Sfantul Proroc Isaia - Viata si Prorociile in comentariile Sf.Parinti 4

SIMBOLURILE PATIMILOR LUI HRISTOS

[Isaia 11:10, 12; 33:15-17; 60:13; 65:2]

1. Crucea lui Hristos [Isaia 11:12; 60:13]

A.  Semn pentru neamuri [Isaia 11:12]:

El va ridica steag pentru neamuri şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Israel şi va strânge la un loc pe cei împrăştiaţi ai lui Iuda din cele patru colţuri ale pămân­tului [Isaia 11:12].

La Praznicul învierii, Biserica întreagă cântă: „Cu palma cea începătoare de viaţă, pe cei morţi din adâncurile întunecoase înviindu-i pe toţi, Dătăto- rule de viaţă, Hristos Dumnezeu, înviere ai dăruit neamului omenesc; că este Mântuitor tuturor, învierea şi viaţa şi Dumnezeu a toate [cf. Isaia 11:12]."^[1]

B.   Crucea făcută din lemn de trei esenţe diferite [Isaia 60:13]:

Mărirea Libanului, chiparosul, ulmul şi merişorul la tine vor veni, cu toţii la­olaltă, ca să împodobească locaşul cel sfânt al Meu, şi Eu voi slăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele [Isaia 60:13].

Acest cuvânt al profetului aduce laudă slăvitei şi de viaţă dătătoarei Cruci. Sfântul Teodor Studitul cântă: „Bucură-te, Cruce cea din trei părţi şi dumne­zeiască, pe care a fost pironit Unul din Treime, Cel ce a luat trup, luminându-ne pe noi cei înfipţi în adâncul necredinţei, care II preaînălţăm întru toţi vecii."^[2] Şi încă o cântare relevantă în acest sens: „Cel ceTe-ai răstignit pe pin, pe cedru şi pe chiparos, Fiule al lui Dumnezeu, sfinţeşte-ne pe noi pe toţi şi ne învredniceşte a vedea Patima Ta cea purtătoare de viaţă."^[3]

Sfântul Iosif făcătorul de canoane cântă, la rândul său, cu evlavie: „In loc de chiparos, milostivire; în loc de cedru, credinţă cu dulce miros; în loc de pin, adevărată dragoste aducând, să ne închinăm Crucii Domnului, lăudând pe Mântuitorul, Cel ce pe ea a fost pironit [cf. Isaia 60:13] ."^[4] Apoi, tot înTriod aflăm şi următoarea alcătuire: „Bucură-te, Cruce cea din trei părţi şi dum­nezeiască [cf. Isaia 60:13], pe care a fost pironit Unul din Treime..."^[5]

2. Tins-am mâinile Mele în toată vremea către un popor răzvrătit, care mer­gea pe căi silnice, după cugetele sale [Isaia 65:2].

Sfântul Iustin Martirul si Filosoful învaţă că versetul acesta este unul mesia­

nic, care se referă la Răstignirea Domnului, Care a luat Crucea pe umerii Săi şi pe Cruce Şi-a întins mâinile Sale^[6]. In Dialogul cu iudeul Trifon, Sfântul Iustin reia această interpretare, subliniind că avem de a face aici cu o prorocie despre Cruce şi, ca atare, despre felul morţii Mântuitorului^[7]. De asemenea, Epistola lui Barnaba susţine această interpretare şi învaţă că se referă la faptul că Hristos Şi-a întins braţele pe Cruce^[8]. „Cât despre Cruce, spune Sfântul Irineu, ceea ce arată Isaia [cf. Isaia 65:2] la Cruce se referă."^[9] Iar Sfântul Ciprian observă că versetul acesta înseamnă că „iudeii II vor lega pe Hristos de Cruce"^[10].

Sfântul Chiril al Ierusalimului întăreşte: „Şi-a întins mâinile pe Cruce pen­tru că în felul acesta a putut să moară îmbrăţişând întreaga lume; căci Golgota aceasta este chiar centrul pământului. Nu de la mine spun aceasta, ci de la prorocul care bine a vestit: Dumnezeu, împăratul nostru înainte de veac, a făcut mântuire în mijlocul pământului [Psalm 73:13]. Şi-a întins mâinile Sale cele omeneşti, El Cel care cu mâinile Sale cele duhovniceşti a întărit cerurile. Şi prins a fost în cuie, pentru ca omenitatea Sa, care a luat asupră-şi păcatele oamenilor, să fie prinsă pe lemn şi deodată să moară, împreună cu tot păcatul şi cu moartea, ca noi să putem învia întru dreptate."^[11]

3. Golgota [Isaia 33:15-17]

Pacea o aduce omul cel drept în calea sa şi cel ce grăieşte cuvinte de cinste, care dă la o parte câştigul cel nedrept, cel ce mâinile înapoi le trage şi mită nu primeş­te, care-şi astupă urechile când aude fărădelegi şi îşi pune văl pe ochi ca să nu mai vadă răul, acela va locui pe înălţimi şi stâncile cele tari vor fi cetatea lui; pâine i se va da şi apa nu-i va lipsi. Ochii tăi vor privi pe rege în toată frumuseţea lui şi o ţară îndepărtată vor vedea [Isaia 33:15-17].

Epistola lui Barnaba învaţă că Golgota şi mormântul Domnului sunt pre­figurate aici prin cuvintele va locui pe înălţimi şi stâncile cele tari vor fi cetatea lui-, iar cuvintele apa nu-i va lipsi se referă la Sfântul Botez.^[12]

Sfântul Iustin consideră că „în prorocia aceasta este vorba despre pâinea pe care ne-a lăsat-o nouă Hristosul nostru spre împărtăşire, întru amintirea întru­pării Lui, pentru cei ce cred în El, pentru care a şi fost pătimitor; precum este vorba şi despre paharul pe care ni l-a lăsat ca să-1 aducem spre mulţumire, întru amintirea Lui. Aceasta este lămurit. Şi iarăşi, tot prorocia aceasta ne încredin­ţează că pe împăratul îl vom vedea cu slavă, căci înseşi cuvintele prorociei sunt grăitoare; că poporul care era cunoscut de mai înainte că va crede întru El era cunoscut de mai înainte că va petrece cu pricepere în frica de Dumnezeu"^[13].

Sfântul Hipolit vorbeşte despre cele două veniri ale Domnului şi Mântuito­rului nostru astfel: „După cum ne învaţă Scriptura, cea dintâi venire în trup a Mântuitorului s-a petrecut fără slavă, din pricina faptului că Domnul a fost su­pus la chinuri, după cum Isaia a vestit din vreme [cf. Isaia 53:2-5]. în schimb, cea de a Doua Venire va fi întru slavă, căci Domnul va veni din ceruri, înconju­rat de cetele Sale îngereşti şi împodobit cu slava Tatălui, după cuvântul prorocu­lui care spune: Ochii tăi vor privi pe rege în toată frumuseţea lui [Isaia 33:17] ."^[14]

4. Sfântul mormânt şi faptul că Hristos Se va odihni întru slavă

[Isaia 11:10]

Şi în vremea aceea, Mlădiţă cea din rădăcina lui lesei va fi ca un steag pentru popoare; pe Ea o vor căuta neamurile şi sălaşul Ei va fi plin de slavă [Isaia 11:10].

Sfântul Ioan Gură de Aur arată că mlădita este Hristos^[15]. Chiar dacă va avea

de suferit chinuri, „Hristos Se ridică şi, împreună El, îi ridică pe toţi cei ce ascultă de cuvântul Lui - notează Sfântul Ioan Gură de Aur. Le întăreşte cu­rajul îndemnându-i să nu se înfricoşeze de cele săvârşite asupra Lui: de cruce, de răni, de biciuiri, de loviri, de scuipări, de socotirea în rând cu tâlharii, de batjocuri, de învinuirile nedrepte. Căci după moarte şi după înviere, poporul va privi la patimile Sale şi vor vedea că nici una dintre acestea nu a fost lipsită de slavă şi de putere din belşug.

De bună seamă că toate acestea s-au petrecut întocmai după cum a mărturi­sit în vechime prorocul [cf. Isaia 11:10]. Acest fel de moarte este mai vrednică de cinste decât orice coroană pământească. într-adevăr, regii au lăsat deoparte coroanele lor si au luat în schimb Crucea, ca simbol al morţii Mântuitorului.

Mantiile lor purpurii sunt împodobite cu Cruce, cu Cruce sunt încoronaţi, pe armele lor este însemnată Crucea, pe altarele lor este înălţată Crucea. în toată lumea, Crucea străluceşte astăzi mai puternic decât soarele. Căci scris este: pe Ea o vor căuta neamurile şi sălaşul Ei va fi plin de slavă [Isaia 11:10] ."^[16]

în continuarea acestui cuvânt, Sfântul Ioan Gură de Aur sugerează că săla­şul cel plin de slavă reprezintă Crucea şi mormântul Domnului: „Cu toate că locul care a primit trupul lui Hristos era strâmt, iată că a ajuns să fie mai cin­stit decât toate palatele regilor, ba încă şi împăraţii pământului ţin mormântul Lui în mare cinste, căci scris este că sălaşul Său va fi plin de slavă [Isaia 11:10]. Iar aceasta este adevărat nu doar pentru mormântul Domnului, ci şi pentru mormintele Apostolilor Săi."³

Fericitul Ieronim învaţă că slava Sfântului Mormânt al Domnului si Mân­tuitorului nostru Iisus Hristos a fost „mai înainte vestită prin prorocia lui Isa­ia Prorocul, care zice: sălaşul Său va fi plin de slavă [Isaia 11:10], înţelegând prin aceasta că locul de îngropăciune al Domnului va fi cinstit pe tot cuprin­sul pământului"^[17].

SFINŢII APOSTOLI

[Isaia 28:11; 52:6-7; 61:5-6]

1. Propovăduitorii Evangheliei [Isaia 52:6-7]

Drept aceea poporul va cunoaşte numele Meu, el va înţelege în ziua aceea că Eu sunt Cel care grăieşte: Iată-Mă! Cât de frumoase sunt pe munţi picioarele tri­misului care vesteşte pacea, ale solului de veste bună, care dă de ştire mântuirea, care zice Sionului: Dumnezeul tău este împărat! [Isaia 52:6-7]

„Bărbatul care caută adevărul este vrednic de cinste nu pentru frumuseţea picioarelor sale - spune Sfântul Ambrozie ci pentru iuţimea şi pentru da­rul picioarelor sale, după cum şi Scriptura ne învaţă: Cât de frumoase sunt pe munţi picioarele trimisului care vesteşte pacea, ale solului de veste bună! [Isaia 52:6-7; vezi şi Romani 10:15]. Prin urmare descalţă-te de sandale, pentru ca picioarele tale să fie frumoase şi potrivite pentru predicarea Evangheliei."^[18]

Sfântul Ambrozie îşi continuă ideea într-o altă exegeză: „Prin urmare cunoaşte-te pe tine însuţi şi cunoaşte natura frumuseţii tale şi păşeşte înainte, căci picioarele tale au fost dezlegate din legături, pentru ca să nu mai fi în­greunat de acoperămintele trupului, pentru ca trupul să nu-ţi mai împiedice înaintarea şi nici legăturile lui să nu-ţi mai oprească cugetarea la cele înalte, iar frumuseţea picioarelor tale să iasă la iveală. Căci astfel sunt cei pe care Dum­nezeu îi alege să vestească împărăţia cerurilor [...]. Ia aminte la Moise [cf. Ie­şirea 3:5], care, atunci când a fost trimis să cheme poporul la împărăţia lui Dumnezeu, a început prin a se desface din legăturile cărnii şi a păşi având pi­cioarele sale duhovniceşti goale."^[19] Sfântul Ambrozie se mai referă la acest frag­ment într-o epistolă, unde spune: „Cine mai sunt propovăduitori, alţii decât Petru, Pavel şi toţi Apostolii? Şi ce ne propovăduiesc ei nou, altceva decât pe Domnul Iisus Hristos?"^[20]

Sfântul Ioan Gură de Aur, în cuvinte de laudă la adresa Sfântului Apostol Pavel, spune: „Ce altceva poate să fie mai frumos decât aceste picioare ce au străbătut faţa întregului pământ de sub soare? Despre această frumuseţe vor­beşte şi profetul din vechime, când se minunează: Cât de frumoase sunt picioa­rele trimisului care vesteşte pacea, a solului de veste bună! [Isaia 52:6-7] ."^[21] Intr-o altă omilie, Sfântul Ioan Gură de Aur atrage atenţia: „Aceştia, colindând pre­tutindeni, nimic altceva nu spuneau, decât de bunurile cele negrăite şi despre pacea restabilită între Dumnezeu şi oameni, încât dacă voi nu credeţi - zice
nu cuvintelor noastre nu credeţi, ci cuvintelor lui Isaia, care cu mulţi ani îna­inte a vorbit, anume că vom fi trimişi, vom propovădui şi vom spune ceea ce am şi spus. [...] Deci dacă a se mântui provine din a chema, iar a chema din a crede, şi a crede urmează din a auzi, precum şi a auzi din a propovădui, iar a propovădui din a fi trimis, ei bine, iată că au fost trimişi şi au propovăduit, şi cu aceşti propovăduitori colindă şi paşii profetului, arătând tuturor şi propo­văduind din nou, şi spunându-le că aceştia sunt cei pe care i-a arătat cu mulţi ani mai înainte şi ale căror picioare le-a lăudat pentru modul propovăduirii [cf. Isaia 52:7]. Aşadar faptul este clarificat acum, că, dacă ei nu cred, întreaga vină este numai a lor, fiindcă de Dumnezeu toate au fost bine întocmite."'

După Sfântul Ioan Gură de Aur, în acelaşi loc este prevestită şi misiunea Apostolilor: „După înviere şi după înălţarea la ceruri, Domnul îi va trimite pe Apostolii Săi, precum Isaia mai înainte a vestit [cf. Isaia 52:7]. Luaţi numai aminte: la care anume parte a corpului se referă în cuvântul lui de laudă? Tocmai la picioare, la picioarele care i-au purtat pe Apostoli pretutindeni. Mai mult de­cât atât, David arată el însuşi felul şi izvorul puterii acestora, precum şi biruinţa lor: Domnul va da cuvântul celor ce vestesc cu putere multă [Psalm 67:12]."^[22]

2.   Dumnezeu vorbeşte cu ei într-o limbă străină [Isaia 28:11]

De aceea într-o limbă străină se va grăi poporului acestuia [Isaia 28:11],

„De bună seamă că am putea fi întrebaţi cum de au izbutit Apostolii să se facă ascultaţi de atâtea neamuri - observă Sfântul Ioan Gură de Aur. Cum se face că nişte bărbaţi care nu cunoşteau decât limba iudeilor au dobândit biru­inţă prin cuvânt asupra sciţilor, asupra indienilor, asupra samarinenilor şi asu­pra tracilor? Pentru că ei au dobândit darul grăirii în limbi de la Duhul Sfânt [cf. Faptele Apostolilor 2:4], [...] Prorocii au lămurit aceasta încă dinainte, vorbind despre faptul că Apostolii au primit darul grăirii în limbi, însă nu au izbutit să cucerească tocmai pe cei de-o limbă cu ei, anume pe iudei, şi toc­mai în aceasta e nenorocirea, că iudeii au auzit: iată uşurarea, dar n-au vrut să asculte [Isaia 28:12] [...] Iudeii vor lepăda credinţa, iar neamurile se vor grăbi să o îmbrăţişze."^[23]

3.  învăţătorii cei noi [Isaia 61:5-6]

Sfântul Chiril al Alexandriei ne încredinţează că „Isaia se referă prin acest cuvânt la propovăduitorii Noului Legământ, căci el spune: Oameni de neam străin vor veni şi vă vor paşte turmele, feciori diiz alt neam vor fi plugarii şi vierii voştri [Isaia 61:5]. Ţarina s-a dat de-acum altor lucrători, şi între aceştia nu se numără doar Sfinţii Apostoli, ci şi aceia care vor veni după ei, chiar dacă nu sunt de neam israelit. Domnul ne arată aceasta când vorbeşte prin Prorocul Isaia [cf Isaia 61:5] adresându-se Bisericii neamurilor şi rămăşiţei din Israel.

Căci mulţi dintre neamuri au fost chemaţi la sfinţenie si mulţi dintre aceştia

au devenit învăţători şi sfătuitori; şi până în ziua de astăzi, bărbaţi dintre nea­muri au funcţii înalte în biserici, semănând sămânţa evlaviei şi a credinţei în Hristos Iisus în inimile credincioşilor si întărind neamurile în credinţa că toti fac parte, acum, din via cea bine-plăcută a lui Hristos Iisus Domnul"^[24].

Şi voi, voi veţi fi. numiţi preoţi ai Domnului, slujitori ai Dumnezeului nos­tru. Bunătăţile popoarelor voi le veţi manca şi cu averile lor voi vă veţi mândri [Isaia 61:6].

Să luăm aminte la această alcătuire a Sfântului Cosma Melodul: „Cu pu­terea neamurilor vă veţi îmbrăca, prieteni ucenici, şi minunaţi vă veţi face în­tru bogăţia lor [cf. Isaia 61:1], că vă veţi umple de slavă. Că mă voi arăta mai luminat decât soarele strălucind, întru bucurie cântând voi: Să cântăm Dum­nezeului nostru, că S-a preaslăvit."^[25]

MESAJUL EVANGHELIEI

[Isaia 10:22; 11:9; 45:12-13; 55:1]

1. O rămăşiţă se va mântui prin credinţă [Isaia 10:22]

Chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul mării, numai o rămăşiţă se va întoarce [Isaia 10:22].

Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă faptul că, prin acest verset, Domnul vrea să zică: „[...]mulţimea nu poate să scoată nimic de la Mine prin rugă­minţi. [...] Ce folos poate să-Mi aducă mulţimea, ia spune-mi, dacă trăieşte în păcat? Ba, dimpotrivă, din aceasta ies şi pagube."^[26] Iar într-o Omilie la Episto­la către Romani detaliază, făcând o paralelă între Romani 9:15 şi Isaia 10:22: „De ce a zis Dumnezeu aceste cuvinte? Fiindcă El nu aşteaptă, de la noi, oa­menii, ca să vadă din sfârşitul faptelor binele sau răul, pe cel bun sau pe cel rău, ci si mai înainte de acestea El cunoaşte care este rău si care este bun. Acest fapt s-a petrecut cu o mai mare minune pe timpul israeliţilor. Şi ce spun eu - zice - despre Isav şi Iacov, dintre care unul a fost rău şi celălalt bun? Pe timpul israeliţilor, păcatul acesta era comun, căci cu toţii se închinau viţelului celui de aur, şi totuşi unii au fost miluiţi, iar alţii nu s-au bucurat de acea milă. Voi milui, zice, pe cine vreau să-l miluiesc şi Mă voi îndura de cine vreau să Mă în­dur [Romani 9:15]. Acest fapt l-ar putea vedea cineva petrecându-se şi cu cei pedepsiţi. Ce ai avea de spus despre Faraon, că a fost pedepsit atât de grozav? Că era aspru şi neînduplecat? Aşadar singur el era aşa, şi nimeni altul? Cum atunci de a fost pedepsit atât de grozav? Ce înseamnă, oare, că şi pe timpul iudeilor Dumnezeu a chemat un popor care nu era popor, şi iarăşi nu pe toţi i-a învrednicit de aceeaşi cinste? Chiar dacă, zice, poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul mării, numai o rămăşiţă se va întoarce [Isaia 10:22]. Dar din ce cauză numai rămăşiţa urma a se mântui? Ai văzut că cele ce ţi-am pus înainte te-au băgat în nedumerire? Şi cu drept cuvânt, căci, când e nevoie de a băga în ne­dumerire pe protivnicul tău, tu nu îndată dezlegi nedumerirea. Dacă şi tu în­suţi te găseşti în aceeaşi nedumerire, de ce atunci îţi iei asupră-ţi primejdii prisoselnice? De ce îl îndârjeşti pe acela, trăgând totul în partea ta? Căci spu­ne-mi, iudeule, tu, care nu pricepi atâtea lucruri şi nu poţi dezlega nimic din acestea, cum ne poţi explica împrejurările chemării neamurilor? Eu cunosc cauza puternică şi dreaptă de ce neamurile s-au îndreptat, iar voi aţi căzut. Şi care e acea cauză? Aceia [neamurile] s-au îndreptat din credinţă, iar voi aţi că­zut din faptele Legii sau, după cum zice Apostolul, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu şi căutând să statornicească dreptatea lor, dreptăţii lui Dumnezeu ei nu s-au supus [Romani 10:3]."'

In continuare, Sfântul Ioan Gură de Aur aprofundează: „Ai văzut că şi Isa­ia spune că nu toţi se vor mântui, ci numai cei vrednici? Nu mă înduplec - zi­ce - de mulţimea lor, şi nici nu mă plec de neamul lor cel numeros, ci numai pe aceia îi mântuiesc care se vor arăta pe sine vrednici. Şi n-a amintit simplu de nisipul mării, ci le-a adus aminte de vechea făgăduinţă, de care s-au arătat ne­vrednici. De ce deci vă tulburaţi — zice - că ar fi căzut făgăduinţa, când şi pro­rocii toţi arată că nu toţi s-au mântuit? Apoi Apostolul arată felul mântuirii. Ai văzut exactitate profetică şi înţelepciune apostolică? Ai văzut ce fel de măr­turie a adus şi cât de potrivită? Această mărturie ne arată nu numai care sunt

cei mântuiri si care nu, ci si cum anume se vor mântui. Deci cum se vor mân­-

tui şi cum îi va învrednici pe dânşii Dumnezeu de binefacerile Sale? Pentru că împlinind şi scurtând, Domnul va îndeplini, pe pământ, cuvântul Său [Romani9:28]. Ceea ce spune aici înseamnă: nu este nevoie de un timp îndelungat, de osteneli şi de zbuciumul acela depus în săvârşirea faptelor legii, ci mântuirea va fi căpătată în scurt timp şi fără vorbă multă. Şi aceasta o câştigăm prin cre­dinţă, care prin cuvinte scurte află mântuirea. De vei mărturisi, zice, cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui [Romani 10:9]. Ai văzut ce înseamnă cuvântul: scurtând Domnul va îndeplini, pe pământ, cuvântul Său [Isaia 10:23]? Şi ceea ce este mai minunat încă, este că acest cuvânt scurt n-a adus cu sine numai mântui­rea, ci şi dreptatea."^[27]

Sfântul Ciprian, în tratatul său Despre Rugăciunea Domnească, pe bună dreptate întreabă: „De ce vă miraţi, iubiţi fraţi, pentru că Domnul ne-a învă­ţat o rugăciune atât de meşteşugită, încât în doar câteva cuvinte a concentrat toată învătătura Sa cea mântuitoare si toată trebuinta noastră? Aceasta s-a ves-

tit deja prin Isaia Prorocul, care, plin fiind de Duhul Sfânt, a grăit despre slava şi despre iubirea de oameni a lui Dumnezeu, Care pentru noi şi pentru a noas­tră mântuire a scurtat cuvântul Său, în tot pământul [cf. Isaia 10:23]. Căci atunci când Cuvântul Domnului [...] S-a pogorât în mijlocul nostru [...], El ne-a dăruit învăţătura despre viaţa cea veşnică, El ne-a descoperit tainele vieţii celei veşnice fără a lungi vorba, ci spunând doar atât: Şi aceasta este viaţa veş­nică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis [Ioan 17:3]. Tot aşa, atunci când din Lege şi din Proroci cu­lege porunca întâia dintre toate, El spune: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta [Deuteronom 6:5; 10:12; 30:6]. Şi încă: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi [Leviti- cul 19:18]. în aceste două porunci se cuprind toată Legea şi prorocii [cf. Matei 22:37-40]. Şi iarăşi: Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi prorocii [Matei 7:12] ."^[28]

2. Cuvântul Evangheliei se răspândeşte în toată lumea [Isaia 11:9] Tot pământul este plin de cunoştinţa şi de temerea de Dumnezeu, precum ma­rea este umplută de apel [Isaia 11:9]

Sfântul Ioan Gură de Aur, observând legătura existentă între versetul acesta şi un loc din Psalmi, respectiv un alt cuvânt din Epistola către Romani, comen­tează: „Dar şi la Psaltire, şi în Epistola către Romani citim: în tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor [Psalm 18:4; Romani 10:18]. Acesta este înţelesul cuvântului: Şi nu va mai învăţa fiecare pe vecinul său şi fi­ecare pe fratele său zicând: Cunoaşte pe Domnul! — căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare al lor [Evrei 8:11; Ieremia 38:34; LXX]."^[29]Căci arată prorocul: Toţi copiii tăi vor fi ucenici ai Domnului şi se vor bucura de mare fericire [Isaia 54:13].

Sfântul Chiril al Alexandriei notează: „Nu este greu de văzut că învăţătura Evangheliei, concisă la începuturi, avea să se dezvolte mai apoi şi să se răspân­dească, aşa după cum Domnul însuşi ne-a vestit prin gura lui Isaia Prorocul: Tot pământul este plin de cunoştinţa şi de temerea de Dumnezeu, precum marea este umplută de apel [Isaia 11:9] Căci învăţătura despre mântuire se răspân­deşte pretutindeni, precum apa mărilor, iar cursul ei este ireversibil. Şi aceasta ne-a vestit-o Domnul lămurit, prin gura Profetului Amos: Dreptatea va fi ca un şuvoi furios [cf. Amos 5:24] "^[30]

3.  Mântuirea este oferită în dar [Isaia 45:12-13]

Eu am făcut pământul şi omul de pe el Eu l-am zidit. Eu cu mâinile am întins cerurile şi la toată oştirea lor Eu îi dau poruncă. Eu l-am ridicat întru dreptatea Mea şi toate căile lui le voi netezi. El va zidi cetatea Mea şi va libera pe robii Mei, fără răscumpărare şi fără daruri, zice Domnul Savaot [Isaia 45:12-13].

Sfântul Ilarie de Pictavium întreabă: „Avem oare vreo scuză pentru îndo­ielile noastre sau pentru ignoranţa noastră? Dacă hulitorii continuă să huleas­că mai departe, de-acum înainte ar mai putea să spună că fac aceasta din alt motiv decât ca să sfideze pe Domnul? Pe Domnul, dintru Care au ieşit toate, Care pe toate prin Cuvânt le-a făcut şi Care este făcătorul a toate, căci, dacă El nu ar fi fost, nimic din cele ce sunt nu ar fi. Domnul ne spune nouă, tutu­ror, că El a ridicat un Rege al dreptăţii, care înalţă pentru El o cetate şi pune capăt robiei poporului Său fără răscumpărare, căci cu toţii suntem mântuiţi fără nici o plată."^[31]

4.   Gratuitatea harului; scrierile Evangheliştilor [Isaia 55:1]

Cei ce sunteţi însetaţi mergeţi la apă, şi cei care nu aveţi argint mergeţi de cumpăraţi şi mâncaţi, mergeţi şi cumpăraţi fără de argint şi fără preţ vin şi gră­sime [Isaia 55:1].

Sfântul Ciprian afirmă că „harul lui Dumnezeu nu are preţ"^[32]. Iar Sfântul Efrem Şirul îl numeşte pe Hristos „Darul pe care l-am dobândit fără de preţ"^[33].

„Prorocul Isaia, comentează Sfântul Chiril al Alexandriei, îndeamnă: Cei ce sunteţi însetaţi, mergeţi la apă [Isaia 55:1]. Prin aceasta, el ne trimite la scrierile Sfinţilor Evanghelişti, ca la un izvor de apă vie. [...] Să ne îndepărtăm aşadar de izvoarele păgâne şi să ne adăpăm numai de la izvoarele cele sfinte, cu apă

de viată dătătoare, chiar si aceia dintre noi care ne socotim raţionali si duhovniceşti. Să ne adăpăm fără grijă din apa acestor izvoare; căci acestea sunt înde­ajuns spre lămurirea noastră şi aici lăcomia se face vrednică de cinste."^[34]

PREFIGURAREA SFÂNTULUI BOTEZ

[Isaia 1:15-17; 12:3-6; 13:16; 35:1-2; 43:18-21; 48:21; 55:1; 61:10]

1. Spălaţi-vă, curăţiţi-vă! Nu mai faceţi rău înaintea ochilor Mei. încetaţi odată! învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! [Isaia 1:15-17]

Sfântul Hipolit întreabă: „Vedeţi, iubiţilor, cum a vorbit profetul încă de pe atunci despre puterea curăţitoare a botezului? Cel ce vine la credinţă şi se coboară în scăldătoarea naşterii din nou se leapădă de tot răul şi se uneşte cu Hristos, se opreşte de la a sluji în deşert şi mărturiseşte că Iisus Hristos este Domnul, iese din legătura robiei şi se recunoaşte pe sine ca fiu al celei libere, se apropie de botez strălucitor precum soarele şi răspândind în jurul său razele dreptăţii. Dar mai mult decât toate aceasta este: că devine fiu al lui Dumnezeu şi împreună moştenitor cu Hristos."^[35]

„Numai prin aceasta pot primi iudeii - spune Sfântul Ciprian - iertare pentru păcatele lor, nu se pot spăla de sângele lui Hristos decât prin apele bo­tezului şi prin Biserica Sa şi respectând poruncile Sale."^[36]

Sfântul Ambrozie al Milanului atrage atenţia că „în judecăţile lui Dumne­zeu, iudeii sunt socotiţi ca unii ce au supărat pe Domnul prin aceea că au în­călcat legile privitoare la văduve şi la orfani. Ştim aceasta din cuvintele prorocilor, care mai spun că de aici s-au pornit toate cele ce au dus la lepădarea iu­deilor şi că încălcările acestea au stârnit mânia lui Dumnezeu asupra lor. însă dacă ei ar păzi legile referitoare la văduve şi la orfani, atunci Dumnezeu S-ar milostivi asupra lor, căci scris estc: faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! [Isaia 1:17] "^[37].

La rândul său, Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă în legătură cu aceasta: „în Sfânta Scriptură se vorbeşte destul de des despre văduve şi despre orfani şi, din păcate, noi de-abia dacă luăm aminte la aceasta. însă chestiunea nu este defel lipsită de importanţă, mai cu seamă dacă ţinem seama de răsplata de care pu­tem avea parte: De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fii ca purpura, ca lâna albă le voi face [Isaia 1:18]."'

La praznicul Botezului Domnului cântăm: „Lumina cea neînserată a dum­nezeieştii Tale arătări, Hristoase, ce s-a făcut spre noi, pentru milostivire, Isa­ia, văzându-o de noapte mânecând, a strigat: Cei luminaţi, veniţi de vă spă­laţi cu apă dumnezeiască şi cu Duh şi vă curăţiţi lămurit şi sufletul, şi trupul [Isaia 1:16] ."^[38]

2. Veţi scoate apa cu veselie din izvoarele mântuirii şi veţi zice în ziua ace­ea: „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi numele Lui, vestiţi printre neamuri lucră­rile Lui, daţi de ştire că înalt este numele Lui! Cântaţi în strune pe Domnul, căci El a făcut fapte strălucite! Să ştie aceasta tot pământul! Săltaţi şi vă vese­liţi, locuitori ai Sionului, căci mare este în mijlocul vostru Sfântul lui Israel!" [Isaia 12:3-6]

înainte de praznicul Botezului Domnului, întreaga Biserică vesteşte: „Pro­roceasca ceată care a propovăduit Botezul lui Hristos, Cel ce izvorăşte viaţa, se bucură acum. Isaia strigă: Scoate-ţi apă curăţitoare [cf. Isaia 12:3]..."^[39] Iar când se săvârşeşte slujba de sfinţire pentru Agheasma Mare, ne rugăm: „Să cântăm toţi credincioşii mărimea binefacerii lui Dumnezeu către noi, că facându-Se Om, pentru păcatele noastre, pentru curăţirea noastră Se curăţeşte în Iordan, Cel singur curat şi nestricăcios, sfinţindu-ne pe noi şi apele, zdrobind capetele balaurilor în apă. Deci să luăm apă cu mulţumire [cf. Isaia 12:3], fraţilor, căci celor ce o iau cu credinţă se dă în chip nevăzut harul Duhului, de la Hristos Dumnezeul şi Mântuitorul sufletelor noastre."^[40] Iar la înjumătăţirea praznicu­lui Cincizecimii, cântăm: „înjumătăţindu-se praznicul, venit-ai în Templu, înţelepciunea lui Dumnezeu, învăţând şi mustrând pe iudeii cei neascultători, pe farisei şi pe cărturari, şi grăind cu îndrăzneală către ei: Cel însetat să vină la Mine şi să bea apă de viaţă, şi nu va mai înseta în veac. Cel ce crede în bună­tatea Mea, râuri de viaţă veşnică vor curge din pântecele lui. O, bunătatea şi milostivirea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!"^[41]

3.   Epistola lui Barnaba atestă faptul că atunci când spune: apa nu-i va lipsi sau apa ei nu seacă niciodată [Isaia 33:16], profetul se referă la Sfântul Botez^[42].

4.     Sfântul Grigorie de Nyssa se minunează de realitatea faptului că, „prin botezul lui Iisus Hristos, toţi aceia dintre noi care ne lăsăm deoparte păcate­le, ca pe o îmbrăcăminte sărăcăcioasă şi zdrenţuită, suntem împodobiţi cu veş­mintele de mare cinste, pe măsura cea nouă a fiinţei noastre restaurate. Oare nu tocmai despre aceasta vorbeşte Isaia Prorocul, prin cuvintele sale de Dum­nezeu insuflate: Veseleşte-te, pustiu însetat, să se bucure pustiul; ca şi crinul să în­florească. Şi va înflori şi se va bucura pustiul Iordanului şi mărirea Libanului se va da lui şi cinstea Carmelului; şi poporul meu va vedea slava Domnului, străluci­rea Dumnezeului nostru [Isaia 35:1-2]? Căci nu despre locuri neînsufleţite este vorba aici, ci prin pustiu se referă la sufletul zdrenţuit şi lipsit de podoabe"^[43]. Un imn pascal valorifică simbolul pustiei cu trimitere la neamurile idolatre care, se slavosloveşte aici, odată ce vor fi primit credinţa în adevăratul Dumnezeu şi se vor fi regăsit în Biserica lui Hristos, vor înflori precum crinii câmpului.^[44]

5.   Nu vă mai amintiţi de întâmplările trecute şi nu mai luaţi în seamă lucru­rile de altădată. Iată că Eu fac un lucru nou, el dă muguri; nu-l vedeţi voi oare? Croi-voi în deşert o cale, în loc uscat izvoare de apă. Pe Tine Te vor preaslăvi fia­rele câmpului, şacalii şi struţii, că Tu ai izvorât apă în pustiu, şuvoaie de apă în pământ neumblat, ca să adăpi pe poporul Meu cel ales; poporul pe care l-am făcut pentru Mine, ca să Măpreaslăvească întru laude [Isaia 43:18-21],

Sfântul Ciprian afirmă: „Cel mai adesea, atunci când în Sfintele Scripturi se pomeneşte apa, se face referinţă la Sfântul Botez, după cum vedem lămurit în cuvântul lui Isaia [43:18-21], Aici, Dumnezeu adevereşte prin gura proro­cului Său că neamurile, care sunt asemănate cu pustiul, vor scoate izvoare de apă şi tot poporul lui Dumnezeu se va putea adăpa, adică toţi cei ce prin botez vor deveni fii ai lui Dumnezeu."^[45] La care adaugă: „Botezul cel vechi va înceta şi se va pune început pentru un botez nou."^[46]

6. Apa din stâncă - Hristosul [Isaia 48:21]

Nu vor suferi de sete în pustiul unde El îi duce; El le izvorăşte apă din stâncă. El despică stânca şi apa ţâşneşte! [Isaia 48:21]

Sfântul Ciprian susţine: „Mai dinainte s-a spus prin proroci că iudeii, de în­setează şi pornesc în căutarea lui Hristos, să se adape şi ei din apa aceasta, adică să treacă şi ei prin Taina Sfântului Botez. Iată cum lămurit spune Isaia: de vor suferi de sete în pustiul unde El îi duce, El le va scoate apă din stâncă. El despică stânca şi apa ţâşneşte^[47]. [Isaia 48:21] Iar acest cuvânt îşi află împlinire în Evanghe­lie, unde Hristos, Care este Stânca, este despicat cu lovitura de suliţă, în vremea Pătimirii Sale; şi tot El este mai înainte vestit prin prorocul: Cei ce sunteţi înse­taţi, mergeţi la apă [Isaia 55:1], căci prin botez primim Sfântul Duh."¹

7. Bucura-Mă-voi întru Domnul, sălta-va de veselie sufletul Meu întru Dum­nezeul Meu, că M-a îmbrăcat cu haina mântuirii, cu veşmântul veseliei M-a aco­perit. Ca unui mire Mi-a pus Mie cunună şi ca pe o mireasă M-a împodobit cu podoabă [Isaia 61:10].

Sfântul Chiril al Ierusalimului mărturiseşte, într-una dintre catehezele sale, că cei nou luminaţi „nu mai au a se jeli de-acum, căci omul cel vechi a fost dat deoparte; cade-se de-acum să ne bucurăm, împodobiţi cu veşmântul mântui­rii [Isaia 61:10], cu Iisus Hristos însuşi!"^[48]

BISERICA NEAMURILOR

[Isaia 1:2-4; 9:1; 10:33-34; 11:6-7, 10; 14:1; 19:24-25; 24:15; 35:7-8; 41:18-20; 42:4-7, 10-12, 16; 43:15, 19; 45:20; 49:20; 52:15; 54:1; 60:4, 8; 62:2, 12; 65:15-16; 66:8, 12, 18-21]

Această secţiune cuprinde: 1. Muntele Domnului; 2. Neamurile sunt che­mate la mântuire; 3. Hristos este lumina; 4. Mulţimea de popoare; 5. Cei mândri vor cădea; 6. Hristos va domni şi peste neamuri; 7. Creştinii sunt ade­văratul Israel; 8. Noul Israel; 9. Bisericile; 10. Cunoaşterea lui Dumnezeu; 11. Apele Evangheliei; 12. Pustietatea neamurilor udată de apele Duhului; 13. Livada Bisericii; 14. Mântuirea neamurilor; 15. Căpeteniile neamurilor; 16. Cea stearpă dă naştere la copii; 17. Biserica numeroasă; 18. Numele de creş­tin; 19. Naşterea unui popor nou; 20. Noua preoţie.

1. Muntele Domnului [Isaia 2:2]

Fi-va în vremurile cele de pe urmă, că muntele templului Domnului va fi în­tărit peste vârfurile munţilor şi se va ridica pe deasupra dealurilor. Şi toate popoa­rele vor curge într-acolo [Isaia 2:2],

Sfântul Chiril al Ierusalimului arată că, aici, „Biserica este numită munte"^x. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur confirmă aceasta, demonstrând că prin această figură de stil se sugerează infailibilitatea Bisericii^[49].

2. Neamurile sunt chemate la mântuire [Isaia 2:3-4]

Multe popoare vor veni şi vor zice: „Veniţi să ne suim în muntele Domnului, în casa Dumnezeului lui Iacov, ca El să ne înveţe căile Sale şi să mergem pe că­rările Sale." Căci din Sion va ieşi legea şi cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim. El va judeca neamurile şi la popoare fără de număr va da legile Sale. Preface-vor săbiile în fiare de pluguri şi lăncile lor în cosoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul [Isaia 2:3-4].

Sfântul Chiril al Alexandriei afirmă că „fericitul Proroc Isaia [...] îi prezintă pe cei care au fost câştigaţi vieţii prin credinţa în Iisus Hristos Domnul ca pe unii care, de îndată ce au descoperit adevărul, se cheamă fără zăbavă unii pe alţii spunând: Veniţi să ne suim în muntele Domnului, în casa Dumnezeului lui Iacov, ca El să ne înveţe căile Sale şi să mergem pe cărările Sale. Căci din Sion va ieşi legea şi cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim [Isaia 2:3]. Aici, prin munte se înţelege nu un munte oarecare - căci ce rost ar avea aceasta? ci Biserica pe care Hristos a ţinut-o pentru Sine. Căci Biserica este înaltă, unde toţi pot să o vadă, neamurile de pretutindeni, şi înălţată pe culme, pentru că nimic nu este în ea care ar putea să pogoare pe oameni spre cele din lumea aceasta, ci ea îndrumă mai degrabă spre dorirea lucrurilor celor cereşti"^[50].

El va judeca neamurile şi la popoare fără de număr va da legile Sale. Preface-vor săbiile în fiare de pluguri şi lăncile lor în cosoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul [Isaia 2:4].

Sfântul Iustin afirmă că aici avem de a face cu o prorocie referitoare la Sfântul Duh: „[...]că aşa s-a întâmplat, puteţi să vă convingeţi. Căci de la Ierusalim au pornit în lume un număr de doisprezece bărbaţi, iar aceştia erau oameni simpli, care nu puteau vorbi pe înţeles neamurilor, dar care, prin puterea lui Dumne­zeu, au vestit întregului neam omenesc că au fost trimişi de Hristos ca să înveţe pe toţi cuvântul lui Dumnezeu; şi noi, care odinioară ne ucideam unii pe alţii, nu numai că nu ne luptăm împotriva duşmanilor, ci, pentru a nu minţi şi a nu înşela pe judecătorii noştri, mărturisind pe Hristos, noi murim cu bucurie."^[51]

Sfântul Irineu învaţă că: „Solii care aduc vestea cea bună, veste de pace [cf. Isaia 52:7], vor porni din Ierusalim şi din Iudeea, pentru a ne aduce cuvântul lui Dumnezeu, care pentru noi va fi lege [cf. Isaia 2:3].Iar în alt loc comple­tează: „Dacă prin urmare o lege nouă şi un cuvânt nou, ieşind din Ierusalim, ajunge să fie spre stăpânirea şi spre pacea neamurilor care au primit cuvântul şi s-au încredinţat de nebunia credinţei lor de mai înainte, atunci am putea socoti că profetul a vorbit despre altcineva. Dar dacă legea libertăţii, care este cuvântul lui Dumnezeu vestit prin proroci şi propovăduit în toată lumea de către Apostolii ieşiţi din Ierusalim, a pricinuit schimbări atât de importante, încât neamurile acestea şi-au lepădat săbiile şi şi-au prefăcut lăncile în pluguri, iar apoi toate armele menite să ucidă le-au preschimbat în unelte de folos în vreme de pace şi chiar au pierdut meşteşugul războiului, încât atunci când sunt loviţi întorc şi celălalt orbaz [cf. Matei 5:39], atunci prorocii nu au rostit toate aceste învăţături despre altcineva decât numai despre Acela Care le-a şi dus la îndeplinire. [...]

El, în cele din urmă, a prins plugul de lemnul crucii cu ajutorul fierului cuielor şi a pornit să-Şi cureţe ţarina. Căci Cuvântul, bine fiind prins de trup, a vădit cât de tare se sălbăticise pământul."^[52]

Sfântul Atanasie cel Mare abordează această chestiune pornind de la între­barea: „Cine este Cel ce a făcut acestea? Sau cine este Cel ce i-a unit întreolal- tă spre pace pe cei ce se urau, dacă nu Fiul Cel iubit al Tatălui, Mântuitorul de obşte al tuturor, Iisus Hristos, Care prin dragostea Lui le-a răbdat pe toate pentru a noastră mântuire? De altfel, despre această pace pe care o va aduce El se prorocise de demult. Căci spusese Scriptura: Şi-şi vor preschimba săbiile lor în fiare de plug şi suliţele lor în seceri şi nu va mai ridica sabia un neam asu­pra altui neam şi nu vor mai fii învăţaţi să se lupte [Isaia 2:4], Şi nu e de necre­zut aceasta, căci şi acum barbarii, care au sălbăticia purtărilor sădită în ei, cât timp jertfesc idolilor lor, se înfurie unii împotriva altora şi nu rămân nici un ceas fără suliţă; iar când aud de învătătura lui Hristos, îndată se întorc de la războaie la lucrarea pământului şi, în loc de a se înarma cu suliţe, ei îşi întind mâinile la rugăciune; şi peste tot, în loc de a se război între ei, se înarmează de acum împotriva diavolului şi a dracilor, războindu-i pe aceştia cu fecioria şi cu virtutea sufletului. Iată o dovadă a dumnezeirii Mântuitorului: ceea ce n-au putut învăţa oamenii de la idoli, au învăţat de la El. Iar aceasta nu este o mică dovadă a neputinţei şi nimicniciei idolilor. Căci, cunoscându-şi dracii neputinţa lor, aţâţau odinioară pe oameni să se războiască între ei, ca nu cum­va, încetând să se certe între ei, să se întoarcă împotriva dracilor. Căci, fără în­doială, neluptându-se între ei, ucenicii lui Hristos se rânduiesc prin purtările şi prin faptele lor în frontul împotriva dracilor şi pe aceştia îi alungă, iar pe căpetenia lor, diavolul, îl şi iau în râs, prin aceea că în tinereţe trăiesc în cu­răţie, în încercări rabdă, în dureri stăruiesc, dacă sunt ocărâţi rabdă, lipsurile le dispreţuiesc şi, ceea ce e minunat, dispreţuiesc chiar şi moartea, facându-se martiri ai lui Hristos."^[53]

3. Hristos este Cel ce luminează neamurile şi le izbăveşte de greşale

[Isaia 9:1-2]

Treci repede la faptă, tu, ţară a Zabulonului, ţară a Neftalimului şi voi, cei­lalţi, care locuiţi pe calea mării şi dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. Popo­rul cel ce umbla întru întuneric a văzut lumină mare; voi, cei ce locuiţi în latura şi în umbra morţii, lumina va străluci peste voi! [Isaia 9:1-2],^[54]

Zabulonul şi Neftali(m)ul se găseau în partea de nord a Palestinei şi au fost primele regiuni care au căzut în mâinile asirienilor. Cu toate acestea, Domnul Dumnezeu le răscumpără, aşa după cum va răscumpăra întreg poporul Său. Drumul către mare venea dinspre Damasc, străbătea sudul Galileii şi ieşea la Mediterană. „Galileea neamurilor" se afla în partea de nord a Galileii, majori­tatea locuitorilor fiind de origine păgână. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că în versetul acesta [Isaia 9:2] „Isaia ne descoperă că Mesia a ajuns şi prin aces­te ţinuturi, că El a predicat celor dintre neamuri şi păgânilor din Zabulon şi Neftali(m) şi că a fost primit şi recunoscut aici, pentru faptele minunate pe

care le-a săvârsit între aceştia"^[55]. Iar Sfântul Ambrozie al Milanului identifică lumina menţionată aici cu Fiul lui Dumnezeu^[56].

Sfântul Irineu analizează modalitatea prin care este prefigurat Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Mântuitorul a fost prefigurat prin Iosif. Apoi, din Levi şi din Iuda, descinde după trup, ca Rege şi Preot. A fost primit de către Sime- on în Templu. Prin Zabulon a fost crezut de către neamuri, după cum arată profetul: ţara Zabulonului [Isaia 9:1]; iar prin Veniamin, adică prin Pavel, a fost slăvit şi binevestit în întreaga lume."^[57]

Iudeii L-au alungat pe Hristos în Galileea neamurilor. „Dar ia aminte, rogu-te, îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur, că ori de câte ori a fost să plece la neamuri, Iisus a facut-o din pricina iudeilor [cf. Matei 4:12], Aşa şi acum: uneltind iudeii împotriva înainte-mergătorului şi aruncându-1 în închisoare, îl împing în Galileea neamurilor. Şi iată cu câtă precizie arată profetul locul unde S-a dus Iisus! Nu vorbeşte numai de o parte a poporului iudeu şi nici de toate seminţiile, ci zice aşa: pământul Zabulonului, pământul Neftalimului şi voi, cei­lalţi, care locuiţi pe calea mării şi dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. Poporul cel ce umbla întru întuneric a văzut lumină mare [Isaia 9:1; cf. Matei 4:16], Iar prin întuneric nu vrea să însemne întunericul acesta material, ci înşelăciunea şi necredinţa. De aceea profetul a şi adăugat: celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit [Matei 4:16]. A adăugat aceste cuvinte, ca să ştii că nu este ceva material nici întunericul, nici lumina. Vorbind despre lumină, n-a spus numai lumină, ci lumina mare, numită în altă parte lumina cea adevărată; iar, tălmăcind întunericul, îl numeşte umbra morţii [Isaia 9:2; 4:16]

Sfântul Roman Melodul (cca 490-cca 556) numeşte această lumină „Hris­tos", în Canonul de la Botezul Domnului: „Galileii neamurilor, laturii Za­bulonului şi pământului Neftalimului, lumină mare precum a zis prorocul a strălucit Hristos [cf. Isaia 9:1]; celor întunecaţi li s-a arătat rază luminoa­să, care a răsărit în Bethleem şi mai vârtos din Maria, Domnul, şi în toată lu­mea şi-a răspândit razele, Soarele dreptăţii..."^[58] Despre această lumină şi despre acest dar, Sfântul Pavel scrie: harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tutu­ror oamenilor [Tit 2:11], De asemenea, la praznicul Botezului Domnului mai cântăm: „Când celor de pe pământ, ce erau în întuneric, s-a arătat dumneze­iasca lumină în trup, atunci şi harul a răsărit tuturor [cf. Isaia 9:2; Tit 2:11]."^[59]Şi Sfântul Cosma îl identifică pe Hristos cu lumina care luminează celor aflaţi în întuneric: „Dumnezeiasca şi negrăita frumuseţe a bunătăţilor Tale, Hristoase, voi spune: că din veşnica mărire strălucire împreună-vecuitoare şi ipostati- că luând, din pântece fecioresc întrupându-Te, celor din întuneric şi din um­bră [cf Isaia 9:2] le-ai răsărit ca un soare [cf. Maleahi 4:2] ,"^[60]

Autorii de imne sfinte o preamăresc şi pe Maica Domnului ca Maică a Lu­minii. Astfel, Sfântul Roman Melodul spune: „Bucură-te, ceea ce ai născut lumina cea neapusă."^[61] în timpul Triodului, Sfântul Teodor Studitul ne în­deamnă să o preamărim pe Pururea Fecioara Maria în cântări de acest fel: „Să lăudăm sfântul munte al lui Dumnezeu [cf. Psalm 67:17], pe Maria cea neîn­tinată, dintru care a răsărit celor din întuneric [cf. Isaia 9:2] Soarele dreptăţii [cf. Maleahi 4:2], Hristos, Cel ce este viaţa tuturor."^[62] Şi iarăşi: „Din luminatul tău pântece ieşind Hristos, ca un mire din cămară [cf. Psalm 18:6], a luminat lumină mare celor din întuneric [cf. Isaia 9:2]; pentru că strălucind Soarele dreptăţii [cf. Maleahi 4:2], lumea a luminat, Curată!"^[63]

4. Mulţimea de popoare din Biserică [Isaia 11:6-7]

Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioa­ră; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte. Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica şi puii lor vor sălăşlui la un loc, iar leul, ca şi boul, va mânca paie [Isaia 11:6-7].

Sfântul Ioan Gură de Aur interpretează locul acesta, remarcând faptul că „profetul a enumerat dinainte felurile de oameni pentru care se întemeiază Bi­serica: nu doar cei smeriţi, evlaviosi si blânzi cu inima vor alcătui Biserica; ci si

cei mai sălbatici, mai lipsiţi de simţire omenească, cei asemenea leilor, lupilor si boilor vor alcătui toti la un loc Biserica"^[64]. Si continuă: „De vreme ce cuvântul acesta nu se interpretează în mod literal, nereferindu-se la fiare sălbatice, lăsaţi numai pe iudei, să vedem ce vor avea de zis atunci când se va împlini întocmai. Căci lupul niciodată nu a păscut împreună cu mielul. Şi, dacă s-ar întâmpla una ca aceasta, ce folos am avea noi, oamenii, de aici? De bună sea­mă că nu despre fiare sălbatice vorbeşte prorocul, ci despre oameni sălbatici. Se referă la sciţi, la traci, la indieni, la samarineni, la perşi."^[65] Iar în alt loc apro­fundează explicaţia: „Prin aceasta se arată că toate nepotrivirile de caracter se vor plini prin cultivarea virtuţilor şi prin răbdare şi prin stăpânirea de sine, iar aceasta se vede din faptul că prin enumerarea acestor animale sălbatice sunt indicate mai multe dispoziţii sufleteşti ale oamenilor, care se vor uni toate în­tre ele în armonie si bunătate."^[66]

Fericitul Ieronim arată că „acolo unde leopardul şade alături de copil, iar leul mănâncă paie, ca un bou [cf. Isaia 11:6-8], boul nicidecum nu va deprin­de cruzimea leului, ci leul va învăţa blândeţea si ascultarea de la bou"^[67].

Sfântul Chiril al Alexandriei scrie: „Luaţi aminte, fraţilor, că toti cei ce s-au

învrednicit de sfinţenie, prin credinţă, au lepădat cele ale păgânilor, în vreme ce toţi cei ce au luat calea idolilor au luat şi obiceiurile păgânilor. Căci fia­re sunt lupul şi leul, ursul şi leopardul, şi ele se hrănesc cu carne; în schimb, animalele care au o fire blândă, aşa ca mielul sau cerbul, se hrănesc numai cu iarbă. Insă animalele de pradă se luptă cu cele blânde şi le răpesc mâncarea, ba încă şi pe acestea le ucid şi le mănâncă. Prin urmare nu cele blânde se dau după felul carnivorelor, ci, dimpotrivă, cele sălbatice şi crude se iau după ier- bivore, lăsând deoparte cruda lor poftă de carne. Aşa şi omul care se bucură de sfinţenia întru Hristos, a lepădat cele ale lupului, luând asupră-şi cele ale mielului."^[68]

„Făgăduinţa Bisericii, spune Sfântul Grigorie cel Mare, este în chip minu­nat exprimată prin versetul acesta [Isaia 11:6]. Căci în sân urile iubirii, lupul şade alături de miel; cei ce în această lume au fost fiare sălbatice îşi află odihna alături de cei blânzi. Iar leopardul ascultă de copil, căci cel ce s-a murdărit în păcatele sale primeşte să se smerească pe sine de către cel smerit, şi să-şi recu­noască păcătoşenia."³ Apoi, cu privire la viţel, la bou şi la leu, Sfântul Grigorie adaugă următoarele (în enumerarea Sfântului Grigorie cel Mare, aflăm viţel, leu şi oaie): „Căci unul zi de zi îşi frânge inima şi se pregăteşte să se aducă pe sine jertfa lui Dumnezeu, altul se face precum leul, în vreme ce al treilea, aşa ca o oaie, trăieşte simplu, păzindu-şi nevinovăţia. Toţi aceştia se întrunesc în- deolaltă în sânul Sfintei Biserici. Iată, aceasta este firea iubirii, care aprinde, încălzeşte, mistuie, lipeşte şi remodelează cele ale minţii, scoţând la iveală au­rul, cu strălucirea lui. [...] Căci Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Cel care leagă inimile aleşilor Săi, le întăreşte şi le îndrumă spre iubirea cea cerească, prin descoperirea dorului lăuntric după cele de sus. Prin urmare nu este deloc întâmplător că la această enumerare se adaugă: şi un copil îi va paşte [Isaia 11:6]. Cine să fie oare copilul acesta, dacă nu chiar Cel despre care s-a scris: Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă [Isaia 9:5]?"^[69]

5.   Cei mândri vor cădea [Isaia 10:33-34]

Iată că Domnul Dumnezeu Savaot frânge crengile dintr-o lovitură năprasni­că: vârfurile sunt tăiate şi crengile de sus date jos. Desişulpădurii cade sub lovituri de unelte de fier, cedrii Libanului se prăbuşesc la pământ [Isaia 10:33-34].

„După Isaia, spune Sfântul Grigorie de Nyssa, acela este un alt Liban, ai cărui cedri cad împreună cu cei înalţi, când din rădăcina lui lesei va răsări floarea [cf. Isaia 11:1] şi va odrăsli toiagul puterii, prin care se preface firea le­ului, a leopardului şi a aspidelor într-o fire blândă şi liniştită, ca să pască leul cu viţelul, să se odihnească leopardul cu iedul şi să-i păzească pe ei Pruncul acela mic, Care S-a născut nouă şi a Cărui mână pătrunde în gura aspidelor şi se atinge de puii aspidei şi îi ia puterea veninului [cf. Isaia 11:6-8]. Acestea împlinindu-se, zice prorocul, va ruşina şi Libanul, împreună cu cei înalţi [cf. Isaia 10:34 sq.]. Cele ce le vesteşte prorocia [Isaia 10:34] prin ghiciturile aces­tea, fiind vădite tuturor, e de prisos să le mai înfăţişăm cu de-amănuntul. Căci cine nu cunoaşte pe Pruncul ce S-a născut nouă, Care Se atinge cu mâna de aspide şi a Cărui stăpânire face fiarele sălbatice să locuiască sub acelaşi acope­riş cu cele blânde, uitând de asprimea lor naturală? Fiindcă deci prin acestea cade Libanul, care e răutatea, şi împreună cu el cade căpetenia relelor, adică înălţările împotriva adevărului [...]."'

6.  Hristos va domni şi peste neamuri [Isaia 11:10]

Şi în vremea aceea, Mlădiţă cea din rădăcina lui lesei va fi ca un steag pentru popoare; pe Ea o vor căuta neamurile şi sălaşul Ei va fi plin de slavă [Isaia 11:10].

Sfântul Teofan, ierarhul alcătuitor de canoane, cântă: „Mulţimea limbilor, părăsind înşelăciunea, a alergat către lumina cea dumnezeiască şi s-a alcătuit Biserica lui Hristos, precum odinioară Isaia a zis [cf. Isaia 11:10] şi acum cu laudă cântă: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul."^[70]

Sfântul Ioan Gură de Aur, referindu-se la expresia pe Ea o vor căuta neamu­rile [Isaia 11:10], scrie: „Isaia dă şi pricina, pentru că: Va fi Cel ce Se va scula să stăpânească neamurile; în El vor nădăjdui neamurile [cf. Isaia 11:10], la fel cum se spune şi în Evanghelie: Va vedea tot trupul mântuirea lui Dumnezeu [Luca 3:6]. Pretutindeni se arată că până la marginile lumii se vor răspândi puterea şi cunoştinţa acestor Evanghelii, că neamul omenesc se va schimba; din sălba­tic şi aspru, va ajunge blând şi paşnic."^[71]

7. Creştinii sunt adevăratul Israel [Isaia 14:1; 42:4-7, 16; 43:15; 62:12]

A.  Dar Domnul Se va milostivi de Iacov şi va alege încă o dată pe Israel şi îl va statornici în pământul lui. Cei străini se vor alătura lor şi se vor uni cu casa lui Iacov [Isaia 14:1].

Sfântul Iustin atestă faptul că iudeii socotesc că acest cuvânt se referă la prozeliţi, însă ei greşesc, în opinia lui. „Deci, după cum toate acestea au fost spuse pentru Hristos şi pentru neamuri, voi socotiţi că şi acelea au fost spu­se la fel. Căci prozeliţii nu au nevoie de nici un aşezământ, de vreme ce una şi aceeaşi lege este impusă celor tăiaţi împrejur. [...] Este chiar ridicol să soco­tiţi că ochii prozeliţilor au fost deschişi, iar ai voştri nu, şi să auziţi că voi sun­teţi numiţi orbi şi surzi, iar aceia luminaţi. Şi este ceva şi mai ridicol pentru voi, ca să ziceţi că legea a fost dată neamurilor, în timp ce voi nici măcar nu o cunoasteti."^[72]

B.  învăţătura Lui toate neamurile o aşteaptă [Isaia 42:4].

Acelaşi Sfânt Iustin îi replică iudeului Trifon acestea: „După cum de la acel singur Iacov, care a fost supranumit Israel, tot neamul vostru a fost supranu­mit Iacov şi Israel, tot astfel şi noi, după Hristos, Care ne-a născut pe noi în Dumnezeu, ne numim si suntem si Iacov, si Israel, si Iuda, si Iosif, si David, si

fii ai lui Dumnezeu, toţi cei ce păzim poruncile lui Hristos."^[73]

C.  Eu, Domnul, Te-am chemat întru dreptatea Mea şi Te-am luat de mână şi Te-am ocrotit şi Te-am dat ca legământ al poporului Meu, spre luminarea neamu­rilor; ca să deschizi ochii celor orbi, să scoţi din temniţă pe cei robiţi şi din adân- cid închisorii pe cei ce locuiesc întru întuneric [Isaia 42:6-7].

In Epistola lui Barnaba se spune: „Domnul însuşi, suferind pentru noi, ni l-a dat nouă, poporul moştenirii Lui. Domnul S-a arătat, pentru ca iudeii să umple măsura păcatelor lor, iar noi să primim Testamentul prin Cel ce l-a moş­tenit, prin Domnul Iisus, Care spre aceasta a fost pregătit, ca la venirea Lui să izbăvească de întuneric inimile noastre mâncate de moarte şi date fărădelegii rătăcirii şi ca, prin învăţătura Sa, să ne dea nouă Testamentul. Că este scris, că Lui I-a poruncit Tatăl să ne izbăvească de întuneric şi să ne pregătească Luişi popor sfânt. Spune, aşadar, profetul: Eu, Domnul Dumnezeid Tău, Te-am che­mat întru dreptate şi Te voi ţine de mână şi Te voi întări, şi Te-am dat Testament poporului, lumină neamurilor, ca să deschizi ochii orbilor şi să scoţi din legături pe cei legaţi şi din casa temniţei pe cei ce şed în întuneric [Isaia 42:6-7] ."^[74]

„Liberează, dezleagă-ţi, Sioane, pe legaţii tăi [cf. Isaia 42:7], şi-i scoate din groapa cea fără de apă a necunoştinţei [cf. Zaharia 9:11]; şi cu stropirea dum­nezeiescului sânge să se înnoiască poporul."^[75]

D.   Indrepta-voi pe cei orbi pe drumuri pe care nu le cunosc, pe poteci neştiute îi voi povâţui; întunericul îl voi preface înaintea lor în lumină şi povârnişurile în câmpii întinse. Acestea sunt făgăduinţele Mele pe care le voi împlini şi cu vederea nu le voi trece [Isaia 42:16].

Sfântul Chiril al Alexandriei spune că expresia întunericul îl voi preface înaintea lor în lumină [Isaia 42:16] se referă la faptul că „toţi cei lipsiţi de cu­noaştere se vor înţelepţi, iar cei ce mai înainte erau în rătăcire au cunoscut de-acum căile dreptăţii"^[76].

Acelaşi arată: „Pentru noi, slava este întru Hristos Domnul; şi, îndreptaţi fiind prin credinţă, prin El ne împărtăşim din slavă, alungând de la noi toată necurăţia şi toate cele ce ne sunt spre scădere şi vieţuind în lucrarea şi desăvâr­şirea a toată vârtutea; astfel, ne îmbogăţim în cunoaşterea curată şi neabătută a dreptelor şi adevăratelor învăţături de credinţă. Căci aceasta ni s-a făgăduit nouă de către Domnul, prin gura lui Isaia Prorocul. Iar noi, cei ce eram odini­oară lipsiţi de vedere, ne-am luminat de-acum şi urmăm neabătut calea drep­tăţii, în vreme ce aceia care s-au ţinut de Lege şi şi-au făcut-o lor învăţător au rămas în întuneric.

Căci Hristos însuşi spune: Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec [Ioan 11:40]. Şi iarăşi: Pentru că nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi tai­na aceasta, ca să nu vă socotiţi pe voi înşivă înţelepţi; că împietrirea s-a fizcut lui Israel în parte, până ce va intra tot numărul neamurilor [Romani 11:25]."^[77]

E.  Eu sunt Domnul, Sfântul vostru, Ziditorul lui Israel, împăratul vostru! [Isaia 43:15]

Hristos este împăratul lui Israel. Sfântul Iustin îl întreabă pe iudeul Trifon: „Atunci când Scriptura zice: Eu sunt Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel, Cel ce am arătat pe Israel împăratul vostru [Isaia 43:15], oare nu înţelegeţi că aici se vorbeşte, cu adevărat, despre Hristos, împăratul cel veşnic? Căci voi ştiţi că Iacov, fiul lui Isaac, nu a fost niciodată împărat. Pentru aceasta, Scriptura, ex- plicându-ne iarăşi pe cine numeşte împăratul Iacov şi Israel, a zis astfel: Iacov este fiul Meu şi Eu îl voi ajuta şi Israel este alesul Meu şi sufletul Meu îl va pri­mi. Dat-am Duhul Meu asupra Lui şi El va spune judecata neamurilor. El nu va striga şi nici nu se va auzi în afară glasul Lui; El nu va călca la pământ trestia cea zdrobită şi nici nu va stinge inul aprins, până ce nu va spune biruinţa şi va pri­mi judecata şi El nu vafi zdrobit, până ce nu va stabili judecata pe pământ. Iar întru numele Lui vor nădăjdui neamurile [Isaia 42:1-3]. Nu cumva neamurile nădăjduiesc în patriarhul Iacov şi chiar voi înşivă, iar nu în Hristos? Deci, du­pă cum Scriptura numeşte pe Hristos Israel şi Iacov, tot astfel şi noi, care am fost tăiaţi din pântecele lui Hristos, suntem neamul israelit cel adevărat."^[78]

F. Un popor sfânt [...].

Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful lămureşte că „după ce dreptul acela a fost ucis, noi [creştinii] am înflorit ca un alt popor şi am răsărit spice noi şi înflori­toare, după cum au spus prorocii: Şi vor alerga neamuri multe la Domnul, în ziua aceea, drept popor şi se vor sălăşlui în mijlocul întregului pământ [Zaharia 2:11; Osea 2:23]. Iar noi nu numai că suntem popor, dar suntem şi popor sfânt, după cum am arătat mai înainte: Şi-l vor numi popor sfânt, răscumpărat de Domnul [Isaia 62:12], Deci noi nu suntem un popor vrednic de dispreţuit şi nici un trib barbar, nici aşa cum sunt neamurile carienilor sau frigienilor, ci pe noi ne-a ales Dumnezeu [cf. Deuteronom 14:2] şi S-a făcut vădit celor ce nu au întrebat de El. Căci zice: Iată, Eu sunt Dumnezeul neamului care nu a che­mat numele Meu [Isaia 65:1]. Iar acesta este neamul acela, pe care i l-a făgăduit Dumnezeu odinioară lui Avraam, când i-a vestit că-1 va aşeza părinte al multor neamuri [cf. Facerea 12:2], nespunând cu aceasta că-1 va aşeza părinte nici al arabilor, nici al egiptenilor, nici al idumeilor, fiindcă şi Ismail a devenit părinte al unui neam mare, iar Esau şi amaniţii sunt astăzi popoare numeroase. Noe a fost atât părintele lui Avraam, cât şi al întregului neam omenesc, în genere, iar

alţii au fost strămosii altora. Deci ce hărăzeşte aici Hristos mai mult lui Avraam? Aceea că, printr-o chemare asemănătoare, l-a chemat cu glasul Său, spu- nându-i să iasă din pământul în care locuia [cf. Facerea 12:1]. Tot astfel, şi pe noi, pe toţi, ne-a chemat, prin acelaşi glas, şi am ieşit din trăirea în care am vie- ţuit în felul comun al celorlalţi locuitori ai pământului, pe când vieţuiam rău. De aceea, noi vom moşteni dimpreună cu Avraam pământul cel sfânt, luând moştenirea aceasta în veacul cel nesfârşit pentru credinţa asemănătoare, fiind copii ai lui Avraam [cf. Galateni 3:7]. Căci în acelaşi chip în care acela a crezut în glasul lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui întru îndreptăţire, tot astfel şi noi, crezând până la moarte în glasul lui Dumnezeu, Cel grăit iarăşi prin Apostolii lui Hristos şi propovăduit nouă prin proroci, ne-am lepădat de toate cele ale lumii. Deci îşi făgăduieşte Lui un neam de aceeaşi credinţă, cu evlavie faţă de Dumnezeu, drept şi înveselind pe Tatăl [cf. Pildele lui Solomon 10:1] - şi de bună seamă că nu pe voi [Trifon şi neamul evreiesc], de vreme ce întru voi nu există credinţă [Deuteronom 32:20]"'.

8.  Noul Israel [Isaia 19:24-25]

In ziua aceea, Israel va fi al treilea în legământul cu Egiptul şi cu Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul pământului, binecuvântare a Domnului Savaot, Care zice: „Binecuvântat să fie poporul Meu, Egiptul şi Asiria, lucrul mâinilor Mele şi Israel, moştenirea Mea!" [Isaia 19:24-25]

Sfântul Iustin consemnează că Domnul „prin gura lui Isaia zice, cu privire la un alt Israel, astfel: în ziua aceea va fi un al treilea Israel, între asirieni şi între egip­teni, binecuvântat pe pământ, pe care l-a binecuvântat Domnul Savaot, zicând: Bi­necuvântat va fi poporul Meu cel din Egipt şi cel din Asiria şi moştenirea Mea, Israel [cf. Isaia 19:24-25]. Deci, de vreme ce Dumnezeu binecuvântează şi numeşte Israel pe poporul acesta şi strigă că el este moştenirea Lui, cum încă nu vă pocăiţi de rătăcirea în care vă găsiţi, atunci când ziceţi că voi singuri sunteţi Israel şi cum de nu încetaţi de a blestema poporul cel binecuvântat al lui Dumnezeu?"^[79]

9.  Bisericile [Isaia 24:15; 42:10-12, 15]

A.  Pentru aceasta, în insule se preaslăveşte Domnul, în insulele mării, numele Domnului Dumnezeului lui Israel [Isaia 24:15].

Fericitul Ieronim tâlcuieşte: „Am putea spune că insulele mării reprezintă diferitele provincii sau cetăţi ale credincioşilor, sau să le interpretăm ca refe- rindu-se chiar la biserici individuale."^[80]

B.    Cântaţi Domnului cântare nouă, cântaţi în strune laudele Lui până la marginile pământului! Marea să se zbuciume cu tot ce este în ea, ostroavele şi lo­cuitorii lor! [Isaia 42:10]

Tot Fericitul Ieronim comentează: „De bună seamă că putem înţelege aici că ostroave se spune pentru biserici. [...] Căci întocmai după cum ostroavele sunt răspândite în mijlocul mării, tot aşa şi bisericile s-au întemeiat în mijlocul lumii şi sunt lovite şi zdruncinate de valurile persecuţiilor. într-adevăr, ostroa­vele acestea nu sunt cruţate de valuri nici măcar o singură zi, dar nu se scufun­dă niciodată. Se găsesc în mijlocul mării, însă acolo ele sunt limanuri, pentru că Hristos este temelia lor, Hristos, pe Care nimic nu poate să-L clintească."^[81]

C.  Pustiul şi cetăţile lui să înalţe glas, şi satele în care are sălaş Chedar! Locuitorii din Sela să chiuie de veselie; şi din vârfurile munţilor să strige de bucurie! Să preaslă- veascăpe Domnul şi lauda Lui s-o vestească în depărtatele ostroave [Isaia 42:11-12].

Când prăznuim înnoirea Bisericii Sfântului Mormânt, înălţăm următoa­rea cântare: ,,[...]după cum zice Isaia [Isaia 42:10-12; 24:15], se înnoiesc de către Dumnezeu ostroavele [cf. Psalm 42:12]; care se înţeleg bisericile cele din păgâni, cele ce se alcătuiesc şi se întemeiază neclătit întru Dumnezeu. Drept aceea şi noi înnoirile ceste de acum duhovniceşte să le prăznuim."^[82]

10.   Cunoaşterea lui Dumnezeu prin Evanghelie [Isaia 35:7-8]

Pământul cel fără de apă se va preface în bălţi şi ţinutul cel însetat va fi izvor de apă. Acolo va fit veselia păsărilor, iarbă, trestie şi bălţi [Isaia 35:7].

Sfântul Iustin îi spune lui Trifon iudeul: „Fântână de apă vie de la Dum­nezeu, în pustiul cunoştinţei de Dumnezeu, în pământul neamurilor a ţâşnit Hristos, Care S-a arătat şi în neamul vostru şi pe cei din naştere bolnavi, surzi şi şchiopi i-a vindecat, făcând pe unul să alerge, pe altul să audă, iar pe altul să vadă, cu cuvântul Lui."^[83]

Sfântul Chiril al Alexandriei notează că „binecuvântatul Proroc Isaia, atunci când descoperă calea mântuirii prin propovăduirea Evangheliei, ne spune unele ca acestea: Acolo va fii cale curată şi cale sfântă se va chema [Isaia 35:8]. Căci toţi aceia care păşesc pe ea sunt conduşi la sfinţenie, prin lucrare duhovnicească şi printr-o dreptate superioară celei după Lege"^[84].

11.  Apele Evangheliei [Isaia 41:18]

Pe dealuri înalte voi da drumul la râuri şi la izvoare în mijlocul văilor, pustiul îl voi preface în iaz şi pământul uscat în pâraie de apă! [Isaia 41:18]

Sfântul Grigorie cel Mare arată că, „prin gura Prorocului Isaia, Dumnezeu făgăduieşte neamurilor, care mai înainte erau sortite pieirii, că în sfintele bi­serici vor putea să afle roadele virtuţilor, aşa ca într-o livadă plină de poame. [...] Domnul a preschimbat pustia într-un iaz cu apă vie, iar pustia a adus-o la viaţă cu pâraiele ce ies din aceasta. Păgânilor, care până mai înainte, din prici­na uscăciunii credinţei lor, nu aduseseră nici o roadă, le-a dat puterea de a ro­di, prin propovăduirile Cuvântului, asemenea unor pâraie. Calea aceasta, care mai înainte le-a fost propovăduitorilor închisă din pricina uscăciunii, aduce

acum roadele învătăturii"^[85].

12.  Pustietatea neamurilor udată de apele Duhului [Isaia 43:19]

Croi-voi în deşert o cale, în loc uscat izvoare de aţă [Isaia 43:19].

Sfântul Irineu afirmă: „Locul uscat despre care se vorbeşte aici sunt nea­murile păgâne, care erau uscate şi neroditoare, deoarece Cuvântul Domnu­lui nici nu ajungea până la ele, nici nu le adăpa cu Duhul Sfânt. Duhul Sfânt pregăteşte calea îndumnezeirii şi a dreptăţii. Pentru aceasta, revarsă asupra lor izvoare din belşug, pentru ca Sfântul Duh să Se răspândească pe deasupra pă­mântului, după cum a făgăduit prin proroci, că la plinirea vremii va acoperi tot pământul [cf. Ioil 2:28-29]^[86]

13.  Livada Bisericii [Isaia 41:19-20]

Sădi-voi în pustiu: cedri, salcâmi, mirţi şi măslini şi în locuri neumblate: chi­paroşi, platani şi ienuperi laolaltă, ca să vadă şi să-şi dea seama, să cerceteze şi să priceapă cu toţii că mâna Domnului a făcut acestea şi că Sfântul lui Israel le-a zidit! [Isaia 41:19-20]

Sfântul Grigorie explică semnificaţia fiecăruia dintre arborii menţionaţi aici: „Cedrul, care se caracterizează printr-o aromă puternică şi persistentă, înseamnă făgăduinţa [...]. Cedrul îi desemnează aşadar pe aceia care prin faptele lor vădesc semnele virtuţii, cei care pot spune, împreună cu Pavel: Suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a Lui Hristos între cei ce se mântuiesc şi între cei ce pier [II Corin­teni 2:15] - inimile lor fiind adânc întemeiate în iubirea cea de neclintit şi nu sunt atinşi de iubirea cea stricăcioasă a bunurilor pământeşti. [...] Mirţii sunt blândeţea, delicateţea. Pe cine reprezintă mirţii? Pe cei care au puterea de a pur­ta suferinţele aproapelui, pe cei care aduc mângâiere celor nevoiaşi, prin com­pasiunea lor. [...] Mereu au o vorbă bună, un cuvânt de mângâiere, o faptă de milostenie în sprijinul şi spre binele aproapelui lor, pe care cu blândeţe îl aduc înapoi în har şi nu-i lasă să cadă în deznădejde din pricina greutăţii suferinţelor [...]; dar ce ar putea să însemne ienupărul? Ienupărul nu creşte prea înalt, în­să, chiar dacă rămâne fară rod, nu-şi pierde frunza. îi desemnează pe aceia care, din pricina vârstei lor înaintate şi a slăbiciunilor care vin odată cu aceasta, nu mai pot împlini faptele bune ale Bisericii, însă cu toate acestea se ţin de cele ale credinţei şi astfel rămân pururea verzi [...]. Astfel, după ce enumeră toţi arborii, concluzionează cu înţelepciune: Ca oamenii să vadă, să ia aminte şi să înţeleagă - şi foarte nimerit adaugă: împreună. De vreme ce sunt în Biserica noastră atâ­tea slujiri diferite una de cealaltă, este de trebuinţă ca fiecare în parte să înveţe, şi toate împreună; în Biserică, oamenii duhovniceşti, fiecare după fel, după vârstă, după caracter, după învăţătură - fiecare este chemat să înveţe câte ceva."^[87]

14.  Mântuirea neamurilor [Isaia 45:20]

Adunaţi-vâ, veniţi, apropiaţi-vă laolaltă cei rămaşi cu viaţă dintre neamuri! [Isaia 45:20]

Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „Cu uşurinţă se poate vedea din Sfânta Scriptură că şi neamurile au fost chemate la pocăinţă şi la ascultare, prin Sfinţii Proroci. Căci iată ce zice Domnul într-un loc: Adunaţi-vă, veniţi, apropiaţi-vă laolaltă cei rămaşi cu viaţă dintre neamuri! [Isaia 45:20]

15.   Căpeteniile neamurilor vor vedea şi vor lua aminte [Isaia 52:15]       Tot aşa va fi pricină de uimire pentru multe popoare; înaintea Lui regii vor închide gura, că acum văd ceea ce nu li s-a spus şi înţeleg ceea ce n-au auzit [Isa­ia 52:15].

Sfântul Iustin îi îndeamnă pe evrei să se pocăiască, înainte de a Doua Ve­nire a lui Hristos. Pentru că au credinţa în Hristos, creştinii sunt mult mai evlavioşi decât evreii. Iisus Hristos Domnul este „preot ales şi împărat veşnic, ca Unul Care este Fiul lui Dumnezeu. Şi să nu socotiţi că Isaia sau ceilalţi pro­roci spun că la Venirea cea de a Doua a Lui urmează să se aducă jertfe de sânge sau libaţiuni pe altare, ci laude şi euharistii adevărate şi duhovniceşti. De ace­ea, noi nu am crezut în zadar întru El şi nici nu ne-am lăsat înşelaţi de către cei ce au învăţat altfel, iar acest lucru s-a întâmplat prin purtarea de grijă cea minunată a lui Dumnezeu, pentru ca noi să ne vădim a fi mai înţelepţi şi mai evlavioşi fată de Dumnezeu decât voi, care vă socotiţi asa, însă nu sunteti nici iubitori de Dumnezeu, nici înţelepţi, prin chemarea cea nouă şi prin veşnicul aşezământ, adică prin acela al lui Hristos. De aceea şi Isaia, minunându-se, a zis: Şi împăraţii îşi vor închide gurile; fiindcă cei cărora nu li s-a vestit despre El vor vedea şi aceia care nu au auzit vor înţelege. Doamne, cine a crezut auzului nostru şi braţul Domnului cui s-a descoperit? [Isaia 52:15]"^[88].

16.   Cea stearpă dă naştere la copii [Isaia 54:1]

Veseleşte-te, cea stearpă, care nu năşteai, dă glas şi strigă tu, care nu te-ai zvâr­colit în dureri de naştere, căci mai mulţi sunt fiii celei părăsite decât ai celei cu bărbat, zice Domnul [Isaia 54:1].

Sfântul Iustin tâlcuieşte prorocia aceasta astfel: ea arată că „mult mai mulţi vor fi aceia dintre neamuri care vor crede decât aceia dintre iudei şi samariteni. S-a spus astfel: Bucură-te stearpă, care nu naşti, izbucneşte de bucurie şi strigă tu, care nu ai dureri de naştere, că mult mai mulţi vor fi copiii celei părăsi­te decât ai aceleia care are bărbat [Isaia 54:1]. Căci toate neamurile care adorau nişte lucruri făcute de mâini omeneşti se aflau părăsite de adevăratul Dumne­zeu; însă iudeii şi samaritenii, care aveau cuvântul lui Dumnezeu transmis lor prin proroci şi aşteptau pe Hristos, atunci când El a venit, nu au luat aminte la El, afară de foarte puţini, despre care Duhul cel profetic a spus de mai îna­inte prin Isaia cum că se vor mântui. Şi Isaia a vorbit ca din partea lor, zicând: De nu ne-ar fi lăsat Domnul sămânţă, am fii devenit ca Sodoma şi Gomora [Isa­ia 1:9]. Aşa se istoriseşte de către Moise, că Sodoma şi Gomora au fost nişte cetăţi ale unor bărbaţi lipsiţi de evlavie, pe care Dumnezeu, arzându-le cu foc şi cu pucioasă, le-a distrus, salvându-se din această urgie doar un străin de ne­am, un chaldeean, cu numele de Lot, care a scăpat împreună cu fetele lui. Şi toată ţara din jurul cetăţii acestora fiind pustiită şi arsă şi rămânând nerodi­toare, toţi cei ce vor o pot vedea şi astăzi. Iar ca să aflaţi că foarte mulţi dintre neamuri au fost cunoscuţi de mai înainte ca fiind mai sinceri şi mai credin­cioşi, vă vom arăta aici prin cele spuse de profetul: Israel este necircumcis cu inima, iar neamurile, cu prepuţul [Ieremia 9:26]. Toate acestea pe care le-am văzut până acum pot să umple de convingere şi de credinţă pe cei ce doresc să îmbrăţişeze adevărul, care nu sunt cuprinşi de slavă deşartă şi nici nu sunt stăpâniţi de patimi"^[89].

Sfântul Irineu susţine că „cea stearpă este Biserica, pentru că în vremea de început Biserica nu a născut prunci Domnului [...], iar cealaltă este sinagoga, al cărei bărbat este Legea"^[90].

Sfântul Isaac Şirul ne învaţă că „la sfârsitul acestui veac, când toate cele ale lumii ăsteia vor fi întru totul surpate şi restaurate apoi la frumuseţea lor cea dintâi [...], atunci mintea omenească nu-şi va mai aduce aminte nici de lume, nici de vieţuirea de aici. Căci mintea omului va fi preocupată atunci cu vederea celor ale stării aceleia şi nu va mai avea nici răgaz, nici dorinţă de a se mai întoarce asupra celor de acum, la războiul cu trupul şi cu sângele. Atunci, tot omul va spune: Mamă, iartă-i pe copiii tăi, pe care i-ai purtat în pântece, i-ai hrănit şi le-ai dat înţelepciune şi care într-o clipită doar fost-au cu toţii adunaţi în pântec străin şi făcuţi fii ai celei sterpe, care niciodată nu a născut. Bucură-te cea stearpă, care nu naşti [Isaia 54:1], pentru pruncii pe care pământul ţi i-a dat!"^[91]

Sfântul Cosma Melodul propune o interpretare a acestui verset într-un imn din vremea praznicului Botezului Domnului: „Veseleşte-te astăzi, Biseri­că a lui Hristos, care mai înainte erai stearpă şi cumplit neroditoare [cf. Isaia 54:1]. Că prin apă şi prin Duh s-au născut ţie fii, care cu credinţă strigă: Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru afară de Tine, Doamne."^[92]

17.  Biserica numeroasă [Isaia 49:20; 60:4, 8; 66:12]

Ridică împrejur ochii tăi şi vezi, că toţi se adună şi se îndreaptă către tine. Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt aduse pe umeri [Isaia 60:4].

Profetul Isaia, spune Sfântul Grigorie de Nyssa, prevesteşte întemeierea Bi­sericii ca adunare la un loc: Acestea zice Domnul: Vărsa-voi pacea peste el ca un rău şi slava popoarelor ca un şuvoi ieşit din albia lui. Pruncii lui vor fii purtaţi în braţe şi dezmierdaţi pe genunchi [Isaia 66:12]^[93].

Şi încă: Cine zboară ca norii şi ca porumbiţa spre sălaşul ei? [Isaia 60:8] Sfân­tul Grigorie de Nyssa remarcă: „Virtutea este uşoară şi plutitoare, iar cei ce tră­iesc în căile virtuţii sunt uşori şi zboară ca norii [Isaia 60:8], precum spune Isa­ia, ca porumbiţa spre sălaşul ei [Isaia 60:8]; numai păcatul este greu şi trage în jos..."^[94] Intr-altă parte, Sfântul Grigorie de Nyssa arată că prin aceste cuvinte profetul „vesteşte dinainte instituirea Bisericii, cu mulţimea ei de prunci, adă­ugând cuvântul: şi vor mai grăi la urechile tale feciorii tăi de care tu erai lipsită: ţinutul este prea strâmt pentru mine, fă-mi loc să stau şi eu! [Isaia 49:20]. Aceste preziceri s-au făcut, în puterea Duhului, cu privire la Biserica numeroasă a lui Dumnezeu, care urma să cuprindă lumea întreagă, de la un capăt la celălalt."^[95]

18.  Numele de creştin [Isaia 62:2; 65:15-16]

A. Atunci neamurile vor vedea dreptatea ta şi toţi regii slava ta şi te vor chema pe tine cu nume nou, pe care îl va rosti gura Domnului [Isaia 62:2].

Sfântul Ignatie Teoforul mărturiseşte: „Să ne dovedim aşadar vrednici de numele pe care l-am primit. Şi oricine este chemat altfel decât cu numele aces­ta nu este de la Dumnezeu; căci el nu a primit prorocia care despre noi vor­beşte: poporul se va chema cu nume nou, pe care îl va rosti gura Domnidui [cf. Isaia 62:2]. Iar aceasta a fost mai întâi în Siria: în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini [Faptele Apostolilor 11:26], când Pavel şi Petru au înteme­iat Biserica. Lepădaţi aşadar tot răul, toate vechile rânduieli, îndepărtaţi alua­tul cel rău, cel învechit, cel înăcrit [cf. I Corinteni 5:7] şi prefaceţi-vă în aluat nou, care este Iisus Hristos. Săraţi-vă cu El, ca să nu se strice cineva dintre voi, pentru că după miros vă veţi vădi. Faceţi-vă adăpost întru Domnul, pentru ca răul să nu mai poată avea putere asupra voastră. Este o nebunie să vorbeşti de

Hristos si să trăieşti ca iudeii. Că nu creştinismul a crezut în iudaism, ci iuda­ismul în creştinism, în care s-a adunat toată limba care a crezut în Dumnezeu. Căci unul este Hristos, în Care tot neamul şi toată limba îşi mărturiseşte cre­dinţa şi se adună întru Domnul. Iar cei cu inima împietrită s-au făcut urmaşi lui Avraam, prietenul lui Dumnezeu [cf. Isaia 41:8], iar pentru acesta toţi au luat binecuvântare [cf. Facerea 28:14] şi s-au înălţat la viaţa cea veşnică, întru Iisus Hristos Domnul [cf. Faptele Apostolilor 13:48]."'

Fericitul Ieronim scrie, la rândul său, într-o omilie: „Cu nume nou vei fî chemat [cf. Isaia 62:2]. La un nume nou este de trebuinţă un fiu nou. Aşa şi în Apocalipsă: Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor: Biruitoru­lui îi voi da din mana cea ascunsă şi-i voi da lui o pietricică albă şi pe pietricică scris un nume nou, pe care nimeni nu-l ştie, decât primitorul [Apocalipsa 2:17]. Acest nume nou este numele de creştin,"^[96]

B. Căci numele vostru îl veţi lăsa aleşilor Mei, dar pe voi Domnul vă va da pier­zării, iar slujitorii Mei vor fi numiţi cu nume nou; ei, cei ce vor fi. binecuvântaţi pe pământ; căci ei Îl vor binecuvânta pe adevăratul Dumnezeu [Isaia 65:15-16]^[97].

Sfântul Chiril al Ierusalimului propovăduieşte că Mântuitorul, „din prici­na marii dărnicii a lui Dumnezeu, ne-a dat nouă tuturor numele Său. [...] Să întrebăm pe iudei: Slujiţi Domnului sau nu? Arătaţi numele vostru cel nou! Vă numiţi iudei şi israeliţi de pe vremea lui Moise şi a celorlalţi proroci şi după întoarcerea din Babilon şi până azi. Unde este aşadar numele vostru cel nou? Noi însă, pentru că slujim Domnului, avem nume nou. [...] Aceasta, pentru că numele nostru vesteşte pe Unul-Născut Fiul lui Dumnezeu"^[98].

19.  Naşterea unui popor nou [Isaia 66:8]

Cine a auzit sau cine a văzut unele ca acestea? Oare o ţară se naşte într-o sin­gură zi şi un popor dintr-odată? Abia au apucat-o durerile naşterii şi fiica Sionu­lui a şi născut fiii! [Isaia 66:8]

Fericitul Ieronim învaţă că, aici, „prin sintagma fiica Sionului se vorbeş­te despre Biserică. Glasul Domnului, cel ce cutremură pustiul şi va cutremura Domnul pustiul Cadeşului [Psalm 28:8]. La început, Biserica nu dăduse naş­tere la prunci. Dar, prin cuvântul propovăduit de către Mântuitorul, pustiul acesta s-a cutremurat, a zămislit şi a dat naştere, într-o singură zi, unui po­por întreg [cf. Isaia 66:7-8]. Ea, care mai înainte se chema pustiul Cadeşului [Psalm 28:8], pustia sfinţeniei - în aşa măsură fusese lipsită de virtuţi -, înce­pe să adune la sine inimile, să dezlege pântecele cerboaicelor [cf. Psalm 28:9] şi să trimită pe vitejii ei cei sfinţi să ucidă şarpele pământului, călcându-i în picioare veninul şi grăbindu-se spre cele patru colţuri ale lumii, ducându-le Evanghelia lui Hristos."^[99]

20.   Noua preoţie [Isaia 66:18-21]

Dar Eu vin ca să strâng la un loc popoarele şi toate limbile. Ele vor veni şi vor vedea slava Mea, şi le voi da un semn. Şi pe cei scăpaţi cu viaţă îi voi trimite către popoarele din Tarsis, Put, Lud, Meşec, Roş, Tubal, Iavan, către ţinuturile cele mai depărtate care n-au auzit despre Mine şi nu au văzut slava Mea. Şi la aceste nea­muri vor vesti slava Mea. Şi din toate neamurile vor aduce pe fraţii voştri prinos Domnului: pe cai, în căruţe, pe paturi, pe catâri şi pe cămile, până la muntele cel sfânt al Meu, la Ierusalim, zice Domnul, precum fiii lui Israel aduc prinoase în vase curate pentru templul Domnului. Şi din ei voi lua preoţi şi leviţi, zice Dom­nul [Isaia 66:18-21].

„Noi, spune Sfântul Iustin, cei ce credem de-acum în Hristos, dar care ne găseam în desfrânare şi în genere în toată fapta cea murdară, prin harul cel de la Iisus al nostru, am dezbrăcat de pe noi, după vrerea Tatălui, toate răutăţi­le murdare cu care eram îmbrăcaţi [...]. Astfel, noi suntem smulşi ca dintr-un foc, fiind curăţiţi de păcatele de mai înainte şi de întristarea şi fierbinţeala cu care ne înflăcărează diavolul şi toţi slujitorii lui, din mâinile cărora, iarăşi, ne smulge Iisus, Fiul lui Dumnezeu. El ne-a făgăduit, de asemenea, că, dacă vom îndeplini poruncile Lui, ne va îmbrăca cu veşmintele cele pregătite nouă şi ne-a vestit că ne va orândui împărăţia Lui cea veşnică. [...] Noi, cei care am crezut prin numele lui Iisus, ca un singur om, în Dumnezeu, Creatorul tu­turor, dezbrăcaţi fiind de hainele cele murdare, adică de păcate, prin numele Fiului Lui cel întâi-născut si fiind înflăcăraţi de cuvântul chemării Lui, suntem adevăratul neam arhieresc al lui Dumnezeu, după cum însuşi Dumnezeu mărturiseşte, spunând să aducem în tot locul, între neamuri, jertfe bine-plă- cute şi curate. Şi Dumnezeu, o ştiţi prea bine, nu primeşte jertfe de la nimeni, decât numai prin preoţii Săi. Deci, toate jertfele, pe care le aducem în numele Lui şi pe care Iisus Hristos ne-a poruncit să le aducem, adică acelea care se fac de către creştini pe toată suprafaţa pământului, cu ocazia euharistiei pâinii şi potirului, Dumnezeu mărturiseşte de mai înainte că sunt bine-plăcute Lui. Pe acelea însă care sunt aduse de voi şi de către preoţii voştri El le respinge."^[100]

PATIMILE DOMNULUI IISUS HRISTOS ŞI CREŞTINII

1. Dreptul piere şi nimeni nu ia aminte; se duc oamenii cinstiţi şi nimănui nu-i pasă că din pricina răutăţii a pierit cel drept. El intră în pace în groapă. Cel care umblă pe calea cea dreaptă se odihneşte în sălaşurile sale [Isaia 57:1-2],

Moartea lui Hristos este prorocită de către „Duhul cel profetic" - după cum spune Sfântul Iustin: „El va fi dat morţii, împreună cu oamenii cei ce nă­dăjduiesc în El; ascultaţi din cele ce s-au spus prin Isaia... [cf. Isaia 57:1-2]."^[101]Astfel, Sfântul Iustin îi va spune direct iudeului Trifon: „Este un fapt cunos­cut de toţi că, atunci când suntem decapitaţi, răstigniţi, aruncaţi înaintea fia­relor, în lanţuri, în foc şi în toate celelalte chinuri, noi nu ne îndepărtăm de la mărturisirea noastră, ci, dimpotrivă, cu cât ni se întîmplă mai mult astfel de chinuri, cu atât şi numărul credincioşilor şi cinstitorilor de Dumnezeu, prin numele lui Iisus, sporeşte."^[102]

Sfântul Irineu afirmă că „faptele acestea [cf. Isaia 57:1], care s-au săvârşit mai înainte de către Abel, au fost şi ele prevestite prin proroci, însă ele şi-au aflat împlinirea de-abia în persoana Domnului Dumnezeului şi Mântuitoru­lui nostru Iisus Hristos; iar aceasta este adeverit şi în ceea ce ne priveşte pe noi, căci trupul trebuie să urmeze pilda Capului"^[103]. De asemenea, referitor la patimile Mântuitorului întreabă: „Cine altcineva mai întruchipează dreptatea şi desăvârşirea aşa ca Fiul lui Dumnezeu, Care îi desăvârşeşte îndreptându-i pe cei ce cred în El şi care, asemenea Lui, sunt persecutaţi şi ucişi? Dar, prin cuvintele: El intră în pace în groapă [Isaia 57:2], prorocul ne învaţă felul cum a murit, în pace, spre mântuirea noastră - căci în pace tocmai aceasta înseam­nă, adică spre mântuire —, iar prin moartea Sa, cei ce mai înainte se duşmăneau de-acum se ţin în legătura păcii, unul faţă de altul, crezând îndeolaltă în El şi arătându-se astfel împăciuitori şi prietenoşi, în virtutea credinţei pe care o îm­părtăşesc în El. Insă cuvintele acestea: Se odihneşte în sălaşurile sale [Isaia 57:2] se referă la învierea Lui din morţi - căci, după ce a fost pus în mormânt, nu a mai fost văzut ca un mort."^[104]

Sfântul Chiril al Ierusalimului evidenţiază faptul că „Mântuitorul a fost în­gropat, după cum limpede aţi auzit de la Isaia: El intră în pace în groapă [Isaia 57:2] -, iar aceasta se spune pentru că, în mormânt fiind, a împăcat cerul şi pământul, aducându-i pe cei păcătoşi la Dumnezeu"^[105].

Sfântul Grigorie cel Mare, papă al Romei, a fost întrebat odată: „De ce anume crezi că oamenii cei mai buni sunt de obicei luaţi dintre noi, iar cei ce ar putea să fie pilde de bună vieţuire pentru alţii, de-abia dacă mai există pe pământ?" Iar sfântul a răspuns: „Cei răi care sunt lăsaţi în lume nu merită ni­mic alta decât să nu li se facă parte de cei de la care ar putea câştiga ceva. Iar pentru a-i scuti pe cei aleşi de prea îndelunga contemplare a răului, ei sunt luaţi dintre noi mai înainte de vreme. La aceasta s-a gândit şi Prorocul Isaia, când a scris cuvântul [Isaia 57:l]."^[106]

2. Loc de odihnă în cetele sfinţilor [Isaia 57:15]

Că aşa zice Domnul, a Cărui locuinţă este veşnică şi al Cărui nume este sfânt: Sălăşluiesc într-un loc înalt şi sfânt şi sunt cu cei smeriţi şi înfrânţi, ca să înviorez pe cei cu duhul umilit şi să îmbărbătez pe cei cu inima frântă [Isaia 57:15].

Dumnezeu Se preumblă printre sfinţii Săi şi are loc de odihnă în mijlocul lor, după cuvântul Prorocului Isaia. Iar Sfântul Cosma Melodul, într-o alcătuire de la praznicul Adormirii Preasfintei Slăvitei Stăpânei noastre de Dumnezeu Năs­cătoarei şi pururea Fecioarei Maria, spune: „Cel ce eşti făcător şi cuprinzător a toate, înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu, Hristoase, neclintită şi nemişcată, întăreşte Biserica, Cel ce însuti esti Sfânt si întru Sfinţi Te odihneşti."^[107]

DIAVOLUL ŞI ANTIHRISTUL

[Isaia 10:12-16; 11:14; 14:12-17; 18:1-2; 23:4-5]

1. Regele cel trufaş al asirienilor [Isaia 10:12-16]

A.   Şi când Domnul va sfârşi tot lucrul Lui în Muntele Sionului şi în Ierusa­lim, atunci va pedepsi pe regele Asiriei pentru graiul cel mândru din inima lui şi pentru semeţia privirilor lui [Isaia 10:12].

Iudeii nu au ales apele Siloamului, care curg lin [cf. Isaia 8:6], adică nu L-au ales pe Cel trimis; drept aceea, Domnul va trimite asupra lor pe rege­le asirienilor şi toată puterea acestuia. După Sfântul Hipolit, „prin rege, Isaia spune de fapt, metaforic, AntihristSfântul Grigorie Palama afirmă că prin menţionarea asirienilor se face referire aici la o greşită valorificare a cunoştin­ţelor. „Fiecare înger reprezintă un fel al înţelegerii, însă înţelegerea după felul asirienilor [cf. Isaia 10:12] este una vădit greşită, care se foloseşte în chip ero­nat de cunostintă."^[108]

B.   Că a zis: „Prin puterea mâinii mele am făcut aceasta şi prin înţelepciunea mea; căci sunt priceput! Trecut-am peste graniţele popoarelor, jefuit-am comorile lor şi ca un atotputernic am dat jos de pe tron pe conducători. Mâna mea a apucat ca pe un cuib bogăţiile popoarelor şi, precum iei ouă părăsite, tot aşa am cuprins eu tot pământul. Şi nimeni n-a scuturat aripile, n-a deschis ciocul şi nici n-a scos vreun ţipăt!' [Isaia 10:13-14]

Sfântul Atanasie învaţă că „potrivnicul cel din vechime, atunci când l-a în­şelat pe primul om, pe Adam, gândind că prin el îi va supune pe toţi oamenii, s-a bucurat cu mare bucurie, spunând: Mâna mea a apucat ca pe un cuib bogă­ţiile popoarelor şi, precum iei ouă părăsite, tot aşa am cuprins eu tot pământul. Şi nimeni n-a scuturat aripile, n-a deschis ciocul şi nici n-a scos vreun ţipătf' [Isaia 10:14]. Dar când Domnul a venit pe pământ şi a chemat lumea la judecată, vrăjmaşul, nemaiputând să înşele şi trupul pe care El îl luase asupra lui, din acel ceas înainte, el, cel care se bucurase că va avea stăpânire peste toată lumea, s-a făcut de batjocură până şi copiilor. [...] Căci de-acum pruncul Iisus îşi pu­ne mână peste gaura şarpelui [cf. Isaia 10:13]. în continuare, fragmentul în care se descrie slava deşartă a diavolului este prea lung pentru a putea fi citat în întregime. Toate celelalte scăderi au trebuinţă de milostivirea lui Dumnezeu, pentru că, prin smerenie, toate trebuie aduse înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu; doar slava deşartă şi mândria, pentru că se măreşte pe sine pes­te măsură, se învârtoşează în împotrivirea faţă de Dumnezeu. înşelătorul sau desfrânatul nu îndrăzneşte să-şi ridice ochii spre ceruri. Văzând murdăria su­fletului, un astfel de păcătos se roagă şi aşteaptă să fie miluit de Dumnezeu; şi prin aceasta, pentru că are cunoştinţă de sine, îşi cunoaşte măsura şi se smereş­te până la pământ, unul ca acesta va fi înălţat către ceruri. Dar când mândria sădeşte în suflet setea neostoită de mărire, iar omul se înalţă pe sine, aceasta de fapt îi este spre scădere, pentru că, prin acest păcat, omul acela ajunge po­trivnic lui Dumnezeu"'.

Sfântul Chiril al Alexandriei notează: „în vremurile de demult, înainte de venirea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, potrivnicul şi vrăj­maşul nostru al tuturor nutrea despre sine însuşi o părere înaltă, socotindu-se cu aroganţă puternic şi terifiant; el se lăuda cu neruşinare, pentru neputinţele locuitorilor pământului, spunând că a pus mâna pe lumea întreagă şi pe toate bogăţiile oamenilor: precum iei ouă părăsite, spune el, tot aşa am cuprins eu tot pământul, fară ca nimeni să mi se poată opune sau să se ridice împotriva mea [cf. Isaia 10:14], Şi, într-adevăr, nimeni nu era, pe atunci, cu putere să-i stea îm­potrivă. Dar Fiul S-a ridicat şi l-a înfruntat, facându-se asemenea nouă. Ast­fel, firea omenească [...], biruitoare prin El, a dobândit cununa. Iar aceasta s-a vestit încă din vechime de către Fiul, Care a grăit către Satan, prin unul dintre prorocii cei sfinţi: Iată, Eu sunt împotriva ta, munte al nimicirii, care ai pustiit tot pământul; voi întinde împotriva ta mâna Mea, te voi arunca jos de pe stânci şi te voi face munte dogorit de soare, zice Domnul! [Ieremia 51:25]."^[109]

C. Oare securea este ea măreaţă faţă de cel ce o ridică sau fierăstrăul se înal­ţă împotriva celui ce-l mânuieşte? Ca şi cum varga ar da avânt celui care o ridi­că şi toiagul ar însufleţi braţul care îl duce! De aceea Domnul Dumnezeu Savaot va trimite prăpădul în această voinică oştire asiriană şi sănătatea lor o vor mistui frigurile ca un pârjol [Isaia 10:15-16].

Sfântul Hipolit, în Despre Antihrist, atrage atenţia asupra faptului că „lu­crurile acestea [...] sunt spuse despre nimeni altul decât despre necruţătorul tiran şi fără de ruşine potrivnic al Domnului..."^[110]

Iar Sfântul Ciprian susţine, la rândul său, că versetele acestea [Isaia 10:13-16] se referă la Antihrist, „pe care Domnul Dumnezeu îl mustră prin prorocul Său"^[111].

2.  Amon îl vesteşte pe Antihrist [Isaia 11:14]

Se vor avânta în latura filistenilor la apus şi vor jefui împreună pe feciorii răsăritului; asupra Edomului şi Moabului îşi vor întinde mâna lor, şi copiii lui Amon vor ascidta de ei [Isaia 11:14],

Sfântul Hipolit învaţă şi el, cu privire la acest loc, că se referă la faptul că Antihrist „va fi proclamat ca rege de către fiii lui Amon, că va fi recunoscut şi cinstit de către toti, că în cele din urmă îsi va vădi firea lui cea odioasă si întemeiată pe minciună, că domnia lui va ţine 1290 de zile"^[112]. Totodată, ne adu­ce aminte că Amon si Moab sunt din seminţia lui Lot, fiind născuţi de către fiicele acestuia, iar neamul lor trăieşte până astăzi. Daniel Prorocul spune: Şi va veni şi în ţara strălucirii şi zeci de mii se vor prăbuşi; şi iată care vor scăpa din mâna lui: Edomul, Moabul şi restul fiilor lui Amon [Daniel 11:41].

3.  Antihrist provoacă tulburare în Biserică [Isaia 18:1-2]

Vai ţie, pământ al corăbiilor întraripate de dincolo de râurile Etiopiei, cel ce trimite soli pe calea mării şi scrisori de papirus pe faţa apei; că soli iuţi vor alerga la neam semeţ şi la popor străin şi bădăran. Ce e în spatele lui? Neam de la care nimic nu mai e de aşteptat, întins la pământ [Isaia 18:1-2]^[113].

După Sfântul Hipolit, „Antihrist va fi în aşa măsură exaltat şi tămâiat din pricina slugărniciei supuşilor săi linguşitori, încât, din pricina hotărârii lor neclintite de a i se închina lui şi de a-i sluji ca unui dumnezeu, se va apuca să pornească atacuri împotriva sfinţilor lui Dumnezeu, poruncind ca aceştia să fie scoşi de pretutindeni, după cum spune şi Prorocul Isaia [18:1-2]. Iar noi, care ne-am pus nădejdea în Fiul lui Dumnezeu, suntem persecutaţi şi împo­văraţi de către necredincioşi. Căci corăbiile întraripate [Isaia 18:1] despre care se vorbeşte aici sunt bisericile; iar marea este lumea, în care Biserica pluteşte asemenea unei corăbii, pe deasupra adâncurilor, dar nimic nu poate să o scu­funde; căci cârmaciul ei este priceput şi încercat, cârmaciul ei este Hristos. Iar cu sine, corabia aceasta duce cupa biruinţei care se înalţă deasupra morţii, iar aceasta Crucea Domnului"³.

4.  După ce va fi pus stăpânire pe Egipt, Libia şi Etiopia, Antihrist se va întoarce împotriva Tirului şi Sidonului [Isaia 23:4-5]

Ruşinează-te, Sidonule, că marea îţi zice: „ Tu n-ai avut dureri de mamă, tu n-ai născut şi nici n-ai crescut băieţi şi nici n-ai ridicat fete. " Când Egiptul va prinde de veste, va tremura la auzul nenorocirilor Tirului [Isaia 23:4-5].

Sfântul Hipolit, referindu-se la Antihrist, arată: „In vremurile acelea, el se va ridica împotriva lor. Iar când va fi luat stăpânire şi se va împodobi cu trei cornuri, dintre cele zece, şi le va fi nimicit pe acestea, adică Egiptul, Libia şi Etiopia, şi le va fi jefuit bogăţiile şi risipit toată agoniseala, şi după ce le va su­pune şi pe celelalte sub stăpânirea sa, va începe să se mândrească şi, plin de trufie, se va semeţi înaintea lui Dumnezeu, numindu-se pe sine stăpân al în­tregii lumi. Atunci va porni mai întâi asupra Tirului şi Sidonului şi asupra ţi­nutului din împrejurimi. Căci, distrugând cetăţile acestea, va împrăştia spai­ma şi groaza în celelalte, după cum ne arată şi Prorocul Isaia."^[114]

5. Căderea celui rău [Isaia 14:12-17]

A. Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pământ, tu, biruitor de neamuri! Tu care ziceai în cugetul tău: „Ri- dica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului Celui puternic voi aşe­za jilţul meu! In muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi." Şi acum, tu te pogori în iad, în cele mai de jos ale adâncului! [Isaia 14:12-15]

La Sfântul Efrem aflăm un comentariu interesant referitor la un loc din Evanghelie care spune: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer [Luca 10:18], Sfântul Efrem tâlcuieşte locul acesta după cum urmează: „In realitate, el nu se afla în ceruri, aşa după cum nu era în ceruri nici atunci când a spus că mai presus de stelele Dumnezeului Celui puternic voi >aşeza jilţul meu [Isaia 14:13], Iar adevărul este că el nu a căzut din ceruri, ci din înălţimea trufiei lui, din părerea lui deşartă despre sine însuşi. Am văzut pe satana ca un ful­ger căzând din cer [Luca 10:18], avem chiar aici dovada că nu din cer a căzut, căci cine a mai văzut fulger fară nori? Căci norii dau naştere fulgerelor. Dar atunci de ce a spus din cer? Pentru că era ca şi cum ar fi căzut din cer, asemenea fulgerului, dar nu a căzut din cer în adevăratul sens al cuvântului. Asemenea fulgerului, adică într-o clipită, Satana a pălit înaintea biruinţei Crucii. Când nişte oameni obişnuiţi au fost unşi, sfinţiţi şi trimişi să propovăduiască victo­ria aceasta, ei înşişi au fost primiţi cu bucurie, astfel că vestea cea bună s-a răs­pândit fără zăbavă, prin fapte minunate, vindecări ale celor aflaţi în suferinţă, alungarea duhurilor necurate - prin toate acestea s-a arătat că Satana a căzut într-o clipită din toată puterea şi din toată stăpânirea lui, aşa ca un fulger care străluceşte printre nori. Căci tot aşa, după cum fulgerul durează numai o clipă şi nu mai poate să revină întru cele ale sale, la fel şi Satana a căzut şi niciodată nu a mai putut să-şi recapete stăpânirea."^[115]

Fericitul Ieronim scrie: „Adam a murit; noi, la rândul nostru, trebuie să ne supunem morţii; dar diavolul, care a fost dintre începătorii şi a căzut, nu moa­re. Căci pentru puterile îngereşti este cu neputinţă să-şi găsească moartea, ele nu se supun morţii, ci numai pedepsei celei veşnice. Prin urmare el a fost ne­voit să se supună hotărârii lui Dumnezeu de a fi alungat, de a cădea. Ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Ai fost aruncat la pământ, tu, biruitor de neamuri! [cf. Isaia 14:12] Iată, a căzut dintru toate cele în care se afla. A căzut, căci sălaşul lui dintru început a fost în ceruri."^[116]

Sfântul Paulin de Nola scrie: „Lucifer a fost dintre începătoriile îngereşti înainte de cădere şi înainte de a se fi făcut trădător. La el se referă cuvântul Scripturii care spune: Acum ai căzut tu din ceruri, tu, care erai stea strălucitoare, stea care se înălţa în fiecare dimineaţă! [cf. Isaia 14:12] Insă noi nu suntem con­damnaţi la pedeapsa cea veşnică aşa ca el, căci el este începutul şi întemeietorul păcatului. El va avea de suferit pedeapsa atât pentru sine, cât şi pentru oamenii care au murit din pricina păcatului, căci prin păcat i-a ucis diavolul. Aceasta, pentru că omul nu merită să fie scos pentru totdeauna din Rai şi de pe pământ, căci dreptatea lui Dumnezeu a hotărnicit că omul nu a păcătuit din voie pro­prie şi cu premeditare, ci prin ispita aceluia. Mai păcătos este cel ce amăgeşte decât cel care este amăgit - cel care trage la păcat decât cel care-1 săvârşeşte. Aşa­dar cel ce a fost amăgit îşi primeşte pedeapsa pentru o vreme, spre îndreptare; dar amăgitorul este condamnat la pedeapsa veşnică. Acest fel de pedeapsă nu se sfârşeşte niciodată, pentru că păcatul pricinuit este fără de capăt."^[117]

„Din latura cea de miazănoapte [Isaia 14:13], arată Sfântul Grigorie Dia­logul, suflă crivăţul cel amorţitor al duhului celui rău, care nu întâmplător îşi trage numele de la aceasta. Profetul Isaia mărturiseşte şi el, spunând despre Satana: In muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte [Isaia 14:13]. Căci duhul cel rău pune stăpânire pe muntele Le­gământului, pe care l-a înrobit şi l-a supus trădării şi a făcut aceasta spre pier­zania poporului iudeu, cel care a primit Legea."^[118]

In altă lucrare, Sfântul Grigorie învaţă: „îngerii au fost creaţi în aşa fel, în­cât, dacă aceasta voiesc, pot să rămână ţinându-se în lumina lină şi binecu­vântată, dar, dacă altfel voiesc, atunci pot să cadă dintru aceasta. Aşa a căzut Satana, împreună cu toate cetele de îngeri care l-au urmat [cf. Isaia 14:12-15]. Dar după ce a căzut, îngerii care au rămas în lumină s-au întărit, ca să nu ca­dă şi ei. Aceasta se vede bine chiar de la începutul Cărţii Facerii, căci Domnul a făcut cerurile şi le-a pus numele tărie. Aşadar cerurile sunt cele dintâi care s-au făcut cu acest fel de putere, iar apoi s-au numit tărie, pentru că au primit vârtutea de a nu cădea niciodată."^[119]

Iar acelaşi, în alt loc, notează: „Arhanghelii se deosebesc prin nume, fieca­re poartă numele său, nume prin care se arată lucrarea şi slujirea fiecăruia [...] Astfel, Mihail înseamnă Cine este ca Dumnezeu? [...] Ori de câte ori este tre­buinţă de o lucrare ce necesită mult curaj, este trimis Mihail. Iar noi trebuie să înţelegem din aceasta că nimeni nu poate să lucreze ceea ce este cu putinţă nu­mai la Dumnezeu. Vrăjmaşul şi potrivnicul cel din vechime, care în trufia lui a vrut să fie asemenea cu Dumnezeu, şi-a spus: Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului Celui puternic voi aşeza jilţul meu! In muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi [Isaia 14:13-14]. La sfârşi­tul lumii, când i se va lăsa toată puterea, va fi lovit cu cea mai aspră pedeapsă, când se va înfrunta cu Arhanghelul Mihail [cf. Apocalipsa 12:7], astfel ca ace­la care s-a înălţat pe sine cu slavă deşartă până la asemănarea cu Dumnezeu să afle, după ce va fi fost zdrobit de către Arhanghelul Mihail, că nimeni nu poa­te să se înalţe pe sine prin mândrie la asemănarea cu Dumnezeu."^[120]

B. Cei ce te văd îşi întorc privirea înspre tine şi se uită cu luare-aminte zicând: „Oare acesta este omul de care tremura pământul şi împărăţiile se cutremurau? Oare acesta este cel ce prefăcea lumea în pustiu şi cetăţile le dobora şi nu da dru­mul robilor săi?" [Isaia 14:16-17]

Cu toate că aceasta se referă la Lucifer, Sfântul Ciprian învaţă că este cuvânt spus şi despre slujitorul acestuia, Antihrist: „El va veni în chip de om, răscolind pământul, tulburând regii şi pustiind totul în urma lui [cf. Isaia 14:16] ."^[121]

ZIUA JUDECĂŢII

[Isaia 13:9-13; 24:19-22; 34:4; 42:13-14; 61:7; 66:14-16, 22, 24]

1. Iată ziua Domnului, ea vine aprigă, mânioasă şi întărâtată la mânie ca să pustiască pământul şi să stârpească pe păcătoşi de pe el [Isaia 13:9].

„Cât despre ziua aceea, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, ascultă ce spun prorocii: Ziua Domnului este nelipsită de mânie şi plină de urgie [cf. Isaia 13:9]. Nu va fi nimeni care să ne apere; nimeni care să ne scape; nicăieri chipul cel blând şi liniştit al lui Hristos. Ci, după cum ocnaşii cei osândiţi la muncă sil­nică sunt daţi pe mâna unor oameni fără de inimă şi nu văd pe nici unul din cunoscuţii lor, ci numai pe cei care-i păzesc, tot aşa va fi şi atunci; dar, mai bine spus, nu aşa, ci chiar cu mult mai cumplit. Aici, pe pământ, mai poţi să faci o cerere de graţiere împăratului, îl mai poţi ruga să-ţi ridice osânda; dar acolo nu. Cei ce au intrat acolo nu mai scapă, ci rămân acolo, se pârjolesc şi simt atâta durere, încât nu se poate spune în cuvinte. Dacă nimeni nu poate să înfăţişeze prin cuvinte durerile cumplite ale celor arşi în foc, cu mult mai mult suferinţele pricinuite de focul de acolo. Aici, pe pământ, se termină totul într-o scurtă scurgere de timp; dincolo însă focul arde mereu, iar ceea ce arde nu se mistuie. Ce vom face acolo? Că aceeaşi întrebare îmi pun şi mie."^[122]

Intr-o altă scriere, vorbind despre cea de-a Doua Venire a Domnului şi des­pre Judecată, Sfântul Ioan Gură de Aur arată următoarele: „Socotesc că încă o şi mai grea pedeapsă decât muncile iadului este oprirea de la împărtăşirea din

slava lumii viitoare; si socotesc că acela care s-a vădit nevrednic de a dobândi

aceasta nu trebuie să se tânguiască atât pentru că are parte de chinurile iadu­lui, cât pentru că a pierdut bucuria de a fi în împărăţia cerurilor - căci aceasta este mai de temut decât oricare altă pedeapsă. [...] Căci împăratul acesta nu vine să judece pământul tras de doi asini albi, nici într-un car de aur, nici îm­podobit cu purpură şi diademe. Cum vine El atunci? Luaţi aminte la cuvântul prorocilor, care strigă cu glas mare, pe cât este cu putinţă să spună oamenilor: Judeca-va lumea întru dreptate şi popoarele întru adevărul Său [Psalm 95:13]. Foc înaintea Lui va merge şi va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui [Psalm 96:3]. Iar Isaia zugrăveşte pedepsele care ne sunt pregătite nouă: Iată ziua Domnului, ea vine aprigă, mânioasă şi întărâtată la mânie ca să pustiască pământul şi să stâr­pească pe păcătoşi de pe el. Luceferii de pe cer şi grămezile de stele nu-şi vor mai da lumina lor; soarele se va întuneca în răsăritul lui şi luna nu va mai străluci. Atunci voi pedepsi lumea pentru fărădelegile ei şi pe cei nelegiuiţi pentru păcate­le lor. Voi smeri mândria celor îngâmfaţi şi obrăznicia celor cruzi o voi arunca la pământ. Voi face ca oamenii să fie mai rari decât aurul cel mai scump, mai că­utaţi decât aurul de Ofir. Pentru aceasta voi prăbuşi cerurile; şi pământul se va clătina din locul lui, din pricina mâniei Domnului Savaot, în ziua iuţimii mâ­niei Lui [Isaia 13:9-13]. în acelaşi timp: Pământul se sfărâmă, pământul sare în bucăţi, se clatină pământul. Pământul se mişcă încoace şi încolo ca un om beţiv, se dă în sus şi în jos ca un scrânciob; păcatele apasă asupra lui, ca să nu se mai scoale! Şi în ziua aceea Domnul va cerceta cu asprime, acolo sus, oştirea cea de sus şi pe pământ pe regii pământului. Şi ca robii vor fi închişi într-o închisoare sub pământ şi după multe zile vor fi cercetaţi [Isaia 24:19-22].

Apoi, porţile tuturor cămărilor cereşti se vor deschide, chiar cerurile ele în­sele se vor descoperi, căci despre ceruri citim că se vor strânge ca un sul de hârtie [Isaia 34:4], strângându-se la mijloc asemenea unei foi de cort şi schimbân- du-şi înfăţişarea. Atunci, tot ce există pe pământ va fi cuprins de uimire şi de spaimă; îngerii vor tremura de frică, ba încă şi arhanghelii, şi tronurile, şi stă- pâniile, şi începătoriile, şi scaunele, şi puterile. Căci şi despre acestea citim că se vor zgudui [cf. Matei 24:29] ."¹

2. Toată oştirea cerului se va topi, cerurile se vor strânge ca un sul de hârtie şi toată oştirea lor va cădea cum cadfrunzele de viţă şi cele de smochin [Isaia 34:4].

„Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos va veni cu slavă la plinirea vremii şi la sfârşitul acestei lumi, în ziua cea de pe urmă - spune Sfântul Chiril al Ierusalimului. Căci lumea aceasta trebuie să se sfârşească, pentru ca în­treaga creaţiune să fie făcută din nou. Căci stricăciunea, hoţia, adulterul, înşelă­ciunile şi feluritele chipuri ale păcatului au umplut pământul, iar sângele vărsat curge peste sânge [Osea 4:2]; aşadar, pentru ca locul acesta minunat să nu rămâ­nă îngreunat de toată nedreptatea, lumea aceasta se va petrece, iar un pământ nou şi un cer nou vor răsări întru dreptate. Unde aflăm dovadă pentru acestea în Sfânta Scriptură? Bunăoară la Isaia, dacă citim cu luare-aminte cuvântul ca­re zice: Cerurile se vor strânge ca un sul de hârtie şi toată oştirea lor va cădea cum cad funzele de viţă şi cele de smochin [Isaia 34:4]. Evanghelia, la rândul ei, arată: Soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui [Matei 24:29]. Să nu plângem, aşadar, căci iată că nu numai noi murim, ci până şi stelele cerului mor, însă pentru a răsări din nou. Deoarece Domnul va strânge cerurile nu pentru a distruge stelele, ci pen­tru a le face să răsară din nou, încă şi mai frumoase. Auzi ce spune David Pro­rocul: Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi lucrul mâinilor Ta­le sunt cerurile. Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne şi toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi vei schimba şi se vor schimba [Psalm 101:26-27]. Dar cineva poate să spună că aici se arată lămurit că vor pieri; lămurit este din aceasta: şi toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi vei schimba şi se vor schimba. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor împuţina [Psalm 101:26-28]. Ca despre un om se spune că a pierit, ca şi în cazul acesta: Dreptul piere şi nimeni nu ia aminte [Isaia 57:1], însă prin aceasta se are în vedere învierea. Deci învierea trebuie să o avem în vedere, chiar şi în cazul cerurilor. Soarele se va întuneca şi luna va fi roşie ca sângele... [Ioil 2:31/3:4] Şi iarăşi, ascultă glasul Domnului, care zice: Ceridşipă­mântul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece [Matei 24:35] - căci nimic din cele create nu este mai de preţ decât cuvântul Creatorului.

Prin urmare lucrurile văzute vor trece, iar în locul acestora vor fi altele, de­săvârşite; însă în ceea ce tine de vremea când vor fi toate acestea, să nu cercetăm. [...] Să nu ne hazardăm în a căuta asemenea răspunsuri, dar nici să nu ne lăsăm pradă deznădejdii..."^[123]

Sfântul Ioan Gură de Aur învaţă: „Binecuvântat este Dumnezeu! Iată, şi pe pământ strălucesc stele, mai strălucitoare decât cele din cer. Pe pământ sunt stele din pricina Celui ce S-a arătat din cer pe pământ. Nu numai că pe pă­mânt sunt stele, ci sunt chiar în timpul zilei. Aceasta este cea de a doua minu­ne. Iar stelele din zi sunt mai strălucitoare decât cele din noapte. Căci acelea, când luminează soarele, se ascund; acestea însă, strălucind Soarele dreptăţii [cf. Maleahi 4:2], mai mult luminează. Ai văzut vreodată stele strălucind de­odată cu soarele?

Acelea dispar când va fi sfârşitul lumii acesteia; acestea vor lumina mai mult. Despre acelea şi zice Evanghelia că stelele cerului vor cădea precum cad frunzele viei [Matei 24:29; cf. Isaia 34:4]; despre acestea: drepţii vor străluci precum soarele în împărăţia lui Dumnezeu [Matei 13:43]. Dar ce înseamnă: precum cad frunzele din vie aşa vor cădea şi stele ceruluP. După cum via, până hrăneşte strugurii, are nevoie şi de acoperământul frunzelor, iar după ce dă rod leapădă şi podoaba frunzelor, aşa şi întreaga lume: până ce are în sine firea omenească, cerul menţine stelele, precum via frunzele. Iar când nu va mai fi noapte, nu va mai fi nevoie nici de stele.

Natura acelor stele este focul; foc este si fiinţa acestora. Dar acolo este foc sensibil, aici foc înţelegător: El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc [Matei 3:11]. Vrei să afli şi numele fiecăreia? Printre numele acelor stele sunt: Orion, Arcturus, Luceafărul de seară, Luceafărul de zi. Printre acestea însă nu este nici una Luceafăr de seară, ci toţi sunt Luceferi de Zi."^[124]

3. Domnul iese ca un viteaz, ca un războinic îşi aprinde râvna Lui; strigă pu­ternic, un strigăt de război. împotriva vrăjmaşilor Lui El luptă ca un viteaz! Tă- cut-am multă vreme, stat-am liniştit şi mi-am stăpânit tăcerea; acum, ca o femeie care naşte, voi suspina, voi striga şi voi răsufla! [Isaia 42:13-14]

După Sfântul Ciprian, cuvântul acesta prevesteşte răzbunarea lui Dumne­zeu pentru vărsarea sângelui celui drept; „căci dacă prima oară a venit Dom­nul înveşmântat cu smerenia, când va veni iarăşi, îşi va arăta puterea"^[125].

4. Judecata particulară şi judecata generală [Isaia 61:7]

Fiindcă ocara lor era îndoită: batjocură şi scuipări erau partea lor - pentru aceasta îndoit în pământul lor vor moşteni şi de slava cea de-a pururi ei se vor bucura! [Isaia 61:7]

Sfântul Grigorie cel Mare, papă al Romei, a fost întrebat: „Dacă suflete­le drepţilor se află deja în Rai, cum atunci vor mai primi ele răsplata pentru dreptatea lor, în ziua judecăţii?" Iar Sfântul Grigorie răspunde: „într-adevăr, în ziua judecăţii, răsplata drepţilor va spori; până atunci, ei vor avea parte nu­mai de fericirea cea duhovnicească, însă, după judecată, vor avea parte şi de fericirea trupească, căci trupul în care mai înainte ei au avut de suferit chinuri şi dureri se va bucura şi el de fericirea cea veşnică. Cu privire la această îndoită răsplată şi sporită fericire, Sfânta Scriptură ne încredinţează: îndoit în pămân­tul lor vor moşteni şi de slava cea de-a pururi ei se vor bucura! [Isaia 61:7] în le­gătură cu starea de care au parte cei aleşi în răstimpul de dinaintea zilei învie­rii, se spune: [...\fiecâruia dintre ei i s-a dat câte un veşmânt alb şi li s-a spus ca să stea în tihnă, încă puţină vreme, până când vor împlini numărul şi cei împreu- nă-slujitori cu ei şi fraţii lor, cei ce aveau să fie omorâţi ca şi ei [Apocalipsa 6:11], Prin urmare aceştia care au primit un singur veşmânt vor primi încă unul, în ziua judecăţii. Aşa după cum în prezent au parte de bucurie în sufletul lor, tot aşa, atunci, vor avea parte de bucurie şi în trup. Bucuria lor va fi aşadar îndo­ită: în suflet şi în trup deopotrivă."^[126]

5.  Pedeapsa şi răsplata

Sfântul Iustin vorbeşte despre cum va fi în ziua aceea: „...atunci, în Ierusa­lim va fi geamăt mare; geamăt nu din guri sau din buze, ci geamăt din inimă; şi nu-şi vor mai sfâşia veşmintele lor, ci cugetele lor. Se vor tângui seminţie că­tre seminţie; şi atunci vor vedea pe Acela pe care L-au împuns şi vor zice: Pen­tru ce, Doamne, ne-ai rătăcit de la calea Ta? [Isaia 63:17] Slava pe care au bine- cuvântat-opărinţii noştrifiăcutu-s-a nouă spre defăimare [Isaia 64:11]."^[127]

Despre faptul că morţii vor învia la judecată, aflăm din versetul acesta: Când veţi vedea, inima voastră va tresări de bucurie şi oasele voastre vor odrăsli ca iarba. Şi mâna Domnului se va arăta slujitorilor Săi, iar urgia, peste vrăjmaşii Săi [Isaia 66:14], Sfântul Irineu face referinţă la versetul acesta în sprijinul afirmaţiei sa­le, conform căreia „Dumnezeu, Care ne-a creat, tot El ne va şi învia"^[128].

Căci Domnul vine în văpaie şi carele Lui sunt ca o vijelie, ca să dezlănţuie cu fier­binţeală mânia Lui şi certarea Lui cu văpăi de foc. Domnul va judeca cu foc şi cu sa­bie pe tot omul şi mulţi vor fi cei ce vor cădea de bătaia Domnului! [Isaia 66:15-16]

Sfântul Afraat scrie: „Potrivit cu acestea, iubiţilor, înţelegem că şi cei drepţi vor fi încercaţi prin foc, asemenea aurului şi argintului şi pietrelor preţioase; iar nedrepţii vor arde precum paiul şi precum trestia şi precum iarba câmpu­lui; aşa spune şi Isaia Prorocul: Domnul va judeca cu foc şi cu foc va încerca El tot trupul [cf. Isaia 66:16]. Iar în alt loc spune: Şi când vor ieşi, vor vedea trupu­rile moarte ale celor care s-au răzvrătit împotriva Mea, că viermele lor nu va mu­ri şi focul lor nu se va stinge. Şi ei vor fi o sperietoare pentru toţi [Isaia 66:24]."' Sfântul Vasile cel Mare califică viermele acesta ca fiind „viermele cel înveni­nat, care te va munci în veci în iad"^[129].

Sfântul Ciprian ne mustră cu următoarele cuvinte: „Când ziua judecăţii va veni, cei bine-credincioşi vor avea parte de îndoită bucurie - dar, vai, ce amă­răciune vor avea de îndurat necredincioşii; pentru că aceea ce au crezut ei pe când erau pe pământ nu este primit aici; şi nici nu mai pot să se întoarcă şi să creadă în ceea ce le-ar fi de folos acum! Focul cel nestins îi va arde pe cei aflaţi cu vină, pedeapsa nestinsă îi va mistui cu flăcări neostoite; şi nici un izvor cu apă nu vor avea acolo, nici răgaz de odihnă, nici sfârşit nu vor cunoaşte chinu­rile lor. Sufletele şi trupurile vor fi date pentru totdeauna chinurilor şi focului

si neîncetateisuferinţe."^[130]

Sfântul Afraat povăţuieşte: „Cu privire la pedepse, de folos ne este să cu­noaştem că nu toţi oamenii au parte de aceeaşi sentinţă. Cel ce a făcut un rău însemnat va avea parte de chinuri pe măsură. Iar cel ce a înfăptuit încălcări mai mici se va pedepsi mai uşor. Unii vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afa­ră; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor [Matei 8:12]. Alţii vor fi aruncaţi în foc, după măsura faptelor fiecăruia; căci nu despre toţi este scris că îşi vor scrâş­ni dinţii, nici că vor petrece în întuneric. Unii vor fi aruncaţi în alt loc, un loc unde viermele lor nu va muri... [Isaia 66:24]. Iar alţii vor găsi poarta închisă, iar Dreptul Judecător le va spune: Nu vă cunosc pe voi [Matei 25:12]."^[131]

într-adevăr, precum cerul cel nou şi pământul cel nou pe care le voi face, zice Domnul, vor rămâne înaintea Mea, aşa va dăinui totdeauna seminţia voastră şi numele vostru [Isaia 66:22].

Sfântul Ambrozie al Milanului întreabă: „Dacă cerul şi pământul se reîn­noiesc, de ce avem îndoieli în privinţa faptului că omul, spre folosul căruia au fost făcute cerurile şi pământul, nu se va putea înnoi şi el? Dacă pentru cel fără de lege sunt gătite pedepse, de ce nu s-ar fi pus deoparte răsplăţi pentru cel drept? Dacă viermele care mistuie păcătoşii nu moare, de ce ar pieri tru­pul celor drepţi? Căci învierea, după cum din însăşi forma cuvântului se vede, arată că acela care a căzut va să se ridice din nou; iar acela care a murit va să

revină la viată din nou."^[132]

IERUSALIMUL CEL CERESC

1.   Priveşte Sionul, cetatea sărbătorilor noastre; ochii tăi să vadă Ierusalimul, loc de linişte, cort bine înfipt, ai cărui ţăruşi nu se pot scoate, ale cărui frânghii nu se pot desface [Isaia 33:20].

Sfântul Chiril al Alexandriei notează faptul că Sionul, cetatea despre care Isaia mărturiseşte aici, este acel „jertfelnic cel mai presus de ceruri, iar bucuria neînserată este parte a celor ce sălăşluiesc acolo"^[133].

2.   Şi vor veni în Sion în chiote de bucurie şi veselia cea veşnică va încununa capul lor. Lauda şi bucuria şi veselia îi vor ajunge pe aceştia şi vor fugi durerea, întristarea şi suspinarea [Isaia 35:10],

Sfântul Ioan Gură de Aur spune pe bună dreptate că versetul acesta se re­feră la odihna de care au parte cei drepţi: „Cu siguranţă că nu despre Palesti­na se vorbeşte aici, căci ei aveau deja în stăpânire ţinutul acesta. Şi nici despre ziua a şaptea nu poate fi vorba, căci de bună seamă că nu vorbeşte despre ceva ce s-a petrecut cu mult înainte. Urmează aşadar că la alt fel de odihnă se referă aici. Şi desigur că odihna cea adevărată este acolo de unde durerea, întristarea şi suspinarea au fugit [cf. Isaia 35:10], acolo unde nu sunt griji, nici munci, nici lupte, nici spaimă care cutremură şi paralizează sufletul - ci nimic alta de­cât frica lui Dumnezeu cea aducătoare de bucurie. Nimic din cele arătate la Facerea 3:17-19. Ci numai pacea, bucuria, plăcerea, mulţumirea, bunătatea, blândeţea. Nici vorbă de gelozie, invidie, boală, silă, slăbiciune trupească sau sufletească. Acolo nu este întuneric şi noapte, ci numai ziuă şi lumină, toate lucrurile sunt strălucitoare. Acolo nu este prilej de osteneală, nu este plictis şi nici satietate - căci cu totii înaintăm în dorinţa de a face binele."^[134]

Într-al loc, Sfântul Ioan Gură de Aur întreabă dacă poate fi ceva mai feri­cit decât viaţa aceasta. Şi spune: „Acolo este cu neputinţă să te temi de sărăcie sau de boală, este cu neputinţă să auzi pe cineva lovind sau fiind lovit, jignind sau fiind jignit, mânios sau invidios, arzând de pofte neruşinate sau îngrijorat de cele ale traiului zilnic, jelind pentru pierderea vreunei demnităţi sau a unei puteri lumeşti; căci toată furtuna patimilor din noi este potolită şi redusă la tăcere şi cu toţii vor fi în pace, bucurie şi fericire, toate vor fi senine şi liniş­tite, iar lumina zilei va străluci neîntrerupt, însă nu aşa ca lumina aceasta, ci covârşind-o pe aceasta, aşa după cum lumina zilei de acum covârşeşte lumina unei biete lămpi. Pentru că în acea lume lucrurile nu sunt mărginite nici de întuneric, nici de nori. Acolo trupurile nu sunt aprinse şi nici nu ard. Acolo nu este nici noapte, nici seară, nu este nici cald, nici frig, acolo nu sunt ano­timpuri, ci vremea este aşa după cum vor afla doar cei găsiţi vrednici pentru aceasta. Acolo nu este bătrâneţe şi nici una dintre greutăţile care însoţesc vâr­sta înaintată, pentru că tot ceea ce ţine de stricăciune şi-a încheiat lucrarea, iar slava cea nestricăcioasă stăpâneşte pretutindeni în chip desăvârşit.

Însă mai presus de toate acestea este bucuria veşnică a întâlnirii cu Hristos în soborul îngerilor şi arhanghelilor şi al puterilor celor cereşti. Priviţi acum cerul, încercaţi să-1 străbateţi cu privirea şi să vedeţi deasupra lui; apoi gân- diţi-vă la schimbarea prin care are să treacă toată creaţiunea; căci nimic nu va rămâne asa cum este acum, ci totul va fi mai strălucitor si mai frumos si, du­pă cum aurul străluceşte mult mai puternic în comparaţie cu plumbul, tot aşa cerul nou şi pământul nou vor fi mai desăvârşite decât cele de acum."^[135]

---

^[1] Anastasimatar (Slujbele învierii), din Canonul învierii, cântarea a 6-a.

^[2] Triod, Joi, în a patra săptămână a Sfântului şi Marelui Post, Utrenie, canon, cântarea a 8-a.

^[3] Ibidem, Vineri, în a patra săptămână a Sfântului şi Marelui Post, Utrenie, canon, cânta­rea a 5-a, tricântare.

^[4] Ibidem, Miercuri, în săptămâna din mijlocul Sfântului şi Marelui Post, Utrenie, canon, cântarea a 7-a, Slavă...

^[5] Ibidem, Joi, în a patra săptămână a Sfântului şi Marelui Post, Utrenie, canon, cântarea a 8-a.

^[6]  Cf. Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, The First Apology ofjustin, XXXV, în ed. cit., p. 174 [în lb. rom. vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâia în favoarea creştinilor. Către Antonius Pius, XXXV, în ed. cit., p. 48 (n. tr.)}.

^[7] Idem, Dialogue with Trypho, XCVII, p. 247 [în lb. rom. vezi Sf. Iustin Martirul şi Filo­soful, Dialogul cu iudeul Trifon, II.XCVII., în ed. cit., p. 207 (n. tr.)}.

^[8]  TheEpistleofBarnabas,Yll, în The Apostolic Fathers. Ante-Nicene Fathers, voi. 1, p. 145 [în lb. rom., vezi Epistola zisă a lui Barnaba, XII. 11, în ed. cit., p. 130 (n. tr.)}.

^[9] Sf. Irineu, Proof of the Apostolic Preaching, în ed. cit., p. 97.

^[10]     Sf. Ciprian al Cartaginei, The Treatises ofCyprian, în ed. cit., p. 524.

^[11]     Sf. Chirii al Ierusalimului, op. cit., XIII, p. 89.

^[12]     Cf. The Epistle of Bamabas, XI, în The Apostolic Fathers. Ante-Nicene Fathers, voi. 1, p. 144 [In lb. rom., vezi Epistola zisă a lui Barnaba, XI.5, în ed. cit., p. 128 (n. tr.)].

^[13]     Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogue with Trypho, LXX, p. 234 [In lb. rom. ne-am orientat după Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogul cu iudeul Trifon, I, LXX, în ed. cit., p. 176 (n. tr.)}.

^[14]     Sf. Hipolit, Despre Antihrist, în Ante-Nicene..., p. 213.

' Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the Gospel of St. John, V, în ed. cit., p. 23.

^[16] Idem, Apologist: Demonstration Against the Pagans, VIII, în ed. cit., pp. 222-223.

^[17] Sf. Ieronim, Letters and Select Works, LetterYAN\, în ed. cit., p. 62.

^[18]      Sf. Ambrozie, Seven Exegeticul Works: Flightfrom the World, în ed. cit., p. 301.

^[19]      Idem, Seven Exegeticul Works: Isaac, or the Soul, în ed. cit., p. 21.

^[20]      Idem, Letters: Letter to Layman Iraeneus (summer 393), în ed. cit., p. 439.

^[21]      Sf. Ioan Gură de Aur, HomilyX.III on First Corinthians, în ed. cit., p. 75.

^[22]      Idem, Apologist: Demonstration Against the Pagans, V, în ed. cit., p. 210.

^[23]      Idem, ibidem, VII, pp. 215-216.

^[24]     Sf. Chirii al Alexandriei, Commentary on the Gospel ofSaintLuke, 134, în ed. cit., p. 534.

^[25]     Minei, 6 august, Schimbarea la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Utrenie, canon, cântarea 1.

^[26]     Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the Statues, XVII, în ed. cit., p. 457 [In lb. rom. vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri alese. Predicile la statui, ed. cit. (n. tr.)].

' Idem, Homilies on Acts and Romans, XVI, în ed. cit., p. 465 [In lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Romani, XVI, ed. cit. (n. tr.)\.

^[27]     Idem, ibidem, pp. 469-470.

^[28]     Sf. Ciprian al Cartaginei, The Treatises of Cyprian, IV, în ed. cit., p. 455.

^[29]     Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on Acts andRomans, XIV, în ed. cit., p. 436. [In lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Romani, XIV, ed. cit. (n. tr.)}.

^[30]     Sf. Chirii al Alexandriei, Commentary on the Gospel of Saint Luke, 98, în ed. cit., p. 395.

^[31]     Sf. Ilarie de Pictavium, op. cit., IV, 38, în Nicene..., p. 83.

^[32]     Sf. Ciprian al Cartaginei, The Treatises of Cyprian, în ed. cit., pp. 554-555.

^[33]     Sf. Efrem Şirul, Hymns and Homilies, The Pearl, Seven Hymns on the Faith, V, în ed. cit., p. 297.

^[34]      Sf. Chirii al Alexandriei, Commentary on the Gospel of Saint Luke, 65, în ed. cit., p. 277.

^[35]       Sf. Hipolit, Discourse of the Holy Theophany, în ed. cit., p. 237.

^[36]       Sf. Ciprian al Cartaginei, The Treatises of Cyprian, XII, în ed. cit., p. 514.

^[37]       Sf. Ambrozie, Select Works and Letters: ConcerningWidows, II, în ed. cit., p. 393.

^[38]       Minei, 5 ianuarie, Inainteprăznuirea Botezului Domnului, Pavecerniţă, canon, cântarea a 6-a, irmos.

^[39]       Ibidem, 3 ianuarie, Inainteprăznuirea Botezului Domnului, Utrenie, canon, podobie.

^[40]       Molitfelnic, Slujba Agheasmei celei Mari la Botezul Domnului Dumnezeului şi Mântu­itorului nostru Iisus Hristos, stihiră, glas 6.

^[41]       Penticostar, Miercuri, în săptămâna a patra după Paşti, înjumătăţirea praznicului Cinci­zecimii, Vecernie, stihiră la stihoavnă.

^[42]      Vezi The Epistle of Barnabas, XI, în The Apostolic Fathers. Ante-Nicene Fathers, voi. 1, p. 144 [în lb. rom., vezi Epistola zisă a lui Barnaba, XI, 1, în ed. cit., p. 128 (n. tr.)].

^[43]      Sf. Grigorie de Nyssa, Dogmatic Treatises, On the Baptism ofChrist, în ed. cit., p. 523.

^[44]      Utrenia învierii, canon, cântarea a 3-a.

^[45]      Sf. Ciprian al Cartaginei, The Treatises of Cyprian, în ed. cit., p. 360.

^[46]      Idem, ibidem, p. 511.

^[47]     Ibidem.

^[48]      Sf. Chirii al Ierusalimului, Catechetical Lectures, XIX, în ed. cit., p. 146 [Pentru versiu­nea în lb. rom. vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, Catehezele, ed. cit. (n. tr.)].

^[49]     Vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Apologist: Demonstration Against the Pagans, VI, în ed. cit., p. 213.

^[50]     Sf. Chirii al Alexandriei, Commentary on the Gospel of Saint Luke, 112, în ed. cit., p. 455.

^[51]     Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, The First Apology, XXXIX, în ed. cit., pp. 175-176 [în lb. rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâi în favoarea creştinilor. Către Antonius Pius, XXXIX, în ed. cit., pp. 50-51 (n. tr.)].

^[52]      Idem, Adv. Haeres., IV, XXXIV, în ed. cit., p. 512.

^[53] Sf. Atanasie cel Mare, On the Incarnation of the Word, 52, în ed. cit., p. 64. [în lb. rom., vezi Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului şi despre arătarea Lui nouă, în trup, VI, LII, în ed. cit., pp. 149-150 (n. tr.)\.

¹ Ap ud Biblia lui Anania (n. tr.).

^[55]      Sf. Ioan Gură de Aur, Apologist: Demonstration Against the Pagans, III, în ed. cit., p. 200.

^[56]      Vezi Sf. Ambrozie, Select Works and Letters. Of the Holy Spirit, I.XIV, în ed. cit., p. 112.

³ Sf. Irineu, Fragments fiom the Lost Writings of Irenaeus, XVII, în The Apostolic Fathers. Ante-Nicene Fathers, voi. 1, ed. pr. Alexander Roberts D.D.; James Donaldson LL.D., Eerd- mans, Grand Rapids, MI, 1987, p. 571.

^[58]      Minei, 6 ianuarie, Sfânta şi dumnezeiasca arătare a Domnului Dumnezeului şi Mântui­torului nostru Iisus Hristos, Utrenie, canon, icos.

^[59]      Ibidem, 5 ianuarie, înainteprăznuirea Botezului Domnului, Utrenie, stihiră la stihoav- nă, glas 2.

^[60]      Catavasier, catavasiile Adormirii Maicii Domnului, glas 1, cântarea a 5-a, irmos.

^[61]     Acatistul Bunei Vestiri, icos 2.

^[62]     Triod, începutul Sfântului şi Marelui Post, luni în întâia săptămână, Utrenie, canon, cântarea a 7-a, tricântare, ...a Născătoarei.

^[63]     Triod, Duminica lăsatului sec de carne, Utrenie, canon, cântarea a 8-a, ...a Născătoarei.

^[64]     Vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Apologist: Demonstration Against the Pagans, VI, în ed. cit., p. 214.

^[65]     Idem, ibidem.

^[66]     Idem, Homilies on the Gospel ofMatthew, X, p. 64. [în lb. rom. vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în ed. cit. (n. tr.)].

^[67]      Sf. Ieronim, Letters and select Works, Letter CXXXft? Lady Demetrias, în ed. cit., pp. 265-266.

^[68]      Sf. Chirii al Alexandriei, Commentary on the Gospel of Saint Luke, 61, în ed. cit., p. 265.

^[69]      Idem, ibidem.

^[70]      Minei, 9 mai, Sf. Proroc Isaia, Utrenie, canon, cântarea a 8-a.

^[71]      Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the Gospel ofMatthew, X, în ed. cit., p. 64 [In lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri, III. Omilii la Matei (1-90), X, III, ed. cit., p. 124 (n. tr.)].

^[72]      Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogue with Trypbo, CXXIII, p. 261 [în lb. rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, op. cit., II, CXXIII, pp. 236-237 (n. tr.)\.

^[73]      Idem, ibidem [în lb. rom., idem, ibidem, p. 238].

^[74]      TheEpistleofBarnabas,YAV, în The Apostolic Fathers. Ante-Nicene Fathers, voi. 1, p. 146

^[75]     Triod, Duminica Floriilor, Utrenie, cântarea a 6-a.

^[76]      Sf. Chirii al Alexandriei, Commentary on the Gospel ofSaintLuke, 12, în ed. cit., p. 93.

^[77]      Idem, ibidem, 110, p. 450.

^[78] Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogue with Trypho, CXXXV, p. 267 [în lb. rom. vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, op. cit., II, CXXXV, pp. 250-251 (n. tr.)].

^[79]      Ibidem, CXXIII, p. 261 [în lb. rom., vezi idem, ibidem, II, CXXIII, p. 237 (n. tr.)].

^[80]      Sf. Ieronim, 60-96 On The Psalms, 24, în ed. cit., p. 110.

^[81]      Idem, 1-59 On The Psalms, 24, în ed. cit., p. 192.

^[82]      Minei, 13 septembrie, Pomenirea înnoirii Sfintei Biserici a învierii Domnului nostru Ii­sus Hristos, Vecernie, stihiră.

^[83]      Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, op. cit., LXIX, p. 233 [în lb. rom., vezi Sf. Iustin Marti­rul şi Filosoful, op. cit., I, LXIX, p. 175 (n. tr.)].

^[84]      Sf. Chirii al Alexandriei, Commentary on the Gospel of Saint Luke, 76, în ed. cit., p. 315.

^[85]      Sf. Grigorie cel Mare, Forty Gospel Homilies, 6, în ed. cit., pp. 44-47.

^[86]     Sf. Irineu, Proof of the Apostolic Preaching, în ed. cit., p. 102.

^[87]     Sf. Grigorie cel Mare, Forty Gospel Homilies, 6, în ed. cit., pp. 44-47.

^[88]      Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, op. cit., CXVIII, p. 258 [în lb. rom., vezi Sf. Iustin Mar­tirul şi Filosoful, op. cit., II, CXVIII, p. 231 (n. tr.)}.

^[89]      Idem, The First Apology, LIII, în ed. cit., pp. 180-181. [în lb. rom., vezi Sf. Iustin Mar­tirul şi Filosoful, Apologia întâi în favoarea creştinilor. Către Antonius Pius, LIII, în ed. cit., pp. 60-61 (n. tr.)\.

^[90]      Sf. Irineu, Proof of the Apostolic Preaching, în ed. cit., p. 105.

^[91]      Sf. Isaac Şirul, The Asceticul Homilies, 37, ed. cit., pp. 180-181. [în lb. rom., vezi Sf. Isa­ac Şirul, Cuvinte despre nevoinţă, XXXVII, în ed. cit., pp. 201-203 (n. tr.)}.

^[92]      Minei, 6 ianuarie, Praznicul Botezului Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Utrenie, canon, cântarea a 3-a.

^[93]      Sf. Grigorie de Nyssa, Commentary on the Song of the Songs, în ed. cit., p. 63 [în lb. rom., vezi Sf. Grigorie de Nyssa, Tâlcuire amănunţită la Cântarea Cântărilor, XIII, în ed. cit., pp. 291 sq. (n. tr.)\.

^[94]      Idem, On Virginty, în Dogmatic Treatises. Ascetic and Moral, în ed. cit., p. 364.

^[95]      Idem, On the Baptism of Christ, în Dogmatic Treatises, ed. cit., p. 519.

^[96]     Sf. Ieronim, 1-59 On The Psalms, 17, în ed. cit., p. 197.

^[97]     Apud Biblia lui Anania (n. tr.).

^[98]     Sf. Chirii al Ierusalimului, Catechetical Lectures, X, în ed. cit., pp. 61-62 [Pentru versiunea în lb. rom. vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, Catehezele, X. 16, ed. cit., pp. 239-240 (n. tr.)}.

^[99] Sf. Ieronim, 60-96 On The Psalms, 89, în ed. cit., p. 231.

' Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogue with Trypho, CXVI-CXVII, p. 257 [In lb. rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, op. cit., II, CXVI-CXVII, pp. 228-229 (n. tr.)].

^[101]     Idem, The First Apology ofjustin, XLVIII, în ed. cit., p. 179 [In lb. rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâia în favoarea creştinilor. Către Antonius Pius, XLVIII, în ed. cit., p. 57 (n. tr.)].

^[102]     Idem, Dialogue with Trypho, CX, p. 257 [în lb. rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogul cu iudeid Trifon, II, CX, p. 221 (n. tr.)].

^[103]     Sf. Irineu, Adv. Haeres., IV, XXXIV, în ed. cit., p. 512.

' Idem, Proof of the Apostolic Preaching, în ed. cit., pp. 94-95.

^[105]     Sf. Chirii al Ierusalimului, Catechetical Lectures, XIV, în ed. cit., p. 95 [Pentru versiunea în lb. rom. vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, Catehezele, XIV, ed. cit. (n. tr.)].

^[106]     Sf. Grigorie cel Mare, Dialogues, III, în Fathers of the Church, voi. 39, trad. Odo John Zimmermann, OSB, CUA Press, Washington D.C., 1983, p. 185.

^[107]     Minei, 15 august, praznicul Adormirii Preasfintei Slăvitei Stăpânei noastre de Dumne­zeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria, Utrenie, canon, cântarea a 3-a, irmosul.

^[108] Sf. Grigorie Palama, The Triads, trad. Nicholas Gendle, ed. John Meyendorf, Paulist Pre­ss, New York, NY, 1983, p. 101.

^[109]    Sf. Chirii ai Alexandriei, Commentary on the Gospel of Saint Luke, 12, în ed. cit., p. 85.

^[110]    Sf. Hipolit, Despre Antihrist, în Ante-Nicene..., p. 207.

^[111]     Sf. Ciprian al Cartaginei, The Epistles of Cyprian, LIV, în ed. cit., p. 339.

' Sf. Hipolit, Fragments from Commentaries, II, în ed. cit., p. 184.

^[113]     Apud Biblia lui Anania (n. tr.).

^[114]    Idem, ibidem, p. 215.

^[115]    Saint Ephrem's Commentary on Tatian's Diatessaron, ed. cit., p. 172.

^[116]     Sf. Ieronim, 1-59 On The Psalms, 14, în ed. cit., p. 107.

^[117]     Sf. Paulin de Nola, Letters (23-51), 23, voi. 2, în ed. cit., p. 47.

^[118]     Sf. Grigorie cel Mare, The Homilies of Saint Gregory the Great on the Book of the Prophet Ezekiel, II, în ed. cit., p. 25.

^[119] Idem, On the Angels, în The Homilies of Saint Gregory the Great on the Book of the Prophet Ezekiel, în ed. cit., p. 287.

¹ Idem, Forty Gospel Homilies, 34, în ed. cit., p. 287.

^[121] Sf. Ciprian al Cartaginei, The Treatises of Cyprian, în ed. cit., p. 556.

^[122] Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the Gospel ofMatthew, XLIII, p. 227 [în lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei (1-90), XLIII, IV, în ed. cit., pp. 515-516 (n. tr.)].

' Idem, An Exhortation to Theodore After His Fall, Letter I, în ed. cit., pp. 100-101.

^[123]    Sf. Chirii al Ierusalimului, CatecheticalLectures, XV, în ed. cit., p. 105 [Pentru versiunea în lb. rom, vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, Catehezele, XV, ed. cit. (n. tr.)].

^[124]    Sf. Ioan Gură de Aur, BaptismulInstructions, III, în ed. cit., pp. 56-57 [în lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Cateheze baptismale, III, 1-4, ed. cit. (n. tr.)].

^[125]    Sf. Ciprian al Cartaginei, The Treatises of Cyprian, IX, în ed. cit., p. 490.

^[126]     Sf. Grigorie cel Mare, Dialogues, IV, în ed. cit., p. 219.

^[127]     Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, The First Ap o lo gy, LII, în ed. cit., p. 180. [în lb. rom., vezi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâi în favoarea creştinilor. Către Antonius Pius, LII, în ed. cit., p. 60 (n. tr.)].

^[128]     Sf. Irineu, Adv. Haeres., IV.XV, în ed. cit., p. 542.

¹ Sf. Vasile cel Mare, Exegetical Homilies. Homily 16 on Psalm 33, în The Fathers..., voi. 46, p. 263. [In lb. rom., vezi Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, III, VII, în voi. Scrieri, I, trad. Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, PSB 17, Bucureşti, 1986, p. 373 (n. tr.)}.

^[130]     Sf. Ciprian al Cartaginei, The Treatises ofCyprian, V, în ed. cit., p. 465.

^[131]     Sf. Afraat Sirianul, op. cit., p. 409.

^[132]    Sf. Ambrozie, On the Belief in the Resurrection, 11.87, în Select Works and Letters, ed. cit., p. 188.

^[133]     Sf. Chirii al Alexandriei, Commentary on the Gospel of Saint Luke, 91, în ed. cit., p. 366.

^[134]     Sf. Ioan Gură de Aur, Homily VI ori the Epistle to the Hebrews, în ed. cit., pp. 396-397.

^[135] Idem, An Exhortation to Theodore After His Fall, Lefter I, în ed. cit., pp. 99-100.