După ce am citit multe cărţi, atât creştineşti cât şi
alcătuite de înţelepţi străini, şi am luat din ele destul folos sufletesc, eu,
în primul rând, am învăţat că Dătătorul şi Săvârşitorul tuturor virtuţilor pe
care le lucrăm noi, oamenii, şi al oricărei puteri şi conduceri pe care le
dorim, este Făcătorul
şi Stăpânul tuturor. Acest lucru l-am aflat eu şi l-am înţeles. Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de
sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau
umbră de mutare
(Iac. 1, 17). Una este darea
cea bună şi altul
este darul desăvârşit. Darea
cea bună este
virtutea sufletească, precum: raţiunea, bărbăţia, dreptatea, fecioria,
blândeţea şi smerita înţelepciune; de asemenea şi bunurile pământeşti date nouă
de Bunătatea
dumnezeiască de Sus, care ne folosesc pentru a trăi, dar pentru a trăi bine.
Iar darul desăvârşit, care este dat din belşug de
sus celor vrednici, este harul diferit al Sfântului Duh, har ce desăvârşeşte,
întăreşte şi păzeşte până la sfârşit bunurile sufleteşti fireşti pomenite mai
sus.
Împărăţia şi preoţia, împodobite şi îngrădite cu
mărturisirea credinţei ortodoxe, sunt două bunuri mari şi desăvârşite, date de
sus binecredincioşilor prin iubirea de oameni şi bunătatea dumnezeiască, tocmai
ca printr-unii [prin preoţi] să se sfinţească şi să se lumineze oamenii
credincioşi pentru a se mântui în chip plăcut lui Dumnezeu şi a se păzi în
credinţa şi iubirea către Cel de Sus prin împlinirea sârguincioasă a poruncilor
lui Dumnezeu, iar prin ceilalţi [prin împăraţi] să fie ocrotiţi şi să trăiască
nevătămaţi şi cu bună nădejde, fără să se teamă de cotropirea străinilor, având
asupra lor împăraţi binecredincioşi care pornesc întotdeauna la luptă împotriva
duşmanilor, pregătindu-le supuşilor o viaţă liniştită şi fără tulburare.
Dacă, într-adevăr, se întâmplă aşa şi dacă aşa
mărturisesc toţi Părinţii şi învăţătorii ortodocşi inspiraţi de Dumnezeu,
atunci să nu mai existe oameni neştiutori şi să nu mai rostească hule împotriva
noastră aceia care gândesc la fel ca nemţii, păzind învăţăturile caldeilor şi
egiptenilor, spunând şi propovăduind că norocul, prin intermediul cercului
format de stele, pe unii îi ridică pe treptele puterii şi conducerii, iar pe
alţii îi detronează şi îi lasă în nenorociri şi în ruşine cumplită. Să înveţe
să spună şi ei împreună cu Proorocul inspirat de Dumnezeu şi împăratul David: Şi am zis celor fără de lege: Nu faceţi fără de
lege! şi păcătoşilor: Nu înălţaţi fruntea! Ci Dumnezeu este judecătorul; pe
unul îl smereşte şi pe altul îl înalţă (Ps. 74, 4; 7). Iată învăţătura cea dreaptă: Însuşi
dreptul Judecător şi Proniatorul tuturor făpturilor Sale, pe unul îl înalţă,
iar pe altul îl smereşte prin judecăţile Sale negrăite, ştiute numai de El. El
şi nu norocul fabulos, nu cercul zodiacului, nu ivirea stelelor şi a
planetelor! Acelaşi
împărat inspirat de Dumnezeu, binecuvântează şi în alt loc, zicând: Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce
locuieşte întru cele înalte şi spre cele smerite priveşte, în cer şi pe pământ?
Cel ce scoate din pulbere pe cel sărac şi ridică din gunoi pe cel sărman, ca să-l
aşeze cu cei mari, cu cei mari ai poporului Său (Ps. 112, 5-8).
Să o ascultăm cu atenţie şi pe Fericita Proorociţă Ana
şi să păstrăm cu tărie în mintea noastră învăţătura ei curată şi insuflată de
Dumnezeu. Ea vorbeşte clar şi ferm, închizând gurile cele nezăvorâte ale
urmaşilor germanilor catolici, care se silesc să înrădăcineze erezia lor în minţile
ortodocşilor. Să ascultăm cu atenţie ce spune această Fericită Proorociţă,
luminată de Duhul
Sfânt, iar nu caldeii care au fost întunecaţi şi înşelaţi de duhul diavolesc. Nu vă lăudaţi şi cuvinte trufaşe să nu iasă din
gura voastră, căci Domnul este Dumnezeul a toată cunoştinţa şi lucrurile la
Dânsul sunt cântărite. Apoi adaugă, zicând:
Domnul omoară şi învie; El coboară la locuinţa morţilor şi iarăşi scoate.
Domnul sărăceşte pe om şi tot El îl îmbogăţeşte;
El smereşte
şi El înalţă. El ridică pe cel sărac din pulbere şi din gunoi pe cel lipsit,
punându-i în rând cu cei puternici şi dându-le scaunul măririi, căci ale
Domnului sunt temeliile pământului şi El întemeiază lumea pe ele (1 Regi 2, 3; 6-7). Există,
oare, în aceste cuvinte cinstite, ceva despre noroc sau despre roata norocului
care îi înalţă şi îi smereşte pe anumiţi oameni după predestinarea făcută de
stele şi planete? Ce vor spune la aceasta cei care mărturisesc că mişcarea
stelelor este pentru unii pricina bogăţiei sau a slavei şi a dregătoriei, iar
pentru alţii, pricina sărăciei, a umilinţei şi a ruşinii cumplite? Prin urmare,
nu de la stele, zodiac şi planete, ci de la Însuşi Creatorul, Părintele luminilor vin toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit peste cei vrednici de acest
dar şi acest har. Şi nu puţine dovezi vom găsi pentru aceasta dacă le vom căuta
cu încredere şi dragoste pentru adevăr în Vechiul şi Noul Testament.
În Vechiul Testament vom găsi cele spuse despre cele
săvârşite prin pronia şi harul dumnezeiesc cu Saul şi David, primii împăraţi ai
Israelului. Vom vedea că Saul, pornind să îi găsească pe cei pierduţi, a fost
condus la proorocul Samuel nu de roata norocului, aşa cum mint astrologii, ci
de Însuşi Făcătorul tuturor, Care i-a înainte-vestit despre el proorocului şi
i-a poruncit să îl ungă împărat peste israeliţi şi când, după ungere, Saul s-a
ascuns, Domnul i-a spus lui Samuel unde s-a ascuns. Apoi, când Domnul s-a
mâniat pe el pentru neascultarea lui cea nebună şi când el a făcut neascultare
de două şi de trei ori, i-a poruncit lui Samuel să meargă în Bethleem şi să îl
ungă împărat pe fiul lui Iesei. Când Proorocul a vrut să îl ungă pe Eliav,
primul fiu al lui Iesei, care se deosebea între ceilalţi fraţi prin frumuseţe
şi prin vârsta trupească, Domnul l-a oprit, spunându-i Proorocului despre
fiecare dintre cei şapte fraţi că pe nici unul dintre ei nu l-a ales pentru
împărăţie. Atunci a fost chemat de la turma oilor fratele lor mai mic, David, pe care, atunci când s-a
înfăţişat, Proorocul l-a uns imediat, deoarece Domnul i-a spus despre el: Acesta este cel pe care Eu l-am ales; ridică-te
şi unge-l.
Am înţeles noi, oare, din aceasta că nu datorită
poveştilor despre roată şi noroc, ci prin sfatul şi semnul dumnezeiesc sunt
aşezaţi unii oameni pe scaune înalte şi iarăşi daţi jos de pe ele? Aşa au fost
cele cu privire la Saul şi David. Dar să mai vedem şi alte rânduieli ale
Proniei lui Dumnezeu cu privire la împăraţii Samariei.
Când Solomon L-a mâniat pe Făcătorul şi Domnul
tuturor, închinându-se şi aducând jertfe lui Astarte, zeiţa Sidonului, şi lui
Hamos, zeul Moabului, şi celorlalţi zei ai soţiilor lui, omul lui Dumnezeu,
Proorocul Ahia, primind poruncă de la Dumnezeu, i-a încredinţat zece seminţii
israelite lui Ieroboam, robul lui Solomon, numindu-l împărat peste ele, ceea ce
s-a şi întâmplat, după porunca lui Dumnezeu, iar nu după roata norocului. Apoi,
când Ieroboam a căzut în fărădelegi şi a păcătuit înaintea lui Dumnezeu, Vaas,
fiul lui Ahia, a primit împărăţia Samariei, ucigându-l pe împăratul Navat, fiul
lui Ieroboam şi nimicind toată casa lui, care atrăsese asupra ei mânia lui
Dumnezeu.
Dar nu vreau să îi copleşesc pe cititori cu relatarea
despre cele ce s-au întâmplat cu fiecare dintre ei după rânduiala lui Dumnezeu.
Căci multe lucruri minunate s-au săvârşit acolo prin Pronia lui Dumnezeu, prin
care unii au fost ridicaţi la demnitatea împărătească din starea de jos şi apoi
au fost pierduţi cu tot neamul lor pentru că au cârmuit împărăţia rău şi fără
credinţă.
