Versetele: 1, 2, 3 ■
„Apoi am văzut un înger, coborindu-se din cer, avînd
cheia adîncului şi un lanţ mare în mîna lui. — 2. Şi a prins pe balaur, pe
şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana, şi 1-a legat pe o mie de ani.
— 3. Şi 1-a aruncat în adînc şi 1-a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să
nu mai amăgească popoarele, pînă ce se vor sfîrşi cei o mie de ani. După aceea,
trebuie să fie dezlegat cîtăva vreme".
Tîlcuire:
Aici surparea şi pierderea diavolului o spune, care
s-a făcut pe vremea patimilor Stăpînului, în care vreme pe diavolul cel ce se
socotea a fi tare 1-a judecat ca să nu mai arunce pe nimeni în prăpastie. Şi
aceasta se vede de la dracii care-L rugau pe Iisus să nu-i trimisă în adînc.
Marginal: Gheena le este înfricoşată şi dracilor.
Iar cum că s-a legat este semnul pierderii slujirii
idolilor şi sfărîmarea capiştilor idoleşti şi încetarea jertfelor celor sîngeroase
şi plinirea voii lui Dumnezeu şi cunoştinţa Lui de către toată lumea.
Marginal: Incetat-a slujirea
idolilor după ce s-a legat diavolul.
Marele Justin zice că ştia diavolul de Ia început că a
fost judecat să meargă în prăpastie şi în focul gheenii pe vremea venirii lui
Hristos. Şi poruncă de pierzare asupra diavolului este de Ia Hristos. Înger
numeşte pe cel ce a slujit unei porunci ca aceia ca să arate pe diavolul că
este mai slab în putere, decît puterile cele slujitoare şi cum că în zadar
îndrăzneşte el asupra stăpîniei care stăpîneşte toate.
Marginal: îngerii şi cei din
cinul cel mai de jos, biruiesc pe diavolul cu puterea.
Iar lanţ numeşte după cunoştinţa noastră, cu care l-a
legat şi a prins puterea cea vicleană a lui. Iar o mie de ani atîta trebuie
înţeles cu numărul.
Marginal: O mie de ani să fie
legat diavolul se închipuieşte.
Că şi cuvîntul spus de David (Ps. 104) cuvîntul poruncit în mii de
noroade, nu putem spune să fie zece sute, ci mulţime multă. Aşa şi aici socotim
că acest număr este însemnare a mulţi ani. însă mulţimea aceasta a anilor (Mt.
26, 28) se înţelege pînă cînd se va propovădui pretutindeni în toată lumea
Evanghelia şi se va înrădăcina în ea sămînţa bunei credinţe. Iar anii cei
închipuiţi cu număr desăvîrşit, se înţeleg aceia în care din viaţa cea
pruncească ne-am schimbat întru bărbat desăvîrşit şi am fost chemaţi la plinirea
vîrstei plinirii lui Hristos. O mie de ani este şi vremea de la întruparea lui
Hristos pînă la venirea lui Antihrist, sau după cum s-a tîlcuit zece sute să
fie mia ce s-a zis, sau mai mult sau mai puţin, precum singur Dumnezeu ştie,
cel ce ştie anii fiecăruia din noi şi a judecat a fi de folos îndelunga răbdare
şi lungimea vieţii. Iar după aceia, va tulbura toată lumea Antihrist, luînd în sine
lucrarea Veliarului începătorul răutăţii şi vărsînd drojdiile răutăţii sale
celei otrăvite între oameni, ştiindu-şi nesfîrşirea muncii sale, de ale căruia
fapte rele să ne izbăvească pe noi Atotmi- lostivul Dumnezeu şi să ne ferească
de munca cea gătită lui şi slugilor lui şi să ne arate părtaşi veşnicelor
bunătăţi celor gătite celor ce vor sta împotriva lui pînă la vărsarea sîngelui
lor. Că Aceluia i se cuvine mila spre cei ce nădăjduiesc în El şi de la torte sfintele puteri îngereşti şi
de la oamenii cei de pe pămînt, mulţumită,
închinăciune împreună cu Tatăl şi cu Duhul cei de viaţă făcător, acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin!
„Şi am văzut tronuri şi celor care şedeau pe ele li s-a dat putere ca
să facă judecată. Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru
mărturia lui Iisus şi pentru cuvîntuî lui Dumnezeu, care nu s-au
închinat fiarei şi nu au primit semnul ei pe fruntea şi pe mîna lor. Şi ei au
înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani".
Li s-au dat Sfinţilor Apostoli scaune de învăţătură
prin care s-au luminat neamurile şi li se va da după dumnezeiasca făgăduinţă
şi în veacul cel viitor spre osîndirea celor ce au lepădat propovăduirea
Evangheliei, după David (Psalm, 121) că acolo s-au suit seminţiile, seminţiile
Domnului, mărturisirea lui Israil. Acolo s-au aşezat scaunele spre judecată.
Sfinţilor care n-au primit semnele fiarei adică mucenicilor şi celorlalţi
sfinţi li s-a dat putere de judecată, putere să judece, cu care precum vedem îi
judecă pe draci, pînă acum, sfinţii fiind proslăviţi împreună cu Hristos şi
pînă la sfîrşitul veacului acesta de acum de împăraţii creştineşti şi de credincioşii
domni fiind închinaţi. Şi arată apoi puterea cea dată de Dumnezeu împotriva a
toată boala trupească şi puterea diavolească. Se arată apoi că se unesc în
fapte şi în cuvinte diavolul cu Antihrist şi cu prorocul cei mincinos, se vede
şi din nume.
Marginal: Antihrist şi
diavolul şi prorocul cel mincinos şi în fapte şi în nume se unesc. ,
Din care fiecare se numeşte fiară şi tot cu un fel de îmbrăcăminte e
împodobit şi se arată, pentru că şi balaurul sau Satana, şapte capete şi zece
coarne cu atîtea steme purtînd se vede şi fiara ce a ieşit din mare, adică
Antihrist cu asemenea îmbrăcăminte îmbrăcat se arată. Şi prorocul cel mincinos
le mărturiseşte lor acelaşi sfat şi înţelegere şi lucrare şi putere spre
pieirea celor ce se vor amăgi, de care pierdere cei ce vor scăpa vor împăraţi
cu Hristos aşa cum s-a spus mai sus, pînă la a doua venire a Lui, iar după
aceia vor moşteni mai mari făgăduinţi dumnezeieşti. (Sfinţii vor împărăţi cu
Hristos o mie de ani este vremea de la începutul creştinismului pînă la
sfîrşitul lumii. Iar pe urmă vor împărăţi în veci).
CARE ESTE ÎNVIEREA CEA DINTÎI ŞI CARE ESTE
A DOUA MOARTE . :
Versetele: 5, 6 .
„Iar ceilalţi martori nu
înviază pînă ce nu se vor sfirşi cei o mie ele ani. Aceasta este învierea cea
dintîi. — 6. Fericit şi sfînt este cel care are parte de învierea cea dintîi.
Peste aceştia moartea cea de a doua nu are putere, ei vor fi preoţi ai lui
Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani". -
Cum că sînt două vieţi şi două morţi din dumnezeiasca
Scriptură învăţăm. Este viaţa cea dintîi după călcarea poruncii în trupul cel
trecător, singură paza dumnezeieştilor porunci. A doua este viaţa veşnică cea
făgăduită sfinţilor. Morţi sînt tot două, una trupească trecătoare care se va
duce pentru răsplătirea de păcate în veacul cel viitor, iar alta veşnică, care
este focul gheenii. Şi deosebirea morţilor o ştim, unii adică sînt cei osîndiţi
de care zice Isaia (26) „Morţii viaţă nu vor vedea" şi adevărat este că
aceia sînt care duc cu ei faptele cele rele şi înţelepciunea lor le este moarte
rea. Alţii sînt cei lăudaţi, care-şi omoară întru Hristos faptele lor cele
trupeşti şi se răstignesc împreună cu Hristos şi mor lumii. Iar unii sînt
morţii cei lepădaţi şi vrednici de plîngere (Rom. 6, 3, Gal. 3; Colos. 2, 12)
care nu se îngroapă şi nici nu se scoală împreună cu Hristos prin botez.
Petrecînd în moartea păcatelor nu viază împreună cu El, pînă cînd se va sfîrşi
şi acea mie de ani, adică numărul cel desăvîrşit. Care ţine de la venirea cea
dintîi (a lui Hristos) pînă la slăvită Lui cea de-a doua venire, cum s-a spus
mai sus. Ci din pămînt numai născindu-se (din trup) iar nu din Duh (Botez) se
întorc în pămînt. Că moartea lor le este lor începerea muncii celei viitoare,
iar cei ce au purtat învierea cea dintîi, adică scularea din gîndurile cele
omoritoare şi din faptele cele moarte, aceia sînt fericiţi, că nu va avea
peste ei biruinţă moartea cea de-a doua, adică munca cea fără de sfîrşit a
iadului. Şi preoţesc şi împărăţesc cu Hristos, în mia de ani după înţelegerea
noastră pînă la dezlegarea satanii să amăgească toate neamurile.
Marginal: Sfinţii măcar că şi împărăţesc acuma cu
Hristos, dar încă nu desăvîrşit, precum romanii înţeleg. Nu că doar atunci se
vor lipsi de împărăţie ci mai adevărat şi mai întărită şi mai stătătoare
împărăţie vor dobîndi. Că după ce va trece vremea de acum, vor moşteni cele
veşnice, că puţină va fi vremea după dezlegarea diavolului pînă la răspunsul
împotriva lui ca să meargă în gheenă în muncă. Pentru aceia cînd zice că vor
preoţi lui Dumnezeu, vor fi preoţi şi lui Hristos, trebuie a înţelege luarea
din nou a anilor celor dintîi, de vreme ce minunile sfinţilor ce se văd acum cu
dovedirea şi cu plinirea lucrurilor şi răsplătirile isprăvilor încă viitoare
erau atunci cînd le-a văzut evanghelistul cum s-a zis.
Insă de vreme
ce sînt două morţi şi învieri, două trebuie să fie.
Marginal: Care
sînt morţi două şi învieri două?
Cea dintîi este moartea trupească după pedeapsă, adică
a trupului pedeapsă, pentru călcarea poruncii: a doua moarte, munca de veci. Iar învierea cea
dintîi este învierea din faptele cele moar-
13r>
te, iar cea de
a doua este aducerea din stricăciunea trupului la nestricăciune. (învierea
dintîi trecerea din păcat la faptele în Duhul, iar învierea a doua va fi la
sfîrşitul lumii).
DESPRE GOG ŞI MAGOG
Versetele: 7, 8
„Şi cînd se vor sfîrşi cei o mie de ani, satana va fi dezlegat din
închisoarea lui. — 8. Şi va ieşi să amăgească neamurile, care sînt în cele
patru unghiuri ale pămîntului, pe Gog şi pe Magog, şi să le adune la război;
iar numărul lor este ca nisipul mării."
Tîlcuire:
Vremea de o mie de ani nu ştim cum au primit-o unii şi
au tîlcuit-o să fie trei jumătăţi de ani de la botezul lui Hristos, pînâ la
înălţarea lui la cer. După care vreme au înţeles ei că se va dezlega diavolul.
Alţii au zis că după plinirea a şase mii de ani li s-a dat singuri sfinţilor
învierea cea dintîi din morţi, ca să se desfăteze cu dulceţuri şi cu măriri o
mie de ani pe acest pămînt, pe care au răbdat munci şi după aceia va fi
învierea cea de obşte nu numai a drepţilor ci şi a păcătoşilor. Nici aceasta
n-a primit-o Biserica. Noi, dar auzind pe Dumnezeu (Mt. 22) zicînd către Saduchei,
că precum sînt îngerii lui Dumnezeu în cer aşa vor fi şi drepţii şi pe Apostol
(Rom. 14, 17) ce zice: „Că nu este împărăţia lui Dumnezeu mîncare şi
băutură". Drept aceia mia de ani, vremea propovăduirii Evangheliei a fi
am luat şi am tîlcuit, că precum s-a zis mai sus nu trebuie a se înţelege cu
numărul acea mie de ani.
Că nici ceea ce zice la Cîntarea Cîntărilor (8, 12):
„Omul va aduce întru roada ei o mie de arginţi" şi „O mie lui Solomon şi
100 celor ce păzesc roada ei", număr desăvîrşit a însemnat, ca şi la Matei
„Celor ce păzesc roada ei" că şi mulţimea întru aducerea de roadă
desăvîrşită este.
Marginal: Sămînţa ce a căzut pe pămînt bun a dat
roadă, una 100, iar alta 60, alta 30.
Precum şi aici roada cea preadesăvlrşită a credinţei o arată aici prin
o mie de ani. în care vreme fiul pierzări (II Tes. 3) omul fărădelegii va
veni, ca să ia judecată, toţi cei ce n-au crezut adevărului ci au voit întru
nedreptate, după spusa Apostolului şi după cuvîntul Stăpînului ce le-a zis: „Eu
am venit în numele Tatălui Meu şi nu M-aţi primit, iar altul va veni în numele
său şi pe acela îl veţi primi" (Ioan 5, 3), că atunci precum s-a zis se va
dezlega
satana (Ioan 16, 3) din temniţa sa şi va amăgi toate popoarele şi pe Gog şi pe Magog îi va tîrî la război spre pustiirea a toată lumea. Li se pare unora că Gog şi Magog sînt neamul Schitenilor cel mai dinspre miazănoapte şi mai de departe care se numesc Gunii. Care sint oameni mai mulţi şi mai viteji în război decît toate popoarele precum vedem. Dar se opresc şi se ţin de singură mîna lui Dumnezeu, ca să nu cuprindă toată lumea, pînă la dezlegarea diavolului. Iar alţii tîlcuiesc din limba evreiască să se înţeleagă Gog: adunător sau adunare, iar Magog: înălţat sau înălţare, aşa cît şi prin numele acestea sau adunare de neamuri sau mîndrie închipuieşte. Că şi lezechiil a prorocit (lez. 2, şi 39, 1, 6) că aceste neamuri în vremile cele de apoi vor să vie cu putere grea în pămîntul lui Israil şi şapte ani vor cădea de armele acelora şi atîte arme vor fi încît vor aprinde foc mare cu ele. (IV Regi, Iov, 1; Sirah 48). Năvala asirienilor cu Senaherib în zilele lui Iezechia, care a fost cu mulţi ani înainte de prorocia lui lezechiil (Isaia 10, 37, I Mac. 7, II Mac. 8, 15). Iar alţii au tîlcuit să fie spre pierderea neamurilor ce au căzut asupra celor ce voiau să zidească şi să înnoiască Ierusalimul după robia Babiloneană. Întîi a poruncit Cirus să zidească, iar apoi Darius împăratul Asirienilor. Iar alţii au luat să fie asupra puterilor lui Antioh (I Esdra 1, 1 şi 4, 24; Daniil 5, 31) ce s-a biruit de Macabei. Mai bine se potriveşte să fie venirea acelora în anii cei de apoi, arătat este că nicăiri nu este scris să ridice atunci neamurile Schitenilor, război asupra Iudeii, că singure neamurile ce locuiesc împrejurul lor îi pizmuiesc pe el pentru bună petrecerea lor. A doua: că este scris (18, 3) pentru că în zilele cele de demult se găteşte şi în vremile cele de apoi va veni. A treia: Că în Apocalipsul acesta ce proroceşte cele viitoare, scrie că Gog şi Magog vor veni la sfîrşitul veacului.
satana (Ioan 16, 3) din temniţa sa şi va amăgi toate popoarele şi pe Gog şi pe Magog îi va tîrî la război spre pustiirea a toată lumea. Li se pare unora că Gog şi Magog sînt neamul Schitenilor cel mai dinspre miazănoapte şi mai de departe care se numesc Gunii. Care sint oameni mai mulţi şi mai viteji în război decît toate popoarele precum vedem. Dar se opresc şi se ţin de singură mîna lui Dumnezeu, ca să nu cuprindă toată lumea, pînă la dezlegarea diavolului. Iar alţii tîlcuiesc din limba evreiască să se înţeleagă Gog: adunător sau adunare, iar Magog: înălţat sau înălţare, aşa cît şi prin numele acestea sau adunare de neamuri sau mîndrie închipuieşte. Că şi lezechiil a prorocit (lez. 2, şi 39, 1, 6) că aceste neamuri în vremile cele de apoi vor să vie cu putere grea în pămîntul lui Israil şi şapte ani vor cădea de armele acelora şi atîte arme vor fi încît vor aprinde foc mare cu ele. (IV Regi, Iov, 1; Sirah 48). Năvala asirienilor cu Senaherib în zilele lui Iezechia, care a fost cu mulţi ani înainte de prorocia lui lezechiil (Isaia 10, 37, I Mac. 7, II Mac. 8, 15). Iar alţii au tîlcuit să fie spre pierderea neamurilor ce au căzut asupra celor ce voiau să zidească şi să înnoiască Ierusalimul după robia Babiloneană. Întîi a poruncit Cirus să zidească, iar apoi Darius împăratul Asirienilor. Iar alţii au luat să fie asupra puterilor lui Antioh (I Esdra 1, 1 şi 4, 24; Daniil 5, 31) ce s-a biruit de Macabei. Mai bine se potriveşte să fie venirea acelora în anii cei de apoi, arătat este că nicăiri nu este scris să ridice atunci neamurile Schitenilor, război asupra Iudeii, că singure neamurile ce locuiesc împrejurul lor îi pizmuiesc pe el pentru bună petrecerea lor. A doua: că este scris (18, 3) pentru că în zilele cele de demult se găteşte şi în vremile cele de apoi va veni. A treia: Că în Apocalipsul acesta ce proroceşte cele viitoare, scrie că Gog şi Magog vor veni la sfîrşitul veacului.
„Şi s-au suit pe faţa pămîntului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi
cetatea cea iubită. Dar s-a coborît foc din cer şi i-a mistuit. — 10, Şi
diavolul care-i amăgise a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde
este şi fiara şi prorocul cel mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte,
în vecii vecilor".
Ca nişte fiare sălbatice din nişte culcuşuri, aşa zice
că vor ieşi din locurile lor, fiind purtaţi de diavolul şi de dracii ce vor fi
cu ei şi se întind pe pămînt, vrînd să robească şi să strice tabăra sfinţilor
(adică Biserica lui Hristos) cea aşezată pe patru margini ale lumii, neştiind
că nu numai un înger, ci mulţi se luptă împrejurul celor ce se tem de
Dumnezeu, după cuvîntul Psalmistului (Psalm 8) încă voind să ia şi să supună şi
noul Ierusalim, cetatea
cea iubită, din care a ieşit dumnezeiasca lege prin Apostoli în lume, unde zic că şi Antihrist în Biserica lui Dumnezeu va şedea sau în cea evreiască, care de demult era a lui Dumnezeu, iar acum este stricată prin îndrăzneala evreilor împotriva Iui Hristos.
cea iubită, din care a ieşit dumnezeiasca lege prin Apostoli în lume, unde zic că şi Antihrist în Biserica lui Dumnezeu va şedea sau în cea evreiască, care de demult era a lui Dumnezeu, iar acum este stricată prin îndrăzneala evreilor împotriva Iui Hristos.
Marginal: Din Ierusalim legea a ieşit.
Care nădăjduiau evreii, luptători împotriva lui
Dumnezeu, că o va drege Hristos (Co. 2, 4). Sau cu adevărat în Biserica lui
Dumnezeu, adică cea sobornicească în ea va şedea făcîndu-şi lui şi prieteni pe
cei străini şi arătîndu-se pe sine a fi Dumnezeu, precum zice Apostolul. Dar
nu va sta mult împărăţia lui Antihrist, că foc din cer pogorîndu-se îl va mistui
pe el, ori văzut simţitor va fi acel foc ca pe vremea lui Ilie care a ars de
două ori cîte cincizeci de oameni (IV Regi 1, 5) cu căpeteniile lor, ori
slăvită venirea lui Hristos care cu Duhul gurii Sale îl va omorî pe el. Încă şi
pe neamurile ce s-au zis mai sus focul le va mînca şi pe căpetenia lor
diavolul, împreună cu Antihrist şi cu prorocul cel mincinos îi va arunca în
iezerul (lac) cel de foc, unde se vor munci în vecii vecilor.
Marginal: Ozia împăratul Samariei i-a trimis pe aceia
să-l aducă pe Ilie la sine şi i-a ars cu foc.
Iar noi învăţînd de la Mîntuitorul Hristos să ne rugăm să nu intrăm în ispită neîncetat şi
cu deadinsul (Mt. 6, 9; Lc. 11, 2} de aceasta să ne rugăm, cunoscînd neputinţa noastră să
scăpăm de ispitele
ce s-au prorocit şi să ne apere, ca nici venirea lui Antihrist să n-o vedem,
nici năvălirea acelor limbi ce s-au zis mai sus, nici nevoia cea aducătoare de
moarte care-i va sili pe oameni să părăsească credinţa cea mîntuitoare.
(Cetatea cea iubită a Iui Dumnezeu este Biserica ortodoxă).
Păzind după putinţă mărturisirea cunoştinţei nevătămată şi neclintită
şi dragostea arzătoare către Hristos Cel ce ne-a răscumpărat şi pe noi cu
scump sîngele Său, arătînd prin fapte bune că credem, să credem că vom lua
îndulcirea veşnicelor bunătăţi, de aceasta nădăjduind în îndurările lui
Dumnezeu cele bogate, care dea Dumnezeu să le dobîndim prin singur Mîntuitorul
şi Răscumpărătorul nostru Hristos, cu care împreună Tatălui şi Sfîntului Duh
de viaţă Făcătorul, îi este mărirea, puterea, cinstea şi închinăciunea, acum
şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
- Prin „Tronul alb" se arată odihna Iui Dumnezeu,
care odihnă, o va avea în sfinţii cei luminaţi cu bunătăţile şi va şedea pe
dînşii;
Marginal: Scaunul alb, moartea şi învierea lui Hristos
închipuieşte.
Iar fuga cerului şi a pămîntului închipuieşte mutarea lor
şi schimbarea la chip mai bun, unde nu se va mai afla Ioc de schimbare.
Marginal: Adică în cer şi în pămînt nu se va afla loc
de întoarcere la chipul cel dintîi—precum este acum.
Că de vreme ce făptura pentru noi s-a supus
stricăciunii (Rom, 8, 20) se va preface împreună cu noi întru slobozenia fiilor
măririi lui Dumnezeu înviindu-se şi schimbîndu-se la chip mai vesel şi mai
frumos. Făptura nu se va strica de tot, ci se va înnoi. Nu va pătimi pierdere
de tot, precum dumnezeiescul Irineu (Irineu Cartea 5, cap. 36) şi Antipa şi
alţi sfinţi au învăţat. Zice dumnezeiescul Irineu: Statul şi fiinţa făpturii
nu se va strica, nici nu va pieri, căci credincios şi adevărat este cel ce a
alcătuit-o şi zidit-o pe ea, ci chipul lumii acesteia va trece adică chipul în
care s-a făcut călcarea poruncii de vreme ce îmbătrînise omul într-însul.
Pentru aceia chipul acesta este făcut pînă la o vreme mai înainte ştiind
Dumnezeu toate.
Marele Metodie în Cuvîntul său
despre înviere aşa zice: Nu este lucru plăcut nici acesta a zice că cu totul
din temelii vor pieri toate şi pămîntul şi văzduhul şi cerul nu va fi, că va
arde spre curăţire şi înnoire, după zisa Marelui Vasile, toată lumea cu foc,
ca cu potop curăţindu-se, dar nu va trece întru pieire de tot şi întru
stricăciune. Zice şi Pavel luminat despre descoperirea fiilor lui Dumnezeu,
aceasta o aşteaptă făptura, că deşertăciunii s-a supus făptura spre nădejde, că
se va slobozi din robia stricăciunii spre slobozenia măririi fiilor Iui
Dumnezeu. Şi Sfîntul David a grăit: „Trimite-vei Duhul Tău şi se vor zidi si
vei înnoi fata pămîntului" (Ps. 103, 31). ' '
Şi Isaia zice: „Se va face cer nou şi pămînt nou şi nu
vor pomeni cele mai dinainte, şi nu va veni în inima lor durere, ci veselie
şi bucurie vor afla" (Isaia, 65, 17). Pentru mărirea veseliei celei fără
de sfîrşit şi pentru mărimea darurilor de plată, vor uita luptele şi războaiele
şi durerile ce au avut fiind aici jos în lume. Şi iar zice: „În ce chip cerul
nou şi pămîntul nou ce-1 fac Eu, va rămînea înaintea Mea, aşa va fi sămînţa
voastră şi numele vostru". Pentru aceasta dar, făptura ce s-a făcut
pentru noi, împreună cu noi va lua schimbare la chip mai bun, netrecînd întru
nefiinţă, precum nici noi nu vom trece după moarte.
Verset:
12
„Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici,
stînd Înaintea tronului şi cărţile au fost deschise (Ioan 5, 45 şi 12, 48;
Rom, 2, 12) şi altă carte a fost deschisă, care este cartea vieţii, şi morţii
au fost judecaţi din cele scrise în cărţi (Apoc. 5, 3; 13, 8) potrivit cu
faptele lor".
Tîlcuire:
„Morţi" îi numeşte sau pe toţi oamenii, căci pătimesc moartea
trupului sau îi numeşte pe cei morţi în păcate. Iar „mari şi mici" aceia
se numesc sau cei ce sînt aşa cu vîrstă sau cei ce au făcut fapte de moarte
mari sau mici şi după întocmirea şi asemănarea faptelor vor lua muncă. Sau şi
aceasta, mari îi numeşte pe drepţi, iar mici cu adevărat pe păcătoşii cei
netrebnici pentru micşorarea lor cea sufletească ce le vine din păcate. Cărţile
cele deschise închipuiesc, faptele fiecăruia şi cunoştinţa de păcate a
fiecăruia. Iar o carte, precum acelaşi zice, este a vieţii, în care sînt scrise
numele sfinţilor.
Verset:
13
„Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi
iadul au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele
sale".
Tîlcuire;
Aici zice că fiecare trup întru cele ce se dezleagă şi
se dă pămîntului sau mării, din acelea se va şi da şi se va alcătui.
Marginal: Trupul din stihii este alcătuit şi iar în
stihii se dezleagă şi la înviere iarăşi dintru aceleaşi stihii se va alcătui
(trupul se desface în pămînt, apă şi alte stihii şi din acestea se va reface
din nou).
Moartea şi iadul nu sînt însufleţite precum scriu
unii, ci moartea este despărţirea sufletului de trup, iar iadul este un loc nearătat
şi neştiut, adică de noi nevăzut, care primeşte sufletele ce merg în el de la
noi de aici din lume.
Iar sufletele cele moarte se numesc cele ce au făcut fapte de moarte că
sufletele drepţilor sînt în mîna lui Dumnezeu, după spusa înţeleptului: „Şi nu
se va atinge de ele munca" (Înţelepc. III).
Versetele
14, 15
„Apoi moartea şi iadul au fost aruncate în rîul de
foc. Aceasta e moartea cea de a doua: iezerul cel de foc. — 15. Iar cine n-a
fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc".
Cînd spune că „moartea şi iadul" au fost aruncate
în iezerul cel de foc arată sau aceia ce este scris: „Şi vrăjmaşul cel mai de
pe urmă, moartea, se va surpa" (I Cor. 15, 26) sau pe cei răi ce primesc
viclenele puteri ale morţii păcatului, cărora le este iadul lăcaş al lor şi de
acolo se vor trimite în foc să se muncească, că precum „cetate"
locuitorii din ea se numesc, aşa şi „moarte şi iad" locuitorii din ele,
cei supuşi lor se numesc, însă toţi de Dumnezeu sînt făcuţi şi care sînt buni,
pe unii ca aceia nu-i va mînca nu-i va mistui focul acela, că scris este că
Dumnezeu moarte n-a făcut şi prin aceasta se arată că moarte şi stricăciune nu
va mai fi, ci nestricăciunea şi nemurirea va împărăţi. Iar cum că toţi cei nescrişi
în cartea vieţii se vor arunca în iezerul cel de foc, nu trebuie să ne mirăm de
loc de aceasta.
Marginal: Morţii cei buni ce sînt scrişi în cartea
vieţii nu se vor munci în foc, iar cei nescrişi se vor arunca în iezerul de
foc.
Că precum sînt multe lăcaşuri la Tatăl, gătite celor ce se mîntuiesc,
aşa şi acolo (în iad) multe feluri de munci şi de locuri vor fi, unele adică
mai iuţi, iar altele mai uşoare, în care se vor munci cei ce n-au fost vrednici să
fie scrişi în cartea vieţii. (Cei ce nu au multe fapte bune vor merge în iad
dar se vor munci mai uşor).
DESPRE CERUL
CEL NOU ŞI PĂMlNTUL CEL NOU CE VOR FI ŞI DESPRE IERUSALIMUL CEL DE SUS
Verset: 1
„Şi am văzut un cer nou şi un pămînt nou. Căci cerul
cel dintîi şi pămîntul cel dintîi au trecut; iar marea nu mai este".
(Isaia 65, 17
şi 66, 21, 2, 3, 13).
Tîlcuire:
Aici nu arată neştiinţa făpturii, ci înnoirea la chip
mai bun, după spusa apostolului: „Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din
robia stricăciunii, ca să se bucure de libertatea măririi fiilor lui
Dumnezeu" (Rom, 8, 21). Şi Psalmistul spune: „Toate ca o haină se vor
învechi şi ca un veşmînt le vei înfăşură şi se vor schimba" (Psalm 101,
27). Unde învechirea care se va înnoi nu închipuieşte stricarea şi pierderea
fiinţei, ci lepădarea bătrîneţelor şi a zbîrciturilor. Noi avem obicei de a
zice pentru oameni, cum sînt unii buni venind din alţii răi, unul din altul s-a
făcut, adică s-a schimbat.
Marginal: Din cei răi mulţi îs
buni şi din cei buni rai, aceasta, este schimbarea.
Cînd zice de cer şi de pămînt că au trecut, se înţelege că s-au schimbat,
precum şi noi vom lua schimbarea stării dintîi şi alcătuirea şi mutarea la
soarta cea mai bună sau la un sfîrşit mai fericit. Cînd zice „mare nu mai este
" că la ce va folosi marea daca oameni nu mai sînt să lucreze pe ea cu
poveri grele în hotare depărtate. După aceia şi viaţa tulburată şi cu valuri,
însemnează marea, de aceia nu va mai trebui, căci nici o urmă de tulburare sau
de frică nu va mai rămînea atunci între sfinţi. Şi Marele Vasiîe o spune
aceasta, comentînd pe Isaia: „Cel ce zice adîncului te vei pustii şi toate rîurile tale le voi usca" (Isaia 44).
Verset: 2
„Şi am văzut cetatea sfîntă, noul Ierusalim, pogorîndu-se
din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele
ei".
Tilcuire:
Vederea cetăţii celei sfinte, Ierusalimul cel nou, arată cunoştinţa
prefacerii şi a schimbării la mai luminat şi mai vesel chip pe care-1 va
dobîndi Ierusalimul cel de sus, ce se va pogorî de sus, de la cei fără de trup
pînă la oameni (Efeseni 5, 23) căci Hristos este cap al amîndurora. (Vezi că
făptura nu merge în nefiinţă ci se va înnoi). Această cetate se alcătuieşte din
sfinţi de care scrie: „Pietrele cele sfinte se tăvălesc pe pămînt, piatra din
capul unghiului fiind Hristos". Se numeşte „Cetate" ca un lăcaş al
împăratului Dumnezeu în Treime, că El locuieşte în ea şi umblă precum s-a
făgăduit (II Cor. 6, 16). Iar „Mireasă" se numeşte, că este lipsită de
Stăpînul iar acum se uneşte cu El prin unire şi amestecare desăvîrşită şi
nedepărtată. împodobită pe dinlăuntru după zisa psalmistului (Psalm 44) avînd
mărire şi podoabă întru multe feluri de bunătăţi.
Versetele:
3, 4
„Şi am auzit, din tron, un glas puternic care zicea:
Iată, cortul lui Dumnezeu este între oameni şi va sălăşlui cu ei şi vor fi poporul
Lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei. — 4 Şi va şterge orice lacrimă din ochii
lor şi moarte nu va mai fi; nici plîngere nici strigăt, nici durere nu vor mai
fi, căci cele dintîi au trecut". (Isaia 25, 8; 6, 17).
Tîlcuire:
Evanghelistul sfînt învaţă din cer că „cortul" acesta este eu
adevărat acela al cărui chip i 1-a arătat Dumnezeu lui Moisi şi mai
mult o închipuire a chipului, care era chipul bisericii de acum. In
acest cort nefăcut de mină, nu va fi nici plîngere, nici lacrimă pentru că
Dătătorul de bucurie veşnică le va da tuturor sfinţilor ca sâ vadă veselia
neîncetată şi fără de sfîrşit. „Nu va mai fi durere" după spusa lui Isaia:
„Unde a fugit durerea şi grija şi suspinarea" (Isaia 25, 1). Cînd spune că
„cele dintîi au trecut" arată că patima cea grea a sfinţilor şi mindria
necredincioşilor au luat sfîrşit.
DESPRE CELE SPUSE DE CEL CE ŞEDEA PE TRON
Versetele:
5, 8
„Şi Cel Care şedea pe tron a grăit: Iată, noi le fac
pe toate. Apoi a zis: Scrie, fiindcă aceste cuvinte sînt credincioase. — 6. Şi
iar mi-a zis: Făcutu-s-a, Eu sînt Alfa şi Omega, începutul şi Sfîrşitul .. .
(Isaia, 43, 19, II Cor. 5, 17) — mai sus Apoc. Cap. 1,
v. 8, 10; mai
jos Cap. 22, 13).
Tîlcuire:
Cuvintele acestea sînt adevărate că au ieşit din
singurul Adevăr şi nu cunosc cu mişcare dovediri, ci numai cu adeverirea lucrului. Începutul şi Sfîrşitul
este Iisus Hristos, căci ca Intîi este pentru Dumnezeire şi mai pe urmă pentru
omenire. Sau pentru că de la făptura cea dintîi fără de trup, pînă la
oamenii cei mai de pe urmă îşi întinde, purtarea sa de grijă.
Verset: 6
„Celui care însetează îi voi da să bea, în dar, din
izvorul apei vieţii'4
Tîlcuire:
„Celui însetat" de dreptate i se făgăduieşte că-i va da darul de
viaţă Făcătorului Duh, care în Evanghelie (Isaia 12, 3, 8; Ioan 7, 37 şi 4, 1)
1-a făgăduit celor ce cred în EL. Iar în dar (Rom. 8, 18) căci nevrednice sînt
pătimirile vremii de acum pentru mărirea ce li se va arăta sfinţilor că nu se
pot dobîndi acestea cu avuţii, ci numai cu fapte bune şi cu iubirea de oameni a
Celuia ce dă.
„Cel care va birui va moşteni acestea (Efes. 6, 11;
Ioan 5, 4) şi-i voi fi lui Dumnezeu şi el îmi va fi Mie fiu".
„Cel care va birui" îl numeşte pe cel ce face război împotriva
nevăzuţilor draci, care le va dobîndi aceste bunătăţi, făcîndu-se fiul lui
Dumnezeu şi se va îndulci de bunătăţile cele duhovniceşti şi se va desfăta în
ele.
Verset: 8
„Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi
şi ucigaşi şi desfrînaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor
celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este
moartea a doua."
Tîlcuire ;
Dumnezeu Cel ce însetează de mîntuirea noastră din
toate părţile, spre moştenirea bunătăţilor celor de la Sine şi cu cele bune şi
de veselie ne învaţă şi cu cele de plîngere pe noi ne învaţă şi ne îndeamnă,
aducînd înaintea noastră şi Lumina Ierusalimului celui de sus şi mîhnirea cea
întunecată şi cu durere a focului gheenii şi amărăciunea, că ori pentru dorirea
măririi celei veşnice, ori pentru groaza ruşinii celei fără de sfîrşit noi să
facem bine, pînă avem vreme. De vreme ce a spus că ceilalţi blestemaţi şi
fricoşi şi cei fără vitejie în războiul cu diavolul, cu moartea a doua vor fi
omorîţi. Fie-ne dar nouă celor ce cu fapte bune facem milostiv pe Cel ce
voieşte mila, nu moartea păcătosului ci întoarcerea, ca să dobîndim Darurile
Lui de care ne-a învăţat nu numai cu cuvintele sale ci şi prin patimi ne-a
îndemnat (ale Sale). Că vrednic lucru îi era Lui să se îndestuleze la îndemnarea
cu cuvîntul prin învăţături îndemnîndu-ne la bine şi să ne întoarcem de la rău
şi după aceia sau să-i dea la muncă pe cei vrednici de ea, sau pe cei vrednici
să-i ducă la mărire, dar El a şi pătimit pentru noi, nu s-a socotit nevrednic
să-şi piardă puterea cea singură, nici n-a vrut să arate că ar trece cu vederea
vindecarea şi îndreptarea noastră ci s-a jertfit pentru noi. Să nu luăm dar în
zadar darul Iui Dumnezeu, ci să facem facerile Lui de bine lucrătoare prin
întoarcerea noastră şi prin arătarea faptelor bune făcîndu-le, ca bunătăţile
cele făgăduite nouă să le dobîndim în singur Hristos, Dumnezeul nostru cu
Carele împreună Tatălui şi Sfîntului Duh i se cuvine mărirea, acum şi pururea
şi în vecii vecilor. Amin.
Despre îngerul ce i-a arătat lui cetatea
sfinţilor şi care a măsurat pereţii ei şi porţile.
Verset: 9
„Apoi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau
cele şapte cupe pline cu cele şapte pedepse de apoi, şi a grăit către mine,
zicînd: Vino, să-ţi arăt mireasa, femeia Mielului",
Prin aceasta se arată că îngerii nu aduc numai bătăi rele asupra
noastră, ci ca şi doftorii cei isteţi care taie părţile cele stricate, iar pe
cele mai bune şi mai uşoare doftorii le tămăduiesc cu ierburi punîndu-le pe
răni. Pentru că cel ce aducea bătaie mai înainte peste cei vrednici de bătaie,
acum arată fericirea Bisericii. Şi bunăprimirea Sa de către Miel (Apoc. 19, 8)
femeie o numeşte, că atunci cînd a fost junghiat ca un miel Hristos, atunci a
logodit-o pe ea cu sîngele Său pentru Sine.Că precum dormind Adam i s-a luat
coasta din care a fost zidită femeia lui, aşa şi Hristos pe Cruce de bunăvoie
dormind, prin moarte cu vărsarea sîngelui din coasta Lui Biserica s-a alcătuit
şi cu Cel rănit pentru noi s-a împreunat Fac. 2, 22, 23; Fapte 20, 28; I Cor.
6, 20).
Versetele:
10, 11 .
„Şi m-a dus pe mine, cu duhul, într-un munte mare şi înalt şi mi-a
arătat cetatea cea sfîntă, Ierusalimul, pogorîndu-se din cer, de Ia Dumnezeu —
11. Învăluită în slava lui Dumnezeu".
Tîlcuire:
Zicînd că 1-a dus cu Duhul, arată că de pe pămînt a fost ridicat cu
înţelepciunea Duhului, spre cunoştinţa celor cereşti. Prin „munte mare"
arată viaţa sfinţilor cea înaltă şi mai presus de lume, în care femeia
Mielului, Ierusalimul cel de sus, de la Dumnezeu se va înfrumuseţa şi se va
proslăvi.
Verset: 11 .
„Lumina ei era asemenea cu piatra cea de mare preţ, cu
piatra de iaspis, limpede cum e cleştarul".
Tîlcuire:
Luminătorul Bisericii este Hristos, prin iaspis în
chipul cleştarului ce este verde şi în multe chipuri şi feţe Hristos este asemănat,
ca Cel ce este de-a pururea şi de multe feluri de bunătăţi dătător şi Curat,
deşi alţii în alt chip o închipuiau, că nici cu o arătare nu se poate descrie,
pentru închipuirea a multe feluri de bunătăţi dătător şi curat, deşi alţii în
alt chip o închipuiesc, că nu se poate descrie cu arătarea nici unui chip că
multe bunătăţi şi felurite le dă El spre noi. *
Verset:
12
„Şi avea zid mare şi înalt şi avea douăsprezece porţi, iar la porţi
doisprezece îngeri şi nume scrise deasupra, care sînt numele celor douăsprezece
seminţii ale fiilor lui Israel" (Isaia 26, 1; Za- haria 2, 4; Paralip. 18,
10).
|
145
|
Zidul cel mare şi înalt al Bisericii şi care păzeşte
cele ce sînt in Sfînta Cetate este Hristos, în care porţi 12 sînt sfinţii
Apostoli prin care aducere şi intrare la Tatăl am luat.
Marginal: In Hristos sînt Apostolii.
Şi acelora împreună lucrători ajutători îngeri 12, mai
mari şi mai vîrtos sînt mai aproape de Dumnezeu, li s-a dat după însoţire ceea
ce au întru vedere şi întru sfinţenie.
Marginal: Apostolilor li s-au dat 12 îngeri ajutători spre propovăduirea
Evangheliei.
Că de vreme ce credem că
fiecărui credincios îi urmează un înger păzitor, cu mult mai mult trebuie să
ştim că temeliile Bisericii şi semănătorilor cuvîntului Evangheliei, cei mai
mari dintre îngeri le-au fost ajutători, pentru propovăduirea Evangheliei. Iar
numele neamurilor Ierusalimului celui înţelegător sînt scrise pe porţi, adică
pe Apostoli. .
Marginal: Numele a 12 seminţii
ale lui Izrail sînt scrise pe Apostoli care nume erau săpate peceţi în pietre 12 şi
cusute în engolpion.
De vreme ce şi pe engolpionul Iui Aaron Arhiereul pe
vremea aceia era scrisă scrisoarea aceasta a numelor celor ce acuma mărturisesc
(Ieşire 39, 12, II Cor. 8, 11) purtarea de grijă a Apostolilor de cei
credincioşi. Precum zice Apostolul că avea purtare de grijă de toate bisericile
şi inima lui se lărgise şi în ea încăpeau toţi pe care i-a născut prin
evanghelia sa.
Verset:
13
„Spre răsărit trei porţi şi spre miazănoapte trei
porţi şi spre miazăzi trei porţi şi spre apus trei porţi".
Tîlcuire:
Chipul senin dinspre patru pereţi al porţilor şi întreita lor arătare închipuieşte cunoştinţa
Sfintei Treimi celei închinate din patru părţi a lumii, pe care am luat-o din
Crucea cea de viaţă făcătoare şi s-a tîlcuit aşa.
Marginal: Care cunoştinţă a închinării Sfintei Treimi (Troiţe) o am
luat închinarea crucii.
Pentru că
chipul cel asemenea cu crucea (III Regi 7, 23; II Paralip. 4, 2) al rînduirii
porţilor este asemănarea a 12 boi ce-i făcuse Solomon de aramă ce purtau marea,
care închipuieşte împătrirea Apostolilor cea întreită propovăduitoare a
Sfintei Treimi şi trimiterea a patru Evanghelii în patru margini ale
pămîntului, cu marea cea înţelegătoare a Sfîntului Botez se curăţeşte lumea de
păcate după asemănarea mării celei făcute de Solomon care închipuieşte aceasta.
păcate după asemănarea mării celei făcute de Solomon care închipuieşte aceasta.
Verset:
14
„Iar zidul
cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie şi în ele douăsprezece nume, ale
celor doisprezece apostoli ai Mielului". (Sf. Apostoli sînt şi uşi şi
temelii ale Ierusalimului celui de sus).
Tîlcuire:
Temeliile zidului (după spusa Apostolului — Efes. 2, 19, 20) sînt
dumnezeieştii Apostoli, pe care este zidită Biserica lui Hristos, ale căror
nume sînt scrise ca pe nişte table, spre mai lesne deprindere şi învăţarea
celor ce citesc.
Verset:
15
„Şi cel care vorbea cu mine avea măsură o trestie de
aur, ca să măsoare cetatea şi porţile ei şi zidul ei".
Tîlcuire:
„Trestia de aur" arată cinstea îngerului ce
măsura, pe care 1-a văzut în chip de om. „Cetatea" măsurată, al cărei
perete Hristos ar fi am tîlcuit, n-a fost măsurată de oameni, ci de îngeri
pentru curăţia şi înţelepciunea fiilor celor mai presus de lume.
Marginal: Cetatea cea cerească, pentru că s-a măsurat
de la înger nu de la oameni.
Ştiut este care îi este mărirea şi podoaba cetăţii celei de sus. Însă
aici socotim că peretele şi îmbrăcămintea dumnezeiască sau înconjurarea
împrejur şi acoperămîntul se înţeleg în care vor fi păziţi sfinţii.
Verset:
16
,,Şi cetatea este în patru colţuri şi lungimea ei este
tot atita cît şi lăţimea. Şi a măsurat cetatea cu trestia: douăsprezece mii de
stadii. Lungimea şi lărgimea şi înălţimea ei sînt deopotrivă".
Tîlcuire:
Cetatea este pusă în patru unghiuri şi aşa este
întărită şi întocmită şi aşezată făptura ei. Pentru că lucrul făcut în patru
unghiuri, înălţimea şi lungimea şi lăţimea şi lărgimea ei, adică făptura în
patru unghiuri îl numesc, ca şi cum s-ar zice o turlă (Turn) în patru unghiuri.
Iar 12 mii de stadii ai cetăţii, socotesc că închipuie mărimea ei. Că mai mult
decît nisipul se înmulţesc locuitorii ei, după David. Mi se pare că şi pentru
numărul celor 12 apostoli, prin care s-a făcut locuită şi pentru numărul al
şaptelea, ce este lucru de taină. Cu socoteală oarecare pun înainte ceea ce
zice, că din miile de stadii ce s-au zis, 1 700 plinesc 14 semne ale milei ce se zice. Din care 1 000 arată săvîrşirea vieţii celei fără de sfîrşit, iar 700 arată săvîrşirea în odihnă. Iar 14 îndoita sîmbătă a sufletului şi a trupului, că de două ori şapte 14 este.
zice, că din miile de stadii ce s-au zis, 1 700 plinesc 14 semne ale milei ce se zice. Din care 1 000 arată săvîrşirea vieţii celei fără de sfîrşit, iar 700 arată săvîrşirea în odihnă. Iar 14 îndoita sîmbătă a sufletului şi a trupului, că de două ori şapte 14 este.
Marginal: Săvîrşirea, adică întregimea cea fără de sfîrşit. Sîmbătă,
adică odihnă. Vezi aici pune 7 000 şi din 5 000 face de şapte ori cîte 700 unde
7 000 şi 7 şeptiuri de sute fac 17 semne ale milei de unde arată îndoirea
sîmbetei.
Verset:
17
„Şi a măsurat şi zidul ei: o sută patruzeci şi patru de coţi (144),
după măsura omenească, dar şi după măsura îngerului".
Tîlcuire:
Măsura adîncului zidului este de 144 de coţi, că
douăsprezece ori 12 îmbinînd, 1 numărul acesta arată învăţătura celor 12
Apostoli.
Marginal: Mai sus arată lungimea şi lărgimea şi înălţimea zidului, iar
aici adîncul zidului, în pămînt, de douăsprezece ori cîte 12 fac 144.
„Şi zidăria zidului ei este de iaspis, iar cetatea
este de aur curat, ca sticla cea curată".
Tîlcuire:
„Zidăria zidului de iaspis" arată viaţa sfinţilor, ceea ce este
pururea văratecă (verde) şi neveştejită, cum s-a spus de multe ori, iar „aurul
cel curat ca sticla" închipuieşte viaţa cea luminată şi scumpă şi
strălucitoare a locuitorilor ei.
Verset:
19
„Temeliile zidului cetăţii sînt împodobite cu tot
felul de pietre scumpe ..."
Tîlcuire:
Sînt douăsprezece temelii ale cetăţii din douăsprezece
pietre scumpe, care erau cusute în engolpionul arhiereului şi le purta pe
deasupra şi erau în patru cornuri şi îndoit cusute, ca să se arate unirea legii
Noi cu Legea cea Veche.
Marginal: Din engolpionul ce-1 purta arhiereul Aaron
pe umerile lui în care erau cusute pietri 12.
Iar strălucirea din engolpion a pietrilor scumpe, era
lucrul covîrşitor ce se va arăta prin Apostoli, că Apostolii s-au împodobit cu
toată facerea de bine.
Versetele:
19, 20
„Întîia piatră de temelie este din iaspis, a doua de
safir, a treia de calcedoniu, a patra de smarald. — 20. A cincea de sardonix, a
şasea de sardiu, a şaptea de hrisolit, a opta de berii, a noua de topaz, a
zecea de hrisopras, a unsprezecea de iachint, a douăsprezecea de
ametist".
Tîlcuire:
TEMELIA CEA DINTÎI: IASPIS — APOSTOLUL PETRU
Prin iaspis ce este verde în chipul smaraldului (Dioscor Cartea 5,
Pliniu, Cartea 36, cap. 19, 10) adevărat este că se închipuieşte verhovnicul
Petru, ca cel ce a purtat moartea lui Hristos în trupul său şi a arătat pururea
dragoste verde şi văratecă către EI, prin credinţa sa cea caldă.
TEMELIA A DOUA: SAFIR — SFÎNTUL APOSTOL PAVEL
Prin piatra aceasta, ce este asemenea cu trupul ceresc
din care zic că se fac şi lazurul, socotesc că dumnezeiescul Pavel este închipuit,
ca cel ce a fost răpit pînă la al treilea cer şi fiindu-i mintea cu totul în
cer acolo i-a tras pe cei ce i se plecau lui. (II Cor. 3, 4).
Marginal: Precum safirul este asemenea cu cerul aşa şi mintea lui
Pavel.
TEMELIA A TREIA: CALCEDONIU —
APOSTOLUL ANDREI
Această piatră nu era cusută în engolpionul
arhiereului, ci antrax, care aici nu este pusă, însă trebuie socotită prin
calcedoniu, antrax, a însemnat sfîntul, căci îşi sînt asemenea în faţă şi se
poate numi şi antrax, adică cărbune, fericitul Andrei Apostolul este însemnat,
ca cel ce a fost aprins cu focul Duhului.
Marginal: Antrax era cusută, în engolpion. Antraxul este la faţă ca şi
calcedoniul.
