joi, 4 decembrie 2014

Daniel și visul lui Nabucodonosor - în tâlcuirile Sf.Părinți





În anul al doilea al domniei lui Nabucodonosor, a visat Nabucodonosor vise, iar duhul lui s-a tulburat şi somnul nu-l mai prindea [Daniel 2:1].

Fericitul Ieronim, în comentariul său la Cartea lui Daniel, explică faptul că, aici, al doilea an se referă la domnia lui Nabucodonosor asupra tuturor neamurilor aflate în stăpânire, inclusiv asupra asirienilor, egiptenilor şi moabiţilor, pe care le cucerise cu voia lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Josephus scrie, la rândul său, că, „la doi ani de la devastarea Egiptului, regele Nabucodonosor a vut un vis minunat".

Magii, prezicătorii şi ghicitorii au venit deîndată înaintea lui şi i-au grăit în limba siriană: O, rege, să trăieşti în veac! Spune servilor tăi visul şi noi îţi vom descoperi tâlcuirea [Daniel 2:4]. Iar regele a răspuns: Să ştiţi că hotărârea am luat-o! Dacă nu-mi veţi face cunoscut visul şi tâlcuirea lui, veţi fi tăiaţi în bucăţi, iar casele voastre prefăcute în grămezi de ruine. Dar dacă îmi faceţi cunoscut vi­sul şi tâlcuirea lui, veţi primi de la mine daruri bogate şi cinstire multă; deci arătaţi-mi visul şi tâlcuirea lui! [Daniel 2:5-6]

Însă ei iarăşi au cerut regelui să le spună el visul, pentru ca ei să-l poată interpreta.Regele a refuzat să le împlinească dorinţa, pentru că vroia să le testeze abilităţile. Dacă aveau într-adevăr puterea de a ghici, aşa cum pretindeau ei, atunci ar fi trebuit să fie capabili să cunoască şi conţinutul visului. Se aştepta ca zeii cărora se închinau aceştia să le descopere visul. Pe de altă parte, socotea că, dacă le va divulga el visul, atunci ei vor fi tentaţi să-l raporteze şi să-l interpreteze în funcţie de conjuncturile omeneşti. Iar el dorea să primească o descoperire dumnezeiască. Astfel, pe aceia care nu vor şti să-i spună visul, el îi va considera şarlatani şi îi va sorti chinurilor şi morţii, drept pedeapsă pentru toţi anii petrecuţi în amăgire şi batjocură, atribuindu-şi puteri pe care de fapt nu le aveau.

Pe bună dreptate, chaldeii şi-au mărturisit neputinţa, spunând: Nu se află om pe pământ care să poată face cunoscut ceea ce cere regele, fiindcă nici un rege, oricât de mare şi de puternic ar fi, nu ar cere aşa ceva de la nici un tâlcuitor de sem­ne, vrăjitor sau chaldeu [Daniel 2:10]. In continuare, şi-au susţinut mărturia: Şi lucrul pe care îl cere regele este greu şi nimeni altul nu poate să-l descopere înaintea lui decât zeii, al căror locaş nu este printre cei muritori [Daniel 2:11]

Aprinzându-se de mânie, Nabucodonosor i-a condamnat la moarte pe toţi înţelepţii din Babilon [cf. Daniel 2:12], Decretul s-a promulgat şi, odată cu aceasta, au început execuţiile. În comentariul Fericitului Ieronim citim: „Daniel şi cei trei tineri nu s-au înfăţişat laolaltă cu înţelepţii. Atunci când regele a promis tuturor recompense, daruri, onoruri dintre cele mai alese, ei nu au mers înaintea lui, pentru ca nimeni să nu afle în aceasta prilej de a spune că ar fi căutat sau ar fi umblat în mod ruşinos după bogăţiile chaldeilor."Iar când a ieşit porunca să fie executaţi înţelepţii, comandantul gărzii regale, Arioh, a vrut să-i ucidă şi pe Daniel, dimpreună cu cei trei tineri [cf. Daniel 2:13]. Prevenitor şi cu înţelepciune, Daniel a cerut atunci să afle motivul acestei porunci atât de aspre a regelui. Arioh i-a dat răspuns lui Daniel, iar apoi prorocul a rugat pe Nabucodonosor să-i amâne execuţia şi să-i lase vreme ca să-i descopere tâlcul visului [Daniel 2:16]. Atunci, el s-a întors acasă şi le-a împărtăşit problema prietenilor săi, Anania, Azaria şi Misail.


