doktoru

miercuri, 9 aprilie 2014

Din scrierile Parintilor Apostolici-Herma Pastorul-Partea a doua



PORUNCA I 26
1. Mai întîi de toate, crede că este un singur Dumnezeu, Care a creat pe toate şi le-a întocmit [1], Care a adus pe toate de la nefiinţă la fiinţă[2], Care cuprinde pe toate, dar numai El e necuprins. 2. Crede în El şi teme-te de El; temîndu-te, să te înfrînezi. Păzeşte acestea şi vei arunca toată răutatea din tine ; dacă vei păzi porunca aceasta, vei îmbrăca toată virtutea dreptăţii şi vei trăi în Dumnezeu.
P O R U N C A I I
1. Păstorul mi-a spus :
— Păstrează-te nevinovat şi fii fără de răutate şi vei fi ca pruncii, care nu cunosc păcatul, care distruge viaţa oamenilor. 2. Mai întîi nu vorbi de rău pe nimeni, nici nu asculta cu plăcere pe cel ce vorbeşte de rău ; altminteri şi tu, cel ce auzi, vei fi vinovat de păcatul celui ce vorbeşte de rău, de crezi în vorbitul de rău, pe care îl auzi; că, dacă îl crezi, vei avea şi tu însuţi ceva împotriva fratelui tău şi aşa vei fi părtaş la păcatul celui ce vorbeşte de rău. 3. Rea este defăi­marea ; este un demon neastîmpărat, nu-i niciodată iubitor de pace, ci îi plac totdeauna desbinările. Fereşte-te, dar, de acest păcat şi vei avea totdeauna pace cu toţi. 4. îmbracă bună-cuviinţa; în ea nu-i vreo piedică rea, ci toate sînt netede şi vesele. Fă binele ; şi din cîştigul pe care ţi 1-a dat Dumnezeu de pe urma muncii tale, dă tuturor celor lip­siţi, fără deosebire; nu te întreba cui să dai şi cui să nu dai. Dă tutu­ror, că Dumnezeu vrea să se dea tuturor din darurile Sale. 5. Cei care primesc vor da cuvînt înaintea lui Dumnezeu, pentru ce au primit şi
cu ce scop; cei care au primit, fiind strîmtoraţi, nu vor fi judecaţi, dar vor fi pedepsiţi cei care au primit prin înşelăciune. 6. Cel care dă este nevinovat, că a primit de la Domnul porunca de a împlini această slujire, că a împlinit-o fără deosebire, fără să cerceteze cui să dea şi cui să nu dea. Slujirea aceasta, îndeplinită fără deosebire, este plină de slavă înaintea lui Dumnezeu. Aşadar cel care face aşa aceas­tă slujire, fără deosebire, va trăi în Dumnezeu. 7. Păzeşte dar porunca aceasta, după cum ţi-am spus, ca pocăinţa ta şi a casei tale să fie găsită sinceră, curată, fără răutate şi nepătată.

PORUNCA III 28
1. Păstorul mi-a zis iarăşi:
   Iubeşte adevărul şi tot adevărul să iasă din gura ta, pentru ca duhul, pe care 1-a sălăşluit Dumnezeu în trupul acesta, să fie găsit adevărat de toţi oamenii şi astfel să fie slăvit Domnul, Care locuieşte în tine; că Domnul este adevărat în orice cuvînt şi nu este în El min­ciună. 2. Mincinoşii tăgăduiesc pe Domnul şi jefuiesc pe Domnul, pen­tru că nu-I dau înapoi averea pe care au primit-o în păstrare. Că au primit de la El duh nemincinos ; dacă îl dau înapoi mincinos, au pîn- gărit porunca Domnului şi au ajuns jefuitori.
3. Auzind, dar, acestea, am plîns tare. Iar el, văzîndu-mă plîngînd, mi-a zis :
   Pentru ce plîngi ?
   Plîng, Domnule, i-am spus eu, că nu ştiu dacă pot să mă mîntui.
   Pentru ce ? m-a întrebat.
   Niciodată, Domnule, i-am răspuns, n-am grăit în viaţa mea cuvînt adevărat, ci totdeauna am trăit cu vicleşug faţă de toţi; şi min­ciuna am arătat-o adevăr înaintea tuturor oamenilor; nimeni nici odată nu mi-a stat împotrivă, ci au crezut în cuvîntul meu. Cum pot, Domnule, i-am spus, să fiu viu, cînd am făcut acestea ?
   4. Tu, mi-a spus el, gîndeşti bine şi adevărat. Trebuia ca tu, ca rob al lui Dumnezeu, să umbli în adevăr şi nu trebuia să locuiască o conştiinţă rea împreună cu duhul adevărului şi nici să faci supărare Duhului celui Sfînt şi adevărat.
   Niciodată, n-am auzit răspicat, Domnule, nişte cuvinte ca aces­tea, i-am spus eu.
   5. Dar acum le auzi, mi-a spus. Păzeşte cuvintele acestea pen­tru ca minciunile, pe care le-ai grăit mai înainte în afacerile tale, să
fie crezute, găsindu-se adevărate cuvintele tale cele de acum; aşa, pot fi crezute şi acelea. Dacă vei păzi acestea şi de acum înainte vei spune numai adevărul, vei putea să-ţi agoniseşti viată. Cel care va auzi porunca aceasta şi se va abţine de la minciună, de la această faptă foarte rea, va trăi în Dumnezeu.
PORUNCA IV
1. Iţi poruncesc, mi-a zis păstorul, să păstrezi curăţia şi să nu se suie în inima ta poftă de femeie străină sau poftă de desfrînare sau de alte păcate asemănătoare acestora. Făcînd aceasta săvîrşeşti mare păcat. Dacă-ţi vei aminti neîncetat de soţia ta, niciodată nu vei păcă­tui. 2. Dacă pofta aceasta se va sui în inima ta, vei păcătui; iar dacă se suie alte pofte, tot aşa de rele, faci păcat. Că mare păcat este pofta aceasta pentru un rob al lui Dumnezeu. Dacă săvîrşeşte cineva fapta aceasta rea, îşi pregăteşte moartea. 3. Ia seama, deci! Abţine-te de la această poftă. Unde sălăşluieşte sfinţenia, acolo fărădelegea nu tre­buie să se suie la inima bărbatului drept.
4. Eu i-am spus :
   Domnule, îngăduie-mi să te întreb cîteva lucruri!
   Spune I mi-a zis el.
   Domnule, i-am spus, dacă cineva are femeie credincioasă în Domnul şi o găseşte săvîrşind adulter cu cineva, oare păcătuieşte băr­batul ei, dacă mai trăieşte cu ea ?
   5. Atît timp cît nu ştie, mi-a spus el, nu păcătuieşte; dar dacă bărbatul cunoaşte păcatul ei, iar femeia nu se pocăieşte, ci stăruie în desfrînarea ei, iar bărbatul trăieşte cu ea, este vinovat de păcatul ei şi părtaş la adulterul ei.
6. Şi l-am întrebat:
   Ce să facă, dar, bărbatul, dacă femeia stăruie în această pa­timă ?
   S-o lase, mi-a răspuns, şi bărbatul să rămînă singur ; dar dacă, după ce a lăsat-o, se căsătoreşte cu alta, săvîrşeşte şi el adulter[3].
   7. Domnule, l-am întrebat eu, dar dacă după ce a fost lăsată, femeia se pocăieşte şi vrea să se întoarcă la bărbatul ei, nu va fi primită ?
   8. Dacă bărbatul nu o va primi, mi-a spus el, păcătuieşte şi-şi atrage asupra lui mare păcat; că trebuie primit cel ce păcătuieşte şi
se pocăieşte; dar nu de multe ori; că pentru robii lui Dumnezeu este o singură pocăinţă. Aşadar, în vederea pocăinţei soţiei sale nu trebuie bărbatul să se recăsătorească. Lucrul acesta este dator să-1 facă şi femeia şi bărbatul. 9. Adulterul, mi-a spus el, nu-i numai atunci cînd îşi pîngăreşte cineva trupul lui, ci săvîrşeşte adulter şi atunci cînd face fapte asemănătoare păgînilor. Deci, dacă cineva stăruie în nişte fapte ca acestea, şi nu se pocăieşte, de acela fereşte-te şi nu trăi îm­preună cu el; altminteri, eşti şi tu părtaş la păcatul lui. 10. De aceea vi s-a poruncit să rămîneţi aşa cum sînteţi, fie bărbat, fie femeie[4] ; pentru că, în astfel de cazuri, poate fi pocăinţă. 11. Eu, a spus mai de­parte păstorul, nu vreau cu asta să dau prilej să se săvîrşească acest păcat, ci ca păcătosul să nu mai păcătuiască. Cu privire la păcatul lui de mai înainte, este Cel ce poate să-1 vindece ; că El este Cel ce are stăpînire peste toate.
1.  L-am întrebat iarăşi, zicînd :
   Pentru că Domnul m-a socotit vrednic să locuieşti totdeauna cu mine, îngăduie-mi încă puţine cuvinte, că nu înţeleg nimic, iar inima mea s-a împietrit[5] din pricina faptelor mele de mai înainte. învaţă- mă, că sînt foarte nepriceput şi nu înţeleg nimic.
2.   Răspunzîndu-mi, mi-a zis :
   Eu, mi-a spus el, sînt pus peste pocăinţă şi dau tuturor celor ce se pocăiesc pricepere. Nu ţi se pare oare, mi-a spus el, că însăşi po­căinţa este pricepere ? Pocăinţa, a spus el, este mare pricepere, pen­tru că cel păcătos pricepe că a făcut rău înaintea Domnului50, iar fap­ta, pe care a săvîrşit-o, se suie la inima lui; se pocăieşte şi nu mai săvîrşeşte răul, ci săvîrşeşte din belşug binele ; îşi smereşte sufletul şi-1 chinuie, că a păcătuit. Vezi, deci, că pocăinţa este mare pricepere ?
3.   Eu i-am spus :
   Pentru asta, Domnule, te rog să-mi lămureşti totul; mai întîi, pentru că sînt păcătos, vreau să ştiu ce fapte să săvîrşesc, ca să tră­iesc ; că multe şi felurite sînt păcatele mele.
   4. Vei trăi, mi-a spus el, dacă vei păzi poruncile mele şi vei umbla în ele. Cel care va auzi poruncile şi le va păzi va trăi în Dum­nezeu.
    1. Voi mai adăuga, Domnule, i-am spus eu, încă o întrebare.
   Spune, mi-a răspuns el.
   Am auzit, Domnule, de la unii dascăli că nu este altă pocăinţă decît aceea cînd ne-am coborît în apă şi am primit iertarea păcatelor de mai înainte.
2. El mi-a spus :
   Bine ai auzit, că aşa este. Ar trebui ca cel care a primit iertarea păcatelor să nu mai păcătuiască, ci să trăiască în curăţie. 3. Dar pen­tru că vrei să le cunoşti pe toate cu de-amănuntul, îţi voi arăta şi asta, ca să nu dau prilej să păcătuiască cei care au să creadă sau cei care cred acum în Domnul. Că cei care cred acum sau cei care au să crea­dă nu mai pot face pocăinţă pentru păcatele lor ; ei au primit iertare pentru păcatele de mai înainte. 4. Dar pentru cei chemaţi înainte de aceste zile, Domnul a pus pocăinţă, că Domnul,. fiind cunoscător de inimi şi cunoscînd mai dinainte toate, a cunoscut slăbiciunea oamenilor şi viclenia diavolului, că va face rău robilor lui Dumnezeu şi se va purta cu vicleşug cu ei. 5. Domnul, fiind mult milostiv, s-a îndurat de făptura Sa şi a pus pocăinţa aceasta ; şi mi-a fost dată mie stăpînire peste această pocăinţă. 6. Dar îţi spun ţie, mi-a zis el : Dacă cineva, fiind ispitit de diavol, păcătuieşte după acea sfîntă şi mare chemare, acela mai poate face pocăinţă o singură dată ; dar dacă păcătuieşte mereu şi se pocăieşte, unui om ca acesta pocăinţa nu îi este de nici un folos ; cu greu va dobîndi viaţa.
7. Eu i-am spus :
■— Domnule, auzind din gura ta aşa de lămurit acestea, am căpătat viaţă ! Ştiu că voi trăi, dacă nu voi adăuga alte păcate la păcatele mele.
   Te vei mîntui, mi-a spus, şi toţi cîţi vor face aşa.
1. L-am întrebat, iarăşi, zicînd :
   Odată ce mi-ai îngăduit, Domnule, mai lămureşte-mi şi aceasta !
    Spune ! mi-a zis el.
   Domnule, l-am întrebat eu, dacă o femeie sau un bărbat moare şi celălalt dintre ei se căsătoreşte, oare păcătuieşte cel care se căsă­toreşte ?
   2. Nu păcătuieşte, mi-a răspuns. Dar dacă rămîne aşa, îşi agoni­seşte luişi înaintea Domnului mai multă cinste şi mare slavă[6]; dar
chiar dacă se căsătoreşte, nu păcătuieşte. 3. Păzeşte, deci, curăţenia şi sfinţenia şi vei trăi în Dumnezeu. Acestea, pe care ţi le grăiesc şi ţi le voi mai grăi, păzeşte-le de acum, din ziua în care mi-ai fost încre­dinţat şi voi locui în casa ta. 4. Păcatele de mai înainte ţi se vor ierta, dacă vei păzi poruncile mele ; şi ale tuturor se vor ierta, dacă vor păzi poruncile acestea ale mele şi vor umbla în curăţia aceasta.
PORUNCA V
1. Fii îndelung răbdător şi priceput, mi-a spus el, şi vei birui toate faptele rele şi vei săvîrşi toată dreptatea. 2. Dacă vei fi îndelung răb­dător, Duhul cel Sfînt, Care locuieşte în tine, va fi curat, nefiind întu­necat de alt duh rău ; ci, locuind în lărgime, se va bucura şi se va veseli cu vasul[7], în care locuieşte ; va sluji lui Dumnezeu cu multă bucurie, avînd în el însuşi îndestulare. 3. Dar dacă vine mînia, Duhul cel Sfînt, Oare este gingaş, se simte îndată sitrîmtorat, pentru că nu are loc curat şi caută să se depărteze din acel loc ; este sugrumat de duhul cel rău, neavînd loc să slujească Domnului, după cum vrea, că este întinat de mînie. Că Domnul locuieşte acolo unde-i îndelungă răbdare, iar diavolul unde-i mînie. 4. A locui la un loc amîndouă duhurile este nefolositor şi rău pentru omul acela, în care locuiesc. 5. Dacă iei foarte puţin pelin şi-1 torni într-o oală cu miere, nu se strică oare toată mie­rea, nu se strică atîta miere de foarte puţin pelin, nu se pierde dul­ceaţa mierii şi nu mai are aceeaşi valoare în ochii stăpînului, pentru că s-a amărît şi şi-a pierdut folosul ei ? Dar dacă nu torni pelin în miere, mierea rămîne dulce şi este de folos stăpînului ei. 6. Vezi, deci, că îndelunga răbdare este cu mult mai dulce decît mierea ,- este folo­sitoare Domnului şi Domnul locuieşte în ea ; mînia, însă, este amară şi nefolositoare. Aşadar, dacă se amestecă mînia cu îndelunga-răbdare, îndelunga-răbdare se pîngăreşte şi rugăciunea ei nu mai este bine- primită de Dumnezeu.
   7. Aş vrea, Domnule, i-am spus eu, să cunosc lucrarea mîniei; ca să mă păzesc de ea.
El mi-a spus :
   Dacă nu te păzeşti de ea, tu şi casa ta, ai pierdut orice nădejde. Dar păzeşte-te de ea! Eu sînt cu tine. Şi se vor păzi de ea toţi cîţi se vor pocăi din toată inima lor; eu voi fi cu ei şi-i voi sprijini; că toţi au fost îndreptăţiţi de îngerul cel preasfînt.
1. Ascultă acum, mi-a spus el, care este lucrarea mîniei! Ea este rea; distruge pe robii lui Dumnezeu prin lucrarea ei şi-i abate de la dreptate. Dar nu-i abate pe cei desăvîrşiţi în credinţă, nici nu poate lucra asupra lor, că puterea mea este cu ei; îi abate, însă, pe cei de­şerţi şi pe cei care se îndoiesc. 2. Cînd îi vede pe astfel de oameni liniştiţi, mînia se furişează în inima omului aceluia şi din nimic băr­batul sau femeia se supără pentru lucrurile din viaţă, fie din pricina mîncărilor, fie din pricina unei vorbe spuse la întîmplare, fie din pri­cina unui prieten, fie din pricină că are să dea ceva, fie din pricină că are să primească ceva, fie din pricina unor altor lucruri prosteşti la fel cu acestea; că toate acestea sînt pentru robii lui Dumnezeu proaste, deşarte, nesănătoase şi nefolositoare. 3. îndelunga-răbdare, însă, este mare şi puternică, are putere tare şi neclintită şi e răspîndită pe mare întindere ,- este veselă, bucuroasă, fără grijă, «slăveşte pe Domnul» [8], în toată vremea ; n-are nimic amar în ea, rămîne totdeauna blîndă şi liniştită. Această îndelungă-răbdare, deci, locuieşte cu cei ce au cre­dinţă deplină. 4. Mînia este mai întîi nebună, uşuratecă şi nepricepută ; apoi din nepricepere se naşte amărăciunea; din amărăciune, nervozi­tatea din nervozitate, mînia; din mînie, ura; iar ura aceasta, născută din atît de mari rele, ajunge un păcat mare şi de nevindecat. 5. Cînd toate aceste duhuri locuiesc într-un singur vas6S, unde locuieşte şi Duhul cel Sfînt, vasul acela nu mai este încăpător, ci dă afară. 6. Aşa­dar Duhul cel gingaş, nefiind obişnuit să locuiască cu duhul cel rău, nici strîmtorat, pleacă dintr-un om ca acesta şi caută să locuiască acolo unde este blîndeţe şi linişte. 7. Apoi, după ce se depărtează de omul acela, în care locuia, omul acela este lipsit de Duhul cel drept şi plin pe viitor de duhurile cele rele; este nestatornic în toate fap­tele lui, tîrît ici şi colo de duhurile cele rele şi cu totul orb faţă de dreapta judecată. Aşa se întîmplă cu toţi cei mînioşi. 8. Abţine-te, deci, de la mînie, care este duhul cel foarte rău ! îmbracă-te, cu înde­lunga-răbdare şi împotriveşte-te mîniei şi amărăciunii, şi vei fi găsit avînd alături de tine sfinţenia, pe care o iubeşte Domnul. Caută, dar, să nu treci cu vederea porunca aceasta; dacă vei stăpîni porunca aceasta, vei putea păzi şi celelalte porunci, pe care ţi le voi mai po­runci. Intăreşte-te şi împuterniceşte-te în ele! Şi toţi cîţi voiesc să meargă pe calea lor, să se împuternicească!
PORUNCA VI
1. Ţi-am poruncit în cea dintîi poruncă, mi-a spus păstorul, să pă­zeşti credinţa, teama şi înfrînarea.
   Da, Domnule, i-am spus eu.
■— Acum voiesc să-ţi arăt, mi-a zis el, şi puterile lor, ca să înţe­legi ce putere şi ce lucrare are fiecare din ele ; că lucrările lor sînt duble, faţă de ce este drept şi faţă de ce nu este drept. 2. Tu crede, dar, în ce este drept, iar în ce nu-i drept să nu crezi; că dreptatea, are cale dreaptă, iar nedreptatea, strîmbă; tu, însă, mergi pe calea cea dreaptă şi netedă şi părăseşte pe cea strîmbă. 3. Calea cea strîmbă n-are cărări, ci este anevoioasă, are multe piedici, este bolovănoasă şi plină de spini; vatămă pe cei care merg pe ea. 4. Dar cei care merg pe calea cea dreaptă merg pe drum bătătorit şi fără poticnişuri ; n-are pe ea nici bolovăniş, nici spini. Vezi, dar, că ţi-i de folos să mergi pe această cale ?
   5. îmi place, Domnule, i-am spus eu, să merg pe această cale !
   Mergi, mi-a spus el; că cel ce «se întoarce la Domnul din toată inima» [9], va merge pe ea.
   1. Ascultă acum despre credinţă, mi-a spus el. Omul are doi în­geri : unul al dreptăţii şi altul al răutăţii.
  2. Cum voi cunoaşte, Domnule, l-am întrebat eu, lucrările lor, că amîndoi îngerii locuiesc cu mine ?
   3. Ascultă, mi-a spus el, şi înţelege ! îngerul dreptăţii este gingaş, ruşinos, blînd şi liniştit. Cînd se suie el în inima ta, vorbeşte îndată cu tine despre dreptate, despre curăţie, despre sfinţenie, despre cum­pătare, despre orice lucru drept şi despre toată virtutea plină de slavă. Cînd toate acestea se suie în inima ta, cunoaşte că îngerul dreptăţii este cu tine. Acestea sînt, dar, faptele îngerului dreptăţii. Crede în el şi în lucrările lui! 4. Iată acum şi faptele îngerului răutăţii. Mai întîi de toate este mînios, amar şi fără minte, iar faptele lui sînt rele şi strică pe robii lui Dumnezeu. Cînd se suie el la inima ta, cunoaşte-1 din faptele lui.
   5. Nu ştiu, Domnule, i-am spus eu, cum să-1 cunosc !
   Ascultă, mi-a zis el. Cînd vine peste tine mînie sau amărăciune, cunoaşte că el este în tine. Apoi pofta de afaceri multe, de cheltuieli
mari cu multe mîncări, cu băuturi ameţitoare, cu multe beţii şi cu felurite petreceri, care nu se cuvin, pofta de femei, lăcomia, mîndria mare şi îngîmfarea şi toate cîte se aseamănă cu acestea; acestea, deci, cîn^d se suie la inima ta, cunoaşte că îngerul răutăţii este în tine. 6. Aşadar, cunoscîndu-i faptele lui, depărtează-te de el, nu crede deloc în el, pentru că faptele lui sînt rele şi vătămătoare robilor lui Dum­nezeu. Ai, deci, lucrările celor doi îngeri; înţelege-le şi crede în în­gerul dreptăţii; 7. De îngerul răutăţii depărtează-te, că învăţătura lui este rea pentru orice faptă. Dacă este cineva bărbat credincios şi se suie în inima lui gîndul acestui înger, trebuie ca bărbatul acela sau femeia să păcătuiască cu ceva. 8. Iarăşi, dacă un bărbat sau o femeie sînt foarte răi şi se suie în inima lor faptele îngerului dreptăţii, tre­buie neapărat ca bărbatul sau femeia aceea să facă ceva bun. 9. Vezi, dar, că este bine să urmezi îngerului dreptăţii şi să te lepezi de înge­rul răutăţii. 10. Porunca aceasta arată pe cele ce privesc credinţa, ca să crezi în faptele îngerului dreptăţii şi lucrîndu-le să trăieşti în Dum­nezeu. Crede, apoi, că faptele îngerului răutăţii sînt vătămătoare ,• ne- lucrîndu-le, vei trăi în Dumnezeu.
PORUNCA VII
1. Teme-te de Domnul, mi-a spus mai departe, şi «păzeşte poruncile Lui» 05. Păzind poruncile lui Dumnezeu, vei fi puternic în orice faptă şi fapta ta nu va avea asemănare. Temîndu-te de Domnul, vei lucra pe toate bine. Aceasta este teama de care trebuie să te temi şi te vei mîntui. 2. De diavol să nu te temi; dacă te temi de Domnul, vei birui pe diavol, că n-are putere; iar de cel care n-are putere, n-ai nici teamă ,- dar de cel care are putere plină de slavă, de acela ai şi teamă, că cel care are putere înfricoşează, pe cînd cel care n-are putere este dispreţuit de toţi. 3. Teme-te, dar, de faptele diavolului că sînt rele. Temîndu-te, însă, de Domnul, te vei teme de faptele diavolului şi nu le vei face, ci te vei feri de ele. 4. Frica este de două feluri: dacă vrei să faci rău, teme-te de Domnul, şi nu-1 vei săvîrşi,• şi iarăşi, dacă vrei să faci binele, teme-te de Domnul, şi-1 vei săvîrşi. Deci, frica de Domnul este tare, mare şi slăvită. Teme-te, dar, de Domnul, şi vei trăi în El; toţi cîţi se vor teme de Domnul şi vor păzi poruncile Lui vor trăi în Dumnezeu.
   5. Pentru ce ai spus, l-am întrebat eu, despre cei ce păzesc po­runcile Lui: vor trăi in Dumnezeu ?
    Pentru că toată făptura se teme de Domnul, mi-a răspuns el ; dar nu toată făptura păzeşte poruncile Lui. Cei care se tem de El şi păzesc poruncile Lui, au viaţa lor în Dumnezeu ; dar cei care nu păzesc poruncile Lui, aceia nu au viaţă nici în ei.
PORUNCA VIII
1. Ţi-am spus, mi-a zis el, că făpturile lui Dumnezeu sînt de două felurişi înfrînarea este tot de două feluri. Că sînt lucruri de care trebuie să te înfrînezi şi lucruri de care nu trebuie să te înfrînezi.
   2. Fă-mi cunoscut, Domnule, i-am zis eu, de care lucruri trebuie să te înfrînezi şi de care nu trebuie !
   Ascultă, mi-a răspuns el: Înfrînează-te de la rău şi nu-1 fă ! De la bine nu te înfrîna, ci fă-1! Dacă te înfrînezi a face binele, săvîrşeşti mare păcat, iar dacă te înfrînezi a face răul, ai făcut mare faptă de dreptate. Aşadar, cel ce lucrează binele să se înfrîneze de la orice rău.
   3. Cîte sînt, Domnule, răutăţile, l-am întrebat, de la care trebuie să ne înfrînăm ?
   Ascultă ! mi-a spus el. Iată-le : adulterul, desfrînarea, beţia ne­legiuită, petrecerea păcătoasă, ospeţele cu multe mîncări, iuxul bogă­ţiei, lauda, îngîmfarea, mîndria, minciuna, bîrfeala, făţărnicia, ţinerea de minte a răului şi orice hulă. 4. Acestea sînt, dintre toate, cele mai rele fapte în viaţa omului. De la aceste fapte trebuie să se înfrîneze robul lui Dumnezeu; că cel care nu se înfrînează de la acestea, nu poate trăi în Dumnezeu. Ascultă, dar, şi pe cele care urmează acestora !
   5. Mai sînt, Domnule, fapte rele ? l-am întrebat eu.
   Şi sînt multe, mi-a spus el, de la care trebuie să se înfrîneze robul lui Dumnezeu : furtul, minciuna, jaful, mărturia mincinoasă, lă­comia, pofta păcătoasă, înşelăciunea, lăudăroşenia şi toate cîte sînt asemenea acestora. 6. Nu ţi se pare oare că acestea sînt rele ?
   Chiar foarte rele pentru robii lui Dumnezeu ! am răspuns eu.
    Cel care slujeşte lui Dumnezeu trebuie să se înfrîneze de la toate acestea. Infrînează-te, dar, de la toate acestea, ca să trăieşti în Dumnezeu şi să fii înscris împreună cu cei care se înfrînează de la ele. Acestea sînt cele de la care trebuie să te înfrînezi. 7. Ascultă acum, mi-a spus el mai departe, care sînt acelea de la care nu trebuie să te înfrînezi, ci să le faci. Nu te înfrîna de la bine, ci fă-1!
   8. Arată-mi, Domnule, i-am spus eu, puterea faptelor bune, ca să umble în ele şi să slujească lor, pentru ca, săvîrşindu-le, să mă pot mîntui.
    Ascultă, mi-a zis el, faptele cele bune, pe care trebuie să le faci şi de la care nu trebuie să te înfrînezi. 9. Mai întîi de toate cre­dinţa, frica de Domnul, dragostea, unirea, cuvintele dreptăţii, adevă­rul, răbdarea. Nimic nu-i mai bun decît acestea în viaţa oamenilor. Dacă cineva le va păzi pe acestea şi nu se va înfrîna de la ele, fericit va fi în viaţa lui. 10. Ascultă apoi pe cele ce urmează acestora : să sprijini pe văduve, să cercetezi pe orfani şi pe şăraci, să izbăveşti din nevoi pe robii lui Dumnezeu, să fii iubitor de străini — că în iubirea de străini se vede uneori facerea de bine — să nu te împotriveşti nimănui, să fii liniştit, să fii mai sărac decît toţi oamenii, să respecţi pe bătrîni, să faci dreptate, să păzeşti frăţietatea, să înduri ocara, să fii îndelung-răbdător, să nu ţii minte răul, să mîngîi pe cei cu sufletul chinuit, să nu respingi pe cei zdruncinaţi în credinţă, ci să-i întorci şi să-i faci veseli, să sfătuieşti pe cei ce păcătuiesc, să nu asupreşti pe datornici şi pe lipsiţi şi altele asemenea acestora. 11. Ţi se par bune acestea ? m-a întrebat el.
    Ce poate fi mai bun decît acestea I i-am răspuns eu.
    Umblă în acestea, mi-a spus el, nu te înfrîna de la ele şi vei trăi în Dumnezeu ! 12. Păzeşte, dar, porunca aceasta. Dacă faci binele şi nu te înfrînezi de la el, vei trăi în Dumnezeu; şi toţi care fac aşa vor trăi în Dumnezeu. Şi iarăşi, dacă nu faci răul şi te înfrînezi de la el, vei trăi în Dumnezeu. Şi vor trăi în Dumnezeu toţi cîţi vor păzi aceste porunci şi vor umbla în ele.
PORUNCA IX
1. Păstorul mi-a zis :
    Alungă din tine îndoiala şi nu te îndoi deloc cînd ceri ceva de la Dumnezeu, zicînd în sine : Cum pot să cer de la Dumnezeu şi să primesc, cînd am păcătuit atîta înaintea Lui ? 2. Nu gîndi aşa, ci «în­toarce» fe din toată inima la Dumnezeu» [10] şi cere-I fără să te îndoieşti şi vei cunoaşte îndelunga Lui răbdare ; că nu te va părăsi, ci va îm­plini cererea sufletului tău. 3. Dumnezeu nu este ranchiunos, cum sînt ranchiunoşi oamenii; El nu poartă ranchiună şi este îndurător cu făp­


tura Lui. 4. Curăţă-ţi, dar, inima de toate deşertăciunile veacului aces­tuia şi de tot ce ţi-am spus mai înainte ; cere de la Domnul şi vei primi toate ; ţi se vor împlini toate cererile tale, dacă ceri, de la Dom­nul, fără să te îndoieşti. 5. Dacă te îndoieşti în inima ta, nu vei primi nici una din cererile tale. Că cei care se îndoiesc de Dumnezeu sînt şovăitori şi nu dobîndesc nici una din cererile lor. 6. Dar cei care sînt desăvîrşiţi în credinţă cer totul cu încredere în Domnul şi primesc, pentru că cer cu hotărîre, fără să se îndoiască. Că orice bărbat care se îndoieşte, cu greu se va mîntui, dacă nu se pocăieşte. 7. Curăţeşte-ţi, dar, inima de îndoială ; îmbracă-te cu credinţa, că este tare ; crede în Dumnezeu, că vei primi toate cererile, pe care le ceri; dacă cerînd vreodată ceva de la Domnul, primeşti mai tîrziu cererea, să nu te în­doieşti, că nu ţi s-a împlinit repede cererea sufletului tău; că negreşit, din pricina unei încercări sau a vreunei greşeli, pe care n-o cunoşti, primeşti mai tîrziu cererea ta. 8. Tu, dar, nu înceta de a cere cererea sufletului tău şi o vei primi. Dacă cerînd, te descurajezi şi te îndoieşti, învinuieşte-te pe tine şi nu pe Cel ce-ţi dă. 9. Uită-te la îndoiala aceasta! Este rea, fără minte, dezrădăcinează din mulţi credinţa; chiar din cei foarte credincioşi şi tari. Că îndoiala aceasta este fiica diavo­lului şi face mult rău robilor lui Dumnezeu. 10. Dispreţuieşte, dar, în­doiala şi biruieşte-o în orice faptă a ta, îmbrăcînd credinţa cea tare şi puternică ; credinţa pe toate le făgăduieşte şi pe toate le împlineşte ; îndoiala, însă, pentru că nu are încredere în sine însăşi, nu reuşeşte în nici una din lucrările pe care le face. 11. Vezi, dar, mi-a spus el mai departe, că credinţa este de sus, de la Domnul, şi are putere mare, pe cînd îndoiala este un duh pămîntesc, de la diavolul, şi n-are putere. 12. Slujeşte, dar, credinţei, care are putere mare ! Depărtează-te de îndoială, care n-are putere! Trăieşte în Dumnezeu ! Şi în Dumnezeu vor trăi toţi cîţi gîndesc aşa.
PORUNCA X
    1. Alungă de la tine tristeţea, mi-a spus păstorul, că este sora în­doielii şi mîniei.
    2. Cum este, Domnule, soră cu acestea ?, l-am întrebat eu. Alt­ceva mi se pare a fi mânia, altceva îndoiala şi altceva tristeţea.
    Nepriceput mai eşti, omule, mi-a spus el. Nu pricepi că tristeţea este mai rea decît toate duhurile rele şi cea mai cumplită pentru robii


lui Dumnezeu, că strică pe om mai mult decît toate duhurile, că alungă Duhul cel Sfînt, dar iarăşi îl mîntuie [11].           *
   3. Eu, Domnule, i-am spus eu, sînt nepriceput şi nu înţeleg pil­dele acestea. Cum poate să alunge şi iarăşi să mîntuie, nu pricep.
   4. Ascultă, mi-a spus el. Cei care n-au cercetat niciodată adevă­rul, nici n-au studiat Dumnezeirea, ci au crezut numai, amestecaţi fiind în afaceri, bogăţie şi prietenii păgîne şi în alte multe treburi ale vea­cului acestuia; toţi, dar, cîţi sînt alipiţi de acestea, nu înţeleg pildele Dumnezeirii, că sînt întunecaţi de aceste treburi, se strică şi se usucă. 5. După cum viţa de vie de bun soi, cînd nu este îngrijită, se usucă din pricina spinilor şi a feluritelor buruieni, tot aşa şi oamenii, care au crezut, dar se îndeletnicesc cu aceste multe treburi de care am vorbit mai înainte, se rătăcesc cu mintea şi nu înţeleg nimic din drep­tate ci chiar cînd aud de Dumnezeire şi adevăr, mintea lor este ocu­pată. cu săvîrşirea acelor trebi şi nu înţeleg nimic altceva. 6. Dimpo­trivă, cei cu frică de Dumnezeu, cei care cercetează Dumnezeirea şi adevărul şi au inima îndreptată spre Domnul, înţeleg şi pricep iute toate cele ce li se spun, că au în ei frica de Domnul; că unde locuieşte Domnul acolo este şi multă pricepere. Lipeşte-te, dar, de Domnul şi vei înţelege şi vei pricepe totul.
1. Ascultă, dar, nepriceputule, mi-a zis păstorul, cum tristeţea alungă Duhul cel Sfînt şi iarăşi mîntuie[12]. 2. Cînd cel care se în­doieşte face o treabă oarecare şi nu reuşeşte, din pricina îndoielii lui, atunci tristeţea intră în om, întristează Duhul cel Sfînt şi-1 alungă. 3. Apoi iarăşi cînd mînia se lipeşte de un om, pentru un lucru oare­care şi se amărăşte tare, tristeţea se strecoară din nou în inima celui care s-a mîniatse întristează de fapta, pe care a făcut-o şi se căieşte că a făcut rău. 4. Această tristeţe, deci, aduce mîntuire, pentru că cel care a făcut răul, s-a pocăit. Amîndouă aceste fapte întristează Duhul; îndoiala, că nu i-a reuşit lucrul lui, iar mînia întristează Duhul, că a făcut o faptă rea. Amîndouă, dar, şi îndoiala şi mînia, întristează Duhul. 5. îndepărtează, deci, de la tine tristeţea şi «nu mîhni Duhul cel Sflrit» ®9, Care locuieşte în tine, ca nu cumva să vorbească lui Dum­nezeu împotriva ta şi să se îndepărteze de tine. 6. Că Duhul lui Dum­nezeu, Cel dat în trupul acesta, nu sufere nici tristeţe, nici strîmtorare.
1. îmbracă, dar, veselia[13], care are totdeauna har înaintea lui Dum­nezeu şi este bine primită de El. Desfătează-te de ea! Oricare bărbat vesel lucrează cele bune, gîndeşte cele bune, dispreţuieşte întristarea. 2. Omul trist, dimpotrivă, totdeauna face rău ; mai întîi face rău, pen­tru că întristează Duhul cel Sfînt, Care i-a fost dat vesel omului; apoi, dacă întristează Duhul cel Sfînt, săvîrşeşte nelegiuire, că nu se roagă, nici nu se mărturiseşte lui Dumnezeu. Că întotdeauna rugăciunea unui om trist nu are puterea să se urce la jertfelnicul lui Dumnezeu.
   3. Pentru ce nu se suie la jertfelnic rugăciunea unui om trist ? l-am întrebat eu.
   Pentru că tristeţea este aşezată în inima lui. Cînd tristeţea este amestecată cu rugăciunea, amestecul acesta nu îngăduie ca rugăciunea să se suie curată la jertfelnic. După cum oţetul şi vinul amestecate la un loc nu mai au acelaşi gust, tot aşa şi tristeţea amestecată cu Sfîntul Duh nu are aceeaşi rugăciune. 4. Curăţă-te, dar, de această tristeţe rea şi vei trăi în Dumnezeu. Şi vor trăi în Dumnezeu toţi cîţi aruncă de pe ei tristeţea şi îmbracă întreaga veselie.
PORUNCA XI
1. Păstorul mi-a arătat oameni, care stăteau pe o bancă, şi un alt om stînd pe un scaun. Şi mi-a zis :
   Vezi pe cei care stau pe bancă ?
   Ii văd, Domnule, i-am răspuns eu.
—Aceştia, mi-a spus el, sînt credincioşi, iar cel care stă pe scaun este profet mincinos; el strică mintea robilor lui Dumnezeu ; o strică pe a celor care se îndoiesc, nu a celor credincioşi. 2. Cei care se în­doiesc se duc la el ca la un ghicitor şi-1 întreabă ce va fi ai ei; iar acel profet mincinos, care nu are în el nici o putere a Duhului dum­nezeiesc, le răspunde după întrebările lor şi după poftele răutăţii lor; şi le umple sufletul precum voiesc ei. 3. Că el fiind deşert, răspunde celor deşerţi. Orice întrebare i s-ar pune, el răspunde potrivit deşer­tăciunii omului. Grăieşte, însă, şi unele cuvinte adevărate ; că diavolul îl umple cu duhul lui, doar va putea smulge pe unul din drepţi. 4. Dar toţi cîţi sînt tari în credinţa Domnului, îmbrăcaţi cu adevărul, nu se lipesc de nişte duhuri ca acelea, ci se feresc de ele; toţi cîţi se în­
doiesc şi îşi schimbă des părerile se duc la ghicitori, ca şi păgînii, şi-şi atrag asupră-le mai mare păcat, cel al închinării la idoli; că cel care întreabă pe un profet mincinos despre vreo treabă oarecare este închinător la idoli, deşert de adevăr şi fără de minte. 5. Orice duh dat de Dumnezeu nu aşteaptă să fie întrebat, ci, avînd puterea Dumnezeirii, vorbeşte de la el toate, că este de sus [14], de la puterea Duhului dum­nezeiesc. 6. Dar duhul, care aşteaptă să fie întrebat şi care grăieşte potrivit poftelor oamenilor, este pămîntesc şi uşurel, fără putere ; nu grăieşte deloc dacă nu-i întrebat.
    7. Cum, dar, va şti omul, Domnule, l-am întrebat eu, care din ei este profet şi care este profet mincinos ?
    Ascultă, mi-a răspuns el, despre amîndoi profeţii şi cum am să-ţi spun, aşa să pui la probă pe profet şi pe profetul mincinos. Pune la probă după viaţa lui pe omul care are Duhul cel dumnezeiesc. 8. Mai întîi, cel care are Duhul cel de sus este bun, liniştit şi smerit; se fe­reşte de orice răutate şi poftă deşartă a veacului acestuia şi caută să fie mai prejos decît toţi oamenii; nu răspunde nimănui nimic cînd este întrebat, nu vorbeşte singur, nici nu grăieşte atunci cînd vrea omul să grăiască — pentru că Duhul cel Sfînt grăieşte — ci atunci grăieşte, cînd vrea Dumnezeu ca el să grăiască. 9. Cînd omul, care are Duhul cel dumnezeiesc, vine în adunare de oameni drepţi, care au credinţă în Duhul cel dumnezeiesc şi adunarea bărbaţilor acelora face rugăciune către Dumnezeu, atunci îngerul Duhului profetic, care se află peste el, îl umple pe om şi omul acela, plin de Duhul cel Sfînt, vorbeşte mul­ţimii precum vrea Domnul. 10. Aşa se va face cunoscut Duhul Dum­nezeirii. Atît de mare este, deci, puterea aceasta a Domnului cu pri­vire la Duhul Dumnezeirii. 11. Ascultă acum, mi-a spus mai departe păstorul, ascultă despre duhul cel pămîntesc şi deşert, care nu are putere, ci este nebun. 12. Mai întîi, omul acela, care pare că are duh, se înalţă pe sine şi voieşte să aibă cel dintîi loc ; este îndată obraznic, îndrăzneţ şi guraliv ; petrece în multe desfătări şi în alte multe înşe­lăciuni şi ia plată pentru profeţia lui; dacă nu i se dă, nu profeţeşte. Poate oare Duhul dumnezeiesc să primească plată şi să profeţească ? Nu este cu putinţă ca un profet al lui Dumnezeu să facă asta; duhul unor astfel de profeţi este pămîntesc. 13. într-un cuvînt, unul ca acesta, nu se apropie de adunarea bărbaţilor drepţi, ci îi evită; se lipeşte de cei care se îndoiesc, de cei deşerţi şi le profeţeşte în vreun colţ; îi înşeală, vorbindu-le după poftele lor; totul în deşert, pentru că dă
răspuns unor oameni deşerţi; că un vas gol, pus împreună cu alte vase goale, nu se sparge, ci se potriveşte Ia sunet cu celelalte. 14. Dar cînd vine într-o adunare plină de bărbaţi drepţi, care au Duhul Dum- nezeirii şi se face de ei rugăciune, omul acela se goleşte şi duhul cel pămîntesc, de frică, fuge din el; atunci omul acela amuţeşte, este cu totul zdrobit şi nu mai poate vorbi deloc. 15. Dacă pui în cămară vase cu vin sau cu ulei şi pui între ele şi un vas gol şi vrei să goleşti-iarăşi cămara, vasul acela pe care l-ai pus gol, tot gol îl vei găsi; tot aşa şi cu profeţii cei goi, cînd vin între duhurile drepţilor, vor fi găsiţi aşa cum au intrat. 16. Ai văzut viaţa celor două feluri de profeţi! Pune, dar, la probă, după faptele sale şi după viaţa sa, pe omul care spune despre el că este purtător de Duh. 17. Tu crede în Duhul, care vine de la Dumnezeu şi are putere ; iar în duhul cel pămîntesc şi gol nu crede deloc, că în el nu este putere, că vine de la diavol. 18. Ascultă, dar, pilda pe care am să ţi-o spun : ia o piatră şi aruncă-o spre cer şi vezi dacă poţi să-1 atingi ; sau altă pildă : ia o proaşcă cu apă şi împroaşcă spre cer şi vezi dacă poţi să găureşti cerul.
    19. Cum să se poată ast,a, Domnule, i-am spus eu, că sînt cu nepuitinţă amîndouă acestea, de care mi-ai vorbit ?
   După cum acestea sînt cu neputinţă, mi4a spus el, tot aşa şi duhurile cele pămînteşti sînt neputincioase şi slabe. 20. Uită-te acum la puterea ce vine de sus. Grindina este un bob foarte mic, dar cîtă durere pricinuieşte, cînd cade pe capul omului! Şi iarăşi, uită-te la picătura de apă, care cade jos de pe acoperiş şi găureşte piatra. 21. Vezi, dar, că cele mai mici lucruri, care cad de sus jos, au mare putere ; tot aşa şi Duhul cel dumnezeiesc, care vine de sus, este pu­ternic. Crede, deci, în acest Duh, iar de celălalt departează-te !
p o -Riu n:c;a» x 11
1. Păstorul mi-a zis :
   Leapădă de pe tine orice poftă rea şi îmbracă pofta cea bună şi cuviincioasă ; pentru că, îmbrăcat cu pofta aceasta vei urî pofta cea rea şi o vei înfrîna, după cum vrei. 2. Pofta cea rea, însă, este sălba­tecă şi greu de îmblînzit. Este înfricoşătoare, iar prin marea ei sălbă­ticie pierde mulţi oameni; dar, mai ales robul lui Dumnezeu, de cade în ghiarele ei şi nu este priceput, este strivit în chip groaznic ; stri­veşte pe toţi care nu sînt îmbrăcaţi cu haina poftei celei bune, ci sînt amestecaţi cu veacul acesta pe aceştia îi dă morţii.
3. L-am întrebat:
   Care sînt, Domnule, faptele poftei celei rele, care dau pe oameni morţii ? Fă-mi-le cunoscute, ca să mă feresc de ele !
   Ascultă, mi-a răspuns, cu ce fapte omoară pofta cea rea pe robii lui Dumnezeu.
1.   Înainte de toate stă pofta de femeie străină sau de bărbat străin, pofta de luxul bogăţiei, de multe mîncări deşarte, de băuturi ameţi­toare, şi de alte multe petreceri nebuneşti; că orice petrecere este nebunească şi deşartă pentru robii lui Dumnezeu. 2. Poftele acestea sînt rele şi ucid pe robii lui Dumnezeu,- că această poftă rea este fiică a diavolului. Trebuie, dar, să vă feriţi de poftele cele rele, pentru ca, abţinîndu-vă de la ele, să trăiţi în Dumnezeu. 3. Toţi cîţi sînt stăpîniţi de ele şi nu li se împotrivesc, mor pînă la sfîrşit; că poftele acestea sînt aducătoare de moarte. 4. Tu, dar, îmbracă pofta de dreptate şi, înarmat cu frica de Domnul, împotriveşte-te lor[15]; că frica de Dum­nezeu locuieşte în pofta cea bună. Pofta cea rea, dacă vede că eşti înarmat cu frica de Dumnezeu şi că i te împotriveşti, fuge departe de tine [16] şi nu mai apare în ochii tăi, că se teme de armele tale. 5. Aşa­dar, tu, biruitor şi încununat pentru biruinţa împotriva ei, vino la pofta de dreptate şi dă-i ei victoria, pe care ai cîştigat-o ; slujeşte-i ei, aşa cum vrea ea. Dacă slujeşti poftei celei bune şi te supui ei, vei putea stăpîni pofta cea rea şi o vei supune aşa precum voieşti.
   1. Aş vrea să ştiu, Domnule, l-am întrebat, în ce chip trebuie să slujesc poftei celei bune ?
    Ascultă, mi-a spus el, «lucrează dreptatea»[17] şi virtutea, ade­vărul şi frica de Domnul, credinţa şi bunătatea şi toate faptele bune cîte sînt asemeni acestora. Lucrîndu-le pe acestea vei fi rob bineplăcut al lui Dumnezeu şi vei trăi în El; şi tot cel care va sluji poftei celei bune, va trăi în Dumnezeu.
2.   Păstorul a terminat cele zece porunci şi mi-a zis :
   Ai poruncile acestea ; umblă în ele şi sfătuieşte pe cei ce le aud, ca pocăinţa lor să fie curată în celelalte zile ale vieţii lor. 3. împli­neşte cu grijă slujirea aceasta, pe care ţi-o dau, şi lucrează mult; îţi
vor mulţumi cei care au să se pocăiască şi vor crede cuvintelor tale ; că eu voi fi cu tine şi-i voi sili să creadă în tine.
4.   Şi i-am spus lui:
   Domnule, poruncile acestea sînt mari, frumoase, slăvite şi pot «veseli inima omului»[18], care-i în stare să le păzească. Dar nu ştiu, Domnule, dacă poruncile acestea pot fi păzite de om, pentru că sînt foarte grele.
5.   Răspunzînd mi-a zis :
   Dacă-ţi pui în minte că pot fi păzite, le vei păzi cu uşurinţă şi nu vor fi grele; dar dacă s-a şi suit în inima ta, că nu pot fi păzite de om, nu le vei păzi. 6. Dar acum îţi ispun ţie : Dacă nu le păzeşti, ci le dispreţuieşti, nu vei avea mîntuire nici tu, nici copiii tăi, nici casa ta, pentru că ai şi judecat, în tine însuţi, că poruncile acestea nu pot fi păzite de om.
1.   Cuvintele acestea mi le-a grăit foarte mînios, că m-am tulburat şi m-am temut foarte tare de el; chipul i se schimbase, încît om nu putea să îndure mînia lui:
2.   Văzîndu-mă cu totul tulburat şi înspăimîntat, a început să-mi vorbească mai blînd şi mai potolit şi mi-a spus :
    Om fără de minte, nepriceput şi cu îndoială în suflet, nu în­ţelegi oare slava lui Dumnezeu, că este mare, puternică şi minunată, că Dumnezeu a creat lumea pentru om şi a supus omului toată creaţia Lui şi i-a dat lui toată stăpînirea, ca să stăpînească pe toate cele de sub cer ? 3. Aşadar, dacă omul, a continuat el, este stăpîn peste toate făpturile lui Dumnezeu şi le stăpîneşte pe toate, nu poate stăpîni oare şi aceste porunci ? Da, a spus el mai departe, omul care are pe Dom­nul în inima lui, poate stăpîni totul şi toate poruncile acestea. 4. Iar cei care au pe buzele lor pe Domnul, dar inima lor este învîrtoşată şi sînt departe de Dumnezeu, pentru aceia poruncile acestea sînt grele şi cu anevoie de împlinit. 5. Aşadar voi cei deşerţi şi uşori în credinţă, puneţi pe Domnul în inimile voastre şi veţi cunoaşte, că nimic nu este mai uşor, nici mai dulce şi nici mai plăcut decît aceste porunci. 6. Voi cei ce umblaţi în poruncile diavolului, cele grele, amare, sălbatice şi desfrînate, întoarceţi-vă Ia Dumnezeu ! Nu vă te­meţi de diavol, că el n-are puitere împotriva voastră. 7. Că eu, îngerul
pocăinţei, eu, care-1 biruiesc pe diavol, voi fi cu voi. Diavolul înfri­coşează numai, dar frica lui n-are putere. Nu vă temeţi, dar, de el, şi diavolul va fugi de voi.
1. Eu i-am spus :
   Domnule, ascultă-mi puţine cuvinte !
   Spune, ce voieşti! mi-a zis el.
   Omul, Domnule, i-am spus eu, este gata să păzească poruncile lui Dumnezeu şi nu-i nimeni care să nu ceară de la Domnul, să fie întărit în poruncile Lui şi să se supună lor ; dar diavolul este aspru şi împilează pe oameni.
    2. Nu poate împila pe robii lui Dumnezeu, care nădăjduiesc în El din toată inima, mi-a răspuns el. Diavolul poate^lupta împotriva lor, dar nu-i poate birui în luptă. Dacă, deci, vă împotriviţi lui, va fugi biruit, fiind ruşinat de voi[19]. Dar toţi cîţi sînt găunoşi, a spus el mai departe, se tem de diavol, ca şi cum ar avea putere. 3. Un om umple vasele pregătite cu vin bun; dar între vasele acelea rămîn şi unele puţin goale; cînd vine să vadă vasele, nu se uită la cele pline, că ştie că sînt pline, ci se uită la cele goale, de teamă, ca nu cumva să se fi oţetit vinul, că vinul din vasele goale se oţeteşte îndată şi se pierde aroma vinului. 4. Tot aşa şi diavolul: vine la toţi robii lui Dumnezeu, ca să-i ispitească ,- toţi cîţi sînt plini în credinţă i se îm­potrivesc cu tărie şi diavolul pleacă de la ei, că n-are loc unde să intre ; atunci se duce la cei deşerţi şi, avînd loc, intră în ei, face cu ei ce vrea şi ajung robii lui.
1. Dar eu, îngerul pocăinţei, vă spun vouă : Nu vă temeţi de dia­vol ! Eu am fost trimis, a spus el mai departe, să fiu cu voi cei care vă pocăiţi din toată inima şi să vă întăresc în credinţă. 2. Credeţi, dar, în Dumnezeu, voi, care din pricina păcatelor nu mai aveţi nă­dejde de viaţă, voi, care aţi adăugat păcate la păcate şi v-aţi îngreu­nat viaţa ! Dacă «vd veţi întoarce la Domnul din toată inima voastră» [20]şi *veţi lucra dreptatea»[21] în celelalte zile ale vieţii voastre şi veţi sluji drept Domnului după voinţa Lui, vă va vindeca păcatele voastre


de mai înainte şi veţi avea putere să biruiţi lucrăturile diavolului. Nu vă temeţi deloc de ameninţarea diavolului, că'este fără putere, este ca nervii unui mort. 3. Ascultaţi-mă şi temeţi-vă de Cel ce poate să mîntuie şi să piardă[22]; păziţi poruncile Lui şi veţi trăi în Dum­nezeu.
4. Eu i-am spus lui:
   Acum, Domnule, am fost întărit în toate îndreptările Domnului, că tu cu mine eşti; ştiu că vei zdrobi toată puterea diavolului şi noi îl vom stăpîni şi vom birui toate faptele lui. Nădăjduiesc, Domnule, că, întărit de Domnul, să pot păzi poruncile acestea, pe care le-ai poruncit,
   5. Le vei păzi, mi-a spus el, dacă inima ta va fi curată faţă de Domnul. Şi le vor păzi toţi cîţi îşi vor curăţi inimile lor de poftele deşarte ale veacului acestuia şi vor trăi în Dumnezeu.


[1]     Eles. 3, 9.
[2]     2 Mac. 7, 28 i Inţ. Sol. 1, 14.
[3] Mc. 10, 11 J Mf. 5, 32; 19, 9 î 1 Cor. 7, 11.
[4]     1 Cor. 7, 40.
[5]     Mc. 6, 52.
[6] 1 Coi 7, 38—40.
[7] Adică: trupul.
[8]     Tob. 4, 19 i Ps. 33, 3.
[9] Ier. 24, 7; Ioel 2, 12; Ps. 50, 14.
[10] Ier. 24, 7 j Ioel 2, 12. 17 — Pariaţi apostolici
[11] 2 Cor. 7, 10.
08. 2 Cor, 7, 10.
[13] Pil. 3, 1 J 4, 4 i 1 Tes. 5, 16.
[14] Iac. 3, 15.
[15]   Etes. 6, 13.
[16]   Iac. 4 ,7. '
[17]   Ps. 14, 2; Fapte 10, 35.
[18] Ps. 18, 9; 103, 10.
[19]   Iac. 4, 7.
[20]   Ier. 24, 7; Ioel 2, 12.
[21]   Ps. 14, 2.
[22] Iac. 4, 12; Mt. 10, 28; Lc. 6, 9.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu