marți, 30 decembrie 2014

Psalmul 10 - în tâlcuirea Sf.Părinți




PSALMUL 10
Întru sfârşit. Psalm al lui David.

   Acest psalm îl cânta David atunci când era prigonit de Saul. Iar pricina pentru care se suprascrie întru sfârşit este că prooroceşte despre izbândirea pe care a făcut-o Dumnezeu asupra lui Saul pentru David.

1. Spre Domnul am nădăjduit, cum veţi zice sufletului meu: „mută-te în munţi ca o pasăre”?

   De vreme ce David era prigonit de Saul, fugind în pustie, el era sfătuit de prietenii lui mai adevăraţi să se mute în munţi pentru o mai bună siguranţă, din această pricină îi prihăneşte aici, pentru că nu-l sfătuiau drept. „Eu, zice, am toată nădejdea în Domnul, trecând cu vederea orice alt ajutor omenesc, deci, cum ziceţi voi sufletului meu, adică mie, du-te în munţi ca o păsărică, şi petrece acolo ca o pasăre înspăimântată?41”. Însă trebuie să luăm aminte că de multe ori David numeşte totul prin parte [figură de stil - sinecdocă], vorbind de suflet, el se numeşte pe sine [persoana sa], precum am tâlcuit la Psalmul 3: 2 (Mulţi zic sufletului meu...).

2. Că iată păcătoşii au încordat arcul, gătit-au săgeţi în tolbă,

   Prin încordarea arcului şi gătirea săgeţilor în tolbă, David a arătat toată pregătirea oştirii adunată de Saul pentru a o îndrepta asupra lui. Ori aceasta o zice deoarece în vremea de atunci erau mulţi care purtau războaie; însă David zice aceste cuvinte dovedindu-şi nădejdea cea tare ce o avea întru Dumnezeu: „Nădăjduiesc cu tărie întru Dumnezeu, zice, pentru că oamenii păcătoşi mă vrăjmăşesc, iar nu cei drepţi”, după Hrisostom42. „Deoarece aceia păcătuiesc, prigonind pe un om nevinovat, care nu i-a nedreptăţit, căutând să-mi răsplătească cu moarte, în timp ce eu m-am făcut lor pricinuitor de mântuire, pentru că eu l-am omorât pe Goliat şi l-am izgonit pe dracul cel rău care voia să-l chinuie* pe Saul.

ca să săgeteze întru întuneric* pe cei drepţi la inimă.
   „Vrăjmaşii mei, zice, s-au gătit să ne săgeteze pe noi, cei simpli şi nevicleni, şi care nu avem nici un lucru strâmb în inima noastră, şi nu să ne săgeteze pe faţă, ci întru întuneric şi cu vicleşug, deoarece cei ce sunt săgetaţi şi loviţi în noapte întunecată şi fără de lună nu-i pot vedea pe cei ce-i săgetează; ori întru întuneric poate fi înţeles şi în sensul că ei, orbindu-se la inimă, nu-i doresc pe cei pe care vor să-i săgeteze, adică pe mine, prietenul şi făcătorul lor de bine.”

3. Că cele ce Tu le-ai săvârşit, ei le-au stricat;
   De asemenea, şi cuvântul acesta este pentru David pricină a nădejdii către Dumnezeu, despre Care mai sus a zis: „Nădăjduiesc în Domnul, zice, şi sunt şi încredinţat că pe acela pe care Tu l-ai uns împărat (adică pe mine), Saul şi cei împreună cu dânsul l-au stricat şi l-au prigonit”. Iar ai săvârşit zice în loc de: „m­ai făcut”, iar au stricat în loc de „au doborât”, după metafora şi asemănarea zidirilor care se risipesc [distrug], [Prin urmare] vrea să povestească: „Ce au îndrăznit să facă vrăjmaşii mei: s-au făcut pricină de a Te avea chiar pe Tine,Dumnezeule, vrăjmaş al lor, pe Care nu te vor putea suferi bătându-i atunci când îi vei bate”. Ori vrea să zică aceea că: „Legile pe care Tu, Doamne, le-ai pus, ei le surpă, căci Tu ai legiuit ca nimeni să nu nedreptăţească pe altul, nici să omoare pe vreun om nevinovat: De tot cuvântul nedrept să te depărtezi; să nu ucizi pe cel nevinovat şi drept (Ieş 23: 7).

iar dreptul ce a făcut?

   „Ce rău a făcut, zice, omul cel drept, ca să fie prigonit astfel? Cu adevărat nimic [rău]”. David zice aceasta pentru sine, fiindcă el nu i-a făcut nici un rău lui Saul - cel care-l nedreptăţeşte. Ori prin aceasta, Proorocul vrea să înveţe, după Teodorit, cercetarea cea de sus, adică Pronia lui Dumnezeu, iar Dumnezeu - Care este într-adevăr drept, şi Care urăşte nedreptatea, şi numai El judecă drept lucrurile oamenilor - după ce acestea s-au făcut astfel, ce a făcut? Oare a trecut cu vederea nedreptatea?43

Domnul în Biserica cea sfântă a Lui, Domnul în cer are scaunul Lui,

   „Dumnezeu, zice, deşi este în biserica din Ierusalim, îşi are scaunul în cer şi şade; este pretutindeni de faţă şi-i vede pe cei ce nedreptăţesc, căci aceasta se arată prin cele următoare:

Ochii Lui spre cel sărac privesc.
Genele Lui cercetează pe fiii oamenilor.

   Nu a zis simplu: „văd”, ci aceea că ochii lui Dumnezeu privesc spre cel sărac, pentru a arăta cercetarea lui Dumnezeu cea dintru înălţime. Iar prin ochi ai lui Dumnezeu se înţelege cunoştinţa amănunţită* a lucrurilor care se fac; iar prin genele lui Dumnezeu se înţelege aşezarea* şi acoperirea lui Dumnezeu, deoarece genele acoperă ochii44. Deci prin gene, David arată că Dumnezeu, deşi pare că nu vede adâncurile cele ascunse ale inimii şi ale sufletului, nu mai puţin le vede şi le cercetează. Ori prin aceste cuvinte, David arată puterea lui Dumnezeu cea atotvăzătoare şi atotcercetătoare, care nu vede numai cu ochii, ci şi cu genele, care cunoaşte toate părţile, iar cercetează înseamnă că străbate cu ştiinţa - adică cunoaşte cu desăvârşire; iar fiii oamenilor sunt numiţi, prin perifrază, toţi oamenii. Iar sărac se poate zice în două chipuri: fie că nu are bani, fie că nu are fapte bune. Deci Dumnezeu priveşte spre cel sărac de bani, şi, dimpotrivă, îşi întoarce faţa Sa, şi nu vede pe cel sărac de fapte bune şi bogat în bani. [Prin urmare] pe cel dintâi îl vede ca pe unul care este bogat în virtuţi* - de care cel de-al doilea este lipsit -, iar dinspre cel de-al doilea îşi întoarce faţa, deoarece este sărac de virtuţi, cu care cel dintâi s-a îmbogăţit.

Domnul cercetează pe cel drept şi pe cel necredincios;

   Zicerea aceasta îi desparte pe oamenii despre care obşteşte s-a zis mai sus, fiindcă îi împarte în drepţi şi nedrepţi, căci nedrepţii sunt şi necredincioşi (sau necinstitori de Dumnezeu) pentru că necinstesc pe Dumnezeu, călcând sfintele lor porunci.

iar cel ce iubeşte nedreptatea îşi urăşte sufletul său.

   De asemenea şi cuvântul acesta este pricină de nădejde în Dumnezeu; încă mai este şi plin de învăţătură, „fiindcă nedreptul, zice, pricinuieşte moarte vieţii sale, facându-se pe sine vrăjmaş al sufletului, căci prin faptele sale rele întărâtă, ticălosul de el, pe Dumnezeu, mâniindu-se asupra sufletului şi a vieţii sale”45.

6. Vărsa-va peste cei păcătoşi curse,
   Prin vărsa-va se înţelege că Dumnezeu va slobozi de sus curse, adică pedepse asupra păcătoşilor, prin care pedepse, prinzându-se ei, se vor opri din pornirea spre răutate, iar cu numele vărsării David a arătat mulţimea şi şirul dumnezeieştilor pedepse.

foc şi pucioasă şi suflare de duh [vifor] este partea paharului lor.
   Adică focul este iute şi lucrător [energic], iar pucioasa este hrana grasă a focului, aceasta fiind un fel de a se hrăni al focului, iar duhul, adică vântul, este aţâţător al flăcărilor focului. Cu o astfel de pedeapsă au fost arse de demult Sodoma şi Gomora. Deci David zice că partea paharului păcătoşilor, adică a dumnezeieştii pedepse, după Chiril, este foc şi pucioasă, dar şi vânt care le aţâţă şi învârteşte pe amândouă asupra păcătoşilor. Iar dacă o parte şi un fel al pedepselor lui Dumnezeu este atât de nesuferit, ce ar putea zice cineva despre celelalte părţi şi feluri ale dumnezeieştilor pedepse? Sau cum le-ar putea suferi cineva? Vai! Vai! În multe părţi din dumnezeieştile Scripturi aflăm că pedeapsa se numeşte pahar, precum scrie şi în Isaia: Deşteaptă-te, scoală-te, Ierusalime, cel ce ai văzut din mâna Domnului paharului mâniei Lui, căci paharul căderii şi al mâniei l-ai băut şi l-ai sorbit (Is. 51:17)46.

7. Că drept este Domnul şi dreptăţi a iubit, îndreptări a văzut faţa Lui.
   Precum Dumnezeu, Sfânt fiind, întru sfinţi Se odihneşte, tot astfel, drept fiind, iubeşte dreptăţile, şi pentru că este drept în acest fel, din această pricină îi pedepseşte şi pe cei nedrepţi. De aceea, trebuie să nădăjduim într-însul. (...) Că acest cuvânt de la urmă este o încheiere a încredinţării şi nădejdii lui David în Dumnezeu de la începutul psalmului. Iar zicerea îndreptări a văzut faţa Lui are aceeaşi putere cu dreptăţi a iubit. Căci cel care este iubit de cineva este şi văzut de acela, şi dimpotrivă, dacă cineva urăşte pe altcineva, se întoarce de la el şi nu-l mai vede; iar prin faţa lui Dumnezeu înţelegem puterea Lui de a vedea.

   Aşadar, iată că am tâlcuit şi acest psalm, după istoria care s-a întâmplat în vremea lui David; însă el se potriveşte şi cu fiecare dintre cei care sunt nedreptăţiţi şi vrăjmăşiţi, fie de către vrăjmaşii văzuţi, fie de către cei nevăzuţi. Drept care, după asemănare şi înţelegere mai înaltă*, în mod potrivit s-ar putea zice aceasta: „Cum ziceţi sufletului meu, se zice atât din partea gândurilor rele, care poftesc şi sfătuiesc mintea să se mute în munţi, adică la înţelesuri prăpăstioase şi spinoase [greu de înţeles] şi necunoscute celor dreptslăvitori [ortodocşi], şi primejdioase (adică că toate se mişcă de sine, fără Pronia lui Dumnezeu, ca şi cum Dumnezeu n-ar fi izbânditor, şi alte asemenea), cât şi din partea demonilor, care îndeamnă sufletul să intre în astfel de înţelesuri hulitoare. Iar prin păcătoşi trebuie să-i înţelegem pe cei nedrepţi şi pe cei răi, iar prin arc de săgeţi putem să înţelegem toate uneltele morţii, asemenea şi toate atacurile cugetărilor necuvioase; tot astfel, încă şi toate celelalte cuvinte le putem înţelege, după asemănare, cu aceeaşi înţelegere mai înaltă**”.



xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

41 Pentru aceasta şi Hrisostom a zis: „Mare este puterea nădejdii celei întru Domnul, aceasta este cetate neînviforată, turn nebiruit, putere neluptată [de neînfruntat], care din cele neputincioase află putere”.

42 Pentru aceasta, acelaşi Hrisostom a zis că: „Atunci când Dumnezeu ajută, iar păcătoşii vrăjmăşesc [atacă], cum nu vor suferi ruşine aceştia din urmă când se sfătuiesc a fugi? Nu înţelegi că oastea care se oşteşte asupra mea este mai slabă decât păianjenul? Păcătoşi sunt, nimic nu este mai neputincios decât păcătosul”. Însă zice şi Asterie: „Înfruntă pe cei care-i vrăjmăşesc pe sfinţi, căci [aceştia] săgetează pe cineva de parcă nu l-ar vedea, pentru că au doar înfăţişare de vrăjmăşitori, că întinzând arcul nu au săgetat, şi gătindu-se, nu au desăvârşit vrăjmăşirea, Dumnezeu facând-o nelucrătoare, însă îi prigonesc pe cei drepţi, întorcând urechile lor la neascultare, că Dumnezeu [este Cel ce] găteşte urechile, după cum este scris: Jertfă şi prinos n-ai voit, dar urechi [] mi-ai întocmit (Ps. 39: 9)”. [în alte manuscrise ale Septuagintei găsim în loc de urechi, (trup).]

* Mitropolitul Veniamin redă prin „înnăduşe”. Verbul este lit. a îneca, a sugruma; metaforic: a chinui, a tulbura. Nu avem nici o mărturie scripturistică cf. căreia Goliat ar fi vrut să-l sugrume pe Saul.

* Deşi înseamnă întuneric, şi nu altceva, Mitropolitul Veniamin redă prin „în ascuns”. Cred că ambele sensuri se implică reciproc.

43 Iar Hrisostom tâlcuieşte aceasta astfel: „Dacă aceia s-au desfăşurat astfel [săgetând, stricând], nu întrebi oare ce a făcut dreptul şi de unde s-a întrarmat? Deci ascultă, căci către Dumnezeu a alergat, Care este în cer, şi este pretutindeni de faţă”. Iar Teodorit zice [parafrazând]: „Aceia m-au urât, iar Tu, drept Judecător - şezând în scaunele cereşti şi arătarea Ta în Biserica cea de pe pământ făcând-o - priveşti cu adevărat peste toată lumea; destul îţi sunt Ţie numai genele ochilor ca să cunoşti toate cele omeneşti, că şi faptele necredincioşilor cu de-amănuntul le ştii, şi cele ale drepţilor, şi cumpăneşti răsplătirile după lucrări”.

* Vezi nota de la Ps. 9: 34.

* poziţie.

44 Iar dumnezeiescul Maxim zice: „Prin ochi însemnează cercetarea cea făcătoare de bine, iar genele Pronia cea judecătoare şi cercetătoare a faptelor; deci cu ochii vede pe cel sărac, facere de bine facându-i, iar cu genele cercetează faptele noastre, dar nu cu ochii, ca şi cum ar pândi toate păcatele noastre, că aceasta ar fi nesuferită oamenilor”. Zice însă şi Grigorie Teologul: „Gene însemnează cercetarea cea mai mică şi a doua, iar ochi pe cea mai mare, căci ochiul este mai bun şi mai cinstit decât geana”.

* Spuneam la început că Mitropolitul Veniamin redă în general [lit. virtuţi] prin fapte bune; vedem aici o altă variantă: „bunătăţi”. Din raţiuni stilistice şi în funcţie de context, am redat fie printr-o variantă, fie prin alta.

45 Zice Hrisostom: „Vrăjmaş al sufletului, şi prigonitor, şi pierzător este răutatea, că cel rău suferă pedeapsă şi mai-nainte de munca cea veşnică, că îşi urăşte sufletul, că nu oricine, din omeneasca micşorare de suflet, s-ar porni spre nedreptate, că unul ca acesta, deşteptându-se puţin, se va îndrepta spre mai bine, ca dintr-o alunecare, iar dacă cineva iubeşte nedreptatea, adică lucrează răul cu pornire [cu toată vrerea], facându-l cu conştiinţă şi cu sârguinţă, unul ca acesta este [poate fi numit] un pierzător al sufletului său, căci atrage asupră-şi dumnezeiasca urgie, despre care Proorocul adaugă, zicând (cele de mai sus adică)”. Zice însă şi Teodorit: „Cel ce-şi iubeşte sufletul urăşte nedreptatea, iar cel ce are dragostea spre aceasta îşi meşteşugeşte pieire sufletului său, că-şi atrage asupră-şi dumnezeiasca urgie”. -nota mea: vers esențial ,plus tâlcuire,pentru înțelegerea versetului 16 din Apocalipsă 17.

46 Şi Ieremia a poruncit ca acest pahar să fie adus la neamuri, că scris este: Aşa a zis Domnul Dumnezeul lui Israel: Ia paharul acesta de vin nestricat din mâna Mea, şi să adapi toate neamurile (Ier. 32: 15). Şi David zice undeva că: Paharul este în mâna Domnului, cu vin nestricat, plin de amestec, şi după puţin: Din el vor bea toţi păcătoşii pământului (Ps. 74: 8).

* Prin anagogie

* În asemănare cu alte cuvinte şi după o înţelegere mai înaltă; vezi nota de la Ps. 3: 6.