doktoru

luni, 3 martie 2014

SFlNTUL IUSTIN MARTIRUL ŞI FILOZOFUL DIALOGUL CU IUDEUL TRYFON 5



XLV.
La acestea Tryfon a zis:
Cu toate că mi se pare că ar trebui să mă ocup de cuvintele acestea, de care-mi spui că este necesar a fi cercetate, totuşi, chestiunea pe care voiesc să o pun eu acum, fiind mai urgentă, îngăduie-mi să vorbesc eu mai întîi.
Şi eu i-am zis:
întreabă orice voieşti, după cum îţi vine în minte, căci după întrebă­rile tale şi după răspunsurile mele, mă voi încerca să reiau cuvintele mele şi să le desăvîrşesc.
Iar Tryfon a zis:
Spune-mi deci: cei care au trăit după Legea cea instituită prin Moisi, vor trăi, la învierea morţilor, la fel cu Iacov, cu Enoch şi cu Noe, sau nu ?
Şi eu i-am răspuns:
Atunci cînd ţi-am amintit, o, omule, cele grăite de Iezechiel că: „chiar dacă Noe, Daniel şi Iacov vor cere fii şi fiice, nu li se va da lor, ci fiecare, negreşit, se va mîntui după dreptatea lui"[1] , am spus că şi cei care au trăit după legea lui Moisi, deopotrivă, se vor mîntui. Căci şi în Legea lui Moisi s-a prescris ca cei ce se supun acestei legi, să săvîrşească cele ce sînt de la natură bune, cuvioase şi drepte şi s-a scris deopotrivă, că cele ce făceau cei de sub Lege, erau poruncite din cauza învîrtoşării inimii poporului. Fiindcă cei ce au săvîrşit bunurile cele veşnice, care sînt astfel în chip general şi de la natură, sînt bineplăcuţi lui Dumnezeu şi ei vor fi mîntuiţi prin acest
Hristos[2], la înviere, deopotrivă cu drepţii Noe, Enoch şi Iacov, care au fost mai înainte de ei şi cu alţii, care vor mai fi fost dimpreună cu cei care cunosc pe acest Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, pe El, Care a fost mai înainte de luceafăr[3] şi mai înainte de lună[4] şi Care a binevoit, întrupîndu-Se, să Se nască din această Fecioară din neamul lui David, pentru ca prin iconomia aceasta[5], şarpele cel plin de vicleşug de la început şi îngerii care s-au asemănat lui să fie nimiciţi[6] şi moartea să fie dispreţuită şi ca la cea de a doua venire a lui Hristos însuşi, să înceteze cu desăvîrşire, pentru cei care au crezut în El şi au trăit într-un chip bineplăcut Lui şi ca apoi să nu mai existe, iar atunci cînd unii vor fi trimişi ca să fie pedepsiţi la judecata şi la condamnarea focului celui neîncetat, ceilalţi să fie laolaltă în nepăti- mire, în nestricăciune, în lipsă de durere şi în nemurire[7].
XLVI.
Dar, dacă unii voiesc şi acum să trăiască păzind cele prescrise prin Moisi şi crezînd în acest Iisus răstignit, cunoscînd că El este Hristosul lui Dumnezeu, că Lui I s-a dat să judece pe toţi, în genere, şi că a Lui este împărăţia cea veşnică[8] , pot, oare, şi aceştia să se mîntuiască ?
La acestea, eu i-am răspuns, iarăşi:
   Să judecăm împreună şi acest lucru, dacă mai este cu putinţă acum, să păzim toate cele prescrise de Moisi.
Dar acela a zis:
Nu, pentru că cunoaştem că, aşa cum ai spus tu însuţi mai înainte, nici mielul pascal nu mai este cu putinţă să fie jertfit în alt loc şi nici ţapii, care fuseseră porunciţi să fie oferiţi în post, după cum, în genere, nici celelalte jertfe.
Faţă de acestea, eu am adăugat:
Atunci, mă rog, ce este cu putinţă să mai fie păzit ? Spune tu. Căci singur te vei convinge, că chiar dacă cineva nu păzeşte îndreptările cele veşnice, sau nu le pune în faptă, poate, în genere, să se mîntuiască.
Dar el a zis:
   Mai rămîne păzirea sabatului, circumciziunea şi păzirea lunilor, abluţiunile, dacă te-ai atins de ceva din cele oprite de Moisi, sau după relaţiunile sexuale.
Atunci, eu i-am zis:
  Dar Avraam, Isaac, Iacov, Noe, Iov şi alţii care vor mai fi fost mai înainte, sau după aceştia, deopotrivă de drepţi şi apoi şi Sarra, femeia lui Avraam, Rebeca, femeia lui Isaac, Rachela, aceea a lui Iacov, Lia şi toate celelalte de felul lor, pînă la mama lui Moisi „servitorul cel credincios"[9], care n-au păzit nimic din toate acestea, ce credeţi voi: s-au mîntuit ?
Tryfon a răspuns:
Dar Avraam şi cu cei de după dînsul, nu s-aii circumcis ?
Eu am zis:
  Ştiu că Avraam şi cei de după el s-au circumcis. Pentru care motiv li s-a dat lor circumciderea, am spus-o de mai multe ori în cele de mai înainte; iar dacă cele spuse nu vă satisfac, să cercetăm iarăşi chestiunea aceasta. Cum că, însă, pînă la Moisi, nici un drept, în genere, n-a păzit nimic din toate acestea despre care vorbim şi că nici nu a luat poruncă să le păzească, afară de începutul circumciziunii, pe care l-au luat de la Avraam, voi o ştiţi destul de bine.
Tryfon a zis:
Ştim şi mărturisim că ei s-au mîntuit.
Dar eu am continuat:
   Gîndiţi-vă că Dumnezeu v-a poruncit prin Moisi toate poruncile de felul acesta, din cauza învîrtoşării inimii voastre, pentru ca, prin multe astfel de porunci, să aveţi pe Dumnezeu întotdeauna înaintea ochilor voştri şi să nu începeţi nici să nedreptăţiţi nici să vă depărtaţi de credinţa în El. El a poruncit să vă îmbrăcaţi cu haina voastră roşie[10], pentru ca, prin aceasta, să nu vă cuprindă uitarea de Dumnezeu şi a poruncit ca să vă încingeţi cu filacteriui, care are scrise unele litere pe nişte membrane foarte fine, şi care înţelegem totdeauna că sînt sfinte[11], îndemnîndu-vă şi cu aceasta, ca să aveţi întotdeauna amintirea lui Dumnezeu şi totodată cerceta­rea Lui întru inimile voastre. Căci voi nu aveţi nici măcar o scurtă ţinere de minte pentru respectul pe care-1 datoraţi lui Dumnezeu, şi nici măcar în felul acesta nu v-aţi convins a nu mai fi idololatri. Căci sub Ilie, arătînd numărul celor ce nu şi-au încovoiat genunchiul lui Baal, a zis că erau şapte mii cu
numărul[12] , iar la Isaia vă mustră deoarece chiar şi copiii voştri au adus jertfă idolilor[13]. Noi, însă, pentru ca să nu mai jertfim celor ce am jertfit mai înainte, suferim cele mai de pe urmă pedepse şi ne bucurăm, atunci cînd sîntem ucişi, crezînd că Dumnezeu ne va învia prin Hristosul Lui şi ne va face nestricăcioşi, nepătimitori şi nemuritori. Cunoaştem, deci, că cele poruncite pentru învîrtoşarea inimii poporului vostru n-au contribuit cu nimic la săvîrşirea dreptăţii de către voi şi la pietatea voastră.
XLVII.
Dar Tryfon a zis din nour
   Dar dacă cineva, ştiind că astfel stau lucrurile, cu alte cuvinte, cunoscînd că Acesta este Hristosul, va crede şi se va încrede în El, dar va voi să păzească şi prescripţiunile Legii, se va mîntui ?
La acestea eu i-am răspuns:
După cîte îmi pare mie, o Tryfon, unul ca acesta se va mîntui, dacă nu se va strădui să convingă şi pe alţii dintre cei circumcişi de la rătăcire, prin Hristos, ca să păzească aceleaşi lucruri pe care le păzeşte el, zicînd că ei nu se vor mîntui, dacă nu vor păzi acestea, ceea ce şi tu ai făcut la începutul discuţiei noastre, declarînd că eu nu mă voi mîntui, dacă nu voi păzi acestea.
Dar el a zis:
   Pentru ce ai spus: „după cîte îmi pare mie, unul ca aceştia se va mîntui" ? Nu cumva există şi dintre aceia care zic că unii ca aceştia nu se vor mîntui ?
  Sînt, i-am răspuns eu, o Tryfon, iar aceştia nu îndrăznesc nici să ia parte la discuţie şi nici să locuiască în acelaşi cămin cu unii ca aceştia. Eu însă nu sînt de părere cu ei. Dar dacă ei, din cauza slăbiciunii cugetului lor, odată cu nădăjduirea în acest Hristos voiesc să mai păzească şi tot ce mai pot acum din cele ale lui Moisi, care înţelegem că au fost instituite din cauza învîrtoşării inimii poporului şi să păzească totodată atît practicile religioase veşnice cît şi respectul pe care-1 datorează lui Dumnezeu de la natură şi vor înţelege să trăiască împreună cu creştinii şi credincioşii, după cum am spus mai înainte, necăutînd să-i convingă nici să se circumcidă la fel cu ei, nici să păzească sabatul, nici altele de felul acesta — declar că pe unii ca aceştia trebuie să-i primim cu braţele deschise şi să comunicăm unii cu alţii, ca unii care sîntem din acelaşi pîntece şi ca unii care sîntem fraţi. Dacă însă, cei din neamul vostru, o Tryfon, care zic că cred în Hristos,
vor sili pe toate căile pe aceia dintre neamuri, care au crezut în acest Hristos să trăiască după Legea instituită de Moisi, sau vor căuta să nu comunice cu unii ca aceştia care preferă o astfel de purtare, făcînd şi eu la fel cu ei, pe unii ca aceştia nu-i accept. Cei care se lasă convinşi de unii ca aceştia, pentru trăirea cea după lege şi care totodată păstrează mărturisirea în Hristosul lui Dumnezeu, admit că pot fi mîntuiţi. Afirm, însă, că aceia care mărturi­sesc şi cunosc că Acesta este Hristos şi care, din vreo cauză oarecare, încep să trăiască după Lege, schimbîndu-şi mai departe felul de viaţă şi tăgăduiesc apoi că Acesta este Hristos, fără să se pocăiască înainte de moarte, nu se pot nicidecum mîntui. Tot astfel, afirm că aceia din sămînţa lui Avraam, care trăiesc după Lege şi care nu cred în Hristos mai înainte de moarte, nu se vor mîntui. Cu atît mai mult nu se vor mîntui cei care, în sinagogi au anate- matizat şi anatematizează pe cei care cred în acest Hristos şi care fac totul pentru ca să se mîntuiască şi să scape de pedeapsa focului. Căci bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu[14] şi nemăsurarea bogăţiei Lui, socoteşte pe cel ce se pocăieşte de păcate, după cum se spune la Iezechiel[15] ca drept şi fără de păcat, după cum şi pe cel care trece de la săvîrşirea dreptăţii şi de la pietate, la nedreptate sau ateism îl cunoaşte ca păcătos, nedrept şi impios. Pentru aceasta şi Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „în cele în care vă voi surprinde, într-acelea vă voi judeca"[16] .
XLVIII.
Existenţa lui Hristos mai înainte de veacuri. Mai departe, Tryfon a zis:
Am ascultat ce gîndeşti asupra acestor lucruri. Deci, reluînd discuţia de acolo de unde ai lăsat-o, continuă. Găsesc, însă, aici, un paradox, care nu poate fi întru nimic dovedit. Ceva mai mult: atunci cînd zici că acest Hristos a existat mai înainte, fiind Dumnezeu mai înainte de veacuri şi că apoi S-a născut şi a îngăduit a fi om şi că El nu este un om dintr-un alt om, mi se pare nu numai că spui un paradox, ci o adevărată nebunie.
La acestea, eu i-am zis:
  Ştiu că cuvîntul acesta poate părea paradoxal, mai ales pentru cei din neamul vostru, care nici nu voiţi să înţelegeţi şi nici nu voiţi să săvîrşiţi cele ale lui Dumnezeu, ci numai „pe cele ale dascălilor voştri", după cum însuşi Dumnezeu strigă[17] . O, Tryfon, am zis eu, nu este întru nimic mai
puţin adevărat că Acesta este Hristosul lui Dumnezeu, chiar dacă eu n-aş putea dovedi că El a existat mai înainte, ca Fiu al Creatorului tuturor, fiind Dumnezeu şi că apoi S-a născut om prin Fecioara. Cum, însă, este cu totul dovedit, că El este Hristosul lui Dumnezeu, oricare ar fi El, numai dacă nu voi dovedi că a existat mai înainte şi că apoi S-a născut om păti­mitor, la fel cu noi, şi a îngăduit, după voia Tatălui, să aibă trup, numai într-această privinţă ar fi drept a spune că pot să rătăcesc. Nu ar fi drept însă să tăgăduieşti că El este Hristos pentru că se arată ca om, născut din oameni şi dacă se va dovedi că a fost ales pentru a fi Hristos. Căci sînt unii, o prieteni, chiar din neamul nostru, care, mărturisindu-L că este Hristos, declară că a fost un om dintre oameni. Eu nu sînt, însă, de părerea lor şi nici cei mai mulţi dintre aceia care cred la fel cu mine, n-ar putea să spună acest lucru. Căci nouă ni s-a poruncit de către însuşi Hristos, să nu ne lăsăm înduplecaţi de învăţăturile omeneşti[18] , ci numai de cele propovă­duite de către fericiţii profeţi şi învăţate de El.
C 10
XLIX.
Despre înainte-mergătorul Domnului. Dar Tryfon a zis:
   Mi se pare că cei care spun că El a fost om, că a fost uns după alegere şi că a fost Hristos, spun lucruri mai probabile decît voi, care spuneţi aşa cum zici tu. Căci noi toţi aşteptăm pe Hristos ca pe un om dintre oameni şi pe Ilie, care va veni să-L ungă. Dacă este adevărat că Acesta este Hristos, atunci trebuie să se ştie că El a fost întru totul un om dintre oameni. Cum, însă, nici Ilie nu a venit, cred că nici El nu a fost Hristos.
Faţă de acestea, eu l-am întrebat, iarăşi:
    Oare nu grăieşte Cuvîntul, prin Zaharia[19], că Ilie va veni mai înainte de ziua cea mare şi înfricoşată a Domnului ?[20]
El a răspuns:
Desigur.
  Deci, dacă Cuvîntul ne sileşte să mărturisim că s-a profeţit că vor fi două veniri ale lui Hristos: una, în care Se va arăta pătimitor, necinstit şi fără de chip[21] , iar alta în care va veni slăvit şi judecător al tuturor[22], după cum s-a arătat în mai multe rînduri, în cele spuse mai înainte, oare nu trebuie să înţelegem că Cuvîntul lui Dumnezeu a propovăduit că Ilie va fi
un înainte-mergător al zilei celei înfricoşătoare şi mari, adică al celei de-a doua veniri a Lui ? .
Negreşit, a răspuns Tryfon.
   Deci şi Domnul nostru ne-a arătat acelaşi lucru în învăţăturile Lui, zicînd: „Va veni şi Ilie"[23] . Şi noi ştim că lucrul acesta va fi atunci, cînd Domnul nostru Iisus Hristos va urma să vină întru slavă. Propovăduitor al celei dintîi veniri a Lui a fost Duhul lui Dumnezeu, Care a fost şi în Ilie şi în Ioan[24] , care a fost profet în neamul vostru, după care nu s-a mai arătat la voi nici un alt profet. Acesta, stînd la rîul Iordan, striga: „Eu vă botez cu apă, întru pocăinţă, va veni, însă, Cel mai puternic decît mine, a Cărui încălţăminte nu sînt vrednic să o ţin. Acesta vă va boteza în Duh Sfînt şi foc. El va avea în mîna Lui grebla şi va curăţa aria Lui şi va aduna griul în hambar, iar paiele le va arde în focul cel nestins"[25] . Şi chiar pe acest profet, împăratul vostru Irod l-a închis în închisoare, iar în vremea cînd îşi sărbătorea ziua naşterii, nepoata acestui Irod, dansînd în chip plăcut înaintea lui, el i-a spus să-i ceară orice ar voi. Şi mama copilei a sfătuit-o să-i ceară capul lui Ioan, care era în închisoare. Şi cerîndu-i-1 a trimis şi a poruncit să-i aducă pe tavă capul lui Ioan. Din cauza aceasta şi Hristosul nostru a spus atunci celor ce ziceau că, mai înainte de Hristos trebuia să vină pe pămînt Ilie: „va veni şi Ilie şi va restabili totul. Vă zic chiar că Ilie a şi venit şi nu l-au cunoscut, şi i-au făcut lui cîte au voit". Şi este scris că: „atunci au înţeles ucenicii că le-a vorbit despre Ioan Botezătorul"[26] .
Dar Tryfon a zis:
Mi se pare tot atît de paradoxal cînd zici că Duhul profetic al lui Dumnezeu, Care a fost m Ilie, a fost şi în Ioan.
La acestea, am răspuns:
Nu ţi se pare, însă, că s-a întîmplat acelaşi lucru şi cu Iosua Navi, care a urmat la conducerea poporului după Moisi, cînd i s-a spus lui Moisi să-şi pună mîinile asupra lui Iosua[27] , şi cînd Dumnezeu a adăugat: „Şi Eu voi pune asupra lui din Duhul care este în tine" ? [28] .
Desigur, a răspuns el.
Deci, am continuat eu, după cum atunci cînd Moisi se găsea încă printre oameni, Dumnezeu a trimis din Duhul care era în Moisi asupra lui Iosua, tot asemenea Dumnezeu a fost în stare să facă să vină din Duhul
lui Ilie asupra lui Ioan, pentru ca, după cum Hristos la prima venire S-a arătat fără de slavă, tot asemenea să înţelegem că şi prima venire a Duhului, Care în Ilie este întotdeauna curat, a fost ca şi a lui Hristos, fără de slavă. Căci se spune că: „Domnul a luptat cu Amalec, cu o mînă ascunsă"[29]şi nu veţi tăgădui cîtuşi de puţin că Amalec a căzut învins. Iar dacă se zice că numai la venirea cea slăvită a lui Hristos, Amalec va fi înfrînt, ce rost mai are atunci cuvîntul care zice: „Domnul a luptat cu Amalec, cu o mînă ascunsă" ? Puteţi, prin urmare, să înţelegeţi că puterea cea ascunsă a lui Dumnezeu a fost în Hristosul cel răstignit, de Care tremură şi demonii şi, în general, toate puterile şi stăpînirile pămîntului.
L.
Dar Tryfon a zis:
   Mi se pare că din multele controverse pe care le-ai avut cu mulţi şi care s-au purtat asupra tuturor chestiunilor, eşti gata să răspunzi la toate, la care ai fi întrebat. Răspunde-mi, deci, mai întîi cum poţi să dovedeşti că există şi un alt Dumnezeu în afară de Creatorul tuturor ? Numai după aceasta vei căuta să dovedeşti că a îngăduit să Se nască prin Fecioara.
   Mai întîi îngăduie-mi, i-am zis eu, să-ţi amintesc cîteva cuvinte din profeţia lui Isaia, care s-au spus despre venirea, înaintea Domnului nostru Iisus Hristos, a lui Ioan Botezătorul, care a fost şi profet.
Iţi îngădui, a zis acela.
Cu privire la venirea mai înainte a lui Ioan, Isaia a prezis următoarele: „Şi a zis Ezechia către Isaia: Bun este cuvîntul Domnului, pe care 1-a vorbit: să fie pace şi dreptate în zilele mele"[30] . Şi: „Mîngîiaţi poporul: preoţi, vorbiţi în inima Ierusalimului şi mîngîiaţi-1, că umilinţa lui a ajuns la margini. Păcatul i s-a iertat, fiindcă a primit din mîna Domnului păcatele lui în chip dublu. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi căile Domnului, drepte faceţi cărările Dumnezeului nostru. Toată valea se va umple şi tot muntele şi dealul se va umili şi toate cele strîmbe se vor îndrepta şi cele aspre se vor transforma în căi netede. Şi se va vedea slava Domnului şi tot trupul va vedea mîntuirea lui Dumnezeu, că Domnul a vorbit. Glasul celui ce zice: Strigă ! Şi am zis: Ce să strig ? Tot trupul este iarbă şi toată slava omului, ca o floare de iarbă. Iarba s-a uscat şi floarea ei a căzut, dar cuvîntul Domnului rămîne în veac. Urcă-te pe un munte înalt, tu, cel ce binevesteşti Sionul. înalţă-ţi cu putere glasul tău, tu, care binevesteşti Ierusalimul. înălţaţi-vă, nu vă temeţi ! Eu am zis cetăţilor lui Iuda: Iată, Dumnezeul vostru vine şi
braţul Lui vine cu stăpînire. Iată plata este cu El şi lucrul înaintea Lui. El va paşte turma Lui ca un păstor şi cu braţul Lui va aduna mieii şi va mîngîia pe cea care are în pîntece. Cine a măsurat apa cu mîna, cerul cu şchioapa şi tot pămîntul cu pumnul ? Cine a pus munţii cu cîntarul şi văile cu balanţa ? Cine a cunoscut gîndul Domnului şi cine a fost sfetnicul Lui, care să-L înveţe ? Sau, cu ce L-ar fi sfătuit şi cum L-ar fi învăţat ? Sau, cine I-a arătat Lui judecată ? Sau, cine I-a făcut Lui cunoscută calea înţe­legerii ? Toate neamurile au fost socotite ca o picătură din hîrdău şi ca o înclinare de balanţă şi vor fi socotite ca un scuipat. Libanul nu va fi îndeajuns pentru ardere şi animalele cu patru picioare nu vor fi îndeajuns pentru arderea de tot şi toate popoarele sînt nimic şi drept nimic au fost socotite"[31] .
• LI.
După ce am terminat eu, Tryfon a zis:
  Toate cuvintele profeţiei pe care ai spus-o sînt îndoielnice, omule, şi n-au nimic în ele, care să dovedească argumentul la care te referi.
Eu, însă, i-am răspuns:
   Dacă nu s-ar fi terminat şi ar mai fi fost încă profeţi în neamul vostru, o, Tryfon, după acest Ioan, poate că cele spuse cu privire la Iisus Hristos ar merita să fie considerate îndoielnice. Dacă însă Ioan a venit într-adevăr ca înainte-mergător, strigînd oamenilor să se pocăiască[32], şi, dacă Hristos venind la el, atunci cînd stătea la rîul Iordanului, l-a oprit de a mai profeţi şi a mai boteza şi dacă El însuşi, binevestind, a zis că s-a apropiat împărăţia cerurilor[33] şi că El va trebui să pătimească multe din partea cărturarilor şi a fariseilor şi să Se răstignească, iar a treia zi să învieze[34] şi că va fi iarăşi în Ierusalim şi atunci va bea din nou cu ucenicii şi va mînca dimpreună cu ei[35] şi că pînă la venirea Lui, după cum am spus mai înainte, vor veni erezii[36] şi profeţi mincinoşi întru numele Lui[37] , după cum se şi vede că s-a întîmplat, atunci cum vă mai puteţi îndoi, cîtă vreme faptele înseşi vă pot convinge despre toate acestea ? Cum că nu va mai fi nici un profet în neamul vostru şi pentru a recunoaşte că alianţa cea nouă, vestită odinioară de Dumnezeu, s-a realizat, chiar atunci, cu alte cuvinte, că El însuşi, Hristos, a realizat-o, El a grăit în felul următor: „Legea şi
profeţii au fost pînă la Ioan Botezătorul; de atunci, împărăţia cerurilor este luată cu asalt şi cei care o forţează, o răpesc. Şi, dacă voiţi să credeţi, Ilie este însuşi acela care urmează să vie. Cel ce are urechi de auzit, să audă"[38].
LII.
Chiar şi prin patriarhul Iacov s-a profeţit că vor fi două veniri ale lui Hristos şi că în timpul celei dintîi, El va fi pătimitor, iar că după venirea Lui, nu va mai fi nici un profet şi nici un împărat din neamul vostru, am adăugat eu,şi că neamurile care vor crede în Hristosul cel pătimitor II vor aştepta să vină iarăşi. Dar, Duhul Sfînt, am mai zis eu, din cauza aceasta a vorbit cuvintele acestea în parabolă şi în chip acoperit. Şi, am spus eu: mai departe, el a grăit astfel: ,,Iuda, pe tine te-au lăudat fraţii tăi; mîinile tale sînt pe spatele vrăjmaşilor tăi, fiii tatălui tău se închină ţie. Iuda este un pui de leu; din sămînţă te-ai ridicat, fiul meu. Culcîndu-se, a adormit ca un leu şi ca un pui de leu; cine-1 va deştepta pe el? Nu va lipsi Domn din Iuda şi nici conducător din coapsele lui, pînă ce nu vor veni cele ce-i sînt hotărîte hii. Şi El va fi aşteptarea neamurilor şi va lega de viţă asinul Său şi de cepul viţei pe mînzul asinei Lui. Va spăla îmbrăcămintea Lui în vin şi haina Lui în sîngele strugurelui. Ochii Lui sînt veseli de vin, iar dinţii Lui albi ca laptele"[39]. Oricît de neruşinaţi aţi fi, voi nu veţi îndrăzni să spuneţi şi nici nu veţi putea dovedi, că în neamul vostru nu au încetat vreodată nici profeţii, nici domnii, decît numai atunci cînd a venit şi a pătimit acest Iisus Hristos. Voi ziceţi că Irod, de pe urma căruia a pătimiţ, a fost ascalonit şi susţineţi, totuşi, că a fost arhiereu în neamul vostru, aşa că şi atunci voi aţi avut pe cineva care a adus ofrandele după legea lui Moisi şi care a păzit celelalte lucruri legiuite. De asemenea şi profeţi au fost în şir, pînă la Ioan, aşa că, chiar atunci cînd poporul vostru a fost dus în Babilon, cînd pămîntul a suferit de pe urma războiului şi cînd vasele cele sfinte au fost răpite, nu au încetat de la voi profeţii, care au fost domni, conducători şi stăpîni ai poporului vostru. Căci Duhul, Care era în profeţi, ungea şi vă aşeza vouă şi pe împăraţi. După arătarea şi moartea lui Iisus, însă, Care este Hristosul nostru, în neamul vostru nu a mai fost nicidecum şi nici nu mai este vreun profet, ba, aţi încetat şi de a mai fi sub un împărat al vostru şi, ceva mai mult, pămîntul vostru a fost pustiit şi a fost părăsit întocmai ca pătulul unui pîndar[40] . Iar ceea ce a spus Cuvîntul, prin Iacov: „Şi El va fi aşteptarea
neamurilor" [41] , a arătat în chip simbolic cele două veniri ale Lui şi că neamurile vor crede în El, lucru care v-a fost dat şi vouă să-1 vedeţi, puţin mai tîrziu. Căci noi, care dintre toate neamurile, prin credinţa în Hristos, am devenit pioşi şi drepţi, ll aşteptăm să vină iarăşi.
LIII.
Despre cele două veniri ale Domnului. De altfel şi cuvintele: „Va lega de viţă asinul Lui şi de cepul viei pe mînzul asinei Lui"[42] erau o dovadă de mai înainte şi despre lucrurile care aveau să fie făcute de El, în timpul primei Lui veniri şi despre neamurile care aveau să creadă în El. Căci neamurile erau întocmai ca un asin fără de şa şi fără de jug pe gîtul lui, pînă cînd, venind acest Hristos şi trimiţîndu-Şi pe ucenicii Lui, i-a învăţat şi apoi suportînd jugul cuvintelor Lui, Şi-a întors spatele, pentru ca să sufere totul pentru bunurile aşteptate, cele făgăduite de El. De altfel, atunci cînd a urmat ca Domnul nostru Iisus Hristos să intre în Ierusalim, El a poruncit ucenicilor Lui să-I aducă, cu adevărat, chiar o asină cu un mînz, care era legată la intrarea într-un sat numit Bethfaghe[43] , şi apoi, aşezîndu-Se pe ea, a intrat călare în Ierusalim. Şi acest lucru, care a fost profeţit în chip lămurit că se va face de către Hristos, deoarece a fost săvîrşit de El şi deoarece este ceva îndeobşte cunoscut, face dovada lămurită că El este Hristos. Cu toate, însă, că acestea au fost săvîrşite şi sînt pe deplin dovedite de Scriptură, voi sînteţi încă cu inima învîrtoşată. Astfel Zah aria, unul dintre cei doisprezece, a profeţit că se va întîmpla lucrul acesta, zicînd: „Bucură-te foarte, fiică a Sionului; strigă, vesteşte, fiică a Ierusalimului: Iată, împăratul tău va veni la tine, drept şi mîntuitor, blînd şi sărac, călare pe o vită de la jug şi pe un mînz de asină" 45 2 . Faptul că Duhul profetic, dimpreună cu patriarhul Iacov zice că va avea în stăpînirea Lui o asină de la jug, dimpreună cu mînzul ei, după cum am spus mai înainte, fiindcă a poruncit să I se aducă amîndouă animalele, era o prevestire a celor care, din sinagoga voastră, vor crede în El, dimpreună cu cei dintre neamuri. Căci, după cum mînzul cel neînşeuat al asinei era un simbol al celor dintre neamuri, tot asemenea şi asina înşeuată era un simbol al poporului vostru: fiindcă voi aveţi asupra voastră Legea, cea dată prin profeţi. Dar tot prin profetul Zaharia s-a profeţit, că acest Hristos însuşi va fi lovit şi că ucenicii Lui vor fi împrăştiaţi [44] , ceea ce s-a şi întîmplat. Căci, după răstignirea Lui, ucenicii care erau dimpreună cu El s-au împrăştiat pînă ce El a înviat din morţi şi i-a convins că astfel s-a profeţit despre El, că avea să pătimească. Şi astfel, fiind convinşi şi ieşind în toată lumea, au învăţat acestea. De aici, şi noi sîntem siguri în credinţa şi în învăţătura Lui, pentru că încrederea aceasta ne vine atît de la profeţi, cît şi de la cuvioşii care s-au văzut şi au fost în toată lumea, în numele Celui răstignit. Cele grăite de către Zaharia sînt următoarele: „Sabie, ridică-te asupra păstorului Meu şi asupra bărbatului poporului Meu, zice Domnul puterilor, loveşte păstorul, şi oile lui se vor împrăştia"[45] .
LIV.
Preexistenţa lui Hristos. De altfel, şi prin cuvintele care s-au istorisit de Moisi şi s-au profeţit de patriarhul Iacov: „Va spăla îmbrăcămintea Lui în vin şi haina Lui în sîngele strugurelui" 45 5 , s-a arătat că El avea să spele în sîngele Lui pe cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfînt a numit haină a Lui pe cei ce primesc prin El iertarea păcatelor[46] , întru care El Se găseşte întotdeauna prezent în potenţă şi va fi în chip lămurit la a doua venire a Lui. Cînd Cuvîntul vorbeşte însă despre sîngele strugurelui, arată cu aceasta că Hristos are sînge, dar nu din sămînţă omenească, ci din puterea lui Dumnezeu. Căci după cum sîngele strugurelui nu este născut de om, ci de Dumnezeu, tot asemenea şi sîngele lui Hristos nu avea să fie din neamul omenesc, ci s-a vestit de mai înainte, că avea să fie din puterea lui Dumne­zeu. Iar profeţia aceasta, o, voi, bărbaţi, pe care am spus-o, arată că Hristos nu este om din oameni şi deci născut în chipul comun al oamenilor.
LV.
Celălalt Dumnezeu. Dar Tryfon a zis:
— Vom ţine socoteală şi de această explicaţie a ta, dacă vei întări şi cu argumente de altă amploare această chestiune încurcată. Acum însă, reluînd discuţia de mai înainte, dovedeşte că Duhul cel profetic a mărturisit că mai este şi un alt Dumnezeu, în afară de Creatorul tuturor, păzindu-te, totuşi, să vorbeşti despre soare şi despre lună[47], la care este scris că Dumnezeu a îngăduit oamenilor să se închine, ca la nişte dumnezei. De altfel, ştim că şi profeţii folosindu-se de multe ori, în chip greşit, de acest cuvînt, zic că: „Dumnezeul tău, este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul domnilor", adăugind adesea: „cel mare şi puternic şi de temut" 4SS . Ei spun aceasta, nu ca şi cum ar fi şi alţi dumnezei, ci în măsura în care raţiunea ne învaţă, că Dumnezeul cel adevărat, Cel ce a creat toate, El singur este Domnul acelor dumnezei şi domni închipuiţi. Pentru ca Duhul Sfînt să vădească şi aceasta, a zis prin sfîntul David: „Dumnezeii neamurilor", cu alte cuvinte, dumnezeii închipuiţi „sînt idolii demonilor, iar nu dumnezei"[48] . Şi adaugă blestem asupra acelora care îi fac pe aceştia să li se închine[49].
Faţă de acestea, eu am zis:
— Nu m-am gîndit să aduc astfel de dovezi, o Tryfon, prin care ştiu că cei ce se închină unor astfel şi astfel de lucruri sînt condamnaţi, ci altele, împotriva cărora nimeni nu poate să se împotrivească. Şi, totuşi, şi aceste dovezi ţi se vor părea curioase, cu toate că voi le citiţi în fiecare zi, aşa că chiar din aceasta puteţi să înţelegeţi că din cauza răutăţii voastre Dumnezeu a ascuns de la voi putinţa de a înţelege înţelepciunea din cuvintele Lui[50], afară numai de aceea care se găseşte în cîteva, în care, după cum spune Isaia, a lăsat prin harul îndurării Sale, sămînţă întru mîntuire, pentru ca neamul vostru să nu se piardă cu desăvîrşire, ca acela al sodomiţilor şi gomoreilor4 6 2 . Deci, dă atenţie celor pe care le voi aminti, care sînt din Sfintele Scripturi şi care n-au nevoie de explicare, ci numai de urmare.
LVI.
Celălalt Dumnezeu S-a arătat lui Avraam. Astfel Moisi, fericitul şi credinciosul servitor al lui Dumnezeu[51] , amintind despre Dumnezeul care S-a arătat lui Avraam, la stejarul din Mamvri, cu cei doi îngeri dimpreună cu El[52], trimişi pentru judecata Sodomei de către Altul, Care rămîne de-a pururea în cer şi Care nu s-a arătat şi nu a vorbit prin El singur nimănui, niciodată şi pe care-L înţelegem ca Creator al tuturor şi Tată, zice astfel: „ŞîS-a arătat lui, Dumnezeu, la stejarul din Mamvri, în vremea cînd, către amiază, el stătea la uşa cortului. Ridicîndu-şi ochii, văzu, şi iată trei bărbaţi au stat asupra lui. Şi văzînd, a alergat întru întîmpinarea lor, de la uşa cortului lui şi s-a închinat la pămînt şi a zis[53] . . şi celelalte[54] , pînă la: „Şi Avraam s-a ridicat dis-de-dimineaţă, în locul în care a stat înaintea Domnului şi privind la faţa Sodomei şi Gomorei şi la faţa pămîntului de jur-împrejur, a văzut şi iată se ridica o flacără de pe pămînt, întocmai ca un abur din cămin" 46 7.
Apoi, oprindu-mă din vorbă, am întrebat dacă au înţeles cele grăite.
Ei au răspuns că au înţeles, dar că cuvintele grăite de mine nu aveau în ele nici o dovadă, că există, sau că s-a vorbit de către Duhul Sfînt, despre un alt Dumnezeu sau Domn, în afară de Creatorul tuturor.
La acestea, eu am zis, iarăşi:
  Acum, fiindcă aţi înţeles Scripturile, mă voi încerca să vă conving că este şi Se numeşte Dumnezeu şi Domn şi altul, în afară de Făcătorul tuturor. Acesta se mai numeşte şi înger, din cauză că vesteşte oamenilor cele cîte voieşte să le vestească Făcătorul tuturor, mai presus de care nu mai există un alt Dumnezeu. Şi, istorisind din nou cele spuse mai înainte, am întrebat pe Tryfon: Crezi, deci, că sub stejarul din Mamvri, S-a arătat lui Avraam Dumnezeu, aşa cum spun cuvintele acestea ?
Desigur, a răspuns el.
   Şi el a fost, am adăugat eu, Unul dintre Aceşti trei, pe Care Duhul Sfînt cel profetic îi numeşte bărbaţi şi zice că S-au arătat lui Avraam ?
Dar acela a zis:
  Nu, ci Dumnezeu S-a arătat lui, mai înainte de arătarea celor trei. Apoi, cei trei, pe care cuvîntul îi numeşte bărbaţi, erau îngeri: doi dintre ei, trimişi spre pierderea Sodomei, iar unul, ca să binevestească Sarrei, că va avea un copil. Pentru aceasta fusese trimis şi îndeplinindu-şi misiunea, s-a depărtat.
  Atunci cum se face, am reluat eu, că unul dintre cei trei care fusese în cort şi care şi spusese: „într-un an Mă voi întoarce la tine şi Sarra va avea un fiu"[55] , se vede că Se reîntoarce, de îndată ce Sarra are un fiu, iar cuvîntul profetic şi atunci îl arată ca fiind Dumnezeu ? Pentru ca ceea ce vă spun să fie şi mai lămurit pentru voi, ascultaţi cele ce-au fost spuse, în chip cît se poate de limpede, de către Moisi. Acestea sînt următoarele: „Cînd Sarra a văzut pe fiul Agarei, al roabei celei egiptene, pe care-1 născuse cu Avraam, jucîndu-se cu Isaac, fiul ei, a zis lui Avraam: Alungă pe roaba aceasta şi pe fiul ei. Căci fiul roabei acesteia nu va moşteni dimpreună cu fiul meu Isaac. Cuvîntul acesta s-a părut foarte aspru înaintea lui Avraam, pentru fiul lui. Iar Dumnezeu a zis lui Avraam: Să nu ţi se pară ţie ceva crud cele ce ai auzit cu privire la copil şi la roabă. în toate cele ce ţi-a spus ţie Sarra, ascultă glasul ei, fiindcă întru Isaac ţi se va numi ţie sămînţa"[56]. Aţi înţeles, deci, că cel ce a zis atunci, sub stejar, că se va întoarce, fiindcă ştia de mai înainte, că este nevoie ca să sfătuiască pe Avraam cele ce voia Sarra de la el, S-a reîntors, după cum este scris, şi că El este Dumnezeu, după cum arată şi cuvintele care au fost grăite, astfel: „Iar Dumnezeu a zis lui Avraam: Să nu ţi se pară ţie ceva crud cele ce ai auzit cu privire la copil şi la roabă" ? am întrebat eu după aceasta.
Dar Tryfon a zis:
  Da ! Dar cu aceasta n-ai arătat că Dumnezeu este altul în afară de Acesta care S-a arătat lui Avraam şi Care S-a arătat şi celorlalţi patriarhi şi profeţi, ci ai dovedit numai, că noi nu am înţeles bine cînd am gîndit că cei trei, care au venit în cort la Avraam, erau cu toţii îngeri.
Deci eu am zis iarăşi:
  Dacă, deci, n-aş fi putut să vă dovedesc din Scripturi, că Unul dintre Aceia trei este şi Dumnezeu[57] şi Se numeşte şi înger[58], fiindcă El, după cum am spus mai înainte, vesteşte celor cărora Dumnezeu, Creatorul tuturor, voieşte, cele ale Lui, atunci ar fi fost destul de raţional din partea voastră, ca să înţelegeţi că Acesta, Care S-a arătat lui Avraam pe pămînt, în chipul unui bărbat asemănător cu cei doi îngeri, care au fost cu El, a fost Dumne­zeul care a existat mai înainte de facerea lumii, lucru pe care îl înţelege tot neamul vostru.
Desigur, a zis Tryfon, căci astfel am crezut pînă acum.
Dar eu am adăugat:
  Revenind la Scripturi, mă voi încerca să vă conving că Acesta, Care se scrie şi se zice că S-a arătat lui Avraam, lui Isaac şi Iui Iacov este un alt Dumnezeu, decît Dumnezeu Creatorul tuturor şi, cînd zic aşa înţeleg că este un altul cu numărul[59] , iar nu cu voinţa personală. Căci vă spun că El nu
a făcut nici o dată altceva, decît a făcut, a voit şi a vorbit Acela care a făcut lumea şi, mai presus decît care nu există alt Dumnezeu[60] .
La acestea, Tryfon a zis:
  Dovedeşte acum că există, pentru ca să cădem de acord şi asupra acestui lucru. Căci înţelegem ceea ce spui tu, atunci cînd zici că el n-a afirmat, n-a făcut şi n-a vorbit nimic altceva decît Creatorul tuturor.
La rîndul meu, i-am zis:
Scriptura, la care m-am referit mai înainte, va face acest lucru în chip lămurit. Căci ea grăieşte astfel: „A ieşit soarele pe pămînt şi Lot a intrat în Segor. Şi Dumnezeu a plouat pucioasă şi foc de la Domnul din cer şi a distrus oraşele acestea şi tot locul de jur-împrejur" 4 74 .
Cel de-al patrulea, dintre cei care rămăseseră cu Tryfon, a zis:
Trebuie să spunem, atunci, că acela dintre cei doi îngeri care au venit la Sodoma şi pe care Cuvîntul îi numeşte, prin Moisi, un singur Domn, era Dumnezeu, în afară de acesta, care s-a arătat lui Avraam.
Dar eu i-am răspuns:                                                                                '
   Nu numai din cauza aceasta, care, de altfel aşa este, trebuie să mărturisim că aici se dă numirea de Domn, de către Duhul Sfînt, altuia, în afară de acela care înţelegem că este Creatorul tuturor. Căci s-a spus astfel nu numai prin Moisi, ci şi prin David. Astfel, prin David, s-a spus: „Zice Domnul, Domnului meu: Stai de-a dreapta Mea, pînă ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale" [61] , după cum am spus şi mai înainte. Şi, iarăşi, în alte cuvinte: „Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului, toiag de îndreptare este toiagul împărăţiei Tale. Ai iubit dreptatea şi ai urît nelegiuirea. Pentru aceasta, Te-a uns pe Tine Dumnezeule, Dumne­zeul Tău, cu untdelemnul veseliei, lîngă tovarăşii Tăi"[62] . Deci, dacă voi ziceţi că Duhul Sfînt mai numeşte Dumnezeu şi Domn şi pe altul, în afară de Părintele tuturor şi de Hristosul Lui, puteţi să-mi daţi acum un răspuns. Eu, însă, vă făgăduiesc să vă dovedesc din Scripturile înseşi, că nu unul dintre cei doi îngeri, care s-au coborît la Sodoma, este acela pe care Scriptura îl numeşte Domn, ci ea numeşte Domn pe Acela care era dimpreună cu ei, Care se numea Dumnezeu şi care S-a arătat lui Avraam.
Atunci, Tryfon a zis:
   Dovedeşte, căci, după cum vezi, ziua înaintează şi noi nu sîntem pregătiţi pentru astfel de răspunsuri primejdioase; fiindcă n-am auzit niciodată, ca să fi fost cineva să cerceteze, să caute sau să dovedească acestea. Şi nu te vom putea asculta, dacă vorbind, nu vei dovedi totul cu Scripturile. Tu, însă, te străduieşti să aduci dovezi din Scriptură şi declari că, mai presus de Dumnezeu, Care este Făcătorul tuturor, nu mai este nici un alt Dumnezeu.
Faţă de acestea, eu am zis:
— Voi ştiţi că Scriptura zice: „Şi a zis Domnul către Avraam: Pentru ce a rîs Sarra, zicînd: oare, voi naşte cu adevărat ? Căci am îmbătrînit. Dar, oare, cuvîntul acesta este cu neputinţă la Dumnezeu ? în vremea aceasta Mă voi întoarce la tine, peste un an, şi Sarra va avea un fiu"[63] . Iar puţin mai departe: „Şi ridicîndu-se de acolo, bărbaţii priviră la faţa Sodomei şi Gomorei. Iar Avraam mergea dimpreună cu ei, conducîndu-i. Şi Domnul a zis: Oare voi ascunde de Avraam, copilul Meu, cele ce voi face?" [64] . Iar puţin mai departe, zice din nou astfel: „Zis-a Domnul: Strigătul Sodomei şi Gomorei s-a înmulţit, iar păcatele lor sînt mari, foarte. Deci, coborîndu-Mă, voi vedea, dacă ei petrec după acest strigăt, venit pînă la Mine, iar de nu, ca să ştiu. Şi întorcîndu-se bărbaţii de acolo, au venit la Sodoma. Şi Avraam era stînd înaintea Domnului şi apropiindu-se Avraam, zise: Nu cumva vei pierde pe drept, la un loc cu cel nelegiuit ? etc." [65] , căci socot că nu trebuie să mai spun, iarăşi, aceleaşi lucruri, căci le-am spus mai înainte pe toate, ci numai pe acelea prin care am făcut dovada lui Tryfon şi celor care erau cu el. Am ajuns, deci, la următorul pasaj, în care se spune: „Şi a plecat Domnul, după ce a încetat de a mai grăi lui Avraam şi S-a dus unde a găsit cu cale. Iar cei doi îngeri au venit seara la Sodoma. Şi Lot stătea la poarta Sodomei"[66] , şi celelalte, de asemenea, pînă la: „Şi întinzîndu-şi bărbaţii mîinile au apucat pe Lot la ei în casă şi au închis uşa casei"[67] şi celelalte, pînă la: „Şi îngerii l-au ţinut de mînă pe el, pe femeia lui şi pe fiicele lui, în timpul cît i-a cruţat pe ei Domnul. Şi a fost, cînd i-a scos pe ei afară şi le-au zis: Mîntuieşte-ţi, mîntuieşte-ţi sufletul tău. Să nu te uiţi înapoi şi nici să nu te opreşti în locul de jur-împrejur. Mîntuieşte-te în munte, pentru ca să nu fii şi tu cuprins laolaltă. Şi a zis Lot către ei: Doamne, mă rog, pentru că servitorul Tău a găsit milă înaintea Ta şi ai mărit dreptatea Ta, pentru ca să faci să trăiască sufletul meu. Eu, însă, nu mă pot mîntui în munte, pentru ca să nu mă cuprindă relele şi să mor. Iată, oraşul acesta mic este aproape, pentru a ne refugia în el. Acolo mă voi mîntui, că este mic şi va trăi sufletul meu. Şi a zis lui: Iată am admirat chipul tău şi în cuvîntul
acesta, de aceea nu voi distruge cetatea, despre care ai vorbit. Grăbeşte-te de te mîntuie acolo. Căci nu voi putea face nici un lucru, pînă ce nu vei intra tu acolo. Pentru aceasta a numit numele cetăţii Segor. Soarele a ieşit pe pămînt şi Lot a intrat în Segor. Şi Dumnezeu a plouat în Sodoma şi Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer şi a distrus oraşele acestea şi tot locul, de jur-împrejur" [68] . Şi iarăşi, oprindu-mă puţin, am adăugat: Oare, nici acum n-aţi înţeles, voi, prieteni, că Unul dintre Cei trei, Care este şi Dumnezeu şi Domn şi Care slujeşte celui din ceruri, este Domnul celor doi îngeri ? Căci, pe cînd aceştia au venit la Sodoma, El rămînînd pe loc a vorbit ca Avraam cele scrise de Moisi, iar după convorbire, plecînd şi El, Avraam s-a întors la locul lui ? Cînd a ajuns şi el la Sodoma, n-au mai vorbit cei doi îngeri lui Lot, ci El, după cum se vede din cele grăite acolo. Iar El este Domn, în afară de Domnul din cer, adică de Făcătorul tuturor, luînd asupra Lui să aducă peste Sodoma şi Gomora cele pe care Cuvîntul le enumeră astfel, zicînd: „Domnul a plouat asupra Sodomei şi Gomorei pucioasă şi foc, de la Domnul din cer" [69] .
LVII.
După ce am terminat eu, Tryfon a zis:
  Este ceva lămurit că Scriptura ne sileşte să mărturisim acest lucru. Dar tu însuţi trebuie să mărturiseşti că este ceva care ne pune în încurcătu­ră, atunci cînd se spune că a mîncat cele pregătite şi puse înainte de Avraam[70].      .
La acestea, eu am răspuns:
Că au mîncat, este lucru scris. Dacă însă am fi auzit că s-a spus că au mîncat cîteşi trei, iar nu numai doi — care erau într-adevăr îngeri şi care se hrănesc, în cer, după cum este lămurit, deşi nu au o hrană asemănătoare cu aceea de care ne folosim noi, oamenii (căci despre hrana manei, cu care s-au hrănit părinţii voştri în deşert, Scriptura zice că „ei au mîncat pîinea îngerilor")[71] , aş putea spune atunci că cuvîntul, care spune că ei au
mîncat, grăieşte tot aşa cum grăim şi noi atunci cînd spunem despre foc că a înghiţit totul. Cu toate acestea, noi nu înţelegem cîtuşi de puţin că au mîncat mestecînd cu dinţii şi cu măselele. Aşa că şi aici nu este nici o încurcătură, dacă ne-am arăta cîtuşi de puţin cunoscători ai limbajului figurat.
Dar Tryfon a zis:
Este cu putinţă, desigur, să se explice şi astfel felul mîncării, decît că au consumat mîncînd cele pregătite de Avraam, după cum este scris. De aceea, vino acum şi ne lămureşte, cum acest Dumnezeu, Care S-a arătat lui Avraam şi care era slujitorul Dumnezeului Făcător al tuturor, născîndu-Se din Fecioara, a fost om pătimitor, la fel cu toţi, după cum ai zis mai înainte[72] .
La acestea, eu am zis:
îngăduie-mi, o, Tryfon, mai întîi, să-ţi aduc cu această ocazie şi alte cîteva dovezi, adunate din multe locuri, pentru ca să rămîneţi convinşi pe deplin, cu privire la aceasta. Mai pe urmă, îţi voi da socoteală şi de cele ce-mi ceri acum.
El a zis:
  Fă cum crezi mai bine; căci cu aceasta vei face şi pentru mine un lucru foarte de dorit.
LVIII.
Celălalt Dumnezeu S-a arătat lui Iacov. Atunci, am zis:
  Voiesc să vă citez Scriptura, iar nu să mă grăbesc să vă înfăţişez numai construcţii de cuvinte meşteşugite. Căci nici nu am o astfel de putere, ci mi s-a dat numai un har de la Dumnezeu: acela de a înţelege Scripturile Lui, de care har mă rog să se împărtăşească toţi, în chip gratuit şi din abundenţă, pentru ca să nu fiu pus în situaţia de a-mi da socoteală şi pentru aceasta, la judecata care urmează să se facă, prin Domnul nostru Iisus Hristos, de către Dumnezeu, Creatorul tuturor.
Iar Tryfon a zis:
   Şi acest lucru pe care-1 vei face acum, va fi vrednic de pietatea ta. îmi pare însă că spui o ironie, atunci cînd zici că nu ai puterea cuvintelor meşteşugite.
Faţă de acestea, eu i-am răspuns iarăşi:
  Dacă crezi tu astfel, fie ! Eu însă sînt convins că ceea ce spun este adevărat. Dar, pentru ca să trec mai degrabă la dovezi, dă acum atenţie cuvintelor mele.
Şi el a zis:
Vorbeşte !
O, fraţilor, am continuat eu, s-a scris iarăşi, de către Moisi, că acest Dumnezeu care S-a arătat patriarhilor[73] , este numit şi înger[74] , şi Domn[75] , pentru ca şi din aceasta să cunoaşteţi că El slujeşte Dumnezeului, Părintelui tuturor, după cum aţi putut vedea mai înainte, şi pentru ca, apoi convingîndu-vă şi prin mai multe alte dovezi, să rămîneţi siguri. Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu, explicînd prin Moisi cele cu privire la Iacov, nepotul lui Avraam, zice astfel: ,,Şi era, pe cînd oile rămîneau însărcinate, luînd în pîntece, şi am văzut cu ochii, acestea în somn. Şi iată că ţapii şi berbecii se urcau peste oi şi peste capre, cu dungi albe, pestriţe şi cu pete cenuşii. Şi mi-a zis îngerul Domnului în somn: Iacov, Iacov ! Iar eu am zis: Ce este, Doamne ? Şi a zis: Priveşte cu ochii tăi şi vezi ţapii şi berbecii, urcîndu-se peste oi şi peste capre cu dungi albe, pestriţe şi cu pete cenuşii. Am văzut toate cîte îţi face Laban. Eu sînt Dumnezeu care M-am arătat ţie în locul lui Dumnezeu, acolo unde Mi-ai uns Mie stîlp şi te-ai rugat cu rugăciune. Deci, acum ridică-te şi ieşi din pămîntul acesta şi du-te în pămîntul naşterii tale, iar Eu voi fi cu tine"[76] . Şi iarăşi, în alte cuvinte vorbind despre acest Iacov, zice astfel: ,,Ridicîndu-se, în noaptea aceea, a luat pe cele două femei, pe cele două roabe şi pe cei unsprezece copii ai lui şi a trecut trecătoarea lui Iavoch şi luîndu-i mai departe, i-a trecut valea şi a trecut prin toate cele ale lui. Şi Iacov a rămas singur. Şi s-a luptat un om cu el, pînă dimineaţa. Şi a văzut că nu poate nimic împotriva lui şi s-a apucat de latul femurului lui şi a amorţit latul femurului lui Iacov din cauza luptei pe care o dusese cu el. Şi a zis lui: Dă-mi drumul, că a venit dimineaţa. Iar acela zise: Nu-ţi voi da drumul, pînă ce nu mă vei binecuvînjta. Şi zise lui: care este numele tău ? Iar acela zise: Iacov. Şi i-a zis lui: Numele tău nu se va mai chema Iacov, ci Israel va fi numele tău: fiindcă te-ai luptat cu Dumnezeu, vei fi puternic şi cu oamenii. Şi Iacov a întrebat şi a zis: Spune-mi numele tău ! Şi i-a zis: De ce mă întrebi de numele meu ? Şi l-a binecuvîntat pe el acolo. Şi a numit Iacov numele locului aceluia: Vederea lui Dumnezeu. Căci am văzut pe Dumnezeu faţă către faţă şi sufletul meu s-a bucurat"[77].
Şi iarăşi, în alte locuri, vorbind despre acelaşi Iacov, zice acestea: „A venit Iacov în Luz, care este în pămîntul Canaan, care este Bethel, el şi tot poporul, care era dimpreună cu el. Şi a clădit acolo jertfelnic şi a
numit numele locului aceluia Bethel. Căci acolo i S-a arătat Dumnezeu, în timpul cît fugea de faţa fratelui său Esau. Şi a murit Debora, dădaca Rebecăi, şi a fost îngropată mai jos de Bethel sub stejar, iar Iacov a numit numele său Stejarul tristeţii. Şi S-a arătat Dumnezeu lui Iacov, încă în Luz, cînd a venit acolo din Mesopotamia Siriei şi 1-a binecuvîntat. Şi i-a zis Dumnezeu: Numele tău nu se va mai chema Iacov, ci numele tău va fi Israel"[78]. El se numeşte astfel Dumnezeu şi Dumnezeu este şi va fi. Şi, de vreme ce toţi au făcut semn din cap că sînt de acord, eu am zis: _ — Socotesc că este necesar să vă amintesc, totodată, şi cuvintele care vestesc că Acesta S-a arătat lui pe cînd fugea de fratele lui Esau, şi ca înger, şi ca Dumnezeu, şi ca Domn, El care S-a arătat în formă de bărbat lui Avraam şi care în formă de om S-a arătat, luptînd cu Iacov[79] . Cuvintele acestea sînt următoarele: „Şi a ieşit de la fîntîna jurămîntului şi a pornit în Haran. Şi' a venit într-un loc oarecare şi a dormit acolo. Căci soarele apusese. Şi a luat din pietrele locului şi le-a aşezat la capul lui şi s-a culcat în locul acela şi a văzut vise: Şi, iată, o scară sprijinită pe pămînt, al cărei cap ajungea la cer, iar îngerii lui Dumnezeu se urcau şi se coborau pe ea şi Domnul Se sprijinea pe ea. Şi Acela zise: Eu sînt Domnul Dumnezeul lui Avraam, părintele tău şi al lui Isaac. Nu te teme ! Pămîntul pe care tu dormi ţi-1 voi da ţie şi seminţiei tale. Şi sămînţa ta va fi ca nisipul pămîntului şi se va înmulţi spre mare, spre miazăzi, spre miazănoapte şi spre răsărit şi întru tine se vor binecuvînta toate triburile pămîntului şi întru sămînţa ta. Şi iată, Eu sînt cu tine, păzindu-te pe calea în care vei merge şi te voi întoarce în pămîntul acesta, căci nu te voi părăsi, pînă ce nu voi face toate cîte ţi-am vorbit ţie. Şi s-a ridicat Iacov din somnul lui şi a zis: în locul acesta este Domnul, iar eu n-am ştiut. Şi s-a temut şi a zis: Cît de înfricoşă­tor este locul acesta ! Aici nu este altceva decît casa lui Dumnezeu şi însăşi poarta cerului. Şi s-a sculat Iacov de dimineaţă şi a luat piatra pe care o pusese acolo la capul lui şi a pus-o drept stîlp şi a vărsat untdelemn pe marginea ei. Şi a chemat Iacov numele locului: Casa lui Dumnezeu, iar numele cetăţii era mai înainte Ulammaus"[80] .
LIX.
Celălalt Dumnezeu S-a arătat lui Moisi. Şi spunînd acestea, am adăugat:
— îngăduiţi-mi să vă dovedesc şi din cartea Exodului, cum Acesta, arătîndu-Se lui Avraam şi lui Iacov ca înger, Dumnezeu, Domn, bărbat[81] şi
om[82] , S-a arătat şi a vorbit şi lui Moisi în flacăra de foc dintr-un tufiş[83]. Iar aceia spunînd că ascultă cu plăcere, fără oboseală şi cu voie bună, am adăugat: In cartea, care se intitulează Ieşire, se găsesc şi acestea: „După zilele acelea multe s-a sfîrşit împăratul Egiptului şi fiii lui Israel au gemut din cauza muncilor"[84] şi celelalte, în continuare, pînă la: „Mergînd, adună pe bătrînii lui Israel şi vei zice lor: Domnul-Dumnezeul părinţilor voştri S-a arătat mie, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, zicînd: Cu privirea privesc la voi şi la toate cîte s-au întîmplat vouă în Egipt"[85]. Şi, la acestea, am adăugat: O, voi, bărbaţi, aţi înţeles că îngerul acela care zice Moisi că i-a vorbit lui în foc, acesta fiind însuşi Dumnezeu, arată lui Moisi că El este Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov ?
LX.
Dar Tryfon a zis:
   Din cuvintele pe care le spui tu nu înţelegem aceasta, ci numai că, cel ce s-a arătat în para focului era înger şi că cel ce a vorbit lui Moisi era Dumnezeu, aşa că, în acea viziune de atunci a fost şi înger şi Dumnezeu, adică doi laolaltă[86] . La aceasta, eu i-am răspuns, iarăşi:
   Chiar dacă s-a întîmplat aşa, atunci, o, prieteni, şi dacă în viziunea care s-a făcut lui Moisi a fost şi înger şi Dumnezeu laolaltă, după cum vi s-a dovedit vouă prin cuvintele arătate mai înainte, atunci, cel ce a zis lui Moisi că este Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, nu poate fi nicidecum Dumnezeu-Făcătorul tuturor, ci Cel ce S-a dovedit vouă că S-a arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, slujind voinţei Făcătorului tuturor şi Care, la judecata Sodomei, a slujit deopotrivă voinţei Lui. Aşa că, chiar dacă ziceţi că au fost doi: înger şi Dumnezeu, orişicine, avînd puţină minte, nu va îndrăzni să spună că Făcătorul tuturor şi Tatăl, părăsind toate cele mai presus de cer, S-a arătat într-un mic colţişor de pămînt.
Şi Tryfon a zis:
Deoarece s-a dovedit mai înainte, că cel ce s-a arătat lui Avraam, şi
care este numit de către Domnul din ceruri Dumnezeu şi Domn, a adus cu sine asupra Sodomei cele ce au venit asupra ei, şi acum, chiar dacă a fost înger cel ce a apărut lui Moisi, dimpreună cu Dumnezeu, înţelegem că Dumnezeu care a vorbit cu Moisi din rug nu a fost Dumnezeu-Făcătorul tuturor, ci acela care s-a dovedit că s-a arătat şi lui Avraam, şi lui Isaac, şi lui Iacov, care se mai cheamă înger al lui Dumnezeu-Făcătorul tuturor şi se înţelege că este astfel, din aceea că el comunică oamenilor cele ale Părintelui şi Făcătorului tuturor.
Eu i-am zis, însă, iarăşi:
   Iată, Tryfon, îţi voi dovedi acum, că în viziunea lui Moisi Acesta singur, Care este numit şi înger şi Care este şi Dumnezeu, S-a arătat şi a vorbit lui Moisi. Deoarece Cuvîntul zice astfel: „Căci s-a arătat îngerul Domnului în focul flăcării din rug şi el vede că rugul arde în foc şi totuşi, rugul nu se consumă. Şi Moisi a zis: Ducîndu-mă voi vedea viziunea aceasta mare, că rugul nu se consumă. Şi Domnul văzînd că se apropie să vadă, 1-a chemat Domnul, din rug" [87]. Deci, în felul în care numeşte înger pe Cel ce S-a arătat lui Iacov, în timpul somnului, şi acest înger care i s-a arătat lui în somn i-a zis: „Eu sînt Dumnezeu, Care M-am arătat ţie cînd ai fugit de faţa fratelui tău Esau" [88] , iar în timpul lui Avraam, la judecata Sodomei îl numeşte: „Domn, care a adus judecata de la Domnul din ceruri" [89] , tot aşa şi aici, Cuvîntul, spunînd că îngerul Domnului s-a arătat lui Moisi, şi după aceasta arătînd că el este Domn şi Dumnezeu, îl numeşte astfel pe acelaşi pe care-1 arată, şi prin multe alte cuvinte, slujind Dumnezeului care este mai presus de lumes 04 şi mai presus de care nu mai este altul.


