Aşa cum trupul acesta stricăcios al nostru este lovit
de multe şi diferite boli, de unele din pricina împărţirii nepotrivite şi
neuniforme a elementelor care intră în compunerea trupului nostru, iar de
altele din deosebita grijă dumnezeiască pentru a ne aduce la cunoaşterea şi
îndreptarea greşelilor noastre, tot aşa şi sufletele noastre sunt lovite
deseori de necazuri diferite şi de greutăţi. Însă acest lucru nu se întâmplă
datorită unui noroc nebun sau datorită mişcării şi unirii stelelor
răufăcătoare, aşa cum spun aiurea nebunii de astrologi care îi amăgesc pe
oameni şi care cugetă şi scriu împotriva tuturor scripturilor insuflate de
Dumnezeu, ci se întâmplă astfel ori datorită invidiei şi urii demonilor vicleni
şi a oamenilor înrăiţi, ori datorită îngăduinţei dumnezeieşti a Făcătorului şi
Stăpânului tuturor din pricina unor păcate grele şi neîndreptate ale noastre,
în care noi cădem din marea noastră nebunie, încălcând poruncile Lui
mântuitoare. Şi acest lucru reiese din ceea ce spune dumnezeiasca Scriptură,
referindu-se la unii oameni care trăiau nedrept şi nelegiuit: într-adevăr pe drumuri viclene i-ai pus pe ei şi
i-ai doborât când se înălţau. Cât de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au
pierit din pricina nelegiuirii lor. Ca visul celui ce se deşteaptă, Doamne, în
cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai făcut (Ps. 72, 18-20).
Iată, Scriptura ne-a arătat clar pricina nimicirii şi
a pieirii unora, zicând: pe
drumuri viclene i-ai pus pe ei, adică i-au lovit necazurile şi răutăţile. Şi puţin
mai departe spune: s-au stins,
au pierit din pricina nelegiuirii lor, iar nu din pricina învârtirii unor stele răufăcătoare
sau din pricina roţii norocului, născocită de necredinţa caldeilor. Şi iarăşi
spune în alt loc: Domnul este
în locaşul cel sfânt al Său, Domnul în cer are scaunul Său. Ochii Lui spre
sărac privesc, genele Lui cercetează pe fiii oamenilor. Domnul cercetează pe
cel drept şi pe cel necredincios; iar pe cel ce iubeşte nedreptatea îl urăşte
sufletul Său.
Apoi adaugă: Va ploua peste
păcătoşi laţuri, foc şi pucioasă; iar suflare de vifor este partea paharului
lor, adică
supărarea şi mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu împotriva lor. Dar de ce sunt
îngăduite toate acestea împotriva lor? Pentru că: drept este Domnul şi dreptatea a iubit şi faţa
Lui spre cel drept priveşte (Ps. 10, 4-7), iar paharul este în mâna Domnului, plin cu vin curat
bine- mirositor
(Ps. 74, 9), adică paharul furiei puternice şi al mâniei drepte a lui Dumnezeu,
care se ridică împotriva celor ce fac fărădelegi pe pământ, iar nu înfăţişarea
norocului sub forma unei femei în vârstă, care, cu o roată, pe unii îi ridică
la înălţimea slavei pământeşti, iar pe alţii îi umileşte şi îi duce în cea mai
cumplită ruşine. Scriptura spune clar: Domnul sărăceşte pe om şi tot El îl îmbogăţeşte;
El smereşte şi El înalţă. El ridică pe cel sărac din pulbere şi din gunoi pe
cel lipsit, punându-i în rând cu cei puternici şi dându-le scaunul măririi,
căci ale Domnului sunt temeliile pământului şi El întemeiază lumea pe ele (1 Regi 2, 7); nu norocul şi
cercul latinilor răucredincioşi şi al nemţilor preamândri!
Toate aceste vorbe şi
învăţături deşarte le-au luat de la elinii, egiptenii şi arabii necredincioşi
şi, din pricina lor, s-au înrădăcinat în ideile lor răucredincioase. De aceea
nu trebuie nicidecum să îi luăm în seamă, deoarece cugetă împotriva tuturor Scripturilor
insuflate de Dumnezeu. Dimpotrivă, dacă vrem să fim binecredincioşi şi să Îl
avem pe Cel de Sus Ocrotitorul, Înaintestătătorul şi Apărătorul nostru în
necazurile noastre, atunci cu deplină dreptate să îi dispreţuim şi să ne
îndepărtăm complet de ei. Însă
despre aceasta am spus
destul aici.
Aşa cum în suferinţele şi bolile trupeşti aşteptăm
mângâiere şi ajutor numai de la doctorii pe care îi căutăm cu sârguinţă şi îi
răsplătim cu dărnicie, dorind ca prin intermediul lor să
dobândim sănătatea, aşa şi în necazurile şi neplăcerile sufleteşti, una să ne fie chemarea puternică, una să ne fie mântuirea şi apărarea - Cel de Sus, Însuşi Judecătorul cel drept şi înfricoşător Care, prin judecăţile Lui nepătrunse, îngăduie asupra noastră toate necazurile şi greutăţile din pricina mulţimii fărădelegilor noastre atunci când trăim nedrept şi nelegiuit, când ne urâm unul pe altul, când ne asuprim unul pe altul şi când clevetim şi minţim unul împotriva altuia. Căci, lepădând frica de Dumnezeu şi nimicind în inimile noastre ceea ce înseamnă împlinirea legii, adică iubirea către aproapele, noi, asemenea fiarelor sălbatice, ne ridicăm unul împotriva altuia, fiecare dorind să îi aibă pe toţi la picioarele lui, fără să înţeleagă, în marea lui nebunie, că pe cât se sileşte cineva să se ridice la înălţimea slavei deşarte, pe atât mai mult este supus căderii. Căci Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă. Iar dacă Însuşi Dumnezeu le stă împotrivă, atunci cine va fi în stare să le dea ajutor?
dobândim sănătatea, aşa şi în necazurile şi neplăcerile sufleteşti, una să ne fie chemarea puternică, una să ne fie mântuirea şi apărarea - Cel de Sus, Însuşi Judecătorul cel drept şi înfricoşător Care, prin judecăţile Lui nepătrunse, îngăduie asupra noastră toate necazurile şi greutăţile din pricina mulţimii fărădelegilor noastre atunci când trăim nedrept şi nelegiuit, când ne urâm unul pe altul, când ne asuprim unul pe altul şi când clevetim şi minţim unul împotriva altuia. Căci, lepădând frica de Dumnezeu şi nimicind în inimile noastre ceea ce înseamnă împlinirea legii, adică iubirea către aproapele, noi, asemenea fiarelor sălbatice, ne ridicăm unul împotriva altuia, fiecare dorind să îi aibă pe toţi la picioarele lui, fără să înţeleagă, în marea lui nebunie, că pe cât se sileşte cineva să se ridice la înălţimea slavei deşarte, pe atât mai mult este supus căderii. Căci Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă. Iar dacă Însuşi Dumnezeu le stă împotrivă, atunci cine va fi în stare să le dea ajutor?
Îngăduindu-ne să săvârşim atâtea fărădelegi grele
înaintea sfintelor priviri ale Atotţiitorului, noi nu trebuie să ne mirăm şi să
ne tulburăm din pricina nenumăratelor necazuri care ne lovesc. Căci nu în zadar
a vorbit dumnezeiescul Prooroc şi Împărat despre unii care făceau fărădelegi: Auzi-va Dumnezeu şi-i va smeri pe ei, Cel ce
este mai înainte de veci. Că nu este în ei îndreptare, adică izbăvire. Şi de ce?
Pentru că nu s-au temut de
Dumnezeu. întins-au mâinile împotriva aliaţilor lor, întinat-au legământul Lui (Ps. 54, 21-22-23), adică au încălcat
sfintele
Lui porunci, apucatu-m-au ca
un leu gata de pradă, ca un pui de leu ce locuieşte în ascunzişuri (Ps. 16, 12); Deşertăciuni a grăit fiecare către aproapele
său, buze viclene în inimă şi în inimă rele au grăit. De aceea pierde-va Domnul toate buzele cele viclene şi
limba cea plină de mândrie (Ps. 11, 2-3). Căci ei îl lipsesc de dreptate pe cel drept, adică pe cel vrednic de
miluire îl osândesc, iar pe cel ticălos îl îndreptăţesc pentru mită (Isaia 5, 23). Din pricina tuturor acestora, vorbind cu
cuvintele Apostolului, vine
mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării (Col. 3, 6), căci Dumnezeu este cel ce dă răsplată pentru toate aceste fapte,
spune dumnezeiescul Pavel.
Ceva asemănător şi mai rău decât acestea, şi-au
îngăduit în trecut, mult timp, împăraţii şi domnitorii Ierusalimului şi ai
Samariei. Pentru aceasta, Dumnezeu, ridicându-Se împotriva lor, a dus zece
seminţii israelite în robia ninivitenilor şi a nimicit ţara lor, iar celelalte
două seminţii, care alcătuiau împărăţia iudeilor, le-a dus în robia lui
Nabucodonosor, împăratul Babilonului, şi a distrus ţara lor.
Mai târziu, acelaşi lucru s-a întâmplat şi în
împărăţia noastră grecească, de asemenea şi la bulgari şi la sârbi, pentru care
nu demult ne-a făcut şi pe noi robi, îngăduind asupra noastră, prin dreapta Lui
judecată, sceptrul şi sabia necredincioşilor ismaeliteni. Şi dreaptă este
judecata Ta, Stăpâne Dumnezeule! Tu Însuţi ne-ai înştiinţat dinainte şi ne-ai
prevenit prin dumnezeiescul Tău Prooroc Isaia, spunând clar aşa: De veţi vrea şi de Mă veţi asculta, bunătăţile
pământului veţi mânca; iar de nu veţi vrea şi nu Mă veţi asculta, atunci sabia
vă va mânca, adică
năvălirea celor de alt neam, şi ostaşii vă vor nimici datorită mâniei Mele
drepte asupra voastră. Apoi adaugă, zicând: căci gura Domnului grăieşte, adică nu se poate ca acestea
să nu se împlinească (Isaia 1, 19-20).
Pe cât de multe sunt faptele bune şi îndreptările
plăcute lui Dumnezeu, care ne apropie de Stăpânul şi Dumnezeul nostru şi
datorită cărora El ne priveşte cu ochi milostiv şi ne păzeşte ca pe lumina
ochilor de toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi şi ne preamăreşte atât aici,
cât şi în veacul viitor, pe atât de multe sunt şi patimile cele mari şi
fărădelegile, care ne lipsesc de grija dumnezeiască, de ajutorul şi apărarea
Lui şi ne duc în nenumărate necazuri şi boli şi în diferite neplăceri. Iar
când, din pricina mulţimii păcatelor noastre, pierdem ajutorul lui Dumnezeu,
atunci, ca urmare, capătă putere asupra noastră demonii cei vicleni care luptă
neîncetat împotriva
noastră în chip nevăzut şi care îşi spun unul altuia: Dumnezeu l-a părăsit pe el, urmăriţi-l şi-l
prindeţi pe el, că nu este cel ce izbăveşte (Ps. 70, 12).
Din aceste scurte cugetări, noi putem să cunoaştem cu
siguranţă acea duşmănie pe care ei o au împotriva noastră, a nebunilor. Căci
vrăjmaşul nostru, diavolul, după cuvintele marelui Apostol Petru, rage ca un leu, căutând întotdeauna pe cine să înghită. Să înţelegem, de
asemenea, şi neputinţa lui. Căci atât timp cât noi ne apropiem prin fapte bune de Dumnezeu şi suntem păziţi de El, ei nu au nici o putere asupra noastră şi nu ne pot face rău, nici nu ne pot îndemna întotdeauna la rău, ci se îndepărtează, ticăloşii, neputând să ne oblige să facem rău. Fiind de la început înzestraţi de Creatorul cu voinţă liberă, noi suntem stăpâni pe faptele noastre, atât pe cele bune cât şi pe cele rele şi nimeni nu are putere asupra noastră, în afara Celui Care ne-a creat: nici Îngerii, nici demonii, nici stelele, nici zodiacul, nici planetele, nici roata norocului cea născocită de diavoli.
asemenea, şi neputinţa lui. Căci atât timp cât noi ne apropiem prin fapte bune de Dumnezeu şi suntem păziţi de El, ei nu au nici o putere asupra noastră şi nu ne pot face rău, nici nu ne pot îndemna întotdeauna la rău, ci se îndepărtează, ticăloşii, neputând să ne oblige să facem rău. Fiind de la început înzestraţi de Creatorul cu voinţă liberă, noi suntem stăpâni pe faptele noastre, atât pe cele bune cât şi pe cele rele şi nimeni nu are putere asupra noastră, în afara Celui Care ne-a creat: nici Îngerii, nici demonii, nici stelele, nici zodiacul, nici planetele, nici roata norocului cea născocită de diavoli.
Să nu ne lăsăm fără minte în seama vicleşugului
latinilor şi nemţilor mândri care învaţă şi propovăduiesc aceste lucruri. Noi
înşine suntem pricina necazurilor şi greutăţilor noastre care ne lovesc, pentru
că încălcăm poruncile mântuitoare ale Celui Care ne-a creat. Să ne convingă
potopul de apă din trecut şi nimicirea cu foc de mai târziu a Sodomei şi
Gomorei care au fost săvârşite de mânia lui Dumnezeu din pricina feluritelor
fapte rele şi ticăloase ale oamenilor de atunci. Să urâm viaţa lor desfrânată
şi multele lor fărădelegi; să iubim buna îndreptare în Domnul a ninivitenilor
şi să rămânem în ea până la sfârşit.
Dacă, prin judecăţile nepătrunse ale lui Dumnezeu,
cădem în unele nenorociri şi în necazuri neaşteptate, atunci să nu ne descurajăm,
să deznădăjduim sau să ne întristăm fără de măsură. Ci să ne aducem aminte
de dumnezeiescul Iacov, fratele Domnului, care spune: Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când
cădeţi în felurite ispite (Iac. 1, 2), prin care dreptul Judecător fie ne pedepseşte aici,
pentru păcatele noastre, fie ne previne pentru viitor cu privire la acele
păcate în care ar urma să cădem.
Să nu ne întristăm fără măsură şi să ne descurajăm în
timpul necazurilor, ci să stăm cu bărbăţie, ca nişte adevăraţi credincioşi creştini,
având nădejdea că, prin necazurile îngăduite asupra noastră, vom dobândi
mântuirea, pomenindu-l pe cel ce spune: Căci Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte şi
ca un părinte pedepseşte pe feciorul care îi este drag (Pilde 3, 12). Şi în alt loc se spune: Fericit este omul pe care îl vei certa, Doamne,
şi din legea Ta îl vei învăţa pe el (Ps. 93, 12). Şi iarăşi: Certând m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a
dat. Dreapta Domnului m-a înălţat, dreapta Domnului a făcut putere. Nu voi
muri, ci voi fi viu şi voi povesti lucrurile Domnului. Tăria mea şi lauda mea
este Domnul şi mi-a fost mie spre izbăvire (Ps. 117, 18; 16; 17; 14). Cu acestea şi cu altele
asemenea lor, să ne mângâiem şi să ne întărim sufletul cu bărbăţia,
învăluindu-ne în credinţa şi nădejdea în Hristos, asemeni Mucenicilor, cu toată
răbdarea şi statornicia şi recunoştinţa din tot sufletul.
Este bine ca în aceste cazuri să ne amintim de tăria
firii regelui Manase care, fiind prăbuşit din înălţimea tronului împărătesc în
cea mai mare umilinţă şi suferinţă, fiind închis de împăratul asirian într-un
butoi de aramă şi primind în fiecare zi o bucată de pâine mucegăită şi puţină
apă, nu s-a descurajat şi nu a deznădăjduit cu privire la mântuirea lui, ci s-a
întărit cu gândul cel puternic la mântuire. Aducându-şi aminte de nenumăratele
sale ticăloşii, prin care L-a necinstit pe Cel de Sus, templul Lui şi legile
părinţilor săi, el a mărturisit că este vinovat de mare necredinţă. De aceea, a
făcut multă pocăinţă, a vărsat un izvor de lacrimi fierbinţi şi o mulţime de
suspine negrăite, plângând din adâncul inimii. Astfel, a putut să Îl înduplece
asupra sa pe Dumnezeul şi Stăpânul cel milostiv şi iubitor de oameni, grabnic
spre apărarea şi mântuirea tuturor celor ce Îl cheamă prin pocăinţă sinceră şi
nefăţarnică şi Care, prin dumnezeiescul Său Prooroc, ne-a făgăduit şi ne-a
poruncit părinteşte:
Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă şi împlineşte Celui Preaînalt
făgăduinţele tale. Şi Mă cheamă pe Mine în ziua necazului şi te voi izbăvi şi
Mă vei preaslăvi
(Ps. 49, 15-16).
Fiind prigoniţi şi supuşi necazurilor puternice, să ne
amintim de îndelunga răbdare şi diferitele suferinţe ale acelui tânăr bun şi
iubit de Dumnezeu - mă refer la blândul David - şi de felul în care el, fiind
atâţia ani prigonit, fără să aibă vreo vină, de nedreptul Saul şi pribegind
prin pustiuri şi munţi şi ascunzându-se în peşteri, niciodată nu s-a lepădat de
nădejdea în Dumnezeu, de credinţa şi de dragostea faţă de El, ci s-a întărit
prin toate mijloacele, zicând: Iubite-voi, Doamne, vârtutea mea. Domnul este
întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu, Dumnezeul meu, ajutorul meu
şi voi nădăjdui spre Dânsul, apărătorul meu şi puterea
mântuirii mele şi sprijinitorul meu (Ps. 17, 1-2-3). Şi iarăşi: Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa? (Ps. 26, 1-2) Şi iarăşi: în Domnul am nădăjduit. Cum veţi zice sufletului meu: Mutate în munţi, ca o pasăre? (Ps. 10, 1) Şi iarăşi: Cuprinsu-m-au durerile morţii, primejdiile iadului m-au găsit; necaz şi durere am aflat şi numele Domnului am chemat: O, Doamne, izbăveşte sufletul meu! (Ps. 114, 3-4) Şi iarăşi: în necaz am chemat pe Domnul şi m-a auzit şi m-a scos întru desfătare. Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul (Ps. 117, 5-6).
mântuirii mele şi sprijinitorul meu (Ps. 17, 1-2-3). Şi iarăşi: Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa? (Ps. 26, 1-2) Şi iarăşi: în Domnul am nădăjduit. Cum veţi zice sufletului meu: Mutate în munţi, ca o pasăre? (Ps. 10, 1) Şi iarăşi: Cuprinsu-m-au durerile morţii, primejdiile iadului m-au găsit; necaz şi durere am aflat şi numele Domnului am chemat: O, Doamne, izbăveşte sufletul meu! (Ps. 114, 3-4) Şi iarăşi: în necaz am chemat pe Domnul şi m-a auzit şi m-a scos întru desfătare. Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul (Ps. 117, 5-6).
Aceasta este nădejdea lui de căpetenie: Dumnezeu. Cu
ea s-a mângâiat atunci şi ne mângâie şi acum pe noi şi ne întăreşte în răbdarea
necazurilor, căci şi el, ca un om, s-a tulburat uneori în timpul necazurilor puternice,
însă cu nădejdea s-a mângâiat şi s-a întărit în chip minunat, zicând: Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru
ce mă tulburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El; mântuirea feţei
mele este Dumnezeul meu (Ps. 41, 6-7).
Această mângâiere mântuitoare să ne-o însuşim şi noi
deseori, dimpreună cu marea credinţă şi nădejdea în Dumnezeu. Când vom face
acestea, va străluci şi asupra noastră lumina cea de sus a harului dumnezeiesc
şi a ajutorului lui Dumnezeu. Căci dumnezeiasca Scriptură spune: Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe
El, de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr. Voia celor ce se tem de El o va
face şi rugăciunea lor o va auzi şi-i va mântui pe dânşii (Ps. 144, 18-19).
Învăţând lămurit, din puţinele
cuvinte insuflate de Dumnezeu, că necazurile şi greutăţile sunt îngăduite
asupra noastră - fie din pricina mulţimii greşelilor pe care ni le-am îngăduit
înainte, fie pentru curmarea păcatelor viitoare, asupra cărora avem putere - să
încetăm să Îl mâniem pe Cel de Sus prin neascultarea şi încălcarea poruncilor
Lui dumnezeieşti. Să iubim toată virtutea, dreptatea obiceiurilor şi
milosteniile către săraci, având întotdeauna inimile noastre îndreptate spre
cer, de unde Îl şi aşteptăm pe Mântuitorul şi Domnul nostru Iisus Hristos, ale
Căruia sunt slava şi puterea în vecii vecilor. Amin.
