doktoru: Din scrierile Parintilor Apostolici-Herma Pastorul-Partea a treia

PILDA I

1. El mi-a zis :

— Ştiţi că voi, robii lui Dumnezeu, locuiţi în ţară străină ; că cetatea voastră este departe de cetatea aceasta ; iar dacă voi cunoaşteţi cetatea voastră, în care aveţi să locuiţi, pentru ce agonisiţi aici ogoare, lucruri scumpe, clădiri, case nefolositoare ? 2. Cel care îşi agoniseşte acestea în cetatea de aici nu aşteaptă să se întoarcă în cetatea lui. 3. Om fără de minte, nestatornic şi ticălos, nu înţelegi că toate aceste bogăţii sînt străine şi sub stăpînirea altuia ? Domnul cetăţii îţi va spune : «Nu vreaij să locuieşti în cetatea Mea! Ieşi din cetatea aceasta, că nu păzeşti legile Mele !». 4. Tu, dar, care ai ogoare, case şi alte multe bogăţii, cînd vei fi scos din ele de Domnul, ce vei face cu ogorul tău, cu casa ta şi cu toate celelalte cîte ţi-ai pregătit ? Că pe bună dreptate îţi va spune Domnul ţării: 5. «Sau păzeşti legile Mele sau ieşi din ţara Mea !». Ce ai să faci, dar, cînd tu ai lege în cetatea ta ? Din pricina ogoarelor tale şi a celeilalte averi îţi vel tăgădui oare cu totul legea ta şi vei merge după legea cetăţii de aici ? 6. Ia aminte să nu-ţi fie păgubitoare tăgăduirea legii tale ; că dacă vei vrea să te întorci în cetatea ta, nu vei fi primit, pentru că ai tăgăduit legea cetăţii tale şi vei fi izgonit din ea. Ia, dar, aminte tu! Pentru că locuieşti într-o ţară străină, nu-ţi agonisi nimic mai mult decît atît cît îţi este de nevoie; şi fii gata; ca atunci cînd stăpînul acestei cetăţi va vrea să te izgonească din ea, pentru că te-ai împotrivit legii lui, să ieşi din cetatea lui, să te duci în cetatea ta şi să trăieşti netulburat potrivit legii tale, bucurîndu-te. 7. Luaţi, dar, aminte, voi care slujiţi Domnului şi-L aveţi în inimă! Lucraţi lucrurile lui Dumnezeu, «aducîndu-vă aminte de poruncile Lui» ^{^[1]} şi de făgăduielile pe care le-a făcut şi credeţi în iEl că le va împlini, dacă

sînt păzite poruncile Lui.
8. In loc de moşii, cumpăraţi-vă suflete necăjite, pe cît poate fiecare : «cercetaţi pe văduve şi orfani» ^{^[2]} şi nu-i treceţi cu vederea; cheltuiţi bogăţia şi toate averile voastre, pe care le-ati primit de la Dumnezeu, cu astfel de ogoare şi case. 9. Că de asta v-a îmbogăţit Stăpînul, ca să-I faceţi aceste slujiri. Este mult mai bine să cumperi astfel de ogoare, averi şi case, pe care le vei găsi în cetatea ta, cînd te vei duce în ea. 10. Această bogăţie este bună, aducătoare de veselie, lipsită de tristeţe, lipsită de frică, plină de bucurie. Nu vă căutaţi bogăţia păgînilor; nu vă este de folos vouă, care sînteţi robi ai lui Dumnezeu. 11. Căutaţi bogăţia, care vă este proprie, de care vă puteţi bucura. Nu înşelaţi, nu vă atingeţi de lucrurile străine, nici nu le poftiţi, că rău lucru este a pofti lucrurile străine. Fă-ţi lucrul tău şi te vei mîntui.

Altă pildă II

1. Ducîndu-mă la ogorul meu, am văzut un ulm şi o viţă de vie şi pe cînd mă gîndeam la aceştia şi la fructele lor, mi s-a arătat păstorul şi mi-a zis :

— Ce cugeti în tine despre ulm şi viţa de vie ?

— Mă gîndesc, Domnule, i-am spus eu,.că se potrivesc foarte bine unul cu altul.

— 2. Aceşti doi arbori, mi-a spus el, sînt o preînchipuire a robilor lui Dumnezeu.

— Aş vrea, i-am zis eu, să cunosc preînchipuirea acestor doi pomi, de care îmi vorbeşti.

— Vezi, mi-a spus el, ulmul şi viţa de vie ?

— Ii văd, Domnule, i-am răspuns.

— 3. Viţa de vie, mi-a spus el, face rod, iar ulmul este un copac fără rod ,- viţa de vie, însă, dacă nu se urcă pe ulm, nu poate face rod, pentru că se întinde mult jos pe pămînt, iar rodul, pe care-1 face, putrezeşte, dacă nu se agaţă pe ulm ; dar dacă viţa de vie se aşează pe ulm, atunci face rod şi pentru ea şi pentru ulm. 4. Vezi, dar, că şi ulmul dă mult rod, nu mai puţin decît viţa de vie; dar, mai bine spus, chiar mai mult.

— Cum, Domnule, mai mult ? l-am întrebat eu.

herma, pastorul

— Pentru că vita de vie, agăţată de ulm, dă rod mult şi bun; dar cînd este întinsă pe pămînt, face puţin rod. Această pildă priveşte pe robii lui Dumnezeu, pe bogat şi pe sărac.

— 5. Cum, Domnule ? Lămureşte-mă !

— Ascultă, mi-a spus el. Bogatul are averi, dar înaintea Domnului este sărac, pentru că este atras de bogăţia lui,- se roagă foarte puţin, iar mărturisirea sa către Domnul, Chiar dacă o face, este slabă, neîndestulătoare şi fără putere. Cînd ajută pe sărac şi-i dă cele de care are nevoie, bogatul crede că dacă face aceasta săracului, va putea găsi răsplată de la Dumnezeu, că săracul este bogat prin rugăciunea şi mărturisirea sa şi că rugăciunea lui are mare putere înaintea lui Dumnezeu; gîndindu-se la asta, bogatul îi dă săracului de toate, fără să mai stea pe gînduri. 6. Săracul, fiind ajutat de bogat, se roagă lui Dumnezeu, mulţumind lui Dumnezeu, pentru cele date de bogat; iar bogatul se îngrijeşte mai departe de sărac, ca săracul să nu ducă lipsă de nimic în viaţă, că ştie că rugăciunea săracului este primită şi bogată înaintea Domnului. 7. Aşadar, amîndoi săvîrşesc lucrul: săracul îl săvîrşeşte prin rugăciunea lui, în care este bogat; este bogăţia pe care a primit-o de la Domnul şi pe care o dă înapoi Domnului, Care i-a şi dat-o. Bogatul face la fel; dă, fără să mai stea pe gînduri, bogăţia pe care a primit-o de la Domnul. Fapta lui este mare şi bine primită de Dumnezeu, pentru că bogatul a înţeles rostul averii lui, a dat săracului din cele dăruite lui de Domnul şi a împlinit drept slujirea lui. 8. Oamenilor li se pare ulmul un copac, care nu aduce roadă, dar nu ştiu şi nici nu pricep, că, în vreme de secetă, ulmul are apă şi hrăneşte viţa de vie; aşa că vita de vie are necontenit apă şi dă rod îndoit; şi pentru ea şi pentru ulm. Tot aşa şi săracii, rugîndu-se Domnului pentru bogaţi, le înmulţesc bogăţia lor, iar bogaţii, la rîndul lor, dînd săracilor cele de trebuinţă, îşi îmbogăţesc sufletele lor. 9. Şi ajung amîndoi tovarăşi la fapta cea dreaptă. Deci, cel ce face aceasta nu va fi părăsit de Dumnezeu, ci va fi scris în cărţile celor vii. 10. Fericiţi sînt cei care au şi înţeleg, că au bogăţia lor de la Dumnezeu ; cel care înţelege lucrul acesta va şi putea sluji binelui.

PILDA III

1. Păstorul mi-a arătat mulţi pomi, care nu aveau frunze şi mi se păreau uscaţi, că toţi erau la fel. Şi m-a întrebat:

—

Vezi pomii aceştia ?

— Ii văd, Domnule, i-am răspuns eu ; sînt toţi la fel şi uscafi.

Răspunzîndu-mi, mi-a zis :

— Pomii aceştia, pe care-i vezi, sînt locuitorii veacului acestuia.

— 2. Dar pentru ce, Domnule, sînt ca uscaţi şi asemenea unul cu altul ? l-am întrebat eu.

— Pentru că în veacul acesta, mi-a răspuns el, nici drepţii, nici păcătoşii nu se văd cum sînt, ci sînt la felcă veacul acesta este pentru cei drepţi iarnă şi nu se văd ce sînt, de vreme ce locuiesc împreună cu păcătoşii. 3. Că după cum iarna, pomii, lepădîndu-şi frunzele, sînt la fel unii cu alţii şi nu se vede care sînt uscaţi şi care sînt verzi, tot aşa şi în veacul acesta, nu se văd nici drepţii, riici păcătoşii, ci sînt toţi la fel.

' Alta pildă IV

1. Păstorul mi-a arătat iarăşi mulţi pomi; unii cu muguri, iar alţii uscaţi şi mi-a spus :

— Vezi pomii aceştia ?

— îi văd, Domnule, i-am răspuns; unii sînt înmuguriţi, iar alţii uscaţi.

— 2. Pomii cu muguri, mi-a spus el, sînt drepţii, care au să locuiască în veacul ce va să fie ; că veacul ce va să fie este vară pentru cei drepţi, iar pentru păcătoşi iarnă. Cînd va străluci mila Domnului, atunci vor fi cunoscuţi cei ce slujesc lui Dumnezeu şi toţi îi vor cunoaşte. 3. După cum vara se văd fructele fiecărui pom şi se cunosc pomii de ce soi sînt, tot aşa se vor vedea atunci fructele drepţilor şi toţi vor fi cunoscuţi, pentru că în veacul acela au frunziş bogat. 4. Păgînii şi păcătoşii — pomii uscaţi, pe care i-ai văzut — vor fi găsiţi la fel, uscaţi şi neroditori în veacul acela şi vor fi arşi ca lemnele uscate ; vor fi văzuţi; că fapta lor a fost rea în viaţa lor. Păcătoşii vor fi arşi, că au păcătuit şi nu s-au pocăit_; şi păgînii vor fi arşi, că n-au cunoscut pe Creatorul lor. 5. Fă, dar, roade ca în vara aceea să fie cunoscut fructul tău ; abţine-te de la multe treburi şi nu păcătui deloc; că cei care fac multe, păcătuiesc şi mult; fiind prinşi de afacerile lor, nu slujesc Domnului lor. 6. Cum va putea unul ca acesta, mi-a spus el mai departe, să ceară ceva de la Domnul şi să primească, odată ce nu slujeşte Domnului ? Cei ce-I slujesc Domnului, aceia vor primi cererile lor, iar cei ce nu slujesc Domnului, nu vor primi nimic. 7. Cel care se îndeletniceşte numai cu o singură treabă acela poate sluji Domnu-
herma, păstorul

lui; că nu i se va strica mintea lui cu privire la Domnul, ci-I va sluji Lui, avînd curată mintea. 8. Dacă vei face, deci, acestea, vei putea face rod în veacul ce va să vină ; şi cel care va face acestea, va face rod.

altă pildăV

54(1)

1. Pe cînd posteam şi stăteam pe un munte, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate cîte a făcut cu mine ^{^[3]}, văd pe păstor stînd lîngă mine şi zicîndu-mi acestea :

— Pentru ce ai venit aici aşa dimineaţă ?

— Pentru că fac de gardă ^{^[4]}, Domnule, i-am răspuns eu.

— 2. Ce este aceasta gardă ? m-a întrebat el.

— Postesc, Domnule, i-am spus.

— Dar ce post este acesta, pe care îl postiţi ? m-a întrebat el.

— După cum m-am obişnuit, i-am răspuns, aşa postesc !

— 3. Nu ştiţi să postiţi lui Dumnezeu, mi-a spus el, şi nici nu-i folositor postul acesta, pe care îl postiţi Lui!

— Pentru ce spui aceasta, Domnule ? l-am întrebat eu.

— îţi spun, mi-a răspuns el, că nu-i post postul acesta, pe care vi se pare că-1 postiţi; dar eu te voi învăţa, care post este bine primit şi desăvîrşit înaintea lui Dumnezeu.

■— Da, Domnule ! i-am spus. Mă vei face fericit, dacă voi cunoaşte postul cel bine primit de Dumnezeu.

— Ascultă, mi-a zis el, 4. Dumnezeu nu vrea un astfel de post zadarnic ; că postind aşa, nu faci nici o faptă de dreptate înaintea lui Dumnezeu. Posteşte, dar, lui Dumnezeu, un post ca acesta : 5. să nu faci nici o faptă rea în viaţa ta, ci slujeşte Domnului cu inimă curată, păzind poruncile Lui^{^[5]} şi mergînd pe calea hotărîrilor Lui ; să nu se suie în inima ta nici o poftă rea ; crede, însă, lui Dumnezeu, că dacă vei face acestea, dacă te vei teme de El şi dacă te vei înfrîna de la orice lucru rău, vei trăi în Dumnezeu. Dacă vei face acestea, vei posti post mare şi primit de Domnul.

55(2)

1. Ascultă pilda, pe care ti-o voi spune cu privire la post. 2. Cineva avea o ţarină şi mulţi robi; într-o parte a ţarinei a sădit vie; trebuind să plece departe, şi-a ales un rob foarte credincios, pe care îl iubea; 1-a chemat la el şi i-a zis : «da via aceasta, pe care am sădit-o, şi pune-o pe araci, pînă ce voi veni; altceva să nu-i faci viei. Păzeşte porunca aceasta a mea şi te voi slobozi». Şi a plecat stăpînul robului în călătorie. 3. După plecarea stăpînului, robul s-a apucat şi a pus via pe araci. Terminînd de arăcit via, a văzut că via este plină de buruieni. 4. Şi s-a socotit în sine, zicînd : «Am împlinit porunca aceasta a stăpînului; voi săpa deci via; fiind săpată, va fi mai frumoasă; şi ne- avînd buruieni, va da rod mai bogat, pentru că nu va mai fi înăbuşită de buruieni». Şi s-a apucat de a săpat via şi a scos din rădăcină toate buruienile, care erau în vie. Şi a ajuns via aceea foarte frumoasă şi înfloritoare, ne mai avînd buruieni, care să o înăbuşe. 5. După cîtăva vreme, a venit stăpînul ţarinei şi al robului şi s-a dus la vie. Văzînd via arăcită frumos, ba încă şi săpată şi smulse toate buruienile, iar viţa de vie înfloritoare, s-a bucurat foarte de cele făcute de rob. 6. Chemînd dar, pe fiul lui cel iubit, care-i era moştenitor, şi pe prietenii săi, pe care-i avea sfătuitori, le-a spus că a găsit făcute toate cîte-i poruncise robului său. Aceia s-au bucurat împreună cu robul de mărturia, pe care a dat-o despre el stăpînul. 7. Şi le-a spus lor : «Eu am făgăduit robului acestuia slobozenia, dacă-mi va păzi porunca, pe care i-am poruncit-o ; mi-a păzit porunca şi a mai adăugat încă un lucru bun viei, care mi-a făcut mare plăcere. Pentru lucrul acesta, pe care 1-a făcut, vreau să-1 fac moştenitor împreună cu fiul meu, pentru că gîndind să facă un lucru bun nu 1-a lăsat la o parte, ci 1-a împlinit. 8. Fiul stăpînului a fosit de aceeaşi părere cu tatăl său, ca robul să fie împreună moştenitor cu el. 9. După puţine zile, stăpînul a făcut ospăţ şi i-a trimis robului multe mîncări de la ospăţul lui. Robul, luînd mîncările trimise de stăpînul său, a luat din ele cît îi era de ajuns, iar pe celelalte le-a dat celor împreună robi cu el. 10. Aceştia, luînd mîncările, s-au bucurat şi au început să se roage pentru el, ca să găsească şi mai mare har înaintea stăpînului, că se purtase aşa cu ei. 11. Stăpînul a auzit de toate întîmplările acestea şi s-a bucurat iarăşi mult de fapta lui; a chemat din nou pe prietenii lui şi pe fiul său şi le-a spus ce a făcut robul cu mîncările, pe care le primise; iar ei, încă şi mai mult, au fost de părere, ca robul să fie împreună moştenitor cu fiul lui.

56 (a)

1. Eu i-am spus păstorului:

— Domnule, nu înţeleg pildele acestea şi nici nu le pot pricepe, dacă nu mi le tilcuieşti.

— 2. Ţi le voi tîlcui pe toate, mi-a spus el, şi-ţi voi lămuri pe toate cîte le-am grăit cu tine. Păzeşte poruncile Domnului^{^[6]} şi vei fi bine plăcut înaintea Lui şi vei fi înscris în numărul celor ce păzesc poruncile Lui. 3. Dacă în afară de porunca lui Dumnezeu vei face vreun lucru bun, îţi vei cîştiga slavă şi mai mare şi vei fi înaintea lui Dumnezeu mai slăvit decît voiai să fii. Dacă păzind poruncile lui Dumnezeu vei adăuga şi slujirile acestea, te vei bucura, dacă le vei îndeplini după porunca sa. -

4. I-am spus lui:

— Domnule, voi păzi ceea ce-mi vei porunci; că ştiu că tu cu mine eşti.

