doktoru

marți, 6 mai 2014

CUVIOSUL MAXIM GRECUL SCRIERI DOGMATICO-POLEMICE 6



Soarta omenească este orânduită de Providenţa lui Dumnezeu, iar nu de stele şi de cerculnorocului

După ce am citit multe cărţi, atât creştineşti cât şi alcătuite de înţelepţi străini, şi am luat din ele destul folos sufletesc, eu, în primul rând, am învăţat că Dătătorul şi Săvârşitorul tuturor virtuţilor pe care le lucrăm noi, oamenii, şi al oricărei puteri şi conduceri pe care le dorim, este Făcătorul şi Stăpânul tuturor. Acest lucru l-am aflat eu şi l-am înţeles. Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare (Iac. 1, 17). Una este darea cea bună şi altul este darul desăvârşit. Darea cea bună este virtutea sufletească, precum: raţiunea, bărbăţia, dreptatea, fecioria, blândeţea şi smerita înţelepciune; de asemenea şi bunurile pământeşti date nouă de Bunătatea dumnezeiască de Sus, care ne folosesc pentru a trăi, dar pentru a trăi bine. Iar darul desăvârşit, care este dat din belşug de sus celor vrednici, este harul diferit al Sfântului Duh, har ce desăvârşeşte, întăreşte şi păzeşte până la sfârşit bunurile sufleteşti fireşti pomenite mai sus.
Împărăţia şi preoţia, împodobite şi îngrădite cu mărturisirea credinţei ortodoxe, sunt două bunuri mari şi desăvârşite, date de sus binecredincioşilor prin iubirea de oameni şi bunătatea dumnezeiască, tocmai ca printr-unii [prin preoţi] să se sfinţească şi să se lumineze oamenii credincioşi pentru a se mântui în chip plăcut lui Dumnezeu şi a se păzi în credinţa şi iubirea către Cel de Sus prin împlinirea sârguincioasă a poruncilor lui Dumnezeu, iar prin ceilalţi [prin împăraţi] să fie ocrotiţi şi să trăiască nevătămaţi şi cu bună nădejde, fără să se teamă de cotropirea străinilor, având asupra lor împăraţi binecredincioşi care pornesc întotdeauna la luptă împotriva duşmanilor, pregătindu-le supuşilor o viaţă liniştită şi fără tulburare.
Dacă, într-adevăr, se întâmplă aşa şi dacă aşa mărturisesc toţi Părinţii şi învăţătorii ortodocşi inspiraţi de Dumnezeu, atunci să nu mai existe oameni neştiutori şi să nu mai rostească hule împotriva noastră aceia care gândesc la fel ca nemţii, păzind învăţăturile caldeilor şi egiptenilor, spunând şi propovăduind că norocul, prin intermediul cercului format de stele, pe unii îi ridică pe treptele puterii şi conducerii, iar pe alţii îi detronează şi îi lasă în nenorociri şi în ruşine cumplită. Să înveţe să spună şi ei împreună cu Proorocul inspirat de Dumnezeu şi împăratul David: Şi am zis celor fără de lege: Nu faceţi fără de lege! şi păcătoşilor: Nu înălţaţi fruntea! Ci Dumnezeu este judecătorul; pe unul îl smereşte şi pe altul îl înalţă (Ps. 74, 4; 7). Iată învăţătura cea dreaptă: Însuşi dreptul Judecător şi Proniatorul tuturor făpturilor Sale, pe unul îl înalţă, iar pe altul îl smereşte prin judecăţile Sale negrăite, ştiute numai de El. El şi nu norocul fabulos, nu cercul zodiacului, nu ivirea stelelor şi a planetelor! Acelaşi împărat inspirat de Dumnezeu, binecuvântează şi în alt loc, zicând: Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce locuieşte întru cele înalte şi spre cele smerite priveşte, în cer şi pe pământ? Cel ce scoate din pulbere pe cel sărac şi ridică din gunoi pe cel sărman, ca să-l aşeze cu cei mari, cu cei mari ai poporului Său (Ps. 112, 5-8).
