vineri, 5 decembrie 2014

Cele șaptezeci de săptămâni ale lui Daniel și rugăciunea prorocului pentru poporul evreu




Primul an al domniei lui Darius Medul asupra chaldeilor este 539 î.Hr., pentru că Babilonul a fost cucerit de către mezi şi de către perşi în timpul lui Cyrus, adică În 539-538. Darius Medul nu este un monarh deplin, el fiind subordonat lui Cyrus, care l-a uns „rege" doar peste teritoriul chaldeilor. Pto­lemeu susţine că Cyrus, regele perşilor, a domnit nouă ani după Nabonidus. Cyrus a murit în anul 529 î.Hr. Din cei nouă ani de domnie, doi ani trebuie trecuţi în seama lui Darius Medul, astfel încât putem spune că domnia lui Cy­rus însuşi asupra regatului întemeiat de el începe în anul 536, când cei şapte­zeci de ani de robie şi de exil babilonic, pentru evrei, se încheie.
În anul întâi al lui Darius, fiul lui Ahaşveroş (Artaxerxe), din neamul mezi­lor, care a domnit peste regatul chaldeilor, în anul întâi al domniei lui — eu, Da­niel, am citit în cărţi numărul de şaptezeci de ani, pentru care a fost cuvântul Domnului către Prorocul Ieremia, ani care trebuiau să se împlinească de la dărâ­marea Ierusalimului. Şi mi-am îndreptat faţa către Domnul Dumnezeu, stăru­ind în rugăciune şi în rugi fierbinţi, cu post, sac şi cenuşă [Daniel 9:1-3].

Sfântul Hipolit afirmă: „Când Prorocul Daniel a citit [cf. Daniel 9:1-2] din Cartea lui Ieremia, în locul unde se scria că Templul va fi pustiu vreme de şaptezeci de ani [cf. Ieremia 25:11-l2 LXX, TM; 36:10 LXX; 29:10 TM], prorocul a făcut mărturie înaintea Domnului, cu post şi rugăciune, şi a stăruit ca poporul să se poată întoarce acasă din robie."

Sfântul Ioan Gură de Aur observă: „Ai auzit cum a fost vestită mai dinain­te şi această robie? Şi, înainte de timpul hotărât, profetul n-a îndrăznit să-I aducă lui Dumnezeu cerere şi rugăciune, ca să nu se apropie de Dumnezeu în zadar şi fără de folos, ca să nu audă ceea ce auzise Ieremia: Nu te ruga pen­tru poporul acesta şi nu cere ceva pentru ei; că nu te voi asculta [Ieremia 14:11]. Atunci s-a rugat, când sentinţa fusese îndeplinită, când a venit timpul ca iu­deii să se întoarcă în ţara lor. Şi nu s-a rugat în chip obişnuit, ci cu post, cu sac si cu cenuşă."

De unde se începe numărătoarea acestor şaptezeci de ani? Unii consideră că perioada de şaptezeci de ani de stăpânire babilonică, vestită de către Iere­mia, începe odată cu înfrângerea Iudeii, deci din cca 604 î.Hr. După cum am arătat deja, primul an de domnie al lui Darius fiul lui Ahaşveroş (Artaxerxe) a fost 539-538 î.Hr. Cum domnia lui Cyrus, ca stăpân deplin al regatului, în­cepe de la 536, în anul împlinirii celor şaptezeci de ani de exil — iudeilor li se va îngădui de acum să se întoarcă în pământul părinţilor lor, să reconstruiască Ierusalimul şi Templul.


Din comentariile Fericitului Ieronim aflăm: „Ieremia a prezis şaptezeci de ani de pustiire pentru Templu. [...] Aceasta nu-l lasă pe Daniel indiferent, ci îl întăreşte în hotărârea de a cere Domnului să împlinească făgăduinţa făcută, cum că prin milostivirea Sa va împlini cererile şi rugăciunile lor (ale lui Dani­el şi ale altora), pentru ca nepăsarea şi trufia neroadă să nu rămână fară de răs­puns. [...] Ca atare, în sac şi cenuşă, Daniel se roagă Domnului să împlinească cele făgăduite, iar aceasta nu pentru că nu ar fi avut Încredere în viitor, ci mai mult pentru ca atitudinea de aşteptare să nu fie înţeleasă ca nepăsare şi nepurtare de grijă ofensatoare."Comentariul Fericitului Ieronim subliniază faptul că făgăduinţă lui Dumnezeu de eliberare a iudeilor nu s-ar fi împlinit de la si­ne, ci în funcţie de atitudinea celor ce urmau să fie izbăviţi.

