DIALOGUL CU IUDEUL TRYFON (PARTEA A DOUA) 3

CX.

Iarăşi despre cele două veniri ale Domnului. Terminînd acestea, am adăugat:

— Că dascălii voştri, o, voi, bărbaţi, mărturisesc că toate cuvintele din pericopa aceasta au fost spuse cu privire la Hristos, o ştiu destul de bine. Şi ştiu de asemenea că ei zic că Hristos încă nu a venit. Sau, chiar dacă zic că a venit, ei zic că nu se ştie cine este^[1] şi numai cînd va deveni strălu­citor şi plin de slavă, numai atunci se va cunoaşte cine este. Şi numai atunci zic ei că se vor întîmpla cele spuse în pericopa aceasta, ca şi cum dintre cuvintele profeţiei, pînă acum, nici unul nu ar fi avut vreo roadă: oameni fără de raţiune şi care nu înţeleg ceea ce se dovedeşte prin toate cuvintele acestea, anume că aici sînt vestite două veniri ale Sale: una, în care este propovăduit pătimitor, fără de slavă, necinstit şi răstignit^[2] , iax a doua, în care va veni cu slavă din ceruri^[3], atunci cînd omul apostasiei, cel ce
glăsuieşte cuvinte nebune chiar cu privire la Cel Prea înalt, va cuteza să săvîrşească pe pămînt lucruri nelegiuite, cu privire la noi, creştinii^[4] , care, cunoscînd cinstirea lui Dumnezeu din legea şi cuvîntul care au ieşit din Ierusalim, cu apostolii lui Iisus, am găsit refugiu la Dumnezeul lui Iacov şi la Dumnezeul lui Israel. Şi noi, care eram plini de războaie, de ucideri şi de toată răutatea, pe tot pămîntul, am transformat fiecare din noi, instrumentele războinice: săbiile, în pluguri şi lăncile, în unelte de cultură; şi cultivăm pietatea, dreptatea, iubirea de oameni, credinţa şi nădejdea, care vin de la însuşi Tatăl, prin Cel Răstignit, stînd fiecare sub via noastră, adică, servindu-ne fiecare de o singură femeie legitimă. Căci cuvîntul profetic ştiţi că zice: „Şi femeia lui va fi ca o vie îmbelşugată" ^[5] .

Iar că nimeni nu există pe tot pămîntul care să ne înfricoşeze^[6] şi să ne robească pe noi, care am crezut în Iisus, este un lucru lămurit. Căci este un fapt cunoscut de toţi că, atunci cînd sîntem decapitaţi, răstigniţi, aruncaţi înaintea fiarelor, în lanţuri, în foc şi în toate celelalte chinuri, noi nu ne îndepărtăm de la mărturisirea noastră, ci că, dimpotrivă, cu cît nişte astfel de chinuri ni se întîmplă mai mult, cu atît şi numărul credincio­şilor şi cinstiţilor de Dumnezeu, prin numele lui Iisus, sporeşte. După cum atunci cînd cineva, tăind de la o vie părţile acelea, care poartă roadă, face acest lucru pentru ca via să dea alte ramuri şi, într-adevăr, apar alte ramuri înfloritoare şi aducătoare de roadă, acelaşi lucru se întîmplă şi cu noi. Căci via plantată de Dumnezeu şi de Mîntuitorul Hristos este poporul Lui^{8 2 5} . Cuvintele celelalte din profeţie se vor întîmpla la cea de a doua venire a Lui. Astfel, cuvintele „cea necăjită şi cea alungată" ^[7] arată pe cei alungaţi din lume, căci, în ceea ce vă priveşte pe voi şi pe toţi ceilalţi oameni, nu numai că fiecare creştin este aruncat afară din proprietăţile lui, ci el este alungat chiar din toată lumea, de vreme ce voi nu îngăduiţi nici unui creştin să trăiască. Şi, cu toate acestea, voi ziceţi că cuvintele acestea s-au întîmplat poporului vostru. Dar, dacă aţi fost daţi afară pentru că aţi luptat, atunci voi aţi suferit acestea pe bună dreptate, după cum de altfel, toate Scripturile stau mărturie. Noi, însă, fără să facem ceva de felul acesta, după ce am cunoscut adevărul lui Dumnezeu, sîntem arătaţi de Dumnezeu că vom fi luaţi de pe pămînt împreună cu prea-dreptul şi singur-nepătatul şi fără de păcat, Hristos. Căci, prin Isaia, strigă: „Iată că dreptul a pierit şi nimeni nu pune la inimă şi bărbaţii drepţi sînt luaţi şi nimeni nu înţelege" ^[8].

CXI.

Hristos pătimitorul. Că vor fi două veniri ale acestui Hristos, s-a prezis în chip simbolic şi de către Moisi, iar eu am arătat aceasta mai înainte, prin simbolul ţapilor aduşi ca jertfă, în timpul postului. Şi iarăşi, acelaşi lucru a fost propovăduit şi spus simbolic şi de cele ce au făcut Moisi şi Iisus (Iosua Navi n. tr.). Dintre care, imul întinzîndu-şi mîinile, a rămas pe colină pînă seara, mîinile fiindu-i susţinute astfel, încît să nu poată arăta altceva decît preînchipuirea crucii, iar celălalt, supranumit cu numele lui Iisus, era în fruntea luptei şi Israel era învingător. De altfel, cu privire la cei doi bărbaţi sfinţi şi profeţi ai lui Dumnezeu, mai trebuie înţeles şi următorul lucru: că ambele aceste taine nu era în stare să le poarte numai unul singur dintre ei. Mă gîndesc la preînchipuirea crucii şi la preînchipuirea numelui pe care-1 purta. Căci puterea aceasta a fost, este şi va fi numai a Unuia singur, de al Cărui nume orice putere se înfricoşează, simţind durerea că prin el va fi distrusă. Deci, pătimitorul şi răstignitul nostru Hristos, nu a fost blestemat de lege, ci a arătat că numai El va mîntui pe cei ce nu se vor îndepărta de la credinţa în El. De altfel, chiar şi cei care au fost mîntuiţi în Egipt, atunci cînd au fost pierduţi cei întîi născuţi ai egiptenilor, au fost smulşi de sîngele paştelui, cu care s-au uns uşorii uşilor, de o parte şi de alta şi pervazul lor^[9] . Căci paştele era Hristos, Cel care a fost jertfit mai în urmă^[10], după cum şi Isaia a zis: „Ca o oaie spre junghiere S-a adus" ^[11] . De asemenea este scris, că în ziua paştelui L-aţi prins şi tot în ziua paştelui L-aţi răstignit. Deci, după cum pe cei din Egipt i-a mîntuit sîngele paştelui, tot astfel şi pe cei ce au crezut, îi va smulge din moarte sîngele lui Hristos. Avea, oare, Dumnezeu să se rătăcească, dacă n-ar fi fost semnul acesta pe uşi ?^[12]. Acest lucru nu-1 pot spune, ci spun numai că prin aceasta El a propovăduit de mai înainte mîntuirea care avea să fie neamului oamenilor prin sîngele lui Hristos. Tot astfel, simbolul panglicii celei roşii, pe care au dat-o în Ierihon desfrânatei Raab, cei trimişi de Iisus Navi ca iscoade, spunîndu-i să o lege de fereastra prin care u coborîse pe ei, pentru ca să-i facă să scape de duşmani^[13] , a arătat de asemenea simbolul sîngelui lui Hristos, prin care, cei din toate neamurile care odinioară au fost desfrânaţi şi nedrepţi se mîntuiesc, luînd iertarea păcatelor şi nemaipăcătuind mai departe.

CXII.

Despre dascălii legii. Voi, interpretînd acestea în chip umil, atribuiţi multă slăbiciune lui Dumnezeu, dacă înţelegeţi acestea atît de simplu şi nu cercetaţi sensul adînc al celor spuse. Fiindcă, în felul acesta şi Moisi ar trebui să fie socotit călcător al legii, pentru că el însuşi a poruncit ca să nu se facă nici o asemănare, nici a celor din cer, nici a celor de pe pămînt sau din mare^[14] şi mai apoi el însuşi a făcut un şarpe de aramă, pe care, ridicîndu-1 drept semn, a poruncit celor muşcaţi de şerpi, să privească la el; iar cei ce priveau la el, se făceau sănătoşi. Deci, voi socotiţi că şarpele a mîntuit atunci, poporul, şarpele acesta, pe care, după cum am spus mai înainte Dumnezeu l-a blestemat la început^[15] şi pe care avea să-1 nimi­cească, prin sabia Lui cea mare, după cum strigă Isaia^{8 3 s}.