Să o ascultăm cu atenţie şi pe Fericita Proorociţă Ana şi să păstrăm cu tărie în mintea noastră învăţătura ei curată şi insuflată de Dumnezeu. Ea vorbeşte clar şi ferm, închizând gurile cele nezăvorâte ale urmaşilor germanilor catolici, care se silesc să înrădăcineze erezia lor în minţile ortodocşilor. Să ascultăm cu atenţie ce spune această Fericită Proorociţă, luminată de Duhul Sfânt, iar nu caldeii care au fost întunecaţi şi înşelaţi de duhul diavolesc. Nu vă lăudaţi şi cuvinte trufaşe să nu iasă din gura voastră, căci Domnul este Dumnezeul a toată cunoştinţa şi lucrurile la Dânsul sunt cântărite. Apoi adaugă, zicând: Domnul omoară şi învie; El coboară la locuinţa morţilor şi iarăşi scoate. Domnul sărăceşte pe om şi tot El îl îmbogăţeşte;
El smereşte şi El înalţă. El ridică pe cel sărac din pulbere şi din gunoi pe cel lipsit, punându-i în rând cu cei puternici şi dându-le scaunul măririi, căci ale Domnului sunt temeliile pământului şi El întemeiază lumea pe ele (1 Regi 2, 3; 6-7). Există, oare, în aceste cuvinte cinstite, ceva despre noroc sau despre roata norocului care îi înalţă şi îi smereşte pe anumiţi oameni după predestinarea făcută de stele şi planete? Ce vor spune la aceasta cei care mărturisesc că mişcarea stelelor este pentru unii pricina bogăţiei sau a slavei şi a dregătoriei, iar pentru alţii, pricina sărăciei, a umilinţei şi a ruşinii cumplite? Prin urmare, nu de la stele, zodiac şi planete, ci de la Însuşi Creatorul, Părintele luminilor vin toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit peste cei vrednici de acest dar şi acest har. Şi nu puţine dovezi vom găsi pentru aceasta dacă le vom căuta cu încredere şi dragoste pentru adevăr în Vechiul şi Noul Testament.
În Vechiul Testament vom găsi cele spuse despre cele săvârşite prin pronia şi harul dumnezeiesc cu Saul şi David, primii împăraţi ai Israelului. Vom vedea că Saul, pornind să îi găsească pe cei pierduţi, a fost condus la proorocul Samuel nu de roata norocului, aşa cum mint astrologii, ci de Însuşi Făcătorul tuturor, Care i-a înainte-vestit despre el proorocului şi i-a poruncit să îl ungă împărat peste israeliţi şi când, după ungere, Saul s-a ascuns, Domnul i-a spus lui Samuel unde s-a ascuns. Apoi, când Domnul s-a mâniat pe el pentru neascultarea lui cea nebună şi când el a făcut neascultare de două şi de trei ori, i-a poruncit lui Samuel să meargă în Bethleem şi să îl ungă împărat pe fiul lui Iesei. Când Proorocul a vrut să îl ungă pe Eliav, primul fiu al lui Iesei, care se deosebea între ceilalţi fraţi prin frumuseţe şi prin vârsta trupească, Domnul l-a oprit, spunându-i Proorocului despre fiecare dintre cei şapte fraţi că pe nici unul dintre ei nu l-a ales pentru împărăţie. Atunci a fost chemat de la turma oilor fratele lor mai mic, David, pe care, atunci când s-a înfăţişat, Proorocul l-a uns imediat, deoarece Domnul i-a spus despre el: Acesta este cel pe care Eu l-am ales; ridică-te şi unge-l.
Am înţeles noi, oare, din aceasta că nu datorită poveştilor despre roată şi noroc, ci prin sfatul şi semnul dumnezeiesc sunt aşezaţi unii oameni pe scaune înalte şi iarăşi daţi jos de pe ele? Aşa au fost cele cu privire la Saul şi David. Dar să mai vedem şi alte rânduieli ale Proniei lui Dumnezeu cu privire la împăraţii Samariei.
Când Solomon L-a mâniat pe Făcătorul şi Domnul tuturor, închinându-se şi aducând jertfe lui Astarte, zeiţa Sidonului, şi lui Hamos, zeul Moabului, şi celorlalţi zei ai soţiilor lui, omul lui Dumnezeu, Proorocul Ahia, primind poruncă de la Dumnezeu, i-a încredinţat zece seminţii israelite lui Ieroboam, robul lui Solomon, numindu-l împărat peste ele, ceea ce s-a şi întâmplat, după porunca lui Dumnezeu, iar nu după roata norocului. Apoi, când Ieroboam a căzut în fărădelegi şi a păcătuit înaintea lui Dumnezeu, Vaas, fiul lui Ahia, a primit împărăţia Samariei, ucigându-l pe împăratul Navat, fiul lui Ieroboam şi nimicind toată casa lui, care atrăsese asupra ei mânia lui Dumnezeu.
Dar nu vreau să îi copleşesc pe cititori cu relatarea despre cele ce s-au întâmplat cu fiecare dintre ei după rânduiala lui Dumnezeu. Căci multe lucruri minunate s-au săvârşit acolo prin Pronia lui Dumnezeu, prin care unii au fost ridicaţi la demnitatea împărătească din starea de jos şi apoi au fost pierduţi cu tot neamul lor pentru că au cârmuit împărăţia rău şi fără credinţă.
Dar voi trece la Noul Testament şi mă voi strădui să povestesc ceea ce s-a petrecut în el după voia cea necercetată a lui Dumnezeu. Ceea ce s-a întâmplat aici nu este mai puţin important decât ceea ce a fost în Vechiul Testament, în sensul arătării adevărului şi a divulgării înşelăciunii astrologice, ci este foarte convingător şi neîndoielnic.
Aşadar, Constantin cel Mare, primul dintre împăraţii creştini, a fost însufleţit să pornească la luptă împotriva necredinciosului Maxenţiu nu prin roata norocului şi nici prin mişcarea diferită a planetelor, ci prin arătarea crucii alcătuite din stele, prin care a fost condus treptat la adevărata credinţă, şi prin inscripţie, căci inscripţia i-a spus clar: „Constantin, cu aceasta îl vei învinge pe vrăjmaşul tău". Apoi, după ce l-a biruit cu puterea crucii şi a devenit singurul împărat al întregului imperiu roman, după voia lui Dumnezeu s-a îmbolnăvit, ca, străduindu-se să se izbăvească de boală, să se învrednicească să găsească un asemenea doctor
care ar fi putut să îl izbăvească şi de boală şi de lepra necredinţei, ceea ce a şi primit. Astfel a fost providenţa pentru acest împărat binecredincios.
Iar despre cele săvârşite cu privire la cei ce au domnit în Constantinopol, Iustinian cel Mare şi Iustin, Vasile Macedoneanul, Foca tiranul şi Mavrichie, se mărturiseşte clar că prin sfatul şi semnul dumnezeiesc, iar nu prin roata norocului şi cursul stelelor, unii au fost ridicaţi la demnitatea împărătească, iar alţii au pierdut-o în chip ruşinos.
Când împăratul Anastasie, numit Dicor, a vrut să îi tortureze pe câţiva dregători care îi erau duşmani, o vedenie dumnezeiască, pe care a avut-o în vis, i-a îngăduit să facă acest lucru şi i s-a spus: „Ţi se îngăduie să îi torturezi pe duşmanii tăi; iar lui Iustinian şi lui Iustin să nu le faci nici un rău, căci ei sunt vase pregătite de Pronia dumnezeiască şi care vor urma să Îi slujească, fiecare la vremea lui".
De asemenea Mavrichie a trimis multe milostenii cuvioşilor călugări care vieţuiau pretutindeni, înduplecându-L prin ei pe Dumnezeu să îi ierte păcatul neomenesc pe care l-a săvârşit, ducând la moarte patrusprezece mii de ostaşi în marea lui duşmănie faţă de barbari. Şi a auzit în somn glasul Nemitarnicului Judecător Care i-a spus: „Când vrei să te pedepsesc: în veacul acesta sau în cel viitor?" Şi când el a răspuns: „În veacul acesta", Dreptul Judecător a spus: „Predă-te ostaşului Foca", ceea ce s-a şi întâmplat imediat. În partea de răsărit, Foca fusese proclamat de către armată împăratul grecilor. Iar Mavrichie, auzind despre aceasta şi aflând, în acelaşi timp, despre venirea lui, a fugit în timpul nopţii din palatul împărătesc. Dar Foca, primind puterea împărătească şi auzind că Mavrichie se află încă printre cei vii, a poruncit să fie adus şi torturat în public, ceea ce s-a şi împlinit prin dreptele judecăţi ale lui Dumnezeu, iar nu prin roata norocului. Şi pentru că Foca a cârmuit împărăţia în chip rău şi nevrednic, Domnul l-a detronat cu ruşine prin Heraclie şi l-a lipsit de această viaţă prin moarte amarnică.
Dar, ca să nu vă copleşesc povestind amănunţit despre întâmplările care au avut loc prin voia Făcătorului tuturor în toate timpurile şi împărăţiile diferitelor popoare, vă propun spre studiu mărturia Părinţilor şi învăţătorilor inspiraţi de Dumnezeu de la Sinoadele ecumenice care ne interzic foarte clar şi aspru să intrăm în vicleşugul astrologiei. Cu aceasta voi şi încheia cuvântul.
Primul după Sfântul Iacov, fratele Domnului, vorbeşte Pavel, care a fost răpit până la al treilea cer şi care ne porunceşte în Epistola către Romani, spunând clar: Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite. Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu. Iar cei ce se împotrivesc îşi vor lua osândă (Rom. 13, 1-2). Din aceasta reiese clar că prin semnul şi rânduiala dumnezeiască, iar nu prin roata şi norocul neobişnuit de mare, sunt ridicaţi unii la demnitatea împărătească şi, de asemenea, tot astfel o şi pierd dacă îşi conduc împărăţia rău şi nepotrivit cu voia lui Dumnezeu, aşa cum este scris de Duhul Sfânt: Domnul pune împăraţi şi îi dă la o parte. Iar dacă Domnul face acest lucru, atunci nu este vorba despre vreo roată a norocului sau fortuna şi unirea stelelor, aşa cum arată rătăcirea caldeilor şi a egiptenilor.
Îndepărtându-ne de rătăcirea lor, acelaşi dumnezeiesc Apostol ne scrie clar sau, mai bine zis, îi mustră pe galateni, zicând astfel: Dar atunci, necunoscândpe Dumnezeu, slujeaţi celor ce din fire nu sunt dumnezei; acum însă, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă întoarceţi iarăşi la înţelesurile cele slabe şi sărace, cărora iarăşi voiţi să le slujiţi ca înainte? Ţineţi zile şi luni şi timpuri şi ani? (Gal. 4, 8­10) Acestea sunt cuvintele Apostolului Pavel. Iar faptul de a observa zilele şi orele este o ticăloşie şi nu este propriu creştinilor.
Sfântul Apostol Pavel numeşte aceste învăţături diavoleşti „năluciri", iar despre acestea să îl auzi pe Părintele inspirat de Dumnezeu, pe Vasile cel Mare, care ne învaţă astfel tâlcuind cuvântul Proorocului Isaia împotriva iudeilor, unde spune: Tu ai lepădat neamul Tău, casa lui Iacov. Ea este plină de vrăjitori şi de magi ca Filistenii şi ea face legământ cu cei de alt neam
(Isaia 2, 6), Sfântul ne zice astfel: „Vezi ce rău este pentru tine să ghiceşti în stele? Urmaşii vrăjitoriei sunt lepădaţi de pronia lui Dumnezeu. Mulţi dintre creştini ascultă şi astăzi de vrăjitori şi observă zilele, orele şi timpurile şi cred în semne, urmăresc zborul păsărilor, ecourile şi întâlnirile şi multe altele. Dar să auzim cum a fost lepădat poporul care a urmat aceste lucruri. Lucrarea şi născocirile acestea sunt satanice. Căci popoarele acestea, pe care le izgoneşti tu, ascultă de ghicitori şi de prevestitori, iar ţie nu-ţi îngăduie aceasta Domnul Dumnezeul tău" (Deut. 18, 14).
Aşa ne învaţă şi ne porunceşte nouă, credincioşilor, acest Părinte şi învăţător dumnezeiesc. Noi însă - nu ştiu ce s-a întâmplat cu noi! - ascultăm mai mult de rătăcirile caldeilor şi germanilor decât de învăţăturile grăitoare de Dumnezeu ale Părinţilor şi învăţătorilor noştri inspiraţi de Dumnezeu, care spun că tot ce ne priveşte pe noi nu ia naştere şi nu depinde de stele, zodiac, mişcarea şi unirea planetelor şi nici de roata norocului, ci, fiind dăruiţi încă de la început cu voinţă liberă de către Cel ce ne-a creat, noi suntem singurii stăpâni ai gândurilor şi faptelor noastre, atât ai celor bune cât şi ai celor rele.
Să îl ascultăm cu atenţie pe Cuviosul Părintele nostru Ioan Damaschin şi să ne îndepărtăm, vă rog, de vicleşugul astrologiei care vrea să pună stăpânire pe noi. Acest Părinte şi învăţător dumnezeiesc spune lămurit aşa: „Elinii au înţeles că aceste astre - soarele şi luna, răsăritul şi apusul lor - călăuzesc toate lucrurile care ne privesc pe noi. Însă noi, cei credincioşi, mărturisim că ele prevestesc ploaia şi seceta, frigul şi căldura, umezeala şi uscăciunea şi vânturile, dar nu prevestesc nicicum lucrurile care ne privesc pe noi. Noi înşine, fiind creaţi de Făcătorul nostru cu voinţă liberă, suntem stăpânii faptelor noastre. Iar dacă toate faptele noastre sunt săvârşite după cursul stelelor, atunci noi facem din constrângere ceea ce facem; iar ceea ce se face din constrângere nu este nici bine nici rău. Dacă noi nu facem nici bine nici rău după propria voinţă, atunci nu merităm nici laudă şi răsplată, nici mustrare şi pedeapsă. În acest caz şi Dumnezeu este nedrept, deoarece unora le dă bine, iar altora le dă rău; de asemenea, se dovedeşte că El nu conduce şi nu are grijă de făptura Lui".
Având asemenea mărturii nemincinoase şi de netăgăduit ale Înţelepţilor Părinţi şi învăţători inspiraţi de Dumnezeu, este foarte bine pentru noi şi mântuitor să ne supunem şi să le dăm ascultare, mulţumindu-ne cu învăţăturile şi predaniile lor insuflate de Dumnezeu, iar pe cele străine nu numai să le lepădăm, ca fiind necurate şi ticăloase, ci să le şi urâm şi să fugim de ele ca de şarpele iadului, după porunca dumnezeiască: Oile Mele ascultă de glasul Meu; iar după un străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru, că nu cunosc glasul străinilor (Ioan 10, 27;
5).
Şi cine pot fi numiţi cel mai mult străini şi vrăjmaşi lui Dumnezeu şi nouă, dacă nu aceia care spun şi învaţă că toate gândurile, faptele, dorinţele şi împrejurările noastre iau naştere şi depind de influenţa planetelor, de zodiac şi de roata norocului? Ei nu numai că ne lipsesc de darul voinţei libere, cu care am fost înzestraţi de Făcătorul nostru şi datorită căruia ne recunoaştem a fi creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dar se dovedesc a fi foarte necredincioşi şi Îl hulesc în chip diavolesc pe Însuşi Acela Care este dreptatea şi bunătatea cea mai înaltă, numindu-L nedrept şi creator al făpturilor rele.
Dacă, după părerea lor, cursul stelelor şi al zodiacului îi face pe unii buni, iar pe alţii răi, pe unii stăpâni, iar pe alţii supuşi, pe unii trăind în cinste şi în curăţie, iar pe alţii ticăloşi, necuraţi şi săvârşind orice fărădelege; dacă, într-adevăr, unele stele au această putere binefăcătoare cu care îi face pe unii buni şi curaţi şi stăpâni, iar pe alţii răi, ticăloşi şi supuşi, atunci probabil că Făcătorul stelelor a pus în ele această putere. Iar dacă noi primim acest lucru, atunci se adevereşte că Dumnezeu este cauza şi începutul tuturor relelor şi, prin mişcarea stelelor, pentru unii este mijlocitorul binelui şi al mântuirii, iar pentru alţii este dătătorul răului şi al pieirii. Ce poate fi mai ticălos decât acest lucru?
Dumnezeu este cu adevărat Bun şi dătătorul şi cauza oricărui bine. El nu este nicidecum pricina răului, aşa cum ne învaţă în chip tainic şi dumnezeiescul Iacov, fratele Domnului, zicând: Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că
Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naşte păcatul, iar păcatul odată săvârşit, aduce moarte (Iac. 1, 13-15).
Iată pricina tuturor relelor noastre şi a pieirii noastre! Ea constă în faptul că ne supunem imediat, asemenea animalelor, poftelor şi patimilor netrupeşti, trupeşti şi sufleteşti care se ridică asupra noastră, şi nu dorim să ne împotrivim lor, să le oprim şi să le punem frâu cu puterea raţiunii dată nouă de sus, aşa cum ne învaţă în chip înţelept şi cucernic dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul, zicând astfel: „aceasta nu este altceva decât nepăsarea faţă de lucrarea minţii; de aceea, cei care se ostenesc întotdeauna cu râvnă în această lucrare, fac binele mereu, iar răul nu îl fac niciodată".
Dacă vrei şi tu să te izbăveşti de rău, leapădă nepăsarea şi împreună cu ea alungă şi tot răul care constă în ispita gândului ce este urmată de fapte necuviincioase. În ce constă lucrarea firească a minţii noastre, ne învaţă clar acelaşi Părinte, zicând: „iar lucrarea firească a minţii noastre constă în aceea ca partea cuvântătoare a sufletului, specifică nouă, să se afle în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi ca ea să ţină supusă partea necuvântătoare a sufletului". Fie ca această rânduială să se păstreze în toţi, şi atunci nu se va mai afla în făpturi nici un rău şi nici o putere care să le atragă spre rău.
Iar faptul că noi nu din constrângere, nici prin unirea unor stele, nici prin zodiac nu suntem atraşi spre fapte bune sau rele şi nici prin roata norocului nu suntem slăviţi sau umiliţi, ne învaţă clar acelaşi Părinte şi învăţător preaînţelept, zicând: mintea noastră se află între două persoane şi fiecare îşi săvârşeşte în ea lucrarea sa: unul virtutea, iar celălalt patima; aceştia doi sunt: Îngerul şi diavolul. Iar mintea noastră are puterea să îi urmeze sau să se împotrivească cui vrea. Sfintele puteri ne atrag întotdeauna spre bine, iar înclinaţiile fireşti şi buna voinţă ne ajută să facem binele; iar atacurile diavoleşti produc în noi patimile şi voinţa cea vicleană. Noi avem trei îndemnuri spre bine: înclinaţia firească, sfintele puteri şi buna voinţă. De asemenea, există trei îndemnuri spre rău: patimile, diavolii şi reaua voinţă.
Aşadar, auzim şi suntem învăţaţi drept de către Părinţii şi învăţătorii noştri inspiraţi de Dumnezeu că suntem stăpânii gândurilor şi faptelor noastre şi că suntem îndemnaţi la fapte bune în chip nevăzut de Îngerul lui Dumnezeu şi suntem păziţi de el, iar la fapte viclene şi fărădelegi suntem atraşi de demonul cel viclean din pricina nebuniei noastre celei mari şi a nepăsării faţă de poruncile lui Dumnezeu. De asemenea, mai învăţăm că Domnul sărăceşte şi îmbogăţeşte, smereşte şi înalţă, aruncă în iad şi scoate de acolo, îl ridică pe cel sărac de la pământ şi pe cel lipsit din pulbere.
Auzind acestea, să ne îndepărtăm, vă rog, de vicleşugul egiptenilor şi al caldeilor, care hulesc şi spun că toate faptele şi gândurile noastre sunt săvârşite de stele şi roata norocului, iar nu prin Pronia lui Dumnezeu şi prin judecăţile Lui nespuse. Ei au fost dintru început slujitorii şi ucenicii viclenilor diavoli. De aceea cugetă şi vorbesc în chip vrednic de învăţătorii lor, silindu-se să îi atragă pe cei binecinstitori de la credinţa în Dumnezeu, de la dragostea, nădejdea şi frica de Dumnezeu, prin care este slăvit şi preamărit Făcătorul şi Domnul tuturor. Atunci când credincioşii ortodocşi şi slujitorii lui Dumnezeu se mântuiesc, învăţătorul cel mincinos, diavolul, acest legiuitor ticălos al caldeilor şi al elinilor, care se străduieşte prin toate mijloacele să îi atragă întotdeauna cu vicleşugul astrologiei pe cei binecredincioşi de la credinţa în Dumnezeu şi de la dragostea Lui, este ruşinat, făcut de ocară şi umilit.
Prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, noi, creştinii, trebuie să păzim învăţăturile dumnezeieştilor Lui ucenici şi ale celorlalţi Părinţi ai noştri inspiraţi de Dumnezeu, să cugetăm potrivit cu ele şi numai pe ele să le cercetăm şi să le iubim [învăţăturile]. Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde Se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu; cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ (Col. 3, 1-2). _
Învăţătura cea mincinoasă şi ticăloasă a astrologilor şi a celor care prezic soarta omului potrivit cu zilele de naştere nu este de sus şi nici nu le-a fost descoperită caldeilor, elinilor şi
egiptenilor de harul Sfântului Mângâietor, ci de diavolii cei vicleni care îi urăsc pe oameni, spre pieirea celor ce cred în ea. Iar învăţătura dumnezeieştilor Prooroci şi a Apostolilor şi a învăţătorilor Sinoadelor ecumenice este descoperită de Sfântul Mângâietor şi propovăduită credincioşilor spre mântuire.
Spune-mi unde găseşti tu în aceste Scripturi pomenit cuvântul „noroc", sau unde se vorbeşte despre unirea şi despărţirea planetelor şi a zodiacului, care rânduiesc pentru unii bunăstare, iar pentru alţii sărăcie, pentru unii ranguri de conducere, iar pentru alţii robie şi umilinţă? Nu vei găsi nicăieri asemenea vorbe deşarte şi mincinoase. Dimpotrivă, în Scripturi este propovăduit un singur Dumnezeu, Făcător, Stăpân, Proniator şi Cârmuitor al tuturor faptelor şi gândurilor noastre bune. De un alt cârmuitor al nostru în afară de El noi nu am auzit şi nici nu am întâlnit în Sfintele Scripturi şi nu vom primi, chiar de ar fi şi Înger din cer şi ar începe să propovăduiască şi să ne înveţe acest lucru şi chiar dacă toţi înţelepţii lumii acesteia şi cercetătorii ar începe să spună acest lucru.
Noi nu vom fi de acord cu ei, deoarece suntem creştini adevăraţi şi urmaşi adevăraţi ai dumnezeiescului Mângâietor Care spune prin Isaia: Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Mâna Mea a întemeiat pământul şi dreapta Mea a desfăşurat cerurile. Eu le chem şi iată ele stau de faţă (Isaia 48, 12-13). Şi iarăşi spune:   Iată, Domnul Dumnezeu Savaot va lua din
Ierusalim şi din Iuda orice sprijin şi orice ajutor, orice hrană de pâine şi orice sprijin de apă, pe viteaz şi pe omul de luptă, pe judecător şi pe prooroc, pe prezicător şi pe bătrân; pe căpetenia peste cincizeci, pe sfătuitor, pe înţelept, pe fermecător şi pe ghicitor. Voi pune băieţi căpetenii peste ei şi copiii vor domni peste aceia (Isaia 3, 1-4).
Iată, prin aceasta învăţăm clar că nu de la stele şi zodiac, ci de sus, adică de la Însuşi Părintele luminilor se pogoară toată darea cea bună şi darul desăvârşit peste neamul omenesc atât timp cât oamenii slujesc cu bună credinţă, înţelepciune, cuviinţă şi dreptate Stăpânului Celui de Sus, împlinind sfintele Lui porunci. Iar atunci când nu ascultă şi încalcă poruncile Lui sfinte, toate bunurile pomenite mai sus se iau de la ei, aşa cum spune iarăşi acelaşi Prooroc: Pământul este în chin şi sleit, lumea tânjeşte şi se istoveşte, cerul împreună cu pământul vor pieri. Pământul este pângărit sub locuitorii lui, căci ei au călcat legea, au înfrânt orânduiala şi legământul stricatu-l-au pe veci! Pentru aceasta, blestemul mistuie pământul şi locuitorii îndură pedeapsa lor; drept aceea cei ce locuiesc pe pământ sunt mistuiţi, iar oamenii rămaşi sunt puţini la număr! (Isaia 24, 4-6).
Potrivit cu acesta prooroceşte şi Împăratul David, vorbind către Făcătorul tuturor despre unii oameni care săvârşeau păcate grele: într-adevăr pe drumuri viclene i-ai pus pe ei şi i-ai doborât când se înălţau. Cât de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor (Ps. 72, 18-19).
Învăţătura astrologilor care afirmă că prin apropierea planetelor şi a zodiacului se dă tuturor oraşelor şi, separat, fiecărui om binele şi răul este minciună, iar acest lucru ni-l arată acelaşi dumnezeiesc Prooroc Isaia, prevestind împărăţiei egiptene pieirea definitivă. Proorocia lui este aceasta: Păstrează pentru tine fermecătoriile tale şi vrăjitoriile cu care te-ai trudit din tinereţe, poate îţi vor sluji, poate vei insufla temere! Tu te-ai obosit întrebând pe atâţia sfătuitori! Să iasă la iveală şi să te izbăvească acei care măsoară cerul şi iscodesc stelele; care în fiecare lună nouă spun ceea ce se va întâmpla. Iată-i ca pleava pe care o mistuie focul, aşa vor ajunge ei şi de puterea flăcărilor viaţa lor nu vor putea s-o scape căci nu va fi jeratic la care să se încălzească, nici vatră ca să stea dinaintea ei (Isaia 47, 12-14).
Ce altă dovadă poate fi mai convingătoare decât această mărturie care spune că vicleşugul astrologic este pe deplin mincinos şi urât de Dumnezeu şi nu îi poate mântui pe cei ce îi dau atenţie, deoarece iubitorii lui, ca nişte vreascuri, vor arde în focul cel veşnic şi nu vor putea să îşi izbăvească sufletele din flăcări?
Să nu căutăm în zadar ajutor de la lucruri oarbe, nesimţitoare şi iraţionale, şi nici înainte- vederea a ceea ce a rânduit Făcătorul şi Stăpânul tuturor pentru fiecare dintre noi. Acest lucru îi este cu totul necunoscut şi neştiut oricărei fiinţe create. „Căci cine va cunoaşte raţiunea
Domnului sau cine va fi sfetnicul Lui?" Nimeni! Şi dacă nimeni nu cunoaşte viitorul, în afară de Făcătorul tuturor, şi doar dacă El Însuşi îi descoperă vreunui bărbat sfânt şi cucernic, unui prooroc de-al Lui, atunci de ce să căutăm, ca nebunii, vrăjitori îndrăciţi şi mincinoşi şi observatori ai mişcării stelelor şi ai păsărilor?
Nu se cuvine să facem acest lucru, care le este străin creştinilor ortodocşi ce spun în fiecare zi şi se laudă înaintea lui Dumnezeu: Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu, Dumnezeul meu. Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac, nici să râdă de mine vrăjmaşii mei (Ps. 24, 1). Dacă noi spunem aceasta cu credinţă şi ne rugăm Lui, atunci cum să alergăm iarăşi cu nădejde sinceră la astrologii cei urâţi de Dumnezeu şi la diferiţi vrăjitori şi să ne blestemăm fără minte pe noi înşine? Căci, rugându-ne cu acelaşi psalm, adăugăm: Pentru că toţi cei ce Te aşteaptă pe Tine nu se vor ruşina; să se ruşineze toţi cei ce fac fărădelegi în deşert. Cine sunt aceştia care fac fărădelegi, dacă nu aceia care se desprind fără minte de credinţa în Dumnezeu şi de nădejdea în Stăpânul tuturor şi se îndreaptă cu bani, cu credinţă mare şi cu nădejde către prietenii diavolilor - astrologi şi vrăjitori - dorind să afle de la ei ceva despre sine?
Chiar dacă toate acestea nu ne-ar fi fost interzise aspru de Sfânta Scriptură, nici atunci nu ar fi trebuit să le căutăm, ci să îi dăm ascultare dumnezeiescului Apostol Pavel care ne porunceşte, zicând: Şi nu voiesc ca voi să fiţi părtaşi ai demonilor. Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor (1 Cor. 10, 20-21). Iar dacă el porunceşte să nu mâncăm din jertfele aduse diavolilor pentru că sunt pângărite, atunci cu atât mai mult ne va interzice să mergem la vrăjitori şi fermecători, slujitorii diavolilor, acela care a alungat din sclava din Filipi duhul cel viclean ce îi vrăjise pe elini, şi l-a oprit, deşi el a spus adevărul despre Apostoli (Fapte 16, 16-18).
Aşa şi noi trebuie, asemenea dumnezeiescului învăţător, nu numai să nu ne dorim prevestirea a ceea ce trebuie să se întâmple cu noi, dar să ne şi oprim de la a ne ocupa cu aceasta, iar pe aceia care nu se îndreaptă, să îi îndepărtăm de împreună-vieţuirea cu noi ca pe uneltele vicleanului demon şi vase săvârşite spre pieire. Creştinii ortodocşi trebuie să se îndepărteze cu tot sufletul de aceste lucruri, iar toată nădejdea lor să o aibă în singurul şi adevăratul Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, şi să împlinească întotdeauna cu frică de Dumnezeu şi cu credinţă nestrămutată sfintele Lui porunci şi să spună cu Proorocul: Domnul, Stăpânul meu, este tăria mea; El face picioarele mele ca ale căprioarelor, pe culmi poartă paşii mei! - Mai marelui cântăreţilor, cu cântare din harpe (Avac. 3, 19). A Lui este slava în veci. Amin.