COMENTARIILE
SAU
EXPLICAREA EPISTOLEI II CĂTRĂ
THESALONÎCENI
A celui întru sfinţi
Părintelui nostru
IOAN CHRISOSTOM
Archiepiscopul
Constantinopolei
Zicând
în epistola dinainte câ : „Ne rugăm noaptea şi ziua, ca să vedem faţa
voastră", şi ca „Neputând răbda a rămânea în Athena singuri", şi că
„Am trimis pe Tirnotheiu" (I Thesal 3, 1- 10) prin toate acestea el dă pe
faţa dorinţa lui ce o avea, de a se duce la dânşii. Dar fiindcă nu putuse sâ se
ducă şi sa pună în rânduialâ lipsurile credinţei lor, de aceea a adaos epistola
a doua, ca astfel ceea-ce li lipsâ lor prin prezenţa lui, sâ o îndeplinească
prin scris. Cum că el nu s'a dus după trimiterea celei întâi epistole, se
poate vedea din următorul pasaj: „Şi vă rugăm pre voi, fraţilor, pentru venirea
Domnului nostru lisus Christos" (II. Thes. 2, 1), pe când în epistola de mai înainte le scria:
„Iară de ani şi de vremi n'aveţi trebuinţă să scrim vouă" (1. Thes. 5, 1),
aşâ că dacă el s'ar fi dus după aceasta, nu ar fi trebuit sâ li mai scrie nimic.
Dar fiindcă chestiunea aceasta a fost amânata, de aceea vine apostolul din nou
asupra ei, şi adaogă această epistola. După cum face şi în epistola cătră
Tirnotheiu, când zice: „Cari (Imeneu şi Filit) dela adevăr au rătăcit zicând că
învierea au fost dejâ'(II. Timoth. 2, 18), dând pe fată acei înşelători, cari
spuneau că credincioşii nu au nimic de nadajduit deoarece învierea s'a petrecut
dejâ, — iara aceasta în scopul v'ădît de a împiedicâ pe credincioşi de la_
lupta pentru credinţă, — tot aşa face şi aici. Fiindcă pe dânşii numai speranţa
îi ţinea şi nu i lăsâ să cadă în relele lumei aceştia, apoi diavolul voind a li
tăia această speranţă, după cum ar tăia cineva ancora corăbiei, şi fiindcă n'a
putut cu minciunile să-i convingă despre cele viitoare, a apucat pe o alta
cale, a pus pe nişte oameni vătămători şi netrebnici ca să propoveduiascâ
credincioşilor, că toate acele bunuri făgăduite de Christos au luat sfârşit,
căci învierea a fost deja şi cu un
cuvânt se încercau să amăgească pe cei lesne crezători. După cum aceia. ziceau
atunci că învierea a fost deja, tot aşâ şi aici între Thesaloniceni ziceau unii
că judecata cea de pe urmă stă de faţă, precum şi venirea lui Christos, ca cu
chipul acesta să facă minciunos chiar şi pe Christos, arătând că nu mai este_
la urmă nici răsplată, nici tribunal, nici pedeapsă şi nici osândă veşnică
pentru cei ce fac rele, făcând prin aceasta pe unii' mai îndrăzneţi în comiterea
relelor, iară pe alţii mai umiliţi. Şi ceea-ce este mai grozav decât toate că
pe când unii se mărgineau a propoveduî simplu, cu vorba numai, după cum sunt
acele pe care le spune Pavel, alţii se încercau a face aceasta prin epistole
falşe, scrise în numele lui Pavel. De aceea apostolul închizându-li orice
portiţă de intrare, zice: „Nu vă spăimântaţi, nici prin Duch, nici prin
cuvânt, nici prin'
epistolie, ca cum ar fi trimisă dela noi" (II. Thes. 2, 2). Prin
fraza „nici prin Duch"
el face aluziune la prorocii cei mincinoşi. Şi de unde putem şti că i se
falsificau epistolele ? Din' ceea-ce spune la finea acestei epistole: „închinăciunea cu
mâna mea a lui Pavel, care este
semn în toată epistolia; aşâ scriu. Darul , Domnului
nostru lisus Christos cu voi cu toţi".
«Nu numai aceasta spun, că
epistola întreagă este scrisă cu mâna
mea, şi prin urmare acesta este un
semn vădit de autenticitatea ei, — deşi de altfel scrisoarea ar fi putut fi
imitată şi de alţii — ci încă că şi închinăciunea o scriu cu mâna mea». Aceasta
se petrece şi printre noi, căci dela iscălitură se poate cunoaşte dacă scrisoarea
aparţine sau nu persoanei ce a trîmis-o.
Deci
prin această epistolă vine apostolul din nou şi-i mângâe pe aceşti
Thesaloniceni, raniţi grozav de relele ce-i bintuiau, lăudându-i din faptele
cele prezente şi din cele viitoare, şi îndemnându i prin frica de pedeapsă, si
prin răsplata cu bunurile făgăduite şi pregătite lor. Desfăşură foarte lămurit
întâmplările de atunci, arată semnul timpului de atunci, adecă apariţiunea lui
antichrist, fâră însă să descopere timpul anumit. De altfel atunci mai cu samă
rămâne convins sufletul cel slab, când nu numai asculta ceva_ întâmplător, ci
încă învaţă şi ceva mai mult. Şi Christos pune mult interes în această
chestiune, căci stând pe munte vorbeşte discipolilor cu multă preciziune despre
sfârşitul lumii. Şi pentru ce oare
?Casa nu poată înşela cei ce introduc antichrişti si christoşî mincinoşi. Şi el
pune în faţa lor multe semne ce se vor întâmplă atunci, din care cel mai
principal este: „Când se va propoveduî evanghelia la toate neamurile"
(Matei 24, 14) după care îndemnându-i ca să nu se lase a fi amăgiţi asupra
venirei lui, îi spune: „Că precum iese fulgerul dela răsărituri, şi se arată
până la apusuri, aşâ va fi şi venirea fiului omului" (Ibid. 24, 27), căci
şi fulgerul nu se ascunde în vreun colţ oarecare, ci străluceşte peste tot
orizontul; deci venirea lui nu are nevoe de vestitori, şi va fi tot atât de
strălucită, după cum este şi venirea fulgerului, care n'a avut nevoe de
vestitori. A spus şi de antihrist, căci zice: „Eu am venit întru numele Tatălui meu, şi nu mă
primiţi pre mine, iară de va
veni altul întru numele său, pre acela veţi primi" (loan 5, 43). Vorbeşte
apoi şi de nenorocirile ce se vor succeda atunci, punându-le ca dovadă a
venirei lui, şi spune că şi Elie va veni.
Aveau
deci o mare îndoială Thesalonicenii aceştia, despre timpul venirei lui
Christos, dar îndoiala lor a devenit foarte trebuitoare şi nouă, pentru că nu
numai lor li-a folosit, ci şi nouă, ca sâ scăpăm de poveştile cele copilăreşti,
şi de aiurări băbeşti. S'au n'aţi auzit de multe ori în copilăria voastră
despre numele lui antihrist, şi despre umilinţa sau ipocrizia lui? N'aţi auzit
pe mulţi spunându-vă asemenea poveşti? Deci diavolul, încă pe când mintea
noastră este fragedă, bagă în inimă astfel de minciuni, ca astfel odată cu creşterea
noastră să crească şi minciuna, şi la urmă să poată a ne inşela. Nu ar fi venît
Pavel ca să vorbească cu dânşii de antichrist, dacă nu ar fi fost silit, şi
dacă nu ar fi fost trebuitor.
Dar noi
să nu ispitim asemenea lucruri. Nu va veni el (antichrist) cu umilinţă, ci „se
va înălţa mai pre sus de tot cel ce se zice Dumnezeu, sau închinăciune, aşa
încât să şază el în biserica lui Dumnezeu ca un Dumnezeu, arătându-se pre sine
cum că ar fi el Dumnezeu" (II Thes. 2, 4), După cum diavolul a cazut din cauza
zmintirei, tot aşâ şi cel ce lucrează printr'ânsul cade în zmintire complectă.
„Cari
vor lua muncă peirea cea veşnică de la faţa Domnului, şi dala mărirea putereî
lui, când va veni ca să se proslăvească întru sfinţit săi, şi să se faca
minunat întru toţi credincioşii în ziua aceea" (Cap. 1, 9-10).
Sunt
mulţi dintre oameni, cari speranţele lor cele bune nu le pun în depărtarea de
păcate, ci în aceia că 'şi închipuie că gheena nu este atât de grozavă, după
cum se zice, ci cu mult mai blândă, şi nu veşnică, ci trecătoare, şi în
fine filosofisază multe de acest fel. Eu
însă, nu zic că este numai mai grozavă decât cea cu care suntem ameninţaţi, ci
încă cu mult mai grozavă, şi pentru aceasta vă pot aduce ca dovadă cuvinte din
multe locuri, din care aţi putea să judecaţi însivă despre gheena. Dar astăzi
eu nu voiu mai vorbi nimic de aceasta, căci e deajuns chiar frica ce o putem căpătă
din cuvintele scripturei, deşi poate nu putem desvoltă bine sensul lor. Cum ca
gheena nu este trecătoare, ascultă pe Pavel care vorbeşte aici de cei ce nu
cunosc pre Dumnezeu, şi nici nu cred în Evanghelie: „că vor luă, zice, muncă peirea cea veşnica". Dar ceeâ-ce este veşnic, cum
poate fi trecător? „Dela faţa lui Dumnezeu",
zice. Şi ce înseamnă aceasta? Aici apostolul ni pune înainte cazul cei mai
uşor. Fiindcă cei bogaţi se îngâmfă mult, apoi «nu trebue, zice, multă
osteneală, ci e de ajuns numai de a se înfăţisâ ei şi a fi văzuţi de Dumnezeu,
si de îndată cu toţii vor fi aruncaţi în osândă». Singură prezenţa lui va fi
pentru unia lumina, iară pentru alţii pedeapsă.
„Şi
dela mărirea puterei lui, zice, când va veni să se proslăvească întru sfinţii
săi, şi să se facă minunat întru toţi credincioşii, în ziua aceia".
Dumnezeu să se proslăvească? «Da, zice el, să se proslăvească întru toţi
sfiinţii săi». Cum? când cei ce se îngâmfă aici vor videa atunci pre cei
prigoniţi de dânşii, pre cei dispreţuiţi şi batjocoriţi, stând aproape de
dânsul, atunci este slava lui, sau mai bine zis, şi a lor, şi a lui; — slava
lui, pentrucă nu 'i-a părăsit, ei i-a arătat încă mai străluciţi, şi slava lor,
pentru că s'au învrednicit de atâta cinste. După cum bogăţia lui este ca ii sâ
fie credincioşi, tot aşâ şi slava lui este ca cei ce vor crede în el, să se
bucure de bunătăţile lui. Slava binelui stă în aceea, ca sâ aibă cui sâ
împărtăşaseă binefacerile sale.
„Şi să
se faca minunat, zice, întru toţi credincioşii", adecă prin cei ce cred;
iată că şi aici particula întru
înseamnă prin , căci printr'înşii el se arată minunat, când pre cei
vrednici de jale şi nenorociţi, pre cei ce sufăr mii de rele, pre cei ce nu au
şchiopătat de loc în credinţă, îi ridică în atâta strălucire. Atunci se va
arătâ puterea lui, căci deşi aici se părea câ ii sunt părăsiţi, totuşi acolo se
vor bucura de multa slavă. Atunci mai ales se va arăta toată slava şi toată
puterea lai Dumnezeu. Cum? „Pentrucă s'a făcut credincioasă, zice, mărturia
voastră întru voi. în ziua aceia, pentru care ne şi rugăm totdeauna pentru
voi" (Vers. 11), adecă când se vor aduce la mijloc cei ce au suferit mii
de necazuri şi supărări, cei ce au fost siliţi de împrejurări ca să se abată
dela credinţă, şi totuşi'n'au cedat de loc, ci au crezut până la fine, atunci,
zic, şi Dumnezeu se slăveşte, şi aceia se slăvesc. „Mai 'nainte de sfârşit,
zice, nu ferici pe nimeni" (Sirach. 11, 28). De aceea zice, că «în ziua
aceea se vor arătâ cei ce au crezut», adecă atunci se va videa folosul cel mare
al credinţei creştineşti.
„Şi vă rugăm pre voi, fraţilor,
pentru venirea Domnului nostru lisus Christos, şi a noastră adunare la
dânsul, ca nu de grabă să vă clătiţi voi din minte" (Cap. 2, 1, 2). Când anume va fi învierea, nu a spus,
iară că acum nu va fi, aceasta a spus'o. „Şi a noastră adunare zice, la dânsul".
Nici aceasta nu e puţin lucru. Ai văzut cum şi
mângâierea o pune la un loc cu laudele, căci atunci Christos se va arăta împreună cu noi şi cu toţi sfinţii? Ni vorbeşte aici despre învierea noastră la a doua venire, şi
despre adunarea la dânsul, căci acestea vor fi unite la un loc. După aceea îi înalţă cugetele lor, căci
zice: „Ca nu degrabă să vă clătiţi voi din minte".
„Nici sâ
vă spăimântaţi, nici prin duch, nici prin cuvânt, nici prin epistolie, ca şi
cum ar fi trimisă dela noi, cum că ar fi sosit ziua lui Christos". Aici mi
se pare că face aluziune la unia cari purtau o epistolă falsificată, dând'o ca
a lui Pavel. cu scopul vădit de a'i înşela, însă apostolul arătându-i li spune,
că încă n'a sosit ziua Domnului. Şi ca să nu se lase a fi amăgiţi, el îi
asigură prin ceea-ce li scrie: „Nu vă spăimântaţi, zice, nici prin duch nici
prin cuvânt", adecă «chiar de ar avea duchul profeţiei cei ce vă spun de
acestea, voi să nu credeţi. Când eram la voi, acestea v'am spus, să nu vă abateţi
dela cele ce aţi auzit şi aţi învăţat».
„Nici
prin duch". Prin aceste cuvinte el numeşte pe prorocii mincinoşi, cari
ceea-ce spuneau, grăiau prin duch necurat, căci voind a fi crezuţi, ii se
încercau a înşela pe auditor nu numai prin cuvinte probabile — aceasta de
altfel o învederează şi apostolul prin expresiunea: „Nici prin cuvinte" —
ci încă şi printr'o epistolă falsificată ce conţinea asemenea idei, şi pe care
o dădeau ca a lui Pavel. De aceea apostolul deschizându-li ochii, a adaos:
„Nici prin epistolie ca cum ar fi trimisă dela noi". După ce în fine îi
asigură din toate părţile, vine şi expune şi propria sa părere după cum
urmează; „Să nu vă amăgească cineva pre voi nici intr- un chip, ca nu veni până
ce mai întâiu nu va veni apostasia, şi se va arătă omul păcatului, fiul
pierzărei, improtivnicul, şi care se va înălţă mai pre sus de tot cel ce se
zice Dumnezeu, sau închinăciune, aşâ încât să şadă el în biserica lui Dumnezeu
ca un Dumnezeu, arâtându-se pre sine cum ca ar fi el Dumnezeu" (Vers. 3. 4).
Aici el
vorbeşte de antichrist, şi dă pe faţă o mare taină. Şi ce înseamnă
„apostasia"? Sub acest cuvânt el numeşte pe antichrist, căci pe mulţi îi
va pierde şi-i va abate dela credinţă, după cum zice şi Christos: „Ca să
amăgiască, de va fi cu putinţă, şi pre cei credincioşi". (Matei 24, 24).
Pe lângă aceasta îl mai numeşte şi omul păcatului, căci şi el va face lucruri
înfricoşate, în acelaşi timp şi pe alţii va pregăti ca să facă asemenea
lucruri. Îl mai numeşte fiul pierzărei, pentru că si el va fi pierdut, şi
totodată va pierde şi pe alţii. Dar cine va fi oare acel antichrist? Oare va fi
Satana? Nicidecum, ci va fi un om oarecare, care va avea în el toată puterea şi
toată energia diavolului.
„Şi care
se va înălţă mai pre sus de tot cel ce se zice Dumnezeu, sau
închinăciune". Aşâ dar acel antichrist nu-i va aduce la idololatrie, ci va
fi un împotrivitor lui Dumnezeu, care va desfiinţa toate zeităţile , şi va porunci
de a fi el adorat în
locul lui Dumnezeu, şi va şedea în biserica lui Dumnezeu, nu numai în acea din
Ierusalim, ci în fiecare. „Arătându-se pre sine, zice, că ar fi el
Dumnezeu", adecă nu spunând, nu grăind el aceasta ci încercându-se de a
dovedi prin fapte, pentru că va face lucruri mari, şi va arătă
semne minunate la cei amăgiţi de el.
„Au nu
vă aduceţi aminte, că încă fiind eu la voi acestea am zis vouă"? (Vers 5).
Ai văzut ca necontenit se videa silit de a li vorbi, şi a li reaminti ceea-ce li spusese deja ? Iată ca
ii au fost auzit acestea şi pe când el erâ prezent, dar tot aceleaşi vorbe se
vede silit de a li aminti din nou, după cum face şi cu alte chestiuni.Aşâ de
pildă în privinţa necazurilor ce vor avea, şi de care ii auzise pe apostol
vorbind, după cum zice:: „Caci când am
fost la voi am zis voua mai 'nainte, că vom avea scârbe. " (I Thes. 3, 4), şi cu toate acestea
ii uitase, aşâ că s'a văzut silit de a-i apărâ din nou prin scris; — tot aşâ şi
despre venirea lui Christos iî auzise dejâ, şi cu toate acestea a trebuit ca
să-i pună în orânduială prin epistolă. Aşâ dar, dacă el li aminteşte acum, apoi
nu li spune nimic strein şi neştiut de dânşii, ci tot aceea ce pururea li-a
spus.
„Şi acum ce îl opreşte ştiţi, ca să se
arate el în timpul său. Că iată taina fără de legei se lucrează, numai cel ce
opreşte acum; până se va luă din mijloc; şi atunci se va arătă acel
fâră-de-lege, pe care Domnul îl va omorî cu duchul gurei sale, şi-l va pierde
cu arătarea venirei sale, a cărui venire este dupre lucrarea satanei"
(Cap. 2, 6—9).
Cu drept cuvânt ar putea întrebă cineva,
ce anume este ceea „ce-l opreşte", şi după aceasta să cunoască de ce Pavel vorbeşte atât de
întunecat aici? Aşâ dar ce este aceea ce-l opreşte de a se arătâ acum? Unii
spun că aici se vorbeşte de charul Duchului, iară alţii zic că e vorba de
stăpânirea Romanilor, şi cu aceşti din urmă mă unesc şi eu. Si de ce? Pentrucă
dacă ar fi voit sâ spună de charul duchului, nu ar fi spus atât de întunecat,
ci pe faţă, de vreme ce acel char şi astăzi predomina pe apostol, ca şi pre
toţî credincioşii. De altfel, dacă charul duchului ar fi lipsit dintre ii, după
cum lipsiâ mai 'nainte, ar fi trebuit ca apostolul să se ducă în persoană la
dânşii, după cum făcea în asemenea cazuri. Dar fiindcă el face aici aluziune la
stăpânirea Romanilor, cu drept cuvânt a spus'o aceasta atât de întunecat, căci
nu a voit a se expune şi pe dânsul ca şi pe ii la duşmănii prisoselnice şi la
primejdii nefolositoare. Dacă ar fi spus, câ puţin după aceea, împărăţia
Romanilor se va surpa, de'ndată l'ar fi nimicit şi pe el ca primejdios, şi pe
toţi creştinii, ca revoltători ai ordinei publice. Şi nu a zis că aceasta se va
întâmpla iute, deşi de altfel necontenit aceeaşi spune, însă ce? „Ca să se
arate el în timpul său", zice:
„Câ
taina fără de legei se lucrează". Aici el face aluziune la Neron, ca fiind
tip al lui antichrist, căci şi el voiâ a fi crezut de Dumnezeu. Şi bine a zis
apostolul „taina", adecă nu pe faţă, ca acela (antichrist), şi nici aşâ de
neruşinat ca el, ci pe ascuns. «Dacă mai 'nainte de timpul acela s'a găsit,
zice, un bărbat, care în privinţa răutăţei nu erâ mai pre jos de antichrist,
ce lucru de mirare dacă şi acesta va fi tot aşâ de rău» ? Şi priveşte că
apostolul nu'l numeşte pe faţă, şi aceasta nu din cauza fricei ce ar fi avut de
Neron , ci mai mult ca să ne înveţe pre noi, ca să nu ne băgăm în primejdii
zadarnice, dacă aceasta nu o cere nimic grabnic. Tot aşâ face şi în cazul de
faţă, unde pe lângă expresiunea de mai sus adaogă mai departe: „Numai cel ce
opreşte acum, până se va luâ din mijloc", adecă, când împărăţia Romanilor
se va luâ dela mijloc, atunci va sosi şi acela. Şi cu drept cuvânt zice
aceasta, căci pe câtă vreme stăpâneşte frica de împărăţia aceasta, nimeni nu va
îndrăzni a se mândri şi a se înălţa atât de mult, dar când împărăţia va lua
sfârşit, atunci şi acela, odată cu anarhia, se va
arunca şi se va încerca să răpească şi stăpânirea oaminilor, şi stăpânirea lui
Dumnezeu. După cum şi mai 'nainte de aceasta au luat sfârşit şi alte împărăţii,
ca de pildă împărăţia Medilor care a fost desfiinţată de Babiloneni, cea a
Babilonenilor de Perşi, cea a Perşilor de Macedoneni, cea a Macedonenilor de
Romani,tot asa si aceasta va fi desfiinţată de antichrist, iară acela de
Christos. Căci nu va putea stăpâni de loc.
Toate
acestea ni le pune înainte Prorocul Daniil cu multă claritate. „Si atunci,zice,
se va arătâ acel fără-de-lege",— dar după aceasta? Mângâerea este aproape,
căci zice: „Pe care Domnul îl va omorî cu duchul gurei sale, şi-l va pierde cu
arătarea venirei sale, a căruia venire este dupre lucrarea satanei". Precum
se întâmplă cu focul, căci deabea se ridică para, şi micele insecte şi pier mai
'nainte încă de a se atinge de ele, tot aşâ va fi şî atunci, căci nelegiuitul
va pieri numai la arătarea lui Christos, şi numai după cuvântul, sau mai bine
zis, după poronca ce va dâ. E deajuns ca Christos să fie de faţă, şi imediat
toate acestea se vor nimici ; numai înfăţişindu-se el, şi de 'ndată minciuna
va fi resturnată.
Mai
departe apoi arată cine este acesta „a căruia venire este dupre lucrarea satanei",
căci adaogă: „întru toată puterea, şi semne şi minuni ale minciunei".
Acestea le-a prezis apostolul, ca nu cumvâ ii să fie înşelaţi atunci, — adecă
câ acel nelegiuit va arătâ o mare putere, însă nimic nu va fi adevărat, ci
totul pentru înşelăciune. „Şi minuni, zice, ale minciunei",
adecă minuni înşelătoare, sau minuni care se sfârşesc în minciună.
„Şi
întru toate amăgirea nedreptăţei, întru cei peritori" (Vers. 10). «Dar,
zici tu, de ce oare va îngădui Dumnezeu ca să se facă aceasta, şi care anume
este iconomia faptului? Care poate fi folosul venirei aceluia, dacă acea
venire este spre vătămarea neamului ominesc»? Nu te spăimântâ, iubitule, ci
ascultă bine ceea-ce spune apostolul: „întru cei peritori"', zice, adecă
numai într'aceştia va avea putere, adecă puterea lui se va mărgini numai
într'aceştia, cari chiar de nu ar fi venit el, tot nu ar fi crezut. Care e
câştigul? Acela că chiar acei peritori nu vor mai avea ce zice, de vreme ce li
se va astupă gura. Şi cum aceasta ? Apoi chiar dacă a venit acela, şi dacă nu
ar fi venit, ii tot nu ar fi crezut în Christos, — prin urmare venirea lui este
spre peirea lor. Ca sâ nu zică ii: «apoi fiindcă Christos se numea pe sine
Dumnezeu—deşi nicăire n'a spus aceasta pe faţă, dar cei după dânsul au predicat
despre dumnezeirea lui de aceia n'am crezut în el, şi fiindcă noi am auzit că
unul este Dumnezeu, din carele sunt toate, de aceia n'am crezut lui». Deci
tocmai acest pretext îl va resturna antichrist prin venirea lui, căci când va
veni acela, şi nu va poronci nimic sănătos, ci totul va fi nelegiuit, iară ii
se vor ademeni numai din semnele şi minunile cele înşelătoare, şi vor crede în
el, prin aceasta li se va închide gura, «Dacă n'ai crezut lui Christos, apoi cu
atât mai mult nu trebuia să crezi lui antichrist, căci acela zicea că este
trimis de Tatăl, iară acesta cu totul din contra». De aceia şi zicea Christos: „Eu am venit întru numele Tatălui, şi nu m'aţi primit, iară acela va veni
întru numele său, şi-l veţi primi pre el" (Ioan 5, 43). «Dar am văzut la
el semne şi minuni multe» vor zice poate; însă şi Christos a făcut multe şi
mari minuni, şi prin urmare trebuiâ ca să credeţi lui. Despre acela multe s'au
spus mai 'nainte, că este fără-de-lege, câ este fiul pierzărei, că venirea lui
este după lucrarea satanei, pe când despre Christos cu totul din contra, că
este mântuitor, şi că va aduce mii de bunuri.
„Pentrucă
dragostea adevărului n'au primit ii, ca să se mântuiască. Pentru aceia va
trimite lor Dumnezeu lucrarea înşelăciunei, ca să crează ii minciunei, ca să se judece toţi cari n'au crezut
adevărului, ci au binevoit întru nedreptate" (Vers. 11. 12). Nu a zis «ca
să se osândească» ci „ca să se judece", adecă să stea înaintea
tribunalului celui înfricoşat, ca să fie ii fără nici un cuvânt de îndreptare.
Prin expresiunea „dragostea adevărului", el înţelege pe Christos.
„Pentrucă dragostea adevărului n'au primit ii, ca să se mântuiască".
