doktoru

duminică, 7 septembrie 2014

Tîlcuire la Apocalipsa a Sf. Ambrozie al Milanului - partea 4



Verset: 1
„Şi am auzit glas mare, din templu, zicînd celor şapte îngeri: Duceţi-vă şi vărsaţi pe pămînt cele şapte cupe ale mîniei lui Dum­nezeu".                                     
Tîlcuire:
„Glasul mare" din templu este vocea Domnului. Propovădui­torii vor arunca cupele lor asupra pămîntului, anunţîndu-le păcă­toşilor cuvîntul lui Dumnezeu.
Verset: 2
„Şi s-a dus cel dintîi şi a vărsat cupa lui pe pămînt. Şi o bubă rea şi ucigaşă s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau chipului fiarei".
Tîlcuire:
Primul înger, sînt bărbaţii sfinţi înainte de Lege, care i-au mustrat pe cei necredincioşi. Caracterul diavolului sînt cei ce fac fapte rele. Prin imaginea fiarei înţelegem viciile, căci diavolul este ajutător la toate viciile (Filip. 3, 19): „A căror Dumnezeu este pîntecele ..." (Col. 3, 5).
Verset: 3
„Şi al doilea înger a vărsat cupa lui în mare, şi marea s-a pre­făcut în sînge ca de mort şi orice suflare de viaţă a murit, din cele ce sînt în mare".

Tîlcuire:
Acest înger simbolizează înălţarea legii.

Verset: 4
„Iar cel de-al treilea a vărsat cupa lui în rîuri şi în izvoarele apelor şi s-au prefăcut în sînge".
                                                                                         Tîlcuire:

Îngerul acesta îi arată pe profeţi. Rîurile sînt cele 12 seminţii ale lui Israel. Prin doctrina profeţilor s-a înălţat amărăciunea po­căinţei. A aruncat cupa lui în rîuri şi în izvoare — Cînd sfinţii profeţi i-au anunţat poporului necredincios cuvîntul lui Dumne­zeu, care i-au ucis pe slujitorii Cuvîntului lui Dumnezeu.
Versetele: 5, 6
„Şi am auzit pe îngerul apelor, zicînd: Drept eşti Tu, Cei ce eşti şi Cel ce erai, Sfinte Doamne, că ai judecat acestea. — 6. Fiincă au vărsat sîngele sfinţilor şi al prorocilor, tot sînge le-ai dat să bea. Vrednici sînt!"
Tîlcuire:
Este vorba de acel înger văzut de popor prin dreapta judecată, care l-a osîndit pe poporul nedrept. Care au vărsat sîngele pro­feţilor şi au băut sîngele: căci prin moarte vrednică omorîndu-î pe cei drepţi ei vor primi moarte veşnică (ucigaşii).
Verset: 7
„Şi am auzit din altar, grăind: Aşa, Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, adevărate şi drepte sînt judecăţile Tale!".
Tîlcuire:
Prin „altar" îi înţelegem pe sfinţii bărbaţi, care au fost in vremea aceia, care laudă dreaptă judecata lui Dumnezeu, care a scăpat de la osîndirea poporului pe Daniel şi pe cei 3 tineri.
Versetele: 8, 9
„Apoi al patrulea înger a vărsat cupa lui în soare şi i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. — 9. Şi oamenii au fost do­goriţi cu mare arşiţă şi au hulit numele lui Dumnezeu, Care are putere peste pedepsele acestea, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă".
Tîlcuire:
Al 4-lea înger îl arată pe Hristos, pe apostoli şi pe ceilalţi pro­povăduitori. Soarele este poporul evreu. Prin a 3-a parte din soare din lună şi din stele îi arată pe credincioşii care vor crede în Hris­tos dintre evrei. Că îngerul al 4-lea a vărsat cupa în soare, arată că Hristos şi apostolii sînt legaţi de necredincioşii Iudei şi daţi ro­manilor. Prin aceştia arată foamea şi sabia, prin care au fost pe­depsiţi toţi evreii. Romanilor li s-a dat de la Dumnezeu puterea să ucidă şi să ocupe ţara lor. Au hulit pe Hristos, căci dacă ei s-ar fi pocăit de nedreptăţile lor şi ar fi crezut pe Hristos, înseamnă că ar fi păzit poruncile.
Verset: 10, 11
„Atunci al cincilea înger a vărsat cupa lui pe scaunul fiarei şi în împărăţia ei s-a făcut întuneric şi oamenii îşi muşcau limbile de durere. ■— 11. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina du­rerilor şi a bubelor lor, dar de faptele lor nu s-au pocăit".
Tîlcuire:
Al 5-lea înger simbolizează pe Sfinţii Părinţi, care s-au lup­tat împotriva ereticilor. Prin semnul fiarei îi arată pe eretici. Fiara este diavolul, căci în inimile lor locuieşte diavolul. Sfinţii Părinţi au distrus greşelile ereticilor. Prin învăţătura Sfinţilor Părinţi S-a înlăturat întunericul învăţăturii ereticilor. „îşi muşcau limbile de durere". Fiecare şi-a hotărit erezia sa şi Arie şi Sabelie şi ceilalţi. Durerile lor şi bubele lor sînt hulele lor. Prin pocăinţă ar fi scă­pat de erezia lor.
Verset: 12
„Şi al şaselea înger a vărsat cupa lui în rîul cel mare al Eufra­tului şi apele lui au secat, ca să fie gătită calea împăraţilor de la răsăritul soarelui".
Tîlcuire:
Al 6-lea înger îi arată pe martiri. Prin fluviul cel mare al Eu­fratului îi arată pe persecutorii Bisericii lui Dumnezeu. Au fost pedepsiţi persecutorii Bisericii lui Dumnezeu prin lupta împăra­tului Bisericii împotriva lor. Prin apă arată însăşi persecuţia. A se­cat apa, adică Sfinţii Martiri au rămas stabili în vestirea cuvîntului iui Dumnezeu pînă ce au trecut toate persecuţiile şi persecu­torii au fost trimişi în iad, pe cînd credinţa creştea şi se răspîndea pretutindeni. Să vină îngerul lui Hristos (Maleahi 3, 1—3). La Răsărit este Soarele Hristos, care îi va inspira să vină la El şi vor veni la El. „Fără Mine nu puteţi face nimic" (Ioan, 15, 5).
Verset: 13, 14
„Şi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura proorocului celui mincinos trei duhuri necurate ca nişte broaşte. — 14. Căci sînt duhuri demoniceşti, făcătoare de semne şi care se duc la împăraţii lumii întregi, să-i adune la războiul zi­lei celei mari a lui Dumnezeu, Atotţiitorul".
Tîlcuire:

Au ieşit din gura fiarei 3 duhuri necurate. Chemarea neamu­rilor o descrie care vor veni să creadă în Hristos. Arătîndu-1 pe Antihrist care va veni aproape de sfîrşitul lumii, cele 3 duhuri ne­curate îi arată pe ucenicii lui Antihrist, care va veni aproape de sfîrşitul lumii. Ucenicii lui sînt propovăduitori prin toate oraşele lumii şi sînt numiţi duhuri ale diavolului, căci diavolul locuieşte în ei şi vorbeşte prin gura lor, care se vede ieşind din gura lui Antihrist şi a falşilor lui profeţi şi prin învăţătura lor sînt fiii dia­volului. Broaştele sînt necurate şi trăiesc în lut, la fel şi ucenicii lui Antihrist nu se vor sfii să scoată nenumărate vicii şi urîţenii. Se duc la împăraţii lumii — prin regii lumii îl arată şi pe popor grăbindu-i pe ucenicii lui Antihrist la marea judecată a Atotpu­ternicului Dumnezeu. îi arată pe cei ce vor persecuta Biserica lui Dumnezeu şi le va fi dată în marea zi a judecăţii pedeapsă fără de sfîrşit. Căci s-au sfîrşit persecuţiile lui Antihrist şi s-a apropiat judecata Iui Dumnezeu.
Verset: 15
„Iată, vin ca un fur. Fericit este cel care priveghiază şi păs­trează veşmintele sale, ca să nu umble gol şi să se vadă ruşinea lui!".
Tîlcuire:
„Iată vin ca un hoţ" Se arată că va veni noaptea (I Tes. 5, 2—3). Fericiţi cei ce priveghiază. Necredincioşii vor rămînea în poftele lor stricăcioase şi ei nu vor putea prevedea răul ce va ur­ma şi-şi vor zice că mai pot dormi „Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos" (Efes. 5, 14). Drepţii studiind vor prevedea răul care va urma, cei ce şi-au potolit pof­tele cărnii, care s-au luptat cu armele virtuţilor şi s-au luptat îm­potriva duşmanilor văzuţi ai Iui Dumnezeu şi aşa au ajuns feri­ciţi. Veşmintele sufletelor noastre sînt faptele cele bune.
Versetele: 15, 16
„Şi i-au strîns la locul ce se chiamă evreieşte Har-Maghedon".
Tîlcuire:
Har-Maghedon este muntele rotund, ceia ce arată ziua judecă­ţii. munte Rotund îi numeşte pe cei drepţi. Atunci cînd flăcările focului vor cuprinde întreaga lume: globul e rotund, de aseme­nea arată şi ridicarea drepţilor.
Verset: 17
„Al şaptelea înger a vărsat cupa lui în văzduh şi glas mare a ieşit din templul cerului, de la tron, strigînd: S-a făcut!"

