Din Sfantul Ioan Gura de Aur Omilii la Matei Fragmente 2

OMILIA LXXV

„Şi ieşind Iisus din templu S-a dus;şi s-au apropiat de El ucenicii Lui, ca să-I arate clădirile templului; iar El răspunzînd le-a zis lor: „Vedeţi toate acestea? Amin, amin, zic vouă! Nu va rămîne aici piatră pe piatră care să nu se risipească'"

Mai înainte Domnul spusese: „Se lasă casa voastră pustie" şi prezi­sese că vor veni o mulţime de nenorociri peste iudei; ucenicii, după ce au auzit acestea, oarecum miraţi, s-au apropiat de Hristos şi I-au arătat frumuseţea templului; erau nedumeriţi cum au să piară atîtea frumuseţi, atîta bogăţie şi atîta varietate arhitectonică. Acum Hristos nu le mai vorbeşte de pustiirea templului, ci prezice completa lui dărîmare. Le spune: „Vedeţi toate acestea?le admiraţi şi vă miraţi de ele? Nu va rămîne piatră pe piatră!"

Poate că cineva m-ar întreba:

-     Dar cum au rămas atunci ruinele templului?

-  Şi ce-i cu asta? Ruinele templului nu zădărnicesc hotărîrea Dom­nului. Hristos a spus acestea pentru a arăta pustiirea desăvîrşită sau a templului sau a locului în care se afla templul. Sînt însă părţi din templu care au fost distruse pînă în temelii. În afară de acestea, putem să spu­nem că pe temeiul celor ce s-au întîmplat chiar cei mai cîrcotaşi oameni trebuie să se convingă că vor pieri desăvîrşit şi resturile de templu care au mai rămas.

„Şi, şezind El pe Muntele Măslinilor, s-au apropiat ucenicii îndeosebi, zicînd: „Spune-ne nouă cînd vor fi acestea? Şi care este semnul venirii Tale şi al sfirşitului veacului?"

Ucenicii s-au apropiat de El îndeosebi, pentru că aveau să-L întrebe despre aceste lucruri; doreau cu înfocare să afle ziua venirii Lui că pofteau tare să vadă slava aceea care era pricină a nenumărate bunătăţi.

Două lucruri îl întreabă: întîi, „Cînd vor fi acestea?", cu alte cuvinte, cînd va fi distrus templul; şi apoi: „Care este semnul venirii Tale?". Evan­ghelistul Luca spune că I-au pus numai o singură întrebare: despre dis­trugerea Ierusalimului, pentru că socoteau că atunci va fi şi venirea Lui. Evanghelistul Marcu însă spune că nu L-au întrebat toţi despre sfîr­şitul Ierusalimului, ci numai Petru şi Ioan, pentru că ei aveau mai multă îndrăznire.

- Ce le-a răspuns Iisus?

„ Vedeţi să nu vă amăgească cineva! Că mulţi vor veni în numele Meu, Zicînd: ,Eu sînt Hristos" şi pe mulţi îi vor amăgi. Veţi auzi de războaie şi de veşti de războaie. Vedeţi să nu vă spăimîntaţi; că trebuie să fie toate acestea; dar încă nu-i sfîrşitul".

Ucenicii cînd au auzit de pedeapsa ce avea să vină asupra Ierusali­mului o socoteau ca o pedeapsă care nu-i privea; socoteau că ei au să fie în afară de orice tulburare; visau numai bunătăţi şi se aşteptau să-i întîmpine cît de curînd aceste bunătăţi. De aceea Hristos le prezice iarăşi greutăţi şi necazuri; îi face să fie gata de luptă; le porunceşte să-şi îndoiască privegherea, ca nici să nu fie amăgiţi de înşelăciunea celor care caută să-i înşele şi nici să nu fie striviţi de greutatea nenorocirilor ce vor veni. „îndoit va fi războiul, le spune Domnul; veţi avea de luptat şi cu înşelătorii şi cu duşmanii. Dar războiul cu înşelătorii este cu mult mai cumplit pentru că atacă într-o vreme cînd stările de lucruri sînt tul­buri şi amestecate şi cînd oamenii sînt înfricoşaţi şi îngrijoraţi". Într-adevăr mare a fost atunci tulburarea! Imperiul roman era în floarea puterii lui; oraşele erau cucerite unele după altele; oştirile şi armele erau în miş­care; se credea cu uşurinţă orice. Hristos însă le-a vorbit numai de răz­boaiele din Ierusalim, nu de războaiele din afara Palestinei, de pe întin­sul pămîntului. Ce i-ar fi interesat pe ucenici războaiele din alte părţi? De altfel Hristos nici n-ar fi spus o noutate dacă ar fi vorbit de nenoroci­rile din lumea largă, cînd ştiut este că astfel de nenorociri se întîmplă totdeauna. Războaie, răscoale şi lupte au fost şi mai înainte; dar Hristos le vorbeşte de războaiele iudaice, care vor veni nu peste multă vreme. Puterea romană era de altfel o grijă pentru iudei. Hristos deci le prezice şi aceste războaie, pentru că şi acestea erau în stare să-i tulbure pe ucenici. Le arată apoi că şi El îi va ataca pe iudei şi va porni cu război împotriva lor; nu le vorbeşte numai de lupte, ci şi de plăgi trimise de Dumnezeu, foamete, ciumă, cutremure, arătîndu-le că El a îngăduit ca războaiele acestea să vină peste ei; mai mult, că aceste războaie nu sînt ca războaiele obişnuite de mai înainte dintre oameni, ci războaie pornite din urgie dumnezeiască. De aceea nu S-a mărginit să spună că vor veni războaie, nici că vor izbucni dintr-o dată, ci că vor fi însoţite de semne. Dar ca să nu spună iudeii că sînt de vină creştinii de toate aceste nenorociri, Hristos a spus-o mai dinainte şi a prezis şi pricina nenorocirilor lor: ,,Amin zic vouă, că vor veni toate acestea peste neamul acesta", ca să le aducă aminte de crima pe care o vor săvîrşi iudeii. Apoi, pentru ca să nu socotească uce­nicii Lui, la auzul acestui roi de nenorociri, că are să fie zdrobită predicarea Evangheliei, a adăugat: „ Vedeţi să nu vă spăimîntaţi, că trebuie să fie toate acestea", adică „toate cîte le-am prezis. Atacul încercărilor n-are să pună capăt spuselor Mele, ci va fi tulburare şi zăpăceală mare. Dar pre­zicerile Mele nu vor fi clătinate cu nimic".

Apoi, pentru că spusese iudeilor: „Nu Mă veţi mai vedea pînă cînd nu veţi zice: binecuvîntat Cel Ce vine întru numele Domnului", şi pentru că ucenicii socoteau că odată cu distrugerea Ierusalimului va fi şi sfîrşitul lumii, Iisus le îndreaptă această idee greşită şi le spune: ,Dar încă nu-i sfîrşitul". Că bănuiala ucenicilor era asta, pe care am spus-o eu, o afli chiar din întrebarea lor. Căci ce-au întrebat? „Cînd vor fi acestea?", cu alte cuvinte: „Cînd va fi dărimat Ierusalimul?" şi: „Care este semnul veni­rii Tale şi al sfirşitului veacului?"Hristos însă n-a răspuns îndată la între­barea aceasta, ci mai întîi le-a vorbit de cele ce erau mai grabnice şi pe care trebuia să le afle mai întîi. Că n-a vorbit îndată nici de Ierusalim, nici de venirea Lui cea de a doua, ci de nenorocirile care aşteptau la uşă. De aceea îi şi face gata de luptă, spunîndu-le: „Vedeţi să nu vă amă­gească cineva; că mulţi vor veni în numele Meu zicînd: ,, Eu sînt Hristos". Deci după ce le-a trezit atenţia ca să asculte cuvintele Lui - că le spusese: „ Vedeţi să nu vă amăgească cineva " -, după ce i-a făcut gata de luptă, după ce i-a făcut să fie veghetori şi după ce le-a vorbit mai întîi de hristoşii mincinoşi, atunci le vorbeşte şi de nenorocirile Ierusalimului; şi, ca tot­deauna, pe temeiul faptelor trecute îi încredinţează de cele ce se vor întîmplă în viitor chiar pe cei mai grei de cap şi mai cîrcotaşi.

