doktoru

sâmbătă, 13 septembrie 2014

Sf.Proroc Avdie-Obadia - Viata si Prorociile în comentariile Sf.Parinti


Sfântul Proroc Avdie-Obadia





Care se prâznuieşte de către Sfânta Biserică în ziua de 19 noiembrie

Râu de ape tainice ieşind din adâncid Darurilor Duhului te-ai făcut, fericite Avdie.[1]








                                       INTRODUCERE

 
Numele Profetului Avdie (cunoscut şi ca Obadia) înseamnă „slujitor"
sau „închinător al Domnului". Conform celor arătate de către Cle­ment Alexandrinul (cca 150-215), în Stromatele, în timpul domniei regelui Iosafat (872-847 î.Hr.), care a stăpânit 25 de ani peste Regatul Iuda, au acti­vat trei proroci importanţi: Ilie Tesviteanul, Miheia fiul lui Imla[1] şi Avdie fiul lui Anania.
Iosafat a domnit în Regatul Iuda, într-o vreme când în Regatul Israel s-au succedat la tron regii Omri (885-874), Ahab (874-853), Ahazia (853-852) şi Ioram (852-841). De mare ajutor în datarea vieţii şi activităţii prorocului sunt chiar versetele 11-14 ale cărţii sale, despre care se socoteşte că se referă la cu­cerirea Ierusalimului de către palestinieni şi arabi, în timpul domniei regelui Ioram (cca 844) [cf. II Cronici 21:16 sq.; IV Regi 8:20].
Cartea lui Avdie, scrisă într-o limbă cultivată, este cea mai scurtă dintre toate cărţile profetice ale Vechiului Testament, numărând doar 21 de versete, în Septuaginta, Cartea lui Avdie se află între Cartea lui Ioil şi Cartea lui Iona, ordinea fiind următoarea: Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie şi Iona - spre deo­sebire de ordinea din Textul Masoretic: Osea, Ioil, Amos, Avdie, Iona şi Mihe­ia. Cartea lui Avdie face parte dintre cărţile profetice ale Vechiului Testament care nu sunt citate în Noul Testament.

