SFlNTUL IUSTIN MARTIRUL ŞI FILOZOFUL DIALOGUL CU IUDEUL TRYFON 6

LXI.

Înţelepciunea este deopotrivă Celălalt Dumnezeu. Şi am adăugat:

— O, prieteni, vă voi da şi o altă mărturie din Scriptură şi anume aceea că, mai înainte de toate cele create^[1] , Dumnezeu a născut din El un princi­piu şi o putere oarecare raţională, care se mai numeşte de către Duhul

Sfînt şi Slavă a Domnului^[2] , alteori Fiu^[3] , alteori înţelepciune^[4] , alteori înger, alteori Dumnezeu, alteori Domn şi Cuvînt^[5] şi alteori Se numeşte pe Sine Conducător principal de oaste^[6] atunci cînd S-a arătat în chip de om lui Iosua Navi. Căci întotdeauna El îşi are numirea după felul cum slujeşte voinţei părinteşti şi din aceea că este născut din Tatăl, prin voinţă.

Oare un astfel de lucru nu vedem că se întîmplă şi în noi, înşine ? Căci atunci cînd spunem un cuvînt, noi dăm naştere unui cuvînt nu prin sciziune, pentru ca să credem că se împuţinează cuvîntul din noi atunci cînd vorbim^[7]. Şi, după cum vedem că dintr-un foc ia naştere alt foc, nemicşo- rîndu-se acela din care s-a făcut aprinderea, ci rămînînd acelaşi, iar acela care a fost luat din el, se pare că este acelaşi şi că nu împuţinează pe acela din care s-a aprins. De altfel, şi cuvîntul „înţelepciune"^[8] îmi va fi o mărturie că acest Dumnezeu însuşi, Care S-a născut din Părintele tuturor, este şi Cuvîntul şi înţelepciunea şi Puterea şi Slava Celui ce L-a născut şi Care a > spus acestea prin Solomon: „Dacă vă voi vesti vouă cele ce se fac în fiecare zi, aducîndu-mi aminte voi enumera cele din veac. Domnul M-a întemeiat început al căilor.Lui^[9], întru lucrurile Lui. Mai înainte de veac M-a întemeiat, în început, mai înainte de a face pămîntul şi mai înainte de a face abisurile, mai înainte de a ieşi izvoarele apelor, mai înainte de a se stabili munţii. Mai înaintea tuturor munţilor Mă naşte pe Mine. Dumnezeu a făcut pămîntul care nu este locuit şi marginile locuite de sub cer. Cînd a pregătit cerul, eram alăturea de El, şi cînd a aşezat în chip deosebit tronul Lui pe vînturi, cînd a făcut puternici norii de sus şi cînd a făcut sigure izvoarele abisului, cînd a făcut puternice temeliile pămîntului, am fost lîngă El, potrivind totul. Eu am fost aceea întru care s-a veselit; în fiecare zi Mă veseleam în faţa Lui şi în tot timpul, că Se veselea alcătuind lumea şi Se veselea întru fiii oameni­lor. Deci acum, fiule, ascultă-Mă: Fericit bărbatul care va asculta de Mine şi omul care va păzi căile Mele, veghind la uşile Mele în fiecare zi, ţinînd
uşorii intrărilor Mele. Căci ieşirile Mele sînt ieşirile de viaţă şi voinţa este pregătită de Domnul. Cei care păcătuiesc faţă de Mine nelegiuiesc faţă de sufletele lor, iar cei ce Mă urăsc iubesc moartea" ^[10] .

LXII.

Celălalt Dumnezeu ia parte la creaţie şi Se arată lui Iosua Navi. Acelaşi lucru, o prieteni, 1-a spus Cuvîntul lui Dumnezeu şi prin Moisi, indicîndu-ne că acela despre care am vorbit mai sus este tot acela, căruia Dumnezeu i se adresează şi la facerea omului, zicîndu-i aceste cuvinte: „Să facem om după chipul nostru şi după asemănare. Şi să aibă stăpînirea peştilor mării şi a păsărilor cerului, ca şi a tuturor tîrîtoarelor, care se tîrăsc pe pămînt. Şi a făcut Dumnezeu pe om; după chipul lui Dumnezeu 1-a făcut pe el: bărbat şi femeie i-a făcut pe ei. Şi i-a binecuvîntat Dumnezeu pe ei, zicînd: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pămîntul şi-1 stăpîniţi"^{51 s}. Pentru ca nu cumva să schimbaţi cuvintele spuse mai înainte şi să ziceţi aşa cum spun şi dascălii voştri — sau că Dumnezeu zice: „Să facem", adresîndu-Se Sie însuşi, tot aşa cum şi noi, de multe ori, avînd ceva de făcut, zicem către noi înşine: „să facem"; sau că Dumnezeu a spus către elemente, adică pămîntului şi celor­lalte, deopotrivă, din care a fost făcut omul, „să facem" — vă voi înfăţişa din nou cuvintele grăite de însuşi Moisi, din care vom putea să înţelegem, mai presus de orice îndoială, că el a vorbit către cineva, care, din punct de vedere numeric era altul, şi care în acelaşi timp era şi o fiinţă raţională. Cuvintele sînt acestea: „Şi a zis Dumnezeu: Iată Adam a fost făcut ca unul din noi, ca să cunoască binele şi răul"^[11]. Deci, zicînd „ca unul din noi", a menţionat numărul mai multora care erau laolaltă şi care erau cel puţin doi. Căci n-aş putea zice că este adevărat ceea ce dogmatizează acea erezie de la voi, sau ceea ce încearcă să dovedească dascălii voştri, că Dumnezeu a zis astfel adresîndu-se îngerilor, sau că trupul omenesc este creaţiunea îngerilor^[12]. Ci progenitura aceea, ieşită cu adevărat din Tatăl^[13] mai înainte de toate făpturile, se găsea dimpreună cu Tatăl şi Tatăl acesteia îi vorbeşte, după cum a arătat Cuvîntul, şi prin Solomon, că ceea ce Solomon numeşte înţelepciune a fost şi început mai înainte de toate făpturile, şi progenitură a lui Dumnezeu, iar prin descoperirea făcută lui Iosua Navi ne arată acelaşi lucru.

Pentru ca şi de aici să înţelegeţi, in chip lămurit ceea ce vă spun, ascultaţi acum şi cele ce se spun în cartea lui Iosua. Acestea sînt următoarele: „Şi a fost pe cînd Iosua în Ierihon, privind cu ochii, văzu un om, stînd înaintea lui. Şi apropiindu-se Iosua, îi zise lui: Eşti de-al nostru, sau de-al potrivnicilor ? Şi i-a zis lui: Eu sînt comandantul şef al puterii Domnului şi am venit acum aici. Şi Iosua a căzut cu faţa la pămînt şi i-a zis lui: Stăpîne, ce porunceşti robului tău ? Iar conducătorul şef al Domnului zise către Iosua: Desfă-ţi încălţămintea picioarelor tale, căci locul pe care ai stat este un pămînt sfînt. Şi Ierihonul era închis şi întărit şi nimeni nu ieşea afară din el. Şi a zis Domnul către Iosua: Iată îţi dau Ierihonul subjugat şi pe împăratul lui din el şi pe cei puternici în ce priveşte forţa"^{s 19}.

LXIII.

Naşterea din Fecioară. Faţă de toate acestea, Tryfon a zis:

— In chip puternic şi cu multe argumente ai dovedit aceasta, prietene. Acum, mai rămîne să dovedeşti că Acesta S-a născut om din fecioară, după voinţa Tatălui Lui şi că S-a răstignit şi că a murit. Apoi, negreşit, să mai dovedeşti că, după acestea, înviind din morţi, S-a înălţat la cer.

Dar eu i-am răspuns:

—   Chiar şi lucrul acesta l-am dovedit, o, voi, bărbaţi, prin cuvintele profeţilor istorisite mai înainte, pe care, amintindu-vi-le acum din nou şi explicîndu-le, mă voi încerca să vă aduc şi la înţelegerea acestora. Oare, cuvintele lui Isaia: „Neamul Lui cine-1 va spune ? Că se ia de pe pămînt viaţa Lui"^[14], nu vi se pare că s-au zis ca şi cum El nu Şi-ar avea neamul de la oameni, El, care se spune că a fost dat morţii de Dumnezeu din cauza nelegiuirilor poporului ?^[15]. Despre sîngele Acestuia şi Moisi a spus în pa­rabolă, după cum am văzut mai înainte, că va spăla haina Lui în sîngele stru­gurelui^[16] , ca şi cum sîngele Lui nu s-ar naşte din sămînţa omenească, ci din voinţa lui Dumnezeu^[17] . De altfel şi cele spuse de către David: „In străluci­rile sfinţilor Tăi, din pîntece, mai înainte de luceafăr Te-am născut. Juratu-S-a Domnul şi nu Se va căi: Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melchisedec"^{s 24}, nu vă arată vouă că Dumnezeu-Tatăl, al tuturor, avea să-L nască pe El de sus şi din pîntecele omenesc ? Tot astfel şi în alte locuri pe care vi le-am arătat mai înainte, zice: „Scaunul Tău, Dumne- zcule, în veacul veacului. Toiag de îndreptare este toiagul împărăţiei Tale. Iubit-ai dreptatea şi ai urît nelegiuirea. Pentru aceasta Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul veseliei înaintea tovarăşilor Tăi. Smirnă, picături de mir şi scorţişoară din veşmintele Tale, din palate de fildeş, cu care Te-au înveselit pe Tine. Fiice de împăraţi întru cinstea Ta; de faţă a stat împărăteasa, de-a dreapta Ta, în haină aurită îmbrăcată şi prea înfrumuseţată. Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta; uită de poporul tău şi de casa tatălui tău, iar împăratul va pofti frumuseţea ta, căci El este Dumnezeul tău şi tu te vei închina Lui" ^[18].

Cum că El este mărturisit, de către cel ce a făcut toate acestea, ca vrednic de a I se da închinare şi deci ca Dumnezeu şi Hristos, se poate vedea, în chip lămurit,chiar din cuvintele acestea. Anume că, de asemenea, celor ce cred în El că ar fi un singur suflet, o singură adunare şi o singură Biserică, Cuvîntul lui Dumnezeu li se adresează ca unei fiice, cu alte cuvinte, aştfel se adresează Bisericii care s-a făcut în numele Lui şi care participă la numele Lui (căci toţi ne numim creştini), tot cuvintele acestea o arată lămurit, învăţîndu-ne să uităm, în acelaşi timp şi obiceiurile noastre părinteşti vechi. Căci ele sună astfel: „Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta; uită de poporul tău şi de casa tatălui tău, iar împăratul va pofti frumuse­ţea ta, căci El este Domnul tău şi tu te vei închina Lui" ^[19] .

LXIV.

Dar Tryfon a zis:

—   Fie cunoscut ca Domn şi Hristos şi Dumnezeu, după cum arată Scripturile, pentru voi, cei dintre neamuri, care vă şi numiţi cu toţii după numele lui: creştini. Noi, însă, fiind adoratorii lui Dumnezeu, Care 1-a făcut şi pe acesta însuşi, nu avem nevoie de mărturisirea lui şi nici să ne închinăm lui.

La acestea, eu i-am răspuns:

—  O, Tryfon, dacă aş fi fost tot atît de iubitor de gîlceavă şi plin de zădărnicie ca voi, nu aş mai fi rămas să discut cu voi, care nu sînteţi pregătiţi să înţelegeţi cele spuse de mine, dar sînteţi pregătiţi întotdeauna să spuneţi ceva care să ne atingă. Acum însă, fiindcă mă tem de judecata lui Dumnezeu, nu voiesc să-mi dau cu părerea despre nimeni din neamul vostru, dacă nu cumva este dintre aceia, care pot să se mîntuiască prin harul cel de la Domnul Savaot. Pentru aceasta, chiar dacă voi vă arătaţi plini de
răutate, voi aştepta ca să vă răspund la orice mă veţi întreba şi la orice contrazicere şi fac acelaşi lucru,în genere, cu toţi, de orice neam ar fi ei, care voiesc să discute sau să mă întrebe ceva cu privire la acestea.

Deci, că şi cei care se mîntuiesc din neamul vostru se mîntuiesc prin Acesta şi sînt în ceata Acestuia, dacă aţi fi dat atenţie celor grăite de mine, mai înainte, din Scripturi, aţi fi înţeles şi nu m-aţi mai fi întrebat despre aceasta. De aceea, iarăşi vă voi grăi acum cele spuse mai înainte de mine, din David şi vă cer ca să înţelegeţi, iar nu numai să vă grăbiţi de a vă arăta plini de răutate şi să contraziceţi. Astfel, cuvintele pe care le-a rostit David sînt următoarele: „Domnul a împărăţit; să se mînie popoarele. Cel ce şade pe heruvimi; să se cutremure pămîntul. Domnul este mare în Sion şi mai presus de toate popoarele. Mărturisească-se numelui Tău, al celui mare, că este înfricoşător şi sfînt şi cinstea împăratului iubeşte judecata. Tu ai pregătit căile cele drepte; tu ai făcut judecată şi dreptate întru Iacov. înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi închinaţi-vă aşternutului picioare­lor Lui, că sfînt este. Moisi şi Aaron între preoţii Lui şi Samuel între cei ce cheamă numele Lui. Ei au chemat pe Domnul şi El i-a ascultat pe ei. în stîlp de foc a vorbit lor, că ei au păzit mărturiile Lui şi poruncile Lui, pe care le-a dat lor"^[20]. Şi în alte cuvinte spuse de David, pe care vi le-am istorisit de asemenea, mai înainte, şi despre care voi ziceţi în chip cu totul necugetat că au fost spuse cu privire la Solomon, fiind intitulate: „Asupra lui Solo­mon", se dovedeşte pe de o parte că ele nu au fost spuse cu privire la Solomon, iar pe de altă parte, că acesta a fost şi mai înainte de soare şi că cei mîntuiţi din neamul vostru, se vor mîntui prin El. Aceste cuvinte sînt următoarele: „Dumnezeule, dă judecata Ta împăratului şi dreptatea Ta fiului împăratului. Va judeca pe poporul Tău întru dreptate şi pe săracul Tău întru judecată. Să ia munţii asupra lor pacea poporului şi colinele, dreptatea. Va judeca pe săracii poporului şi va mîntui pe fiicele celor lipsiţi şi va umili pe calomniator. Şi va rămîne dimpreună cu soarele şi mai înainte de lună în neamurile neamurilor. . ." etc.,^[21] pînă la: „Mai înainte de soare va rămîne numele Lui. Şi se vor binecuvînta întru El toate triburile pămîntului; toate neamurile îl vor ferici. Binecuvîntat este Domnul, Dumne­zeul lui Israel, singurul care face lucruri minunate şi binecuvîntat este numele slavei Lui, în veacul veacului. Şi tot pămîntul se va umple de slava Lui. Fie ! fie!" ^[22] .

Amintiţi-vă, de asemenea, şi de celelalte cuvinte despre care am spus că au fost grăite tot de către David şi în care se tîlcuia că avea să iasă de la
marginile cerului şi că iarăşi avea să se înalţe in aceleaşi locuri, pentru ca să cunoaşteţi şi pe Dumnezeu care a venit de sus şi pe omul care a fost între oameni, cum şi că Acela, pe care vor avea să-L vadă şi să plîngă cei ce L-au împuns, va veni iarăşi"⁰. Cuvintele acestea sînt următoarele: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, iar firmamentul vesteşte făptura mîinilor Lui. Ziua spune cuvînt zilei, iar noaptea vesteşte cunoştinţă nopţii. Nu sînt graiuri, nici cuvinte ale căror glasuri să nu se audă. In tot pămîntul a ieşit sunetul lor şi la marginile lumii cuvintele lor. El a pus cortul Lui în soare şi, ca un mire pornind din cămara de nuntă a Lui, Se va înveseli întocmai ca un gigant, pentru a alerga pe cale. De la marginile cerului ieşirea Lui şi punctul de ajungere a Lui pînă la marginile cerului şi nu va fi nimeni care să se ascundă de căldura Lui"^{5 31}.

LXV.

Capitolul XLII din Isaia, în discuţia cu Tryfon. La acestea Tryfon a zis:

—  Tulburat din cauza atîtor citate pe care ni le pui înainte, nu ştiu ce să mai zic despre Scriptură, care ne arată ceea ce a grăit Isaia cînd a spus că Dumnezeu nu dă nimănui altuia slava Lui, zicînd astfel: „Eu sînt Domnul Dumnezeu; acesta este numele Meu; Eu nu voi da altuia slava Mea şi nici virtuţile Mele" ^{5 32} .

Eu, însă, i-am răspuns:

—  Dacă, o, Tryfon, dacă ai spus pur şi simplu, cuvintele acestea, fără nici o răutate, ai tăcut apoi, neamintind nici de cuvintele care sînt înaintea lor şi neadăugîndu-le nici pe acelea care vin după ele, să fii iertat. Dacă însă ai făcut aceasta căutînd să duci discuţia noastră în încurcătură, pentru ca să spun că Scripturile se contrazic între ele, greşeşti, foarte. Căci niciodată nu va putea să-mi treacă prin cap sau să spun aşa ceva; ci dimpotrivă, dacă mi-ai pune înainte o Scriptură care s-ar părea astfel şi ai avea pretextul că ea ar fi contradictorie, convins fiind întru totul că nici o Scriptură nu este contrară cu alta, voi mărturisi, ceva mai mult, că eu nu înţeleg cele spuse şi mă voi zbate ca să conving şi pe cei ce presupun că Scripturile se contrazic, să gîndească aceea ce gîndesc şi eu. Şi acum, numai Dumnezeu ştie, cum vei fi pus tu chestiunea.

Eu, însă, vă voi aminti cuvîntul aşa cum s-a spus, pentru ca şi din aceasta să cunoaşteţi că Dumnezeu dă slava Lui numai Hristosului Lui. Voi relua, deci, cîteva cuvinte, o, bărbaţi, dintre cele ce sînt în legătură cu cele grăite de Tryfon şi apoi, pe cele ce sînt de asemenea în legătură şi care urmează. Nu le voi lua dintr-o altă pericopă, ci laolaltă, aşa cum sînt legate între ele. După aceasta, voi înşivă îmi veţi spune sensul lor. Aceste cuvinte sînt următoarele: „Aşa zice Domnul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi l-a întărit pe el; Cel ce a solidificat pămîntul şi cele de pe el şi a dat suflare poporului de pe el şi duh celor ce-1 calcă: Eu sînt Domnul Dumnezeu, Care te-am chemat pe tine întru dreptate şi te voi ţine de mînă şi te voi întări şi te-am dat ca alianţă neamului, spre lumina neamurilor, pentru a deschide ochii orbilor, ca să scoţi din lanţuri pe cei chinuiţi şi din casa închisorii pe cei ce stau întru întuneric. Eu sînt Domnul Dumnezeu, acesta este numele Meu, nu voi da slava Mea altuia şi nici virtuţile Mele idolilor celor sculptaţi. Iată au venit cele de la început, lucrurile noi pe care Eu le vestesc şi mai înainte de a le vesti, au fost făcute clare vouă. Lăudaţi pe Dumnezeu cu laudă nouă; începutul Lui este de la marginea pămîntului, o, voi, care coborîţi pe mare şi plutiţi continuu, insule, şi voi care le locuiţi. Veseleşte-te, pustiule; satele şi curţile şi cei ce locuiesc Kidarul se vor veseli şi cei ce locuiesc pe pietrele de la vîrfurile munţilor vor striga, vor da lui Dumnezeu slavă şi vor vesti în insule virtuţile Lui. Domnul, Dumnezeul puterilor, va veni, va nimici războiul, va ridica rîvna şi va striga asupra vrăjmaşilor, cu putere"^[23]. Şi, zicînd acestea, le-am spus lor: Aţi înţeles, o, prieteni, că Dumnezeu zice, că va da acestuia, pe care l-a aşezat spre lumina neamurilor, slava Sa, iar nu altcuiva^[24] , sau, cum a zis Tryfon, că Dumnezeu îşi păstrea­ză slava pentru El însuşi ?

Iar Tryfon a răspuns:

— Am înţeles şi aceasta. Sfîrşeşte, deci şi celelalte părţi ale discuţiei.

LXVI.

Naşterea din Fecioară, după Isaia. Deci, reluînd din nou cuvîntul de acolo unde mă oprisem în dovedirea faptului că El S-a născut din Fecioa­ra şi că s-a profeţit prin Isaia că Se va naşte prin Fecioara^[25] , am început să spun din nou această profeţie care se prezintă astfel: „Şi a adăugat

Domnul vorbind lui Ahaz, zicînd: Cere ţie un semn de la Domnul Dumne­zeul tău, în adîncime, sau în înălţime. Şi a zis Ahaz: N-am să cer şi nici n-am să ispitesc pe Domnul. Şi a zis Isaia: Ascultă, deci, casa lui David. Oare puţin lucru este vouă să căutaţi ceartă oamenilor ? Cum atunci căutaţi ceartă Domnului ? Pentru aceasta, Domnul însuşi vă va da vouă semn. Iată, Fecioara în pîntece va lua şi va naşte fiu şi veţi numi numele lui Emmanuel. El va mînca unt şi miere. Mai înainte de a cunoaşte şi de a prefera răul, va alege binele. Fiindcă mai înainte ca copilul să cunoască răul sau binele, nu va ţine socoteală de cele rele, pentru a alege binele. Astfel că, mai înainte ca copilul să cunoască a chema pe tatăl sau pe mama sa, va lua puterea Damascului şi prăzile Samariei, în faţa împăratului Asirienilor. Şi pămîntul va fi cuprins, pămîntul acesta pe care tu-1 vei suporta cu greutate înaintea celor doi împăraţi. Dar Dumnezeu va aduce asupra ta, asupra poporului tău şi asupra casei tatălui tău zile care n-au mai venit nici de cum asupra ta, din ziua în care Efraim a luat de la Iuda pe împăratul Asirienilor"^[26] . Şi am adăugat: că în neamul lui Avraam cel după trup, nimeni, niciodată, nu se zice că se naşte, sau că s-a născut dintr-o fecioară, ci numai acest Hristos al nostru, este un lucru lămurit tuturor.

LXVII.

Dar Tryfon a răspuns:

— în Scriptură nu este scris: „Iată Fecioara în pîntece va lua şi va naşte fiu", ci „Iată tînăra în pîntece va lua şi va naşte fiu" şi celelalte, aşa cum ai zis tu. Şi toată profeţia aceasta s-a zis cu privire la Ezechia, căruia se şi dovedeşte că i s-au întîmplat acestea, după cum zice profeţia.

De altfel, în miturile aşa-zişilor elleni se spune că Perseu s-a născut din Danae, care era fecioară, după ce a curs asupra ei, în formă de aur, cel care se chema la ei Zeus. De aceea voi, care spuneţi aceleaşi lucruri ca şi ei, ar trebui să vă ruşinaţi şi să numiţi pe acest Iisus mai degrabă om din oameni, iar dacă dovediţi din Scripturi că el este Hristos, să spuneţi că el a fost ales drept Hristos din cauza vieţuirii lui după lege şi desăvîrşire, iar nu să îndrăzniţi a spune astfel de grosolănii, datorită cărora vă daţi pe faţă că aveţi nişte concepţii tot atît de proaste ca şi ellenii.

La acestea, drept răspuns, am zis:

— O, Tryfon, voiesc să te conving atît pe tine, cît şi, în genere, pe toţi oamenii, că chiar dacă glumind, sau în batjocoră aţi spune nişte lucruri şi mai rele, nu mă veţi putea îndepărta de la cele ce stau înaintea noastră; ci, din lucrurile pe care socotiţi să le grăiţi drept vădire a noastră, vă voi face întotdeauna dovada celor spuse de mine, cu mărturii din Scriptură. Căci tu nu faci un lucru nici drept, nici adevărat, dacă şi acelea cu privire la care eşti totdeauna de acord cu noi că au fost, cu alte cuvinte unele porunci care s-au
dat prin Moisi din cauza învîrtoşării inimii poporului vostru, te încerci acum să le întorci. Căci tu zici că el a fost ales şi că a fost Hristos, din cauza vieţuirii lui după lege, dacă, cel puţin, se va dovedi că a fost aşa.

Aici, Tryfon intervenind, a zis:

—   Tu însuţi ai mărturisit că el s-a circumcis şi că a păzit şi toate celelalte ale legii celei poruncite prin Moisi.

La acestea, eu am răspuns:

—   Am mărturisit şi mărturisesc. Dar am mărturisit că a suportat toate nu ca şi cum L-aş îndreptăţi prin aceasta, ci împlinind iconomia pe care a voit-o Părintele Său, Creatorul tuturor, Domnul şi Dumnezeul nostru. Căci mărturisesc că El a îngăduit să moară răstignit şi să fie om şi să pătimească atîtea cîte au poruncit celor din neamul vostru. Deoarece însă, o, Tryfon, tu te arăţi din nou că nu mai eşti de acord cu cele ce ajunseşi să fii de acord, răspunde-mi: drepţii şi patriarhii care au fost mai înainte de Moisi, nepăzind nimic din cele ce cuvîntul dovedeşte că au luat porunca începutului prin Moisi, se mîntuiesc în moştenirea celor fericiţi, sau nu ?

La aceasta Tryfon a zis:

— Scripturile mă silesc să mărturisesc că da !

— De asemenea, te întreb iarăşi: Dumnezeu a poruncit părinţilor voştri ca să aducă ofrandele şi jertfele din cauză că avea trebuinţă de ele, sau din cauza învîrtoşării inimii voastre şi din cauza uşurinţei voastre de a înclina către idololatrie ?

— Şi acest lucru, a zis el, Scripturile ne silesc să-1 mărturisim.

— Dar Scripturile spun de asemenea, că Dumnezeu a vestit că va încheia o alianţă nouă, în afară de cea din Horeb ?

— Şi acest lucru, a răspuns el, a fost prezis.

Atunci, eu i-am zis, iarăşi:

— Este adevărat că vechea alianţă s-a încheiat cu teamă şi cu cutremur, cu părinţii voştri, aşa încît ei nu au mai putut să-1 audă pe Dumnezeu ?^s37

El a mărturisit şi aceasta.

—  Deci, am zis eu, care este cealaltă alianţă pe care a făgăduit-o Dum­nezeu că va fi, nu după cum a încheiat-o pe aceea dintîi şi despre care a zis că o va încheia cu ei fără teamă, fără cutremur şi fără fulgere şi pe care Dumnezeu o ştie ca o poruncă şi un lucru veşnic şi potrivit cu tot neamul, în timp ce, pe cea dintîi a poruncit-o în acord cu învîrtoşarea inimii poporu­lui vostru, după cum strigă şi prin profeţi ?

— Este necesar să cădem de acord şi cu acest lucru, a zis el, dacă voim să fim iubitori de adevăr, iar nu de ceartă.

Şi eu i-am zis:

—  Nu ştiu cum, dar numind pe unii iubitori de ceartă, tu însuţi te-ai arătat de multe ori în faptă, că eşti astfel, contrazicînd în repetate rînduri lucrurile asupra cărora căzuseşi în prealabil de acord.

LXVIII.

Tryfon a zis:

—  încerci să dovedeşti un lucru de necrezut şi aproape cu neputinţă, atunci cînd voieşti să susţii că Dumnezeu a îngăduit să Se nască şi să fie om.

—   Dacă mi-aş fi impus, am zis eu, să dovedesc aceasta, bazat pe învăţături sau pe argumente omeneşti, n-ar trebui să-mi daţi atenţie; acum, însă, cînd vă aduc vouă citate atît de multe cu privire la aceasta, şi de atîtea ori şi pretind ca să le cunoaşteţi, voi sînteţi vîrtoşi cu inima, fiind vorba de a cunoaşte gîndul şi voinţa lui Dumnezeu. Dacă voiţi să rămîneţi astfel întotdeauna, eu nu voi avea nici o pagubă, ci, susţinînd aceleaşi lucruri, pe care le-am susţinut şi mai înainte de a mă întîlni cu voi, mă voi îndepărta de la voi şi vă voi lăsa în pace.

Dar Tryfon a zis:

—   Vezi, prietene, că tu ai dobîndit acestea cu multă osteneală şi sudoare. Deci, şi noi va trebui să medităm adînc cele ce s-au întîmplat şi numai după aceasta să cădem de acord cu cele ce ne silesc Scripturile.

Faţă de acestea, eu am zis:

—  Nu pretind ca voi să nu vă străduiţi, în toate chipurile, să faceţi cercetarea celor discutate, ci numai să nu vă opuneţi, iarăşi, acelora cu care ziceţi că sînteţi de acord, neavînd să spuneţi nimic în locul lor.

Şi Tryfon a zis:

—Ne vom încerca să facem aşa cum zici tu.

La acestea, eu am zis:

—  Voiesc să vă întreb din nou şi acum, cu privire la cele ce v-am între­bat mai înainte, iar cu întrebările acestea mă voi sili să termin, mai degrabă, discuţia noastră.

Tryfon a zis:

— întreabă !

Iar eu am zis:

—  Nu cumva socotiţi, oare, că mai este vrednic de închinare şi că se mai numeşte, în Scripturi, Domn şi Dumnezeu şi altul, în afară de Cel ce a făcut acest univers şi de Hristos, care, prin atîtea Scripturi, v-am dovedit că S-a făcut om ?

Dar Tryfon a zis:

— Cum am putea mărturisi un astfel de lucru, cînd am discutat atît de mult numai asupra faptului, dacă mai este şi altul, în afară de Tatăl singur ?

Şi eu am adăugat:

— Este necesar să vă întreb în felul acesta, pentru ca să cunosc dacă nu cumva socotiţi şi altceva în afară de cele ce aţi mărturisit pînă acum.

Dar Tryfon a zis:

—                       Nu, omule !

Atunci, eu am continuat:

—Deci, dacă sînteţi de acord cu adevărat şi dacă cuvîntul zice: „Neamul Lui cine-1 va povesti ?" ^[27] , nu trebuie, oare, să înţelegeţi că El nu este sămînţa neamului omenesc ?

Faţă de acestea, Tryfon a zis:

—Dar cum atunci, cuvîntul lui David zice că Dumnezeu îşi va lua Lui un fiu din coapsa Lui şi-I va forma Lui o împărăţie şi-L va aşeza pe tronul slavei Lui ?^{s 3 9}

Eu i-am răspuns:

— O, Tryfon, dacă şi profeţia pe care a spus-o Isaia, nu ar grăi către casa lui David: „Iată, Fecioara va lua în pîntece"^s40, ci către un alt trib din cele douăsprezece, poate că faptul acesta ar conţine un punct de întreba­re. Dar, deoarece şi profeţia aceasta a fost spusă către casa lui David, ceea ce s-a zis de Dumnezeu în taină către David, s-a explicat prin Isaia, aşa cum avea să fie. Dar voi, prieteni, nu ştiţi nici măcar acest lucru, că multe cuvinte spuse în chip acoperit şi în parabole sau taine, sau simboale ale lucrurilor, au fost explicate apoi de profeţii care au fost după aceia care le-au spus sau le-au făcut.

—Ba da ! a zis Tryfon.

—  Dacă, deci, am continuat eu, vă voi dovedi că profeţia aceasta a lui Isaia a fost spusă cu privire la Hristosul nostru, iar nu la Ezechia, după cum ziceţi voi, oare, cu aceasta, nu vă voi determina ca să nu vă mai încredeţi în dascălii voştri, care îndrăznesc să spună că explicarea pe care au făcut-o cei şaptezeci de bătrîni ai voştri, care au fost la Ptolomeu, împăratul Egiptenilor, nu este adevărată într-unele locuri ? Căci cele ce se arată în chip clar în Scripturi, vădind părerea aceea proastă şi egoistă a lor, ei îndrăznesc să spună că n-au fost scrise astfel^[28]. Iar cele ce conduc la faptele omeneşti, care pot să se potrivească cu ele, ei zic că acestea nu au fost spuse cu privire la Hristosul nostru, ci cu privire la acela la care se încearcă ei să le refere. Tot astfel şi Scriptura aceasta despre care este vorba acum, v-a învăţat pe voi să ziceţi că a fost spusă cu privire la Ezechia. De aceea, după cum v-am făgăduit, vă voi dovedi că toate cîte spun ei sînt nişte lucruri mincinoase. De asemenea, Scripturile pe care le înfăţişăm lor şi care, în chip lămurit dovedesc pe Hristos pătimitor, vrednic de închinare şi Dumnezeu, Scripturi pe care vi le-am istorisit şi vouă mai înainte, fiind siliţi să cadă de acord că s-au spus cu privire la Hristos, îndrăznesc să spună totuşi, cu toate că mărturisesc că El va veni, va pătimi, va împărăţi şi va fi Dumnezeu vrednic de închinare, ceea ce este ridicol şi nebun, lucru pe care-1 voi dovedi îndată. Dar, deoarece mă grăbesc să răspund cu privire la cele spuse de tine într-un chip atît de ridicol, voi da mai întîi răspunsurile la acestea, iar cu privire la celelalte, voi da dovezile mai tîrziu.

LXIX.

Falsificări diavoleşti. După acestea, am adăugat:

— Deci, să ştiii bine, o, Tryfon, că cele ce prin meşteşugiri viclene a făcut să se spună printre elleni, acela care se numeşte diavolul, după cum şi ceea ce a'lucrat prin magii din Egipt^[29] , ca şi prin profeţii mincinoşi din timpul lui Ilie^[30] , acestea mi le-a făcut sigure cunoştinţa şi credinţa în Scriptură. Căci atunci cînd se zice că Dionysos s-a născut ca fiu al lui Zeus, din amestecul acestuia cu Semele, că el a fost inventatorul viţei de vie şi că a fost sfîşiat şi a murit şi apoi a înviat şi se povesteşte că s-a urcat la ceruri, sau cînd se oferă în misterele lui un asin, pot eu, oare, să nu înţeleg că diavolul imită cu aceasta profeţia spusă de Moisi şi atribuită patriarhului Iacov ?^[31] . Şi atunci cînd ei vorbesc, iarăşi, despre Hercule cel puternic, care a alergat peste tot pămîntul, spunînd şi despre el că a fost fiul lui Zeus din Alkmene şi că murind, s-a urcat la cer, nu înţeleg, oare, că se imită şi aici, deopotrivă, Scriptura cea spusă despre Iisus, că: „Puternic ca un uriaş aleargă pe drumul său" ?^[32]. Sau, cînd îl arată pe Asklepios înviind morţii şi vindecînd celelalte pătimiri^[33] , oare nu imită şi cu aceasta, iarăşi, profeţiile care s-au spus despre Hristos ? Dar, fiindcă nu v-am istorisit încă o asemenea Scriptură, care arată că Hristos va face astfel de lucruri, vă voi aminti, în chip necesar una, din care vă va fi cu putinţă să înţelegeţi că şi celor ce sînt pustii de cunoştinţa lui Dumnezeu — cu alte cuvinte neamurilor care, cu toate că au avut ochi, n-au văzut şi cu toate că au avut inimă n-au înţeles, închinîndu-se la făpturile făcute din materie^[34] — Cuvîntul le-a profeţit că vor tăgădui acestea şi că vor nădăjdui în Acest Hristos. Căci s-a zis astfel: „Bucură-te pustiule, care eşti însetat; să se veselească pustiul şi să
fie în floare, ca un crin. Şi vor Înflori şi se vor bucura pustiurile Iordanului şi slava Libanului s-a dat lui şi cinstea Carmelului. Iar poporul Meu va vedea înălţimea Domnului şi slava lui Dumnezeu. împutemiciţi-vă mîini întinse şi genunchi încovoiaţi. Rugaţi-vă, voi cei puţini la inimă, împuterniciţi-vă, nu vă temeţi. Iată, Dumnezeul nostru dă şi va da judecată. El va veni şi ne va mîntui pe noi. Atunci se vor deschide ochii orbilor şi urechile surzilor vor auzi. Atunci ologul va alerga, întocmai ca o căprioară, iar limba bîlbîiţilor va fi curată, că în pustiu a ţîşnit apa şi torentul din pămîntul însetat şi pămîntul neudat va fi ca un eleşteu şi în pămîntul însetat va fi fîntînă de apă" ^[35] . Fîntînă de apă vie de la Dumnezeu^[36] , în pustiul cunoştinţei de Dumnezeu, în pămîntul neamurilor, a ţîşnit Acest Hristos care S-a arătat şi în neamul vostru şi pe cei din naştere bolnavi, surzi şi şchiopi i-a vindecat, făcînd pe unul să alerge, pe altul să audă, iar pe altul să vadă, cu cuvîntul Lui. El a înviat şi morţi şi i-a făcut să vieţuiască şi a condus prin faptele Lui, pe oamenii de atunci, întru a-L cunoaşte. Iar cei care au văzut întîmplîndu-se acestea, ziceau că sînt numai o închipuire magică, căci au îndrăznit să spună cum că este mag^[37] şi înşelător al poporului^s51. El, însă, a făcut acestea pentru ca să convingă şi pe cei ce aveau să creadă în El, că chiar dacă s-ar găsi cineva în vreo infirmitate a trupului şi va păzi învăţăturile lăsate de £1, îl va învia pe acesta întreg, la cea de a doua venire, făcîndu-1 totodată nemuritor, nestricăcios şi fără de durere.

LXX.

Iar atunci cînd cei care învaţă despre misterele lui Mithras spun că el s-a născut din piatră şi numesc peşteră locul în care se spune că iniţiază pe cei ce se încred în el, aici, oare, nu este lămurit că se imită ceea ce s-a zis de către Daniel: „că s-a tăiat o piatră, fără mîini, dintr-un munte mare"^[38]şi cele spuse, de asemenea, de către Isaia^{5 5 3} , ale cărui cuvinte ei caută să le imite pe toate ? Căci au născocit că s-ar fi spus şi de către aceştia cuvinte referitoare la observarea dreptăţii. De aceea, în chip necesar, vă voi istorisi cuvintele spuse de Isaia, pentru ca şi din ele însele să cunoaşteţi cum stau lucrurile. Acestea sînt următoarele: „Ascultaţi, voi care sînteţi de departe cele ce am făcut: să cunoască, cei ce se apropie, puterea Mea. Depărtatu-s-au nelegiuiţii din Sion: pe cei necredincioşi îi va cuprinde groaza. Cine vă va vesti vouă locul cel veşnic ? Acela care umblă în dreptate şi care vorbeşte despre calea cea dreaptă, urînd nelegiuirea şi nedreptatea şi care este cu mîinile curate de daruri; astupîndu-şi urechile pentru ca să nu audă judecata sîngelui nedrept, închizîndu-şi ochii pentru ca să nu vadă nedreptatea; acesta va locui în peştera cea înaltă a pietrei celei puternice. I se va da lui pîine şi apa care îi este lui credincioasă. Veţi vedea un împărat cu slavă şi ochii voştri vor vedea de departe. Sufletul vostru va gîndi teama de Dumnezeu. Unde este grămăticul ? Unde sînt sfătuitorii ? Unde este cel ce numără pe cei ce se hrănesc, pe poporul mic şi mare ? Ei nu s-au sfătuit cu acesta şi nici n-au ştiut adîncurile graiurilor lui, aşa încît nu au auzit. Popor lenevit şi nu este înţelepciune în cel ce aude" ^[39] . Că şi în profeţia aceasta este vorba de pîinea pe care ne-a lăsat-o nouă Hristosul nostru a o săvîrşi întru amintirea întrupării Lui, pentru cei ce cred în El, pentru care a şi fost pătimitor şi despre paharul pe care ni 1-a lăsat ca să-1 aducem, mulţumind, întru aminti­rea lui^sss, este clar. Şi iarăşi, că pe Împăratul acesta îl vom vedea cu slavă, tot profeţia aceasta o arată şi înseşi cuvintele profeţiei strigă; că poporul care era cunoscut de mai înainte că va crede întru El, era cunoscut de mai înainte că va gîndi teama lui Dumnezeu. Şi tot aceste Scripturi au strigat că cei care se cred că ştiu cuvintele Scripturilor şi care ascultă profeţiile nu au înţelegere. De altfel, am adăugat eu, o, Tryfon, cînd aud că Perseu s-a născut din fecioară, sînt de acord să înţeleg că şi acest lucru a fost imitat de şarpele cel înşelător.

LXXI.

Tot despre naşterea din Fecioară, după Isaia. Dar eu nu mă încred nici în dascălii voştri care susţin că Scripturile nu au fost bine explicate de către cei şaptezeci de bătrîni, în timpul lui Ptolomeu, care a fost împăratul Egiptului, şi care se încearcă să le explice ei. De asemenea, voiesc să vă fac să ştiţi că multe Scripturi au fost date afară cu desăvîrşire din explicările făcute de către bătrînii care au fost la Ptolomeu. Din acestea se dovedeşte în chip clar, că Cel răstignit, însuşi, era propovăduit ca Dumnezeu şi om şi că avea să fie răstignit şi să moară. însă fiindcă ştiu că pe acestea le tăgăduiesc toţi cei din neamul vostru, nu voi mai începe astfel de discuţii, ci voi căuta să discut numai cele care fac parte din cele mărturisite de voi. De altfel, voi le recunoaşteţi pe toate cele ce am pus înainte, afară de cuvintele: „Iată fecioara va lua în pîntece", pe care le-aţi tăgăduit, spunînd că s-a zis: „Iată tînăra va lua în pîntece"^[40]. Şi v-am făgăduit să vă dovedesc că profeţia aceasta nu s-a spus cu privire la Ezechia, aşa cum susţineţi voi, ci cu privire la Acest Hristos al meu. De aceea, vă voi face dovada.

Dar Tryfon a zis:

—  Mai întîi pretindem să ne spui şi cîteva din Scripturile care zici că au 'fost cu desăvîrşire lăsate la o parte.

LXXII.

Evreii au trunchiat Scripturile. I-am răspuns:

—  Fiindcă vă sînt prieten, voi face şi aceasta. Astfel, dintre explicările pe care le-a făcut Ezdra, cu privire la legea paştelui, ei au dat afară explicarea aceasta: „Şi a zis Ezdra poporului: Acest paşte este Mîntuitorul nostru şi scăparea noastră. Şi, dacă aţi înţeles şi s-a suit la inima voastră că „trebuie să-L umilim pe cruce, iar după aceasta să nădăjduim întru El, locul acesta nu se va pustii tot timpul, zice Dumnezeul puterilor. Dacă însă nu veţi crede în El şi nici nu veţi asculta predica Lui, veţi fi batjocura neamurilor"^{s 5 7}. Iar din cele ce s-au spus prin Ieremia, au tăiat acestea: „Eu sînt ca un miel fără de răutate, care se aduce pentru a fi jertfit. Asupra mea au judecat judecată, zicînd: Veniţi să vîrim lemn în pîinea lui şi să-1 nimicim pe el din pămîntul celor vii, iar numele lui nu va mai fi amintit"^ss8. Şi, deoarece pericopa aceasta din cuvintele lui Ieremia se mai găseşte încă scrisă într-unele copii ale iudeilor din sinagogi (căci au tăiat aceasta de curînd), fiindcă şi din cuvintele acestea se dovedeşte că iudeii au plănuit asupra lui Hristos hotărînd ca să-L ucidă, răstignindu-L, iar El Se arată, după cum s-a profeţit şi prin Isaia, că S-a adus ca o oaie la junghiere^[41] , tot astfel şi aici Se arată ca un miel fără de răutate^[42], de Care mirîndu-se ei încep să-L defăimeze. Şi din cuvintele aceluiaşi Ieremia, ei au tăiat, de asemenea, următoarele: „Şi-a adus aminte Domnul Dumnezeu de morţii din Israel, care dormeau în pămînt de ţărînă şi S-a pogorît la ei, ca să le vestească lor mîntuirea Lui" ^[43].

LXXIII.

Şi din Psalmul al nouăzeci şi. cincilea, dintre cuvintele spuse de David, au redus următoarele scurte cuvinte: „de pe lemn"^[44] . Căci, deoarece

se spusese: „Spuneţi întru neamuri că Domnul a împărăţit de pe lemn", au lăsat numai: „Spuneţi întru neamuri că Domnul a împărăţit"^[45]. Iar „întru neamuri" nu s-a spus niciodată despre nimeni din neamul vostru, ca despre un Dumnezeu şi Domn că a împărăţit, decît numai despre Acest răstignit, despre Care Duhul Sfînt tot în acest psalm spune că înviind a fost mîntuit, arătînd că nu este asemănător dumnezeilor celorlalte popoare: căci aceia sînt idoli ai demonilor"^[46]. Pentru ca să înţelegeţi, însă, ceea ce s-a zis, vă voi înfăţişa aici tot psalmul. £1 este acesta: „Cîntaţi Domnului cîntare nouă; cîntaţi Domnului tot pămîntul. Cîntaţi Domnului şi binecuvîntaţi numele Lui. Vestiţi zi de zi mîntuirea Lui. Vestiţi întru neamuri slava Lui, în toate popoarele minunile Lui, căci El este Domn mare şi vrednic de laudă foarte, El este de temut, mai presus de toţi dumnezeii, fiindcă toţi dumnezeii neamurilor sînt demoni. Iar Domnul a făcut cerurile, în faţa Lui este mărturisire şi frumuseţe, iar în locul cel sfînt al Lui, sfinţenie şi măreţie. Aduceţi Domnului, familiile neamurilor, aduceţi Domnului slavă şi cinste, aduceţi Domnului slavă întru numele Lui. Luaţi jertfele şi intraţi în curţile Lui, închinaţi-vă Domnului, în curtea cea sfîntă a Lui. Cutremure-se de faţa Lui tot pămîntul. Spuneţi întru neamuri: Domnul a împărăţit (de pe lemn), căci a isprăvit lumea, care nu se va clăti. El va judeca popoare întru dreptate. Veselească-se certurile şi să se bucure pămîntul; cutremure-se marea şi toată plinirea ei. Veselească-se cîmpiile şi toate cele de pe ele, veselească-se toate lemnele stejarului de faţa Domnului, că vine, vine, să judece pămîntul. El va judeca lumea întru dreptate şi popoarele întru adevărul Lui"^[47].

Tryfon a zis:

—  Dacă, după cum ai spus tu, conducătorii poporului au şters ceva din Scripturi, numai Dumnezeu poate să ştie. Dar aşa ceva s-ar părea un lucru de necrezut.

—  Da, i-am replicat eu, s-ar părea un lucru de necrezut, căci este ceva mai îngrozitor decît construirea viţeilor de aur, pe care părinţii voştri i-au făcut, atunci cînd erau hrăniţi cu mană pe pămînt şi decît jertfirea copiilor la demoni, sau decît uciderea profeţilor. Dar, am adăugat eu, îmi păreţi ca şi cum nici n-âţi fi auzit vreodată cele ce-am spus eu acum, că Scripturile au fost trunchiate. Ei, bine, Scripturile istorisite mai înainte, dimpreună cu cele ce urmează a fi spuse şi care sînt încă păstrate de voi, sînt mult mai mult decît suficiente întru dovedirea celor cercetate.

LXXIV.

Psalmul XCV. în continuare, Tryfon a zis:

—   Ştim că ai istorisit toate acestea, din cauză că noi ţi-am pretins-o. Despre psalmul acesta, însă, pe care l-ai spus acum în urmă şi care este luat din cuvintele lui David, mi se pare că nu a fost spus cu privire la altcineva, decît numai cu privire la Tatăl, Care a făcut şi cerurile şi pămîntul. Tu, însă, zici că a fost spus cu privire la pătimitorul acela, pe care te străduieşti să-1 dovedeşti că este Hristos.

Dar eu i-am răspuns:

—  Prin cuvintele pe care Duhul Sfînt le-a grăit în psalmul acesta, vă rog să înţelegeţi ceea ce spun şi să cunoaşteţi, că nici eu n-am spus ceva rău şi că nici voi nu aţi fost cu adevărat pîngăriţi, căci, în felul acesta, aţi putea să înţelegeţi şi multe alte spuse ale Duhului Sfînt, de veţi căuta să veniţi întru voi: „Cîntaţi Domnului cîntare nouă. Cîntaţi Domnului tot pămîntul. Cîntaţi Domnului şi binecuvîntaţi numele Lui. Binevestiţi zi cu zi mîntuirea Lui; în toate popoarele, minunile Lui"^s66 . Aici se porunceşte ca toţi cei de pe pămînt, care au cunoscut taina aceasta mîntuitoare a Lui, adică, pătimirea lui Hristos, prin care i-a mîntuit, să vină să cînte şi să psalmodieze Dumne­zeului şi Părintelui tuturor, cunoscînd că El este şi vrednic de laudă şi înfricoşător şi făcător al cerului şi al pămîntului; El care a făcut mîntui­rea aceasta pentru neamul omenesc şi Care, după ce a fost răstignit şi a murit, a fost învrednicit de Dumnezeu să împărăţească asupra întregului pămînt, ca şi prin..........................

*

Aici se sfîrşeşte prima parte a Dialogului Sfîntului Iustin Martirul şi Filozoful cu iudeul Tryfon, în manuscrisele în care s-a păstrat această operă întreagă. După felul cum se sfîrşeşte, se poate vedea destul de bine că o parte oarecare din acest Dialog, nu ni s-a păstrat. Ca atare, între prima parte a Dialogului (ziua întîia) şi cea de a doua parte (ziua a doua) există o lacună. Lămuriri cu privire la întinderea acestei lacune se pot găsi la G. Archambault, op. cit. I. 11. LXIX—LXXXI. în redactarea originală a sfîntu­lui Iustin nu a existat împărţirea aceasta. Ea a fost făcută mult mai tîrziu şi este definitiv consfinţită pe vremea sfîntului Ioan Damaschin.

---

«                                  are în greceşte mai multe semnificaţii: cea de bază este aceea de

„început - Sensul m care-1 foloseşte sfîntul Iustin, aici, este acela de „principiu", sau de putere raţionala, aşa cum am tradus şi noi mai sus. La sfîntul Irineu găsim expresia „creavit me principium" (P.G. VII, 1033), iar la Tertulian, expresia „condidit me initium" (Adv. Hermog. XVIII).

[2]       Comp. leş. 16, 7.

[3]       Ps. 2, 7.

[4]       Comp. Pilde, cap. 8 şi urm.

[5]       Comp. Ps. 32, 6; 106, 20.

[6]       Ios. 5, 13-14.

[7]        Comparaţia aceasta dublă pe care o înfăţişează sfîntul Iustin, cu cuvîntul omenesc şi cu focul, o găsim şi la Tatian, la Tertulian şi la Lactantiu.

[8]        Aici este vorba despre înţelepciunea Tatălui,iar nu de cartea „Proverbelor", pe care sfîntul Iustin o citează mai departe (capit. CXXXIX, 3), sub numele de „înţelepciune".

[9]        în unele manuscrise dinainte de sfîntul Iustin, în acest loc citim: „început al căii lui". în LXX şi în citatele scriitorilor contemporani lui, însă, citim în toate: „început al căilor lui". Ceva mai mult, sfîntul Iustin nu spune niciodată că Scriptura numeşte pe Hristos „cale", cu toate că expresia aceasta o întîlnim la Ioan 14, 6.

[10]     Pilde 8, 21-36.

[11]     Fac. 3, 22.

[12]      Aici sfîntul Iustin are în vedere sau totalitatea sectelor iudaice, sau numai pe vreunele din ele, sau în fine, pe acei iudei cu tendinţe filozofice de natura celor ale lui Philon.

[13]     A se vedea şi Apolog. II, VI, 3.

[14]     Is. 53, 8.

[15]     Is. 53,5.

[16]     Fac. 49, 11.

[17]     In. 1, 13.

[18]     Ps. 44, 7-13.

[19]     Ps. 44,11-13.

[20]     Ps. 98,1-7.

[21]     Ps. 71,5.

[22]     Ps. 71. 17-19.

[23]     Is. 42,6-13.

[24]      Sfîntul Iustin nu vorbeşte aici nimic despre Sfîntul Duh şi pare că rezervă slava dumnezeiască şi adoraţia numai Fiului. Dar felul acesta de a proceda nu este ceva caracteristic sfîntului Iustin, căci şi alţi scriitori creştini contemporani fac la fel. De aici s-a tras concluzia pripită de către unii, că sfîntul Iustin nu atribuie Duhului Sfînt locul pe care, cu timpul, l-a ocupat El în teologia creştină. Totuşi menţiunea Sfîntului Duh o găsim la sfîntul Iustin în formulele sale trinitare.

[25]      Sfîntul Iustin a citat încă din capit. XLIII pasajul respectiv din Isaia, pe care a început chiar să-1 comenteze. Dar, la puţină vreme după aceasta, la cererea lui Tryfon, a trebuit să părăsească documentarea sa despre naşterea din fecioară a Domnului şi a vorbit de condiţiile mîntuirii şi despre celelalte chestiuni care au urmat: condiţia întru­pării, preexistenţa lui Hristos şi existenţa unui alt Dumnezeu decît Tatăl (capit. XLVIII şi urm).

[26] Is. 7, 10-16; 8, 4; 7, 16-17.

[27]     Is. 53,8.

541_; In anumite cercuri restrînse ale învăţaţilor iudei se cunoştea faptul că Hristos avea să pătimească. De altfel Tryfon însuşi face această mărturisire (capit. LXXXIX, 1). Dar această idee despre un Mesia pătimitor nu ajunsese să fie niciodată populară în mediile iudaice.

[29]     leş. 7, 11, urm.

[30]     Comp. III Regi, 18.

[31]     Fac. 49, 11-12.

[32]     Ps. 18, 6.

[33]      Asupra lui Hercule şi Asklepios a se vedea şi locurile paralele din Apolog. I, LIV, 9 şi 10; XXI, 2; XXII, 6.

[34]     Comp. Ps. 113, 12-13; Is. 6, 10.

[35]     Is. 35,1-7.

[36]     Cf. In. 4, 10.

[37]     Mt. 9, 34; 12, 24.

[38]     Comp. Dan. 2, 34.

[39]     Is. 33, 13-19.

[40]     Is. 7, 14.

[41]     Is. 53, 7.

[42]     Cf. Ier. 11, 19.

[43]     II Pt. 3, 19 şi 4, 6. Este un lucru interesant că, în timp ce sfîntul Iustin face deseori menţiune despre înălţarea lui Hristos la cer, în formulele de credinţă el nu aminteşte niciodată de pogorîrea lui Hristos la iad.

[44]      După Joann. Carol. Theod. Otto, S. Justiţii Philosophi et Martyris Opera, voi. II, Jenae 1843, p. 247, nota 1, cuvintele „de pe lemn" par a nu fi fost şterse din textul original de iudei, ci dimpotrivă adăugate în textul original de vreun creştin.

[45]     Ps. 95,10.

[46]     Cf. Ps. 95, 5; I Par. 16, 26.

[47]     Ps. 95.