[1]       Iez. 14, 20. 14.
[2]         Alături de drepţii din rîndurile iudeilor, sfîntul Iustin, în Apolog. I, capit. XLVI, 1—4, aşează pe drepţii naţiunilor, Socrate şi Heraclit la elleni, care vor fi mîntuiţi, pentru că au trăit după legile cele veşnice, potrivit Cuvîntului.
[3]       Ps. 109, 3.
[4]       Ps. 71,5.
[5]         Cuvîntul „iconomie", pe care sfîntul Iustin îl foloseşte numai în Dialog, înseamnă realizarea întru totul sau numai în parte a planului lui Dumnezeu cu privire la oameni şi, în primul rînd, întruparea şi Răscumpărarea.
[6]       I In. 3, 8.
[7]       Comp. Apoc. 21, 4.
[8]       Cf. Dan. 7, 26-27.
[9]       Num. 12, 7;Evr. 3,2. 5.
[10]     Num. 15,37 urm.
[11]     leş. 13, 9—16; Deut. 6,8; 11, 18.
[12]     Comp. Rom. 11, 4; III Regi 19, 18.
[13]     Is. 57, 4-5.
[14]     Cf. Tit 3, 4; Rom. 2, 4.
[15]     Iez. 32, 12-20.
[16]     Este un „logion" care circula pe vremea sfîntului Iustin şi pe care-1 găsim citat şi de Clement Alexandrinul, în lucrarea „Qui div. salv" XL (P.G. IX, 645). Acest „logion" corespunde gîndirii evanghelice de la Matei 24, 40—42 şi 25, 13, şi oferă o asemănare deosebită cu Iezechiel 8,3,8, 24, 30; 24, 14; 33, 12—16, 20. Forma proverbială a acestui „logion", a înlesnit ca el să fie considerat ca o expresie evanghelică.
[17]     Is. 29, 13.
[18]      Se pare că sfîntul Iustin are aici în vedere în mod deosebit pe ebioniţi, nişte creştini de neam iudaic, dar poate că şi pe alţii.
[19]      Referinţa aceasta este din Maleahi, iar nu din Zaharia. Este şi aici o scăpare din vedere, ca la capit. XXIX, 2.
[20]     Mal. 4, 5.
[21]   Is. 53,2—3,-
[22]     Dan. 7, 26-27.
— ADoloeeti de limbă srreacă
[23]     Mt. 17,11.
[24]     Lc. 1, 17.
[25]     Mt. 3, 11—12; Lc. 3, 16.
[26]     Mt. 16, 3-ll;Mc. 6, 17-28;Lc. 3,20.
[27]     Num. 27, 18; Deut. 34, 9.
[28]     Num. 11, 17.
[29]     Ies. 18, 8.
[30]     Is. 39, 8.
[31]     Is. 40, 1-17.
[32]     Mt. 3,2.
[33]     Mt. 4, 17.
[34]     Mt. 16,21.
[35]     Mt. 26,29.
[36]     I Cor. 11, 19.
[37]     Mt. 24,5. 11.
[38]     Mt. 11, 12-15.
[39]     Fac. 49, 8-12.
[40]     Is. 1, 7-8.
[41]     Fac. 49, 10.
[42]      Fac. 49, 11. Profeţia aceasta a fost interpretată în acelaşi chip şi în Apolog. I, capit. XXXII. Detaliul neevanghelic pe care-1 aduce sfîntul Iustin, că asinul pe care s-a suit Iisus era legat de un cep de viţă de vie, este un exemplu frapant despre preciziunea pe care profeţiile Vechiului Testament au putut s-o dea anumitor fapte din istoria lui Iisus.
[43]     Mt. 21,2.
[44]     Sfîntul Iustin aplică aici profeţia lui Zaharia (13, 7), ca şi Marcu (14, 27), la împrăştierea ucenicilor în timpul arestării de către iudei a Domnului Hristos.
[45]     Zah. 13, 17.
[46]      Prin cuvintele acestea sfîntul Iustin desemnează pe cei ce au primit botezul. A se vedea şi capit. XLIV, 4.
[47]     Deut. 4, 19.
[48]     Ps. 95,5; I Par. 16,26.
[49]     Ps. 113, 16.
[50]     Cf. II Cor. 3, 14.
[51]     Num. 12, 7;Evr. 3, 2-5.
[52]      Cele trei persoane care au vizitat pe Avraam au atras încă de timpuriu atenţia exegeţilor. Cea mai mare parte dintre ei au folosit pentru explicarea lor exegeza alegorică. Pentru talmudişti aceste persoane au fost îngerii; Mihael, însărcinat să aducă mesajul Sarrei; Rafael, însărcinat a salva pe Lot şi Gabriel, însărcinat să distrugă Sodoma. Pentru sfîntul Iustin, una dintre aceste persoane era Domnul Dumnezeu, dar nu Dumnezeul cel suprem, ci Logosul, Fiul Său. Şi interpretarea aceasta este adoptată apoi, de toţi părinţii şi scriitorii bisericeşti, pînă la Augustin.
[53]     Fac. 18, 1-3.
[54]      După toate probabilităţile, sfîntul Iustin va fi citat aici întregul pasaj în legătură cu Avraam, mai ales dacă ţinem seama de cele ce spune el în parag. 18 din acest capitol. Dar se vede că vreun copist al textului original, cu voie de la sine va fi eliminat de aici ceea ce i s-a părut de prisos.
[55]     Fac. 18, 14.
[56]     Fac. 21,9-12.
[57]      Fac. 18, 1.
[58]      Fac. 31, 12.
[59]       Sfîntul Iustin, potrivit capit. CXXVIII, 3—4 şi CXXIX, 1—3, deosebeşte numeric pe Dumnezeu-Cuvîntul de Dumnezeu-Tată al tuturor lucrurilor. Este lămurit, totuşi, că sfîntul Iustin este încă departe de formula unui singur Dumnezeu, în trei persoane, de dogma aceasta care s-a stabilit de către Biserică mult mai tîrziu.
[60]     Cf. In. 12, 49.
[61]     Ps. 109, 1.
[62]     Ps. 44, 6-7.
[63]     Fac. 18, 13-14.
[64]     Fac. 18, 16-17.
[65]      Fac. 18, 20-23.
[66]     Fac. 18, 33; 19, 1
[67]     Fac. 19, 10.
[68]     Fac. 19, 16-25.
[69]     Fac. 19, 24.
[70]     Fac. 18, 6-8.
[71]      Mana cu care au fost hrăniţi iudeii în pustie este numită „pîinea îngerilor". Dacă ţinem seama de faptul acesta, înseamnă că şi îngerii au nevoie în cer de o hrană oarecare pentru continuarea existenţei lor, cu toate că sînt fiinţe spirituale. Dar această hrană nu poate consta cîtuşi de puţin, în ceva material. Dacă şi hrana pe care au primit-o iudeii în pustie a fost „mana", adică „pîinea îngerilor", ea se va fi deosebit cu totul de aceea propriu-zisă a îngerilor, prin aceea că ea urma să fie folosită de oameni pentru existenţa lor trupească şi pentru întreţinerea vieţii. De aceea, în Scriptură, îngerii trimişi de Dumnezeu printre oameni, puşi în faţa diferitelor mîncăruri, numai se făceau că mănîncă, dar în realitate nu mîncau. Ideea aceasta, susţinută de rabinii învăţaţi ai iudeilor, a fost acceptată şi de către părinţii şi scriitorii bisericeşti.
[72] Sfîntul Iustin face pe Tryfon să vorbească, aşa cum va vorbi el însuşi, în capit. următor (LVIII, 3).
[73]     Fac. 18, 1.
[74]     Fac. 31, 11.
[75]     Fac. 31, 10-13.
[76]     Ibidem.
[77]     Fac. 32, 22 -30.
[78]     Fac. 35,6-10.
[79]     Fac. 32,24.
[80]     Fac. 28, 10-19.
[81]     Fac. 18, 2.
[82]     Fac. 32, 24.
[83]     leş. 3, 2.
[84]     leş. 2,23.
[85]     leş. 3, 16.
[86]      S-ar părea că aici ne găsim în faţa unei contraziceri: astfel în Exod 3, 2 se spune că îngerul Domnului a apărut lui Moisi, iar în Exod 3, 4, Domnul însuşi este acela care-i vorbeşte. Sfîntul Iustin este însă de părere că în amîndouă cazurile este vorba despre cea de a doua persoană a dumnezeirii, despre Logosul lui Dumnezeu, pe Care Scriptura îl desemnează atît ca „înger" cît şi cu un alt nume, mult mai deosebit dumne­zeiesc, acela de „Domn" (a se vedea capit. LXI, 1).
[87]     leş. 3, 2-4.
[88]     Fac. 31, 13;35, 1-7.
[89]     Fac. 19, 24.