Vom primi, oare, nişte astfel de lucruri într-un chip atît de nebunesc, cum spun dascălii voştri, şi nu le vom primi ca simboluri ? Nu vom referi, oare, semnul acesta la imaginea lui Iisus răstignit, de vreme ce şi Moisi, prin întinderea mîinilor, dimpreună cu cel numit cu numele lui Iisus, a făcut ca poporul să fie învingător ? în felul acesta ar trebui să încetăm de a mai rămîne uimiţi de cele ce a săvîrşit legiuitorul. Căci nu a îndemnat poporul ca, părăsind pe Dumnezeu să nădăjduiască în animalul prin care a luat început călcarea legii şi neascultarea. Aceste lucruri au fost spuse şi s-au făcut cu multă înţelepciune şi cu mare taină prin fericitul profet; şi, între cele spuse şi săvîrşite în genere de către toţi profeţii, nimic — judecind drept — n-ar putea să găsească cineva dintre voi ca să defăimeze, dacă ar avea cunoştinţă adevărată despre cele spuse în ele. Dar, dacă dascălii voştri vă explică vouă numai: pentru ce în locul acesta^[16] nu se vorbeşte şi de partea feminină a căminelor, sau, pentru ce se întrebuinţează atîtea măsuri de făină şi atîtea măsuri de untdelemn în ofrande şi chiar şi pe acestea le explică în chip umil şi josnic, iar lucrurile mari şi demne de cercetare nu îndrăznesc niciodată să le explice, sau, chiar atunci cînd le explicăm noi, vă poruncesc să nu ne daţi ascultare şi nici să veniţi în discuţie cu noi, atunci oare, nu pe bună dreptate vor trebui să ia aminte la cele grăite către ei de către Domnul nostru Iisus Hristos: „morminte văruite, care se arată pe dinafară frumoase, iar pe dinăuntru sînt pline de oase şi de morţi"^[17] , „voi plătiţi dajdie de izmă şi înghiţiţi cămila, conducători orbi"^[18] ? Deci, dacă voi nu veţi dispreţui învăţăturile acelora care se înalţă pe ei înşişi şi voiesc să li se spună: „rabbi, rabbi" ^[19] şi dacă nu vă veţi apropia de cuvintele profetice cu o astfel de dispoziţie şi cu un astfel de sentiment, ca şi voi să suferiţi de la oamenii voştri aceleaşi lucruri, pe care şi profeţii înşişi le-au suferit, nu veţi putea nicidecum să dobîndiţi ceva folositor din cuvintele profetice.

CXIII.

Iisus Navi, figură a lui Iisus Hristos. Ceea ce voiesc să vă spun acum sînt următoarele:

Iosua (Navi) care se chema Ausis, după cum am arătat de mai multe ori înainte şi care a fost trimis dimpreună cu Chaleb, iscoadă în Canaan, pentru cercetarea pămîntului, a fost numit de către însuşi Moisi, Iisus ^[20] . Tu, însă, nu cercetezi pentru care motiv a făcut Moisi acest lucru, nu te miri şi nu-ţi place să cauţi să afli; în felul acesta Hristos rămîne ascuns pentru tine şi citind, nu înţelegi, nici acum, auzind că Iisus este Hristosul nostru. Nu cauţi să judeci, că nu în zadar şi nici la întîmplare i s-a dat aceluia numele acesta. Şi totuşi, faci tot felul de raţionamente^[21] pentru ca să explici de ce s-a adăugat lui Avraam încă un „a", pe lîngă cel dintîi şi te pierzi în discuţii mărunte pentru ca să explici de ce numelui Sarra i s-a adăugat, deopotrivă, un nou „r" ^[22]. Dar nu cercetezi tot cu aceeaşi hotă­rîre, pentru ce numele Ausis, pe care-1 avea dintru început fiul lui Navi, a fost schimbat în întregime, în acela de Iisus. Căci nu numai că i s-a schimbat numele, ci, devenind urmaşul lui Moisi, el singur, dintre cei ce au ieşit din Egipt şi care erau în vîrsta aceasta, a adus poporul în pămîntul cel sfînt care a mai rămas^[23] . Şi, după cum el a adus în pămîntul cel sfînt poporul, iar nu Moisi,şi după cum, prin tragere la sorţi, el a împărţit celor aduşi cu sine, pămîntul, tot astfel şi Iisus Hristos va întoarce împrăştierea poporului şi va împărţi pămîntul cel bun fiecăruia, dar nu deopotrivă. Căci unul le-a dat lor moştenirea cea trecătoare, ca unul care nu era nici Hristos, nici Dumnezeu, nici Fiul lui Dumnezeu, iar Celălalt, după învierea Sa cea sfîntă, avea să ne dea nouă stăpînirea cea veşnică^[24] . Acela, după ce
mai înainte fusese supranumit cu numele lui Iisus, a oprit soarele în mersul său^[25] , luînd puterea Duhului lui. Am dovedit că Iisus a fost acela care S-a arătat şi a vorbit lui Moisi, lui Avraam şi în genere tuturor celorlalţi patriarhi, slujind voinţei Tatălui.

Şi voi spune mai departe că tot El a venit, născîndu-Se om prin Fecioa­ra Maria şi rămînînd astfel de-a pururea. Acesta este acela cu care şi prin care Tatăl va reînnoi cerul şi pămîntul; Acesta este acela, care va străluci în Ierusalim lumină veşnică^[26] ; Acesta este acela care este împăratul Salemului şi „Preotul cel veşnic al Celui Prea înalt" ^[27] , după rînduiala lui Melchisedec. Acela (Iosua Navi n. tr.) se zice că a circumcis poporul cu o a doua circum­ciziune^[28] cu cuţite de piatră (ceea ce a fost o propovăduire a circumciziunii acesteia, cu care ne-a circumcis pe noi Iisus Hristos, de la pietre şi de la ceilalţi idoli) şi a făcut o grămadă din prepuţuri, adică din rătăcirea lumii, circumcizîndu-i în tot locul cu cuţitele de piatră, adică cu cuvintele Domnului nostru Iisus. Căci am dovedit că Hristos a fost propovăduit prin profeţi, în parabole, ca stîncă şi piatră. Deci, şi prin cuţitele de piatră trebuie să înţelegem cuvintele Lui, prin care au fost circumcişi cu circurn- ciderea inimii atîţia rătăciţi de la necircumcidere. Cu această circumcidere de atunci, Dumnezeu a îndemnat prin Iisus (Navi n. tr.), să se circumcidă şi acei care au circumciderea aceea, care a luat fiinţă de la Avraam, spunîndu-se că Iisus (Navi n. tr.) a circumcis cu o a doua circumciziune, cu cuţite de piatră, pe cei ce au intrat în pămîntul acela sfînt^[29] .

CXIV.

Alte profeţii cu privire la Hristos. De fapt, Duhul Sfînt a făcut uneori să se producă ceva vizibil, care însemna o figură tipică a viitorului, iar alte ori a pronunţat cuvinte cu privire la cele ce aveau să se întîmple, ca şi cum evenimentele în cauză s-ar întîmpla în momentul acela, sau s-ar fi şi întîmplat. Dacă cei ce se ocupă cu Sfînta Scriptură nu cunosc meşteşugul acestei înţelegeri^[30] , atunci în chip necesar ei nu vor putea urmări nici cuvintele profetice. Vă voi arăta, bunăoară, unele cuvinte profetice, pentru ca să urmăriţi în ele ceea ce se spune. Atunci cînd se spune prin Isaia: „Ca o oaie
spre junghicre S-a adus şi ca un miel înaintea celui ce-L tunde"^[31], se spune aşa, ca şi cum pătimirea Domnului s-ar fi şi întîmplat. Şi, iarăşi, cînd zice: „Mi-am întins mîinile mele peste un popor neascultător şi împotrivitor" ^[32] , sau cînd se zice: „Doamne, cine a crezut auzului nostru?" ^[33] , cuvintele acestea se spun, ca şi cum ar arăta nişte lucruri de mult timp întîmplate. Am dovedit, de asemenea, că în multe locuri, Hristos este numit, în parabolă, piatră şi, în chip figurat, Iacov şi Israel. Şi iarăşi, atunci cînd se zice: „Voi vedea cerurile, lucrurile degetelor tale" ^[34] , dacă prin acestea nu voi înţelege lucrarea cuvîntului Lui^85s,atunci voi înţelege,în chip neînţelept, aşa cum pretind dascălii voştri, care socotesc că Părintele tuturor şi Dumnezeul cel nenăscut are mîini, picioare, degete şi suflet, ca o vietate compusă şi care învaţă, pentru aceasta, că Tatăl S-a arătat pe Sine însuşi lui Avraam şi lui Iacov. Fericiţi sîntem, deci, noi, cei circumcişi cu cuţitele cele de piatră ale celei de a doua circumciziuni! Căci prima circumciziune vi s-a făcut şi vi se face vouă, cu cuţitul cel de fier, iar voi rămîneţi cu inimile învîrtoşate. Circumciziunea noastră, însă, care este a doua la număr şi care s-a arătat după cea a voastră, prin pietre ascuţite, adică prin cuvintele apostolilor Pietrei celei din capul unghiului^[35] netăiate de mîini omeneşti^[36] , ne circumcide pe noi de la idololatrie şi, în genere, de la toată răutatea. Inimile noastre sînt atît de mult circumcise de la răutate, încît noi ne şi bucurăm atunci cînd murim pentru numele pietrei celei frumoase, care face să ţîşnească apă vie în inimile celor ce au iubit, prin El, pe Tatăl tuturor şi adapă pe cei ce voiesc să bea apa vieţii^[37] . Dar cînd eu vă vorbesc vouă acestea, voi nu le înţelegeţi; căci voi n-aţi înţeles nici cele ce s-au profeţit că va face Hristos şi nu credeţi acum nici nouă, care vă conducem la cele ce-au fost scrise. De aceea, Ieremia vă strigă astfel: „Vai, vouă, că aţi părăsit fîntîna vie şi v-aţi săpat vouă gropi sparte, care nu vor putea să conţină apă. Oare nu este pustiu, acolo unde este muntele Sion, fiindcă am dat Ierusali­mului carte de despărţire în faţa voastră ?" ^[38] .

CXV.

Alte profeţii cu privire la chemarea neamurilor. Ar trebui să credeţi, totuşi, lui Zaharia, care a arătat, în parabolă, taina lui Hristos. Cuvintele lui sînt următoarele: „Bucură-te şi te veseleşte, fiica Sionului, că iată, Eu vin şi Mă voi sălăşlui în mijlocul tău, zice Domnul. Şi neamuri multe se vor alipi de Domnul, în ziua aceea şi-Mi vor fî Mie drept popor. Şi Mă voi sălăşlui în mijlocul tău şi vor cunoaşte că Domnul Puterilor M-a trimis la tine. Şi va moşteni Domnul pe Iuda şi partea lui pe pămîntul cel sfînt şi va alege Ierusalimul. Să se umple de respect tot trupul înaintea feţei Domnului, că El s-a ridicat din norii cei sfinţi ai Lui. Şi mi-a arătat pe Iisus, preotul cel mare, stînd înaintea feţei unui înger al Domnului. Iar diavolul stătea de-a dreapta lui, pentru ca să i Se împotrivească. Şi a zis Domnul către diavol: Să te pedepsească Domnul, cel ce a ales Ierusalimul. Oare, tăciunele acesta nu este smuls din foc?" ^[39].

Deoarece se părea că Tryfon voia să-mi răspundă şi să mă contrazică, i-am zis:

— Mai întîi aşteaptă şi ascultă cele ce spun. Căci explicarea pe care o voi face nu este aceea pe care o socoteşti tu, că adică, în pămîntul Babilonu- lui, unde a fost dus în captivitate poporul vostru, nu a fost nici un preot cu numele de Iisus. Chiar dacă aş face acest lucru, l-aş face, dovedindu-vă că în neamul vostru a fost un preot Iisus. Dar nu pe acesta l-a văzut profetul, în descoperirea lui, după cum nu i-a văzut, în stare normală, nici pe diavol, sau pe îngerul Domnului, ci în extaz^[40], adică i se făcuse lui o descoperire. Acum însă vă spun că, după cum prin numele lui Iisus, fiul lui Navi, Cuvîntul a arătat că s-au săvîrşit puteri şi fapte, care propovăduiau de mai înainte cele ce aveau să fie făcute de către Domnul nostru, tot astfel şi descoperirea care s-a făcut lui Iisus, care a fost în Babilon, preot, în poporul vostru, vă voi dovedi acum că a fost o propovăduire a celor ce aveau să fie făcute de Preotul, Dumnezeul şi Hristosul nostru, Fiul Părintelui tuturor. M-am mirat, mai adineaori, pentru ce aţi tăcut, atunci cînd v-am vorbit, sau cum s-a făcut că nu m-aţi înfruntat, cînd v-am spus că, dintre cei ce au ieşit din Egipt, numai fiul lui Navi, dintre cei de aceeaşi vîrstă cu el, a intrat în pămîntul cel sfînt, dimpreună cu acei ce erau mai mici în vîrstă din
neamul acela, despre care vorbeşte Sfînta Scriptură ? Căci săriţi şi zburaţi peste răni, întocmai ca muştele. Şi chiar dacă cineva v-ar spune zeci de mii de lucruri bune şi dacă un singur lucruşor v-ar fi neplăcut, sau neînţeles, sau nu destul de exact, voi nu ţineţi socoteala de cele multe bune, ci vă năpustiţi asupra micului cuvînt şi vă-ncercaţi să-1 înfăţişaţi ca o nelegiuire şi nedreptate, pentru ca să aveţi apoi a da socoteală, cînd veţi fi judecaţi de Dumnezeu, cu o judecată asemănătoare, cu mult mai mult pentru marile îndrăzneli, fie că sînt acestea fapte rele, fie că sînt explicări greşite, pe care falsificîndu-le, le explicaţi. Căci cu aceeaşi judecată, cu care judecaţi, este drept ca să fiţi judecaţi şi voi înşivă^[41] .

CXVI.

Dar, pentru ca să vă dau socoteală despre descoperirea făcută lui Iisus Hristos cel sfînt^[42] , reiau cuvîntul meu şi vă spun că descoperirea aceasta ni s-a făcut şi nouă, celor ce credem în Hristos, Arhiereul acesta răstignit. Noi, care ne găseam în desfrînare şi în genere în toată fapta cea murdară, prin harul cel de la Iisus al nostru am dezbrăcat de pe noi după vrerea Tatălui, toate răutăţile murdare cu care eram îmbrăcaţi^[43] şi, cu toate că diavolul a stat continuu asupra noastră, ca un potrivnic^[44], voind să ne atragă pe toţi la el, îngerul lui Dumnezeu, adică puterea lui Dumnezeu cea trimisă nouă prin Iisus Hristos, îl mustră şi el pleacă de la noi. Astfel, noi sîntem smulşi ca dintr-un foc^[45] , fiind curăţiţi de păcatele de mai înainte şi de întristarea şi fierbinţeala cu care ne înflăcărează diavolul şi toţi slujitorii lui, din mîinile cărora,iarăşi, ne smulge Iisus, Fiul lui Dumnezeu. El ne-a făgăduit, de asemenea, că dacă vom îndeplini poruncile Lui, ne va îmbrăca cu veşmintele cele pregătite nouă şi ne-a vestit că ne va orîndui împărăţia Lui cea veşnică^[46]. în acelaşi chip, în care Iisus acesta, pe care profetul îl numeşte preot, s-a arătat purtînd veşminte murdare, pentru faptul că s-a spus că şi-a luat o femeie desfrînată^[47] şi s-a zis tăciune smuls din foc, pentru că El a luat asupra Lui iertarea păcatelor^[48] , fiind mustrat de
diavolul care I se împotrivea Lui, tot astfel şi noi, cei care am crezut prin numele lui Iisus, ca un singur om^[49] , în Dumnezeu, Creatorul tuturor, dezbrăcaţi fiind de hainele cele murdare, adică de păcate, prin numele Fiului Lui cel întîi-născut^{8 71} şi fiind înflăcăraţi de cuvîntul chemării Lui, sîntem adevăratul neam arhieresc al lui Dumnezeu, după cum însuşi Dumne­zeu mărturiseşte, spunînd ca să aducem în tot locul, între neamuri, jertfe bine-plăcute şi curate^[50] . Şi Dumnezeu, o ştiţi prea bine, nu primeşte jertfe de la nimeni, decît numai prin preoţii Săi.

CXVII.

Deci, toate jertfele, pe care le aducem în numele Lui şi pe care Iisus Hristos ne-a poruncit să le aducem, adică acelea care se fac de către creştini pe toată suprafaţa pămîntului cu ocazia euharistiei pîinii şi potirului, Dumnezeu mărturiseşte de mai înainte că sînt bine-plăcute Lui. Pe acelea, însă, care sînt aduse de voi şi de către preoţii voştri, El le respinge, zicînd: ,,Şi jertfele voastre nu le voi primi din mîinile voastre. Căci de la răsăritul soarelui, pînă la apus, numele Meu este slăvit întru neamuri, iar voi îl pîngă- riţi" ^[51] . Şi chiar şi pînă astăzi, certîndu-vă între voi, ziceţi că Dumnezeu nu primeşte jertfele, care se aduceau în Ierusalim de către aşa-zişii Israeliţi, care locuiau acolo atunci şi că El a zis că primeşte numai rugăciunile aduse de către cei ce se găseau atunci în diaspora, din neamul acela şi că El numeşte jertfe rugăciunile lor. Da, şi eu sînt de acord că rugăciunile şi euharistiile, care se aduc de cei vrednici, sînt singurele jertfe desăvîrşite şi bine-plăcute lui Dumnezeu. Căci numai pe acestea au primit poruncă să le aducă şi creştinii, chiar în timpul în care ei fac comemorarea Patimii pe care a suferit-o Fiul lui Dumnezeu pentru ei^[52] , adică mai înainte de a mînca şi de a bea, la vremea prînzului lor, şi al Cărui nume, arhiereii şi dascălii poporului vostru se străduiesc să facă în aşa fel, ca să fie pîngărit şi batjocorit peste tot pămîntul. Dar veşmintele acestea murdare^[53] , cu care voi aţi acoperit pe toţi aceia care, prin numele lui Iisus au devenit creştini, Dumnezeu a arătat că vor fi date la o parte de la noi atunci cînd ne va învia pe toţi şi cînd ne va aşeza pe unii nestricaţi, nemuritori şi fără de durere, în împărăţia cea veşnică şi fără de sfîrşit, iar pe alţii îi va trimite în pedeapsa şi focul cel veşnic.

Că voi vă înşelaţi singuri şi vă lăsaţi înşelaţi şi de dascălii voştri atunci cînd explicaţi că cuvîntul a vorbit despre aceia din neamul vostru, care sînt în diaspora^[54] şi că el a spus acestea despre rugăciunile şi jertfele lor care se fac în tot locul, că ele sînt curate şi bine-plăcute, înţelegeţi deştul de bine că voi vă minţiţi pe voi înşivă şi că încercaţi să înşelaţi pe toţi, deoarece, în primul rînd neamul vostru nici măcar acum nu este de Ia răsăritul soarelui la apus, ci aici sînt neamurile acelea între care nimeni din neamul vostru nu a locuit pînă acum. Căci nu este nici măcar un singur neam de oameni, fie barbari, fie elini, fie, în genere, cu orice i^ume ar fi numit, sau de amaxobii (sciţi), sau din cei ce se numesc nomazi, sau care locuiesc în corturile în care cresc vitele, întru care să nu se aducă rugăciuni şi euharistii prin numele lui Iisus cel răstignit, Părintelui şi Creatorului tuturor ^[55]. De altfel, ştim că în vremea aceea, cînd profetul Maleahi spunea acestea, diasporaua voastră nu era peste tot pămîntul, peste care este astăzi, după cum se dovedeşte chiar din Scripturi.

CXVIII.

Aşa că, mai bine încetaţi de a vă arăta iubitori de gîlceavă şi vă pocăiţi, mai înainte de a sosi marea zi a judecăţii^[56] , în care îşi vor lovi piepturile toţi cei care, din triburile voastre, au împuns pe Hristosul acesta, aşa cum v-am dovedit că a fost prezis de Scriptură^[57] . V-am explicat, de asemenea, că Domnul ajurat că El va fi „după rînduiala lui Melchisedec" ^[58]şi v-am spus ce înseamnă aceasta. Tot astfel, profeţia lui Isaia, care a spus: „Mormîntul lui se va lua din mijloc"^[59], v-am arătat, mai înainte, că a fost cu privire la Hristos, Care avea să Se răstignească şi să învieze. V-am mai spus, iarăşi, de multe ori, că Hristos acesta este judecătorul tuturor celor vii şi celor morţi^[60] . De altfel şi Natan, spunînd la fel despre Acesta, a grăit astfel către David: „Eu Ii voi fi Lui Tată şi El îmi va fie Mie Fiu şi nu voi întoarce mila Mea de la El, după cum am făcut cu cei de dinaintea Lui. Şi-L voi aşeza în casa Mea şi în împărăţia Lui pînă m veac" ^[61] . Iezechiel numeşte
„conducător în casă" ^[62] nu pe altul decît pe Acesta însuşi. Căci Acesta este preot ales şi împărat veşnic, Hristos, ca Unul care este Fiul lui Dumne.zeu. Şi să nu socotiţi că Isaia sau ceilalţi profeţi spun că la venirea cea de a doua a Lui, urmează ca să se aducă jertfe de sînge, sau libaţiuni pe altare, ci laude şi euharistii adevărate şi duhovniceşti. De aceea, noi nu am crezut în zadar întru El şi nici nu ne-am lăsat înşelaţi de către cei ce au învăţat altfel, iar acest lucru s-a întîmplat prin pronia minunată a lui Dumnezeu, pentru ca noi să ne găsim mai înţelepţi şi mai respectuoşi faţă de Dumnezeu, decît voi, care vă socotiţi dar nu sînteţi nici iubitori de Dumnezeu şi nici înţelepţi, prin chemarea cea nouă^[63] şi prin veşnicul aşezămînt^[64] , adică prin acela al lui Hristos. De aceea şi Isaia, minunîndu-se, a zis: „Şi împăraţii îşi vor închide gurile; fiindcă cei cărora nu li s-a vestit despre El vor vedea şi aceia care nu au auzit vor înţelege. Doamne, cine a crezut auzului nostru şi braţul Domnului cui s-a descoperit ?" ^{88 7}

Zicînd acestea, am adăugat:

—  O, Tryfon, pentru cei ce au venit astăzi cu tine încerc să spun aceleaşi lucruri pe scurt, cît este de îngăduit, şi concis.

Şi el a zis:

—  Bine faci. Căci chiar dacă prin cele mai multe pe care le grăieşti tu spui aceleaşi lucruri, află că atît eu, cît şi cei ce sînt cu mine, ne bucurăm.

CXIX.

Şi eu am continuat:

—   Credeţi, oare, o voi, bărbaţi, că noi am fi putut înţelege aceste lucruri în Scripturi, dacă n-am fi primit harul înţelegerii, prin vrerea Celui ce a voit acestea ? Pentru ca să se întîmple şi ceea ce s-a zis prin Moisi: „Aţîţatu-M-au cu zei străini, amărîtu-M-au întru urîciunile lor; ei au jertfit demonilor pe care nu-i cunosc. Au venit demoni noi şi proaspeţi, pe care părinţii lor nu i-au cunoscut. Ai părăsit pe Dumnezeul care te-a născut şi ai uitat de Dumnezeul care te-a hrănit. Şi a văzut Domnul, şi S-a umplut de zel, şi S-a aţîţat de mînie asupra fiilor şi fiicelor Lui, şi a zis: întoarce-Mi-voi faţa Mea de la ei şi le voi arăta ce le va fi lor la sfîrşit, căci ei sînt un neam pervers, fii ai celor întru care nu este credinţă. Ei M-au făcut gelos asupra a ceea ce nu-i Dumnezeu şi M-au aţîţat asupra idolilor lor. De aceea şi Eu îi voi face geloşi asupra a ceea ce nu este neam şi-i voi aţîţa asupra poporului neînţelept. Căci foc s-a aprins din mînia Mea şi va arde pînă la iad. El va consuma pămîntul şi făpturile Lui şi va aprinde temeliile munţilor. Voi aduna rele asupra lor" ^[65] . într-adevăr, după ce dreptul acela a fost ucis, noi am înflorit ca un alt popor şi am răsărit spice noi şi înflori­toare, după cum au spus profeţii: „Şi vor alerga neamuri multe la Domnul, în ziua aceea, drept popor şi se vor sălăşlui în mijlocul întregului pămînt" ^[66]. Iar noi, nu numai că sîntem popor, dar sîntem şi popor sfînt^[67] , după cum am arătat mai înainte: ,,Şi-1 vor numi popor sfînt, răscumpărat de Domnul"^[68].   .

Deci, noi nu sîntem un popor vrednic de dispreţuit şi nici un trib barbar, nici aşa cum sînt neamurile carienilor sau frigienilor, ci pe noi ne-a ales Dumnezeu^[69] şi S-a făcut vădit celor ce nu au întrebat de EI. Căci zice: „Iată, Eu sînt Dumnezeul neamului care nu a invocat numele Meu" ^[70] . Iar acesta este neamul acela, pe care i l-a făgăduit Dumnezeu odinioară lui Avraam, cînd i-a vestit că-1 va aşeza părinte al multor neamuri^[71] , nespunînd cu aceasta că-1 va aşeza părinte nici al arabilor, nici al egiptenilor, nici al iudumeilor, fiindcă şi Ismail a devenit părinte al unui neam mare, şi Esau şi amaniţii sînt astăzi popoare numeroase. Noe a fost atît părintele lui Avraam, cît şi al întregului neam omenesc, în genere, iar alţii au fost strămoşii altora. Deci, ce hărăzeşte aici Hristos mai mult lui Avraam ? Aceea că, printr-o chemare asemănătoare, l-a chemat cu glasul Său, spunîndu-i să iasă din pămîntul în care locuia^[72] . Tot astfel, şi pe noi, pe toţi, ne-a chemat, prin acelaşi glas şi am ieşit din trăirea în care am vieţuit în felul comun al celorlalţi locuitori ai pămîntului, pe cînd vieţuiam rău. De aceea, vom moşteni dimpreună cu Avraam pămîntul cel sfînt, luînd moştenirea aceasta în veacul cel nesfîrşit pentru credinţa asemănătoare, fiind copii ai lui Avraam^[73] . Căci în acelaşi chip în care acela a crezut în glasul lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui întru îndreptăţire, tot astfel şi noi, crezînd pînă la moarte în glasul lui Dumnezeu, Cel grăit iarăşi prin apostolii lui Hristos şi propovăduit nouă prin profeţi, ne-am lepădat de toate cele ce snt în lume. Deci, îşi făgăduieşte Lui un neam de aceeaşi credinţă, respectuos faţă de Dumnezeu, drept, înveselind pe Tatăl^[74] , iar nu pe voi, întru care nu există credinţă^[75] .

cxx.

Vedeţi, aşadar, că şi lui Isaac şi lui Iacov li se făgăduieşte aceleaşi lucruri. Astfel, lui Isaac îi zice: „Şi se vor binecuvînta întru sămînţa ta, toate neamurile pămîntului" ^[76]. Iar lui Iacov: „Şi se vor binecuvînta întru tine şi întru sămînţa ta, toate triburile pămîntului"^[77]. Lucrul acesta nu l-a mai spus nici lui Esau, nici lui Ruvim şi nici vreunui altul, ci numai acelora, din care avea să fie Hristos, după iconomia^[78] cea realizată prin Fecioara Maria. Căci, dacă ai stărui cu mai multă atenţie asupra binecuvîntării lui Iuda, atunci desigur ai vedea cele ce spun. Astfel, sămînţa cea din Iuda, se împarte şi se scoboară prin Iuda, Fares, Iessei şi David. Acesta era un simbol, că unii din neamul vostru se vor găsi că sînt fii ai lui Avraam şi se vor găsi în acelaşi timp şi în partea lui Hristos şi că alţii, cu toate că sînt fii ai lui Avraam, fiind, totuşi, ca nisipul mării de pe ţărm^[79] , care este nefecund şi infructos, cu toate că este mult şi nenumărat şi nu dă naştere nicidecum vreunui fruct, ci numai bea apa mării. Tot astfel şi în neamul vostru se vădeşte o mare mulţime, care însă, sorbind numai din învăţăturile amărăciunii şi ale ateismului, scuipă afară cuvîntul lui Dumnezeu.

De asemenea, cît priveşte pe Iuda, s-a zis: „Nu va lipsi stăpîn din Iuda, nici povăţuitor din coapsele lui, pînă nu vor veni cele ce sînt rămase pentru El, şi El va fi aşteptarea neamurilor" ^[80] . însă că aceste cuvinte nu s-au zis pentru Iuda, ci pentru Hristos, este lucru lămurit, căci noi toţi, cei din neamuri, nu aşteptăm pe Iuda, ci pe Iisus, Cel care a scos şi pe părinţii voştri din Egipt. Căci profeţia a propovăduit de mai înainte cele ce aveau să fie pînă la venirea lui Hristos: „pînă nu vor veni cele ce sînt rămase pentru El, şi El va fi aşteptarea neamurilor". Deci, după cum am dovedit de mai multe ori, El a venit şi este aşteptat să vină iarăşi pe norii cerului^[81] : Iisus, al Cărui nume voi îl profanaţi^[82] şi lucraţi în aşa fel ca el să fie profanat peste tot pămîntul. Mi-ar fi cu putinţă, o, voi, bărbaţi, să mă contrazic cu voi în ce priveşte cuvîntul acesta, despre care voi tălmăciţi că s-a spus astfel: „pînă ce vor veni cele ce sînt rămase pentru el" deoarece cei şaptezeci nu au tradus aşa, ci: „pînă ce va veni Acela, Căruia îi sînt rămase". Fiindcă, însă, cuvintele care urmează arată că ele au fost spuse cu privire la Hristos (căci se zice: „Şi el va fi aşteptarea neamurilor"), nu voi discuta cu voi asupra acestui cuvînt mărunt, după cum nu m-am silit să vă fac dovada despre

Hristos, nici din Scripturile, care nu au fost recunoscute de voi, cu toate că vi le-am istorisit mai sus, cum sînt, bunăoară, cele din cuvintele profetului Ieremia, ale lui Ezdra şi David, ci numai din cele recunoscute de voi pînă acum şi care, dacă ar fi fost înţelese de dascălii voştri, fiţi siguri că le-ar fi făcut să dispară, aşa cum au făcut cu cele referitoare la moartea lui Isaia, pe care l-aţi tăiat cu un fierăstrău de lemn şi care a fost de asemenea o taină a lui Hristos, Care avea să taie neamul vostru în două şi Care avea să învredni­cească pe cei vrednici, dimpreună cu sfinţii patriarhi şi profeţi, în împărăţia cea veşnică, iar pe ceilalţi a zis că-i va trimite în osînda focului nestins, la un loc cu ceilalţi deopotrivă de neascultători şi de nepocăiţi, din toate neamurile. Căci se zice: „Vor veni de la apusuri şi de la răsărituri şi se vor odihni laolaltă cu Avraam, Isaac şi Iacov, întru împărăţia cerurilor, iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi întru întunericul cel din afară"^[83] . Şi voiesc să spun acestea neîngrijindu-mă cu nimic de nimeni şi necăutînd să îmbunez pe nimeni, ci numai din dorinţa de a ţ>une adevărul, chiar dacă ar trebui ca pe dată să fiu sfîşiat de voi. Căci fără să port grija nimănui din neamul meu, adică al samarinenilor, adresîndu-mă în scris Cezarului®^[84], am spus că aceştia se înşeală încrezîndu-se în magul Simon, cel din neamul lor, despre care ei zic că este dumnezeu mai presus de tot începutul, de toată stăpînirea şi de toată puterea^[85] .

CXXI.

Fiindcă ei tăceau cu toţii, am adăugat:

— Vorbind despre Acest Hristos, prin David, o, prieteni, nu s-a spus că neamurile vor fi binecuvântate în posteritatea Lui, ci în El. Căci, cu privire la aceasta se spune astfel: „Numele Lui în veac; El va răsări mai presus de soare. Şi se vor binecuvînta întru El toate neamurile"^[86] . Iar dacă toate neamurile se binecuvîntează în Hristos şi dacă noi, care sîntem dintre toate neamurile, credem în Acesta, atunci El însuşi este Hristos, iar noi sîntem cei binecuvîntaţi prin El, după cum se scrie^[87]. Dumnezeu a dat mai întîi soarele, pentru ca lumea să I se închine şi, cu toate acestea, nu s-a putut vedea nicicînd cineva, care, pentru credinţa în soare, să fi suferit chinuri pînă la moarte. însă, pentru numele lui Iisus, se pot vedea oameni de toate neamurile, care au suportat şi suportă să sufere toate, numai ca să nu-L tăgăduiască, căci cuvîntul adevărului şi al înţelepciunii este mai aprins
decît soarele şi este mai luminos decît puterile soarelui, pătrunzînd pînă în adîncul inimii şi al minţii. Din cauza aceasta şi Cuvîntul zice: „Numele Lui va răsări mai presus de soare"^[88]. Şi, iarăşi, Zaharia zice că: „Răsărit este numele Lui"^[89] şi, grăind tot despre El, a zis: „Trib după trib îşi vor lovi pieptul"^[90] . Căci, dacă în cea dintîi arătare a Lui, care a fost necinstită, fără de chip şi plină de nimicnicie, El a strălucit şi S-a arătat atît de puternic, încît nu mai este necunoscut de nici un neam şi fiecare se pocăieşte de felul vechi şi rău de viaţă al fiecărui neam, aşa că pînă şi demonii se supun numelui Lui şi toate stăpîniile şi împărăţiile se tem de numele Lui, mai mult decît de toţi morţii, oare, la arătarea Lui cea slăvită, nu va nimici El cu totul pe toţi cei ce L-au urît şi pe cei care s-au îndepărtat în chip nedrept de El, în timp ce pe cei ai Lui îi va odihni, dîndu-le lor toate bunătăţile cele aşteptate? Deci, noi sîntem aceia cărora ni s-a dat să ascultăm, să înţelegem şi să ne mîntuim prin acest Hristos şi să cunoaştem toate cele ale Tatălui^[91] . Pentru aceasta i-a zis: „Mare lucru este pentru tine de a te numi servul Meu, de a aduna triburile lui Iacov şi de a întoarce împrăştierile lui Israel. Pusu-te-am spre lumină neamurilor, pentru ca să fii spre mîntuirea lor, pînă la marginea pămîntului" ^[92].

CXXII.

Voi socotiţi că acestea au fost spuse pentru cei străini şi pentru proze­liţi, cînd în realitate ele au fost spuse pentru noi, cei luminaţi prin Iisus. Desigur că Hristos ar fi putut mărturisi şi pentru aceia: acum, însă, după cum a spus El însuşi, voi sînteţi de două ori fiii gheenei^[93]. Prin urmare, cele spuse prin profeţi nu au fost spuse nici pentru aceia, ci au fost spuse pentru noi, despre care Cuvîntul zice: „Voi duce orbii pe calea pe care n-au cunoscut-o şi vor păşi pe cărările pe care nu le-au ştiut. Şi Eu sînt martor, zice Domnul-Dumnezeu, şi servul Meu pe care l-am ales"^[94]. Pentru cine, deci, mărturiseşte Hristos ? Este lămurit că pentru cei ce au crezut. Căci prozeliţii nu numai că nu cred, ci ocărăsc de două ori cît voi numele Lui, iar pe noi, cei care credem în numele Lui, caută să ne ucidă şi să ne batjoco­rească, fiindcă se grăbesc să se arate, că se aseamănă întru totul cu voi. Şi, iarăşi, într-altă parte strigă: „Eu, Domnul, te-am chemat întru dreptate şi te voi ţine de mînă, te voi împuternici şi te voi pune drept aşezămînt
al neamului, spre lumina neamurilor, ca să deschizi ochii orbilor şi să scoţi din lanţuri pe cei chinuiţi"^[95]. Fiindcă şi acestea, o, voi, bărbaţi, s-au spus pentru Hristos şi despre neamurile cele care au primit lumina. Sau, şi aici ziceţi că acestea s-au spus pentru lege şi pentru prozeliţi ? Deoarece, însă, unii dintre cei ce veniseră a doua zi au strigat ca la teatru: Dar ce ? Nu zice acestea despre lege şi pentru cei luminaţi de ea ? Iar aceştia nu sînt prozeliţii ? — am zis întorcînd ochii către Tryfon:

— Nu ! Căci dacă legea ar fi avut puterea de a lumina neamurile şi pe cei ce o au, atunci ce nevoie ar mai fi fost de un nou aşezămînt ? Fiindcă Dumnezeu a vestit de mai înainte, că va trimite un nou aşezămînt şi o lege şi o poruncă veşnică şi noi nu înţelegem prin aceasta legea cea veche şi pe prozeliţii ei, ci pe Hristos şi pe prozeliţii Lui, cu alte cuvinte, pe noi, neamurile, pe care ne-a luminat, după cum zice undeva: „Astfel zice Domnul: La vremea potrivită te-am ascultat şi în ziua mîntuirii ţi-am ajutat şi te-am dat spre aşezămînt neamurilor, pentru a orîndui pămîntul şi să primeşti drept moştenire locurile cele pustii"^[96]. Care este, aşadar, moştenirea lui Hristos ? Oare nu sînt neamurile ? Şi care este aşezămîntul lui Dumne­zeu ? Oare nu este Hristos ? După cum zice şi într-altă parte: „Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut; cere de la Mine şi-Ţi voi da neamurile spre moştenire şi marginile pămîntului spre stăpînire"^[97] .

CXXIII.

Deci, după cum toate acestea au fost spuse pentru Hristos şi pentru neamuri, socotiţi că şi acelea au fost spuse la fel. Căci prozeliţii nu au nevoie de nici un aşezămînt, de vreme ce una şi aceeaşi lege este impusă celor tăiaţi împrejur. Despre aceştia Scriptura zice astfel: „Cel străin se va adăuga Ia ei şi se va adăuga la casa lui Iacov"^[98]. Prozelitul cel circumcis, alăturîndu-se de popor, este ca şi un autohton, pe cînd noi, care am fost învredniciţi să ne numim popor, sîntem în acelaşi timp un neam, prin aceea că sîntem necircumcişi. Pe lîngă aceasta, este chiar ceva ridicol să socotiţi că ochii prozeliţilor au fost deschişi, iar ai voştri nu şi să auziţi că voi sînteţi numiţi orbi şi surzi, iar aceia luminaţi. Şi este ceva şi mai ridicol pentru voi, ca să ziceţi că legea a fost dată neamurilor, în timp ce voi nici măcar nu o cunoaşteţi. Căci, dacă aţi cunoaşte-o, v-ar fi teamă de mînia lui Dumnezeu şi n-aţi mai fi nelegiuiţi şi rătăciţi, ci v-aţi înfricoşa, auzind-o grăindu-vă mereu: „Fii, întru care nu este o credinţă" ^[99] şi „Cine este orb, dacă nu
fiii mei şi surd,dacă nu cei ce au stăpînire asupra lor ? Şi au fost orbiţi servii lui Dumnezeu. Aţi văzut de multe ori şi nu v-aţi păzit. Urechile voastre sînt deschise şi n-aţi auzit" ^[100] . Oare, lauda aceasta pe care Dumnezeu v-o dă este frumoasă şi mărturia aceasta a lui Dumnezeu este cuvenită unor servi ? Voi nu vă ruşinaţi auzind adesea nişte astfel de lucruri şi nu vă îngroziţi de ameninţarea lui Dumnezeu, ci rămîneţi mai departe un popor nebun şi învîrtoşat cu inima. „Pentru aceasta, iată, adăugind, voi muta poporul acesta", zice Domnul, „şi-i voi muta pe ei şi voi pierde înţelepciunea înţelepţilor şi înţelegerea celor înţelegători o voi ascunde" ^[101] . Şi, pe bună dreptate ! Căci voi nu sînteţi nici înţelepţi, nici înţelegători, ci cutezători şi vicleni. Sînteţi înţelepţi numai atunci cînd este vorba să faceţi răul şi sînteţi neputincioşi atunci cînd este vorba să înţelegeţi voinţa lui Dumne­zeu cea ascunsă, sau aşezămîntul cel credincios al Domnului, sau să găsiţi cărările cele veşnice^[102] . Astfel, zice: „Voi ridica lui Israel şi lui Iuda o sămînţă de oameni şi o sămînţă de dobitoace" ^[103] . Iar prin gura lui Isaia zice, cu privire la un alt Israel, astfel: „în ziua aceea va fi un al treilea Israel, între asirieni şi între egipteni, binecuvîntat pe pămînt, pe care l-a binecuvîn­tat Domnul Savaoth, zicînd: Binecuvîntat va fi poporul Meu cel din Egipt şi cel din Asiria şi moştenirea Mea, Israel"^[104]. Deci, de vreme ce Dumnezeu binecuvîntează şi numeşte Israel pe poporul acesta şi strigă că el este moştenirea Lui, cum încă nu vă pocăiţi de rătăcirea în care vă găsiţi, atunci cînd ziceţi că voi singuri sînteţi Israel şi cum nu încetaţi de a blestema poporul cel binecuvîntat al lui Dumnezeu ? Căci atunci cînd a vorbit de Ierusalim şi de ţările din jurul lui, a adăugat iarăşi, astfel: „Şi voi naşte peste voi oameni, pe poporul Meu Israel şi vă vor moşteni şi veţi fi sub stăpînirea lor şi nu veţi mai adăuga încă să rămîneţi fără copii de partea lor" ^[105] .

—  Dar ce ? a zis Tryfon. Voi sînteţi Israel şi despre voi zice acestea ?

—  Dacă, i-am răspuns eu, n-am fi vorbit atît de mult despre aceasta, m-aş îndoi, dacă-mi faci această întrebare, neînţelegînd bine lucrurile. Dar, pentru că am ajuns la această concluzie, prin dovezile mele şi prin consimţă- mîntul vostru, cred că tu nu treci cu vederea cele spuse mai înainte şi nici că nu voieşti, din dragoste de gîlceavă, să prelungeşti discuţia, ci numai să mă provoci să argumentez din nou acestea, cum am făcut-o şi cu altele, mai înainte.

Întrucît Tryfon şi-a exprimat consimţămîntul, printr-o clipire din ochi, eju am continuat:

—    Şi iarăşi, în Isaia, ascultaţi cu urechile voastre, doar doar veţi înţelege, că Dumnezeu, vorbind despre Hristos, ÎI numeşte, în parabolă: Iacov şi Israel. Căci zice astfel: „Iacov este Fiul Meu şi Eu Ii voi purta de grijă. Israel este alesul Meu şi-Mi voi pune Duhul Meu peste El şi El va pronunţa judecata oamenilor. El nu se va sforţa, nici nu va striga şi nici nu va auzi cineva glasul Său, în pieţe. El nu va zdrobi trestia frîntă şi nu va stinge inul aprins, ci se va pronunţa întru adevăr, va lua judecata şi nu se va frînge, pînă ce nu va pune pe pămînt judecată: şi întru numele Lui vor nădăjdui neamuri" ^[106] . Deci, după cum de la acel singur Iacov, care a fost supranumit Israel, tot neamul vostru a fost supranumit Iacov şi Israel, tot astfel şi noi, după Hristos, Care ne-a născut pe noi în Dumnezeu, ne numim şi sîntem şi Iacov şi Israel şi Iuda şi Iosif şi David şi fii ai lui Dumnezeu, toţi cei ce păzim poruncile lui Hristos^[107] .

CXXIV.

Deoarece am văzut că s-au tulburat, fiindcă am zis că şi noi sîntem copiii lui Dumnezeu, nelăsîndu-i să mă mai întrebe ceva, ci luîndu-le-o înainte, am zis:

—   Ascultaţi, o, voi, bărbaţi, cum spune Duhul Sfînt despre poporul acesta, că toţi sînt fii ai Celui Prea înalt şi că în adunarea lor este de faţă însuşi acest Hristos, aducînd judecată asupra întregului neam al oamenilor. Cuvintele acestea, care au fost spuse de David, după cum voi înşivă le tîlcuiţi, sună astfel: „Dumnezeu a stat în adunarea dumnezeilor şi, în mijlocul lor, El judecă pe dumnezei. Pînă cînd judecaţi nedreptate şi ţineţi socoteală de feţele păcătoşilor ? Faceţi judecată orfanului şi săracului şi îndreptăţiţi pe cel umil şi pe cel lipsit. Liberaţi pe cel lipsit şi smulgeţi pe sărac din mîna păcătoşilor. Ei nu au cunoscut şi nu au înţeles, ci umblă întru întuneric: toate temeliile pămîntului se vor tulbura. Eu am zis: Voi sînteţi dumnezei şi fii ai Celui Prea înalt, cu toţii; voi, însă, muriţi întocmai ca oamenii şi cădeţi întocmai ca unul dintre conducători. Ridică-te, Dumnezeule, judecă pămîntul, că Tu vei moşteni întru toate neamurile"^[108]. în tîlcuirea celor şaptezeci, se spune, însă: „Iată, voi muriţi întocmai ca oamenii şi cădeţi întocmai ca unul dintre conducători" pentru ca, prin aceasta să arate şi neascultarea oamenilor, adică a lui \dam şi a Evei şi căderea unuia dintre conducători, cu alte cuvinte a aceluia care este numit şarpe şi care a căzut,
cu mare cădere, din cauză că a amăgit pe Eva^[109] . Dar, totuşi eu nu am citat cuvîntul în sensul acesta, ci pentru a vă demonstra că Duhul Sfînt reproşează oamenilor deveniţi asemănători lui Dumnezeu, fără de patimă şi nemuritori ca El — atîta vreme cît ei păzesc poruncile — şi socotiţi vrednici de El a se chema fiii Lui, faptul de a-şi pregăti lor înşişi moartea, după exemplul lui Adam şi al Evei; aşa că nu am nimic împotriva traducerii acestui psalm, aşa cum voiţi voi. Şi, în felul acesta se demonstrează că ei au fost socotiţi demni de a deveni dumnezei, că au fost socotiţi demni de a putea deveni fii ai Celui Prea înalt şi că ei vor fi judecaţi şi condamnaţi separat, ca Adam şi Eva. Pentru faptul că Cuvîntul dă lui Hristos numele de Dumnezeu, vi s-a făcut dovada în îmi multe rînduri.

cxxv.

—   Aş voi, însă, o, voi, bărbaţi, să aflu de la voi care este puterea numelui Israel ? Dar, cum ei continuau să tacă, am zis:

—  Eu vă voi spune aceea ce ştiu; căci socotesc că nu este drept să nu vorbesc atunci cînd ştiu ceva şi nici ca, atunci cînd bănuiesc că voi ştiţi ceva, dar că ţlin cauza invidiei şi a nepriceperii voiţi să vă înşelaţi pe voi înşivă, să nu caut întotdeauna să aflu eu însumi şi să spun totul, în chip simplu şi fără de înşelăciune, aşa cum a poruncit Dumnezeul meu: ,,Ieşit-a semănăto­rul să semene sămînţa sa. Şi una a căzut pe cale, alta între spini, alta pe pămînt pietros, iar alta pe pămînt bun" ^[110] . Deci, trebuie să vorbim în nădejdea că se va găsi pe undeva şi pămînt bun. Căci venind Domnul acela al meu, ca unul care este tare şi puternic, va cere cele ale Sale de la toţi şi nu va condamna pe iconomul acela al Lui, dacă va cunoaşte că acesta, ştiind că Domnul lui este puternic şi că venind va cere cele ale Sale, le va pune pe orice masă şi nu le va îngropa, pentru vreo cauză oarecare^[111] . Deci, numele Israel înseamnă: un om care învinge o putere. Căci „Isra", înseamnă „un om care învinge", iar „El", înseamnă „putere". Acest lucru s-a profeţit şi prin taina luptei pe care a dus-o Iacov, cu Acela care i s-a arătat, întru îndeplinirea voinţei Părintelui şi care, prin aceea că era Fiu întîi-născut al tuturor
făpturilor^{9 3 5} , era Dumnezeu. Şi lucrul acesta avea să-1 facă Hristos şi atunci cînd avea să fie om. Căci atunci cînd a devenit om, după cum am spus mai înainte, s-a apropiat de el diavolul, adică puterea aceea care se mai cheamă şi şarpe şi satana, ispitindu-L şi luptîndu-se să-L doboare, socotind că va avea să i se închine lui. Acela însă l-a nimicit şi l-a doborît, vădindu-i viclenia, atunci cînd, împotriva Scripturii, I-a cerut să i se închine ca unui Dumnezeu, în vreme ce el era un transfug de la voinţa dumnezeiască. Fiindcă i-a răspuns: „Scris este: Domnului Dumnezeului tău te vei închina şi numai pe El singur îl vei adora" ^[112] . învins şi înfruntat, diavolul se dădu atunci înapoi^[113] . Dar, deoarece în durerea şi în suferinţa pătimirii, atunci cînd avea să fie răstignit, Hristosul nostru avea să amorţească, El a făcut vestirea de mai înainte şi a acestui lucru, prin atingerea coapsei lui Iacov, cu care ocazie, acesta a amorţit^[114] . Numele Lui era încă din vechime Israel. Cu numele acesta El a supranumit pe fericitul Iacov, binecuvîntîndu-1 cu numele Lui şi propovăduind prin aceasta, că toţi cei care vin prin el la Tatăl, sînt Israel cel binecuvîntat^[115] . însă voi, cu toate acestea, neînţelegînd nimic din acestea şi nici fiind pregătiţi a înţelege, fiindcă sînteţi fii ai lui Iacov, după sămînţa trupească, aşteptaţi să fiţi mîntuiţi. însă că şi într-aceasta vă înşelaţi v-am dovedit-o în repetate rînduri.

---

[1]       In. 7,27.

[2]       Comp. Is. 53, 2, 3, 8, 12.

[3]       Dan. 7, 13, 14; Is. 33, 17.

[4]       Comp. II Tes. 2,3-4.

[5]       Ps. 127,3.

[6]       Mih. 4, 4.

[7]       Mih. 4, 6.

[8]       Is. 57,1.

[9]       Comp. leş. 12, 7.

[10]     Comp. I Cor. 5, 7.

[11]     Is. 53, 7.

[12]     leş. 12, 13.

[13]     leş. 2,18-21.

[14]     leş. 20,4.

[15]     Fac. 3, 14.

[16]     Fac. 32, 15.

[17]     Mt. 23,27.

[18]     Mt. 23, 24.

[19]     Mt. 23, 6-7.

[20]      Comp. Num. 13, 17. Asupra schimbării numelui lui Ausis, fiul lui Navi, în acela de Iisus, impus de Dumnezeu, a se vedea capit. LXXV, 1, din Dialog.

[21]      în textul grec: „iîeokoyeXş". Cuvîntul acesta este folosit pentru prima dată de sfîntul Iustin, în locul acesta, în loc de cercetare asupra chestiunii religioase.-

[22]     Comp. Fac. 17, 5—15.

[23]     Ios. 5, 6.

[24]      Sfîntul Iustin distinge o primă înviere, aceea a sfinţilor, după care va avea loc mileniul; apoi o a doua înviere, veşnică şi generală, aceea a tuturor oamenilor, care, la sfîrşitul mileniului va inaugura împărăţia cea fără de sfîrşit. Vezi şi cap. LXXXI, 3—4, din Dialog.

[25]     Ios., 10, 12.

[26]     Is. 60, 1, 19-20.

[27]     Fac. 14, 18;Ps. 109,4.

[28]     Ios. 5, 2-3.

[29]      După sfîntul Iustin, prepuţul pe care circumcizia creştină îl înlătură este idololatria. A se vedea şi capit. CXIV, 4 din Dialog.

[30]     Harul de a înţelege Scripturile, dat de Dumnezeu creştinilor şi pe care sfîntul Iustin îl posedă (capit. XXX, 1), nu este ceva arbitrar, ci este o „artă" care îşi are regulile sale (Exemplu: Dialog. XL, 1;XCI, 2, 4 şi LIV, 2).

[31]     Is. 53, 7.

[32]     Is. 65, 2.

[33]     Is. 53, 1.

[34]     Ps. 18, 1.

[35]     Comp. Is. 28, 16; Ef. 2, 20;H Pt. 2, 6.

[36]     Comp. Dan. 2, 34.

[37]     Comp. In. 4, 14.

[38]     Ier. 2, 13; 3, 8; Is. 16, 1.

[39]     Zah. 2,14-3,2.

[40]      La sfîrşitul sec. II, polemica antimontanistă a dezvoltat în Biserică o vie repulsie împotriva extaticilor. Se depuneau atunci eforturi ca să se arate că profeţii Vechiului Testament şi scriitorii Noului Testament nu au vorbit în extaz. Nu există deci nici un motiv ca să ne mirăm câ sfîntul Iustin (Apolog. I, XXXIII, 9; XXXV, 3; XXXVI, 1 şi în Dialog. VII, 1, LII, 3), ca şi alţi apologeţi, atribuie starea extatică profeţilor. Cuvîntul se găseşte, de fapt, şi în Noul Testament: Fapte, 10, 10; 11, 5; 22, 17 ca şi în IlCor. 12, 2 sq.

[41]      Comp. Mt. 7, 2. Cuvintele acestea, citate de Matei şi reproduse de sfîntul Iustin, se găsesc şi în Talmud, ceea ce este o dovadă că aforismul acesta circula la începutul erei creştine şi printre iudei. Dar ceea ce surprinde pe Tryfon este că el circula şi printre creştini.

[42]       Iisus este numit aici „sfînt" prin opoziţie cu preotul Iisus, care a apărut profetului Zaharia (3, 3) îmbrăcat în „veşminte scîrnave".

[43]     Comp. Zah. 3, 4.

[44]     Comp. II Tes. 2,3-4.

[45]     Zah. 3,2.

[46]     Zah. 3,4-7.

868'. Comp. I Ez. 10, 8.

[48] Zah. 3,4.

[49]     Comp. Gal. 3,28.

[50]     Mal. 1, 11.

[51]     Mal. 1, 10-12.

8 74. Cuvintele întrebuinţate de sfîntul Iustin, în acest paragraf cu privire la Euha­ristie, nu sînt suficient de clare. El vorbeşte ca şi cînd ar voi să arate că nu amintirea Patimii constituie caracterul sacrificial al Euharistiei, ci rugăciunile care însoţesc Euharistia.

[53] Zah. 3,3.

[54]     Mal. 1,11.

[55]      Ceea ce spune sfîntul Iustin în cap. CXVII, punctele 4—5, desigur că nu trebuie interpretate, ca o constatare de fapt. Este, mai degrabă un chip iperbolic de a exprima vocaţia universală a neamurilor la creştinism.

[56]     Mal. 4, 5.

[57]     Comp. Zah. 12, 2; In. 19, 37; Apoc. 1, 7.

[58]     Ps. 109, 4.

[59]     Is. 57,2.

[60]     Comp. Dan. 7, 26; Fapte 10, 42; II Tim. 4, 1; I Pt. 4, 5.

[61]     II Regi 7, 14-16.

[62]     Iez. 44, 3.

[63]     Ier. 31,31.

[64]     Is. 55, 3; 61, 8; Ier. 32,40;Evr. 13,20.

[65]     Deut. 32, 16-23.

[66]     Zah. 2, 11.

[67]      Este pentru prima dată cînd sfîntul Iustin arată, în mod expres, că poporul creştin este sfînt. Din cele arătate în cap. CX, 4 se poate numai trage concluzia aceasta.

[68]     Is. 62, 12.

[69]     Cf. Deut. 14, 2.

[70]     Is. 65, 1.

[71]     Fac. 12, 2.

[72]     Fac. 12, 1.

[73]     Comp. Gal. 3, 7.

[74]     Comp. Pilde 10, 1.

[75]     Conf. Deut. 32, 20.

[76]     Fac. 26,4.

[77]     Fac. 28, 14.

[78]     Cf. Capit. XLV, 4.

[79]      Fac. 22, 17.

[80]      Fac. 49, 10.

[81]     Comp. Dan. 7, 13.

[82]     Mal. 1, 12.

[83]     Mt. 8, 11-12.

[84]      A se vedea Apologia I, XXVI, unde este istorisită toată povestea lui Simon, şi Faptele Apostolilor, 8, 10.

[85]     Comp. Ef. 1,21.

[86]     Ps. 71, 17.

[87]     Deut. 4, 9.

[88]     Ps. 71,17.

[89]     Zah. 6, 12.

[90]     Zah. 12, 12.

[91]     In. 14, 1.

[92]     Is. 49,6.

[93]     Mt. 23, 15.

[94]     Is. 42, 16;43, 10.

[95]     Is. 42,6-7.

[96]     Is. 49,8.

[97]     Ps. 2, 7-8.

[98]     Is. 14, 1.

[99]     Deut. 32, 20.

[100]   Is. 42, 19-20.

[101]   Is. 29,14.

[102]   Ier. 6, 16.

[103]   Ier. 38, 27.

[104]   Is. 19, 24-25.

[105]   Iez. 36, 12.

[106]   Is. 42, 1-4; Mt. 12, 18-21.

[107]   Comp. In. 1, 12; I In. 3, 1—3.

[108]   Ps. 81.

[109]     Sfîntul Iustin, ca şi alţi scriitori bisericeşti ai timpului, plasează căderea şarpelui, adică a diavolului sau a lui satan după căderea Evei, ca o pedeapsă a intervenţiei lui pe lîngă cea dintîi femeie întru săvîrşirea actului de nesupunere faţă de porunca lui Dumnezeu. Ei socotesc că Dumnezeu a încredinţat îngerilor, al căror şef era satan, administrarea lumii şi că acesta, din invidie faţă de om, a devenit duşmanul lui şi, ca atare a meritat blestemul şi pedeapsa lui Dumnezeu. Desigur că, în felul acesta de a privi lucrurile, găsim şi o încercare de explicare a căderii unei părţi din îngeri, în frunte cu satan, despre care Sfîntă Scriptură nu ne spune nimic înainte.

[110]   Mt. 13, 3-8.

[111]   Comp. Lc. 19, 12-23.

[112]   Deut. 6, 13, 14.

[113]   Mt. 4, 10-11.

[114]   Fac. 32,25.

[115]   Is. 19,24-25.