CUVIOSUL MAXIM GRECUL SCRIERI DOGMATICO-POLEMICE 9

Cuvânt împotriva hulitorilor Preacuratei Născătoare de Dumnezeu

Toată Scriptura cea insuflată de Dumnezeu, ne învaţă şi ne porunceşte să ne închinăm şi să cinstim nu numai preacuratul chip al Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi al Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi al celorlalţi Sfinţi plăcuţi ai Lui, ci şi toate cele care i-au fost închinate ca ofrandă Mântuitorului Hristos: fie vasele bisericeşti pentru dumnezeiasca slujbă, fie diferitele văluri pentru împodobirea preacuratei Lui icoane sau a Sfântului altar. Toate acestea trebuie să le cinstim, deoarece sunt părtaşe ale sfinţeniei. Acest lucru reiese din ceea ce Însuşi Mântuitorul le-a spus fariseilor, mustrându-i: Vai vouă, călăuze oarbe care ziceţi: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfinţeşte aurul? Ziceţi iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este legat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este legat. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfinţeşte darul? (Mt. 23, 16-19).

Şi ce este de mirare în faptul că lucrurile închinate lui Dumnezeu cu bună voinţă şi după pravilele rânduielii bisericeşti, devin părtaşe ale sfinţeniei? Căci cădelniţele de aramă ale celor două sute cincizeci de bărbaţi - care s-au ridicat împotriva lui Moise şi a preotului Aaron - şi care erau prietenii lui Core, Datan şi Aviron şi din care mulţi au fost înghiţiţi de pământ de vii împreună cu corturile lor şi cu toată averea lor, iar alţii au fost arşi de focul pogorât de la Dumnezeu - aduse de ei împotriva poruncii dumnezeieşti, Dumnezeu le-a poruncit lui Moise şi preotului Eleazar, fiul lui Aaron, să le ia şi să facă din ele foi pentru acoperit jertfelnicul, adică pentru acoperirea altarului şi pentru că le-au adus aceia înaintea Domnului, s-au sfintit (Num. 16, 1-38).

Acest lucru arată clar că fiecare lucru material, care a fost închinat lui Dumnezeu în calitate de instrument al slujbei dumnezeieşti, devine părtaş al sfinţeniei şi trebuie cinstit. Iar dacă este aşa, atunci cum de nu se îngrozesc cei ce sunt în afara curăţiei, să respingă înălţimea cea mai presus de fire a sfinţeniei şi slavei Preacuratei şi Preamăritei Născătoare de Dumnezeu, Care este mai presus de ceruri şi de toate puterile cereşti, şi să îndrăznească să spună că ea a fost Sfântă şi Preamărită numai atunci când L-a purtat în preacuratul ei pântece pe Emmanuel, iar după ce L-a născut şi L-a hrănit la pieptul ei, nu s-a mai deosebit prin nimic de celelalte femei?

O, ce gânduri şi cuvinte potrivnice lui Dumnezeu! O, ce nebunie şi necredinţă neasemuită! O, ce nepăsare cumplită şi ce neştiinţă a Scripturilor insuflate de Dumnezeu! Cum nu au înţeles ei, blestemaţii, cele spuse despre ea de protopărintele ei către Dumnezeu- Cuvântul, Cel ce S-a născut şi S-a întrupat din ea: Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată (Ps. 44, 11)? Cine este această Împărăteasă înfrumuseţată cu haine ţesute din aur, o nebunilor şi zăbavnicilor cu inima? Şi de-a dreapta Cui stă ea? Oare nu Îl cunoaşteţi pe Cel Unul Născut, Care şade sus şi despre Care spune Tatăl Cel ce L-a născut: Zis-a Domnul Domnului Meu: şezi de-a dreapta Mea ... din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut şi, de asemenea: Şi scaunul lui ca soarele înaintea Mea şi ca luna întocmită în veac (Ps. 109, 1; 3; 88, 36)?

Tot acolo stă şi Împărăteasa şi Doamna tuturor: de-a dreapta Împăratului tuturor, a Fiului şi Creatorului ei, rugându-L neîncetat pentru mântuirea tuturor celor ce vin la ea cu credinţă şi nădejde tare. Aceştia primesc de la ea ajutor şi izbăvire de necazurile ce îi înconjoară.

