Astăzi
suntem în Săptămâna înfricoşatei Judecăţi şi este firesc să vorbim despre
înfricoşata Judecată şi despre semnele sfârşitului lumii. Nimeni nu cunoaşte
ziua aceea, afară de Dumnezeu-Tatăl, dar semnele apropierii ei sunt date şi în
Evanghelie, şi în Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan Teologul. Apocalipsa
vorbeşte despre evenimentele sfârşitului lumii şi despre înfricoşata Judecată
cu precădere în simboluri şi în ghicitură, dar Sfinţii Părinţi au tâlcuit-o şi
există o tradiţie autentică a Bisericii care ne vorbeşte şi despre semnele
apropierii sfârşitului lumii, şi despre Judecata de Apoi.
Înainte
de sfârşitul vieţii pe pământ vor fi tulburare, războaie, frământări civile,
foamete, cutremure. Oamenii vor suferi de spaimă, vor muri de aşteptarea
nenorocirilor (Luca 21, 26). Nu va fi nici viaţă, nici bucuria vieţii, ci o
stare chinuitoare de pierdere a legăturii cu viaţa. Dar nu se va pierde numai
legătura cu viaţa, ci şi cu credinţa; şi Fiul omului, venind, va găsi oare
credinţă pe pământ? (Luca 18, 8). Oamenii vor fi mândri, vor fi nemulţumitori,
vor respinge Legea lui Dumnezeu: alături de pierderea legăturii cu viaţa, va
slăbi şi morala. Binele va slăbi şi răul va creşte.
Despre
aceste vremuri vorbeşte şi Sfântul Apostol Ioan Teologul în lucrarea sa
insuflată de Dumnezeu, numită Apocalipsa. El însuşi mărturiseşte că „a fost în
Duh”, ceea ce înseamnă
că însuşi Duhul Sfânt era în el când i s-au descoperit în diferite imagini
simbolice- alegorice - destinele Bisericii şi ale lumii; de aceea, Apocalipsa este o
descoperire a lui Dumnezeu.
El
prezintă destinul Bisericii în chipul unei femei care se ascunde în acele zile
în pustie: ea nu se arată în viaţă, aşa cum se întâmplă acum în Rusia.
În
realitate, vor avea importanţă hotărâtoare forţele care pregătesc venirea lui
Antihrist. Antihrist va fi un om, iar nu diavolul întrupat. Cuvântul „anti”
înseamnă „vechi” sau „în loc de” sau „împotrivă”. Acel om doreşte să fie în
locul lui Hristos, să ocupe locul Său şi să aibă ceea ce ar trebui să aibă
Hristos. El doreşte să aibă aceeaşi putere de fascinaţie şi aceeaşi stăpânire
asupra întregii lumi.
El
va primi acea putere înainte de pieirea sa şi a întregii lumi. El îl va avea ca
ajutor pe un mag(magii din vechime,vechii alchimiști ce erau în căutarea pietrei filozofale și a elixirului vieții veșnice, s-au transformat în oamenii de știință actuali care cu ajutorul minunilor mincinoase ale științei amăgesc oamenii cu fericirea vieții pământești) care prin puterea falselor minuni îi va împlini voia şi-i va
ucide pe cei ce nu recunosc stăpânirea lui Antihrist. Înainte de moartea lui
Antihrist vor apărea doi drepţi, care îl vor da în vileag. Magul îi va omorî şi
timp de trei zile trupurile lor vor rămâne neîngropate. Aceasta va fi cea mai
mare jubilare a lui Antihrist şi a tuturor slujitorilor lui. Dar, deodată, acei
drepţi vor învia şi toată oştirea lui Antihrist va fi în mare tulburare şi se va
îngrozi, iar Antihrist va cădea deodată mort, omorât de puterea Duhului.
Dar
ce se ştie despre omul-Antihrist? Originea lui exactă nu se cunoaşte. Tatăl
este cu totul necunoscut, iar mama este o femeie evreică stricată care se dă drept
fecioară. El va fi evreu din seminţia lui Dan. Pentru aceasta avem semn că
Iacov, murind, a spus că printre urmaşii săi “Dan
va fi şarpe la drum, viperă la potecă, înveninând piciorul calului, ca să cadă
călăreţul” (Facerea 49, 17). Aceasta ne indică metaforic că el va
acţiona prin viclenie şi răutate.
Ioan
Teologul vorbeşte în Apocalipsă despre mântuirea fiilor lui Israel, că înainte
de sfârşitul lumii o mulţime de evrei se vor întoarce la Hristos, dar din şirul
seminţiilor mântuite lipseşte seminţia lui Dan. Antihrist va fi foarte
inteligent şi va şti cum să se poarte cu oamenii. Va fi fermecător şi prietenos.
Filozoful
Vladimir Soloviov a lucrat mult ca să-şi închipuie venirea şi personalitatea
lui Antihrist. El a folosit minuţios toate materialele existente pe această
temă, nu numai ale Sfinţilor
Părinţi, ci şi textele musulmane, şi a creionat acest tablou tulburător .
Până
la venirea lui Antihrist în lume, venirea lui este deja pregătită. „Taina
lucrează deja” şi forţele care-i pregătesc apariţia se luptă, în primul rând,
împotriva împărăţiei legiuite. Sfântul Apostol Pavel spune că Antihrist nu
poate apărea până nu va fi îndepărtat „cel care o
împiedică” (II Tes. 2, 7). Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte că „cea
care o împiedică” este stăpânirea legiuită cinstitoare de Dumnezeu.
Această
stăpânire*-adică monarhia/regalitatea- se luptă cu
răul. „Taina”**-lucrarea lui antihrist,adică apariția lui în lume- care lucrează
în lume nu doreşte aceasta, nu doreşte lupta cu răul prin mijloacele forţei:
dimpotrivă, ea doreşte stăpânirea fărădelegii şi când o va obţine, nimic nu va
mai împiedica venirea lui Antihrist. El nu va fi doar inteligent şi fermecător,
dar va fi milostiv, va face acte de caritate şi fapte bune pentru întărirea
stăpânirii sale. Iar când şi-o va întări într-atât, încât îl va recunoaşte
întreaga lume, atunci îşi va arăta faţa. - asta o putem crede dacă uităm ce ne-a învățat Sf.Ioan Gura de Aur :
Aveau
deci o mare îndoială Thesalonicenii aceştia, despre timpul venirei lui
Christos, dar îndoiala lor a devenit foarte trebuitoare şi nouă, pentru că nu
numai lor li-a folosit, ci şi nouă, ca să scăpăm de poveştile cele copilăreşti,
şi de aiurări băbeşti. S'au n'aţi auzit de multe ori în copilăria voastră
despre numele lui antihrist, şi despre umilinţa sau ipocrizia lui? N'aţi auzit
pe mulţi spunându-vă asemenea poveşti? Deci diavolul, încă pe când mintea
noastră este fragedă, bagă în inimă astfel de minciuni, ca astfel odată cu creşterea
noastră să crească şi minciuna, şi la urmă să poată a ne inşela. Nu ar fi venît
Pavel ca să vorbească cu dânşii de antichrist, dacă nu ar fi fost silit, şi
dacă nu ar fi fost trebuitor.
Dar noi
să nu ispitim asemenea lucruri. Nu va veni el (antichrist) cu umilinţă, ci „se
va înălţa mai pre sus de tot cel ce se zice Dumnezeu, sau închinăciune, aşa
încât să şază el în biserica lui Dumnezeu ca un Dumnezeu, arătându-se pre sine
cum că ar fi el Dumnezeu" (II Thes. 2, 4), După cum diavolul a cazut din cauza
zmintirei, tot aşâ şi cel ce lucrează printr'ânsul cade în zmintire complectă.
Capitala
pe care o va alege va fi Ierusalimul, pentru că aici Mântuitorul Şi-a
descoperit învăţătura dumnezeiască şi Persoana, aici întreaga lume a fost
chemată să guste fericirea binelui şi a mântuirii. Dar lumea nu L-a primit pe
Hristos şi L-a răstignit la Ierusalim. În timpul lui Antihrist, Ierusalimul va
deveni capitala lumii, care i-a recunoscut stăpânirea:
Atingând
culmile puterii, Antihrist le va cere oamenilor să-l recunoască drept cel ce a
obţinut ceea ce nici o altă putere pământeană şi nimeni nu a mai obţinut
vreodată şi va pretinde închinare ca unei fiinţe supreme, ca unui dumnezeu.
Vladimir
Soloviov descrie foarte bine caracterul activităţii lui Antihrist, ca a unui
conducător de rang înalt. El le va face pe plac tuturor, cu condiţia ca aceştia
să recunoască supremaţia puterii sale. El va crea condiţii de viaţă Bisericii,
îi va îngădui să slujească, va promite că va construi biserici splendide, cu
condiţia recunoaşterii lui ca „fiinţă supremă” şi ca lumea să i se închine. Va
avea o ură personală faţă de Hristos.(-exact cum au toți evreii.) Va trăi din această ură şi se va bucura
de lepădarea oamenilor de Hristos şi de Biserică. Va fi o apostazie generală
şi, pe deasupra, mulţi episcopi vor trăda credinţa, iar ca justificare, vor
arăta spre starea strălucită a Bisericii.
Căutarea
compromisului va fi atitudinea caracteristică a oamenilor. Fermitatea
mărturisirii va dispărea. Oamenii vor căuta cu asiduitate să-şi motiveze
căderea, iar răul, ca o moleşeală malignă, va susţine această stare
generală. Oamenii vor avea obişnuinţa lepădării de dreptate, a dulceţii
compromisului şi a păcatului.
Antihrist
va îngădui oamenilor totul, numai ca ei „căzând în faţa lui, să i se închine”.
Nu este o atitudine nouă faţă de oameni: şi împăraţii romani erau gata să le
redea libertatea creştinilor cu condiţia ca ei să le recunoască divinitatea şi
suprema putere divină şi îi chinuiau doar pentru că ei mărturiseau că „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui Singur
să-i slujeşti ” (Matei 4, 9-10).
Întreaga
lume i se va supune şi atunci el îşi va descoperi faţa şi ura faţă de Hristos
şi de creştinism. Sfântul Ioan Teologul spune că toţi cei ce i se vor închina
vor avea un semn pe frunte şi pe mâna dreaptă. Nu se ştie dacă aceasta va fi cu
adevărat un semn pe trup sau este o exprimare simbolică a faptului că oamenii
vor recunoaşte şi cu mintea necesitatea închinării la Antihrist şi că întreaga
lor voinţă îi va fi supusă, în timpul unei astfel de supuneri totale a întregii
lumi - şi cu voinţa, şi cu conştiinţa - vor apărea cei doi drepţi de care am
amintit, care vor propovădui fără teamă credinţa şi îl vor da în vileag pe
Antihrist.
Sfânta
Scriptură spune că înainte de venirea Mântuitorului vor apărea două „sfeşnice”,
doi „măslini arzători”, „doi drepţi”. Pe aceştia Antihrist îi va omorî cu
puterile magului. Cine sunt drepţii aceştia? După Predania Bisericii, sunt cei
doi drepţi care nu au gustat moartea: profetul Ilie şi profetul Enoh. Există o
proorocire că aceşti drepţi Care nu au gustat moartea o vor gusta pentru trei
zile, iar peste trei zile vor învia.
Moartea
lor va fi o mare bucurie pentru Antihrist şi pentru slugile lui. Învierea lor
de peste trei zile îi va aduce într-o stare de nespusă groază, de înfricoşare
şi tulburare. Atunci va veni sfârşitul lumii.
Sfântul
Apostol Petru spune că prima lume a fost creată din apă şi a pierit prin apă.
„Din apă” este tot un simbol al haosului masei fizice, şi a pierit prin apa
potopului. Iar lumea de azi este păstrată pentru foc (II Petru 3, 5-7). “Pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui” (II
Petru 3, 10), toate stihiile se vor aprinde. Această lume de acum va pieri
într-o singură clipă, într-o clipă totul se va schimba.
Şi
se va arăta semnul Fiului lui Dumnezeu - adică semnul Crucii, întreaga lume
care sa supus de bunăvoie lui Antihrist „va plânge”. Totul s-a sfârşit.
Antihrist a fost omorât. Este sfârşitul împărăţiei sale, a luptei cu Hristos.
Este sfârşitul şi vremea răspunsului pentru întreaga viaţă, răspuns dat
Adevăratului Dumnezeu.