Cu bunăcuviinţă şi pricepere, Daniel se roagă stăruitor, posteşte, se îmbra­că în sac şi cenuşă [cf. Daniel 9:3]. Rugăciunea lui începe astfel: 
 O, Doamne, Dumnezeule cel mare şi minunat, Care păzeşti legământul şi îndrumarea pentru cei ce Te iubesc pe Tine şi iau aminte la poruncile Tale! Păcătuit-am, fărădelege am făcut, ca şi cei nelegiuiţi ne-am purtat, răsculatu-ne-am şi ne-am depărtat de la poruncile şi de la legile Tale. Şi nu am ascultat de slujitorii Tăi proroci, care ne-au grăit în numele Tău: către regii noştri, către mai-marii noştri, părinţilor noştri şi la tot poporul ţării [Daniel 9:4-6]. [...] Şi a adeverit cuvintele Sale pe care le-a grăit către noi şi către judecătorii noştri, care au cârmuit peste noi, că a voit să abată peste noi straşnic prăpăd, ce nu s-a mai întâmplat niciodată sub cer, asemenea celui din Ierusalim [Daniel 9:12].
 Sfântul Ioan Gură de Aur întrea­bă: „Care sunt răutăţile acestea? Mamele şi-au mâncat copiii. Moise a prorocit aceasta [cf. Deuteronom 28:56-57], iar Ieremia a arătat împlinirea prorociei [cf. Plângeri 4:10]."'

O, Doamne, ascultă! O, Doamne, iartă! O, Doamne, ia aminte şi lucrează! Nu întârzia pentru numele Tău, Dumneazeul meu; că numele Tău îl poartă ce­tatea şi poporul Tău! [Daniel 9:19] În comentariul său, Fericitul Ieronim arată: „Pentru că profetul a spus: Tu ai scos pe poporul Tău din ţara Egiptului cu mână tare, numele Tău îl poartă cetatea şi poporul Tău [cf. Daniel 9:15, 19], pentru aceea Gavriil, ca purtător al cuvântului Domnului, spune prin aceasta că sub nici o formă nu sunt ei poporul lui Dumnezeu, ci doar poporul tău - adică al lui Daniel; nici Ierusalimul nu este cetatea sfântă a Domnului, ci este cetate sfântă pentru tine, Daniel, după cum tu însuţi spui. Ceea ce este asemănător cu afirmaţiile din Ieşirea, când Dumnezeu îi spune lui Moise: Grăbeşte de te pogoară de aici, căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, a săvârşit fă­rădelege [cf. Ieşirea 32:7]. Iar aceasta înseamnă că ei nu sunt poporul lui Dum­nezeu, căci ei s-au lepădat de Dumnezeu. Şi continuă Gavriil cuvântul Dom­nului pentru Daniel: pentru că tu te-ai rugat cu stăruinţă pentru Ierusalim şi pentru poporul iudeilor, ascultă şi ia aminte la cele ce se vor întâmpla poporu­lui tău în şaptezeci de săptămâni de ani şi cele ce se vor întâmpla cetăţii."

Şi în vreme ce grăiam şi mă rugam şi mărturiseam păcatul meu şi păcatul po­porului meu Israel şi cădeam cu ruga mea fierbinte înaintea Domnului Dumne­zeului meu, pentru sfânt muntele Dumnezeului meu... [Daniel 9:20]
 „Aşadar, consemnează Sfântul Ieronim, vezi bine că s-a rugat Domnului şi a revărsat ruga sa fierbinte înaintea lui Dumnezeu, atât pentru păcatele sale, cât şi pen­tru păcatele poporului."
După ce se mărturiseşte şi se roagă cu stăruinţă, Daniel spune:
  Şi pe când vorbeam în rugăciunea mea, iată un om, Gavriil, pe care l-am văzut în vedenia mea cea de la început, în zbor grăbit, s-a apropiat de mine pe la vremea jertfei de seară [Daniel 9:21].
„Aripile dezvăluie înălţimea naturii, arată Sfântul Ioan Gură de Aur, de aceea Gavriil apare zburând: nu fiindcă îngerul se numără în rândul zburătoa­relor, ci pentru ca tu să pricepi că el se apropie de firea omenească, venind din ţinuturile cele mai înalte şi de la un mod de viaţă superior - urmează că aripile nu amintesc de nimic altceva decât de înălţimea firii lor îngereşti."
Sfântul Hipolit, la rândul său, spune: „Profetul aseamănă viteza îngeri­lor cu aceea a păsărilor înaripate, sugerând prin aceasta uşurinţa şi rapidi­tatea de mişcare specifice duhurilor, care aleargă cu iuţeală spre împlinirea poruncilor."

Şi a venit şi mi-a grăit zicând: Daniele, chiar acum am sosit ca să-ţi deschid mintea. Când tu ai început să te rogi, porunca mi-a fost dată, iar eu am venit ca să-ţi vestesc, căci tu eşti un om iubit de Dumnezeu. Ia aminte la cuvânt şi înţele­ge vedenia! [Daniel 9:22-23]
Sfântul Ieronim tălmăceşte expresia om iubit de Dumnezeu, propunând sintagma: bărbat al dorinţelor şi spunând: „Aflăm de aici că Sfântul Daniel es­te numit bărbat al dorinţelor [Daniel 9:23] şi prieten al lui Dumnezeu, pentru că el dorea să cunoască tainele Domnului."
Sfântul Teofan, mărturisitor şi imnograf, a alcătuit următoarele versuri: „Viaţă sfinţită vieţuind, grăitorule de Dumnezeu, bărbat al doririlor te-ai nu­mit [cf. Daniel 9:23], că bărbăteşte călcând patimile, la viaţa cea neîmbătrânitoare te-ai mutat."

Şaptezeci de săptămâni sunt hotărâte pentru poporul tău şi pentru cetatea ta cea sfântă, până ce fărădelegea va trece peste margini şi se va pecetlui păcatul şi se va ispăşi nelegiuirea, până ce dreptatea cea veşnică va veni, vedenia şi prorocia se vor pecetlui şi se va unge Sfântul Sfinţilor [Daniel 9:24].
Vorbind despre Mântuitorul, Sfântul Atanasie cel Mare scrie că nu avem trebuinţă a mai căuta într-altă parte, atâta timp cât Daniel a prevestit şi tim­pul de faţă, şi venirea Mântuitorului.

În cuvântul său, Sfântul Ioan Gură de Aur arată: „După ce Daniel a făcut rugăciunea aceea în sac şi cenuşă, a venit Gavriil la el şi i-a zis: Şaptezeci de săp­tămâni s-au hotărât peste poporul tău şi peste oraşul cel sfânt [Daniel 9:24], Dar poate că mi s-ar spune că şi aici este vorba despre timp. Aşa este, dar nu despre timpul cât va ţine robia, ci despre timpul după care va începe o nouă robie. Una este să vorbeşti despre timpul cât are să ţină robia şi alta să vorbeşti despre tim­pul după care va veni şi va începe robia. Şi vezi că Dumnezeu n-a mai spus acum peste poporul Meu, cu toate că profetul spusese: Arată faţa Ta peste poporul Tău, ci îl înstrăinează din pricina crimei ce avea să o săvârşească. Cu toate acestea, pro­fetul se roagă fierbinte: luminează faţa Ta spre templul Tău pustiit [Daniel 9:17]. Însă Domnul S-a depărtat de la ei, din pricina crimei ce aveau să o săvârşească. Ce înseamnă cuvântul profetului: până ce se va fi săvârşit păcatul [Daniel 9:24]? Faptul că iudeii vor săvârşi multe păcate, dar culmea păcatelor va fi atunci când Îl vor ucide pe Stăpânul lor. Acelaşi lucru îl spune şi Hristos: Umpleţi dar şi voi măsura părinţilor voştri [cf. Matei 23:32], Iată câtă unitate de gândire! Hristos a spus: Umpleţi dar...-, profetul spune: până ce se va fi săvârşit păcatul. Ce înseamnă că se va fi săvârşiţi Să nu mai rămână nimic. Şi să aducă dreptate veşnică. Şi care este dreptatea veşnică, dacă nu cea dată de Hristos? Şi să se pecetluiască vedenia şi prorocul şi să se ungă Sfântul Sfinţilor [Daniel 9:24], adică să înceteze prorociile. Căci asta înseamnă a pecetlui: a înceta ungerea, a înceta vedeniile. De aceea şi Hristos a spus: Toţi prorocii şi Legea au prorocit până la Ioan [Matei 11:13]."'

Să ştii şi să înţelegi că de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusa­limului şi până la Cel-Uns, Cel-Vestit, sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; şi din nou vor fi zidite pieţele şi zidul din afară, în vremuri de strâm­torare [Daniel 9:25].
Sfântul Hipolit observă: „În realitate, aceasta s-a împlinit deja. Căci popo­rul s-a întors şi a reconstruit cetatea şi Templul şi fortificaţiile."

Sfântul Atanasie: „Spun poveşti iudeii şi trec cu vederea timpul de faţă. Căci când a încetat prorocul sau vedenia din Israel, dacă nu acum, când a ve­nit Hristos, Sfântul Sfinţilor? Si un semn si o dovadă însemnată a venirii lui Dumnzeu-Cuvântul este că nu mai stă în picioare Ierusalimul, nici nu s-a mai ridicat proroc, nici nu se mai descoperă vreo vedenie între ei. Şi e firesc să fie aşa. Căci, venind Cel prezis, ce nevoie mai e de cei ce-L prezic? Şi fiind pre­zent Adevărul, ce nevoie mai e de umbră? De aceea, au prorocit până a venit Dreptatea însăşi şi Cel ce a răscumpărat păcatele tuturor."

Sfântul Chiril al Ierusalimului este de acord şi el cu părerea că „şaizeci şi nouă de săptămâni de ani [...] fac patru sute optzeci şi trei de ani. Prin urmare a spus că după trecerea a patru sute optzeci şi trei de ani de la zidirea Ierusali­mului, când nu vor mai fi conducători din Iuda, atunci va veni un împărat de alt neam, pe timpul căruia Se va naşte Hristos".

Sfântul Hipolit, explicând cuvântul acesta, semnalează faptul că, „menţi­onând la început şaptezeci de săptămâni şi împărţindu-le mai apoi în două jumătăţi, pentru ca toate cele mai înainte spuse de către Arhanghelul Gavriil să fie mai cu uşurinţă înţelese, el continuă astfel, spunând: până la Cel-Uns, Cel-Vestit, sunt şapte săptămâni [Daniel 9:25], adică patruzeci şi nouă de ani.

În cel de al douăzeci si unulea an, Daniel a avut viziunile acestea, în Babilon.

Prin urmare cei patruzeci şi nouă de ani adăugaţi la cei douăzeci şi unu fac cei şaptezeci de ani de robie scurşi de la cucerirea lor de către Nabucodonosor; după trecerea cărora, poporul se va întoarce şi va aduce jertfe şi prinoase, când Hristos va fi regele lui. Dar despre ce Hristos se vorbeşte aici? Despre nimeni altul decât despre Iosua (Isus) fiul lui Ioţadac, care s-a întors atunci împreună cu poporul şi a adus jertfe după Lege, în cel de al şaptezecilea an, când Tem­plul a fost reconstruit. Căci toţi regii şi preoţii erau afierosiţi hristoşi, pentru că erau unşi cu ulei sfinţit, preparat de către Moise, cel din vechime. Astfel, aceştia toţi purtau numele Domnului în însăşi persoana lor, arătându-se di­nainte ca preînchipuiri şi păstrând vie imaginea aceasta până la venirea din ceruri a Regelui şi a Preotului celui desăvârşit, Care singur a împlinit voia Ta­tălui; aşa după cum şi Samuel este descris ca tip al lui Hristos: Şi-Mi voi pune un preot credincios. Acela se va purta după inima Mea şi după sufletul Meu; şi casa lui o voi Întări şi va umbla el Înaintea Unsului Meu În toate zilele [I Regi 2:35].

Astfel, spre a se arăta vremea venirii Lui, a Celui pe care Daniel a năzuit să-L vadă, el arată că după şapte săptămâni vor mai urma încă şaizeci şi două de săptămâni [cf. Daniel 9:25], adică 434 de ani. Căci după întoarcerea popo­rului din Babilon, sub conducerea lui Iosua fiul lui Ioţadac, a scribului Ezdra şi a lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, din seminţia lui David, au fost 434 de ani până ce Hristos a venit, pentru ca Preotul preoţilor să Se arate în lume şi pen­tru ca Cel ce a ridicat păcatele lumii să iasă la lumină, după cuvântul lui Ioan despre El: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii [Ioan 1:29]. La fel spune şi Arhanghelul Gavriil: se va pecetlui păcatul şi se va ispăşi nelegiu­irea, până ce dreptatea cea veşnică va veni [Daniel 9:24]. Dar cine a ispăşit fără­delegile noastre? Pavel Apostolul ne învaţă spunând: Căci El este pacea noastră, El Care a făcut din cele două - una [Efeseni 2:14], ştergând zapisul ce era asupra noastră, care ne era potrivnic cu rânduielile lui [Coloseni 2:14].

