Toată Scriptura cea insuflată de Dumnezeu, ne învaţă
şi ne porunceşte să ne închinăm şi să cinstim nu numai preacuratul chip al
Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi al Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi
al celorlalţi Sfinţi plăcuţi ai Lui, ci şi toate cele care i-au fost închinate
ca ofrandă Mântuitorului Hristos: fie vasele bisericeşti pentru dumnezeiasca
slujbă, fie diferitele văluri pentru împodobirea preacuratei Lui icoane sau a
Sfântului altar. Toate acestea trebuie să le cinstim, deoarece sunt părtaşe ale
sfinţeniei. Acest lucru reiese din ceea ce Însuşi Mântuitorul le-a spus
fariseilor, mustrându-i: Vai
vouă, călăuze
oarbe care ziceţi: Cel ce se
va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul
templului este legat. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care
sfinţeşte aurul? Ziceţi iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este legat,
dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este legat. Nebuni şi
orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfinţeşte darul? (Mt. 23, 16-19).
Şi ce este de mirare în faptul că lucrurile închinate
lui Dumnezeu cu bună voinţă şi după pravilele rânduielii bisericeşti, devin
părtaşe ale sfinţeniei? Căci cădelniţele de aramă ale celor două sute cincizeci
de bărbaţi - care s-au ridicat împotriva lui Moise şi a preotului Aaron - şi
care erau prietenii lui Core, Datan şi Aviron şi din care mulţi au fost
înghiţiţi de pământ de vii împreună cu corturile lor şi cu toată averea lor,
iar alţii au fost arşi de focul pogorât de la Dumnezeu - aduse de ei împotriva
poruncii dumnezeieşti, Dumnezeu le-a poruncit lui Moise şi preotului Eleazar,
fiul lui Aaron, să le ia şi să facă din ele foi pentru acoperit jertfelnicul, adică pentru acoperirea
altarului şi pentru că le-au
adus aceia înaintea Domnului, s-au sfintit (Num. 16, 1-38).
Acest lucru arată clar că fiecare lucru material, care
a fost închinat lui Dumnezeu în calitate de instrument al slujbei dumnezeieşti,
devine părtaş al sfinţeniei şi trebuie cinstit. Iar dacă este aşa, atunci cum
de nu se îngrozesc cei ce sunt în afara curăţiei, să respingă înălţimea cea mai
presus de fire a sfinţeniei şi slavei Preacuratei şi Preamăritei Născătoare de
Dumnezeu, Care este mai presus de ceruri şi de toate puterile cereşti, şi să
îndrăznească să spună că ea a fost Sfântă şi Preamărită numai atunci când L-a
purtat în preacuratul ei pântece pe Emmanuel, iar după ce L-a născut şi L-a
hrănit la pieptul ei, nu s-a mai deosebit prin nimic de celelalte femei?
O, ce gânduri şi cuvinte potrivnice lui Dumnezeu! O,
ce nebunie şi necredinţă neasemuită! O, ce nepăsare cumplită şi ce neştiinţă a
Scripturilor insuflate de Dumnezeu! Cum nu au înţeles ei, blestemaţii, cele
spuse despre ea de protopărintele ei către Dumnezeu- Cuvântul, Cel ce S-a născut şi
S-a întrupat din ea: Stătut-a
împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată (Ps. 44, 11)? Cine este
această Împărăteasă înfrumuseţată cu haine ţesute din aur, o nebunilor şi
zăbavnicilor cu inima? Şi de-a dreapta Cui stă ea? Oare nu Îl cunoaşteţi pe Cel
Unul Născut, Care şade sus şi despre Care spune Tatăl Cel ce L-a născut: Zis-a Domnul Domnului Meu: şezi de-a dreapta Mea
... din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut şi, de asemenea: Şi scaunul lui ca soarele înaintea Mea şi ca
luna întocmită în veac (Ps. 109, 1; 3; 88, 36)?
Tot acolo stă şi Împărăteasa şi Doamna tuturor: de-a
dreapta Împăratului tuturor, a Fiului şi Creatorului ei, rugându-L neîncetat
pentru mântuirea tuturor celor ce vin la ea cu credinţă şi nădejde tare.
Aceştia primesc de la ea ajutor şi izbăvire de necazurile ce îi înconjoară.
Dar auziţi,
surzilor, ce spune către ea protopărintele ei: Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău, că a
poftit împăratul frumuseţea ta, adică
neasemuita curăţie şi neîntinata feciorie a ei, că El este Domnul tău, căci El, Creatorul şi Dumnezeul ei, a binevoit să devină Fiul ei. De aceea se vor închina Lui, lui Dumnezeu şi Fiului Tău - fiicele Tirului, adică popoarele care mai înainte au fost închinătoare la idoli, căci aşa a fost cetatea Tir care, mai târziu, prin credinţa în Hristos şi prin dumnezeiescul Botez, a devenit fiica lui Dumnezeu, vor alerga la Tine cu daruri, ca la Preacurata Maică a Dumnezeului lor. De asemenea feţei tale se vor ruga mai-marii poporului cu frică şi cu dragoste, plecându-şi genunchii înaintea preacuratei şi cinstitei Tale icoane. Aşa au făcut până astăzi nu numai toţi ortodocşii, ci şi toţi latinii şi armenii eretici, începând din vremurile apostolice, când evanghelistul Luca a zugrăvit cinstitul ei chip şi i l-a dus cât era încă în viaţa aceasta. Fiind mulţumită de acest lucru (precum spune tradiţia), ea a spus: „Harul care este în Mine, să fie cu această icoană".
neasemuita curăţie şi neîntinata feciorie a ei, că El este Domnul tău, căci El, Creatorul şi Dumnezeul ei, a binevoit să devină Fiul ei. De aceea se vor închina Lui, lui Dumnezeu şi Fiului Tău - fiicele Tirului, adică popoarele care mai înainte au fost închinătoare la idoli, căci aşa a fost cetatea Tir care, mai târziu, prin credinţa în Hristos şi prin dumnezeiescul Botez, a devenit fiica lui Dumnezeu, vor alerga la Tine cu daruri, ca la Preacurata Maică a Dumnezeului lor. De asemenea feţei tale se vor ruga mai-marii poporului cu frică şi cu dragoste, plecându-şi genunchii înaintea preacuratei şi cinstitei Tale icoane. Aşa au făcut până astăzi nu numai toţi ortodocşii, ci şi toţi latinii şi armenii eretici, începând din vremurile apostolice, când evanghelistul Luca a zugrăvit cinstitul ei chip şi i l-a dus cât era încă în viaţa aceasta. Fiind mulţumită de acest lucru (precum spune tradiţia), ea a spus: „Harul care este în Mine, să fie cu această icoană".
Să ascultăm şi mai departe această proorocie întrucât
ea este minunată şi adevărată. Toată slava fiicei împăratului este înăuntru,
îmbrăcată cu ţesături de aur şi preaînfrumuseţată. Prin slava acestei fiice a
Împăratului şi Făcătorului tuturor, ce altceva trebuie să înţelegem dacă nu curăţia
ei neasemuită şi fecioria cea îngerească, iar ţesăturile de aur, potrivite
curăţiei, înseamnă virtuţile dumnezeieşti, cum ar fi: smerita înţelepciune,
blândeţea, pacea, firea nevinovată şi sinceră, bunăvoinţa, iubirea de oameni şi
altele asemănătoare acestora, care îl împodobesc pe omul creat după chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu. Cu toate aceste virtuţi este împodobită şi
întru-tot-lăudata fiică a Împăratului Ceresc şi, prin ele, ea este mai presus
decât toate
fiicele Ierusalimului, precum şi înţeleptul Solomon spune clar despre ea: Multe fete s-au dovedit harnice, dar tu le-ai
întrecut pe toate! înşelător este farmecul şi deşartă este frumuseţea; femeia
care se teme de Domnul trebuie lăudată! (Pilde 31, 29-30).
Cui i se cuvin cel mai mult aceste laude minunate ale
lui Solomon, dacă nu Preacuratei şi Neîntinatei Născătoare de Dumnezeu? Cu
toate că şi alte fiice ale oamenilor dinaintea ei au dobândit bogăţie şi
putere, adică virtuţi şi deprinderi minunate: Sarra, Rebeca, Lia, Rahela,
Mariam, Estera, Iudita, Ana proorociţa, Suzana, totuşi nici una dintre ele nu
se poate compara cu Preacurata şi Pururea Fecioara Maria, Maica lui Emmanuel.
În ele exista şi o plăcere lumească, adică diferite împodobiri exterioare ale
trupului cu veşminte şi găteli şi ungerea cu aromate şi altele asemenea,
născocite de femeile măritate pentru bărbaţii lor, lucruri pe care înţeleptul
Solomon le-a numit frumuseţe deşartă. Însă cu privire la Preacurata Născătoare
de Dumnezeu, nu s-a observat niciodată ceva asemănător, ci toată slava
frumuseţii ei este înăuntru, adică este naturală şi împodobită cu virtuţi
cuvioase şi dumnezeieşti. Cu această slavă şi măreţie a sfinţeniei dumnezeieşti
este împodobită Împărăteasa tuturor şi aşa este descrisă în scripturile cele
insuflate de Dumnezeu.
Să se ruşineze nebunii care rostesc hule împotriva ei
şi îndrăznesc să micşoreze înălţimea neasemuită a măreţiei ei dumnezeieşti şi
care, împreună cu iconoclastul Copronim, o aseamănă cu un sac despre care ei
spun că are mare preţ atât timp cât este plin cu aur, iar când aurul se va
vărsa, nu va mai avea nici un preţ sau va avea un preţ foarte mic. Iconoclaştii
spun că aşa s-a întâmplat cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu: atât timp cât
ea L-a purtat în pântece pe dumnezeiescul şi cinstitul Emmanuel a fost sfântă
şi slăvită şi a avut un mare merit, dar după naşterea Lui, ea a pierdut toate
aceste merite şi a început să fie la fel ca toate celelalte femei.
O, ce nebunie şi ce cuvinte potrivnice lui Dumnezeu
ale celor ce îndrăznesc să spună acest lucru! Cum nu au înţeles ei, nebunii, cele
spuse: Eu am zis: Dumnezei
sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt (Ps. 81, 6). Şi iarăşi: Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt (1 Petru 1, 16). Şi iarăşi: Dumnezeu a stat în dumnezeiască adunare şi în
mijlocul dumnezeilor va judeca (Ps. 81, 1). Dacă pe oamenii simpli, care se
străduiesc să Îi facă pe plac prin toate virtuţile şi faptele cele drepte,
Însuşi Cel de Sus îi numeşte dumnezei şi fii ai Celui Preaînalt, poruncindu-le
să fie sfinţii şi cuvioşii Lui prin toată sfinţenia şi viaţa curată, atunci cum
a putut pierde slava Sa neasemuită şi măreţia sfinţeniei dumnezeieşti aceea
care este mai presus de toate Puterile cereşti, mult mai cinstită şi mai mărită
decât ele, şi pe care a sfinţit-o cu totul Duhul Sfânt, aşa cum i-a binevestit
dumnezeiescul Gavriil? Însă şi mai înainte de el, Sfântul protopărinte i-a
spus: Cel Preaînalt a sfinţit locaşul Lui. Dumnezeu este în mijlocul cetăţii, nu se va clătina (Ps. 45, 4-5).
spus: Cel Preaînalt a sfinţit locaşul Lui. Dumnezeu este în mijlocul cetăţii, nu se va clătina (Ps. 45, 4-5).
Auziţi, surzilor, şi înţelegeţi, nesăbuiţilor, şi
pieriţi: Dumnezeu este în
mijlocul ei, adică
este purtat în pântecele ei, ca prunc; din această pricină nu se va clătina, adică nu va pierde slava şi neasemuita ei sfinţenie,
pe care i le-a dăruit cinstitul şi dumnezeiescul Mângâietor prin umbrirea Lui
asupra ei şi prin şederea de nouă luni a Dumnezeu-Cuvântului în ea. Spuneţi-mi,
o, nebunilor, ce împărăteasă pământească, după ce îi naşte bărbatului ei fii şi
fiice, încetează să fie şi să se numească împărăteasă şi să aibă putere în
toată împărăţia bărbatului ei? Ea este şi se numeşte împărăteasă nu numai în
timpul vieţii bărbatului ei, ci şi după moartea lui rămâne pentru toţi supuşii
bărbatului său împărăteasa cea slăvită şi este cinstită şi păzită şi iubită de
toată curtea. Şi, dacă moare înaintea bărbatului ei sau după el, este
înmormântată împărăteşte şi este numită de toţi împărăteasă şi nu pierde acest
nume nici după moarte. Iar dacă această rânduială, bună şi dreaptă, se
păstrează pentru împăraţii cei vremelnici, atunci cum o socotiţi voi,
potrivnicilor lui Dumnezeu, o femeie oarecare, fără nici o slavă, cinste şi
putere, pe cea aleasă de Dumnezeu din toate neamurile în slăvitul locaş al
Împăratului tuturor, Hristos Dumnezeu, pe cea care după naştere a rămas
fecioară şi după moarte a rămas vie?
Şi dacă nenumăratele şi slăvitele minuni, pe care ea
le-a săvârşit pretutindeni pe pământ, nu vă conving să îi daţi slavă mereu,
atunci adunarea cea minunată a Sfinţilor Apostoli, care au fost aduşi de la
toate marginile pământului pe nori, să convingă cugetul vostru nesăbuit că atât
înainte de zămislirea şi purtarea în pântece a lui Emmanuel, cât şi după
naşterea Lui şi sfânta ei adormire, ea a fost, este şi va fi întotdeauna
slăvită. Şi în ceea ce Îi cere Fiului şi Creatorului său are putere să
împlinească totul pentru cei ce o cheamă în ajutor cu credinţă şi nădejde tare.
Nu auziţi, oare, o, nesimţitorilor, cântarea cea
sfântă care glăsuieşte: „Spăimântatu-s-au puterile îngereşti în Sion, văzându-L
pe Stăpânul lor sufletul fecioarei în mâini ţinând şi celei curate, care L-a
născut, glăsuind: priveşte, Curată, că eşti proslăvită de Fiul şi Dumnezeul
Tău". Iar dacă Fiul ei Cel Unul Născut, Iisus Hristos Însuşi, a luat în
mâinile Lui prealuminosul şi preasfântul ei suflet şi a chemat-o, zicând:
„Vino, Maica Mea cinstită şi desfată-Te, ca şi Mine, cu aceeaşi slavă şi
măreţie dumnezeiască", atunci să înţelegeţi cât de mari sunt în ceruri
slava ei şi celelalte însuşiri dumnezeieşti, şi încetaţi să mai rostiţi hule
împotriva ei împreună cu ticălosul iconoclast Copronim, căci lui îi aparţine
această defăimare satanică împotriva Maicii Domnului.
Încetaţi, vă rog, încetaţi, dacă vreţi să vă izbăviţi
de chinurile amarnice împreună cu Copronim şi cu hulitorii Preacuratei
Născătoare de Dumnezeu, a Cărei slavă şi măreţie şi toate celelalte referitoare
la ea sunt o taină dumnezeiască, nespusă, mai înainte vestită, în diferite
chipuri, de Proorocii purtători de Dumnezeu.
Şi, în primul rând, Patriarhul Iacov a numit-o scara
pe care a văzut-o în vis şi care era înfiptă în pământ, iar în sus se întindea
până la cer, şi în vârf L-a văzut pe Domnul şi pe Îngerii lui Dumnezeu, care
urcau şi coborau pe ea. Ce altceva i-a arătat Domnul în această vedenie dacă nu
pe aceea, prin intermediul căreia El, iubitorul de oameni, a binevoit să
coboare din înălţimea slavei Lui dumnezeieşti la neputincioasa şi smerita fire
omenească şi să ia chip de rob pentru a-l îmbrăca pe om în haina nestricăciunii
pierdută de el la început? Aceste trepte ale scării simbolizează arătările
tainice ale lui Dumnezeu, care au fost văzute în diferite momente de către
Sfinţii Prooroci şi prin care s-a descoperit treptat taina nespusă a întrupării
Lui, care urma să se săvârşească în vremurile din urmă. Iar Îngerii lui
Dumnezeu, care urcau şi coborau pe ea, înseamnă: urcuşul este slava
dumnezeirii, iar coborârea este neputinţa umanităţii, pe care Dumnezeu-Cuvântul
a binevoit să Şi-o însuşească.
În al doilea rând, lui Moise, cel ce L-a văzut pe
Dumnezeu, i s-a arătat taina referitoare la ea atunci când a văzut rugul care
era cuprins de flăcările focului şi nu se mistuia. Rugul aprins însemna
neputinţa firii omeneşti, căci şi planta însăşi - tufişul - este neputincios,
se frânge uşor şi este noduros, iar mulţimea nodurilor arată felurimea
păcatelor noastre. Iar focul de care era cuprins rugul, nemistuindu-l însă,
însemna dumnezeirea Fiului, Cel Unul Născut al Celui de
Sus. Căci Dumnezeul nostru este şi foc mistuitor - spune dumnezeiescul Apostol
(Evr. 12, 29). Această vedenie a arătat unirea desăvârşită a Mântuitorului cu
omenirea, unire pe care El a înfăptuit-o prin intermediul Preacuratei
Născătoare de Dumnezeu, sălăşluindu-Se în ea, dar fără să o mistuie, adică
păstrând-o nemuritoare.
De asemenea Daniel, grăitorul cel tainic, fiind
învăţat de Dumnezeu, ne-a învăţat şi pe noi, numind-o pe Maica Domnului:
muntele de pe care s-a desprins, fără ajutorul mâinilor omeneşti, o piatră
uriaşă ce a zdrobit trupul alcătuit din multe părţi diferite, văzut în vis de
împăratul Nabucodonosor (Dan. 2, 34). Despre această taină şi despre acest
munte, protopărintele
ei spune: Munte al lui
Dumnezeu este muntele Vasan, munte de piscuri este muntele Vasan (Ps. 67, 16). Munte de piscuri înseamnă munte plin şi foarte îmbelşugat în daruri
duhovniceşti şi nu există altul care să fie locaş minunat şi plăcut Fiului
Celui de Sus aşa cum este ea. Acest lucru îl arată dumnezeiescul Prooroc când spune: Pentru ce, munţi cu piscuri, pizmuiţi, adică pentru ce pizmuiţi,
oamenilor? Nu există alt munte - adică altă fecioară curată - în afară de acest
munte dumnezeiesc. De aceea adaugă: muntele în care a binevoit Dumnezeu să locuiască
în el, pentru că va locui în el până la sfârşit? (Ps. 67, 17).
Ruşinaţi-vă de credinţa voastră, împreună cu ticălosul
Copronim, cei ce spuneţi că ea a pierdut slava şi cinstea pururea fecioriei după ce L-a
născut pe Emmanuel. Căci
Domnul va locui în el până la sfârşit, adică ea va fi prezentă în slava Fiului Cel Unul
Născut.
Un alt
propovăduitor tainic o numeşte mlădiţă care va ieşi din tulpina lui Iesei, spunând lămurit
aşa: O
Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile Lui va da
(Isaia 11, 1) şi aşa mai departe, însă las proorocia ca să nu fiu
copleşitor pentru unii. Dar de ce a numit-o Proorocul pe Pururea Fecioara
Maria: „mlădiţă"? Pentru că Dumnezeul cel Purtător de trup, Care S-a
născut din ea, a zdrobit toate capetele şerpilor din iad, adică diferitele
vicleşuguri diavoleşti de pe tot pământul, prin care ei, ticăloşii, au înrobit
şi au îndepărtat de Dumnezeu, blestematul neam omenesc. De aceea se şi numeşte
floarea ei Cel ce S-a născut din ea fără sămânţă: pentru curăţia întrupării lui
Dumnezeu-Cuvântul şi pentru că, prin venirea Lui, urma să înflorească biserica
alcătuită din păgâni, numită metaforic: „pustie", căci aşa a fost înainte,
suferind de necunoaşterea lui Dumnezeu şi afundându-se în necredinţă, aşa cum
ne învaţă irmosul cântării a treia, care se cântă pe glasul al doilea:
„Înflorit-a pustia ca un crin, Doamne, biserica cea păgână şi neroditoare, prin
venirea Ta şi în ea se întăreşte inima mea".
Şi de ce nu se spune că a înflorit pustia ca un
trandafir, ci „ca un crin"? Chiar dacă trandafirul este foarte înmiresmat
şi minunat la înfăţişare, crinul, pe lângă mireasma lui plăcută, mai are trei
frunzuliţe care închipuie cele trei Persoane dumnezeieşti ale Sfintei Treimi,
în numele Cărora se săvârşeşte dumnezeiescul Botez, prin care pustia dinainte,
adică biserica alcătuită din neamuri păgâne, s-a curăţit şi a înflorit, adică
s-a înnoit ca floarea ce se numeşte crin. Deşi trandafirul este înmiresmat şi
are o înfăţişare minunată, totuşi nu este chip al Sfintei Treimi, deoarece are
multe frunzuliţe şi ghimpi, de aceea nu este potrivit pentru a arăta taina
Sfintei Treimi. Căci ghimpele este pomenit în Sfânta Scriptură pentru a se
arăta păcatul, de exemplu: şi
am căzut în suferinţă când ghimpele Tău mă împungea (Ps. 31, 4), adică, păcătuind,
eu nu am neglijat păcatul meu, nu am trecut pe lângă el ca şi cum aş fi fost
nevinovat, ci m-am înarmat imediat cu post, rugăciune, lacrimi şi suspine, cu
privegheri şi plecăciuni dese, mâhnindu-mă şi chinuindu-mi trupul.
De aceea eu vă sfătuiesc, fraţilor, pe voi, în care
s-a înfipt ghimpele cel cumplit al hulei ticălosului Copronim, să vă îngrijiţi
mai repede să vă lepădaţi de el şi să scoateţi din gândurile voastre această
hulă, deoarece este o născocire a iconoclastului şi cumplitului prigonitor al
ortodocşilor, este o plăsmuire iudaică sau, mai bine zis, satanică. Pentru că
acest potrivnic al lui Dumnezeu nu a contenit de la început să semene pleava
răutăţii sale, printre seminţele cele bune pe ogorul Lucrătorului Ceresc şi se
străduieşte, ticălosul, să îl abată iarăşi pe om de la credinţa ortodoxă în
Sfânta Treime. Cunoscând marea lui răutate şi furia nestăpânită împotriva
noastră, lepădaţi-vă de această necinstire a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu
şi de cumplita hulă împotriva ei, pentru ca şi ea să se apropie de voi şi să vă
păzească nevătămaţi de toate
uneltirile vicleanului şi să
vă învrednicească de şederea de-a dreapta Fiului ei Cel Unul Născut, Căruia I
se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.