miercuri, 24 septembrie 2014

Sfantul Proroc Ieremia - Viata si Prorociile in comentariile Sf.Parinti 1


Sfântul Proroc Ieremia




Acesta este Dumnezeul nostru şi nimeni altul nu este asemenea Lui [...]. Pe pământ S-a arătat şi cu oamenii împreună a locuit [cf. Baruh 3:36-37].


Ieremia, acest proroc al lui Dumnezeu cu totul şi cu totul deosebit, a fost sfinţit încă din pântecele maicii sale, după cum Domnul însuşi adeve­reşte: înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit şi te-am rânduit proroc pentru popoare [Ieremia 1:4-5].
Cartea lui Ieremia începe astfel: Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, din­tre preoţii de la Anatot, din pământul lui Veniamin [Ieremia 1:1]. Prorocul a primit un nume destul de răspândit în vremurile biblice, şi anume: „Dumne­zeu înalţă" sau „Fie ca Domnul să înalţe" (ebr. yerim-yahu).
Ieremia s-a născut în jurul anului 646 î.Hr., în localitatea Anatot, situată la aproximativ 5 km NE de Ierusalim, după muntele Scopos. Anatotul a fost o cetate levitică din ţinutul lui Beniamin [cf. Iosua 21:28; I Corinteni 6:80]. Alexandru Mavrocordat susţine, în Judaica, descendenţa levitică a lui Ieremia, fiul lui Hilchia. El a trăit în timpul domniilor regilor Iosia (640-609 î.Hr.), Ioahaz (609), Ioiachim (609-598), Iehonia (598) şi Sedechia (597-586).
După porunca Domnului, Ieremia nu a fost căsătorit: Să nu-ţi iei femeie şi să nu ai nici fii, nici fiice în locul acesta [Ieremia 16:2], Fericitul Ieronim (cca 342-420) consemnează: „A fost sfinţit încă din pântecele maicii sale [cf. Iere­mia 1:5], iar acum nu i s-a îngăduit să-şi ia femeie de soţie, pentru că robia era aproape. Nabucodonosor are braţul puternic; leul se agită în vizuina lui. La ce bun să-mi iau soţie, dacă familia mea va ajunge să fie dusă în robie de către cel mai trufaş dintre regii pământului? La ce bun copiii, dacă ei vor avea parte de cele arătate prin cuvintele prorocului: Din pricina setei lipitu-s-a limba su­garului de cerul gurii lui; copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o întinde [Plângeri­le 4:4]?"' Sfântul Ioan Gură de Aur (cca 347-407) atestă la rândul său faptul că asemenea nenorociri nu se mai abătuseră niciodată până atunci asupra po­porului ales[1]. Ce fel de nenorociri erau acestea? Iată: Femeile, deşi miloase, au fiert cu mâinile lor copiii şi i-au mâncat în vremea căderii fiicei poporului meu [Plângerile 4:10].
Ieremia şi-a început activitatea profetică în anul 626 şi a prorocit vreme de 40 de ani, mai precis din cel de al treisprezecelea an al domniei lui Iosia şi până în anul 586 î.Hr. Activitatea sa profetică se desfăşoară de-a lungul a trei etape: prima, în perioada când Regatul Iuda trăia sub ameninţarea Asiriei şi Egiptului (727-605 î.Hr.); a doua, când Ieremia a prevestit judecata lui Dum­nezeu, manifestată prin asedierea Ierusalimului de către Babilon (605-586 Î.Hr.); în fine, după căderea regatului (586 - cca 580 î.Hr.). Ieremia a propo­văduit în Ierusalim până la căderea Regatului Iuda, în anul 586. După aceasta, a împlinit lucrarea lui Dumnezeu printre supravieţuitorii rămaşi la faţa locu­lui, iar ulterior s-a alăturat iudeilor refugiaţi în Egipt [cf. Ieremia 50-51].
Prorocul cel plin de har plânge şi se tânguieşte: Cine va da capului meu apă şi ochilor mei izvoare de lacrimi? [Ieremia 1:9] Cuvintele lui sunt înflăcărate, pline de simţire şi de compasiune faţă de soarta celor loviţi, după cum se poate vedea din ambele cărţi ale sale: Cartea lui Ieremia şi Plângerile lui Ieremia - mai cu seamă atunci când îşi mărturiseşte sentimentul de întristare şi de jale care îl încearcă faţă de conaţionalii săi şi faţă de regat, care au căzut atât de cumplit.
A fost contemporan cu Prorocii Sofonie, Avacum (Habacuc), Daniel şi Iezechiel. Este numărat al doilea între cei patru Proroci mari. Cartea sa se întin­de pe cuprinsul a 52 de capitole, iar Plângerile lui Ieremia are 5 capitole.

Versiunile grecească (Septuaginta, LXX) şi cea ebraică (Textul Masoretic, TM) diferă în lungime şi în organizare, mai mult decât oricare alta dintre căr­ţile Vechiului Testament. Versiunea din Septuaginta este cu aproximativ 2700 de cuvinte mai scurtă decât cea din Textul Masoretic. In manuscrisele iudaice există o seamă de documente care atestă faptul că versiunea cea mai scurtă es­te cea autentică. Aşadar versiunea grecească din Septuaginta este mai apropi­ată de textul original.

Prorocirile referitoare la neamuri din capitolele 46-51 (TM, Vulg.) apar în textul grecesc cu începere de la capitolul 25, versetul 14 (LXX). Până şi ordi­nea mesajelor profetice diferă. Iar, pe lângă toate aceste variaţii, trebuie să no­tăm, în cazul textului grecesc, absenţa totală sau parţială a unor versete. Ne este cunoscut că Prorocul Baruh, scribul, este cel care a consemnat în scris cu­vintele lui Ieremia.
Ieremia a prorocit în mijlocul iudeilor ce urmau a fi luaţi robi şi duşi în Babilon, vestindu-le eliberarea. De asemenea, a prorocit şi împotriva unor nea­muri sau a unor cetăţi, precum Egipt, Filistia, Moab, Amon, Edom, Damasc, Kedar, Hazor, Elam si Babilon.
Acest vrednic de pomenire proroc a avut de îndurat batjocuri, chinuri, bă­tăi, vorbe de ocară, a fost pus în lanţuri şi aruncat în temniţă de către prorocii mincinoşi din vremea sa. Rămas aproape singur, într-o perioadă istorică tragică pentru poporul său, el a dat în vileag imoralitatea, superficialitatea reformelor şi credinţa fanatică de la Templu. Când a prorocit că Templul va fi dărâmat în curând, Ieremia şi-a atras asupra sa ocări şi persecuţii din partea preoţilor [cf. Ieremia 20:2], S-a aflat în pericol de a-şi pierde viaţa, chiar din partea concetă­ţenilor săi [cf. Ieremia 11:21], a preoţilor de la Templu, precum şi din pricina prorocilor mincinoşi [cf. Ieremia 33:8-9 LXX; 26:8-9 TM], a regelui capricios şi uşuratic şi a conducătorilor armatei [cf. Ieremia 45:4 LXX; 38:4 TM],
Cu toate acestea, au fost şi oameni care l-au cinstit şi au luat aminte la cu­vintele lui. A mai fost apoi şi un sclav etiopian, pe nume Ebed-Melec, trimis să-1 ajute pe omul lui Dumnezeu, în vremea când acesta zăcea aruncat în tem­niţă [cf. Ieremia 45:7 LXX; 38:7 TM]. Chaldeii 1-au tratat cu respect pe Ie­remia după ce l-au scos din lanţuri [cf. Ieremia 47:1-5 LXX; 40:1-5 TM]. Iar egiptenii l-au cinstit ca pe un proroc, atât câtă vreme a petrecut în mijlocul lor, cât şi mult timp după ce a răposat.
Ieremia a tânjit după linişte, a fost însufleţit de dorinţa de a potoli dis­cordiile din sânul poporului său şi s-a sălăşluit în pustie [cf. Ieremia 9:2], A plâns şi s-a tânguit, pentru că s-a născut ca un om de ceartă şi ca prici­nă de animozităţi pentru toată ţara [cf. Ieremia 15:10]. A blestemat ziua în care s-a născut [cf. Ieremia 20:14] şi s-a legat să nu pomenească de numele Domnului, nici să nu vorbească în numele Lui: Dar, iată, era în inima mea ceva, ca un fel de foc aprins, închis în oasele mele, şi eu mă sileam sâ-l înfrânez şi n-am putut [Ieremia 30:9].
In icoanele creştin-ortodoxe, Prorocul Ieremia este reprezentat ca un bă­trân încărcat de ani, mic la stat, cu o barbă lată sus şi jos îngustă.
Când Ieremia a început să propovăduiască, cuviosul rege Iosia (640-609 î.Hr.) a iniţiat reformele de curăţire a ţării de idolatrie. Ieremia s-a adresat şi poporului, îndemnând oamenii să se pocăiască sincer şi să-şi întoarcă inimi­le către Dumnezeu. Din cuvintele prorocului nu lipsesc prevestirea cuceririi Regatului Iuda şi a Ierusalimului de către un neam venit din nord, precum şi prevestirea ducerii poporului în robie [cf. Ieremia 4:5-9; 6:22-26].
1. Faptele simbolice ale profetului
„A vorbi pe înţelesul oamenilor, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, presu­pune a folosi pilde inspirate din viaţa omenească [...]. Această folosinţă a pil­delor inspirate din viaţa oamenilor se poate observa foarte adesea în relaţiile tipologice, aşa bunăoară ca atunci când prorocul se încinge cu un brâu [cf. Ie­remia 13:1-9] sau ca atunci când merge în casa olarului [cf. Ieremia 18:1-6] Z'[2]Pe lângă acestea, mai sunt încă două exemple similare de gesturi simbolice, în care apar un vas de pământ spart şi o cupă cu vin neamestecat.
A. Brâul de in: Aşa mi-a grăit Domnul: „Mergi şi-ţi cumpără un brâu de in şi-l încinge peste mijlocul tău, dar în apă să nu-l bagi!" Şi am cumpărat brâul, după cuvântul Domnului, şi l-am încins peste coapsele mele. Apoi a fost cuvântul Domnului iarăşi către mine şi mi-a zis: „Ia brâul, pe care l-ai cumpărat şi care este peste coapsele tale, şi, sculându-te, du-te la Eufrat şi-l ascunde acolo în crăpă­tura unei stânci!" Şi m-am dus şi l-am ascuns la Eufrat, cum îmi poruncise Dom­nul. Iar după ce au trecut mai multe zile, mi-a zis Domnul: „Scoală, du-te la Eu­frat şi ia de acolo brâul, pe care ti-am poruncit să-l ascunzi acolo!" Şi m-am dus la Eufrat, am săpat şi am luat brâul din locul unde-l ascunsesem; dar, iată, brâul se stricase şi nu mai era bun de nimic [Ieremia 13:1-7].
„Prorocul, spune Fericitul Ieronim, este trimis de la Ierusalim la Eufrat, un râu aflat în Mesopotamia (la aproximativ 400 km depărtare); aici i se porun­ceşte să-şi ascundă brâul în pământ, între chaldeii care erau duşmanii popo­rului său [Ieremia 13:6-7] ."[3]
Atunci a fost cuvântul Domnului către mine: „Iată ce zice Domnul: Aşa voi sfărâma mândria lui Iuda şi trufia cea mare a Ierusalimului. Acest popor rău, ca­re nu vrea să asculte cuvintele Mele, ci trăieşte după îndărătnicia inimii lui, mer­ge pe urmele altor dumnezei şi se închină şi slujeşte lor, va fi ca brâul acesta care nu este bun de nimic." [Ieremia 13:8-10].
Fericitul Ieronim pune întrebarea: „Ştii că sfinţii sunt asemenea brâului şi a veşmintelor Domnului? De nu, ia aminte la cuvântul lui Dumnezeu către Ieremia: Că precum e brâul aproape de coapsele omului, aşa am apropiat Eu de Mine toată casa lui Israel şi toată casa lui Iuda, zice Domnul, ca să-Mi fie po­porul Meu, numele Meu, lauda Mea şi slava Mea, dar ei n-au ascultat [Ieremia 13:11]. Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie atât de aproape de El, precum este veşmântul aproape de trup. Dar, din pricină că acest acoperământ pentru şale - strălucirea cu care fusese învelit Domnul - a fost lepădat de cealaltă par­te a Eufratului şi lăsat acolo în crăpătura unei stânci, iar acolo a putrezit [cf.Ieremia 13:4-12] şi a fost dus în robie de către asirieni, ce va face Domnul? El nu este gol. El nu poate să rămână fară acoperământ. Pentru că poporul cel dintâi s-a pierdut, Domnul îşi va face acoperământ din neamuri."[4]
B.   Prorocul merge la casa olarului: Cuvântul care a fost de la Domnul către Ieremia şi i-a zis: „Scoală şi intră în casa olarului şi acolo îţi voi vesti cuvintele Mele!" Şi am intrat eu în casa olarului şi iată acesta lucra cu roata şi vasul pe ca- re-lfăcea olarul din lut s-a stricat în mâna lui; dar olarul a făcut dintr-însul alt vas, cum a crezut că-i mai bine să-lfacă. Şi a fost cuvântul Domnului iarăşi către mine şi mi-a zis: „ Casa lui Israel, oare nu pot să fac şi Eu cu voi ca olarul acesta, zice Domnul? Iată, ce este lutul în mâna olarului, aceea sunteţi şi voi în mâna Mea, casa lui Israel! Dacă voi zice cândva despre un popor, sau despre un rege, că-l voi dezrădăcina, îl voi sfărâmă şi-l voi pierde." [Ieremia 18:1-6].
Sfântul Paulin de Nola (353/4-431) explică: „Meşteşugarul este singurul stăpân al negoţului său, iar olarul singur are stăpânire asupra lutului său [cf. Ieremia 18:6], Dumnezeul a toate, Cel ce a făcut pe tot omul, a socotit de cu­viinţă să se pogoare în trup de om, să vină între noi şi pe toţi să ne înalţe în trupul Său, astfel încât cu puterea cu care ne-a făcut, să ne înnoiască."[5]
C.  Vasul de lut: Aşa a zis Domnul: „Mergi şi cumpără o oală de lut de la olar; ia cu tine pe cei mai bătrâni din popor şi din căpeteniile preoţilor şi ieşi în valea Ben-Hinom, care este la Poarta Olăriei. Acolo să rosteşti cuvintele pe care ţi le voi spu­ne" [Ieremia 19:1-2]... De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când locul acesta nu se va mai chema Tofet sau valea fiilor lui Hinom, ci valea uciderii [Ieremia 19:6].
Locul păcatului este ales drept loc unde Israel îşi va lua răsplata de la Dum­nezeu. Tocmai în locul unde au căutat ajutor din partea idolilor lor, acolo vor fi ucişi. Valea Hinom a fost locul de desfăşurare pentru cele mai abominabile ritualuri idolatre. Tofet era centrul sacrificai, unde se aduceau jertfe umane lui Moloh [cf. IV Regi 23:10].
Apoi să spargi oala înaintea ochilor bărbaţilor acelora, care vor merge cu tine, şi să le zici: „Iată ce zice Domnul Savaot: Voi sfărâmă poporul acesta şi cetatea aceas­ta, aşa cum am sfărâmat vasul olarului, care nu mai poate fi fucut la loc, şi-i vor îngropa în Tofet din pricina lipsei de loc pentru îngropare." [Ieremia 19:10-11].
„Ia aminte, spune Sfântul loan Gură de Aur, că vasele de pământ, odată ce sunt sparte, nu se mai pot repara, din pricina tăriei la care au ajuns prin foc. Insă vasele olarului nu sunt făcute din pământ, ci din lut; prin urmare, atunci când se strică, olarul, cu meşteşugul lui, poate să le dea o formă nouă. Prin urmare, atunci când Domnul vorbeşte despre o stricăciune iremediabilă, nu pomeneşte nimic de vasele olarului, ci vorbeşte despre vase de pământ. Aşa bunăoară atunci când prorocul caută să le grăiască iudeilor că oraşul va fi lă­sat pradă unei nenorociri iremediabile, îl îndeamnă pe Ieremia să ia un vas de pământ, dintr-acelea în care se păstrează vinul, şi îl trimite să spargă vasul ace­la înaintea a tot poporul. Dar atunci când doreşte să le întărească nădejdea, îl trimite pe proroc la olar şi nu-i mai arată vase de pământ, ci un vas de lut, care se afla tocmai atunci în mâinile olarului. Când vasul a căzut pe jos, prorocul spune: Casa lui Israel, oare nu pot să fac şi Eu cu voi ca olarul acesta, zice Dom­nul? Iată, ce este lutul în mâna olarului, aceea sunteţi şi voi în mâna Mea, casa lui Israel! [cf. Ieremia 18:4-5]. La Dumnezeu este cu putinţă nu numai să-i re­staureze pe cei făcuţi din lut, ci să-i şi aducă din nou la starea lor dintâi, dacă ei se pocăiesc şi prin aceasta primesc puterea Duhului şi sunt iertaţi."[6]
D. Cupa cu vin neamestecat: Că aşa mi-a zis Domnul Dumnezeul lui Israel: „Ia din mâna Mea cupa aceasta cu vinul urgiei şi adapă cu ea toate popoarele la care te voi trimite; acelea vor bea şi se vor clătina şi vor înnebuni la vederea săbiei pe care o voi trimite asupra lor!" [Ieremia 32:15-16 LXX; 25:15-16 TM]
Fericitul Ieronim scrie cu referire la cupa aceasta a pedepsirii că este spre tămăduire: „Ieremia a primit din mâinile Domnului cupa cu vin spumegând, spre a o da Ierusalimului şi tuturor neamurilor din împrejurimi; şi toţi cei ce beau din aceasta cad la pământ cu durere, mândria li se surpă şi cad cu faţa la pământ, în pocăinţă."[7]
In vremea domniei fiului lui Iosia, Ioiachim (609 î.Hr.), Ieremia şi-a conti­nuat activitatea profetică, după cum se vede din predica pe care o ţine în aceas­tă perioadă, la Templu [cf. Ieremia 7 şi 35 LXX]. Prorocul a continuat să se roage pentru poporul său, cu toate că Domnul 1-a oprit să mai facă aceasta. In cel de al patrulea an al domniei lui Ioiachim, Domnul Dumnezeu i-a poruncit lui Ieremia să ia sulul unei cărţi şi să scrie cuvintele pe care El i le va descoperi, împotriva Ierusalimului şi a Regatului Iuda şi împotriva neamurilor: „la-ţi un sul de hârtie şi scrie pe el toate cuvintele pe care ţi le-am grăit Eu despre Israel, des­pre Iuda şi despre toate popoarele, din ziua de când am început a-ţi grăi, din zilele lui Iosia şi până în ziua de astăzi; că poate va auzi casa lui Iuda tot râul ce Mi-am pus în gând să i-lfac, ca să se întoarcă fiecare de la calea sa cea rea, pentru ca Eu să le iert nedreptăţile lor şi păcatele lor" [Ieremia 43:2-3 LXX; 36:2-3 TM].
Astfel, Ieremia a trimis după Baruh şi i-a dictat acestuia cuvântul Dom­nului, iar Baruh a scris cuvântul pe un sul. Cum Ieremia se afla în închisoare şi, din acest motiv, nu putea să intre în Templu, Baruh le-a dus la îndeplinire pe toate, după instrucţiunile lui Ieremia. Atunci când Baruh a citit cuvântul lui Dumnezeu, de faţă a fost şi un scrib, iar acesta i-a spus totul altui scrib şi, în felul acesta, vestea despre cele întâmplate a ajuns la urechile dregătorilor şi ale secretarului regelui. Aceştia au trimis după Baruh şi l-au pus să citească înaintea lor cele scrise. După ce au auzit cuvântul, au hotărât că regele trebu­ie să audă şi el acestea. Regele a fost înştiinţat şi a trimis pe Iehudi să-i aducă sulul. Iehudi a citit sulul în auzul regelui. Toate acestea se petreceau la vreme de iarnă, astfel că în mijlocul casei regelui se afla un foc arzând. După ce a ci­tit Iehudi trei sau patru coloane, regele a tăiat cu cuţitaşul secretarului cartea şi a aruncat-o în focul de pe tavă, nimicind-o toată. Şi nu s-au temut, nici nu şi-au sfâşiat hainele lor, nici regele, nici toţi slujitorii lui, care au auzit toate cuvintele acestea [Ieremia 43:23-24 LXX; 36:23-24], Atunci regele a poruncit fiului său să pună mâna pe Baruh, dar acesta se ascunsese.
Atunci, cuvântul Domnului a fost din nou către Ieremia: „Ia-ţi alt sul de hârtie şi scrie în el toate cuvintele de mai înainte, care au fost în celălalt sul, pe care l-a ars Ioiachim, regele lui Iuda, iar regelui lui Iuda, loiachim, să-i spui: Aşa zice Domnul: Tu ai ars cartea aceasta, zicând: Pentru ce ai scris în ea: Va veni în­dată regele Babilonului şi va pustii ţara aceasta şi va pierde oamenii şi dobitoacele din ea?" [Ieremia 43:27-29 LXX; 36:27-29 TM] Apoi, Domnul S-a referit la loiachim şi a zis: „Nu va mai fi din el urmaş care să şadă pe scaunul lui David; trupul lui va fi aruncat în arşiţa zilei şi în frigul nopţii. Şi-l voi pedepsi pe el şi neamul lui şi slugile lui pentru nedreptatea lor; voi aduce asupra lor şi asupra lo­cuitorilor Ierusalimului şi asupra oamenilor lui Iuda tot răul pe care l-am rostit asupra lor şi ei n-au ascultat" [Ieremia 43:30-31 LXX; 36:30-31 TM].
Ieremia a luat încă un sul şi l-a dat lui Baruh, secretarul său. Baruh a con­semnat în scris cuvintele pe care le rostea Ieremia. Şi, pe lângă cuvintele care fuseseră scrise în primul sul, a mai adăugat multe altele asemenea acelora [cf. Ieremia 43:32 LXX; 36:32 TM].
Sfântul Ioan Gură de Aur este de acord cu ideea că se poate ca unele dintre scrierile lui Ieremia să se fi pierdut: „Multe din cărţile prorocilor au dispărut. Poţi vedea asta în istoria Paralipomenelor. Iudeii, fiind nepăsători şi adesea abă- tându-se de la credinţa în Dumnezeu, au lăsat ca unele cărţi să se piardă, iar pe altele le-au ars şi le-au rupt. Ieremia istoriseşte că iudeii au ars unele cărţi profe­tice [cf. Ieremia 43:20-32 LXX; 36:23], iar autorul cărţii a patra a Regilor spune că abia după multă vreme a fost găsit Deuteronomul, îngropat undeva şi pierdut acolo [cf. IV Regi 22:8 sq.]. Dacă pe vremea când nu era nici un barbar în ţara lor au aruncat cărţile, apoi cu mult mai mult când au venit peste ei barbarii."[8]
În cel de al patrulea an al domniei lui Ioiachim [cf. Ieremia 25:1], sau în cel de al treilea, dacă socotim după sistemul babilonian [cf. Daniel 1:1], Na- bucodonosor a invadat pentru prima oară Regatul Iuda. Luptând pentru su­premaţie şi mânat de dorinţa de a cuceri lumea întreagă, Nabucodonosor îl învinsese pe faraonul egiptean Neco, în bătălia de la Carchemiş (605 î.Hr.). După înfrângerea aceasta suferită de către egipteni, Ieremia a început să sfă­tuiască poporul că de-aici înainte era împotriva voinţei lui Dumnezeu să mai manifeste nesupunere faţă de regele Babilonului. Mesajul acesta nu a fost bine primit în rândul poporului. Ioiachim este unul dintre regii iudei cu, probabil, cea mai proastă reputaţie dintre toţi. El s-a făcut vasal babilonienilor, iar aceş­tia au trimis în exil o seamă de nobili iudei [cf. IV Regi 24:1], între care se afla şi Sfântul Daniel, Prorocul lui Dumnezeu [cf. Daniel 1:1].
Ioiachim nu se îngrijea defel de rânduielile adevăratului Dumnezeu, nu era preocupat de dreapta închinăciune şi se purta cu nedreptate faţă de semenii săi. într-un fragment din Cartea lui Ieremia, el este caracterizat astfel: îşi zideşte ca­sa din nedreptate şi îşi face încăperi din fărădelegi; [...] sileşte pe aproapele său să-i lucreze degeaba şi nu-i dă plata lui [Ieremia 22:13]. A încurajat idolatria, iar re­gatul său avea o reputaţie deosebit de proastă din pricina nedreptăţilor sociale; pentru că aici nu se judeca pricina săracului şi a nenorocitului [Ieremia 22:16].
în anul 598/7 î.Hr., Ioiachim a încercat, printr-o mişcare de revoltă, să-şi câştige independenţa faţă de Babilon - ceea ce a atras după sine numeroa­se neplăceri pentru poporul său, pentru că Domnul a trimis asupra lui cete de chaldei, cete de sirieni, cete de moabiţi şi cete de amoniţi; şi le-a trimis asupra lui Iuda, ca să-l piardă, după cuvântul Domnului pe care l-a rostit prin robii Săi, Prorocii [IV Regi 24:2]. într-un final, regele a murit în Ierusalim, în anul 598 î.Hr., în cel de al unsprezecelea an al domniei sale pline de necurăţii, întoc­mai după cum prorocise Ieremia: De aceea, aşa zice Domnul despre Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda: „Nu-l vor plânge, zicând: Vai, fratele meu! sau: Vai, sora mea! Nu-l vor plânge, zicând: Vai, doamne! sau: Vai, cinstea ta! Ci el va fi îngropat ca un asin; îl vor târî şi-l vor arunca departe peste porţile Ierusalimului [Ieremia 22:18-19]. în timpul domniei sale, regele Ioiachim a distrus scrierile Profetului Ieremia, l-a persecutat, l-a azvârlit în temniţă şi l-a ţinut în cele mai cumplite condiţii [cf. Ieremia 45:7-12 LXX; 38:7-12 TM].
3 Prorocul ascunde Chivotul Legământului [II Macabei 1, 2]
Scris este că înainte ca Templul din Ierusalim să fi fost incendiat de către ostaşii lui Nebuzaradan, căpetenia gărzii lui Nabucodonosor, Profetul Ieremia a luat Chivotul şi toate odoarele sfinte care se aflau în el. Ieremia s-a îngrijit ca toate acestea să fie ascunse sub o stâncă, spunând celor ce erau de faţă: „S-a dus Domnul din Sinai la cer. Şi iarăşi va să vină în Sinai cu putere; şi va fi vo­uă semnul venirii Sale, când se vor închina toate neamurile la lemn."[9]
Şi se mai spune despre el că ar fi zis: „Nimeni în afară de Aaron preotul nu va putea scoate chivotul acesta şi nimeni nu va deschide tablele care sunt în el, nici dintre preoţi, nici dintre proroci, în afară de Moise, alesul lui Dumnezeu.
Iar la învierea cea de obşte, întâi se va ridica chivotul şi va ieşi din pământ şi va fi pus în Muntele Sinai; şi se vor aduna toţi sfinţii acolo, aşteptând pe Domnul şi fugind de vrăjmaşul care va căuta să-i omoare. Iar în piatra ace­ea a scris cu degetul său numele lui Dumnezeu şi s-a făcut tiparul literelor ca o cioplitură de fier. Şi nor luminos îndată a acoperit numele acela. Şi nu va putea nimeni să chibzuiască locul şi nici nu va putea să cinstească numele lui Dumnezeu, până în ziua aceea. însă piatra este în pustiu, unde s-a făcut întâi chivotul de către Veseleil, între doi munţi, unde zac Moise şi Aaron. Şi se ara­tă noaptea norul ca lumina la locul acela în chipul cel dintâi, după cum israe- liţilor li se arăta norul noaptea şi-i lumina."[10]
în Cartea a doua a Macabeilor scrie: Vrând drept aceea să facem în douăzeci şi cinci de zile ale lunii lui Chislev sărbătoarea sfinţirii Templului, cu cuviinţă am socotit a vă înştiinţa, ca şi voi asemenea să prăznuiţi sărbătoarea corturilor şi a fo­cului, în amintirea lui Neemia, cel care a zidit Templul Domnului şi jertfelnicul pe care a adus jertfă. Căci, când au fost duşi în Persia strămoşii noştri, bunii cre­dincioşi preoţi, care erau atunci, luând din focul jertfelnicului, l-au ascuns în tai­nă într-o groapă ca de fântână fără de apă, în care l-au astupat, încât locul nu era ştiut de nimeni. Iar după ce au trecut câţiva ani, când a voit Dumnezeu, trimis fiind Neemia de regele Persiei, a trimis după foc pe nepoţii preoţilor celor ce l-au ascuns şi, precum ne-au spus, n-au aflat foc, ci apă mocirloasă. Şi le-a poruncit să scoată de acolo apă şi să aducă, şi după ce s-au adus cele de jertfă, a poruncit Nee­mia preoţilor să stropească cu apa aceea lemnele şi cele ce erau puse deasupra. Du­pă ce s-a făcut aceasta şi a vestit vremea, când a strălucit soarele care mai înainte era în nori, s-a aprins foc mare, încât toţi s-au minunat [II Macabei 1:18-22].
Şi se află în arhive cum că Ieremia Prorocul a poruncit celor care erau duşi în robie să ia foc, precum s-a arătat. Şi că a poruncit prorocul celor care erau duşi în robie, când le-a dat sulul legii, ca să nu uite poruncile Domnului şi să nu rătă­cească cu cugetele, văzând chipuri de aur şi de argint şi podoaba cea de primpre- jurul lor. Şi altele ca acestea zicând, îi îndemna să nu depărteze legea de la inima lor [II Macabei 2:1-3].
Şi era tot în acele scrieri cum că prorocul, luând poruncă de la Domnul, a po­runcit ca să aducă cu sine cortul şi chivotul. Şi ieşind la muntele în care s-a suit Moise şi a văzut ţara ce i s-a dat ca moştenire, Ieremia a venit acolo şi a aflat loc în peşteră, şi cortul şi chivotul şi jertfelnicul tămâierii le-a băgat acolo şi a astupat uşa [II Macabei 2:4-5].
Şi venind unii din cei care mergeau după el, ca să însemne calea, n-au putut-o găsi. Aflând acest lucru, Ieremia i-a înfruntat şi a zis că necunoscut va fi locul acela, până când va aduna Dumnezeu adunarea poporului şi Se va milostivi. Şi atunci Domnul va arăta acestea, şi se va arăta slava Domnului şi norul, precum s-a arătat şi lui Moise, şi precum cu slavă s-au arătat când s-a rugat Solomon să se sfinţească Templul [II Macabei 2:6-8].
In Sinaxar se spune că locul acesta ar fi în Muntele Nabav sau Nebo, acolo unde se odihneşte Moise. Mai este scris şi că, pe lângă aceste lucruri consem­nate în registrele lui Neemia, acolo s-ar mai arăta şi cum el, întemeind o biblio­tecă, a adunat cele despre regi şi despre proroci, şi ale lui David, şi cărţile cele tri­mise de regii perşi pentru dări [II Macabei 2:13].
Ioiachim a fost urmat la tron de către fiul său Iehonia, un rege la fel de rău. Ieremia nu a pregetat să-1 mustre cu asprime pentru fărădelegile sale [cf. Iere­mia 22:24-30]. Una dintre consecinţele revoltei lui Ioiachim împotriva Babi- lonului a fost faptul că fiul său, Iehonia, s-a văzut nevoit să capituleze [cf. IV Regi 24:12] şi să fie exilat în Babilon, însoţit fiind de numeroase personalităţi din cadrul nobilimii. între acestea s-a numărat pe atunci şi Prorocul Iezechiel [cf. Iezechiel 1:2]. Templul a fost prădat [cf. IV Regi 24:10-16]. Iehonia a fost luat prizonier de către babilonieni şi ţinut rob vreme de 37 de ani. El a fost eliberat din temniţă de către Evil-Merodac, fiul lui Nabucodonosor. Atunci, regele Babilonului i-a schimbat lui Ioiachim hainele de temniţă şi i-a îngăduit să mănânce la masa regelui, în toate zilele vieţii lui [cf. IV Regi 25:27-30],
Sfântul Hipolit remarcă: „In aceasta se împlineşte prorocia lui Ieremia care zice: Precum e adevărat că Eu trăiesc, a zis Domnul, tot aşa este de adevărat că dacă Iehonia, fiul lui Ioiachim, regele lui Iuda, ar fi inel la mâna Mea cea dreap­tă, apoi şi de acolo l-aş smulge. Şi te voi da în mâinile celor ce vor să-ţi ia viaţa şi în mâinile celor de care tu te temi, în mâinile lui Nabucodonosor, regele Babi­lonului, şi în mâinile chaldeilor; şi te voi arunca pe tine şi pe mama ta, care te-a născut, în ţară străină, unde nu v-aţi născut şi veţi muri acolo; iar în pământul unde va dori sufletul vostru să se întoarcă, nu vă veţi mai întoarce. Au doară acest om, Iehonia, este făptură blestemată şi lepădată? Sau este vas netrebnic? Pentru ce sunt aruncaţi, el şi neamul lui, şi încă într-o ţară pe care ei n-o ştiau? [Ieremia 22:24-28] Astfel, iată că după izbăvirea din robia egipteană, neamul lui Isra­el a intrat de-acum în robia babiloniană. Majoritatea poporului s-a strămutat atunci, iar cetatea a fost lăsată pustie, altarul Templului era în ruină, spre îm­plinirea cuvântului lui Dumnezeu rostit prin gura lui Ieremia Prorocul: Toată ţara aceasta va fi pustiită şi jefuită; popoarele acestea vor sluji regelui Babilonului şaptezeci de ani [Ieremia 25:11] "[11]
Cât despre bărbatul acesta, Iehonia, auzi cuvântul Domnului: Au doară acest om, Iehonia, este făptură blestemată şi lepădată? Sau este vas netrebnic? Pentru ce sunt aruncaţi, el şi neamul lui, şi încă într-o ţară pe care ei n-o ştiau? [Ieremia 22:28] Sfântul Vasile cel Mare (cca 330-379) consemnează: „Odată cu distrugerea Ierusalimului de către Nabucodonosor, regatul însuşi a căzut şi succesiunea ereditară a domnitorilor s-a întrerupt. [...] Nici unul dintre ur­maşii lui Iehonia nu a mai ajuns la această cinste. Mai târziu, când s-au întors din exil, în frunte cu Salatiel şi Zorobabel, guvernarea a rămas într-o destul de mare măsură în responsabilitatea poporului, iar conducerea propriu-zisă a fost încredinţată preoţilor, în baza înrudirii strânse dintre seminţiile preoţeşti şi cele regeşti."[12]
Iehonia a avut şapte fii [cf. I Cronici 3:17], dar nici unul dintre aceştia nu l-a urmat la tron. Genealogia Mântuitorului din Evanghelia după Sfântul Ma­tei îl enumeră şi pe Iehonia [cf. Matei 1:11], însă aceasta indică numai cine era tatăl legal, nu şi pe cel natural. Evanghelistul Luca trasează linia paternă a lui Dumnezeu întrupat, prin Natan [cf. Luca 3:31], fiu al lui David, şi nu prin Solomon. Zorobabel, nepot de-al lui Iehonia, a fost guvernator în Iuda (520 î.Hr.), dar el niciodată nu a domnit ca rege, nici el şi nici vreunul dintre des­cendenţii săi. Unchiul lui Iehonia, Sedechia, l-a succedat la tron, însă a murit înaintea lui. Astfel, se poate spune că Iehonia a fost ultimul rege iudeu.
„Cu toate acestea, arată Sfântul Vasile cel Mare, seminţia lui Iuda nu a că­zut până la venirea Lui, a Celui ce avea să vină. însă nici El nu a şezut pe un tron materialnic. Regatul Iuda a trecut în subordinea lui Irod, fiul lui Anti- pater ascalonitul. Fiii acestuia au împărţit Iudeea în patru provincii, pe când Pilat (26-36 d.Hr.) era procurator, iarTiberius (14-37 d.Hr.) întâi-stătător al Imperiului Roman. Domnul a şezut pe tronul lui David, pe tronul unei îm­părăţii de neclintit. El este Cel pe care toate neamurile L-au aşteptat şi căruia I se supun [cf. Facerea 49:IO]."[13]
Fericitul Ieronim atrage atenţia: „Din pricina păcatelor noastre se întăresc barbarii [...]. Cât de jos trebuie să se fi coborât israeliţii aceia, de vreme ce Domnul l-a chemat pe nimeni altul decât pe Nabucodonosor şi l-a făcut pe acesta slujitorul Său! [cf. Ieremia 27:6TM - versetul lipseşte din LXX]. Neferi­ciţi suntem cu toţii, noi, aceia care II scârbim pe Domnul în aşa măsură, încât Ii stârneşte tocmai pe barbari împotriva noastră, pentru a-I împlini furia."[14]
5. Regele Sedechia
Regele Sedechia a fost unchiul regelui Iehonia, pe linie paternă, şi a dom­nit între anii 597 şi 586 î.Hr. A fost un rege slab şi nesigur pe sine, şovăielnic în faţa nobililor săi. A fost pus pe tronul Regatului Iuda de către Nabucodo­nosor. Acest rege-marionetă al babilonienilor, care a jurat credinţă în numele Dumnezeului lui Israel, a avut de înfruntat opoziţia nobililor iudei şi a ofici­alilor, care susţineau o politică externă proegipteană.
Paşhurr, unul dintre preoţi, a fost numit mai-marele Casei Domnului. Aces­ta l-a auzit pe Ieremia prorocind în curtea Templului şi l-a lovit. Apoi l-a arun­cat pe proroc în temniţă. Temniţa se afla lângă poarta casei celei de sus, sepa­rată de Templu, dar chiar lângă acesta. Atunci când Paşhurr l-a scos pe Ieremia din temniţă, acesta i-a zis: Domnul nu te mai numeşte Paşhurr (Noroc din toate părţile), ci Magor Misabib (Spaimă din toate părţile), pentru că aşa zice Domnul: Iată, te voi face groază şi pentru tine însuţi şi pentru toţi prietenii tăi; aceştia vor cădea de sabia vrăjmaşilor lor şi ochii tăi vor vedea aceasta. Şi pe tot Iuda îl voi da în mâinile regelui Babilonului, care-i va duce la Babilon şi-i va lovi cu sabia. Şi toată bogăţia cetăţii acesteia, toată agonisita ei, toate cele de preţ ale ei şi toate co­morile regilor lui Iuda le voi da în mâinile vrăjmaşilor lor, care, jefuindu-le, le vor lua şi le vor duce la Babilon. Iar tu, Paşhurr, cu toţi cei ce trăiesc în casa ta, vă veţi duce în robie şi, mergând la Babilon, vei muri acolo şi acolo vei fi îngropat şi tu şi toţi prietenii tăi, cărora tu le-ai prorocit mincinos [Ieremia 20:1-6].
Ieremia a avut parte de nenumărate procese, în timpul slujirii sale ca pro­fet al lui Dumnezeu, îndurând multe suferinţe, nedreptăţi şi batjocuri. El se tânguieşte: Doamne, Tu m-ai aprins şi iată sunt înflăcărat; Tu eşti mai tare de­cât mine şi ai biruit, iar eu în toate zilele sunt batjocorit şi fiecare îşi bate joc de mine [Ieremia 20:7]. Sfântul Ioan Gură de Aur explică: „Există şi o amăgire binecuvântată; mulţi au fost amăgiţi astfel, dar nici unul dintre aceştia nu s-a plâns vreodată. Acolo unde Ieremia se tânguieşte spunând: Doamne, Tu m-ai amăgit; Doamne, fost-am amăgit - nu este vorba de amăgire în adevăratul sens al cuvântului. Iacov, am putea spune, şi-a amăgit şi el tatăl [cf. Facerea 27:19-24], însă nici acolo nu a fost amăgire, ci iconomie."[15]
„Ieremia - îşi continuă Sfântul Ioan Gură de Aur ideea în altă parte - a bi­ruit multe ispite, însă în aceasta a căzut. Iar când a fost mustrat pentru căde­rea lui, el a spus: Nu voi mai pomeni de El şi nu voi mai grăi în numele Lui! Dar iată era în inima mea ceva, ca un fel de foc aprins, închis în oasele mele, şi eu mă sileam să-l înfrânez şi n-am putut [Ieremia 20:9]."'
Sfântul Ambrozie (cca 339-397) ne spune că, „atunci când Ieremia Profe­tul vorbeşte despre focul aprins pe care-1 simte în oasele sale, el mărturiseşte prin aceasta primirea Sfântului Duh"[16].
Sfântul Isaac Şirul (+ cca 700), abordând problema nădejdii, afirmă că pro­rocul a vorbit astfel pentru că aşa îşi aduc aminte de Domnul cei care s-au îm­bătat cu dragostea lui Dumnezeu şi ale căror inimi se sprijină pe nădejdea în Dumnezeu.[17]
Profetul continuă: [,..\am auzit ocări de la mulţi şi ameninţări din toate părţile, zicând: „Pârâţi-l şi-l vom pâri şi noi!" Toţi cei ce trăiau în pace cu mine, mă pândeau să vadă dacă nu cumva mă voi poticni, şi ziceau: „Poate va cădea şi-l vom birui şi ne vom răzbuna pe el!" [Ieremia 20:10] Dar prorocul replică: Domnul este cu mine, ca un apărător puternic. De aceea prigonitorii mei se vor poticni şi nu vor birui; se vor face de ruşine, pentru că n-au izbutit; ocara lor va fi veşnică şi niciodată nu se va uita. Doamne al puterilor, Cel ce cercetezi cu drepta­te şi pătrunzi rărunchii şi inimile, fă-mă să văd răzbunarea Ta asupra lor, că Ţie Ţi-am încredinţat pricina mea! [Ieremia 20:11-12].
în cel de al patrulea an al domniei lui Sedechia, Anania, un proroc min­cinos, l-a provocat pe Ieremia pe când se aflau amândoi în Templu. înaintea preoţilor şi a poporului, Anania a pretins că vorbeşte în numele Domnului. El a luat jugul de pe gâtul lui Ieremia şi l-a sfărâmat în bucăţi, înaintea popo­rului, spunând: Aşa se va sfărâma jugul regelui Babilonului [cf. Ieremia 35:2 LXX; 28:2 TM]. Anania a mai pretins că Domnul i-ar fi descoperit şi l-ar fi îndemnat să dea de veste că toate vasele de la Templu vor fi înapoiate, odată cu întoarcerea lui Iehonia şi a celorlalţi care se aflau deja în captivitate. Atunci Profetul Ieremia a luat cuvântul, în faţa preoţilor şi a poporului adunat, şi a zis: Prorocii care au fost demult înaintea mea şi înaintea ta au prevestit multor ţări şi regate puternice război, strâmtorare şi molimă. Când însă vreun proroc a prevestit pace, atunci numai aşa a fost luat el ca proroc, cu adevărat trimis de Domnul, dacă s-a împlinit cuvântul acelui proroc [Ieremia 35:8-9 LXX; 28:8-9 TM]. Apoi, privind la jugul de lemn sfărâmat, Ieremia a zis: Tu ai sfărâmat un jug de lemn şi voi face în locul lui altul de fier, că aşa zice. Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: „Jug de fier voi pune pe grumazul tuturor acestor popoare, ca să muncească ele la Nabucodonosor, regele Babilonului, şi ca să-i slujească, ba şi fiarele câmpului le voi da lui!" [Ieremia 35:13-14 LXX; 28:13-14 TM] Apoi Ieremia i s-a adresat direct lui Anania şi i-a zis: Ascultă, Anania: Domnul nu te-a trimis şi tu dai poporului acestuia încredere în minciună. De aceea aşa zice Domnul: „Iată, te voi arunca de pe faţa pământului; chiar în anul acesta vei mu­ri, pentru că ai grăit împotriva Domnului". Şi a murit Anania prorocul chiar în anul acela, în luna a şaptea [Ieremia 35:15-17 LXX; 28:15-17TM].
Fericitul Ieronim bagă de seamă că „Ieremia a prevestit robia şi poporul l-a ucis cu pietre. Anania, fiul lui Azur, astăzi sfărâmă jugul de lemn, dar prin aceasta el nu face nimic alta decât că pregăteşte fierul pentru jugul de mâine [cf. Ieremia 35:13 LXX; 28:13TM], Prorocii mincinoşi nu vorbesc despre lu­cruri neplăcute auzului, ci ei rostesc cuvinte care bucură pe ascultători, însă numai până la o vreme. Adevărul este amar, iar cei ce grăiesc adevărul au par­te de amărăciune"[18].
în acel moment s-a hotărît schimbarea jugului uşor, de lemn, cu jugul cel apăsător, de fier - pentru că atunci când nu voim a primi o suferinţă mai uşoară, aceasta este schimbată cu o alta mai grea. Prorocii mincinoşi, aseme­nea acestui Anania, care militau împotriva jugului mai uşor, au fost nevoiţi să ia asupra lor jugul cel greu al lui Nabucodonosor. Mult mai bine le-ar fi fost lor dacă s-ar fi smerit şi ar fi îngăduit ca Domnul să le tămăduiască neputin­ţele decât să refuze cu cerbicie tratamentul.
Iată - rosteşte Ieremia cuvântul Domnului vă pun înainte calea vieţii şi calea morţii: cine va rămâne în cetatea aceasta, acela va muri de sabie şi de foa­mete şi de ciumă; iar cine va ieşi şi se va preda chaldeilor, care vă împresoară, ace­la va trăi şi va fi luat ca pradă, că Eu Mi-am întors faţa împotriva cetăţii aceste­ia, zice Domnul, în rău, nu în bine; şi va fi dată în mâinile regelui Babilonului, care o va arde cu foc [Ieremia 21:8-10].
6. Cele două coşuri cu smochine [Ieremia 24:1, 5-10]
După ce Nabucodonosor îi va fi luat pe Iehonia şi pe ceilalţi şi îi va fi dus robi în Babilon, Ieremia va mărturisi: ...mi-a arătat Domnul vedenia aceasta: Iată, erau două coşuri cu smochine, aşezate înaintea Templului Domnului. Un coş era cu smochine foarte bune, cum sunt smochinele văratice, iar celălalt coş era cu smochine foarte rele, care, de rele ce erau, nici nu se puteau mânca [Ieremia 24:1-2], Domnul Dumnezeu i-a dezvăluit prorocului şi înţelesul acestei vede­nii: Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: „ Ca pe aceste smochine bune, aşa voi privi cu bunăvoinţă pe cei ai lui Iuda duşi în robie, pe care i-am trimis din locul acesta în ţara chaldeilor. Şi-Mi întorc ochii Mei asupra lor, spre binele lor, şi-i voi întoarce în ţara aceasta şi nu-i voi nimici, ci îi voi zidi; nu-i voi smulge, ci îi voi sădi" [Ieremia 24:5-6] De asemenea, Domnul a făgăduit că le va da şi inimi care să-L cunoască, iar ei vor fi poporul Lui.
Cât despre smochinele care nu se puteau mânca, Domnul a spus: Aşa voi face să ajungă Sedechia, regele lui Iuda, căpeteniile lui şi restul Ierusalimului, cei care au rămas în ţara aceasta şi cei care trăiesc în ţara Egiptului; îl voi face pri­cină de groază, o nenorocire pentru toate regatele pământului, ca să fie de ocară şi de pildă, de batjocură şi blestem prin toate locurile pe unde-i voi izgoni. Şi voi trimite asupra lor sabie, foamete şi ciumă, până vor pieri din ţara pe care le-o dă­dusem lor şi părinţilor lor [Ieremia 24:8-10],
Cele două coşuri cu smochine nu fac parte dintre cele afîerosite Domnu­lui ca prinoase sau ca ofrande. Fructele acestea îi simbolizează pe oamenii care se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu. Smochinele bune îi simbolizau pe robii aflaţi deja în Chaldeea, între care se numărau şi Prorocii Daniel, Iezechiel şi cei trei tineri. Smochinele rele îi desemnau pe cei ce se umpluseră de mândrie,socotind că ei fuseseră mai vrednici de cinste decât cei dusi în robie; între acestia se număra şi regele iudeu Sedechia.
Dumnezeu a căutat cu milostivire la cei duşi în robie şi le-a descoperit aces­tora că necazurile pe care le îndură sunt spre binele lor. Smochinele cele rele au fost cei care au cârtit când au auzit judecata lui Dumnezeu şi nu au primit cu­vântul rostit lor prin prorocul. Dacă ar fi făcut ascultare şi s-ar fi lăsat duşi în robie, primind astfel dreapta pedeapsă care le fusese hotărnicită spre îndrepta­re, atunci ei s-ar fi tămăduit de nebunia idolatriei. Impotrivindu-se voinţei lui Dumnezeu şi lui Ieremia, ei nu au făcut nimic alta decât şi-au grăbit căderea.
In privinţa robiei, prorocul le-a dat acest cuvânt de la Dumnezeu: Faceţi-vă grădini şi mâncaţi roadele lor! Luaţi femei şi naşteţifii şifiice! Fiilor voştri luaţi-le soţii, iar pe fiicele voastre măritaţi-le, ca să nască fii şi fiice, şi să nu vă împuţi­naţi acolo, ci înmulţiţi-vă! Căutaţi binele ţării în care v-am dus robi şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, că de propăşirea ei atârnă şi fericirea voastră! Pentru că aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Să nu vă lăsaţi amăgiţi de prorocii voştri şi de ghicitorii voştri care sunt în mijlocul vostru, şi să nu ascultaţi visele voastre, pe care le veţi visa, căci vă prorocesc minciună şi Eu nu i-am trimis, zice Domnul! Pentru că Domnul zice: Când vi se vor împlini în Babilon şaptezeci de ani, atunci vă voi cerceta şi voi împlini cuvântul Meu cel bun pentru voi, ca să vă întoarceţi la locul acesta [Ieremia 36:5-10 LXX; 29:5-10 TM].
Regele Sedechia s-a aflat într-o relaţie destul de apropiată cu Ieremia şi a ascultat cuvântul lui, însă a şovăit atunci când ar fi fost nevoie să-1 apere pe profet de uneltirile nobililor săi vicleni şi ale dregătorilor care îl ostracizau: In vremea când oştirea chaldeilor s-a retras de la Ierusalim din pricina oştirii egipte­ne, Ieremia a plecat din Ierusalim, ca să se ducă în ţara lui Beniamin, să descurce nişte treburi de moştenire cu cei de acolo. Dar când se afla el la poarta lui Benia­min, căpetenia gărzii, care era acolo şi care se numea Ireia, fiul lui Şelemia, fiul lui Hanania, a prins pe Ieremia Prorocul şi i-a zis: „ Tu vrei să fugi la chaldei!" „Aceasta este minciună; eu nu vreau să fug la chaldei", a zis Ieremia. Dar fără să-l asculte, Ireia l-a arestat pe Ieremia şi l-a dus la dregători. Şi s-au mâniat dregăto­rii pe Ieremia, l-au bătut şi l-au închis în temniţă, în casa lui Ionatan scriitorul, pentru că o făcuseră temniţă. Şi după ce a intrat Ieremia în temniţă, în beci, şi a stat acolo Ieremia zile multe, Regele Sedechia a trimis şi l-a adus. Şi l-a întrebat regele în casa sa în taină şi i-a zis: „N-ai oare cuvânt de la Domnul?"Iar Ieremia a zis: „Ba am!" Şi a adăugat: „ Tu vei fi dat în mâinile regelui Babilonului!" [Ie­remia 44:11-17 LXX; 37:11-17 TM].
Tocmai pe când Ieremia era dus la închisoare, oastea regelui Babilonului începea să ridice un val de pământ împotriva Ierusalimului. Atunci, a venit la Ieremia, în închisoare, vărul său, Hanameel, îndemnându-1 să cumpere o ţarină de-a lui, din Anatot, în tinutul lui Beniamin. Profetul a înţeles că aceasta era de la Dumnezeu şi a plătit pentru ea şapte sicii de argint. Apoi au făcut un contract, care s-a şi pecetluit, de faţă cu martori. Actul de cumpăra­re a fost dat spre păstrare lui Baruh. Ieremia i-a poruncit lui Baruh să-1 pună într-un vas de lut şi să-1 lase acolo timp de câteva zile. Apoi, Ieremia a spus: Că aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Casele, ţarinile şi viile vor fi din nou cumpărate în ţara aceasta [Ieremia 39:15 LXX; 32:15 TM], Căci Domnul îi descoperise profetului: „După cum am adus asupra poporului aces­tuia acest mare rău, aşa voi aduce asupra lor tot binele pe care l-am rostit pentru ei. Şi vor cumpăra ţarină în ţara aceasta, de care ziceţi: Aceasta este pustietate fără oameni şi fără vite şi este dată în mâna chaldeilor. Vor cumpăra ţarini pe argint şi le vor scrie în zapis şi-l vor pecetlui şi vor chema martori; cumpăra-vor ţarine în pământul lui Beniamin şi în împrejurimile Ierusalimului, prin cetă­ţile lui Iuda şi prin cetăţile din munţi, prin cetăţile din câmp, prin cetăţile de la miazăzi, că voi întoarce pe robii lor", zice Domnul [Ieremia 39:42-44 LXX; 32:42-44 TM]. Sfântul Ioan Gură de Aur, meditând asupra întemniţării pro- rocului, spune: „Drepţii, când se află în temniţă şi în lanţuri, atunci sunt mai plini de putere; căci a pătimi din dragoste pentru Domnul este cea mai dul­ce mângâiere."[19]
Câţiva ofiţeri din armată şi dregători l-au auzit pe Ieremia prorocind aceas­ta şi au dat fuga să spună regelui. Apoi s-au rugat de rege ca să-1 dea morţii pe Ieremia; ei socoteau că, prin cuvintele sale, Ieremia îi demoralizează pe luptă­tori şi pe toţi cei care îl ascultau. Sedechia, incapabil să li se opună, l-a dat în mâinile lor, iar ei l-au aruncat pe Ieremia într-o groapă care se afla în curtea temniţei. Groapa respectivă se numea „groapa lui Machia, fiul regelui" şi era plină de noroi. Astfel, ei l-au coborât pe Ieremia în groapă cu funii, iar el s-a afundat în noroi [cf. Ieremia 45:1-6 LXX; 38:1-6 TM].
Dar Ebed-Melec, un eunuc etiopian de la curtea regelui, a auzit vestea că Ieremia fusese aruncat în groapa cu noroi. Atunci, el a mers înaintea regelui şi i-a spus: Domnul meu rege, rău au făcut oamenii aceştia care s-au purtat aşa cu Ieremia Prorocul, pe care l-au aruncat în groapă. El va muri acolo de foame, pentru că nu mai este pâine în cetate. La auzul acestor cuvinte, regele i-a po­runcit lui Ebed-Melec să ia 30 de oameni şi să-1 scoată pe Ieremia din groapă. Ebed-Melec a luat cu sine oameni, apoi din veşmântăria palatului a luat mai multe resturi de haine şi funii, din care a făcut câteva funii mai lungi, a dat fuga la groapă, i-a aruncat un capăt al funiei lui Ieremia şi i-a zis: Pune aces­te cârpe şi rupturi vechi, ce ţi s-au aruncat, la subsuorile tale, sub frânghie. Aşa a făcut profetul, iar Ebed-Melec l-a scos afară din groapă. însă prorocul a rămas în curtea închisorii [cf. Ieremia 45:7-12 LXX; 38:7-13 TM].
Atunci, Sedechia s-a adresat profetului şi i-a zis: Am să te întreb ceva, dar să nu ascunzi nimic de mine. Iar Ieremia i-a răspuns: Dacă-ţi voi descoperi, nu mă vei da oare morţii.? Şi de-ţi voi da sfat, îl vei asculta tu oare? Dar regele s-a jurat că nici nu-1 va ucide, nici nu-1 va mai da pe mâna oamenilor săi. Atunci, Ie­remia i-a descoperit lui Sedechia că, pentru a scăpa cu viaţă, trebuie să se pre­dea în mâinile ofiţerilor lui Nabucodonosor. în felul acesta, nu doar că regele ar scăpa cu viaţă, dar şi cetatea nu va mai fi arsă cu foc [cf. Ieremia 45:14-18 LXX; 38:14-18 TM]. Atunci, Sedechia i-a mărturisit lui Ieremia că se temea că babilonienii ar fi putut să-1 dea pe mâna iudeilor care se aflau deja în Babi- lon şi care şi-ar fi bătut joc de el. Dar Ieremia l-a încredinţat că babilonienii nu vor face aceasta, important era doar ca el, regele, să se supună şi să asculte. Sedechia i-a spus atunci lui Ieremia: Nimeni nu trebuie să ştie cuvintele acestea şi atunci tu nu vei muri. Iar de vor auzi căpeteniile că eu am grăit cu tine şi de vor veni la tine şi-ţi vor zice: „Spune-ne ce ai vorbit cu regele? Nu ascunde de noi şi nu te vom da la moarte! Şi ce ţi-a vorbit regele?"Atunci să le spui: „Amprezentat înaintea regelui cererea mea, ca să nu mă trimită înapoi în casa lui Ionatan şi să mor acolo." într-adevăr, dregătorii şi căpeteniile l-au chestionat pe Ieremia, însă el le-a spus după cum îi poruncise regele. Atunci ei l-au lăsat în pace. Ie­remia a rămas în temniţă până în ziua când Ierusalimul a fost cucerit [cf. Iere­mia 45:26-28 LXX; 38:26-28 TM].
În cel de al patrulea an al domniei lui Sedechia, regele a pus la cale o răs­coală împotriva Babilonului. El s-a aliat cu regii Edomului, Moabului, Amo- nului, Tyrului şi Sidonului [cf. Ieremia 34:3-11 LXX; 27:3-11 TM].
Ieremia a rostit cuvinte de mustrare la adresa acestui complot, care, de altfel, în cele din urmă, a şi fost dejucat. Apoi, în cel de al nouălea an al dom­niei sale (588 î.Hr.), regele Sedechia s-a aliat cu faraonul Egiptului, Hofra, conspirând împotriva lui Nabucodonosor. Replica a fost decisivă: babilonie­nii au invadat Regatul Iuda, iar Ierusalimul a fost cucerit în vara anului 586 î.Hr.[20] Chiar şi în timpul asediului, Ieremia a continuat să-1 îndemne pe rege să capituleze[21].
Sfântul Hipolit arată, cu privire la domnia regelui Sedechia, următoarele: „După ce a încheiat un pact întărit cu jurământ cu regele Nabucodonosor, Se­dechia a mers la faraonul Egiptului şi a pornit cu răscoală împotriva regelui Ba­bilonului. Iar în cel de al zecelea an al domniei lui Nabucodonosor, acesta s-a ridicat împotriva lui Sedechia cu oştire şi a împrejmuit Ierusalimul cu un val de pământ, închizând drumul spre cetate sau dinspre cetate cu totul. în felul aces­ta, mulţi dintre locuitorii cetăţii au pierit de foame, în vreme ce alţii au pierit de sabie, iar unii au fost luaţi prizonieri. Cetatea a fost incendiată, iar Templul a fost dărâmat. Armata chaldeilor a luat toate odoarele şi comorile aflate în casa Domnului, vasele de aur, cele de argint şi cele de aramă. Nebuzaradan, căpete­nia gărzii lui Nabucodonosor, s-a îngrijit de transportarea acestora în Babilon. Apoi armata chaldeilor l-a urmărit pe Sedechia, căci acesta fugise în timpul nopţii împreună cu alţi 100 de oameni. Au fost prinşi cu toţii la Ierihon şi duşi în faţa regelui Babilonului, la Ribla. Iar regele l-a judecat pe Sedechia cu aspri­me, pentru că acesta încălcase jurământul făcut înaintea Domnului şi pactul pe care îl încheiase cu el. A poruncit ca fiii lui Sedechia să fie ucişi chiar acolo, în­aintea lui, iar apoi a pus să i se scoată ochii. L-a legat în lanţuri de fier şi l-a dus cu sine în Babilon, unde a trudit Sedechia învârtind la moară, până la sfârşitul zilelor sale. Iar când a murit, trupul lui a fost azvârlit peste zidurile Ninivei."[22]
Sfântul Ioan Gură de Aur se referă la asediul Ierusalimului într-una dintre omiliile sale despre statui: „Nabucodonosor, împăratul Babilonulul, a venit cu toată oştirea lui împotriva Ierusalimului, a tăbărât înaintea zidurilor şi a ridicat întărituri de jur împrejur. Cetatea a fost împresurată până la al unsprezecelea an al domniei regelui Sedechia. In ziua a noua a lunii a patra era mare foamete în cetate şi nu era pâine pentru popor să mănânce. Atunci s-a făcut o spărtură în ce­tate [cf. IV Regi 25:1-4]. Domnul Dumnezeu putea să-i dea pe ei din prima zi pe mâna duşmanului şi să-i facă supuşi acestuia, dar a îngăduit ca vremea să treacă şi ei să fie urgisiţi de o împresurare foarte grea, pentru ca norodul, fiind pedepsit şi din afară prin spaima oştilor, şi dinăuntru prin foametea ce bântuia oraşul, să fie silit a da pe rege în mâna barbarilor, ca să aducă ceva leac păcatului.
Şi ca să ştii că acesta e adevărul, şi nu vreo presupunere de a mea, auzi ce-i spune Dumnezeu prin prorocul Său, şi ce-i zice: Dacă te vei duce (ca să te supui) spre căpeteniile împăratului din Babilon, va trăi sufletul tău şi cetatea aceasta nu va fi dată focului, şi vei trăi atât tu, cât şi casa ta. Dacă însă nu te duci la căpeteniile Babilonului, vafi dată cetatea pe mâna chaldeilor şi o vor arde cu foc şi nu vei scăpa din mâinile lor. Şi a zis regele (Sedechia) către Ieremia: Mă tem de iudeii care au trecut la chaldei, să nu mă dea în mâinile lor şi să-şi râdă de mine. I-a răspuns lui Ieremia zicând: Nu te vor da. Ascultă de glasul Domnului, prin care vorbesc ţie, şi îţi vafi mai bine şi sufletul Meu va trăi. Iar dacă nu vrei să ieşi din cetate (spre a te duce la căpeteniile Babilonului), iată ce mi-a destăi­nuit Domnul: Iată, toate femeile care au rămas în casa regelui Iuda vor fi duse la căpeteniile oastei împăratului Babilonului şi vor zice: Oamenii tăi cei împăciui­tori te-au înşelat şi te-au înduplecat, dar, când ai ajuns în noroiul alunecător, au fugit de tine. Toate femeile şi copiii tăi vor fi duşi la chaldei şi nici tu nu vei scăpa din mâna lor, pentru că vei fi prins de mâna împăratului Babilonului şi cetatea aceasta va fi arsă cu foc [Ieremia 38:18-23].
Regele nu a ascultat de spusele lui Ieremia, ci a stăruit în păcat şi nedrepta­te, iar după trei ani Dumnezeu a dat cetatea în mâinile duşmanilor, dovedind îndurarea Sa si sufletul nerecunoscător al aceluia. Si, intrând cu mare usurinţă, duşmanii au dat foc la casa lui Dumnezeu, la a regelui şi la casele din Ieru­salim, iar la orice casă mai mare a pus foc mai-marele gărzii şi tot el a dărâmat zidul Ierusalimului. Peste tot pârjolea focul barbar, mânat de jurământul cel strâmb, care ducea flacăra de jur împrejur. Pe poporul rămas în cetate şi pe cei ce trecuseră de partea regelui i-a luat de aici mai-marele gărzii (regelui din Ba­bilon) [cf. Ieremia 39:9 doar în TM], Iar chaldeii au sfărâmat stâlpii de aramă din casa Domnului, temeliile, marea cea de aramă, care era în casa Domnului; şi au luat lighenele şi ceştile şi cupele şi cădelniţele şi toate vasele de aramă în care slujeau; au mai luat şi căldările şi paharele de aur şi argint, toate; doi stâlpi şi te­meliile şi marea pe care afăcut-o Solomon în casa Domnului, le-a luat Nebuzar- dan, mai-marele gărzii. Şi-au dus şi pe cel dintâi preot, pe Sarata, şi pe al doilea preot, pe Sofonia, şi pe cei trei păzitori care stăteau de strajă la prag, iar din cetate pe un eunuc care are sub porunca lui pe oamenii de război, şi pe cinci bărbaţi din cei care vedeau faţa regelui, şi pe Safan, mai marele oştirilor, şi pe logofăt, şi pe şaizeci de oameni; i-a luat pe ei şi i-a dus la Babilon, iar împăratul Babilonului i-a lovit şi i-a omorât [IV Regi 25:13-20] .[23]
In cel de al unsprezecelea an al domniei lui Sedechia, Nabucodonosor l-a numit pe Godolia guvernator peste Iuda. în acelaşi timp, Nebuzaradan, co­mandantul gărzii, l-a scos din lanţuri pe Ieremia şi l-a eliberat din temniţă, îngăduindu-i să plece în Rama. Nebuzaradan i-a spus: „Domnul Dumnezeul tău a rostit această nenorocire asupra locului acestuia, şi acum a adus-o peste el şi a făcut ceea ce zisese, pentru că aţi păcătuit înaintea Domnului şi n-aţi ascultat glasul Lui, de aceea v-a şi ajuns pe voi aceasta. Deci, iată, eu îţi dau drumul din lanţurile ce le ai la mâini! De vrei să mergi cu mine la Babilon, vino, şi eu voi avea grijă de tine, iar de nu ai plăcere să mergi cu mine la Babilon, rămâi. Iată, toată ţara e înaintea ta: unde vrei şi unde-ţi place, acolo du-te!" înainte de a ie­şi el, Nebuzaradan i-a zis: „Du-te la Godolia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, pe care regele Babilonului l-a pus căpetenie peste cetatea Ierusalimului, şi rămâi cu dânsul în mijlocul poporului; sau du-te unde-ţi place ţie să te duci!" Şi căpetenia gărzii i-a dat merinde şi daruri şi l-a slobozit. Deci a venit Ieremia la Godolia, fiul lui Ahicam, la Miţpa, şi a trăit cu el în mijlocul poporului care rămăsese în ţară [Ieremia 47:1-6 LXX; 40:1-6 TM].
Fericitul Ieronim notează că „după ce toate fuseseră luate în stăpânire, ba chiar şi vasele şi odoarele Templului au fost jefuite de către regele Babilonului, Ieremia singur a fost eliberat de către duşman. El nu a avut parte de ocara ro­biei, ci a fost cinstit de către biruitori. Nabucodonosor nu i-a dat lui Nebuza­radan nici o însărcinare deosebită în ceea ce tine de Sfânta Sfintelor, în schimb i-a dat o poruncă precisă cu privire la soarta lui Ieremia. Căci adevăratul Tem­plu ăl lui Dumnezeu şi adevărata Sfântă a Sfintelor este acolo unde omul se afieroseşte pe sine Domnului, să petreacă în curăţie şi nestricăciune"[24].
Sfântul Grigorie cel Mare (cca 540-604) subliniază faptul că Nebuzaradan a dărâmat zidurile Ierusalimului, pentru că pântecele mânat de lăcomie surpă virtuţile sufletului, care sunt măcinate de desfrânare[25].
Godolia, urmaşul la tron, a avut parte de o domnie de scurtă durată. El a fost asasinat de către Ismael, de os domnesc [cf. Ieremia 48:2 LXX; 41:2 TM]. De teama unor represalii din partea babilonienilor, iudeii care mai rămăseseră în cetate au fugit în Egipt. Aceştia nu au ascultat glasului prorocului, la Miţ- pa, şi au mers mai adânc în Egipt, căutând scăpare de la faţa regelui Babilonu­lui [cf. Ieremia 50:2 LXX; 43:4TM],
9. Fuga în Egipt
Iuda a căutat scăpare în Egipt, dar a fost călcat de Asiria. „Prin Egipt - tâl- cuieşte Sfântul Dorotei al Gâzei (începuturile secolul al Vl-lea d.Hr.) —, Părin­ţii înţeleg înclinaţia spre cele ale trupului, care ne îndeamnă sufletul şi mintea spre o viaţă de moliciune şi plăceri. Iar prin Asiria, ei înţeleg gândurile păti­maşe şi grosolane, care ne tulbură şi ne zăpăcesc mintea şi o împuie cu imagini necurate şi astfel o trag, împotriva voinţei ei, spre păcat. Prin urmare, dacă ci­neva se preocupă cu bună ştiinţă de plăcerile trupeşti, unul ca acesta va fi luat împotriva voinţei lui de către oastea asirienilor şi va fi dus înaintea lui Nabu­codonosor şi va fi obligat să-i slujească acestuia. Cunoscând acestea, prorocul îi sfătuia neîncetat să nu se ducă în Egipt, ci să se smerească şi să lucreze spre folosul lor, sub regele Babilonului, iar apoi vor reveni în pământul părinţilor lor. Şi îi încuraja spunând: Nu vă temeţi de regele Babilonului, de care vă cutre­muraţi; nu vă temeţi de el, zice Domnul, căci Eu sunt cu voi, ca să vă scap şi să vă izbăvesc din mâna lui [Ieremia 49:11 LXX; 42:11 TM],
Apoi le-a prorocit pedepsele care se vor abate asupra lor, dacă nu vor face ascultare faţă de Domnul Dumnezeu. Şi le spunea că de nu vor asculta cuvân­tul lui Dumnezeu şi vor merge în Egipt, atunci vor ajunge iarăşi în pustie, un­de mulţi dintre ei vor muri de foame si cu totii vor fi la cheremul oricui, căci
oricine va voi îşi va bate joc de ei sau îi va ucide, după bunul plac. La care iu­deii au răspuns zicând că ei nu voiesc să meargă în Egipt pentru a face război egiptenilor sau pentru a le lua pământurile: Nu mergem să înmulţim războiul, nici să mai auzim chemarea trâmbiţei şi astfel nu vom suferi de foame, iar pâi­nea nu va lipsi de pe masa noastră — au mai adăugat ei. Şi s-au dus în Egipt şi de bunăvoie au intrat robi la Faraon. Insă la puţin timp după aceasta au venit asirienii, i-au aflat şi i-au dus robi, împotriva voinţei lor.
Luaţi aminte la cele spuse. Dacă cineva se smereşte pe sine înaintea lui Dumnezeu şi primeşte să poarte cu mulţumire jugul care-i este hărăzit şi ne­cazurile, fără să cârtească, pe unul ca acesta Domnul Dumnezeu nu va pregeta să-1 izbăvească. Dar dacă se fereşte de greutăţi şi umblă după plăcerile trupului,atunci de îndată va fi dus el în ţinutul egiptenilor şi, împotriva voinţei lui, se va face rob acestora. Prorocul s-a adresat poporului său şi a spus: Să vă rugaţi pen­tru viaţa lui Nabucodonosor, regele Babilonului, şi pentru viaţa lui Belşaţar, fiul lui, ca să fie zilele lor ca zilele cerului pe pământ. Şi vă va da Domnul putere, şi va lumina ochii voştri, şi vom trăi sub umbra lui Nabucodonosor, regele Babilonului, şi sub umbra lui Belşaţar, fiul lui, şi vom sluji lor zile multe, şi vom afla har îna­intea lor [Baruh 1:11-12]. Nabucodonosor simbolizează aici pe omul care nu subestimează importanţa pedepsei ce va să vină şi nici nu i se împotriveşte, ci o poartă cu smerenie, cunoscând că pe aceasta trebuie să o împlinească."[26]
Profetul Ieremia i-a avertizat că vor muri de foame si de sabie: Toti cei ce îsi întorc faţa lor, ca să se ducă în Egipt şi să trăiască acolo, vor muri de sabie, de foa­me şi de molimă şi nici unul din ei nu va rămâne şi nu va scăpa de nenorocirea aceea pe care o voi aduce asupra lor. Căci aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Cum s-a vărsat mânia Mea şi iuţimea Mea asupra locuitorilor Ierusa­limului, aşa se va vărsa iuţimea Mea şi asupra voastră, când vă veţi duce în Egipt şi veţi fi blestem şi grozăvie, ocară şi râs, şi nu veţi mai vedea locul acesta [Iere­mia 49:17-18 LXX; 42:17-18 TM], La care ei au strigat, acuzându-1 de min­ciună: Neadevăr spui, nu te-a trimis Domnul Dumnezeul nostru [Ieremia 50:2 LXX; 43:2 TM], Şi au refuzat să asculte. Căpeteniile au luat atunci pe toţi cei ce mai rămăseseră din Iuda - bărbaţi, femei şi copii - şi au mers în Egipt. Pro­fetul Ieremia a fost luat şi el şi dus în Egipt, mai precis în Egiptul Inferior, în Deltă, într-un loc numitTahpanhes [cf. Ieremia 50:7 LXX; 43:7 TM], care în limba greacă se tâlcuieşte Daphanae sau Tell Dafana[27]. Aici, el a fost însoţit de către Prorocul Baruh, ucenicul său cel credincios şi totodată scribul care a păs­trat scrierile lui Ieremia. Ieremia a prorocit faptul că Nabucodonosor va cuceri Egiptul [cf. Ieremia 50:8-13 LXX; 43:8-13 TM] şi a mustrat în repetate rân­duri pe iudeii care se refugiaseră aici [cf. Ieremia 50:11 LXX; 43:11 TM].
Iar la Tahpanhes a fost cuvântul Domnului către Ieremia, zicând: „Ia în mâi­nile tale nişte pietre mari şi le ascunde în lut frământat, la intrarea casei lui Fa­raon, în Tahpanhes, înaintea ochilor iudeilor şi să le spui: Aşa grăieşte Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Iată, Eu voi trimite şi voi lua pe Nabucodonosor, regele Babilonului, robul Meu, şi voi aşeza tronul lui pe aceste pietre, ascunse de Mine, şi îşi va întinde el pe ele cortul său cel minunat. El va veni şi va lovi ţara Egiptului; cel rânduit spre moarte vafi dat morţii, cel rânduit pentru robie va merge în robie şi cel rânduit spre sabie va cădea de sabie. Voi aprinde foc în capiştile dumnezeilor Egiptului; Nabucodonosor le va arde pe acelea, pe idoli îi va distruge cu totul şi se va îmbrăca cu ţara Egiptului, cum se îmbracă păstorul cu haina sa; şi va ieşi de acolo nesupărat; el va sfărâmă stâlpii Templului Soarelui de la On şi capiştile dumnezeilor Egiptului le va arde cu foc" [Ieremia 50:8-13 LXX; 43:8-13 TM].
Prorocia, bazată pe gestul simbolic al profetului, sugerează faptul că pietre­le vor constitui baza tronului pe care regele Babilonului îl va ridica înaintea regelui Egiptului, la Tahpanhes. Stăpânirea lui Faraon se va surpa, dar tronul pe care se va aşeza Nabucodonosor va fi întărit, sprijindu-se pe pietre mari, care arată şi puterea, şi trăinicia împărăţiei sale. Odată cu aceasta, fiecare va primi după merit. Nabucodonosor va dărâma templele egiptenilor şi le va lua idolii. Pe lângă aceasta, la fel de uşor după cum păstorul se înveleşte, în pustie, cu mantia lui, tot aşa şi Nabucodonosor, cu multă uşurinţă va lua în stăpânire Egiptul, şi-l va arunca pe umeri ca pe o mantie uşoară, împodobindu-se astfel cu prada ca un biruitor, fară a i se pricinui vreo împotrivire mai însemnată.
Dărâmarea Templului Soarelui din Heliopolis, din On, este un alt indiciu referitor la supunerea Egiptului de către Nabucodonosor. Casa Soarelui este traducerea în limba ebraică a expresiei egiptene Pe-Ra, adică numele cetăţii pe care ei o numeau „On" [cf. Facerea 41:45]. Aceasta se află la NE de Cairo, în apropierea localităţii Matarieh. La vremea aceea, oraşul era renumit pentru templul său măreţ, dedicat lui Ra, zeul-soare. Chiar dacă Ieremia nu oferă aici date precise cu privire la persoana faraonului, dacă ţinem seama de un cuvânt anterior [cf. Ieremia 51:30 LXX; 44:30 TM], trebuie să fie vorba despre fara­onul Hofra[28].
Sfântul Ioan Gură de Aur învaţă că, atunci când iudeii s-au refugiat în Egipt, Domnul Dumnezeu a îngăduit aceasta, „însă le-a cerut ca nu cumva, odată cu fuga lor în Egipt, să fugă şi spre necucernicie şi spre deşertăciunea idolilor Egiptului [cf. Ieremia 51:8 LXX; 44:8 TM]. Căci cuvântul a fost că­tre Ieremia pentru toţi iudeii care trăiau în ţara Egiptului şi care se aşezaseră în Migdol, în Tahpanhes, în Nofşi în ţara Patros. Iar acum aşa zice Domnul Dum­nezeu Savaot, Dumnezeul lui Israel: Pentru ce faceţi voi acest rău mare suflete­lor voastre, pierzând din cuprinsul lui Iuda, bărbaţi, femei, copii şi prunci, ca să nu lăsaţi după voi rămăşiţă, mâniindu-Mă prin lucrul mâinilor voastre, prin tămâierea altor dumnezei în pământul Egiptului, unde aţi venit să trăiţi, ca să vă pierdeţi pe voi înşivă şi să ajungeţi blestem şi defăimare înaintea tuturor nea­murilor pământului? Au doar aţi uitat fărădelegile părinţilor voştri, fărădelegi­le regilor lui Iuda şi cele ale femeilor lor, fărădelegile voastre şi cele ale femeilor voastre, săvârşite în ţara lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului? [Ieremia 51:1, 7-9 LXX; 44:1,7-9 TM].
Şi fiindcă nici aşa n-au ascultat, de aceea a trimis pe proroc la dânşii, ca măcar să nu se abată cu desăvârşire. Şi fiindcă ei n-au mers după Dânsul, atunci El însuşi merge după ei, îndreptându-i şi împiedicându-i de a duce mai departe răutatea, purtându-se cu ei întocmai ca şi un părinte iubitor faţă de copilul său cel îndărătnic întru totul, pretutindeni însoţindu-i şi urmărindu-i. De aceea nu numai pe Ieremia îl trimitea în Egipt, ci şi pe Iezechiel în Babi­lon, tot în acest scop. Iar prorocii nu se împotriveau, fiindcă vedeau pe Stăpâ­nul lor iubindu-i atât de mult. [...].
Ieremia a compus pentru poporul iudeu şi o serie de poeme numite plân­geri, iar când mai-marele perşilor i-a dat voie, acordându-i toată libertatea de a locui unde va voi, el a preferat să stea acolo şi să împărtăşească cu poporul său toate relele si ticăloşiile, în tară străină"[29].
Într-o bună zi, iudeii care se aşezaseră în sudul Egiptului s-au adunat în număr mare. între aceştia erau şi foarte multe femei, care ardeau tămâie pen­tru alţi zei, iar soţii lor aveau cunoştinţă despre aceasta [cf. Ieremia 51:15 LXX; 44:15 TM]. Ei i s-au adresat lui Ieremia şi au spus: Cuvântul pe care tu l-ai grăit în numele Domnului, nu voim să-l ascultăm de la tine. Dar vom face tot ce am făgăduit cu gura noastră, vom tămâia pe zeiţa cerului şi vom săvârşi pen­tru ea jertfe cu turnare, cum am mai făcut şi noi şi părinţii noştri, regii noştri şi mai-marii noştri în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului, că atunci eram să- tui şi fericiţi şi n-am văzut nenorociri [Ieremia 51:16-17 LXX; 44:16-17 TM]. Ei puneau faptul că fuseseră loviţi de foamete şi atinşi de nenorociri pe seama încetării de a mai aduce jertfe şi libaţiuni zeiţei cerului [cf. Ieremia 51:16-19 LXX; 44:16-19 TM],
Atunci profetul s-a adresat poporului şi i-a întrebat pe iudei dacă nu cum­va ar trebui să vadă şi să înţeleagă că tocmai din pricina tămâierilor săvârşite în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor? Apoi a continuat şi le-a zis că Domnul nu a mai suferit faptele lor cele rele şi urâciunile pe care le săvârşeau ei şi de aceea a şi îngăduit ca ţa­ra lor să se pustiască, aşa cum se afla în vremea când se întâmplau acestea. In continuare, Ieremia le-a atras atenţia: Deoarece voi, săvârşind acea tămâiere, aţi greşit înaintea Domnului şi n-aţi ascultat glasul Domnului, nu v-aţi purtat după legea Lui, după poruncile Lui şi după rânduiala Lui, de aceea v-a ajuns nenoro­cirea aceasta, cum vedeţi acum [Ieremia 51:20-23 LXX; 44:20-23 TM].
„Prorocii de Dumnezeu inspiraţi, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, au vestit dinainte cele ce aveau să li se întâmple iudeilor, astfel încât ei să nu poată pune nimic dintre acestea pe seama idolilor, ci să le fie cunoscut că atât pedeapsa, cât şi binecuvântarea vin întotdeauna de la Domnul: pedeapsa pentru păcate­le lor, iar binecuvântarea pentru iubirea şi milostivirea lui Dumnezeu."[30]
Ieremia i-a îndemnat cu tărie să nu-şi pună nădejdea în sprijinul şi în pu­terea egiptenilor, ci să se încreadă în iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Pro­fetul a slujit în locurile acelea vreme de patru ani, până când a fost ucis cu pie­tre de către fiii lui Israel care fugiseră în Egipt şi nădăjduiau că vor afla acolo un refugiu. Trupul său a fost înmormântat undeva, în apropierea palatului lui Faraon, pare-se chiar în apropierea mormintelor regale, pentru că egiptenii aveau o evlavie deosebită fată de el.
În vremea când a trăit Ieremia, lumea întreagă era în fierbere. S-au înregis­trat, atunci, cel puţin patru evenimente de importanţă majoră: dizolvarea Im­periului Asirian de după moartea lui Asurbanipal (669-cca 630 î.Hr.); căderea imperiului (612 î.Hr.); ascensiunea Imperiul Babilonian sub regimul chaldeilor şi dispariţia Egiptului (ca stat confederat Asiriei), care va fi împărţit între chaldei şi mezi, după bătălia de la Carchemiş (605 î.Hr.); căderea Ierusalimu­lui şi distrugerea Templului lui Solomon (587 î.Hr.).
Egiptenii au avut multă evlavie faţă de Ieremia şi l-au ţinut în mare cinste, înţelegând că ei au parte de mult folos de pe urma lui. De pildă, prin rugăciu­nile profetului fuseseră gonite aspidele, din pricina cărora mulţi egipteni îşi pierdeau viaţa. De asemenea, fuseseră stârpite din ape acele fiare pe care egip­tenii le numesc ephot, iar elinii „crocodili".
Cât timp a fost în Egipt, Ieremia le-a spus preoţilor egipteni că se va ară­ta un semn: că idolii Egiptului se vor cutremura şi vor cădea la pământ din pricina Pruncului, a Mântuitorului, Care Se va naşte în iesle din Fecioara. Iar preoţii egipteni, departe de a-1 lua în râs pe profet pentru cuvântul acesta, au crezut în el. Din acest motiv, ei au în loc de Dumnezeu o fecioară lehuză si obişnuiesc să pună un prunc în iesle, iar apoi se închină aceluia. Astfel, atunci când regele Ptolemeu i-a întrebat pentru ce fac ei aceasta, egiptenii i-au răs­puns că este o taină care se trage de la strămoşi şi a fost transmisă părinţilor lor de un cuvios proroc, iar ei aşteaptă împlinirea şi sfârşitul tainei[31].
In Sinaxar se spune că Alexandru Macedon (323 î.Hr.) a venit la mor­mântul prorocului şi, aflând cele despre el, i-a mutat moaştele, din acel loc din Egipt, în Alexandria, oraşul pe care el însuşi îl înălţase. însă moaştele nu au fost păstrate într-un singur loc, neatinse, ci au fost trimise la toate hotarele cetăţii. Din pricina aceasta, se spune că toate aspidele au fost puse pe fugă. Se ştie că, pentru a stârpi aspidele, Alexandru adusese un neam de şerpi din ceta­tea grecească numită Argos, din Pelasghikon, în Thessalia, unde şerpii aceştia se numeau argolas. El socotea că şerpii aceştia thessalieni vor omorî toate aspi­dele. însă moaştele profetului au stârpit atât aspidele, cât şi şerpii thessalieni.
Ulterior, mulţi creştini au mers la mormântul lui Ieremia si au aflat aici tămăduiri de suferinţele lor. în fapt, pământul de pe mormântul profetului se folosea ca antidot pentru muşcăturile de şarpe.
Atunci când citim despre sfârşitul lui Ieremia, este cu neputinţă să nu re­marcăm multiplele asemănări dintre patimile profetului şi patimile Domnu­lui Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Atât de izbitoare sunt aceste asemănări, încât atunci când Mântuitorul i-a întrebat pe ucenicii Săi: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?- aceştia au răspuns: Unii, Ioan Bo­tezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre proroci [Matei 16:13-14], Con­textul istoric este similar: cu puţin timp înainte de căderea Ierusalimului, viaţa religioasă este caracterizată prin formalism. Atât Mântuitorul, cât şi Ieremia se adresează conaţionalilor lor, dar şi lumii întregi, valorificând un limbaj bo­gat în figuri de stil şi în raporturi tipologice. Şi unul, şi altul provin din medii în care tradiţia era cinstită cu evlavie: Ieremia dintr-o familie de preoţi şi pro­roci, iar Hristos Cel întrupat din linia preoţească davidică (prin bunica Sa pe linie maternă, Ana).
Domnul Iisus Hristos şi Ieremia au condamnat deopotrivă negoţul care a înflorit în jurul Templului şi al cultului: Templul acesta, asupra căruia s-a che­mat numele Meu, n-a ajuns el oare, în ochii voştri, peşteră de tâlhari? [Ieremia 7:11] Iată şi cuvintele Mântuitorului: Şi a zis lor: Scris este: „ Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!" [Matei 21:13] Amân­doi au fost acuzaţi, din raţiuni politice, de trădare; au fost judecaţi şi ţinuţi la închisoare. Amândoi au prevestit dărâmarea Templului: De aceeaşi cu Templul acesta, asupra căruia s-a chemat numele Meu şi în care voi vă puneţi încrederea, şi cu locul pe care vi l-am dat vouă şi părinţilor voştri, voi face tot aşa, cum am făcut cu Silo [Ieremia 7:14] Mântuitorul a răspuns unuia dintre ucenici Lui cu aceste cuvinte: Vezi aceste mari clădiri? Nu va rămâne piatră peste piatră să nu se risipească [Marcu 13:2]. Două mari catastrofe se vor abate asupra Ierusalimu­lui: Nabucodonosor şi Titus vor cuceri Ierusalimul şi vor dărâma Templul.
Atât Ieremia, cât şi Mântuitorul au plâns soarta Ierusalimului: O, cine va da capului meu apă şi ochilor mei izvoare de lacrimi, ca să plâng ziua şi noap­tea pe cei loviţi ai fiicei poporului meu? [Ieremia 9:1] Iisus, la rândul Său, când S-a apropiat de zidurile cetăţii, a plâns: Şi când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns [Luca 19:41].
Amândoi s-au ridicat împotriva conducătorilor religioşi din vremea lor. Şi unul, şi altul au fost respinşi de ai lor: Că şi fraţii tăi şi casa tatălui tău se poar­tă necredincios cu tine şi strigă tare în urma ta. Şi chiar când îţi grăiesc bine, nu te încrede în ei, zice Domnul [Ieremia 12:6]. La fel, Iisus întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit [Ioan 1:11]. Amândoi au avut o inimă curată şi au iubit Israelul, însă au fost ostracizaţi şi părăsiţi de ai lor: Vai de mine, mamă, că m-ai născut să fiu om de ceartă şi de pricină pentru toată ţara! Nimănui n-am dat cu dobândă şi nici mie nu mi-a dat nimeni cu dobândă, şi tot mă blestemă toţi [Ieremia 15:10]. Şi: Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreţi şi voi să vă duceţi? Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice [Ioan 6:66-67].
[Ieremia 1]
[Ieremia 1:4-5]
Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: „înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit şi te-am rânduit proroc pentru popoare." [Ieremia 1:4-5]
Sfântul Irineu (cca 130-cca 200), episcop al Lionului, identifică aici „cu­vântul Domnului" cu „Cel ce zămisleşte în pântece"[32]. Sfântul Ambrozie con­cede că textul acesta „este o dovadă pentru faptul că oamenii fiinţează încă di­nainte de a se fi născut. [...] Ce mărturie mai puternică decât aceasta putem să cerem, când avem aici cuvântul acesta, care ne spune că profetul lui Dumne­zeu a fost cunoscut si sfintit înainte de a se fi născut si că a fost cunoscut înainte de a fi fost plămădit?"[33]
Într-o altă operă exegetică, Sfântul Ambrozie valorifică acest verset pentru a lămuri cele două zămisliri ale Mântuitorului: cea înfăptuită înainte de face­rea lumii, când a fost născut de către Tatăl, şi cea după trup; cu alte cuvinte, cea după firea dumnezeiască şi cea după firea omenească. „Pântecele fecioresc al Născătoarei de Dumnezeu, din care ne-a ieşit nouă Mântuitor, este amin­tit de către Ieremia Prorocul, care spune: înainte de a te fi zămislit în pânte­ce, te-am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit... [Ieremia 1:5] Prin aceasta, prorocul arată că în Iisus Hristos sunt două firi, iar cea de-a doua a primit-o prin Fecioara Maria, însă în aşa fel, încât Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos nu a fost deposedat de dumnezeirea Sa atunci când S-a născut din Fecioara şi a luat trup de om."[34]
2. Prorocul îsi recunoaşte nevrednicia

[Ieremia 1:6]
Iar eu am răspuns: „O, Doamne, Dumnezeule, eu nu ştiu să vorbesc, pentru că sunt încă tânăr" [Ieremia 1:6], Să observăm faptul că profetul I se adresea­ză lui Dumnezeu aproape cu aceleaşi cuvinte folosite de către Moise: „Iată, eu mă voi duce la fiiii lui Israel şi le voi zice: Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi... Dar de-mi vor zice: Cum II cheamă, ce să le spun?"Atunci Dumnezeu a răspuns lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt. "Apoi i-a zis: „Aşa să spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi!" [Ieşirea 3:13-15]
Ţinând seama de răspunsul prompt al lui Ieremia la chemarea lui Dumne­zeu, Sfântul Grigorie Teologul (cca 3297330-cca 390), patriarh al Constantinopolului (380-381), spune: „Ieremia îşi făcea griji din pricina tinereţii lui [cf. Ieremia 1:6] şi nu s-a grăbit să prorocească până ce nu a primit de la Dumne­zeu făgăduinţă şi o putere care trecea cu mult peste vârsta lui."[35]
„Prin urmare, observă Sfântul Ioan Gură de Aur, vedem bine că ei au posi­bilitatea atât de a vorbi, cât şi de a tăcea. Căci unii ca aceştia nu sunt legaţi în nici un fel prin darul profetic, ci darul acesta îi onorează şi le este oferit ca un privilegiu. [...] Pentru aceasta, Ieremia are posibilitatea de a da înapoi. Dumnezeu îşi pune încrederea în aceşti oameni şi nu îi constrânge în nici un fel, ci mai degrabă îi sfătuieşte şi le dă îndrumare, îi îndeamnă şi îi ameninţă. Dum­nezeu nu le întunecă minţile, căci a provoca tulburare şi nebunie şi a aduce întunecimea este o lucrare specifică demonilor. Iar lucrarea Domnului con­stă tocmai în a aduce lumina şi a descoperi lucrurile de folos pentru fiecare. Aceasta este aşadar prima deosebire între un ghicitor şi un profet adevărat."[36]
Sfântul Grigorie cel Mare scrie: „Nimeni nu se cade să contrazică nimic din ceea ce au primit Ieremia sau Daniel, pe când erau copii, prin darul prorociei."[37]Iar cu privire la temerile şi la refuzul iniţial al prorocului, Sfântul Grigorie ara­tă: „Ieremia a fost trimis şi totuşi s-a împotrivit trimiterii, minimalizând capa­cităţile lui şi zicând: O, Doamne, Dumnezeule, eu nu ştiu să vorbesc, pentru că sunt încă tânăr [Ieremia 1:6]. Ieremia îşi dorea sincer şi se trudea asiduu să ră­mână în iubirea lui Dumnezeu şi să lucreze aceasta printr-o viaţă contemplati­vă, de aceea căuta să arate că nu poate cuvânta înaintea oamenilor. Fiindcă nu voia să piardă roadele vieţii contemplative, şi pe această cale să se scufunde ne­încetat în iubirea lui Dumnezeu, s-a împotrivit de a fi trimis la predicare. [...] Ieremia, pentru că nu vroia să piardă, datorită faptelor, roadele vieţii contem­plative şi pe autorul iubirii, [,..]nu s-a încăpăţânat în refuz. [...] Prin urmare, aşa după cum nimeni nu poate îndrăzni să se ofere pentru slujirea cea sfântă fară ca mai întâi să-şi fi purificat inima, tot aşa cel ales de darul lui Dumnezeu să nu îndrăznească să refuze sarcinile printr-o falsă smerenie. Pe de altă parte, e greu de ştiut cu siguranţă dacă inima e curată; atunci, mai sigur este să fugă de slujba predicării. Dar atunci când ştie că, primind această slujbă, împlineşte voia lui Dumnezeu, nu trebuie să fugă cu încăpăţânare."[38] Dorul lui Ieremia de singurătate va răbufni uneori şi mai târziu, iar aceasta se vede chiar din cuvinte­le lui: O, de mi-ar da cineva un adăpost de călători în pustiu, aş părăsi pe poporul meu şi m-aş duce de la ei, căci cu toţii sunt nişte desfrânaţi şi ceată de defăimători! [Ieremia 9:2] El s-a lepădat de lume şi spune: Eu nu te-am îndemnat totuşi la mai rău, nici n-am dorit ziua nenorocirii. Tu ştii acestea; şi ce a ieşit din gura mea e descoperit înaintea feţei Tale [Ieremia 17:16].
3. Lucrarea profetului [Ieremia 1:10]
Iată, te-am pus în ziua aceasta peste popoare şi peste regate, ca să smulgi şi să arunci la pământ, să pierzi şi să dărâmi, să zideşti şi să sădeşti! [Ieremia 1:10].
„Distrugerea mai întâi a tot ce e rău e condiţia ca profetul să poată zidi cele bune - spune Sfântul Grigorie cel Mare.
Să fie smulşi, mai întâi, spinii iubirii deşarte din inimile ascultătorilor. Aceasta e condiţia pentru ca cuvântul sfintei propovăduiri să nu fie semănat fără folos."[39]
[Ieremia 1:11-12]
Apoi a fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: „Ieremia, ce vezi tu?" Şi eu am răspuns: „ Văd un toiag din lemn de migdal. " Zisu-mi-a Domnul: „ Tu ai văzut bine, că Eu priveghez asupra cuvântului Meu, ca să-l împlinesc!" [Iere­mia 1:11-12].
Toiagul din lemn de migdal este semn de confirmare. Semnificaţia lui este aceasta: Ieremia este întrebat ce vede; după ce răspunde, primeşte cuvânt de la Dumnezeu: Eu priveghez asupra cuvântului Meu, ca să-l împlinesc! Aici este important să înţelegem jocul de cuvinte din limba ebraică, din păcate acesta nu poate fi redat fidel prin traducere. Ca răspuns la întrebarea iniţială, Iere­mia spune că vede un shaqed (ebr.), „migdal"; iar Domnul răspunde că El es­te shoqel (ebr.), „veghetor". Astfel, din acest joc de cuvinte se înţelege că între acţiunea lui Dumnezeu de a priveghea şi acest toiag de migdal este o legătură profundă. Că migdalul, cu alte cuvinte, reprezintă un obiect de aducere amin­te a faptului că Dumnezeu Se îngrijeşte de împlinirea cuvintelor Lui, cu atât mai mult, cu cât, în acea zonă geografică, migdalul scoate flori de culoare roz în luna ianuarie si rodeşte în luna martie. Frunzele lui verzi sunt semnul începutului de primăvară şi al sfârşitului iernii. De altfel, numele ebraic al migda­lului înseamnă, în traducere, „pomul cel neadormit" sau „priveghetorul" sau „cel care îndeamnă la trezire" - de vreme ce este primul pom care se trezeşte, înaintea tuturor celorlalţi, din somnul iernii[40].
Sfântul Ambrozie arată despre aceasta: „Prorocului i se dă un toiag de mig­dal, pentru că rodul acestui pom are coaja tare şi amară, dar miezul este dulce şi plăcut - pentru ca profetul să nu se teamă de a rosti cuvinte care nu sunt pe placul oamenilor. La fel este şi cazul preotului, a cărui învăţătură unii o pot găsi amară la început şi, aşa cum a fost şi cu Aaron, să cârtească împotriva ei, dar du­pă o vreme, când gândurile li se mai liniştesc şi văd limpede, să aducă rod."[41]
5.   Cazanul clocotind, judecata fărădelegilor [Ieremia 1:13-16]
Şi iar a fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: „Ce vezi tu?" Şi eu am răspuns: „ Văd un cazan clocotind, care egata să se verse dinspre miazănoapte. "Iar Domnul mi-a zis: „De la miazănoapte se va deschide nenorocire asupra tuturor locuitorilor ţării acesteia. Că, iată, voi chema toate popoarele ţărilor de la miază­noapte, zice Domnul, şi vor veni acelea şi îşi vor pune fiecare din ele scaunul său la poarta de intrare a Ierusalimului, pe lângă toate zidurile lui şi în toate cetăţile lui Iuda; şi voi rosti asupra lor judecata Mea pentru toate fărădelegile lor, pentru că M-au părăsit, au aprins tămâie înaintea altor dumnezei şi s-au închinat la lu­crurile mâinilor lor. " [Ieremia 1:13-16].
Cazanul clocotind are gura îndreptată spre nord, iar, atunci când se varsă, conţinutul său curge spre sud, adică spre Iuda. Fericitul Ieronim spune: „Dia­volul este şi a fost întotdeauna călăul şi cel care umple de chinuri, spre deosebi­re de Dumnezeu. Astfel, cei ce nu umblă în căile cele drepte ale lui Dumnezeu ajung pe mâna lui [...]. Aceasta înseamnă că păcătoşii sunt lăsaţi pe mâna dia­volului, care îi chinuie, pentru ca ei să se poată întoarce la Dumnezeu. Ieremia spune: „Ce vezi tu?" Şi eu am răspuns: „Văd un cazan clocotind" [Ieremia 1:13]... Mare milă! Mare taină! Iată, bucăţi de carne sunt aruncate în cazan, pentru ca inima omului să se topească şi să înveţe să-L cunoască pe Domnul."[42]
6.  Ieremia primeşte putere [Ieremia 1:18]
Că, iată, Eu te-am făcut astăzi cetate întărită, stâlp de fier şi zid de aramă înaintea acestei ţări întregi: înaintea regilor lui Iuda, înaintea căpeteniilor ei, înaintea preoţilor ei şi înaintea poporului ţării [Ieremia 1:18].
Chiar dacă toată lumea era împotriva lui, profetul este întărit asemenea unui zid de aramă. Fericitul Ieronim scrie: „Domnul Dumnezeu spune aceas­ta prorocilor Lui [...], pentru ca ei să nu se teamă până la sfârşit, să nu şovăie dacă poporul îi ocărăşte, ci prin puterea privirilor lor să poată risipi toată îm­potrivirea celor care strigă la ei."[43] Ulterior, profetul va adăuga: Ei se vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui, că Eu sunt cu tine, ca să te izbăvesc, zice Dom­nul [Ieremia 1:19].
Sfântul Ioan Gură de Aur sugerează că aceste cuvinte reprezintă o preînchi- puire a dialogului dintre Tatăl şi Fiul: „Tot aşa şi Tatăl, vorbind către Ieremia, spune că-1 va pune stâlp de aramă şi zid; pe Ieremia l-a pus stâlp unui singur neam; pe Omul acesta însă, stâlp al întregii lumi."[44]


[1] Cf. Sf. Ioan Gură de Aur, împotriva creştinilor iudaizanţi, în ed. cit., pp. 118-119.
[2] Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on Galatians, Ephesians, Philippians, Colossians, Thessalo- nians, Timothy, Titus and Philemon, III on Galatians, în ed. cit., pp. 27-28.
[3] Fer. Ieronim, Letter'XL, în ed. cit., p. 54.
[4] Idem, 1-59 On The Psalms, 26, în ed. cit., pp. 204-205.
[5] Sf. Paulin de Nola, Letters (1-22), 12, voi. I, în ed. cit., p. 107.
[6] Sf. Ioan Gură de Aur, Instructions to Catechumens, I, în Nicene and Post-Nicene Fathers, voi. IX, trad. pr. W.R.W. Stephens, Eerdmans Pub. Co., Grand Rapids, MI, 1975, p. 162.
[7] Fer. Ieronim, 60-96 On The Psalms, 60, On Psalm 10/11, în ed. cit., p. 13.
[8] Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the Gospel ofMatthew, în ed. cit., pp. 58-59 [în lb. rom. vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în ed. cit., p. 115 (n. tr.)].
[9]       Minei, 1 mai, Sf. Proroc Ieremia, sinaxar. Vezi şi „The Lives of the Prophets", în ed. cit., p. 388.
[10]     Minei, 1 mai, Sf. Proroc Ieremia, sinaxar.
[11]     Sf. Hipolit, The Extant Works and Fragments of Hippolytus: Fragments from Commenta- ries, în ed. cit., pp. 177-178.
[12]     Sf. Vasile cel Mare, Letters and Select Works, Lett. CCXXXVI, în ed. cit., p. 277.
[13]     Idem, ibidem.
[14]     Fer. Ieronim, The Principal Works ofjerome, The Letters ofjerome, Lett. LX, în Nicene..., p. 130.
[15]                                                                                                                                      Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on Galatians, Ephesians, Philippians, Colossians, Thessalo- nians, Timothy, Titus andPhilemon, VI on Galatians, în ed. cit., p. 284.     .
[16]      Sf. Ambrozie, Duties of the Clergy, III, în voi. Letters and Select Works, ed. cit., p. 84.
[17]     Sf. Isaac Şirul, The AsceticalHomilies, 71, în ed. cit., p. 347 [In Ib. rom., vezi Sf. Isaac Şi­rul, Cuvinte despre nevoinţă, LXXI, în ed. cit., pp. 360-361 (n. tr.)].
[18] Fer. Ieronim, AgainstJovianus, II, în voi. Principal Works of St. Jerome, în Nicene and Post-Ni- cene Fathers ofthe Christian Church, voi. VI, trad. W.H. Fremantle, M.A., pr. G. Lewis, M.A., pr. WG. Martley, M.A., Eerdmans Publishing Co., Grand Rapids, MI, 1983, p. 415.
[19] Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on Galatians, Ephesians, Philippians, Colossians, Thessalo- nians, Timothy, Titus and Philemon, VIII, în ed. cit., p. 94.
[20]      Cf. IV Regi 24:20-25:7; II Cronici 36:16; Ieremia 46:1-3 LXX.
[21]      Cf. Ieremia 21:1-10; 41:1-5; 44:3-10, 16-17; 45:14-23.
[22]      Sf. Hipolit, The Extant Works and Fragmenst of Hippolytus, ed. cit.
[23]     Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the Statues, XIX, în ed. cit., pp. 476-479 [în lb. rom. vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri alese. Predicile la statui, ed. cit. (n. tr.)\.
[24]     Fer. Ieronim, Against Jovianus, I, ed. cit., p. 371.
[25]     Sf. Grigorie cel Mare, The Book of Pastoral Rule, XIX, în Nicene..., voi. XII, trad. James Barmby, D.D., ed. Schaff & Wace, Eerdmans Pub. Co., Grand Rapids, MI, 1979, p. 43 [în lb. rom., vezi.Sf. Grigorie cel Mare, Cartea reguleipastorale, 111:19, trad. Pr. Prof. Alexandru
Moisiu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996, p. 138 (n. tr.)\.
[26]      Sf. Dorotei al Gâzei, Discourses and Sayings, 33, în Cistercian Studies Series, trad. Eric R Wheeler, Cistercian Publications, Kalamazoo, MI, 1977, pp. 195-196.
[27]      30° 52' N 32° 10' E. Sfântul Hipolit (cca 170-cca 236), episcopul Romei, atestă şi el că Ieremia fost dus în Egipt împreună cu cei care au mai rămas în Iuda după deportarea în Ba­bilon şi că s-au aşezat la Tahpanhes. El mai confirmă şi faptul că Ieremia şi-a continuat aici slujirea profetică şi că a fost ucis cu pietre. Vezi Sf. Hipolit, The Extant Works and Fragments of Hippolytus: Fragments from Commentaries, în ed. cit., p. 191.
[28] C.F. Keil; F. Delitzsch, „Jermeiah, Lamentations", în Commentary on the Old Testament, trad. David Patrick, voi. 8, Hendrickson Publishers, Peabody, MA, 1989, pp. 42-43, 149-150.
[29] Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies onActs andRomans, XIV, în ed. cit., p. 448 [în lb. rom., vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, XIV, ed. cit. (n. tr.)\.
[30] Sf. Ioan Gură de Aur, împotriva creştinilor iudaizanţi, V, în ed. cit., p. 111.
[31] Cf. Minei, 1 mai, Sf. Proroc Ieremia, smzxStr-Mineiid constantinopolitan (sec. al Xl-lea d.Hr.) atestă, de asemenea, faptul că Ieremia ar fi vestit cutremurarea şi distrugerea idoli­lor egipteni la naşterea Domnului în iesle. Vezi şi F. Halkin, Saints Moines d'Orient, Londra, 1973. Vezi şi art. „Jeremiah", în The OxfordDictionary of Byzantium, ed. cit., p. 1032.
[32] Sf. Irineu, Adv. Haeres., XV, în ed. cit., p. 543.
[33]     Sf. Ambrozie, Select Works and Letters: Of the Christian Faith, IV, în ed. cit., p. 277.
[34]     Idem, Seven Exegetical Works. The Patriarchs, în ed. cit., pp. 286-287.
[35]      Sf. Grigorie de Nazianz, Orations, III, în Nicene..., voi. VII, trad. Charles Gordon Brow- ne, M.A., ed. James Edward Swallow, M.A., Schaff & Wace, Eerdmans, Grand Rapids, MI, 1976, p. 227.
[36]      Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the Epistles of Paul to tbe Corinthians, Hom. XXIX, în ed. cit., p. 170.
[37]      The Homilies ofSaint Gregory the Great on the Book of the Prophet Ezekiel, II, în ed. cit., p. 23.
[38]      Sf. Grigorie cel Mare, The Book of Pastoral Rule, VII, ed. cit., p. 5 [în lb. rom., vezi Sf. Grigorie cel Mare, Cartea reguleipastorale, 1:7, ed. cit., p. 40 (n. tr.)].
[39]     Idem, ibidem, XXVTV, pp. 66-67 [în lb. rom., vezi idem, ibidem, 111:34, p. 196 (n. tr.)\.
[40]      C.F. Keil; F., Delitzsch, „Jermeiah, Lamentations", în Commentary on the Old Testament, pp. 42-43; Peter C. Craigie, Page H. Kelley, Joel F. Drinkard Jr., „Jeremiah 1-25" în World Biblical Commentary, voi. 26, Word Books Pu., Waco, TX, 1991, p. 16; Dr. Herbert Lockyer, AII the Parables of the Bible, Zondervan Publishing House, Grand Rapids, MI, f.a., p. 53.
[41]      Sf. Ambrozie, Select Works andLetters:Lett., XLI, în ed. cit., pp. 445-446.
' Sf. Ieronim, 1-59 On ThePsalms, XXXIV, în ed. cit., pp. 250-251.
[43]      Fer. Ieronim, Scrisori, LXVI, în Nicene..., pp. 136-137.
[44]      Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on the Gospel ofMatthew, LIV, în ed. cit., p. 334 [în lb. rom. vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în ed. cit., p. 624 (n. tr.)\.