— Voi fi cu tine, mi-a spus el, că ai o rîvnă că aceasta, pentru a săvîrşi binele ; şi voi fi cu toţi cîţi au aceeaşi rîvnă. 5. Cînd se păzesc poruncile Domnului, mi-a spus el mai departe, postul acesta este foarte bun. Deci, aşa să păzeşti postul acesta, pe care vrei să-1 ţii: 6. înainte de toate, fereşte-te de orice cuvînt rău, de orice poftă rea şi curăţeşte-ţi inima de toate deşertăciunile veacului acestuia. Dacă le vei păzi pe acestea, postul acesta va fi desăvîrşit. 7. Aşa să faci! Să- vîrşind toate cele scrise mai înainte, în ziua aceea în care vrei să posteşti să nu guşti nimic decît pîne şi apă; şi socotind cîtă cheltuială trebuia să faci în ziua aceea cu mîncărurile, pe care aveai să le mî- nînci, pune-o de o parte, ca s-o dai văduvei sau orfanului sau săracului ; şi aşa să te smereşti, ca, din smerenia ta, cel ce a primit milostenia să-şi umple sufletul lui şi să se roage Domnului pentru tine. 8. Deci, dacă vei săvîrşi postul, aşa cum îţi poruncesc, jertfa ta va fi bine primită^{^[7]} de Dumnezeu şi postul acesta va fi scris, iar slujirea săvîrşită astfel va fi bună, plină de bucurie şi bine primită de Domnul. 9. Pe toate acestea aşa să le păzeşti împreună cu copiii tăi şi cu toată casa ta ; de le păzeşti, vei fi fericit; şi toţi cîţi le vor auzi şi le vor păzi vor fi fericiţi şi toate cîte vor cere de lâ Domnul vor primi.

57(4)

1. M-am rugat mult de el, ca să-mi lămurească pilda ţarinii, a stăpînului, a viei, a robului, care a arâcit via, a aracilor, a buruienilor smulse din vie, a fiului şi a prietenilor, sfătuitorii lui ;că am înţeles că toate acestea sînt o pildă.

2. Păstorul, răspunzînd, mi-a _:ziş,:

— Eşti foarte îndrăzneţ în a întreba! Nu trebuie să întrebi deloc, a continuat el; că dacă trebuie să ţi le lămuresc, ţi le voi lămuri.

I-am spus lui:

— Domnule, dacă nu-mi lămureşti acelea pe care mi le arăţi, în zadar Ie mai văd, că nu voi înţelege ce înseamnă; şi la fel, dacă îmi spui pilde şi nu mi le tîlcuieşti, în zadar le mai aud de lâ tine.

3. El mi-a răspuns iarăşi, zicînd :

— Cel ce este rob lui Dumnezeu şi are pe Domnul în inima sa, Ii cere pricepere şi primeşte? şi tîlcuieşte orice pildă; şi, cu ajutorul Domnului, îi sînt făcute cunoscute cele grăite în pilde; dar toţi cîţi sînt slabi şi leneşi la rugăciune, aceia şovăie să ceară de la Domnul. 4. Dar Domnul este îndelung-răbdător şi dă tuturor care-I cer fără şovăire. Tu, însă, care eşti întărit de îngerul cel slăvit, care ai primit de la el o rugăciune ca aceasta şi nu eşti leneş, pentru ce nu ceri de la Domnul pricepere, ca s-o primeşti ?

Şi i-am spus eu :

— 5. Domnule, pentru că te am pe tine lîngă mine, ţie trebuie să-ţi cer şi să te întreb. Că tu îmi arăţi toate şi tu vorbeşti cu mine. Dacă aş ff văzut şi auzit acestea fără tine, aş fi rugat pe Domnul, să mi .le lămurească.

58(5)

— 1. Ţi-am spus, şi nu de mult, mi-a zis el, că eşti şiret şi îndrăzneţ, cînd mă întrebi de tîlcuirea pildelor. Dar pentru că eşti atît de stăruitor, îţi voi tîlcui pilda ţarinii şi a celorlalte legate de ea, ca să le faci cunoscute tuturora. Ascultă acum, mi-a zis el, şi înţelege-le i. 2. Ţarina este lumea aceasta ^{^[8]} iar stăpînul ţarinei este «Cei ce a iăcut pe toate» ^{^[9]}, Cel ce le-a întocmit şi le-a întărit^{^[10]}; fiul este Duhul cel Sfînt, iar robul este Fiul lui Dumnezeu; viţele de vie sînt poporul acesta, pe care El 1-a sădit. 3. Aracii sînt sfinţii îngeri ai Domnului, cei care

Herma, pastorul

ţin poporul Lui; buruienile cele smulse din vie sînt fărădelegile robilor lui Dumnezeu ; mîncărurile, pe care i le-a trimis de la ospăţ, sînt poruncile, pe care le-a dat poporului Lui, prin Fiul Său ; prietenii şi sfătuitorii sînt sfinţii îngeri cei întîi creaţi; plecarea departe a stă- pînului este timpul cît mai rămîne pînă la venirea Lui.

4. Şi i-am spus :

— Domnule, toate sînt mari, minunate şi slăvite ! Cum aş fi putut, Domnule, i-am spus eu, să le înţeleg pe acestea ? Nici un alt om, ori- cît de priceput ar fi el, nu poate să le înţeleagă ! Lămureşte-mi, Domnule, întrebarea, pe care am să ţi-o pun.

— 5. Spune-mi, mi-a zis el, dacă vrei ceva !

Şi l-am întrebat:

-— Pentru ce, Domnule, Fiul lui Dumnezeu este în pildă un chip de rob ?

59(6)

■— 1. Ascultă I mi-a spus. Fiul lui Dumnezeu nu stă în chip de rob, ci stă în mare stăpînire şi domnie. '

— Cum, Domnule ? i-am spus. Nu înţeleg.

Păstorul mi-a spus :

-— 2. Dumnezeu a sădit via, adică a făcut poporul şi 1-a dat Fiului Său ; şi Fiul a pus pe îngerii Lui peste ei ca să-i păzească pe fiecare din ei; şi El a curăţit păcatele lor, ostenindu-se mult şi îndurînd multe suferinţe; că nimeni nu poate săpa via fără osteneală şi durere. 3. Curăţind, dar, păcatele poporului, le-a arătat lor cărările vieţii ^{^[11]}, dîn- du-le lor legea, pe care a primit-o de la Tatăl Său^{^[12]}. Vezi dar, a continuat el, că El este Domnul poporului, luînd toată stăpînirea de la Tatăl Său ^{^[13]}. 4. Cît priveşte că Domnul a luat ca sfătuitor pe Fiul Lui şi pe slăviţii îngeri pentru moştenirea dată robului, ascultă ! 5. Duhul cel Sfînt, Care există mai înainte şi Care a creat toată făptura, a locuit în trupul, pe care Dumnezeu 1-a voit^{^[14]}. Aşadar, trupul acesta, în care a locuit Duhul cel Sfînt, a robit bine Duhului, umblînd în sfinţenie şi curăţie, fără să pîngărească în vreun fel Duhul. 6. Aşadar, pentru că trupul a vieţuit bine şi curat, pentru că s-a ostenit împreună cu Duhul, pentru că a lucrat împreună cu el în orice lucru şi a dus o viaţă plină de tărie şi curaj, de aceea Dumnezeu 1-a ales să fie tovarăş cu Duhul Sfînti-a plăcut lui Dumnezeu mersul acestui trup, că nu s-a pîngărit
pe pămînt, avînd Duhul cel Sfînt. 7. Dumnezeu a luat sfătuitori pe Fiul şi pe îngerii cei slăviţi, pentru ca şi trupul acesta, robind fără prihană Duhului, să aibă un loc de sălăşluire, ca să nu pară că şi-a pierdut plata pentru robia lui. Orice trup, în care a locuit Duhul cel Sfînt^{^[15]}, va primi plată, dacă va fi găsit nepătat şi neîntinat. 8. Ai dar şi tîlcuirea acestei pilde.

60(7)

■— 1. M-am bucurat, Domnule, i-am spus eu, auzind tîlcuirea aceasta !

— Ascultă acum ! mi-a zis el. Păstrează trupul acesta curat şi nepătat, ca Duhul, care locuieşte în el, să dea mărturie de el şi să fie îndreptăţit trupul tău 2. Vezi să nu se suie la inima ta gîndul că trupul acesta este stricăcios^{^[16]} şi să-1 supui vreunei întinăciuni. Dacă-ţi întinezi trupul, întinezi şi Duhul cel Sfînt ,* iar dacă întinezi trupul, nu vei trăi.

— 3. Dar dacă cineva a fost neştiutor, Domnule, înainte de a auzi cuvintele acestea, l-am întrebat eu, cum se va mîntui omul, care şi-a întinat trupul său ?

— Pentru păcatele de mai înainte, săvîrşite din neştiinţă, mi-a răspuns el, numai Dumnezeu poate să dea vindecare,• că toată stăpînirea este a Lui. 4. Dar de acum înainte, păzeşte-te ! Iar Domnul fiind mult milostiv, le va vindeca pe acelea, dacă pe viitor nu-ţi vei întina nici trupul, nici duhul; că amîndouă sînt împreună şi nu poate fi întinat unul fără altul. Păstrează-le, dar, curate pe amîndouă şi vei trăi în Dumnezeu.

PILDA VI 61(1)

1. Pe cînd şedeam în casa mea, slăvind pe Domnul pentru toate cîte am văzut şi cugetam la porunci că sînt bune, puternice, pline de veselie, slăvite şi în stare să mîntuie sufletul omului^{^[17]}, ziceam în mine acestea : «Fericit voi fi, dacă voi umbla în poruncile acestea şi fericit va fi cel care va umbla în ele!»^{^[18]}. 2. In timp ce grăiam în mine acestea, dintr-o dată văd pe păstor aşezat lîngă mine şi spunîndu-mi acestea :

— Pentru ce te îndoieşti de poruncile, pe care ţi le-am dat ? Sînt bune! Nu te îndoi deloc, ci întăreşte-ţi credinţa în Domnul şi să umbli în ele ! Eu te voi întări în ele. 3. Aceste porunci sînt de folos celor care au să se pocăiască ; dacă nu vor umbla în ele, zadarnică le este pocăinţa lor. 4. Voi, care vă pocăiţi, aruncaţi de pe voi răutăţile veacului acestuia, care vă striveşte. Imbrăcînd toată virtutea dreptăţii, veţi putea păzi poruncile acestea şi nu veţi mai adăuga păcate la păcatele voastre. Nemaiadăugînd altele, veţi scutura de pe voi păcatele voastre de mai înainte. Umblaţi, dar, în poruncile mele şi veţi trăi în Dumnezeu. Acestea vi s-au spus de mine.

5. După ce a grăit acestea cu mine, mi-a zis :

— Să mergem la cîmp şi-ţi voi arăta pe păstorii oilor !

— Să mergem, Domnule ! i-am răspuns.

Ne-am dus într-o cîmpie şi mi-a arătat un cioban tînăr, îmbrăcat în haine de culoare galbenă. 6. Păştea foarte multe oi; şi oile acestea păşteau ca şi cum ar petrece ,• erau foarte răsfăţate şi vesele, sărind de ici colo ; şi ciobanul acesta era foarte vesel de turma lui; însăşi faţa ciobanului era foarte veselă şi alerga printre oi ,• şi am văzut şi alte oi, care stăteau într-un loc, se desfătau şi petreceau, diar nu săreau.

62(2)

1. Păstorul mi-a zis :

— Vezi pe ciobanul acesta ?

■— îl văd, Domnule ! i-am răspuns eu.

— Acesta, mi-a spus el, este îngerul desfătării şi al amăgirii. Acesta duce la pieire sufletele robilor lui Dumnezeu, ale celor deşerţi; îi întoarce de la adevăr, amăgindu-i cu poftele cele rele şi în ele îşi găsesc pieirea. 2. Că ei uită poruncile Dumnezeului Celui viu şi umblă în amăgirile şi desfătările cele deşarte şi sînt pierduţi de îngerul acesta, unii spre moarte, iar alţii spre stricăciune.

3. Şi i-am spus lui:

— Domnule, eu nu ştiu ce înseamnă spre moarte şi ce înseamnă spre stricăciune.

— Ascultă! mi-a spus el. Oile pe care le-ai văzut foarte vesele şi sărind sînt oamenii, care s-au depărtat desăvîrşit de Dumnezeu şi s-au dat pe ei poftelor veacului acestuia ; pentru ei nu mai este pocăinţă spre viaţă, că au hulit numele Domnului. Pentru unii ca aceştia este moartea. 4. Oile, pe care le-ai văzut că nu sar, ci pasc într-un loc, sînt oamenii, care s-au dat pe ei înşişi desfătărilor şi amăgirilor, dar n-au
hulit pe Domnul; aceştia sînt cei stricaţi pentru adevăr; pentru ei este nădejde de mîntuire şi prin ea pot trăi. Aşadar, stricăciunea are nădejde de refacere, dar moartea aduce pieire veşnică.

5. Am înaintat puţin şi mi-a arătat un cioban mare, sălbatec la faţă, care purta în jurul lui o piele albă de capră; pe umăr avea o traistă, iar în mînă un ciomag aspru şi noduros şi un bici mare ; avea privirea crudă, că te înfricoşa ,- aşa-i era privirea. 6. Ciobanul acesta a luat de la ciobanul cel tînăr oile acelea care petreceau şi se desfătau, dar nu săreau; şi le-a dus într-un loc prăpăstios, plin de spini şi de ciulini, ca oile să nu se poată descurca din spini şi din ciulini, ci să se încurce în spini şi în ciulini. 7. încurcate, aşadar, acolo, păşteau spinii şi ciulinii şi se chinuiau foarte tare, că erau bătute de cioban ; ciobanul le alunga de ici colo şi nu le lăsa deloc să se odihnească ; şi nu aveau deloc oile acelea linişte.

63(3)

1. Văzîndu-le, dar, atît de bătute şi de chinuite, mi-a fost milă de ele, că se chinuiau aşa şi nu aveau deloc odihnă. Şi i-am spus păstorului, care grăia cu mine :

— 2. Domnule, cine este ciobanul acesta atît de nemilos şi de rău, care nu are nici o milă de oile acestea ?

— Acesta, mi-a răspuns el, este îngerul pedepsei; el face parte dintre îngerii cei drepţi, dar este pus spre pedepsire. 3. El ia pe cei care s-au rătăcit de la Dumnezeu şi au umblat în poftele şi amăgirile veacului acestuia şi-i pedepseşte pe fiecare, după cum merită, cu pedepse cumplite şi felurite.

— 4. Aş vrea, Domnule, i-am spus eu, să ştiu cum sînt aceste felurite pedepse.

— Ascultă, mi-a răspuns el, feluritele chinuri şi pedepse ! Chinurile sînt acelea pe care le întîlnim în viaţă : unii sînt pedepsiţi cu pagube, alţii cu lipsuri, alţii cu felurite boli, alţii cu o veşnică frământare, alţii sînt ocărîţi de cei nevrednici şi suferă alte multe necazuri. 5. Că mulţi, frămîntaţi de gîndurile lor, se aruncă în multe afaceri şi nu propăşesc deloc ; şi-şi spun că nu le merge bine în afacerile lor, dar nu se urcă în inima lor gîndul, că au făcut fapte rele, ci dau vina pe Domnul. 6. Cînd, însă, sînt striviţi de necaz, atunci îmi sînt daţi mie spre bună învăţătură; se întăresc în credinţa Domnului şi slujesc Domnului în celelalte zile ale vieţii lor cu inima curată^{^[19]}; cînd se
pocăiesc, se urcă în inima lor faptele cele rele, pe care le-au făcut, şi slăvesc pe Dumnezeu că este Judecător drept^{^[20]}, că pe bună dreptate a pătimit fiecare toate după faptele lui^{^[21]}; iar pe viitor slujesc Domnului cu inima lor curată şi propăşesc în toate faptele lor ^{^[22]}, primind de la Domnul toate cîte cer^{^[23]}; şi atunci vor slăvi pe Domnul, că mi-au fost mie dati şi numai sufăr nici un rău.

64(4)

1. I-am spus lui :

— Domnule, lămureşte-mi încă şi acest lucru !

— Ce doreşti ? m-a întrebat el.

I-am spus :

— Dacă cei care se desfătează şi au trăit amăgiţi sînt chinuiţi tot atîta vreme cît se desfătează şi sînt amăgiţi.

— Tot atîta vreme sînt chinuiţi, mi-a răspuns el.

—¹ 2. Sînt chinuiţi foarte puţin, Domnule, i-am spus eu) ar trebui ca cei care se desfătează aşa şi uită pe Dumnezeu, să fie chinuiţi de şapte ori mai mult.

— 3. Fără de minte eşti, mi-a spus el, şi nu pricepi tăria chinului.

— Dacă aş pricepe, i-am spus eu, nu te-aş întreba, ca să mă lămureşti !

—■ Ascultă, mi-a grăit el, tăria celor două ! 4. Vremea desfătării şi a amăgirii este un ceas ; iar un ceas de chin are tăria a treizeci de zile. Aşadar dacă cineva se desfătează şi se amăgeşte o zi şi se chinuieşte o zi, această singură zi de chin are tăria unui an întreg. Deci cîte zile se desfătează cineva, tot atîţia ani se chinuie. Vezi, dar, a încheiat el, că timpul de desfătare şi de amăgire este foarte scurt, dar timpul de pedeapsă şi de chin lung.

65(5)

— 1. Domnule, i-am spus eu, pentru că n-am înţeles bine vremurile de amăgire, de desfătare şi de chin, lămureşte-mi-le mai bine!

2. Răspunzînd, mi-a zis : .

— Lipsa ta de judecată este neclintită şi nu vrei să-ţi curăţeşti inima şi să slujeşti lui Dumnezeu ! Vezi, mi-a spus în continuare, nu cumva să se împlinească timpul şi să fii găsit fără de minte. Ascultă,
dar, după cum voieşti, ca să le pricepi. 3. Cel care trăieşte în desfătări şi amăgiri o singură zi şi face ce voieşte, se îmbracă cu multă nebunie şi nu înţelege faptele, pe care le face, iar a doua zi uită ce a făcut cu o zi mai înainte, că desfătarea şi amăgirea nu are ţinere de minte din pricina nebuniei cu care-i îmbrăcat; dar pedeapsa şi chinul, cînd se lipeşte de om o singură zi, este pedepsit şi chinuit un an întreg, pentru că pedeapsa şi chinul are bună ţinere de minte. 4. Cel chinuit şi pedepsit un an întreg îşi aminteşte atunci de desfătare şi de amăgire şi cunoaşte că din pricina lor suferă chinul şi pedeapsa. Orice om care se desfătează şi se amăgeşte este chinuit aşa, pentru că, avînd viaţă, s-a dat singur în mîinile morţii.

— 5. Domnule, l-am întrebat eu, care desfătări sînt vătămătoare ?

— Orice faptă, mi-a răspuns el, pe care o face omul de plăcere, este desfătare; mîniosul, care-şi dă drumul pasiunii sale, se desfătează ; cel ce săvîrşeşte adulter, beţivul, clevetitorul, mincinosul, lacomul, jefuitorul şi orice om, care face fapte asemănătoare cu acestea, se desfătează cu această boală a lui; că se bucură de fapta lui. 6. Toate aceste desfătări sînt vătămătoare pentru robii lui Dumnezeu. Drin pricina acestor amăgiri, deci, sînt pedepsiţi şi chinuiţi. 7. Sînt, însă, şi desfătări care mîntuie pe oameni; că mulţi oameni se desfătează cînd fac bine, fiind împinşi spre bine de propria lor plăcere. Această plăcere, dar, este de folos robilor lui Dumnezeu şi aduce viaţă unui om ca acesta ; desfătările vătămătoare, de care am vorbit mai înainte, însă, aduc chinuri şi pedepse ; iar dacă aceia stăruie şi nu se pocăiesc, îşi agonisesc loruşi moarte.

PILDA VII 66

1. După cîteva zile am văzut pe păstor în aceeaşi cîmpie unde văzusem pe ciobani. Şi mi-a zis :

— Ce cauţi ?

— Am venit aici, Domnule, i-am spus eu, să te rog să porunceşti ciobanului, care pedepseşte, să iasă din casa mea, că mă necăjeşte tare.

— Trebuie să te necăjească, mi-a răspuns el, că aşa a poruncit îngerul cel slăvit cele cu privire la tine ; că vrea ca tu să fii pus la încercare.

— Dar ce rău atît de mare am făcut, Domnule, i-am spus, ca să fiu dat acestui înger ?

— 2. Ascultă, mi-a spus el. Păcatele tale sînt multe, dar nu atît de mari, ca tu să fii dat acestui înger; casa ta^{^[24]}, însă, a făcut mari păcate şi fărădelegi; îngerul cel slăvit s-a amărît din pricina faptelor lor şi pentru aceea a poruncit ca tu să fii necăjit cîtăva vreme, ca aceia să se pocăiască şi să se curăţească de orice poftă a veacului acestuia. Cînd se vor pocăi şi curăţi, atunci va pleca de la tine îngerul pedepsirii.

3. Şi eu i-am spus :

— Domnule, dacă aceia au făcut unele ca acelea, că s-a amărît îngerul cel slăvit, ce vină am eu ?

— De altfel aceia, mi-a răspuns el, nu pot avea necazuri, dacă n-ai necazuri tu, capul casei ; avînd tu necazuri, vor avea neapărat şi aceia; iar cînd ţie îţi merge bine, ei nu pot avea vreun necaz.

— 4. Dar, iată, Domnule, i-am spus, s-au pocăit din toată inima lor !

— Ştiu şi eu, mi-a zis el, că s-au pocăit din toată inima lor ! Dar îţi închipui, m-a întrebat, că dacă s-au pocăit, li s-au iertat îndată păcatele ? Nu, negreşit! Ci trebuie ca cel ce se pocăieşte să-şi chinuiască sufletul lui, să se smerească tare în orice faptă a lui şi să fie necăjit cu multe şi felurite necazuri; iar dacă îndură necazurile venite asupra lui, atunci negreşit, Cel ce a creat şi a întărit pe toate ^{^[25]} se va milostivi de el şi-i va da vindecare. 5. Şi asta negreşit, dacă va vedea că inima celui ce se pocăieşte s-a curăţit de orice lucru rău. Ţie, dar, şi casei tale îţi este de folos să ai acum necazuri. Dar pentru ce-ţi grăiesc atîtea ? Tu trebuie să ai necazuri, precum a poruncit îngerul acela al Domnului, care mi te-a dat mie. Iar pentru asta mulţumeşte Domnului, că te-a socotit vrednic să-ţi facă mai dinainte cunoscut necazul, pentru ca, cunoscîndu-1 mai dinainte, să-1 înduri cu tărie.

6. Şi i-am spus lui :

— Domnule, tu eşti cu mine şi voi putea îndura orice necaz.

•— Eu, mi-a spus el, voi fi cu tine ; şi voi ruga pe îngerul cel pedepsitor să te necăjească mai uşor ; vei avea puţină vreme necazuri, apoi îţi vei recăpăta iarăşi starea ta de mai înainte. Continuă numai să fii smerit şi să slujeşti Domnului Dumnezeu cu inimă curată ; şi tu şi copiii tăi şi casa ta ! Umblă în poruncile mele, pe care ţi le-am poruncit, şi pocăinţa ta va putea fi puternică şi curată. 7. Şi dacă vei păzi
acestea împreună cu casa ta, se va depărta orice necaz de tine. Şi se va depărta necazul de toţi cei care vor umbla în aceste porunci ale mele, a încheiat el.

PILDA VIII

67(1)

1. Păstorul mi-a arătat o salcie, care acoperea cîmpia şi munţii iar sub frunzişul sălciei veniseră toţi cei chemaţi în numele Domnului. 2. Alături de salcie stătea îngerul cel slăvit şi foarte înalt al Domnului ^{^[26]}, cu o seceră mare şi tăia ramuri din salcie şi le dădea poporului, pe care salcia îl acoperea ; dar le dădea mlădiţe mici, lungi ca de un cot. 3. După ce au primit toţi mlădiţe, îngerul a pus secera jos; şi copacul acela a rămas întreg, aşa cum îl văzusem la început. 4. M-am minunat şi mi-am zis în mine însumi : «Cum se face că s-au tăiat atîtea ramuri şi copacul este tot întreg ?».

Păstorul mi-a zis i

— Nu te minuna, dacă a rămas întreg copacul, deşi i s-au tăiat atîtea ramuri! Lasă, să vezi totul, mi-a spus el, şi atunci îţi voi explica ce înseamnă.

5. îngerul, care dăduse poporului mlădiţe, le-a cerut iarăşi de la ei; şi-i chema la el în ordinea în care primiseră mlădiţele ; şi fiecare din ei îi dădea mlădiţele. îngerul Domnului le lua şi se uita la ele. 6. De la unii primea mlădiţele uscate şi mîncate ca de cari; îngerul a poruncit celor ce-au adus asemenea mlădiţe să stea deoparte. 7. Alţii i-au dat îngerului mlădiţe uscate, dar nu erau mîncate de cari; şi acestora le-a poruncit să stea deoparte. 8. Alţii i-au dat mlădiţele uscate pe jumătate ; şi aceştia au fost aşezaţi deoparte. 9. Alţii i-au dat mlădiţele lor pe jumătate uscate şi cu crăpături; şi aceştia au fost aşezaţi deoparte. 10. Alţii au dat mlădiţele lor verzi, dar cu crăpături ,• şi aceştia au fost aşezaţi deoparte. 11. Alţii au dat mlădiţele lor pe jumătate uscate şi pe jumătate verzi; şi aceştia au fost aşezaţi deoparte. 12. Alţii au adus mlădiţele lor, cu două părţi din mlădiţe verzi, iar a treia parte uscată ; şi aceştia au fost aşezaţi deoparte. 13. Alţii au dat mlădiţele lor cu două părţi uscate, iar a treia verde ; şi aceştia au fost aşezaţi deoparte. 14. Alţii au dat mlădiţele lor în întregime verzi, afară de o mică parte; cea mai mică parte a acestor mlădiţe era uscată şi anume vîrful ,• dar aveau şi crăpături în ele; şi aceştia au
fost aşezaţi deoparte. 15. Mlăditele altora aveau o foarte mică parte verde, restul era uscat; şi aceştia au fost aşezaţi deoparte. 16. Alţii au venit aducînd mlădiţele verzi, aşa cum le primiseră de la înger ; cea mai mare parte din mulţime a adus astfel de mlădiţe ; îngerul s-a bucurat foarte mult de aceştia ; şi aceştia au fost aşezaţi deoparte. 17. Alţii au adus mlădiţele lor verzi şi cu lăstari; şi aceştia au fost aşezaţi deoparte; şi de aceştia a fost foarte vesel îngerul. 18. Alţii au adus mlădiţele lor verzi şi cu lăstari, dar lăstarii aveau ca un fel de rod; şi erau foarte veseli bărbaţii aceia, ale căror mlădiţe au fost găsite aşa. Şi îngerul se bucura de aceştia ; împreună cu el era şi păstorul foarte vesel de aceştia.

68(2) ,

1. îngerul Domnului a poruncit să i se aducă cununi. Au fost aduse cununi făcute ca din ramuri de finic ; şi a încununat pe bărbaţii care aduseseră mlădiţele care aveau lăstari şi rod şi i-a trimis în turn. 2. A trimis în turn şi pe ceilalţi, care aduseseră mlădiţele cu lăstari, dar nu aveau rod, dîndu-le lor pecete¹⁰⁷. 3. Toţi care mergeau în turn aveau aceeaşi îmbrăcăminte albă ca zăpada. 4. I-a trimis în turn şi pe cei care dăduseră mlădiţele verzi, aşa cum le primiseră, după ce le-a dat îmbrăcăminte albă şi pecete. 5. După ce îngerul a terminat acestea, a zis păstorului:

— Eu plec ; dar tu du-i pe aceştia înăuntru zidurilor, după cum este vrednic fiecare să locuiască acolo. Cercetează cu grijă mlădiţele lor şi aşa du-i înăuntru; cercetează-le, însă, cu grijă. Vezi să nu-ţi scape cineva, mi-a spus el; dar dacă îţi va scăpa cineva, eu îl voi proba ia altar.

6. îngerul a plecat, după ce a spus acestea păstorului. După plecarea îngerului, păstorul mi-a spus :

— Să luăm de la toţi mlădiţele şi să le sădim ; să vedem dacă unele din ele vor putea trăi.

I-am spus lui :

■— Domnule, cum pot să trăiască acestea, dacă sînt uscate?

7. Răspunzîndu-mi, mi-a zis :

107. In creştinismul primitiv prin pecelc se înţelegea botezul. Aici, însă, pecetea nu mai este botezul, ci un semn distinctiv pentru mărturisitori şi drepţi. In 72 (6), 3, cuvîntul pecete este folosit de două ori, cu două sensuri: prima dată («ce/ ce au crezut au primit pecetea») înseamnă botez; a doua oară («sd-şj cunoască laptele lor şi să se pocăiască, luînd de la tine pecetea») nu mai înseamnă botez, ci pocăinţă, sau cu alte cuvinte: pecetea botezului reparată prin pocăinţă (Ia: A. Lelong, Op. cit., p. 206, n 6, 3).

— Copacul acesta este salcie şi de felul lui e plin de viaţă,- dacă se sădesc, deci, mlădiţele şi primesc puţină umezeală, multe din ele vor trăi; voi încerca apoi să le dau şi apă. Dacă vreuna din ele va putea trăi, mă voi bucura împreună cu ele ; dar dacă nu vor trăi, nu eu voi fi găsit leneş. ^?

8. Păstorul mi-a poruncit să-i chem, aşa cum erau aranjaţi. Au venit cete-cete şi au dat păstorului mlădiţele. Păstorul a luat mlădiţele, le-a sădit în ordinea cetelor; după ce le-a sădit, a turnat pe ele multă apă, încît de apă nu se vedeau mlădiţele. 9. După ce a udat mlădiţele, mi-a spus :

— Să mergem şi după cîteva zile să ne întoarcem, să cercetăm toate aceste mlădiţe; că Cel care a făcut copacul acesta vrea să trăiască toţi^{^[27]} cîţi au luat din el ramuri. Nădăjduiesc şi eu că cea mai mare parte din mlădiţele acestea, primind umezeală şi fiind udate cu apă, vor trăi.

69(3)

1. Şi i-am spus păstorului:

— Fă-mi cunoscut, Domnule, ce înseamnă copacul acesta ; sînt nedumerit cu privire la el; s-au tăiat din el atîtea ramuri şi copacul a rămas întreg şi nu se vede deloc că s-ar fi tăiat ceva din el. De aceea sînt nedumerit.

— 2. Ascultă! mi-a răspuns el. Copacul acesta mare, care acoperă cîmpiile şi munţii şi tot pămîntul, este legea lui Dumnezeu, care a fost dată în întreaga lume. Iar legea aceasta este Fiul lui Dumnezeu; ea a fost predicată pînă la marginile pămîntului; popoarele de sub acoperişul sălciei sînt cei care au auzit predica şi au crezut în El. 3. îngerul cel mare şi slăvit este Mihail, cel care are stăpînire peste acest popor şi-1 conduce ; el este cel ce dă legea în inimile credincioşilor ; îi cercetează pe cei cărora le-a dat legea, să vadă dacă au păzit-o. 4. Uită-te la mlădiţele fiecăruiacă mlădiţele sînt legea. Vezi că multe din mlădiţe sînt de neîntrebuinţat; după ele vei cunoaşte pe toţi cîţi n-au păzit legea şi vei vedea locuinţa fiecăruia.

— 5. Domnule, l-am întrebat eu, pentru ce pe unii i-a trimis în turn, iar pe alţii ţi i-a lăsat ţie ?

— Toţi cîţi au călcat legea, pe care au primit-o de la el, mi-a răspuns păstorul, mi i-a lăsat în stăpînirea mea, ca să se pocăiască ; iar
pe toti cei cărora le-a plăcut legea şi au păzit-o, îi are în stăpîni- rea lui.

— 6. Cine sînt, Domnule, l-am întrebat, cei încununaţi, care au intrat în turn ?

Răspunzîndu-mi, mi-a zis :

— Cei încununaţi sînt cei care au luptat cu diavolul şi l-au biruit ; aceştia sînt cei care au pătimit pentru lege. 7. Ceilalţi, care au dat înapoi mlădiţele lor verzi şi cu lăstari, dar fără rod, sînt cei ce au avut necazuri pentru lege ; n-au pătimit, dar nici n-au tăgăduit legea lor. 8. Cei care au dat înapoi verzi mlădiţele, pe care le-au primit, sînt sfinţii, drepţii, care au fost mereu cu inima curată şi au păzit poruncile Domnului^{^[28]}. Celelalte mlădiţe le vei cunoaşte, cînd voi cerceta mlădiţele acelea, pe care le-am sădit şi le-am udat.

70(4)

1. După puţine zile am venit tot în acel loc şi păstorul a stat în locul îngerului celui mare, iar eu m-am aşezat lîngă el. Şi mi-a zis :

— încinge-te cu şorţ şi slujeşte-mi!

M-am încins cu un şorţ curat, făcuit din sac. 2. Văzîndu-mă încins şi gata să-i slujesc, mi-a zis :

— Cheamă pe bărbaţii ale căror mlădiţe au fost sădite, în ordinea cetelor, în care fiecare a dat mlădiţa.

M-am dus în cîmpie şi i-am chemat pe toţi; şi s-au strîns toate cetele.

3. Păstorul le-a zis :

— Fiecare să-şi scoată mlădiţa lui şi să mi-o aducă mie.

4. Mai întîi au adus mlădiţele cei care le avuseseră uscate şi ciupite şi au fost găsite mlădiţele tot uscate şi ciupite; şi le-a poruncit acelora să stea deoparte. 5. Apoi au adus mlădiţele cei care le avuseseră uscate, dar nu erau ciupite; unii din ei au adus verzi mlădiţele, iar alţii uscate şi ciupite ca de carii. Păstorul a poruncit ca acei care le-au adus verzi să stea deoparte, iar celor care le-au adus uscate şi ciupite le-a poruncit să stea cu cei dintîi. 6. Apoi au adus mlădiţele cei care le avuseseră pe jumătate uscate şi cu crăpături; mulţi dintre ei le-au adus verzi şi fără crăpături, iar unii le-au adus verzi şi cu lăstari, iar în lăstari roade, aşa cum le aveau cei care au mers in turn încununaţi; unii le-au adus uscate şi roase, alţii uscate şi neroase, iar
alţii aşa cum erau, pe jumătate uscate şi cu crăpături. Păstorul le-a poruncit ca fiecare din ei să se aşeze deosebit, unii în cetele lor, iar alţii deoparte.

