miercuri, 1 august 2018

...600,...60, si...6...


Sf.Andrei al Cezareii in talcuirea la Apocalipsa zice ca cifra 6 reprezinta lucrarea pacatului. Adica pacatul neascultarii de Dumnezeu. Ceea ce inseamna apostazie. Lepadare de Dumnezeu sau si mai rau...dar mai rau de atat cred ca nu se poate !!! Tot el zice si ca : Iar zecile sutelor arată mărimea răutăţii .

Sf.Antim Ivireanul ne arata cat de rea e neascultarea omului de Dumnezeu in celebrele lui Didahii :

„Şi iată glas din nor zicând: «Acesta iaste Fiiul mieu cel iubit întru carele bine am vrut; pre acesta ascultaţi»."

Mă uit la această dumnezeiască şi înfricoşată înfrumuseţare, când părintele cel fără de ani cu glas viu, de sus, au mărturisit cum că acest înfrumuseţat Iisus iaste Fiiul său cel iubit. Altă învăţătură nu să vede ca să fie dat apostolilor celor ce era de faţă, fără numai aceasta să-l asculte: „Pre dânsul ascultaţi". Nu le-au zis să laude pre Fiiul său, nici să-l slăvească, nici să mărească lucrurile lui, nici să-i propoveduiască numele, nici să se minuneze de învăţătura lui, nici să-ş răpue viaţa lor pentru dânsul, nici să rabde scârbe, necazuri, nevoi şi altele ca aceştia, asemene; ce numai să fie ascultători, să aibă ascultare, să suppue voinţa lor supt voia acestuia unuia singur născut, Fiiului său, carele să înfrumuseţa. „Pre dânsul ascultaţi."

Şi, cercând cu denadinsul, ca să înţeleg pricina, am cunoscut din sfânta Scriptură şi din cea veche şi din cea noao şi de la dumnezeeştii dăscăli cum că această poruncă iaste foarte tainică şi nu să putea să să dea apostolilor alta mai iscusită, mai folositoare şi mai de suflet mântuitoare decât aceasta, adecă decât ascultarea.

Şi pricina iaste că cine are ascultare, acela are împreună şi toate darurile şi toate bunătăţile; acela iaste întreg la minte, acela iaste răbdătoriu, acela iaste smerit, acela iaste blând, acela iaste ertătoriu, acela iaste iubitoriu de streini, cuciarnic, pacinic şi, în scurte cuvinte, acela iaste lăcaşul tuturor bunătăţilor şi vasul tuturor darurilor. Şi cum că iaste adevărul aşa, o dovedeşte dumnezeiasca Evanghelie.

Povesteşte evanghelistul Ioan Botezătoriu la capul cel dintâi cum că, văzând Ioan Botezătoriul pre Hristos mergând cătră dânsul, fiind cu totul plin de bucurie pentru darul ce lua, au început a mărturisi înaintea tuturor şi a zice: „Iată mielul lui Dumnezeu, carele rădică păcatul lumii", la care cuvinte ale lui Ioan stau de să miră dăscălii besericii.

Oare pentru ce fiind atâtea păcate în lume, carele trebuia să se ştiargă de Fiiul lui Dumnezeu, n-au zis: Carele rădică păcatele lumii, ci „păcatul". Şi, iară, zicând „păcatul", nehotărât, care era acel păcat al lumii ce vrea să-l pierză Hristos şi să lase cialialalte?

Dumnezeescul Theofilact( al Vulgariei), tălmăcind acest cuvânt al Evangheliei zice că păcatul lumii iaste neascultătoarea prea care au rădicat-o Domnul de la mijloc, făcându-se pre sine ascultătoriu până la moarte; au numit-o Ioann păcatul lumii, ca când n-ar fi fost alt păcat mai mare în lume decât neascultarea. Şi au zis păcat, iar nu păcate, pentru căci numai întru aceia singură neascultare să cuprinde toate păcatele.

Drept aceia zicând cum că păcatul acela l-au şters Domnul nostru arată cum că au şters împreună toate şi celialalte păcate; şi de vreme ce cu împotriva s-au vindecat împotrivirea, după cum zice Theofilact, adecă neascultarea lumii cu ascultarea lui Hristos, urmează făr’de nici un prepus că precum neascultarea iaste începutul şi rădăcina tuturor păcatelor, aşa şi ascultarea iaste izvorul şi mumă tuturor bunătăţilor. Pentru aceia Dumnezeu Tatăl pre dreptate au dat apostolilor numai această poruncă a ascultării în vremea înfrumuseţării, pentru căci întru dânsa să alcătuesc toate bunătăţile şi toate darurile.

Şi-mi adeverez mai mult cuvântul mărturiia lui Iacov fratele Domnului la al doilea cap, zicând cum că Avraam, când au mers să junghe pre fiiu-său pre Isaac, numeşte jărtva aceia lucruri - Iacov o zice multe-; jărtva era una, iar nu multe. Deci şi lucrul unul era, iar nu multe şi să cuveniia să o zică cu număr de unul, iar nu cu număr de mulţi. Taina iaste aceasta; lucrul acesta al jărtvei lui Avraam era lucrul ascultării şi de vreme ce unde iaste ascultarea acolo sunt adunate toate bunătăţile, acolo sunt toate lucrurile cele bune. Pentru aceia cu cale au zis Iacov cum că Avraam s-au îndreptat din lucruri, iar nu din lucru, pentru căci înaintea lui Dumnezeu i s-au socotit ascultare, nu ca o bunătate ci ca multe bunătăţi, atâta iaste de minunată, atâta-i de aleasă şi dumnezeiască bunătatea ascultării.

Pentru aceia şi Duhul Sfânt, la cartea cea dintâi a împăraţilor, în 15 capete zice: „Mai bună iaste ascultarea decât jărtvele". Mai bine place lui Dumnezeu ascultarea decât jărtvele, pentru căci cine jărtvuiaşte, aduce lui Dumnezeu lucru strein, iar cine-1 ascultă suppune voinţa sa lui Dumnnezeu şi slobozeniia, dintru care ascultare ce altă jărtvă poate să se afle mai plăcută lui Dumnezeu? Şi dumnezeescul Efrem, la cuvântul ce face pentru ascultare zice: O ascultare poate mai mult decât toate bunătăţile.

Şi pentru aceasta vedem, atâta în Scriptura veche, cât şi în cea noao, cum că câţi s-au arătat ascultători lui Dumnezeu, toţ au câştigat şi plată mai aleasă.

Lui Noe i-au poruncit Dumnezeu să facă chivotul şi l-au făcut, fără de a-ş prepune altceva rău în gândul lui, sau deşert.

Lui Avraam i-au poruncit, zicându-i: „Eşi din pământul tău şi din rudeniia ta şi te du în pământul în carele îţ voiu arăta" şi nimic nu s-au îndoit.

Iară lui Avraam, a dooa oară, i-au poruncit să junghe pre fiiu- său, pre Isaac şi nimic nu s-au întristat, ci cu bucurie au priimit porunca.

Lui Isaac, că s-au supus ascultării şi au priimit să jărtvuiască pentru dragoste lui Dumnezeu şi nu s-au temut.

Lui Moisi i-au poruncit să meargă în Eghipet să mântuiască pre norodul lui Israil din robie şi măcar că era făicav la limbă şi vedea şi multe împiedecări, fiind la mijloc împărat tiran şi crud la inimă, iar nu s-au îngrijit.

Lui Petru i-au poruncit Hristos să umble pre ape şi vedea că iaste lucru cu nevoe şi cu neputinţă, iară n-au eşit din poruncă. Pavel, mergând pre cale şi căzând jos de pre cal de frica videniei ce au văzut, au zis: „Doamne, ce porunceşti să fac?" şi ce i-au zis glasul au ascultat, neîndoindu-se.

Şi pentru aceia, aceştia toţi s-au cinstit, s-au lăudat şi s-au mărit înaintea lui Dumnezeu şi au luat dar pentru ascultarea lor; că Noe s-au arătat mânuitor lumii; Avraam s-au făcut părinte a multe neamuri; Isaac s-au făcut fiiu blagosloveniei şi închipuirile lui Hristos; Moisi, căpetenie lui Israil şi iubit lui Dumnezeu; Petru s-au făcut verhovnic apostolilor, căruia i s-au încredinţat şi chieile împărăţiei ceriului şi Pavel, dascal limbilor, vas ales şi văzătoriu cereştilor bunătăţi.

Şi nu numai aceştea, ci toţi câţi s-au suppus ascultării lui Dumnezeu şi mai nainte de lege şi după lege, s-au făcut fii darului şi să bucură cu îngerii întru împărăţiia ceriului.

Acuma, dară, o poruncă folositoare ca aceasta şi mântuitoare iaste, cineva din noi să o păzească? Noi, toată zioa şi la rugăciuni şi la împreunări şi la vorbe şi la fieştece lucru al nostru, chiemăm pre Dumnezeu şi-l numim Domn. Şi de-1 numim Domn şi stăpân, unde ne iaste suppunerea ce arătăm, ca nişte slugi la domnul nostru? Sluga face voia domnului său, dară noi care voe facem, acestui domn al nostru? Care din poruncile lui păzim? Care dragoste avem cătră dânsul şi ce cinste îi facem? O zice însuş Dumnezeu, prin rostul Malahiei, la capul cel dintâi: „Şi de sunt eu Domnul, unde iaste frica mea? Cine iaste din voi, să se teamă de mine, să mă cinstească, să se ruşineze de mine? „Nu iaste, până la unul-zice David la Psalm 3 — toţ s-au abătut împreună, netrebnici, s-au făcut; nu iaste cel ce face bunătate, nu iaste până la unul."

      Drept aceia nu iaste minune de nu ne ascultă nici pre noi fiii noştri, nici ni să suppun slugile şi patemile noastre, carele în toate zilele oştesc asupra sufletului; iaste aceasta dreaptă judecată a lui Dumnezeu.

Pana aici Sf.Antim Ivireanu.

Si parintele Mina Dobzeu pune punctul pe Y !!! si face o afirmatie frumoasa :

Numarul de “666” are un înteles simbolic, sase repetat de trei ori reprezinta o afirmare definitiva, statornica si neschimbabila a puterii ratiunii (a raului), cum întreitul “Amin” din crestinism înseamna: asa sa fie pentru totdeauna.