Atunci,
din munţii Palestinei va apărea chivotul Legii: profetul Ieremia ascunsese
chivotul şi Focul sacru într-o adâncă fântână. Când din acea fântână a fost
luată apă, ea s-a aprins. Dar chivotul nu a fost găsit.
Când
privim acum la viaţa din jur, cei ce pot vedea văd că tot ce a fost prezis
despre sfârşitul lumii se împlineşte.
Cine
este, dar, acest om, Antihrist? Sfântul Ioan Teologul îi dă în mod simbolic
numele 666, dar toate încercările de a înţelege acest însemn au fost zadarnice.
În
viaţa contemporană putem avea o viziune destul de clară despre posibilitatea
arderii lumii, când „toate stihiile se vor aprinde”. Această viziune ne-o oferă
fisiunea atomului.
Sfârşitul
lumii nu înseamnă distrugerea ei, ci schimbarea ei. Totul se va schimba
deodată, într-o clipită. Morţii vor învia în trupuri noi: vor fi trupurile lor,
dar înnoite, aşa cum Mântuitorul a înviat în trupul Său, care purta urmele
rănilor şi ale suliţei, dar avea însuşiri noi şi, în acest sens, era un trup
nou. Nu se ştie clar dacă va fi un trup nou cu totul sau va fi trupul cu care
omul a fost creat.
Şi
Se va arăta Domnul în slavă, pe nor. Cum îl vom vedea? Cu ochii duhului. Şi
acum, înainte de moarte drepţii văd în jurul lor ceea ce ceilalţi oameni nu
văd.
Trâmbiţele
vor suna cu putere. Ele vor suna în suflete şi în conştiinţe. Totul se va
limpezi în conştiinţa omului.
Proorocul
Daniel, vorbind despre Judecata de Apoi, povesteşte despre un Bătrân Judecător
aşezat pe tron, în faţa căruia este un râu de foc. Focul este elementul
curaţilor.
Focul
mistuie păcatul, îl arde şi dacă păcatul s-a altoit de sufletul omului, atunci
îl mistuie şi pe om. Acest foc se va aprinde înlăuntrul omului: văzând Crucea,
unii se vor bucura iar alţii vor cădea în disperare, se vor tulbura, se vor
îngrozi. Astfel, oamenii se vor despărţi dintr-o dată: în relatarea evanghelică
unii se aşază la dreapta, în faţa Judecătorului, iar alţii la stânga: i-a
despărţit conştiinţa, însăşi starea sufletească a omului îl aruncă într-o parte
sau în cealaltă, la dreapta sau la stânga. Cu cât mai sârguincios şi mai
insistent a năzuit omul spre Dumnezeu în viaţa sa, cu atât mai mare îi va fi
bucuria când va auzi cuvântul: „Veniţi la Mine, binecuvântaţilor!” şi,
dimpotrivă, aceleaşi cuvinte vor stârni focul groazei şi al chinului celor care
nu L-au dorit, L-au evitat ori chiar s-au luptat cu El sau L-au hulit în timpul
vieţii.
Judecata
de Apoi nu cunoaşte martori sau listă de protocol. Totul este scris în sufletele
oamenilor şi aceste însemnări, aceste „cărţi” se vor deschide. Totul se va
descoperi tuturor şi fiecăruia în parte, şi starea sufletească a omului îl va
face să meargă la dreapta sau la stânga. Unii, la bucurie, alţii la chin.
Când se vor deschide „cărţile”, toţi vor înţelege
limpede că rădăcinile tuturor viciilor sunt în sufletul omului. Iată beţivul,
desfrânatul: când moare trupul, unii cred că moare şi păcatul. Nu e aşa, în
suflet exista o înclinaţie, pentru suflet păcatul era dulce. Şi dacă nu s-a
pocăit de păcatul respectiv, dacă nu s-a eliberat de el, sufletul va veni la
Judecata de Apoi cu aceeaşi dorinţă a dulceţii păcatului şi niciodată nu îşi va
satisface dorinţa. Va suferi de ură şi de răutate. Şi aceasta e o stare
infernală. „Gheena de foc” este focul lăuntric, este flacăra viciului, flacăra
neputinţei şi a răutăţii şi aici va fi „plânsul şi scrâşnirea dinţilor”
răutăţii neputincioase.