Spune Gavriil: până ce [...] se va unge Sfântul Sfinţilor [Daniel 9:24]. Iar Sfântul Sfinţilor este nimeni altul decât Fiul lui Dumnezeu, Care, atunci când a venit şi S-a arătat în lume, a spus: Duhul Domnului este peste Mine, căci Domnul M-a uns [cf. Luca 4:18; Isaia 61:1] şi celelalte. De aici înainte, tot cel ce crede în Preotul cel ceresc se va curăţi de către acelaşi preot, iar păcatele lui se vor şterge. Şi tot cel ce nu va crede în El, nesocotindu-L ca pe un oarecare, păcatele unuia ca acestuia se vor pecetlui şi nu se vor mai putea şterge; iar Ar­hanghelul, cunoscând dinainte că nu toţi vor crede în El, a spus: se va pecetlui păcatul şi se va ispăşi nelegiuirea [Daniel 9:24]. Căci aceia care nu vor primi să creadă în El vor petrece în păcat până la sfârşitul vremurilor şi vor fi pecetluiţi pentru a nu scăpa de judecată. Dar toţi cei ce vor crede În El ca într-unul Ce are puterea de a ispăşi fărădelegile îşi vor vedea păcatele şterse. Aşa spune: ve­denia şi prorocia se vor pecetlui [Daniel 9:24].

Căci, atunci când a venit Cel ce era plinirea Legii şi a Prorocilor (căci Legea şi Prorocii au fost până la Ioan), a fost de trebuinţă ca toate acestea mai înainte ves­tite prin ei să fie confirmate (pecetluite) pentru ca, la venirea Domnului, toate cele ascunse să iasă la lumină şi toate cele robite să fie eliberate de către El..."

Continuând ideea aceasta, Sfântul Ioan Gură de Aur adaugă: „Uită-te la aceste cuvinte cu mare atenţie! Toată problema în ele stă. Şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni fac patru sute optzeci şi trei de ani. Aici, cuvân­tul săptămâni nu se referă la săptămâni de zile, nici la săptămâni de luni, ci la săptămâni de ani. De la împăratul Cyrus până la Antioh Epifan şi de la robia aceea de sub el sunt trei sute nouăzeci şi patru de ani. Aşadar Daniel, pentru a arăta că nu vorbeşte despre pustiirea Templului făcută de Antioh Epifan, ci de una de mai târziu, şi anume de cea din vremea lui Pompei, Vespasian şi Tit, împinge mai departe timpul împlinirii prorociei. După aceea ne spune de când trebuie să începem numărătoarea anilor şi ne arată că nu trebuie să o începem din ziua întoarcerii evreilor din robie. Dar de când? De la ieşirea cu­vântului pentru răspuns şi pentru zidirea Ierusalimului."

„Ierusalimul şi Templul nu s-au zidit în vremea lui Cyrus, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, ci în vremea lui Artaxerxe Macrohirul. După întoarcerea evreilor din robie, a venit ca împărat Cambise, apoi magii; după magi, Darius fiul lui Istaspe, apoi Xerxes, fiul lui Darius, iar după acesta, Artavane; apoi, după Artavane, Artaxerxe Macrohiru, care a împărăţit peste Persia. Pe când împărăţea acesta, în al douăzecilea an al împărăţiei lui, Neemia, întorcându-se în patrie, a ridicat Ierusalimul. Lucrurile acestea ni le-a istorisit cu de-amănuntul Ezdra. Deci, dacă vom număra de la această dată patru sute optzeci şi trei de ani, vom ajunge la această din urmă distrugere a Ierusalimului. De aceea spune profetul: Se va zidi piaţa şi zidul înconjurător [Daniel 9:25]. Cu alte cuvinte, profetul spune aşa: de când s-a zidit Ierusalimul şi şi-a recăpătat înfăţişarea lui cea veche, numără şaptezeci de săptămâni, şi vei vedea că robia aceasta nu are sfârşit [...]. Ce cuvânt vă mai rămâne deci, iudeilor, când pro­rocii spun câtă vreme vor ţine celelalte robii, iar acestei din urmă robii nu-i hotărăsc nici un timp, ci, dimpotrivă, afirmă chiar că pustiirea va fi până la sfârsitul lumii?"

Iar după cele şaizeci şi două de săptămâni, Cel-Uns va pieri fără să se găsească vreo vină În El, iar poporul unui domn va veni şi va dărâma cetatea şi templul. Şi sfârşitul cetăţii va veni prin potopul mâniei lui Dumnezeu şi până la capăt va fi război -prăpădul cel hotărât [Daniel 9:26].
 Şi El va Încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul săptă­mânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii [Daniel 9:27].

Sfântul Hipolit: „Când cele şaizeci şi două de săptămâni se vor fi împlinit şi Hristos va fi fost venit, iar Evanghelia va fi fost predicată la toate neamurile, atunci va fi plinirea vremii şi nu va mai rămâne decât un răgaz de o săptămână, ultima. În vremea aceea, vor veni Ilie şi Enoh. Şi în toiul acelei cumplite pustiiri care va fi atunci, se va arăta Antihrist, vestind el însuşi pustiirea întregii lumi.

Prorocul Daniel ne face cunoscute lucrurile acestea cu privire la Antihrist: el se va arăta cu totul lipsit de ruşine, pricinuitor de războaie, tiran; el se va înălţa pe sine mai presus decât toţi regii şi conducătorii pământului şi mai pre­sus decât tot binele; el va construi cetatea Ierusalimului şi va restaura Templul. Necredincioşii se vor închina înaintea lui şi îl vor cinsti ca pe un dumnezeu, vor îngenunchea înaintea lui, crezând că el este Hristos.

Căci el îi va tăia şi îi va ucide pe cei doi mărturisitori şi înainte-mergători ai lui Hristos, vestitori adevăraţi ai împărăţiei cerurilor, după cum scris este: Şi voi da putere celor doi martori ai mei şi vor proroci, îmbrăcaţi în sac, o mie două sute şi şaizeci de zile [Apocalipsa 11:3].

Iar la venirea Lui, jertfele şi prinoasele care se aduc acum Domnului chiar şi între neamuri vor înceta. După cum şi aceasta se proroceşte prin Daniel: Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul săptămâ­nii vor înceta jertfa şi prinosul [Daniel 9:27]. Aici se arată că săptămâna aceea se va împărţi în două.

Apoi, cei doi martori vor propovădui vreme de trei ani şi jumătate; iar An­tihrist va purta război împotriva sfinţilor în timpul care a mai rămas din săp­tămâna aceea şi va pustii lumea, ca să se împlinească Scriptura care zice: Şi din vremea când va înceta jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii vor fi o mie două sute nouăzeci de zile [Daniel 12:11]."'

Sfântul Efrem spune că „mintea celor care L-au răstignit pe Hristos era în­tunecată, motiv pentru care ei nu şi-au dat seama de Soarele pe care-L ţintuiau de Cruce, soarele care luminează pentru tot ochiul, atunci când întunericul acoperă pământul [cf. Luca 23:44], [...] Cum soarele acesta natural se întune­case, tocmai întunericul acesta a vădit şi a vestit totodată distrugerea iminentă a cetăţii: Iată cuvântul Domnului care trebuia să se împlinească de la dărâmarea Ierusalimului [cf. Daniel 9:2, 24-27]! Cetatea nu L-a primit pe cel Care a înăl­ţat-o. Nimic alta nu mai rămâne de-acum decât numai să fie distrusă".

Din comentariile Fericitului Ieronim aflăm: „Romanii au dărâmat ceta­tea şi Templul, sub conducerea lui Vespasian, conducătorul ce era aşteptat să vină. La moartea lui se încheiau cele şapte săptămâni, adică cei patruzeci şi nouă de ani. Iar Aelius Hadrian, cel după care s-a dat ulterior numele cetăţii celei nou construite peste ruinele vechiului Ierusalim, adică Aelia, a înăbuşit revolta iudeilor aflaţi în conflict cu generalul Titus Rufus. De atunci, jertfele au încetat, Templul s-a pustiit, iar pedeapsa cea hotărâtă va fi îndurată până la sfârşitul veacurilor [cf. Daniel 9:27]. (Să remarcăm aici modul cum subliniază Fericitul Ieronim utilizarea ideomatică a unor elemente din limba ebraică.) În vorbirea celor din vechime, de pildă atunci când se citau cifre, se mergea de la mic la mare, adică numerele mai mici erau citate mai întâi şi abia apoi cele mai mari. Prin urmare, în înţelegerea acestei prorocii, nu trebuie să ne luăm după ordinea literală a cuvintelor, ci să căutăm la suma totală a cifrelor men­ţionate, luate la un loc."