Înfruntarea jidovilor de Neofit Cavsocalvitiu 1803 Partea intai

Înfruntarea jidovilor

de Neofit Cavsocalvitiu 1803

9

Prefaţa traducătorului

9

Din întâmplare mi-a căzut în mână această lucrare scrisă cu slove chirilice la 1803, de călugărul Neofit Cavsocalviţiu, fost popă jidovesc - rabin - până la vârsta de 38 de ani, când s-a creştinat.

Mai mult impresionat de vechimea ei -133 de ani - şi a titlului foarte sugestiv "Înfruntarea jidovilor", m-am hotărât s-o cercetez, fiind vorba de ovrei, "iubiţii" noştri jidovi de astăzi, pe care, acum bucurându-se de toate drepturile civile şi politice şi aşezaţi temeinic, în număr covârşitor de peste două milioane, pe umerii sărmanilor noştri români, pe zi ce trece îi simţim tot mai apăsători .

Trebuie să mărturisesc, că această carte scrisă într-o vreme când nici vorbă nu putea fi de antisemitism în ţara noastră, deoarece odinioară jidovii lipseau aproape cu totul şi numai la 1839, în timpul domnitorului moldovean de tristă memorie Mihail Sturza, îşi fac apariţia în număr mai mare - trebuie să mărturisesc, zic, că citind conţinutul acestei cărţi, am rămas profund impresionat; şi se va putea oricine convinge cercetând-o, fie creştin, fie jidov chiar, că aici este un adevărat izvor dătător de viaţă un balsam întăritor spiritual, o nepreţuită comoară sufletească, ce n-ar trebui să lipsească din casa nici unui creştin, nici unui om dornic de a cunoaşte adevărul cel adevărat, spre a-i servi lui drept îndrumar şi călăuză în viaţă.

Este o carte sfântă pentru noi, creştinii, o carte care trebuie să ne rămână veşnic în memorie, şi atât tinerii cât şi bătrânii s-o cunoască şi s-o înveţe pe de rost, din scoarţă în scoarţă, de ea depinzând însăşi existenţa noastră ca români şi creştini, mai ales în vremea de astăzi când ne găsim pe muchea prăpastiei şi o dezorientare completă şi neîncredere în ziua de mâine, au pus stăpânire pe fiinţa noastră.

Bombardaţi zilnic de o presă aproape în întregime jidovească, o presă de intrigă, şantaj şi scandal, o presă de zăpăcire, iar nu de luminare a opiniei publice, şi înregimentaţi în felurite partide politice care se duşmănesc, noi creştinii ne consumăm întreaga noastră energie şi vlagă în lupte sterile, în lupte zadarnice, pe chestiuni mărunte de ambiţii personale şi interese de partid. Interesele generale de masă, interesele primordiale de neam au rămas numai mijloace de ademenire a naivilor, dar nicidecum un scop bine determinat, un obiectiv care trebuie ajuns.

În modul acesta duşmanul nostru real, duşmanul nostru ireductibil rămânea neidentificat şi piedicile pe care el ni le punea sistematic în calea progresului şi dezvoltării noastre rămâneau neobservate, ignorate; sau dacă instinctiv le bănuiam, nu puteam găsi calea cea dreaptă, drumul spre liman, spre a ieşi din impas, din încurcătură. Şi atunci răul a prins rădăcini şi mai adânci şi soarele izbăvitor în loc să ne lumineze, s-a ascuns în nori şi mai groşi.

Citind această carte în mod temeinic, cu răbdare şi concentrare - deoarece nu i s-a alterat nimic din stilul ei oarecum arhaic şi din ortografia ei prea puţin prezentă - cititorul va putea aprecia nemăsurata valoare a acestei lucrări.

Nu am schimbat nimic din conţinutul acestei cărţi faţă de original si din consideraţia că lucrurile sfinte nu trebuie atinse în fiinţa lor. Şi dacă totuşi s-ar mai ivi cineva care să declare această scriere apocrifa, îl invităm la Academia Română, să consulte în întregime originalul, care se găseşte înregistrat la No. 662, la secţiunea de "cărţi vechi şi manuscrise".

Neofit n-a fost un rabin de rând; Neofit a fost un savant teolog adânc cunoscător al Talmudului, adânc cunoscător al Vechiului şi Noului Testament, în contact permanent cu jidovii; până la vârsta de 38 ani - când s-a creştinat - Neofit a avut tot timpul necesar de studiu, spre a-şi da seama de locul unde este adevărul şi calea cea dreaptă pe care trebuie să meargă mai departe.

Profesor de limba greacă la călugării de la Sfântul Munte, el vine apoi în Moldova, unde

îşi însuşeşte limba română şi scrie această carte, socotind acest fapt ca o datorie de conştiinţă.

Nu i se poate arunca învinuirea că ar fi scris din răutate, că Neofit nu era capabil de aşa ceva. El mărturiseşte cu profundă durere în suflet: "pentru a face această lucrare, am vărsat mai multe lacrimi decât cerneală".

Iar jidovii, citind această operă vor înţelege că dacă antisemitismul se naşte în locurile pe unde ei se cuibăresc, acest fapt nu este o enigmă, un mister, ci, din contră, ceva foarte firesc: jidovul singur poartă cu el antisemitismul, după cum râia naşte scărpinătura. Şi după cum scărpinătura nu dispare decât prin vindecarea râiei, tot aşa şi antisemitismul nu va putea dispărea decât o dată cu alungarea jidovilor, sau prin sucombarea poporului la sânul căruia s-au încuibat.

Acest fapt să nu se creadă că este o floricică de stil, ci un principiu riguros ştiinţific, o dogmă a ştiinţei sintetizată în cuvintele latine: sublata causa tolitur efectus, adică numai suprimând cauza dispare efectul.

Unde am putea goni pe ovrei din mijlocul nostru, pentru a vindeca boala noastră socială de care suferim şi pe care am putea-o numi iudeopatie, acest lucru se va vedea; în tot cazul într-un loc îndepărtat de pe scoarţa globului, cum ar fi de exemplu insula Madagascar, deja propusă de Franţa, sau Uganda din Africa Centrală, propusă de englezi, sau o regiune din Canada, Australia, etc. Printr-o uniune internaţională antisemită se va putea ajunge la o astfel de hotărâre, întrucât Palestina nu poate primi nici un milion de jidovi, şi ei toţi sunt peste 18 milioane.

Că ar vrea ovreii să primească această soluţie ori n-ar vrea, aceasta un interesează, atunci când este în joc însăşi existenţa popoarelor creştine şi a creştinismului.

Trebuie să se ştie că ursul nu joacă de voie; şi lui Napoleon Bonaparte, (de care tremura toată lumea, când a venit sorocul, i s-a fixat domiciliul forţat în insula Sfânta Elena, în largul Oceanului Atlantic, şi acolo a rămas până la moarte. Pentru ce nu s-ar proceda şi cu jidovii la fel, pentru liniştea şi pacea lumii creştine?

Întotdeauna când vrei să stârpeşti un rău definitiv trebuie aduse soluţii nulicale. Crâmpeiele de soluţii pot să amelioreze, dar nu pot să vindece: oricât ai arde un cancer cu fierul roşu, nu vei salva bolnavul decât numai prin puterea cuţitului operator; oricât vei flitui şi vei curăţa mobila, nu vei scăpa de ploşniţe decât printr-o sulfurizare sistematică, o deparazitare radicală. Tot asemenea şi viaţa creştină şi liniştea neamului nostru nu se vor restabili decât prin eliminarea ovreilor; o eliminare sistematică tematică, raţională, în mod continuu şi permanent, până nu va mai rămâne nici o lindină, nici un picior de jidov .

Că ei sunt astăzi puternicii zilei aproape pe întreg globul prin influenţa banului pe care îl deţin şi prin formidabila organizare francmasonică care a prins în mrejele ei pe aproape toţi guvernanţii şi potentaţii actuali ai ţărilor creştine? Va trece şi aceasta cum au trecut atâtea nevoi, mai ales că ruptura s-a şi făcut prin naţional-socialismul german în frunte cu Hitler!

Nu trebuie să se uite faptul că întotdeauna forţa morală a ieşit biruitoare, şi însuşi Mântuitorul a spus: "Crede, şi te vei mântui" sau "De ai avea credinţă, ai clinti şi munţii".

Se impune deci să avem credinţă în izbândă, dar o credinţă nestrămutată, o credinţă vie şi hotărâtă, şi atunci nimeni nu ne va putea sta împotrivă.

Aceia din noi care ne dăm seama mai cu uşurinţă de marea primejdie ce ne paşte, trebuie să ne transformăm în adevăraţi apostoli şi să deschidem ochii fraţilor noştri mai puţin înţelegători şi mai îndărătnici spre a-i readuce la viaţă. Fiecare trebuie să ne zbatem după puterea pe care o avem, dintr-un adânc sentiment instinctiv al datoriei, în mod permanent, fără odihna şi cu perseverenţă. Puterea diavolului: jidovii, "adunarea satanii" cum îi numeşte Neofit, sunt în luptă încordată cu Dumnezeu, cu noi creştinii; este o luptă pe viaţă şi pe moarte, începută cu mult în urmă şi al cărei Mare Cartier General s-a stabilit în vecina noastră Rusie, complet subjugată şi îngenuncheată în
ultimul timp, unde viaţa creştină a fost complet înmormântată.

Singura tactică de bătaie care ne mai poate salva, nu poate fi alta decât strânsa legătură creştină, cea mai deplina frăţie, solidaritate şi unitate de luptă creştină contra jidovilor, această avangardă şi executantă a lui Satan, a anticristului. Se impune izolarea imediată a ovreilor, cu ruperea oricăror legături cu ei. Un boicot general se impune, permanent şi cu încăpăţânare. Trebuie să-i tratăm ca pe nişte ciumaţi, să le arătăm tot dispreţul şi hotărârea noastră de a trăi, de a nu ne da învinşi ca nişte laşi şi nemernici, ci, după cum de două mii de ani am rămas neclintiţi pe aceste meleaguri ale Daciei Traiane, şi de azi înainte vom şti să ne afirmăm fiinţa noastră etnică, fiinţa creştină. Neînţelegerile dintre noi să le privim ca mici incidente trecătoare, incapabile să ne ţină dezbinaţi, că toţi avem aceleaşi interese de apărat.

Cine în inimă şovăieşte, dacă un pic din sângele său mai este creştin, citind această carte înviorătoare a sufletului şi dătătoare de viaţă, îşi va recăpăta încrederea în viitor, în deplina izbândă. Să se gândească fiecare la cuvintele Domnului pe care i le-a spus lui Petru, pe când amândoi umblau pe lacul Ghenisareth şi Petru ţipa că se îneacă: "Dă din mâini Petre, că nu te îneci", şi să pornească la lupta de retrezire creştină şi dezrobire a neamului, cu completă încredere şi neînduplecare. Să fie convins că forţa sufletească este nemărginită, nemăsurată şi de neînvins; iar dintr-o zdrobire morală şi lipsă de credinţă, nu poate ieşi o izbândă, ci o înfrângere! Să se mai gândească iarăşi că nu poate servi în acelaşi timp la doi stăpâni: "Şi lui Dumnezeu şi luiMamona"; iar cine serveşte pe jidovi nu poate servi şi pe creştini, aceasta fiind o imposibilitate morală. Să se mai gândească iarăşi la ce a spus Iisus: "Cine nu este cu mine, este împotriva mea", adică cine este cot la cot cu jidovii, nu poate fi alături şi de creştini!

Mai ales în chestiunea politică, de care mai mult depinde salvarea şi existenţa noastră, fiecare cititor trebuie să-şi deschidă bine ochii. Se impune o revizuire a conştiinţei fiecăruia şi o cercetare obiectivă a situaţiei: Până la 1923, când s-a suprimat articolul 7 din Constituţie, ovreii nu aveau drepturi civile şi politice, erau străini. Astfel fiind cazul, toate partidele politice existente la acea dată erau creştine şi prima grijă pe care o aveau ele era să îngrijească de creştini. Prin suprimarea art. 7 şi primirea în masă a jidovilor în rândul românilor, se produce un fenomen de o importanţă extraordinară pentru viitorul nostru: jidovii posedau avuţii mari, strânse de pe spinarea noastră şi mai veneau şi cu un aport de câteva sute de mii de voturi care din punct de vedere electoral nu puteau fi neglijate. Atunci toate partidele politice au început o întrecere între ele, care mai de care să atragă în rândurile lor pe aceşti proaspeţi cetăţeni care mai aveau şi pungile pline. Prin acest fapt, faţa tuturor grupărilor noastre politice dornice de putere îşi modifică componenţa şi din partide creştine se transformă în partide jidano-creştine. Marele public, atât ţăranii cât şi târgoveţii, nu pot să-şi dea seama de excepţionala importanţă a acestei schimbări şi, în buna lor credinţă, ei îşi continuă fiecare drumul politic pe care l-au apucat, sau acela care, potrivit firmei, pare mai ademenitor, mai promiţător şi mai potrivit scopului de a realiza fericirea neamului. Dar contrar tuturor aşteptărilor, încet, încet se observă o schimbare în atitudinea, moravurile şi noile directive ale partidelor politice; era şi natural: jidovii, pe lângă voturi, pun la bătaie enorme sume de bani pentru care, după obiceiul lor, al cametei, trebuiau să capete cele mai mari avantaje. Şi cum "banul este ochiul dracului", fiindcă creştinii, deşi formau majoritatea numerică, erau săraci, se înţelege că influenţa şi conducerea politică trece de fapt în mâinile iudaice, iar grupările politice şi guvernele devin nişte păpuşi în mâinile fiilor satanei, păpuşi care trebuie să joace şi să se mişte după cum sforile erau trase şi mânuite de ovrei, influenţa masei creştine rămânând aproape nulă. Treptat, treptat cinstea înnăscută şi tradiţională a românului începe să se clatine: falimente, contrabandă, lovituri în stil mare, se succed unele după altele, fără nici o sancţiune, fără nici o măsură de stăvilire. Afaceri de miliarde se pun la cale şi se execută, dând naştere la scandaluri publice, dar totul se muşamalizează . Traficul de influentă, cointeresări şi comisioane, devin ceva foarte obişnuit, la ordinea zilei, şi chiar se banalizează. Cu un cuvânt, demoralizarea şi neruşinarea se lăţesc şi se înrădăcinează, în toate ramurile de activitate, fie publică sau socială, cu atâta repeziciune, încât rămâi năucit. Dar toată această calamitate şi zdruncinare morală, nu se atribuie decât războiului purtat, şi chiar este denumită de unii "oameni de ştiinţă" drept "psihoza postbelică". Să ne ierte onoraţii noştri observatori, nu este o psihoză postbelică, ci este o psihoză iudaică, absolut incurabilă şi distrugătoare a vieţii creştine. Este acţiunea satanei celui nimicitor de suflete, încarnat în poporul jidovesc; este lupta

care se dă pentru supremaţia iudaică, prin înlocuirea şi subjugarea lumii creştine.

Exponenţii politici ai oricărei grupări, reduşi la rolul unor simple manechine politice, n- au nici o putere şi lupta pe care ei o duc este o luptă chişotiană, o luptă cu morile de vânt; că ori nu observă adevăratul duşman, ori de teamă se fac că nu-l observă, şi lucrurile merg mai departe pe calea apucată, pe drumul ce duce la prăpastie.

Şi ce ar putea să facă oricare conducător politic de partid, când braţele lui sunt legate şi prezenţa lui se bazează pe forţa jidovească din presă, din finanţe, înstrăinătate? Eu îi compătimesc, că sunt dintre ei unii pe care aş înclina să-i socotesc oameni cinstiţi; dar totuşi îi condamn pentru încăpăţânarea şi perseverenţa de care dau dovadă pe o cale de nimicire creştină. Când este vorba de viaţa unui popor, de existenţa unui neam, când vezi inutilitatea şi zădărnicia strădaniilor tale, cel mai bun lucru este să renunţi la ambiţia personală şi să descurci locul. Ai legături cu jidovii, eşti prins în mrejele lor şi ţi- ai luat angajamente faţă de ei, nu poţi rezista presiunilor, depinzi de ei, pentru ce nu te retragi - cel puţin împins de dragostea de neam - şi să laşi locul altora care au mâna liberă? Aceasta este buba partidelor noastre politice! Se laudă careva din ele cu trecutul: noi am făcut, noi am dres, etc. Vă cred dragii mei, suntem de acord, aşa este! Dar vă întreb când aţi făcut? Până la 1923, când partidele politice erau creştine! De la 1923 încoace, de când aceste partide nu mai au decât firma creştină, dar în fond au devenit iudeo-creştine, adică de când necuratul şi-a vârât coada în ele, iată că nu mai puteţi face nimic! Şi dacă noi nu grăim adevărul, lăsaţi faptele să vorbească: Comerţul creştin este gata de înmormântare; industria creştină aproape nu mai există; toate felurile de profesiuni se jidovesc văzând cu ochii şi pe zi ce trece, iar creştinii noştri bat în retragere cu o viteză catastrofală! Dar mecanismul de stat? Administraţie, armată, telefoane, tutunuri, chibrituri, alcooluri, etc. nu sunt împănate şi se împănează pe zi ce trece cu aceste elemente ale satanei? Aceasta este realitatea, cruda realitate!

Prin urmare, cititorul acestor rânduri, după ce îi va cunoaşte prin Neofit pe iubiţii noştri concetăţeni jidovi, dacă zăbranicul umanitarist ce-i acoperă, poate, faţa va reuşi să şi-l arunce, spre a vedea adevărul în adevărata lui lumină, va trebui sa întrebe pe oricare politician care-i solicită sprijinul: "Care este programul d-voastră, sau cum înţelegeţi să ne scăpaţi de ovrei?" Dacă va răspunde că: "noi nu avem nimic cu ovreii, că şi ei sunt tot oameni", atunci veţi înţelege că ori Diavolul ori Dumnezeu pentru ei tot una este; şi cum această monstruozitate nu mai poate dăinui, pentru însăşi existenţa noastră fizică, necum spirituală, ar fi o crimă să le acordaţi sprijinul dvs. politic; indiferent de avantajele materiale ce vi s-ar propune, sufletul dvs. să nu vi-l mai vindeţi! Dacă va răspunde: Jidovii să iasă din mijlocul nostru, că România creştină este şi românească", atunci veţi cerceta dacă aceste vorbe le spune din inimă sau numai pentru a vă amăgi; şi o dată lămurit asupra acestor întrebări, dă-ţi avizul dumitale.

Un "Toma Necredinciosul" citind aceste rânduri, nu este exclus să zâmbească cu ironie, zicând: "Dar ce are a face politica şi cu credinţa, domnule? Orice ar spune Neofit, şi oricine ar fi jidanii, din moment ce au drepturi politice şi trăiesc în ţară alături de noi, nu poţi să-i ocoleşti aşa cu una, cu două, şi să-i împiedici de a-şi exercita drepturile. Trăiesc şi ei, aşa, oricât de păcătoşi ar fi, trăim şi noi! Şi apoi vremurile de civilizaţie de astăzi, legăturile noastre cu toate celelalte popoare, sunt de aşa natură, încât nu-ţi îngăduie să te închizi cu ziduri chinezeşti, să rămâi izolat! Una e politica şi Statul, alta e Religia. A vorbi astăzi de măsuri contra ovreilor, ar fi să ne întoarcem cu sute de ani în urmă, ca pe vremurile inchiziţiei spaniole; asta nu se mai poate astăzi monşer! Noi putem fi creştini şi jidovii jidani, şi totuşi aceasta este!"

Iată un răspuns care ai crede că te-a dat gata, te-a lăsat paf! Totuşi, se poate vedea imediat cât de ieftine sunt argumentele, şi care este adevărul. Mai întâi trebuie să se ştie un lucru: o ţară nu este "o întâmplare", un loc de adunătura, un sat fără câini, unde intră cine vrea şi rămâne cui îi place. O ţară este ceva sfânt! Ea este moşia, bunul unui neam, transmis din generaţie în generaţie, secole de-a rândul, veac după veac, din moşi strămoşi şi cu sacrificiul a milioane de vieţi! O ţară este un drept ce nu poate fi înstrăinat sub nici o formă şi de nimeni, ea fiind însăşi viaţa neamului. O ţară nu este ca o avere privată pe care tu, ca proprietar, s-o poţi negocia cum îţi place: s-o vinzi, s-o amanetezi, s-o joci la cărţi ori s-o împărţi cui vrei! Nu! Moşia unui popor, bunul unui neam, este inalienabil şi imprescriptibil! Cine dar ar fi în stare să afirme, că el are dreptul să dispună de averea neamului, după gustul lui? Nimeni!

Dar când zici: moşia unui popor, sau ţara lui, ce însemnează? Nu arată această mărturisire că acel popor trebuie şi este singur în drept să se bucure de averea lui? Ce înseamnă deplină proprietate, stat independent, decât că, acel neam care stăpâneşte acea ţară, are tot dreptul să dispună de toate bogăţiile şi toate veniturile acelei ţări, după cum îi dictează interesele sale, el singur şi numai el!

Ori, când cineva afirmă că jidovii sunt pe picior de egalitate cu noi, românii băştinaşi, cine nu observă grosolana eroare, că aceste drepturi acordate jidovilor nu pot fi decât relative! A consultat cineva întreg neamul românesc, toată obştea română, şi toată lumea a fost de acord ca jidovii să fie făcuţi fraţi şi părtaşi cu noi pe moşia românească? Nu! Nişte simpli oameni politici, nişte politicieni influenţaţi de anumite consideraţiuni, fie de ordin sentimental, fie de ordin pecuniar, într-o bună zi, la 1923, i-au declarat pe jidovi egali în drepturi cu noi, băştinaşii! Ei, şi? Rezultă de aici că întregul nostru neam românesc trebuie să-şi pună de acum înainte cenuşă în cap şi să poarte pe jidovi în spate o veşnicie? Dar chiar într-o afacere particulară, o moştenire, de exemplu, cu câţiva moştenitori, dacă acea avere este de-a valma, indiviză, se poate face vreo vânzare valabilă, dacă unul singur din comoştenitori se opune? Nu! Atunci în baza căror considerente de drept, un terchea berchea, cu toată banda lui, poate dispune şi angaja la jug pe viaţă un întreg neam, fără să mai fie o justă măsură posibilă? Nu! Niciodată! Probă că aşa este, Kemal Paşa, în Turcia, n-a scos recent peste trei milioane de greci din Asia Mică şi i-a gonit în Grecia? Iată dar cât de relative şi inoperante pot rămâne oricare legi făcute de partidele politice, atunci când interesele poporului altfel dictează! N-a spus chiar Einstein, jidovul cu pretenţii de savant, gonit de Hitler din Germania, că înseşi legile cosmice, legile după care se conduce universul sunt relative? Apoi, dacă chiar aceste legi sunt relative, legile umane rămân nişte simple petice de hârtie, pe care oricând le poţi schimba şi trece la coş, atunci când interesele superioare de neam impun acest lucru!

Dar lăsând la o parte aceste consideraţiuni de drept natural, de drept naţional, să vedem cel puţin dacă jidovii, trăind alături de noi, în societatea creştină, statul român ar putea folosi ceva de pe urma lor.

Pentru a nu ne pierde în discuţii complicate sau în frazeologii găunoase şi pentru a putea fi înţeles de toată lumea, să luăm un exemplu cunoscut aproape de oricine şi uşor de controlat, din viaţa furnicilor.

Furnicile, care nu au nici măcar glas să se gâlcevească, sunt de mai multe feluri, cum sunt şi oamenii de diferite naţionalităţi. Sunt furnici negre, roşii, cenuşii, etc. Totuşi, dacă ne vom uita în ţara lor, în muşuroiul lor, vom vedea că fiecare fel de furnici trăieşte separat, neamestecate unele cu altele: muşuroi de furnici negre, muşuroi de furnici roşii, etc. Pentru ce? Pentru că numai indivizii care se aseamănă în totul se caută şi se adună, putând trăi în armonie, în baza unui principiu natural, unei legi fireşti, care nu poate fi dărâmată de nici o argumentaţie; este o dogmă de ştiinţă, care se aplică tuturor vieţuitoarelor, oricare ar fi ele, implicit şi oamenilor!

Atunci ce legătură strânsă de suflet şi interese, pentru a putea trăi laolaltă, există între noi românii şi jidani, când ne diferenţiem atât prin rasă, prin limbă, prin credinţă, prin trecutul istoric şi aspiraţiile noastre, de asemenea prin moravuri, înclinaţii etc. Nu avem noi românii specificul nostru şi jidovii pe al lor? Ce să mai vorbim în plus de aportul social, când creştinul, se ştie, este exclusiv producător şi ovreiul exclusiv speculant şi parazitar.

Şi când se mai dovedeşte în plus cu documente - cum veţi vedea în textul acestei lucrări - că jidanii merg până acolo cu rătăcirile lor satanice, încât uciderea creştinilor, sângele de creştin torturat, este întrebuinţat de ei pentru îndeplinirea ritualului drăceştii lor credinţe talmudice, un sentiment de scârbă şi dezgust ţi se naşte în suflet, că fiecare cugetă că aşa ceva nu mai practică decât unii sălbatici antropofagi, cum sunt prin insulele Polineziei, Malaieziei, ori Africa Centrală. Iată însă că avem şi noi canibalii noştri, "băutori de sânge" creştin, de care ne frecăm zilnic: sunt scumpii noştri jidovi. Sânge de creştin muncit la tăierea împrejur; sânge de creştin sub formă de cenuşă la cununie, sânge la moarte; sânge la plângerea Ierusalimului, la purim, la paşte, sânge pentru farmece! Cu un cuvânt, ceea ce este pentru ritualul creştin pâinea şi vinul, este sângele de creştin muncit pentru ritualul talmudic jidovesc!

Dar mulţi se vor întreba: De unde pot să-şi procure jidovii atâta sânge de creştin? De unde? Foarte simplu: Neofit precizează că "nu este nevoie de căldări de sânge, dar de cantităţi mici: câte o picătură, cenuşă cât o măslină sau bob de finic".

Deci nu sunt chiar băutori de sânge în adevăratul sens al cuvântului, doar aşa, mai cu economie! Apoi dacă astfel stau lucrurile, nu prea este ceva aşa de greu de înfăptuit; câte o lovitură ici şi colo, câte o ciordeală, nu este atât de imposibil. Sunt atâtea crime care au rămas nedescoperite, atâţia dispăruţi de urma cărora nu s-a mai dat! Nu este oare posibil ca o bună parte din aceste victime să fi servit pentru saturarea molohului jidovesc talmudic?

N-au fost atâtea procese rămase celebre, privitoare la omorurile ritualice şi în care totuşi făptuitorii, în urma presiunilor internaţionalei jidoveşti, au rămas nesancţionaţi? De exemplu: omorul de la Tisza-Eszlar - în Ungaria, Procesul Călugărului Thomas, etc. Ovreii întotdeauna au protestat cu vehemenţă contra acestor învinuiri care li s-au adus, considerându-le simple insinuări şi calomnii, născute din ura de rasă, ura de credinţă.

Din fericire călugărul Neofit, fostul rabin, fostul "învăţător întru jidovime" cum singur se numeşte, pune lucrurile la punct cu o uluitoare precizie, zicând: "Blestemul acesta pe care îl au ei, cu sânge, nu este scris nicăieri, ci părinţii rabini lasă copiilor lor, cu blesteme mari, să nu descopere la cei proşti ai lor, nici la creştini, măcar de li se va întâmpla lor să rabde feluri de feluri de munci." Nu rezultă de aici că totul este în aşa fel organizat încât justiţia, oricât ar fi de diligentă, să nu poată face nimic? Dar că acesta este adevărul în toată goliciunea lui, ne luminează Neofit cu declaraţia lui, în ce priveşte însăşi persoana sa: "Precum şi mie, în frica lui Dumnezeu mărturisesc, când am fost de vârsta de treisprezece ani,- atunci încep ei (jidovii) a pune cornul în cap - şi mi-a pus tatăl meu cornul acela în cap, care de dânşii se numeşte tăfilis, şi atunci mi-a descoperit mie tatăl meu (tatăl lui era tot rabin. N.tr) taina aceasta cu sânge, şi m-au blestemat cu toate stihiile cerului şi ale pământului, ca să nu descopăr taina aceasta nici la fraţii mei". Mai pot avea prin urmare vreo valoare protestele jidovilor? Nu! Şi deoarece criminalii aceştia, din nenorocire sunt tocmai conducătorii "spirituali" ai poporului jidovesc, imposibil de separat şi penalizat, singura soluţie care se impune este aceasta: Să iasă afară din mijlocul nostru aceşti fii ai diavolului, această adunare a satanei, întregul neam jidovesc, pentru totdeauna şi până la unul!

Tot în această carte a lui Neofit, vor mai găsi sectanţii: adventişti, baptişti, sâmbetişti, nazareeni, etc. adevărata cale de mântuire pe care o caută, nu doar din simple afirmaţii, dar cu Sfânta Scriptură în mână, unde pot cerceta şi controla adevărurile spuse.

Cu un cuvânt, pentru a încheia, urăm tuturor cititorilor, ca această sămânţă a adevărului, pe care Neofit, în dorinţa lui de creştin convins, a vrut s-o facă cunoscută tuturor iubitorilor de ştiinţă, cel puţin după 132 de ani să încolţească în inimile noastre creştine spre a da roade şi, prin aceasta, neamul românesc atât de necăjit şi descurajat astăzi, să poată să-şi recapete direcţia pierdută pentru a ieşi la liman şi pentru a păşi mai departe în viitor, pe calea cea dreaptă, cu încredere şi forţe noi, spre a însemna ca adevărat un factor de progres şi civilizaţie creştină, în mijlocul celorlalte popoare; iar Neofit, din sferele cereşti, să fie păstorul şi îndrumătorul sufletelor noastre!

Dr. Marin Popescu 1936

Înainte cuvântare

Bine este cuvântat Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt, unul adevărat Dumnezeul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască, şi la lumina adevărului să vină. Şi precum din începutul lumii, (Geneza, Cap. 1, Stih 2) când era tot pământul nevăzut şi acoperit cu întuneric, şi au poruncit Dumnezeu de s-au făcut lumină şi la urmă au poruncit şi soarelui să răsară spre stăpânirea zilei, aşa şi eu nevrednicul, până la vârsta de 38 ani, acoperit fiind cu întunericul necunoştinţii şi

având boala sufletului, (Ioan 5, 5) de vreme ce eram în rătăcirea cea jidovească şi neavând om ca să mă ducă la scăldătoarea oilor, adică la apa botezului, am început a striga împreună cu David, şi am zis: (Psalm 17, 31) "Lumina-vei întunericul meu, Doamne¹¹ şi iarăşi, (Psalm 118 Stih 18) "Descoperă ochii mei şi voi cunoaşte minunile din legea Ta". Şi (Psalm 22, 2) "Domnul m-au auzit şi la apa odihnei m-au hrănit¹¹ (adică la apa botezului) şi (Psalm 29, 3) "Sufletul meu l-au întors din gura iadului". (Psalm 93, 17) "Că de nu ar fi ajutat mie Domnul, s-ar fi sălăşluit în iad sufletul meu¹¹. Şi după ce m-au luminat Hristos, cu lumina înţelepciunii Sfintei Sale Evanghelii, (Malahie 4, 2) au poruncit şi Soarelui Dreptăţii ca să răsară mie spre stăpânirea zilei celei de mântuire, adică, după ce am cunoscut credinţa cea în Hristos, m-au ferit Hristos de n-am primit altă credinţă deosebită, ci am primit credinţa cea adevărată întru Hristos, pravoslavnică, care se numeşte Soarele Dreptăţii precum grăieşte Duhul Sfânt prin glasul Isaiei zicând: (Cap. 1 Stih 26) "Şi va fi lumina Lunii ca lumina Soarelui şi lumina Soarelui cu şapte părţi mai mult va lumina în ziua aceea, când va vindeca Domnul zdrobirea norodului său.¹¹ Adică: legea veche s-au numit lumina Lunii, că umbra legii era. Şi toate pashaliile lor după naşterea Lunii se numără, iar legea cea sfântă a lui Hristos, cea nouă, lumina Soarelui se numeşte, precum zice Proorocul Malahie. (Cap. 4, Stih 2) "Şi celor ce se tem de numele meu, le va răsări Soarele Dreptăţii"; şi această taină au văzut-o mai înainte Proorocul cel cu duh mare Isaia şi zice: (Sirah 48, 58) " Când va veni Domnul nostru Iisus Hristos să vindece sufletele oamenilor din zdrobirea iadului, atunci se va preface lumina Luni spre lumina Soarelui, precum s-au şi făcut". Că la venirea cea dintâi a Domnului nostru Iisus Hristos, când au venit pentru mântuirea oamenilor, ca să vindece sufletele lor din zdrobirea iadului, atunci s-au prefăcut legea cea veche - care se numeşte lumina Lunii - spre legea cea nouă - care se numeşte lumina Soarelui - şi această lumină a Soarelui, adică credinţa pravoslavnică, luminează cu şapte părţi mai mult decât credinţele celelalte. Căci prin cele sfinte şapte soboare s-au aşezat, precum şi David, pentru cele şapte soboare zice (Psalm 11, 3) "Cuvintele Domnului, Cuvinte curate, argint prin foc lămurit, ispitit pământului, curăţat de şapte ori.¹¹ Sau după cum zice: Sfântul Apostol Pavel, (I Corinteni 15, 41) "Alta este slava Soarelui şi alta este slava Lunii şi alta este slava stelelor.¹¹ Precum şi sfântul Tarasie tâlcuieşte şi zice: "Cei ce vieţuiesc întru feciorie, sunt asemenea slavei Lunii; iar cei ce sunt căsătoriţi şi păzesc patul nespurcat sunt asemenea slavei stelelor.¹¹ Şi mai adaugă Sfântul Apostol Pavel şi zice: (Evrei 13, 4 ; Rom. 12, 1) "Stea de stea se osebeşte întru slava sa" adică osebite sunt darurile între pravoslavnici; unii adică: au darul milosteniei, alţii al primirii de streini, alţii al rugăciunii alţii al smereniei, alţii al umilinţei, alţii al blândeţii, alţii au darul postirii şi altele.

Acestui Soare a poruncit Hristos ca să-mi răsară mie de două ori, stăpânirea zilei celei de mântuire: întâi că am primit credinţa cea

pravoslavnică, care se numeşte Soarele Dreptăţii şi n-am primit vreo credinţă eretică; iar al doilea că am primit şi sfântul chip al călugăriei. Iar pentru jidovi ascultă ce zice Solomon la înţelepciunea sa, (Cap. 5, Stih 6) ""Rătăcit-am dară de la calea adevărului şi lumina dreptăţii nu ne-au strălucit nouă, nici Soarele nu ne-au răsărit nouă". Şi pentru că m-au miluit Hristos, de au biruit la mine nevrednicul rânduiala firii şi m-au scos de la întuneric la lumina Soarelui, ca să-i aduc mulţumire Mântuitorului meu, am scris cărticica aceasta, mică la vedere, dară socotesc a fi folositoare pravoslavnicilor, iubitorilor de ştiinţă şi râvnitorilor creştinătăţii, că sunt scrise într-ânsa, câteva taine mari ale jidovilor, spre înfruntarea şi ruşinarea lor, care de la răstignirea Mântuitorului şi până acum, de nimenea deplin n-au fost descoperite. Şi am aşezat-o în patru capitole, în numele Sfinţilor patru evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan, pe care i-au văzut Proorocul Iezechiel în chip de om, în chip de leu, în chip de viţel şi în chip de vultur: eu care mai înainte am fost învăţător întru jidovime, iar acum, prin mila Domnului meu Iisus Hristos, mă aflu creştin pravoslavnic.

Capitolul l

Taină ascunsă, şi acum descoperită asupra jidovilor pentru sângele care iau ei de la creştini, şi ce fac cu dânsul, cu dovediri din Sfânta Scriptură.

Mulţi au scris multe cuvinte împotriva jidovilor, cu multe şi adevărate mărturii din Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură. Atât pentru venirea Mesiei celui adevărat Iisus Hristos, fiul Prea Curatei Fecioarei Maria, cât şi pentru câteva rătăciri ale jidovilor. Care acestea s-au scris atât de dascălii Bisericii noastre, cât şi de dascălii evrei care au primit Sfântul Botez, însă o taină ce ei o au între dânşii, urătorii de oameni şi de Dumnezeu, jidovi, care eu nu o am găsit scrisă nicăieri, şi de au şi scris cineva în oarecare chip, dar puţin şi acoperit, adică: a ucide jidovii pe creştini şi a le lua sângele. Aceasta au scris mulţi, dar pentru ce? Şi ce fac ei cu sângele acesta, măcar că nu mi s-au întâmplat a vedea înscris nicăieri, poate că aşteptând întoarcerea jidovilor vreodată către credinţa lui Hristos: şi ca să nu se scârbească creştinii pe dânşii şi să nu-i primească la credinţă, şi pentru aceia n-au scris. Dar eu de vreme ce cu darul lui Dumnezeu am primit Sfântul Botez şi sfântul chip al călugăriei spre înfruntarea semeţilor şi spurcaţilor jidovi, dar, mai întâi şi spre folosul lor mi-au fost descoperite mie şi păzite, până ce am primit Sfântul Botez. Iar de la Sfântul Botez încoace, toate îmi sunt defăimate şi scuipate.

Şi câteva cu bune dovezi şi mărturii, scriu aici pe faţă. Mai întâi să se ştie că această taină nu este ştiută de toţi jidovii, ci numai de rabinii, hahamii lor, de cărturarii şi fariseii lor, ce se numesc de dânşii Hasiindem, de aceia este ştiută. Şi această taină păzesc ei cu mare

sfinţenie. Dară pentru care pricină fac ei uciderea aceasta, este pentru trei lucruri.

Întâi pentru mare urâciune ce au ei asupra creştinilor, părându-le că făcând această ucidere aduc jertfa lui Dumnezeu precum şi Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, au zis către Ucenicii săi: " Va veni o vreme, că cine vă va ucide pe voi, i se va păr ea că aduce jertfa lui Dumnezeu.¹¹ (Ioan Cap. 16, Stih 2)

Al doilea pentru multe dezdemonii, adică: pentru farmecele ce fac jidovii cu acest sânge.

Şi al treilea că sunt rabinii la îndoială, poate că au fost Iisus, Fiul Mariei, Mesia cel adevărat şi stropindu-se ei cu acel sânge ce iau de la creştin muncit, "se vor mântui".

Cât despre pricina cea dintâi scrie la o carte a lor ce se numeşte Himiş, adică cinci cărţi ale lui Moise: la cartea a doua ce se numeşte Exodul: unde zice că au adunat Faraon şase sute de călăraşi ca să gonească neamul jidovesc, şi face acolo întrebare Rabi Solomon, (Exodul 14, 7) (Satana cel mare care duce pe toţi jidovii la Tartarul cel dinafară), de zice: "De unde au avut egiptenii cai ca să gonească pe jidovi? " (Exodul 9, 25) " Căci grindina le-a ucis toate dobitoacele lor" şi răspunde iarăşi el, că scrie mai sus, (Stih 2) "că unii şi-au ascuns animalele cu care apoi i-au urmărit" şi zice acolo: (Mina an omri tof şi va nuhuşim, reţoţ Esmoihoi tof, şi bagoim, arok) care cuvinte înseamnă: " de aici noi învăţăm că celui mai blând dintre şerpi scoate-i creierii din cap, şi pe cel mai bun din creştini ucide-l¹¹ adică dator este tot jidovul să omoare un creştin crezând că cu aceea se va mântui, măcar că de la creştini primesc facere de bine în toate zilele: dar au foarte mare urâciune asupra pravoslaviei noastre, şi precum sunt ei întorşi, apoi aşa şi Sfânta Scriptură o tălmăcesc foarte întoarsă şi cu nepotrivire, precum la cartea Exodului scrie, porunceşte Moise şi zice: "Şi carne de fiară prinsă să nu o mâncaţi, ci să o aruncaţi câinilor," (Exod 24, 31) Apoi tâlcuieşte acolo acel proclet, Rabi Solomon de zice, "că nu numai câinilor a poruncit Moise să o aruncaţi, ci şi creştinilor puteţi să o vindeţi" Dară pentru ce zice Moise câinelui şi nu zice creştinului? ca să te înveţi că mai de socotinţă sunt câinii decât creştinii. Pentru că câinii n-au lătrat în vremea când jidovii au ieşit noaptea din Egipt, precum scrie la (Exod 20, 7). O ticăloşii jidovi! Bine au zis Moise către voi a doua Lege 29, 4. "Şi n-au dat vouă Dumnezeu inimă ca să ştiţi şi ochi să vedeţi, şi urechi să auziţi, până în ziua de astăzi," şi iarăşi: "Au acestea răsplătiţi Domnului? acest norod este nebun şi nu înţelept:¹¹ a doua Lege 3, 6. De asemenea grăieşte Duhul Sfânt, prin glasul lui Isaia (29, 14) de zice: "Iată Eu voi muta pe ei şi voi pierde înţelepciunea înţelepţilor, şi mintea celor pricepuţi voi întuneca.¹¹ Şi cu adevărat s­au împlinit la dânşii aceasta, de vreme ce n-au nici o înţelegere sufletească, cum au zis mai înainte Proorocul Isaia (59, 10) "Pipăi- vor ca orbii peretele, şi vor pipăi ca cei fără de ochi, şi vor cădea

ziua la amiază ca orbul întru miez de noapte" Şi iarăşi Isaia (Cap. 65, Stih 15) "Şi veţi părăsi numele voastre, spre saturarea aleşilor mei: iar pe voi vă va ucide Domnul¹¹ Şi pe faţă vedem că n-au nici o pricepere duhovnicească şi numai trupească, precum porcul care tot la pământ caută, aşa şi ei tot cele pământeşti le socotesc. Cum şi David pe neamul jidovesc porci îi numeşte, de zice: " viia din Egipt ai mutat: şi altele şi porcul sălbatic au păscut-o pe ea.¹" Viia din Egipt să înţelege, că precum Egipetul era plin şi îndestulat de toate rodurile cele bune, de pâine şi de tot felul de cărnuri, unde în patru sute de ani fiind în robie, deprinşi erau cu acelea. Apoi după ieşirea lor din Egipt şi după trecerea a patruzeci de ani ce au umblat prin pustietate unde au mâncat pâine îngerească. Nu că au flămânzit ei mâncând aceea, ci după ce s-au văzut intraţi pe pământul făgăduinţei, unde izvora laptele şi mierea, care se înţelege a fi ca o viie roditoare cu îndestulare, şi mai mult decât în Egipt, atunci jidovii ieşiţi fiind din pustietate, ca nişte porci sălbatici văzându-se întru atâta îmbelşugare, nu numai că s-au dat după toate desfrânările de o au păscut-o pe ea: ci au uitat şi pe Dumnezeu, căutând numai de cele trupeşti, iar nu duhovniceşti. Cum şi Hristos pe neamul jidovesc porci îi numeşte când zice: "Să nu aruncaţi mărgăritarul înaintea porcilor.¹¹

Mai zicând şi aceasta: "Să nu dăm cele sfinte câinilor,¹¹ adică să nu arătăm cuvintele cele sfinte jidovilor, pentru care zice David ca despre faţa lui Hristos: "Că m-au înconjurat câini mulţi¹¹ Psalm 31, 17. Şi iarăşi: "întoarce-se-vor către seară şi vor flămânzi ca (şi) câinii, şi vor înconjura cetatea" Psalm 58, 7. Şi cu adevărat că în ziua răstignirii Mântuitorului, toată ziua n-au mâncat urătorii de Dumnezeu jidovi. La fel şi Proorocul Isaia numeşte pe neamul jidovesc câini, de zice: "Şi câini fără de ruşine la suflet, neştiind saţiul,¹¹ Cap. 26, 11. Adică: jidovii nu s-au săturat cu atâta sânge care au vărsat a Proorocilor, ci încă şi sângele lui Hristos, Mesia cel adevărat, l-au vărsat, şi nici cu atâta sânge nu s-au săturat, ci până în ziua de astăzi se nevoiesc de varsă sângele creştinesc.

Iată dar am arătat că jidovii se numesc în Sfânta Scriptură câini, şi porci, că n-au nici o înţelegere sufletească, cum şi aici unde am pomenit mai sus de Moise care zice: "că n-au lătrat câinii când au ieşit jidovii noaptea din pământul Egipetului", înţeleg jidovii trupeşte, adică chiar pe câini, dar măcar să fi lătrat câini cât de mulţi, iarăşi nimica nu folosea, de vreme ce înşişi egiptenii i-au gonit pe dânşii, precum însăşi Scriptura zice: "Şi au silit Egiptul pe norod ca să iasă din ţară¹¹ Exod 12, 33. Cum şi David zice: "S-au veselit egiptenii de ieşirea lor": Psalm 104, 37. Că Moise duhovniceşte grăieşte, cum zice şi David: " O dată au grăit Dumnezeu, doară acestea am auzit," adică: Sfânta Scriptură fireşte au scris,: dar duhovniceşte se înţelege. Aşa şi aici unde zice Moise câini n-au lătrat, adică: satana, cu diavolii n-au putut să stea împotrivă, cum şi la pilda care aduce Hristos la Sfânta Evanghelie, pentru Lazăr cel sărac, care

stătea lângă uşa bogatului plin de bube, şi câinii lingeau bubele lui, tâlcuieşte acolo Sfântul Theofilact de zice: "Bubele sunt păcatele şi câinii sunt diavolii, care ling păcatele oamenilor", Cap. 1, Stih 51. "Izbăveşte din mâna câinelui pe acea una născută a mea" adică: cu sufletul său se roagă David lui Dumnezeu ca să-l izbăvească din mâna satanei.

Şi de aceea câinii n-au lătrat când au ieşit jidovii din Egipt, cum zice şi Proorocul Isaia: Cap. 56, 10. " Toţi câinii au amuţii, nu vor putea lătra". Căci Faraon închipuieşte pe Satana, cu câinii, cu diavolii lui şi Egipetul închipuieşte iadul, şi Moise a închipuit pe Hristos, cum însuşi Moise zicea: a doua Lege Stih 15. "Prooroc din fraţii tăi ca mine va ridica Domnul Dumnezeul tău, pe acela să-l ascultaţi, adică pe Hristos, că precum Moise au scos pe jidovi din robia Egipetului, care au fost trupească, aşa şi Hristos au scos sufletele oamenilor din robia iadului, fiind robia sufletească. Precum Moise a scos în miezul nopţii pe jidovi, Exod Cap. 12, Stih 21. Şi au însemnat pragurile caselor lor, cu sângele mielului. Aşa şi Hristos: în miezul nopţii au scos sufletele din întunecosul iad prin sângele său cel scump, care l- au vărsat pe cruce, Mieluşelul lui Dumnezeu cel adevărat, pe care l- au închipuit cu junghierea mai înainte Avraam cel drept.

Pentru care zice Proorocul Zaharia, Cap. 9, Stih 11. "Şi tu, cu sângele făgăduinţei tale, ai slobozit pe legaţii tăi din groapă, neavând apă," care cuvânt înseamnă că Hristos Mântuitorul, prin sângele cel scump al Sfinţiei Sale, care l-au vărsat pe cruce, au slobozit pe Strămoşii, care au fost legaţi în groapa iadului, neavând apa Botezului.

Şi precum când au scos Moise pe jidovi din pământul Egipetului, n- au lătrat câinii. Aşa şi când au scos Hristos sufletele din iad, n-au putut diavolii, care se numesc câini, să latre, adică să stea împotrivă.

Însă de vreme ce am arătat aici, că Moise au închipuit pe Hristos: ca să nu se rătăcească cineva a gândi, cum că şi acum suntem datori să mulţumim lui Dumnezeu, pentru ieşirea Egipetului. Voi aduce pe Ieremia Proorocul, prin care grăieşte Duhul Sfânt. "Iată, zi-le, vine Domnul, şi nu vor mai zice viu este Domnul cel ce au scos pe fiii lui Israel din pământul Egipetului, ci vor zice: viu este Domnul cel ce au clădit casa lui Israel de la miază noapte."

Arătat este, că de la venirea lui Hristos: "nu se mai pomeneşte legea veche," cum zice şi Solomon: "Până va sufla ziua, şi se vor porni umbrele," Cap. 4, 6 că au venit Hristos care se numeşte "Soarele Dreptăţii": Cap. 26 Stih 10. Atuncea s-au risipit umbrele, legea cea veche.

Precum şi Moise zice: "Şi pâinea cea veche veţi scoate dinaintea celei nouă," Exod 29 Stih 2. adică: Pâinea punerii înainte, ce se aducea în legea veche, au lipsit acum, de când au venit Hristos, şi aducem pâinea cea nouă, curată, trupul Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, precum şi Proorocul Malahia zice: Cap. 1 Stih 11. "Nu este

voia mea întru voi, zice Domnul atotţiitorul. Nu voi primi din mâinile voastre jertfe, că de la răsăritul soarelui până la apus,

mare este numele meu întru neamuri, care îmi vor aduce jertfă curată, adică, pâine şi vin, dar nu cărnuri de ţapi, şi sânge de tauri, ce se aducea în legea cea veche." Precum zice David: "de la răsăritul soarelui, până la apus, lăudat este numele Domnului", Psalmi 12 Stih 1. La fel şi Proorocul Isaia zice: Cap 1 Stih 11. "Nu voiesc jertfele voastre, zice Domnul, grăsimea meilor şi sângele ţapilor nu voiesc." Şi iarăşi: " Cele dintru început iată, au venit, şi cele nouă care vestesc, şi mai înainte, până a se vesti s-au arătat vouă.¹¹ Isaia Cap. 42 Stih 9.

Tot aşa cum am zis mai sus, acele vechi au închipuit pe cele nouă, şi dacă au venit cele nouă, au lipsit cele vechi. Precum zice Isaia: Cap. 43 Stih 18. "Să nu vă aduceţi aminte de cele dintâi, şi la cele de demult să nu gândiţi. Iată eu fac legea cea nouă care acum va răsări, "şi altele:

Dovadă am făcut prin multe mărturii, că Dumnezeu au lepădat jertfele jidovilor, cum zice şi Solomon, la Pilde, Cap. 15 Stih 9. "Jertfele necredincioşilor urâciune sunt înaintea Domnului.¹¹ Şi Proorocul David auzind de la atâţia Prooroci cum că Dumnezeu au

5

schimbat jertfa cea veche, cea groasă, spre cea nouă, cea subţire şi duhovnicească, mirându-se zice: Sirah Cap. 34 Stih 21. "Aceasta este schimbarea dreptei celui prea înalt,¹¹ Psalm 76 Stih 10.

Până aici am arătat pricina cea dintâi, pentru urâciunea ce au jidovii asupra Creştinilor, şi pentru uciderea ce fac ei Creştinilor.

Iar cel ce va vrea să ştie mai mult, să citească în cartea lui Pavel Medecus, la Cap. 33, Aisgu 22, rândul 8 şi va afla toată ura ce au jidovii asupra creştinilor, arătată şi mai vârtos pentru uciderea pruncilor creştinilor.

Acesta este al doilea motiv, de care am pomenit mai sus, pentru desdemonii, adică pentru farmecele ce fac jidovii cu acest sânge.

Mai întâi să se ştie, că tot neamul jidovesc, are blestem de la Dumnezeu spre pedeapsă, că n-au primit pe Mântuitorul Hristos: care blestem le-au dat Dumnezeu lor, prin glasul lui Moise zicând: a doua Lege Cap. 28, 27. "Să te bată Domnul cu rană egiptenească la şăzut, şi cu râie sălbatică, şi cu usturime, ca să nu te poţi vindeca.¹¹ Şi iarăşi Stih 28, 35. "Să te bată Domnul cu besmeticiune şi cu orbire." Şi iarăşi: "Să te bată Domnul cu rană rea peste genunche, şi peste pulpe, ca să nu te poţi vindeca" Şi vedem că toate blestemele acestea s-au împlinit la neamul jidovesc. Adică: cei de la Europa toţi au râie la şezut. Iar cei de la Asia, vedem că toţi au chelbe în Cap. Iar cei de la America, au slăbiciune de ochi, adică: le curg ochii şi sunt foarte urâţi, Stih 34. Şi mai toţi sunt fluşturatici. Şi au aflat procleţii de rabini un leac: ca să se ungă cu sânge de creştin, şi se vor tămădui.

Şi iarăşi mai au jidovii un blestem de la Dumnezeu, că au zis ei către Pilat: "Sângele lui asupra noastră, şi asupra fiilor noştri." Matei Cap. 27 Stih 25. De aceea, în patru vremi ale anului, adică:

primăvara, vara, toamna şi iarna, de la o vreme până la altă vreme fiind nouăzeci şi una de zile şi şase ceasuri, şi acele vremi la începutul lor, iar în minutul acela când se sfârşeşte toamna şi intră iarna, apoi când se sfârşeşte iarna şi începe primăvara, şi mai apoi când se sfârşeşte primăvara şi începe vara, şi când se sfârşeşte vara şi este iarăşi toamna, acele patru vremi se află peste bucatele lor. Însă bucatele care nu sunt trecute prin foc, adică: lapte, unt, verdeţuri, varză, pepeni - nefierte, şi altele, vine nişte sânge din văzduh, care de dânşii sângele acesta este numit Tachifa, şi de va mânca un jidov din bucatele acelea, nu moare creştinul.

O, Doamne, câtu-s de mari minunile Tale, cum toate mai înainte ai vestit prin proorocii Tăi, au ai zis mai înainte prin glasul proorocului Tău Iezechiel: "Şi te voi pune pe tine în sânge de mânie şi de râvnire."

La fel împăratul şi Proorocul David mai înainte când au văzut prin Duhul Sfânt: că procleţii, şi spurcaţii de jidovi vor răstigni pe Hristos Mesia cel adevărat, se roagă şi zice: "Facă-se masa lor spre cursă, şi spre răsplătire, şi spre sminteală."

Adică: spre cursă, că ei mor când mănâncă din masa aceea; şi spre răsplătire, că au cerut ei, de la Pilat, sângele lui Hristos; şi spre sminteală, că au aflat procleţii de rabini un mijloc, ca să ungă un piron de fier, cu sânge de creştin muncit, şi-l pune peste bucate, să nu mai cadă sânge din văzduh, că la calendarul lor scrie şi minutul întru care cade sângele acela, şi merge hahamul cu un ceas, sau două mai înainte, din casă în casă, şi dă de ştire.

La fel şi când se cunună, jidovii au obiceiul ca tinerii să postească toată ziua nemâncând, nebând nimic. Şi seara după ce se cunună, vine Rabinul şi le dă la amândoi un ou copt şi în loc de sare pune cenuşă, şi cenuşa aceea o fac din pânză arsă în foc, adică: bagă pânza în sânge de creştin muncit, şi arde pânza aceea, şi din acea cenuşă pun în oul copt, şi mănâncă tinerii, şi rabinul zice încet nişte descântece, ca tinerii aceştia să poată înşela pe creştini, şi să afle har de la creştini, ca să poată mânca din sudoarea creştinilor, că nu pot totdeauna să-l ucidă pe creştin, mai ales acum în zilele noastre, că s­au aflat toate astea. De aceea se silesc ca să-i înşele pe creştini, mâncând sudoarea creştinului, ca cum ar fi mâncat sângele lui.

Se silesc încă şi din altă pricină să înşele pe creştini, că Duhul Sfânt grăieşte, prin glasul lui Moise zicând: "Seminţe multe vei semăna în ţarină, şi puţine vei strânge", Legea a doua, Cap. 28 Stih 38: La fel şi Prorocul Miheia zice către dânşii Cap. 6 Stih 15. "Tu vei semăna, şi nu vei secera." Zice şi Prorocul Aggeu Cap. 1 Stih 6. "Aţi semănat multe, şi puţine aţi cules", zice şi Ieremia Cap. 12 Stih 13. Şi cu

adevărat toate s-au împlinit, cu ochii mei am văzut, un jidov bogat, care avea două pluguri ale lui, şi patru slugi creştini, şi primăvara în ziua întâi din luna lui aprilie, care lună la dânşii se numeşte Işir, şi atunci prăznuiesc jidovii, că Moise zice: "Şi la Luna nouă, să aduceţi arderile de tot Domnului." Neamuri 28 Stih 11.

Măcar că mai înainte, până a răstigni ei pe Domnul Hristos zice Dumnezeu prin glasul lui Isaia: Cap. l Stih 14. " Că lunile cele nouă ale voastre, le-au urât sufletul meu." Dar ei tot prăznuiesc, nu cu jertfa, că de când au venit Mesia cel adevărat, Iisus Hristos, au lipsit de la neamul jidovesc, împărăţia, şi Preoţia, cum au zis mai înainte Patriarhul Iacob, Geneza 45 Stih 10. "Nu va lipsi din Iuda stăpânitor, adică: Împărăţia, nicipovăţuitor, adică Preoţia, până ce va veni acel aşteptat Mesia."

Şi vedem chiar că a venit Iisus Hristos pe pământ, precum au zis mai înainte proorocul Mihea: "Iată Domnul va ieşi din locul său, şi se va pogorâ pe pământ" Cap. 1, Stih 3.

De atunci au lipsit de la jidovi Preoţia şi Împărăţia. Însă ei tot prăznuiesc lunile cele nouă, cu mâncări, cu beţii şi cu împreunări. Adevărat Moise porunceşte jidovilor: a doua Lege Cap. 16 Stih 14.

Dar trei rabini tâlcuiesc porunca aceasta a lui Moise la Talmud - aşezare (Hagiga). Şi numele rabinilor sunt Rabbi Iuda, Rabbi Zaira şi Rabbi Aşa.

Şi Rabbi Iuda zice: "ain simha eilu beiain" adică: "nu este mai mare veselie decât cu vin" şi Moise zice să te veseleşti la sărbători, zice să se bea vin, dar nu până să se îmbete. Dar jidovii îşi fac socoteală, că de aceea este dator tot jidovul, să bea până să se îmbete la sărbătorile lor.

Iar Rabbi Zaira zice "ain simha eilu babusor" adică: "nu este mai mare veselie, decât în carne grasă". Şi de aceea dator este tot jidovul să mănânce carne grasă la sărbătorile lor.

Iar Rabbi Aşa zice: "ain simha eilu baişa", adică: "nu este mai mare veselie decât împreunarea cu muiere". Cum se vede, fiecare Rabbi după patima sa învaţă pe jidovi. Iar jidovii aceştia de acuma, neştiind care rabin dintr-aceşti trei se sature mai adevărat grăieşte, ori cel cu patima beţiei, sau cel cu patima lacomei pântecelui, sau cel cu patima curviei. Şi ca să iasă din îndoială, împlinesc toate aceste trei, când vine sărbătoarea lor.

Cu două luni mai înainte, încep a îngraşă păsările, şi dobitoacele, şi caută să aibă şi împreunare trupească.

O, ticăloasă Sinagogă, în ce stare ai ajuns! că Moise duhovniceşte zice: veseleşte-te, dară nu trupeşte, cum zice proorocul Isaia Cap. 49 Stih 13. " Veselească-se cele cereşti" şi altele.

Să ne întoarcem iarăşi la cuvântul nostru, în care ne-au fost vorba despre jidovul acela care avea plugurile lui şi slugi creştini, şi s-au întâmplat în ziua întâi când slugile jidovului semănau afară la câmp grâu de primăvară, şi după ce jidovii au mâncat, grăi jidovul către mine, cum am pomenit mai sus (că ei prăznuiesc zi întâi cu mâncări şi cu beţii), şi au zis: "vino rabi la câmp să vedem cum seamănă slugile", şi am mers amândoi şi a luat şi el ca o baniţă de grâu şi a semănat, şi eu am însemnat locul unde a semănat jidovul şi am zis lui cam în glumă să vedem de se va împlini cuvântul lui Moise care zice la a doua Lege: "Mult vei semăna, şi puţin vei aduna." Şi întru adevăr zic, după ce au trecut două luni de zile, m-am dus iarăşi împreună cu jidovul la locul acela, şi unde au semănat creştinii am aflat că a rodit prea frumos, iar unde a semănat jidovul, întru adevăr zic că nici un fir n-a răsărit. Şi atunci am început a cunoaşte ce despărţire este între lumină şi între întuneric. Şi oricând samănă jidovul nu se face după mâna lui cea spurcată şi plină de sângele creştinesc nimic. Cum zice Isaia: Cap. l Stih 15. "Nimic n-a răsărit".

Şi de aceea când se cunună ei, le dă rabinul tinerilor cenuşă de pânză arsă, muiată în sânge de creştin într-un ou copt, cum am zis mai sus şi zice rabinul încet descântece ca să afle har de la creştini ca să poată înşela pe creştini, şi altele.

Şi foarte multă ură au ei asupra creştinilor, de ar vrea omul să le scrie toate, trebuie vreme foarte îndelungată, însă nu mă lasă inima ca să tac de tot şi a nu arăta creştinilor ura lor. Mai întâi ei Biserica noastră o numesc "turna" care cuvânt va să zică "spurcată", iar hahamii numesc Biserica noastră "moişav" care cuvânt va să zică "umblătoare", pe creştin îl numesc "goim", adică "păgân" (resp. "animal" n.r), pe copil de creştin îl numesc "şeighiţi" care va să zică "vierme târâtor", pe copilă zic "şişcala" tot aşa va să zică "vierme târâtor", parte femeiască, pe partea bisericească adică: preot sau călugăr, sau orice îi numesc jidovii "galăh" care va să zică,, jertfitor la idoli". Când avem noi Naşterea lui Hristos şi Botezul lui Hristos în acele două nopţi nu pun ei mâinile pe cărţile lor ci le acoperă şi joacă toată noaptea cărţi şi hulesc pe Hristos, şi pe Maica Domnului, pe toţi Sfinţii, şi numesc nopţile acealea, noaptea oarbă.

Şi cu adevărat oarbă noapte este pentru dânşii ticăloşii, că nu văd adevărul, dar pentru ce acoperă ei cărţile lor în nopţile acealea, şi ce hule bârfesc nu pot să le scriu, că mă cutremur a le şi gândi în mintea mea, că mi se pare că se va spurca şi văzduhul a spune cineva hula aceasta ce bârfesc ei atunci când acoperă cărţile lor.

Pe copiii lor până a nu începe dascălul lor a-i învăţa, A, B, trebuie mai înainte să înveţe hulă asupra creştinilor, ca să ştie când va trece pe lângă vreo biserică să zică "şacât te şaţine vâsaef tăsavinichi hăirim âii", care cuvinte vor să însemne "spurcata spurcărilor, şi necurata necuraţilor, afurisită este."Şi la Talmud scrie dacă a trecut vreun jidov pe lângă biserică şi au uitat să hulească până la zece paşi,

dacă şi-au adus aminte că n-au hulit, dator este să se întoarcă îndărăt şi să zică hula aceea, iar de au trecut mai mult de atât, dator este tot jidovul să zică: "saium had lămuhor trii" care cuvânt va să zică, "astăzi zece paşi, nu este dator să se întoarcă, ci numai acolo unde şi-a adus aminte trebuie să hulească".

La fel când văd ei ducând pe vreun creştin mort la mormânt "am văzut un păgân mort, mâine să văd doi", hulele acestea şi copilul cel mic trebuie să le ştie; mai pe scurt, atâta vrajbă şi ură au asupra creştinilor încât scrie la Talmud că nu se cuvine a numi pe cineva cu nume de om, ci numai la jidovi se cuvine.

La fel mai scrie la Talmud la "aşzarea" (păsuhim) şi zice: "loi bidi piisah" care va să zică: pasha lor nu se cade să se înceapă nici luni, nici miercuri, nici vineri, că creştinii au post în zilele acestea, şi mai au multe vrajbe asupra pravoslavnicilor creştini.

Legea nouă o numesc în alte limbi, iar pe noi pravoslavnicii ne numesc "iebunim", adică închinători de idoli.

Şi martor îmi este Iisus Hristos pentru care şi strein de dânşii, de bună voia mea m-am făcut, că nu scriu din vreo zavistie asupra lor, ci mai vârtos strig împreună cu proorocul Ieremia Cap. 9 Stih l. şi zic: " Cine va da capului meu apă şi ochilor mei izvoare de lacrimi, şi voi plânge pe norodul acesta, ziua şi noaptea, un norod care a fost ales lui Dumnezeu, plin de daruri, preoţia având şi împărăţia. Iar acum se află surghiunit în toata lumea, împrăştiaţi la cele patru părţi ale lumii", cum au zis Hristos mai înainte prin proorocul său Ieremia Cap. 13 Stih 24. "Şi voi împrăştia pe ei ca pleava ce se duce de vânt spre pustie, urâţi înaintea lui Dumnezeu, şi înaintea oamenilor pângăriţi, spurcaţi", pentru că zice proorocul Ieremia către dânşii, " de vei zice în inima ta, pentru ce mi-au venit mie aceste rele? " Răspunde proorocul înainte: Stih 22. "Pentru mulţimea nedreptăţilor tale". Şi în alt loc iarăşi zice Dumnezeu către Ieremia: Cap. 5, Stih 19. "Şi va fi când vor zice ei către tine, pentru ce ne-au întâmpinat răutăţile acestea pe noi; şi vei răspunde lor: Căci aţi părăsit pe Domnul".

Şi iarăşi Ieremia: Cap. 2 Stih 19. "Certa-te-va viclenia ta, şi răutatea ta te va mustra, şi cunoaşte şi vezi, că amar este ţie a mă părăsi pe mine, şi n-am binevoit întru tine" zice Domnul.

Şi cu adevărat foarte viclean este neamul jidovesc la inima lui, când vine creştinul în casa jidovului, foarte frumos îl primeşte, şi-l cinsteşte, iar dacă se duce din casa lui, trebuie jidovul să zică cuvintele acestea, "toate bolile, şi toate necazurile şi visele cele rele, ce am visat eu, sau careva din casa mea, să fie la capul acestui creştin, care au ieşit acum din casa mea."

Bine au zis David pentru dânşii: "Muiatu-s-au cuvintele lor mai mult decât untul de lemn, şi acealea sunt săgetături," Psalm 54 Stih 24.

Dară şi Dumnezeu, pentru răutăţi le-au răsplătit cum vedem de faţă, că toate blestemele s-au împlinit la dânşii. Cum au zis Moise la a doua Lege Cap. 28 Stih, 37. "şi veţi fi de râs şi de poveste la toate neamurile". La fel şi prin glasul lui Ieremia. Cap. 27 Stih 40 zice Domnul către ei: "Şi voi da peste voi ocară veşnică, şi necinste veşnică, care nu se va uita". Şi cu ochii noştri vedem, că s-au împlinit toate.

Şi pentru două pricini am scris cartea aceasta, una poate vor auzi unii dintr-ânşii pe creştinul citind-o, ca să-şi vină în fire să cunoască ticăloşii adevărul, şi alta, ca văzând creştinul la ce rătăcire, şi la ce urgie Dumnezeiască şi fără de sfârşit, se află sinagoga jidovilor, să mulţumească lui Dumnezeu că a scăpat.

Până aici am arătat pricina a doua, pentru ce fac jidovii uciderea aceasta. De aici înainte, voi arăta şi pricina a treia.

Iată pricina a treia pentru care am zis mai sus, că rabinii stau la îndoială pentru Mesia. Căci văzând la Prorocul Ieremia ce zice Duhul Sfânt prin glasul lui: "S-a spăimântat cerul, şi s-a înfricoşat pământul foarte de aceasta. Căci două răutăţi mi-au făcut mie norodul meu: pe mine, izvorul apei vieţii lor m-au părăsit, şi şi-au săpat lor gropi care nu vor putea să ţie apă.¹¹ Cap. 2 Stih 12.

Care cuvinte se înţeleg aşa, adică: Pe Hristos l-au părăsit care este izvorul apei botezului prin care câştigă omul viaţa veşnică.

Cum şi David zice: la Psalm 22 Stih 2 "La apa odihnei m-au hrănit: sufletul meu l-au întors, l-au părăsit şi şi-au săpat lor gropi care nu vor putea ţine apă, că pe Iosif l-au aruncat în groapă neavând apă.¹¹ Geneza 37 Stih 24.

La fel şi pe Prorocul Ieremia Cap. 38 Stih 6. "încă l-au aruncat jidovii într-o groapă neavând apă ", după aceea Prorocul Ieremia încă mai auzind ei cum strigă Duhul Sfânt prin glasul lui Iezechiel, Cap. 16 Stih 6, zice: "Şi eu am trecut prin tine şi te-am văzut încruntat în sângele tău, şi am zis ţie în sângele tău vei trăi" de două ori zice Prorocul în limba cea evreiască; (vuoimar loh bădumaih haii: vuoimar loh bădumaih haii): care prorocire aşa se înţelege, adică: Tatăl zice către Hristos: "Şi eu am trecut prin tine" adică: dumnezeirea, au trecut prin omenirea lui Hristos: şi au văzut Tatăl pe Fiul înfruntat în sângele trupului său pe cruce. Căci dumnezeirea n-au pătimit, ci numai omenirea. Şi au zis Dumnezeu Tatăl către Fiul: "şi am zis ţie în sângele tău vei trăi", adică: în viaţă veşnică. Cum însuşi Mântuitorul zice: " Cela ce mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţă veşnică.¹¹

Ioan Cap. 6 Stih 54. La fel auzind cum Duhului Sfânt strigă prin glasul Zahariei Cap. 9 Stih 11. zice: "Şi tu cu sângele făgăduinţei tale ai slobozit pe legalii tăi din groapă neavând apă.¹¹ Care cuvânt înseamnă că Domnul Hristos: prin sângele său care l-au vărsat pe

cruce pentru mântuirea noastră, au slobozit pe strămoşii, şi pe prorocii, care au fost legaţi în groapa iadului, neavând apa botezului.

Aceste prorociri prea bine le-au cunoscut rabinii, precum au cunoscut Ana şi Caiafa, că Iisus este adevăratul Mesia şi pentru zavistie l-au răstignit.

Aşa procleţii rabini, şi aceştia de acum prea bine cunosc, numai pentru mândria, şi pentru lăcomia pântecelui care împărăteşte întru neamul lor cel jidovesc, nu vor să primească credinţa lui Hristos: ci au aflat alt mijloc.

Întâi când taie împrejur pe prunc, când este de 8 zile, iau hahamii un pahar cu vin şi o picătură de sânge din sângele rănii tăierii împrejur, şi o picătură de sânge de creştin muncit, şi amestecă bine, bagă hahamul degetul cel mic în pahar, şi pune în gura pruncului de două ori, şi zice: "şi am zis ţie în sângele tău vei trăi." Căci au îndoială pentru ce zice proorocul de două ori, şi am zis ţie în sângele tău vei trăi, şi pentru aceea pun şi sânge din rana tăierii împrejur, şi sânge de creştin muncit.

Adică: de au zis proorocul, cuvintele acestea pentru Sângele lui Hristos: cum Hristos au scos sufletele oamenilor care n-au fost botezaţi cu apă din groapa iadului, aşa şi copilul acesta, nebotezat fiind cu apă să se mântuiască cu acel sânge de creştin muncit care este botezat cu apă: şi au vărsat sângele lui prin a-l munci cum şi pe Hristos. Iar de zice proorocul pentru sângele tăierii împrejur, să se mântuiască cu acest sânge al lui care au vărsat pruncul acum.

La fel la nouă zile ale lui iulie fac plângerea Ierusalimului şi atunci rabinii stau pe pământ jos şi se ung la frunte cu acea cenuşă de care am pomenit mai sus, şi mănâncă un ou copt, cu cenuşa aceea, iar acea mâncare se numeşte de dânşii, "săida amafsăncas".

Al treilea la pasha lor fac azimă nedospită, cu atâtea erezii drăceşti, şi cu mare vrăjmăşie asupra creştinilor, şi fac başca o azimă care este într-ânsa puţină cenuşă de acea cu sânge de creştin muncit, şi în seara aceea când intră pastele lor după ce se satură cu atâtea blesteme şi beţii, dator este tot jidovul până la cel mai mic să mănânce o bucată din azimă aceea, care are într-însa sânge de creştin muncit, şi bucăţica aceea trebuie să fie aşa de mare ca o măslină, sau ca un finic, şi se numeşte azimă aceea "Eficoimon".

Al patrulea când moare cineva dintr-ânşii, ia hahamul un albuş de ou şi un pic de sânge de creştin muncit şi amestecă şi stropeşte peste inima mortului, şi zice hahamul stihul de la prorocirea lui Iezechiel: Cap. 36 Stih 25. "Şi vă voi stropi pe voi, şi vă veţi curăţa de toate spurcăciunile voastre ".

Şi peste toate acestea la sărbătoarea pe care o ţin ei la 14 zile în luna lui adar, adică februarie pentru pomenirea lui Marduheia şi Estir,

care i-au izbăvit pe dânşii din mâinile lui Aman, şi de dânşii se numeşte sărbătoarea aceasta purim, atunci fac multe ucideri, mai întâi au obicei ca toţi de obşte câţi se află la adunare, să ucigă un creştin în locul lui Aman, şi hulesc pe Hristos: tocmai în ziua aceea face rabinul nişte turte dulci în trei colţuri, şi pune puţin sânge în turtele acealea, şi trimite pe la toţi jidovii, şi unul altuia, şi pe la prietene, şi pe la prieteni creştini cine are, şi de dânşii se numeşte, trimiterea aceea "măşloiah munăs". Şi pentru acel sânge au prorocit mai înainte Prorocul Ieremia Cap. 1 Stih 34 de zice: "Şi în mâinile voastre s-au aflat sângiuiri de suflete nevinovate", la fel şi Prorocul Iezechiel Cap. 33 Stih 25 mai lămurit zice, "aşa au zis Adonai Domnul, cei ce cu sânge mâncaţi, şi ochii voştri ridicaţi la spurcăciunile voastre, şi vărsaţi sânge."

Şi cu adevărat toate s-au împlinit la neamul jidovesc, că în seara aceea ce se numeşte de dânşii "purim" nu se află un jidov în toată lumea să fie cuminte, ci toţi sunt ieşiţi din minţi, atunci se împlineşte la dânşii blestemul lui Moise, a doua Lege Cap. 28 Stih 28. Şi atunci fură mulţi copii de creştin şi-i ţin ascunşi până la pasha (paşte n.r.) lor, că nu este departe pasha de purim, ca să aibă sânge muncit la azimă, iar la purim nu trebuie sânge muncit, numai în locul lui Aman se silesc ca să ucigă un creştin, iar la pasha lor, în locul lui Hristos: trebuie să fie muncit cum şi Hristos au fost muncit. Şi pentru aceea prin(d) prunci mici, întâi ca să-i poată munci, şi alta că Hristos au păzit fecioria, şi pentru aceasta au grăit mai înainte Sfântul Duh prin glasul lui Ieremia Cap. 5 Stih 26. zicând: " Că s-au aflat norodul meu necredincios şi au întins laţuri ca să prinză pe oameni şi să strice pe oameni."

Şi adevărat, din multe locuri sunt surghiuniţi, pentru sângele acesta. Cum şi din Spania i-au surghiunit, şi de la alte locuri, pentru uciderea pruncilor, cum zice Prorocul Iezechiel. Cap. 35 Stih 6.: "căci în sânge ai greşit, şi sângele te va goni pe tine." Iată pentru ce fac ei la purim turtele cele dulci cu 3 colţuri, de care am pomenit mai sus.

Şi această taină am arătat creştinilor, cum zice înţeleptul Solomon, în înţelepciunea sa, Cap. 6 Stih 27. Adevărat că s-au împlinit la neamul acesta blestemat al jidovilor, cuvintele care au zis Dumnezeu către Prorocul Isaia, Cap. 6 Stih 9 "Mergi şi zi norodului acestuia, cu auzul veţi auzi şi nu vei înţelege, şi cu ochii veţi vedea şi nu veţi pricepe, că s-au îngroşat inimile norodului acestuia, şi cu urechile sale greu au auzit, şi ochii lor i-au închis" şi altele.

Şi adevărat s-au îngroşat inimile lor, şi ochii lor s-au închis, cum nu vedeau ei că toţi prorocii au propovăduit pentru Sfânta Troiţă:

Geneza 18 Stih 2. Mai întâi Avraam când au venit la el trei în chip de oameni, şi au stat deasupra lui, şi au zis Avraam, "Domnul meu de am aflat har înaintea ta" şi altele: şi n-au zis Avraam, Domnii mei de am aflat har înaintea voastră, că trei erau, ci au zis Domnul meu,

către unul, măcar că au fost trei feţe, ca să arate un Dumnezeu în trei

feţe nedespărţit. La fel însuşi Dumnezeu zice către Moise, Exod 10 Stih 6. "Eu sunt Dumnezeul tatălui tău: Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacob ". Vedem că la fiecare pomeneşte şi numele lui Dumnezeu. Ar fi putut zice eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi al lui Avraam şi al lui Isaac, şi al lui Iacob, ci au vrut Dumnezeu ca să descopere lui Moise pe unul Dumnezeul, în trei fete, că atunci când zicea, Eu sunt Dumnezeul tătâne-tău,

arăta un Dumnezeu, Dumnezeul lui Avraam Tatăl, Dumnezeul lui Isaac Fiul, Dumnezeul lui Iacob, Duhul Sfânt. După aceea dacă au arătat Dumnezeu lui Moise pentru Sfânta Troiţă, arată şi Moise jidovilor ca să mărturisească Dumnezeu în trei feţe şi zice la a doua Lege Cap. 6 Stih 4. "Ascultă Israile, Domnul Dumnezeul nostru, Domnul unul este."

Şi jidovii de trei ori pe zi cântă Stihul acela de la Moise, că simbolul credinţei este la jidovi Stihul aceasta pentru că pomeneşte unul este, şi vor să tăgăduiască Sfânta Troiţă. Dară nu pricep ei, că dacă ar fi fost scopul lui Moise ca să arate jidovilor un Dumnezeu, şi nu în trei feţe, ar fi zis în scurt, adică: "Ascultă Israile un Dumnezeu" şi destul ar fi fost, dară el zice aşa: "Ascultă Israile, Domnul Dumnezeul nostru" Şi mai adaugă iarăşi: "Domnul arată pe faţă Sfânta Troiţă" că atunci când zice Domnul, arată pe Tatăl, la noi creştinii se cântă "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare..." şi mai adaugă Moise: iarăşi Domnul, Duhul Sfânt, la noi se cântă: Sfinte fără de moarte, şi ca să nu gândeşti că sunt trei despărţite mai adaugă Moise: unul este, cum şi noi cântăm, miluieşte-ne pe noi şi nu cântăm miluiţi-ne pe noi, ci miluieşte-ne pe noi, ca unul: unul Dumnezeu în trei feţe.

La fel şi când s-a îndreptat neamul lui Ruvim , care au făcut jertfelnic lângă marginea Iordanului, cum scrie la cartea lui Navi. Şi au zis către fiii celor mai mari ai lui Israel, "Dumnezeu, Dumnezeu,

Domnul este. Şi Dumnezeu, Dumnezeu, Domnul însuşi ştie." Navi, Cap. 24. Arătat e că au pomenit Sfânta Troiţă de două ori, şi la urmă zice: "însuşi ştie să arate un Dumnezeu în trei feţe." La fel şi Proorociţei Anei, mumei lui Samuil Prorocul la rugăciunile Sfintei Troiţe le pomeneşte,: împăraţilor Cap. 2 Stih 2. " Că nu este sfânt ca Domnul Tatăl, şi nu este drept ca Dumnezeul nostru Fiul, şi nu este sfânt fără numai tu, Troiţă Sfântă, şi nedespărţită." La fel şi Prorocul David în multe locuri pomeneşte Sfânţa Troiţă de zice: " Cu cuvântul Domnului Cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui toate puterile lor". Psalm 36 Stih 6. "Iată Sfânta Troiţă că Hristos: este Cuvântul Tatălui," precum zice Ieremia: " iată cuvântul Domnului s­au făcut lor spre ocară, nu vor vrea să-l asculte pe El". Vezi luminare a Duhului Sfânt, cum mai înainte au văzut Prorocul Ieremia, că procleţii de jidovi, nu vor primi pe Hristos care este cuvântul Tatălui?

Şi iarăşi... Ieremia, Cap.17 Stih 15 "Iată ei zic către mine, unde este cuvântul Domnului, să vină dară," adică: îşi bat joc procleţii de jidovi, că Ieremia totdeauna zice lor "cuvântul Domnului către
mine," şi ei râd de Ieremia şi-i spun lui, " unde este Hristos pe care tu cuvântul Tatălui îl numeşti: să vină." Şi iarăşi, aşa zice Domnul: "Iată Eu aduc peste norodul acesta rele, că la cuvântul meu, n-au luat aminte, şi au lepădat legea mea." Şi iarăşi Ieremia, Cap. 11 Stih 16. "Şi va fi cuvântul spre veselia inimi mele¹¹ La fel Moise au prorocit jidovilor mai înainte că nu vor primi pe Hristos, că zice: la a doua Lege Cap. 1 Stih 32. "Şi în cuvântul acesta nu v-aţi încrezut. Domnului Dumnezeului nostru.¹¹ Precum şi la alt loc, proroceşte Moise jidovilor, că nu veţi crede în Hristos, de zice la Lege Cap. 28 Stih 66. "Şi va fi viata ta spânzurată înaintea ochilor tăi şi te vei teme ziua şi noaptea, şi nu vei crede vieţii tale " adică: jidovii au văzut pe Hristos, care este viaţa veşnică, cum puţin mai jos zice Moise, la Lege Cap. 38 Stih 49. " Că nu cuvânt în deşert este acesta, viata voastră vă este el vouă.¹¹ Precum însuşi Hristos zice: "Eu sunt calea şi viaţa" şi această viaţă, o au jidovii spânzurată pe cruce, şi sunt în frică ziua şi noaptea.

Şi cu adevărat sunt foarte fricoşi neamul jidovesc. La fel zice iarăşi Ieremia: Cap. 23 Stih 17. "Zic celor ce leapădă cuvântul Domnului,¹¹ zice şi Avvacum Cap. 3 Stih 4. "înaintea feţii lui va merge cuvântul.¹¹ Zice şi Solomon: la Pilde Cap. 18 Stih 4. "Apă adâncă este cuvântul în inima omului, şi izvorul vieţii," adică: Hristos care este cuvântul Tatălui, de va intra în inima omului, va fi lui izvor de viaţă veşnică. Cum grăieşte Mântuitorul Hristos către Samarineanca: " Cine va bea din apa care Eu voi da lui nu va înseta în veci, şi se vor face râuri de apă vie în pântecele lui". Ioan Cap. 4 Stih 14, adică: apa Botezului. Cum strigă Prorocul Isaia Cap. 25 Stih l de cheamă pe oameni la Sfântul Botez, şi zice: "Cei ce sunteţi însetaţi, păşiţi la apă," adică apa Botezului, La fel doi proroci strigă într-un cuvânt, zicând: "Şi vor merge limbi multe şi vor grăi". Isaia Cap. 2 Stih 3. "Veniţi să ne suim la muntele Domnului, şi va vesti nouă căile lui, şi vom merge întru cărările sale, că din Sion va ieşi legea, şi cuvântul Domnului din Ierusalim": Miheia Cap. 4 Stih 2. adică legea lui Hristos au ieşit, şi legea lui Moise de la muntele Sinai s-au dat. Şi mai adaug prorocii, la Exod Cap. 19 Stih 18. şi zic: "şi cuvântul Domnului din Ierusalim", adică: Hristos care este cuvântul Tatălui, din Ierusalim au ieşit. Precum zice David: "Bine este cuvântat Domnul din Sion, cel ce locuiaşte în Ierusalim " Psalm 134 Stih 21

Arătat dară am făcut prin multe mărturii, cum că Hristos este cuvântul Tatălui. Acum unde zice David: cu cuvântul Domnului cerurile s-au hotărât, adică: cu Hristos care este cuvântul Tatălui.

Precum zice fiul său Solomon, la Pilde Cap. 20 Stih 27. "Când au gătit Dumnezeu cerul eram de faţă cu El," oare au fost Solomon de faţă cu Dumnezeu când au gătit cerul, sau numai despre faţa lui Hristos grăieşte Solomon, că Solomon în limba evreiască, se înţelege pace, şi Hristos este Domn păcii. Isaia: Cap. 9 Stih 7. Cum şi la alt loc, unde proroceşte pentru mormântul lui Hristos, de zice la Cântarea a 3 Stih 7 "Iată patul lui Solomon, şasezeci de puternici

împrejurul lui, din cei tari ai lui Israel" adică, Mormântul lui Hristos care Solomon se numeşte; care cuvânt va să zică: Domn păcii, şi au fost înconjurat cu custodia lui Israel, că, Pilat n-au vrut să le dea ostaşi, şi au zis lor, aveţi custodie, şi mai adaugă Prorocul Solomon şi zice: Stih 8. " Toţi fiind sabia peste coapsa sa, pentru frica nopţii că au zis către Pilat, frică ne este nouă ca să nu-l fure ucenicii lui noaptea" Cum şi David pentru frica aceea zice la Psalm 13 Stih 5. "Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică" Şi cu adevărat nici o frică nu era, că cine a văzut să fure cineva pe vreun om mort. La fel unde pomeneşte, Solomon pentru cununa cea de spini, care au pus-o spurcaţii de jidovi, pe capul lui Hristos: zice la Cântarea a 3-a Stih 11. "Ieşiţi fetele Sionului şi vedeţi pe împăratul Solomon cu cunună, cu care l-au încununat Maică-sa, în ziua veseliei inimii lui," adică:

ieşiţi Mironosiţelor, şi vedeţi pe Hristos: împăratul păcii, cum jidovii l-au încununat, cu cunună de spini, că pe Solomon fiul lui David nu l- au încununat Maică-sa, şi tatăl său David l-au încununat, şi Prorocul Zaharia, mai lămurit zice: Zaharia, Cap. 6 Stih 11. "Şi vei lua cununi de aur şi argint şi vei pune pe capul lui Iisus, fiul lui Iosedec". Iosedec în limba evreiască, va să zică Dumnezeu drept, adică: Fiul lui Dumnezeu celui drept. Arătat este dară unde zice Solomon la Pilde Cap. 10 Stih, 27. "Când au gătit Dumnezeu cerul eram de faţă cu El" zice pentru Hristos: acum unde zice David, cu cuvântul Domnului "Cerurile s-au întărit" pentru Hristos zice: Psalm 32 Stih 6. "Arătat este Tatăl şi Fiul şi cu Duhul gurii lui, toate puterile lor. Arătat este Sfântul Duh, iată, arătată este Sfânta Troiţă întru o fiinţă şi nedespărţită".

Şi de este cineva slab la ştiinţă, şi nu se încrede cu atâtea mărturii pentru Sfânta Troiţă, să vină şi să asculte, şi altă mărturie unde zice David la Psalm 17 Stih 20. aşa:

"Viu este Domnul şi bine este cuvântat Dumnezeu, şi să se înalţe Dumnezeul mântuirii mele" Când zice viu este Domnul, arată pe Tatăl, şi bine este cuvântat Dumnezeu, Fiul, şi să se înalţe Dumnezeul mântuirii mele, Duhul Sfânt, şi ca să nu te rătăceşti a gândi, că trei sunt, mai adaugă Prorocul şi zice: Stih 21. "Dumnezeule cel ce dai izbândire mie: arată un Dumnezeu în trei feţe, nedespărţit" Şi iarăşi Psalm 34 Stih 26. " Scoală-te Doamne, ia aminte spre judecata mea, Tatăl, Dumnezeul meu Fiul, şi Domnul meu, spre îndreptarea mea, Duhul Sfânt".

Şi iarăşi Dumnezeul Dumnezeilor, Domnul Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt. Psalm 49 Stih 1. "Şi ca să nu gândeşti că sunt trei, mai adaugă şi zice: El au grăit, şi au chemat pământul, un Dumnezeu în trei feţe".

La fel şi Prorocul Isaia, Cap. 33 Stih 22 pomeneşte Sfânta Troiţă de zice Domnul este judecător nouă, Domnul este biruitor nouă,

Domnul împărat nouă, sunt trei. Şi ca să nu gândeşti că sunt despărţite cele trei feţe, mai adaugă, Isaia Cap. 38 Stih 16 şi zice: "Domnul acesta va mântui pe noi" arată un Dumnezeu în trei feţe. Şi

iarăşi " şi Domnul, Domnul m-au trimis pe mine, şi Duhul lui;¹¹ arată aici mai lămurit Prorocul şi în scurt, pe un Dumnezeu în trei ipostase nedespărţit. Căci mai întâi zice: "Domnul, Domnul m-au trimis, adică: Tatăl şi Fiul¹¹ şi ca să nu gândeşti că sunt despărţiţi Tatăl de la Fiul. Pentru aceea mai adaugă şi zice: "şi Duhul lui,¹¹ arată un Dumnezeu în trei feţe de o fiinţă şi nedespărţit.

Şi de la prorocirea aceasta, să se astupe gurile ereticilor care bârfesc cum că de la Hristos deosebit purcede Duhul Sfânt . Ascultă pe Isaia după ce pomeneşte pe Tatăl, şi pe Fiul, zice şi Duhul lui, şi nu zice şi Duhurile lor, ci lui. Ca să arate un Duh Sfânt, care de la Tatăl purcede, şi în Fiul se odihneşte. Şi încă multe mărturii sunt şi pentru Sfântul Duh, şi pentru Sfânta Troiţă, ci se cade a-l cruţa pe cititor.

Iată cu ajutorul lui Iisus Hristos: am arătat prin multe mărturii: pentru rătăcirea jidovilor. Şi am descoperit taina lor, care nu este scrisă, cum au zis Moise, după toate blestemele, care sunt scrise la a doua Lege, Cap. 28 Stih 61. Zice Moise: "Şi va veni peste voi un blestem, care nu este scris în cartea aceasta".

Blestemul acesta care-l au ei, cu sânge, nu este scris nicăieri, ci părinţii rabini lasă copiilor lui, cu blesteme mari, să nu descopere la cei proşti ai lor, nici la creştini, măcar de li se va întâmpla lor să rabde fel de fel de munci. Precum şi mie, în frica lui Dumnezeu mărturisesc, când am fost de vârstă de treisprezece ani, atunci încep ei a pune cornul în cap, şi mi-a pus tatăl meu cornul acela în cap,

care de dânşii se numeşte "tăfilis", şi atunci mi-a descoperit mie Tatăl meu taina aceasta cu sânge şi m-a blestemat cu toate stihiile cerului, şi ale pământului, ca să nu descopăr taina aceasta, nici la fraţii mei. Şi când mă voi căsători, şi voi avea până la zece feciori, să nu descopăr decât la unul care va fi mai înţelept, şi mai învăţat, şi tare în lege, iar la partea muierească nicidecum să nu descopăr. "Pământul, zice, să nu te primească de vei descoperi taina aceasta, măcar de ţi se va întâmpla a te face şi creştin, să nu descoperi fiule", zice mie tatăl meu. Însă eu de vreme ce am primit Părinte pe Hristos Dumnezeu, şi Maică pe Sfânta Biserică: voi mărturisi adevărul în tot locul stăpânirii lui, cum zice înţeleptul Sirah, la Cap. 4 Stih 31. "Până la moarte, luptă-te pentru adevăr."

Şi cu adevărat, mare primejdie am avut, şi încă sunt în primejdie de moarte, pentru descoperirea tainei acesteia, însă eu zic împreună cu Sfântul Apostol Pavel: Romani Cap. 8 Stih 31. " Cine mă va despărţi de dragostea lui Hristos, sabia, sau foametea, sau golătatea, sau sărăcia, sau fel de fel de munci? Nimica. Căci nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Troiţă Sfântă slavă ţie, Amin." Căci a ta este împărăţia cerurilor, şi noi numai prin tine, Troiţă Sfântă, ne bucurăm de toate darurile împăratului ceresc, iar nu ca jidovii cei hulitori şi rătăcitori care hulesc pe Domnul uitând legea cea nouă aducătoare de pace şi bucurii pentru noi creştinii.