Dar auziţi, surzilor, ce spune către ea protopărintele ei: Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău, că a poftit împăratul frumuseţea ta, adică
neasemuita curăţie şi neîntinata feciorie a ei, că El este Domnul tău, căci El, Creatorul şi Dumnezeul ei, a binevoit să devină Fiul ei. De aceea se vor închina Lui, lui Dumnezeu şi Fiului Tău - fiicele Tirului, adică popoarele care mai înainte au fost închinătoare la idoli, căci aşa a fost cetatea Tir care, mai târziu, prin credinţa în Hristos şi prin dumnezeiescul Botez, a devenit fiica lui Dumnezeu, vor alerga la Tine cu daruri, ca la Preacurata Maică a Dumnezeului lor. De asemenea feţei tale se vor ruga mai-marii poporului cu frică şi cu dragoste, plecându-şi genunchii înaintea preacuratei şi cinstitei Tale icoane. Aşa au făcut până astăzi nu numai toţi ortodocşii, ci şi toţi latinii şi armenii eretici, începând din vremurile apostolice, când evanghelistul Luca a zugrăvit cinstitul ei chip şi i l-a dus cât era încă în viaţa aceasta. Fiind mulţumită de acest lucru (precum spune tradiţia), ea a spus: „Harul care este în Mine, să fie cu această icoană".

Să ascultăm şi mai departe această proorocie întrucât ea este minunată şi adevărată. Toată slava fiicei împăratului este înăuntru, îmbrăcată cu ţesături de aur şi preaînfrumuseţată. Prin slava acestei fiice a Împăratului şi Făcătorului tuturor, ce altceva trebuie să înţelegem dacă nu curăţia ei neasemuită şi fecioria cea îngerească, iar ţesăturile de aur, potrivite curăţiei, înseamnă virtuţile dumnezeieşti, cum ar fi: smerita înţelepciune, blândeţea, pacea, firea nevinovată şi sinceră, bunăvoinţa, iubirea de oameni şi altele asemănătoare acestora, care îl împodobesc pe omul creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Cu toate aceste virtuţi este împodobită şi întru-tot-lăudata fiică a Împăratului Ceresc şi, prin ele, ea este mai presus decât toate fiicele Ierusalimului, precum şi înţeleptul Solomon spune clar despre ea: Multe fete s-au dovedit harnice, dar tu le-ai întrecut pe toate! înşelător este farmecul şi deşartă este frumuseţea; femeia care se teme de Domnul trebuie lăudată! (Pilde 31, 29-30).

Cui i se cuvin cel mai mult aceste laude minunate ale lui Solomon, dacă nu Preacuratei şi Neîntinatei Născătoare de Dumnezeu? Cu toate că şi alte fiice ale oamenilor dinaintea ei au dobândit bogăţie şi putere, adică virtuţi şi deprinderi minunate: Sarra, Rebeca, Lia, Rahela, Mariam, Estera, Iudita, Ana proorociţa, Suzana, totuşi nici una dintre ele nu se poate compara cu Preacurata şi Pururea Fecioara Maria, Maica lui Emmanuel. În ele exista şi o plăcere lumească, adică diferite împodobiri exterioare ale trupului cu veşminte şi găteli şi ungerea cu aromate şi altele asemenea, născocite de femeile măritate pentru bărbaţii lor, lucruri pe care înţeleptul Solomon le-a numit frumuseţe deşartă. Însă cu privire la Preacurata Născătoare de Dumnezeu, nu s-a observat niciodată ceva asemănător, ci toată slava frumuseţii ei este înăuntru, adică este naturală şi împodobită cu virtuţi cuvioase şi dumnezeieşti. Cu această slavă şi măreţie a sfinţeniei dumnezeieşti este împodobită Împărăteasa tuturor şi aşa este descrisă în scripturile cele insuflate de Dumnezeu.

Să se ruşineze nebunii care rostesc hule împotriva ei şi îndrăznesc să micşoreze înălţimea neasemuită a măreţiei ei dumnezeieşti şi care, împreună cu iconoclastul Copronim, o aseamănă cu un sac despre care ei spun că are mare preţ atât timp cât este plin cu aur, iar când aurul se va vărsa, nu va mai avea nici un preţ sau va avea un preţ foarte mic. Iconoclaştii spun că aşa s-a întâmplat cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu: atât timp cât ea L-a purtat în pântece pe dumnezeiescul şi cinstitul Emmanuel a fost sfântă şi slăvită şi a avut un mare merit, dar după naşterea Lui, ea a pierdut toate aceste merite şi a început să fie la fel ca toate celelalte femei.

O, ce nebunie şi ce cuvinte potrivnice lui Dumnezeu ale celor ce îndrăznesc să spună acest lucru! Cum nu au înţeles ei, nebunii, cele spuse: Eu am zis: Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt (Ps. 81, 6). Şi iarăşi: Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt (1 Petru 1, 16). Şi iarăşi: Dumnezeu a stat în dumnezeiască adunare şi în mijlocul dumnezeilor va judeca (Ps. 81, 1). Dacă pe oamenii simpli, care se străduiesc să Îi facă pe plac prin toate virtuţile şi faptele cele drepte, Însuşi Cel de Sus îi numeşte dumnezei şi fii ai Celui Preaînalt, poruncindu-le să fie sfinţii şi cuvioşii Lui prin toată sfinţenia şi viaţa curată, atunci cum a putut pierde slava Sa neasemuită şi măreţia sfinţeniei dumnezeieşti aceea care este mai presus de toate Puterile cereşti, mult mai cinstită şi mai mărită decât ele, şi pe care a sfinţit-o cu totul Duhul Sfânt, aşa cum i-a binevestit dumnezeiescul Gavriil? Însă şi mai înainte de el, Sfântul protopărinte i-a
spus: Cel Preaînalt a sfinţit locaşul Lui. Dumnezeu este în mijlocul cetăţii, nu se va clătina (Ps. 45, 4-5).

Auziţi, surzilor, şi înţelegeţi, nesăbuiţilor, şi pieriţi: Dumnezeu este în mijlocul ei, adică este purtat în pântecele ei, ca prunc; din această pricină nu se va clătina, adică nu va pierde slava şi neasemuita ei sfinţenie, pe care i le-a dăruit cinstitul şi dumnezeiescul Mângâietor prin umbrirea Lui asupra ei şi prin şederea de nouă luni a Dumnezeu-Cuvântului în ea. Spuneţi-mi, o, nebunilor, ce împărăteasă pământească, după ce îi naşte bărbatului ei fii şi fiice, încetează să fie şi să se numească împărăteasă şi să aibă putere în toată împărăţia bărbatului ei? Ea este şi se numeşte împărăteasă nu numai în timpul vieţii bărbatului ei, ci şi după moartea lui rămâne pentru toţi supuşii bărbatului său împărăteasa cea slăvită şi este cinstită şi păzită şi iubită de toată curtea. Şi, dacă moare înaintea bărbatului ei sau după el, este înmormântată împărăteşte şi este numită de toţi împărăteasă şi nu pierde acest nume nici după moarte. Iar dacă această rânduială, bună şi dreaptă, se păstrează pentru împăraţii cei vremelnici, atunci cum o socotiţi voi, potrivnicilor lui Dumnezeu, o femeie oarecare, fără nici o slavă, cinste şi putere, pe cea aleasă de Dumnezeu din toate neamurile în slăvitul locaş al Împăratului tuturor, Hristos Dumnezeu, pe cea care după naştere a rămas fecioară şi după moarte a rămas vie?

Şi dacă nenumăratele şi slăvitele minuni, pe care ea le-a săvârşit pretutindeni pe pământ, nu vă conving să îi daţi slavă mereu, atunci adunarea cea minunată a Sfinţilor Apostoli, care au fost aduşi de la toate marginile pământului pe nori, să convingă cugetul vostru nesăbuit că atât înainte de zămislirea şi purtarea în pântece a lui Emmanuel, cât şi după naşterea Lui şi sfânta ei adormire, ea a fost, este şi va fi întotdeauna slăvită. Şi în ceea ce Îi cere Fiului şi Creatorului său are putere să împlinească totul pentru cei ce o cheamă în ajutor cu credinţă şi nădejde tare.

Nu auziţi, oare, o, nesimţitorilor, cântarea cea sfântă care glăsuieşte: „Spăimântatu-s-au puterile îngereşti în Sion, văzându-L pe Stăpânul lor sufletul fecioarei în mâini ţinând şi celei curate, care L-a născut, glăsuind: priveşte, Curată, că eşti proslăvită de Fiul şi Dumnezeul Tău". Iar dacă Fiul ei Cel Unul Născut, Iisus Hristos Însuşi, a luat în mâinile Lui prealuminosul şi preasfântul ei suflet şi a chemat-o, zicând: „Vino, Maica Mea cinstită şi desfată-Te, ca şi Mine, cu aceeaşi slavă şi măreţie dumnezeiască", atunci să înţelegeţi cât de mari sunt în ceruri slava ei şi celelalte însuşiri dumnezeieşti, şi încetaţi să mai rostiţi hule împotriva ei împreună cu ticălosul iconoclast Copronim, căci lui îi aparţine această defăimare satanică împotriva Maicii Domnului.

Încetaţi, vă rog, încetaţi, dacă vreţi să vă izbăviţi de chinurile amarnice împreună cu Copronim şi cu hulitorii Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, a Cărei slavă şi măreţie şi toate celelalte referitoare la ea sunt o taină dumnezeiască, nespusă, mai înainte vestită, în diferite chipuri, de Proorocii purtători de Dumnezeu.

Şi, în primul rând, Patriarhul Iacov a numit-o scara pe care a văzut-o în vis şi care era înfiptă în pământ, iar în sus se întindea până la cer, şi în vârf L-a văzut pe Domnul şi pe Îngerii lui Dumnezeu, care urcau şi coborau pe ea. Ce altceva i-a arătat Domnul în această vedenie dacă nu pe aceea, prin intermediul căreia El, iubitorul de oameni, a binevoit să coboare din înălţimea slavei Lui dumnezeieşti la neputincioasa şi smerita fire omenească şi să ia chip de rob pentru a-l îmbrăca pe om în haina nestricăciunii pierdută de el la început? Aceste trepte ale scării simbolizează arătările tainice ale lui Dumnezeu, care au fost văzute în diferite momente de către Sfinţii Prooroci şi prin care s-a descoperit treptat taina nespusă a întrupării Lui, care urma să se săvârşească în vremurile din urmă. Iar Îngerii lui Dumnezeu, care urcau şi coborau pe ea, înseamnă: urcuşul este slava dumnezeirii, iar coborârea este neputinţa umanităţii, pe care Dumnezeu-Cuvântul a binevoit să Şi-o însuşească.

În al doilea rând, lui Moise, cel ce L-a văzut pe Dumnezeu, i s-a arătat taina referitoare la ea atunci când a văzut rugul care era cuprins de flăcările focului şi nu se mistuia. Rugul aprins însemna neputinţa firii omeneşti, căci şi planta însăşi - tufişul - este neputincios, se frânge uşor şi este noduros, iar mulţimea nodurilor arată felurimea păcatelor noastre. Iar focul de care era cuprins rugul, nemistuindu-l însă, însemna dumnezeirea Fiului, Cel Unul Născut al Celui de

Sus. Căci Dumnezeul nostru este şi foc mistuitor - spune dumnezeiescul Apostol (Evr. 12, 29). Această vedenie a arătat unirea desăvârşită a Mântuitorului cu omenirea, unire pe care El a înfăptuit-o prin intermediul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, sălăşluindu-Se în ea, dar fără să o mistuie, adică păstrând-o nemuritoare.

De asemenea Daniel, grăitorul cel tainic, fiind învăţat de Dumnezeu, ne-a învăţat şi pe noi, numind-o pe Maica Domnului: muntele de pe care s-a desprins, fără ajutorul mâinilor omeneşti, o piatră uriaşă ce a zdrobit trupul alcătuit din multe părţi diferite, văzut în vis de împăratul Nabucodonosor (Dan. 2, 34). Despre această taină şi despre acest munte, protopărintele ei spune: Munte al lui Dumnezeu este muntele Vasan, munte de piscuri este muntele Vasan (Ps. 67, 16). Munte de piscuri înseamnă munte plin şi foarte îmbelşugat în daruri duhovniceşti şi nu există altul care să fie locaş minunat şi plăcut Fiului Celui de Sus aşa cum este ea. Acest lucru îl arată dumnezeiescul Prooroc când spune: Pentru ce, munţi cu piscuri, pizmuiţi, adică pentru ce pizmuiţi, oamenilor? Nu există alt munte - adică altă fecioară curată - în afară de acest munte dumnezeiesc. De aceea adaugă: muntele în care a binevoit Dumnezeu să locuiască în el, pentru că va locui în el până la sfârşit? (Ps. 67, 17).

Ruşinaţi-vă de credinţa voastră, împreună cu ticălosul Copronim, cei ce spuneţi că ea a pierdut slava şi cinstea pururea fecioriei după ce L-a născut pe Emmanuel. Căci Domnul va locui în el până la sfârşit, adică ea va fi prezentă în slava Fiului Cel Unul Născut.

Un alt propovăduitor tainic o numeşte mlădiţă care va ieşi din tulpina lui Iesei, spunând lămurit aşa:       O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile Lui va da

(Isaia 11, 1) şi aşa mai departe, însă las proorocia ca să nu fiu copleşitor pentru unii. Dar de ce a numit-o Proorocul pe Pururea Fecioara Maria: „mlădiţă"? Pentru că Dumnezeul cel Purtător de trup, Care S-a născut din ea, a zdrobit toate capetele şerpilor din iad, adică diferitele vicleşuguri diavoleşti de pe tot pământul, prin care ei, ticăloşii, au înrobit şi au îndepărtat de Dumnezeu, blestematul neam omenesc. De aceea se şi numeşte floarea ei Cel ce S-a născut din ea fără sămânţă: pentru curăţia întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul şi pentru că, prin venirea Lui, urma să înflorească biserica alcătuită din păgâni, numită metaforic: „pustie", căci aşa a fost înainte, suferind de necunoaşterea lui Dumnezeu şi afundându-se în necredinţă, aşa cum ne învaţă irmosul cântării a treia, care se cântă pe glasul al doilea: „Înflorit-a pustia ca un crin, Doamne, biserica cea păgână şi neroditoare, prin venirea Ta şi în ea se întăreşte inima mea".

Şi de ce nu se spune că a înflorit pustia ca un trandafir, ci „ca un crin"? Chiar dacă trandafirul este foarte înmiresmat şi minunat la înfăţişare, crinul, pe lângă mireasma lui plăcută, mai are trei frunzuliţe care închipuie cele trei Persoane dumnezeieşti ale Sfintei Treimi, în numele Cărora se săvârşeşte dumnezeiescul Botez, prin care pustia dinainte, adică biserica alcătuită din neamuri păgâne, s-a curăţit şi a înflorit, adică s-a înnoit ca floarea ce se numeşte crin. Deşi trandafirul este înmiresmat şi are o înfăţişare minunată, totuşi nu este chip al Sfintei Treimi, deoarece are multe frunzuliţe şi ghimpi, de aceea nu este potrivit pentru a arăta taina Sfintei Treimi. Căci ghimpele este pomenit în Sfânta Scriptură pentru a se arăta păcatul, de exemplu: şi am căzut în suferinţă când ghimpele Tău mă împungea (Ps. 31, 4), adică, păcătuind, eu nu am neglijat păcatul meu, nu am trecut pe lângă el ca şi cum aş fi fost nevinovat, ci m-am înarmat imediat cu post, rugăciune, lacrimi şi suspine, cu privegheri şi plecăciuni dese, mâhnindu-mă şi chinuindu-mi trupul.

De aceea eu vă sfătuiesc, fraţilor, pe voi, în care s-a înfipt ghimpele cel cumplit al hulei ticălosului Copronim, să vă îngrijiţi mai repede să vă lepădaţi de el şi să scoateţi din gândurile voastre această hulă, deoarece este o născocire a iconoclastului şi cumplitului prigonitor al ortodocşilor, este o plăsmuire iudaică sau, mai bine zis, satanică. Pentru că acest potrivnic al lui Dumnezeu nu a contenit de la început să semene pleava răutăţii sale, printre seminţele cele bune pe ogorul Lucrătorului Ceresc şi se străduieşte, ticălosul, să îl abată iarăşi pe om de la credinţa ortodoxă în Sfânta Treime. Cunoscând marea lui răutate şi furia nestăpânită împotriva noastră, lepădaţi-vă de această necinstire a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi de cumplita hulă împotriva ei, pentru ca şi ea să se apropie de voi şi să vă păzească nevătămaţi de toate

uneltirile vicleanului şi să vă învrednicească de şederea de-a dreapta Fiului ei Cel Unul Născut, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.