II

Precum am spus mai înainte, prin războaie şi veşti de războaie Hristos înţelege tulburările ce vor veni peste iudei. Apoi, pentru că uce­nicii credeau că după acel război va veni sfîrşitul lumii, iată cum îi întoarce de pe calea cea greşită, spunîndu-le: „Dar încă nu-i sfîrşitul", „că se va scula neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie".

Vorbeşte despre începuturile nenorocirilor iudeilor.

„Dar toate acestea sînt începutul durerilor".

Adică al celor ce li se vor întîmpla.

„Atunci vă vor da pe voi la chinuri şi vă vor ucide".

La timp potrivit a vorbit şi de necazurile ce vor veni peste ucenici,pentru că necazurile sînt mai uşoare cînd sînt împărtăşite de toată umea. Dar nu numai prin aceasta le uşurează necazurile, ci şi prin adaosul: „Pentru numele Meu", că a spus:„Veţi fi urîţi de toţi pentru numele Meu. Atunci se vor sminti mulţi şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor scula mulţi hristoşi mincinoşi şi profeţi minci­noşi şi vor amăgi pe mulţi. Şi din pricina înmulţirii fărădelegii se va răci dra­gostea multora; dar cel care va răbda pînă la sfirşit, acela se va mîntui".

Atunci e mai mare nenorocirea cînd este şi război între cei de ace­laşi neam; că atunci mulţi ajung fraţi mincinoşi. Ai văzut că războiul este întreit din partea înşelătorilor, din partea duşmanilor şi din partea fraţilor mincinoşi? Iată că şi Pavel se plînge de aceleaşi lucruri, spu­nînd: „Din afară lupte, dinăuntru temeri"; şi: „Primejdii între fraţii cei mincinoşi"; şi iarăşi: „Că unii ca aceştia sînt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos". Apoi iarăşi, ceea ce-i mai groaznic decît toate, e că în nenorocirile acestea nu vor avea nici mîn­gîierea dragostei. Apoi, pentru a le arăta că pe omul curajos şi răbdător nimic din acestea nu-l va vătăma, le spune: „Nu vă temeţi, nici nu vă tulburati! Dacă veti arăta răbdarea cuvenită nu veti fi biruiţi de nenoro­ciri! Iar dovada lămurită este că Evanghelia va fi propovăduită pe întreaga faţă a pămîntului. Aşa că voi veţi fi mai presus de necazuri şi nenorociri". Dar ca să nu-L întrebe ucenicii: „Cum vom trăi, cum vom scăpa din toate aceste necazuri şi nenorociri?", Domnul le-a spus mai mult decît întrebaseră ei: „Veţi şi trăi şi veţi şi propovădui pretutin­deni". De aceea a şi adăugat:„Şi se va propovădui Evanghelia aceasta în toată lumea spre mărturie tuturor neamurilor. Şi atunci va veni sfirşitul".

Adică sfîrşitul Ierusalimului. Că a vorbit de sfîrşitul Ierusalimului. Şi că Evanghelia a fost propovăduită înainte de căderea Ierusalimului,ascultă ce spune Pavel: În tot pămîntul a ieşit vestirea lor"; şi iarăşi: Evanghelia fiind propovăduită la toată făptura cea de sub cer". Şi-1 vezi pe Pavel alergînd din Ierusalim pînă în Spania. Dacă un singur apostol a străbătut atîta parte a lumii, gîndeşte-te cît pămînt au străbătut ceilalţi apostoli! Că tot Pavel, scriind altora, spunea iarăşi de propovăduirea Evangheliei că „aduce roadă şi creşte în toată zidirea cea de sub cer".

-                    Ce înseamnă: „Spre mărturie tuturor neamurilor?"

-     Înseamnă: Evanghelia a fost propovăduită pretutindeni, dar n-a fost crezută pretutindeni. De aceea Hristos a spus: „Spre mărturie celor ce n-au crezut", adică spre mustrare şi învinuire; „Spre mărturie", adică cei care au crezut vor da mărturie împotriva celor care n-au crezut şi-i vor osîndi. De aceea Ierusalimul a fost dărîmat după ce a fost propovă­duită Evanghelia în toată lumea, tocmai pentru ca nerecunoscătorii iudei să nu mai aibă nici o umbră de apărare. Căci ce iertare mai pot avea cei care au văzut puterea Lui strălucind pretutindeni şi cuprinzînd în scurtă vreme întreaga lume, dar ei stăruiesc încă în încăpăţînarea lor? Că a fost propovăduită atunci Evanghelia pretutindeni, ascultă ce zice Pavel: Evanghelia fiind propovăduită la toată făptura cea de sub cer". Acesta este şi cel mai mare semn al puterii lui Hristos, că în douăzeci sau treizeci de ani cuvîntul Evangheliei a ajuns pînă la marginile lumii. „După aceasta va veni sfîrşitul Ierusalimului", spune Hristos. Că lucrul acesta a vrut să-1 spună, o arată cuvintele Sale următoare. Şi ca să-i încredinţeze de pieirea Ierusalimului, citează profeţia lui Daniel, zicînd:„Cînd veţi vedea urîciunea pustiirii, ce s-a zis prin proorocul Daniel, stînd în locul cel sfînt. Cine citeşte să înţeleagă" .

I-a trimis la Daniel. Hristos numeşte „urîciune" statuia celui care a cucerit atunci cetatea Ierusalimului, pe care cel ce a pustiit cetatea şi templul a pus-o înăuntrul templului. De aceea a şi numit-o „a pustiirii".

Apoi, ca ucenicii să afle că toate acestea se vor întîmplă chiar în timpul vieţii unora din ei, a spus: „Cînd veţi vedea urîciunea pustiirii".

III

Din cele întîmplate poţi admira puterea lui Hristos şi curajul apos­tolilor Lui, că au propovăduit Evanghelia în nişte vremuri ca acelea, în care se ducea război împotriva poporului iudeu, în care iudeii erau socotiţi nişte răzvrătiţi, în care cezarul a poruncit ca toţi iudeii să-fie pri­goniţi. S-a întîmplat atunci cu apostolii ce s-ar petrece cu nişte oameni care n-au condus niciodată o corabie şi nici n-au văzut marea, dar cărora li s-a poruncit să se aşeze la cîrma unei corăbii, să o conducă şi să poarte război pe mare, cînd marea îşi înalţă de pretutindeni valurile, cînd se întunecă tot văzduhul, cînd corăbiile se îneacă una după alta, cînd sus pe punte toţi se răzvrătesc, iar jos din mare năvălesc fiarele mării, care împreună cu valurile înghit pe călători; cînd trăsnete se slo­bod din înaltul cerului, cînd piraţii năvălesc, cînd corăbierii îşi întind unii altora curse; şi s-ar porunci unor astfel de oameni ca pe o vreme ca aceea să scufunde şi să biruie un stol nenumărat de corăbii încărcate cu oştire, care vin împotriva corăbiei lor. Da, apostolii erau urîţi de nea­muri ca iudeii; erau omorîţi cu pietre de iudei ca vrăjmaşi ai religiei lor. Loc de linişte nu era pentru ei. Pretutindeni numai prăpăstii, stînci pri­mejdioase, piedici în oraşe, în sate, în case. Orice om ducea război împotriva lor; şi voievodul şi generalul şi omul de rînd; toate neamu­rile, toate popoarele. Şi era atîta tulburare cît nu se poate zugrăvi cu cuvîntul. Poporul iudeu era foarte urît în imperiul roman pentru că pri­cinuise imperiului o mulţime de necazuri; prQpovăduirea Evangheliei însă n-a fost întru nimic vătămată de aceasta; Ierusalimul fusese cucerit şi ars, iar locuitorii supuşi la nenumărate munci; apostolii însă, care erau în Ierusalim, au introdus în imperiul roman legi noi şi aceste legi au biruit legile romane. Ce lucruri noi şi nemaiauzite! Romanii au biruit atunci nenumărate zeci de mii de iudei, dar n-au pulut birui doisprezece oameni, care au luptat cu ei, goi şi fâra arme. Ce cuvînt ar putea înfăţişa minunea aceasta?

Un învăţător trebuie să aibă două însuşiri: una, să fie vrednic de credinţă; alta, să fie iubit de ucenicii lui; în afară de aceste însuşiri şi pe lîngă acestea se mai cere ca învăţăturile lui să fie bine primite şi să fie predate într-un timp lipsit de tulburare şi răzvrătire. Pe vremea aposto­lilor însă, cînd au propovăduit Evanghelia, toate acestea erau împo­trivă. Nici apostolii nu păreau să fie vrednici de credinţă, că îndepărtau pe oameni de la cele ce păreau a fi bună credinţă; nu erau nici iubiţi, ci dimpotrivă urîţi, că făceau pe oameni să se lepede de cele ce iubeau: de obiceiuri, de datinile strămoşeşti, de legi. Apoi poruncile lor erau grele, iar faptele de la care îi abăteau pe oameni, pline de plăcere. O mulţime de primejdii, nenumărate primejdii de moarte îndurau şi apostolii şi cei care credeau în cuvîntul lor; iar în afară de asta timpul era plin de greutăţi, de războaie, de răscoale, de tulburări. Numai acestea şi ar fi fost în stare să zădărnicească totul, fără să mai fi fost şi greutăţile de care am vorbit mai sus. Potrivită vreme este acum să spunem: „Cine va grăi puterile Domnului?

Cine va face auzite toate laudele Lui?" Dacă iudeii, cu toate minunile făcute, nu l-au ascultat pe Moise să părăsească o ţară în care erau supuşi la frămîntarea lutului şi facerea cărămizilor şi erau chinuiţi şi omorîţi în fiecare zi, ce i-a convins pe cei care au crezut în cuvintele apostolilor să se lepede de o viaţă lipsită de griji şi să îmbrăţişeze o altă viaţă plină de primejdii, de sîngiuri, de moarte, şi aceasta cînd cei ce predicau această viaţă erau iudei, străini de neamul lor şi cumplit duşmăniţi din toate părţile? Să nu aduci în mijocul popoarelor, nici în mijocul oraşe­lor, nici în mijocul oamenilor, ci într-o casă mică pe un om urît de toţi cei din casă şi să încerci cu ajutorul acestuia să abaţi pe tată, pe soţie şi pe copii de la tot ce iubesc ei, oare nu l-ai vedea siîşiat înainte de a deschide gura? Oare nu-1 vor omorî cu pietre înainte de a câlca pragul casei, dacă intrarea în casă a unui astfel de om dă naştere la ceartă şi bătaie între bărbat şi femeie? Iar dacă acest om mai este şi uşor de dispreţuit, dacă mai dă şi porunci grele, dacă mai şi porunceşte celor ce trăiesc în huzur şi desfrînări să filozofeze, să trăiască adică cumpătat, dacă în afară de acestea mai are de luptat şi cu o mulţime de duşmani care îl covîrşesc, nu-i aşa că toţi vor căuta să-1 ucidă? Ei bine, ceea ce este cu neputinţă să se întîmple într-o singură casă, aceea Hristos a săvîrşit în întreaga lume, aducînd pe apostoli, pe doctorii lumii, printre prăpăstii, printre rîpi, printre stînci primejdioase, în timp ce războiul cuprinsese şi pămîntul şi marea.

Iar dacă vrei să afli mai bine toate acestea, adică foametea, ciuma, cutremurele şi toate celelalte nenorociri, citeşte istoria în care Iosif^[1] a scris despre acestea şi vei cunoaşte totul cu de-amănuntul. De aceea şi Hristos spunea: „Nu vă spăimîntaţi, că trebuie să se întîmple toate acestea"; şi: „Cel ce va răbda pînă la sfîrşit, acela se va mîntui"; şi: „Se va propovădui Evanghelia aceasta în toată lumea". De frica nenorocirilor prezise apostolii erau abătuţi şi descurajaţi, de aceea Domnul îi întăreşte, spunîndu-le că, chiar dacă ar veni peste ei mii de nenorociri, Evanghelia trebuie să fie pro­povăduită pretutindeni în lume şi numai după aceea va veni sfîrşitul.

---

[1]  Iosif Flaviu, istoric iudeu, născut în Ierusalim pe la 37. mort în anul 100. în tim­pul asediului lui Vespasian era în Ierusalim, aşa că a fost martor al împlinirii profeţiei Mîntuito­rului. Iosif Flaviu a scris: Războiul iudaic. Antichităţile iudaice,. Autobiografia.