71 (5)

1. Apoi le-au adus cei care avuseseră mlădiţele verzi, dar cu crăpături ; toţi aceştia le-au adus verzi şi s-au aşezat în ceata lor. S-a bucurat păstorul de aceştia, că toţi s-au schimbat şi au îndepărtat crăpăturile lor. 2. Le-au adus şi cei care avuseseră mlădiţele pe jumătate verzi şi pe jumătate uscate ; mlădiţele unora au fost găsite complet verzi, ale altora pe jumătate uscate, ale altora uscate şi roase, ale altora verzi şi cu lăstari; toţi aceştia au plecat fiecare la ceata lui. 3. Apoi le-au adus cei care avuseseră mlădiţele două părţi verzi şi a treia parte uscată. Mulţi din ei le-au adus verzi, mulţi pe jumătate uscate, iar alţii uscate şi roase ; toţi aceştia au fost trimişi fiecare la ceata lui. 4. Alţii au adus mlădiţele lor două părţi uscate, iar a treia parte verde; mulţi din ei le-au adus pe jumătate uscate ; unii uscate şi roase; unii pe jumătate uscate şi cu crăpături ; foarte puţini le-au adus verzi. Toţi aceştia s-au aşezat în ceata lor. 5. Au adus şi cei care avuseseră mlădiţele lor verzi, dar foarte puţin uscate.şi cu crăpături ; dintre aceştia unii le-au adus verzi, iar alţii verzi şi cu lăstari; au plecat şi aceştia la ceata lor. 6. Apoi le-au adus cei care avuseseră mlădiţele foarte puţin verzi, iar cealaltă parte uscată ; mlădiţele acestora au fost găsite în cea mai mare parte verzi cu lăstari şi cu rod în lăstari; iar altele în întregime verzi. De aceste mlădiţe s-a bucurat mult păstorul că au fost găsite aşa. Au plecat şi aceştia fiecare la ceata sa.

72(6)

1. După ce păstorul a cercetat mlădiţele tuturora, mi-a zis :

— Ţi-am spus că acest copac este plin de viaţă? Vezi cîţi s-au pocăit şi s-au mîntuit ?

— Văd, Domnule, i-am răspuns eu.

— Să vezi din asta, mi-a spus el, că milostivirea Domnului este mare şi slăvită şi că a dat Duh celor vrednici de pocăinţă.

— 2. De ce nu s-au pocăit toţi, Domnule ? l-am întrebat eu.

— Domnul, mi-a răspuns el, a dat pocăinţă celor pe care i-a văzut că au să fie cu inimă curată şi au să-I slujească Lui din toată inima dar celor la care a văzut viclenia şi răutatea şi a văzut că au să se po- căiască făţarnic, acelora nu le-a dat pocăinţă, ca nu cumva să hulească din nou legea Lui.

3. Şi i-am spus :

— Domnule, tîlcuieşte-mi acum cine sînt cei care au adus mlădiţele şi care este locuinţa lor, pentru ca, auzind tîlcuirea, cei ce au crezut şi au primit pecetea, dar au sfărîmat-o şi n-au păstrat-o întreagă, să-şi cunoască faptele lor şi să se pocăiască, luîind de la tine pecetea şi astfel să slăvească pe Domnul, că s-a milostivit de ei şi te-a trirfus pe tine să reînnoieşti duhurile lor.

— 4. Ascultă! mi-a spus el. Cei ale căror mlădiţe s-au găsit uscate şi mîncate de carii sînt apostaţii, trădătorii Bisericii şi cei care au hulit cu păcatele lor pe Domnul, ba încă le-a şi fost ruşine de numele Domnului invocat peste ei ^uo. Aceştia au murit complet pentru Dumnezeu. Iată nici unul din ei nu s-a pocăit, deşi au auzit cuvintele pe care le-ai grăit lor, pe care ţi le-am poruncit ţie; de la aceştia viaţa s-a depărtat. 5. Cei care au adus mlădiţele uscate şi neputrezite sînt şi ei aproape de aceştia; că erau făţarnici, introduceau învăţături străine, întorceau de la credinţă pe robii lui Dumnezeu, mai ales pe cei cu păcate, nelăsîndu-i să se pocăiască, ci convingîndu-i cu învăţăturile lor nebuneşti. Aceştia au nădejde de pocăinţă. 6. Iată mulţi dintre ei s-au pocăit, cînd le-ai spus poruncile mele şi se vor mai pocăi şi alţii. Toţi cîţi nu se vor pocăi, şi-au pierdut viaţa lor ; dar toţi dintre ei cîţi s-au pocăit au ajuns mai buni şi locuinţa lor este înăuntru zidurilor celor dintîi,- iar unii s-au urcat chiar în turn. Vezi, dar, mi-a spus el, că pocăinţa aduce viaţă celor păcătoşi, iar nepocăinţa, moarte.

73(7)

1. Ascultă şi despre cei care au adus mlădiţele pe jumătate .uscate şi cu crăpături în ele. Toţi cîţi au avut mlădiţele pe jumătate uscate sînt cei care au îndoieli; ei nu sînt nici vii, nici morţi. 2. Cei care aveau mlădiţele pe jumătate uscate şi cu crăpături în ele sînt cei care au îndoieli şi sînt bîrfitori ; aceştia n-au niciodată pace cu ei înşişi ^m, ci totdeauna sînt în ceartă cu cineva. Şi aceştia, a adăugat el, se mai pot pocăi. Vezi, mi-a spus el, că unii din ei au şi făcut pocăinţă ; şi mai au încă nădejde de mîntuire. 3. Cîţi dintre ei s-au pocăit au locuinţă în turn; cîţi dintre ei se vor pocăi mai tîrziu, vor locui înăuntru zidurilor; dar cîţi nu se vor pocăi, ci vor stărui în faptele lor, cu moarte vor muri. 4. Cei care au adus mlădiţele lor verzi dar cu crăpături, au fost totdeauna credincioşi şi buni, dar au avut oarecare gelozie între ei pentru locurile cele dintîi şi pentru slavă ; dar toţi aceştia sînt nebuni, de vreme ce se pizmuiesc unii pe alţii pentru locurile cele dintîi. 5. Şi aceştia, însă, după ce au auzit poruncile mele, au ajuns buni, s-au curăţit pe ei înşişi şi s-au pocăit iute. Şi li s-a dat locuinţă în turn. Dar dacă cineva dintre ei va începe iarăşi să se certe, va fi izgonit din turn şi-şi va pierde viaţa lui. 6. Viaţa aparţine tuturor celor care păzesc poruncile Domnului^{^[29]}; iar în porunci nu este vorba de locurile cele dintîi sau de vreo slavă oarecare, ci de îndelungă răbdare şi de smerenia bărbatului. în nişte oameni ca aceştia este viaţa Domnului; în cei care se ceartă şi în cei nelegiuiţi, moarte.

74(8)

1. Cei care au adus mlădiţele lor pe jumătate verzi şi pe jumătate uscate sînt cei care sînt încurcaţi în afaceri, care nu s-au lipit de sfinţi; de aceea viaţa lor e pe jumătate vie, pe jumătate moartă. 2. Dar mulţi, după ce au ascultat poruncile mele, s-au pocăit; şi cîţi s-au pocăit îşi au locuinţa în turn. Unii din ei s-au îndepărtat complet; aceştia nu mai au pocăinţă, că din pricina afacerilor lor au hulit pe Domnul şi L-au tăgăduit; şi-au pierdut viaţa lor din pricina răutăţii, pe care au săvîrşit-o. 3. Mulţi dintre aceştia s-au îndoit. Aceştia încă au mîn- tuire, dacă se vor pocăi iute ,• şi va fi locuinţa lor în turn ; dar dacă se vor pocăi mai tîrziu, vor locui înăuntru zidurilor ; dacă, însă, nu se vor pocăi, şi-au pierdut viaţa lor. 4. Cei care au adus mlădiţele lor două părţi verzi, iar a treia uscată, sînt cei care L-au tăgăduit pe Domnul cu felurite tăgăduiri ^U3. 5. Mulţi dintre ei s-au pocăit şi s-au dus să locuiască în turn; dar mulţi s-au depărtat cu totul de Dumnezeu; aceştia şi-au pierdut complet viaţa. Unii dintre ei s-au îndoit şi şi-au pus întrebări asupra credinţei; aceştia mai au încă pocăinţă, dacă se pocăiesc iute şi nu stăruie în plăcerile lor ; dar dacă stăruie în faptele lor şi ei îşi aduc loruşi moarte.

75(9)

1. Cei care au adus mlădiţele lor, două părţi uscate, iar a treia verde, au fost credincioşi; dar după ce s-au îmbogăţit, au ajuns slăviţi printre păgîni; s-au îmbrăcat cu mare mîndrie, au ajuns trufaşi şi au părăsit adevărul; nu s-au lipit de cei drepţi, ci au trăit împreună cu păgînii şi calea aceasta le-a fost mai dragă ; de Dumnezeu nu s-au depărtat, au rămas credincioşi, dar faptele credinţei nu le-au săvîrşit

2. Mulţi dintre ei s-au pocăit şi au avut locuinţa lor în turn. 3. Alţii, trăind complet cu păgînii şi prinşi de deşertăciunile păgînilor, s-au depărtat de Dumnezeu şi au săvîrşit faptele păgînilor. Aceştia, dar, au fost socotiţi împreună cu păgînii. 4. Alţii dintre ei s-au îndoit şi n-au mai nădăjduit că se pot mîntui din pricina faptelor pe care le-au făcut; alţii s-au îndoit şi au făcut dezbinări între ei. Pentru aceştia, dar, şi pentru cei care s-au îndoit din pricina faptelor lor mai este încă pocăinţă ; dar pocăinţa lor trebuie să fie făcută degrabă, pentru a le fi locuinţa lor în turn ; iar pentru cei care nu se pocăiesc, ci stăruiesc în plăcerile lor, moartea este aproape.

76(10)

1. Cei care au adus mlădiţele verzi, dar cu vîrfurile uscate şi cu crăpături, au fost totdeauna buni, credincioşi şi slăviţi în faţa lui Dumnezeu, dar au păcătuit foarte puţin din pricina micilor lor pofte şi din pricină că au avut ceva unii împotriva altora ; dar, după ce au auzit cuvintele mele, cea mai mare parte din ei s-a pocăit iute şi li s-a dat locuinţă în turn. 2. Unii dintre aceştia s-au îndoit, iar alţii din pricina îndoielilor lor au făcut mai mari dezbinări. Pentru aceştia mai este încă nădejde de pocăinţă, că au fost totdeauna buni ; cu greu va muri vreunul din ei. 3. Cei care au adus mlădiţele lor uscate, dar foarte puţin verzi, sînt cei care au crezut numai, dar au săvîrşit fărădelegi ; nu s-au depărtat, însă, niciodată de Dumnezeu şi au purtat cu plăcere numele lui Dumnezeu şi cu plăcere au primit în casele lor pe robii lui Dumnezeu; dar după ce au auzit de această pocăinţă, s-au pocăit fără să mai stea pe gînduri şi săvîrşesc orice faptă de dreptate^{^[30]}. 4. Unii dintre ei chiar sufăr şi îndură cu plăcere necazuri, recunoscîndu-şi faptele, pe care le-au săvîrşit. Locuinţa tuturor acestora va fi în turn.

77(11)

1. Şi după ce păstorul a terminat tîlcuirea tuturor mlădiţelor, mi-a zis :

—■ Du-te şi spune tuturora să se pocăiască şi să trăiască în Dumnezeu ; că Domnul s-a milostivit şi m-a trimis să dau tuturor pocăinţă ^{^[31]}, deşi unii nu sînt vrednici şă se mîntuie din pricina faptelor lor; dar îndelung milostiv fiind, Domnul vrea să mîntuie pe cei chemaţi ^{^[32]}prin Fiul Său. ,

2. Eu i-am spus :

— Nădăjduiesc, Domnule, că toţi se vor mîntui cînd vor auzi cuvintele acestea ; că sînt convins că fiecare, cunoscîndu-şi faptele sale şi temîndu-se de Dumnezeu, se va pocăi.

3. Răspunzîndu-mi, mi-a zis :

— Toţi cîţi se vor pocăi din toată inima lor, mi-a spus el, şi se vor curăţi de răutăţile lor, de care am vorbit mai înainte, şi nu vor mai adăuga nimic la păcatele lor, vor primi de la Domnul vindecarea păcatelor lor de mai înainte, dacă nu se vor îndoi de poruncile acestea şi vor trăi în Dumnezeu; dar toţi cîţi vor adăuga alte păcate la păcatele lor şi vor umbla în poftele veacului acestuia, singuri se vor osîndi la moarte. 4. Tu umblă în poruncile mele şi vei trăi în Dumnezeu ; şi oricine va umbla în ele şi va lucra drept, va trăi în Dumnezeu

5. După ce mi-a arătat acestea şi mi-a grăit toate, mi-a zis :

— Celelalte ţi le voi arăta după puţine zile.

PILDA IX

78(1)

1. După ce am scris poruncile şi pildele păstorului, îngerul pocăinţei, păstorul, a venit la mine şi mi-a zis :

— Vrei să-ţi arăt toate cîte ţi-a arătat Duhul cel Sfînt, Care a grăit cu tine în chipul Bisericiică Duhul Acela este Fiul lui Dumnezeu. 2. Pentru că erai mai slab cu trupul, nu ţi s-a descoperit prin înger; dar cînd ai fost întărit de Duhul şi te-ai întărit prin tăria ta, încît să poţi vedea şi înger, atunci ţi s-a arătat prin Biserică zidirea turnului; şi, ca printr-o fecioară, ai văzut pe toate într-un chip frumos şi sfînt; iar acum, prin înger le vezi prin acelaşi Duh. 3. Dar mai cu de-amănuntul trebuie să le vezi pe toate de la mine. Că pentru asta am fost dat de îngerul cel slăvit să locuiesc în casa ta, ca să le poţi vedea cu curaj pe toate, nu cu teamă ca mai înainte. 4. Şi m-a dus în Arcadia¹'⁷, pe un munte rotund ; m-a aşezat pe vîrful muntelui şi mi-a arătat o cîm- pie mare, iar de jur împrejurul cîmpiei doisprezece munţi; fiecare munte avea altă înfăţişare. 5. Cel dintîi era negru, oa funinginea. Al doilea pleşuv, fără ierburi. Al treilea plin de spini şi de ciulini. 6. Al patrulea avea ierburi pe jumătate uscate ; partea de sus a ierburilor era verde, iar spre rădăcină uscată; unele ierburi se uscau cînd ardea soarele. 7. Al cincilea munte era foarte stîncos, dar avea ierburi verzi. Al şaselea munte era tot plin de crăpături, unele mari, altele mici; crăpăturile aveau şi ierburi, dar ierburile nu erau înfloritoare, ci mai degrabă ca vestejite. 8. Muntele al şaptelea avea ierburi care înveseleau ; şi tot muntele era plin de flori; pe muntele acela se hrăneau tot felul de animale şi de păsări; şi cu cît animalele şi păsările mîncau mai mult, cu atît mai mult şi mai mult creşteau ierburile muntelui aceluia. Al optulea munte era plin de izvoare şi se adăpau din izvoarele muntelui aceluia tot felul de făpturi ale Domnului. 9. Cel de al nouălea munte nu avea deloc apă şi era cu totul pustiu ; avea în el fiare şi tîrîtoare, care vatămă de moarte pe oameni. Cel de al zecelea munte avea copaci foarte mari şi tot muntele era umbritiar sub frunzişul copacilor se odihneau şi rumegau oile. 10. Cel de al unsprezecelea munte era plin de pomi, iar pomii aceia erau încărcaţi de roade şi împodobiţi cu alte şi alte fructe, ca văzîndu-le cineva să poftească a mînca din roadele pomilor. Cel de al doisprezecelea munte era cu totul alb vederea lui îţi făcea mare bucurie şi muntele era prin el însuşi foarte frumos.

79(2)

1. In mijlocul cîmpiei mi-a arătat o stîncă mare, albă, ieşită din cîmpie. Stînca era mai înaltă decît munţii, cu patru laturi, încît să poată cuprinde întreaga lume. 2. Şi stînca aceea era veche şi o poartă era săpată în ea ; mi s-a părut că săpătura porţii fusese făcută de cu- rînd. Iar poarta strălucea mai mult decît soarele, că mă minunam de strălucirea porţii. 3. în jurul porţii stăteau douăsprezece fecioare. Patru din ele, cele care stăteau la colţuri, mi se păreau a fi mai slăvite ; dar şi celelalte erau slăvi/te; ele stăiteau pe cele patru laturi ale porţii, cîte două fecioare în mijlocul celorlalte. 4. Erau îmbrăcate cu haine de in şi încinse la mijloc cu centuri frumoase ; aveau umerii drepţi dezgoliţi, ca şi cum aveau să poarte o povară. Aşa că erau gata ; erau foarte vesele şi cu dor de lucru. 5. După ce am văzut acestea, mă miram în mine însumi, că lucruri mari şi slăvite vedeam. Şi iarăşi eram nedumerit cu privire la fecioare, că erau atît de gingaşe şi totuşi stăteau cu atîta bărbăţie, ca şi cum aveau să poarte pe umerii lor întreg cerul.

6. Şi mi-a spus păstorul :

— La ce te gindeşti în tine însuţi $i eşti nedumerit şi trist? Toate cîte nu le poţi înţelege, nu căuta să le înţelegi; ca şi cum ai fi înţelept, ci roagă-L pe Domnul, ca, primind pricepere, să le înţelegi. 7. Cele din spatele tău nu le poţi vedea, ci le vezi pe cele dinaintea ta. Nu te mai chinul, dar, pentru cele pe care nu le poţi vedea, ci stăpîneşte pe cele pe care le vezi şi de celelalte nu te interesa. Eu îţi voi tîlcui pe toate cîte ţi le voi arăta, Uită-te, dar, la cele ce vor urma. -

80(3)

1. Am văzut venind şase bărbaţi înalţi, slăviţi şi asemeni la chip ti ti îi cu alţii ; 'ei au¹ chemat mulţime de bărbaţi, şi bărbaţii aceia care aU venit erau înalţi, frumoşi şi puternici. Cei şase bărbaţi le-au poruncit acelora să zidească pe stîncă un turn. Bărbaţii aceia care veniseră să zidească turnul făceau mare zgomot, alergînd ici şi colo în jurul pbrţii. 2. Fecioarele, care stăteau în jurul porţii, spuneau bărbaţilor să se grăbească să zidească turnul ; fecioarele au întins mîinile, ca şi cum ar fi avut de primit ceva de la bărbaţi. 3. Cei şase bărbaţi au poruncit să se ridice pietre din adîric de ape şi să vină pentru zidirea turnului. Şi s-au ridicat zece pietre pătrate, frumoase şi necioplite. 4. Cei şase bărbaţi au chemat fecioarele şi le-au poruncit să care toate pietrele, care aveaţi' să vină pentru zidirea turnului ; să le treacă prin poartă şi să le dea bărbaţilor, care aveau să zidească turnul. 5. Fecioarele se ajutară între ele şi au dus împreună, piatră cu piatră, cele zece pietre, care se ridicaseră dintîi din adîncul de ape.

' 81(4)

1. Fecioarele purtau pietrele aşa cum erau aşezate în jurul porţii; cele care păreau a fi puternice s-au aşezaţ la colţurile pietrei, iar celelalte s-au aşezat pe laturile pietrei; şi aş^ au dus toate pietrele, le-au trecut prin poartă, după cum li se poruncise şi le-au dat bărba* ţilor în turn; iar aceia, luînd pietrele, zideau., 2. Turnul a fost zidit pe stînca cea mare şi deasupra porţii. Cele zece pietre s-au potrivit unele cu altele şi au acoperit toată stînca; ele au fost temelia clădirii turnului, iar Sţtînca şi poarta susţineau tot turnul. 3. După cele zece pietre, s-au ridicat din adînc de ape alte douăzeci şi cinci de pietre; şi acestea s-au potrivit la zidirea turnului; au fost purtate de fecioare ca şi cele de mai înainte. După acestea s-^au ridicat treizeci şi cinci de pietre ; şi acestea la fel s-au potrivit la turn. După acestea s-au ridicat

alte patruzeci de pietre; şi acestea toate au fost puse la zidirea turnului. Au fost aşezate, deci, patru rînduri de pietre la temelia turnului. 4. Şi au încetat pietrele de a se mat' ridică din adînc de ape i şi s-au oprit puţin din lucru şi cei ce zideau. Şi iarăşi cei şase bărbaţi au poruncit mulţimei de popor să aducă din munţi pietre pentru zidirea turnului. 5: Au fost aduse, dar, de bărbaţi, din toţi munţii pietre cioplite, de felurite culori şi au fost date fecioarelor ; iar fecioarele îe treceau prin poartă şi le dădeau pentru zidirea turnului. Şi cînd "pietrele cele de culori felurite au fost puse îa zidire, au ajuns la fel de albe şi şi-au schimbat culorile de mai înainte. 6. Unele pietre erau date de bărbaţi ca să fie zidite, dar nu se făceau strălucitoare; ci cum au fost puse aşa şi rămîneau, că nu erau date de fecioare" şi nici nu fuseseră aduse prin poartă. Aceste pietre, dar, nu erau potrivite pentru zidirea turnului. 7. Cei şase bărbaţi au văzut pietrele acestea nepotrivite la zidire şi au poruncit să fie scoase şi să fie aruncate jos, în acelaşi loc de unde fuseseră ridicate'. 8. Şi au spus bărbaţilor, care au adus pietrele: «Să nu mai daţi voi deloc pietre la zidire ; puneţi-le lingă turn, ca fecioarele să le treacă prin poartă şi să le dea la zidit. Că dacă pietrele nu trec .prin poartă duse de mîinile acestor fecioare, culorile lor nu pot să se schimbe. Nu vă osteniţi, dar, în zadar !.» au spus ei.

82(5)

J. Şi a încetat în ziua, aceea zidirea, dar. zidirea turnului nu s-a terminat; că avea să se continue zidirea ; a fost numai o întrerupere a zidirii. Cei şase bărbaţi au poruncit zidarilor să plece puţină vreme toţi, ca să se odihnească; fecioarelor, însă, le-au poruncit să nu plece din turn. Mie mi se părea că fecioarele au fost lăsate pentru a păzi turnul. 2. După ce au plecat toţi ca să se odihnească, i-am spus păstor rului :

t— Penţru ce, Domnule, nu s-a terminat zidirea turnului ?

— Nu poate fi încă terminat turnul, mi-a răspuns el, pînă ce nu vine Domnul lui, ca să cerceteze clădirea aceasta;_: pentru ca, dacă unele pietre vor. fi găsite sfărâmicioase, să le schimbe că după voinţa Aceluia se zideşte turnul.

— 3. Aş vrea, Domnule, i-am spus eu, să ştiu ce înseamnă această zidire a turnului. Aş vrea să ştiu despre stîncă, despre poartă, despre munţi, despre fecioare, despre pietrele care s-au ridicat din adine de ape necioplite, dar au fost puse aşa la zidire. 4. Pentru ce s-au pus la temelie mai întîi zece pietre, apoi douăzeci şi cinci, apoi treizeci şi
cinci, apoi patruzeci; aş vrea să mai ştiu şi despre pietrele, care au fost puse la zidire, dar au fost scoase şi aşezate la locul lor. Despre toate acestea potoleşte-mi, Domnule, sufletul meu, şi fă-mi-le cunoscute !

— 5. Ai să le afli pe toate, mi-a zis el, dacă n-ai să urmăreşti lucruri deşarte. După cîteva zile, vom veni iar aici şi vei vedea şi celelalte lucruri, care vor fi cu turnul acesta şi vei cunoaşte exact toate pildele.

6. După cîiteva zile am venit în locul, în care stătusem, şi mi-a zis păstorul :

— Să mergem, la turn, că vine Stăpînul turnului să-1 cerceteze.

Şi ne-am dus la turn. Acolo nu era nimeni decît numai fecioarele. 7. Şi a întrebat păstorul pe fecioare, dacă a venit Stăpînul turnului. Ele au răspuns că are să vină să cerceteze zidirea.

83(6)

1. Şi iată, după puţină vreme, văd că vine un grup de mulţi bărbaţi, iar în mijloc un bărbat înalt de statură, că întrecea în înălţime turnul^{^[33]}. 2. Iar cei şase bărbaţi de la zidirea turnului mergeau împreună cu El, stînd de-a dreapta şi de-a stînga ; şi erau cu El toţi cei care lucraseră la zidirea turnului şi alţi mulţi bărbaţi slăviţi în jurul Lui ,• iar fecioarele, care păzeau turnul, alergînd la El, L-au sărutat şi au început să meargă alături de El în jurul turnului. 3. Bărbatul acela cerceta cu de-amănuntul clădirea şi pipăia pietrele una cîte una. Ţinînd un toiag în mînă, lovea fiecare piatră din cele zidite. 4. Şi cînd le lovea, unele din ele se făceau negre ca funinginea, altele se sfărîmau, altele se crăpau, altele se ciunteau, altele se făceau nici albe, nici negre, altele colţuroase, că nu se potriveau cu celelalte pietre, altele aveau multe pete. Aceasta era felurimea pietrelor, care au fost găsite rele în clădire. 5. Stăpînul a poruncit ca toate aceste pietre să fie scoase din turn şi să fie puse lîngă turn ; să fie aduse alte pietre, ca să fie puse în locul acelora. 6. Zidarii l-au întrebat din ce munte vrea să fie scoase pietrele, care să fie puse în locul celorlalte. N-a poruncit să fie scoase din munţi, ci a poruncit să fie scoase dintr-o cîmpie apropiată. 7. Şi a fost săpată cîmpia şi s-au găsit pietre în patru colţuri
strălucitoare, iar unele şi rotunde. Şi au fost aduse toate pietrele cîte erau în cîmpia aceea şi au fost duse prin poartă de fecioare. 8. Pietrele cele în patru colţuri au fost cioplite şi puse în locul celor scoase ; cele rotunde, însă, n-au fost puse la zidire, că erau tari; şi ca să le mai cioplească, se făcea tîrziuau fost aşezate, însă, lîngă turn, că aveau să fie cioplite şi ele şi apoi aşezate în zidire ; că erau foarte strălucitoare.

84(7)

1. Aşadar, terminînd acestea, bărbatul cel slăvit şi Domnul întregului turn a chemat pe păstor şi i-a dat lui toate pietrele aşezate lîngă turn, cele scoase din zidire, şi i-a spus : 2. «Curăţă cu grijă pietrele acestea şi pune în zidul turnului pe cele care se pot potrivi cu celelalte ,• iar pe cele care nu se potrivesc, aruncă-le departe de turn». 3. După ce a poruncit acestea păstorului, a plecat de la turn, cu toţi cei cu care venise ; iar fecioarele au rămas în jurul turnului, ca să-1 păzească.

Eu l-am întrebat pe păstor :

— 4. Cum mai pot fi puse pietrele acestea în turn, odată ce au fost înlăturate ?

Răspunzîndu-mi, mi-a zis :

— Vezi pietrele acestea ?

— Le văd, Domnule, i-am spus.

— Eu, mi-a zis el, voi ciopli cea mai mare parte din pietrele acestea, le voi pune la zidire şi se vor potrivi cu celelalte pietre.

— 5. Dar cum pot, Domnule, l-am întrebat eu, să umple acelaşi loc, odată ce au fost cioplite de jur împrejur ?

Răspunzîndu-mi, mi-a zis :

■— Toate pietrele cîte vor fi găsite mici vor fi puse în mijlocul zidăriei, iar cele mai mari vor fi puse mai în afară şi vor ţine pe celelalte.

6. După ce mi-a grăit acestea, mi-a zis :

— Să plecăm şi după două zile să venim, ca să curăţim pietrele acestea şi să le punem în zidărie; că trebuie să fie curăţite toate din jurul turnului, ca nu cumva venind Stăpînul pe neaşteptate să găsească murdare pe cele din jurul turnului şi să se supere că pietrele acestea nu vor mai merge la zidirea turnului, iar eu să par trîndav înaintea Stăpînului.

7. După două zile, am venit la turn şi păstorul mi-a zis :

— Să cercetăm toate pietrele şi să vedem pe cele care pot fi întrebuinţate la zidire.

Eu i-am spus :

— Să le cercetăm, Domnule !

85(8)

1. Şi am început să cercetăm mai întîi pietrele negre. Şi le-am găsit aşa cum au fost scoase din. zidărie. Şi a poruncit păstorul să fie scoase din turn şi puse deoparte. 2. Apoi am cercetat pe cele sfărîmi- cioase ; luîndu-le, pe multe dintre ele le-a cioplit şi a poruncit fecioarelor să le ia şi să le pună în zidărie. Fecioarele le-au luat şi, le-au. pus în mijlocul zidăriei turnului. Păstorul a poruncit apoi ca pe cele rămase să le pună împreună cu cele negre; că şi acestea au fost găsite negre. 3. Apoi a cercetat pe cele cu crăpături ; şi dintre acestea, pe multe le-a cioplit şi a poruncit să fie puse de fecioare în zidărie ; dar au fost puse mai în afară, că au fost găsite mai tari. Cele rămase, din pricina mulţimii crăpăturilor, n-au putut fi cioplite ; de aceea au fost îndepărtate de la zidirea turnului. 4. Apoi a cercetat pietrele cele ciuntite ; şi între acestea, multe au fost găsite negre, iar unele făcuseră mari crăpături ; păstorul a poruncit ca şi acestea să fie puse împreună cu cele îndepărtate. Pe cele dintre ele care mai rămăseseră, le-a curăţit, le-a cioplit şi a poruncit să le pună în zidărie. Fecioarele le-au luat şi le-au potrivit în mijlocul zidăriei turnului, că erau mai slabe. 5. Apoi a cercetat pietrele pe jumătate albe şi pe jumătate negre ; multe din ele au fost găsite negre. Păstorul a poruncit ca şi acestea să fie puse cu cele aruncate. Toate celelalte au fost ridicate de fecioare,- pentru că erau albe au fost potrivite chiar de fecioare în zidărie ; au fost puse mai în afară, pentru că au fost găsite tari, ca să poată ţine pietrele aşezate la mijloc ; că nimic din ele nu fusese ciuntit. 6. Păstorul a cercetat apoi pietrele colţuroase şi aspre ; pufine din ele au fost aruncate, pentru că n-au putut fi cioplite, fiind găsite foarte tari ; celelalte au fost cioplite au fost ridicate de fecioare şi s-au potrivit în mijlocul zidăriei turnului, că erau mai slabe. 1. Apoi a cercetat pietrele, care aveau pete ; dintre acestea foarte puţine s-au înnegrit şi au fost aruncate lîngă celelalte ; cele care au rămas au mai fost găsite strălucitoare şi bune ; iar acestea au fost potrivite de fecioare în zidărie; şi din pricină că erau tari, au fost puse mai în afară.

86(9)

1. Apoi s-a dus să cerceteze pietrele albe şi rotunde şi rai-a zis :

— Ce să facem cu aceste pietre ?

— Ce ştiu eu, Domnule ? i-am răspuns.

— N-ai nici o idee cu privire la ele?

— 2. Eu, Domnule, i-am spus, nu ştiu această meserie, nici nu sînt cioplitor şi nici nu pot să am vreo idee.

— Nu le vezi, mi-a zis, că sînt foarte rotunde? Dacă aş vrea sa Ic fac pătrate, ar trebui să tai mult din ele ; dar trebuie neapărat ca pe unele din ele să le pun în zidărie.

— 3. Dacă trebuie neapărat, Domnule, i-am zis, de ce te mai chi- nuieşti şi nu alegi pentru zidire pietrele pe care le vrei şi potriveşte-le în zid ?

Păstorul a ales din ele pe cele mai mari şi mai strălucitoare şi le-a cioplit; iar fecioarele le-au luat şi le-au potrivit îh părţile din afară ale zidului. 4, Celelalte, care au rămas, au fost ridicate şi duse in cîmpia de unde au fost luate. N-au fost, însă, lepădate, că spunea păstorul :

— Mai este încă puţin de zidit la turn; Stăpînul turnului vrea negreşit să potrivească pietrele acestea la zidire, că sînt foarte strălucitoare.

0. Au fost chemate douăsprezece femei, foarte frumoase la -chip, îmbrăcate în negru, încinse, cu umerii goi şi cu părul despletit. Mie mi s-a părut că femeile acestea erau sălbatice. Păstorul le-a: poruncit să ridice toate pietrele date la o parte de la zidire şi-să le ducă în munţii de unde au şi fost luate. 6. Ele au ridicat vesele^pietrele, le-au dus pe toate şi le-au pus acolo, de unde fuseseră luate.

Şi după ce au fost ridicate toate pietrele şi nu s-a mai aflat nici una în jurul turnului, păstorul mi-a zis :

— Să înconjurăm turnul, să vedem dacă mai are vreun cusur.

Şi am înconjurat turnul împreună eu el. 7. Păstorul, văzînd că turnul este bine făcut, s-a bucurat foarte mult de clădire; că turjiul era aşa zidit, încît văzîndu-1 doream să locuiesc în. el; era in aşa chip zidit, că părea a fi făcut dintr-o singură piatră, fără şă aibă vreo ţesătură în el; iar piatra arăta ca tăiată din stînca ; mi se părea un monolit.

87(10)

1. Eu, plimbîndu-mă cu păstorul, eram vesel, văzînd nişte bunătăţi ca acelea.

Şi mi-a spus păstorul:

— Du-te şi adă var şi sfărîmături mici de hîrburi, ca să astup golurile pietrelor scoase şi ale celor puse în zidărie ; că trebuie să fie netedă toată faţa turnului.

2. Am făcut precum mi-a poruncit şi i-am adus totul.

— Ajută-mă, mi-a zis el, şi lucrul va fi iute terminat.

A astupat, dar, găurile pietrelor, care fuseseră scoase din zidărie şi a poruncit să se măture în jurul turnului, ca să fie curat. 3. Fecioarele, luînd mături, au măturat, au ridicat toate gunoaiele de la turn, au stropit cu apă şi a ajuns locul turnului vesel şi foarte frumos.

— 4. Toate sînt curate, mi-a spus păstorul. Dacă va veni Domnul să cerceteze turnul, nu va putea să ne facă vreo dojană.

5. După ce a spus aceste cuvinte, a voit să plece. Eu, însă, l-am apucat de traistă şi am început să-1 jur pe Domnul, să-mi tîlcuiască ceea ce mi-a arătat.

El mi-a spus :

— Am acum puţină treabă, dar, îţi voi tîlcui totul. Aşteaptă-mă aici, pînă vin !

— 6. Ce-am să fac, Domnule, aici singur ? l-am întrebat eu.

— Nu eşti singur, mi-a răspuns. Fecioarele acestea sînt cu tine !

— Prezintă-mă lor ! i-am spus eu.

Păstorul le-a chemat şi le-a spus :

— Vă încredinţez pe acesta pînă mă întorc.

7. Şi a plecat. Eu eram singur cu fecioarele ; iar ele erau mai vesele şi se purtau bine cu mine, dar mai cu seamă cele patru, care erau mai slăvite între ele.

88(11)

1. Fecioarele mi-au spus :

— Păstorul nu vine aici astăzi.

— Ce voi face, dar, eu ? le-am întrebat.

— Aşteaptă-1 pînă deseară, mi-au spus ele : Dacă vine, va vorbi cu tine ; iar dacă nu vine, vei rămîne cu noi pînă vine.

2. Eu le-am spus lor :

— 11 voi aştepta pînă deseară ; iar dacă nu vine, mă voi duce acasă şi mă voi întoarce mîine dimineaţă.

Ele, răspunzînd, mi-au zis :

— Ne-ai fost încredinţat nouă ! Nu poţi pleca de la noi.

— 3. Unde să rămîn ? le-am întrebat.

— Vei dormi cu noi ca frate, mi-au spus ele, şi nu ca bărbat,- că eşti fratele nostru, iar de acum înainte vom locui cu tine, că te iubim foarte mult.

Mie îmi era ruşine să rămîn cu ele.

4. Iar fecioara, care părea a fi cea dintîi dintre ele, a început să mă sărute şi să mă îmbrăţişeze. Cînd celelalte au văzut că aceea mă îmbrăţişează, au început şi ele să mă sărute, să mă ducă în jurul turnului şi să se joace cu mine. 5. Iar eu, ca şi cum aş fi întinerit, am început să mă joc cu ele ; unele făceau cor, altele dansau, iar altele cîn- tau ; iar eu tăcînd, mă plimbam împreună cu ele în jurul turnului şi eram vesel cu ele. 6. Cînd s-a făcut seară, am vrut să mă duc acasă dar ele nu m-au lăsat, ci m-au oprit. Şi am rămas noaptea cu ele ; am dormit lîngă turn. 7. Fecioarele au aşternut hainele lor de in pe jos şi m-au culcat pe mine în mijlocul lor ; nu făceau nimic altceva decit că se rugau; iar eu mă rugam împreună cu ele neîntrerupt, nu mai puţin decît ele. Şi se bucurau fecioarele că mă rugam aşa. Şi am rămas acolo cu fecioarele pînă a doua zi pe la ceasul al doilea ^u9. 8. Apoi a venit păstorul şi a zis fecioarelor :

— Nu cumva i-aţi făcut vreo ocară ?

— întreabă-1 pe el, au zis ele.

Şi eu i-am zis lui :

■— M-am bucurat, Domnule, că am rămas cu ele.

— Ce ai mîncat aseară ?

— Am mîncat, Domnule, i-am răspuns eu, cuvintele Domnului toată noaptea.

— Te-au primit bine ? m-a întrebat.

— Da, Domnule ! i-am răspuns.

— 9. Acum, ce vrei să auzi mai întîi ? m-a întrebat el.

— Aşa cum mi le-ai arătat de la început, Domnule, i-am spus eu. Te rog, Domnule, să mi le tălmăceşti aşa cum te voi întreba.

— Precum vrei, mi-a spus el, aşa ţi le voi tîlcui şi nimic nu-ţi voi ascunde.

89(12)

— 1. Mai întîi de toate, Domnule, i-am spus eu, tîlcuieşte-mi aceasta : cine este stînca şi poarta.

— Stînca aceasta şi poarta, mi-a spus el, sînt Fiul lui Dumnezeu.

— Cum, Domnule, l-am întrebat eu, că stânca este veche, iar poarta nouă.

— Ascultă şi înţelege, nepriceputule, mi-a zis el. 2. Fiul lui Dumnezeu este născut mai înainte de întreaga creaţie, ca El să fie Tatălui sfetnic pentru creaţia Lui^{^[34]}; pentru asta este veche stînca.

— Dar poarta, pentru ce este nouă, Domnule ? l-am întrebat.

— Pentru că s-a arătat în zilele cele mai de pe urmă ale împlinirii; poarta este nouă, pentrii ca să intre prin ea în împărăţia lui Dumnezeu cei ce au să se mîntuiască ^lâl. 4. Ai văzut, mi-a spus el, că au fost puse la zidirea turnului pietrele care au fost duse prin uşă, iar cele care n-au fost duse prin uşă au fost aruncate iarăşi la locul lor ?

—- Am văzut, Domnule, i-am răspuns.

— Aşa ! mi-a spus el. Nimeni nu va intra în împărăţia lui Dumnezeu ^{^[35]} dacă nu va primi numele cel sfînt al Lui. 5. Daca ai vrea să intri într-o cetate şi cetatea aceea este înconjurată de jur împrejur cu zid şi are o singură poartă, nu-i aşa că nu vei putea intra în cetatea aceea decît prin poarta, pe care o are ?

— Cum s-ar putea altfel, Domnule ! i-am răspuns eu.

— Aşadar, dacă în cetate nu poţi intra decît prin poarta aceea, tot aşa, mi-a spus el, şi în împărăţia lui Dumnezeu nu poate intra un om decît prin numele Fiului Lui, cel iubit de El. 6. Ai văzut, ,m-a întrebat el, mulţimea care zidea turnul ?

— Am văzut-o, Domnule, i-am răspuns.

— Toţi aceia, mi-a spus el, sînt îngeri slăviţi. De aceştia este înconjurat Domnul ca de un zid ; iar poarta este Fiul lui Dumnezeu. Aceasta este singura intrare la Domnul. De altfel nimeni nu va intra la El decît prin Fiul Lui. 7. Ai văzut, mi-a spus el mai departe, pe cei şase bărbaţi, iar în mijlocul lor pe un bărbat mare şi slăvit, care se plimbă împrejurul turnului şi arunca din zidărie pietrelfe ?

— I-am văzut, Domnule, i-am spus.

—, 8. Bărbatul cel slăvit este Fiul lui Dumnezeu, iar cei şase bărbaţi sînt slăviţii îngeri, care stau în dreapta şi în stînga Lui. Nici unul din aceşti îngeri slăviţi nu va intra fără El la Dumnezeu. Cel care nu va primi numele Lui, nu va intra în împărăţia lui Dumnezeu ^{^[36]}.

90(13)

■— 1. Dar turnul ce înfăţişează ? l-am întrebat eu.

— Turnul acesta este Biserica, mi-a răspuns.

— 2. Dar fecioarele acestea ce înfăţişează ?

— Acestea, mi-a răspuns, sînt duhuri sfinte. De altfel, nici un om nu se află în împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu-1 îmbracă fecioarele acestea cu haina lor. Dacă primeşti numai numele, dar nu primeşti de la ele haina, n-ai nici un folos ; că fecioarele acestea sînt puteri ale Fiului lui Dumnezeu. Dacă porţi numele, dar nu porţi puterea Lui, în zadar vei purta numele Lui. 3. Pietrele, pe care le-ai văzut aruncate din zidărie, înfăţişează pe cei care au purtat numele, dar n-au îmbrăcat haina/fecioarelor.

— Ce fel este haina lor, Domnule ? l-am întrebat eu. -

— însuşi numele lor este haina lor, mi-a răspuns el. Cel care poartă numele Fiului lui Dumnezeu, trebuie să poarte şi numele acestora, că însuşi Fiul poartă numele acestor fecioare. 4. Pietrele, pe care le-ai văzut puse în zidăria turnului, aduse de mînile fecioarelor şi rămase în zid, înfăţişează pe cei îmbrăcaţi cu puterea acestor fecioare. 5. De aceea vezi că turnul împreună cu stînca are înfăţişarea unui monolit ,- tot aşa şi cei care.au crezut în Domnul prin Fiul Lui^{^[37]} şi -s-au îmbrăcat cu aceste duhuri, vor fi un singur duh, un singur trup ^{^[38]}; şi una va fi culoarea hainelor lor. Nişte oameni ca aceştia, care poartă numele fecioarelor îşi au locuinţa în turn. . . ...

— 6. Dar pietrele, care au foşt aruncate, pentru ce au fost aruncate, Domnule ? l-am întrebat. Au trecut doar prin poartă şi au fost puse de mîinile fecioarelor în zidirea turnului.

— Pentru că te interesezi de toate şi cercetezi totul cu de-amănun- tul, ascultă şi despre pietrele aruncate !

■— 7. Toţi aceşti oameni au primit numele Fiului lui Dumnezeu şi au primit şi puterea acestor fecioare. Primind, dar, duhurile acestea, au ajuns puternici şi erau cu robii lui Dumnezeu ; aveau un duh, un trup^{^[39]} şi o haină; că gîndeau la fel şi lucrau dreptatea ^12T. 8. Dar după cîtăva vreme au fost atraşi de femeile, pe care le-ai văzut îmbrăcate în haine negre, care aveau umerii dezgoliţi, părul despletit şi frumoase la chip ; văzîndu-le pe acestea le-au poftit, s-au îmbrăcat cu puterea lor şi au dezbrăcat haina şi puterea fecioarelor. 9: Aceştia au fost aruncaţi din casa lui Dumnezeu şi daţi femeilor acelora ; dar cei care n-au fost înşelaţi de frumuseţea femeilor acelora au rămas în casa lui Dumnezeu. Ai deci, a terminat el, tîlcuirea pietrelor, care au fost aruncate.

91(14)

—• 1. Ce, Domnule ? l-am întrebat eu. Dacă aceşti oameni, care sînt aşa, se pocăiesc, îndepărtează de la ei poftele de aceste femei şi se întorc la fecioare şi umblă în puterea şi faptele fecioarelor, nu vor intra oare în casa lui Dumnezeu ?

— 2. Vor intra, mi-a răspuns el, dacă vor arunca de la ei faptele acestor femei şi vor lua puterea fecioarelor şi vor umbla în faptele lor ; că de asta s-a oprit şi zidirea, ca şi ei să intre în zidirea turnului, dacă se vor pocăi; dar dacă nu se vor pocăi, atunci vor intra alţii, iar aceia vor fi aruncaţi pentru totdeauna.

3. Am mulţumit Domnului pentru toate acestea, că s-a milostivit de toţi cei care cheamă numele Lui^{^[40]}, că a trimis pe îngerul pocăinţei la noi, care am păcătuit înaintea Lui, că a înnoit duhul nostru şi că ne-a înnoit viaţa noastră, deşi eram stricaţi şi nu mai aveam nădejde de viaţă.

— 4. Lămureşte-mă, acum, Domnule, l-am întrebat eu, pentru ce nu s-a zidit turnul pe pămînt, ci pe stîncă şi pe poartă ?

— Eşti încă fără minte şi nepriceput ? mi-a zis el.

— Trebuie neapărat, Domnule, să te întreb toate, i-am spus, că eu nu pot înţelege nimic ; că toate sînt mari şi slăvite şi greu de priceput de oameni.

— 5. Ascultă, mi-a zis el. Numele Fiului lui Dumnezeu este mare şi necuprins ; el ţine toată lumea. Aşadar, dacă toată creaţia este ţinută de Fiul lui Dumnezeu, ce gîndeşti de cei chemaţi de El, de cei care poartă numele Fiului lui Dumnezeu şi umblă în poruncile Lui ? 6. Vezi, dar, pe cine ţine ? Pe cei care, cu toată inima, poartă numele Lui. El s-a făcut lor temelie şi-i ţine cu plăcere, că aceia nu se ruşinează să poarte numele Lui.

92(15)

— 1. Spune-mi, Domnule, i-am zis eu, numele fecioarelor şi ale femeilor îmbrăcate în haine negre.

— Ascultă, mi-a răspuns el, numele fecioarelor celor mai puternice, care stăteau la cele patru colţuri. 2. Prima este credinţa, a doua înfrî-
narea, a treia puterea, a patra îndelunga-răbdare; iar celelalte fecioare, care stăteau între ele, au numele acestea: nevinovăţia, nerăutatea, curăţia, veselia, adevărul, priceperea, înţelegerea, dragostea. Cel care poartă numele acestea şi numele Fiului lui Dumnezeu va putea intra în împărăţia lui Dumnezeu ^{^[41]}. 3. Ascultă, mi-a spus el mai departe, şi numele femeilor îmbrăcate în haine negre. Patru din ele sînt mai puternice : prima este necredinţa, a doua neînfrînarea, a treia neascultarea, a patra înşelăciunea. Cele ce urmează acestora se numesc: tristeţea, răutatea, desfrînarea, mînia, minciuna, lipsa de judecată, vorbirea de rău, ura. Robul lui Dumnezeu, care poartă numele acestea, va vedea împărăţia lui Dumnezeu, dar nu va intra în ea.

— 4. Cine sînt, Domnule, l-am întrebat, pietrele aduse din adînc de ape, care s-au potrivit la zidire ?

— Cele dintîi, mi-a spue el, cele zece, care s-au pus la temelie, sînt prima generaţie ; cele douăzeci şi cinci sînt a doua generaţie de bărbaţi drepţi; cele treizeci şi cinci sînt profeţii lui Dumnezeu şi slujitorii Lui; cele patruzeci sînt apostolii şi învăţătorii predicii Fiului Iui Dumnezeu.

— 5. Dar pentru ce, Domnule, l-am întrebat, fecioarele au trecut prin poartă şi aceste pietre pe care le-au adus la zidirea turnului ?

— 6. Aceste pietre, a spus el, sînt cei dintîi oameni, care au purtat aceste duhuri; şi nu s-au despărţit, nici duhurile de oameni, nici oamenii de duhuri, ci au rămas duhurile în ei pînă la adormirea lor. Dacă n-ar fi avut aceste duhuri cu ei, n-ar fi fost buni la zidirea turnului acestuia.

93(16)

— 1. Mai lămureşte-mi, încă ceva, Domnule, l-am rugat eu.

— Ce ceri ? m-a întrebat.

— Pentru ce, Domnule, i-am spus, pietrele s-au urcat din adînc de ape şi au fost puse în zidirea turnului, purtînd aceste duhuri ?

•— 2. Trebuia neapărat să se urce prin apă, mi-a spus, ca să primească viaţă ; n-ar fi putut intra altfel în împărăţia lui Dumnezeu ^{^[42]}, dacă nu aruncau moartea, care stăpînea viaţa lor de mai înainte. 3. Aceşti morţi^{^[43]} au primit pecetea Fiului lui Dumnezeu şi au intrat în împărăţia lui Dumnezeu^{^[44]}; că omul este mort înainte de a purta

numele Fiului lui Dumnezeu? dar cînd primeşte pecetea, leapădă moartea şi primeşte viaţă. 4. Pecetea, dar, este apa ^{^[45]}; morţi se coboară în apa şi se ridică vii; acelora, dar li s-a propovăduit pecetea aceasta şi s-au- folosit de ea, ca să intre în împărăţia lui Dumnezeu ^{^[46]}.

— 5. Dar pentru ce, Domnule, l-am întrebat, s-au ridicat din adine de ape cii ele şi cele patruzeci de pietre, care aveau deja pecetea ?

^:— Pentru că acestea sînt apostolii şi învăţătorii, cei care au predicat numele Fiului lui Dumnezeu ; aceştia,- adormind în puterea şi credinţa Fiului lui Dumnezeu au predicat şi celor mai înainte adormiţi şi le-au dat lor pecetea predicii. 6. S-au pogorît, aşadar, cu ei în apă şi iarăşi s-au ridicat; dar aceştia s-au pogorît vii şi vii s-au ridicat; ceilalţi, însă, cei mai înainte adormiţi, morţi s-au pogorît şi vii s-au ridicat. 7. Prin aceştia, dar, au dobîndit viaţă şi au cunoscut numele Fiului lui Dumnezeu ; de aceea s-au şi ridicat împreună cu ei şi s-au potrivit în zidăria turnului şi s-au zidit împreună, fără să mai fie ciopliţi, că adormiseră în dreptate şi în mare curăţie; atit numai că nu aveau pecetea aceasta. Ai, aşadar, şi tîlcul acestor pietre.

— II am, Domnule, i-am răspuns.

94 (17)

— 1. Da-mi acum, Domnule, lămuriri şi despre munţi, i-am spus eu. Pentru ce munţii au deosebite înfăţişări şi sînt feluriţi?

—Ascultă! mi-a spus el. Aceşti doisprezece munţi sînt cele douăsprezece seminţii; care locuiesc în 'întreaga lume; prin apostoli le-a fost propovăduit Fiul lui Dumnezeu.

— 2. Dar, lămureşte-mă, Domnule, pentru ce munţii sînt feluriţi şi de ce au înfăţişări deosebite ?

— Ascultă! mi-â răspuns el. Aceste douăsprezece seminţii, care locuiesc în întreaga lume, sînt douăsprezece neamuri ; ele sînt deosebite la cuget şi la minte ; pe cît de feluriţi ai văzut munţii, pe atît de felurit este şi cugetul şi mintea acestor neamuri. îţi voi arăta şi lucrarea fiecăruia din ele.

Mai întîi lămureşte-mi lucrul acesta: pentru ce, cu ţoale că munţii sînt aşa de feluriţi, pietrele luate, din ei, cind au fost puse în zidărie, au ajuns strălucitoare, de o singură culoare, ca şi pietrele care s-au ridicat din adînc de ape ? ,

— 4. Pentru că toate neamurile care locuiesc sub cer, după ce au auzit predica şi au crezut, au fost numite cu numele Fiului lui Dum

nezeu. Primind pecetea ^{^[47]}, au dobîndit un singur cuget şi o singură minte ^{^[48]}, au ajuns să aibă o singură credinţă, o singură dragoste şi, împreună cu numele, au purtat şi numele fecioarelor. De aceea zidul turnului a ajuns de o singură culoare, strălucitor ca soarele. 5. Dar după ce au intrat în acelaşi loc şi au ajuns un trup, unii din ei s-au întinat şi au fost scoşi afară din neamul drepţilor ; şi iarăşi au ajuns cum au fost mai înainte ; dar, mai bine spus, chiar mai răi.

95(18)

— 1. Cum, Domnule, l-am întrebat eu, cum au ajuns mai răi, odată ce au cunoscut pe Dumnezeu ?

— Cel care nu cunoaşte pe Dumnezeu şi este rău, mi-a răspuns el, primeşte oarecare pedeapsă de la Dumnezeu pentru răutatea lui; dar cel care cunoaşte pe Dumnezeu nu trebuie să mai facă rău, ci să facă bine. 2. Aşadar, dacă cel care trebuie să facă bine face rău, nu ţi se pare că acela face mai mare rău decît cel care nu cunoaşte pe Dumnezeu ? De aceea cei care n-au cunoscut pe Dumnezeu şi au făcut rău sînt osîndiţi la moarte ; pe cînd cei care au cunoscut pe Dumnezeu şi au văzut măreţiile Lui, dar au făcut rău, vor fi pedepsiţi îndoit şi vor muri pe vecie. Aşa se va curăţi Biserica lui Dumnezeu. 3. Ai văzut, doar, că pietrele scoase din turn au fost date duhurilor celor rele şi de acolo aruncate,- iar cei curaţi vor fi un trup, precum şi turnul a ajuns ca dintr-o singură piatră, după ce a fost curăţit. Tot aşa va fi şi Biserica lui Dumnezeu, după ce va fi curăţită şi după ce vor fi scoşi din ea răii, făţarnicii, hulitorii, îndoielnicii şi cei care au făcut fel de fel de răutăţi. 4. După ce vor fi izgoniţi aceştia, Biserica lui Dumnezeu va fi un trup, un cuget, o minte, o credinţă şi o dragoste. Atunci Fiul lui Dumnezeu se va bucura şi se va veseli în mijlocul lor, că a primit curat poporul său.

— 5. Toate sînt, Domnule, i-am răspuns eu, măreţe şi slăvite. Arată-mi încă, Domnule, i-am grăit mai departe, puterea şi lucrările fiecărui munte, pentru ca tot sufletul, care crede în Domnul, auzindu-le, să preamărească marele, minunatul şi slăvitul Lui neam ^t37.

— Ascultă acum despre felurimea munţilor şi a celor douăsprezece neamuri, mi-a spus el.

96(19)

1. Credincioşii din cel dintîi munte, cel negru, sînt aşa : apostaţi şi hulitori ai Domnului şi vînzători ai robilor lui Dumnezeu. Pentru unii ca aceştia nu este pocăinţă, ci moarte ; de aceea sînt negri, că nelegiuit este neamul lor. 2. Credincioşii din cel de al doilea munte, cel pleşuv, sînt aşa : făţarnici şi dascăli ai răutăţii. Şi aceştia sînt asemenea celor dintîi, pentru că n-au rod de dreptate ^{^[49]}. Că după cum muntele lor este fără rod, tot aşa şi oamenii de acest fel au numele, dar sînt goi de credinţă şi nici un rod al adevărului nu este în ei. Pentru unii ca aceştia este pocăinţă, dacă se vor pocăi iute ; dar dacă întîr- zie, partea lor va fi moartea, ca şi pentru cei de mai înainte.

— 3. Pentru ce, Domnule, am întrebat, este pentru aceştia pocăinţă, iar pentru cei de mai înainte nu ? Fără ceva, faptele lor sînt la fel.

■— Este pocăinţă pentru aceştia, mi-a răspuns, pentru că n-au hulit pe Domnul lor şi nici n-au vîndut pe robii lui Dumnezeu ; dar din dorinţa de cîştig au fost făţarnici şi fiecare a dat învăţături după poftele oamenilor păcătoşi. Dar vor suferi pedeapsă. Aceştia se mai pot pocăi, pentru că n-au fost hulitori, nici vînzători.

97(20)

1. Credincioşii din cel de al treilea munte, cel cu spini şi ciulini, sînt aşa : unii din ei sînt bogaţi, iar alţii amestecaţi în multe afaceri^13a. Ciulinii sînt bogaţii, iar spinii sînt cei amestecaţi în felurite afaceri. 2. Aşadar, aceştia, cei care sînt amestecaţi în multe şi felurite afaceri, nu se lipesc de robii lui Dumnezeu, ci se rătăcesc, fiind înăbuşiţi de faptele lor ; iar bogaţii cu greu se lipesc de robii lui Dumnezeu, de teamă oa nu cumva să ceară ceva de la ei ; unii ca aceştia cu greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu ^14#. 3. După cum este greu să mergi cu picioarele goale prin ciulini, tot aşa şi unora ca aceştia le este greu să intre în împărăţia lui Dumnezeu ^{^[50]}. 4. Toţi care sînt ca aceştia se pot mîn- tui, dar să o facă iute, pentru a face ceea ce n-au făcut în anii de mai înainte, să alerge acum, în aceste zile, ca să facă ceva bun. Dacă se pocăiesc şi fac ceva bun, vor trăi în Dumnezeu ; dar dacă stăruie în faptele lor, vor fi daţi femeilor acelora,care îi vor omorî.

98(21)

1. Credincioşii din cel de al patrulea munte, cel cu ierburi multe, cu părţile de sus ale ierburilor verzi, iar cu cele dinspre rădăcină uscate, iar unele ierburi uscate şi de soare, sînt aşa : unii se îndoiesc, iar alţii îl au pe Domnul pe buze, dar nu-L au în inimă. 2. De aceea, temeliile lor sînt uscate şi nu au putere; numai cuvintele lor sînt vii, dar faptele lor moarte. Unii ca aceştia nici nu trăiesc, nici nu mor ; sînt ca cei ce se îndoiesc ; că şi cei ce se îndoiesc nu sînt nici verzi nici uscaţi ; nici nu trăiesc, nici nu mor. 3. După cum ierburile acestea s-au uscat cînd le-a văzut soarele, tot aşa şi cei care stau la îndoială, cînd aud de prigoană, de frică se închină la idoli şi se ruşinează de numele Domnului lor. 4. Unii ca aceştia nici nu trăiesc, nici nu mor. Dar şi aceştia, dacă se pocăiesc iute, vor putea trăi ; dar dacă nu se pocăiesc, sînt dati femeilor acelora, care le iau viata.

99(22)

1. Credincioşii din cel de al cincilea munte, cel cu ierburi verzi, dar stîncos, sînt aşa : sînt credincioşi, dar neascultători, obraznici şi încin- taţi de ei înşişi ; vor să ştie totul, dar nu ştiu nimic. 2. Din pricina acestei obrăznicii s-a dus de la ei priceperea şi a intrat în ei o nepricepere nebună. Se laiidă singuri că sînt pricepuţi şi vreau, nebunii de ei, să fie altora învăţători. 3. Din pricina acestei ingîmfări, mulţi s-au golit, înăltîndu-se ; că mare demon este obrăznicia şi încrederea oarbă; din pricina acestora mulţi au fost aruncaţi unii, însă, s-au pocăit, au crezut şi s-au supus celor care au pricepere, recunoscîndu-şi nebunia lor. 4. Şi cei care sînt ca aceştia se pot pocăi ; că n-au ajuns răi, ci au fost mai mult nebuni şi nepricepuţi. Aceştia, dar, dacă se pocăiesc, vor trăi în Dumnezeu ; iar dacă nu se vor pocăi, vor locui cu femeile acelea, care le vor face rău.

100(23)

1. Credincioşii din cel de al şaselea munte, cel cu crăpături mari şi mici, iar în crăpături buruieni vestejite, sînt aşa : 2. Cei care au crăpături mici sînt cei care au cîte ceva unii împotriva altora ; din pricina clevetirilor lor sînt veşteji în credinţă ; mulţi din ei s-au. pocăit, dar şi ceilalţi se vor pocăi, cînd vor auzi poruncile mele ; că sînt mici clevetirile lor şi se vor pocăi iute. 3. Dar cei care au crăpături mari, aceia stăruiesc în clevetirile lor, ajung ranchiunoşi, urîndu-se unii pe alţii. Aceştia au fost aruncaţi departe de turn şi au fost socotiţi ne
vrednici de a fi zidiţi în turn. Unii ca aceştia cu greu vor trăi. 4. Dacă Dumnezul şi Domnul nostru, Cel ce stăpâneşte toate şi are putere peste toată creaţia Lui, nu poartă ranchiună celor care-şi mărturisesc păcatele lor, ci este milostiv, cum oare omul, care este stricăcios şi plin de păcate, poartă ranchiună omului, ca şi cînd ar putea să-1 piardă sau să-1 mîntuiască ? 5. Vă spun eu, îngerul pocăinţei ; toţi cîţi aveţi această părere greşită, lepădaţi-o şi pocăiţi-vă ; iar Domnul vă va ierta păcatele voastre de mai înainte, dacă vă veţi curăţi de acest demon ; iar dacă nu, veţi fi daţi lui spre moarte.

101 (24)

1. Credincioşii din cel de al şaptelea munte, în care erau ierburi verzi şi vesele şi tot muntele era plin de flori şi tot felul de animale şi păsări ale cerului se hrăneau pe muntele acela, iar ierburile, care se mîncau, se făceau mai înfloritoare, sînt aşa : 2. Au fost totdeauna nevinovaţi, fără răutate şi fericiţi ; nu aveau nimic unii împotriva altora, ci totdeauna se veseleau de robii lui Dumnezeu ; sînt îmbrăcaţi cu Duhul cel Sfînt al acestor fecioare şi totdeauna sînt milostivi cu orice om ; iar din munca lor au dat oricărui om, fără să ocărască şi fără să se vaiete. 3. Aşadar, Domnul, văzînd nevinovăţia lor, sufletul de copil, i-a îndestulat din ostenelele mînilor lor şi i-a umplut de har în orice faptă a lor. 4. Vă spun vouă, unora ca aceştia, eu, îngerul pocăinţei : Rămîneţi aşa şi nu se va stinge sămînţa voastră în veac ! Că v-a pus ]a încercare Domnul şi v-a scris în numărul nostru şi toată sămînţa voastră va locui cu Fiul lui Dumnezeu ; că din Duhul Lui aţi primit.

102(25)

1. Credincioşii din cel de al optulea munte, unde erau multe izvoare şi se adăpa din izvoare toată creaţia Domnului, sînt aşa : 2. Apostolii şi învăţătorii, cei care au predicat în toată lumea şi au învăţat sfînt şi curat cuvîntul Domnului, oare n-au fost amăgiţi deloc de vreo poftă rea, ci totdeauna au umblat în dreptate şi adevăr, potrivit Duhului Sfînt, pe care îl primiseră. Drumul unora ca aceştia este cu îngerii.

103(26)

1. Credincioşii din cel de al nouălea munte, cel pustiu, care avea pe el tîrîtoare şi fiare, care vătămau pe oameni, sînt aşa : 2. Unii au pete ; aceştia sînt diaconii, care şi-au îndeplinit rău slujba, care au
răpit mijloacele de trai ale văduvelor şi ale orfanilor şi s-au îmbogăţit de pe urma slujbei, pe care au primit s-o facă ; dacă stăruie în pofta lor, au murit şi nu mai au nici o nădejde de viaţă ; dar dacă se întorc şi-şi împlinesc curat slujirea lor, vor putea să trăiască. 3. Alţii sînt rîioşi ; aceştia sînt cei care s-au lepădat de Domnul lor şi nu s-au întors la El, ci s-au sălbăticit şi au ajuns pusitii; nu se lipesc de robii lui Dumnezeu, ci, rămînînd singuri, îşi pierd sufletele lor ^{^[51]}. 4. După cum o vie, părăsită înăuntru unei îngrădiri, se strică, pentru că nu-i îngrijită şi-i acoperită de buruieni, iar cu timpul se sălbăticeşte şi nu mai este de folos stăpînului ei, tot aşa şi nişte oameni ca aceştia nu se mai recunosc şi, sălbăticindu-se, ajung nefolositori Domnului lor. 5. Aceştia se pot mîntui, dacă sînt găsiţi că nu s-au lepădat din inimă de Domnul; dar dacă este găsit cineva că s-a lepădat din inimă de Domnul, nu ştiu dacă mai poate trăi. 6. Nu spun să se pocăiască cel care s-a lepădat de Domnul zilele acestea, că este cu neputinţă să se mîntuiască cel care se leapădă acum de Domnul său, ci se pare, că se pot pocăi cei care s-au lepădat în trecut de Domnul. Aşadar, aceia, dacă vor să se pocăiască, să o facă iute, înainte de a se fi terminat turnul; iar dacă nu, vor fi daţi morţii de femeile acelea. 7. Alţii sînt ciunţi; aceştia sîwt vicleni şi hulitori; ei sînt fiarele, pe care le-ai văzut în munte. Că după cum fiarele vatămă cu veninul lor pe om şi-1 pierd, tot aşa şi cuvintele unor oameni ca aceştia strică pe om şi-1 pierd. 8. Aceştia, dar, sînt ciunţi în credinţa lor, din pricina faptelor, pe care le săvîrşesc ; unii din ei s-au pocăit şi s-au mîntuit. Şi ceilalţi, care sînt la fel cu ei, pot să se mîntuie, dacă se vor pocăi; dar dacă nu se vor pocăi, vor fi ucişi de femeile acelea, care au această putere.

104(27)

1. Credincioşii din cel de al zecelea munte, în care copacii acopereau oile, sînt aşa : 2. Episcopii şi iubitorii de străini, care totdeauna au primit fără făţărie în casele lor pe robii lui Dumnezeu. Episcopii, prin slujirea lor, au ocrotit neîncetat şi totdeauna pe cei lipsiţi şi pe văduve şi au trăit totdeauna în curăţie. 3. Aceştia, dar, vor fi neîncetat ocrotiţi de Domnul. Cei care au săvîrşit acestea sînt slăviţi la Dumnezeu, iar locul lor este deja cu îngerii, dacă stăruiesc pînă la sfirşit să slujească Domnului.

105(28)

1. Credincioşii din cel de al unsprezecelea munte, în care erau pomi plini de roade şi pomi împodobiţi cu alte şi alte roade, sînt aşa : 2. Cei care au pătimit pentru numele Fiului lui Dumnezeu, cei care au pătimit cu drag din toată inima lor şi «şi-au dat suiletul lor» ^U3.

— 3. Dar, pentru ce, Domnule, l-am întrebat, toţi pomii au roade, dar unii din ei au roade mai frumoase ?

— Ascultă, mi-a răspuns. Toţi cei care au suferit pentru nume sînt slăviţi de Dumnezeu şi li s-au iertat toate păcatele lor, că au suferit pentru numele Fiului lui Dumnezeu. Dar pentru ce roadele lor sînt felurite, iar unele mai frumoase, ascultă ! 4. Toţi cei care au fost duşi în faţa stăpînirii şi au fost cercetaţi şi nu s-au lepădat, ci au suferit, cu drag, aceştia sînt mai slăviţi înaintea Domnului ; rodul lor este mai bogat; toţi cei care au fost fricoşi şi au şovăit şi au socotit în inimile lor ce să facă : să se lepede sau să mărturisească, dar au pătimit, roadele lor sînt mai mici, pentru că s-a suit în inima lor gîndul acesta. Că rău este gîndul acesta, ca un rob să se lepede de Domnul său. 5. Vedeţi, dar, voi, care gînditi acestea, să nu rămînă nicicînd gîndul acesta în inimile voastre, ca să fiţi morţi pentru Dumnezeu. Iar voi, care pătimiţi din pricina numelui, se cuvine să slăviţi pe Dumnezeu ^{^[52]}, că Dumnezeu v-a socotit vrednici să purtaţi acest nume, ca să vi se ierte toate păcatele voastre. 6. Aşadar, fericiţi-vă şi socotiţi că aţi făcut o faptă mare, dacă cineva dintre voi a pătimit pentru Dumnezeu. Domnul vă dăruieşte viaţă şi voi nu înţelegeţi; păcatele voastre s-au îngreunat; şi dacă n-aţi fi pătimit pentru numele Domnului, aţi fi fost morţi pentru Dumnezeu din pricina păcatelor voastre. 7. Acestea le spun pentru cei ce şovăie, dacă să se lepede sau să mărturisească. Mărturisiţi, că aveţi un Domn, ca nu cumva, lepădîndu-vă de El, să fiţi aruncaţi în închisoare. 8. Dacă păgînii pedepsesc pe robii lor, dacă robul se leapădă de stăpînul lui, ce socotiţi că va face Domnul vostru, Care are stăpînire peste toate? Scoateţi gîndurile acestea din inimile voastre, ca să trăiţi veşnic în Dumnezeu.

106(29)

1. Credincioşii din cel de al doisprezecelea munte, cel alb, sînt aşa : sînt ca pruncii, în inima cărora nu se suie nici o răutate, nici n-au ştiut ce-i răutatea, ci totdeauna au rămas ca pruncii. 2. Unii ca aceştia vor locui negreşit în împărăţia lui Dumnezeu, că n-au pîngărit poruncile lui Dumnezeu cu nici una din faptele lor, ci au rămas oa pruncii, cu acelaşi cuget, în toate zilele vieţii lor. 3. Toţi cîţi veţi rămîne aşa, a continuat păstorul, şi veţi fi ca pruncii, neavînd răutate, veţi fi mai slăviţi decît toţi cei de mai înainte ; că toţi pruncii sînt slăviţi la Dumnezeu şi sînt cei dintîi la El. Fericiţi veţi fi, dar, voi toţi cîţi veţi îndepărta de la voi răutatea şi veţi îmbrăca nerăutatea ; dintre toţi voi veţi trăi cei dintîi în Dumnezeu.

4. După ce păstorul a terminat pildele munţilor, i-am spus :

— Lămureşte-mă, acum, Domnule, despre pietrele scoase din cîm- pie şi aşezate în zidărie în locul pietrelor scoase din turn, despre pietrele rotunde aşezate în zidărie şi despre cele care mai sînt încă rotunde.

107(30)

— 1. Ascultă, mi-a spus el, şi despre toate acestea. Pietrele scoase din cîmpie şi aşezate în zidul turnului în locul celor înlăturate sînt rădăcinile muntelui acestuia alb. 2. Aşadar, pentru că toţi cei care au crezut din muntele cel alb au fost găsiţi fără răutate, Domnul turnului a poruncit, ca aceştia din rădăcinile muntelui acestuia să fie aşezaţi în zidul turnului ,■ că ştia Domnul că dacă pietrele acestea vor fi puse în zidul turnului, vor rămîne strălucitoare şi nici una din ele nu se va înnegri^{^[53]}. 3. Dacă ar fi adus pietre din ceilalţi munţi, ar fi trebuit neapărat să cerceteze iarăşi turnul şi să-1 cureţe. Dar toate pietrele acestea au fost găsite strălucitoare, atît cei care au crezut^{^[54]} cît şi cei ce aveau să creadă ; că sînt de acelaşi neam. Fericit este neamul acesta, că este fără răutate. 4. Ascultă acum şi despre pietrele rotunde şi strălucitoare. Şi acestea toate sînt din muntele cel alb. Ascultă, însă, pentru ce au fost găsite rotunde. Bogăţiile lor le-au acoperit foarte puţin adevărul şi i-au întunecat, dar nu s-au îndepărtat de Dumnezeu şi nici un cuvînt rău n-a ieşit din gura lor ^{^[55]}, ci numai dreptatea şi adevărul. 5. Pentru că Domnul a văzut cugetul lor, că ei pot păzi adevărul şi pot rămîne buni, a poruncit să se taie din bogăţia lor, dar să nu li se ia toată, ca să poată face vreun bine cu ceea
ce le-a mai rămas şi să trăiască în Dumnezeu, pentru că sînt de bun neam. De aceea, după ce pietrele au fost tăiate puţin, au fost puse în zidul acestui turn.

108(31)

1. Celelalte pietre, care au rămas încă rotunde şi nu s-au potrivii în zidul acela, au fost puse la locul lor, pentru că nu primiseră pecetea ; că au fost găsite foarte rotunde. 2. Că trebuie să se taie de veacul acesta şi de deşertăciunile bogăţiilor lor şi după aceea vor intra în împărăţia lui Dumnezeu ; că ei trebuie neapărat să intre în împărăţia lui Dumnezeu^{^[56]}, deoarece Domnul a bmecuvîntat neamul acesta nevinovat. Aşadar, din neamul acesta nu va muri nimeni. Se poate ca vreunul din ei, ispitit de vicleanul diavol, să greşească cu ceva, dar acela va alerga repede la Domnul său. 3. Eu, îngerul pocăinţei, vă socotesc pe voi toţi fericiţi, pentru că sînteţi nevinovaţi ca pruncii şi pentru că partea voastră este bună şi cinstită la Dumnezeu. 4. Vă spun, însă, vouă tuturor celor care aţi primit această pecete : fiţi nevinovaţi, nu ţineţi minte ocările, nu stăruiţi în răutatea voastră sau în aducerea aminte a amărăciunii ocărilor ; aveţi un singur duh ; tămăduiţi şi îndepărtaţi de la voi aceste dezbinări rele, pentru ca Domnul oilor să se bucure de voi. 5. Şi se va bucura ^U9, dacă le va găsi pe toate sănătoase şi pe nici una din ele rătăcită ; dar dacă va găsi pe vreuna din ele rătăcită, va fi vai de păstori. 6. Dar dacă vor fi găsiţi rătăciţi şi păstorii, ce vor spune Stăpînului turmei ? Că au fost duşi în rătăcire de oi ? Nu vor fi crezuţi ! Că e lucru de necrezut ca un păstor să păţească aşa ceva de la oi; şi vor fi pedepsiţi şi mai mult pentru minciuna lor. Şi eu sînt păstor şi trebuie să dau socoteală de voi.

109(32)

1. Tămăduiţi-vă, dar, atîta timp cît se zideşte turnul. 2. Dumnezeu locuieşte în oamenii care iubesc pacea ; că Lui îi este scumpă pacea şi stă departe de cei care se ceartă şi sînt pierduţi de răutatea lor. Daţi-I, dar, lui Dumnezeu înjtreg duhul, aşa cum l-aţi primit. 3. Dacă dai unui piuar o haină nouă întreagă, apoi vrei s-o primeşti înapoi tot întreagă ; dar dacă piuarul ţi-o dă sfîşiată, o vei primi ? Oare nu le superi îndată şi-1 cerţi, spunîndu-i : «Ţi-am dat întreagă haina ! Pentru ce ai rupt-o şi mi-ai făcut-o nefolositoare ? Că din pricina rup- lurii, pe care i-ai făcut-o, n-o mai pot întrebuinţa». Nu vei spune oare piuarului toate aceste cuvinte, pentru ruptura, pe care a făcut-o în haina ta ? 4. Dacă te doare inima din pricina hainei tale şi te plîngi, că n-ai primit-o întreagă, ce gîndeşti că-ţi va face Domnul, Care ţi-a dat întreg duhul, dar tu I l-ai înapoiat cu totul nefolositor, că nu mai poate fi întrebuinţat la nimic de Domnul tău ? Că a ajuns nefolositor, de vreme ce tu l-ai stricat. Oare Domnul duhului aceluia nu te va da morţii pentru această faptă a ta ?

— 5. Negreşit, i-am spus eu, îi va da morţii pe toţi cei pe care-i va găsi că stăruie în a-şi aduce aminte de ocările suferite.

— Nu călcaţi în picioare mila Sa, a spus păstorul, ci mai degrabă cinstiţi-L, că este atît de răbdător faţă de păcatele voastre şi nu este ca voi. Faceţi pocăinţa, care vă este de folos.

110(33)

1. Acestea toate care au fost scrise mai sus, le-am arătat şi le-am grăit eu, îngerul pocăinţei, slujitorilor lui Dumnezeu. Dacă, deci, credeţi şi ascultaţi cuvintele mele, dacă veţi umbla în ele şi vă îndreptaţi căile, voastre, veţi putea trăi. Dar dacă veţi rămîne în răutatea voastră şi vă veţi aduce aminte de ocări, nici unul din voi nu va trăi în Dumnezeu. Toate cîte trebuia să vi le spun, vi le-am spus.

2. Şi păstorul mi-a zis :

— M-ai întrebat toate ?

— Da, Domnule, am răspuns.

— De ce nu m-ai întrebat despre urma pietrelor aşezate în zid şi că am umplut acele urme ?

— Am uitat, Domnule, i-am spus.

— 3. Ascultă acum despre acele urme. Ele sînt aceia care au auzit acum poruncile mele şi au făcut pocăinţă din toată inima lor. Cînd Domnul a văzut că pocăinţa lor e bună şi curată şi că pot rămîne in ea, a poruncit să le fie iertate păcatele lor de mai înainte. Că urmele acestea erau păcatele lor; şi au fost umplute urmele, ca să nu se mai vadă.

Pilda X 111(1)

1. După ce am scris cartea aceasta, îngerul acela, care m-a încredinţat păstorului, a venit în casa în care eram şi s-a aşezat pe pat, iar la dreapta s-a aşezat păstorul. Apoi m-a chemat şi mi-a zis acestea :

■— 2. Te-am încredinţat, pe tine şi casa ta, acestui păstor, ca să poţi fi apărat de el.

— Da, Domnule, i-am spus eu.

— Deci, dacă vrei să te aperi de orice necaz şi supărare, dacă vrei să reuşeşti în orice faptă şi cuvînt bun şi să ai toată virtutea dreptăţii, umblă în poruncile lui, în acelea pe care ţi le-a dat, şi vei putea birui orice răutate. 3. Dacă vei păzi poruncile lui, vei putea călca în picioare orice poftă şi dulceaţă a veacului acestuia şi te va urma în adevăr reuşita în toate faptele bune. însuşeşte-ţi desăvîrşirea şi smerenia acestuia şi spune tuturora că el este în mare cinste şi dregătorie la Domnul şi că, în slujirea sa, este tare şi puternic. Numai lui îi este încredinţată, în toată lumea, puterea pocăinţei. Nu ţi se pare oare că este puternic ? Dar voi dispreţuiţi desăvîrşirea lui şi smerenia, pe care o are faţă de voi!

112(2)

1. Eu i-am zis :

— întreabă-1 pe el, Domnule, dacă, de cînd este în casa mea, am făcut ceva fără rînduială sau dacă l-am supărat!

— 2. Şi eu ştiu, mi-a spus el, că n-ai făcut nimic fără rînduială şi nici n-ai să faci. Şi de aceea îţi grăiesc acestea, ca să stărui în ele. Că mi-a vorbit bine de tine. Tu, însă, spune celorlalţi cuvintele acestea, ca şi cei care au făcut sau vor face pocăinţă, să simtă ca şi tine, ca el să-mi vorbească bine de ei, iar eu Domnului.

— 3. Eu, Domnule, i-am spus eu, vestesc fiecărui om măreţiile Domnului. Nădăjduiesc, însă, că toţi cîţi au păcătuit mai înainte, dacă vor auzi acestea, vor face cu rîvnă pocăinţă, ca să redobîndească viaţa.

■— 4. Stăruie, deci, în această slujire, mi-a spus el, şi du-o la bun sfîrşit! Toţi cîţi vor împlini poruncile lui, vor avea viaţă, iar la Domnul mare cinste ; iar cei care nu vor păzi poruncile lui, fug de viaţă şl—1 dispreţuiesc pe păstor ; el, însă, are cinstea sa înaintea lui Dumnezeu. Deci, toţi cîţi îl dispreţuiesc şi nu păzesc poruncile lui, se dau singuri morţii şi fiecare din ei va da socoteală de propriul său sînge. !ti spun, dar, să păzeşti aceste porunci şi vei avea iertare de păcate.

113(3)

1. Ţi-am trimis, dar, aceste fecioare, ca să locuiască cu tine ; că am văzut că sînt prietenoase cu tine. Le ai deci ajutătoare, ca să poţi păzi mai bine poruncile lui; că nu este cu putinţă să păzească cineva
poruncile acestea fără aceste fecioare. Şi văd că stau cu plăcere cu tine ; iar eu le voi porunci să nu se depărteze nicidecum de casa ta. 2. Tu, însă, curăţă-ţi bine casa ta, că lor le place să locuiască în casă curată ; că sînt curate, caste şi harnice şi toate au har înaintea Domnului. Aşadar, dacă vor avea casa ta curată, vor rămîne cu tine ; dar dacă se va găsi cea mai mică murdărie, vor părăsi îndată casa ta, că acestor fecioare nu le place nici o murdărie.

3. Eu i-am spus :

— Nădăjduiesc, Domnule, că am să le plac lor, ca să locuiască totdeauna cu drag la mine. Şi după cum păstorul^{^[57]}, căruia m-ai încredinţat, nu m-a vorbit de rău, tot aşa şi ele n-au să mă grăiască de rău.

4. îngerul a spus păstorului :

— Ştiu că robul lui Dumnezeu vrea să trăiască şi să păzească poruncile acestea şi că fecioarele vor locui într-o casă curată.

5. După ce a spus acestea, m-a încredinţat iarăşi păstorului şi che- mînd pe fecioare... le-a spus :

— Pentru că văd că veţi locui cu drag în casa acestuia, vi-1 dau în grijă, pe el şi casa lui şi să nu vă depărtaţi deloc de casa lui.

Fecioarele acelea au ascultat cu plăcere cuvintele acestea.

114(4)

1. Apoi mi-a zis :

— Poartă-te bărbăteşte în această slujire ! Arată-i fiecărui om mă- reţiile Domnului şi vei avea har în această slujire. Aşadar, cel ce va umbla în aceste porunci, va trăi şi va fi fericit în viaţa sa. Cine nu se va îngriji de ele, nu va trăi şi va fi nefericit în viaţa sa. 2. Spune tuturor celor ce pot face binele, să nu înceteze de a-1 face ; le este de folos a săvîrşi fapte bune. Spun, însă, că orice om trebuie scos din nevoi, că cel care duce lipsă şi îndură greutăţi în viaţa cea de toate zilele, este în mare chin şi strîmtorare. 3. Aşadar, cel care scoate din nevoi sufletul unuia ca acesta, dobîndeşte mare bucurie ; că cel care este chinuit de necazuri de acest fel, suferă aceleaşi chinuri ca şi cel pus în lanţuri. Mulţi, din pricina unor chinuri ca acestea, se omoară, din pricină că nu le pot suferi. Aşadar, cel care ştie de chinul unui om ca acesta şi nu-1 ajută, săvîrşeşte mare păcat şi este vinovat de sîngele acestuia. 4. Faceţi, dar, fapte bune voi, care aţi primit po
runca aceasta de la Domnul, ca nu cumva întîrziind a le face, să se termine de zidit turnul. Că pentru voi s-a întrerupt lucrul zidirii lui. Aşadar, dacă nu vă grăbiţi să faceţi bine, se va termina de zidit turnul şi veţi rămîne pe dinafară.

5. După ce mi-a spus acestea, s-a ridicat de pe pat şi, luînd la sine pe păstor şi pe fecioare, a plecat, zicîndu-mi, însă, că are să trimită pe păstor şi pe fecioare în casa mea.

[1] Ps. 102, 19.

[2] Iac. 1, 27.

[3] Ps. 115, 3.

[4] «Pentru că tac de gardă», adică : pentru că postesc; explicaţia cuvintulul gardă, puţin mai jos.

[5] Mt. 19, 17.

[6] Eccl. 12, 13 _; Ml. 19, 17.

[7] lnţ. Sir. 35, 7; FU. 4, 18 ; Is. 56, 7 j Mt. 5, 24 ; 1 PI. 2, 5.

18 — Părinţi apostolici

[8] Mt. 13, 39.

[9] Eies. 3, 9; Apoc. 4, 11.

[10] Ps. 67, 29.

[11] Ps. 15, 11 ; Pilde 16, 17.

[12] In. 10, 18; 12, 49; 14, 31 ; 15, 10.

[13] Mi. 28, 18; E/es. 1, 20—23.

[14] Urmează că Sfîntul Duh a locuit în trupul lui Hristos.

[15] Duhul Sfînt, deci, n-a locuit numai în trupul lui Hristos, ci locuieşte şi în trupurile credincioşilor.

[16] Mărturisirea lui Herma despre învierea trupurilor.

[17] Iac. 1, 21.

[18] Ps. 1, 1—2; 118, 1.

[19] Ps. 50, 11.

[20] Ps. 7, 12 ; 2 Mac. 12, 6 ; 2 Tim. 4, 8.

[21] Mt. 16, 27; Apoc. 2, 23; Ps. 61, 11 ; Pilde 24, 12; 1 Pt. 1, 17.

[22] Ps. 1, 3.

[23] Mf. 21, 22 ;7 In. 3, 22. , '

[24] ce/ din casa fa, adică: copiii şi sofia.

[25] Eles. 3, 9; Ps. 67, 29.

[26] Herma identifică, In 69 (3), po acest «înger slăvit şi toarte înalt» cu arhanghelul Mihail.

[27] 1 T/m. 2, 4.

[28] Eccl. 12, 13 i Mi. 19, 17.

[29] Eccl. 12, 13 _; Mt. 19, 17.

[30] Evr. 11, 33.

[31] 2 Pi. 3, 9. •

[32] Textual: sd mîntuie chemarea iăcută prin Fiul Său.

19 — Părinţi apostolici

[33] In secolul II şi III Hristos a fost Înfăţişat ca un uriaş (Evanghelia lui Petru, 40; Actele siintelor Perpetua şi Felicitas, 4; V Ezdra, II, 43). In cimitirul Sfîntului Calist din apropierea Romei se află o pictură, în care Hristos este reprezentat cu mjult mai înalt decît personajele din jur, iar elchezaiţii (cf. Hipolit, Philosophoume- na, IX, 13 şi Sfîntul Epitanie, Panaxion, 30, 3) fac din Hristos un uriaş monstruos, înalt de 96 mile şi lat de 25 mile (la: A. Lelong, Op. cit., p. 236, n. 6, 1).

[34] Pilde, 8, 27—30.

[35] In. 3, 5.

[36] In. 3, 5.

[37] In. 1, 7. , .

[38] Efes. 4, 4.

[39] Etes. 4, 4.

[40] Is. 43, 7.

[41] In. 3, 5.

[42] In. 3, 5.

[43] Textual: aceşti adormiţi.

[44] In. 3, 5.

[45] este apa, adică : botezul.

[46] In. 3, 5.

[47] pecetea, adică: botezul.

[48] Eles. 4, 4.

[49] Fii. 1, 11 ; Evr. 12, 11 ; Iac. 3, 18; Pilde 3, 9; 11, 30.

[50] Mf. 19, 23; Mc. 10, 23; Lc. 18, 24.

[51] Mt. 10, 39; Lc. 9, 24; 17, 33; In. 12, 25.

[52] 1 Pl. 4, 13. 15. 16.

[53] Cu aceste cuvinte: «se va înnegri» se sfîrşeşte manuscrisul grec; ultimele capitole ale Păstorului s-au păstrat în traducere latină.

[54] Textul: «atît cei care au crezut... sînt din muntele cel alb» este editat de R. Joiy fOip. cit., p. 350—352) în greceşte, după textul transmis de Amherst Papyri.

[55] Eies. 4, 29.

[56] In. 3, 5.

[57] Textul: «Şi după cum păstorul... le-a spus» este editat în greceşte de R. Joly (Op. cit., p. 362), după textul transmis de Papyri Oxyrinchi.

doktoru

doktoru

miercuri, 9 aprilie 2014

Din scrierile Parintilor Apostolici-Herma Pastorul-Partea a treia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu