vineri, 5 decembrie 2014

Daniel 11-Tâlcuirea capitolui 11 din comentariile Sf.Părinți



PROROCIE PENTRU PERSIA ŞI PENTRU GRECIA [Daniel 11]

În capitolul 11 se vorbeşte despre frământările ce au avut loc sub Antioh şi mai apoi sub Antihrist. Prima secţiune se deschide cu referinţe la Imperiul Persan şi merge până la prevestirea morţii lui Alexandru cel Mare [cf. Daniel 11:1-4].


Şi acum îţi fac cunoscut adevărul: Iată că se vor scula încă trei regi în Persia, iar al patrulea va stăpâni bogăţii mai mari decât toţi şi, când va fi puternic prin bogăţiile sale, va ridica pe toţi împotriva regatului Greciei. Şi va ieşi la iveală un rege viteaz şi va stăpâni peste un regat puternic şi va face numai ceea ce i se va pă­rea bun. Iar când va fi în culmea puterii sale, regatul lui se va prăbuşi şi se va îm­părţi după cele patru vânturi ale carului, fără ca să rămână urmaşilor lui şi nici să aibă putere întocmai ca mai înainte, că regatul lui va fi sfâşiat şi se va împărţi la alţii decât la aceia din neamul lui [Daniel 11:2-4].

Sfântul Hipolit identifică regii aceştia după cum urmează: „Prorocia aceas­ta s-a împlinit deja. Căci după Cyrus (f 529 î.Hr.) s-a ridicat Darius, apoi Artaxerxes (464-424 î.Hr.). Aceştia sunt cei trei regi; iar Scriptura aceasta s-a împlinit. Cine este al patrulea, despre care se spune că este mai bogat decât cei trei la un loc? Xerxes, cel care a domnit şi şi-a sporit faima şi a atacat ţinu­turile Greciei. Împotriva acestuia s-a ridicat Alexandru Macedon, care i-a şi distrus regatul. Şi după ce i-a subjugat pe perşi, regatul lui s-a împărţit în ce­le patru zări ale vântului. Căci Alexandru, la moartea sa, a împărţit regatul în patru principate."

De vreme ce prorocia provine din timpul celui de-al treilea an al domniei regelui persan Cyrus, Între datele istorice pe care le avem la dispoziţie referi­tor la cei trei regi, pe-atunci tocmai pe cale de a se ridica, drept succesori ai lui, cuprindem: Cambise, fiul cel mare al lui Cyrus (a domnit între anii 529-524 î.Hr.); pseudo-Smerdis, un impostor care s-a dat drept fiul cel mai tânăr al lui Cyrus; şi Darius fiul lui Istaspe (522-485 î. Hr.). Darius era văr cu Cyrus, pe li­nie paternă. Cel de-al patrulea rege va fi Xerxes (Ahaşveroş, 485-464 î.Hr.), ca­re a invadat Grecia, dar nu a izbutit să o cucerească. Succesorul său, Artaxerxes I Longimanul, a eşuat şi el în tentativa de cucerire a Greciei (464-424 î.Hr.).

Alexandru cel Mare a înfrânt şi a doborât puterea persană în anul 331, la Gaugamela. Ulterior, acesta a împins graniţele imperiului său mult înspre est, spre Afganistan, valea Indului şi Bahawalpur. Alexandru a murit în anul 323, la Babilon, iar imperiul său a fost împărţit astfel: Macedonia şi Grecia i-au re­venit lui Antipater şi fiului acestuia, Casandru; Tracia şi Asia Mică i-au reve­nit lui Lisimah; Seleuc Nicator a domnit peste tot restul Asiei, mai puţin Siria inferioară şi Palestina; iar Ptolemeu, fiul lui Lagus, a devenit rege al Egiptului şi al teritoriului cunoscut sub denumirea de Palestina. Fiul lui Alexandru, năs­cut de către prinţesa persană Roxana, a murit. Alexandru a rămas astfel fără urmaşi de sânge, care să-i moştenească tronul.

[Daniel 11]

Versetele de la 5 la 20 se referă la războaiele dintre Ptolemei şi Seleucizi: 


 Şi regele de la miazăzi va ajunge puternic, dar unul din căpeteniile lui va fi mai pu­ternic decât el şi va domni, iar stăpânirea lui va fi un regat puternic. Şi după tre­cere de ani se vor uni şi fiiica regelui de la miazăzi va veni către regele de la mia­zănoapte, ca să statornicească pacea. Dar ea nu va păstra tăria braţului său şi nu va dăinui nici el, nici braţul lui; şi va fi  dată morţii, ea şi însoţitorii ei şi copiii ei şi aliatul ei în acele vremuri. Iar unul dintre odraslele din rădăcinile ei se va ri­dica şi va porni împotriva oştirii şi va intra în cetatea cea întărită a regelui de la miazănoapte şi va face cu ei ce va voi şi va fi biruitor [Daniel 11:5-7].


Continuând istoria, Sfântul Hipolit spune că „regele care se ridică şi va in­tra în cetatea cea întărită a regelui de la miazănoapte [Daniel 11:7] este Antioh, regele Siriei". Tot aici citim că „va fi şi o fiică a regelui din miazăzi, care va ve­ni în miazănoapte şi va încheia o alianţă cu [regele] acesta şi atât unul, cât şi celălalt vor birui toţi potrivnicii. Aceasta se spune despre o regină din Egipt, şi anume Berenice. În vremea ei, aceasta i-a povăţuit pe cei doi fii ai săi, Ptolemeu şi Filometor, să încheie o alianţă cu Antioh, regele Siriei. Ea a fost învinsă la Scythopolis, fiind trădată. Apoi cei doi fraţi s-au ridicat cu război unul împo­triva altuia, iar Filometor a fost învins. Ptolemeu a preluat puterea şi s-a ridicat cu război împotriva lui Antioh. Scris este: regele din miazăzi s-a ridicat împo­triva regelui din miazănoapte şi seminţia lui a stat împotriva acestuia. Antioh a mers asupra lui Ptolemeu, dar fară succes, apoi s-a întors în Antiohia, pentru a strânge o oaste mai mare. Ptolemeu a luat cu sine toate ale sale şi a plecat În Egipt, după cuvântul lui Daniel: Chiar şi dumnezeii lor, împreună cu chipurile lor turnate, cu vasele lor de preţ, aur şi argint, vor fi duse în robia Egiptului şi el va fi mai puternic decât regele de la miazănoapte, ani de-a rândul.


El va năvăli în regatul regelui de la miazănoapte, apoi se va Întoarce în ţara sa. Şi feciorul lui va pregăti războiul şi va strânge o mare mulţime de oşti de lup­tă şi va da năvală peste el şi îl va potopi şi îl va cotropi şi se va întoarce şi va pă­trunde până la cetatea lui cea întărită. Atunci regele de la miazăzi va fi amărât foarte şi va ieşi şi va face război cu el — cu regele de la miazănoapte, care va ridica o mare oştire; dar oştirea va cădea în mâna regelui de la miazăzi; şi oştirea va fi nimicită; inima regelui se va îngâmfa; zeci de mii va doborî la pământ, dar nu va fi mai puternic. Şi încă o dată regele de la miazănoapte va ridica oştiri mai puternice decât cele dintâi şi, după un răstimp de câţiva ani, va da năvală peste el, cu o mare oştire şi cu numeroasă călărime. Şi în vremea aceea mulţi se vor scu­la împotriva regelui de la miazăzi şi oameni silnici din poporul tău se vor ridica, aşa ca să se împlinească vedenia, dar se vor poticni. Iar regele de la miazănoapte va veni şi va ridica întărituri şi va cuprinde o cetate întărită, iar oştirea de ajutor a regelui de la miazănoapte nu va putea să ţină piept şi trupele sale vor fugi şi nu va fi nici un chip de stat împotrivă. Cel care va porni împotriva lui va face după placul său şi nimeni nu i se va împotrivi, şi se va opri în ţara strălucirii şi totul va fi în mâna lui. Şi îşi va îndrepta privirea să ia în stăpânire întregul lui regat şi va face o învoială cu el şi îi va da de soţie pe o fiică a sa, ca să aducă pieirea ţării, dar aceasta nu se va întâmpla şi nu va duce la izbândă [Daniel 11:8-l7].


Sfântul Hipolit continuă: „Antioh s-a dus şi a doua oară cu război asupra lui Ptolemeu. După aceste evenimente, el şi-a dat pe faţă duşmănia şi a început ostilităţile faţă de fiii lui Israel. A trimis pe Nicanor, în fruntea unei oştiri foarte numeroase, spre a-i subjuga pe iudei, în vremea când Iuda, după moar­tea lui Mathia, domnea peste popor - aşa stă scris În Cartea Macabeilor.

Dar s-a ridicat atunci şi un anume Alexandru (I, regele Siriei), care a pus stăpânire asupra regatului. El a trimis solie la Ptolemeu, regele Egiptului, spu­nând: „Dă-mi pe Cleopatra, fiica ta, de soţie." Iar acesta i-a dat-o lui Alexan­dru de soţie, ca să ducă ţara la pieire, însă nu s-a întâmplat aşa [cf. Daniel 11:17]. Căci după ce Ptolemeu a dat regelui pe fiica lui, el s-a Întors şi a văzut regatul cel strălucitor al lui Alexandru. Jinduind să-l ia în stăpânire, acesta a grăit cu gând viclean către Alexandru şi i-a zis: Şi cei doi regi vor pune la cale viclenii în inima lor şi la masă îşi vor spune lucruri mincinoase, dar fără nici o izbândă, că încă n-a venit sfârşitul rânduit de Dumnezeu [Daniel 11:27]. În re­alitate, Ptolemeu s-a retras În Egipt, a adunat aici o armată puternică şi a ata­cat cetatea, pe când Alexandru se îndrepta în marş spre Cilicia".

Şi îşi va întoarce privirea spre insule şi va cuprinde multe din ele, iar o căpe­tenie va pune capăt ocării lui, fără putinţă de răspuns. Şi îşi va întoarce faţa spre întăriturile ţârii sale, dar se va poticni, va cădea şi va pieri [Daniel 11:18-l9].

Sfântul Hipolit: „Atunci, Ptolemeu a invadat ţara şi şi-a pus garnizoane în toate cetăţile; şi, înstăpânindu-se peste Iudeea, a trimis după fiica lui şi a mai trimis scrisori către Dimitrios, în insule, spunând: Vino să ne întâlnim aici, iar eu ţi-o voi da pe fiica mea Cleopatra de soţie, căci Alexandru a căutat să mă ucidă. Dimitiros a venit, iar Ptolemeu i-a dat-o pe Cleopatra de soţie. Alexan­dru a fost înfrânt. Astfel, Ptolemeu s-a încoronat cu două coroane, cea a Siriei şi cea a Egiptului, dar a murit a treia zi după Încoronare, fară a mai apuca să fie cinstit de toţi, ca rege.

După ce relatează lucrurile deja petrecute şi împlinite în timpurile pentru noi trecute, profetul ne mai dezvăluie încă o taină, care ni se va lămuri abia în vremurile cele de pe urmă."


Şi în locul lui va veni altul, care va trimite un strângător de dări în locul care este gloria regatului (Ierusalimul), dar în câteva zile va fi doborât nu prin mânie, nici prin război [Daniel 11:20][5].

Şi în locul lui va veni un batjocoritor, care nu avusese nici un drept la vrednicia regală şi el va veni paşnic şi prin uneltiri se va face stăpân pe regat [Daniel 11:21 ].[6]

Sfântul Ioan Gură de Aur Întreabă: „Care este a treia robie? Robia din timpul lui Antioh Epifan. După ce Alexandru, împăratul macedonenilor, l-a ucis pe Darius, împăratul perşilor, Alexandru a ajuns singur stăpânitor. După moartea lui Alexandru, au urmat patru împăraţi. Cu multă vreme în urmă, unul dintre aceşti patru împăraţi a fost Antioh. El a dat foc Templului, a pus­tiit Sfânta Sfintelor, a oprit jertfele, i-a supus pe iudei şi a desfiinţat toată vie­ţuirea cea după lege a iudeilor.[7] Antioh al IV-lea Epifan a urcat pe tronul Si­riei în anul 175 î.Hr. El şi-a propus să elenizeze întregul imperiu, inclusiv pe evrei. În 168 î.Hr. a jefuit Templul şi l-a dărâmat, iar în anul următor a înălţat chiar în incinta Templului un altar dedicat lui Zeus Olimpianul - „urâciunea pustiirii". A interzis practicile de cult iudaice şi cultul iudaic, În general vor­bind [cf. I Macabei 1:20-67]. „Acestea toate au fost anunţate mai dinainte cu toată amănunţimea, chiar până la zile, de către Daniel - demonstrează Sfântul Ioan Gură de Aur. Când se vor întâmpla, cum, de cine, în ce chip, când se vor termina, ce schimbare vor produce. (Pe toate) le veţi cunoaşte mai bine când veţi auzi despre vedenia pe care a vestit-o profetul în pildă. Pe împăratul per­şilor, pe Darius, îl numeşte berbec; pe împăratul elenilor, adică pe Alexandru, îl numeşte ţap; apoi pe cei care se ridică după acela îi numeşte patru coarne; iar pe Antioh îl numeşte cel din urmă corn. [...]


Arată, apoi, că (acesta din urmă) a distrus felul de vieţuire iudaic: Şi din pri­cina lui jertfa s-a tulburat prin păcat. Şi s-a făcut şi i-a mers bine, dar templul a fost pustiit şi a fost dat peste jertfă păcat [Daniel 8:11].


 După ce a fost doborât altarul şi au fost călcate în picioare sfintele, a aşezat un idol înlăuntru şi aducea jertfe nelegiuite demonilor. Şi a fost dată jos dreptatea. Şi a făcut şi i-a mers bi­ne. Apoi, vorbind din nou despre aceeaşi împărăţie, despre împărăţia lui Antioh Epifan, despre robie, despre căderea Ierusalimului, despre pustiirea Templului, a adăugat şi timpul. Daniel şi-a început prorocia cu împărăţia lui Alexandru, iar la sfârşitul cărţii istoriseşte cele petrecute între timp: războaiele câte au fost între ptolomei şi seleucizi, câte au lucrat generalii acestora, vicleniile, victoriile, ex­pediţiile, luptele pe mare şi luptele pe uscat. Când a ajuns la Antioh, termină şi spune: Braţe din el se vor sculaşi vor spurca locul cel sfânt şi vor face să înceteze jert­fa cea necurmată [Daniel 11:31] - aici, prin jertfa cea necurmată vorbeşte despre jertfele cele continue din fiecare zi. [...] Iar poporul care cunoaşte pe Dumnezeul lui se va întări [Daniel 11:32-35]. Aici vorbeşte despre cele petrecute în timpul Macabeilor, în timpul lui Iuda, Simon şi Ioan; iar cei pricepuţi ai poporului se vor pricepe la multe, dar vor slăbi întru sabie şi pară de foc - istoriseşte iarăşi despre incendierea Ierusalimului - şi întru robie şi întru jaf de zile şi în slăbiciunea lor vor fi ajutaţi cu ajutor mic - arată că în vremea acelor nenorociri vor mai putea să răsufle şi să-şi mai revină din greutăţile abătute peste ei - şi li se vor adăuga lor mulţi întru căderi, şi vor slăbi chiar dintre cei pricepuţii.


Corăbii din Chitim[8] vor veni împotriva lui; şi el va pierde curajul, se va în­toarce şi se va întărâta împotriva legământului sfânt şi va lucra şi se va învoi ia­răşi cu cei ce au părăsit legământul sfânt. Şi oşti trimise de el vor sta şi vor pângări locaşul sfânt şi cetatea, iar jertfa de fiecare zi o vor da deoparte şi vor pune în loc urâciunea pustiirii [Daniel 11:30-31].[9]

Prin urmare profetul a prevestit două fapte abominabile: distrugerea şi pustiirea. Despre ce altă distrugere poate fi vorba, dacă nu tocmai despre cea săvârşită de către Antioh? Şi despre ce altă pustiire, dacă nu despre cea univer­sală, săvârşită de către Antihrist, atunci când va veni? Dar vor scăpa din mâna lui: Edomul, Moabul şi restul fiilor lui Amon [Daniel 11:41]. Căci aceştia se vor alia cu el, în baza unei înrudiri de asemănare, şi vor fi cei dintâi care i se vor adresa ca unui rege. Cei din Edom sunt fiii lui Isav, din Muntele Seir [cf. Facerea 36:8]. Iar Moab şi Amon sunt cei care descind din cele două fiice ale lui Lot [cf. Facerea 19:37-38] [...]. Ei îl vor proclama rege şi toţi îl vor mări, iar el îşi va da pe faţă ororile şi grozăvia şi va pustii lumea; va domni vreme de o mie două sute şi nouăzeci de zile. Fericit va fi cel ce va aştepta şi va ajunge la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile [Daniel 12:12] - căci atunci când va veni groză­via şi va face război împotriva sfinţilor, tot cel ce va izbuti să supravieţuiască acestor patruzeci şi cinci de zile, pe când perioada celorlalte cincizeci de zile se apropie, va moşteni împărăţia cerurilor, împreună cu Hristos."
ANTIHRIST [Daniel 11]

Trăsăturile şi lucrările lui Antihrist sunt prezentate în versetele următoa­re [Daniel 11:36-39], iar capitolul se încheie cu o relatare despre biruinţa trecătoare şi de scurtă durată a acestuia şi despre biruinţa asupra lui [Daniel 11:40-45]. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Daniel, vorbind despre puterea şi despre mărirea regelui, spune: Şi regele va face după placul său şi se va ridica şi se va trufii împotriva oricărui dumnezeu şi împotriva Dumnezeului dumnezeilor va spune lucruri nemaiauzite şi va propăşi până ce sfârşitul mâniei va veni, că ce­ea ce este hotărât se va întâmpla [Daniel 11:36], Iar despre duhul de hulă al re­gelui, arată mai departe: Şi nu va lua aminte la dumnezeii părinţilor lui şi nici la dumnezeul plăcut femeilor şi nu va băga în seamă pe nici un alt dumnezeu, căci el se va ridica deasupra tuturor [Daniel 11:37]. Daniel arată aici lămurit că toate acestea nu se întâmplă după voia regelui, ci din pricina mâniei aprinse a lui Dumnezeu i s-a îngăduit lui biruinţa aceasta."

Şi regele va face după placul său şi se va ridica şi se va trufi împotriva oricărui dumnezeu şi împotriva Dumnezeului dumnezeilor va spune lucruri nemaiauzite şi va propăşi până ce sfârşitul mâniei va veni, că ceea ce este hotărât se va întâmpla. Şi nu va lua aminte la dumnezeii părinţilor lui şi nici la dumnezeul plăcut femeilor şi nu va băga în seamă pe nici un alt dumnezeu, căci el se va ridica deasupra tuturor. Iar în locul lui va cinsti pe dumnezeul cetăţilor (maozeim), pe un dumnezeu pe ca­re nu l-au cunoscut părinţii lui; aceluia i se va închina cu aur, cu argint, cu pietre scumpe şi lucruri de preţ. El va lua ca apărători ai cetăţilor întărite pe poporul unui dumnezeu străin; pe cei care îl vor recunoaşte, el îi va cinsti mult, îi va pune stăpâni peste mulţime şi le va împărţi pământuri ca răsplată [Daniel 11:36-39].

Pasajul acesta cu greu i se potriveşte lui Antioh al IV-lea. Motiv pentru ca­re Fericitul Ieronim este de părere că profetul se referă la Antihrist. Antioh era credincios faţă de întreg panteonul olimpian, iar pe Zeus îl considera a fi mai presus decât toate celelalte divinităţi. Deci afirmaţia: nu va lua aminte la dum­nezeii părinţilor lui — nu poate fi valabilă, în cazul lui. În schimb, Antihrist, în loc să manifeste evlavie faţă de dumnezeul părinţilor lui, cinsteşte mai degra­bă un zeu al cetăţilor (maozeim). Că nu va căuta la dumnezeul plăcut (epithymian) femeilor - este un loc greu de înţeles. S-a opinat că avem de a face, aici, cu o sugestie referitoare la faptul că se va lepăda nu doar de evlavia religioasă primită de la părinţi, ci de toată credinţa legată de Dumnezeu şi de om; mai precis, de toată dragostea lui Dumnezeu şi a omului. Probabil că se va rupe de orice fel de sensibilitate si afecţiune omenească, chiar si de acele forme de dragoste prezente în cel mai brutal şi în cel mai egoist om cu putinţă. Se va mări pe sine mai presus decât toţi. Nu va cinsti decât pe dumnezeul cetăţilor. Este acesta un nume potrivit pentru o divinitate? În această privinţă, opiniile sunt foarte diverse. Să fie oare dumnezeul acesta o personificare a războiului? Se va închina el dumnezeului acestuia pentru a dobândi putere asupra lumii, aşa după cum îşi doreşte cu ardoare?

Sfântul Ieronim înclină spre o explicaţie de natură eshatologică a ultimului verset, sugerând că ,Antihrist îi va învăţa pe evrei să se închine unui dumnezeu străin [...]. Şi, arătându-le idolul, îi va convinge să creadă în el. Apoi, celor amă­giţi le va dărui cinste şi mărire; apoi se va adresa şi celor ce ţin frâiele în Iudeea, iar celor ce vor propovădui minciunile lui le va da pământuri şi daruri multe".

La sfârşitul vremii se va război cu el regele cel de la miazăzi şi se va năpus­ti împotriva lui regele cel de la miazănoapte, cu care de război, cu călăreţi şi cu multe corăbii. El va veni în ţările pe care le va cotropi şi le va străbate. Şi va veni şi în ţara strălucirii şi zeci de mii se vor prăbuşi; şi iată care vor scăpa din mâna lui: Edomul, Moabul şi restul fiilor lui Amon. Şi va întinde mâna sa peste ţări şi ţara Egiptului nu va scăpa. Şi va ajunge stăpân peste comorile de aur şi de argint şi peste toate lucrurile preţioase ale Egiptului, iar libienii şi etiopienii vor merge după el. Dar zvonuri de la răsărit şi de la miazănoapte vor veni să-l înspăimânte şi el va ieşi cu furie grozavă ca să prăpădească şi să nimicească pe mulţi. Şi el va înfige corturile palatului său între mare şi muntele cel sfânt şi strălucit, apoi va veni sfârşitul lui şi nimeni nu-i va veni în ajutor! [Daniel 11:40-45]

Majoritatea comentatorilor consideră că versetele 40-45 se referă la duş­manul ultim, adică la Antihrist. Ţara strălucirii este, probabil, Ţara Sfântă. Cu toate că peste tot se creează impresia că Antihrist îşi mătură din cale toţi po­trivnicii, versetul 45 se încheie, abrupt, cu vestea sfârşitului său. Tot aşa, În Apocalipsa citim: Şi fiara a fost răpusă şi, cu ea, prorocul cel mincinos, cel ce facea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în iezerul de foc unde arde pucioasă [Apocalipsa 19:19-20].



[5] In Blessed Jerome's Commentary on Daniel, cu privire la acest verset, Şi în locul lui va veni altul, care va trimite un strângător de dări în locul care este gloria regatului (Ierusalimul), dar în câteva zile va fi doborât nu prin mânie, nici prin război [Daniel 11:20], se spune: „Evreii pre­tind că prin cuvintele un strângător de dări [Daniel 11:20] este desemnat Trifon, căci acesta a luat tronul pentru sine." Acest comentariu se bazează, în mod vădit, pe versiunea textului de la Daniel 11:20, care este la fel ca în Vulgata. In mod curios, LXX prezintă o altă versiune
[6] Fer. Ieronim, Commentary on Daniel 11:21-. Fer. Ieronim este de acord, într-o oarecare măsură, cu Porfir (cca 232-cca 305), care era un critic acid al Vechiului Testament: „Dacă pâ­nă în acest punct şirul istoric este urmat şi nu se constată nici o contradicţie între Porfir şi cei dinspre partea noastră, cele ce urmează de aici înainte până la sfârşitul cărţii sunt interpretate ca referindu-se la persoana lui Antioh, cel supranumit Epifan, fratele lui Seleuc şi fiul lui An­tioh cel Mare. Acesta a domnit în Siria vreme de 11 ani după Seleuc şi a cucerit Iudeea. Sub domnia acestuia s-au petrecut persecuţiile împotriva Legii lui Dumnezeu, de care sunt lega­te războaiele Macabeilor. Dar cei de o credinţă cu noi socotesc că toate acestea sunt scrise în chip profetic, despre Antihrist, care se va ridica la sfârşitul veacurilor" [Braverman, Jerome's Commentary on Daniel, p. 116].
[7] Sf. Ioan Gură de Aur, împotriva creştinilor iudaizanţi, V, VI, în ed. cit., p. 120.
[8] Este de notat că Josephus identifică denumirea de Chitim cu insula Cipru, de unde ar proveni şi termenul Chethim (ebr.), utilizat de evrei cu referire la insule, în general, aparţi­nând unor popoare maritime. In Yossipon, o adaptare iudaică de secol zece a lucrărilor lui Flavius Josephus (1.1), termenul kittim (ebr.) este folosit în legătură cu romanii care se aşezase­ră în valea Canfania, pe râul Tibru. Vezi Sefer Yossipon, ed. Hominer, Jerusalem, 1956, apud Braverman, Jerome's Commentary on Daniel, p. 118, notele 14, 15.
[9]              In comentariul Fericitului Ieronim se arată: „Totuşi iudeii caută să ne convingă că aceas­ta nu se referă nici la Antioh Epifan, nici la Antihrist, ci la romani, despre care s-a şi arătat mai înainte, când s-a spus că vor veni spre cucerire şi spre ruşinare. Apoi se mai vorbeşte, în tradiţia iudaică, despre un rege, Vespasian, care se va ridica dintre romani, îi va veni într-aju­tor lui Ptolemeu şi va constitui o ameninţare serioasă la adresa lui Antioh. Din braţele sale va veni un urmaş de-al său, şi anume Titus, care cu armata sa va devasta Templul, va opri jertfele şi ritualurile şi va pustii Templul cu totul." în PL 25:569 Corpus Christianorum: Series Latina 75 A, 922, 11.178-188, apud Braverman, Jerome's Commentary on Daniel, p. 115.