Prin al 7-lea înger li arată pe sfinţii propovăduitori, care vor fi în vremea Iui Antihrist. Prin cer arată vanitatea oamenilor. Sfinţii bărbaţi vor denunţa vanitatea şi necredinţa oamenilor, care sînt pedepsiţi la pedepse veşnice. Glasul cel mare: este vocea sfin­ţilor vestitori. Prin templu se arată Biserica. Prin sfînta Biserică va ieşi vocea sfinţilor propovăduitori, căci Biserica este tronul îui Dumnezeu şi în El rămîne. „S-a făcut!" aceasta arată că au ajuns la sfîrşitul lumii în care se vor împlini toate cele prezise de Dom­nul şi de sfinţi.
Verset: 18
„Şi s-au pornit fulgere şi vuiete şi tunete şi s-a făcut cutre­mur mare aşa cum nu a fost, de cînd este omul pe pămînt, un cu­tremur atît de puternic".
Tîlcuire:
Prin fulger arată minunile care s-au făcut prin sfinţii lui Dum­nezeu. Citim că cele mai multe semne s-au făcut de către Ilie şi Enoh. Vuietele: arată predica sfinţilor. Tunetele sînt groaza focu­lui veşnic. Cutremurul pămîntului arată cutremurarea inimilor înţelepţilor. Se înţelege şi trecerea omului de la bine la rău şi sînt evreii care vor crede în Hristos. Vor trece şi alţii de la bine la rău. Putem să-i înţelegem aici şi pe cei ce n-au păzit credinţa în Hristos, ci au urmat rătăcirile Iui Antihrist.
Verset: 19
„Şi cetatea cea mare s-a rupt în trei părţi şi cetăţile păginilor s-au prăpădit şi Babilonul cel mare a fost pomenit înaintea lui Dumnezeu, ca să-i dea paharul aprinderii mîniei Lui".
Tîlcuire:
„Cetatea cea mare" este cetatea diavolului, formată din toată mulţimea ce 1-a aprobat. Prin cele 3 părţi în care este împărţită, îi arată pe evreii ce n-au vrut să creadă în Hristos, pe păgîni şi pe eretici, falşii creştini. Cetatea neamurilor atunci cade cînd va pre­ceda focul venirea lui Dumnezeu la judecată, atunci vor plînge neamurile. „Foc înaintea Lui va merge şi va arde pe vrăjmaşii Lui" (Ps. 93, 6). Babilonul a fost pomenit înaintea lui Dumnezeu. La sfîrşitul lumii este vremea să stea înaintea Domnului şi să dea seamă de faptele mîniei sale. Vinul aprinderii mîniei este pedeapsa cea veşnică, cînd prin facerea judecăţii, toţi necredincioşii şi au­torii răului vor fi pedepsiţi de diavolul.
„Şi toate insulele au pierit şi munţii nu s-au mai aflat".
Munţii şi insulele înseamnă cetatea neamurilor. Prin insule se arată neamul, prin munte conducătorii lor, care au pierit prin foc în ziua judecăţii.
Verset: 21
„Şi grindină mare cît talantul, s-a prăvălit din cer peste oa­meni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu, din pricina pedepsei cu grindină, căci urgia ei era mare foarte".
  Tîlcuire:
Talantul din Evanghelie (Mt, 25, 25). Prin grindina căzută peste oameni arată atotputernicia lui Dumnezeu, care îi va pedepsi pe păcătoşi şi îi va trimite în iad. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din cauza grindinii. Prin hulă se arată ceea ce este ura potrivni­cilor, pe care în acest fel o vor păstra în inimă şi pe care ei voiesc s-o arate.
Verset: 1
„Apoi a venit unul din cei şapte îngeri, care avea cele şapte cupe, şi a grăit către mine, zicînd: Vino să-ţi arat judecata desfrînatei celei mari, care sălăşluieşte pe ape multe".

Tîlcuire:
A venit unul din cei şapte îngeri, prin aceasta arată ziua ju­decăţii lumii. Cele 7 cupe sînt predica sfinţilor. Desfrînata cea mare este Roma, care a persecutat Biserica lui Dumnezeu. Stă pe ape şi ascultă — adică cuprinde neamuri multe.
Verset: 2
„Cu care s-au desfrînat împăraţii pămîntului, şi cei care lo­cuiesc pe pămînt s-au îmbătat de vinul desfrinării ei".
Tîlcuire:
Cu ea s-au desfrînat toţi regii Romei. Vinul desfrinării ei — sînt diferitele greşeli şi crimele pe care le-a făcut cetatea necre­dinţei. Şi necredincioşii se vor desfrîna cu crimele diavoleşti ale acesteia. Pămîntul — îi arată pe toţi locuitorii care au aprobat aceasta. Pînă ce va scoate din minţi frica de Dumnezeu, ca să arunce toate bunătăţile (Iov. 15,16).
Verset: 3
„ŞI m-a dus, eu duhul, în pustiu, şi am văzut o femeie şezînd pe o fiară roşie, plină cu nume de hulă, avînd şapte capete şi zece coarne".
Tîlcuire ;
Prin pustie desemnează mulţimea tuturor necredincioşilor, că ei sînt lipsiţi de Dumnezeu şi sînt aruncaţi de la Dumnezeu. In pus­tiu va veni femeia desfrînată care este formată din multe cetăţi ale diavolului a nedreptăţilor. Fiara adevărată îl arată pe diavo­lul, că are vopsea roşie ca a sîngelui, prin sînge arată însăşi moar­tea, căci diavolul este sanguin, este autorul morţii şi al tuturor pierzărilor. Plină cu nume de hulă, este autorul hulelor.

Verset: 4
„Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi îm­podobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, avînd în mînă un pahar de aur, plin de urîciune şi de necurăţiile desfrînării ei".
Tîlcuire :
Purpura este ca sîngele, roşii sînt hainele regilor, arătînd pu­terea lumească a veacului. Prin sînge arată însăşi moartea. Prin veşmintele de purpură înţelegem şi lucrurile necredincioşilor, care vor fi condamnaţi la moarte veşnică. Împodobită cu aur, arată însăşi înţelepciunea. Femeia cea aurită avea înţelepciunea veacu­lui acestuia, care este nebunie înaintea lui Dumnezeu. Pietre scumpe şi mărgăritare, arată elocvenţa acestui veac. Paharul de aur ce-l avea în mînă arată învăţătura filozofilor şi a poietilor. Plin de urîciune şi de necurăţia desfrînării; învăţătura filozofiior şi a poieţilor era plină de minciună, cuprinzînd toate greşelile nea­mului omenesc.
Verset: 5
„Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrînatelor şi a urîciunilor pămîntului".
Tîlcuire:
Prin frunte şi faţă îl arată pe om, de altfel şi necredincioşii din lucrările lor sînt cunoscuţi (Prov. 20, 2). Prin frunte şi faţă se arată lucrul necredincioşilor că se văd din lucrurile lor că sînt fiii diavolului, cetăţenii necredinţei.
„Şi am văzut o femeie, beată de sîngele sfinţilor şi de sîngele mucenicilor lui Iisus, şi văzînd-o, m-am mirat cu mirare mare".
Tîlcuire

Înseamnă că era nebună, dacă era beată de sînge. Deci faţă de mila lui Dumnezeu era nebună. Şi ne-am mirat: s-au mirat cre­dincioşii văzînd şi pe alţi nebuni care s-au depărtat de frica lui Dumnezeu.
Verset: 7
„Şi îngerul mi-a zis: De ce te miri? Eu îţi voi spune taina fe­meii şi a fiarei care o poartă şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne".
                              Tîlcuire:
Fiara aceasta este diavolul, care a fost înainte de venirea lui Hristos pe pămînt, stăpînind neamul omenesc. Fiara pe care ai văzut-o a fost şi nu mai este. Diavolul care a stăpînit neamul ome­nesc înainte de venirea Iui Hristos este arătat aici.
Verset: 8
„Fiara pe care ai văzut-o era şi nu este şi va să se suie din adînc şi să meargă spre pieire. Şi se vor mira cei care locuiesc pe  pămînt ale căror nume nu sînt scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii văzînd pe fiară că era şi nu este, dar se va arăta".
Tîlcuire:
„Se suie din adînc" arată venirea lui Antihrist, cînd va veni va ieşi satana din carcera sa, şi va seduce toate neamurile. Şi va fi pedepsit cu toţi sateliţii săi, spre pedeapsă veşnică. Şi se vor mira cei ce locuiesc pe pămînt. Locuitorii pămîntului trebuie înţeleşi cei ce s-au făcut mai mari ca Dumnezeu, pe care îi va cu­prinde Antihrist. Se vor mira cei rînduiţi vieţii veşnice văzînd fiara, acestea sînt semnele făcute de diavol prin Antihrist şi adorînd în Antihrist pe diavol.
Verset: 9
„Aici trebuie minte care are înţelepciune. Cele şapte capete sînt şapte munţi deasupra cărora şade femeia".
Tîlcuire:
Aceasta arată că este mare întunecime şi sensul aceleia este ascuns. Şi noi să-l rugăm pe Dumnezeu să înlăture acest întuneric. Prin cele 7 capete vor stăpîni tot neamul omenesc.

„Dar sînt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul mai este, ce­lălalt încă n-a venit, iar cînd va veni are de stat puţină vreme",
Tîlcuire:
Sînt 7 împăraţi, 5 au venit, celălalt încă n-a venit, mai este unul. Primul cap al diavolului a pierit prin potop (primul împărat). Fiii Iui Dumnezeu mergeau înainte de potop în cloaca iadului. Al doi­lea cap după potop a fost pînă la darea Legii, în aceiaşi pierzare mergeau şi aceştia şi erau ţinuţi acolo. L-au omorît şi pe al 3-lea, căci poporul lui Dumnezeu după primirea Legii s-a închinat ido­lilor. In al 4-lea loc sînt falşii profeţi şi care au ajuns în acelaşi loc al pierzării, că au amăgit poporul lui Dumnezeu. În al 5-lea loc sînt nedrepţii iudei care au omorît pe Domnul Hristos şi i-au prigonit pe Apostoli, aceştia sînt puşi în locul al 5-lea. Cei 5 au căzut prin cucerirea romanilor. Unul mai este, paginii care sînt persecutorii Bisericii Iui Hristos şi sînt puşi pe locul 6, că au per­secutat Biserica lui Dumnezeu, din care cauză şi acest Ioan era în Patmos. Celălalt încă n-a venit, acesta este Antihrist care va fi pus în locul 7 şi cînd va veni îi va rămînea timp scurt, căci Dom­nul nostru Iisus Hristos îl va ucide cu duhul gurii Sale, şi-1 va omori arătînd venirea Sa. Şi de n-ar scurta Domnul zilele acelea, zilele persecuţiei lui Antihrist, n-ar mai scăpa nici un trup (Mc. 13, 20), aici vorbeşte de cei aleşi.
Verset: 11
„Şi fiara care era şi nu este — este al optulea, deşi este dintre cei şapte şi merge spre pieire".
Tîlcuire:
Fiara a 8-a era diavolul, care stăpînea neamul omenesc înainte de venirea lui Hristos. Cele 7 părţi sînt toţi cei ce l-au urmat, iar a 8-a parte este diavolul cu ceilalţi diavoli şi merge spre pieire.
Verset: 12
„Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut sînt zece împăraţi, care încă n-au luat împărăţia, dar care vor lua stăpînire de împăraţi, un ceas împreună cu fiara".
Tîlcuire:
Cele 10 coarne sînt cei zece îngeri, care vor distruge împără­ţia romanilor. La început Asia şi-a obţinut partea, apoi turcii, apoi vandalii au ocupat Africa, goţii Spania, longobarzii Italia şi burgunzii Galia, ostrogoţii Germania. Stăpînirea de o oră, vor fi pri­mii regi. Le va rămînea puţin ca să stăpînească asupra neamuri­lor singuri. Şi vor da partea lor fiarei.
Versetele: 13, 14
 „Aceştia au un singur cuget şi puterea şi stăpînirea lor o dau fiarei 14. — Şi vor porni război împotriva Mielului, dar Mielul îi va birui, pentru că este Domnul domnilor şi împăratul împăraţi­lor şi vor birui şi cei împreună cu El — chemaţi şi aleşi şi cre­dincioşi".
Tîlcuire:
Un cuget şi o voinţă în rău. Se va lupta cu Mielul va porni luptă împotriva Bisericii lui Dumnezeu, omorînd poporul lui Dumnezeu. Este Domnul domnilor, este Regele regilor, este Regele Sfinţilor, aleşi şi credincioşi. Aleşii rămîn în veşnicie.
Verset: 15
„Şi mi-a zis: Apele pe care le-ai văzut şi deasupra cărora şade desfrînata, sînt popoare şi gloate şi neamuri şi limbi".
Tîlcuire:
 Prin ape înţelegem neamurile pe care le-au stăpînit romanii.
Verset: 16
„Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe desfrînată şi o vor face pustie şi goală şi carnea ei vor mînca-o şi pe ea vor arde-o cu foc".
                                                                         Tîlcuire:
Cele 10 coarne pe Roma cea desfrînată o arată, care pentru a-şi apăra pe falşii ei dumnezei l-a persecutat pe Dumnezeu crea­torul său. Vor urî fiara — vor lua arma şi vor distruge imperiul roman. Vor mînca carnea ei — vor lua bogăţiile ei. Şi vor arde-o cu foc — Sub ocupaţia acestor neamuri au fost arse castelele romane.
Verset: 17
„Pentru că Dumnezeu a pus în inimile lor să facă voia Lui şi să se întîlnească într-un gînd şi să dea fiarei împărăţia lor, pînă se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu".
Tîlcuire:
„Dumnezeu a pus în inimile lor să facă voia Lui" adică i-a lă­sat să distrugă cetatea Romei, se împlinesc profeţiile. Aceştia după ce au făcut cele prezise, au făcut voia lui Dumnezeu, apoi se vor deda la crime diavoleşti, supunîndu-se diavolului.

„Iar femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare care are stăpînire peste împăraţii pămîntului".
Tîlcuire: .
Femeia este cetatea Imperiului roman. Ea a fost distrusa de cei necredincioşi care stăpînesc neamul omenesc.
Verset: 1                            '
„După acestea, am văzut alt înger, pogorîndu-se din cer, avînd putere mare, şi pămîntul s-a luminat de slava lui".
Tîlcuire:
Îngerul este Hristos, care a coborît din cer pe pămint, ca să-i ridice pe oameni la cer. Avea putere mare — ca şi Tatăl, egal în­tru toate cu Tatăl. „Pămîntul s-a luminat de slava lui" prin învă­ţarea credinţei Lui, neamul omenesc a fost eliberat de sub stăpînirea întunericului a necredinţei şi a neştiinţei.
Verset: 2
„Şi a strigat cu glas puternic şi a zis: A căzut! A căzut Babi­lonul cel mare şi a ajuns locaş demonilor, închisoare tuturor du­hurilor necurate, şi colivie tuturor păsărilor spurcate şi urîte".
Tîlcuire:
Glasul puternic este învăţătura Evangheliei lui Hristos care strigă: A căzut Babilonul cel mare. Însuşi Iisus a făcut să cadă Babilonul. A căzut prin propovăduirea Evangheliei care a ridicat mulţime de aleşi, căci prin credinţa în Hristos s-a făcut cetatea sfîntă care este (Hristos) Biserica. A căzut a doua oară, căci in ultimele zile va lua pedeapsă veşnică. „ A ajuns locaş demonilor", închisoarea tuturor duhurilor celor necurate — demonii sînt du­hurile necurate. A ajuns locaş, închisoare, — îngerii cei buni îi pă­zesc pe cei aleşi ca să nu mai păcătuiască şi să piară. La fel şi dra­cii îi păzesc pe necredincioşi ca nu cumva să facă ceva în afară de nedreptăţile lor şi aşa să se mîntuiască.
Verset: 3
„Pentru că din vinul aprinderii desfrînării ei au băut toate neamurile şi împăraţii pămintului s-au desfrînat cu ea şi neguţă­torii lumii din mulţimea desfătărilor ei s-au îmbogăţit".

Din vinul desfrinării ei au băut toate neamurile. Prin negu­ţătorii lumii îi înţelegem pe iubitorii acestui veac, care şi-au vîndut sufletele lor pentru a-şi aduna bogăţii. Sufletele lor sînt vani­toase căci s-au vîndut demonilor pentru a aduna bogăţii. In cei aleşi însă se lucrează toată virtutea, ca să cîştige bogăţiile cele cereşti (Ierem. 9,15)
Verset: 4
„Am auzit, apoi, alt glas din cer, zicînd: Ieşiţi din ea, poporul meu, ca să nu vă împărtăşiţi din păcatele ei şi să nu luaţi din pe­depsele ei".
În acest loc, cerul este Biserica, vocea din cer este vocea care iese din propovăduitorii Bisericii. „Ieşiţi din ea poporul meu". Dumnezeu prin propovăduitorii Săi îi chiamă pe cei aleşi să iasă din Babilon nu cu trupul, ci cu mintea. „Ca să nu vă împărtăşiţi din păcatele ei" că cei ce consimt să iasă din Babilon, vor arunca faptele rele ca ale unui nebun (Ps. 25, 4). „Să nu luaţi din pe­depsele ei" prin pedepse le înţelegem pe cele ce sînt pregătite ne­credincioşilor.
Verset: 5
„Fiindcă păcatele ei au ajuns pînă la cer şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nedreptăţile ei".
Dumnezeu prevede în Atotputernicia Sa nedreptăţile Babilonului şi şi-a adus aminte de nedreptăţile lor şi le va pedepsi veşnic.

Verset: 6
„Daţi-i înapoi, precum v-a dat şi ea şi, după faptele ei, cu mă­sură îndoită, îndoit măsuraţi-i; în paharul în care v-a turnat, turnaţi-i de două ori".
Tîlcuire:
Cei aleşi îi vor judeca pe cei necredincioşi (Mt. 19, 28). „Cu măsură îndoită". Dubla măsură sînt persecuţiile duble ale Babilonului asupra celor aleşi de Dumnezeu — asupra sufletului şi asupra trupului. Dubla pedeapsă o vor primi îndoit măsurată, pe­deapsa temporală şi pedeapsa cea veşnică. „în paharul în care v-a turnat" prin pahar înţelegem suferinţele prin care au trecut sfin­ţii de la aceşti nedrepţi.
„Pe cît s-a mărit pe sine şi a fost în desfătări, tot pe atîta da­ţi-i chin şi plîngere. Fiindcă în inima ei zice: Şed ca împărăteasă şi văduvă nu sînt şi jale nu voi vedea nicidecum!".
„Pe cît s-a mărit daţi-i chin" Pe cît s-a mărit, dîndu-se mai presus de toate viciile la care s-a dedat, pe atît de mari chinuri să ia. Fiindcă în inima ei zice — Babilonul este împărăţia, nu este văduvă de bunurile temporale şi de lucrul în care se desfătează. Cei necredincioşi ştiu că pentru crime sînt demni de condamnare şi îşi spun că nu vor vedea jale, vor înlătura amintirea din minte a morţii, ca să nu fie tulburaţi de tristeţea cugetului şi a min­ţii lor.
„Pentru aceea într-o singură zi vor veni pedepsele peste ea: moarte şi tînguire şi foamete şi focul va arde-o de tot, căci pu­ternic este Domnul, Cel Care o judecă".
„Într-o singură zi vor veni pedepsele". În ziua judecăţii, va veni moartea care arată aici moartea a doua. Prin foame, tînguire şi foc arătînd neliniştea care îi va cuprinde şi focul cel veşnic care ii va arde (1 Cor. 10, 11). Prin „neguţătorii pămîntului" arată pe iubitorii veacului acestuia, prin ei înţelegem şi pe cei ce au adunat bogăţii ca să fie lăudaţi de oameni. Se poate înţelege şi aceia care vînd treptele bisericeşti, pe care îi condamnă Scriptura. Episco­pii sînt desemnaţi, care trec sub tăcere adulterul preoţilor şi arhidiaconilor şi care prin autoritatea pe care au primit-o de la epis­copi pot să continue. Sînt preoţii care pentru faptele lor temîndu-se că vor fi condamnaţi sînt mai sîrguincioşi în serviciul diaco­nilor decît în celelalte, sînt inimile preoţilor vîndute diavolului. Dacă este urît cel ce vinde pe alt om, cu atît mai mult sînt oamenii care vînd pe oamenii lui Hristos, care i-a răscumpărat cu sîngele Său, să-i vinzi diavolului este lucru ruşinos. Plata negustoriei lor este iadul.
„Marfă de aur şi de argint, pietre preţioase şi mărgăritare, vison şi porfiră, mătase şi stofă stacojie, tot felul de lemn bine mi­rositor şi tot felul de lucruri de fildeş, de lemn de mare preţ şi marfă de aramă şi de fier şi de marmoră. — 13. Şi scorţişoară şi balsam, mirodenii şi mir, tămîie şi vin, untdelemn şi făină de grîu curat, grîu şi vite, oi, cai şi căruţe, trupuri şi suflete de oameni, — 14. Şi roadele cele dorite de sufletul său s-au dus de la tine şi toate cele grase şi strălucite au pierit de la tine şi niciodată nu le vor mai găsi".
Tîlcuire:
In toate se condamnă avariţia şi luxul Babilonului. Aur, tă­mîie şi celelalte — vor merge în focul cel veşnic cei ce au ucis oameni sau au vîndut, au curvit şi preacurvit. Avariţia este regina lumii, iar fiica ei este luxul.
Verset: 15, 16, 17
„Iar neguţătorii de aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe, de frica chinurilor ei, plîngînd şi tînguindu-se. — 16. Şi zicînd: Vai! Vai! Cetatea cea mare, cea inveşmîntată în vison şi în porfiră şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare! Că într-un ceas s-a pustiit atîta bogăţie! — 17. Şi toţi cîrmacii şi toţi cei care plutesc pe mare şi corăbierii şi toţi cîţi lucrează pe mare stăteau departe"
Tîlcuire:
Neguţătorii vor sta departe de frica chinurilor. Prin mare în­ţelegem acest veac, prin cîrmaci pe conducătorii nedrepţi, pe cei ce navighează din loc, pe cei ce merg şi asupresc pe săraci şi se dedau la păcatele lor zilnice.
Versetele: 18, 19
„Şi strigau, uitîndu-se la fumul focului în care ardea şi ziceau : Care cetate e asemenea cu cetatea cea mare! — 19. Şi îşi puneau ţarină pe capetele lor şi strigau plîngînd şi tînguindu-se şi zicînd: Vai! Vai! cetatea cea mare, în care s-au îmbogăţit din comorile ei toţi cei care ţin corăbii pe mare, că într-un ceas s-a pustiit!".
Tîlcuire:
Vor vedea focul, adică locul unde a fost Bâbilonul, căci ei în­şişi au fost Babilonul. „Îşi puneau ţărînă pe cap". Prin cap arată înţelepciunea, mintea. Prin cenuşă arată păcatele. Îşi acopereau mintea cu cenuşa păcatului.
Verset: 20
„Veseleşte-te de ea, cerule, şi voi sfinţilor, şi voi apostolilor şi voi prorocilor, pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate, în judecata ce aţi avut cu ea".

„Veseleşte-te de ea cerule" Cerul — îngerii. Prin Apostoli îi arată pe Părinţii Noului Testament, iar prin profeţi pe Patriarhii Vechiului Testament. Se vor bucura în ziua judecăţii, cînd se vor pedepsi păcatele şi toate relele.
Verset: 21
„Iar un înger puternic a ridicat o piatră, mare cît o piatră de moară, şi a aruncat-o în mare, zicînd: Cu astfel de repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu se va mai afla".
Tîlcuire:
Îngerul este Iisus Hristos. Piatra de moară arată mulţimea ne­credincioşilor. Marea arată iadul, în care vor fi aruncaţi cei ne­credincioşi. Îngerul a aruncat piatra în mare — în ziua judecăţii Domnului nostru Iisus Hristos, va judeca cu judecată dreaptă toată mulţimea necredincioşilor şi-i va trimite în iad.
Verset: 22, 23
„Şi glasul celor care zic din chitară şi din gură, din flaut şi din trîmbiţă nu se va mai auzi de acum înainte şi nici un meşte­şugar de orice fel de meşteşug nu se va mai afla în tine şi huruit de mori nu se mai auzi în tine niciodată! — 23. Şi niciodată lu­mina lămpii nu se va mai ivi în tine; şi glasul de mire şi de mi­reasă nu se vor mai auzi în tine niciodată, pentru că neguţătorii tăi erau stăpînitorii lumii şi pentru că toate neamurile s-au rătă­cit cu fermecătoria ta".
Tîlcuire:
„Glasul celor ce zic din chitară" aceste glasuri sînt crimele Babilonului. Nu se vor mai auzi acestea în Ba­bilon, deoarece au fost aruncate în iad. Lumina necredincioşilor se va stinge. „Neguţătorii ei erau stăpînii acestei lumi" — Bi­serica îşi are negustorii ei, iar Babilonul îi are pe ai săi. Neguţă­torii vor lua tezaurele lor în cer, unde furii nu pot să le sape şi să le fure (Mt, 4, 20). Neguţătorii Babilonului şi-au luai plata pe pămint, unde furii le sapă şi le fură. Prin fermecătoriile lor s-au rătăcit toate neamurile, care sînt diferitele greşeli prin care nea­mul omenesc este dezamăgit.
Verset: 24
„Şi s-a găsit in ea sînge de prooroci şi de sfinţi şi sîngele tutu­ror celor înjunghiaţi pe pămînt".

„S-a găsit în ea sînge de prooroci şi de sfinţi". Sîngele sfinţi­lor sînt crimele prin care i-au ucis pe sfinţi, că zice Domnul către evrei înţelegînd pe toţi ucigaşii: „Ca să cadă asupra voastră tot sîngele drepţilor, răspîndit pe pămînt" (Mt. 23, 35).
Versetele: 1, 7
„După acestea, am auzit, în cer, ca un glas puternic de mulţime multă zicînd: Aliluia! Mîntuirea şi slava şi puterea sînt ale Dum­nezeului nostru! — 7. Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-i dăm slavă, căci a venit nunta Mielului şi mireasa Lui s-a pregătit".
Tîlcuire:
„După acestea s-a auzit în cer Aliluia". Pentru că Domnul Dumnezeul nostru este împărat. Aceasta este lauda cu care lău­dăm pe Domnul, că a distrus împărăţia diavolului, pierzătorul nostru. Bucuria aceasta este mila pe care a revărsat-o prin Bise­rică, căci a venit nunta Mielului şi Mireasa s-a pregătit, vom fi ca un trup (Efes. 5, 31), căci Apostolul vorbeşte despre Hristos şi Biserică.
Verset: 8
„Şi i s-a dat ei să se înveşmînteze cu vison curat, luminos, căci visonul sînt faptele cele drepte ale sfinţilor".
Tîlcuire:
Mireasa este Biserica care este numită soţia Mielului. Visonul sînt faptele sfinţilor cu care a fost împodobită Biserica.
Verset: 9
„Apoi mi-a zis: Scrie: Fericiţi cei chemaţi la cina nunţii Mie­lului! Şi mi-a zis iar: Acestea sînt adevăratele cuvinte ale iui Dumnezeu".
Tîlcuire:
„Cina nunţii Mielului" este acum cînd în Biserică se pasc din Evanghelie. Cina cea adevărată va fi, cînd după înviere se vor bu­cura de fericirea măririi celei veşnice. Prînzul de acum nu-i face pe toţi fericiţi, căci ei văd acum şi binele şi răul. Aceia vor fi cu adevărat fericiţi, care la Cina cea de după sfîrşitul lumii, vor fi părtaşi la Cina cea de atunci.

„Şi am căzut înaintea picioarelor lui, ca să mă închin lui. Iar el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Sînt împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care au mărturia Iui Iisus. Lui Dumnezeu închină-te, căci mărturia lui Iisus este duhul proorociei".
Tîlcuire:
„Am căzut înaintea picioarelor lui". Mărturia lui Iisus Hris­tos este duhul profetic al Vechiului Testament şi duhul profe­tic pe care l-a avut Iisus Hristos.
Verset: 11
„Şi am văzut cerul deschis şi iată un cal alb, şi Cel Care şe­dea pe el se numea Credincios şi Adevărat şi judecă şi se războ­ieşte întru dreptate".
Tîlcuire:
Va veni Hristos cu sfinţii Săi şi El însuşi îl va omori pe Anti­hrist şi pe slujitorii Iui. Cerul este (Hristos) Biserica. Calul alb este Fiul lui Dumnezeu înălţat. Dumnezeu, la judecată, va aduce în faţa sa toate păcatele necredincioşilor şi crimele lor, şi fiind Dumnezeu drept, judecă cu dreptate şi pedepseşte.
Verset: 12
„Iar ochii Lui sînt ca para focului şi pe capul Lui sînt cununi multe şi are nume scris pe care nimeni nu-1 înţelege decît nu­mai El".
Tîlcuire:
„Ochii lui Dumnezeu" sînt Duhul lui Dumnezeu. „Cununile de pe cap" sînt mulţimea sfinţilor". Şi avea nume scris pe care nimeni nu-1 putea înţelege numai El". Numele este Cuvîntul lui Dumnezeu. Ştim că Tatăl este fără de început, Ia fel şi Fiul şi în ce fel este aceasta n-o ştim. Numai El se ştie pe Sine.
Verset: 13
„Şi este îmbrăcat în veşmînt stropit cu sînge şi numele lui se chiamă Cuvîntul lui Dumnezeu".
Tîlcuire:
Prin „veşmînt" înţelegem trupul lui Iisus Hristos. Prin „Sînge" arată păcatele noastre, pentru care a fost omorît EI. Prin veşmînt se mai poate înţelege şi mulţimea sfinţilor, iar prin sînge martirii.
„Şi oştile din cer veneau după El, călare pe cai albi, purtînd veşminte de vison alb, curat".
Prin „cer" înţelegem Biserica. Prin „oştile" ce-L urmau pe El, înţelegem pe sfinţii care se vor naşte la sfîrşitul lumii şi care se vor lupta împotriva lui Antihrist. Căci este timpul pe care ei îl vor stăpîni. Veşmintele sînt faptele lor.
Verset: 15
„Iar din gura Lui ieşea sabie ascuţită, ca să lovească pe păgîni cu ea. Şi El îi va păstori cu toiag de fier şi va călca teascul vinului aprinderii mîniei lui Dumnezeu, Atotţiitorul".
Tîlcuire:
„Gura Domnului" este propovăduirea acestuia. Prin „sabie" înţelegem Scripturile divine. A lovit Hristos cu sabia Sa neamurile, distrugînd prin învăţăturile Sale toate rătăcirile. „îi va păstori cu toiag de fier", prin „toiag" înţelegem Evanghelia. Hristos domneşte cu toiag de fier peste neamuri, cînd prin doctrina sfinţilor şi pe evrei îi întoarce la credinţa Sa şi pe aleşii Săi îi apără de rătăci­rile lui Antihrist. Va călca teascul vinului aprinderii mîniei lui Dumnezeu — este ultima pedepsire a necredincioşilor în iad.
Verset: 16
„Şi pe haina Lui şi pe coapsa Lui are nume scris: împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor".
Tîlcuire:
„Haina Lui" sînt sfinţii Lui. Prin „coapsă" arată originea omenească a Mîntuitorului. Prin Sfinţii Săi se cunoaşte El, ca fiind Dumnezeu adevărat, Rege al regilor (Sfinţilor). Prin coapsă mai putem înţelege şi pe Părinţii Vechiului Testament din care îşi trage originea omenească Hristos.

Verset: 17, 18
„Apoi am văzut un înger stînd în soare; Şi a strigat cu glas pu­ternic grăind tuturor păsărilor care zboară spre înaltul cerului: Veniţi şi vă adunaţi la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu. — 18. Ca să mîncaţi trupurile împăraţilor şi trupurile căpeteniilor şi trupurile celor viteji, şi trupurile cailor şi ale călăreţilor lor, şi celor mici şi celor mari".

„Un înger stînd în soare" aceştia sînt propovăduitorii de la sfîrşitul lumii. Îngerul stătea în soare, adică în Hristos — sfinţii propovăduitori se vor întări în Hristos şi nici o persecuţie nu-i va putea clăti din credinţă. Grăind tuturor păsărilor — prin pă­sări sînt desemnaţi toţi credincioşii care vor fi în viitor. „Zboară în înaltul cerului" — locuiesc pe pămînt, însă mintea lor locu­ieşte în ceruri. Cerul este Biserica prin Biserică zboară sfinţii. Veniţi la „Ospăţul cel mare" Cina cea mare a Domnului care este alta decît osîndirea necredincioşilor. Drepţii văzînd pedepsirea păcătoşilor, se vor îndrepta spre fapte bune (Ps. 57,11)
„Am văzut fiara şi pe împăraţii pămîntului, oştirile lor adu­nate, ca să facă război cu Cel Care şedea pe cal cu oştirea Lui'.
„Fiara" este Antihrist, care va face război cu sfinţii. Este vre­mea cînd Antihrist şi mulţimea neamurilor fără de sfîrşit se vor deda la Persecutarea Bisericii lui Dumnezeu şi se vor strădui să stingă numele lui Hristos din lume.
„Şi fiara a fost răpusă, şi cu ea prorocul mincinos, cel care făcea înaintea ei semne cu care amăgise pe cei ce au purtat sem­nul fiarei şi pe cei care s-au închinat chipului ei. Amîndoi au fost aruncaţi de vii în iezerul de foc, unde arde pucioasă. — 21. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui Care şedea pe cal şi toate păsările s-au săturat din trupurile lor".
Va fi ucisă fiara şi falşii profeţi, cînd se vor împlini cele zise de Apostolul Pavel „Pe care Domnul Hristos îl va ucide cu Duhul gurii sale" cînd vor fi pedepsiţi în focul cel veşnic Antihrist şi fal­şii profeţi ai acestuia, vor fi trimişi în iezerul cel de foc. Aceasta arată că vor stărui în răutatea lor pînă la sfîrşitul vieţii. De moar­tea lui Antihrist se vor bucura nenumăraţi aleşi, pentru că i-a scăpat Dumnezeu de duşmanii cei răi, ucigînd pe toţi cei ce i-au persecutat pe sfinţi.
Verset: 1
„Apoi am văzut un înger, coborîndu-se din cer, avînd cheia adîncului şi un lanţ mare în mîna lui".
Aici arată osîndirea diavolului. Trei sînt pedepsele cu care este osîndit diavolul. — 1. Osîndirea primă cînd a fost aruncat din cer, din fericirea cea mare din cauza nedreptăţii sale; — 2. A doua osindire a fost aceasta, cind prin moartea Lui Iisus Hristos pe Cruce, a fost legat în întuneric şi neamul omenesc este scăpat de sub puterea lui. — 3. A treia osîndire va fi atunci cînd la Ju­decata din urmă va fi trimis în iad, cu toţii necredincioşii, în chi­nurile cele veşnice. Îngerul acesta este Iisus Hristos, iar coborîrea din cer este întruparea Lui. „Cheia adîncului" este însuşi ia­dul, căci El permite să fie scoşi din iad pe cei ce vrea EI, şi pe care vrea îi lasă să cadă în această pedeapsă şi cu dreptate. „Prin Lanţ" desemnează cît de mare este puterea lui Iisus.
Verset: 2
„Şi a prins pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana, şi 1-a legat pe o mie de ani".
Tîlcuire:
„A prins pe balaur" Hristos 1-a prins pe şarpele cel vechi pe diavol, cînd prin moartea Sa i-a distrus împărăţia acestuia. Prin o mie de ani arată timpul de la venirea lui Hristos pînă la sfîrşi­tul lumii. Hristos 1-a legat pe diavol nu cu puteri trupeşti, ci cu puterea legăturilor Sale uriaşe. Prin aceasta arată inimile sfin­ţilor, care prin puterea virtuţilor divine, vor fi ţinuţi departe de diavol.
Verset: 3
„Şi 1-a aruncat în adînc şi 1-a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească popoarele, pînă ce se vor sfîrşi cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat cîtăva vreme".
Tîlcuire:
Legarea diavolului o putem înţelege în trei feluri. 1 — O putem înţelege simplu, că puterea lui Dumnezeu Atotputernicul îl va ţine legat, pînă în vremea de dinaintea sfîrşitului lumii. 2 — Prin „adînc" înţelegem inimile necredincioşilor, care vor fi departe de a celor aleşi, şi vor fi ţinute în inimile înguste ale dezamăgirii lor. În al 3-lea fel — diavolul nu doreşte nimic altceva decît amă­girea oamenilor, pe cînd Dumnezeu cel Atotputernic nu va înceta să-i păzească şi să-i apere pe aleşii Săi, ţinindu-i departe de aceas­tă dezamăgire, de legăturile voinţei celor necredincioşi. „Popoa­rele" sînt cei aleşi ai Săi. Vremea de la o mie de ani încolo de­fineşte vremea lui Antihrist, căci atunci păcatele făcute de oa­meni îi vor da putere diavolului ca să distrugă toate virtuţile nea­mului omenesc.
Verset: 4
„Şi am văzut tronuri şi celor care şedeau pe ele li s-a dat pu­tere să facă judecată. Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvîntul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, şi n-au primit semnul ei pe frun­tea şi pe mîna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţii cu Hristos o mie de ani".
Tîlcuire:
Tronurile sînt patria cea cerească. Cei ce şed sînt sfinţii. Ei îi vor judeca pe cei ai întunericului. „Şi am văzut sufletele celor tă­iaţi pentru mărturia iui Iisus". Sufletele celor tăiaţi sînt cei omo­rîţi pentru cuvîntul lui Dumnezeu. „Mărturia lui Iisus" sînt mar­tirii din diferite timpuri. Pe cei ce n-au adorat fiara şi chipul acesteia, pe aceia care sînt omorîţi de Antihrist. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. Arată timpul de la întru­parea lui Hristos pînă la sfîrşitul lumii, desemnat prin cei o mie de ani, cînd s-au socotit toţi cei aleşi, pentru ca în această mărire cerească să fie fără trupuri cu Domnul. Ştim că toţi aleşii sînt mădularele Iui Hristos, şi din multe mădulare s-a făcut un trup şi de se slăveşte un mădular toate se bucură. Pe rugăciunea sfin­ţilor se întemeiază bucuria, rugăciunilor lor nu le va sta nimeni împotrivă, ei sînt cei ce se vor naşte la sfîrşitul lumii şi vor fi un trup cu cei ce se roagă, şi ei vor obţine ceia ce vor dori.
Verset: 5
„Iar ceilalţi morţi nu înviază pînă ce nu se vor sfîrşi cei o mie de ani. Aceasta este învierea cea dintîi".
Tîlcuire:
„Ceilalţi morţi" sînt duşmanii care nu învie şi după moarte nu mai vin la bucuria sufletelor sfinţilor din cer, ci ei se vor duce in iad. Aici arată moartea primă. Vor veni apoi la moartea veş­nică. Aceasta este învierea cea dintîi. Patru sînt stările celor cre­dincioşi: 1 — Starea rea: — 2, Bună şi rea; — 3. Adevărată; — 4. De care nu se poate lipi nici un rău.
1.      Starea rea este înainte de Botez, care este cu totul rea.
2.       Starea a doua bună şi rea: este după Botez, ce poate fi bună şt rea nici un credincios nu poate să-şi treacă viaţa fără păcat (I In, 1, 8): „De zice cineva că n-are păcat".
3.      Ceea ce este cu totul bună, care se întinde de la Patimile lui Hristos pînă la sfîrşitul lumii, în care sfinţii fiind fără corpuri cu Domnul, se îndulcesc de viaţa veşnică: aceasta se numeşte prima înviere. Timpul de la Patimile lui Hristos şi pină la sfîrşitul lumii este prima înviere.
4. A patra va fi viaţa sfinţilor, după ce vor primi corpurile lor, starea fericită care nu se va sfîrşi niciodată. Nu se va lipi nici un rău de ei, avînd fericirea deplină, eternă.
Prima înviere a sfinţilor este prima moarte a necredincioşilor, cînd trecînd viaţa prezentă, merg în a doua pedeapsă. A doua moarte va fi după judecata din urmă, ultima osîndire. Fericiţi cei ce au parte de învierea cea dintîi.
Verset: 6
„Fericit şi sfînt este cel care are parte de învierea cea dinţii. Peste aceştia moartea a doua nu are putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani",
Tîlcuire:
Numele de preoţi aici îi cuprinde pe toţi cei aleşi. Cei aleşi sînt suma tuturor preoţilor, cei ce prin faptele cele bune vor prea­mări pe Dumnezeu.
Verset: 7
„Şi cînd se vor sfîrşi cei o mie de ani, satana va fi dezlegat din închisoarea lui",
Tîlcuire:
Închisoarea este întunericul, iadul diavolului.
Verset: 8
„Şi va ieşi să amăgească neamurile, care sînt în cele patru un­ghiuri ale pămîntului, pe Gog şi pe Magog, şi să le adune la răz­boi; iar numărul lor este ca nisipul mării".
Tîlcuire:
Va ieşi să amăgească neamurile de pe tot pămîntul, fiind lu­minaţi cu doctrina necredinciosului Antihrist. Gog şi Magog sînt nume duhovniceşti căci Gog se interpretează „Acoperiş" figurat lo­cuinţă, casă. Magog — din casă. Prin Gog arată pe acei ce în­seamnă casă — desemnează pe acei ce îşi acoper răutăţile lor în inimă (le ascund). Fiind văzuţi de oamenii drepţi ca drepţi, căci viitorul le va arăta că în mintea lor sînt duşmani. Magog se in­terpretează „din casă, de sub acoperiş" îi arată pe aceia care din casa inimii lor vor scoate nenorocirile în mod clar. Aici se arată toţi necredincioşii. Căci cu atita uşurinţă va înşela prin Antihrist însuşi diavolul. „Să le adune la război şi numărul lor e ca nisipul mării". Ei se vor aduna ca să persecute Biserica lui Dumnezeu.
Verset: 9
„Şi s-au suit pe faţa pămîntului, şi au înconjurat tabăra sfin­ţilor şi cetatea cea iubită. Dar s-a coborit foc din cer şi i-a mis­tuit".
Tîlcuire:
Aici se arată că ucenicii lui Antihrist vor fi lăudătorii viciilor şi vor învăţa oamenii spre mîngîierile şi desfătările cărnii. „Pe faţa pămîntului" — arată cît de vaste sînt căile care duc la moarte. „Tabăra sfinţilor" — arată aici Biserica, tabăra sfinţilor este în­conjurată adesea, că au persecutat Biserica lui Dumnezeu cu toată puterea, ca să şteargă numele lui Hristos din temelie, din lume. „S-a coborît foc din cer şi i-a mistuit". A ieşit foc din cer, arată venirea Domnului la judecată, căci focul Îl va preceda, ca să ardă nu numai trupele necredincioşilor, ci însăşi lumea să fie consu­mată prin foc. Zic Psalmii Iui David: „Foc va merge înaintea Lui — " (Ps. 4, 3). Iată pămîntul, cerul şi marea şi celelalte stihii Consumate de foc (Rom. 8, 20) (Prov., 1, 26).
Verset: 10
„Şi diavolul, care-i amăgise a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este şi fiara şi prorocul mincinos, şi vor fi chinuiţi acoîo, zi şi noapte, în vecii vecilor".
Tîlcuire:
Aceasta va împlini spusele Domnului: „Mergeţi blestemaţilor în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui" (Mt. 25, 41). „Şi vor fi chinuiţi zi şi noapte", de care chinuri noi sîn­tem eliberaţi prin răscumpărare de către Răscumpărătorul nostru, care vieţuieşte şi împărăţeşte cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh în vecii vecilor.
Verset: 11
„Am văzut apoi, un tron mare alb şi pe Cel Care şedea pe tron, iar dinaintea feţei Lui pămîntul şi cerul au fugit şi nu s-a mai găsit loc pentru ele ".
Tîlcuire:
„Tronul" sînt sfinţii. Tron este si mulţimea îngerilor şi a sfin­ţilor, Au fugit cerul şi pămîntul de foc, aceasta înseamnă înfăşu­rarea cerului şi a pămîntului, care prin foc îşi vor schimba faţa ca să poată fi refăcute cu mult mai bine şi mai frumoase. Locul lor nu s-a mai aflat — adică înfăţişarea lor s-a schimbat cu totul.

Verset: 12
„Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stînd înain­tea tronului şi cărţile au fost deschise şi altă carte a fost deschisă, care este cartea vieţii, şi morţii au fost judecaţi din cele scrise in cărţi, potrivit cu faptele lor",
Tîlcuire:
„Morţii cei mari" cei care au fost mari in crimele lor, „Mor­ţii cei mici" cei care au fost subiectul celor mari, dar au păcătuit mai puţin. „Cărţile au fost deschise" — Cartea vieţii. Cărţile sînt cei dispreţuiţi. Cartea Vieţii le aparţine celor aleşi. Neruşinaţii au multe cărţi, care sint arătate prin multele greşeli, căci păgînii aveau mulţi zei, idoli, care i-au dus la multe rătăciri. La fel susţin ereticii învăţături multe şi urîte de Dumnezeu. Aceşti falşi creştini pe mulţi îi îndeamnă la multe crime. Cei rătăciţi au multe cărţi, iar cei aleşi au numai una, căci slujiesc pe un singur Dum­nezeu, mărturisind o credinţă universală şi dreaptă şi sînt legaţi cu singură învăţătura iubirii. În Cartea Vieţii sînt numele uceni­cilor Domnului: „Bucuraţi-vă, căci numele voastre sînt scrise în ceruri" (Lc. ,10, 20; Rom. 8, 3), iar pe care i-a hotărît de mai îna­inte pe aceştia i-a şi chemat". „Morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi" potrivit faptelor lor. Fiecare după greşelile sale proprii şi după dreapta calitate a crimelor sale, singur se va ju­deca. Altfel vor fi judecaţi ereticii, altfel păgînii, altfel falşii, însă fiecare după cît de adinc a fost înfipt în greşelile sale proprii atîta de aspru va fi judecat.
Verset: 13
„Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele sale".
Tîlcuire:
„Vine vremea cînd toţi cei din morminte vor auzi glasul Fiu­lui Omului..." (Ioan, 5, 28—29). Împărăţiei lui Dumnezeu îi va premerge ieşirea morţilor din morminte, căci trupurile tuturor morţilor prin primirea sufletelor vor fi vii, ieşind din mormintele lor. Cei ce au făcut răul vin la judecată, căci trupurile care au pă­cătuit trebuie să fie judecate, şi cei ce vor avea de însoţitori ne­dreptăţile lor, vor avea parte de pedeapsă. Sfîntul Atanasie cel Mare zice despre Domnul: „La a doua venire, toţi oamenii îşi vor lua corpurile lor pe care le-au avut, şi vor fi acuzaţi de faptele rele, de propria lor conştiinţă". Prin cei „din mări" pe cei ce au avut Botezul şi au luat Harul Duhului Sfînt se înţeleg şi vor ieşi in faţa Creatorului toţi aleşii care nu s-au pătat. Prin „moarte arată trupurile necredincioşilor care încă în viaţă fiind erau morţi. Cei din iad — cei ţinuţi in iad. „Iadul a dat pe morţii săi" a căror suflete au fost devorate de moartea temporală, vor primi tot moarte, dar veşnică, cînd îşi vor lua din nou trupurile lor.
Versetele: 14, 15
„Apoi moartea şi iadul au fost aruncate în rîul de foc. Aceasta este moartea cea de a doua: iezerul cel de foc. — 15. Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul cel de foc".
Tîlcuire:
„Moartea şi iadul au fost aruncate în rîul de foc" aceasta în­seamnă sufletul şi trupul. Putem să înţelegem şi moartea draci­lor acelora care ei înşişi sînt autorii morţii, care arată pe demoni şi pe ceilalţi necredincioşi, care vor fi trimişi în iad.
Verset: 1
„Şi am văzut un cer nou şi un pămînt nou. Căci cerul cel din­tîi şi pămîntul cel dintîi au trecut: iar marea nu mai este".
Tîlcuire:
Cerul şi pămîntul şi celelalte elemente pe care le vedem vor fi consumate prin foc, nu ca ispăşire a pedepselor, ci pentru a dobîndi o stare mai bună, prin foc se vor separa. Zice psalmistul: „Acelea vor pieri, Tu însă vei rămîne şi toate ca un veşmînt se vor învechi " (Ps. 101, 27). Primul cer şi primul pămînt, ne
arată aici trecerea, prin schimbarea acestui cer şi pămînt. Înfăţi­şarea lor se va schimba, nu conţinutul.
„Iar marea nu mai este" — cei necredincioşi fierb ca marea (Ps. 57, 20). Toată mulţimea necredincioşilor, cu demonii cu care i-au înşelat sînt aruncaţi în iad.
 Verset: 2

„Şi am văzut cetatea cea sfîntă, noul Ierusalim, pogorîndu-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei".
Tîlcuire:
Cetatea Ierusalimului este Biserica, formată din toţi drepţii. Coboară din cer, căci Domnul vine la judecată, cu toată mulţimea
de sfinţi — (Is. 3, 14). „Domnul intră la judecată cu stăpînii po­porului său ..." (Prov. 31, 23), Mireasa împodobită este Bise­rica împodobită cu diferite virtuţi de către Creatorul ei, împodo­bită pentru Mirele ei.
         Verset: 3

„Şi am auzit, din tron, un glas puternic care zicea: Iată, cortul lui Dumnezeu este între oameni şi va sălăşlui cu ei şi vor fi popo­rul Lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei".
Tîlcuire:
Prin cetatea Ierusalimului şi prin cortul lui Dumnezeu se arată Biserica lui Dumnezeu. În Biserică locuieşte însuşi Dumnezeu» „Voi locui în aceia ..." (Lev. 26, 12).
Verset: 4
„Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plîngere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintîi au trecut".
Tîlcuire:
Va şterge Dumnezeu toate lacrimile din ochii sfinţilor, căci după înviere sfinţii nu mai pot fi trişti, unde lacrimile sînt trans­formate în bucurie. „Şi moarte nu va mai fi". După înviere moarte nu va mai fi, căci diavolul cu ai lui a fost închis în iad, iar nemurirea primilor oameni, cea dinainte de păcat li se va da acestora. Biserica acum este în plîngere, pe aceia îi plînge care sînt înşelaţi de diavol. Pavel îi plînge pe cei ce păcătuiesc. Triste­ţea aduce sau lacrimi, sau bucurie sau dorinţă de moarte. Strigăt — în Geneză îi spune Dumnezeu lui Avram „Glasul Sodomei şi al Gomorei a ajuns la Mine..." (Fac. 18, 20; Is. 3, 9). Unde nu este păcat cine să strige atunci? Nici cei ce-1 fac pe acesta, deci nu va mai fi necesar nici un strigăt. „Nici durere nu vor mai fi" este durerea trupului şi este şi durerea minţii. Aceste dureri sînt legate una de alta, şi una fără alta nu pot să fie. Durerea corpului se răsfringe asupra minţii, la fel şi durerea minţii chinuieşte tru­pul. „Căci cele dintîi au trecut". A trecut lumea aceasta, aleşii care au trecut această viaţă prin durere şi suferinţă, la sfîrşitul vieţii prezente vor primi bucurie veşnică.
Versetele: 5, 6
„Şi Cel Care şedea pe tron a grăit: Iată, noi le fac pe toate. Apoi a zis: Scrie, fiindcă aceste cuvinte sînt credincioase. — 6. Şi iar mi-a zis: Făcutu-s-a! Eu sînt Alfa şi Omega, începutul şi Sfîr­şitul. Celui care însetează îi voi da să bea, în dar, din izvorul apei vieţii".

Aici arată înnoirea creaturilor. Prin „Izvorul apei vieţii" tre­buie să înţelegem apa cea vie care este Slava din patria cerească. „Le va da în dar", preţul vieţii veşnice sînt faptele bune, căci aces­tea sînt din EI însuşi. Fără de Mine Cel Care a dat darul şi s-a dat pe Sine însuşi nu puteţi face nimic.
Versetele: 7, 8
„Cel care va birui va moşteni acestea şi-i voi fi lui Dumnezeu şi el îmi va fi Mie fiu. — 8. Iar partea celor fricoşi şi necredin­cioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrînaţi şi fermecători şi închină­tori de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua".
Tîlcuire:
Cel care îl va învinge pe diavol, va birui toate viciile şi va stărui în fapte bune făcîndu-le acestea. Este învederat că aceştia vor bea din fîntîna vieţii veşnice, care este mărirea cea veşnică. „Iar partea celor fricoşi şi a necredincioşilor şi a tuturor minci­noşilor: moartea a doua". Este o teamă faţă de Dumnezeu şi o teamă faţă de iad. Teama este bună cînd oamenii se tem de moartea a doua. Necredincioşii nu sînt numai aceia care nu cred, adică evreii şi păgînii, ci şi aceia care nu cred în înviere. „Spurcaţi" sînt acei care spurcă poruncile Scripturilor Dumenzeieşti căutînd să păstreze bunurile oamenilor. „Ucigaşi" sînt nu numai aceia care ucid pe oarecare oameni, ci şi cei ce poartă ură: „Toţi cei ce urăsc pe fraţii lor sînt ucigaşi de oameni" (1 Ioan 3, 15). „Desfrînaţii" sînt cei ce au trecut peste căsătoria legitimă. Cine a desfrînat a păcătuit în trupul său (1 Cor. 6, 18). Există şi o desfrînare a cuge­tului: „Cel ce a văzut femeie şi a poftit-o ..." (Mt. 5, 28). Pro­fetul ii arată ca desfrînaţi pe cei ce au păcătuit părăsind pe Dum­nezeu şi care s-au închinat idolilor (Ezechiel, 12, 15—22). La fel şi noi de primim îndemnurile diavolului. Fermecători — sînt cei ce introduc în corpul omului venin, cei ce seamănă neînţelegere  între fraţi. „Închinători de idoli" sînt nu numai cei ce se închină lor, ci şi zgîrciţii (Col. 3, 5). Partea lor este iezerul care arde. Min­ciuna este de la cel rău. Aici arată moartea veşnică.
Verset: 9
„Apoi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe pline cu cele şapte pedepse de apoi, şi a grăit către mine, zicînd: Vino să-ţi arăt pe Mireasa, femeia Mielului".
Soţia Mirelui este Biserica. Sf. Ioan Botezătorul zice: „Cel care are mireasă este mire" (In. 3, 29).
Verset: 10
„Şi m-a dus pe mine, cu duhul, într-un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfîntă, Ierusalimul pogorîndu-se din cer  de la Dumnezeu".
Tîlcuire:
Muntele cel mare este Hristos. Deasupra acestui munte este casa Domnului, care este Biserica (I Cor. 3, 2). Şi ni s-a arătat cetatea sfîntă Ierusalimul, coborînd din cer. Prin Ierusalim arată Biserica ce va fi după sfîrşitul lumii.
Verset: 11
„Învăluită în slava lui Dumnezeu. Lumina ei era asemenea cu piatra cea de mare preţ, cu piatra de iaspis, limpede cum e cleş­tarul".
Tîlcuire:
Lumina este Biserica, piatra de mare preţ este Tatăl, cea de iaspis este Fiul, prin cleştar îl arată pe Duhul Sfînt.
Verset: 12
„Şi avea zid mare şi înalt şi avea douăsprezece porţi, iar la porţi doisprezece îngeri şi nume scrise deasupra, care sînt nu­mele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel".
Tîlcuire:
Iisus Hristos este zidul cel mare şi înalt. „Avea 12 porţi, poar­ta de răsărit este Fecioara Maria (Ezechiil 44, 1). Cei 12 îngeri sînt cei 12 apostoli, numărul seminţiilor lui Israel — sînt patriarhii Vechiului Testament, care nu s-au abătut de la credinţa în Sfînta Treime.
Verset: 13
„Spre răsărit trei porţi şi spre miazănoapte trei porţi şi spre miazăzi trei porţi şi spre apus trei porţi".
Tîlcuire:
Spre răsărit 3 porţi, spre miazănoapte 3 porţi, spre miazăzi 3 porţi, spre apus 3 porţi. Prin aceasta arată Sfînta Treime din cele 4 Evanghelii.

„Iar zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie şi în ele douăsprezece nume, ale celor doisprezece apostoli ai Mielului",
Tîlcuire:
Hristos este fundamentul apostolilor. Apostolii sînt temelia celor ce vor crede prin ei.
Verset: 15
„Şi cel care vorbea cu mine avea măsură o trestie de aur, ca să măsoare cetatea şi porţile ei şi zidul ei".
Tîlcuire:
Prin „trestie" înţelegem disciplina celor 4 Evanghelii. Fierul este greu şi dur — strimtă este poarta şi îngustă calea care duce la viaţă (Mt. 7, 14).
Verset: 16
„Şi cetatea este în patru colţuri şi lungimea ei este tot atît cît şi lăţimea. Şi a măsurat cetatea cu trestia: douăsprezece mii de stadii, lungimea şi lărgimea şi înălţimea ei sînt deopotrivă' .
Tîlcuire:
Cetatea este în 4 colţuri, aici arată perfecţiunea Bisericii. Prin lungime ne arată măreţia şi slava veşnică, prin lăţime arată însăşi iubirea. Slava veşnică atîta este cît este şi iubirea. Căci cu cît a fost un credincios mai mare în iubire, pe atît de mare slavă va lua în fericirea cea veşnică şi cu cît iubirea a fost mai mică cu atît va fi şi slava. 12 mii de stadii îi arată pe apostoli. Lungimea, lă­ţimea, înălţimea — credinţa, nădejdea şi dragostea. Nădejdea atîta este cîtă este credinţa şi iubirea, cîte sînt lucrurile atîta este şi iubirea, atîta este şi slava.
Verset: 17
„Şi a măsurat şi zidul ei: o sută patru zeci şi patru de coţi, după măsura omenească, dar şi după măsura îngerească".
Tîlcuire:
Măsura omenească este egală cu cea îngerească, căci sfinţii bărbaţi sînt egali cu îngerii şi cu aceiaşi măsură vor fi măsuraţi şi vor avea aceiaşi slavă, căci zice Domnul în Evanghelie: „Căci la înviere nici nu se însoară nici nu se mărită, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer".
„Şi zidăria zidului este de iaspis, iar cetatea este de aur cu­rat, ca sticla cea curată".
Tîlcuire:
„Zidăria" sînt Sfinţii lui Dumnezeu, Ei n-au adunat aurul lu­mii. Aurul arată înţelepciunea lor şi diferite chinuri, căliţi ca au­rul în foc. Prin sticlă îi arată pe îngeri, care n-au nici o pată a pă­catului.
Verset: 19
„Temeliile zidului cetăţii sînt împodobite cu tot felul de pietre scumpe: întîia piatră de temelie este de iaspis, a doua de safir, a treia de calcedoniu, a patra de smarald".
Tîlcuire:
Întîia piatră de iaspis — sînt cei ce au imitat pe Dumnezeu fiind verzi ca iaspisul. A doua de safir — Dumnezeu este peste toate. A 3-a de calcedoniu — Aceia care au fost omorîţi pentru mărturia Sfintei Tremi şi au venit la martiriu. A 4-a de smarald — cei ce au semănat învăţăturile Evangheliei în multe locuri.
Verset: 20
„A cincea de sardonix, a şasea de sardiu, a şaptea de hrisolit, a opta de beril, a noua de topaz, a zecea de hrisopras, a unspre­zecea de iachint, a douăsprezecea de ametist".
Tîlcuire:
A cincea de sardonix — cei ce se străduiesc cu sfintele din ex­terior, pe care le percep cu cele 5 simţuri ca să zidească cetatea Sfîntă, luînd locul al 5-lea. A 6-a de sardiu - cei ce au ajuns desăvîrşiţi, şi s-au încununat cu desăvîrşirea martiriului. A 7-a de hrisolit. A 8-a de beril — cei atenţi la cer şi care au dus o viaţă îngerească între oameni, ridicîndu-se la culmea perfecţiunii. A 9-a de topaz — cei ce au primit talantul şi l-au făcut dublu sau triplu. A 10-a de hrisopras — cele 10 porunci din Vechiul Testa­ment şi în Noul Testament cu înţeles duhovnicesc. A 11-a de ia­chint. A 12-a de ametist — cei ce au propovăduit şi au făcut mi­nuni pentru numele Domnului Dumnezeu.
Verset: 21, 22
„Iar cele douăsprezece porţi sînt douăsprezece mărgăritare; fiecare din porţi este dintr-un mărgăritar. Şi piaţa cetăţii este de aur curat şi străvezie ca sticla. — 22. Şi templu n-am văzut în aceasta, pentru că templul ei este Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, şi Mielul".

In Biserică Iisus Hristos este templul.
Verset: 23
„Şi cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună ca s-o lu­mineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o, şi făclia ei este Mielul".
Tîlcuire:
Soarele este Noul Testament, iar Luna este Vechiul Testa­ment. Prin aceste două lumini s-a condus sfînta Biserică în lu­mea aceasta a întunericului şi fericit este locul unde nu mai este întuneric. Lumina Vechiului şi a Noului Testament nu va mai fi necesară, căci lumina va fi Cel ce a luminat pe toţi sfinţii (In. 1, 9) — „Şi luminează pe toţi oamenii ce vin în lume".
Verset: 24
„Şi neamurile vor umbla în lumina ei, iar împăraţii pămîntu­lui vor aduce la ea mărirea lor".
Tîlcuire:
Prin „neamuri" îi arată pe toţi aleşii. Vor umbla cu mintea nu cu trupul, prin lumina Bisericii vor umbla şi lumina-i va lu­mina — Dumnezeu. „Prin împăraţii pămîntului" îi desemnează pe apostoli şi pe ceilalţi propovăduitori. Mărirea şi cinstea lor o arată prin cei ce vor crede în ei, căci zice Sf. Ap. Pavel: „Voi sîn- teţi mărirea noastră în Domnul" (2 Cor. 1,14).
Verset: 25
„Şi porţile cetăţii nu se vor mai închide ziua, căci noapte nu va mai fi acolo".
Tîlcuire:
În fericirea aceia nu mai sînt demoni şi nici nu mai pot să fie lucrători de ai acestora, care să mai introducă răul, desemnat prin noapte. Portarul acesta: mintea, nu va mai fi necesară pentru observare, căci acolo va fi ziuă continuă, Porţile sînt ochii (Is. 33, 15).
Verset: 26
„Şi vor aduce în ea slava şi cinstea neamurilor".
Tîlcuire:
Slava şi cinstea neamurilor sânt sfinţii.Îi vor aduce îngerii în ziua judecăţii pe sfinţi la Dumnezeu ca să-şi ia cunună (Mt. 26, 31).
„Şi în cetate nu va intra nimic pîngărit şi nimeni care este dedat cu spurcăciunea şi cu minciuna, ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului .
Nu vor intra cei ce au făcut rele, căci şi acelora ce n-au avut uleiul iubirii în vasele lor, li se va închide împărăţia cerurilor. „Amin — zic vouă că nu vă ştiu pe voi".
Verset: 1
„Mi-a arătat, apoi, rîul şi apa vieţii, limpede cum e cleştarul şi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului".
Tîlcuire:
Rîul este mărirea sfinţilor, iar prin cleştar arată calitatea cre­dinţei în faptele lor: „Stea de stea se deosebeşte în strălucire, la fel şi învierea morţilor" (1 Cor. 15, 42). Izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului — Aceasta este slava sfinţilor care sînt autorii tuturor bunurilor.
Verset: 2
„Şi în mijlocul pieţei din cetate, de o parte şi de alta a rîului creşte pomul vieţii, făcînd rod de douăsprezece ori pe an, în fie­care lună dîndu-şi rodul; şi frunzele pomului sînt spre tămăduirea neamurilor".
Tîlcuire:
„Prin mijlocul pieţii din cetate" aceasta înseamnă că în inima sfinţilor se desfăşoară continuu dulceaţă. „Şi de o parte şi de alta creşte pomul vieţii făcînd rod de 12 ori". Prin pom îl înţele­gem pe Hristos, care este viaţa sfinţilor. „Creşte de o parte şi de alta a rîului", înseamnă îngerii lui Dumnezeu şi-i arată şi pe oameni în acelaşi timp. De cele două părţi este lemnul vieţii — adică şi îngerii şi oamenii sfinţi îl au pe Hristos în mod egal. „Fă­cînd rod de 12 ori". Fructul sînt cei 12 apostoli şi toţi care au luptat prin învăţătura lor şi în acea fericire este cuprinsă toată mulţimea credincioşilor. „În fiecare lună dîndu-şi rodul său" Lu­nile sînt timpul de la începutul lumii pînă la sfîrşitul ei. În fiecare lună, adică toţi aleşii care au fost în timpuri trecute şi pînă la sfîrşit în acea fericire sînt o icoană vie a Tatălui. „Şi frunzele po­mului sînt spre tămăduire neamurilor". Frunzele sînt cuvintele Evangheliei, care au însănătoşit multe neamuri. Şi toate neamu­rile care se vor mîntui prin doctrina Evangheliei de boala lor vor fi puse in fericirea cerească.
Verset: 3
„Nici un blestem nu va mai fi. Şi tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi într-însa şi slujitorii Lui îi vor sluji Lui".
Tîlcuire:
Arată că blestemele sînt destul de multe. Primul om a agoni­sit blestemul morţii, care a trecut la toţi oamenii. „Hristos s-a fă­cut blestem pentru noi" (Gal. 3, 13), blestemul este moartea care a luat-o pentru mîntuirea noastră. „Şi tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi într-însa". Sfinţii care au ajuns nemuritori sînt scaunul (1 Cor. 15, 53). „Şi slujitorii Lui îi vor sluji Lui". Cei ce-L iubesc şi-L laudă aceia vor fi slujitorii Lui.
Verset: 4
„Şi vor vedea faţa Lui şi numele Lui va fi pe frunţile lor".
Tîlcuire:
Cît de mare şi de plăcută va fi slava sfinţilor, nu poate cu­prinde mintea omenească. „Ceea ce ochii n-au văzut" (1 Cor. 2, 9). Dacă toată această dulceaţă este transcendentă, cum va fi cînd vor vedea sfinţii pe Dumnezeu faţă către faţă? Numele adevăra­tului Dumnezeu este Fiul lui Dumnezeu, acest nume era pe frun­ţile sfinţilor, căci se arată cum va fi înfăţişarea strălucită a fiilor lui Dumnezeu.
Verset: 5
„Şi noapte nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii vecilor".
Tîlcuire:
Noapte nu va mai fi — Dumnezeu este lumina. Nu va mai fi noapte — adică toţi demonii şi necredincioşii sînt în pîntecele ia­dului închişi pentru totdeauna. Şi nu au nevoie de lumina lămpii şi de lumina soarelui. Lumina îî arată aici pe Vechiul şi pe Noul Testament — „Pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină".
Verset: 6
„Şi îngerul mi-a zis: Aceste cuvinte sînt credincioase şi ade­vărate şi Domnul — Dumnezeul duhurilor prorocilor — a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi cele ce trebuie să se întîmple în curînd".
Tîlcuire:
„Aceste cuvinte", cuvintele Scripturii acesteia sînt adevărate. Şi Domnul Dumnezeul duhurilor proorocilor a trimis pe îngerul Său — aici arată cele ce trebuie să fie. Acesta este Domnul Dum­nezeu care a dat duhul profeţiei tuturor profeţilor sfinţi. „A tri­mis pe îngerul Său" aici arată că El însuşi vorbeşte şi că Ioan a arătat toate tainele care se cuprind în cartea aceasta, ca să le arate slujitorilor săi ce trebuie să se întîmple în curînd. Ceîe viitoare şi cele cunoscute de oameni, nu le putem cunoaşte decît prin desco­perirea Duhului Sfînt sau prin descoperirea îngerilor. De altfel ceea ce noi ignorăm nu este viitorul, cum ar veni la inimile noas­tre cele ce sînt viitoare pe care nu le ştim? Aceasta învederează că Dumnezeu a rînduit ca să le ştim, căci nu ştiinţa aceasta care este rînduită este răul nostru, ci aceia care coboară din păcatul original.
Verset: 7
„Că iată vin curînd. Fericit cel care păzeşte cuvintele proorociei acestei cărţi".
Tîlcuire:
Aici vorbeşte Iisus Hristos în persoană, arătînd că trebuie să vină la judecată în curînd. „Fericit cel ce păzeşte..." Aceia pă­zesc cuvintele, care sînt poruncile lui Dumnezeu, care le împlinesc prin fapte şi sînt în meditaţie continuă, în legea Domnului e voia lor şi la legea Domnului vor cugeta ziua şi noaptea (Ps. 1, 2).
Versetele: 8, 9
„Şi eu, Ioan, sînt cel care am văzut şi am auzit acestea. Iar cînd am auzit şi am văzut, am căzut să mă închin înaintea picioa­relor îngerului care mi-a arătat acestea. — 9. Dar el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Căci sînt împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, prorocii, şi cu cei care păstrează cuvintele cărţii aces­teia. Lui Dumnezeu închină-te!"
Tîlcuire:
De două ori a vrut Ioan să i se închine îngerului şi de două ori i s-a arătat cît de legată este Biserica de Hristos. La sfîrşitul acestei vedenii se arată calitatea Bisericii acesteia după înviere, întru slava lui Hristos, că Ea împărăţeşte în veşnicie cu Acela.

Verset: 10
„Apoi mi-a zis: Să nu pecetluieşti cuvintele proorociei acestei cărţi căci vremea este aproape".
Tîlcuire:
Pecetiuită e Scriptura pe care n-o înţelegi. Adică să nu tacă ascunzînd întunecimile acesteia, ci arătîndu-le tuturor, care este voinţa ce trebuie să se arate. Că ziua judecăţii care este descrisă în această carte este aproape şi trebuie să avem inimă care să vadă pericolul care vine şi să nu ne ia ca hoţul şi să ne piardă. Ceea ce nu faci scriind, crezindu-le pe acestea, să faci predicînd.
Verset: 11, 12
„Cine este nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine este spur­cat, să se spurce şi mai greu. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfînt să se sfinţească şi mai mult. — Iată, vin curînd şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui".
Tîlcuire:
Aceasta n-o zice învăţînd şi ameninţînd. Îi mîngie pe oamenii săi ca să nu se îngrozească de vorbele ameninţătoare ale oameni­lor acestui neam, aşa precum îi mingîie profesorul pe copii zicîndu-le: nu vă culegeţi, nu vă culegeţi, este acea ameninţare Înţeleaptă, care nu interzice să stai dacă ai început să culegi. Chiar în acest fel îi mîngîie pînă ce i-a umplut de groază pentru ca lu­crurile lor nedrepte să grăbească venirea Sa.
Versetele: 13, 14
„Eu sint Alfa şi Omega, Cel dintîi şi Cel de pe urmă, începu­tul şi Sfîrşitul. — 14. Fericiţi cei care spală veşmintele lor ca să aibă stăpînire peste pomul vieţii şi prin porţi să intre în cetate",
Tîlcuire:
În acest loc, prin „veşminte" înţelegem sufletele noastre care păcătuiesc continuu, şi de aceia este nevoie să ne spălăm sufletele prin milostenie continuă, prin rugăciuni, prin priveghere, post şi iubire faţă de cît mai mulţi. Prin pomul vieţii înţelegem înţe­lepciunea (Prov. 3, 13). Pomul vieţii este acela care a învăţat-o pe ea şi o va ţine fericită. „Prin porţi să intre în cetate" Poarta este Acela — „Eu sînt uşa prin Mine de va intra cineva ..." (In. 10, 9). Prin poartă înţelegem şi mila Domnului. Aceasta este poar­ta care li se deschide drepţilor, iar nedrepţilor li se închide. Drep­ţii intră în staului lui Dumnezeu, în Rai, primind milostivirea divină, de la care sînt excluşi necredincioşii. La această poartă au aşteptat sfintele fecioare, care n-au avut uleiul iubirii în vasele lor (Mt. 25, 12).
Verset: 15
„Afară cîinii şi vrăjitorii şi desfrînaţii şi ucigaşii şi închinăto­rii la idoli şi toţi cei care lucrează şi iubesc minciuna!"
Tîlcuire:
Prin cîini îi arată pe falşii predicatori, „Vedeţi cîinii" (Filip. 3, 2) (Is, 54, 10). Cei ce au făcut aceste păcate sînt Înlăturaţi de la fericire şi merg ia pedeapsă veşnică.
Verset: 16
„Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească vouă acestea, în faţa Bisericilor. Eu sînt rădăcina şi sămînţa lui David, steaua strălucitoare cea de dimineaţă".
Tîlcuire :
Hristos este rădăcina şi Fiul lui David. Rădăcina este David, căci s-a născut după trup din David. Steaua de dimineaţă — Lu­ceafărul este Hristos.
Verset: 17
„Şi duhul şi mireasa zic; Vino. Şi cel care aude să zică: Vino. Şi cel însetat să vină şi cel care voieşte, să ia în dar apa vieţii".
.                                             Tîlcuire:
Mirele şi Mireasa sînt Hristos şi Biserica. „Cel ce însetează să vină, care însetează după viaţa veşnică. Trebuie să cunoască cum că la aceasta se vine numai pe calea lucrurilor bune, cine voieşte să ia în dar apa vieţii...
Versetele: 18, 19
„Şi eu mărturisesc oricui ascultă cuvintele proorociei acestei cărţi: De va mai adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sînt scrise în cartea aceasta; — 19. Iar de va scoate cineva din cuvintele cărţii acestei prorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfîntă şi de la cele scrise în cartea aceasta".
Tîlcuire:
Ioan condamnă pe cei ce ar scoate sau ar adăuga ceva la această profeţie. Cei ce n-au înţelepciune duhovnicească nu înţe­leg. Aceasta se referă la eretici (sectari) cel ce o expune nici să nu adauge nici să nu scoată ceva din ea. Căci prin aceasta arată în­tunecimea istoriei, a inteligenţei morale şi spirituale. Ereticii (sec­tarii) sînt blestemaţi, căci în Scripturile divine îşi caută acoperire şi confirmare pentru erezia lor şi cînd scot afară ceva o fac aceasta ca să nu fie văzută erezia lor ca potrivnică lui Dumnezeu,
Verset: 20
„Cel care mărturiseşte acestea zice: Da, vin curînd. Amin! Vino Doamne Iisuse!"
Tîlcuire:
Şi noi chemăm să vină Domnul — „Vie împărăţia Ta" (Mt. 6,10),
Verset: 21
„Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi, Amin!"
Tîlcuire:
Să fie şi cu noi Harul Domnului nostru Iisus Hristos, şi să ne dea armele virtuţilor, ca să ne apărăm de duşmanii din inte­riorul şi din exteriorul nostru, ca să ne împărtăşească de plata vieţii veşnice, care împărăteşte cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, în ve­cii vecilor. Amin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu