În ceea ce priveşte credinţa noastră ortodoxă, de
multe ori vi se întâmplă să vă luptaţi cu ismaelitenii care îi duşmănesc pe creştini.
De ce? Deoarece aceşti duşmani ai creştinilor nu numai că nu vor să Îl
mărturisească pe Hristos ca Dumnezeu adevărat şi Fiu al lui Dumnezeu, ci ne şi
ocărăsc pentru că noi Îl mărturisim ca Fiu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu.
Dacă vreţi să le închideţi gurile şi să îi faceţi de
ruşine, atunci nu le aduceţi dovezi din nici o altă scriere insuflată de
Dumnezeu, decât numai din Evanghelie, căci cartea lor cea insuflată de diavol,
numită la ei „Coran", în multe locuri laudă Sfânta Evanghelie şi o numeşte
cinstită şi sfântă şi o socoteşte ca fiind pogorâtă din cer. Pentru a le dovedi
faptul că Hristos este şi Dumnezeu adevărat şi Fiul lui Dumnezeu, pe Care noi,
cei ce credem în El, Îl mărturisim şi ne închinăm Lui, spuneţi-le cu toată
blândeţea şi cu buna înţelegere aşa: dacă şi voi mărturisiţi că Evanghelia
noastră este dreaptă şi adevărată, atunci de ce nu o ascultaţi când ea vorbeşte
atât de clar despre dumnezeirea lui Hristos? Căci în Evanghelia după Ioan se
spune clar
aşa: La început era Cuvântul
şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul (Ioan 1, 1). Vezi, oare, cât de
clar este numit Dumnezeu Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl şi că de la început
Cuvântul a fost întotdeauna la Tatăl, ceea ce înseamnă că a fost nedespărţit de
Dumnezeu şi că El este Creatorul tuturor?
Toate prin El s-au făcut, adică toate cele văzute şi
nevăzute. Şi fără El nimic nu
s-a făcut din ce s-a făcut. Iar pentru ca noi să nu credem că Iisus Hristos,
Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl, este la fel ca şi cuvântul nostru, străin de viaţă
şi care se răspândeşte în văzduh şi se stinge, Sfânta Evanghelie ne învaţă,
zicând: întru El era viaţă, ceea ce înseamnă că în Însuşi
Cuvântul lui Dumnezeu constă viaţa şi că El este viaţa şi lumina omului care
crede în El. Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl a venit în această lume şi S-a făcut
om desăvârşit, fără păcat, iar despre acest lucru aceeaşi Sfântă
Evanghelie spune mai departe:
în lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. întru ale
Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit, adică necredinciosul popor iudeu. Apoi spune: Şi Cuvântul S-a făcut trup, ceea ce înseamnă că S-a
îmbrăcat în trup omenesc şi S-a arătat în lumea aceasta ca om desăvârşit şi, în
acelaşi timp, ca Dumnezeu desăvârşit. Mai departe spune: Şi celor câţi L-au primit, adică celor care au crezut în
El şi Îl mărturisesc
ca Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit şi nădăjduiesc în El, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui
Dumnezeu. Cei care
Îl resping şi nu Îl mărturisesc ca Fiul lui Dumnezeu, aceia nu pot fi, nici nu
se pot numi fiii lui Dumnezeu, după cuvântul aceleiaşi Evanghelii dumnezeieşti.
Iată, Sfânta Evanghelie arată că Hristos este Cuvântul
lui Dumnezeu-Tatăl, şi Creatorul tuturor făpturilor văzute şi nevăzute. Arată
că El este viaţa şi lumina oamenilor, care cred în El, că a venit în lume, S-a
întrupat, a mâncat şi a băut cu oamenii şi a fost om desăvârşit. Şi acestea
sunt adevărate, nu sunt vedenii după cum mint unii eretici.
Acum să observăm şi faptul că Sfânta Evanghelie Îl
numeşte Fiul lui Dumnezeu. Oare nu este drept ca noi, creştinii, să Îl
mărturisim şi să Îl numim Fiu al lui Dumnezeu? El se numeşte pe drept Fiul lui
Dumnezeu şi acest lucru reiese din faptul că Dumnezeu-Tatăl, în Sfintele
Evanghelii, Îl numeşte Fiul Său Cel iubit şi mărturiseşte despre El cu glas de
sus, glas ce a fost auzit când El a fost botezat în râul Iordan de către Ioan
Înaintemergătorul. Acest glas s-a mai auzit şi a doua oară, când S-a schimbat
la faţă înaintea Ucenicilor Săi pe muntele Taborului.
Atunci s-a auzit din cer glasul lui Dumnezeu, care a spus: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit, pe
Acesta să Il ascultaţi.
Dacă Sfânta Evanghelie arată că Dumnezeu-Tatăl Îl
numeşte pe Hristos Fiul Său Cel iubit, atunci voi, agarenilor, de ce îi
tăgăduiţi calitatea de Fiu şi dumnezeirea Lui şi ne ocărâţi pe noi, cei ce Îl
mărturisim ca Fiu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu? Dacă socotiţi Sfânta Evanghelie
dreaptă şi adevărată, atunci credeţi şi voi şi, împreună cu noi, mărturisiţi că
Hristos este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Având o asemenea mărturie a lui
Dumnezeu-Tatăl Însuşi, mărturie ce a coborât din cer, noi, creştinii, dându-i
crezare, cu dreptate mărturisim că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, iar nu rob
sau simplu om, precum Îl numiţi voi şi vă dovediţi a fi astfel duşmanii Lui.
Să mai auzim şi alte mărturii şi dovezi evanghelice
despre Hristos, cum că El este, într- adevăr, Fiul lui Dumnezeu. Un iudeu de
neam bun, cu numele Nicodim, a venit în timpul nopţii la Hristos, dorind să
audă de la El învăţătură înaltă şi minunată. Lui i-a răspuns Hristos aşa: Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul
Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă
viaţă veşnică. Şi
mai departe îi spune: Căci
n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se
mântuiască, prin El, lumea. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu
crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul
lui Dumnezeu. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii
au iubit întunericul mai mult decât lumina. Căci faptele lor erau rele (Ioan 3, 16-19). Vezi, oare,
cât de clar se numeşte El pe Sine Însuşi de trei ori Fiul Cel Unul Născut al
lui Dumnezeu Tatăl şi că El este Lumina care a venit în lume, şi cel ce nu
crede în El a fost deja osândit, iar cel ce crede nu se teme de osândire, căci
va fi izbăvit de mânia cea dreaptă şi înfricoşătoare a lui Dumnezeu, mânie ce va să vină peste fiii neascultării?
Oare cum nădăjduiţi voi să dobândiţi mântuire în ziua
înfricoşătoarei Lui veniri când îi negaţi dumnezeirea şi însuşirea Lui de Fiu?
Dacă voi lăudaţi Sfânta Evanghelie în chip sincer, iar nu făţarnic, şi spuneţi
despre ea „inzil-hac"[1],
atunci încetaţi de a-L mai huli pe Hristos şi mărturisiţi împreună cu noi că El
este Fiul lui Dumnezeu, aşa cum mărturiseşte despre El Sfânta Evanghelie. Să
faceţi aceasta dacă doriţi să scăpaţi de mânia cea dreaptă şi înfricoşătoare a
lui Dumnezeu, ce va să vină „peste fiii neascultării" care Îl tăgăduiesc
pe Fiul Cel Unul Născut şi Cuvântul lui Dumnezeu.
De asemenea,
şi Fericitul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul lui Hristos mărturiseşte în
Evanghelia după Ioan luminos şi hotărât despre El. Unde? Unde se spune aşa: Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se,
din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar
Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste care vei vedea Duhul
coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu
am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1,
32-34). Acelaşi dumnezeiesc Apostol Ioan spune despre Mântuitorul Hristos şi
următorul lucru: Cel ce vine de sus este
deasupra tuturor. Aceasta el o spune despre Hristos, iar despre sine
spune cu umilinţă: cel ce este de pe
pământ, pământesc este, şi de pe pământ grăieşte. Şi iarăşi
spune despre Hristos: Cel ce vine din
cer este deasupra tuturor. Şi ce a văzut şi auzit, aceea mărturiseşte, dar
mărturia Lui nu o primeşte nimeni. Tatăl iubeşte pe Fiul şi toate le-a dat în
mâna Lui. Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul
nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste El (Ioan 31-32;
35-36).
Având asemenea mărturii mari şi puternice ale Sfintei
Evanghelii, noi, creştinii, credem şi mărturisim cu tot sufletul şi cu toată
inima că Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu şi că prin Botez ne curăţim
de păcatele noastre, chemându-L pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, după porunca Mântuitorului
Hristos. Căci El le-a spus Sfinţilor Săi ucenici şi Apostoli: Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile,
botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Mt. 28,
19); Cel ce va crede şi se va boteza se
va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi (Marcu 16,
16).
Voi însă, agarenilor, dacă, într-adevăr, credeţi că
Evanghelia este adevărată şi dreaptă şi s-a pogorât din cer, atunci de ce
tăgăduiţi şi nu ascultaţi aceste mărturii puternice despre dumnezeirea lui
Hristos şi nu Îl mărturisiţi nici ca Dumnezeu, nici ca Fiu al Celui de Sus şi
nu vă botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh? Prin ce
nădăjduiţi să vă mântuiţi? Prin faptul că vă tăiaţi împrejur, ca iudeii,
credeţi că vă mântuiţi!? Vă înşelaţi amarnic! Această tăiere împrejur nu vă
aduce acum nici un folos. Până la venirea lui Hristos în această lume, tăierea
împrejur, săvârşită după legea lui Moise, avea putere, deoarece se săvârşea
după porunca lui Dumnezeu şi cei care se tăiau împrejur aveau nădejde de
mântuire, însă numai cu condiţia împlinirii celorlalte porunci ale lui
Dumnezeu. Dar din momentul în care a venit Hristos şi a dat Legea cea nouă şi
desăvârşită a Evangheliei, tăierea împrejur rânduită de Moise a încetat şi a
fost distrusă definitiv şi nu mai are nici o putere. Căci o dată cu venirea
Adevărului-Hristos, au încetat chipurile, adică poruncile lui Moise cu privire
la jertfe şi toate obiceiurile iudaice.
De asemenea, nici spălarea zilnică cu apă a
mădularelor voastre ruşinoase nu curăţeşte sufletele voastre de necurăţiile
voastre trupeşti, aşa cum nici câinii nu se curăţă niciodată de murdăria şi
mirosul greu al împuţiciunii lor, pentru că ei ling cu limba mădularele lor
ruşinoase şi de aceea rămân întotdeauna murdari, rău-mirositori şi necuraţi.
Nici voi nu dobândiţi iertarea păcatelor prin spălarea deasă a mădularelor
voastre ruşinoase, căci prin aceasta curăţiţi numai partea dinafară a vasului,
iar lăuntrul lui este plin de toată necurăţia. Spălaţi partea dinlăuntru a
vasului, ceea ce înseamnă să curăţiţi sufletele voastre cu Sfântul Botez,
săvârşit în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, şi atunci
sufletele şi inimile voastre vor fi curăţite de toată credinţa cea rea,
fărădelegea şi de toată necurăţia.
Aşa porunceşte Sfânta Evanghelie, pe care voi o
cinstiţi şi despre care spuneţi „inzil- hac", ceea ce înseamnă că ea este
dreaptă şi adevărată. În ea se spune că lui Nicodim, iudeul cel de neam bun, i-a spus
Însuşi Hristos: Adevărat,
adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă
împărăţia lui Dumnezeu. Şi iarăşi i-a spus tot lui: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte
cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 3; 5). De ce îi
vorbeşte aşa? Pentru că apa singură, fără invocarea Sfintei Treimi, curăţă
numai murdăria dinafară a trupului, iar nu şi putreziciunea sufletească.
Curăţiţi lepra voastră sufletească cu Sfântul Botez, săvârşit în numele Tatălui
şi al Fiului şi al Sfântului Duh, şi atunci veţi fi curaţi.
Voi spuneţi că noi, creştinii, mărturisind pe Tatăl şi
pe Fiul şi pe Sfântul Duh, deosebim trei Dumnezei. Fereşte-ne, Doamne! Acest
lucru nu se poate întâmpla! Dacă cineva mărturiseşte trei Dumnezei, acela să
fie blestemat în vecii vecilor, amin! Noi cunoaştem un singur Dumnezeu, pe
Făcătorul tuturor, Care are Cuvânt şi Duh, egali după dumnezeire şi împreună
fără de început şi pururea fiitori, căci niciodată Dumnezeu nu a fost fără
Cuvântul şi Duhul. Să nu fie la noi o asemenea hulă. De aceea şi spunem: veşnic
este Dumnezeu Tatăl, veşnic este Fiul şi Cuvântul Lui şi împreună cu El veşnic
este şi Duhul Sfânt Care purcede din Tatăl. Un singur Dumnezeu în Treime, iar
nu trei Dumnezei - să nu fie aceasta! Aşa cum mintea, cuvântul şi duhul, toate
trei, se numesc un singur suflet, iar nu trei suflete, sau discul solar, lumina
şi razele - alcătuiesc toate trei un singur soare, iar nu trei sori, tot aşa
este şi cu taina Sfintei Treimi. Chiar dacă spunem: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu
Fiul şi Cuvântul Lui, Dumnezeu Preasfântul Duh, totuşi aceştia trei nu sunt
trei Dumnezei, ci toţi trei sunt un singur Dumnezeu, fără început şi fără
sfârşit.
Ascultaţi şi alt exemplu: o casă înaltă cu trei etaje
se împarte în trei părţi: subsolul este şi se numeşte casă; următorul etaj este
şi se numeşte casă; de asemenea partea cea mai de sus, pe care noi o numim
mansardă, este şi se numeşte casă. Totuşi, aceste trei etaje alcătuiesc nu trei
case, ci o singură casă. De asemenea, fiecare copac are rădăcină, tulpină şi
ramuri, însă acestea trei alcătuiesc un singur copac şi aşa se şi numeşte, iar
nu trei copaci. În ceea ce priveşte timpul zilei: timpul scurs de la ivirea zorilor până la micul dejun este şi se numeşte
ziuă, timpul de la micul dejun până la miezul zilei, de asemenea, este ziuă şi
timpul de la miezul zilei până seara este şi se numeşte ziuă, totuşi aceste
trei perioade ale zilei alcătuiesc nu trei zile, ci o singură zi. Aşa este şi
cu dumnezeirea: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Sfântul Duh. Cu toate
acestea nu sunt trei Dumnezei, ci Toţi trei sunt un singur Dumnezeu, o singură
Împărăţie, o singură stăpânire, o singură putere.
Dacă tot nu credeţi şi această taină, care întrece
orice minte şi orice cuvânt, nu o primiţi şi nu puteţi să o înţelegeţi, atunci
eu vă voi arăta că şi voi, fără să înţelegeţi şi fără să vreţi, Îl mărturisiţi
pe singurul Dumnezeu în trei Persoane. Spuneţi-mi: atunci când mărturisiţi
reaua voastră credinţă, de ce nu ridicaţi degetul mare ci pe cel arătător[2]?
Evident, pentru că degetul mare are numai două încheieturi şi de aceea el nu
este potrivit pentru mărturisirea celor Trei Persoane. Degetul arătător are
trei încheieturi şi, aşa cum fiecare încheietură a degetului se numeşte deget,
totuşi nu sunt trei degete, ci toate aceste încheieturi sunt un singur deget.
Iată că şi voi, fără să înţelegeţi şi fără să vreţi,
prin ridicarea degetului arătător, mărturisiţi un singur Dumnezeu întreit în
Persoane, adică Sfânta Treime. În numele Ei să binevoiţi şi voi să vă botezaţi
ca să vă învredniciţi să fiţi fiii credincioşi şi buni ai Sarrei, soţia
Patriarhului Avraam. Căci atât timp cât nu sunteţi botezaţi, voi sunteţi fiii
nelegitimi ai roabei Agar, înstrăinaţi şi alungaţi de la moştenirea Dreptului
Avraam şi nu aveţi nici o părtăşie cu Isaac, fiul soţiei libere...
Eu aş putea să vă aduc, spre încredinţarea voastră,
multe alte mărturii puternice şi dovezi din cărţile lui Moise şi ale
Proorocilor pentru a crede că există numai o singură credinţă adevărată,
neîntinată şi plăcută lui Dumnezeu: credinţa cea evanghelică şi apostolească,
pe care o păzesc creştinii ortodocşi. Dar pentru că voi lăudaţi dumnezeiasca
Evanghelie mai mult decât toate celelalte cărţi şi vă minunaţi de ea, eu v-am
arătat dovezi numai din Evanghelie ca să nu puteţi spune: „Voi, creştinilor, ne
aduceţi mărturii şi dovezi mincinoase".
Voi ne ponegriţi, zicând: „Dacă Hristos al vostru ar
fi Dumnezeu, atunci iudeii, fiind oameni, nicicum nu ar fi putut să Îi
pricinuiască suferinţe şi să Îl omoare cu moarte ruşinoasă". Împotriva
acestei nebune defăimări a voastră vă voi răspunde iarăşi din aceeaşi Sfântă
Evanghelie. Hristos este Dumnezeu Atotţiitor şi Creatorul tuturor, şi aceasta
am arătat-o deja prin mărturiile evanghelice aduse mai sus. Iar faptul că El de
bunăvoie S-a predat pe Sine la moarte, iar nu din pricina neputinţei firii Lui
omeneşti, că iudeii L-au prins şi L-au omorât şi că El putea să piardă într-o
clipă nu numai Ierusalimul şi pe iudeii care locuiau în el, ci să îi nimicească
dintr-o dată pe toţi iudeii neascultători care se aflau în toată lumea, toate
acestea vi le voi arăta cu aceeaşi Sfântă Evanghelie.
El singur S-a predat pe Sine de bunăvoie la moarte
pentru mântuirea oamenilor şi despre aceasta mărturiseşte, zicând în Evanghelia după Ioan
astfel: Eu sunt păstorul cel
bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. Şi iarăşi zice: Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele
şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl.
Şi sufletul Imi pun pentru oi. Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu Imi
pun sufletul, ca iarăşi să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine
însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi să-l iau. Această
poruncă am primit-o de la Tatăl Meu (Ioan 10, 11; 14-15; 17-18), adică, după sfatul şi
voia Tatălui Meu Ceresc, Eu am venit în lumea aceasta pentru ca prin Mine toţi
oamenii să înceapă să cunoască numele Lui cel sfânt şi ca Eu, pentru mântuirea
oamenilor, să primesc moarte cu trupul. De aceea Tatăl Mă iubeşte, căci Eu
doresc cu tărie să mor, ca prin moartea Mea neamul omenesc să dobândească viaţa
veşnică. Şi Eu, împlinind voia Tatălui Meu, de bunăvoie Îmi pun sufletul Meu
pentru mântuirea multora, ceea ce înseamnă că primesc moartea după firea omenească.
Aşa cum spune şi în alt loc:
Căci Fiul
Omului n-a
venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască (Luca 9, 55) şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi (Mt. 20,
28), precum spune şi în alt loc: Iată ne
suim la Ierusalim şi se vor împlini toate cele scrise prin prooroci despre Fiul
Omului. Căci va fi dat păgânilor şi va fi batjocorit şi va fi ocărât şi scuipat.
Şi, după ce îl vor biciui, îl vor ucide; iar a treia zi va învia (Luca 18,
31-33).
Iar pentru că Proorocii lui Dumnezeu au proorocit
astfel despre El, după voia lui Dumnezeu, şi El Însuşi a binevoit să îndure cu
tărie toate acestea, voi, agarenilor, de ce nu primiţi această iubire de oameni
şi grijă a lui Dumnezeu şi ne ponegriţi pe noi, cei care credem şi mărturisim
toate acestea ca fiind săvârşite după sfatul cel nespus al lui Dumnezeu? Oare
noi am proorocit toate acestea despre El şi le-am scris? Nu noi, ci Sfinţii
Prooroci ai lui Dumnezeu, care, fiind luminaţi de Duhul Sfânt, au prezis
acestea despre Hristos Mântuitorul. Ce ruşine şi ce umilinţă pot fi pentru
Hristos şi pentru noi faptul că El a suferit atâtea după voia lui Dumnezeu, iar
pentru noi pentru că avem încredere în aceasta şi că ne mântuim prin cinstitele
patimi ale Lui? Nu auziţi, oare, cum Hristos Însuşi defaimă necredinţa
Ucenicilor Săi, iar prin ei pe toţi cei care nu primesc ceea ce Sfinţii
Prooroci au spus despre El?
În Evanghelia după Luca El
spune aşa: O, nepricepuţilor
şi zăbavnici cu inima ca să
credeţi toate câte au spus proorocii! Nu trebuia, oare, ca Hristos să
pătimească acestea şi să intre în slava Sa? (Luca 24, 25-26) Aşadar, voi sunteţi nepricepuţi şi
zăbavnici cu inima şi necredincioşi, deoarece nu credeţi cele spuse de Prooroci
despre patimile mântuitoare ale lui Hristos, prin care El S-a preaslăvit şi a
intrat în slava Sa şi în Împărăţia cerească. Însă noi, cei credincioşi, ne
dovedim a fi înaintea lui Dumnezeu înţelepţi şi ne mântuim prin credinţa în El.
Vă întreb: spuneţi-mi mie, ce scriere sfântă urmaţi de nu recunoaşteţi
dumnezeirea lui Hristos şi calitatea Lui de Fiu, şi socotiţi patimile Lui
mântuitoare ruşine şi umilinţă pentru El, iar pe noi ne ocărâţi şi ne ponegriţi?
Aici nu aveţi răspuns. Căci Însuşi Hristos, iarăşi prin Sfânta Sa Evanghelie, vă
închide gurile, zicând: Acum
a fost preaslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preaslăvit întru El. Iar dacă
Dumnezeu a fost preaslăvit întru El, şi Dumnezeu îl va preaslăvi întru El şi
îndată îl va preaslăvi (Ioan 13, 31-32). Aceasta El a spus- o după ce Iuda-vânzătorul, încă
din timpul serii, s-a dus la arhiereii iudeilor ca să Îl vândă lor pe Hristos,
deoarece ei râvneau moartea Lui. De aceea şi Domnul nostru Iisus Hristos,
dorind să pătimească pentru mântuirea noastră, şi cunoscând gândul viclean al
lui Iuda, a glăsuit cu mare bucurie către ceilalţi ucenici ai Săi: Acum a fost preaslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu a
fost preaslăvit întru El. Iar dacă Dumnezeu a fost preaslăvit întru El, şi
Dumnezeu îl va preaslăvi întru El şi îndată îl va preaslăvi.
Vedeţi voi, oare, cum Crucea, moartea Sa de trei zile
şi celelalte patimi, El le numeşte şi le socoteşte slava Sa şi slava lui
Dumnezeu Tatăl? Cum a fost El preaslăvit? A fost preaslăvit prin faptul că,
prin patimile Lui mântuitoare, prin Înviere şi Înălţarea la cer, s-a revărsat
harul şi s-a dat darul Sfântului Duh Sfinţilor Săi ucenici, iar prin ei tuturor
neamurilor. Înşelăciunea slujirii la idoli a încetat pentru totdeauna şi
pretutindeni a strălucit lumina neîntinatei vederi a lui Dumnezeu. În acestea
stă slava lui Hristos, adică în mântuirea omenirii, de la care voi, în marea
voastră nesimţire, vă abateţi fără minte.
Înţelegeţi dar, că patimile lui Hristos alcătuiesc
slava Lui, iar nu ruşinea, aşa cum credeţi voi în chip nedrept. Prin ce semne
înfricoşătoare L-a preaslăvit Tatăl Lui Ceresc după ce de bunăvoie El S-a
predat iudeilor nelegiuiţi spre a fi răstignit! Atârnând pe Cruce, ca un mort
fără suflare, El a prefăcut imediat ziua în întuneric, astfel încât luna a
întunecat lumina soarelui timp de trei ceasuri, tot pământul s-a cutremurat
puternic, pietrele s-au despicat, mormintele sau deschis şi multe trupuri ale
Sfinţilor adormiţi au înviat şi s-au arătat în Sfânta cetate a Ierusalimului,
aşa cum este scris în Sfânta Evanghelie.
Înţelegeţi dar, cât de mare a fost puterea Celui
Răstignit şi dat spre îngropare. Oare El nu ar fi putut şi înainte de
răstignirea Lui să săvârşească asemenea minuni înfricoşătoare şi să îi îngrozească
pe cei ce I se împotriveau şi să îi afunde în prăpastia iadului, ca pe Datan şi
Aviron? Într-adevăr, ar fi putut, ca un Dumnezeu atotputernic! Dacă, fiind mort
fără suflare, a putut să arate asemenea semne înfricoşătoare, atunci cu atât mai mult ar fi
putut să facă aceasta viu fiind! El însă a vrut să aducă la Sine şi să
mântuiască neamul omenesc nu prin dezlănţuire şi mânie nestăpânită, ci prin
blândeţe, bunătate şi îndelungă-răbdare.
Aşadar, cunoscând bunătatea Lui şi puterea neasemuită
a lui Dumnezeu din nenumăratele minuni pe care El singur le-a săvârşit în
mijlocul poporului iudeu celui rău credincios, minuni pe care mai apoi le-a
lucrat prin Ucenicii Săi în toată lumea, şi din semnele înfricoşătoare pe care
le-a arătat în ziua răstignirii Lui, să vă lepădaţi de necredinţa voastră
satanică primită de la părinţii voştri, şi să vă apropiaţi cu pocăinţă sinceră
de Mântuitorul Hristos şi Dumnezeul tuturor, şi să vă luminaţi cu lumina
neîntinatei cunoaşteri a lui Dumnezeu. Să luaţi asupra voastră jugul Lui, adică
Legea Evangheliei, învăţătura cea adevărată şi bună şi sarcina Lui cea uşoară,
adică poruncile Lui mântuitoare.
Cu ajutorul acestora, sufletele credincioşilor
înlătură de pe ele povara diferitelor păcate şi primesc bogăţia nepieritoare a
darurilor duhovniceşti. De ce? Pentru că devin locaşurile lui Dumnezeu, după cum a făgăduit
Însuşi Domnul, zicând: Dacă
Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni
la el şi vom face locaş la el (Ioan 14, 23).
Aşadar, dacă lăudaţi sincer
dumnezeiasca lui Hristos Evanghelie şi o socotiţi dreaptă şi adevărată, atunci
îngrijiţi-vă să împliniţi cuvântul lui Hristos scris în ea, adică poruncile
Lui, învăţăturile şi dogmele despre Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh ca să fiţi şi
voi de acum locaşul Sfintei Treimi şi să fie alungate din voi duhurile cele
necurate şi viclene care locuiesc în inimile voastre.
[2] „Lihan", în limba
greacă, înseamnă „deget arătător", care la mahomedani este numit „degetul
mărturisirii" pentru că acest deget îl ridică de obicei cei ce intră în
mahomedanism în momentul în care rostesc mărturisirea credinţei mahomedane.
[2]
Prefaţa acestei lucrări este a unui autor necunoscut şi
se află în manuscrise şi în ediţia academică tipărită cu titlul Povestiri
despre Nicolae neamţul.
