şi nici o trecere cu vederea sau greşeală nu i s-a putut pune În seamă. Atunci oamenii aceştia au zis: „Dacă nu-i găsim lui Daniel nici o pricină, cu toate acestea îi vom afla lui una, În legea Dumnezeului lui." [Daniel 6:5-6]

Probabil pentru că auzise despre prevestirea făcută de Daniel la ospăţul lui Belşaţar, dar şi pentru Îndelunga sa experienţă În cele ale ocârmuirii, Darius a găsit de cuviinţă să-1 aleagă pe proroc pentru funcţia aceasta. Astfel, atunci când Daniel a fost rânduit de către rege şi Însărcinat cu ocârmuirea regatului, dregătorii care În felul acesta au ajuns să-i fie subordonaţi lui au găsit că pro­rocul era de o integritate ireproşabilă şi că avea o Înţelepciune supranaturală.

Dregătorii şi satrapii au mers Înaintea regelui şi l-au salutat: „O, rege Da­rius, să trăieşti În veac!" Atunci, toţi marii dregători ai regatului, marii cârmu- itori, satrapii, sfetnicii şi guvernatorii s-au sfătuit laolaltă ca regele să dea o po­runcă... [Daniel 6:8].

Dar sfetnicii au spus În mod deliberat regelui, spre a-1 induce În eroare, că acolo se aflau toţi marii dregători ai regatului. Oare să nu fi băgat de seamă Da­rius că lipsea tocmai Daniel? Să nu fi observat el că Daniel nu era acolo, ca să vorbească? Probabil că nu avea motive de Îndoială În privinţa celorlalţi dregă­tori şi guvernatori din această delegaţie oficială. Atunci ei au propus regelui să dea o poruncă scrisă, prin care să se rânduiască oprirea ca oricine s-ar ruga vre­me de treizeci de zile altui dumnezeu şi om În afară de tine, rege, să fie aruncat În groapa cu lei [Daniel 6:8]. Fără a se mai consulta cu Daniel, regele Darius a dat curs cererii lor, iar porunca a fost scrisă şi promulgată.

Puţin după aceasta, cei trei tineri au devenit victime ale invidiei Înalţilor ofici­ali de stat din administraţia babiloniană. Mulţi mezi şi perşi, socotind că ei sunt un fel de rasă superioară, au privit cu ochi răi o astfel de ascensiune a unui iudeu-chiar şi numai pentru că făcea parte dintr-un neam pe care ei îl cuceriseră. Perşii, chiar dacă erau un popor idolatru, nu aveau nici o lege împotriva monoteiştilor.

Când Daniel a aflat despre porunca aceasta, a mers Îndată la el acasă. Aici, avea În cămara de sus fereastră deschisă Înspre Ierusalim şi În fiecare zi Îngenun­chea de trei ori, s-a rugat şi a lăudat pe Dumnezeu, cum făcea şi mai Înainte [Daniel 6:11], Daniel a luat hotărârea să nu ţină seama nici de viaţa sa, nici de rangul său — căci ar fi putut să se roage În linişte şi noaptea sau, cel puţin, pe ascuns, cu ferestrele Închise. Ce ar fi trebuit să facă? Să caute să fie pe pla­cul oamenilor sau să asculte pe Domnul? Fără a lua În seamă ameninţarea cu pedeapsa cumplită, aruncarea În groapa cu lei, Daniel a continuat să se roa­ge, după obicei, de trei ori pe zi. Obiceiul rugăciunii cu faţa către Ierusalim a apărut după reconstruirea Templului.

Pentru aceasta, În Filocalia, Daniel este prezentat drept pildă pentru im­portanţa rugăciunii: „Căci trebuie să socotim lipsirea lui de rugăciune mai amară decât orice moarte, cum bine ne Învaţă marele Daniel Prorocul, care voia mai bine să moară decât să fie lipsit, fie şi măcar o clipă, de rugăciune."^[36]

Fericitul Ieronim,. lăudând credinţa de neclintit a lui Daniel, scrie: „Ce tre­buinţă ai avea să Închizi porţile cămării tale Înaintea Mirelui? Lasă-le deschise pentru Hristos, dar le Închide bine pentru cel rău [...]. Daniel, În cămara cea de sus În care se retrăgea el atunci când nu mai putea să Înainteze În cele de jos, avea fereastra deschisă spre Ierusalim [cf. Daniel 6:11]. Ţii şi tu oare fe­reastra ta deschisă numai pe partea pe unde poate să intre lumina? Vezi tu ast­fel ochiul lui Dumnezeu?"^[37]

Purtarea lui Daniel a fost grabnic remarcată şi Îndată a fost acuzat pentru că Încălca porunca lui Darius. Când a auzit regele acestea, s-a tulburat foarte şi şi-a Îndreptat gândul spre Daniel, cum ar putea să-l scape, şi până la apusul soa­relui s-a străduit ca să-l scoată [Daniel 6:15].

Dar uneltitorii aceia i-au adus aminte regelui de faptul că porunca sa nu mai putea fi schimbată sau revocată. Atunci regele a dat poruncă să aducă pe Daniel şi l-a aruncat În groapa cu lei. După acestea regele a prins a grăi şi a zis lui Daniel: „Dumnezeul tău pe Care tu II cinsteşti fără Încetare, Acela te va scăpa!" Apoi s-a adus o piatră care a fost pusă peste gura gropii, iar regele a pecetluit-o cu inelul său şi cu inelul dregătorilor săi, aşa ca nimic să nu se schimbe cu privire la Daniel. Pe urmă, împăratul s-a dus În palatul său şi a petrecut noaptea În post şi nu au adus lângă el concubine, iar somnul nu l-a mai prins.

Apoi regele s-a sculat dis-de-dimineaţă, În revărsat de zori, şi a venit În grabă la groapa cu lei. Şi când s-a apropiat de groapă, a strigat pe Daniel cu glas tare. Atunci regele a prins a grăi şi a zis lui Daniel: „Daniel, slujitorul Dumnezeului celui viu, Dumnezeul tău, Căruia te Închini neÎncetat, oare a putut să te scape de lei?" Apoi Daniel a vorbit cu regele: „ O, rege, În veci să trăieşti! Dumnezeu a tri­mis pe Îngerul Său şi a astupat gura leilor, şi ei nu mi-au făcut nici un rău, pen­tru că am fost găsit nevinovat Înaintea Lui, precum şi În faţa ta, rege, n-am făcut nici un rău!" Regele s-a bucurat foarte şi a poruncit să scoată pe Daniel din groa­pă şi Daniel a fost scos din groapă şi nici o rană nu i-a fost găsită, căci nădăjduise În Dumnezeul lui [Daniel 6:17-24].

Sfântul Ambrozie comentează: „Cât de curat trebuie să fi fost sufletul lui Daniel, de vreme ce a potolit firea barbarilor şi a îmblânzit leii! Câtă Înfrâna- re, câtă stăpânire de sine, atât În suflet, cât şi În trup! Nu fară pricină a ajuns el să fie admirat de către toţi, mai cu seamă atunci când - şi toată lumea se minunează pentru aceata -, bucurându-se el de prietenia regelui, nu a socotit nici aurul, nici măririle lumeşti a fi mai de preţ decât credinţa sa. Căci el era gata să Înfrunte şi să sufere cele mai anevoioase oprelişti, pentru iubirea faţă de Dumnezeu, mai degrabă decât să se lase abătut de la ţintă, spre câştigarea unor foloase sau a unor favoruri din partea oamenilor."^[38]

Sfântul Teofan, dimpreună cu alţi imnografi ai Bisericii, ne atrag atenţia asupra faptului că Daniel şi-a Întins mâinile pentru rugăciune, Închipuind În felul acesta Crucea^[39]: „Mâinile Întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise În groapă le-a Încuiat [cf. Daniel 6:22].,."^[40] „În groapa leilor aruncat fiind oa- recând marele Între proroci Daniel, mâinile În chipul crucii Întinzându-şi, ne­vătămat s-a păzit de a fi mâncare lor, binecuvântând pe Hristos În veci."^[41]

.Indemnându-ne să urmăm pilda de post şi rugăciune a profetului, Sfântul Teodor Studitul cântă: „Daniel În groapă a îmblânzit fiarele cu zăbala postu­lui [cf. Daniel 1:8-16; 6:22]; şi noi, postind, să stăpânim patimile noastre."^[42]Chiar dacă noi nu ne aflăm În groapa cu lei, totuşi, la rândul nostru, suntem angajaţi Într-un război duhovnicesc cu potrivnicul vostru, diavolul, care um­blă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să Înghită [I Petru 5:8].

Referitor la comoara şi la puterea fecioriei curate a profetului, Sfântul Ioan Damaschin ne atrage atenţia: „Dar cei trei tineri? Nu prin faptul că au păzit fecioria au ajuns superiori focului, căci, prin feciorie, trupurile n-au putut fi mistuite de foc? Nu vom trece sub tăcere nici pe Daniel, al cărui trup a fost Întărit de feciorie, Încât dinţii fiarelor n-au putut să-l Înghită."^[43]

Într-o apoftegmă foarte concisă, Sfântul Grigorie Palama (cca 1296-1359), arhiepiscop al Tesalonicului (1347), scrie: „Lucrarea rugăciunii lăuntrice îm­blânzeşte patimile, aşa după cum şi Daniel a îmblânzit fiarele cele sălbatice."^[44]

Şi iată că soarta pe care acuzatorii lui Daniel o pregătiseră prorocului se În­torcea acum împotriva lor. Darius a poruncit ca defăimătorii lui Daniel să fie aduşi şi aruncaţi, ei, În groapa leilor, împreună cu fiii şi cu femeile lor - aşa după cum prevedea legea persană. Într-adevăr, leii au sărit asupra lor şi i-au devorat pe toţi, zdrobindu-le oasele Încă Înainte ca ei să fi ajuns pe fundul ace­lei gropi [cf. Daniel 6:25].

Ca urmare a stăruinţei extraordinare a lui Daniel, Darius a promulgat un nou decret, poruncind tuturor neamurilor din împărăţia sa să se teamă de Dumnezeul lui Daniel şi să-L cinstească: Pacea voastră să sporească! Poruncă iese de la mine, ca În tot cuprinsul regatului meu să se teamă şi să tremure lumea Înaintea Dumnezeului lui Daniel, că El este Dumnezeul cel viu, Care rămâne În veci şi împărăţia Lui nu se va nimici, iar stăpânirea Lui nu va avea sfârşit. El poate să scape şi să libereze, face semne şi minuni În cer şi pe pământ; El a scăpat pe Daniel din ghearele leilor [Daniel 6:27-28].

Cu adevărat a ieşit Daniel nevătămat din groapa leilor, iar acest lucru era de netăgăduit. Chiar dacă moartea a fost păgubită, Sfântul Ciprian ne lă­mureşte că aceasta nu scade cu nimic din sfinţenia mărturisirii profetului, nici nu-i împuţinează martiriul. „Căci cu nimic nu a fost mai prejos mar­tiriul celor trei tineri, căci şi ei, biruind moartea, au ieşit Învingători din cuptorul cel de foc [cf. Daniel 3], la fel după cum şi Daniel a rămas nevă­tămat În mijlocul leilor [cf. Daniel 6]. Mărturisitorii lui Hristos nu caută să primească laude pentru martiriul lor, ci să arate purtarea de grijă a lui Dumnezeu."^[45]

Capitolul acesta se Încheie informându-1 pe cititor că Daniel a avut parte de bucurie şi de împliniri atât În timpul domniei lui Darius Medul, cât şi sub Cyrus, regele Persiei [cf. Daniel 6:28-29].

PROFETUL DANIEL [Daniel 10]

In anul al treilea al lui Cyrus, regele Perşilor, i s-a descoperit un cuvânt lui Da­niel - care se chema Beltşaţar - şi adevărat este cuvântul şi el vesteşte război mare. El a pătruns cuvântul şi a Înţeles vedenia. În vremea aceea, eu, Daniel, am pe­trecut trei săptămâni de zile În jale. Pâine bună n-am mâncat, carne şi vin n-am pus În gura mea şi cu miresme nu m-am uns, până ce nu s-au împlinit trei săptă­mâni de zile [Daniel 10:1-3].

Sfântul Ioan Gură de Aur notează că „cei vechi aveau obiceiul să-şi ungă capetele lor ori de câte ori erau veseli şi bucuroşi, şi asta o poţi vedea destul de bine la David şi la Daniel [cf. II Regi 12:20]"'.

Cu privire la timpul şi la locul postirii lui Daniel, Sfântul Ioan Gură de Aur arată: „Legea poruncea să se păzească nu numai timpul, ci şi locul. Vorbin- du-le despre Pastele acesta, Legea grăieşte aşa: Nu veţi putea face Pastile În nici una din cetăţile pe care vi le dă Domnul Dumnezeu. Ci, după cum a poruncit să prăznuiască Pastele În ziua a paisprezecea a lunii dintâi, tot astfel a porun­cit să-1 facă În Ierusalim [cf. Deuteronom 16:5-6]. [...] Atunci este clar că şi iudeii de acum sunt nişte călcători de Lege, pentru că nu fac Pastele În Ierusa­lim, chiar dacă spun ei de nenumărate ori că păzesc timpul. [...] Ce pot să mai spună dar cei ce fac Pastele În afara Ierusalimului? Când calcă o rânduială mai necesară, nici păzirea unei rânduieli mai mici nu le poate sta Întru apărare. Prin urmare iudeii săvârşesc cea mai mare nelegiuire, oricât ar părea că nu cal­că timpul prăznuirii Paştelui. Iar acest lucru nu se vede numai de la Moise, ci şi din proroci. Ce iertare mai pot avea iudeii, când prorocii arată că În pământ străin nici n-au jertfit, nici n-au cântat cântare [cf. Psalm 136:3-5], nici n-au postit un astfel de post? Şi cu toate că prorocii nădăjduiau să-şi recapete ţara şi vieţuirea lor de mai Înainte, totuşi continuau să asculte de Lege şi să împli­nească Legea. Căci aceasta o spunea Legea. Iudeii aceştia de acum nici nădejde nu mai au să-şi recapete ţara şi să mai trăiască aşa ca mai Înainte. Cu ce loc din proroci pot dovedi ei asta? Totuşi nici aşa nu vor să se liniştească.

Deşi, dacă ar mai nădăjdui să-şi recapete ţara şi vieţuirea lor de altădată, ar trebui să meargă pe urmele sfinţilor acelora, ar trebui să nu postească şi nici altceva să facă. [...] Dar, ca să dau şi dovada acestui lucru, ascultă ce spune Da­niel: In zilele acelea eu, Daniel, am plâns trei săptămâni; pâinea cea atât dori­tă n-am mâncat şi vin şi carne n-au intrat În gura mea şi cu unsoare nu m-am uns În acele trei săptămâni. Şi În ziua a douăzeci şi patra a lunii am avut ve­denie. Uită-te cu atenţie la aceste cuvinte. Din ele se vede că Daniel n-a prăz- nuit Pastele. Să-ţi explic de ce. În zilele azimelor nu le era Îngăduit iudeilor să postească; iar Daniel n-a mâncat deloc douăzeci şi una de zile. [...] Daniel Însă a postit şi după ce a trecut Pastele. A Început să postească din ziua a tre­ia a primei luni şi a postit douăzeci şi una de zile; a postit deci şi În ziua de paisprezece; a postit apoi şapte zile după aceea, şi Încă trei zile [...].

Din cele săvârsite de acei oameni sfinţi rezultă un adevăr foarte Înalt, anume că vieţuirea din vremea aceea cerea cu prisosinţă respectarea jertfelor, a sâmbetelor, a lunilor noi şi a tuturor celorlalte prescripţii legale, dar că păzirea lor nici nu putea Înmulţi virtutea, şi nici părăsirea lor nu avea tăria să-l facă rău pe omul vrednic şi destoinic sau să-i micşoreze cu ceva deplinătatea sufle­tului său. Sfinţii aceştia, care au trăit pe pământ luându-se la Întrecere cu vie­ţuirea Îngerească, n-au săvârşit nici una din aceste prescripţii legale: n-au adus jertfe, n-au ţinut sărbătorile, n-au ţinut un astfel de post, şi atât au plăcut lui Dumnezeu, Încât au biruit propria lor fire, iar prin minunile făcute de ei au adus toată lumea la cunoştinţa de Dumnezeu. Cine-1 poate egala pe Daniel? Cine poate fi asemenea celor trei tineri din Babilon...?"¹

Totuşi, arată Sfântul Ioan Gură de Aur mai jos, „cei trei tineri şi Daniel şi toţi ceilalţi care erau În robie, aşteptau să-şi recapete oraşul, aşteptau ca după şaptezeci de ani să vadă pământul patriei şi să trăiască după legile de mai Îna­inte; dar cu toate că aveau făgăduinţă vădită şi mărturisită că au să se Întoarcă, totuşi nici aşa nu Îndrăzneau Înainte de împlinirea făgăduinţei şi de Întoar­cere să săvârşească vreuna dintre ceremoniile legale pe care le săvârşesc iudeii aceştia acum"^[46].

Dar În ziua a douăzeci şi patra a lunii Întâi, eu, Daniel, mă aflam pe malul fluviului celui mare, adică Tigrul, şi mi-am ridicat ochii mei şi iată un om îm­brăcat În veşminte de in, iar coapsele lui Încinse cu aur curat şi de preţ; trupul lui ca şi crisolitul şi faţa lui ca fulgerul, iar ochii lui ca flăcările de foc, braţele şi pi­cioarele lui străluceau ca arama lustruită şi sunetul cuvintelor lui ca vuietul unei mulţimi. Şi am văzut numai eu, Daniel, o vedenie, iar oamenii care erau cu mi­ne nu au văzut vedenia; ci o mare spaimă a căzut peste ei şi au fugit să se ascun­dă [Daniel 10:4-7].

Sfântul Hipolit şi Sfântul Vasile apreciază că viziunea aceasta este o pre­vestire a Întrupării Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfântul Vasile spune: „Daniel, bărbat cu dorinţe [cf. Daniel 9:23], fi­indcă şi-a stăpânit pântecele [cf. Daniel 10:3], a îmblânzit regatul chaldeilor, a răsturnat idolii, a Învins balaurul (din Bel), a îmblânzit leii, a prezis Întruparea lui Dumnezeu şi a tălmăcit Sfintele Taine."^[47]

Iar Sfântul Hipolit scrie ca şi cum ar reda cuvântul lui Daniel: „Cu adevă­rat Tatăl mi-a auzit glasul şi a trimis pe Cuvântul Său ca să arate cele ce vor să fie. Iar aceasta s-a Întâmplat pe malul râului celui mare. Căci aşa trebuia, ca Fiul să Se arate acolo, În locul unde va ridica păcatele noastre.

Şi mi-am ridicat ochii mei şi iată un om îmbrăcat În veşminte de in [Daniel 10:5] - spune el. În prima viziune spusese: iată un om, Gavriil [Daniel 9:21], care a fost trimis. Aici Însă nu spune aşa, pentru că situaţia este diferită: profe­tul îl vede pe Domnul, Însă nu ca Om Întru totul, ci doar cu Înfăţişarea unui om, de aceea spune: un om îmbrăcat În veşminte de in [Daniel 10:5]. Căci de ar fi spus că era îmbrăcat Într-un veşmânt multicolor, prin aceasta ar indica, mistic, varietatea darurilor şi a chemărilor noastre. De pildă, veşmântul preo­ţesc se făcea din materiale de diferite culori, pentru că mai multe neamuri aş­teptau venirea lui Hristos, pentru ca noi toţi să devenim un trup, dar alcătuit din mai multe culori.

Iar coapsele lui Încinse cu aur de Ofiz [Daniel 10:5]^[48]. Termenul ofiz, pe care limba greacă l-a preluat ca atare din limba ebraică, Înseamnă aur curat, veri­tabil, de mare preţ. Prin urmare vrea să spună că omul din viziunea lui Daniel avea coapsele Încinse cu aur curat. Căci Cuvântul trebuie să ne poarte pe toţi, legaţi În jurul trupului Său ca o cingătoare, ţinuţi fiind de iubirea Lui. Trupul este cu totul al Său, dar noi suntem mădulare ale trupului Său, uniţi şi legaţi laolaltă prin Însuşi Cuvântul.

Trupul îi era ca Tarsisul [Daniel 10:6], Tarsis, prin tălmăcire, Înseamnă Etiopia. Dat fiind faptul că oamenii cu greu îl vor recunoaşte, prorocul anun­ţă dinainte, făcând cunoscut că Domnul Se va arăta În trup, În lume, dar pen­tru mulţi va fi greu de recunoscut.

Faţa lui ca fulgerid, iar ochii lui ca flăcările de foc [Daniel 10:6] - de tre­buinţă este ca puterea judecătorească, asemenea focului arzător, să fie vestită dinainte, căci exercitându-Şi judecata, El va Pi foc mistuitor pentru toţi ne­credincioşii.

Şi mai adaugă prorocul aceste cuvinte: braţele şi picioarele lui străluceau ca arama lustruită [Daniel 10:6] - care se referă la cea dintâi chemare a oameni­lor si la cea de a doua, si anume la chemarea neamurilor; căci zice: Voi Întoarce judecătorii tăi să judece ca la Început şi sfetnicii tăi ca odinioară [Isaia 1:26]. Iar glasul lui era ca vuietul unei mulţimi [Daniel 10:6; Apocalipsa 19:6]. Iar toţi cei ce cred În El, În zilele acelea vor proroci, grăind ca prin gura Lui toate ce­le poruncite de El."^[49]

Sfântul Ioan Gură de Aur şi Sfântul Efrem Şirul consideră că Daniel a văzut de fapt un Înger. Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre frumuseţea făpturi­lor Îngereşti: „Dorind să-şi exprime frumuseţea şi neaflând nici un trup potri­vit cu firea lui, s-a folosit de substanţe metalice; dar nici pe acestea nu le-a găsit adecvate, astfel că a împrumutat doar strălucirea lor, ca pe o reprezentare. Prin urmare, dacă puterile acestea, fără a-şi dezvălui ele firea lor În esenţă, pe deplin, ci numai de o manieră discretă, ca Într-o umbră, sunt atât de strălucitoare, cum va fi oare arătarea lor, atunci când vălurile acestea se vor da la o parte cu totul? Astfel, putem să ne facem o idee despre frumuseţea sufletului. Căci cei aflaţi vrednici de acea lume şi de Învierea morţilor [...] vor fi asemenea cu Îngerii [cf. Luca 20:35-36]. Iar trupurile, uşoare şi diafane, după felul lor, tinzând către cele netrupeşti, sunt unele mai bune şi mai minunate decât altele."^[50]

Intr-un alt loc, Sfântul Ioan Gură de Aur se Întreabă: „Ce poate să Însem­ne cuvântul: măreţia mea se prefăcu În stricăciune [Daniel 10:8]? Daniel era un tânăr În putere; Însă, când teama simţită Înaintea Îngerului l-a strămutat În­tr-o stare de muribund, s-a răspândit asupra sa multă paloare, i-a pierit pros­peţimea tinereţii şi i s-a risipit orice culoare din Înfăţişarea sa - iată pentru ce a spus: măreţia mea se prefăcu În stricăciune,"^[51]

Şi În continuare scrie: „[...] nu numai apariţia lui Dumnezeu, ba chiar şi cea a Îngerilor îi era de nesuportat acelui drept, a cărui Întreagă poveste v-am reamintit-o atunci; vi l-am arătat fără Întrerupere pe fericitul Daniel cum pă­lea, tremura, cum intrase Într-o stare nu cu mult diferită de cea a celor care se află În agonie, fiindcă sufletul lui se forţa să se smulgă din legătura cărnii [...]. Sufletul acelui preafericit se năpustea să-şi ia zborul din trup şi se retră­gea de peste tot către cele din afară. Sufletul i-ar fi ieşit chiar aşa cum era, fară să fi atins împlinirea vremii sale, dacă Îngerul nu i-ar fi venit degrabă Înain­te şi nu l-ar fi eliberat de spaimă, Întorcându-1 astfel din nou către sălaşul lui vremelnic [cf. Daniel 10:10], [...] Daniel a îmblânzit furia leilor, iar noi nu suntem În stare să prindem nişte vulpi; el a frânt un balaur În două şi a biruit natura acestei fiare prin Încrederea pe care o avea În Dumnezeu, iar nouă ne e frică de nişte şerpi care nu au forţa să se apere; acela a pus capăt împăratu­lui mâniat precum un leu şi, când văpaia mâniei lui Nabucodonosor devenise mai mare decât cea care se aruncă împotriva armatelor barbare, a ţinut-o În frâu stând drept În mijlocul ei şi luminând toate Întunecimile. Dar chiar aces­ta care oferea lumină, când a văzut că vine un Înger la el, s-a cufundat Într-o beznă adâncă."^[52]

Sfântul Efrem scrie: „Iată, topit a fost Daniel şi vărsat În toate părţile Îna­intea măririi Îngerului, a cărui puternică strălucire a venit dintr-odată asupra lui! Şi nu din pricina mâniei Îngerului s-a topit slăbiciunea omenească a lui Daniel, tot aşa după cum nu pentru furia focului se topeşte ceara de la faţa lui, ci din pricina firii slabe pe care o are ceara, pentru că ea nu se poate men­ţine tare În prezenţa focului [...]. Mărirea Îngerului se arăta În chip firesc; iar slăbiciunea cărnii omeneşti nu putea să Îndure aceasta; măreţia mea se prefă­cu În stricăciune şi n-a rămas În mine putere [Daniel 10:8] [...] Ceea ce i s-a Întâmplat lui Daniel nu a fost din pricina vreunei manifestări de furie sau de ameninţare din partea Îngerului, ci din pricina firii copleşitoare a acestuia şi a strălucirii lui pătrunzătoare."^[53]

Atunci eu am rămas singur [...]. Şi am auzit glasul cuvintelor lui şi, la glasul cuvintelor lui, eu am căzut Înmărmurit cu faţa la pământ. Şi iată că o mână s-a atins de mine şi m-a ridicat În genunchi şi pe palmele mâinilor mele. Şi a grăit către mine: „Daniele, om plăcut al lui Dumnezeu, ia aminte la cuvintele pe ca­re ţi le spun ţie şi stai drept, că acum sunt trimis către tine. " Şi pe când îmi grăia cuvântul acesta, m-am sculat tremurând [Daniel 10:8-11],

Întreabă Sfântul Vasile cel Mare: „De cine a fost Învăţat (Gavriil), căruia i s-a poruncit să-i descopere lui (Daniel) - omului iubit de Dumnezeu — taine­le viziunii, dacă nu tocmai de Duhul Sfânt? Descoperirea tainelor revine În­deosebi Duhului, aşa cum zice Scriptura: Dumnezeu ne-a descoperit nouă prin Duhul [I Corinteni 2:1O]."^[54]

„Dar ce face Îngerul? - Întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur. îl ridică şi îi spune: Daniele, om plăcut al lui Dumnezeu, ia aminte la cuvintele pe care ţi le spun şi stai drept În picioare, că acum sunt trimis către tine [Daniel 10:11 ]. Iar el se ridică tremurând tot. Şi după ce Îngerul a Început iarăşi să-i vorbească şi să-i spună: Din ziua În care ţi-ai oferit inima să pătimească Înaintea lui Dumnezeu, cuvintele îţi sunt ascultate şi eu vin din pricina cuvintelor tale [Daniel 10:12], se prăbuşi din nou la pământ. La fel se Întâmplă şi cu cei care cad În leşin [...]. Sufletul îi era plin de teamă şi nu putea Îndura să vadă În faţa ochilor lui ima­ginea prezentei celui ce era, ca şi el, rob al lui Dumnezeu, nici nu avea putere să Înfrunte acea lumină; de aceea se găsea Într-o mare tulburare, silit fiind să se desprindă din legătura cărnii, ca şi cum ar fi fost prins În lanţuri; Îngerul Însă îl sprijinea: Şi iată că o mână s-a atins de mine şi m-a ridicat În genunchi şi pe palmele mâinilor mele [Daniel 10:10]."^[55]

Sfântul Efrem conchide: „Când glasul a ajuns la urechile Înspăimântate, dar Însetate după Încurajatorul salut al păcii, un şuvoi de linişte şi de pace s-a deschis şi s-a pogorât asupra lui Daniel. Şi, prin cuvântul pacificator al Înge­rului, urechile lui, care mai Înainte erau împietrite de spaimă, au prins curaj. Iar el a prins glas şi a zis: Spune, Stăpâne, căci Tu m-ai Întărit! [Daniel 10:19] Dar, pentru că În viziunea aceasta mişcătoare Îngerul cel Înflăcărat nu avea să vestească nimic despre Domnul, măreţia Îngerului a fost Îndreptată spre salu­tul de pace şi de iubire către proroc."^[56]

Îngerul grăieşte: Nu te teme, Daniele, că din ziua cea dintâi, de când ţi-ai sârguit inima ta ca să Înţelegi şi să te smereşti Înaintea Dumnezeului tău, cuvin­tele tale au fost auzite şi eu am sosit din pricina cuvintelor tale. Şi Îngerul păzitor al Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, dar iată că Mihail, cel din­tâi dintre Îngerii păzitori, a venit În ajutorul meu şi eu l-am lăsat acolo la Înge­rul păzitor al regelui perşilor. Şi am venit ca să-ţi fac cunoscut ce se va Întâmpla poporului tău la sfârşitul zilelor; că mai este o vedenie pentru zilele cele din urmă [Daniel 10:12-14]/

In Convorbirile duhovniceşti ale Sfântului Ioan Cassian citim: „Fără Îndo­ială că acest principe al regatului-perşilor este o putere vrăjmaşă, care ocrotea neamul perşilor, duşman al poporului lui Dumnezeu. El a căutat să împiedice ajutorul care trebuia dat de Arhanghelul Gavriil la rugămintea profetului că­tre Domnul pentru poporul său, fiindcă nu voia să ajungă la Daniel mângâie­rea Îngerului şi să Întărească poporul În fruntea căruia era arhanghelul. Acest arhanghel spune totuşi că nici măcar atunci el n-ar fi putut veni la Daniel din cauza atacului violent al principelui, dacă nu i-ar fi sosit În ajutor Arhanghe­lul Mihail. Acesta, împotrivindu-se principelui regatului perşilor şi apărându-1 pe Gavriil, a făcut ca după douăzeci şi una de zile rugămintea profetului să fie Îndeplinită.

Mai departe profetul adaugă: Şi Îngerul îmi spune: ştii oare de ce am venit la tine? Şi acum mă voi Întoarce şi voi lupta împotriva principelui perşilor. Pe când eu plecam a apărut principele grecilor venind. Totuşi îţi voi vesti ce este spus În Scriptura adevărului. Şi nimeni nu este ajutorul meu În toate acestea, În afară de principele Mihailal vostru [Daniel 10:20-21] Şi de asemenea: În acel timp se va ridica marele principe Mihail pentru a apăra pe fiii poporului tău. Citim deci că În chip asemănător este numit şi un alt principe, al grecilor, care, ocrotind neamul supus lui, părea duşman atât poporului lui Israel, cât şi neamului per­şilor. Din aceasta se vede limpede că puterile vrăjmaşe exercită şi împotriva lor Înşile neÎnţelegerile, conflictele şi luptele iniţiate de ele Între popoare. Puterile răului se bucură de victorii şi se Întristează În Înfrângeri. De multe ori nu se pot Înţelege Între ele, fiindcă fiecare se Întrece cu o râvnă neÎntreruptă să ţină parte poporului pe care-1 stăpâneşte."^[57]

Sfântul Apostol Pavel ne Încredinţează că lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva Începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împo­triva stăpânitorilor Întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt În văzduh [Efeseni 6:12], Sunt duhuri rele, făpturi care populează văzdu­hul, adică regiunile de deasupra pământului. Ascultarea şi bucuria puternici­lor luptători ai lui Dumnezeu, a sfinţilor Îngeri, este să ne apere pe noi de in­fluenţa nefastă a acestora.

In concluzie, constatăm că unii dintre Părinţii Bisericii consideră că Omul În veşmânt de in este o arătare de-a lui Hristos, În vreme ce alţii consideră că este vorba de un Înger al Domnului. Noi suntem Înclinaţi să credem că nu es­te vorba despre un Înger obişnuit, ci de o manifestare a Cuvântului. Aceasta, pentru că descrierea strălucirii trupului Său şi a luminii care emană din fiinţa Sa, ochii - comparaţi cu lumini ca de foc, braţele - asemenea aramei strălu­citoare, sunetul glasului Său [cf. Daniel 10:5-6], toate dau seama de Înfăţişa­rea de slavă a Domnului. Am putea să comparăm locul acesta cu Iezechiel 1 sau cu Apocalipsa 1:13-15, unde Înfăţişarea Fiului Omului este descrisă după modelul acesta din viziunea lui Daniel. În capitolul de faţă, Daniel adaugă că Îngerul care vorbeşte se numeşte Gavriil. Dar nu şi În celălalt capitol. Nu pu­tem demonstra până la capăt că fiinţa ce se arată În versetele 5 şi 6 este una şi aceeaşi persoană cu fiinţa despre care se vorbeşte În versetul 11. Dar este pu­ţin probabil ca persoana Înveşmântată În in să fie totuna cu persoana care vor­beşte În versetul 11; mai degrabă este ca una să fie Domnul, iar cea de-a do­ua Îngerul Domnului; una stă În tăcerea slavei, iar cealaltă spune: ia aminte la cuvintele pe care ţi le spun ţie... că acum sunt trimis către tine... [Daniel 10:11]. Cu toate că era pe deplin conştient şi lucid, profetul căzuse cu faţa la pământ [Daniel 10:9]. Apoi spune: iată că o mână s-a atins de mine şi m-a ridicat În ge­nunchi... [Daniel 10:10]. Când Îngerul i s-a adresat lui şi i-a povestit cele des­pre confruntarea cu principele, cu Îngerul păzitor al perşilor, Daniel şi-a Întors privirea spre pământ şi a rămas ca mut. De bună seamă că, pornind doar de la acestea, nu putem trage imediat concluzii: căci nu ştim a cui a fost mâna ca­re l-a atins pe Daniel. Ceva mai Încolo, În versetele 16 şi 18, când Daniel este atins din nou, fiinţa care îl atinge este, iarăşi, trecută sub tăcere: Şi iată!Acela care avea Înfăţişarea fiului omului s-a atins de buzele mele; atunci am deschis gu­ra mea şi am grăit [Daniel 10:16]. Şi acesta poate să fie Cuvântul Înaintea Că­ruia Daniel a rămas fară putere şi fară suflare [cf. Daniel 10:17]. Apoi spune: [,...}s-a atins iarăşi de mine acela care avea Înfăţişarea Fiului Omului şi mi-a dat tărie [Daniel 10:18], Nici de aici nu rezultă că acela cu Înfăţişarea ca a Fiului Omului, care a vorbit cu el, va fi fost una şi aceeaşi persoană cu făptură care l-a atins, ci rezultă doar că este vorba despre o fiinţă spirituală care s-a arătat cu chip de om. După ce a fost atins şi a treia oară, Încurajarea Îngerului i-a con­ferit putere deplină. Pe de altă parte, faptul că Îngerul spune că Arhanghelul Mihail i-a venit Într-ajutor nu denotă că ar fi vreun Înger inferior.

PROROCIE PENTRU PERSIA ŞI PENTRU GRECIA [Daniel 11]

In capitolul 11 se vorbeşte despre frământările ce au avut loc sub Antioh şi mai apoi sub Antihrist. Prima secţiune se deschide cu referinţe la Imperiul Persan şi merge până la prevestirea morţii lui Alexandru cel Mare [cf. Daniel 11:1-4],

Şi acum îţi fac cunoscut adevărul: Iată că se vor scula Încă trei regi În Persia, iar al patrulea va stăpâni bogăţii mai mari decât toţi şi, când va fi puternic prin bogăţiile sale, va ridica pe toţi împotriva regatului Greciei. Şi va ieşi la iveală un rege viteaz şi va stăpâni peste un regat puternic şi va face numai ceea ce i se va pă­rea bun. Iar când va fi În culmea puterii sale, regatul lui se va prăbuşi şi se va îm­părţi după cele patru vânturi ale carului, fără ca să rămână urmaşilor lui şi nici să aibă putere Întocmai ca mai Înainte, că regatul lui va fi sfâşiat şi se va împărţi la alţii decât la aceia din neamul lui [Daniel 11:2-4],

Sfântul Hipolit identifică regii aceştia după cum urmează: „Prorocia aceas­ta s-a împlinit deja. Căci după Cyrus (f 529 î.Hr.) s-a ridicat Darius, apoi Artaxerxes (464-424 î.Hr.). Aceştia sunt cei trei regi; iar Scriptura aceasta s-a împlinit. Cine este al patrulea, despre care se spune că este mai bogat decât cei trei la un loc? Xerxes, cel care a domnit şi şi-a sporit faima şi a atacat ţinu­turile Greciei. împotriva acestuia s-a ridicat Alexandru Macedon, care i-a şi distrus regatul. Şi după ce i-a subjugat pe perşi, regatul lui s-a împărţit În ce­le patru zări ale vântului. Căci Alexandru, la moartea sa, a împărţit regatul În patru principate."^[58]

De vreme ce prorocia provine din timpul celui de-al treilea an al domniei regelui persan Cyrus, Între datele istorice pe care le avem la dispoziţie referi­tor la cei trei regi, pe-atunci tocmai pe cale de a se ridica, drept succesori ai lui, cuprindem: Cambise, fiul cel mare al lui Cyrus (a domnit Între anii 529-524 î.Hr.); pseudo-Smerdis, un impostor care s-a dat drept fiul cel mai tânăr al lui Cyrus; şi Darius fiul lui Istaspe (522-485 î. Hr.). Darius era văr cu Cyrus, pe li­nie paternă. Cel de-al patrulea rege va fi Xerxes (Ahaşveroş, 485-464 î.Hr.), ca­re a invadat Grecia, dar nu a izbutit să o cucerească. Succesorul său, Artaxerxes I Longimanul, a eşuat şi el În tentativa de cucerire a Greciei (464-424 î.Hr.).

Alexandru cel Mare a Înfrânt şi a doborât puterea persană În anul 331, la Gaugamela. Ulterior, acesta a împins graniţele imperiului său mult Înspre est, spre Afganistan, valea Indului şi Bahawalpur. Alexandru a murit În anul 323, la Babilon, iar imperiul său a fost împărţit astfel: Macedonia şi Grecia i-au re­venit lui Antipater şi fiului acestuia, Casandru; Tracia şi Asia Mică i-au reve­nit lui Lisimah; Seleuc Nicator a domnit peste tot restul Asiei, mai puţin Siria inferioară şi Palestina; iar Ptolemeu, fiul lui Lagus, a devenit rege al Egiptului şi al teritoriului cunoscut sub denumirea de Palestina. Fiul lui Alexandru, năs­cut de către prinţesa persană Roxana, a murit. Alexandru a rămas astfel fără urmaşi de sânge, care să-i moştenească tronul.

REGELE DE LA MIAZĂNOAPTE ŞI REGELE DE LA MIAZĂZI

[Daniel 11]

Versetele de la 5 la 20 se referă la războaiele dintre Ptolemei şi Seleucizi: Şi regele de la miazăzi va ajunge puternic, dar unul din căpeteniile lui va fi mai pu­ternic decât el şi va domni, iar stăpânirea lui va fi un regat puternic. Şi după tre­cere de ani se vor uni şi fiiica regelui de la miazăzi va veni către regele de la mia­zănoapte, ca să statornicească pacea. Dar ea nu va păstra tăria braţului său şi nu va dăinui nici el, nici braţul lui; şi va fi. dată morţii, ea şi Însoţitorii ei şi copiii ei şi aliatul ei În acele vremuri. Iar unul dintre odraslele din rădăcinile ei se va ri­dica şi va porni împotriva oştirii şi va intra În cetatea cea Întărită a regelui de la miazănoapte şi va face cu ei ce va voi şi va fi biruitor [Daniel 11:5-7].

Continuând istoria, Sfântul Hipolit spune că „regele care se ridică şi va in­tra În cetatea cea Întărită a regelui de la miazănoapte [Daniel 11:7] este Antioh, regele Siriei"^[59]. Tot aici citim că „va fi şi o fiică a regelui din miazăzi, care va ve­ni În miazănoapte şi va Încheia o alianţă cu [regele] acesta şi atât unul, cât şi celălalt vor birui toţi potrivnicii. Aceasta se spune despre o regină din Egipt, şi anume Berenice. In vremea ei, aceasta i-a povăţuit pe cei doi fii ai săi, Ptolemeu şi Filometor, să Încheie o alianţă cu Antioh, regele Siriei. Ea a fost Învinsă la Scythopolis, fiind trădată. Apoi cei doi fraţi s-au ridicat cu război unul împo­triva altuia, iar Filometor a fost Învins. Ptolemeu a preluat puterea şi s-a ridicat cu război împotriva lui Antioh. Scris este: regele din miazăzi s-a ridicat împo­triva regelui din miazănoapte şi seminţia lui a stat împotriva acestuia. Antioh a mers asupra lui Ptolemeu, dar fară succes, apoi s-a Întors În Antiohia, pentru a strânge o oaste mai mare. Ptolemeu a luat cu sine toate ale sale şi a plecat În Egipt, după cuvântul lui Daniel: Chiar şi dumnezeii lor, împreună cu chipurile lor turnate, cu vasele lor de preţ, aur şi argint, vor fi duse În robia Egiptului şi el va fi mai puternic decât regele de la miazănoapte, ani de-a rândul.

El va năvăli În regatul regelui de la miazănoapte, apoi se va Întoarce În ţara sa. Şi feciorul lui va pregăti războiul şi va strânge o mare mulţime de oşti de lup­tă şi va da năvală peste el şi îl va potopi şi îl va cotropi şi se va Întoarce şi va pă­trunde până la cetatea lui cea Întărită. Atunci regele de la miazăzi va fi amărât foarte şi va ieşi şi va face război cu el — cu regele de la miazănoapte, care va ridica o mare oştire; dar oştirea va cădea În mâna regelui de la miazăzi; şi oştirea va fi nimicită; inima regelui se va Îngâmfa; zeci de mii va doborî la pământ, dar nu va fi mai puternic. Şi Încă o dată regele de la miazănoapte va ridica oştiri mai puternice decât cele dintâi şi, după un răstimp de câţiva ani, va da năvală peste el, cu o mare oştire şi cu numeroasă călărime. Şi În vremea aceea mulţi se vor scu­la împotriva regelui de la miazăzi şi oameni silnici din poporul tău se vor ridica, aşa ca să se împlinească vedenia, dar se vor poticni. Iar regele de la miazănoapte va veni şi va ridica Întărituri şi va cuprinde o cetate Întărită, iar oştirea de ajutor a regelui de la miazănoapte nu va putea să ţină piept şi trupele sale vor fugi şi nu va fi nici un chip de stat împotrivă. Cel care va porni împotriva lui va face după placul său şi nimeni nu i se va împotrivi, şi se va opri În ţara strălucirii şi totul va fi În mâna lui. Şi îşi va Îndrepta privirea să ia În stăpânire Întregul lui regat şi va face o Învoială cu el şi îi va da de soţie pe o fiică a sa, ca să aducă pieirea ţării, dar aceasta nu se va Întâmpla şi nu va duce la izbândă [Daniel 11:8-17].

Sfântul Hipolit continuă: „Antioh s-a dus şi a doua oară cu război asupra lui Ptolemeu. După aceste evenimente, el şi-a dat pe faţă duşmănia şi a Început ostilităţile faţă de fiii lui Israel. A trimis pe Nicanor, În fruntea unei oştiri foarte numeroase, spre a-i subjuga pe iudei, În vremea când Iuda, după moar­tea lui Mathia, domnea peste popor - aşa stă scris În Cartea Macabeilor.

Dar s-a ridicat atunci şi un anume Alexandru (I, regele Siriei), care a pus stăpânire asupra regatului. El a trimis solie la Ptolemeu, regele Egiptului, spu­nând: „Dă-mi pe Cleopatra, fiica ta, de soţie." Iar acesta i-a dat-o lui Alexan­dru de soţie, ca să ducă ţara la pieire, Însă nu s-a Întâmplat aşa [cf. Daniel 11:17]. Căci după ce Ptolemeu a dat regelui pe fiica lui, el s-a Întors şi a văzut regatul cel strălucitor al lui Alexandru. Jinduind să-1 ia În stăpânire, acesta a grăit cu gând viclean către Alexandru şi i-a zis: Şi cei doi regi vor pune la cale viclenii În inima lor şi la masă îşi vor spune lucruri mincinoase, dar fără nici o izbândă, că Încă n-a venit sfârşitul rânduit de Dumnezeu [Daniel 11:27]. În re­alitate, Ptolemeu s-a retras În Egipt, a adunat aici o armată puternică şi a ata­cat cetatea, pe când Alexandru se Îndrepta În marş spre Cilicia"^[60].

Şi îşi va Întoarce privirea spre insule şi va cuprinde multe din ele, iar o căpe­tenie va pune capăt ocării lui, fără putinţă de răspuns. Şi îşi va Întoarce faţa spre Întăriturile ţârii sale, dar se va poticni, va cădea şi va pieri [Daniel 11:18-19].

Sfântul Hipolit: „Atunci, Ptolemeu a invadat ţara şi şi-a pus garnizoane În toate cetăţile; şi, Înstăpânindu-se peste Iudeea, a trimis după fiica lui şi a mai trimis scrisori către Dimitrios, În insule, spunând: Vino să ne Întâlnim aici, iar eu ţi-o voi da pe fiica mea Cleopatra de soţie, căci Alexandru a căutat să mă ucidă. Dimitiros a venit, iar Ptolemeu i-a dat-o pe Cleopatra de soţie. Alexan­dru a fost Înfrânt. Astfel, Ptolemeu s-a Încoronat cu două coroane, cea a Siriei şi cea a Egiptului, dar a murit a treia zi după Încoronare, fară a mai apuca să fie cinstit de toţi, ca rege.

După ce relatează lucrurile deja petrecute şi împlinite În timpurile pentru noi trecute, profetul ne mai dezvăluie Încă o taină, care ni se va lămuri abia În vremurile cele de pe urmă."^[61]

Şi În locul lui va veni altul, care va trimite un strângător de dări În locul care este gloria regatului (Ierusalimul), dar În câteva zile va fi doborât nu prin mânie, nici prin război [Daniel 11:20]^[62].

Şi În locul lui va veni un batjocoritor, care nu avusese nici un drept la vrednicia regală şi el va veni paşnic şi prin uneltiri se va face stăpân pe regat [Daniel 11:21 ].^[63]

Sfântul Ioan Gură de Aur Întreabă: „Care este a treia robie? Robia din timpul lui Antioh Epifan. După ce Alexandru, împăratul macedonenilor, l-a ucis pe Darius, împăratul perşilor, Alexandru a ajuns singur stăpânitor. După moartea lui Alexandru, au urmat patru împăraţi. Cu multă vreme În urmă, unul dintre aceşti patru împăraţi a fost Antioh. El a dat foc Templului, a pus­tiit Sfânta Sfintelor, a oprit jertfele, i-a supus pe iudei şi a desfiinţat toată vie­ţuirea cea după lege a iudeilor.^[64] Antioh al IV-lea Epifan a urcat pe tronul Si­riei În anul 175 î.Hr. El şi-a propus să elenizeze Întregul imperiu, inclusiv pe evrei. In 168 î.Hr. a jefuit Templul şi l-a dărâmat, iar În anul următor a Înălţat chiar În incinta Templului un altar dedicat lui Zeus Olimpianul - „urâciunea pustiirii". A interzis practicile de cult iudaice şi cultul iudaic, În general vor­bind [cf. I Macabei 1:20-67]. „Acestea toate au fost anunţate mai dinainte cu toată amănunţimea, chiar până la zile, de către Daniel - demonstrează Sfântul Ioan Gură de Aur. Când se vor Întâmpla, cum, de cine, În ce chip, când se vor termina, ce schimbare vor produce. (Pe toate) le veţi cunoaşte mai bine când veţi auzi despre vedenia pe care a vestit-o profetul În pildă. Pe împăratul per­şilor, pe Darius, îl numeşte berbec; pe împăratul elenilor, adică pe Alexandru, îl numeşte ţap; apoi pe cei care se ridică după acela îi numeşte patru coarne; iar pe Antioh îl numeşte cel din urmă corn. [...]

Arată, apoi, că (acesta din urmă) a distrus felul de vieţuire iudaic: Şi din pri­cina lui jertfa s-a tulburat prin păcat. Şi s-a făcut şi i-a mers bine, dar templul a fost pustiit şi a fost dat peste jertfă păcat [Daniel 8:11], După ce a fost doborât altarul şi au fost călcate În picioare sfintele, a aşezat un idol Înlăuntru şi aducea jertfe nelegiuite demonilor. Şi a fost dată jos dreptatea. Şi a făcut şi i-a mers bi­ne. Apoi, vorbind din nou despre aceeaşi împărăţie, despre împărăţia lui Antioh Epifan, despre robie, despre căderea Ierusalimului, despre pustiirea Templului, a adăugat şi timpul. Daniel şi-a Început prorocia cu împărăţia lui Alexandru, iar la sfârşitul cărţii istoriseşte cele petrecute Între timp: războaiele câte au fost Între ptolomei şi seleucizi, câte au lucrat generalii acestora, vicleniile, victoriile, ex­pediţiile, luptele pe mare şi luptele pe uscat. Când a ajuns la Antioh, termină şi spune: Braţe din el se vor sculaşi vor spurca locul cel sfânt şi vor face să Înceteze jert­fa cea necurmată [Daniel 11:31] - aici, prinjertfa cea necurmată vorbeşte despre jertfele cele continue din fiecare zi. [...] Iar poporul care cunoaşte pe Dumnezeul lui se va Întări [Daniel 11:32-35]. Aici vorbeşte despre cele petrecute În timpul Macabeilor, În timpul lui Iuda, Simon şi Ioan; iar cei pricepuţi ai poporului se vor pricepe la multe, dar vor slăbi Întru sabie şi pară de foc - istoriseşte iarăşi despre incendierea Ierusalimului - şi Întru robie şi Întru jaf de zile\ şi În slăbiciunea lor vor fi ajutaţi cu ajutor mic - arată că În vremea acelor nenorociri vor mai putea să răsufle şi să-şi mai revină din greutăţile abătute peste ei - şi li se vor adăuga lor mulţi Întru căderi, şi vor slăbi chiar dintre cei pricepuţii.

Corăbii din Chitim^[65] vor veni împotriva lui; şi el va pierde curajul, se va În­toarce şi se va Întărâta împotriva legământului sfânt şi va lucra şi se va Învoi ia­răşi cu cei ce au părăsit legământul sfânt. Şi oşti trimise de el vor sta şi vor pângări locaşul sfânt şi cetatea, iar jertfa de fiecare zi o vor da deoparte şi vor pune În loc urâciunea pustiirii [Daniel 11:30-31].^[66]

Prin urmare profetul a prevestit două fapte abominabile: distrugerea şi pustiirea. Despre ce altă distrugere poate fi vorba, dacă nu tocmai despre cea săvârşită de către Antioh? Şi despre ce altă pustiire, dacă nu despre cea univer­sală, săvârşită de către Antihrist, atunci când va veni? Dar vor scăpa din mâna lui: Edomul, Moabul şi restul fiilor lui Amon [Daniel 11:41]. Căci aceştia se vor alia cu el, În baza unei Înrudiri de asemănare, şi vor fi cei dintâi care i se vor adresa ca unui rege. Cei din Edom sunt fiii lui Isav, din Muntele Seir [cf. Facerea 36:8]. Iar Moab şi Amon sunt cei care descind din cele două fiice ale lui [cf. Facerea 19:37-38] [...]. Ei îl vor proclama rege şi toţi îl vor mări, iar el îşi va da pe faţă ororile şi grozăvia şi va pustii lumea; va domni vreme de o mie două sute şi nouăzeci de zile. Fericit va fi cel ce va aştepta şi va ajunge la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile [Daniel 12:12] - căci atunci când va veni groză­via şi va face război împotriva sfinţilor, tot cel ce va izbuti să supravieţuiască acestor patruzeci şi cinci de zile, pe când perioada celorlalte cincizeci de zile se apropie, va moşteni împărăţia cerurilor, împreună cu Hristos."^[67]

ANTIHRIST [Daniel 11]

Trăsăturile şi lucrările lui Antihrist sunt prezentate În versetele următoa­re [Daniel 11:36-39], iar capitolul se Încheie cu o relatare despre biruinţa trecătoare şi de scurtă durată a acestuia şi despre biruinţa asupra lui [Daniel 11:40-45]. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Daniel, vorbind despre puterea şi despre mărirea regelui, spune: Şi regele va face după placul său şi se va ridica şi se va trufii împotriva oricărui dumnezeu şi împotriva Dumnezeului dumnezeilor va spune lucruri nemaiauzite şi va propăşi până ce sfârşitul mâniei va veni, că ce­ea ce este hotărât se va Întâmpla [Daniel 11:36], Iar despre duhul de hulă al re­gelui, arată mai departe: Şi nu va lua aminte la dumnezeii părinţilor lui şi nici la dumnezeul plăcut femeilor şi nu va băga În seamă pe nici un alt dumnezeu, căci el se va ridica deasupra tuturor [Daniel 11:37]. Daniel arată aici lămurit că toate acestea nu se Întâmplă după voia regelui, ci din pricina mâniei aprinse a lui Dumnezeu i s-a Îngăduit lui biruinţa aceasta."^[68]

Şi regele va face după placul său şi se va ridica şi se va trufi împotriva oricărui dumnezeu şi împotriva Dumnezeului dumnezeilor va spune lucruri nemaiauzite şi va propăşi până ce sfârşitul mâniei va veni, că ceea ce este hotărât se va Întâmpla. Şi nu va lua aminte la dumnezeii părinţilor lui şi nici la dumnezeul plăcut femeilor şi nu va băga În seamă pe nici un alt dumnezeu, căci el se va ridica deasupra tuturor. Iar În locul lui va cinsti pe dumnezeul cetăţilor (maozeim), pe un dumnezeu pe ca­re nu l-au cunoscut părinţii lui; aceluia i se va Închina cu aur, cu argint, cu pietre scumpe şi lucruri de preţ. El va lua ca apărători ai cetăţilor Întărite pe poporul unui dumnezeu străin; pe cei care îl vor recunoaşte, el îi va cinsti mult, îi va pune stăpâni peste mulţime şi le va împărţi pământuri ca răsplată [Daniel 11:36-39].

Pasajul acesta cu greu i se potriveşte lui Antioh al IV-lea. Motiv pentru ca­re Fericitul Ieronim este de părere că profetul se referă la Antihrist. Antioh era credincios faţă de Întreg panteonul olimpian, iar pe Zeus îl considera a fi mai presus decât toate celelalte divinităţi. Deci afirmaţia: nu va lua aminte la dum­nezeii părinţilor lui — nu poate fi valabilă, În cazul lui. In schimb, Antihrist, În loc să manifeste evlavie faţă de dumnezeul părinţilor lui, cinsteşte mai degra­bă un zeu al cetăţilor (maozeim). Că nu va căuta la dumnezeul plăcut (epithy- mian) femeilor - este un loc greu de Înţeles. S-a opinat că avem de a face, aici, cu o sugestie referitoare la faptul că se va lepăda nu doar de evlavia religioasă primită de la părinţi, ci de toată credinţa legată de Dumnezeu şi de om; mai precis, de toată dragostea lui Dumnezeu şi a omului. Probabil că se va rupe de orice fel de sensibilitate si afecţiune omenească, chiar si de acele forme de dragoste prezente În cel mai brutal şi În cel mai egoist om cu putinţă. Se va mări pe sine mai presus decât toţi. Nu va cinsti decât pe dumnezeul cetăţilor. Este acesta un nume potrivit pentru o divinitate? În această privinţă, opiniile sunt foarte diverse. Să fie oare dumnezeul acesta o personificare a războiului? Se va Închina el dumnezeului acestuia pentru a dobândi putere asupra lumii, aşa după cum îşi doreşte cu ardoare?

Sfântul Ieronim Înclină spre o explicaţie de natură eshatologică a ultimului verset, sugerând că ,Antihrist îi va Învăţa pe evrei să se Închine unui dumnezeu străin [...]. Şi, arătându-le idolul, îi va convinge să creadă În el. Apoi, celor amă­giţi le va dărui cinste şi mărire; apoi se va adresa şi celor ce ţin frâiele În Iudeea, iar celor ce vor propovădui minciunile lui le va da pământuri şi daruri multe"^[69].

La sfârşitul vremii se va război cu el regele cel de la miazăzi şi se va năpus­ti împotriva lui regele cel de la miazănoapte, cu care de război, cu călăreţi şi cu midte corăbii. El va veni În ţările pe care le va cotropi şi le va străbate. Şi va veni şi În ţara strălucirii şi zeci de mii se vor prăbuşi; şi iată care vor scăpa din mâna lui: Edomul, Moabul şi restul fiilor lui Amon. Şi va Întinde mâna sa peste ţări şi ţara Egiptului nu va scăpa. Şi va ajunge stăpân peste comorile de aur şi de argint şi peste toate lucrurile preţioase ale Egiptului, iar libienii şi etiopienii vor merge după el. Dar zvonuri de la răsărit şi de la miazănoapte vor veni să-l Înspăimânte şi el va ieşi cu furie grozavă ca să prăpădească şi să nimicească pe mulţi. Şi el va Înfige corturile palatului său Între mare şi muntele cel sfânt şi strălucit, apoi va veni sfârşitul lui şi nimeni nu-i va veni În ajutor! [Daniel 11:40-45]

Majoritatea comentatorilor consideră că versetele 40-45 se referă la duş­manul ultim, adică la Antihrist. Ţara strălucirii este, probabil, Ţara Sfântă. Cu toate că peste tot se creează impresia că Antihrist îşi mătură din cale toţi po­trivnicii, versetul 45 se Încheie, abrupt, cu vestea sfârşitului său. Tot aşa, În Apocalipsa citim: Şi fiara a fost răpusă şi, cu ea, prorocul cel mincinos, cel ce facea Înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au Închinat chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii În iezerul de foc unde arde pucioasă [Apocalipsa 19:19-20].

SFÂRŞITUL VEACURILOR [Daniel 12]

Şi În vremea aceea se va scula Mihail, marele voievod care ocroteşte pe fiii po­porului tău, şi va fi vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoare­le şi până În vremea de acum. Dar În vremea aceea, poporul tău vafi mântuit şi anume oricine va fi găsit scris În carte [Daniel 12:1].

Sfântul Hipolit, În comentariul său, arată: „Va fi atunci o vreme de tulbu­rare. Şi vor fi atunci Încercări mari, cum nu s-au mai văzut de la facerea lumii; căci unii Într-un fel, alţii Într-altul vor fi trimişi din cetate În cetate pentru a-i nimici pe cei rămaşi În credinţă. Iar sfinţii vor merge de la Apus la Răsărit şi vor fi persecutaţi de la Răsărit până la Miazăzi, În vreme ce alţii se vor ascun­de În munţi şi În peşteri. Iar grozăvia se va ridica la război împotriva lor pre­tutindeni şi îi va tăia pe mări şi pe uscat şi va da lege ca ei să fie distruşi prin orice fel de mijloace, nimiciţi de pe faţa pământului şi alungaţi din lume. Ni­meni nu-şi va mai putea vinde bunurile, nici nu va mai putea cumpăra de la străini, dacă nu va purta Însemnul, numele fiarei, pe frunte. Căci atunci vor fi alungaţi de pretutindeni şi duşi În temniţe şi pedepsiţi şi supuşi la tot felul de chinuri şi alungaţi din lume."^[70]

In vremea aceea, poporul tău vafi mântuit şi anume oricine va fi găsit scris În carte [Daniel 12:1] - „adică, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, cei care merită să se mântuiască"^[71].

Şi mulţi dintre cei care dorm În ţărâna pământului se vor scula, unii la viaţă veşnică, iar alţii spre ocară şi ruşine veşnică [Daniel 12:2].

Scrie Sfântul Hipolit: „Cei ce se scoală la viaţa veşnică sunt aceia care au crezut În adevăr şi În viaţă, ale căror nume sunt scrise În cartea vieţii. Iar cei de ocară şi de ruşine sunt aceia care s-au legat de Antihrist şi care sunt aruncaţi, dimpreună cu el, pedepsei celei veşnice."^[72]

Sfântul Ioan Damaschin Învaţă: „Spunând că mulţi dintre cei care dormeau În ţărâna pământului se vor scula [Daniel 12:2], este clar că indică Învierea trupurilor."^[73]

Sfântul Chirii al Ierusalimului adaugă că „Învierea este pentru toată lumea, dar nu toţi oamenii vor Învia Într-un singur fel; căci, Într-adevăr, vom primi cu toţii trupuri nestricăcioase, dar nu toate vor fi la fel. Căci drepţii le vor pri­mi ca pe vecie să se poată bucura de cântările Îngereşti, În vreme ce păcătoşii le vor primi ca să sufere veşnic chinurile pentru păcatele lor"^[74].

Şi cei Înţelepţi vor lumina ca strălucirea cerului şi cei care vor fi Îndrumat pe mulţi pe calea dreptăţii vor fii ca stelele, În vecii vecilor [Daniel 12:3].

Într-o epistolă de-a sa, Fericitul Ieronim scrie: „În Încheierea viziunii sale celei mai măreţe, Daniel scrie că Înţelepţii vor lumina ca strălucirea cerului şi cei care vor fii Îndrumat pe mulţi pe calea dreptăţii vor fi ca stelele În vecii vecilor [Da­niel 12:3]. Vezi, prin urmare, cât de Însemnată este deosebirea dintre drepta­tea lipsită de cunoaştere şi dreptatea Întemeiată pe Învăţătură. Cei care o au pe a doua sunt comparaţi cu stelele, iar cei care o au pe prima sunt comparaţi cu cerul. Dar, potrivit cu sensul prim al expresiilor din textul ebraic, ambele pot fi considerate ca referindu-se la cei Învăţaţi, căci În evreieşte se poate citi şi după cum urmează: cei Înţelepţi vor străluci precum bolta cea cerească, iar apoi vor spori În strălucire, luminând precum stelele cerului, În vecii vecilor."^[75]

Sfântul Hipolit face o comparaţie Între Înţelepţii vor lumina şi cuvântul Domnului, din Evanghelie: Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele În împărăţia Tatălui lor [Matei 13:43].^[76]

„Pentru aceasta — povăţuieşte el În continuare —, Îngerii îi poruncesc lui Daniel: Iar tu, Daniele, ţine ascunse cuvintele şi pecetluieşte cartea până la sfiârşi-
tul vremii. Mulţi vor cerceta-o cu de-amănuntulşi va creşte ştiinţa [Daniel 12:4]. Dar lui Hristos nimeni nu I-a spus să ţină ascuns, ci, dimpotrivă, să dezlege şi să scoată la lumină tainele ţinute ascunse din vechime, pentru ca prin harul Său noi să putem cunoaşte voia Tatălui şi prin El să credem În Cel ce a fost trimis spre mântuirea oamenilor, În Iisus Hristos, Domnul nostru."^[77]

Mai departe, comentând asupra cuvintelor ţine ascunse cuvintele şi pecetlu­ieşte cartea [Daniel 12:4], Sfântul Hipolit scrie: „Nu poate omul să ştie cele pe care Domnul le-a pregătit sfinţilor; căci nici cu ochiul nu poate să vadă, nici cu urechea nu poate să audă, nici cu inima nu poate să priceapă lucrurile aces­tea, pe care până şi sfinţii sunt nerăbdători să le privească. Şi cine sunt aceştia care au fost aleşi, dacă nu tocmai aceia care cred În cuvântul adevărului, astfel Încât prin aceasta să fie albiţi, să se curăţească de toată murdăria păcatului şi să se îmbrace În cerescul, dumnezeiescul, slăvitul Duh Sfânt, pentru ca, atunci când va veni Mirele, ei să se poată apropia fără nici o piedică de El?"^[78]

Şi eu, Daniel, m-am uitat, şi iată alţi doi bărbaţi stând În picioare, unul pe un mal al fluviului, iar altul pe celălalt mal al fluviului. Şi unul a zis celui ce era îmbrăcat În veşminte de in şi stătea deasupra apelor fluviului: „Pe când se vor sfârşi aceste fapte minunate?" Şi am ascultat pe bărbatul cel îmbrăcat În veşminte de in care stătea deasupra apelor fluviului şi el şi-a ridicat dreapta şi stânga lui că­tre ceruri şi ajurat pe Cel ce este viu În veci: „ Va mai ţine o vreme; vremuri şi ju­mătate de vreme, iar când se va isprăvi de sfărâmat puterea poporului celui sfânt, atunci vor lua sfârşit toate acestea. " [Daniel 12:5-7]

Sfântul Hipolit Întreabă: „Cine vor fi fost oare cei doi bărbaţi care stăteau pe malurile râului? Oare nu Legea şi Prorocii? Şi cine putea fi Cel care stătea deasupra apelor fluviului, dacă nu Cel despre Care ei au prorocit Încă din ve­chime, Cel despre Care În vremurile de pe urmă va aduce mărturie Însuşi Ta­tăl la Iordan şi va fi arătat Înaintea oamenilor pe faţă, de către Ioan? Cel care era Încins cu cingătoarea cărturarului peste coapse şi era îmbrăcat cu veşmânt multicolor? Astfel, aceştia L-au Întrebat pe El, ştiind că Lui I s-au dat toată stăpânirea şi puterea, spre a putea Învăţa drept despre El, atunci când El va fa­ce judecată lumii şi atunci când cele spuse de El se vor împlini. Iar El, dorind din toată inima să-i lămurească, a ridicat mâna Sa cea dreaptă către cer şi a jurat pe Cel ce este viu În veci. Cine este Cel care a jurat? Şi pe Cine a jurat? Evident, Fiul a jurat pe Tatăl, spunând: Tatăl viu este În vecii vecilor, dar În­tr-o vreme, vremuri şi jumătate de vreme, pe când toate acestea se vor împlini,nimic nu va mai rămâne tăinuit si toate se vor cunoaşte.

Întinderea braţelor Înseamnă Patimile; iar cuvintele o vreme, vremuri şi ju­mătate de vreme, iar când se va isprăvi de sfărâmat puterea poporului celui sfânt, atunci vor lua sfârşit toate acestea [Daniel 12:7] - Înseamnă cei trei ani şi ju­mătate ai lui Antihrist. Căci prin o vreme se Înţelege aici un an, prin vremuri, doi ani şi printr-o jumătate de vreme, o jumătate de an. Acestea sunt cele o mie două sute nouăzeci de zile despre care a prorocit Daniel referitor la sfârşitul Patimilor, împlinirea lucrării destructive la venirea lui Antihrist. În zilele ace­lea, toate acestea se vor face cunoscute.

Şi pentru vremea opririi jertfelor sângeroase sunt numărate tot o mie două sute nouăzeci de zile [cf. Daniel 12:11], Fărădelegea se va Înmulţi, după cu­vântul Domnului: Iar din pricina Înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci [Matei 24:12], Faptul că fărădelegea ia locul iubirii nu poate conduce la nimic alta decât la apariţia rupturilor şi la despărţiri. Atunci, iubirea se răceş­te. Cuvântul: Fericit va fi cel ce va aştepta şi va ajunge la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile [Daniel 12:12] are greutatea pe care i-o conferă Însuşi Dom­nul, când spune: Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui [Matei 24:13]. Prin urmare sub nici un chip să nu Îngăduim căderea, chiar dacă ne­dreptatea şi fărădelegea - adică vrăjmaşul - ne covârşesc."^[79]

Sfântul Ioan Gură de Aur, Într-unui dintre cuvintele sale, vorbeşte des­pre pricina tuturor acestor strâmtorări: „Profetul spune şi pricina pentru care Dumnezeu a Îngăduit să li se Întâmple aceste nenorociri atât de mari. Care e pricina? Ca să-i Încerce ca prin foc, să-i aleagă şi să-i Înălbească până la vremea sfârşitului [Daniel 12:10], Cu alte cuvinte, spune aşa: Dumnezeu a Îngăduit aceste nenorociri ca să-i curăţească şi să-i arate pe cei vrednici dintre ei."^[80]

Profetului i se spune: cei nelegiuiţi se vor purta ca cei nelegiuiţi [Daniel 12:10]. Ceea ce este la fel cu gândul Sfântului Apostol Pavel, către Timotei: Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei Înşişi [II Timotei 3:13]. Prin urmare cel rău se va afunda şi mai mult În răutate: toţi cei fără de lege nu vor pricepe, ci numai cei Înţelepţi vor Înţelege [Daniel 12:10].

EPILOG

Când compară viaţa, nevoinţele şi patimile lui Hristos cu Daniel şi cu cei trei tineri, Sfântul Afraat evidenţiază câteva idei importante: „Daniel a fost persecutat şi el, după cum Iisus a fost persecutat, la rându-I. Daniel a fost per­-secutat de adunarea chaldeilor, deci de către păgâni; Iisus a fost persecutat de către iudei, de adunarea unor oameni vicleni. Daniel a fost acuzat de chaldei; Iisus a fost acuzat de iudei, Înaintea guvernatorului. Daniel a fost aruncat În groapa cu lei, dar a fost izbăvit din mijlocul lor, nevătămat; şi Iisus a fost tri­mis În adâncurile iadului si ale morţii, dar S-a ridicat de acolo si moartea nu a avut nici o putere asupra Lui. Cu privire la Daniel, potrivnicii lui au crezut că nu va mai ieşi viu din groapa cu lei; cu privire la Iisus, au zis: Nu zace, oa­re:' Nu se va mai scula! [Psalm 40:8] Dar gurile cele hapsâne care căutau să-1 apuce pe Daniel au fost Închise; tot aşa, gura nesătulă a morţii, de care nici un pământean nu se poate feri, nu a putut să-L atingă pe Iisus. Groapa lui Da­niel a fost pecetluită şi păzită cu străşnicie; şi mormântul lui Iisus fost-a pus sub neostenită pază, după cum scris este: Deci, porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi [Matei 27:64], Când Daniel a ieşit din groapă, pârâşii lui au fost vădiţi de ruşine. Regele care l-a judecat pe Daniel s-a tulburat foarte [Daniel 6:15], din pricina vicleniei pârâşilor; tot aşa şi Pilat, când L-a judecat pe Iisus, s-a tulburat foarte, pentru că ştia că din invidie L-au dat În mâna lui [Matei 27:18] şi vedea că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face [Ma­tei 27:24]. La ruga lui Daniel, poporul său a fost izbăvit de robia babilonică; iar la rugăciunea lui Iisus, tot neamul omenesc a fost scăpat din robia păcatu­lui. Daniel a tâlcuit vedeniile si visurile lui Nabucodonosor; Iisus a tâlcuit si a lămurit viziunile din Lege şi din Proroci. Când a tâlcuit vedenia lui Belşaţar, Daniel a dobândit dregătorie mare În împărăţie [cf. Daniel 5:29]; Iisus, când a împlinit viziunile Prorocilor, a primit de la Tatăl cel ceresc toată stăpânirea, În cer şi pe pământ. Daniel a avut parte de minuni şi a vestit taine; Iisus a des­coperit El Însuşi taine şi a împlinit ce s-a scris despre El. Daniel a fost legat şi dus În mijlocul robilor, spre binele poporului său; şi trupul lui Iisus a fost ţi­nut rob, spre binele Întregului neam omenesc [...]. La rugămintea lui Daniel, regele i-a Însărcinat pe prietenii săi cu ocârmuirea ţinutului Babilon [Daniel 2:49]; şi Iisus a rugat pe Dumnezeu, iar Domnul a dat fraţilor Săi, ucenicilor, stăpânire peste Satan şi peste acoliţii acestuia [cf. Matei 10:1; Luca 10:17-18]. Daniel a spus, cu privire la Ierusalim, că va rămâne pustiit până la o vreme; Iisus a spus despre Ierusalim: te vor face una cu pământul, şi pe fiii tăi care sunt În tine, şi nu vor lăsa În tine piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea cer­cetării tale [Luca 19:44], Daniel a cunoscut dinainte săptămânile ce mai aveau să treacă pentru poporul său; Iisus a venit şi le-a împlinit.

Anania [cf. Daniel 1:6] şi Însoţitorii lui Daniel au fost persecutaţi, tot aşa după cum şi Iisus a fost persecutat. Anania şi Însoţitorii săi au fost persecutaţi de către Nabucodonosor; Iisus a fost persecutat de poporul iudeilor. Anania şi Însoţitorii săi au fost aruncaţi În cuptorul de foc, dar roua s-a pogorât asupra
celor drepţi şi i-a răcorit. Iisus S-a pogorât În adâncurile Întunecate, a sfărâ­mat porţile şi i-a eliberat pe cei Închişi acolo. Anania şi Însoţitorii săi au ieşit nevătămaţi din cuptorul cel de foc, În vreme ce flăcările din cuptor i-au ars pe pârâşii lor; Iisus a Înviat şi a ieşit din mijlocul Întunericului, iar pârâşii Săi şi aceia care L-au răstignit vor arde În focul cel veşnic. Când Anania şi Însoţitorii săi au ieşit din cuptor, regele Nabucodonosor s-a tulburat foarte tare şi a fost cuprins de uimire; iar când Iisus S-a ridicat din sălaşul morţii, cei ce L-au răs­tignit au fost cuprinşi la rândul lor de spaimă şi de cutremur. Anania şi Însoţi­torii săi nu s-au Închinat la chipul regelui Babilonului; Iisus a oprit neamuri­le să se mai Închine la chipurile cele lipsite de viaţă ale idolilor. Pentru faptele lui Anania si ale Însoţitorilor săi, neamurile si limbile toate au adus slavă lui Dumnezeu, Care i-a izbăvit pe ei din mijlocul focului [cf. Daniel 3:28-29]; iar pentru Iisus, neamurile şi limbile toate dau slavă lui Dumnezeu, Care a izbă­vit pe Fiul Său fără nici un fel de stricăciune. Arşiţa focului nu a avut putere asupra veşmintelor lui Anania şi ale Însoţitorilor săi; tot aşa, la sfârşitul veacu­rilor, focul cel veşnic nu va avea nici o putere asupra trupurilor celor drepţi, care cred În Iisus [cf. Psalm 15:10; Faptele Apostolilor 13:37]."'

SFÂRSITUL PROFETULUI SI AL CELOR TREI TINERI

In Sinaxar se arată că Daniel Prorocul s-a săvârşit la cele veşnice În pace, după cuvântul Domnului, aşa cum se poate cunoaşte chiar din Carte: Şi tu mergi spre sfârşitul tău şi te odihneşte şi te vei scula, ca să primeşti moştenirea ta În vremea cea de apoi! [Daniel 12:13].^[81]

Sfintele moaşte si mormântul lui Daniel se află În Biserica Sfântului Roman, din Constantinopol, unde se pot vedea de către pelerini^[82].

Cât despre cei trei prieteni ai săi, unele surse afirmă că s-ar fi săvârşit şi ei În pace — altele spun că ar fi cunoscut moarte martirică. Sinaxarul şi Sfântul Ni- colae Velimirovici^[83], care se bazează pe o mărturie a Sfântului Chirii Alexandri­nul, arată că tinerii aceştia trei au trăit În Babilon Încă mulţi ani, până la o vâr­stă foarte Înaintată. Dar, după moartea lui Nabucodonosor şi a celorlalţi îm­păraţi de după el, s-a ridicat un alt împărat, cu numele Atic. Acesta a provocat multă tulburare. El a Început să-i cerceteze pe sfinţi şi i-a judecat. Acuzându-i de lipsă de evlavie, a poruncit să li se taie capetele. Dar, când a fost tăiat capul lui Misail, Azaria şi-a Întins haina şi i-a prins capul; la fel şi Anania a prins ca­pul tăiat al lui Azaria; iar Daniel a Întins haina lui şi a prins capul lui Anania. In urmă i s-a tăiat şi lui capul. Se spune că după tăiere, capetele lor s-au lipit de trupuri, iar Îngerul Domnului i-a luat şi i-a dus În Muntele Gheval, din Iudeea. Aici i-a pus sub o stâncă. După 400 de ani, când s-a petrecut Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, au Înviat şi ei. Episcopul Nicolae adaugă fap­tul că În cele trei zile cât Domnul şi Mântuitorul nostru a fost În mormânt, ei s-au arătat multora şi apoi iarăşi au adormit [cf. Matei 27:52-53].

Închidem capitolul referitor la Cartea lui Daniel cu câteva cuvinte din in­terpretarea Fericitului Ieronim: „În Babilon, vrăjitorii s-au văzut În pericol: tot tălmăcitorul de vise, tot ghicitorul, tot cititorul În stele a fost ucis. Daniel şi cei trei tineri şi-au câştigat o reputaţie bună prin postire, căci, cu toate că se hrăneau numai cu seminţe, erau mai frumoşi şi mai Înţelepţi decât cei ca­re mâncau cărnuri la masa regelui. Apoi scris este că Daniel a postit vreme de trei săptămâni; nu a mâncat nici pâine din cea mai bună, nici carne, nici vin nu s-a atins de limba lui; a fost uns cu ulei şi Înger a venit la el, spunându-i: Daniel [...] tu eşti un om iubit de Dumnezeu [Daniel 9:23]. El, care Înaintea lui Dumnezeu s-a aflat vrednic de milostivire, s-a făcut pricină de groază pentru leii din groapă. Iată dreptatea lui Dumnezeu: cel ce caută să placă Domnului, îmblânzeşte leii şi îi umple de spaimă pe demoni!"^[84]

Daniel, Anania, Azaria şi Misail au fost crescuţi la curtea regelui, dar s-au hrănit cu hrană sărăcăcioasă.

Dar pe bună dreptate robii aceştia ai regelui au dobândit stăpânire asupra împărăţiilor şi, cu toată starea lor de robi, au scuturat jugul. Au biruit puterile, au cucerit părţile, au potolit firea focului, au stins flăcările, au rupt tăişul săbiei, au Închis gurile leilor. Au fost aflaţi puternici, atunci când au fost crezuţi a fi slabi [...], pentru că ei căutau la răsplata cea veşnică [Sfântul Ambrozie].^[85]

          ¹ Se pare că Sfântul Chirii credea că sfârşitul lumii va veni la scurt timp după distrugerea totală a Templului.

       aici. Dar la I Macabei 13:31-32 citim: Iar Trifon, umblând cu vicleşug către regele Antioh cel Tânăr, l-a omorât. Şi a domnit În locul lui şi şi-a pus stema Asiei şi a făcut prăpăd mare pe pă­mânt. Commentary, p. 13.

     ' Idem, ibidem. In Fer. Ieronim, Commentary on Daniel 11:34: „Unii dintre evrei socotesc că rândurile acestea se referă la Severus (probabil Alexandru Severus, care a domnit Între anii 222 şi 235) şi la Antonius, care au avut un respect deosebit faţă de iudei. Dar alţii consideră că este vorba despre împăratul Iulian Apostatul, care a domnit Între anii 361 şi 363 d.Hr. Căci după ce au avut de Îndurat persecuţiile lui Gallus Caesar şi robia, acesta (i.e. Iulian) s-a ridicat ca unul care pretindea că îi iubeşte pe iudei, promiţându-le că vor putea aduce din nou jertfe În Templul lor. Dar nu au beneficiat de prea mult ajutor din partea lui; pe de altă parte, mulţi dintre păgâni li se alăturau, dar nu Întru adevăr, ci Întru minciună. Căci mai mult pentru slu­jirea idolească se alăturau ei acelora, pretinzând că le sunt prieteni. Şi faceau aceasta pentru ca să se Învedereze cei Încercaţi [cf. I Corinteni 11:19]. Căci vremea mântuirii lor [a iudeilor] şi a ajutorării lor va veni prin Hristos, pe Care ei În mod eronat Încă Îl mai aşteaptă, şi aşa vor fi Înşelaţi şi îl vor primi pe Antihrist." In PL 25:70 Corpus Christianorum: Series LatinaTih, 924, 11.228-240, apud Braverman, Jerome's Commentary on Daniel, p. 77.

---

^[1] Sf. Chirii al Ierusalimului, The Works ofSaint Cyril ofjerusalem, Catechesis, XV, voi. 2, în ed. cit., pp. 61-64 [In 1b. rom., vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, Catehezele, II, 1, ed. cit., pp. 65-66 (n. tr.)\.

^[2] Sf. Efrem Şirul, III, col. 188, Sermo. II, (Predica II), „Sermon on Antichrist and the End and Consummation", în The Sunday Sermons of the Great Fathers, voi. IV, trad. & ed. M. F. Toal D.D., Henry Regnery Co., 1964, pp. 355-358.

^[3] Sf. Afraat Sirianul, op. cit., p. 354.

^[4] Sf. Hipolit, The Extant Works and Fragments of Hippolytus, în ed. cit., pp. 179-180.

^[5] Idem, ibidem, p. 180.

^[6] Sf. Chirii al Ierusalimului, The Works ofSaint Cyril ofjerusalem, Catechesis, IX, voi. 1, ed. cit., p. 186 [în lb. rom., vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, Catehezele, II, 1, ed. cit., pp. 208-209 (n. tr.J\.

^[7] Saint Ephrem's Commentary on Tatian's Diatessaron, ed. cit., pp. 269-270.

^[8] Sf. Hipolit, The Extant Works and Fragments of Hippolytus, în ed. cit., pp. 184-185.

^[9] Fer. Ieronim, Commentary on Daniel5:2, 5; PL 25:519, Corpus Christianorum: Series La­tina 75A, 821, 11.30-36, apud Braverman, Jerome's Commentary on Daniel, p. 79.

^[10]      Sf. Isaac Şirul, The AsceticalHomilies ofSaint Isaac the Syrian, în ed. cit., pp. 75-76 [Vezi şi Sf. Isaac Şirul, Cuvinte despre nevoinţă, în ed. cit. (n. tr.)].

^[11] Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the Epistles ofSaint Paul to the Corinthians, I Corin­thians, XXXVIII, p. 229.

^[12]     Minei, 17, decembrie, Utrenie, canon, peasna a 7-a.

^[13]     Sf. Ciprian al Cartaginei, The Lord's Prayer, 21, în The Fathers of the Church, voi. 36, trad. Roy J. Deferrari, CUA Press, Washington D.C., 1981, pp. 145-146.

^[14]     In traducerile mai noi al Bibliei, expresia este redată prin om iubit de Dumnezeu. Băr­bat al dorinţelor este traducerea literală a sintagmei corespunzătoare din textul ebraic, al cărei sens este tot om iubit de Dumnezeu. In limba română, Biblia lui Anania propune: un om de la capătul dorului (n. tr.).

^[15]     Sf. Ieronim, Letters and Select Works, XXII to Eustochium, în ed. cit., p. 26.

^[16] Keil & Delitzsch, Daniel, voi. 9, p. 320.

^[17]     Sf. Hipolit, The Extant Works and Fragments of Hippolytus, în ed. cit., p. 180.

^[18]      Sf. Ioan Gură de Aur, împotriva creştinilor iudaizanţi, V, în ed. cit., p. 115.

^[19]      Commentary on Daniel 9:2, PL 25:539, Corpus Christianorum: Series Latina, 74, 860, 1.16; 861, 1.32, apud Braverman, ferome's Commentary on Daniel, p. 97.

^[20]      „Jerome on the Prophecy of Daniel", în The Church Fathers on the Bible, ed. cit., p. 223.

^[21]      Sf. Ieronim, Dogmatic and Polemicul Works-. Against the Pelagians, în ed. cit., p. 344.

^[22]      Sf. Ioan Gură de Aur, On the Incomprehensible nature of Godin ed. cit., pp. 107-108. [în lb. rom. vezi Sf. Ioan Gură de Aur, ed. cit., (n. tr.J\.

^[23]      Sf. Hipolit, The Extant Works and Fragments of Hippolytus-. Fragments and Commentaries, în ed. cit., p. 190.

^[24]      Sf. Ieronim, Letters and Select Works, XXVII to Desiderius, în ed. cit., p. 66.

^[25]      Minei, 17 decembrie, Utrenie, canon, peasna a 4-a.

^[26]     Saint Athansius, Select Works and Letters. On the Incarnation of the Word, 39, în ed. cit., ed. Schaff & Wace, Eerdmans Pub. Co., Grand Rapids, MI, 1975, p. 57 [în lb. rom., vezi Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului şi despre arătarea Lui nouă, în trup, V.XXXIX, în voi. Scrieri I, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, PSB 15, Bucureşti, 1987, pp. 133-134 (n. tr.)\.

^[27]      Sf. Hipolit, The Extant Works and Fragments ofHippolytus: Fragments and Commentaries, în ed. cit., pp. 180-182.

^[28]      Saint Athanasius, loc. cit. [In lb. rom., vezi Atanasie cel Mare, op. cit., V, XL, ed. cit., p. 134 (n. tr.)}.

^[29] Sf. Chirii al Ierusalimului, The Works ofSaint Cyril ofjerusalem, Catechesis, XII, voi. 1, în ed. cit., p. 239 [In lb. rom., vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, Catehezele, partea I, XII. 19, ed. cit., p. 291 (n. tr.)].

' Sf. Hipolit, On Daniel, în The Extant Works and Fragments of Hippolytus: Fragments from Commentaries, în ed. cit., pp. 180-181 Vezi şi „Jerome on the Prophecy of Daniel", în The Church Fathers on the Bible, ed. cit., pp. 223-240; Braverman, Jerome's Commentary on Dani­el, 13, pp. 103-112.

^[31] Sf. Ioan Gură de Aur, împotriva creştinilor iudaizanţi, V, 9, în ed. cit., p. 133.

^[32] Idem, ibidem, pp. 133-135.

^[33]     Sf. Efrem, Commentary on Tatian's Diatessaron, ed. cit., p. 308.

^[34]     Fer. Ieronim, Commentary on Daniel9:24-27', PL 25:694 Corpus Christianorum: Series La­tina 75A, 886, 11.551-889, apud Braverman, Jerome's Commentary on Daniel, pp. 103-105.

^[35] Sf. Ambrozie, Select Works and Letters. Of the Holy Spirit, III, în ed. cit., p. 141.

^[36] Writings from Philokalia. The Monks Callistus and Ignatius, trad. E. Kadloubovsky, G.E.H. Palmer, Faber and Faber, Londra, 1975, p. 200 [In lb. rom., vezi Calist şi Ignatie Xanthopol, Metodă şi regulă foarte amănunţită pentru cei ce-şi aleg să vieţuiască în linişte şi sin­gurătate, 29, în Filocalia, voi. 8, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisercii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1979, p. 74 (n. tr.)\.

^[37]      Sf. Ieronim, Letters and Select Works, XXII to Eustochium, în ed. cit., p. 33.

^[38]      Sf. Ambrozie, Letters and Select Works: Duties of the Clergy, II, în ed. cit., p. 52.

^[39]      Vezi Triod, Canonul învierii, cântarea a 8-a.

^[40]      Minei 24 martie, înainteprăznuirea Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoarei de Dumne­zeu, Utrenie, canon, cântarea a 8-a, irmos.

^[41]      Triod, Duminica a treia a Sfântului şi Marelui Post în care se sărbătoreşte închinarea cin­stitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, Utrenie, canon, cântarea a 8-a, catavasie.

^[42] Triod, Luni, în a treia săptămână a Sfântului şi Marelui Post, Utrenie, canon, cântarea a 9-a, altă tricântare.

^[43] Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the Gospel ofMatthew, XX, p. 141 [în lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei (1-90), XX,I, în ed. cit., p. 262 (n. tr.)\.

^[44]      Early Fathers from the Philokalia, p. 414.

^[45]      Sf. Ciprian al Cartaginei, Letters 1-81 {Scrisorile 1-81), 61, în ed. cit., p. 197.

^[46]      Ibidem, V, p. 98.

^[47]     Sf. Vasile cel Mare, Asceticul Works: On Renunciation of the World, în Fathers of the Chur- ch, voi. 9, trad. Roy J. Deferrari, CUA Press, Washington D.C., 1970, p. 26 [în lb. rom. vezi Sf. Vasile cel Mare, Asceticele, I, VII, în voi. Scrieri, II, ed. cit., p. 68 (n. tr.)\.

^[48]      Am optat aici pentru soluţia din Biblia lui Anania, aceasta fiind în concordanţă cu firul interpretării Sfântului Hipolit. Ofizul era un ţinut renumit pentru calitatea aurului de aici, astfel că pentru expresia aur de Ofiz, alţi traducători au oferit versiunea aur de preţ (n. tr.).

' Sf. Hipolit, The Extant Works and Fragments ofHippolytos: Fragments from Commenta- ries, în ed. cit., p. 182.

^[50]      Sf. Ioan Gură de Aur, Letters to the Fallen Theodore, în ed. cit., p. 104.

^[51]      Idem, On the Incomprehensible nature of God, în ed. cit., p. 104 [în lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, III, ed. cit. (n. tr.)].

^[52]      Ibidem, pp. 116-117.

^[53]      Sf. Efrem Şirul, Three Homilies: On Onr Lord, în ed. cit., p. 316.

^[54]       Sf. Vasile cel Mare, On the Spirit, în voi. Letters and select Works, în col. Nicene..., p. 24 [In lb. rom., vezi Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, XVI, în ed. cit., p. 54 (n. tr.)\.

^[55]     Sf. Ioan Gură de Aur, On the Incomprehensible nature of God, III, în ed. cit., pp. 104-105 [în lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, III, ed. cit. (n. tr.)\.

^[56]      Sf. Efrem Şirul, Three Homilies: On Our Lord, ed. cit., pp. 316-317.

^[57] Sf. Ioan Cassian, Conferences and Institutes. The Second Conference ofAbbot Serenus, în ed. cit., p. 380 [In lb. rom., vezi Sf. Ioan Cassian, A doua convorbire cu Părintele Serenus, în voi. Convorbiri duhovniceşti, XIII-XIV, în ed. cit., pp. 442-443 (n. tr.)\.

^[58] Sf. Hipolit, The Extant Works and Fragments of Hippolytos: Fragments from Commenta- ries, în ed. cit., pp. 182-183.

^[59] Idem, ibide7n.

^[60]      Ibidem, pp. 183-184.

^[61]      Ibidem.

^[62]      In Blessed Jerome's Commentary on Daniel, cu privire la acest verset, Şi în locul lui va veni altul, care va trimite un strângător de dări în locul care este gloria regatului (Ierusalimul), dar în câteva zile va fi doborât nu prin mânie, nici prin război [Daniel 11:20], se spune: „Evreii pre­tind că prin cuvintele un strângător de dări [Daniel 11:20] este desemnat Trifon, căci acesta a luat tronul pentru sine." Acest comentariu se bazează, în mod vădit, pe versiunea textului de la Daniel 11:20, care este la fel ca în Vulgata. In mod curios, LXX prezintă o altă versiune

^[63]     Fer. Ieronim, Commentary on Daniel 11:21-. Fer. Ieronim este de acord, într-o oarecare măsură, cu Porfir (cca 232-cca 305), care era un critic acid al Vechiului Testament: „Dacă pâ­nă în acest punct şirul istoric este urmat şi nu se constată nici o contradicţie între Porfir şi cei dinspre partea noastră, cele ce urmează de aici înainte până la sfârşitul cărţii sunt interpretate ca referindu-se la persoana lui Antioh, cel supranumit Epifan, fratele lui Seleuc şi fiul lui An­tioh cel Mare. Acesta a domnit în Siria vreme de 11 ani după Seleuc şi a cucerit Iudeea. Sub domnia acestuia s-au petrecut persecuţiile împotriva Legii lui Dumnezeu, de care sunt lega­te războaiele Macabeilor. Dar cei de o credinţă cu noi socotesc că toate acestea sunt scrise în chip profetic, despre Antihrist, care se va ridica la sfârşitul veacurilor" [Braverman, Jerome's Commentary on Daniel, p. 116].

^[64]     Sf. Ioan Gură de Aur, împotriva creştinilor iudaizanţi, V, VI, în ed. cit., p. 120.

^[65]     Este de notat că Josephus identifică denumirea de Chitim cu insula Cipru, de unde ar proveni şi termenul Chethim (ebr.), utilizat de evrei cu referire la insule, în general, aparţi­nând unor popoare maritime. In Yossipon, o adaptare iudaică de secol zece a lucrărilor lui Flavius Josephus (1.1), termenul kittim (ebr.) este folosit în legătură cu romanii care se aşezase­ră în valea Canfania, pe râul Tibru. Vezi Sefer Yossipon, ed. Hominer, Jerusalem, 1956, apud Braverman, Jerome's Commentary on Daniel, p. 118, notele 14, 15.

^[66]             In comentariul Fericitului Ieronim se arată: „Totuşi iudeii caută să ne convingă că aceas­ta nu se referă nici la Antioh Epifan, nici la Antihrist, ci la romani, despre care s-a şi arătat mai înainte, când s-a spus că vor veni spre cucerire şi spre ruşinare. Apoi se mai vorbeşte, în tradiţia iudaică, despre un rege, Vespasian, care se va ridica dintre romani, îi va veni într-aju­tor lui Ptolemeu şi va constitui o ameninţare serioasă la adresa lui Antioh. Din braţele sale va veni un urmaş de-al său, şi anume Titus, care cu armata sa va devasta Templul, va opri jertfele şi ritualurile şi va pustii Templul cu totul." în PL 25:569 Corpus Christianorum: Series Latina 75 A, 922, 11.178-188, apud Braverman, Jerome's Commentary on Daniel, p. 115.

^[67]      Sf. Hipolit, The Extant Works and Fragments of Hippolytos: Fragments from Commenta- ries, în ed. cit., pp. 184-185.

^[68]      Sf. Ioan Gură de Aur, împotriva creştinilor iudaizanţi, V, în ed. cit., p. 124.

^[69] Sf. Ieronim cit. în The Expositor's Bible Commentary, voi. 7, ed. cit., pp. 145-146.

^[70]      Sf. Hipolit, The Extant Works and Fragments of Hippolytos: Fragments from Commenta- ries, în ed. cit., p. 190.

^[71]      Sf. Ioan Gură de Aur, împotriva creştinilor iudaizanţi, V, în ed. cit., p. 124.

^! Sf. Hipolit, The Extant Works and Fragments of Hippolytos: Fragments from Commenta- ries, în ed. cit., p. 190.

^[73]      Sf. Ioan Damaschin, Exposition of the Orthodox Faith, în Nicene..., p. 100 [In lb. rom., vezi Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, IV, XXVII, p. 178 (n. tr.)\.

^[74]      Catechetical Lectures, II, în ed. cit., p. 134 [Pentru versiunea în lb. rom. vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, Catehezele, ed. cit. (n. tr.)\.

^[75]      Sf. Ieronim, Letter LIII to Paulinus, Letters and Select Works, în ed. cit., pp. 97-98.

^[76]      Sf. Hipolit, The Extant Works and Fragments of Hippolytos: Fragments from Commenta- ries, în ed. cit.

^[77]      Idem, ibidem, pp. 180-182.

^[78]      Ibidem, p. 191.

^[79]     Ibidem, p. 185.

^[80]     Sf. Ioan Gură de Aur, împotriva creştinilor iudaizanţi, V, în ed. cit., p. 124.

^[81]      Vezi Sinaxar, 17 decembrie.

^[82]      Art. Daniel, în The OxfordDinctionary of Byzantium, ed. cit., p. 584.

^[83]      Sf. Nicolae Velimirovici, The Prologuefrom Ochrid, 4, în ed. cit., pp. 336-337 [In lb. rom., vezi Proloagele de la Ohrida, ed. cit.].

^[84]      Sf. Ieronim, Letters and Select Works: Against Jovinianus, II, în ed. cit., p. 400.

^[85]       Sf. Ambrozie, Letters and Select Works: Letter LXIII, în ed. cit., p. 466.