miercuri, 24 septembrie 2014

Sfantul Proroc Ieremia - Viata si Prorociile in comentariile Sf.Parinti 2

Sfântul Proroc Ieremia


Profetul Ieremia şi-a iubit profund compatrioţii, în ciuda păcatelor acesto­ra; din acest motiv, el a fost numit şi „profetul tânguitor". „Profetul Ieremia, spune Sfântul Ambrozie, a cunoscut că penitenţa era remediul cel mai potri­vit pentru izbăvirea Ierusalimului."[1] De altfel, Ieremia a scris despre aceasta în Plângerile sale: Şuvoaie de apa lăcrimează ochiul meu, din pricina prăpădului fiicei poporului meu [Plângerile 3:48].
Prorocul mărturiseşte: Inima mea! Inima mea! Mă doare inima până în adânc! Tulburatu-s-a inima mea în mine şi nu pot tăcea, că tu, suflete al meu, auzi glasul trâmbiţei, auzi strigătul de război [Ieremia 4:19]. Sfântul Grigorie cel Mare învaţă: „Cu adevărat, în Sfânta Scriptură, inima desemnează adeseori raţiunea omului, aşa cum se arată şi într-un loc din Cartea lui Ieremia [4:19]. Insă, pentru că el vorbeşte aici despre inima sa în sens duhovnicesc, adaugă: tulburatu-s-a inima mea în mine. Nu ar fi fost vorba aici despre izbăvirea po­porului, dacă prorocul s-ar fi referit la inima sa în sens fizic. Insă durerea şi tulburarea pe care le resimte aici sunt ale sufletului şi ale minţii."[2]
Cuvintele lui Ieremia cuprind avertismente împotriva idolatriei şi a în­călcărilor lui Israel, a infidelităţii poporului; în ciuda acestora, din cele scrise transpare dorinţa lui Dumnezeu ca prorocirile acestea să nu se împlinească, iar poporul să se întoarcă la calea cea dreaptă.

1. Împotriva idolatriei [Ieremia 2:9-13]
A. Profetul Ieremia mustră poporul căzut în idolatrie: De aceea la judeca­tă voi grăi împotriva voastră, zice Domnul, şi împotriva nepoţilor voştri voi cere osândă! Să vă duceţi în insulele Chitim şi să vedeţi; trimiteţi în Chedar şi cercetaţi cu de-amănuntul şi aflaţi: Fost-a, oare, acolo ceva de felul acesta? Schimbatu-şi-a oare vreun popor dumnezeii săi, deşi aceia nu sunt dumnezei? Poporul Meu însă şi-a schimbat slava cu ceea ce nu-l poate ajuta [Ieremia 2:9-11].
Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte sensul acestor cuvinte şi spune: „Ei, care se închină la idoli, care slujesc demonilor, atât ţin la rătăcirea lor, încât nici nu vor să-şi părăsească idolii şi să treacă la adevăr; dar voi, care vă închinaţi adevă­ratului Dumnezeu, aţi părăsit credinţa strămoşească şi aţi trecut la una străină! Nu arătaţi atâta dragoste faţă de adevăr câtă arată aceia faţă de rătăcirea lor. De aceea le şi spune: «[.. .]oare s-au făcut unele ca acestea, oare au schimbat păgâ­nii dumnezeii lor? Dar voi ati schimbat slava voastră cu aceea de care nu vă veti folosi.» N-a spus: «Aţi schimbat pe Dumnezeul vostru - căci Dumnezeu nu Se schimbă ci a spus: „ Aţi schimbat slava voastră.» Nu M-aţi nedreptăţit pe Mine, le spune Dumnezeu! Oare Eu am fost vătămat? Nu! Voi v-aţi necinstit pe voi înşivă. N-aţi micşorat slava Mea, ci slava voastră!"[3]
În altă parte, Sfântul Ioan Gură de Aur arată că, de vreme ce ascultătorii săi nu s-au lăsat convinşi de cuvintele Scripturilor, el a fost nevoit să le dea exemple luate de la păgâni[4]. Căci Chedar - explică el - era un trib nomad din pustia Siriei, iar Chitim, o colonie feniciană din Cipru. Cele două nume sim­bolizează, de fapt, Apusul şi Răsăritul[5]. Ba încă îi trimite adeseori până şi „la cele necuvântătoare, grăindu-le aşa: Mergi la furnică, leneşule, şi urmează căile ei! [...] Mergi la albină! [Proverbe 6:6-8]."[6]
Pe lângă acestea, Sfântul Ioan Gură de Aur învaţă: „Pretutindeni avem par­te de îngăduinţa lui Dumnezeu. Aşa îl vedem că Se bucură de jertfe, ceea ce este străin de El, şi grăieşte cuvinte din acelea care nu I se potrivesc şi multe al­tele din acestea. Că El nicăieri nu are în vedere demnitatea Sa, ci pretutindeni folosul nostru. Dacă tatăl nu are în vedere demnitatea sa, ci se alintă cu copiii în vorbe si numeşte mâncarea si bucatele si băutura nu cu numele lor elenice,ci cu nişte cuvinte copilăreşti şi barbare, apoi cu atât mai mult Dumnezeu. Ba şi cu oarecare concesie ia în derâdere, zicând: Schimbatu-şi-a oare vreun popor dumnezeii săi? [Ieremia 2:11] şi, în fine, pretutindeni cele din Sfintele Scrip­turi sunt concesii sau îngăduinţe, atât în cuvinte, cât şi în fapte."[7]
B.  Miraţi-vâ de acestea, ceruri; cutremuraţi-vă, îngroziţi-vă, zice Domnul! [Ieremia 2:12]
Sfântul Vasile afirmă că versetul atestă faptul că au înmărmurit cerurile când au văzut şi au auzit nelegiuirile poporului[8].
C.   Că două rele a făcut poporul Meu [Ieremia 2:13].
Cele două rele sau „îndoitul păcat" ar fi, după Sfântul Dionisie Areopagi- tul (secolul I), „mai întâi că ne ignorăm păcatul, iar în al doilea rând că ne că­utăm îndreptăţire nouă înşine, aducând în sprijinul nostru motivaţii ridicole. Iar cerurile se cutremură când văd aceasta [cf. Ieremia 2:12]"'.
2.    Cultul exterior [Ieremia 2:13]
Pe Mine, izvorul apei celei vii, M-au părăsit, şi şi-au săpat fântâni sparte, care nu pot ţine apă [Ieremia 2:13].
A.   Botezul în afara hotarelor:
Sfântul Irineu le atrage atenţia celor ce sunt în afara Bisericii, spunând: „Căci în Biserică este Duhul lui Dumnezeu; iar acolo unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo sunt şi Biserica, şi tot harul; iar Duhul este Adevărul. Prin urmare, cei care nu se împărtăşesc din Adevăr se lipsesc pe ei înşişi de hrana dătătoare de viaţă care ţâşneşte din sânul Maicii noastre, precum şi de izvorul de viaţă care izvorăşte din trupul lui Hristos; în schimb, ei se muncesc săpând fântâni sparte [cf. Ieremia 2:13] sau adăposturi pământeşti; ei beau apă strica­tă şi se ţin departe de învăţătura Bisericii, nu primesc Duhul lui Dumnezeu şi refuză să primească învăţătura cea dreaptă."
Sfântul Ciprian (f 258), episcop al Cartaginei, arată că versetul acesta se referă la Sfântul Botez: „Nimeni nu poate să fie botezat în afara Bisericii, căci un singur botez este rânduit de către Sfânta Biserică. Şi scris este cuvântul Domnului Care spune: Pe Mine, izvorul apei celei vii, M-au părăsit, şi şi-au să­pat fântâni sparte, care nu pot ţine apă [Ieremia 2:13] ."[9]
B.             Deşertăciunea idolilor:
Sfântul Afraat (începutul secolului al IV-lea) socoteşte că fântânile sparte sim­bolizează deşertăciunea idolilor şi remarcă: „S-au lepădat de Dumnezeu şi s-au întors către idoli, închinându-se acestora, după cum arată şi Ieremia Prorocul [cf. Ieremia 2:10-13]. Căci fântânile sparte sunt, aici, chipurile cioplite şi idolii."[10]
3.    Cuvinte împotriva apostaziei şi a răzvrătirii[Ieremia 2:20, 21, 27, 30; 5:3]
A. Jugul idolatriei [Ieremia 2:20]:
Că în vechime am sfărâmat jugul tău şi am rupt cătuşele tale, şi tu ai zis: „Nu voi sluji la idoli", şi totuşi pe tot dealul înalt şi sub tot pomul umbros ai făcut desfrânare" [Ieremia 2:20].
Sfântul Ioan Gură de Aur ne aminteşte în legătură cu aceasta de cuvintele Mântuitorului: Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară [Matei 11:29-30]. „Cu toate acestea, spune Sfân­tul Ioan Gură de Aur, ei nu au luat asupra lor jugul, din pricina cerbiciei lor. Insă nu numai că nu au primit să şi-l asume, dar încă l-au şi rupt şi l-au sfărâ­mat. După cum mărturiseşte Ieremia Prorocul: încă din vechime ai sfărâmat jugul tău şi ai rupt legăturile tale [cf. Ieremia 2:20]."'
B.  Viţa de vie sălbăticită [Ieremia 2.21]
Eu te-am sădit ca pe o viţă de soi, ca pe cea mai curată sămânţă; cum dar Mi te-aiprefăcut în ramură sălbatică de viţă străină? [Ieremia 2:21]
Sfântul Chiril al Ierusalimului (cca 315-386) spune: „Sadul este bun, dar fructul rău. Răul provine din libera voinţă. Săditorul nu are nici o vină. Via, însă, prin foc se va arde, pentru că a fost sădită spre a aduce rod bun, dar prin
liberă voinţă a făcut rod rău."[11]
C.  Refuzul şi neascultarea [Ieremia 2:26-27, 30; 5:3]
Atât de adânc căzuseră iudeii în idolatria lor, încât Profetul Ieremia con­stată cu amărăciune: Au zis ei lemnului: „Tu eşti tatăl meu!" Şi pietrei i-au gră­it: „ Tu m-ai născut!", şi nu şi-au întors spre Mine faţa, ci spatele, iar la vreme de nevoie vor zice: „Scoală şi ne izbăveşte!" [Ieremia 2:26-27] Fericitul Ieronim subliniază: „Se arată prin aceasta că ei nu se vor întoarce la Domnul cu pocă­inţă, ci, în împietrirea inimilor lor, lui Dumnezeu Ii vor întoarce spatele şi II vor umple de ocări."[12]
In zadar am bătut pe copiii voştri, că n-au primit învăţătură; pe prorocii voş­tri i-a mâncat sabia voastră, ca un leu pierzător, şi nu v-aţi temut [Ieremia 2:30]. Iar în alt loc plânge şi se tânguieşte: O, Doamne, ochii Tăi nu privesc ei oare la adevăr? Tu îi baţi şi ei nu simt durerea; Tu îi pierzi şi ei nu vor să ia învăţătu­ră; şi-au făcut obrazul mai vârtos ca piatra şi nu vor să se întoarcă [Ieremia 5:3]. Sfântul Ciprian reflectează cu amărăciune: „Iată, biciul lui Dumnezeu se aba­te asupra lor, iar ei nu se tem de Domnul. Iată, bătăi şi necazuri, iar ei nu pri­mesc nimic, nu se cutremură, nu se tem. Ce mustrări pot fi mai evidente de­cât acestea, care vin tocmai prin cele omeneşti? Şi ce insolenţă mai mare decât aceasta a oamenilor, care persistă nepocăiţi în păcatele lor!"[13]
Sfântul Ioan Cassian (cca 360-435), în convorbirea cu Părintele Teodor, prezintă tulburările prin care trece omul care refuză îndreptarea şi arată că
Domnul însuşi este cuprins de mâhnire atunci când vede că trecerea prin chi­nurile focului, din pricina celui păcătos, aşa cum a fost cazul Ierusalimului, nu a dus la curăţirea de păcate[14].
Sfântul Afraat enumeră nenorocirile care s-au abătut peste Israel: „Au fost duşi robi în Egipt, unde au robit vreme de 225 de ani. Apoi, canaaniţii i-au făcut robi de asemenea, în vremea lui Barak şi a Deborei. Moabiţii s-au în­stăpânit asupra lor, în zilele lui Iehud, iar amoniţii în zilele lui Ieftae. Tot aşa şi filistenii, în zilele lui Samson şi în zilele lui Eli sau în cele ale lui Samuel; edomiţii i-au cucerit în zilele lui Ahab, iar asirienii, în zilele lui Iezechia. Re­gele Babilonului i-a dezrădăcinat şi i-a rispit; şi nici după ce acesta i-a urmă­rit şi împilat pretutindeni, ei tot nu s-au schimbat şi nu s-au întors de la fă­rădelegile lor: In zadar am bătut pe copiii voştri, că n-au primit învăţătură... [Ieremia 2:30]."[15]
4. Neruşinarea iudeilor şi suferinţa îndelungă a lui Dumnezeu
[Ieremia 3:1, 3, 6-8, 20]
A. Şi tu te-ai desfrânat cu mulţi iubiţi şi vrei să te întorci la Mine? zice Dom­nul. [Ieremia 3:1]
Sfântul Grigorie cel Mare scrie: „Trebuie să înţelegem cât de greu este pă­catul, atunci când nu ne îndreptăm nici după greşeală, deşi ni se oferă ca aju­tor atâta milostivire.
Şi cum vor găsi iertare cei păcătoşi la Acela Care nu încetează să-i cheme chiar şi după săvârşirea păcatului?"[16]
Dar Tu ai avut frunte de desfrânată şi nu te-ai ruşinat [Ieremia 3:3]. „Aici, spune Sfântul Grigorie cel Mare, Domnul arată pe faţă pe poporul cel neru­şinat al iudeilor."[17]
B.               Zisu-mi-a Domnul în zilele lui losia: „ Văzut-ai ce-a făcut Israel, această fiică necredincioasă? A umblat pe toţi munţii înalţi şi pe sub tot copacul umbros şi s-a desfrânat pe acolo. După ce a făcut toate acestea, i-am zis: Intoarce-te la Mine! Dar nu s-a întors. Şi a văzut acestea Iuda, sora sa cea necredincioasă. Şi deşi am lăsat pe fiica lui Israel cea necredincioasă pentru atâtea fapte de desfrânare şi i-am dat carte de despărţire, am văzut că necredincioasa ei soră, Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus şi ea să se desfrâneze." [Ieremia 3:6-8] [...}însă tocmai cum femeia necre­dincioasă înşală pe iubitul său, aşa şi voi, casa lui Israel, v-aţi purtat cu înşelăciu­ne faţă de Mine, zice Domnul [Ieremia 3:20].
Aici, arată Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbeşte „ca faţă de o iubită, iubită cu nesaţ, dar care are să fie pedepsită pentru că a întors spatele iubitului ei. [...] Aşa face Domnul şi în prorocie, când spune: Am zis: «Intoarce-te la Mine» şi nu s-a întors [Ieremia 3:7]"'. In altă scriere, el povăţuieşte: „Răutăţile pe care le-am săvârşit în trecut nu-L mânie pe Dumnezeu, aşa cum II mânie lipsa noastră de voinţă de a ne schimba de-aici înainte. Căci faptul de a păcătui poate să ţină de slăbiciunea noastră omenească, dar a rămâne în păcat şi a persista în săvârşirea lui încetează de a mai fi omenesc, ci devine de-a dreptul diavolesc."[18]
Sfântul Grigorie cel Mare scrie: „Poporul din Israel L-a părăsit pe Atotpu­ternicul Dumnezeu, nu a mai voit să se întoarcă la El şi a primit răsplata aces­tei despărţiri. [...] Dar cei din Iuda, văzând risipirea în patimi a celor din Is­rael, s-au lăsat şi ei pradă necurăţiilor şi desfrânării. Ei au văzut cum cea adul­teră scotea roadele desfrânării, însă nu s-au temut să săvârşească păcate încă şi mai grele decât acelea şi să iasă, astfel, din comuniunea cu Domnul, aşa cum o femeie adulteră se furişează din patul soţului ei legitim. Astfel, noi trebuie să luăm aminte la soarta celui păcătos şi să-1 socotim cu atât mai bolnav duhov- niceşte, cu cât îl vedem mai adâncit în păcat şi lepădat întru ale sale de către Domnul, Care pentru moment nici măcar nu-l mai pedepseşte."[19]
5. Cum veţi fi găsiţi, aşa veţi fi judecaţi [Ieremia 18:7-10; 22:10]
A. Şi dacă poporul acela, despre care am zis Eu acestea, se va întoarce de la fap­tele lui cele rele, atunci voi îndepărta răul ce gândeam să-i fac. Sau dacă voi zice despre un popor sau despre un rege că-l voi întocmi şi-l voi întări, şi dacă acela va face rele înaintea ochilor Mei şi nu va asculta de glasul Meu, atunci voi schim­ba binele cu care voiam să-l fericesc. Spune deci bărbaţilor lui Iuda şi locuitori­lor Ierusalimului: Aşa zice Domnul: Iată, Eu vă gătesc rele şi uneltiri împotriva voastră. Aşadar să se întoarcă fiecare de la calea lui cea rea; îndreptaţi-vă căile şi purtările voastre! [Ieremia 18:7-10] „Căci Domnul Dumnezeu mai mult S-ar fi bucurat dacă iudeii ar fi contrazis prin faptă cele ştiute de El mai dinainte, pentru ca Ierusalimul să nu mai fie dărâmat" - spune Sfântul Ioan Gură deAur[20]. în altă scriere, el continuă ideea şi lămureşte: „Ca să nu ajungă unii în­vârtoşaţi la inimă, pierzându-şi nădejdea din pricina pedepselor hotărâte, dar nici să nu ajungă nişte trândavi din pricina făgăduinţelor făcute celor buni, Dumnezeu îi vindecă şi pe unii, şi pe alţii."[21]
B. Nu plângeţi după mort şi nu-l bociţi, ci plângeţi amar după cel dus în ro­bie, că acela nu se va mai întoarce şi nu îşi va mai vedea ţara sa de naştere [Ie­remia 22:10]. Fericitul Ieronim învaţă că „profetul deplânge, aici, soarta po­porului său impenitent. [...] Sunt vrednici de plâns aceia care din pricina pă­catelor săvârşite şi a fărădelegilor lor se îndepărtează de Biserică şi, suferind pedepse pentru greşalele lor, nu se mai întorc. în acest sens se adresează pro­fetul slujitorilor Bisericii, numindu-i ziduri şi turnuri şi spunând fiecăruia în parte: Să curgă lacrimile tale ca un şuvoi, zi şi noapte; nu înceta, ochiul tău să nu zăbovească! [Plângerile 2:18]. în felul acesta se arată în chip profetic felul cum vei împlini îndemnul Apostolului: Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng [Romani 12:15] "[22]­6. Prorocii mincinoşi [Ieremia 23:16-17, 30, 32]
A.  Aşa zice Domnul Savaot: „Nu ascultaţi cuvintele prorocilor, care vă pro­rocesc, că vă înşală, povestindu-vă închipuirile inimii lor, şi nimic din cele ale Domnului. Necontenit grăiesc ei celor ce Mă dispreţuiesc: «Domnul, a zis că va fi pace peste voi.» Şi tuturor celor care urmează inima lor învârtoşată le zic: «Nici un râu nu va veni asupra voastră!»." [Ieremia 23:16-17]
Ieremia îi ceartă cu asprime pe prorocii mincinoşi care amăgeau poporul cu discursuri amăgitoare, menite să le confere un fals sentiment de siguranţă şi de îndreptăţire de sine. Sfântul Ciprian, episcopul Cartaginei, scrie: „Orice fel de rânduială ar scorni mintea omenească, dacă aceasta conduce la încălcarea voii lui Dumnezeu, este o rânduială stricăcioasă, lipsită de evlavie şi urâciune îna­intea Domnului. Ieşi repede de acolo, fugi, îndepărtează-te de oameni care se îndeletnicesc cu asemenea lucrări, fereşte-te de apropierea lor ca de ciumă."[23]
B.   De aceea, iată, Eu, zice Domnul, sunt împotriva prorocilor care fură cuvân­tul Meu unul de la altul [Ieremia 23:30]. [...] Tot Eu, zice Domnul, sunt împotri­va prorocilor care spun visuri mincinoase, care le povestesc pe acestea şi duc pe po­porul Meu la rătăcire cu amăgirile lor şi cu linguşirile lor, deşi Eu nu i-am trimis,nici nu le-am poruncit; ei nu aduc nici un folos poporului acestuia, zice Domnul [Ieremia 23:32]. Sfântul Ciprian mustră: „Căci cel ce fură din adevărul Evan­gheliei cuvintele şi faptele Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fară însă a împlini cele făcute de Domnul, schimbă şi strică, în acelaşi timp, învăţătura cea dumnezeiască - după cum Ieremia arată."[24]
[Ieremia 4:4; 6:10; 9:25-26]
Profetul Ieremia vorbeşte poporului său şi despre tăierea împrejur. El arată că prima tăiere împrejur, cea după trup, va fi oprită şi se va înlocui cu un alt fel de tăiere împrejur, şi anume aceea a Duhului: Bărbaţi ai lui Iuda şi locui­tori ai Ierusalimului, tăiaţi-vâ împrejur pentru Domnul şi lepădaţi învârtoşarea inimii voastre, ca nu cumva să izbucnească mânia Mea ca focul şi să ardă nestin­să din pricina răutăţii faptelor voastre [Ieremia 4:4]. Sfântul Ioan Gură de Aur susţine că tăierea împrejur a trupului nu este superioară celei duhovniceşti - şi aduce ca sprijin în acest sens tocmai cuvântul lui Ieremia [4:4]. Şi continuă: „Dacă e vorba însă de a căuta adevărata tăiere împrejur, aceasta se găseşte nu­mai la noi, creştinii: Noi, cei ce slujim în Duhul lui Dumnezeu [Filipeni 3:3], adică noi, care-L cinstim pe Dumnezeu duhovniceşte."[25]
Sfântul Chirii al Ierusalimului spune că, prin mărturisirea noastră de cre­dinţă, noi devenim cu toţii „fii ai lui Avraam. Şi noi, după ce am crezut, pri­mim la fel cu acela pecetea cea duhovnicească, fiind tăiaţi împrejur prin baia botezului de către Sfântul Duh, nu însă printr-o tăiere împrejur în trup, ci în inimă, potrivit cuvântului lui Ieremia, care zice: Tăiaţi-vă împrejur înaintea lui Dumnezeu netăierea împrejur a inimii voastre [Ieremia 4:4] - si cu Aposto­lul, care zice: In El aţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mâ­nă, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos. îngro­paţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morţi. [Coloseni 2:11-12] "[26].
Cu cine să vorbesc şi cui să vestesc, ca să audă? Că, iată, urechea lor este netă­iată împrejur şi nu pot să ia aminte; şi, iată, cuvântul Domnului a ajuns de râs la ei şi nu găsesc în el nici o plăcere [Ieremia 6:10]. Sfântul Ioan Gură de Aur constată: „Oamenii se fac surzi la deprinderea virtuţilor, dar atunci se înmul­ţesc în ei toate răutătile."[27]
Iată, vin zile, zice Domnul, când voi cerceta pe toţi cei tăiaţi şi netăiaţi împre­jur: Egiptul şi Iuda, Edomul şi pe fiii luiAmon, Moabul şi pe toţi locuitorii pus­tiului, care-şi tund părul împrejurul frunţii lor, căci toate aceste popoare sunt ne­tăiate împrejur, iar casa lui Israel toată este cu inima netăiată împrejur [Ieremia 9:25-26], „Vedeţi, deci - spune Sfântul Iustin Martirul (cca 100-cca 165), adre- sându-se iudeului Trifon -, că Dumnezeu nu voieşte această circumciziune, ca­re a fost dată ca semn. Căci aceasta nu este folositoare nici egiptenilor, nici fii­lor lui Moab şi nici fiilor lui Edom. Dimpotrivă, chiar dacă ar fi cineva scit sau persan, el poate avea cunoştinţa lui Dumnezeu şi a Hristosului Lui, dacă păzeş­te dreptăţile veşnice, se circumcide cu circumciziunea cea bună şi folositoare şi este prieten al lui Dumnezeu, Care Se bucură de darurile şi de ofrandele lui."[28]
[Ieremia 7:4, 11,21-24; 11.15; 12:9; 16:9; Plângerile 4:1]
1. Dependenţa de Templu [Ieremia 7:4]
Nu vă încredeţi în cuvintele mincinoase care zic: „Acesta este Templul Domnu­lui, Templul Domnului, Templul Domnului." [Ieremia 7:4]
„Iudeii, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, s-au mândrit foarte mult cu Tem­plul lor şi cu chivotul legii. De aceea spuneau tot mereu: Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului [cf. Ieremia 7:4]. Pentru că nicăieri pe faţa pământului nu se mai construise un Templu aşa ca acesta, nici în privinţa costurilor, nici în a frumuseţii - în nici o privinţă nu se mai găsea vreun altul care să-l depăşească. Căci Domnul Dumnezeu, Care a poruncit construirea lui, a rânduit să fie înălţat astfel, pentru ca privirile lor să fie mereu atrase în­spre el, iar pe de altă parte iudeii erau mai preocupaţi de cele materiale. Căci cărămizi de aur se aflau în zidurile lui; oricine vrea să afle despre acestea poate să citească cu de-amănuntul în Cărţile Regilor [...], acolo se spune cu precizie si câţi talanti de aur au fost cheltuiri."[29]
Într-o altă omilie, Sfântul Ioan Gură de Aur întreabă: „Vrei să afli că odată cu jertfele, cu instrumentele muzicale, cu sărbătorile şi cu tămâierile, Dumnezeu a urât şi Templul, din pricina celor care intrau în el? Lucrul acesta l-a ară­tat mai cu seamă prin fapte, dându-1 mai înainte pe mâinile barbarilor, iar mai pe urmă dărâmându-1 cu totul. Totuşi, chiar şi înainte de dărâmare, Dumne­zeu strigă şi zice prin profetul: Nu vă puneţi nădejdea în cuvinte mincinoase, că nu vă va fi de nici un folos să ziceţi: Acesta este Templul Domnului, este Templul Domnului [Ieremia 7:4]. Nu Templul sfinţeşte, spune Domnul, ci aceia care intră în el fac sfânt Templul. Dacă Templul nu era de folos atunci când erau în el heruvimii, când era în el chivotul, apoi cu mult mai mult acum, când toa­te acestea au pierit, când Dumnezeu i-a întors desăvârşit spatele, când a ajuns pricină mai mare de ură."[30]
2. Peşteră de tâlhari [Ieremia 7:11]
Templul acesta, asupra căruia s-a chemat numele Meu, n-a ajuns el oare, în ochii voştri peşteră de tâlhari? Iată, Eu am văzut aceasta, zice Domnul [Ieremia 7:11].
Referindu-se la măreţia şi la semnificaţia acestui Templu, Sfântul Ioan Gu­ră de Aur învaţă: „Ca să-ţi dai bine seama că numai virtutea împodobeşte pe cetăţeni, nu-ţi mai vorbesc de o cetate, ci dându-ţi ca pildă ceva care e mai vrednic de respect decât orice cetate, anume Templul lui Dumnezeu din Ie­rusalim, voi încerca să-ţi dovedesc acest lucru. Acest Templu, în care se săvâr­şeau jertfe şi rugăciuni şi închinări, unde erau Sfânta Sfintelor, şi Heruvimii, şi Testamentul, şi urna de aur, semne măreţe ale dragostei lui Dumnezeu pen­tru neamul acela; unde întruna veneau prorociri de Sus, unde prorocii erau cuprinşi de Duh dumnezeiesc; unde era o operă nu a meşteşugului omenesc, ci a dumnezeieştii înţelepciuni; unde pereţii străluceau de mult aur şi mai pre­sus de orice, îmbinarea, pe de o parte, între un material de cea mai preţioasă calitate şi, pe de alta, dintre un meşteşug fară pereche făcuse din acest Templu un monument fară pereche; ba încă nu numai îndemânarea meşteşugului, dar şi înţelepciunea şi Dumnezeu a împodobit acea clădire, căci Solomon nu l-a făcut din capul său, ci aflând toate de la Dumnezeu şi planul aducându-i-se din cer, aşa a plănuit el şi a ridicat Templul acesta - zic -, atât de frumos, şi de minunat, şi de sfânt. Dar, când cei ce slujeau la el s-au păcătoşit, a ajuns de atâta ocară şi dispreţ şi atât de necurat, încât înainte de căderea în robie se nu­mea peşteră de tâlhari şi vizuină de hiene [Ieremia 7:11; Matei 21:13], iar după aceea a fost dat pe mâini barbare şi necurate."[31]
3.   Dumnezeu nu cere jertfe [Ieremia 7:21-24]
Aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: iyArderile de tot ale voastre adă- ugaţi-le la jertfele voastre şi mâncaţi carne; câ părinţilor voştri nu le-am vorbit şi nu le-am dat poruncă în ziua aceea, în care i-am scos din pământul Egiptului, pentru arderea de tot şi pentru jertfa; ci iată porunca pe care ţi-am dat-o: Să ascultaţi glasul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi îmi veţi fi poporul Meu, şi să umblaţi pe toată calea pe care vă poruncesc Eu, ca să vă fie bine. Dar ei n-au ascultat glasul Meu şi nu şi-au plecat urechea lor, ci au trăit după pofta şi îndărătnicia inimii lor rele şi s-au întors cu spatele către Mine, iar nu cu faţa. " [Ieremia 7:21-24]
Sfântul Irineu afirmă că, prin aceasta, Dumnezeu îi mustră spunând că nu i-a scos din Egipt ca să-I aducă Lui jertfe, ci pentru ca, lăsând în urmă idola­tria egiptenilor, să-şi plece urechea la cuvântul lui Dumnezeu şi să-şi afle în aceasta cinstea şi mântuirea lor.[32]
4. Jertfe pentru netrebnicii [Ieremia 11:15]
Ce cauţi, iubitul Meu popor, în Templul Meu, când în acesta se săvârşesc atâtea netrebnicii? Jertfele nu te vor ajuta când, făcând rău, te bucuri [Ieremia 11:15].
Sfântul Irineu întăreşte că jertfele şi arderile de tot de carne şi de grăsime nu pot şterge fărădelegile deja înfăptuite. „Acesta este postul bineplăcut Mie, zice Domnul: stricaţi răutăţile, încetaţi tovărăşiile cele rele, rupeţi jurămintele întemeiate pe ură şi răzbunare, odihniţi-i pe cei tulburaţi, încetaţi orice faptă nedreaptă. împarte de bunăvoie pâinea ta cu cel flămând şi adăposteşte în casa ta pe străinul lipsit de acoperiş. Dacă vezi vreun om lipsit de haine, îmbracă-1 şi nu-i dispreţui pe cei ce nu sunt de un neam cu tine."[33]
Sfântul Vasile învaţă: „Nu orice dar este primit de Dumnezeu, ci darul adus din inimă curată - că spune Scriptura: Nu sunt curate rugăciunile din simbria desfrânatei [Proverbe 19:13]; şi iarăşi Ieremia: Oare rugăciunile şi cărnurile sfin­te vor îndepărta de la tine răutăţile sau cu ele te vei curăţi? [Ieremia 11:15] "[34]
5.   Culcuş de hienă... [Ieremia 12:9]
Moştenirea Mea s-a jacutpentru Mine ca un culcuş de hienă... [Ieremia 12:9][35]
Fericitul Ieronim ne spune că „hiena este un animal care linge sângele scurs din cadavre, umblă numai pe timp de noapte, niciodată ziua. Bucuria ei sunt cadavrele şi mai cu seamă câinii. Mereu caută să ucidă câinii care păzesc ca­sa. Se mai spune şi că, la hienă, şira spinării este alcătuită dintr-un singur os, motiv pentru care ea nu-şi poate întoarce capul, ci este nevoită să se întoarcă cu tot trunchiul; nu se poate răsuci, aşa ca alte animale. Vezi bine, aşadar, că hiena este o făptură a întunericului, care nu poate să se întoarcă, nu poate să se convertească. La fel se poate spune şi despre preoţii iudeilor. Orice iudeu de rând poate lucra cu uşurinţă pocăinţa, dar preoţii sau cărturarii lor, nicide­cum - pentru că aceştia au o atracţie deosebită faţă de cadavre, faţă de cei pe care cred că îi pot seduce"[36].
6. O preoţie stricată. [Plângerile 4:1]
O, cum s-a întunecat aurul, şi cel mai curat aur şi-a schimbat faţa; pietrele ne­stemate vărsate au fost la colţul tuturor uliţelor! [Plângerile 4:1]
Sfântul Grigorie cel Mare vorbeşte despre preoţii care au fost mai înain­te de distrugerea Templului şi arată că aceştia au fost puşi în acea slujbă ca să privegheze asupra sufletelor, dar ei s-au lăsat prinşi de griji lumeşti, făcând tocmai cele pentru care ei se cădea să-i mustre pe semenii lor: „Nu se cuvine păstorului de suflete să se afunde în afaceri lumeşti, căci atunci unul ca aces­ta nu va mai fi în stare să certe şi să biciuiască păcatele altora, ba încă îşi va pierde până şi conştiinţa slujbei sale de păstor. De aceea, în mânia unei drep­te pedepse, Dumnezeu ameninţă zicând: Dar şi poporului i se va întâmpla ca şi preotului; voi pedepsi purtarea lui, iar faptele lui le voi întoarce împotriva lui [Osea 4:9]. Căci preotul, într-adevăr, devine asemenea poporului când pără­seşte slujbele lui cele duhovniceşti, pentru care a fost ales. [...] Ce este, aşadar, aurul cel nobil, dacă nu desăvârşirea sfinţeniei? [...] Ce sunt pietrele sanctua­rului, dacă nu acele persoane care au devenit sfinţite prin darul preoţiei? [...] Pietrele Templului sunt împrăştiate în pieţe, atunci când cei rânduiţi spre po­doaba Bisericii ar fi trebuit să se îndeletnicească cu tainele vieţii interioare, în locurile cele mai ascunse la Sanctuarului, dar îi găseşte afară, căutând drumu­rile largi, pe care umblă interesele omeneşti. [...] Persoanele sfinte care se la­să cu totul în voia nenumăratelor plăceri şi sunt scufundate în afaceri lumeşti sunt pietrele sanctuarului care zac împrăştiate şi pierdute prin pieţe. împrăş­tiate chiar şi la colţurile pieţelor, pentru că şi în rău doresc să-şi păstreze locu­rile de cinste."[37]
7. Sfârşitul sinagogii [Ieremia 16:9]
Prorocul prevesteşte sfârşitul ritualurilor de la Templu şi al sinagogii, spu­nând: Iată, voi curma în locul acesta chiar în zilele voastre şi sub ochii voştri gla­sul bucuriei şi glasul de veselie, glasul mirelui şi glasul miresei [Ieremia 16:9]. Sfântul Ciprian comentează pe marginea acestui cuvânt: „Hristos este Mirele, iar Biserica este Mireasa Lui, din care se vor naşte fii duhovniceşti."[38]

[Ieremia 7:16; 11:14; 15:1]
Ce face neamul acesta? Copiii adună lemne, iar părinţii aţâţă focul şi femeile frământă aluatul ca să facă turte pentru zeiţa cerului şi să săvârşească turnări în cinstea altor dumnezei, ca să Mă rănească pe Mine [Ieremia 7:18]. Divinitatea căreia i se închină cu atâta zel poporul acesta, cunoscută sub denumirea de ze­iţa cerului, este numită astfel doar în Cartea lui Ieremia. Profetul o mai amin­teşte şi în altă parte [cf. Ieremia 51:18 LXX; 44:18 TM]. Cultul ei era respec­tat cu acrivie şi era cinstită ca protectoare a averilor pământeşti. Ritualurile dedicate ei presupuneau şi adorarea stelelor - practică încurajată odinioară de către regele Manase [cf. IV Regi 21:5]. Putem presupune că zeiţa cerului este una dintre divinităţile importate din Asia de către asirieni şi că ar corespunde zeiţei asiro-persane Tanais sau Artemisei - care, odată cu trecerea timpului, a înlocuit cultul zeiţei feniciene Astarteea. La origini pare a fi fost o deificare a lunii - Selene, Virgo -, care reprezenta divinitatea feminină supremă şi şedea alături de Baal-Moloch, regele soare. Se pare că evreii făceau un fel de prăjituri sacrificiale, pe care le depuneau pe un altar, apoi săvârşeau libaţiuni[39].
De aceea, aşa zice Domnul: Iată, voi aduce asupra lor nenorociri, de care nu se vor putea izbăvi şi, când vor striga către Mine, nu-i voi auzi [Ieremia 11:11], Sfântul Ioan Cassian analizează versetul acesta, în convorbirea cu Părintele Te­odor, şi afirmă: „Pe acestea ştiindu-le folositoare unora, la fel şi un alt profet, nu pentru a le pizmui mântuirea, ci pentru a-i ajuta, se roagă: Dă-le lor cele rele, Doamne, dă-le cele rele trufaşilor pământului. însuşi Domnul spune: Ia­tă, voi aduce asupra lor cele rele, adică dureri şi pustiiri, pentru ca, certaţi în chip mântuitor cei ce M-au dispreţuit în momentele lor fericite, să fie siliţi să se întoarcă în grabă la Mine."[40]
Tu însă nu te ruga pentru poporul acesta şi nu înălţa pentru el rugăciune şi cereri, căci nu voi auzi când vor striga către Mine în vremea nenorocirii lor [Ieremia 11:14].
Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „El [...] se gândea ca nu cumva faptul îm­păcării să devină pentru ei motiv de trândăvie. De aceea şi lui Ieremia îi zicea: Nu te ruga pentru acest popor, că nu te voi asculta [Ieremia 7:16], ceea ce, înţe­legând, prorocul n-a încetat a-L ruga. Şi ca să afli că El nu voia ca prorocul să se depărteze de la faţa Lui, ci spunea acestea ca să-i provoace la umilinţă..."[41]
In alt loc, acelaşi ne atrage atenţia, spunând: „Oare chiar nu ai auzit ce-i spune Dumnezeu lui Ieremia despre iudei? Nu te ruga pentru poporul acesta, [...] că, de ar sta Moise şi Samuel, tot nu-i voi asculta [Ieremia7:l6; 15:1]. Căci sunt păcate care depăşesc orice iertare şi care nu pot fi apărate. Să nu atragem dar asupra noastră o atât de mare urgie!"[42]
Dezvoltând această temă, Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază faptul că Domnul Dumnezeu a demonstrat ori de câte ori a fost cazul, ca de pildă îna­intea lui Avraam, a lui Lot, a lui Noe sau a lui Iezechiel, că suferinţele trimise asupra poporului sunt meritate, iar dacă rugăciunile drepţilor nu sunt ascul­tate, aceasta nu este din vina lor, ci pentru păcatele poporului. In această ca­tegorie se numără şi Ieremia, căruia Domnul îi spune: Nu te ruga pentru po­porul acesta! [Ieremia 11:14] şi îi arată că nu el este de vină pentru cele ce se vor întâmpla: Oare nu vezi ce fac aceştia? Ii spune: Chiar Moise şi Samuel de ar sta înaintea Mea, sufletul Meu tot nu s-ar îndupleca spre poporul acesta [Ieremia 15:1]. Şi, într-adevăr, Moise a fost întâiul lor dătător de Lege şi cel care i-a iz­băvit din atâtea pericole, iar Samuel fusese afierosit din fragedă pruncie. „Cu­noscute fiindu-ne nouă acestea, să nu trecem cu vederea rugăciunile sfinţilor, dar nici să nu lăsăm totul în seama lor, pentru ca nici să nu devenim nepăsă­tori şi să trăim lipsiţi de orice fel de grijă, dar nici să nu ne lipsim de un mare folos."[43] Intr-altă parte povăţuieşte: „Să nu stăm, dar, cu gura căscată aşteptând ajutor de la alţii. Au într-adevăr foarte mare putere rugăciunile sfinţilor, dar atunci când şi noi ne căim şi ne îndreptăm."[44]
Sfântul Ambrozie susţine şi el vrednicia rugătorului: „Este îndreptăţită întrebarea: Cine va mijloci? - aceasta înseamnă că trebuie să fie cineva aşa ca Moise, care s-ar fi jertfit pe sine însuşi pentru cei care păcătuiseră; sau ci­neva aşa ca Ieremia, căruia Domnul i-a zis: ...tu însă nu te ruga pentru acest popor [Ieremia 7:16], dar el totuşi s-a rugat şi a dobândit iertare pentru ei. Căci Domnul a fost mişcat din hotărârea Lui, prin rugăciunea prorocului şi prin stăruinţa acestuia. Ierusalimul s-a pocăit şi a spus: Doamne atotţiito- rule, Dumnezeul lui Israel, sufletul cel strâmtorat şi duhul cel necăjit strigă că­tre Tine. Ascultă, Doamne, şi ne miluieşte, că am păcătuit înaintea Ta [Baruh 3:1-2]. La care, Domnul i-a îndemnat să-si dezbrace haina suferinţei si să
înceteze tânguirile, spunând: Dezbracă-te, Ierusalime, de haina întristării şi a suferinţei tale şi îmbracă-te pentru totdeauna cu podoaba slavei lui Dumne­zeu [Baruh 5:1]."'
[Ieremia 10:1-2, 11]
Casa lui Israel, ascultaţi cuvântul ce vi-lgrăieşte Domnul! Aşa zice Domnul: „Nu deprindeţi căile neamurilor..." [Ieremia 10:1-2]
Sfântul Ciprian îi îndeamnă pe bine-credincioşii creştini să nu trăiască ase­menea celor dintre păgâni: „Creştinul trebuie să iasă din mijlocul păgânilor, sau altfel se va face părtaş la păcatele acestora şi la pedepsele cuvenite, după cum citim şi în Apocalipsa: Şi am auzit un alt glas din cer, zicând: Ieşiţi din ea, poporul meu, ca să nu vă faceţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi de pedep­sele sortite ei [Apocalipsa 18:4]."[45]
Aşadar să ziceţi neamurilor: „Dumnezeii care n-au făcut cerul şi pământul vor pieri de pe pământ şi de sub ceruri. " [Ieremia 10:11]
Sfântul Irineu tâlcuieşte: „Scriptura foloseşte uneori termenul de dumnezei şi pentru a desemna ceea ce nu este din dumnezeire. însă, aşa după cum am mai arătat, nu îi socoteşte pe aceştia dumnezei în sens deplin, ci cu anumite adăugiri lămuritoare, din care noi înţelegem că, de fapt, nu este vorba deloc despre dumnezei. [...] Căci, din faptul că Ieremia vorbeşte despre distrugerea lor, se arată că unii ca aceştia nu sunt dumnezei deloc."[46]
După Fericitul Ieronim, „această secţiune din Cartea lui Ieremia a fost scri­să în limba chaldeilor"[47]. în fapt, se pare că acesta este singurul verset din carte scris în limba aramaică. Chiar dacă unii exegeţi consideră că acest verset este o interpolare sau o glosă a vreunui copist, este evident că prezenţa lui aici le permitea păgânilor idolatri să citească judecata lui Dumnezeu în limba con­temporană lor[48].
1. Întruparea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru
Iisus Hristos [Ieremia 17:9]
Inima e mai adâncă decât orice; ea este omul; cine-l va cunoaşte? [Ieremia 17:9][49]
Sfântul Irineu afirmă că acest cuvânt: ea este omul; cine-l va cunoaşte? [Ie­remia 17:9] se referă la omenitatea lui Hristos şi susţine că poate fi utilizat pentru „a reliefa unirea dintre Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrarea Sa. El ara­tă că Cuvântul trebuie să Se facă trup, iar Fiul lui Dumnezeu Om şi [...], facându-Se pe Sine asemenea unuia dintre noi, El rămâne Dumnezeul Cel Preaînalt, dintr-un neam pe care nimeni nu poate să-1 spună"[50]. Apoi răspun­de la întrebarea: cine-l va cunoaşte? [Ieremia 17:9], spunând următoarele: „Cel căruia Tatăl Cel din ceruri va să-i descopere [cf. Matei 16:17], acela II va cu­noaşte şi va înţelege că El este Cel care nu S-a născut nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească [cf. Ioan 1:13], Acela este Fiul Omului, Iisus Hris­tos, Fiul Dumnezeului Celui viu."[51]
Sfântul Ciprian arată că profetul se referă aici la faptul că „Hristos este atât om, cât şi Dumnezeu, având două firi, spre a fi Mijlocitor între noi şi Tatăl"[52].
Sfântul Ambrozie - la cuvântul Apostolului care spune: Pentru că ceea ce era cu neputinţă Legii, fiind slabă prin trup, a săvârşit Dumnezeu, trimiţând pe Fiul Său întru asemănarea trupului păcatului şi pentru păcat a osândit păcatul în trup, pentru ca îndreptarea din Lege să se împlinească în noi, care nu umblăm după trup, ci după duh [Romani 8:3-4] - subliniază faptul că Apostolul nu spune doar întru asemănarea trupului, căci Hristos a luat asupra Lui nu doar asemănarea trupului; şi nici nu spune doar întru asemănarea păcatului, căci El nu a păcătuit, ci S-a făcut păcat pentru noi. Ci spune că El a venit întru ase­mănarea trupului păcatului - asemănare, pentru că scris este: este omul; cine-l va cunoaşte? [Ieremia 17:9] A fost om cu trupul, potrivit cu firea Sa omeneas­că, pentru ca să-L putem recunoaşte, dar în putere a fost mai presus de om, pentru ca să nu poată fi recunoscut; astfel, El are trup de om, fară însă a avea
şi căderile cele trupeşti. Căci El nu a fost zămislit aşa ca tot omul, din unirea bărbatului cu femeia, ci S-a născut din Sfântul Duh şi din Maria Fecioara. A primit un trup fără prihană, care neatins a fost de către orice fel de păcat, nici de oricare dintre felurile încălcării."[53]
„Curăţindu-ţi cu duhul inima ta cea dătătoare de lumină, mărite mare pro- roace, ai primit de sus darul prorociei şi la margini cu mare glas ai strigat: Iată Dumnezeul nostru şi nu este asemenea ca Dânsul; căci Acesta întrupându-Se S-a arătat pre pământ."[54]
2.  Mlădiţa dreaptă [Ieremia 23:5]
Iată, vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o mlădiţă dreaptă [gr. anatole; ebr. tzeh-magh] şi va ajunge rege şi va domni cu înţelepciune; va face ju­decată şi dreptate pe pământ [Ieremia 23:5].
Cuvântul grecesc anatole înseamnă, literal, „răsărit, est". Iar cel ebraic, tzeh-magh, înseamnă „mlădiţă". Sfântul Leon cel Mare (f 461) scrie: „Dum­nezeul lui David S-a făcut Fiul lui David şi, din roada mlădiţei care s-a făgă­duit [cf. Ieremia 23:5], a ieşit Cel fără de păcat, Cel cu două firi şi o singu­ră Persoană, Care printr-o singură zămislire şi o singură naştere S-a născut, Domnul nostru Iisus Hristos, în Care se află atât dumnezeirea, spre împlini­rea faptelor celor minunate, cât şi omenitatea, spre răbdarea patimilor."[55]
3.   Ipostasul Domnului [Ieremia 23:18]
Dar cine oare a stat în adâncul Domnului [gr. Oti tis este en ypostemati Kyri- oy\ şi I-a văzut cuvântul?... [Ieremia 23:18][56]
Sfântul Hipolit spune: „Numai Cuvântul lui Dumnezeu este accesibil vă­zului, iar cuvântul omului este accesibil auzului. Când se vorbeşte despre ve­derea Cuvântului, trebuie să credem că acest Cuvânt accesibil văzului a fost trimis. Şi nimeni altul nu a fost trimis de către Cuvântul. Iar că a fost trimis o mărturiseşte Petru, când îi spune lui Corneliu, sutaşul: Şi El a trimis fiilor lui Israel cuvântul, binevestindpacea prin Iisus Hristos: Acesta este Domn peste toa­te [Faptele Apostolilor 10:36], Dacă, atunci, Cuvântul este trimis prin Iisus Hristos, atunci Iisus Hristos este voia Tatălui."[57]
Sfântul Ambrozie, în lucrarea sa intitulată Despre credinţa creştină, respin­ge doctrina arienilor, spunând: „Unii ca aceştia susţin că Fiul este de o fire di­ferită (gr. hetero-ousios). Motivul pentru care ei refuză termenul de substanţă
este că ei nu mărturisesc că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu cel adevărat. Dar cum pot oare arienii să nege firea lui Dumnezeu? Cum pot ei presupune că termenul substanţă, care se găseşte în atât de multe locuri în Sfânta Scriptu­ră, poate fi trecut cu vederea, când ei înşişi spun că Fiul este de o fire diferită, admiţând prin aceasta făţiş firea lui Dumnezeu? Prin urmare ei nu trec cu ve­derea termenul în sine, ci nesocotesc puterea şi consecinţele acestuia, pentru că prin aceasta ei nu mărturisesc că Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeu ade­vărat (prin fire, nu prin adopţiune). Căci, chiar dacă procesul dumnezeieştii zămisliri nu poate fi exprimat prin cuvinte omeneşti, cu toate acestea, Părinţii au socotit că totuşi credinţa lor poate fi exprimată prin cuvinte care să o de­osebească de rătăcirea exprimată prin sintagme de felul hetero-ousios, urmând pilda profetului care scrie: Cine oare a stat în adâncul Domnului şi I-a văzut cuvântul? [Ieremia 23:18] Prin urmare arienii primesc termenul de substanţă, atunci când este pe placul blasfemiilor lor; când este dimpotrivă, adică atunci când este folosit pe potriva evlaviei celor drept-credincioşi, atunci ei îl resping şi polemizează pe seama lui. Ce altă pricină mai este de trebuinţă ca să ne dăm seama de faptul că unii ca aceştia pur şi simplu nu vor să vadă că Fiul este (gr.) homo-ousios, de o fiinţă cu Tatăl şi nu primesc să mărturisească că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu?"[58]
4.  Femeia [Ieremia 31:22 TM]
Pentru că Domnul va face pe pământ lucru nou: femeia va căuta pe bărbatul ei [Ieremia 31:22 TM].
Chiar dacă Septuaginta nu redă acest verset în limba greacă, nici în capito­lul acesta, nici în capitolul 38, l-am cuprins în lucrarea noastră, pentru că Fe­ricitul Ieronim se referă la el spunând: „Cu privire la aceasta (Fecioara Maria), la acelaşi profet citim despre o minune mare - că femeia va căuta pe Omul ei, iar Tatăl Atoţiitorul va fi cuprins în pântecele-i feciorelnic."[59]
Astfel, la Inainte-prăznuirea celei după trup Naşteri a Domnului Dumne­zeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cântăm: „Arătarea lui Hristos în trup, Ieremia văzându-o a strigat: Pe pământ Dumnezeu întrupându-Se S-a
arătat si a aflat toată calea stiintei, în Bethleem, din Maică născându-Se."[60]

5.    Uciderea celor 14 000 de prunci [Ieremia 38:15 LXX; 31:15 TM]
Glas se aude în Rama, bocet şi plângere amară. Rahila îşi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie de copiii săi, pentru că nu mai sunt [Ieremia 38:15 LXX; 31:15 TM].
Sfântul Andrei Criteanul (cca 660-740) cântă: „Născându-Se Iisus în Bethleemul Iudeii, stăpânirea iudeilor a încetat; să salte pruncii care s-au jun­ghiat; pentru Hristos, Iudeea să se tânguiască, că în Rama s-a auzit glas de plângere. Rahila plânge pe pruncii săi, precum este scris; că Irod cel fără de le­ge omorând pruncii, plineşte Scriptura [cf. Ieremia 38:15 LXX; 31:15 TM], umplând Iudeea de sânge nevinovat; pământul se roşea de sângele pruncilor, iară Biserica cea din limbi se curăţa tăinuit şi se îmbrăca cu podoabă; că a ve­nit adevărul, Dumnezeu S-a arătat celor ce sed în umbră, născându-Se din Fecioară, ca să ne mântuiască pre toţi."1[61]
Referindu-se la uciderea pruncilor de către Irod [cf. Matei 2:16-18], Sfân­tul Ioan Gură de Aur scrie: „Dar pentru că v-aţi cutremurat când Evanghelis­tul a povestit uciderea silnică, nedreaptă, crudă şi nelegiuită a pruncilor, vrea acum să vă mângâie iarăşi, spunându-vă că Dumnezeu n-a împiedicat nele­giuirea pentru că nu putea sau nu ştia, ci a şi ştiut-o şi a şi prezis-o prin Profe­tul Ieremia [cf. Ieremia 38:15 LXX; 31:15 TM]. Nu te tulbura deci, nici nu-ţi pierde curajul, când e vorba de tainica purtare de grijă a lui Dumnezeu, pe ca­re o poţi vedea mai ales şi în cele ce le lucrează, şi în cele ce Ie îngăduie."[62]
„Pe împăratul Cel fară ani, Carele S-a făcut sub ani, Îl căuta împăratul cel fără de lege şi, neaflându-L să-L omoare, a secerat mulţimea pruncilor, care nu ştiau de răutate, pre care i-a făcut mucenici şi cetăţeni împărăţiei celei de Sus, care surpă nebunia lui în veci."[63]
Sfântul Ambrozie scrie: „Rahila a murit la naştere [cf. Facerea 35:16-19] pentru că, încă de pe atunci, soţia patriarhului fiind, a văzut mânia lui Irod care nu i-a cruţat nici pe cei mai fragezi cu vârsta. Tot aşa, în Efrata, Rahila a dat naştere acelui Veniamin de o neasemănată frumuseţe, ultimul după rân- duiala tainelor, pe nume Pavel, care nu puţine dureri a pricinuit Maicii sale (adică Bisericii) înainte de naşterea sa, căci i-a persecutat copiii (adică pe creş­tini). Ea a murit şi a fost îngropată acolo, pentru ca noi, murind şi îngropându-ne cu Hristos, să înviem în Biserică."[64] De asemenea, el mai face şi următo­rul comentariu: „Rahila a plâns după pruncii ei, pentru ca aceştia să fie spălaţi în lacrimile ei si astfel să fie afierositi Domnului Hristos."[65]
alcătuire din vremea praznicului confirmă faptul că Rahila a văzut di­nainte, în Duhul, uciderea pruncilor: „Comoara cea ascunsă căutându-o cel prea fară de lege, astăzi a jertfit pre pruncii cei fară de răutate; şi Rahila era fară de mângâiere, văzând junghierea cea fară dreptate şi moartea cea fară vreme şi a plâns durându-o la cele dinlăuntru; dar acum se veseleşte pentru ei, văzându-i în sânurile lui Avraam."[66]
Venerabilul Beda adaugă: „După prorocia lui Ierermia, glas s-a auzit în Rama [Ieremia 38:15], adică în cele de sus, bocet şi plângere amară [Ieremia 38:15 LXX; 31:15 TM]. [...] Faptul că aici se spune că Rahila şi-a jelit prun­cii, nu a vrut să fie mângâiată, pentru că nu mai sunt [Ieremia 38:15 LXX; 31:15 TM], înseamnă că Biserica plânge la mutarea sfinţilor din lumea aceas­ta, dar nu voieşte să fie mângâiată prin întoarcerea celor care prin moartea lor au biruit lumea, pentru că astfel unii ca aceştia ar trebui să poarte din nou lupta cu lumea; de bună seamă că ei nu vor mai fi chemaţi să se întoarcă în lu­me, la chinurile de care tocmai s-au izbăvit şi au scăpat la Hristos spre a primi cununa. In sens figurat, Rahila, care înseamnă oaie sau vederea lui Dumnezeu, simbolizează Biserica; plină de luare-aminte, Biserica veghează şi caută să se facă vrednică de vederea lui Dumnezeu. Ea este cea de a o suta oaie, în cău­tarea căreia iese Păstorul cel bun, lăsându-le pe celelalte 99, pline de îngereşti virtuţi, în ceruri. Iar când o află, El o ridică pe umerii Săi şi o alătură turmei.
Pe de altă parte, în sens literal, nu putem ocoli întrebarea: cum se putea ca Rahila să-şi fi plâns copiii, de vreme ce neamul lui Iuda, care deţinea Bethle- emul, nu provine din Rahila, ci din sora acesteia, Lia? In acest caz, răspunsul nu e greu de aflat. Copiii nu au fost ucişi numai în Bethleem, ci şi în împreju­rimi. Neamul lui Veniamin, originar din Rahila, se învecina cu ţinutul lui Iu­da. Prin urmare suntem îndreptăţiţi să credem că teritoriul unde s-a petrecut acest crud măcel, căruia i-au căzut victimă foarte mulţi copii, se întinde şi în ţinutul Iui Veniamin, iar Rahila îşi jeleşte cu mare glas urmaşii.
Dar versetul acesta mai poate fi înţeles într-un fel: Rahila a fost înmormân­tată nu departe de Bethleem, după cum dă mărturie inscripţia de pe mormân­tul ei, care se mai poate vedea şi astăzi în partea de apus a oraşului, dincolo de drumul care duce spre Hebron; pentru care motiv, într-o manieră specifi­că discursului profetic, pe bună dreptate se spune despre ea că a făcut în locul acesta cele ce sunt înscrise în acest verset, de vreme ce locul însusi a fost numit după numele ei."[67]
6. Taina Patimilor şi a Crucii [Ieremia 11:18-20]
Domnul mi-a descoperit ca să ştiu şi mi-a arătat faptele lor. Eu însă, ca un miel blând, dus la junghiere, nici nu ştiam că ei urzesc gânduri rele împotriva mea, zicând: „Să-i punem lemn otrăvit în mâncarea lui şi să-l smulgem de pe pământul celor vii, pentru ca nici numele să nu i se mai pomenească. " Dar Tu, Doamne al puterilor, Judecătorul cel drept, Care cercetezi inimile şi rărunchii, dă-mi să văd răzbunarea Ta asupra lor, pentru că Ţi-am încredinţat pricina mea [Ieremia 11:18-20].
Sfântul Iustin Martirul susţine că iudeii au eliminat anumite pasaje din căr­ţile Ezdra şi Ieremia. Bunăoară, el spune că ar fi eliminat versetul de la Ieremia 11:19. „Dar pericopa aceasta din cuvintele lui Ieremia se mai găseşte încă scrisă într-unele copii [ale Scripturii] ale iudeilor din sinagogi (căci au tăiat aceasta de curând), fiindcă şi din cuvintele acestea se dovedeşte că iudeii au plănuit asupra lui Hristos, hotărând ca să-L ucidă, răstignindu-L, iar El Se arată, după cum s-a prorocit şi prin Isaia, că S-a adus ca o oaie la junghiere; tot astfel şi aici Se ara­tă ca un miel, fară de răutate, de Care mirându-se ei încep să-L defăimeze. Şi din cuvintele aceluiaşi Ieremia, ei au tăiat, de asemenea, următoarele: Şi-a adus aminte Domnul Dumnezeu de morţii din Israel, care dormeau în pământ de ţarină şi S-a pogorât la ei, ca să le vestească lor mântuirea Lui."[68]
În legătură cu versetele acestea, Sfântul Ciprian tâlcuieşte: „Aici, Hristos este numit oaie şi miel de junghiere, iar pericopa se referă la taina Patimilor."[69]Iar mai jos susţine că prorocia aceasta se referă şi la faptul „că iudeii îl vor lega pe Hristos pe lemnul Crucii"[70].
Sfântul Chiril al Ierusalimului, vorbind despre preştiinţa şi Patima de bu­năvoie a Mântuitorului, afirmă: „Cineva ar putea să-mi ceară: Arată-mi din scrierile vreunuia dintre proroci, unde se vorbeşte despre lemnul Crucii în Sfintele Scripturi? Dacă nu aduci mărturie din scrierile prorocilor, atunci te vei vădi ca un simplu scornitor de sofisme şi nu vei putea convinge pe nimeni.Asa stând lucrurile, luaţi dar aminte la cuvântul Profetului Ieremia si convin­geţi-vă singuri: Eu, ca un miel blând, dus la junghiere, nici nu ştiam că ei urzesc gânduri rele împotriva mea? [cf. Ieremia 11:19]. (Citiţi această frază ca o între­bare, aşa cum am pus-o eu.) Căci Acela Care a spus: Ştiţi că peste două zile va fi Pastile şi Fiul Omului va fi dat să fie răstignit [Matei 26:2], nu va fi ştiut El oa­re? Ce fel de miel va fi fost Acesta? Să-l ascultăm pe Sfântul Ioan Botezătorul,care spune: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii! [Ioan 1:29].
Au stat la sfat viclean împotriva Mea, urzind gânduri rele (oare Cel căruia Ii erau cunoscute gândurile nu ştia şi de obârşia lor?): Să-i punem lemn otrăvit în mâncarea lui [Ieremia 11:19]. (Dacă Domnul te va afla vrednic, mai încolo vei cunoaşte că trupul Său ia, după Evanghelii, înfăţişarea pâinii.) Să-i punem lemn otrăvit în mâncarea lui şi să-l smulgem de pe pământul celor vii [Ieremia 11:19] (Viaţa nu poate fi smulsă; de ce te osteneşti în zadar?) ...pentru ca nici numele să nu i se mai pomenească [Ieremia 11:19]. Urzeala ta este deşartă; căci,sub soare, numele Lui sălăsluieste în Biserică."[71]
Sfântul Ambrozie arată că Fiul vorbeşte aici despre „taina venirii şi a întrupării Sale — căci hulă este a socoti că aceste cuvinte sunt spuse cu referire la Tatăl"[72].
Sfântul Teodor Studitul (759-826) cântă: „Lemnul pe care l-a văzut pus în pâinea Ta prorocul cel plângător [cf. Ieremia 11:19], adică Crucea Ta, îndura­te, sărutând-o, lăudăm legăturile Tale, îngroparea, suliţa şi piroanele."[73] O altă cântare din vremea Triodului spune: „Cu minte şi cu cunoştinţă curată fiind luminaţi, să ne apropiem ca să ne închinăm cinstitului şi preacuratului Lemn ce stă pus înainte, prin care a răbdat Hristos moarte de necinste, punând îna­inte cinste preaînaltă celor rău necinstiţi prin călcarea poruncii."[74] Iar cu ocazia slujbei de prăznuire a prorocului, auzim: „Moartea Mântuitorului ai însemnat prin taină, mai înainte grăitorule de cele dumnezeieşti. Căci norodul cel fără­delege al jidovilor, ca pe un miel a spânzurat pe lemn pe Hristos, începătorul vieţii şi făcătorul de bine a toată făptură."[75]
7. Răstignirea la vremea amiezii [Ieremia 15:9]
„ Cea care născuse şapte copii zace în neputinţă, îşi dă duhul; soarele a asfinţit asupră-i în plină amiază; este ruşinată şi ocărâtă. Pe cei rămaşi îi voi da săbiei înaintea ochilor vrăjmaşilor lor" — zice Domnul [Ieremia 15:9][76].
Sfântul Irineu subliniază că atât Profetul Ieremia, cât şi Amos [8:9-10] vor­besc despre timpul când s-a petrecut Răstignirea Domnului. El tâlcuieşte cu­vântul acesta arătând că aici se descoperă faptul că întunecarea soarelui care s-a petrecut în vremea Patimilor Domnului, de la ceasul al şaselea şi de după încheierea acestui eveniment, înseamnă că zilele care după Legea cea veche erau socotite a fi de sărbătoare, precum şi cântările lor trebuie să se preschim­be în plâns şi jeluire, căci toate se vor da pe mâna păgânilor.[77]
Sfântul Ciprian, la rândul său, susţine că versetul acesta cuprinde o prorocie, anume că „în ziua Patimilor Sale, soarele se va întuneca la amiază [cf. Matei 27:45] "[78].
Sfântul Efrem Şirul (cca 306-383) interpretează versetul după cum urmea­ză: El începe referindu-se la parabola în care se vorbeşte despre duhul necurat care este scos afară şi rătăceşte prin pustietăţi; dar, cum nu-şi află loc de odihnă, se întoarce în locul de unde a fost alungat, împreună cu alţi şapte tovarăşi [cf. Matei 12:43-45]. „Aceste şapte duhuri necurate au intrat şi s-au sălăşluit în mij­locul poporului iudeilor, potrivit cu numărul zilelor săptămânii, deşertându-le de orice fel de practică sau însemnătate religioasă. Cele şapte duhuri care s-au sălăşluit în poporul acesta sunt cele despre care vorbea Ieremia: Cea care născuse şapte copii zace în neputinţă [Ieremia 15:9]. Pântecele ei s-a deşertat, căci Israel s-a închinat la viţel în pustie [cf. Ieşirea 32:1-35], asemenea a făcut şi în vremea lui Ieroboam [cf. III Regi 12:26-32] şi în vremea lui Manase, când a înălţat ido­lul cu patru feţe [cf. II Cronici 33:7 Pshitta]. Soarele a asfinţit [cf. Ieremia 15:9], pentru că ei petreceau în ignoranţă, lipsindu-se de lumina prorociei."[79]
8.  Punerea în mormânt [Ieremia 38:26 LXX; 31:26]
Atunci m-am deşteptat şi am privit, şi somnul meu a fost liniştit [Ieremia 38:26 LXX; 31:26],
„Moartea pe care Mântuitorul de bunăvoie a primit-o, scrie Sfântul Am­brozie, nu putea fi una aducătoare de mâhnire. Căci în ea era sămânţa bucu­riei viitoare pentru oameni şi înnoirea tuturor. Cu privire la aceasta, Scriptura spune: m-am deşteptat şi am privit, şi somnul meu a fost Liniştit [Ieremia 38:26 LXX; 31:26]. Bun este somnul care potoleşte foamea celui flămând şi setea celui însetat; bun este somnul care le pregăteşte dulceaţa tainelor. Cum aşadar să Se tulbure Hristos cu duhul, dacă El dă tărie sufletelor oamenilor? Dar S-a întristat atunci până la moarte, până ce harul s-a plinit."[80]
9.   Sfântul Mormânt [Plângerile 3:53]
Au vrut să nimicească în groapă viaţa mea, şi au aruncat cu pietre în mine [Plângerile 3:53].
Cu privire la Sfântul Mormânt al Domnului Dumnezeului şi Mântuitoru­lui nostru Iisus Hristos, Sfântul Chirii al Ierusalimului întreabă: „Prorocilor sfinţi, spuneţi-ne lămurit şi despre mormântul Lui, unde se află acesta? Un­de îl vom afla? Şi iată răspunsul: Ascultaţi-Mă pe Mine, voi care umblaţi după dreptate, voi care căutaţi pe Domnul! Priviţi la stânca din care aţi fost tăiaţi... [Isaia 51:1] Caută şi vezi: scris este în Evanghelii: Şi coborându-L, [...] L-a pus intr-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus [Luca 23:53]. Şi mai departe? Ce fel de uşă are mormântul acesta? Ascultă ia­răşi pe prorocul care spune: Au vrut să nimicească în groapă viaţa mea, şi au aruncat cu pietre în mine [Plângerile 3:53]. Eu, Piatra cea din capul unghiu­lui, aleasă şi de mare preţ [cf. Isaia 28:16; I Petru 2:6], zac pentru o vreme în stâncă, Eu, care sunt piatra de poticnire [I Petru 2:8] pentru iudei şi piatră de mântuire pentru cei ce cred. Astfel s-a semănat Pomul vieţii în pământ, spre binecuvântare pământului ce fusese blestemat şi spre izbăvire celor ce suferi­seră moartea."[81]
10. Duhul şi Iisus Hristos Domnul [Plângerile 4:20]
Suflarea vieţii noastre, unsul Domnului [gr. Pneyma prosopoy hemon Christos Kyrios], a fost prins în groapa lor — acela despre care noi ziceam: „La umbra lui vom vieţui printre popoare." [Plângerile 4:20]
Sfântul Iustin socoteşte că, aici, (gr.) pneyuma înseamnă „suflare", în vreme ce alţi Părinţi îl interpretează ca pe o referinţă la Duhul.
Vorbind despre simbolurile Crucii, Sfântul Iustin Martirul remarcă: „Omul se deosebeşte şi prin forma lui de animalele iraţionale şi mai cu seamă prin postura lui corporală: stând drept şi cu mâinile întinse şi având nasul care se reliefează din planul feţei şi prin care, respirând, se menţine în viaţă. Iar aceas­ta nu arată nimic alta decât forma crucii - ceea ce spune şi prorocul: Suflarea vieţii noastre, Hristos Domnul [Plângerile 4:20] ."[82]
Sfântul Irineu citează versetul acesta ca dovadă a faptului că unul şi acelaşi Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, este Cel vestit prin proroci şi mărturisit în Evanghelii. „Cu adevărat Mântuitorul este Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, dar şi izbăvitor, de vreme ce El este Duhul, căci scris este: Duh este Dumnezeu [Ioan 4:24] şi Suflarea vieţii noastre, Hristos Domnul [cf. Plângerile 4:20] şi ni S-a făcut nouă spre mântuire, trup luând, căci Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi [Ioan 1:14]."[83]
Sfântul Vasile cel Mare, în omilia sa polemică adresată celor ce susţineau că Sfântul Duh nu trebuie slăvit, îi îndeamnă pe aceştia să ia aminte la faptul că „ne putem face o idee în legătură cu măreţia Duhului şi în legătură cu neîn­trecuta Lui putere, luând aminte la semnificaţia numelor, la măreţia lucrărilor şi la binefacerile Lui faţă de noi şi faţă de întreaga lume. Este numit Duh (ca şi Tatăl şi Fiul) în textele: Duh este Dumnezeu [Ioan 4:24] şi Hristos, Domnul, este Duhul vieţii noastre [cf. Plângerile 4:20]. Este numit Sfânt şi este sfânt, după cum sfânt este Tatăl şi sfânt este Fiul. Dacă pentru creaţie sfinţenia es­te ceva adăugat din afară, pentru Duhul sfinţenia este un apanaj al firii Sale. El nu este sfinţit, ci sfinţitor. Este numit bun, pentru că, bun fiind Tatăl, bun este Cel născut din El. Bunătatea este esenţa Sa. Este denumit Cel fără ocoli­şuri, ca şi Domnul Dumnezeu, pentru că adevărul şi dreptatea există în Sine şi nu se înclină într-o parte sau alta, în virtutea neschimbabilităţii firii Sale. Este numit Paraclet ca şi Fiul Unul-Născut; El însuşi spune: Voi ruga pe Tatăl Meu şi alt Paraclet vă va trimite [Ioan 14:16], Prin urmare Duhul are nume comu­ne cu Tatăl şi cu Fiul, în virtutea participării la aceeaşi fire. Altfel, cărui fapt se datoresc acestea? A fost numit apoi Duh stăpânitor [cf. Psalm 50:12], Duh al adevărului şi al înţelepciunii [cf. Isaia 11:12]"'.
Sfântul Grigorie de Nyssa (cca 335-cca 395), scriind despre învăţătura Bise­ricii referitoare la Sfântul Duh, arată că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh nu sunt trei dumnezei, ci Unul singur. Sfântul Grigorie, în tratatul Contra lui Eunomiu, îl cri­tică pe acesta pentru că el evită în mod deliberat să spună „Sfântul Duh". Sfântul Grigorie subliniază că „Eunomiu caută ca nu cumva, prin folosirea acestei denu­miri, să recunoască măreţia slavei Sale şi, astfel, deplina comuniune cu Tatăl şi cu Fiul. [...] Cele două denumiri: Duh, respectiv, Sfânt sunt folosite în Scriptu­rile Sfinte cu referire atât la Tatăl, cât şi la Fiul; căci scris este: Duh este Dumne­zeu [Ioan 4:24], precum şi că Hristos Domnul este Duhul dinaintea noastră [cf. Plângerile 4:20]; dar şi: sfânt este Domnul, Dumnezeul nostru [Psalm 98:10] -sau: Unul Sfânt, unul Domn, Iisus Hristos [din răspunsurile stranei, în Sfânta Litur­ghie a Sfântului Ioan Gură de Aur]." în continuare, Sfântul Grigorie glumeşte pe seama lui Eunomiu, spunând că el evită folosirea acestor termeni „pentru ca nu cumva să răsară în minţile celor care-i citesc scrierile vreo idee ortodoxă despre Sfântul Duh, aşa cum se întâmplă în mod firesc atunci când prin împărtăşirea acestor cuvinte ne împărtăşim din cele ale Tatălui şi ale Fiului!"2
„Ce să mâncăm, ce să bem - spune Sfântul Ambrozie - ţi-a arătat clar în al­tă parte Duhul Sfânt, zicând prin gura prorocului: Gustaţi şi vedeţi că bun este
Domnul!Fericit bărbatul care nădăjduieşte într-însul! [Psalm 33:8]. în acea taină este Hristos, deoarece al lui Hristos este trupul; nu este, aşadar, hrană trupească, ci duhovnicească. De aceea şi Apostolul spune despre preînchipuirea ei simbo­lică: Fiindcă părinţii au mâncat hrană duhovnicească şi au băut băutură duhov­nicească [cf. I Corinteni 10:1-4]. Căci trupul lui Dumnezeu este trup duhovni­cesc: este trupul Duhului dumnezeiesc; fiindcă duh este Hristos, după cum ci­tim: Duh înaintea feţei noastre este Hristos Domnul [cf. Plângerile 4:20]."'
Într-altă parte, Sfântul Ambrozie reiterează: „Dar de ce să ne minunăm, când atât despre Tatăl, cât şi despre Fiul se spune că sunt duh? Vom arăta mai multe despre aceasta atunci când vom trata despre unitatea Numelui. [...] Tatăl este chemat duh, după cum Domnul însuşi arată în Evanghelie: Duh este Dumnezeu [Ioan 4:24]; iar Hristos de asemenea este numit duh, căci spune Prorocul Iere­mia: Duh înaintea feţei noastre este Hristos Domnul [cf. Plângerile 4:20] ."[84]
„El a venit către Patima Sa de bunăvoie şi nesilit de nimeni - afirmă Sfântul Chirii al Ierusalimului. S-a bucurat de această înfăptuire a Lui, a zâmbit la ve­derea cununii, S-a înseninat gândindu-Se la mântuirea oamenilor. Nu S-a ru­şinat de cruce, căci prin aceasta avea să izbăvească lumea. Nu om de rând a pă­timit acestea, ci Dumnezeu în firea omenească, lucrând plata răbdării Sale. De bună seamă că iudeii, mereu gata să cârtească şi să fie zăbavnici la credinţă, nu primesc nimic din acestea. [...] Perşii cred, dar iudeii nu cred. Tocmai poporul a cărui lucrare este studierea Sfintelor Scripturi refuză să-L primească pe Acela despre Care au studiat. Ei răspund întrebând dacă Domnul a suferit sau dacă nu cumva puterea Sa a fost biruită prin mâinile oamenilor. Citiţi doar Plânge­rile lui Ieremia, căci aici prorocul va deplânge starea şi descoperă motivul pen­tru care cu adevărat vrednici de plâns sunteţi. El a văzut decăderea şi pustiirea voastră. El a plâns Ierusalimul de odinioară, pentru ca cel de acum să nu mai ajungă vrednic de plâns[85]. Căci Ierusalimul acela L-a răstignit pe Hristos, iar în Ierusalimul de acum Hristos este închinat şi slăvit. Prin urmare el spune plân­gând: Duh înaintea feţei noastre este Hristos Domnul, a fost prins în groapa pă­catelor noastre [cf. Plângerile 4:20]. Oare inventez eu toate acestea? Vedeţi bine cum mărturie se aduce aici pentru prinderea lui Hristos de către oameni. Şi ce urmează de aici? Spune, o, profete! Şi iată ce spune el: La umbra lui vom vieţui printre popoare [cf. Plângerile 4:20] - arătând prin aceasta că harul dătător de viată nu se va mai sălăslui doar în Israel, ci în toate neamurile."[86]
11. Poporul lui Dumnezeu
A.  Şi în ziua aceea, zice Domnul Savaot, voi sfărâma jugul de pe grumazul lor şi lanţurile lor le voi rupe. Şi nu vor mai sluji străinilor, ci vor sluji Domnului Dumnezeului lor şi lui David, regele lor, pe care îl voi pune iarăşi pe tron [Iere­mia 37:8-9 LXX;'30:8-9 TM].
Sfântul Ciprian spune: „Jugul cel vechi se va scoate, iar în locul acestuia va fi un jug nou."[87] Poporul lui Dumnezeu va sfărâma jugul celui rău, va ieşi din legăturile patimilor şi nu va mai sluji străinilor, adică viciilor. Ei se vor închi­na şi vor sluji lui Dumnezeu, Care va înălţa casa regelui David, adică pe Iisus Domnul, din seminţia lui, ca rege peste toţi.
„Dar pentru ce l-a pus mai întîi pe David? - întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur. Pentru că David era pe buzele tuturora. [...] Iezechiel şi alţi proroci spu­neau iudeilor că David va veni şi va învia — Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paşte; voi pune pe robul Meu David; el le va paşte şi el va fi păstorul lor. Iar Eu, Domnul, le voi fi Dumnezeu, iar robul Meu David va fi prinţ între ei. Eu, Domnul, am grăit acestea [Iezechiel 34:23-24]; sau încă: După aceasta, fiii lui Israel se vor întoarce la credinţă şi vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor, şi pe David, împăratul lor, iar la sfârşitul zilelor celor de pe urmă se vor apropia cu înfricoşare de Domnul şi de bunătatea Lui [Osea 3:5] — negreşit prorocii nu vorbeau de cel mort, ci de cei care vor merge pe urmele virtuţilor lui David. [...] Da, mare a fost slava lui David şi la oameni, şi la Dumnezeu!"[88]
B.   Cu lacrimi au plecat şi îi voi întoarce cu mângâiere, îi voi întoarce la izvoare­le apelor pe cale netedă, pe care nu se vor poticni [Ieremia 38:9 LXX; 31:9 TM].
„Am părăsit grădina plini de jale, dar acum aflăm mângâiere în faptul că suntem aduşi înapoi prin Sfântul Botez şi prin izvoarele de lacrimi şi prin baia pocăinţei" — spune Sfântul Ambrozie[89].
C.   Că va răscumpăra Domnul pe Iacov, şi-l va izbăvi din mâna celui ce a fost mai tare decât el [Ieremia 38:10-11 LXX; 31:10-11].
Sfântul Irineu afirmă: „Atunci când Mântuitorul spune despre diavol că este puternic, noi trebuie să ştim că lucrurile nu stau întocmai aşa, ci El spune aceasta în comparaţie cu noi; însă Domnul Dumnezeu este Cel care biruie şi stăpâneşte. Cum poate cineva să intre în casa celui tare şi să-i jefuiască lucrurile, dacă nu va lega întâi pe cel tare şi pe urmă să-i prade casa? [Matei 12:29]
12. Jertfele după Legea cea veche [Ieremia 6:20]
La ce îmi este bună tămâia care vine din Şeba şi scorţişoara din ţară depăr­tată? Arderile de tot ale voastre nu le voiesc şi jertfele voastre îmi sunt neplăcute [Ieremia 6:20].
Sfântul Apostol Pavel le scrie romanilor: Vă îndemn deci, fraţilor, pentru îndură­rile lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească [Romani 12:1], Iar Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă: „Precum este de mare deosebirea între Aaron şi Hristos, tot atât de mare trebuie să fie diferenţa între noi şi iudei. Căci Jertfa noastră este în ceruri, după cum şi Preotul nostru este în ceruri. Prin urmare să aducem jertfe bine-primite pe acel altar, nu oi sau viţei, nu sânge şi grăsime. Toate acestea s-au sfârsit, iar în locul lor s-a instituit închinarea cea duhovnicească. Si ce este această închinare duhovnicească? Jertfele cele duhovniceşti, săvârşite în suflet. [...] Acestea se mai pot vedea şi în Vechiul Testament, ca umbră a celor viitoare [...]. La ce îmi este bună tămâia care vine din Şeba.? [Ieremia 6:20] [...]. Vezi bine dar, că despre acestea dintâi încă de pe atunci se spune că vor înceta şi vor face loc altora."[90]
A. Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda legământ nou. Insă nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am luat de mână, ca să-i scot din pământul Egiptului. Acel le­gământ ei l-au călcat, deşi Eu am rămas în legătură cu ei, zice Domnul [Ieremia 38:31-32 LXX; 31:31-32 TM],
Sfântul Iustin Martirul face următoarea remarcă: „[...] prin Ieremia spu­ne, tot despre testamentul acesta, în felul următor: Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un testament nou, nu acela pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua în care i-am luat de mână, pentru a-i scoate din Egipt [Ieremia 38:31 LXX; 31:31 TM], Deci, dacă Dumnezeu a proclamat că va fi orânduită o nouă alianţă şi că aceasta va fi spre lumina neamurilor, noi vedem şi suntem convinşi că, prin numele lui Iisus Hristos cel răstignit, oamenii vin la Dumnezeu de la idoli şi de la orice altă nedrepta­te şi rămân până la moarte în mărturisire şi pietate, şi că din lucrurile şi din minunile care urmează poate fi înţeles de toţi că aceasta este Legea cea nouă, şi alianţa cea nouă şi nădejdea celor din toate neamurile [cf. Facerea 49:10], care aşteaptă bunurile cele de la Dumnezeu. Căci neamul israelit cel adevărat şi duhovnicesc, neamul lui Iuda şi neamul lui Iacov, Isaac şi Avraam, care pe când se găsea în necircumciziune a fost mărturisit de Dumnezeu şi binecuvân­tat şi numit părinte al multor neamuri, suntem noi, cei care am fost aduşi la Dumnezeu prin Hristos Cel răstignit [...]."'
Sfântul Irineu adaugă precizarea că aici nu este vorba despre legământul în­cheiat cu părinţii lor, pe muntele Horeb. „Căci una singură este obârşia ambe­lor legăminte, şi anume Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hris­tos, Care a vorbit şi cu Avraam, şi cu Moise, şi Care pe toţi ne-a ridicat întru libertate şi a înmulţit harul Său."[91]
Fericitul Ieronim afirmă că profetul se referă în acest verset „la împărăţia viitoare"[92].
B. Dar iată legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel, după zilele ace­lea, zice Domnul: Voi pune legea Mea înăuntrul lor şi pe inimile lor voi scrie şi le voi fi Dumnezeu, iar ei îmi vor fi popor [Ieremia 38:33 LXX; 31:33 TM].
Sfântul Ioan Gură de Aur învaţă că „Dumnezeu a arătat aceasta şi prin spusele Sale, şi prin faptele Sale. Dumnezeu n-a vorbit prin scrieri cu Noe, cu Avraam şi cu urmaşii lui, cu Iov şi cu Moise, ci a vorbit cu ei faţă către faţă, pentru că a găsit curat sufletul lor. Când însă întregul popor a căzut în păcate grele, atunci da, atunci a fost nevoie de scrieri, de table, de însemnarea în scris a tuturor faptelor şi cuvintelor lui Dumnezeu. Şi vei vedea că acelaşi lucru s-a petrecut nu numai pe vremea sfinţilor din Vechiul Testament, ci şi pe vremea sfinţilor din Noul Testament. Dumnezeu n-a dat ceva scris Apostolilor, ci în loc de scrieri le-a făgăduit că le va da harul Duhului, zicând: Acela vă va aduce aminte de toate [cf. Ioan 14:26], Şi ca să cunoşti că era mai bună această cale, ascultă ce spune Dumnezeu prin Profetul Ieremia: Şi voi face cu voi testament nou, dând legile Mele în mintea lor şi le voi scrie pe inimi şi toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu [cf. Ieremia 31:33; Isaia 54:13; Ioan 6:45; Evrei 8:8-11]. Pavel, de asemenea, arătând superioritatea acestei căi, spunea că a primit Legea nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii [II Corinteni 3:3] "[93].
Sfântul Isaac Şirul subliniază că „Domnul Dumnezeu a vorbit cu noi, la în­ceput, prin scrieri şi prin table de piatră, din pricina învârtoşării inimii noas­tre. Acum însă, Domnul nostru Iisus Hristos nu a dat învăţătura Sa, în scris, Apostolilor, ci în loc de scrieri le-a lăsat făgăduinţă Duhului Sfânt, când a spus: Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu şi vă va călăuzi la tot adevărul [cf. Ioan 14:26; 16:13]. Tot aşa a scris El prin prorocii Săi: voi pune legea Mea înăuntrul lor şi pe inimile lor voi scrie [Ieremia 38:33 LXX; 31:33 TM] şi toţi vor fi ucenicii Domnului [cf. Isaia 54:13]"'.
C. Şi nu se vor mai învăţa unul pe altul şi frate pe frate, zicând: „Cunoaşteţi pe Domnul" - că toţi de la sine Mă vor cunoaşte, de la mic până la mare, zice Domnul, pentru că Eu voi ierta fărădelegile lor şi păcatele lor nu le voi mai po­meni [Ieremia 38:34 LXX; 31:34 TM].
Sfântul Ioan Gură de Aur învaţă că, prin afirmaţia aceasta, profetul arată „uşu­rinţa schimbării şi sârguinţa cu care vor îmbrăţişa ei învăţătura lui Hristos"[94].
Voi încheia cu ei legământ veşnic, după care Eu nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine şi voi punefica Mea în inima lor, ca ei să nu se mai abată de la Mine [Ieremia 39:40 LXX; 32:40 TM],
14. Sfinţii Apostoli [Ieremia 16:16]
Iată, voi trimite mulţime de pescari, zice Domnul, şi-i vor pescui; iar apoi voi trimite mulţime de vânători, şi-i vor vâna de prin toţi munţii, de pe toate dealu­rile şi de prin crăpăturile stâncilor [Ieremia 16:16].
Sfântul Efrem Şirul comentează: „Venit-au la El pescari de peşte şi au de­venit pescari de oameni; după cum este scris: Iată, voi trimite mulţime de pes­cari, zice Domnul, şi-i vor pescui; iar apoi voi trimite mulţime de vânători, şi-i vor vâna de prin toţi munţii, de pe toate dealurile şi de prin crăpăturile stâncilor [Ieremia 16:16]. Iar dacă ar fi trimis în lume nişte înţelepţi, atunci oamenii ar fi putut zice că prin priceperea acestora au fost ei convinşi sau seduşi. Dacă ar fi trimis în lume bogaţi, iarăşi ar fi putut zice oamenii că pentru bogăţia ace­lora şi pentru dorinţa de câştig i-au urmat. Dacă ar fi trimis în lume oameni puternici, atunci poporul ar fi putut zice că pentru puterea nemaivăzută a ace­lora sau din constrângere i-a urmat.
Dar Apostolii - continuă Sfântul Efrem Şirul - nu aveau nici unele dintre acestea. Doar pilda lui Simon i-a ajutat pe toţi să înţeleagă. Acesta era timid, încât până şi glasul unei slujnice l-a înfricat [cf. Matei 26:69-72], Era atât de sărac, încât nici dările lui proprii nu putea să le achite cu o jumătate de statir [cf. Matei 17:27] şi el însuşi recunoştea: argint şi aur nu am [Faptele Apostolilor 3:6]. Era aşa de lipsit de înţelepciune, încât atunci când s-a lepădat de Domnul nu s-a priceput nici măcar cum să scape cu dibăcie. Cu toate aces­tea, pescarii au mers înainte şi i-au biruit pe cei puternici, pe cei bogaţi şi pe cei înţelepţi. Mare minune a fost aceasta, căci, în ciuda slăbiciunii lor, ei i-au biruit pe cei puternici, însă nu prin forţă, ci prin învăţătură. Chiar de au fost săraci, i-au învăţat pe cei bogaţi; chiar dacă nu aveau şcoală, au avut ucenici înţelepţi. înţelepciunea lumii a făcut loc înţelepciunii care este ea însăşi înţe­lepciunea înţelepciunilor."[95]
Sfântul Vasile ne spune că „fiecare dintre noi, care s-a instruit în cele ale Sfintei Scripturi, a devenit cu adevărat iconom al unora dintre darurile care, după Evan­ghelie, ne-au fost hărăzite. în gospodăria aceasta mare a Bisericii nu sunt numai vase de aur, argint, lemn sau pământ [cf. II Timotei 2:20], ci şi nenumărate lu­crări. în casa Domnului, adică în Biserica Dumnezeului Celui viu [cf. I Timotei 3:15], se găsesc vânători, călători, arhitecţi, zidari, fermieri, păstori, atleţi, soldaţi. Şi fiecare dintre aceştia are trebuinţă de povăţuire, spre a spori în faptă, şi în pu­tere, si în voinţă. De esti vânător trimis de către Domnul, ia aminte la cuvântul acesta: voi trimite mulţime de vânători, şi-i vor vâna de prin toţi munţii, de pe toate dealurile şi de prin crăpăturile stâncilor [Ieremia 16:16]. Ia, aşadar, aminte, să nu-ţi scape prada, ci, prinzând cu puterea cuvântului adevărului pe cei care s-au făcut pe ei înşişi sălbatici şi cruzi din pricina nedreptăţilor, întoarce-i la Mântuitorul"".
Fericitul Ieronim spune: „Fără îndoială, Domnul le întinde curse păcătoşi­lor, pentru a-i prinde pe aceia care abuzează de libertatea lor şi pentru a-i deter­mina să se întoarcă la calea cea dreaptă, sub frâul Său, ajutându-i în felul acesta să se apropie de El, de Cel care spune: Eu sunt calea [Ioan 14:6]. în alt loc, la Ieremia, se arată că Domnul trimite pescari şi vânători [cf. Ieremia 16:16] spre a-şi arunca năvoadele după peştii care s-au pierdut în valuri şi în vârtejuri, re­spectiv să vâneze fiarele care bântuie prin munţi şi printre stânci."[96]
15. Poporul care ascultă [Ieremia 6:17-18]
Sfântul Irineu scrie: „întrucât primii L-au alungat pe Fiul lui Dumnezeu şi L-au scos afară din vie ucigându-L, pe bună dreptate Domnul S-a lepădat de ei si a încredintat roadele viei neamurilor si străinilor. Aceasta este ca să se împlinească cuvântul lui Ieremia Prorocul, care zice: a lepădat Domnul şi a pă­răsit pe neamul care şi-a atras mânia Sa. Că fiii lui Iuda fac rele înaintea ochilor Mei [Ieremia 7:29-30]. Şi tot aşa spune Ieremia: Pus-am păzitori peste voi şi am zis: Ascultaţi sunetul trâmbiţei! Iar ei au zis: Nu vom asculta! Aşadar ascultă, po­porule, şi află, adunare, ce are să se întâmple cu aceştia [Ieremia 6:17-18], Prin urmare, Cel ce a plantat via, Cel ce a călăuzit poporul, Cel ce a trimis proro­cii, Cel ce a trimis pe Fiul Său, Cel ce a încredinţat via acelor slujitori care au adus roadele la bună vreme este unul si acelaşi, adică Tatăl."[97]

16.  Insulele - simbolul Bisericilor [Ieremia 38:10 LXX; 31:10 TM]
Auziţi voi, neamuri, cuvintele Domnului, şi vestiţi-le la insulele cele de depar­te [Ieremia 38:10 LXX; 31:10 TM].[98]
Sfântul Irineu arată: „Făgăduinţele nu se vesteau numai prorocilor sau nu­mai Părinţilor, ci şi Bisericilor dintre neamuri, pe care Duhul le numeşte in­sule (atât pentru că sunt aşezate în mijlocul frământărilor, în bătaia furtuni­lor şi a vorbelor de ocară, cât şi pentru că ele sunt locuri de scăpare pentru cei ce iubesc înălţimile cele cereşti ale Raiului si se trudesc să nu cadă în adâncul greşalelor)."[99]
17.  Etiopianul-prefigurare a neamurilor [Ieremia 45 LXX; 38 TM]
Sfântul Ambrozie spune: „Poporul iudeilor a nesocotit cuvântul profetu­lui şi a aruncat pe Ieremia în temniţă. Şi nu s-a aflat nici măcar un singur iu­deu care să ţină partea profetului, ci a fost nevoie de un etiopian, pe nume Ebed-Melec, după cum mărturiseşte Scriptura [cf. Ieremia 45:11-12 LXX; 38:11-12 TM]. în istorisirea aceasta întâlnim un personaj de o frumuseţe de­osebită, pentru că noi, păcătoşi dintre neamuri, odinioară negri de păcate, am răsărit din profunzimile prorociilor în care iudeii îşi puneau încrederea, din tina minţii şi a trupurilor. Scris este: Etiopia va întinde mai înainte la Dum­nezeu mâna ei [Psalm 67:32], Prin aceasta se face trimitere la una dintre per­soanele Sfintei Biserici, care în Cântarea Cântărilor mărturiseşte: Neagră sunt, fete din Ierusalim, dar frumoasă [Cântarea Cântărilor 1:4]; neagră din pricina păcatelor, dar frumoasă prin har; neagră prin condiţia morală, dar frumoasă prin pocăinţă. Prin urmare neagră este, câtă vreme se războieşte; frumoasă es­te, când se încununează cu podoabele biruinţei ei.
Iar prorocul pe drept este ridicat cu funii şi scos din groapa temniţei cu câr­pe, după cum spune scriitorul cel credincios: Frânghii mi-au căzut în locurile celor puternici [Psalm 15:6 - cf. TM: 16:6]. Şi bine zice cu cârpe, căci Domnul Insusi, atunci când cei ce fuseseră mai înainte chemaţi la nuntă si-au cerut ier­tare, a trimis la colţurile străzilor şi la încrucişările drumurilor, pentru ca toţi cei aflaţi acolo să fie chemaţi la nuntă [cf. Matei 22:9-10]. Aşadar cu aceste cârpe a ridicat El cuvintele prorociei din tină."[100]
Sfântul Efrem adaugă: „Pe Ieremia, chiar dacă fusese sfinţit încă din pânte­ce, ei [...] l-au aruncat în groapă. Sfânt a rămas prorocul, când ei l-au întinat, căci curată era inima lui, chiar dacă el se tăvălea în tină."[101]
Abordând chestiunea statutului eunucilor, Fericitul Ieronim precizează: „Sunt eunuci care, văzându-se pe ei înşişi asemenea unor copaci uscaţi, din pricina neputinţei lor, au în ceruri loc pregătit pentru fii şi fiice [cf. Isaia 56:3-4], Aceştia sunt de felul lui Ebed-Melec, eunucul despre care se vorbeş­te în Cartea lui Ieremia [Ieremia 45:7 LXX; 38:7 TM], sau al eunucului regi­nei Candachiei [cf. Fatele Apostolilor 8:27], care pentru puterea credinţei lui a fost numit bărbat "[102]
[Ieremia 15:18]
Intr-o epistolă referitoare la aşa-zisul botez al ereticilor, Sfântul Ciprian fa­ce următoarea observaţie: „Sunt deosebiri enorme în credinţa lui Marcion, şi încă si mai mari în credinţele celorlalţi eretici; nu, nimic alta nu aflăm la ei,decât numai vicleşug, cuvinte de hulă, sămânţă de discordie - tot ce este mai potrivnic sfinţeniei şi adevărului. Prin urmare, cum ar putea cineva care a fost botezat între unii ca aceştia să dobândească iertarea păcatelor, harul şi să se bucure de milostivire, dacă el nu are si nu mărturiseşte credinţa cea adevărată?
[...] Profetul Ieremia respinge făţiş ideea aceasta, a botezului în necunoştin- ţă de adevăr şi străin de credinţă: De ce este aşa de grea boala mea şi de ce rana mea este aşa de greu de vindecat, încât nu suferă doctorie? Oare vei fi Tu pentru mine ca un izvor amăgitor şi ca o apă înşelătoare? [Ieremia 15:18] Duhul Sfânt ne arată, prin mijlocirea profetului, apa cea înşelătoare şi izvorul cel amăgi­tor. Ce sunt, aşadar, izvorul amăgitor şi apa înşelătoare? De bună seamă, ceea ce în chip mincinos ia înfăţişarea botezului şi opreşte harul credinţei printr-o întunecată prefăcătorie. Dacă cineva s-ar putea boteza fără toate acestea, doar mărturisind o credinţă pervertită, iar prin aceasta ar dobândi iertarea păcate­lor, potrivit aceleiaşi credinţe, unul ca acesta ar putea dobândi şi Sfântul Duh, fără a mai fi trebuinţă de punerea mâinilor peste el, spre pecetluire. Atunci, fie unul ca acesta s-ar bucura de toate darurile, fără mărturisirea adevărului,fie cel care mărturiseşte adevărul nu dobândeşte nimic."[103]


Sfântul Ambrozie, la rândul său, ne spune că „apa unora este amăgitoare [cf. Ieremia 15:18]; botezul necredincioşilor nu tămăduieşte, nu curăţeşte, ci strică"[104].
19. Antihrist [Ieremia 8:16; 17:11]
A.  De la Dan se aude ropotul cailor şi de nechezatul puternic al armăsarilor se cutremură tot pământul; iată vin şi vor pustii pământul şi tot ce este pe el, cetatea şi locuitorii ei [Ieremia 8:16].
Sfântul Irineu, atunci când vorbeşte despre Antihrist, citează locul acesta din Cartea lui Ieremia şi ne aduce în atenţie următoarele: „Ieremia nu anun­ţă venirea lui neaşteptată, ci mai degrabă indică seminţia din care va ieşi (şi anume, Dan). Şi acesta este unul dintre motivele pentru care tribul lui Dan nu este numărat în Apocalipsa, la un loc cu toţi cei care se mântuiesc [cf. Apocalipsa 7:5-7]."[105]
Sfântul Hipolit, atrăgându-ne dinainte atenţia cu privire la Antihrist, spu­ne: „In realitate, el provine din seminţia lui Dan; de acolo îi este scris stăpâ- nitorului acestuia samavolnic şi tiran, cumplitului judecător, fiu al diavolului, să iasă şi să se ridice [...]. Ieremia arată şi el aceasta, când spune: De la Dan se aude ropotul cailor şi de nechezatul puternic al armăsarilor se cutremură tot pă­mântul... [Ieremia 8:16]. Toate acestea sunt spuse despre nimeni altul decât despre tiranul acela, lipsit de ruşine şi potrivnic al lui Dumnezeu."[106]
B.   „Prorocul Ieremia - dezvăluie Sfântul Hipolit - se referă la Antihrist în­tr-o parabolă, după cum urmează: Prepeliţa cloceşte ouăle pe care nu le-a ouat; aşa este şi cel ce câştigă avuţie nedreaptă, o lasă la jumătatea zilelor sale şi la sfârşitul său se va trezi că este un nebun [Ieremia 17:11]. Căci el va chema la sine toate neamurile, din toate ţările, din diaspora, facându-i pe toţi ai lui, ca şi cum ar fi copiii săi; le va făgădui că le restaurează ţara, că le va reinstaura rege, că le va re­face neamul, pentru ca ei să i se închine lui, ca lui Dumnezeu." Mai departe, de­scrie modul cum îşi va ridica Antihrist regatul: „de la răsăritul soarelui şi până la apus: cei pe care el îi va chema, dar şi cei pe care nu îi va chema, vor păşi pe căile lui. Va albi marea cu pânzele corăbiilor lui, iar câmpiile se vor înnegri de scutu­rile ostaşilor lui. Şi oricine îi va sta împotrivă cu război, de sabie va pieri."[107]
Sfântul Grigorie de Nyssa, în aceeaşi ordine de idei, afirmă că versetul aces­ta se referă la vrăjmaşul întregului neam omenesc, la cel rău: „Prin viclenia lui,el a semănat în noi sămânţa neascultării; din această pricină, firea noastră nu a mai păzit chipul Tatălui, ci s-a preschimbat după nebuneasca asemănare a pă­catului, altoindu-se prin asemănarea voinţei în tulpina răsărită din începătura păcatului. Pentru aceasta, bunul şi adevăratul Dumnezeu a încetat să mai fie Dumnezeu şi Tată, aceluia care prin încălcările lui repetate s-a făcut fărădelege şi care, în locul Lui, al Celuia care prin fire este Dumnezeu, s-a închinat, după cum pe drept spune Apostolul, celor ce din fire nu sunt dumnezei [cf. Gala- teni 4:8]; iar în locul Tatălui, a fost socotit tată şi începător unul care în chip mincinos s-a numit în felul acesta, după cum arată Prorocul Ieremia în sum­brul său cuvânt: Prepeliţa cloceşte ouăle pe care nu le-a ouat [Ieremia 17:11]."[108]
20. Zilele cele de pe urmă [Ieremia 23:20]
Mânia Domnului nu se va potoli până nu va împlinişi va înfăptui planurile ini­mii Sale, şi în zilele cele de pe urmă veţi pricepe aceasta lămurit [Ieremia 23:20].
Comoară ascunsă în Scripturi este Hristos - demonstrează Sfântul Irineu. „Ieremia, la rândul său, spune că în zilele cele de pe urmă veţi pricepe aceasta lă­murit [Ieremia 23:20], Căci orice prorocie, înainte de a se fi împlinit, este pli­nă de taine şi de ambiguităţi pentru oameni. Dar, la plinirea vremii şi atunci când cele prezise se împlinesc, prorociile se lămuresc şi tainele lor se dezvălu­ie. Şi acesta este motivul pentru care, într-adevăr, când astăzi Legea se citeşte pentru iudei, totul le rămâne ca o parabolă. Pentru că lor le lipseşte cheia, ei nu au ceea ce explică totul, începând cu venirea Fiului lui Dumnezeu, care s-a petrecut în firea omenească. Dar când Legea se citeşte creştinilor, este ca o co­moară, pe bună dreptate ascunsă într-o ţarină, dar scoasă la lumină prin Cru­cea lui Hristos. Iar când este tâlcuită, ea îmbogăţeşte înţelegerea oamenilor şi descoperă înţelepciunea lui Dumnezeu. Arată milostivirea lui Dumnezeu fa­ţă de om şi pregăteşte împărăţia lui Hristos. Propovăduieşte încă de pe acum moştenirea sfântului Ierusalim. Vesteste dinainte că omul iubitor de Dumnezeu va ajunge la o asemenea măsură, încât se va bucura de vederea lui Dum­nezeu şi de auzirea cuvântului Său."[109]
Sfântul Ciprian afirmă că „iudeii nu pricep Sfintele Scripturi, însă acestea li se vor descoperi în zilele cele de pe urmă"[110].
Adăugăm acestei secţiuni referitoare la prorociile lui Ieremia, pe cele ale bi- necredinciosului şi de Dumnezeu inspiratului său ucenic şi secretar, Prorocul Baruh. Contemporan şi om de încredere al lui Ieremia, Baruh a prorocit la rândul său întruparea Domnului: Acesta este Dumnezeul nostru, şi nimeni altul nu este asemenea Lui. Aflat-a toată calea ştiinţei şi a dat-o lui Iacov, sluga Sa, şi lui Israel, cel iubit de Dânsul. După aceasta pe pământ S-a arătat şi cu oamenii împreună a locuit [Baruh 3:36-38].
Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că profetul se referă, aici, la Fiul: „Şi des­pre cine spune aceste cuvinte? Să vorbească oare despre Tatăl? Nicidecum."[111]Iar în alt loc argumentează că Hristos este Dumnezeu şi Om în acelaşi timp: „Nu vreau să se creadă că nimic dintre cele spuse de mine nu au fost prorocite de mai înainte. Pentru aceasta, trebuie să aduc ca dovezi chiar din cărţile iude­ilor care L-au răstignit. Trebuie să luăm aminte la scrierile pe care iudeii le-au păzit cu străşnicie şi să punem înaintea celor ce încă se mai îndoiesc prorociile şi mărturiile pe care cărţile acestea le conţin, cu referire la Hristos. Ucenicul şi secretarul lui Ieremia, pe nume Baruh, a fost cel dintâi care a spus că Domnul Se va face Om, dar va rămâne Dumnezeu, în acelaşi timp [cf. Baruh 3:36-38]. Vezi cum, în numai puţine cuvinte, prorocul a lămurit că Hristos, rămânând Dumnezeu, Se va face Om, va petrece printre oameni şi că El este în acelaşi timp Acela care a dat Legea cea Veche despre care se vorbeşte în Vechiul Tes­tament? Căci arată profetul: Aflat-a toată calea ştiinţei şi a dat-o Lui Iacov, slu­ga Sa, şi lui Israel, cel iubit de Dânsul. După aceasta pe pământ S-a arătat şi cu oamenii împreună a locuit [Baruh 3:37-38], Aici, profetul arată că, înainte de venirea Lui în trup, El le-a rânduit şi le-a rostuit pe toate prin Lege, prin exer­citarea providenţei divine şi prin împlinirea făgăduinţelor, cu purtarea Sa de grijă cea binecuvântată."[112]
La Duminica Floriilor, cântăm: „Acesta este Dumnezeu, Căruia nimeni nu este asemenea; aflând toată calea cea dreaptă, a dat-o lui Israel celui iubit; iar după aceea arătându-Se, cu oamenii a vieţuit [cf. Baruh 3:36-38]. Binecuvân­tat este Cel ce vine întru numele Domnului, Mântuitorul nostru!"[113]
Înălţând imn de slavă Maicii Domnului, Sfântul Cosma Melodul (cca 700), episcopul Maiumei, cântă la praznicul Schimbării la Faţă: „Naşterea ta nestricată s-a arătat, Dumnezeu din coapsele tale a ieşit; că S-a arătat purtător de trup pre pământ, şi cu oamenii a petrecut [cf. Baruh 3:38]. Pentru aceasta pre tine, de Dumnezeu Născătoare, toţi te slăvim."[114]
La rândul său, Sfântul Ioan Damaschin (cca 675-cca 749), cu ocazia acelu­iaşi praznic al Schimbării la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cântă: „Infricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumne­zeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de bunăvoie S-a pogorât până şi la trup [cf. Baruh 3:37], din pântece fecioresc făcându-Se Om [cf. Isaia 7:14]; pentru aceea pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu credincioşii o slăvim."[115]
1. Chibzuieşte la mântuirea aproapelui [Ieremia 15:19]
Şi la acestea Domnul mi-a răspuns aşa: „De te vei întoarce, Eu te voi aduce la starea cea dintâi şi vei sta înaintea feţei Mele; dacă tu vei deosebi lucrul de preţ de cel fără de preţ, vei fi ca gura Mea; şi nu te vei întoarce la ei, ci ei se vor întoarce la tine." [Ieremia 15:19]
Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Ia aminte cât de mult este preţuit şi cât de înalt este socotit acela care socoteşte că mântuirea aproapelui său este de mare importanţă. Aceasta pentru că un astfel de om caută să urmeze calea Domnu­lui, pe măsura puterilor sale omeneşti. Iar Domnul Dumnezeu tocmai aceasta spune, prin gura prorocului Său [cf. Ieremia 15:19]: anume că acela care se pre­ocupă de mântuirea aproapelui său şi de îndreptarea celui ce s-a rătăcit pe cărări greşite, cel ce sare în ajutorul aproapelui său care a fost prins în fălcile diavolului, unul ca acesta se aseamănă cu Dumnezeu, pe cât îi stă lui în putere, ca om. Ce poate fi mai presus decât aceasta? Această faptă este mai înaltă decât toate fap­tele bune; este încununarea virtuţilor."[116] In altă parte, Sfântul Ioan Gură de Aur continuă ideea: „Iar dacă nu vei fi destul de convingător astăzi, mâine de bună seamă că, prin stăruinţă, vei izbuti să-l lămureşti pe fratele tău. Şi chiar de nu vei izbuti să-l lămureşti niciodată, răsplata o vei primi pe de-a întregul. Iar dacă nu-i vei lămuri pe toţi, ci doar pe puţini, de vreme ce nici Apostolii nu au convins pe toată lumea, dar tot au continuat să vorbească cu ei, asemenea Apostolilor vei primi răsplată ca pentru toată lumea. Căci Domnul nu încununează rezultatul bunei lucrări, ci osteneala lucrătorului. Chiar dacă nu ai aduce decât numai doi bănuţi [cf. Marcu 12:42], şi aceştia ar fi primiţi - şi aşa cum a cinstit-o pe femeia văduvă, tot aşa îi va cinsti Domnul şi pe aceia care învaţă."[117]
2. Pune-ţi încrederea în Dumnezeu [Ieremia 17:5]
Într-un tratat referitor la starea celor ce au căzut, Sfântul Ciprian sublinia­ză: „Nimeni să nu se mintă pe sine însuşi; nimeni să nu se amăgească pe sine însuşi. La Domnul Dumnezeu este toată mila. El singur poate ierta păcatele săvârşite împotriva Lui, căci El este Cel care a luat asupră-Şi păcatele noastre, a plâns pentru noi şi a dobândit izbăvire. Nu poate omul să fie mai presus de Dumnezeu, după cum nici un slujitor nu poate să şteargă sau să lase, cu pro­pria lui îngăduinţă, nimic din cele săvârşite împotriva lui Dumnezeu, ca nu cumva păcatele aceluia care le-a săvârşit să se adauge de aici înainte la păcatele sale, căci scris este şi bine este să luăm aminte la aceasta: Blestematfie omul care se încrede în om şi îşi face sprijin din trup omenesc şi a cărui inimă se depărtează de Domnul [Ieremia 17:5]. Ci trebuie să înalţe rugăciune către Domnul. Tre­buie să căutăm ca pe Domnul să-L înduplecăm spre împăcare, pe Acela care a spus că tot cel ce se leapădă de El, El însuşi Se va lepăda de unul ca acesta, pe Acela care a primit de la Tatăl toată judecata."[118]
Sfântul Vasile cel Mare afirmă: ,,[...]prin cuvintele Cel care-şi pune nă­dejde în oameni [Ieremia 17:5], Scriptura opreşte să ne punem nădejdea în altul, iar prin cuvintele şi-şi va face sprijin carnea braţului său, opreşte să se încreadă cineva în sine însuşi; fiecare din aceste două le numeşte apostazie de la Domnul şi adaugă apoi sfârşitul amândurora: Căci va fi ca mirsinul cel sălbatic din pustiu şi nu va vedea când vor veni cele bune [Ieremia 17:6], Ast­fel, Scriptura arată că a-şi pune cineva nădejdea în sine sau în altul înseamnă îndepărtare de la Domnul."[119] Iar referindu-se la mirsinul sălbatic din pustie, Sfântul Vasile comentează: „Se numără şi între plantele care trăiesc în apă şi se înmulţeşte şi în pustiuri. De aceea şi Ieremia, pe bună dreptate, compară cu aceasta pe cei cu purtări rele, care înclină când într-o parte, când în alta [cf. Ieremia 17:6]."[120]
Venerabilul Beda (cca 673-735) completează: „Este o plantă care creşte greu şi nu aduce roade, este amară la gust şi, într-un cuvânt, cu totul netrebuincioasă şi nevrednică de orice fel de osteneală a omului; ca atare, creşte în pustie. Cel ce se întoarce de la faţa lui Dumnezeu şi nesocoteşte frica de Dom­nul, cel ce îşi pune nădejdea în bogăţiile şi în puterea oamenilor, unul ca aces­ta pe bună dreptate se poate asemăna cu mirsinul pustiei."[121]
3.   Sfinţiţi ziua sâmbetei [Ieremia 17:24]
De Mă veţi asculta, zice Domnul, şi nu veţi aduce sarcini pe porţile acestei ce­tăţi în ziua odihnei; ci veţi sfinţi ziua odihnei şi nu vă veţi îndeletnici în acea zi cu nici o muncă [Ieremia 17:24].
Sfântul Grigorie cel Mare ne aduce aminte că Domnul şi Mântuitorul nostru a împlinit multe lucrări în ziua sâmbetei. Cum, atunci, putem noi înţelege aceasta? „Cuvântul spus prin Prorocul Ieremia [cf. Ieremia 17:24] trebuia ţinut în literă atâta timp cât era în vigoare Legea; dar, după pogorâ­rea harului lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos a împlinit Legea, iar poruncile din Lege nu mai sunt de împlinit în litera lor, ci duhovniceşte. Căci dacă ar zice astăzi cineva că trebuie să ţinem sâmbăta, atunci de bună seamă că ar trebui să aducem şi jertfele cele după trup şi ar trebui să ne tăiem trupurile împrejur.
Prin urmare duhovniceşte trebuie să primim şi duhovniceşte trebuie să îm­plinim cele spuse despre ziua sâmbetei. Căci aceasta înseamnă odihnă [ebr. sabbath\. Dar nouă ni s-a dat odihna cea adevărată în Mântuitorul nostru,Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Si oricare dintre noi, cei ce amprimit lumina credinţei în El, dacă tragem păcatele poftelor celor trupeşti în sufletele noastre, atunci ne împovărăm, ne ostenim şi încălcăm ziua odihnei. Deci dacă nu ne împovărăm sufletele cu greutatea păcatelor trupeşti, atunci sfinţim ziua odihnei."[122]
4.   Blestemat să fie tot cel ce face lucrurile Domnului cu nebăgare de sea­mă şi blestemat să fie tot cel ce opreşte sabia lui de la sânge! [Ieremia 31:10 LXX; 48:10 TM]
Sfântul Vasile cel Mare ne povăţuieşte: „Să nu laşi să facă altul lucrurile care ţi s-au repartizat ţie, ca să nu se ia de la tine plata şi să se dea altuia şi să nu fie cinstit altul cu bogăţia ta, în timp ce tu vei fi umilit. Să îndeplineşti lucrările slujirii tale cu cinste şi cu sârguinţă ca servind pe Hristos, pentru că blestemat - spune Scriptura - este cel care face lucrurile Domnului cu neglijen­ţă [Ieremia 31:1O]."[123]
Sfântul Grigorie cel Mare atenţionează: „Să cugete deci la răspunderea lor toţi aceia care, deşi cunosc rănile inimii omeneşti, şovăie să le vindece cu aju­torul cuvintelor lui Dumnezeu. De aceea nimerit zice prorocul: Blestemat să fie tot cel ce opreşte sabia lui de la sânge [Ieremia 48:10]. A feri sabia de sânge se întâmplă atunci când nu lăsăm drum liber cuvântului propovăduirii din da­toria de a ucide viciile trupului. Despre această sabie se spune în alt loc: Sabia mea se va sătura de carne [Deuteronom 32:42] ."[124]
Sfinte Proroace Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi !


[1] Sf. Ambrozie, Concerning Repentance, II.VI, în ed. cit., pp. 136-137.
[2]  The Homilies ofSaint Gregory the Great on the Book of the Prophet Ezekiel, X, în ed. cit., p. 111.
[3] Sf. Ioan Gură de Aur, împotriva creştinilor iudaizanţi, IV, în ed. cit., pp. 79-80.
[4] Idem, Homilies on the Gospel ofMatthew, XVII, în ed. cit., p. 122 [în lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri III. Omilii la Matei (1 -90), XVII, VII, ed. cit., p. 229 (n. tr.)}.
[5] Vezi Idem, împotriva creştinilor iudaizanţi, IV, în ed. cit., pp. 79-80.
[6] Idem, Homilies on the Gospel ofMatthew, XVII, în ed. cit., p. 122 [în lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri, III. Omilii la Matei (1-90), XVII, VII, ed. cit., p. 229 (n. tr.)].
[7]  Idem, Homilies on Titus, III, în Nicene..., p. 529 [în lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Comentarii sau explicarea Epistolei către Tit, III, în voi. Tâlcuiri la Epistola a doua către Timo- tei, Epistola către Tit, Epistola către Filimon, ale celui întru Sfinţi Părintelui nostru Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, Ed. Nemira, Bucureşti, 2005 (n. tr.)\.
[8] Sf. Vasile cel Mare, On the Spirit, XIII, în Letters and Select Works, în Nicene..., p. 19 [în lb. rom., vezi Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, XIII, în voi. Scrieri III, trad. Pr. Prof. Dr. Constantin Corniţescu şi Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, PSB 12, Bucureşti, 1988, p. 45 (n. tr.)\.
[9] Sf. Ciprian al Cartaginei, The Epistles of Cyprian, LXIX, în ed. cit., pp. 375-376.
[10]     Sf. Afraat Sirianul, op. cit., p. 395.
[11]     Sf. Chirii al Ierusalimului, The Works ofSaint Cyrilofjerusalem: Catechesis, II, în ed. cit., p. 96 [în lb. rom., vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, Catehezele, II, 1, ed. cit., pp. 65-66 (n. tr.)].
[12]     Fer. Ieronim, Letter CXXII, în ed. cit., p. 226.
[13]     Sf. Ciprian al Cartaginei, The Treatises of Cyprian, V, în ed. cit., p. 459.
[14]               Vezi Sf. Ioan Cassian, Conferences and Institutes. The Third Conference ofAbbot Theodore, XI, în ed. cit., p. 358 [In lb. rom., vezi Sf. Ioan Cassian, Convorbiri duhovniceşti, VI, XI, 1-3, în voi. Scrieri alese, trad. Prof. Vasile Cojocaru şi Prof. David Popescu, PSB 57, Editura Insti­tutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1990, p. 407 (n. tr.)].
[15]               Sf. Afraat Sirianul, op. cit.
[16]                Sf. Grigorie cel Mare, The Book of Pastoral Rule, XXVIII, ed. cit., pp. 58-59 [în lb. rom., vezi Sf. Grigorie cel Mare, Cartea reguleipastorale, 111:28, ed. cit., p. 176 (n. tr.)}.
[17]               Idem, ibidem, VII, p. 28 [în lb. rom., idem, ibidem, III, 7, p. 101],
[18]      Idem, Letters to the Fallen Theodore, în ed. cit., p. 106.
[19]      The Homilies ofSaint Gregory the Great on the Book of the Prophet Ezekiel, XII, în ed. cit., pp. 148-149.
' Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the Statues, în ed. cit., pp. 376-377 [In lb. rom. vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri alese. Predicile la statui, ed. cit. (n. tr.)}.
[21]      Idem, Homilies on the Gospel ofMatthew, LXIV.I, în ed. cit., p. 392. [In lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri, III. Omilii la Matei (1-90), LXIV, I, ed. cit., p. 736 (n. tr.)}.
[22]      Fer. Ieronim, Letter CXXII, în Nicene..., p. 226.
[23]      Sf. Ciprian al Cartaginei, Letters 1-81, 43, în Fathers of the Church, voi. 51, trad. Rose Bernard Donna, CS], CUA Press, Washington D.C., 1981, p. 109.
' Idem, ibidem, 63, p. 214.
[25]      Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on Philippians, X, în Nicene..., p. 230 [în lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariile sau explicarea Epistolei către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, XI, trad. arhimandritului Theodosie Athanasiu, care mai apoi a fost episcop al Romanului, ed. a Il-a, Editura Icos, 1998 (n. tr.)].
[26]      Sf. Chirii al Ierusalimului, The Works ofSaint Cyrilofjerusalem: Catechesis, V, în ed. cit., pp. 142-143 [în lb. rom., vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, Catehezele, V, 6, ed. cit., p. 141 (n. tr.)].
[27]     Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the Epistles of Paul to the Corinthians, XXIII on I Co- rinthians, în ed. cit.,p. 135.
[28]     Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogue with Trypho, XXVIII, în ed. cit., p. 208 [în lb. rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogul cu iudeul Trifon, I, XXVIII, în ed. cit., p. 122 (n. tr.)}.
[29]     Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the Gospel of St. fohn and the Epistle to the Hebrews, Homily XVII on Hebrews, în ed. cit., p. 446.
[30]      Idem, împotriva creştinilor iudaizanţi, I, în ed. cit., p. 28.
[31]       Idem, Homilies on the Statues, XVII, în ed. cit., p. 456 [în lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri alese, I, Predicile despre statui, XVII, 2.1, voi. 2, ed. cit. (n. tr.)}.
[32]      Cf. Sf. Irineu, Adv. Haeres., IV, XVI, în ed. cit., p. 483.
[33]      Idem, ibidem, IV, XV, p. 543.
[34]      Sf. Vasile cel Mare, Ascetical Works-. Homilies on The Psalms, Homily 13 on Psalm XXVIII, în ed. cit., p. 194 [In lb. rom., vezi Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, I, Omilii La Psalmi, V, Omilie la Psalmul28, I, trad. Pr. Prof. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, PSB 17, Bucureşti, 1986, p. 223 (n. tr.)}.
[35]      Apud Biblia lui Anania (n. tr.).
[36]      Fer. Ieronim, 60-96 On The Psalms, 83, în ed. cit., pp. 182-183.
[37]      Sf. Grigorie cel Mare, The Book of Pastoral Rule,VII, în Nicene..., p. 17 [Pentru versiunea în lb. rom. ne-am orientat după Sf. Grigorie cel Mare, Cartea regulei pastorale (Cartea grijii pastorale), II, 7, ed. cit., pp. 71-72 (n. tr.)}.
[38]     Sf. Ciprian al Cartaginei, The Treatises ofCyprian: Testimonies, în ed. cit., p. 523.
[39]     C.F. Keil; F., Delitzsch, „Jermeiah, Lamentations", în Commentary on the Old Testament, trad. David Patrick, voi. 8, Hendrickson Publishers, Peabody, MA, 1989, p. 160.
[40]      Vezi Sf. Ioan Cassian, Conferences and Institutes. The Third Conference ofAbbot Theodore, VI, în ed. cit., p. 354 [In lb. rom., vezi Sf. Ioan Cassian, Convorbiri duhovniceşti, VI.VI.2-3, ed. cit., p. 401 (n. tr.)].
[41]      Sf. Ioan Gură de Aur, HomilyXIV on Romans, în ed. cit. p. 448. [în lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, XIV, ed. cit. (n. tr.)].
[42]      Idem, împotriva creştinilor iudaizanţi, VIII, în ed. cit., p. 229.
[43]      Idem, Homilies on I Thesalonians, I, în Nicene..., p. 327.
[44]      Idem, Homilies on the Gospel ofMatthew, V, în ed. cit., p. 34 [în lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri III. Omilii la Matei (1-90), V, IV, ed. cit., p. 72 (n. tr.)].
[45]      Sf. Ciprian al Cartaginei, The Treatises ofCyprian: Testimonies, în ed. cit., p. 544.
[46]      Sf. Irineu, Adv. Haeres., III, VI, în ed. cit., p. 419.
[47]      Fer. Ieronim, The Principal Works of St. ferome\ Prefaces, p. 493.
[48]      The Expository Bihle Commentary, voi. 6, ed. cit., p. 449.
[49]      Apud Biblia lui Anania (n. tr.).
[50]      Sf. Irineu, Adv. Haeres., IV.XXXII, în ed. cit., p. 509.
[51]      Idem, ibidem, III, XIX, p. 449.
[52]      Sf. Ciprian al Cartaginei, The Treatises ofCyprian: Testimonies, în ed. cit., p. 519.
[53]      Sf. Ambrozie, Letters and Select Works: Concerning Repentance, I, III, în ed. cit., p. 331.
[54]      Minei, 1 mai, Sf. Proroc Ieremia, Utrenie, condac, glas 3.
[55]      Sf. Leon cel Mare, Select Letters and Sermons, XXVIII.III, în ed. cit., p. 142.
[56]      Apud Biblia lui Anania (n. tr.).
[57]      Sf. Hipolit, Against the Heresy of One Noetus, în ed. cit., p. 228.
[58]      Sf. Ambrozie, Letters and Select Works, Of the Christian Faith, III, în ed. cit., pp. 259-260.
[59]      Fer. Ieronim, Against Jovianus, I, în ed. cit., p. 370.
[60]      Minei, 20 decembrie, Inainteprăznuirea celei după trup Naşteri a Domnului Dumneze­ului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Utrenie, canon, peasna a 7-a.
[61]      Ibidem, 29 decembrie, Sfinţii prunci paisprezece mii care s-au ucis de Irod în Bethleemul Iudeii pentru Hristos, Vecernie, stihoavnă, Slavă... a sfinţilor, glas 8.
[62]       Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the Gospel ofMatthew, IX, în ed. cit., p. 57 [în lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri, III. Omilii la Matei (1-90), IX, III, ed. cit., p. 112 (n. tr.)].
[63]      Minei, 29 decembrie, Sfinţii prunci paisprezece mii care s-au ucis de Irod în Bethleemul Iudeii pentru Hristos, Vecernie, la „Doamne strigat-am...", stihiră, glas 4.
[64]       Sf. Ambrozie, Letters, Let. to Horontianus, în ed. cit., p. 235.
[65]      Idem, Lett. 50, p. 269.
[66]      Minei, 29 decembrie, Sfinţii prunci paisprezece mii care s-au ucis de Irod în Bethleemul Iudeii pentru Hristos, Vecernie, la „Doamne strigat-am...", stihiră, glas 4.
[67]      Beda Venerabilul, Homilies on the Gospels, 1:10, în ed. cit., pp. 97-98.
[68]     Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogue with Trypho, LXXII, în ed. cit., pp. 234-235 [In lb. rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogul cu iudeul Trifon, I, LXXII, în ed. cit., p. 177 (n. tr.)}.
[69]     Sf. Ciprian al Cartaginei, The Treatises of Cyprian: Testimonies, în ed. cit., p. 521.
[70]     Idem, ibidem, p. 524.
[71]      Sf. Chirii al Ierusalimului, The Works ofSaint Cyrilofjerusalem: Catechesis, XIII. 19, voi. 2, în ed. cit., p. 17 [In lb. rom., vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, Catehezele, XIII, 19, ed. cit. (n. tr.)}.
[72]      Sf. Ambrozie, Select Works and Letters: Of the Christian Faith, IV, în ed. cit., pp. 283-284.
[73] Triod, Duminica a treia a Sfântului şi Marelui Post, în care se sărbătoreşte închinarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci, Utrenie, canon, peasna a 6-a.
[74]      Ibidem, Miercuri în săptămâna din mijlocul Sfântului şi Marelui Post, Utrenie, canon, cântarea a 8-a.
[75]      Minei, 1 mai, Sf. Proroc Ieremia, Utrenie, peasna a 6-a, Slavă...
[76]      Apud Biblia lui Anania (n. tr.).
[77]      Cf. Sf. Irineu, Adv. Haeres., XXXIII, în ed. cit., p. 510.
[78]      Sf. Ciprian al Cartaginei, The Treatises of Cyprian: Testimonies, în ed. cit., p. 525.
[79]      Saint Ephrem's Commentary on Tatian's Diatessaron, ed. cit., pp. 178-179.
[80]      Sf. Ambrozie, Seven Exegetical Works: The Prayer offob and David, în ed. cit., p. 397.
[81]      Sf. Chirii al Ierusalimului, The Works ofSaint Cyrilofjerusalem: Catechesis, XIII, 35, voi. 2, în ed. cit., p. 28 [In lb. rom., vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, Catehezele, XIII, 35, ed. cit. (n. tr.)].
[82]      Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogue with Trypho, I.LV, în ed. cit., p. 181 [Pentru versiu­nea în lb. rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogul cu iudeul Trifon, în ed. cit. (n. tr.)].
[83]      Sf. Irineu, Adv. Haeres., III.X, în ed. cit., p. 424.
[84]      Idem, Theological and Dogmatic Works: The Holy Spirit, în ed. cit., pp. 73-74.
[85]      Traducătorul versiunii în limba engleză a operei Sfântului Chirii al Ierusalimului notea­ză cu privire la aceasta că autorul se referă aici la Ierusalimul cucerit şi distrus de către Titus şi şters de pe faţa pământului de către Hadrian. Limitele şi aşezarea noului Ierusalim nu mai corespund cu cele ale vechii cetăţi. Vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, The Works ofSaint Cyril of Jerusalem: Catechesis, XIII, voi. 2, în ed. cit., p. 9, n. 29.
1  Sf. Vasile cel Mare, On the Spirit, XIX, în Letters and Select Works, în Nicene..., p. 30. [în lb. rom., vezi Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, XIX, ed. cit., p. 63 (n. tr.)].
2  Sf. Grigorie de Nyssa, Selecting Writings and Letters: Against Eunomius, II, 14, în ed. cit., p. 128.

[86]     Sf. Chirii al Ierusalimului, The Works ofSaint Cyril of Jerusalem: Catechesis, XIII, 6-7, voi. 2, în ed. cit., pp. 8-9 [In lb. rom., vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, Catehezele, XIII, 6-7, ed. cit. (n. tr.)}.
[87]     Sf. Ciprian al Cartaginei, The Treatises ofCyprian: Testimonies, XII, în ed. cit., p. 511.
[88]     Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the Gospel of Matthew, II, în ed. cit., p. 11 [în lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri III. Omilii laMatei (1-90), II.III, ed. cit., p. 31 (n. tr.)].
[89]     Sf. Ambrozie, Seven Exegetical Works: The Prayer of Job and David, în ed. cit., p. 395.
[90]      Sf. Ioan Gură de Aur, Homily XII on Hebrews, în Homilies on the Gospel of St. John and the Epistle to the Hebrews, p. 420.
[91]     Sf. Irineu, Adv. Haeres., IV.IX, în ed. cit., p. 543.
[92]     Fer. Ieronim, Againstfovianus, II, în ed. cit., p. 409.
[93]      Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the Gospel ofMatthew, I, în ed. cit., p. 1. [In lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri, III. Omilii la Matei (1-90), I.I, ed. cit., p. 15 (n. tr.)}.
[94] Sf. Ioan Gură de Aur, Apologist: Demonstration Against the Pagans, în ed. cit., p. 230.
[95]      Saint Ephrem's Commentary on Tatian's Diatessaron, ed. cit., p. 94.
[96]      Fer. Ieronim, 60-96 On The Psalms, Hom. 60 on Psalm 10 (11), în ed. cit., p. 11.
[97]     Sf. Irineu, Adv. Haeres., IV.XXXVI, în ed. cit., p. 515.
[98]     Ap ud Biblia lui Anania (n. tr.).
[99]     Sf. Irineu, Adv. Haeres., V.XXXIV, în ed. cit., p. 564.
' Sf. Ambrozie, Theological and Dogmatic Works: The Holy Spirit, în ed. cit., pp. 135-136.
[101]    Sf. Efrem, Hymns and Homilies: Hymns for the Feast ofEpiphany, în ed. cit., p. 277.
[102]    Fer. Ieronim, AgainstJovianus, I, ed. cit., p. 356.
[103]    Sf. Ciprian al Cartaginei, The Epistles ofCyprian, LXXII, în ed. cit., p. 381.
' Sf. Ambrozie, Theological and Dogmatic Works: The Mysteries, în ed. cit., p. 13 [în lb. rom., vezi Sf. Ambrozie, Despre Sfintele Taine, VII, ed. cit., p. 19 (n. tr.)}.
[105]     Sf. Irineu, Adv. Haeres., V.XXX, în ed. cit., p. 559.
[106]     Sf. Hipolit, Despre Antihrist, în Ante-Nicene Fathers, trad. pr. S.D.F. Salmond, ed. pr. Alexander Roberts D.D. & James Donaldson LL.D., Eerdmans, Grand Rapids, MI, 1986, p. 207.
[107]     Idem, ibidem, pp. 207, 215.
[108]     Sf. Grigorie de Nyssa, Selecting Writings and Letters: Against Eunomius, XII, în ed. cit., p. 241.
[109]     Sf. Irineu, Adv. Haeres., XXVI, în ed. cit., pp. 496-497.
[110]     Sf. Ciprian al Cartaginei, The Treatises ofCyprian: Testimonies, în ed. cit., p. 509.
[111]     Sf. Ioan Gură de Aur, On the Incomprehensible nature ofGod, V, în ed. cit., pp. 144-145 [In lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, ed. cit. (n. tr.)].
[112]     Idem, Apologist: Demonstration Against the Pagans, II, în ed. cit., pp. 191-192.
[113]     Triod, Duminica Floriilor, Utrenie, canon, cântarea a 9-a.
[114]    Minei, 6 august, Schimbarea la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Utrenie, alt canon, cântarea a 9-a, irmos, a Sfântului Cosma Melodul.
[115]    Ibidem, canon, cântarea a 9-a, irmos, a Sfântului Ioan Damaschin.
[116]    Sf. Ioan Gură de Aur, Baptismal Instructions, în ed. cit., pp. 100-101 [In lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Cateheze baptismale, ed. cit. (n. tr.)].
[117]     Idem, Homily on the I Corinthians, III, în ed. cit., p. 15.
[118]     Sf. Ciprian al Cartaginei, The Treatises ofCyprian, III, în ed. cit., p. 442.
[119]     Sf. Vasile cel Mare, Ascetical Works: The Long Rules, în Fathers of the Church, p. 318 [în lb. rom., vezi Sf. Vasile cel Mare, Regulile morale, Regulile mari, 42, II, în voi. Scrieri, II, trad. Prof. Iorgu D. Ivan, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, PSB 18, Bucureşti, 1989, p. 286 (n. tr.)}.
[120]     Idem, Letters and Select Works: The Hexamaeron, V, în Nicene and Post-Nicene Fathers, p. 81 [în lb. rom., vezi Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron 1—9, V, IX, în voi. Scrieri, I, trad Pr. Prof. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Ro­mâne, PSB 17, Bucureşti, 1986, p. 130 (n. tr.)}.
[121]     Beda Venerabilul, Homilies on the Gospels, II.XL25, în ed. cit., p. 258.
[122]     Sf. Grigorie cel Mare, Selected Epistles ofSaint Gregory the Great, Books IX-XIV, XIII!, în Nicene andPost-Nicene Fathers, voi. XIII, trad. pr. James Barmby D.D, ed. Schaff & Wace, Eerdmans Pub. Co., Grand Rapids, MI, 1976, p. 92.
' Sf. Vasile cel Mare, Asceticul Works: On Renunciation of the World, în Fathers of the Chur­ch, voi. 9, trad. S. Monica Wagner CSC, CUA Press, Washington D.C., 1970, p. 29 [în lb. rom., vezi Sf. Vasile cel Mare, Asceticele, I, IX, în voi. Scrieri, II, ed. cit., p. 70 (n. tr.)\.
[124] Sf. Grigorie cel Mare, The Book of Pastoral Rule, XXV, ed. cit., p. 53 [în lb. rom., vezi Sf. Grigorie cel Mare, Cartea reguleipastorale, 111:25, ed. cit., p. 162 (n. tr.)].
' Sf. Isaac Şirul, Omilii ascetice.
1         Fer. Ieronim, The Pmcipal Works, Letters and Selected Works, XXII, în ed. cit., p. 30.
2        ' Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the Gospel ofMatthew, LXXIV.III, în ed. cit., p. 447 [In lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri III. Omilii la Matei (1-90), LXXIV, III, ed. cit., pp. 841-842 (n. tr.)].
3              Idem, Homilies on the Gospel of Matthew, XLIII, în ed. cit., p. 274 [în lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri III. Omilii la Matei (1-90), XVLIII.II, ed. cit., p. 511 (n. tr.)].
3         1              Sf. Ambrozie, Theological and Dogmatic Works: The Mysteries, în The Fathers of the Chur- ch, voi. 44, ed. cit., p. 27 [în lb. rom., vezi Sf. Ambrozie, Despre Sfintele Taine, IX, 58, în voi. Scrieri, II, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Editura Institutului Bi­blic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, PSB 53, Bucureşti, 1994, p. 24 (n. tr.)].

4        1              Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogue with Trypho, XI, în ed. cit., p. 200. [In lb. rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogul cu iudeul Trifon, I.XI, în ed. cit., pp. 103-104 (n. tr.)}.
5        2              Sf. Vasile cel Mare, Ia aminte la tine însuţi, în The Fathers of the Church, voi. 9, trad. S. Monica Wagner, C.S.C, CUA Press, Washington D.C., 1970, pp. 437-438.