Urmaşii lui Isav, fratele patriarhului Iacov, erau cunoscuţi sub numele de edomiţi. Profetul Avdie vorbeşte, în cartea sa, despre căderea şi distruge­rea edomiţilor. Edomul (Edom = forma elenistică pentru Idumeea) se afla în sud-estul ţinutului lui Iuda, învecinându-se cu acesta. De aici, se întindea pe o distanţă de aproximativ 160 km[2] spre sud, de la Marea Moartă până la Eliat sau la Golful Aqaba. Era mărginit de deşert la est şi de Arabah la vest; în partea de nord se afla Valea Zared, iar în partea de sud Marea Moartă forma o frontieră naturală cu ţinutul Moab. Zona cea mai dens populată se afla pe o suprafaţă de aproximativ 115 km2, la sud de râul Zared, unde se prezenta sub forma unei fâşii muntoase înguste; aici se afla cel mai important oraş edomit,şi anume Boţra. Aşezările fortificate ale edomiţilor erau: Sela (Petra), Teman şi Botra. Edomul mai era cunoscut si sub denumirea de Tara Seir, locuitorii tării acesteia fiind urmaşi ai horitilor, care au trăit în Edom înainte de a se strămuta de aici sau de a se integra cu edomiţii.
Numele de Edom este un derivat de la adjectivul „roşu", fiind legat de cu­loarea fierturii pentru care Isav şi-a vândut dreptul de întâi născut [cf. Facerea 25:30]. De altfel, culoarea aceasta îl caracterizează pe Isav chiar de la naşte­re [cf. Facerea 25:25]. în fapt, roşul este şi nuanţa predominantă a peisajului edomit: culmile nisipoase şi înălţimile stâncoase din acest ţinut au o tentă ro­şiatică. Aici locuiau edomiţii, înconjuraţi de stânci greu accesibile, care împrejmuiau capitala lor: cetatea Petra.
În Cartea lui Avdie citim despre atacurile la care a fost supusă cetatea, din pricina „măcelului şi a silniciei" săvârşite împotriva „fratelui tău Iacov" [cf. Av­die 10]. Vechiul Testament prezintă un şir lung de brutalităţi şi de nedreptăţi săvârşite de-a lungul timpului de către edomiţi la adresa israeliţilor. Animozi­tăţile au început încă din timpul vieţii lui Iacov şi Isav [cf. Facerea 27:40-41]. Iar ura a răbufnit din nou la suprafaţă, prin atitudinea mereu duşmănoasă a edomiţilor împotriva lui Israel, în special după ieşirea din robia egipteană, când edomiţii le-au interzis israeliţilor să traverseze teritoriul lor [cf. Numerii 20:14-21; cf. Deuteronom 2:4; Judecători 11:17-18]. Astfel, pentru acestea şi altele asemenea acestora, edomiţii sunt număraţi printre principalii potrivnici şi spoliatori ai lui Israel, încă din perioada anterioară domniei primului rege israelit, Saul (1043-1003 î.Hr.), care i-a pus pe fugă [cf. I Regi 14:47-48]. Da­că luăm în considerare acest context în mod constant ostil, vom înţelege mult mai bine campaniile militare deosebit de ferme ale regelui David (1040-970 î.Hr.) [cf. III Regi 11:15; Psalm 59]. David şi-a propus să-i înfrângă pe edo­miţi, făcând din aceasta unul dintre obiectivele principale ale domniei lui. Cu toate acestea, relaţiile s-au menţinut ostile şi ulterior. Incidente au mai avut loc şi în timpul domniilor lui Ioram (853 î.Hr.) [cf. II Cronici 21:8], Amasia (759 î.Hr.) [cf. II Cronici 25:11] şi Ahaz (753 Î.Hr.) [cf. II Cronici 28:16-21]. Apogeul acestor animozităţi va fi atins prin atitudinea de bucurie pe care edo­miţii şi-o vor manifesta cu exaltare atunci când vor afla vestea că Ierusalimul a căzut şi a fost devastat [cf. Psalm 139:9-10; Plângeri 4:22; lezechiel 35:5].
Distrugerea edomiţilor este atestată şi în Cartea lui Maleahi, care vorbeşte deja la trecut despre felul cum Edomul a fost pustiit, iar moştenirea lui a fost dată şacalilor pustiului [cf. Maleahi 1:3].'
Până în anul 312 î.Hr., nabatenii, un popor de origine arabă, îi strămutase­ră deja pe edomiţii din Petra. Ei s-au retras pe teritoriile din sudul Palestinei, însă aici, în epoca macabeilor (134-104 î.Hr.), au fost subjugaţi de către Ioan Hircan. În anul 70 d.Hr. au fost nimiciţi la un loc cu evreii, ca urmare a re­voltei acestora din urmă împotriva romanilor. Alte locuri biblice care vorbesc despre nenorocirea edomiţilor sunt: Isaia 34:6; Iezechiel 25:12-14; 35:1-15; Amos 1:11-12.

Prorocul Avdie s-a născut în anul 800 î.Hr. şi provine din ţinutul Sichem, mai precis din Bethacharam (ebr. bet ha-kerem), care înseamnă „casa-viei". Sfântul Nicolae Velimirovici este de părere că Prorocul Avdie este una şi ace­eaşi persoană cu de Dumnezeu temătorul şi mai-marele Curţii lui Ahab[3], cel de-al optulea rege din Regatul Israel. Această opinie este susţinută şi în cadrul tradiţiei iudaice. Josephus consemnează că Ahab „nu s-a deosebit cu nimic de regii care au fost "înaintaşii săi, decât prin faptul că s-a dedat celor mai josnice nelegiuiri [...]. S-a căsătorit cu fiica lui Ithobal, regele Tirului şi al Sidonului, numită Izabela, care 1-a învăţat să-i venereze pe zeii pământeşti. Izabela era o femeiuşcă întreprinzătoare şi atât de cutezătoare, încât a avut neruşinarea şi nesăbuinţa de a înălţa o capişte zeului pe care tirienii îl numesc Bel, sădind în jurul lui o dumbravă cu tot felul de pomi. Apoi şi-a înzestrat zeul cu preoţi şi cu falşi proroci. De multe tagme asemănătoare era înconjurat regele, care i-a întrecut în necredinţă şi în fărădelege pe toţi înaintaşii săi."[4]
1. Avdie salvează o sută de proroci [III Regi 18:4]

Avdie nu a urmat exemplul nefericit al regelui, ci a continuat să slujească singurului Dumnezeu adevărat. Regina păgână Izabela a fost mustrată de către Prorocul Ilie şi, ca urmare, a început să-i persecute pe toţi prorocii lui Dum­nezeu. În aceste condiţii, Avdie a luat o sută de proroci şi i-a ascuns, cincizeci într-o peşteră şi cincizeci în alta, şi i-a hrănit cu pâine şi cu apă. Sfântul Ata­nasie cel Mare (cca 296-373) confirmă acest lucru, arătând: „Ce vor mai avea de spus cei mereu gata să spună orice, acum că îl văd pe marele Ilie, după ce a fost chemat de către Domnul şi după învierea din morţi: că se ascunde de fri­ca lui Ahab? Că fuge să-şi caute adăpost din pricina ameninţărilor Izabelei? Şi că, în vremea aceasta, fiii prorocilor, atunci când potrivnicii pornesc pe urme­le lor, îşi află ascunziş cu ajutorul lui Avdie şi stau la adăpost în peşteri?" Este demonstrat că aceşti o sută de proroci au stat ascunşi în grotele din vecinătatea capitalei - altcum Avdie, mai-marele Curţii, nu ar fi putut să-i aprovizioneze cu regularitate, fară a fi fost surprins asupra faptului.
De asemenea, ne este cunoscut faptul că Avdie, contemporan cu marele Proroc Ilie, îl ţinea pe acesta în mare cinste întru toate, fiind chiar ucenic al Tesviteanului. Avdie a suferit multe încercări pentru dragostea ce o avea faţă de învăţătorul său, însă Dumnezeu 1-a ferit de toate cele ce i-ar fi putut face cu adevărat rău.
2. Avdie, mai-marele Curţii, şi Ilie Prorocul se întâlnesc în taină
[III Regi 18:5-20]
După trecere de mai multe zile, a fost cuvântul Domnului către Ilie în anul al treilea, zicând: Du-te şi te arată lui Ahab şi Eu voi da ploaie pe pământ! Şi a plecat Ilie să se arate lui Ahab, în Samaria fiind foamete mare. Atunci a chemat Ahab pe Obadia, mai-marele Curţii, şi Obadia era un om foarte temător de Dumnezeu [III Regi 18:1-3]. La aceasta, Josephus adaugă informaţia că Avdie era însărcinat şi cu îngrijirea turmelor de vite ale suveranului[5].
S-a întâmplat atunci că regele Ahab i-a poruncit lui Avdie: „Vino, să stră­batem întreg cuprinsul ţării până ce vom ajunge la locurile cu izvoare şi cu pâraie de apă şi cu iarbă, pentru a izbăvi de la moarte caii şi vitele, ca să nu piară din pricina secetei acesteia."[6] Şi, înainte de a porni la drum, şi-au împărţit ţara în două, fiecare urmând să cutreiere partea revenită în urma împărţirii. Ahab a pornit într-o parte, iar Avdie în cealaltă parte, de unul singur. Aşadar Avdie era singur pe cale, atunci când Ilie i-a ieşit înainte. Avdie a căzut cu faţa la pă­mânt înaintea profetului, spunând: „Ilie, domnul meu, tu însuţi eşti?" Iar Ilie i-a răspuns: „Da, eu sunt. Du-te şi spune stăpânului tău: Iată, aici este Ilie." Iar Avdie a spus: „Cu ce oare am păcătuit, de vreme ce tu mă dai acum pe mâna lui Ahab, ca să mă omoare? Aşa cum Dumnezeu viu este, nu este neam sau re­gat unde stăpânul meu să nu fi trimis oameni să te caute, iar dacă trimişii lui se întorceau şi ziceau: nu l-am găsit acolo - atunci el trimitea foc asupra nea­mului sau asupra regatului aceluia, fiindcă trimişii lui nu te găsiseră. Iar acum tu mă trimiţi să-i spun stăpânului meu: Iată, aici este Ilie. Va veni vremea când eu voi fi plecat de aici, iar Duhul Domnului te va purta într-un ţinut pe care eu nu-1 ştiu, iar când voi intra să-i vorbesc despre acestea lui Ahab, el nu te va găsi şi pe mine mă va ucide. Dar, iată, servitoul tău se teme de Dumnezeu în­că din tinereţile sale. Oare nimeni să nu-ţi fi spus, domnul meu, ce am făcut eu atunci când Izabela a ucis prorocii Domnului? Cum am ascuns eu atunci o sută de bărbaţi dintre prorocii Domnului, cincizeci într-o peşteră şi alţi cinci­zeci într-alta? Şi cum i-am hrănit pe toţi cu pâine şi cu apă? Iar acum tu îmi spui mie: Du-te şi spune stăpânului tău: Iată, aici este Ilie. Stăpânul meu mă va ucide." Iar Ilie i-a răspuns: „Aşa după cum Dumnezeul Duhurilor, înaintea Căruia stau eu, viu este, tot asa astăzi mă voi înfatisa eu înaintea lui."
Atunci Avdie a mers înaintea lui Ahab şi i-a spus despre Ilie. Iar Ahab în grabă s-a dus să-1 vadă pe Ilie. Şi a întâlnit Ahab pe Ilie şi a zis Ahab către Ilie: „Tu eşti acela care tulbură pe Israel?" Iar Ilie a răspuns: „Nu eu fac tulburare în Israel; ci tu şi casa tatălui tău, pentru că v-aţi lepădat de Domnul Dumnezeul nostru şi v-aţi dus după Baali. Iar acum trimite în tot Israelul şi să-mi aduni la Muntele Carmel pe toţi prorocii ruşinii, 450 la număr, dimpreună cu cei din dumbrăvi, 400 la număr, care mănâncă la masa Izabelei." Iar Ahab a tri­mis în tot Israelul şi i-a adunat pe toţi prorocii la Muntele Carmel.
3. Ilie Prorocul salvează viaţa căpeteniei Avdie [IV Regi 1]

În alt loc din Sfânta Scriptură putem citi încă o relatare referitoare la Avdie Prorocul; aici este vorba despre o întâmplare din vremea când Domnul Dum­nezeu nu-1 chemase încă la slujirea profetică. Unii cred că este posibil ca Pro­rocul Avdie să fi fost, aici, căpetenia celor cincizeci de oameni pe care Proro­cul Ilie i-a cruţat şi care ulterior l-au adus pe Ilie înaintea regelui Ohozia, fiul şi urmaşul lui Ahab. Această tradiţie este atestată de către Sfântul Epifanie al Salaminei (cca 315-403)[7].
Acest Ohozia, fiul cel mare al lui Ahab şi al Izabelei, a domnit mai puţin de doi ani (850-849 î.Hr.). Ohozia a căzut printre gratiile balustradei balconu­lui de la foişorul regal aflat la etaj, s-a îmbolnăvit şi a trimis soli să întrebe pe Baal-Zebub, idolul din Ecron, dacă se va mai însănătoşi el vreodată. In vreme ce oamenii regelui erau deja pe cale, Domnul Dumnezeu 1-a chemat pe Ilie Tesviteanul şi 1-a trimis să le iasă înainte solilor şi să-i oprească din drum. „Au doară în Israel nu este Dumnezeu, de vă duceţi să întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? De aceea aşa zice Domnul: Din patul în care te-ai su­it, nu te vei mai coborî, ci vei muri" [cf. IV Regi 1:2-4]. Astfel, Ilie a ascultat cuvântul Domnului şi a mers să-1 împlinească.
Iar când trimişii s-au întors înaintea lui Ohozia si i-au transmis cuvintele lui Ilie, regele a întrebat: „Ce înfăţişare avea omul acela care v-a ieşit înainte şi v-a grăit cuvintele acestea?" Solii i-au răspuns: „Omul acela este păros peste tot şi încins peste mijloc cu o cingătoare de curea." „Acela este Ilie Tesvitea­nul" - a conchis regele [cf. IV Regi 1:5-8].
Apoi, Ohozia a trimis la Ilie pe una dintre căpeteniile sale, care era mai-mare peste cincizeci de oameni, dimpreună cu cei cincizeci pe care-i conducea. Aceştia au urcat la Ilie, în munte. Căpetenia celor cincizeci s-a adresat prorocului şi i-a spus: „Omule al lui Dumnezeu, regele te-a chemat, coboară!" Dar Ilie a răspuns: „Dacă omul lui Dumnezeu sunt eu, atunci foc să se coboare din cer şi să te ardă pe tine şi pe cei cincizeci ai tăi!" Şi, într-adevăr, s-a cobo­rât foc din cer şi i-a mistuit pe căpetenie şi pe cei cincizeci de oameni ai săi [cf. IV Regi 1:9-10].
Regele a mai trimis şi a doua oară, o a doua căpetenie peste cincizeci, împre­ună cu cei cincizeci pe care-i conducea. Acesta i-a adresat lui Ilie următoarele cu­vinte: „Omule al lui Dumnezeu, iată ce zice regele: Coboară degrabă!" Dar Ilie i-a răspuns şi acestuia: „Dacă omul lui Dumnezeu sunt eu, atunci foc să se coboa­re din cer şi să te ardă pe tine şi pe cei cincizeci ai tăi!" Şi foc s-a coborât din cer iarăşi şi i-a mistuit pe căpetenie şi pe cei cincizeci ai săi [cf. IV Regi 1:9-12].
„Şi a mai trimis regele a treia oară o căpetenie peste cincizeci. Dar a treia că­petenie, venind şi căzând în genunchi înaintea lui Ilie, 1-a rugat, zicând: Omul lui Dumnezeu, să nu fie trecut cu vederea de ochii tăi sufletul meu şi sufletul aces­tor cincizeci de robi ai tăi! Iată, s-a coborât foc din cer şi a mistuit pe cele două că­petenii peste cincizeci şi pe oamenii lor; acum însă să nu fie sufletul meu trecut cu vederea de ochii tăi! Atunci îngerul Domnului a zis către Ilie: Du-te cu el şi nu te teme de el! Şi s-a sculat Ilie şi s-a dus cu el la rege [cf. IV Regi 1:13-15].
Profetul Ilie a vorbit atunci către regele Ohozia, spunând: „Aşa zice Dom­nul: De vreme ce tu ai trimis soli să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca şi cum în Israel n-ar fi Dumnezeu, ca să-I ceri cuvântul, de aceea din patul în care te-ai suit nu te vei mai coborî, ci vei muri [IV Regi 1:16]. Astfel, Oho­zia a murit, după cuvântul Domnului rostit prin Ilie Prorocul.

În Vieţile Sfinţilor se arată că Prorocului Ilie i s-a făcut milă de Avdie şi, astfel, nu s-a mai rugat ca focul din cer să-1 mistuie şi pe acesta. A luat aminte la smerenia cu care s-a apropiat Avdie de el, la faptul că a căzut în genunchi înaintea lui spre a nu pieri în foc, asemenea celorlalte două căpetenii şi oame­nilor acelora care fuseseră acolo înaintea lui. Josephus afirmă că Ilie s-a lăsat înduplecat „de vorbele şi purtarea prevenitoare" ale lui Avdie. Ca urmare, du­pă moartea regelui, Avdie a părăsit Curtea regală şi s-a alăturat lui Ilie, slujind împreună cu acesta. Avdie s-a făcut ucenic lui Ilie şi a prorocit mult. A răposat în pace şi s-a alăturat astfel părinţilor săi[8].
Fericitul Ieronim (cca 342-420) consemnează într-o notă epistolară referi­toare la călătoria în Ţara Sfântă a Sfintei (cum o numeşte el) Paula, că „în Samaria, Prorocii Elisei, Avdie şi Ioan Botezătorul se odihnesc unul lângă altul", în continuare, Fericitul Ieronim scrie că „Paula a fost cutremurată de faptele minunate la care a fost martoră; căci ea a văzut aici demoni gemând în chinuri înaintea mormintelor acestor sfinţi, oameni urlând ca lupii, lătrând asemenea unor câini, răcnind ca leii, sâsâind ca şerpii şi mugind ca vitele. Îşi răsuceau capetele şi le plecau până ce atingeau pământul; femeile erau ridicate în aer cu capul în jos, fară însă ca hainele să alunece de pe ele. Paula fu cuprinsă de milă la vederea acestora şi lacrimi începură să i se prelingă din ochi, rugând pe Domnul Dumnezeu să Se milostivească de oamenii aceia. Şi, oricât de slăbită ar fi fost, Paula a urcat totuşi muntele cu piciorul, căci în acel munte se aflau peşterile unde stătuseră ascunşi cei o sută de proroci în timpul persecuţiei şi al foametei; Avdie le găsise acolo adăpost şi le aducea pâine şi apă"[9].
Mărturisitorul, ierarhul şi făcătorul de canoane Cuviosul Teofan din Niceea (+ 845) laudă felul de a fi al Prorocului Avdie, într-o frumoasă cântare a Sfintei Biserici: „Cel ce cu cunoştinţă mai înainte vede arătat toate, văzând neturburarea şi curăţia şi lumina inimii tale, fericite, te-a preamărit pe tine, ca pe un proroc de Dumnezeu primitor. [...] Ca unul ce mai înainte ţi-ai curăţit sufletul de patimi, luând Darul prorociei prin Duhul Sfânt, strigai: Slavă pu­terii Tale, Doamne !"'
Cartea are două direcţii principale, care se intersectează: distrugerea Edomului [cf. Avdie 1:8], citat de asemenea ca Isav [cf. Avdie 6, 8-9, 18] şi caTeman [cf. Avdie 9] şi răzbunarea lui Iuda [cf. Avdie 12], menţionat aici prin nu­me ca Iuda [cf. Avdie 10, 17, 18], Ierusalim [cf. Avdie 11, 20] şi Muntele Sion [cf. Avdie 17, 21], cu sensul mai larg de Israel, ca întreg [cf. Avdie 18-20]. Alăturarea numelor de Iacov şi Isav atrage atenţia asupra legăturii de sânge dintre cele două popoare. Alte prorocii ale acestui proroc se referă la căderea lui Lucifer, la soarta destinată evreilor care L-au respins pe Iisus, la mântuirea neamurilor păgâne şi la izbăvirea ce va să vină din Sion.
Cuviosul Teofan cântă: „Luminându-te cu lumina cea dumnezeiască şi ce­rească, ai spus mai înainte mântuirea ce va să fie oamenilor, preafericite."[10]
1. Prorocii împotriva lui Edom [Avdie 8-12]

A. În ziua aceea, zice Domnul, [...] voi pierde pe înţelepţii Edomului şi pri­ceperea din muntele lui Isav. Se vor înspăimânta vitejii tăi, Temane, ca toţi din muntele lui Isav să piară. Din pricina măcelului şi a silniciei fratelui tău Iacov, vei fi acoperit de ruşine şi vei pieri de-a pururi! In vremea când tu erai de faţă, cei străini se făceau stăpâni pe avuţia lui şi cei de altă lege veneau în porţile lui şi asu­pra Ierusalimului au aruncat sorţi, şi tu erai ca unul dintre aceia! [Avdie 8-11]
Fericitul Ieronim învaţă: „Prorocul Avdie se exprimă virulent la adresa lui Edom, cel înroşit de sânge, şi la adresa făpturilor născute din pământ. Căci Edom înseamnă roşu, iar Adam înseamnă pământ. Edom este lovit cu sa­bia Duhului din pricina neîmpăcatei duşmănii pe care i-o poartă fratelui său Iacov."[11]
Sfântul Paulin de Nola (353/4-431) arată într-un poem despre Psalmul 36, că acesta ar fi fost alcătuit de un „grup de iudei aflaţi în robie lângă apa cea plină de amărăciune a Babilonului, într-o vreme când edomiţii îşi mani­festau încă o dată duşmănia lor tradiţională faţă de Israel [cf. Iezechiel 35:5]. Cu acel prilej, edomiţii s-au alăturat babilonienilor la distrugerile care s-au făcut atunci în Ierusalim [cf. Avdie 10] — iar psalmistul îi priveşte ca pe nişte potrivnici ai Dumnezeului lui Israel şi ca pe unii sortiţi pieirii."[12]
B. Nu te uita la ziua fratelui tău, a prăpădului venit peste el! Nu te veseli de fiii lui Iuda în ziua pieirii lor! Nu grăi trufaş în vremea aceea de strâmtorare! [Avdie 12].
Sfântul Ambrozie de Milan (cca 339-397) atrage atenţia: „Căci tot cel ce se bucură de căderea aproapelui se bucură de biruinţa diavolului."[13]
2.   Înfrângerea lui Lucifer [Avdie 4]

Dacă te vei înălţa ca vulturul şi-ţi vei face cuibul tău printre stele, şi de acolo te voi da jos, zice Domnul [Avdie 4].
Fericitul Ieronim spune că versetul acesta se referă la Lucifer, cel ce a fost stea strălucitoare, fecior al dimineţii [Isaia 14:12] şi a fost crescut într-un para­dis al bucuriei; lui îi este destinată sentinta: dacă te vei înalta ca vulturul si-ti
vei face cuibul tău printre stele, şi de acolo te voi da jos - zice Domnul [Avdie 4]. Căci el este cel ce a grăit în inima lui: Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului Celui puternic voi aşeza jilţul meu! In muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi [Isaia 14:13-14],[14]
3.    O prorocie către iudei [Avdie 15]

Că aproape este ziua Domnului pentru toate neamurile! Cum ai făcut aşa ţi se va face; fapta se va întoarce asupra ta [Avdie 15].
Sfântul Chiril al Alexandriei (378-444) arată că versetul acesta din Car­tea Prorocului Avdie vorbeşte despre soarta iudeilor, care cu toţii au strigat, zicând: Ia-I pe Acesta şi eliberează-ne pe Baraba [Luca 23:18]. Sfântul Chiril scrie: „Ce tulburare a mintii si nebunie a inimii, fraţilor, ce boală de ocară si plină de toată minciuna, scornită de pornirile josnice, trage omul spre tot lu­crul rău şi adeseori ne împinge să păcătuim chiar şi împotriva slavei dumne­zeieşti! Aşa a fost, după cum putem vedea aici, şi cu sinagoga evreilor; căci ei au păcătuit împotriva lui Hristos şi, ca urmare, au avut de suferit tot chinul şi toată ruşinea, condamnaţi fiind prin hotărârea cea dreaptă a lui Dumnezeu să aibă parte de soarta pe care ei înşişi au sortit-o Celui ce i-a ridicat la viaţă. Căci aşa după cum ei L-au târât pe Iisus înaintea lui Pilat, tot astfel ei înşişi au fost daţi pe mâinile romanilor, care i-au făcut robi, luându-le pământurile şi distrugându-le oraşul unde se aflau toată floarea nobilimii lor şi cele mai de cinste şi mai sfinte locuri ale lor, dându-le pe toate pradă focului şi săbiei. In ei s-au împlinit, aşadar, cuvintele sfinţilor proroci care spun: Vai de cel rău, că răutatea este a lui şi va fi judecat după faptele lui [Isaia 3:11] şi Cum ai făcut aşa ţi se va face; fapta se va întoarce asupra ta. [Avdie 15]"[15]
Sfântul Teofan cântă, la praznicul prorocului, astfel: „Văzând vedeniile ce­le ce adevărat s-au arătat ţie de la Dumnezeu, ai propovăduit fraţilor celor cu credinţă rea piericiunea cea cumplită şi pierzarea lor cea după dreptate, fericite."[16]

4.   Prorocie despre mântuirea neamurilor

Că aproape este ziua Domnului pentru toate neamurile! [Avdie 15]
Sfântul Teofan arată într-una din cântările de la praznicul prorocului: „Lu- minându-te cu lumina cea dumnezeiască şi cerească, ai spus mai înainte mân­tuirea ce va să fie neamurilor, preafericite."[17]

Ci numai în Muntele Sionului va fi mântuire şi sfânt va fi, şi casa lui Iacov va stăpâni pe cei care au stăpânit-o [Avdie 17].
Sfântul Teofan aşterne în cântare cuvintele prorocului despre izbăvirea Muntelui Sion, spunând: „Arătatu-te-ai împodobitor Bisericii, preafericite, propovăduind că din Sion va să iasă Mântuitorul, Căruia strigăm: Slavă pu­terii Tale, Doamne!"[18]


[1] Pentru mai multe date biografice referitoare la acest proroc, vezi p. 317, unde facem  câ-­
teva precizări legate de Sfântul Proroc Miheia prăznuit pe 14 august, precum şi nota 2, p. 317, pentru detalii în legătură cu martiriul prorocului cu acelaşi nume, fiul lui Imla şi care a trăit cu aproape un secol mai târziu. Precizările au rostul de a ne ajuta să nu-1 confundăm cu Prorocul Miheia, despre care vom vorbi mai târziu şi care poartă acelaşi nume.
[3] The Expositor's Bible Commentary, s.v., „Obadiah", ed. Frank E. Goebelein, Zondervan Publishing House, 1986, Grand Rapids, MI.
[4] Flavius Josephus, The Antiquities ofthe Jews, VIII, cap. XIII, în voi. The Works of Josep­hus, trad. William Whiston, Hendrickson Pub. Peabody, MA, 1988, p. 236. [Pentru versiu­nea în lb. rom., vezi Flavius Josephus, Antichităţi iudaice, voi. 1, VIII, XIII, 1, trad. Ion Ac- san, Ed. Hasefer, Bucureşti, 1999, pp. 479-480 (n. tr.)}.
[5]  Flavius Josephus, op. cit., VIII, XIV, p. 237 [Pentru versiunea în lb. rom. vezi ed. cit., VIII, XIII.4, p. 481. Aici, forma numelui este „Obedias" (n. tr.)].
[6] Fragmentul ce urmează nu este preluat din opera lui Flavius Josephus, astfel că nu am  urmat, aici, versiunea românească a Antichităţilor iudaice, ci ne-am orientat strict după tex­tul autorului (n. tr.).
[7] „Prophet Obdios", în voi. The Great Synaxaristes ofthe Orthodox Church, ediţia a V-a, voi. XI, arhim. Matthew Langes, Atena, 1979, p. 541, n. 1. Ioan al Ierusalimului este şi el unul din­tre susţinătorii acestei tradiţii. Lucrarea citată consemnează faptul că Alexandru Mavrocordat, în lucrarea Judaica, îşi exprimă dezacordul faţă de ideea că mai-marele Curţii şi căpitanul des­pre care vorbim ar putea fi identificaţi cu Prorocul Avdie. Acesta consideră că, după moartea lui Ahab, Avdie nu a devenit unul dintre cei 50 de căpitani, ci a părăsit Curtea regală, dedicân- du-se întru totul slujirii profetice. De altfel, unii cercetători subliniază că un fragment din tex­tul Cărţii lui Avdie [1-6] este foarte apropiat de Ieremia 49:14-16, 9, 10. In mod firesc, această apropiere a ridicat problema întâietăţii textelor, conturându-se trei variante de răspuns posibi­le: (1) preeminenţa lui Avdie; (2) Ieremia ca sursă originală şi Avdie inspirându-se de aici; (3) o sursă acum pierdută, dar valorificată de ambii proroci. Această sursă comună antiedomită este explicaţia general împărtăşită pentru similarităţile existente între Avdie şi Ieremia, Ieremia tra­tând-o cu mai multă largheţe, iar Avdie preluând-o cu mai multă acribie. Vezi Obadiah, în voi. Andrew E. Hill, John H. Walton, A Survey ofthe Old Testament, ed. cit., 1991.
[8] „Prophet Obdios" , în voi. The Great Synaxaristes ofthe Orthodox Church, loc. cit.; Fla­vius Josephus, op. cit., IX, II, p. 246 [în trad. rom., vezi ed. cit., p. 507 (n. tr.)\.
[9] Sf. Ieronim, Letters and Select Works: Letter XLVI, în ed. cit., pp. 65, 201-202. Vezi şi Epist. 108:8-14, în voi. The Church Fathers on the Bible, ed. Frank Sadowski, S.S.P., pp. 196-197.
[10]      Ibidem, peasna a 8-a.
[11] The Church Fathers on the Bible, ed. Frank Sadowski S.S.P., Alba House, NY, 1987, p. 170.
[12]      The Poems of St. Paulinus of Nola, 9, în voi. Ancient Christian Writers, nr. 40, trad. P.G. Walsh, Newman Press, NY, p. 363.
[13]      Sf. Ambrozie, Concerning repentance, II.VIII, în voi. Letters and Select Works, în col. Ni- cene and Post-Nicene Fathers, voi. X, trad. pr. H. DeRomestin, M.A., ed. Philip Schaff, D.D. L.L.D., Henry Wace D.D., Eerdmans Pub., Grand Rapids, MI, 1979, pp. 354-355.
[14]      Sf. Ieronim, Letters and select works, XXII, to Eustochium, în Nicene and Post-Nicene Fa­
[15]      Sf. Chirii al Alexandriei, Commentary on the Gospel of Saint Luke, 23, Hom. 151, trad. R. Payne Smith, Studion Publishers, NY, 1983, pp. 601-603.
[16]      Minei, 19 noiembrie, Sf. Proroc Avdie, Utrenie, canon, peasna 1, alcătuire a lui Teofan.
[17]      Ibidem, peasna a 3-a.
[18]      Ibidem, peasna a 4-a.
' Cf. III Regi 18:3. De notat că în versiunile Bibliei în limba română, publicate cu apro­barea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, numele prorocului este redat după tex­tul grecesc al Septuagintei, şi anume „Avdie", respectiv „Avdia" (apud Biblia lui Anania), în vreme ce numele mai-marelui Curţii regelui Ahab este redat după textul ebraic, şi anume „Obadia" (n. tr.).
1       Am păstrat pentru versetele scripturistice citate numele de Obadia, aşa cum apare în versi­unea Bibliei în limba română, publicată cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ro­mâne, pe care o utilizăm ca referinţă în traducerea de faţă. Vezi şi supra, nota 1, p. 32 (n. tr.).
' Minei, 19 noiembrie, Sf. Proroc Avdie, Utrenie, canon, peasna 1 şi peasna a 4-a, alcă­tuire a lui Teofan.



 


[1] Minei, 19 noiembrie, Sf. Proroc Avdie, Utrenie, canon, peasna 3, alcătuire a luiTeofan. Pentru versiunea în lb. rom. s-a folosit Mineiul lunei noemvrie, ed. a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1929 (n. tr.).







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu