Traducere de
Ştefan Francisc Voronca
Carte
tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte GALACTION, Episcopul
Alexandriei şi Teleormanului
Editura Cartea Ortodoxă
Editura Egumenija
Galaţi
2004
Arhim. Vassilios Bacoiannis ÎNFRUNTÂND DIAVOLUL ŞI
VRĂJITORIA
Distribuţie: SC Egumeniţa SRL O.P. 3 '
Un proverb grecesc zice că: Diavolul are
multe picioare. El o poate lua pe multe căi, dintre care unele sunt
foarte dureroase. De aceea, este cât se poate de capabil să te prindă în orice
moment.
Mediumi, ocultism, astrologie ş.a.m.d. sunt
căi pe care diavolul calcă.
Cum şi de ce, vom încerca să aflăm acum.
Visele Superstiţiile
„Deochiul" Astrologia Ghicitorii şi vizionarii Minunile
Să credem oare în vise? Dacă aveţi un vis care
vă spune că vi se va întâmpla ceva rău, oare îl veţi lua în serios sau nu-i
veţi da nici o atenţie?
Există vise omeneşti, vise drăceşti şi vise
trimise de Dumnezeu. Singurele vise adevărate sunt cele trimise de Dumnezeu.
Săracul la firimituri visează, zice un proverb
grecesc. Ce înseamnă acest lucru? Ei bine, înseamnă că ceea ce săracul are în
minte (în acest caz, hrana), acelaşi lucru vede şi în vise. Cu alte cuvinte,
orice avem în minte, orice ne deranjează în subconştient se poate transforma în
vis. În cartea ei - Introspecţia, Karen Horney, psihiatru de renume
internaţional afirmă că visele sunt glasul aspiraţiilor noastre.
Diavolul sădeşte tot
felul de gânduri în minţile noastre. În această lucrare, cel rău nu se
limitează numai la perioada când noi suntem treji, ci continuă şi atunci când
suntem adormiţi de-a binelea. Astfel este foarte posibil ca noi să vedem în
visele noastre lucruri care vin chiar de la vrăjmaş.
Este firesc ca, prin
visele noastre, vrăjmaşul să încerce să ne facă rău, să ne îngrozească, să ne
ameninţe şi aşa mai departe. Din acest motiv, noi Îi cerem Domnului în fiecare
seară să ne dea somn uşor şi de toată nălucirea Satanei nestrămutat.[1]
Şi Dumnezeu poate vorbi
oamenilor prin vise. În Sfânta Scriptură găsim o mulţime de exemple de acest
fel, precum visele Faraonului tâlcuite de Iosif (Facere, capitol 41).
Sfântul Ioan Scărarul
ne sfătuieşte şi ne îndeamnă: „Crede numai acelor vise ce-ţi vestesc osândă
veşnică şi judecată. Dar, dacă acestea îţi pricinuiesc deznădejde, atunci ele
sunt de la dracul".[2]
Deci:
•
Visele drăceşti ne îngrozesc şi ne fac să
deznădăjduim.
•
Visele dumnezeieşti (singurele adevărate) ne arată
osânda şi judecata. Ne trezim din ele îngrijoraţi, neliniştiţi, dar în mod
pozitiv, adică în privinţa mântuirii sufletelor noastre.
•
Visele omeneşti nici nu ne îngrozesc, nici nu ne
aruncă în deznădejde, nici nu ne aduc pocăinţă spre mântuirea sufletelor.
În vremurile de demult,
superstiţiile erau foarte răspândite mai ales în zonele rurale. Acum, când
viaţa în general s-a schimbat atât de mult, multe dintre aceste superstiţii
sunt pe cale de dispariţie. Unele dintre ele încă mai circulă; de acestea ne
vom ocupa acum.
Toată lumea speră că noul an va începe cu bine şi va
continua în acelaşi fel. Pentru aceasta, unii dintre noi ne şi rugăm. Totuşi,
unii oameni aruncă o privire superstiţioasă şi recurg la „farmece".
Ei inaugurează noul an cu mâncare, băutură şi distracţii.
Consideră că noul an nu va fi de bun augur dacă nu-l vor întâmpina în spirit de
sărbătoare şi cu chefuri. Se tem ca nu cumva anul să fie aducător de necazuri.
Ei joacă cărţi sau joacă pe bani, din acelaşi motiv;
dacă sunt norocoşi la începutul noului an, întregul an fi unul norocos.
Merg la biserică în ziua de Anul Nou pentru a avea
noroc (nu din cuvenita evlavie). Se împărtăşesc, tot pentru a avea noroc (nu
„pentru iertarea păcatelor şi viaţa de veci").
Cu toate acestea, un nou an intră în vieţile noastre
în fiecare clipă. Fiecare minut pe care-l trăim este şi un nou an. Astfel că
ceea ce se-ntâmplă de Anul Nou se-ntâmplă şi în fiecare minut al zilei. Fiecare
clipă este ziua de Anul Nou.[3]
Dacă vreţi ca în noul an să vă meargă bine,
atunci folosiţi acest An Nou continuu, de fiecare zi, într-un mod cât mai
avantajos. Faceţi bine „aici şi acum".
Dacă dimineaţa vă aflaţi pe drumul către locul
de muncă şi se-ntâmplă să întâlniţi un infirm, un orb - sau, în Grecia, un
preot! - se poate să priviţi întâlnirea ca pe un semn rău.
De fapt, „semnul rău" nu este întâlnirea cu
pricina. Este propria voastră credinţă şi superstiţie. Este un semn sigur al
faptului că vă aflaţi într-o profundă înşelare.
Sfântul Ioan Gură de
Aur zice că felul în care îţi merge în acea zi nu depinde de cel pe care-l
întâlneşti prima dată dimineaţa. Ziua îţi va merge rău atunci când trăieşti în
păcat. Aşa că, atunci când pleci de acasă, fereşte-te de întâlnirile cu
păcatul.[4]
Atunci când superstiţioşii au de gând să se însoare,
primul lucru de care vor să se asigure e acela ca nunta să nu cadă într-o zi
„cu ghinion", precum ziua de vineri sau data de 13. Aceasta, după Sfântul
Ioan Gură de Aur, nu este numai o gândire prostească, ci chiar una drăcească.
Pentru ei, fericirea depinde de date şi nu de strădaniile personale. Un proverb
grecesc zice că Fiecare zi este a lui Dumnezeu, iar acesta este modul
în care trebuie să o privim.
Unii oameni întreabă:
„Se cuvine ca doi fraţi să se căsătorească în acelaşi timp?"
Ceea ce contează aici este învăţătura Bisericii, iar
Biserica nu interzice acest lucru. „Se cuvine oare - întreabă ei - ca aceeaşi
familie să aibă o înmormântare şi o nuntă în aceeaşi lună (sau în şase
luni)?" Acelaşi lucru se aplică şi aici: Biserica nu interzice acest
lucru.
Există o diversitate de superstiţii legate de femeile
lăuze. De pildă:
•
Nu este bine ca noile mame să călătorească înainte de
ziua a patruzecea.
• Nu este bine ca noile
mame să iasă noaptea afară şi aşa mai departe.
Singurul lucru stabilit de Biserică este că
femeii nu-i este îngăduit să intre în biserică, nici, bineînţeles, să se
împărtăşească înainte de slujba din ziua a patruzecea.
Iată câteva din superstiţiile asociate cu
înmormântarea:
•
Unii oameni cred că este semn rău să te uiţi atunci
când un mort este scos din casă.
•
Unii sparg un obiect, adesea o farfurie, pentru a
îndepărta nenorocirea (de parcă moartea s-ar teme de farfuria spartă!).
• Alţii se rup de
Biserică timp de un an de zile! - din nou, de parcă ruperea de Biserică timp de
un an va fi de natură să înlăture răul.
Iată cum
lucrează răul, iată, de fapt, cum vine. Răul aduce răul. Sfântul Nicodim Aghioritul
zice: „Ce faci, om nesocotit? Nu ştii că prin aceea că nu te duci la biserică
te faci vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al sfinţilor Săi? Te pui în vrăjmăşie cu El
pentru că una din rudeniile tale a murit? Şi cine eşti tu, care te războieşti
cu Dumnezeu, Care face totul pentru binele nostru, atât în viaţa cât şi la
moartea noastră?".
Atunci când o persoană
invidioasă vede ceva bun la alta, ea va suferi. În cazul diavolului se întâmplă
acelaşi lucru. Diavolul şi invidioşii îi pizmuiesc pe ceilalţi, care fac
binele. Aceasta este caracteristica lor comună. Diavolul o exploatează din
plin. Se foloseşte de ea pentru a-şi extinde răutatea şi la alţii. Cu alte
cuvinte, o privire perspectivă pizmaşă devine un comportament sau o călăuză
prin care se răspândeşte otrava diavolului. „Deochiul - zice Sfântul Vasile cel
Mare - este o acţiune a diavolului săvârşită de oamenii pizmaşi." Într-o
rugăciune a Sfântului Vasile se cere: „...risipeşte orice lucrare a diavolului,
orice atac drăcesc".[5]
Aceasta înseamnă că ochiul pizmaş NU este, de
exemplu, o banală durere de cap, o ameţeală obişnuită sau altceva. Hotărât,
este ceva TERIBIL, ceva îngrozitor, ceva de nesuferit, ceva DRĂCESC. Martori
oculari relatează că un sătean avea un cal frumos. O persoană invidioasă,
uitându-se la el, a zis: „Ce cal frumos!", iar animalul a căzut mort chiar
atunci. Este cu siguranţă o acţiune a diavolului.
Povestea de mai sus scoate în evidenţă faptul că numai
cei plini de răutate au acest deochi în ei: „Risipiţi orice otravă a oamenilor
stricaţi şi pizmăreţi" (din Rugăciunea împotriva pizmei).[6]
Pe cine
vatămă „deochiul"?
Evident, fiindcă deochiul este o acţiune a
diavolului, el poate vătăma pe oricine care este lipsit de apărare, care nu
este înzestrat cu armele necesare înfruntării diavolului şi a meşteşugirilor
sale: rugăciunea, postul, spovedania şi Dumnezeiasca Împărtăşanie.
Iată de ce:
•
Sfinţii nu sunt vătămaţi.
•
Preoţii, de asemenea, nu sunt vătămaţi (din pricina
preoţiei).
• Nu sunt vătămaţi nici
credincioşii care iau parte la viaţa liturgică a Bisericii.
Rugăciunea
Dat fiind faptul că
deochiul este o acţiune a diavolului, este trebuinţă de o rugăciune specială
pentru a-l exorciza. Biserica Ortodoxă a stabilit o rugăciune deosebită
împotriva deochiului, prin care diavolul este alungat.
Rugăciunea este citită numai de către preot.
Tentative
păcătoase de exorcizare
Să presupunem că aţi
fost afectaţi de deochi şi, în loc să vă duceţi la un preot, vă duceţi la o
femeie „specializată" în astfel de cazuri. Dacă faceţi aceasta, atât voi
cât şi femeia săvârşiţi un păcat.
Păcătuiţi prin aceea că
dispreţuiţi pe slujitorul numit de Dumnezeu (preotul), mergând şi bătând la uşa
unui străin, iar femeia aceea subminează poziţia preotului.
Pentru a fi mai clar:
Laicii, ca unii care nu sunt hirotoniţi, nu au dreptul
să facă semnul crucii asupra altor oameni într-un mod sacramental. De ce nu-ţi
faci singur semnul crucii? De unde această sfinţenie în mâinile acestor oameni?
Deoarece nu sunt
preoţi, este evident că nu pot săvârşi nici o Taină, precum, să zicem, Taina
Mirungerii. Cu toate acestea, unele femei îndrăznesc să facă aceasta. Îşi
„sfinţesc" singure puţin ulei şi-şi fac semnul crucii cu el! V-aţi
întrebat vreodată de ce nu folosesc ulei dintr-o candelă?
În ritualurile lor,
acestea amestecă cuvinte bisericeşti cu altele, din altă parte (adică de la
diavolul). Oare rugăciunile Bisericii au nevoie de o întărire venită de la cele
ale diavolului? În final, care cuvinte vor da roade? Cele ale Bisericii sau
cele ale diavolului? Oare Domnul va da vreo atenţie rugăciunilor spurcate?
Şi să nu spui: „Dar, de îndată ce femeia m-a
exorcizat, m-am simţit din nou bine".
•
Poate fi pe fond psihologic.
• Poate să fi fost
diavolul acela care te-a făcut bine.
Un
prilej de luare aminte
Pe 2 martie 1998, un oarecare domn din Patras, Grecia,
mi-a spus despre ceea ce i s-a întâmplat cu cincisprezece ani în urmă. Pe
scurt:
De la vârsta de 14 ani,
familia lui îl ducea periodic pentru a fi exorcizat. Dar acesta era doar un
pretext de care diavolul voia să se folosească. El a început să aibă puterea
deochiului. Celor pe care-i admira[7]
li se întâmpla câte ceva rău. Putea, de exemplu, să se uite la o femeie care
merge pe stradă, iar aceasta să se împiedice sau să-şi scrântească piciorul.
În Joia Mare din anul
1983, el a participat la Denia Patimilor din seara respectivă la biserica
Sfântul Spiridon, în Aigaleo. Deodată, în momentul cel mai important al
slujbei, s-a simţit rău. Mintea i s-a înceţoşat cu totul. Comunitatea a început
să se clatine în faţa ochilor lui. În acelaşi timp, l-a cuprins o transpiraţie
rece. Nemaiputând sta în picioare, a ieşit afară. O femeie - cea care adesea îl
„exorciza" - s-a luat după el. Apropiindu-se de el, l-a întrebat ce s-a
întâmplat. A început apoi să-l „exorcizeze" din nou, zicând nişte
„rugăciuni" ciudate, care nu erau decât invocaţii către draci.
În clipa aceea, acest
domn a observat ceva care l-a şocat profund. Faţa femeii se schimbase.
Înfăţişarea-i devenise atât de oribilă, încât nici nu te puteai uita la ea. În
acelaşi timp, pe faţa ei apăruse o strâmbătură ciudată. Gura îi semăna mai mult
cu un bot de fiară sălbatică. Din poalele rochiei a scos un farmec pentru
noroc.
„Ia asta - îi spune acestuia. Poartă-l şi nimic nu te va vătăma."
El „şi-a
revenit..." cu ajutorul invocaţiilor ei satanice (adică cu ajutorul
diavolului).
După
această experienţă de neuitat, omul n-a mai pierdut mult timp şi s-a dus direct
la spovedanie. Şi-a recăpătat pacea sufletului şi, ceea ce-i mai important, a
încetat să-i mai deoache pe oameni.
Aceasta se poate împărţi în două categorii:
Zodiacul - acesta are de-a face
cu luna în care ne-am născut.
Horoscoapele - acestea sunt zilele din calendar care
depind de poziţia stelelor.
Descriere
Există douăsprezece
semne (unul pentru fiecare lună). Ele se numesc: Balanţă, Berbec, Scorpion şi
aşa mai departe. Oamenii care se interesează de acestea cred că, depinzând de
luna în care s-au născut, ei vor depinde de un semn zodiacal. Iar depinzând de
semnul corespunzător ei vor avea caracterul aferent. Cu alte cuvinte, ceea ce
eşti nu depinde de tine, ci de semnul tău zodiacal.
Influenţa fiecărui semn
începe în jurul datei de 21 a fiecărei luni, continuând în luna următoare; de
pildă, Scorpionul aparţine lunii noiembrie. Acesta „îşi exercită
influenţa" începând cu ziua de 23 octombrie şi se sfârşeşte pe 22
noiembrie. Astfel, dacă ar fi să te naşti în acest răstimp (chiar la ora 24
fără un minut în ziua de 22 noiembrie), atunci vei avea caracterul asociat cu
Scorpionul, a cărui trăsătură este perfidia!
Fireşte, nu se poate
spune că este vina ta că eşti aşa. Eşti o victimă! Semnul este de vină,
momentul naşterii. Ar fi fost altfel dacă mama şi-ar fi început travaliul ceva
mai devreme, ai fi fost născut cu un minut înainte de ora 24, pe 20 octombrie,
ai fi fost în Balanţă. În acest caz ai fi fost diferit ca persoană, ai fi avut
o fire diferită. Ai fi fost cinstit şi bun, toate din pricina bunului tău semn
zodiacal.
Dacă un prieten de-al tău are acelaşi semn, atunci el
sau ea va avea acelaşi caracter ca şi tine. Dacă există vreo diferenţă, aceasta
s-ar datora faptului că aţi fost născuţi în zile diferite (horoscop vine din greceşte şi
înseamnă „a te uita la ceas").
Întrebări
Dar, despre gemeni -
care au acelaşi semn zodiacal şi acelaşi horoscop, dar, cu toate acestea, sunt
diferiţi - ce putem spune? Unul poate fi temperat, altul mai mânios; unul poate
fi nesincer, altul cinstit şi aşa mai departe. În acest caz, ce pretenţii am
putea avea de la zodiac şi horoscop?
Pe de altă parte, unii
oameni au semne zodiacale diferite, dar, cu toate acestea, manifestă însuşiri
de caracter asemănătoare. Cum putem explica acest fapt prin prisma zodiacului?
Să zicem că există
gemeni identici, cu acelaşi semn zodiacal, acelaşi horoscop şi aceleaşi
însuşiri. Unul este la fel de avar şi vulgar ca şi celălalt. Dar unul dintre ei
„vede lumina" şi devine milostiv, credincios creştin, chiar monah sau
monahie. Cu toate acestea, celălalt rămâne la fel ca mai înainte. Cum poate fi
explicat acest lucru?
Dacă, de exemplu, eşti
Scorpion şi vrei să scapi de presupusa perfidie asociată acestui semn, pot oare
oamenii să creadă că semnul zodiacal în sine te-ar putea împiedica de la a face
aceasta?
Pe
scurt
•
Personalitatea noastră nu se formează şi nu este
formată de factori externi care acţionează independent de voinţa noastră, ci de
factori interni, precum modul de gândire şi voinţa liberă.
• Vai de „soarta"
noastră, dacă am fi nişte roboţi controlaţi, dependenţi de obiecte
neînsufleţite (semne zodiacale şi horoscoape)!
Cei ce se ocupă cu
astrologia consideră că horoscopul pentru fiecare în parte determină
evenimentele de zi cu zi pe care le trăim (viaţa) şi chiar viitorul! Cu alte
cuvinte, orice ţi s-ar întâmpla de-a lungul vieţii este scris în horoscop. Aşa
că n-are nici un rost să ne facem probleme sau să tânjim după un viitor mai bun.
Astrologii care vă cercetează horoscopul vă pot spune ce soartă veţi avea. În
Grecia era cineva care-şi făcea reclamă astfel: „Prin horoscopul tău, îţi pot
prezice cursul vieţii". Prostii!
Luaţi aminte aici. Oare
tu, persoană cu cap, raţională, te vei încredinţa de viitorul tău cu ajutorul
unui obiect neînsufleţit, şi NU prin credinţa în Pronia lui Dumnezeu? În primul
caz, dacă horoscopul îţi aduce ceva rău, nu-ţi vei permite să reacţionezi cumva
sau să-l respingi. Dar, dacă Dumnezeu îţi aduce ceva „rău", murmuri şi te
plângi. Ai fi în stare să-L respingi şi pe Dumnezeu! Dar pe horoscopul tău
nu...
Nu-i aşa că n-ar strica un strălucit exemplu de
credinţă? Nu-i aşa că n-ar strica un admirabil exemplu de dreaptă socoteală?
Cei care cred în
horoscop, n-au nici credinţă şi nici nu sunt raţionali. Oamenii care cred în
horoscop sunt aceia care n-au credinţă şi nici dreaptă socoteală.
Este
oare cu putinţă?
Stelele sunt
neînsufleţite. Şi asta nu e tot. Ele se află la milioane de ani lumină. Dacă ar
avea ochi, ar vedea uriaşul pământ ca pe o mică aşchie sau nu l-ar vedea deloc.
Închipuiţi-vă cum v-ar vedea pe voi, cei care trăiţi pe această aşchie. V-ar
vedea ca pe ceva minuscul: chiar ni se cere să credem că stelele care sunt
NEÎNSUFLEŢITE, moarte, pot fi „deranjate" pentru chestiuni legate de
viitorul a ceva aşa de minuscul?
În plus, iată o dovadă practică: la sfârşitul anului
1987, astrologii au prezis „soarta" unor personalităţi proeminente pentru
anul 1988.
•
Puternicului Mihail Gorbaciov i-au spus: „În 1988, el
va divorţa de soţia lui - Raisa. Ei bine, nu s-a întâmplat. Ei încă rămăseseră
un cuplu fidel, când, în 1999, doamna Gorbaciov a murit.
•
Cristinei Onassis i-au prezis: „În 1988, ea se va
căsători". În 1988, Cristina Onassis a murit!
• Girolamo Cardano
(1501-1575) a fost un eminent matematician, medic şi, notaţi, astrolog. El a
stabilit horoscoapele pentru mai mulţi oamenii celebri, apoi pentru sine
însuşi. Anticipând că va trăi 75 de ani, şi având o sănătate foarte bună în
momentul plinirii vremii, el şi-a salvat reputaţia printr-un tertip foarte simplu: sinuciderea!
momentul plinirii vremii, el şi-a salvat reputaţia printr-un tertip foarte simplu: sinuciderea!
Deşi în vremea lui
Cardano era un lucru obişnuit ca oamenii de ştiinţă să creadă în astrologie,
astăzi nu mai este aşa. O sută nouăzeci şi doi de oameni de ştiinţă din toată
lumea, dintre care nouăsprezece au luat premiul Nobel, s-au opus astrologiei,
descriind-o ca fiind „mitologie". Cu toate acestea, unele sărmane suflete
încă mai cred că este „înţelepciune".[8]
Mediumii şi oamenii
care prezic viitorul folosind frunze de ceai sau zaţ de cafea afirmă sus şi
tare că au „darul" depistării unei anumite persoane sau a faptului că o
anumită familie a fost blestemată şi că ei pot afla cine a blestemat-o. Să fim
serioşi, nu cumva aceştia îşi bat joc pur şi simplu de oamenii obişnuiţi?
Răposatul Arhimandrit
Haralambos Vasilopoulos[9]
a fost duhovnicul multor asemenea înşelători care s-au pocăit; el obişnuia să-i
întrebe:
-
„De ce te-ai amestecat în lucrarea diavolului?"
-
„Pentru bani", răspundeau ei.
-
„Când clienţii voştri vă întrebau ceva, ce le
răspundeaţi?"
- „Pur şi simplu îi
prosteam."
Aceştia mărturiseau cu
toată sinceritatea că înşelau oamenii. „În spatele mediumilor (ş.a.m.d.) nu
veţi găsi decât înşelăciune şi lăcomie", notează răposatul preot în
observaţiile sale.[10]
Aceşti amatori într-ale
ocultismului se mai laudă şi cu faptul că-ţi pot găsi o persoană sau un obiect.
Chiar aşa?! Dacă sunt aşa de isteţi în a găsi oameni, de ce nu-şi folosesc
puterile pentru a ajuta poliţia să-i găsească pe cei care sunt un pericol
pentru societate?[11]
Există o mulţime de recompense pentru găsirea oamenilor căutaţi. Aceasta ar
putea fi o afacere foarte prosperă!
Fără îndoială că ar vrea, dar nu pot. Tot ce pot face
este să-i prostească pe oameni.
În 1969, în Atena, era
un om care iubea cu foc o femeie măritată. Era foarte pornit să se căsătorească
cu ea, dar ea nici nu voia să audă. Într-o zi, i-a făcut o festă şi a convins-o
să se urce în maşina lui. A dus-o până la Muntele Parnassos. Bineînţeles că a
încercat totul pentru a o convinge să se răzgândească, dar ea era de
neînduplecat. Urmarea a fost aceea că, la un moment dat, a smucit volanul în
aşa fel încât a deviat către o stâncă, care i-a trimis drept la moarte pe
pietrele din adâncul prăpastiei adânci de 700 de metri.
Acasă, familia aştepta
ca femeia să se întoarcă. A trecut o zi, a trecut alta. Nici un semn de la ea.
Mama ei a făcut apel la
un medium. L-a plătit frumos. Tot ce voia era să afle unde se află fiica ei.
Răspunsul a fost următorul: „Fiica ta este bine şi în viaţă. În acest moment ea
se plimbă pe o stradă aproape de Pireu".
Atunci când vizitaţi
„vizionari" ca aceştia, vă costă... Îşi bat joc de voi şi, în plus, îi mai
şi plătiţi. Le daţi o grămadă de bani şi totul pare în regulă. Nici nu puneţi
la socoteală. Dar dacă un preot ar veni şi v-ar citi o slujbă, acestuia îi daţi
ceva acolo, „puţin", după care nu mai încetaţi a vă plânge de faptul că
trebuie să-l plătiţi.
Oamenii care citesc în
frunze de ceai, în zaţ de cafea, în cărţi şi aşa mai departe, spun că pot
prezice viitorul.
De parcă ar fi cu
putinţă ca secretele tale şi viitorul tău să fie conţinute de o ceaşcă sau un
pachet de cărţi (mai degrabă un pachet de minciuni)! Dacă aceştia nici măcar nu
ştiu ce s-a întâmplat în trecut, cum pretind ei că pot prezice viitorul?
Aminteşte-ţi: dacă-i
vizitezi, plăteşti. Deci vor bani. Pentru ce? De ce nu-şi folosesc puterile
pentru a „prezice" numărul câştigător de la loterie sau să parieze pe
fericitul rezultat al unui meci de fotbal sau al unei curse de cai? Dacă ar
face acest lucru, n-ar mai fi nevoiţi să ceară bani de la clienţi.
Ar vrea
din tot sufletul, dar nu pot. Tot ce pot face e să fie gata să dea de naivi.
Sfântul Ioan Gură de
Aur le spune celor care cred în astfel de prostii următoarele: „Aduceţi-mi pe
unul din aceşti ghicitori şi faceţi-l să-mi spună ce se va întâmpla
mâine".[12]
Ceea ce
s-a întâmplat cu un medium...
Aşa cum zicea mai sus
părintele Haralambos, „în spatele mediumilor (şi a altora) se află în primul
rând înşelăciune şi lăcomie". Acesta este primul aspect. Dar mai sunt şi
altele.
La o şedinţă de
spiritism, Victor H. Ernest, un binecunoscut fost medium, a întrebat un spirit
rău dacă crede că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, dacă El este Mântuitorul
lumii, dacă a murit pe cruce şi dacă Şi-a vărsat sângele pentru păcatele
noastre. Dintr-o dată, unul din ceilalţi mediumi, care se afla în transă
adâncă, a sărit ca ars de pe scaun. Dar asta n-a fost tot. A căzut grămadă pe
podea, ţipând atât de tare de parcă ar fi suferit de o durere de nesuportat.
Ernest ne spune că şi-a revenit numai după ce i s-a acordat primul ajutor.
De ce s-a tulburat atât de rău acest medium
(diavolul din el)? De ce l-a cuprins isteria? De ce a leşinat? De ce a suferit
atât de mult?
A fost pentru că
ceilalţi vorbeau despre duşmanul său: Iisus Hristos (şi Crucea).
După aceasta, Ernest n-a mai avut de-a face cu
„şedinţe de spiritism." În plus, sa pocăit şi s-a întors la Hristos.
Concluzie
În spatele mediumilor şi a altora de acest
fel, în primul şi-n primul rând este Satana. Cu alte cuvinte, toţi aceşti
ghicitori şi vizionari lucrează pentru diavol. Ei îi fac voia orbeşte.
Domnul a spus că dacă
un (fals) prooroc (adică un şarlatan) face semne şi minuni, să nu ascultăm de el
(ca nişte copii). Să nu fim purtaţi ca o frunză în vânt. Să nu credem în alţi
dumnezei. Staţi neclintiţi în Domnul (cf. Deut. 13, 1-3).
Domnul Dumnezeul vostru vă ispiteşte prin aceasta, ca
să afle de iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi
din tot sufletul vostru (Deut. 13, 3).
Deci este cu putinţă ca mediumii sau alţii asemenea să
poată, cu îngăduinţa lui Dumnezeu şi cu puterea celui rău, săvârşi
„minuni". Iată câteva dintre ele:
„
Comunicarea" cu morţii
Există unii oameni
cărora li se frânge atât de mult inima pentru pierderea persoanei iubite încât
merg la un medium (adică la diavolul) pentru a auzi glasul celui răposat,
pentru a vorbi cu el şi a găsi un fel de uşurare. Oare chiar aud glasul celui
mort? Victor H. Ernest, un fost medium din care am citat mai sus, a răspuns
fără menajamente: vocea pe care ei o aud nu este cea a persoanei iubite, ci a
diavolului. Iar sărmanii nefericiţi rămân cu iluzia că se află în contact cu
sufletul persoanei decedate!
Telepatia
Există două feluri de telepatie:
a) Citirea gândurilor
altora
După Victor H. Ernest,
aceasta se întâmplă atunci când inteligenţa unei persoane se află mână în mână
cu spiritul rău sau când întreaga persoană se află sub stăpânirea spiritului
rău. Doreen Irvine, o fostă prostituată şi stripteuză, care a fost încoronată
ca regină a vrăjitoarelor din Europa, nu avea nici o dificultate, ca o
satanistă ce era, în a citi gândurile altor oameni.
b) Vederea a ceva ce se
întâmplă departe, într-un vis sau într-o transă
Doi oameni aflaţi la o
şedinţă organizată de Ernest puteau citi principalele titluri din ziarele de
dimineaţă, în vreme ce acestea încă se mai tipăreau, deci cu câteva ore înainte
de a fi aduse la vânzare. Unii, aflaţi la un nivel mai „avansat", pot
vedea în casele voastre de parcă ar fi cu o cameră de luat vederi, putând găsi
obiecte ascunse etc.
„Minuni" cu foc
Cu câţiva ani în urmă, în Kalamata, un ocultist a
făcut în faţa publicului următoarea „minune": şi-a tras linii pe mână cu o
ţigară aprinsă fără a simţi vreo durere.
Ceva asemănător se întâmplă şi în satul Ayia Eleni din
Nordul Greciei, de sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena. Un grup de
oameni, ţinând în mâini icoane ale sfinţilor, dansează în picioarele goale pe
cărbuni aprinşi fără a se arde deloc.
Victor H. Ernest zice că nu este vorba de o iluzie. El
afirmă că cei care calcă pe foc, chiar păşesc pe cărbuni aprinşi, câteodată
chiar pe lavă topită. De fapt călcatul pe foc, continuă el, este o predare
totală a acestor practicanţi puterilor întunericului.
Cu ceva vreme în urmă,
pe strada principală din oraşul Patras, Grecia, un magician, ajutat de
spiritele rele, făcea scamatorii. Prin diferite invocaţii, erau ridicate în aer
scaune şi mese de parcă erau din hârtie. Mulţimi mari de oameni se adunau să
vadă acest spectacol diavolesc. Dar, prin Pronia lui Dumnezeu, un anume preot
din oraş, părintele A. K., a trecut pe acolo şi a făcut semnul crucii asupra
acestor mese şi scaune zburătoare. Acestea au căzut la pământ, rămânând acolo
neclintite, în ciuda eforturilor repetate ale ocultistului de a le mişca.
Puterea crucii o făcuse neputincioasă pe cea a spiritelor rele.
Concluzie
Indiferent de cât de
impresionante sunt „minunile" săvârşite de agenţii Satanei (mediumi,
magicieni etc.), aceştia nu sunt în stare să se împotrivească puterii şi
prezenţei crucii. Se risipesc. Dispar ca nişte baloane de săpun. Şi chiar aşa
şi sunt...
[1] Din rugăciunile Pavecerniţei [n. tr. ].
[2] Scara Raiului, Filocalia românească, 1980,
Treapta a treia, Despre visurile care urmăresc pe începători, p. 75.
[3] Fiecare clipă, minut,
an etc. e un microcosmos ce poate recapitula o întreagă existenţă, viaţă,
eveniment, un întreg macrocosmos aflat cumva în afara noastră; te poţi gândi
într-o clipită la trecut, poţi lua, în consecinţă, o decizie, şi începe o nouă
viaţă. Pentru slăbiciunile umane şi în memoria unor evenimente, Dumnezeu a
rânduit anumite perioade bine definite care iau, în general, forma unor
sărbători. Omul păcatului a rânduit şi el, de-a lungul timpului, perioadele,
sărbătorile lui. Hristos a binevestit anul bineplăcut Domnului (Luca 4, 19); în
acest an noi ne aducem aminte să prăznuim pe, să ne facem contemporani în mod
tainic cu Hristos, cu viaţa Lui. Acesta este anul cel adevărat, pe care noi,
printr-o fulgerare de-o clipă sau de-un an, suntem datori să-l actualizăm în
viaţa noastră, ca o comuniune cu Hristos, şi ca sens al vieţii noastre [n. tr.
].
12
[5] Rugăciune a Sfântului Vasile cel Mare împotriva deochiului.
[8] Aceste „sărmane
suflete" constituie mai ales o parte din masa manipulabilă de oameni,
atenţi la „informaţiile" ce se scurg din mass-media, cei care se lasă
„raţionalizaţi" de alţii spre paguba propriei conştiinţe de sine. La
horoscoape şi la alte promisiuni - fie ele de ordin social, politic sau
cultural - pentru o viaţă „mai bună" sunt atenţi în general cei care
privesc această viaţă ca fiind singura realitate posibilă: oameni ce se simt „aruncaţi
în lume", în mreaja influenţelor „demo[no]cratice"de tot felul. Numai
Cel ce a creat această lume - căreia i-a dat un sens precis - ca oamenii care
trăiesc în ea să se ridice deasupra tuturor determinismelor - ne poate salva
din toate mrejele şi horoscoapele acestei lumi [n. tr.].
[10] Ibid., p. 18.
[11] Există totuşi anumiţi mediumi folosiţi de poliţie în
cazuri greu de rezolvat. Poliţiştii care le cer ajutorul sunt interesaţi să
afle cu orice preţ cine este autorul unei crime sau al unei spargeri. Nu îşi
dau seama că şi diavolul joacă rolul justiţiarului atunci când ştie că
oamenii îi pică în cursă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu