LXXIV.
. .[1]ai
pămîntului în care acesta merge şi Mă vor părăsi şi vor nimici aşezămîntul Meu,
pe care l-am orînduit lor în ziua aceea. Şi-i voi părăsi pe ei şi-Mi voi
întoarce faţa Mea de la ei; şi vor fi întocmai ca un lucru pe care toţi ar
căuta să-1 înghită şi vor veni asupra lui multe rele şi necazuri. Şi va zice în
ziua aceea: Fiindcă Domnul Dumnezeul meu nu mai este printre noi, au dat peste
mine relele acestea. Dar Eu, cu o mişcare de scîrbă îmi voi întoarce faţa Mea
de la ei, în ziua aceea, pentru toate răutăţile pe care le-au făcut, căci s-au
întors către zei străini"[2]
LXXV.
Iisus, fiul lui Navi
(Iosua Navi).
Pe de altă parte, în cartea Ieşirii el a vestit în chip tainic, prin Moisi, că
numele acestui Dumnezeu însuşi era şi Iisus; nume, despre care afirmă că nu a
fost arătat nici lui Avraam şi nici lui Iacov, iar noi am înţeles acest lucru.
Astfel, s-a zis: „Şi a zis Domnul lui Moisi: Spune poporului acestuia: Iată că
Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feţei tale, pentru ca să te păzească pe cale
şi pentru ca să te ducă în pămîntul pe care ţi l-am
pregătit ţie. Dă-i atenţie şi ascultă-l;nu fi nesupus faţă de el, căci el nu te
va părăsi, întrucît numele Meu este asupra lui"[3].
Deci, cine a introdus în pămîntul (făgăduinţei) pe părinţii voştri ? Poate că
înţelegeţi acum, că Acesta a fost cel supranumit cu numele de Iisus şi Care mai
înainte se numea Ausis. într-adevăr, dacă înţelegeţi lucrul acesta, veţi
pricepe atunci că şi numele Celui care a zis lui Moisi: „numele Meu este asupra
lui"[4]
era Iisus[5].
Căci el se mai numea şi Israel şi a numit cu numele acesta pe Iacov[6]
. Cum că, de altă parte profeţii cei trimişi să vestească cele ale lui Dumnezeu
se mai numesc şi îngeri şi apostoli ai lui Dumnezeu, este lămurit în Isaia.
Căci într-un loc, Isaia spune: „Trimite-mă!" [7] .
Şi este lămurit tuturor că fiul lui Navi, cel numit cu numele de Iisus, a fost
un profet puternic şi mare. Dacă ştim, deci, că Dumnezeu S-a arătat în atîtea
forme lui Avraam, lui Iacov şi lui Moisi, cum să ne mai mirăm atunci şi să nu
credem, că a fost cu putinţă să se şi nască om din fecioară, după vrerea
Tatălui tuturor, avînd atît de multe Scripturi din care se poate înţelege, în
chip lămurit, că şi acest lucru s-a făcut după voia Tatălui ?
LXX VI.
Tot despre naşterea din
Fecioară.
Oare atunci cînd Daniel zice că Cel ce primeşte împărăţia cea veşnică este „ca
un fiu al omului" [8]
nu face aluzie tot la acest lucru ? Căci a zice: „Ca un fiu al omului",
înseamnă că acesta S-a arătat şi a fost om, dar, cu toate acestea nu înseamnă
că el a fost din sămînţă omenească. Şi, atunci cînd zice că El este „piatră
tăiată fără mîini omeneşti" 5 75 , strigă acelaşi lucru, în
taină. Căci zicînd că piatra aceasta a fost tăiată fără mîini omeneşti, arată
că El nu este o lucrare omenească, ci o lucrare a voinţei Părintelui tuturor,
Dumnezeu, care L-a dat la iveală. Tot aşa, atunci cînd Isaia zice: „neamul Lui
cine-1 va povesti ?" [9]
, arată că neamul Lui nu se poate povesti. Aşişderea, cînd Moisi zice că El
„îşi va spăla îmbrăcămintea în sîngele strugurelui" [10] ,
nu arată, oare, aceea ce v-am spus de mai multe ori, că a profeţit vouă în
ascuns ? Căci a arătat de mai înainte că El va avea sînge, dar nu de la oameni, în felul în care nici
sîngele viei nu este născut de la oameni, ci de la Dumnezeu. Iar Isaia cînd L-a
numit: „înger de mare sfat" [11]
, oare nu a vestit el de mai înainte, că venind în lume, El avea să fie
învăţător al lucrurilor pe care va avea să le propovăduiască ? Căci toate
lucrurile mari pe care le-a gîndit Tatăl, cu privire la toţi oamenii care au
fost şi vor fi plăcuţi Lui, ca şi cu privire la oamenii care singuri s-au
îndepărtat de la El, El singur le-a propovăduit, în chip deschis, zicînd: „Vor
veni de la răsărituri şi de la apusuri şi se vor odihni dimpreună cu Avraam,
Isaac şi Iacov, întru împărăţia cerurilor; iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi
întru întunericul cel mai din afară" [12] .
Şi încă: „Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, oare n-am mîncat şi
n-am băut întru numele Tău[13]
şi n-am profeţit şi n-am scos demoni ?" Şi voi zice lor: „Depărtaţi-vă de
la Mine"[14].
Şi, în alte cuvinte, cu care va condamna pe cei ce sînt nevrednici de a fi
mîntuiţi, El a spus că va zice: „Duceţi-vă întru întunericul cel mai din afară,
pe care l-a pregătit Tatăl, lui satan şi îngerilor lui" [15]
. Şi iarăşi, în altă parte, a zis: „Vă dau putere să călcaţi asupra şerpilor,
scorpionilor, scolopendrelor şi asupra întregii puteri a vrăjmaşului" [16]
. Şi acum noi, cei care am crezut în Domnul nostru Iisus, Cel răstignit în
timpul lui Pontius Pilat, exorcizînd toţi demonii şi duhurile cele rele, le
avem supuse nouă[17]
. Căci dacă prin profeţi s-a propovăduit în chip tainic că Hristos avea să fie
pătimitor, iar după aceasta, să stăpînească peste toţi, totuşi, El nu a putut
fi înţeles de nimeni, pînă ce n-a convins El însuşi pe apostoli că aceste
lucruri au fost propovăduite în chip clar în Scripturi. Căci, mai înainte de a
fi răstignit, a strigat: „Trebuie ca Fiul Omului să pătimească multe şi să fie
defăimat de cărturari şi farisei şi să Se răstignească, iar a treia zi să învieze"[18] .
Iar David a propovăduit că Fiul lui Dumnezeu avea să Se nască din pîntece, mai
înainte de soare şi de lună[19]
, după voinţa Tatălui[20]
şi a arătat că El, Care este Hristos, este Dumnezeul puternic[21]
şi vrednic de închinare[22]
.
LXX VII.
Faţă de acestea, Tryfon a zis:
— Că citatele de felul acesta,
prin mulţimea lor, sînt suficiente ca să mulţumească pe orişicine, sînt şi eu
de acord. Aş voi, totuşi să ştii că eu pretind să dovedeşti acum cuvîntul pe
care de multe ori l-ai pus înainte. Termină-1 deci şi pe acesta, pentru ca să
vedem în ce chip dovedeşti că şi cuvîntul acela a fost spus cu privire la
Hristosul acesta al vostru. Căci noi spunem că acela a fost profeţit cu privire
la Ezechia.
Şi eu i-am răspuns:
—
Voi face şi acest lucru, aşa cum voiţi. Dar mai întîi dovediţi-mi voi
că cuvintele: „Mai înainte ca să cunoască copilul a chema pe tatăl sau pe mama
sa, va lua puterea Damascului şi prăzile Samariei în faţa împăratului
Asirienilor", au fost spuse cu privire la Ezechia. Să ştiţi însă, că nu vi
se va putea îngădui să explicaţi, aşa cum voiţi, cu alte cuvinte, că Ezechia a
luptat cu cei din Damasc şi Samaria în faţa împăratului Asirienilor[23]
. Căci „mai înainte ca copilul să cunoască a chema pe tatăl sau pe mama
sa", cuvîntul profetic a zis că: „va lua puterea Damascului şi prăzile
Samariei în faţa împăratului Asirienilor"5 91. Şi, dacă Duhul
profetic n-ar fi spus acestea, cu adaosul: „Mai înainte ca copilul să cunoască
a chema pe tatăl, sau pe mama sa, va lua puterea Damascului şi prăzile
Samariei" [24]
, ci ar fi zis numai: „Şi va naşte fiu şi va lua puterea Damascului şi prăzile
Samariei", aţi fi putut zice: Deoarece Dumnezeu a cunoscut de mai înainte
că El urma să ia acestea, a spus-o de mai înainte. Dar acum profeţia s-a spus
cu adaosul acesta: „Mai înainte ca să cunoască copilul a chema pe tatăl, sau pe
mama sa, va lua puterea Damascului şi prăzile Samariei". Şi voi nu puteţi
dovedi că s-a întîmplat vreunuia dintre iudei acest lucru, iar noi putem să
dovedim că aceasta s-a împlinit în Hristosul nostru. Căci de îndată ce S-a
născut El, magii din Arabia[25]
, venind la El, I s-au închinat, după ce mai înainte veniseră la Irod, cel
care împărăţea în pămîntul vostru şi pe care cuvîntul îl numeşte împăratul
Asirienilor, din cauza credinţei lui atee şi nelegiuite. Şi ştiţi că Duhul
Sfînt a vorbit de multe ori astfel de lucruri în parabole şi asemănări. Astfel
a făcut, bunăoară, faţă de tot poporul din Ierusalim, către care în mai multe
rînduri adresîndu-se, i-a zis: „Tatăl tău este amoreu, iar mama ta hetee" [26]
.
LXX VIII.
Căci regele acesta, Irod, atunci cînd au venit la el
magii din Arabia şi i-au zis că, după steaua care s-a arătat pe cer au cunoscut
că „S-a născut un împărat în ţara voastră şi am venit să ne închinăm Lui" [27]
, a căutat să afle de la bătrînii poporului vostru unde S-a născut, bătrînii
i-au spus că la Bethleem, căci astfel este scris de profet: „Şi tu, Bethleeme,
pămîntul lui Iuda, întru nimic nu eşti mai mic între conducătorii lui Iuda;
căci din tine va veni un conducător, care va paşte pe poporul Meu" [28]
. Deci magii din Arabia, venind la Bethleem şi închinîndu-se copilului şi
aducîndu-i daruri: aur, smirnă şi tămîie, după ce s-au închinat copilului în
Bethleem, printr-o descoperire li s-a poruncit să nu mai revină la Irod[29]
. Iar fiindcă Iosif, cel care era logodit cu Maria, se gîndea mai întîi să
îndepărteze pe logodnica lui, Maria, socotind că ea fusese însărcinată din
unire bărbătească, adică din desfrînare, printr-o viziune i s-a poruncit să
nu-şi îndepărteze femeia, căci îngerul care i s-a arătat lui i-a spus, că ceea
ce are în pîntece, este de la Duhul Sfînt. Deci, temîndu-se, n-a îndepărtat-o[30]
, ci dimpotrivă, deoarece în Iudeea avea loc în timpul acela cel dintîi
reCensămînt de sub Quirinius[31]
, a plecat de la Nazaret, unde locuiau, la Bethleem, de unde erau, ca să se
înscrie. Căci erau de neam din tribul lui Iuda, care locuia în pămîntul acela[32].
Apoi, el a primit ordin să plece împreună cu Maria în Egipt şi să rămînă acolo
cu copilul, pînă ce li se va descoperi din nou să se reîntoarcă
în Iudeea[33]. Deci, venind timpul ca pruncul să se nască în Bethleem, deoarece Iosif nu avea unde să poposească în satul acela, a poposit într-o peşteră din apropierea satului[34] . Şi atunci, pe cînd ei se găseau acolo, Maria a născut pe Hristos şi L-a aşezat în iesle[35] , unde L-au găsit magii care veniseră din Arabia[36] . Cum că Isaia a profetizat şi despre simbolul peşterii, v-am istorisit-o mai înainte[37] . Dar, totuşi, vă voi reaminti din nou această pericopă, pentru cei care au venit astăzi cu voi aici. Şi am istorisit şi pericopa aceea pe care am spus-o mai înainte din Isaia, arătînd că pentru cuvintele acestea, cei care învaţă misterele acelea ale lui Mithras, au fost puşi la cale de către diavolul să spună cum că ei se iniţiază în aceste mistere într-un loc, numit la ei peşteră. Deoarece magii din Arabia n-am mai revenit la Irod, aşa cum le-a cerut s-o facă, ci, conform cu cele poruncite lor, s-au dus în ţara lor pe o altă cale, iar Iosif, dimpreună cu Maria şi cu pruncul au plecat în Egipt, aşa cum li s-a descoperit lor, Irod necunoscînd pruncul, la care magii veniseră să se închine, a poruncit să fie ucişi, pur şi simplu toţi pruncii din Bethleem. Faptul acesta s-a profeţit deopotrivă de către Ieremia, că avea să se întîmple, deoarece Duhul Sfînt a spus prin el acestea: „Glas în Rama[38] s-a auzit; plîngere şi durere mare. Rachela plîngîndu-şi copiii ei şi nu voia să se mîngîie, fiindcă nu sînt" [39] . Deci, din cauza glasului care avea să se audă din Rama, adică din Arabia (căci şi pînă astăzi există un loc în Arabia, care se numeşte Rama), plîngerea avea să cuprindă locul unde a fost înmormîntată Rachela, femeia lui Iacov care a fost supra-numit Israel, patriarhul cel sfînt — adică Bethleemul, în timp ce femeile îşi plîngeau copiii proprii, care fuseseră ucişi şi nu-şi găseau mîngîiere din cauza întîmplării care venise asupra lor.
în Iudeea[33]. Deci, venind timpul ca pruncul să se nască în Bethleem, deoarece Iosif nu avea unde să poposească în satul acela, a poposit într-o peşteră din apropierea satului[34] . Şi atunci, pe cînd ei se găseau acolo, Maria a născut pe Hristos şi L-a aşezat în iesle[35] , unde L-au găsit magii care veniseră din Arabia[36] . Cum că Isaia a profetizat şi despre simbolul peşterii, v-am istorisit-o mai înainte[37] . Dar, totuşi, vă voi reaminti din nou această pericopă, pentru cei care au venit astăzi cu voi aici. Şi am istorisit şi pericopa aceea pe care am spus-o mai înainte din Isaia, arătînd că pentru cuvintele acestea, cei care învaţă misterele acelea ale lui Mithras, au fost puşi la cale de către diavolul să spună cum că ei se iniţiază în aceste mistere într-un loc, numit la ei peşteră. Deoarece magii din Arabia n-am mai revenit la Irod, aşa cum le-a cerut s-o facă, ci, conform cu cele poruncite lor, s-au dus în ţara lor pe o altă cale, iar Iosif, dimpreună cu Maria şi cu pruncul au plecat în Egipt, aşa cum li s-a descoperit lor, Irod necunoscînd pruncul, la care magii veniseră să se închine, a poruncit să fie ucişi, pur şi simplu toţi pruncii din Bethleem. Faptul acesta s-a profeţit deopotrivă de către Ieremia, că avea să se întîmple, deoarece Duhul Sfînt a spus prin el acestea: „Glas în Rama[38] s-a auzit; plîngere şi durere mare. Rachela plîngîndu-şi copiii ei şi nu voia să se mîngîie, fiindcă nu sînt" [39] . Deci, din cauza glasului care avea să se audă din Rama, adică din Arabia (căci şi pînă astăzi există un loc în Arabia, care se numeşte Rama), plîngerea avea să cuprindă locul unde a fost înmormîntată Rachela, femeia lui Iacov care a fost supra-numit Israel, patriarhul cel sfînt — adică Bethleemul, în timp ce femeile îşi plîngeau copiii proprii, care fuseseră ucişi şi nu-şi găseau mîngîiere din cauza întîmplării care venise asupra lor.
Căci faptul că Isaia a spus: „Va lua puterea
Damascului şi prăzile Samariei"[40]
însemna că în Hristos. Care abia Se născuse, avea să fie învinsă puterea
demonului celui rău, care locuia în Damasc; ceea ce se arată că s-a şi
întîmplat. Căci magii, care erau despuiaţi de toate faptele cele rele,
săvîrşite de demonul acela, venind şi închinîndu-se lui Hristos, parcă s-au
depărtat de puterea aceea, pe care Cuvîntul ne-a arătat-o în taină că locuieşte în Damasc. Iar puterea aceea, fiind păcătoasă şi nedreaptă, o numeşte
pe bună dreptate, în chip de parabolă, Samaria. Cum că Damascul era şi este o
parte a pămîntului arab, cu toate că este atribuit aşa-zisei Syrofenicii,
nimeni dintre voi n-ar putea să tăgăduiască. Aşa că ar fi bine pentru voi, o,
bărbaţi, ca cele ce nu le-aţi înţeles, să le aflaţi de la aceia care au primit
har de la Dumnezeul nostru, al creştinilor, în loc de a vă zbate, pe toate
căile, ca să vă păstraţi învăţăturile voastre, necinstind pe acelea ale lui
Dumnezeu. Iată pentru care motiv a şi fost trecut harul acesta la noi, după cum
ne arată şi Isaia, care spune astfel, zicînd: „Poporul acesta se apropie de
Mine; cu buzele lor Mă cinstesc, iar inima lor este mult departe de Mine. In zadar Mă respectă, învăţînd
porunci şi învăţături omeneşti. Pentru aceasta, Eu voi adăuga să schimb pe
poporul acesta şi-1 voi schimba şi voi ridica înţelepciunea înţelepţilor lor,
iar priceperea pricepuţilor lor o voi nimici"».
LXXIX.
Tryfon, pe de o parte
revoltîndu-se, iar pe de alta ruşinîndu-se din cauza Scripturilor, lucru care
se putea citi pe figura lui,mi-a zis:
— Cele ale lui Dumnezeu sînt
sfinte, explicaţiile voastre însă sînt meşteşugite, după cum se arată şi din
cele grăite de tine. Ba, ceva mai mult, ele sînt chiar defăimătoare, căci ai
spus că sînt îngeri care au lucrat în chip viclean[41] şi
care s-au îndepărtat de Dumnezeu.
Dar eu, cu vocea cît se poate
de blîndă, voind să-1 pregătesc pentru a mă asculta, i-am răspuns:
—
Mă mir, o, omule, de dispoziţia aceasta pioasă a ta şi doresc să ai
aceeaşi dispoziţie şi cu privire la Acela despre care se spune că îngerii Ii
slujesc, după cum zice Daniel „că El este adus ca un fiu al omului la Cel
învechit în zile şi că I se dă lui împărăţia în veacul veacului" [42].
Iar pentru ca să cunoşti, o, omule, că n-am făcut explicarea aceasta,
folosindu-mă de îndrăzneala noastră, pe care tu o defăimezi, îţi voi da o
mărturie din Isaia însuşi, care zice că în localitatea Tanis, din ţara
Egiptului, au locuit şi locuiesc îngeri răi. Iată cuvintele lui: „Vai, vouă,
fii apostaţi; acestea zice Domnul: „Aţi făcut sfat în afară de Mine şi
convenţii în afară de Duhul Meu, ca să adăugaţi păcate peste păcate, voi, care
aţi pornit să coborîţi în Egipt (iar pe Mine nu M-aţi întrebat), pentru a fi
ajutaţi de faraon şi a vă acoperi de acoperămîntul Egiptenilor. Căci
acoperămîntul lui faraon vă va fi vouă spre ruşine şi ocară, pentru cei care se
încred în Egipteni, pentru că în Tanis sînt conducători îngerii cei răi. în
zadar se obosesc către un popor, care nu le va fi lor de folos întru ajutor, ci
numai întru ruşine şi ocară"[43].
Dar şi Zah aria zice, după cum ai amintit însuţi „că diavolul a stat la dreapta
lui Iisus preotul, pentru a se opune Lui" şi a zis „Te va pedepsi Domnul,
Care a ales Ierusalimul"[44].
Şi, iarăşi, s-a scris în Iov, după cum şi tu ai spus, că „îngerii au venit să
se aşeze înaintea Domnului şi că diavolul a venit împreună cu ei"[45].
Tot asemenea s-a scris de către Moisi, la începutul cărţii Facerii, că a fost
un şarpe care a rătăcit pe Eva şi a fost blestemat[46].
Iar că în Egipt au fost magi care au săvîrşit fapte de puterea celor săvîrşite
de Dumnezeu, prin credinciosul servitor Moisi, cunoaştem destul de bine[47].
De altă parte, ştiţi de asemenea că David a zis că „zeii neamurilor sînt
demoni"[48].
LXXX.
Despre hiliasm. La acestea, Tryfon a zis:
— Ţi-am spus, o, omule, că te
străduieşti să fii sigur în toate Scripturile, atunci cînd te ocupi cu ele. Dar
spune-mi: mărturisiţi voi, cu adevărat, că locul acesta al Ierusalimului va fi
reclădit şi că poporul vostru se va aduna laolaltă şi se va bucura împreună cu
Hristos, cu patriarhii şi profeţii cei din neamul nostru, sau chiar cu cei care
au fost prozeliţi, mai înainte de a aştepta să vină Hristosul vostru, sau ai
ajuns să mărturiseşti acestea, pentru ca să te arăţi că eşti mai tare decît noi
în discuţii ?
Şi eu i-am răspuns:
— Nu sînt atît de mizerabil, o,
Tryfon, pentru ca să spun altceva decît gîndesc. Deci, după cum ţi-am
mărturisit şi mai înainte, atît eu, cît şi mulţi alţii gîndim acestea, fiindcă
ştim, în genere, că astfel va fi. De asemenea, ţi-am arătat că mulţi dintre
creştinii care sînt de o credinţă curată şi pioasă, nu cunosc acestea[49].
Dar că cei ce se numesc creştini, dar care, în realitate, sînt atei sau eretici
impioşi, învaţă lucruri întru totul defăimătoare, atee şi nebune, ţi-am lămurit
destul de bine. Totuşi, pentru ca să nu vă închipuiţi că spun acestea numai
acum, în faţa voastră, voi face o lucrare asupra tuturor discuţiilor
acestora< ale noastre[50],
în care voi consemna în scris şi aceste lucruri pe care le mărturisesc acum în
faţa voastră. Căci nu prefer nicidecum să urmez oamenilor sau învăţăturilor
omeneşti, ci numai lui Dumnezeu[51]
şi învăţăturilor care sînt de la El. Dacă totuşi, veţi întîlni pe oarecare
dintre aceia care se numesc creştini, dar care nu vor mărturisi acestea, ci vor
defăima pe Dumnezeul lui Avraam şi pe Dumnezeul lui Isaac şi pe Dumnezeul lui
Iacov şi vor spune că nu există învierea morţilor ci că de-ndată ce mor,
sufletele lor sînt luate în cer[52],
să nu-i socotiţi creştini, după cum n-ar putea socoti cineva, dacă ar judeca
bine lucrurile, să mărturisească iudei pe saduchei, sau ereziile asemănătoare
ale geniştilor, meriştilor, galileenilor, hellenienilor, fariseilor şi
baptiştilor (să nu mă ascultaţi cu scîrbă, atunci cînd spun tot ce gîndesc), ci
că ei se numesc iudei şi fii ai lui Avraam, mărturisind pe Dumnezeu cu buzele
aşa cum El însuşi a strigat[53]
, avînd însă inima mult departe de El[54] .
Eu, însă, ca şi toţi aceia care sînt întru totul creştini dreptcredincioşi,
ştim că va fi atît învierea trupului, cît şi o împărăţie de o mie de ani în
Ierusalimul construit din nou, împodobit şi lărgit, după cum mărturisesc
profeţii Iezechiel[55]
, Isaia şi alţii.
LXX XI.
Căci Isaia a spus despre
mileniul acesta astfel: „Va fi cerul nou şi pămîntul nou şi nu-şi vor mai aduce
aminte de cele dintîi şi nici nu li se va mai sui la inimă, ci vor găsi şi
bucurie şi veselie în toate cîte Eu clădesc. Căci iată Eu fac Ierusalimul
veselie şi poporul Meu bucurie şi mă voi veseli în Ierusalim şi Mă voi veseli
de poporul Meu. Şi nu se va mai auzi în el glas de plîngere şi nici glas de
strigare şi nici nu va mai fi acolo cineva prea tînăr în zile, sau bătrîn, care
să nu-şi plinească vremea lui. Căci tînărul va fi de o sută de ani, iar
păcătosul care va muri, tot fiu de o sută de ani va fi şi va fi blestemat. Şi
vor clădi case şi vor locui ei înşişi întru ele şi vor planta vii şi vor mînca
ei înşişi roadele lor şi vor bea vinul. Nu vor construi ei şi alţii vor locui
şi nu vor planta ei şi alţii vor mînca. Căci zilele poporului Meu vor fi
întocmai ca zilele lemnului vieţii, iar faptele durerilor lor se vor învechi.
Aleşii Mei nu vor mai suferi în zadar şi nici nu vor mai naşte fii întru
blestem. Căci ei vor fi sămînţă dreaptă şi binecuvîntată de Domnul, iar nepoţii
lor vor fi la fel cu ei. Şi va fi că mai înainte de a striga ei, eu îi voi
auzi. Şi chiar în timpul cînd ei vor vorbi, le voi zice: Ce este ? Atunci lupii
şi mieii vor paşte împreună şi leul, întocmai ca boul va mînca paie, iar
şarpele va mînca pămînt în loc de pîine. Nu vor mai fi nedreptăţi şi nu se vor
corupe pe muntele cel sfînt, zice Domnul" [56].
Deci, noi am înţeles că expresiunea din acest pasaj: „zilele poporului Meu vor
fi întocmai ca zilele copacilor, iar faptele durerilor lor se vor învechi"[57]
anunţă în taină o mie de ani[58]
. Căci atunci cînd s-a spus lui Adam că „în ziua în care va mînca din pom, în
acea zi va muri""[59]
, noi ştim că el nu împlinise încă o mie de ani. Am înţeles, de asemenea, că şi
cuvintele: „ziua Domnului ca o mie de ani"[60] ,
trebuie să se refere la aceasta. Fiindcă şi la noi a fost un bărbat, al cărui
nume era Ioan, unul dintre apostolii lui Hristos, care, într-o descoperire ce i
s-a făcut lui, a profeţit[61]
că cei ce au crezut în Hristosul nostru vor petrece o mie de ani în Ierusalim
şi că, după aceasta, va fi învierea şi judecata generală şi, ca să zic pe
scurt, veşnică şi laolaltă a tuturor[62]. Lucru
care s-a
spus şi de Domnul nostru, că „nici nu se vor mai însura, nici nu se vor mai mărita, ci vor fi deopotrivă cu îngerii, fiindcă ei sînt copii ai Dumnezeului învierii"[63] .
spus şi de Domnul nostru, că „nici nu se vor mai însura, nici nu se vor mai mărita, ci vor fi deopotrivă cu îngerii, fiindcă ei sînt copii ai Dumnezeului învierii"[63] .
LXXXII.
La noi există chiar şi pînă acum harisme profetice,
din care pricină voi trebuie să înţelegeţi că cele ce au fost mai înainte în
neamul vostru au trecut acum la noi[64] .
Şi, după cum şi la voi, alăturea de cei care au fost profeţi sfinţi, au mai
fost şi alţi profeţi mincinoşi, tot aşa şi acum, la noi, sînt mulţi învăţători
mincinoşi de care Domnul nostru ne-a prezis să ne păzim, pentru ca să nu
păgubim cu nimic, ştiind că el a fost cunoscător de mai înainte al celor ce
aveau să ni se întîmple nouă, după învierea Lui din morţi şi după înălţarea Lui
la ceruri. Căci a zis că vom fi ucişi şi urîţi, din cauza numelui Lui şi că vor
veni mulţi profeţi mincinoşi şi Hristoşi mincinoşi, întru numele Lui şi vor
rătăci pe mulţi[65]
, ceea ce s-a şi întîmplat. Căci mulţi au învăţat cele atee, cele defăimătoare
şi cele nedrepte, pecetluindu-le cu numele Lui şi au învăţat şi învaţă pînă
acum cele vîrîte în minţile lor de duhul cel necurat al diavolului. Pe aceştia,
ca şi pe voi, ne silim să-i convingem să nu rătăcească ştiind că tot acela care
poate să spună adevărul şi nu-1 spune, va fi judecat de Dumnezeu, după cum
Dumnezeu însuşi a mărturisit prin Iezechiel, zicînd: „Te-am pus pe tine supraveghetor
casei lui luda. Dacă păcătosul va păcătui şi nu vei protesta faţă de el, acesta
va fi pierdut întru păcatul lui, iar sîngele lui îl voi cere de Ia tine. Dacă
însă vei protesta faţă de el, vei fi nevinovat" [66] .
Pentru teama aceasta ne străduim şi noi să vorbim după Scripturi, iar nicidecum
pentru iubirea de bani, de slavă sau de plăcere. Căci nimeni nu ne-ar putea
vădi că ne-am găsi într-una din aceste situaţii. Noi nu voim nici măcar să
trăim la fel cu boierii poporului vostru, pe care Dumnezeu îi defăimează,
zicînd: „Boierii voştri sînt părtaşi furilor, iubind darurile, urmărind
răsplata"[67].
Dacă voi, însă, cunoaşteţi şi printre noi pe vreunii de felul acesta, nu este
totuşi cazul să vă străduiţi, ca pentru unii ca aceştia, să defăimaţi şi să interpretaţi
greşit Scripturile şi pe Hristos.
LXXXIII.
Psalmul 109. De altfel şi cuvintele:
„Zis-a Domnul, Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, pînă ce voi pune pe
vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale"[68] ,
învăţătorii voştri au îndrăznit să le explice că au fost spuse cu privire la
Ezechia, deoarece lui i s-a poruncit să şeadă de-a dreapta templului atunci
cînd împăratul Asirienilor, plin de ameninţare, a trimis soli la el şi i s-a
semnalat prin Isaia să nu se teamă de ei. Faptul că cele spuse de Isaia s-au
întîmplat astfel[69]*
şi că împăratul Asirienilor s-a întors în zilele lui Ezechia şi nu a mai dus
război împotriva Ierusalimului,iar îngerul Domnului a ucis în timpul năvălirii
Asirienilor ca Ia o sută optzeci şi cinci de mii, o ştim şi noi destul de bine şi
o mărturisim. Dar este, de asemenea, lămurit că psalmul acesta nu a fost spus
cu privire la Ezechia. Căci textul lui este acesta: „Zis-a Domnul, Domnului
meu: Şezi de-a dreapta Mea, pînă ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut
picioarelor Tale. El va trimite toiagul puterii asupra Ierusalimului şi va
stăpîni în mijlocul vrăjmaşilor Tăi. întru strălucirea sfinţilor, mai înainte
de luceafăr Te-am născut. Juratu-S-a Domnul şi nu Se va căi. Tu eşti preot în
veac, după rînduiala lui Melchisedec" [70] .
Dar că Ezechia nu este preot în veac, după rînduiala lui Melchisedec, cine nu o
ştie ? Şi că nu el este acela, care răscumpără Ierusalimul, cine nu o cunoaşte
? Şi, că nu el a trimis toiagul puterii în Ierusalim şi n-a stăpînit în
mijlocul vrăjmaşilor lui, ci Dumnezeu a fost acela care a întors pe duşmani de
la Ierusalimul care plîngea şi se văita, cine nu ştie ? Iisus al nostru, însă,
mai înainte de a veni cu slavă, a trimis totuşi în Ierusalim toiagul puterii,
cuvîntul chemării şi al pocăinţei, către toate neamurile, la care demonii erau
stăpînitori, după cum zice David: „Zeii neamurilor sînt demoni"[71]
. Şi cuvîntul Lui puternic a făcut pe mulţi să părăsească demonii cărora
slujeau şi să creadă prin El în atotţiitorul Dumnezeu, fiindcă zeii neamurilor
sînt demoni. Tot astfel şi cuvintele: „întru strălucirea sfinţilor, din pîntece
mai înainte de luceafăr Te-am născut"[72]
s-au zis pentru Hristos, după cum am spus şi mai înainte.
LXXXIV.
Tot despre Naşterea din
Fecioară.
Şi cuvintele: „Iată, Fecioara va lua în pîntece şi va naşte fiu"[73]
s-au spus tot cu privire la aceasta. Căci dacă acesta, despre care vorbeşte
Isaia, nu avea să se nască din fecioară, atunci
despre cine strigă Duhul Sfînt: ,,Iată Domnul însuşi va da semn: iată, Fecioara va lua în pîntece şi va naşte fiu"?[74]. Căci dacă şi acesta avea să se nască la fel ca toţi cei născuţi din împreunare, pentru ce atunci Dumnezeu a mai zis că va da semn, care nu este ceva comun tuturor celor întîi născuţi ? Dar, ceea ce este cu adevărat un semn şi care trebuia să devină pentru neamul omenesc un motiv de încredere, este că dintr-un sîn fecioresc[75] , Cel întîi născut dintre toate creaturile a devenit cu adevărat trup, S-a născut copil şi că, ştiind lucrul acesta de mai înainte, El l-a prezis prin Duhul profetic într-un fel sau altul, aşa cum am arătat mai înainte, aşa încît atunci cînd evenimentul acesta urma să se împlinească, să se ştie că el s-a întîmplat prin puterea şi voinţa Creatorului universului; în acelaşi chip în care Eva a fost făcută dintr-o coastă a lui Adam şi tot aşa cum toate celelalte fiinţe vii au luat fiinţă la început, prin Cuvîntul lui Dumnezeu. Dar voi chiar şi asupra acestor puncte, aveţi îndrăzneala să falsificaţi explicaţiile pe care le-au făcut bătrînii voştri de pe lîngă Ptolomeu, cel care a fost împăratul Egiptenilor; voi spuneţi că Scriptura nu conţine interpretarea pe care au dat-o ei, ci: „Iată, tînăra ia în pîntece", ca şi cum faptul acesta ar însemna ceva deosebit, ca o femeie să nască din împreunare bărbătească, aşa cum fac toate femeile tinere afară de cele sterpe, care, la rîndul lor, dacă Dumnezeu vrea, poate să le facă să nască. Astfel, mama lui Samuel, care nu năştea, a născut prin voinţa lui Dumnezeu[76] şi tot astfel, femeia sfîntului patriarh Avraam[77] , ca şi Elisabeta, care a născut pe Botezătorul Ioan[78] , sau ca altele care au născut la fel. Aşa că voi nu trebuie să socotiţi că este cu neputinţă ca Dumnezeu să poată toate cîte voieşte. Şi, ceva mai mult, deoarece s-a profeţit cum că ceva avea să fie, n-ar trebui să cutezaţi a falsifica sau a interpreta greşit profeţiile, pentru că, în cazul acesta, voi vă veţi nedreptăţi numai pe voi înşivă, în vreme ce pe Dumnezeu nu-L veţi putea vătăma cu nimic.
despre cine strigă Duhul Sfînt: ,,Iată Domnul însuşi va da semn: iată, Fecioara va lua în pîntece şi va naşte fiu"?[74]. Căci dacă şi acesta avea să se nască la fel ca toţi cei născuţi din împreunare, pentru ce atunci Dumnezeu a mai zis că va da semn, care nu este ceva comun tuturor celor întîi născuţi ? Dar, ceea ce este cu adevărat un semn şi care trebuia să devină pentru neamul omenesc un motiv de încredere, este că dintr-un sîn fecioresc[75] , Cel întîi născut dintre toate creaturile a devenit cu adevărat trup, S-a născut copil şi că, ştiind lucrul acesta de mai înainte, El l-a prezis prin Duhul profetic într-un fel sau altul, aşa cum am arătat mai înainte, aşa încît atunci cînd evenimentul acesta urma să se împlinească, să se ştie că el s-a întîmplat prin puterea şi voinţa Creatorului universului; în acelaşi chip în care Eva a fost făcută dintr-o coastă a lui Adam şi tot aşa cum toate celelalte fiinţe vii au luat fiinţă la început, prin Cuvîntul lui Dumnezeu. Dar voi chiar şi asupra acestor puncte, aveţi îndrăzneala să falsificaţi explicaţiile pe care le-au făcut bătrînii voştri de pe lîngă Ptolomeu, cel care a fost împăratul Egiptenilor; voi spuneţi că Scriptura nu conţine interpretarea pe care au dat-o ei, ci: „Iată, tînăra ia în pîntece", ca şi cum faptul acesta ar însemna ceva deosebit, ca o femeie să nască din împreunare bărbătească, aşa cum fac toate femeile tinere afară de cele sterpe, care, la rîndul lor, dacă Dumnezeu vrea, poate să le facă să nască. Astfel, mama lui Samuel, care nu năştea, a născut prin voinţa lui Dumnezeu[76] şi tot astfel, femeia sfîntului patriarh Avraam[77] , ca şi Elisabeta, care a născut pe Botezătorul Ioan[78] , sau ca altele care au născut la fel. Aşa că voi nu trebuie să socotiţi că este cu neputinţă ca Dumnezeu să poată toate cîte voieşte. Şi, ceva mai mult, deoarece s-a profeţit cum că ceva avea să fie, n-ar trebui să cutezaţi a falsifica sau a interpreta greşit profeţiile, pentru că, în cazul acesta, voi vă veţi nedreptăţi numai pe voi înşivă, în vreme ce pe Dumnezeu nu-L veţi putea vătăma cu nimic.
LXXXV.
Alte profeţii cu privire
la Hristos.
Cît priveşte cuvintele din profeţia care zice: „Ridicaţi, boieri, porţile
voastre şi ridicaţi-vă porţi veşnice, pentru ca să intre împăratul slavei"[79]
, unii dintre voi îndrăznesc, de asemenea, să le explice, că s-au zis cu
privire la Ezechia, iar alţii, cu privire la Solomon. în fapt însă nu este cu putinţă să dovediţi că au fost spuse nici
cu privire la acesta, nici cu privire la acela şi, în genere, nici cu privire
la vreunul dintre cei ce se numesc împăraţi ai voştri; ci ele se pot spune
numai cu privire la acest Hristos al nostru, Care S-a arătat „fără chip şi
necinstit" după cum ne spune Isaia[80] ,
dimpreună cu David şi cu toate Scripturile, Care însă este „Domn al
puterilor" [81]
, prin vrerea Tatălui, pe care I-a încredinţat-o Lui, Care a şi înviat din
morţi şi S-a înălţat la cer, aşa cum a arătat şi Psalmul şi celelalte
Scripturi, atunci cînd S-au vestit ca Domn al puterilor, după cum şi acum, din
cele ce se întîmplă sub ochii voştri, vă este uşor să vă încredinţaţi, dacă
voiţi. Căci orice demon alungat prin numele Lui, al acestui Fiu al lui Dumnezeu
şi Întîi-născut al întregii zidiri[82],
născut prin Fecioara şi devenit om, răstignit sub Pontius Pilat de poporul
vostru, mort şi înviat din morţi şi înălţat la ceruri, este învins şi este
supus. Dacă, însă, cineva dintre voi ar exorciza în numele oricăruia din cei care
au fost la voi împăraţi, drepţi, profeţi sau patriarhi, nici unul dintre demoni
nu se va supune. Dar, dacă cineva dintre voi ar exorciza în numele Dumnezeului
lui Avraam, al Dumnezeului lui Isaac şi al Dumnezeului lui Iacov, poate că se
va supune. De altfel, aceia dintre voi care sînt exorcişti întrebuinţează
aceeaşi artă ca şi neamurile, atunci cînd exorcizează, folosindu-se de tămîieri
şi de lanţuri magice. Iar că aceia cărora cuvîntul profeţiei lui David le spune
să ridice porţile pentru ca să intre acest Domn — Care este Domnul puterilor
prin voinţa Tatălui, Iisus Hristos, Care a înviat din morţi — sînt îngerii şi
puterile, a dovedit-o de asemenea cuvîntul lui David, la care mă voi referi
iarăşi, din cauza acestora care n-au fost ieri cu noi şi pentru care spun de
multe ori, acum, în rezumat, multe dintre cele spuse ieri.
Şi acum, dacă vă spun vouă
acestea, cu toate că de multe ori am spus aceleaşi lucruri, ştiu că nu fac ceva
necugetat. Căci altminteri, ar urma să zicem că este ceva ridicol ca soarele,
luna şi celelalte stele să facă întotdeauna aceeaşi cale şi să dea naştere la
schimbarea anotimpurilor, sau ca bărbatul care se ocupă cu socotelile, dacă ar
fi cercetat cît fac de două ori două şi, fiindcă v-a spus de mai multe ori că
fac patru, să înceteze de a vă zice, iarăşi, că fac patru şi altele la fel,
care mărturisite în chip constant sînt spuse şi mărturisite întotdeauna la fel,
cum şi ca cel ce discută pe baza Scripturilor profetice să nu fie lăsat să
spună întotdeauna aceleaşi Scripturi, ci să se creadă că are de spus ceva mai
bun decît Scripturile. Cuvîntul prin care v-am spus că Dumnezeu arată că în cer
sînt şi îngeri şi puteri, este acesta:
„Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cei de sus. Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui" [83] .
„Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cei de sus. Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui" [83] .
Atunci, un oarecare Mnaseas,
dintre cei care veniseră cu cei din ziua a doua, a zis:
—
Şi noi ne bucurăm, cînd vedem că tu încerci să spui iarăşi aceleaşi
lucruri pentru noi.
La acestea, eu
am răspuns:
— Ascultaţi, prieteni, cărei
Scripturi încredinţîndu-mă, fac acest lucru: Iisus a poruncit „să iubim chiar
şi pe vrăjmaşi"[84]
, lucru care a fost propovăduit şi de Isaia, în mai multe locuri, în care se
arată şi taina renaşterii noastre şi, în genere, a tuturor celor ce aşteaptă,
ca să se arate Hristos în Ierusalim şi care se silesc să-i mulţumească prin
fapte. Iată cuvintele care s-au spus prin Isaia: „Ascultaţi cuvîntul Domnului,
cei care tremuraţi de cuvîntul Lui. Spuneţi, celor ce vă urăsc pe voi şi vă
defăimează, „fraţii noştri", pentru că numele Domnului este slăvit de voi.
S-a arătat în veselia lor, iar aceia se vor ruşina. Glasul strigătului din
cetate, glasul poporului, glasul Domnului care răsplăteşte răsplată celor
mîndri. Mai înainte ca aceea care se găseşte în dureri să nască şi mai înainte
de a veni durerea facerii, a născut parte bărbătească. Cine a auzit un astfel
de lucru şi cine a văzut aşa ceva, ca pămîntul să sufere durerile facerii
într-o zi, şi ca să se nască un popor dintr-o dată, că Sionul a suferit durerile
facerii şi a născut pe copiii lui ? Şi Eu am dat aşteptarea aceasta şi celei ce
nu va naşte, zice Domnul. Iată, Eu am făcut-o pe cea care va naşte şi pe cea
stearpă, zice Domnul. Veseleşte-te Ierusalime şi sărbătoriţi toţi cei care-1
iubiţi. Bucu- raţi-vă toţi care plîngeţi cauza lui, pentru ca să sugeţi şi să
vă săturaţi din sînul mîngîierii lui şi, pentru ca sugînd, să vă înfruptaţi din
intrarea slavei Iui" «54
LXXXVI.
Şi, spunînd
acestea, am adăugat:
—
Că Acesta, pe Care Scripturile îl arată că, după răstignire, va veni
iarăşi plin de slavă6s5, a avut ca simbol pomul vieţii[85]
care se zice că fusese plantat în rai, ca şi despre cele ce aveau să se
întîmple celor drepţi, ascultaţi acum: Cu toiagul a fost trimis Moisi pentru
răscumpărarea poporului[86]
. Cu acest toiag, pe care-1 avea în mînă, în fruntea poporului, el a despicat
marea"8 şi tot prin el a văzut ţîşnind apă din stîncă[87]
. Tot astfel, aruncînd un lemn în apa din Merra, care era amară, a făcut-o
dulce[88]
. Iacov, aruncînd nişte toiege în canalele apelor, a izbutit ca oile fratelui
mamei sale să aibă în pîntece pentru ca să dobîndească el ceea ce avea să se
nască din ele. Şi tot cu ajutorul toiagului lui, acelaşi Iacov se laudă că a
trecut riul[89].
Se spune, apoi, că i s-a arătat (în vis) o scară, iar Scriptura a arătat că
Dumnezeu se sprijinea pe ea[90]
. Că aici nu era vorba despre Tatăl, v-am arătat îndeajuns din Scripturi. în
acelaşi loc, Iacov, vărsînd untdelemn pe o piatră, a primit de la însuşi
Dumnezeu care i se arătase, mărturia că a uns coloana în cinstea Lui[91]
. Am arătat, de asemenea, că în multe locuri din Scriptură, Hristos a fost
propovăduit în chip simbolic ca piatră şi am dovedit că toată ungerea, fie cu
untdelemn, fie cu stactă, fie cu alte unguente care provin din compoziţia
mirului, îl simboliza pe El, deoarece Cuvîntul zice: „Pentru aceasta Te-a Uns
pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul veseliei, preferîndu-Te
tovarăşilor Tăi"[92].
Căci toţi împăraţii şi toţi unşii de la El se împărtăşeau ca să se numească şi
împăraţi şi unşi, în acelaşi chip în care şi El însuşi a luat de la Tatăl,
numirea de împărat, de Hristos, de preot, de înger şi toate celelalte de felul
acesta, pe care le are sau le-a avut. Toiagul lui Aaron, care a odrăslit, l-a
arătat pe Acesta arhiereu. Iar Isaia a profeţit că Hristos va fi „toiag din
rădăcina lui lesei"[93]
. De asemenea, David zice că dreptul va fi „ca un arbore plantat la marginile
nurilor, care-şi va da rodul lui la timpul lui şi a cărui frunză nu va fi smulsă"[94]
şi tot el a mai spus că dreptul „ca finicul va înflori" [95]
. Dintr-un arbore S-a arătat Dumnezeu lui Avraam, după cum este scris, lîngă
stejarul din Mamvri[96]
. Iar poporul, cînd a trecut Iordanul, a găsit şaptezeci de sălcii şi
douăsprezece izvoare[97]
. „în toiag şi în vargă"[98]
zice David că a fost mîngîiat de Dumnezeu. Iar Elisei, aruncînd un lemn în rîul
Iordan, a scos la suprafaţă fierul toporului cu care fiii profeţilor veniseră
să taie lemne pentru construirea casei, în care voiau să grăiască şi să mediteze
la legea şi la poruncile lui Dumnezeu[99],
după cum şi pe noi, care ne găseam cufundaţi în păcatele cele mai grele pe care
le-am făcut, prin răstignirea Sa pe lemn şi prin apă, Hristosul nostru
curăţindu-ne, ne-a răscumpărat şi ne-a făcut casă de rugăciune şi de închinare.
Şi tot toiag a" fost şi acela, care a arătat pe Iuda, tată al celor
născuţi din Tamara, printr-o taină atît de mare[100] .
LXXXVII.
După ce am terminat de spus
acestea, Tryfon a zis:
— Să nu crezi că încerc să
răstorn cele spuse de tine, dacă îţi cer tot felul de lămuriri, aşa cum mă vezi
că fac, ci numai voiesc să aflu cît mai multe despre cele cu privire la care te
întreb. Spune-mi, deci, atunci cînd Cuvîntul grăieşte prin Isaia: „Va ieşi un
toiag din rădăcina lui lesei şi o floare se va ridica din rădăcina lui lesei şi
Duhul lui Dumnezeu Se va odihni peste ea, Duhul înţelepciunii şi al
înţelegerii, Duhul voinţei şi al puterii, Duhul cunoştinţei şi al pietăţii şi-1
va umple Duhul temerii de Dumnezeu"[101] .
El spunea că este de acord cu mine cum că textul acesta s-a spus cu privire la
Hristos. Dar, a adăugat el, deoarece tu zici că Hristos a fost un Dumnezeu mai
înainte de veci, că El S-a întrupat după voinţa lui Dumnezeu, pentru a Se naşte
ca om din Fecioara, cum este cu putinţă să demonstrezi că El a fost
preexistent, în timp ce El S-a umplut de puterile Duhului Sfînt, pe care
Cuvîntul le enumeră prin gura lui Isaia, ca şi cum El ar fi fost lipsit de ele
?
Faţă de acestea, eu i-am
răspuns:
—
Ai pus o întrebare cît se poate de inteligentă şi de înţeleaptă. Căci,
cu adevărat, lucrul acesta pare a fi plin de nedumerire. Dar, pentru ca să
înţelegi şi raţiunea acestora, ascultă cele ce-ţi spun. Cuvîntul nu arată
nicidecum că puterile acestea ale Duhului, enumerate aici, vor veni asupra Lui
ca şi cum El ar fi lipsit cu totul de ele, ci ca unele care vor trebui să-şi
găsească sfîrşitul în El, adică să-şi găsească odihna asupra Lui, pentru ca în
neamul vostru să nu mai fie profeţi, după obiceiul cel vechi, fapt care se
poate constata chiar de voi înşivă: căci, după El, nu a mai fost la voi nici un
alt profet. Iar că, de asemenea, profeţii care au fost la voi, primind fiecare
de la Dumnezeu o putere sau alta, au făcut şi au vorbit cele ce-am aflat şi noi
din Scripturi, fiţi atenţi la cele ce vă spun eu acum. Căci Solomon a avut
duhul înţelepciunii, Daniel pe cel al înţelegerii şi al voinţei, Moisi pe cel al
puterii şi al pietăţii, Ilie pe cel al temerii şi Isaia pe cel al cunoştinţei.
Ceilalţi au avut, iarăşi, o singură putere fiecare, sau, în chip succesiv, una
după alta, cum au fost Ieremia, cei doisprezece (profeţi mici), David şi toţi
ceilalţi, în genere, care au fost profeţi la voi. Apoi, s-a odihnit, adică a
încetat, cînd a venit Acela după care ele trebuiau să înceteze de la voi,
atunci cînd iconomia Lui cu privire la oameni s-a împlinit. Şi luînd iarăşi
odihnă în El, după cum se profeţise, ele aveau să devină daruri pe care le dă,
din harul puterii Duhului Aceluia, celor ce cred în El, după cum ştie că este
fiecare vrednic. Cum că s-a profeţit că acest lucru avea să se facă de El, după
înălţarea Lui la ceruri, am spus-o şi mai înainte şi o spun iarăşi. Căci s-a
zis: „s-a înălţat întru înălţime, a robit robia şi a dat daruri fiilor
oamenilor" 6 74 . Şi, iarăşi, într-o altă profeţie s-a zis: „Şi
va fi după acestea, că voi vărsa Duhul Meu peste tot trupul şi peste robii Mei
şi peste roabele Mele şi vor profeţi"[102] .
LXXXVIII.
Şi se pot vedea chiar şi în mijlocul nostru femei şi
bărbaţi, care au primit harisme[103]
de la Duhul lui Dumnezeu. Aşa că, nu din cauză că ar fi avut să fie lipsit de
putere s-a profeţit că vor veni asupra Lui puterile enumerate de Isaia; ci din
cauză că ele nu aveau să existe mai departe. Mărturie despre aceasta să vă fie
vouă ceea ce v-am spus că s-a întîmplat cu magii din Arabia, care, de îndată ce
S-a născut Pruncul, venind I s-au închinat. Căci chiar în clipa în care S-a
născut, El a avut puterea Lui şi, crescînd la fel cu ceilalţi oameni,
folosindu-Se de cele ce erau potrivite, a dat fiecărei vîrste aceea ce era
propriu ei6 7 7, hrănindu-Se cu toate felurile de hrană şi rămînînd
astfel aproape treizeci de ani pînă cînd a venit, ca mai înainte propovăduitor
al arătării Sale, Ioan, care a mers înaintea Lui pe calea botezului[104]
după cum v-am dovedit-o şi mai înainte. Atunci Iisus, venind la rîul Iordan,
unde boteza Ioan şi coborînd Iisus în apă, foc s-a aprins în Iordan[105]
. Şi ieşind El din apă, apostolii acestui Hristos al nostru au scris că Duhul
Sfînt a zburat, ca un porumbel asupra Lui[106] .
Şi noi ştim că El a venit la rîu nu ca unul care ar fi avut trebuinţă de botez,
sau de Duhul, care a venit în chipul porumbelului, după cum El nu a suportat să
Se nască şi să Se răstignească pe cruce ca unul care ar fi avut trebuinţă de
acestea, ci a făcut toate acestea pentru neamul oamenilor, care de la Adam
căzuse sub moarte şi sub rătăcirea şarpelui, fiecare săvîrşind la rîndul lui
răul, şi prin greşeli personale. Căci voind ca aceştia — îngeri şi oameni — să
fie cu putinţă liberă de hotărîre şi autonomi din punct de vedere moral,
Dumnezeu i-a făcut în aşa fel, ca fiecare să săvîrşească aceea ce le-a dat
putere să facă, cu scopul ca, dacă vor alege cele plăcute Lui, să-i păstreze
fără stricăciune şi fără de pedeapsă; iar dacă vor păcătui, să-i pedepsească pe
fiecare aşa cum va socoti El.
Şi nici faptul că a intrat în
Ierusalim şezînd pe un asin, după cum am arătat că s-a profeţit, nu I-a dat
vreo putere ca să fie Hristos, ci a adus numai o mărturie oamenilor că El este
Hristos, tot aşa cum şi în ce priveşte pe Ioan, el a trebuit să fie o mărturie
oamenilor pentru ca aceştia să înţeleagă cine este Hristos. Astfel, pe cînd
Ioan străbătea ţinutul de pe marginea Iordanului şi propovăduia botezul
pocăinţei, purtînd cingătoare de piele şi îmbrăcăminte din păr de cămilă, şi
nemîncînd nimic în afară de acride şi de miere sălbatică[107],
oamenii socoteau că el este Hristos[108] .
Din cauza aceasta, el striga oamenilor: „Nu sînt eu Hristos, ci glasul celui ce
strigă[109]căci
va veni Cel ce este mai puternic decît mine, a Cărui încălţăminte nu sînt
vrednic să o duc"[110].
Şi venind Iisus la Iordan, şi crezîndu-se de lume că este fiul lui Iosif,
tîmplarul[111]
, şi arătîndu-se fără de chip aşa cum propovăduiesc Scripturile[112]
şi fiind socotit El însuşi tîmplar[113]
(căci nişte astfel de lucruri de tîmplărie lucrase cît timp fusese printre
oameni: pluguri şi juguri, învăţîndu-ne prin aceasta şi simbolurile dreptăţii
şi viaţa activă), din cauza aceasta Duhul Sfînt, şi pentru oameni, după cum am
zis, a zburat în chip de porumbel asupra Lui şi totodată a venit şi un glas din
cer, care a vorbit odinioară şi prin David ca din partea lui Hristos, spunînd
ceea ce avea să I se spună Lui de către Tatăl: „Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi
Te-am născut" [114]
; arătînd că atunci va fi naşterea Lui pentru oameni, cînd El avea să înceapă a
fi cunoscut de oameni: „Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut".
LXXXIX.
Profeţii referitoare la
cruce. Acum, a zis Tryfon:
—
Să ştii bine că tot neamul nostru aşteaptă pe Hristos şi că noi
recunoaştem că toate Scripturile pe care tu le-ai adus au fost spuse cu privire
la EI. Ceva mai mult: eu spun că chiar numele de Iisus, cu care a fost
supranumit fiul lui Navi, m-a făcut să înclin deopotrivă la aceasta. Cu toate
acestea ne îndoim, cînd este vorba să credem că Hristos a avut să fie răstignit
într-un chip atît de necinstit. Căci în Lege se spune că cel răstignit este
blestemat[115].
Aşa că, cu privire la faptul acesta, eu mă îndoiesc, pînă în clipa de faţă. Cum
că Scripturile propovăduiesc că Hristos va fi pătimitor, este lucru lămurit. Am
vrea totuşi să ştim, dacă El avea să pătimească de pe urma acestei pătimiri
blestemate de lege ?[116]
. Dacă poţi să dovedeşti şi aici ceva, dovedeşte.
La acestea, eu i-am răspuns:
—
Dacă Hristos n-ar fi avut să pătimească şi dacă profeţii n-ar fi zis că
„din cauza nelegiuirii poporului va fi dus la moarte şi că va fi necinstit[117]şi
biciuit[118]
, că va fi socotit printre cei nelegiuiţi şi că va fi dus ca o oaie la
junghiere" [119]
, El, al Cărui neam profetul zice că nimeni nu-1 va putea povesti, ar fi fost
natural ca să vă miraţi. Dacă însă acest lucru este acela care-L caracterizează
şi-L anunţă tuturor, cum, atunci, noi n-am fi crezut cu hotărîre în El ? De
altfel, toţi aceia care au înţeles cele spuse de profeţi, acest lucru îl vor
spune, iar nu altceva; de îndată ce numai vor auzi că El a fost
răstignit.
[1] Dintre cei ce au căutat să explice lacuna aceasta din
Dialogul sfîntului Iustin Martirul cu Iudeul Tryfon, amintim aici părerea lui
Maran care socoteşte lacuna aceasta cu totul scurtă: „vix tria aut quator
verba desunt" şi părerea lui G. Archambault care subliniază mai
multe fapte (încheierea dialogului din prima zi, începutul celui din ziua a
doua etc.) şi care este de părere că lacuna aceasta trebuie să fi fost foarte
mare. Ţinem să arătăm însă că, dacă numerotarea capitolelor textului Dialogului
este şi acum cea originală (adică cea de pe vremea sfîntului Iustin), Partea
I-a a Dialogului sfîrşindu-se în capit. LXXIV şi Partea a Il-a a lui începînd
tot în capit. LXXIV, înseamnă că Maran are mult mai multă dreptate, în
evaluarea întinderii lacunei respective, căci ea este o lacună dintr-o capitol,
iar nu o lacună de mai multe capitole, aşa cum caută să demonstreze G.
Archambault.
[5] Transcrierea greacă LXX a numelui lui Iosua Navi
este aceea de Iisus = numele lui Hristos. De aici, folosirea mesianică a
acestui nume a fost foarte raspîndită la începuturile Bisericii.
[13] Aici avem o combinaţie de cuvinte din Luca şi Matei, care este
însă afară de gîndirea lor. Este un „logion" păstrat pe cale verbală.
[15] Mt. 25, 41. Citaţia aceasta nu corespunde exact cu textul din
Matei 25, 41. Ea este totuşi identică în Omiliile Pseudo-Clementine XIX, 2 (P.G. I, 424).
.
[17] Creştinismul a apărut de la început, ca o biruinţă a lui
Dumnezeu-Tatăl, prin Logosul şi Fiul Său, asupra zeilor păgîni, adică asupra
demonilor care formează armata lui satan şi aţîţă pe iudei şi pe păgîni
împotriva creştinilor (Dialog. CXXXI, 2). Puterea asupra demonilor a fost o harismă
foarte vie în Biserica primară, atît timp cît ea a avut de luptat împotriva
zeilor. Sfîntul Iustin vorbeşte adesea de această harismă (Apolog. II, VI, 6\ Dialog. XXX, 3; XXXV, 8; LXXXV,
2; CXI, 2;CXXI, 3). Puterea demonilor asupra păgînilor neconvertiţi se poate
înţelege mai bine dacă ne ţjîndim că sfîntul Iustin socoteşte că diavolul şi
armata lui nu au fost încă aruncaţi în foc; dar ei vor fi aruncaţi, deoarece
Hristos a prezis lucrul acesta (Matei 25, 41). Dacă Dumnezeu mai întîrzie să
facă aceasta, este pentru că El vTea să lase timp de pocăinţă oamenilor care au
urmat pe demoni şi se găsesc încă în slujba lor (Apolog. I, XXVIII, 1—2).
[20] Aici este vorba despre naşterea Cuvîntului din Tatăl, în
opoziţie cu naşterea din Fecioara. A se vedea şi XLV, 4 şi LXIII, 3.
[23] Argumentul acesta a fost reluat şi de Tertullianus, cu verva
lui incisivă în Adv. Marcioru III, XIII şi Adv. Jud. IX.
[25] La Matei 2, 1 găsim: „de la răsărituri", precizare trecută
şi în tradiţia liturgică creştină. După Clement Alexandrinul (Protrept. V, 4) ca şi după Ieronim
şi Augustin, magii au venit din Persia.
[31] Sfîntul Iustin mai aminteşte de recensămîntul lui Quirinius şi
în
Apologia I, XXXIV, 2, unde îl numeşte procurator al Iudeii, în timp ce, după sfîntul
evanghelist Luca, 2, 2, el a fost guvernator al Syriei.
[34] Este pentru prima dată cînd întîlnim în literatura bisericească
ideea aceasta, care se găseşte, de altfel, redată de evanghelistul Luca (2, 7).
Ea se pomeneşte, de altfel, în evangheliile apocrife (Protoevanghelia lui
Iacov
XVII, 3) şi la scriitorii bisericeşti de mai tîrziu: Origen, Contra Cels. I, LI (G.G.S. I, 102) şi
Ieronim, Ad Paulin., LVIII, 3 (P.L. XXII. 581).
[38] Despre o Rama, situată la cîţiva kilometri la nord de Ierusalim ne
vorbeşte şi Ieremia. Dar sfîntul Iustin caută o altă Rama care socoteşte că a
existat sau mai exista în Arabia.
[41] Cu toate că Tryfon nu spune în ce constă „greşeala"
(viclenia) acestor îngeri, nu există nici o îndoială că sfîntul Iustin vede
aici, după Facere 6, 2, unirea lor cu fiicele oamenilor, de pe urma căreia au
rezultat zeii păgînismului sau demonii. (Vezi Apolog. II, V, 3; Apolog. I, V, 2; Dialog. XLV, 4). De altfel,
punctul acesta de vedere este comun tuturor scriitorilor creştini ai timpului
aceluia. Interpretarea aceasta o găsim şi la Philon şi la Iosif Flaviu şi, sub
o formă oarecare, şi la filozofii ellini stoici. Papias cunoaşte şi el căderea
îngerilor, dar nu-i acuză că s-ar fi căsătorit cu fiicele oamenilor, ci numai
pentru că s-au dovedit nişte slujitori necredincioşi în guvernarea lumii care
le-a fost încredinţată. Se ştie că şi iudeii acordau un cult oarecare
îngerilor. Declaraţiile sfîntului Iustin, la care se referă Tryfon, nu se mai
găsesc însă în actualul text al Dialogului A se vedea G. Archambault, op. cit.,.
Introduction, p. LXXII.
[49] Credinţa în mileniu nu este absolut necesară pentru puritatea mărturisirii
creştine: mulţi dintre creştinii autentici nu o cunosc. Totuşi, după sfîntul
Iustin, ortodoxia desăvîrşită presupune credinţa în împărăţia de o mie de ani,
la Ierusalim. La Clement Romanul, Ignatiu, Polycarp, Tatian şi Athenagoras nu
găsim urme de milenarism. Sfîntul Iustin este, însă, milenarist, ca şi sfîntul
Irineu. Tertullianus, totuşi, socoteşte că cel ce atinge credinţa chiar şi
într-un singur punct, devine vinovat.
[52] Este vorba despre gnostici şi marcioniţi. Sfîntul Iustin nu
concepe că sufletele ar merge în cer mai înainte de învierea finală, ci arată
că, în aşteptarea învierii finale, ele merg într-un loc mai bun sau mai rău
decît pămîntul acesta (cap. V, 3), după cum ele aparţin celor buni sau celor
răi. Tot aşa şi sfîntul Irineu (P.G. VII, 1209).
[54] Aceste erezii iudaice au devenit izvorul tuturor ereziilor
creştine. Scriitorii vechi nu sînt de acord nici asupra numărului nici asupra
numelui lor. Astfel, Hegesipp citează şapte erezii iudaice drept sursă a
tuturor ereziilor creştine. Sfîntul Epifanie (Adv. ffaeres., P.G. XLI, 239) citează
şapte secte iudaice. în Constituţiile Apostolice VI, VI (Ed. Funk,
Paderborn, 1905, p. 313—315), se vorbeşte numai de şase secte. în fine Isidor
de Sevilla, în Etymologiarum lib. VIII, IV, P.L. LXXXII,
297—298, enumeră opt astfel de secte iudaice, căutînd să dea şi scurte
referinţe despre ele. Se pare că aceste secte au luat fiinţă nu în exilul
babilonic, ci în diaşporaua hellenică. A se vedea şi G. Archambault, Justin Dialogue avec
Tryphon,
Paris, 1909, voi. II, p. 34—37, notă.
[58] După modul în care sfîntul Iustin citează mai jos Psalmul 89,
4: „Ziua Domnului este ca o mie de ani", cu alte cuvinte: „O mie de ani
înaintea Domnului sînt ca o zi care vine şi pleacă" (Septuaginta), el vrea să arate că în
planul lui Dumnezeu iconomia lumii trebuie să recapituleze creaţia: şase zile
de lucru şi o zi de repaus (6.000+ 1.000=7.000 de ani). Domnul Iisus Hristos a
pătimit în a şasea zi a acestei recapitulaţii a lumii, adică în al şaselea
mileniu şi El va trebui să vină cînd acest mileniu se va termina, pentru a
inaugura pe cel de-al şaptelea mileniu, cel aşteptat de sfîntul Iustin.
[64] Darurile Duhului Sfînt (harismele) sînt arătate aici (ca şi în
cap. LII, 4; LXXXVII—LXXXVIII), ca unele ce au dispărut din lumea iudaică,
pentru a fi transferate asupra discipolilor lui Hristos. Ideea o găsim
exprimată în Matei 11, 13. Harismele, care au fost manifestarea primitivă a
Duhului Sfînt în Biserică, au rămas în fiinţă şi în sec. II. Dar pe vremea iui Origen,
ele aproape că dispăruseră.
[100] Fac. 38, 25—26. Istoria Tamarei este exploatată şi de sfîntul
Irineu, Adv. Haeres., IV, XXV, 2 (P.G. VII, 1501) şi în sens mesianic. El
vede însă taina nu în bastonul tatălui lui Iuda, ci în firul roşu pe care moaşa
îl lega de mîna aceluia dintre gemeni care se părea că se va naşte întîi.
_
[103] Despre harismele din Biserica creştină a se vedea şi cap. LXXXII.
După sfîntul Iustin ele s-au concentrat mai întîi toate în Hristos, Care apoi
le-a transmis credincioşilor Săi.
[105] în istorisirea Botezului Domnului pe care ne-o face sfîntul
evanghelist Luca (3, 21-22), nu găsim nimic în legătură cu focul care „s-a
aprins în Iordan". în literatura creştină primară, focul este pus în
legătură cu prezenţa Duhului Sfînt în ziua Cincizecimii, aşa cum se istoriseşte
în Fapte, 2, 1, 4 şi aşa cum a prezis sfîntul Ioan Botezătorul despre Botezul
„cu Duh Sfînt şi cu foc" (Mt. 3, 11; Lc. 3, 16).
[116] Mărturisirea în legătură cu Hristos „pătimitorul" o mai
găsim şi în cap. XXXIX, 7 al Dialogului Ceea ce punea în mare dificultate pe Tryfon era
răstignirea lui Hristos, care era un lucru blestemat de Lege. Asupra credinţei
iudaice într-un Mesia pătimitor a se vedea şi cap. LXVIII, 5 din Dialog. Dar iudeii din sec. al
II-lea aşteptau în genere un Mesia glorios. El avea să fie precedat de un
oarecare Ben Josef şi trebuia să învingă pe Gog şi Magog (Iez. 38—39), adică
neamurile şi apoi să fie învins de ele şi ucis într-o luptă supremă. Iudeii
trebuiau atunci să se refugieze, pentru a aştepta acolo pe Ilie şi pe Mesia Ben
David, Mîntuitorul (A se vedea Langrange, Le Messianisme chez
Ies Juifs, Paris, 1909, p. 236-256).