Şi s-au rugat fierbinte milostivirii lui Dumnezeu din ceruri [cf. Daniel 2:18]. Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă: „Ce s-au rugat cei trei tineri, împreună cu Daniel? Ce au spus ei? Doboară-l pe Nabucodonosor? Trânteşte-i la pământ coroana? Dă-l jos de pe tron?-Nimic de felul acesta. Ci, luaţi numai aminte, au cerut mila lui Dumnezeu din ceruri [cf. Daniel 2:18] ." Atunci i s-a descoperit lui Daniel taina visului, într-o viziune pe care a avut-o în timpul nopţii. Iar Daniel L-a binecuvântat pe Dumnezeul cerului [cf. Daniel 2:19], după care a mers la Arioh şi i-a zis: Nu da morţii pe înţelepţii Babilonului! Du-mă înaintea regelui şi eu îi voi descoperi regelui tâlcuirea [Daniel 2:25]. Arioh s-a înfaţişat grabnic la Nabucodonosor şi i-a zis: Am găsit un iudeu dintre cei aduşi în robie care poate să tâlcuiască visul [Daniel 2:25].


Iar regele i-a spus lui Daniel, care la chaldei se numea Belşaţar: Oare eşti tu în stare să-mi spui visul pe care l-am avut, precum şi tâlcuirea lui? [Daniel 2:26]

Daniel a răspuns regelui: Taina pe care vrea să o afle regele nu pot s-o facă cunoscută lui nici înţelepţii, nici prezicătorii, nici vrăjitorii, nici cititorii în stele. Dar este un Dumnezeu în ceruri, Care descoperă tainele şi Care a făcut cunoscut regelui Nabucodonosor ce se va întâmpla în vremurile ce vor veni. Iată care este visul şi vedenia pe care le-ai avut când erai culcat în patul tău: Ţie, rege, îţi treceau gânduri prin minte, când erai în patul tău, pentru ceea ce se va întâmpla mai pe urmă şi Cel ce ţi-a descoperit taina ţi-a dat să ştii ce va fi [Daniel 2:27-29].

Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Acest Daniel, deşi a fost mai presus decât toţi înţelepţii, astrologii, ghicitorii, magii, vrăjitorii şi mai presus decât toată înţelepciunea, totuşi, venind înaintea împăratului şi trebuind să dea răspuns la întrebare, el nu se îngâmfa, ci atribuie totul lui Dumnezeu, zicând: Şi mie, nu prin înţelepciunea care ar fi în mine mai mult decât la toţi cei vii, mi s-a des­coperit taina aceasta [Daniel 2:30]."'

    „Nimic - notează Sfântul Ioan Gură de Aur într-o altă scriere — nu este mai binevenit şi mai împăciuitor pentru ascultători decât să nu spui nimic bun despre tine însuţi. [...] El dorea să evidenţieze că nimic din cele întâmpla­te nu ţinea de voia omenească, ci totul fusese o lucrare dumnezeiască. Caută să se minuneze şi el, cu ceilalţi împreună, şi nicidecum să le stârnească acelora admiraţia lor către sine. Este curat de toată slava deşartă şi respinge cinstirea care i se aduce."


„Atunci când Daniel i-a descoperit visul lui Nabucodonosor, spune Sfân­tul Afraat (prima jumătate a secolului al IV-lea), el a spus: O, rege! Tu priveai şi iată un chip — acest chip era peste măsură de mare şi strălucirea Lui neobişnuită stătea înaintea ta şi înfăţişarea lui era grozavă. Acest chip avea capul de aur curat, pieptul şi braţele de argint, pântecele şi coapsele de aramă, pulpele de fier, iar picioarele o parte de fier şi o parte de lut [Daniel 2:31-33]. Iar visul i 1-a tâlcuit după cum urmează: tu eşti capid de aur [Daniel 2:38]. 

De ce a spus că el este capul de aur? Oare nu pentru că în el se împlinea cuvântul Prorocului Ieremia? Căci Ieremia spune: Babilonul a fost în mâna Domnului cupă de aur, care a îmbătat tot pământul [Ieremia 28:7 LXX; 51:7 TM]. [...] Iar Babilonul s-a numit căpetenia tuturor împărăţiilor, după cum este scris, că începutul împărăţiei lui (a lui Nimrod) era Babilonul [cf. Facerea 10:10]."


Primul dintre imperiile de atunci ale lumii era Imperiul Neo-Babilonian al chaldeilor, care a început odată cu domnia lui Nabucodonosor (605-cca 562 î.Hr.). Totuşi imperiul acesta nu a dăinuit decât 21 de ani după moartea împăratului. Fiul acestuia, Evil-Merodac, a domnit doar doi ani. Neriglisar a domnit patru ani (560-556), Labaşi Marduk un singur an, iar Nabonidus, pentru foarte scurt timp, în anul 555. Belşaţar era regent în Babilon, când cetatea a fost cucerită de către Cyrus, în anul 539.


     Sfântul Afraat continuă: „Şi a mai spus că pieptul şi braţele chipului erau din argint [cf. Daniel 2:31], iar aceasta se referea la regatul următor, care va fi mai mic; mai precis, se referea la domnia lui Darius Medul. Căci Domnul a cântărit regatul. Iar regatul casei lui Nimrod a fost cântărit şi s-a aflat necorespunzător. Şi de vreme ce s-a aflat necorespunzător, s-a dat pe mâna lui Darius. Pentru aceasta spune: după tine se va ridica un alt regat mai mic decât al tău [Daniel 2:39]. Şi pentru că a fost mai mic, fiii mezilor nu au avut stăpânire peste tot pământul."


Cel de al doilea regat, simbolizat prin argint, era inferior Babilonului. Acesta avea să fie al perşilor şi al mezilor şi va debuta prin domnia lui Cyrus cel Mare, care a mai trăit zece ani după ce a cucerit Babilonul. Fiul său cel mare, Cambises, a cucerit Egiptul şi, în cca 524 î.Hr., a murit. După o domnie scurtă a unui impostor care se pretindea fiul cel mic al lui Cyrus, Darius fiul lui Istaspe l-a asasinat pe acesta şi a instaurat o nouă dinastie. Chiar dacă a ri­dicat Imperiul Persan la apogeu, el a lăsat nerezolvată chestiunea grecilor şi a frontierelor occidentale ale imperiului - aceasta cu toate că a cucerit Tracia. Fiul său, Xerxes (485-464 î.Hr.), nu a reuşit nici el să-i cucerească pe elini (480-479). Succesorul acestuia, Artaxerxes I (464-424), a eşuat şi el în acest sens, izbutind totuşi să semene discordie şi să ridice oraşele-cetăţi gre­ceşti unul împotriva altuia. Cu următorii domnitori persani — Darius al II-lea (423-406), Artaxerxes al II-lea (404-359), Artaxerxes al III-lea (359-338), Arses (338-336) şi Darius al III-lea - imperiul a intrat în declin. Imperiul Persan şi-a menţinut supremaţia în Orient şi în Orientul Mijlociu vreme de aproape 200 de ani.


Sfântul Afraat spune iarăşi: „Faptul că pântecele şi coapsele chipului erau de aramă înseamnă că va urma un al treilea regat, de aramă, care va stăpâni peste tot pământul [Daniel 2:39]. Acesta este regatul fiilor lui Iavan, care descinde din Iafet. Căci fiii lui Iavan s-au ridicat asupra regatului fraţilor lor; iar Iavan şi Madai sunt fiii lui Iafet [cf. Facerea 10:2], Dar Madai era slab la minte şi incapabil să conducă regatul, până ce a venit fratele său, Iavan, care era şiret şi viclean, să distrugă regatul. Iar Alexandru, fiul lui Filip, a domnit peste tot pământul."


Cel de al treilea regat, reprezentat prin aramă, va stăpâni peste tot pământul. Este vorba despre Imperiul Greco-Macedonean al lui Alexandru cel Mare, care a pornit atacul asupra Persiei în 334, iar în anul 331 i-a zdrobit ultimele forme de rezistenţă. Era un imperiu care se întindea de la frontierele Serbiei de astăzi şi până dincolo de Valea Indului, în India. A fost cel mai mare imperiu al Antichităţii. Când Alexandru cel Mare s-a îmbolnăvit şi a murit, imperiul s-a împărţit în patru, între foştii săi generali, după cum urmează: lui Antipater i-au revenit Grecia şi Macedonia, lui Lisimah i-au revenit Tracia şi Asia Mică, lui Seleuc i-au revenit Asia, iar lui Ptolemeu i-au revenit Egiptul, Cirenaica şi teritoriul ce se va numi, ulterior, Palestina. Teritoriile estice din zona de dominaţie a lui Seleuc vor ajunge, treptat, în mâinile părţilor, care îşi vor extinde dominaţia până în Mesopotamia. Ce mai rămăsese din Imperiul Grecesc se va anexa Romei, după înfrângerea suferită de către Antioh cel Mare, în bătălia de la Magnezia, din anul 190 î.Hr. La rândul ei, Macedonia se va anexa Romei la 168, iar Grecia va fi definitiv cucerită la 146. Teritoriile lui Seleuc aflate pe malul vestic al Tigrului vor fi apărate de către Ptolemeu cel Mare, în 63 Î.Hr. Iar după bătălia de la Actium (31 î.Hr.), Egiptul va fi redus la statutul de simplă provincie romană. Prin urmare putem spune că regatul de aramă a dăinuit aproximativ 260-300 de ani.


„Şi avea chipul din vis pulpele de fier, iar picioarele o parte de fier şi o parte de lut [Daniel 2:31-33] - consemnează Sfântul Afraat şi explică: Atunci când se referă la cel de al patrulea regat, chiar dacă nu îl identifică precis, Daniel vorbeşte de fapt despre Republica şi despre Imperiul Roman, spunând că acolo s-au adunat cu toţii într-o cetate puternică şi au înfiinţat un senat."'


Imperiul Roman şi-a atins apogeul în timpul domniei împăratului Traian (98-117 d.Hr.). Acesta a ocupat teritoriile României de astăzi şi mare parte din Asia, pe care le-a avut în stăpânire, vreme de câţiva ani. Acest al patrulea regat este descris ca fiind tare precum fierul, care sfărâmă şi zdrobeşte totul, dar fiind caracterizat şi de o oarecare fragilitate, simbolizată prin faptul că picioarele şi degetele sunt alcătuite din fier amestecat cu pământ. Faza finală a acestui imperiu sugerează mai degrabă apariţia unei federaţii decât a unei stăpâniri unice şi puternice. S-a remarcat faptul că fierul şi lutul, chiar dacă pot să coexiste, ele nu se pot combina în aşa fel, încât rezultatul să fie o ordine şi o putere mondială. Slăbiciunea inerentă a acestei societăţi divizate se va manifesta prin disensiuni interne şi război civil şi rezidă în adoptarea unei perspective relativiste în morală şi filosofie.


Descreşterea în valoare a metalelor simbolizează decadenţa grandorii împăraţilor şi a imperiilor succesive, de la despotismul absolut al lui Nabucodonosor la sistemul democratic al şahilor suzerani şi al senatului şi poporului roman.


Iar în vremea acestor regi, Dumnezeul cerului va ridica un regat veşnic, care nu va fi nimicit niciodată şi care nu va fi trecut la alt popor; El va sfărâma şi va nimici toate aceste regate şi singur El va rămâne în veci [Daniel 2:44].


În continuare, Sfântul Afraat scrie: „Aici este vorba despre împărăţia lui Mesia, care va pricinui căderea celui de al patrulea regat. Căci mai departe se spune: După cum tu ai văzut că o piatră a fost desprinsă din munte, nu de mână, şi a zdrobit fierul, arama, lutul, argintul şi aurul [Daniel 2:45]. Şi nu se spune că ar fi zdrobit capul, nici braţele, nici pântecele sau coapsele, ci picioarele, pentru că, [...] atunci când va veni piatra, ea nu va mai afla decât picioarele. Căci mai înainte s-a spus: Atunci au fost sfărâmate în acelaşi timp fierul, lutul, arama, argintul şi aurul şi au ajuns ca pleava de pe arie vara [Daniel 2:35]. Iar după acestea, când Regele Mesia va domni, atunci El va smeri cel de-al patrulea regat şi va sfărâma tot chipul; căci chipul, în întregimea lui, simbolizează lumea întreagă. Capul este Nabucodonosor; pieptul şi braţele simbolizează pe regele mezilor şi al perşilor; pântecele şi coapsele pe regele grecilor; picioarele simbolizează pe fiii lui Isav (adică pe romani); piatra, care a lovit chipul şi 1-a zdrobit şi care s-a întins peste tot pământul, este împărăţia lui Mesia, care va însemna sfârşitul domniei acestei lumi şi va stăpâni în vecii vecilor."


Daniel, când a tălmăcit şi a lămurit sensul chipului înaintea lui Nabucodonosor, i-a spus acestuia tot visul: Tu priveai şi iată o piatră desprinsă, nude mână, a lovit chipul peste picioarele de fier şi de lut şi le-a sfărâmat  [Daniel 2:34]. Sfântul Chiril al Ierusalimului (cca 315-386) spune că, atunci „când Daniel i-a descris şi i-a tâlcuit lui Nabucodonosor chipul statuii, îi spune şi toată vedenia lui: piatra, care s-a tăiat fără mâini din munte şi care nu era lucrată cu ajutorul meşteşugului omenesc, va stăpâni toată lumea. Apoi, spune foarte lămurit aşa: Şi în zilele împăraţilor acelora, va scula Dumnezeul cerului o împărăţie, care nu se va strica în veac; iar împărăţia Lui nu va fi lăsată altui popor [cf. Daniel 2:44] ".


Sfântul Afraat spune lămurit despre piatra aceasta: „Şi Daniel a vorbit despre această piatră, care este Hristos. Căci el zice: priveai şi iată o piatră desprinsă, nu de mână, a lovit chipul peste picioarele de fier şi de lut şi le-a sfărâmat; [...] iar piatra care a lovit chipul a crescut munte mare şi a umplut tot pământul [Daniel 2:34-35]. Aceasta este dinainte spus despre Hristos, că tot pământul se va umple de El. Iată! De credinţa în Hristos, toate marginile pământului sunt pline!"