Dar voi trece la Noul Testament şi mă voi strădui să
povestesc ceea ce s-a petrecut în el după voia cea necercetată a lui Dumnezeu.
Ceea ce s-a întâmplat aici nu este mai puţin important decât ceea ce a fost în
Vechiul Testament, în sensul arătării adevărului şi a divulgării înşelăciunii
astrologice, ci este foarte convingător şi neîndoielnic.
Aşadar, Constantin cel Mare, primul dintre împăraţii
creştini, a fost însufleţit să pornească la luptă împotriva necredinciosului
Maxenţiu nu prin roata norocului şi nici prin mişcarea diferită a planetelor,
ci prin arătarea crucii alcătuite din stele, prin care a fost condus treptat la
adevărata credinţă, şi prin inscripţie, căci inscripţia i-a spus clar:
„Constantin, cu aceasta îl vei învinge pe vrăjmaşul tău". Apoi, după ce
l-a biruit cu puterea crucii şi a devenit singurul împărat al întregului
imperiu roman, după voia lui Dumnezeu s-a îmbolnăvit, ca, străduindu-se să se
izbăvească de boală, să se învrednicească să găsească un asemenea doctor
care ar fi putut să îl izbăvească şi de boală şi de lepra necredinţei, ceea ce a şi primit. Astfel a fost providenţa pentru acest împărat binecredincios.
care ar fi putut să îl izbăvească şi de boală şi de lepra necredinţei, ceea ce a şi primit. Astfel a fost providenţa pentru acest împărat binecredincios.
Iar despre cele săvârşite cu privire la cei ce au
domnit în Constantinopol, Iustinian cel Mare şi Iustin, Vasile Macedoneanul,
Foca tiranul şi Mavrichie, se mărturiseşte clar că prin sfatul şi semnul
dumnezeiesc, iar nu prin roata norocului şi cursul stelelor, unii au fost
ridicaţi la demnitatea împărătească, iar alţii au pierdut-o în chip ruşinos.
Când împăratul Anastasie, numit Dicor, a vrut să îi
tortureze pe câţiva dregători care îi erau duşmani, o vedenie dumnezeiască, pe
care a avut-o în vis, i-a îngăduit să facă acest lucru şi i s-a spus: „Ţi se
îngăduie să îi torturezi pe duşmanii tăi; iar lui Iustinian şi lui Iustin să nu
le faci nici un rău, căci ei sunt vase pregătite de Pronia dumnezeiască şi care
vor urma să Îi slujească, fiecare la vremea lui".
De asemenea Mavrichie a trimis multe milostenii
cuvioşilor călugări care vieţuiau pretutindeni, înduplecându-L prin ei pe
Dumnezeu să îi ierte păcatul neomenesc pe care l-a săvârşit, ducând la moarte
patrusprezece mii de ostaşi în marea lui duşmănie faţă de barbari. Şi a auzit
în somn glasul Nemitarnicului Judecător Care i-a spus: „Când vrei să te
pedepsesc: în veacul acesta sau în cel viitor?" Şi când el a răspuns: „În
veacul acesta", Dreptul Judecător a spus: „Predă-te ostaşului Foca",
ceea ce s-a şi întâmplat imediat. În partea de răsărit, Foca fusese proclamat
de către armată împăratul grecilor. Iar Mavrichie, auzind despre aceasta şi
aflând, în acelaşi timp, despre venirea lui, a fugit în timpul nopţii din
palatul împărătesc. Dar Foca, primind puterea împărătească şi auzind că
Mavrichie se află încă printre cei vii, a poruncit să fie adus şi torturat în
public, ceea ce s-a şi împlinit prin dreptele judecăţi ale lui Dumnezeu, iar nu
prin roata norocului. Şi pentru că Foca a cârmuit împărăţia în chip rău şi
nevrednic, Domnul l-a detronat cu ruşine prin Heraclie şi l-a lipsit de această
viaţă prin moarte amarnică.
Dar, ca să nu vă copleşesc povestind amănunţit despre
întâmplările care au avut loc prin voia Făcătorului tuturor în toate timpurile
şi împărăţiile diferitelor popoare, vă propun spre studiu mărturia Părinţilor
şi învăţătorilor inspiraţi de Dumnezeu de la Sinoadele ecumenice care ne
interzic foarte clar şi aspru să intrăm în vicleşugul astrologiei. Cu aceasta
voi şi încheia cuvântul.
Primul după Sfântul Iacov, fratele Domnului, vorbeşte
Pavel, care a fost răpit până la al treilea cer şi care ne porunceşte în Epistola către
Romani, spunând clar: Tot
sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la
Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite. Pentru aceea, cel ce se
împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu. Iar cei ce se
împotrivesc îşi vor lua osândă (Rom. 13, 1-2). Din aceasta reiese clar că prin
semnul şi rânduiala dumnezeiască, iar nu prin roata şi norocul neobişnuit de
mare, sunt ridicaţi unii la demnitatea împărătească şi, de asemenea, tot astfel
o şi pierd dacă îşi conduc împărăţia rău şi nepotrivit cu voia lui Dumnezeu,
aşa cum este scris de Duhul Sfânt: Domnul pune împăraţi şi îi dă la o parte. Iar dacă Domnul face acest
lucru, atunci nu este vorba despre vreo roată a norocului sau fortuna şi unirea
stelelor, aşa cum arată rătăcirea caldeilor şi a egiptenilor.
Îndepărtându-ne
de rătăcirea lor, acelaşi dumnezeiesc Apostol ne scrie clar sau, mai bine zis,
îi mustră pe galateni, zicând astfel: Dar
atunci, necunoscândpe Dumnezeu, slujeaţi celor ce din fire nu sunt dumnezei;
acum însă, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă după ce aţi fost
cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă întoarceţi iarăşi la înţelesurile cele slabe şi sărace, cărora iarăşi voiţi să le slujiţi ca înainte? Ţineţi
zile şi luni şi timpuri şi ani? (Gal. 4, 810) Acestea sunt cuvintele Apostolului
Pavel. Iar faptul de a observa zilele şi orele este o ticăloşie şi nu este
propriu creştinilor.
Sfântul Apostol Pavel numeşte aceste învăţături
diavoleşti „năluciri", iar despre acestea să îl auzi pe Părintele inspirat
de Dumnezeu, pe Vasile cel Mare, care ne învaţă astfel tâlcuind cuvântul Proorocului Isaia
împotriva iudeilor, unde spune: Tu ai lepădat neamul Tău, casa lui Iacov. Ea
este plină de vrăjitori şi de magi ca Filistenii şi ea face legământ cu cei de
alt neam
(Isaia 2, 6), Sfântul ne zice astfel: „Vezi ce rău este pentru tine să ghiceşti în stele? Urmaşii vrăjitoriei sunt lepădaţi de pronia lui Dumnezeu. Mulţi dintre creştini ascultă şi astăzi de vrăjitori şi observă zilele, orele şi timpurile şi cred în semne, urmăresc zborul păsărilor, ecourile şi întâlnirile şi multe altele. Dar să auzim cum a fost lepădat poporul care a urmat aceste lucruri. Lucrarea şi născocirile acestea sunt satanice. Căci popoarele acestea, pe care le izgoneşti tu, ascultă de ghicitori şi de prevestitori, iar ţie nu-ţi îngăduie aceasta Domnul Dumnezeul tău" (Deut. 18, 14).
(Isaia 2, 6), Sfântul ne zice astfel: „Vezi ce rău este pentru tine să ghiceşti în stele? Urmaşii vrăjitoriei sunt lepădaţi de pronia lui Dumnezeu. Mulţi dintre creştini ascultă şi astăzi de vrăjitori şi observă zilele, orele şi timpurile şi cred în semne, urmăresc zborul păsărilor, ecourile şi întâlnirile şi multe altele. Dar să auzim cum a fost lepădat poporul care a urmat aceste lucruri. Lucrarea şi născocirile acestea sunt satanice. Căci popoarele acestea, pe care le izgoneşti tu, ascultă de ghicitori şi de prevestitori, iar ţie nu-ţi îngăduie aceasta Domnul Dumnezeul tău" (Deut. 18, 14).
Aşa ne învaţă şi ne porunceşte nouă, credincioşilor,
acest Părinte şi învăţător dumnezeiesc. Noi însă - nu ştiu ce s-a întâmplat cu
noi! - ascultăm mai mult de rătăcirile caldeilor şi germanilor decât de învăţăturile
grăitoare de Dumnezeu ale Părinţilor şi învăţătorilor noştri inspiraţi de
Dumnezeu, care spun că tot ce ne priveşte pe noi nu ia naştere şi nu depinde de
stele, zodiac, mişcarea şi unirea planetelor şi nici de roata norocului, ci,
fiind dăruiţi încă de la început cu voinţă liberă de către Cel ce ne-a creat,
noi suntem singurii stăpâni ai gândurilor şi faptelor noastre, atât ai celor
bune cât şi ai celor rele.
Să îl ascultăm cu atenţie pe Cuviosul Părintele nostru
Ioan Damaschin şi să ne îndepărtăm, vă rog, de vicleşugul astrologiei care vrea
să pună stăpânire pe noi. Acest Părinte şi învăţător dumnezeiesc spune lămurit
aşa: „Elinii au înţeles că aceste astre - soarele şi luna, răsăritul şi apusul
lor - călăuzesc toate lucrurile care ne privesc pe noi. Însă noi, cei
credincioşi, mărturisim că ele prevestesc ploaia şi seceta, frigul şi căldura,
umezeala şi uscăciunea şi vânturile, dar nu prevestesc nicicum lucrurile care
ne privesc pe noi. Noi înşine, fiind creaţi de Făcătorul nostru cu voinţă
liberă, suntem stăpânii faptelor noastre. Iar dacă toate faptele noastre sunt
săvârşite după cursul stelelor, atunci noi facem din constrângere ceea ce
facem; iar ceea ce se face din constrângere nu este nici bine nici rău. Dacă
noi nu facem nici bine nici rău după propria voinţă, atunci nu merităm nici
laudă şi răsplată, nici mustrare şi pedeapsă. În acest caz şi Dumnezeu este
nedrept, deoarece unora le dă bine, iar altora le dă rău; de asemenea, se
dovedeşte că El nu conduce şi nu are grijă de făptura Lui".
Având asemenea mărturii nemincinoase şi de netăgăduit
ale Înţelepţilor Părinţi şi învăţători inspiraţi de Dumnezeu, este foarte bine
pentru noi şi mântuitor să ne supunem şi să le dăm ascultare, mulţumindu-ne cu
învăţăturile şi predaniile lor insuflate de Dumnezeu, iar pe cele străine nu
numai să le lepădăm, ca fiind necurate şi ticăloase, ci să le şi urâm şi să
fugim de
ele ca de şarpele iadului, după porunca dumnezeiască: Oile Mele ascultă de glasul Meu; iar după un
străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru, că nu cunosc glasul
străinilor (Ioan
10, 27;
5).
Şi cine pot fi numiţi cel mai mult străini şi vrăjmaşi
lui Dumnezeu şi nouă, dacă nu aceia care spun şi învaţă că toate gândurile,
faptele, dorinţele şi împrejurările noastre iau naştere şi depind de influenţa
planetelor, de zodiac şi de roata norocului? Ei nu numai că ne lipsesc de darul
voinţei libere, cu care am fost înzestraţi de Făcătorul nostru şi datorită
căruia ne recunoaştem a fi creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dar
se dovedesc a fi foarte necredincioşi şi Îl hulesc în chip diavolesc pe Însuşi
Acela Care este dreptatea şi bunătatea cea mai înaltă, numindu-L nedrept şi
creator al făpturilor rele.
Dacă, după părerea lor, cursul stelelor şi al
zodiacului îi face pe unii buni, iar pe alţii răi, pe unii stăpâni, iar pe
alţii supuşi, pe unii trăind în cinste şi în curăţie, iar pe alţii ticăloşi,
necuraţi şi săvârşind orice fărădelege; dacă, într-adevăr, unele stele au
această putere binefăcătoare cu care îi face pe unii buni şi curaţi şi stăpâni,
iar pe alţii răi, ticăloşi şi supuşi, atunci probabil că Făcătorul stelelor a
pus în ele această putere. Iar dacă noi primim acest lucru, atunci se
adevereşte că Dumnezeu este cauza şi începutul tuturor relelor şi, prin
mişcarea stelelor, pentru unii este mijlocitorul binelui şi al mântuirii, iar
pentru alţii este dătătorul răului şi al pieirii. Ce poate fi mai ticălos decât
acest lucru?
Dumnezeu este cu adevărat Bun şi dătătorul şi cauza
oricărui bine. El nu este nicidecum pricina răului, aşa cum ne învaţă în chip
tainic şi dumnezeiescul Iacov, fratele Domnului, zicând: Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De
la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că
Dumnezeu nu
este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este
ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa. Apoi pofta, zămislind,
naşte păcatul, iar păcatul odată săvârşit,
aduce moarte (Iac. 1, 13-15).
Iată pricina tuturor relelor noastre şi a pieirii
noastre! Ea constă în faptul că ne supunem imediat, asemenea animalelor,
poftelor şi patimilor netrupeşti, trupeşti şi sufleteşti care se ridică asupra
noastră, şi nu dorim să ne împotrivim lor, să le oprim şi să le punem frâu cu
puterea raţiunii dată nouă de sus, aşa cum ne învaţă în chip înţelept şi
cucernic dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul, zicând astfel: „aceasta nu este
altceva decât nepăsarea faţă de lucrarea minţii; de aceea, cei care se ostenesc
întotdeauna cu râvnă în această lucrare, fac binele mereu, iar răul nu îl fac
niciodată".
Dacă vrei şi tu să te izbăveşti de rău, leapădă
nepăsarea şi împreună cu ea alungă şi tot răul care constă în ispita gândului
ce este urmată de fapte necuviincioase. În ce constă lucrarea firească a minţii
noastre, ne învaţă clar acelaşi Părinte, zicând: „iar lucrarea firească a minţii
noastre constă în aceea ca partea cuvântătoare a sufletului, specifică nouă, să
se afle în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi ca ea să ţină supusă partea
necuvântătoare a sufletului". Fie ca această rânduială să se păstreze în
toţi, şi atunci nu se va mai afla în făpturi nici un rău şi nici o putere care
să le atragă spre rău.
Iar faptul că noi nu din constrângere, nici prin
unirea unor stele, nici prin zodiac nu suntem atraşi spre fapte bune sau rele
şi nici prin roata norocului nu suntem slăviţi sau umiliţi, ne învaţă clar
acelaşi Părinte şi învăţător preaînţelept, zicând: mintea noastră se află între
două persoane şi fiecare îşi săvârşeşte în ea lucrarea sa: unul virtutea, iar
celălalt patima; aceştia doi sunt: Îngerul şi diavolul. Iar mintea noastră are
puterea să îi urmeze sau să se împotrivească cui vrea. Sfintele puteri ne atrag
întotdeauna spre bine, iar înclinaţiile fireşti şi buna voinţă ne ajută să
facem binele; iar atacurile diavoleşti produc în noi patimile şi voinţa cea
vicleană. Noi avem trei îndemnuri spre bine: înclinaţia firească, sfintele
puteri şi buna voinţă. De asemenea, există trei îndemnuri spre rău: patimile,
diavolii şi reaua voinţă.
Aşadar, auzim şi suntem învăţaţi drept de către
Părinţii şi învăţătorii noştri inspiraţi de Dumnezeu că suntem stăpânii
gândurilor şi faptelor noastre şi că suntem îndemnaţi la fapte bune în chip
nevăzut de Îngerul lui Dumnezeu şi suntem păziţi de el, iar la fapte viclene şi
fărădelegi suntem atraşi de demonul cel viclean din pricina nebuniei noastre celei
mari şi a nepăsării faţă de poruncile lui Dumnezeu. De asemenea, mai învăţăm că
Domnul sărăceşte şi îmbogăţeşte, smereşte şi înalţă, aruncă în iad şi scoate de
acolo, îl ridică pe cel sărac de la pământ şi pe cel lipsit din pulbere.
Auzind acestea, să ne îndepărtăm, vă rog, de
vicleşugul egiptenilor şi al caldeilor, care hulesc şi spun că toate faptele şi
gândurile noastre sunt săvârşite de stele şi roata norocului, iar nu prin
Pronia lui Dumnezeu şi prin judecăţile Lui nespuse. Ei au fost dintru început
slujitorii şi ucenicii viclenilor diavoli. De aceea cugetă şi vorbesc în chip
vrednic de învăţătorii lor, silindu-se să îi atragă pe cei binecinstitori de la
credinţa în Dumnezeu, de la dragostea, nădejdea şi frica de Dumnezeu, prin care
este slăvit şi preamărit Făcătorul şi Domnul tuturor. Atunci când credincioşii
ortodocşi şi slujitorii lui Dumnezeu se mântuiesc, învăţătorul cel mincinos,
diavolul, acest legiuitor ticălos al caldeilor şi al elinilor, care se
străduieşte prin toate mijloacele să îi atragă întotdeauna cu vicleşugul
astrologiei pe cei binecredincioşi de la credinţa în Dumnezeu şi de la
dragostea Lui, este ruşinat, făcut de ocară şi umilit.
Prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru
Iisus Hristos, noi, creştinii, trebuie să păzim învăţăturile dumnezeieştilor
Lui ucenici şi ale celorlalţi Părinţi ai noştri inspiraţi de Dumnezeu, să
cugetăm potrivit cu ele şi numai pe ele să le cercetăm şi să le iubim [învăţăturile]. Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos,
căutaţi cele de sus, unde Se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu;
cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ (Col. 3, 1-2). _
Învăţătura cea mincinoasă şi ticăloasă a astrologilor
şi a celor care prezic soarta omului potrivit cu zilele de naştere nu este de
sus şi nici nu le-a fost descoperită caldeilor, elinilor şi
egiptenilor de harul Sfântului Mângâietor, ci de diavolii cei vicleni care îi urăsc pe oameni, spre pieirea celor ce cred în ea. Iar învăţătura dumnezeieştilor Prooroci şi a Apostolilor şi a învăţătorilor Sinoadelor ecumenice este descoperită de Sfântul Mângâietor şi propovăduită credincioşilor spre mântuire.
egiptenilor de harul Sfântului Mângâietor, ci de diavolii cei vicleni care îi urăsc pe oameni, spre pieirea celor ce cred în ea. Iar învăţătura dumnezeieştilor Prooroci şi a Apostolilor şi a învăţătorilor Sinoadelor ecumenice este descoperită de Sfântul Mângâietor şi propovăduită credincioşilor spre mântuire.
Spune-mi unde găseşti tu în aceste Scripturi pomenit
cuvântul „noroc", sau unde se vorbeşte despre unirea şi despărţirea
planetelor şi a zodiacului, care rânduiesc pentru unii bunăstare, iar pentru
alţii sărăcie, pentru unii ranguri de conducere, iar pentru alţii robie şi
umilinţă? Nu vei găsi nicăieri asemenea vorbe deşarte şi mincinoase.
Dimpotrivă, în Scripturi este propovăduit un singur Dumnezeu, Făcător, Stăpân,
Proniator şi Cârmuitor al tuturor faptelor şi gândurilor noastre bune. De un
alt cârmuitor al nostru în afară de El noi nu am auzit şi nici nu am întâlnit
în Sfintele Scripturi şi nu vom primi, chiar de ar fi şi Înger din cer şi ar
începe să propovăduiască şi să ne înveţe acest lucru şi chiar dacă toţi
înţelepţii lumii acesteia şi cercetătorii ar începe să spună acest lucru.
Noi nu vom fi
de acord cu ei, deoarece suntem creştini adevăraţi şi urmaşi adevăraţi ai dumnezeiescului
Mângâietor Care spune prin Isaia: Eu sunt
Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Mâna Mea a întemeiat pământul şi dreapta Mea a
desfăşurat cerurile. Eu le chem şi iată ele stau de faţă (Isaia 48,
12-13). Şi iarăşi spune: Iată, Domnul Dumnezeu Savaot va lua din
Ierusalim şi
din Iuda orice sprijin şi orice ajutor, orice hrană de pâine şi orice sprijin
de apă, pe viteaz şi pe omul de luptă, pe judecător şi pe prooroc, pe
prezicător şi pe bătrân; pe căpetenia peste cincizeci, pe sfătuitor, pe
înţelept, pe fermecător şi pe ghicitor. Voi pune băieţi căpetenii peste ei şi copiii vor domni peste aceia (Isaia 3,
1-4).
Iată, prin
aceasta învăţăm clar că nu de la stele şi zodiac, ci de sus, adică de la Însuşi
Părintele luminilor se pogoară toată darea cea bună şi darul desăvârşit peste neamul
omenesc atât timp cât oamenii slujesc cu bună credinţă, înţelepciune, cuviinţă
şi dreptate Stăpânului Celui de Sus, împlinind sfintele Lui porunci. Iar atunci
când nu ascultă şi încalcă poruncile Lui sfinte, toate bunurile pomenite mai
sus se iau de la ei, aşa cum spune iarăşi acelaşi Prooroc: Pământul este în chin şi sleit, lumea tânjeşte şi se
istoveşte, cerul împreună cu pământul vor pieri. Pământul este pângărit sub
locuitorii lui, căci ei au călcat legea, au înfrânt orânduiala şi legământul
stricatu-l-au pe veci! Pentru aceasta, blestemul mistuie pământul şi locuitorii
îndură pedeapsa lor; drept aceea cei ce locuiesc pe pământ sunt mistuiţi, iar
oamenii rămaşi sunt puţini la număr! (Isaia 24,
4-6).
Potrivit cu
acesta prooroceşte şi Împăratul David, vorbind către Făcătorul tuturor despre unii
oameni care săvârşeau păcate grele:
într-adevăr pe drumuri viclene i-ai pus pe ei şi i-ai doborât când se înălţau.
Cât de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor (Ps. 72,
18-19).
Învăţătura
astrologilor care afirmă că prin apropierea planetelor şi a zodiacului se dă
tuturor oraşelor şi, separat, fiecărui om binele şi răul este minciună, iar
acest lucru ni-l arată acelaşi dumnezeiesc Prooroc Isaia, prevestind împărăţiei
egiptene pieirea definitivă. Proorocia lui este aceasta: Păstrează pentru tine fermecătoriile tale şi vrăjitoriile cu
care te-ai trudit din tinereţe, poate îţi vor sluji, poate vei insufla temere!
Tu te-ai obosit întrebând pe atâţia sfătuitori! Să iasă la iveală şi să te izbăvească
acei care măsoară cerul şi iscodesc stelele; care în fiecare lună nouă spun
ceea ce se va întâmpla. Iată-i ca pleava pe care o mistuie focul, aşa vor
ajunge ei şi de puterea flăcărilor viaţa lor nu vor putea s-o scape căci nu va
fi jeratic la care să se încălzească, nici
vatră ca să stea dinaintea ei (Isaia 47, 12-14).
Ce altă dovadă poate fi mai convingătoare decât
această mărturie care spune că vicleşugul astrologic este pe deplin mincinos şi
urât de Dumnezeu şi nu îi poate mântui pe cei ce îi dau atenţie, deoarece
iubitorii lui, ca nişte vreascuri, vor arde în focul cel veşnic şi nu vor putea
să îşi izbăvească sufletele din flăcări?
Să nu căutăm în zadar ajutor de la lucruri oarbe,
nesimţitoare şi iraţionale, şi nici înainte- vederea a ceea ce a rânduit
Făcătorul şi Stăpânul tuturor pentru fiecare dintre noi. Acest lucru îi este cu
totul necunoscut şi neştiut oricărei fiinţe create. „Căci cine va cunoaşte
raţiunea
Domnului sau cine va fi sfetnicul Lui?" Nimeni! Şi dacă nimeni nu
cunoaşte viitorul, în afară de Făcătorul tuturor, şi doar dacă El Însuşi îi
descoperă vreunui bărbat sfânt şi cucernic, unui prooroc de-al Lui, atunci de
ce să căutăm, ca nebunii, vrăjitori îndrăciţi şi mincinoşi şi observatori ai
mişcării stelelor şi ai păsărilor?
Nu se cuvine să facem acest lucru, care le este străin
creştinilor ortodocşi ce spun în fiecare zi şi se laudă înaintea lui Dumnezeu: Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu,
Dumnezeul meu. Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac, nici să râdă
de mine vrăjmaşii mei
(Ps. 24, 1). Dacă noi spunem aceasta cu credinţă şi ne rugăm Lui, atunci cum să
alergăm iarăşi cu nădejde sinceră la astrologii cei urâţi de Dumnezeu şi la
diferiţi vrăjitori şi să ne blestemăm fără minte pe noi înşine? Căci,
rugându-ne cu acelaşi psalm, adăugăm: Pentru că toţi cei ce Te aşteaptă pe Tine nu se
vor ruşina; să se ruşineze toţi cei ce fac fărădelegi în deşert. Cine sunt aceştia care fac fărădelegi, dacă nu aceia care se desprind fără minte de credinţa
în Dumnezeu şi de nădejdea în Stăpânul tuturor şi se îndreaptă cu bani, cu
credinţă mare şi cu nădejde către prietenii diavolilor - astrologi şi vrăjitori
- dorind să afle de la ei ceva despre sine?
Chiar dacă toate acestea nu ne-ar fi fost interzise
aspru de Sfânta Scriptură, nici atunci nu ar fi trebuit să le căutăm, ci să îi
dăm ascultare dumnezeiescului Apostol Pavel care ne porunceşte, zicând: Şi nu voiesc ca voi să fiţi părtaşi ai
demonilor. Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi
să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor (1 Cor. 10, 20-21). Iar dacă
el porunceşte să nu mâncăm din jertfele aduse diavolilor pentru că sunt
pângărite, atunci cu atât mai mult ne va interzice să mergem la vrăjitori şi
fermecători, slujitorii diavolilor, acela care a alungat din sclava din Filipi
duhul cel viclean ce îi vrăjise pe elini, şi l-a oprit, deşi el a spus adevărul
despre Apostoli (Fapte 16, 16-18).
Aşa şi noi trebuie, asemenea
dumnezeiescului învăţător, nu numai să nu ne dorim prevestirea a ceea ce
trebuie să se întâmple cu noi, dar să ne şi oprim de la a ne ocupa cu aceasta,
iar pe aceia care nu se îndreaptă, să îi îndepărtăm de împreună-vieţuirea cu
noi ca pe uneltele vicleanului demon şi vase săvârşite spre
pieire. Creştinii ortodocşi trebuie să se îndepărteze cu tot sufletul de aceste
lucruri, iar toată nădejdea lor să o aibă în singurul şi adevăratul Dumnezeu,
Domnul nostru Iisus Hristos, şi să împlinească întotdeauna cu frică de Dumnezeu şi cu credinţă
nestrămutată sfintele Lui porunci şi să spună cu Proorocul: Domnul, Stăpânul meu, este
tăria mea; El face picioarele mele ca ale căprioarelor, pe culmi poartă paşii
mei! - Mai marelui cântăreţilor, cu cântare din harpe (Avac. 3, 19). A Lui este
slava în veci. Amin.