Amândouă erau în persoana lui Christos, — şi iubind pre oamini, şi pentru
lucruri adevărate — şi deci pentru amândouă acestea el a venit. „Ci au binevoit
întru nedreptate, căci antichrist va veni spre vătămarea oaminilor,
nedreptăţindu-i. Ce nu va face el atunci ? Totul va pune în mişcare, totul va
tulbura, şi prin poroncile ce le va dâ, şi prin groaza ce va răspândi. Înfricoşat
şi groaznic va fi în toate privinţile, şi prin puterea, şi prin cruzimea, şi
prin poroncile lui cele nelegiuite. Insă nu te spâriă, căci puterea lui se va
mărgini în cei peritori. De altfel tot atunci va veni şi Elie, însă venirea
lui va fi pentru siguranţa şi apărarea credincioşilor. Despre venirea lui Elie
spune şi Christos, căci zice: „Elie va veni mai 'nainte, şi va aşeza
toate" (Matei 17, 11), sau şi aiurea, unde vorbeşte de Ioan: „Cu puterea lui Elie", zice, deşi Ioan nu a făcut semne ca Elie, şi minuni,
după cum şi evanghelistul zice: „Că Ioan n'a făcut nici un semn, iară toate
câte a zis Ioan pentru acesta, adevărate au fost" (Ioan 10, 41). Dar cum
oare Ioan trebuiâ a veni cu puterea lui Elie? Adecă aceiaşi slujbă avea a
îndeplini, ca şi Elie, căci precum el a fost înainte mergătorul celei întâi
veniri, tot aşâ şi Elie va fi înainte mergătorul celei de a doua şi slăvitei
veniri, şi spre aceasta este rezervată venirea lui.
Deci să
nu ne înfricoşăm, iubiţilor, căci apostolul mai mult a zguduit oarecum cugetul
auditorilor, şi nici de cum n'a lăsat sâ se înţeleagă că cele ale lumei aceştia
sunt rele, ci că sunt vrednice de mulţămire. De aceia a adaos: „Iară noi datori
suntem totdeauna a mulţămi lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor iubiţi de Domnul,
căci v'a ales pre voi Dumnezeu din început spre mântuire, întru sfinţenia
duchului, şi întru credinţa adevărului". Cum i-a ales spre mântuire?
Sflnţindu-i prin duchul. Acestea sunt cele esenţiale spre mântuirea noastră:
nici decât însă, dela faptele sau succesele noastre, ci numai prin credinţa
adevărului. Iată că şi aici particula „întru" este în loc de „prin",
adecă prin sfinţirea duchului, prin credinţa adevărului.
„La care v'a chemat pre voi prin evanghelia noastră,
spre câştigarea slavei Domnului nostru lisus Christos" (Vers. 14). Nici
aceasta nu e
puţin lucru,
dacă Christos consideră mântuirea noastră ca slavă a sa. Slava celui filantrop este ca mulţi si
se mântuiască. Aşâ dar, mare este Domnul nostru şi minunat foarte, dacă doreşte
atât de mult mântuirea noastră, încât ni trimite şi pe Duchul sfint ca să
lucreze
Ia sfinţirea noastră !
Dar de ce oare n-a spus mai întâiu de credinţă, ci de sfinţenia duchului ? Pentru că şi după sfinţenie noi avem mare nevoe de ea, ca să nu ne
clătinăm din locul în care ne găsim. Ai văzut cum el arată că nimic nu
este al lor, ci totul al lui Dumnezeu? „La care, zice, v'a chemat pre voi prin
evanghelia noastră, spre câştigarea slavei Domnului nostru lisus Christos".
„Drept
aceia, fraţilor, staţi şi ţineţi predaniile, care v'aţi învăţat prin cuvânt,
ori prin epistolia noastră" (Vers. 15). De aici se vede lămurit, că nu
toate li preda lor prin epistolă, ci multe li se preda şi din gură, însă şi
acestea ca şi acelea sunt vrednice de credinţă. Aşâ dar şi predania bisericei,
adecă tradiţiunea nescrisă, transmisă din generaţie în generaţie, noi o credem
vrednică de credinţă. Tradi- ţiune este, şi deci nu cere nimic mai mult. Mai
arată aici, că erau mulţi de acei ce se clătinase din credinţa cea adevărată.