TEMELIA A PATRA: SMARALD — IOAN APOSTOLUL
Prin smarald (Pliniu, Cartea 57, cap. 5) care este cu
faţă verde şi cu untdelemn se hrăneşte şi din el îşi ia lumina şi frumuseţea,
socotim că propoveduirea lui Ioan Evanghelistul închipuieşte.
Marginal: Care cu untdelemnul cel dumnezeiesc risipeşte mîhnirea şi
slăbiciunea inimii, ce ne vine nouă din păcate şi cu darul
cel scump al teologiei ne dă nouă puterea credinţei care creşte
totdeauna.
TEMELIA A CINCEA — SARDONIX — APOSTOLUL IACOB
Cu dovedire credem că prin această piatră (Pliniu, Cartea 37, cap. 6)
ce luminare arată faţa unghii omului, se însemnează Iacob, ca cel ce mai
înainte de ceilalţi de toţi, a luat pentru Hristos moartea trupească (Fapte
14, 1) care însemnează unghia, de vreme ce aceasta nu simte durere cînd se
taie.
TEMELIA A
ŞASEA: SARDIU — APOSTOLUL FILIP
Prin sardiu, care este roşietică întunecată (Pliniu, Cartea 37, cap. 7)
asemănîndu-se cu para focului şi luminată are putere de vindecă umflăturile şi
rănile cele din tăietura fierului, mi se pare că se însemnează podoaba
bunătăţii fericitului Filip, cea luminată cu focul dumnezeiescului Duh şi care
vindecă rănile cele sufleteşti ale celor amăgiţi, pe care le-au luat cei
răniţi de la diavolul.
TEMELIA A
ŞAPTEA — HRISOLIT — APOSTOLUL VARTOLOMEU, NATANAIL
Prin Hrisolit care cu luminare şi cu faţă gălbinicioasă (Pliniu Carte
37, cap. 9) se aseamănă cu aurul şi se pare că închipuieşte pe Vartolomeu
(Natanail), cel strălucit cu multe feluri de bunătăţi şi cu dumnezeiasca
propoveduire.
TEMELIA A OPTA:
BERIL — APOSTOLUL TOMA
Prin aceasta ce are firea mării şi a văzduhului şi se apropie cu
asemănarea şi de iachint (Pliniu, Cartea 37, Cap. 5) cu dreptate se poate
închipui Toma, cel trimis de Dumnezeu prin lunga călătorie pe mare, pînă în
India pentru mîntuirea acelora.
TEMELIA A NOUA: TOPAZ — APOSTOLUL MATEI
Prin topaz piatră roşie şi asemenea cu antraxul (Pliniu, Cartea 37,
cap. 59) şi slobozeşte din sine sudoare, adică umezeală în chipul laptelui,
care le este spre folos celor bolnavi de ochi şi-i izbăveşte de durere,
sufletul fericitului Matei se poate închipui, cel aprins de dragoste
dumnezeiască şi împodobit cu vărsarea sîngelui sau pentru Hristos, care-i
curăţea şi tămăduia prin buna ves
tire pe cei orbi la inimă şi hrănea cu lapte
pe cei născuţi de curînd prin credinţă.
TEMELIA A
ZECEA: HRISOPRAS — APOSTOLUL
Prin hrisopras care era faţa aurului mai presus decît
aurul, socotesc că se închipuieşte (Pliniu, Cartea 37) fericitul Iuda Tadeu
care lui Avgar împăratul Edesei i-a vestit împărăţia iui Hristos cea arătată
prin aur şi moartea lui e însemnată prin pras.
Marginal: Eusebiu istoricul Bisericii, Cartea I, Cap. 1.
TEMELIA A UNSPREZECEA:
IACHINT — APOSTOLUL SIMON
CANANITUL
Prin iachint, care este la faţă albastru în chipul văzduhului, cuvios
lucru este a se închipui Simon ca un rîvnitor de darurile Iui Hristos şi ca cel
ce a avut înţelepciune cerească.
TEMELIA A DOUĂSPREZECEA:
AMETIST — APOSTOLUL MATIA
Prin ametist care este în chipul roşu şi în chipul focului, socotesc că se închipuieşte
Matia, care s-a învrednicit focului celui dumnezeiesc la împărţirea limbilor
(Fogorirea Duhului Sfînt) şi pentru dorirea cea aprinsă după Dumnezeu Cel ce 1-a
ales pe el să-i
facă voia luînd locul lui Iuda celui căzut şi acestea din cele ce le-a zis
Sfîntul Epifanie de pietrile acestea şi cu căpeteniile neamurilor lui Izrail le-a
asemănat le-am adus la ştiinţă, spre învăţarea celor ce vor citi acestea, care
ca o vorbă întunecată arată adevărul întreg, şi-i lasă lui Dumnezeu singur
ştiinţa
să facă
dovedite aceste lucruri.
Apostolii sînt cu adevărat temelii şi
pietre scumpe, însă unul mai presus decît altul, şi toţi laolaltă mai presus
decît toţi păzindu-şi deosebirea şi înălţarea în cele frumoase. Pentru aceia mă
rog să lipsească bănuiala pentru înţelegerile ce s-au pus ca şi cum ar fi fost
puse prin multă nevoie şi prin milă. Pentru că în deosebirea bunătăţii
fiecărui Apostol obştea lor şi însoţirea lor a unuia cu altul n-a tăiat-o, ci
cu deosebirea cea singuratică toată, uniciunea lor, unirea lor ne-am silit a
arăta, căci se ţin unul pe altul ca o funie.
Marginal: Adică
îndoirea şi părerea, că atîtea deosebiri se zic in Apostoli, că ei întru
lucrările Duhului una sînt.
Verset:
21
„Iar cele douăsprezece porţi sînt douăsprezece
mărgăritare; fiecare din porţi este dintr-un mărgăritar. Şi piaţa
cetăţii este de aur curat, şi străvezie ca sticla".
Tîlcuire:
Cu o arătare şi asemănare nu poate pune înainte dovedirea şi adeverirea
bunătăţilor Ierusalimului de sus, de aceia a văzut piaţa cetăţii ca aurul
străveziu pentru mulţimea preţului şi podoaba chipului ei. Curăţia ca sticla
luminată sau ca cristalul, acestea la noi nu se pot uni într-una, şi acestea
toate le-a văzut sfintul pe cît a putut el. Cunoştinţa cea adevărată a Ierusalimului
celui de sus, întrece şi auzul şi vederea şi cugetul. Aurul şi sticla luminată
nu se pot uni într-una — Marginal.
Verset:
22
„Şi templu (Biserică) n-am văzut in aceasta, pentru că templul ei este
Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, şi Mielul".
Tîlcuire:
„Şi templu (Biserică) n-am văzut in aceasta". Că de ce folos este
biserica celui ce are luişi pe Dumnezeu de lăcaş şi acoperiş, întru care viem
şi ne mişcăm şi sîntem că aceasta este biserica sfinţilor (I Cor. 6, 19; Isaia.
19; I Cor. 3, 17; Levitic 26, 19, mai jos. Apoc. Cap. 22) şi lăcaşul care viază
şi locuieşte şi umbla într-inşii precum S-a făgăduit. Şi Mielul, Mielul lui
Dumnezeu Cel junghiat pentru noi, cu care cu adevărat după Fiinţă şi Duhul cel
de viaţă făcător S-a unit pe Care pe pămînt L-a arătat la rîul Iordanului.
Verset:
23
„Şi cetatea nu are trebuinţă
de soare, nici de lună, ca s-o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o
si făclia ei este Mielul''.
Tîlcuire:
„Cetatea nu are nevoie de soare'' că unde luminează Soarele Dreptăţii
cel înţelegător, nu este de nici o treabă lumina obişnuită, că El însuşi este
şi mărirea ei şi lumina, şi neamurile cele ce s-au mîntuit întru lumina Lui vor
umbla, de care zice în cele ce urmează.
Versetele:
24, 25
„Şi neamurile vor umbla în lumina ei, iar împăraţii
pămîntului vor aduce la ea mărirea lor. — 25. Şi porţile cetăţii nu se vor mai
închide ziua, căci noapte nu va mai fi acolo".
Şi neamurile cele ce s-au mîntuit după cum s-a zis, întru Lumina Lui
vor umbla. Şi cei ce au împărăţit pe pămînt peste patimi mărirea şi cinstea
faptelor lor cele bune o vor aduce şi neîngrijirea de nimic de către locuitorii
ei şi nemurirea şi neschimbarea, sau aceasta, că acolo porţile cele
dumnezeieşti ale apostoleştii învăţături vor fi deschise tuturor spre
deprinderea celor mai desăvîrşite. Zicînd „Ziuă va fi acolo" iar nu
noapte, că noaptea păcătoşilor se va deosebi ca soartă (Iadul).
Versetele:
26, 27
„Şi vor aduce în ea slava şi cinstea neamurilor. — 27.
Şi în cetate nu va intra nimic pîngărit şi nimeni care este dedat cu
spurcăciunea şi cu minciuna, ci numai cei scrişi în Cartea vieţii
Mielului" (Filip. 4, 3).
Tîlcuire:
,.Slava şi cinstea neamurilor" adică cei ce au făcut plăcerea lui
Hristos (Sirah 13, 1, 20; II Cor. 6, 14) vor aduce în cetatea aceia roade şi
tot ce e spurcat şi pîngărit nu va intra acolo, că ce împărtăşire are lumina cu
întunericul?
DESPRE RÎUL CEL CURAT CE IESE DE LA
TRONUL LUI DUMNEZEU
Versetele: 1,2 ■
„Mi-a arătat apoi, rîul şi apa vieţii, limpede cum e
cleştarul şi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. — 2. Şi in
mijlocul pieţei din cetate".
Tîlcuire:
Rîul ce este în această viaţă închipuieşte botezul
naşterii celei de-a doua ce iese din Biserica ce se lucrează cu Duhul Sfînt,
care-i face pe cei botezaţi curaţi şi luminaţi mai mult decît zăpada şi
cristalul (Iezechiel 37, 65). Iar în Ierusalimul cel de sus, rîul lui Dumnezeu
cel plin de ape multe este Duhul cel de viaţă făcător, care iese de la
dumnezeiescul Tată şi prin Mielul în mijlocul puterilor celor prea înalte,
care se numesc tronul lui Dumnezeu, ce umplu uliţele cetăţii, adică mulţimea
lor (îngerilor) după Psalmist (Psalm. 138, 18; 47, 1, 2) mai mult decît nisipul
se înmulţesc.
Verset: 2
„De o parte şi de alta a riului creşte pomul vieţii, făeînd rod de
douăsprezece ori pe an, în fiecare lună dîndu-şi rodul" ...
Tîlcuire:
Rîul acesta îi adapă pe cei răsădiţi lingă el, care se
numesc pomi ai vieţii după altă închipuire, după împărtăşirea şi urmarea
pomului vieţii care este Hristos. Zice că face douăsprezece roade adică fac
rodire şi creştere neîncetată de roade. Că nu va mai fi acoîo iarna păcatului
ca să-i silească pe pomii vieţii să-şi lepede frunzele, precum vedem că fac în
viaţa aceasta. Ci cu totul desă- vîrşit şi deplin va fi în veacul în care vor
aduce roadă sfinţii, care aici se numeşte de douăsprezece luni iar după
obiceiul nostru de un an şi pentru propoveduirea celor 12 Apostoli. Se poate
tîlcui locul acesta şi în alt chip prin rîul acela, se pot înţelege darurile
Duhului cel de viaţă făcător şi întru tot Sfînt, care prin scaunul Tatălui şi a
Fiului, adică prin cetele Heruvimilor, pe care Dumnezeu şade pe uliţa cetăţii
(piaţa), adică peste mulţimea cea cu oameni, iese şi de acolo la cele mai
dintîi cete, la cele de-a doua dîndu-se, se varsă după frumoasă rînduială şi
bun aşezămînt.
Marginal: Darurile Duhului Sfînt, ies
pe sfinţi (Peste ei) dîndu-li-se prin Heruvimi. Adică sfintele ierarhii,
căpetenii prin Hristos. (Prin ele.)
Iar „pom al vieţii" pe Hristos îl însemnează, Care în Duhul Sfînt
şi împrejurul Duhului Sfînt se înţelege, că în EI Duhul şi Acela în Duhul este
închinat şi este dătător de Duh. Şi prin Hristos 12 roade ale cetei
apostoleşti ce fac roadă neîmpuţinată de cunoştinţa Iui Dumnezeu ni se dăruiesc
nouă. Prin care vesteşte acum anul Domnului cel primit şi ziua răsplătirii cea
mai înainte propoveduită de prorocul.
Verset: 2
„Şi frunzele pomului sint spre tămăduirea neamurilor".
Tîlcuire:
„Frunzele pemului" ale pomului vieţii Hristos, închipuieşte cunoştinţele
judecăţilor lui Dumnezeu, cele prea subţiri şi prea înalte şi prea luminate,
precum şi roadele lui sînt cunoştinţa cea mai desăvîrşltă ce se va descoperi în
veacul viitor. Frunzele acestea cu adevărat spre vindecare vor fi, adică spre
curăţirea neştiinţei acelor neamuri (I Cor. 15, 41) care în lucrarea
bunătăţilor sînt
mai de jos. De vreme ce alta e slava soarelui şi alta e slava lunii şi alta slava stelelor
şi multe lăcaşuri sînt la Tatăl (Ioan, 14,
2), adică unii mai puţină, iar
alţii mai multă lumină vor avea, după măsura şi întocmirea faptelor fiecăruia.
(Rai).
Alt înţeles, Pom al vieţii ce face roade 12 se
înţelege şi ceata Apostolilor, după împărtăşirea pomului vieţii celui adevărat
Hristos, Care ne-a rînduit nouă prin întruparea Sa împărtăşire cu Dumnezeirea
Sa.
Roadele lor sînt roditoare cîte 100, iar frunzele cîte
60 şi altele cîte 30 de tămăduiri şi sănătăţi vor aduce, adică străluciri de
la luminile dumnezeieşti, pe care le-au luat prin cei ce au adus roade cîte
100.
Marginal: Roadele Apostolilor cîte 100 sînt
învăţăturile lor, iar frunzele cîte 60 şi 30, sînt luminile cunoştinţei de
Dumnezeu, pe care le-au dat ei celor ce au crezut.
Căci cîtă deosebire este între frunze şi roade, atîta va fi şi atunci
între cei ce se mîntuiesc, unii adică mai mult, iar alţii mai puţin vor fi
proslăviţi. De se va scrie pom în număr de unul în loc de mulţi pomi arată
petrecerea sfinţilor cea unită şi dimpreună. Are obicei şi Scriptura în multe
locuri, în loc de lemne multe a numi în număr de unul un lemn şi în loc de
altele a da tot nume singuratice.
Verset: 3
„Nici un blestem nu va mai fi".
Tîlcuire:
„Nici un blestem", adică katothema, surpare nu va
mai fi acolo, pentru că prin katathema sau kathanatema îndoită anatema, care
punere de blestem se înţelege.
Marginal: Kathatema închipuieşte îndoită anatemă,
anatema de mulţi nu se poate lipi, adică de cei drepţi, iar asupra păcătoşilor
şi numai asupra diavolului este pusă.
Adică, acea anatemă ca ceia care de mulţi nu se poate
lipi şi de singur Dumnezeu este pusă. Iar aceasta, adică Kathathema, ca ceia ce
de toată făptura şi de toate sfintele puteri nu se poate atinge, ci asupra
diavolului este pusă şi numită pentru înstreinarea lui cea neamestecată cu
binele. De aceia socotim că s-a zis Kathatema, adică surpare. Că, kathatema nu
este punere de blestem, ci surpare de tot, care este rînduită asupra
diavolului spre călcarea lui cea de osîndă.
Marginal: Pentru înstreinarea de bine şi surparea
diavolului.
.
Versetele: 3, 4
„Şi tronul lui Dumnezeu şi aî Mielului va fi
Într-insa şi slujitorii Lui îi vor sluji Lui. — 4. Şi vor vedea fata Lui şi
numele Lui va fi pe frunţile lor".
Sfinţii sînt tronul lui Dumnezeu prin odihna ce o are
Dumnezeu în ei, iar sfinţii locuitori ai cetăţii aceleia vor fi. „Şi vor vedea
faţa Lui" (Matei 17, 2; Mc. 9, 2; Lc. 9, 9) nu prin cunoştinţă
neluminată, ci faţă către faţă, în ce chip a fost văzut de Sfinţii Apostoli în
Sfîntul Munte Tabor, precum zice Dionisie.
Marginal:
Sfinţii vor vedea pe Dumnezeu, faţă către faţă.
Şi vor avea în loc de tăbliţa de aur pe care o purta arhiereul nu numai
pe frunţile lor numele Iui Dumnezeu, ci şi în inimile lor va fi scris, care va
arăta dragostea lor cea mare, neîndoită şi slobodă şi nemutată, ce o vor avea
în El. Că scrisoarea din frunte, podoaba slobodă a îndrăznirii o arată.
Verset: 5
„Şi noapte nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina
lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi
vor împăraţi în vecii vecilor".
Tîlcuire:
De vreme ce drepţii după spusa lui Iisus Hristos, vor străluci ca
soarele cum să le mai trebuiască luminare sau lumină de soare, celor ce vor
avea pe Domnul măririi, lumină şi împărat, care fără de sfîrşit va împăraţi în
vecii Vecilor peste dînşii, şi mai mult vor împărăţi cu El (I Tim. 2, 12) după
zisa Apostolului, că Hristos este Lumina lor.
Verset: 6
„Şi îngerul mi-a zis: Aceste
cuvinte sînt credincioase şi adevărate şi Domnul — Dumnezeul duhurilor
prorocilor — a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi cele ce trebuie să se
întîmple in curînd".
Tîlcuire:
„Credincioase şi
adevărate" sînt cuvintele acestea, că ele ies din adevăr. Pînă aici sînt
vedeniile îngerului iar de aici înainte despre faţa sa grăieşte Apostolul. De
vreme ce Hristos este Dumnezeul prorocilor Care 1-a trimis pe îngerul Său ca prin
vedeniile lui Ioan, să le arate slugilor Sale cele ce vor fi.
Marginal: Hristos după Dumnezeire este Dumnezeul prorocilor, iar după omenire i s-a dat
descoperirea, Apoc. cap. 1, verset 1.
Cu adevărat după rînduiala omenirii s-a spus că Fiului I s-a dat
descoperirea după trup. Că Dumnezeul prorocilor fiind, de vreme ce-i trimetea
pe îngeri ca pe nişte duhuri slujitoare la robii Săi, ca să le arate lor cele
viitoare, arătat că nimic nu se tăi
nuieşte de către El, nici nu este cum că n-ar şti ziua şi ceasul sfîrşitului, ca şi cum ar învăţa aici prin Tatăl că are ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale ştiinţei ca un Dumnezeu, a cărui faţă luînd-o evanghelistul, trece acum la cele ce urmează zicînd:
nuieşte de către El, nici nu este cum că n-ar şti ziua şi ceasul sfîrşitului, ca şi cum ar învăţa aici prin Tatăl că are ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale ştiinţei ca un Dumnezeu, a cărui faţă luînd-o evanghelistul, trece acum la cele ce urmează zicînd:
Verset: 7
„Că iată vin curînd. Fericit cel care păzeşte
cuvintele prorociei acestei cărţi".
Tîlcuire:
Prorocii au obicei în multe locuri ca să arate cuvîntuî lui Dumnezeu ca
din partea lor. Ceea ce zice: „Iată vin curînd" este sau arătarea
scurtării vremii de acum cu întocmirea veacului viitor, sau scurtarea cea
grabnică a sfîrşitului fiecăruia, pentru că la fiecare om sfîrşitul este
mutarea lui de aici. De vreme ce nu ştim în ce ceas vine furul (Lc. 12, 35) ni
s-a poruncit nouă să priveghem şi să avem mijloacele noastre încinse şi
făcliile aprinse, adică să avem viaţa noastră arzînd după Dumnezeu şi luminînd
pe cei de aproape. Pentru aceia să nu încetăm a-1 ruga pe Dumnezeu întru
umilinţa inimii ca să ne izbăvim de toţi ce ne prigonesc pe noi ca nu cumva
fiind noi supuşi acestora (Psalm 7, 6) cînd vor vrea îngerii să ia sufletele
noastre să ni le răpească pe ele negata, ca şi cum nu ar fi cine să izbăvească,
nici cine să ne mîntuiască. Ca nu cumva sufletul fiecăruia din noi fiind
încurcat cu legăturile ce ies din lucrurile cele pămînteşti şi dezlegarea din
acelea nesuferind şi fiind silit de îngeri să lase acelea şi de porunca lui
Dumnezeu să-şi plîngă fără de folos lipsa lor de grijă pentru vremea trecută,
ci totdeauna cîntînd prorocia lui David (Psalm 118, 60; Mt. 25, 21)
„Gătitu-m-am şi nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale „să luăm în loc de plată
pentru paza acestora mărire de la Dumnezeu, adică aceasta: „Bine slugă bună şi
credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă peste multe te voi pune, intră
întru bucuria Domnului tău" cu Carele împreună Tatălui şi Sfîntului Duh i
se cuvine mărirea, cinstea şi stăpînia acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin!
DESPRE ADEVERIREA CELOR VĂZUTE DE APOSTOL
Versetele:
8, 9
„Şi eu, Ioan, sînt cel care am văzut şi am auzit
acestea. Iar cînd am auzit şi am văzut, am căzut să mă închin înaintea picioarelor
îngerului care mi-a arătat acestea. — 9. Dar el mi-a zis: Vezi să nu faci
aceasta! Căci sînt împreună slujitor cu tine şi cu fraţii
tăi, proorocii, şi cei care păstrează cuvintele cărţii
acesteia. Lui Dumnezeu închină-te!"
Tîlcuire:
Aceasta este adeverirea sufletului Apostolului. Că precum a făcut în
Evanghelie şi cele ce a văzut a mărturisit şi credincioasă este mărturia lui,
aşa şi aici spunînd cele ce a văzut a adeverit, că singur a auzit şi singur a
văzut cele ce a prorocit. Şi a arătat şi frica lui Dumnezeu în faţa îngerului
ce i-a arătat vedenia căci îngerul nu i-a primit închinarea, arătîndu-se că este împreună
slujitor, ci cu bună socoteală închinăciunea aceia celui de obşte şi deosebit
i-a dat-o.
CUM I S-A PORUNCIT LUI SĂ NU PECETLUIASCĂ, CI SĂ PROPOVĂDUIASCĂ
DESCOPERIREA
Verset:
10
„Apoi mi-a zis: Să nu pecetluieşti cuvintele
proorociei acestei cărţi, căci vremea este aproape".
Tîlcuire:
Pînă aici a arătat spusele îngerului, iar de aici trece spre faţa lui
Hristos ce stăpineşte zicînd: „Să nu pecetluieşti cuvintele proorociei acestei
cărţi" pentru că este vrednică citirea de către cei credincioşi şi cu
munca cea gătită păcătoşilor şi cu odihna cea făgăduită sfinţilor îndeamnă
spre viaţa de veci pe cei ce citesc.
Versetele:
11, 12
„Cine este nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine
este spurcat, să se spurce şi mai greu. Cine este drept, să facă dreptate mai
departe. Cine este sfînt să se sfinţească şi mai mult. — 12. Iată, vin curînd
şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui".
Tîlcuire:
Nu doar că îndeamnă spre nedreptate şi spre facere de strîmbătate şi spre stricăciune şi
spurcăciune zicînd acestea, să nu fie, ci vrea să arate voia cea slobodă şi să
o păzească spre a nu fi silită. Ca şi cum ar zice, fiecare ce-i place aceia să
facă, nu silesc voia cea slobodă, arătînd că după fiecare faptă urmează sfîrşit
cuvios, cînd voi veni voi da plată după fapte.
Marginal: Dumnezeu nu sileşte pe nimeni să facă bine sau rău, că omul
are voie slobodă.
Verset:
13
„Eu sînt Alfa şi Omega, Cel dintîi şi Ceî de pe urmă,
începutul şi Sfîrşitul".
Marginal: Adică nici mai Înainte de Mine, nici după Mine, nu este alt
Dumnezeu.
Tîlcuire:
„Alfa şi Omega" arată că nimic nu are nici
început nici sfîrşit în afară de Dumnezeu (Isaia 41, 4) nici împărăţia Lui şi
puterea nu va avea sfîrşit. Mai sus s-a zis că prin Alfa şi Omega se înţelege
sau
Hristos ca cel dintîi după Dumnezeire, iar prin Omega cel de-al doilea după
omenire.
Verset:
14
„Fericiţi cei care spală veşmintele lor ca să aibă
stăpînire peste pomul vieţii şi prin porţi să intre în cetate!".
Marginal: Sau cela ce-şi spală hainele lor în sîngele Mielului, precum
se află în alte cărţi.
Tîlcuire :
Cu adevărat vrednici de fericire sînt cei ce fac
poruncile Iui Dumnezeu, că vor avea biruinţă în veacul cel fără de sfîrşit şi
se vor odihni în pomul vieţii Hristos Dumnezeul nostru şi se vor sătura şi se
vor îndestula şi se vor desfăta la vederea Lui şi nici o putere demonică nu-i
va mai sminti. Şi prin porţile Apostolilor, adevărat prin învăţăturile lor,
adică prin poarta cea adevărată (Ioan 10, 9) vor intra în cetatea cea de sus,
nesărind pe aiurea ca păstorii cei năimiţi, fiind povăţuiţi de portarul vieţii
(Hristos).
Marginal: Prin învăţăturile Apostolilor poarta este Hristos, prin El va
fi intrare în cer.
Verset;
15
„Afară cîinii şi vrăjitorii şi desfrînaţii şi ucigaşii şi închinătorii la
idoli şi toţi cei care lucrează şi iubesc minciuna!".
Tîlcuire:
Aici „cîini" se numesc nu
numai cei fără de ruşine şi necredincioşi şi făcători de rele, pe care
Apostolul (Pilde 28, 12; lî Petru 2, 22) i-a plîns, ci şi pe cei ce s-au
întors după botez la a lor borîciune. Pentru aceia curvarii şi ucigătorii vor
fi înstreinaţi de Ierusalimul cel de sus.
BISERICA ŞI DUHUL CE ESTE ÎN EA, CHIAMĂ SLĂVITĂ ARĂTAREA LUI HRISTOS ŞI
DESPRE BLESTEMUL LA CARE SE VOR SUPUNE CEI CE VOR STRICA
CARTEA ACEASTA
Verset:
16
„Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu ca să
mărturisească vouă acestea, în faţa Bisericilor. Eu sînt rădăcina şi sămînţa
lui David, steaua strălucitoare cea de dimineaţă".
Tîlcuire:
Aici arată vrednicia
Stăpînului ce 1-a trimis pe îngerul Său.
Marginal: Puterea lui Hristos
peste îngeri se arată cînd îi trimite pe îngeri.
Rădăcina lui David este
Hristos după Dumnezeire, iar sămînţa lui după trup, din care a răsărit.
Hristos este steaua luminoasă şi de dimineaţă, ca Cel ce de dimineaţă a
treia zi ne-a răsărit nouă şi încă după noaptea vieţii de acum, în dimineaţa
învierii celei de obşte li se va arăta sfinţilor şi le va aduce lor ziua cea
fără de sfîrşit.
Verset:
17
„Şi Duhul şi mireasa zic: Vino. Şi cel care aude să zică: „Vino. Şi
cel însetat să vină şi cel care voieşte, să ia în dar apa vieţii",
Tîlcuire:
Mireasa, adică Biserica şi Duhul (Mc. 14, 3; Rom. 8,
15) ce locuieşte intrarea strigă întru inimile noastre (Galat. 4, 6) Avva
Părinte, şi venirea a Unuia Născut, Fiului lui Dumnezeu să se roage lui
Dumnezeu şi Tatălui zicînd: „Vie împărăţia Ta".
„Şi cel însetat să vină" pentru că trebuie să aibă însetare cel ce
vrea să bea apa veţii spre dobîndirea ei cea adevărată şi tare, şi mai mult că
şi în dar se dă nu celor ce socotesc a fi nevrednici pentru mărire şi singură
cunoştinţa cea bună şi dreaptă, ci celor ce aduc osteneală trupească în loc de
aur şi de argint.
Versetele:
18„ 19
„Şi eu mărturisesc oricui ascultă cuvintele proorociei
acestei cărţi. De va mai adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra
lui pedepsele ce sînt scrise în cartea aceasta; — 19. Iar de va scoate cineva
din cuvintele cărţii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul
vieţii şi din cetatea sfîntă şi de la cele scrise în cartea aceasta".
Groaznic blestem este asupra
celor ce strică Scriptura cea dumnezeiască, de vreme ce şi voia lor şi năravul
cel rău este îndrăzneţ, care-i înstrăinează pe cei îndrăzneţi ce fac de capul
lor si precum le place lor cu bunătăţile veacului viitor.
Marginal: Cel ce strică Scriptura dumnezeiască,
groaznic blestem îşi pune asupra sa.
Pentru a nu pătimi blestemul
de aceia ni le spune nouă acestea celor ce auzim, ca nici să nu adăugăm, nici
să nu scădem ceva, ci precum este ea Scriptura cea dumnezeiască, aşa să o
socotim că este mai vrednică de crezut şi mai cinstită decît învăţăturile
aticeşti (greceşti). Pentru că în cele multe se află cele ce nu sînt după
pravilă şi după adevărul legii, ci se lasă în credinţa scorni- torilor de
noutăţi a scriitorilor acelora. Cîtă deosebire este între cele ce sînt la noi
şi cele ce sînt la slăviţii aceia, nu ne putem dumiri, nici mintea nu poate să
le cuprindă, că mi se pare că mai mult este decît deosebirea între întuneric şi
lumină.
Marginal: Multă
deosebire este între scriitorii cei de afară şi între teologii Bisericii.
Versetele:
20,21
„Cel care mărturiseşte acestea zice: Da, vin curînd. —
Amin! Vino Doamne Iisuse! — 21. Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi.
Amin!".
Tîlcuire:
„Cel care mărturiseşte
acestea", zic eu (Ioan) la tine viaţa voi veni şi Tu însuţi vino, Doamne!
Marginal: Eu, zice sfîntul după faţă.
Sau şi în alt chip, după faţa
lui Hristos s-a zis aceasta, cela ce mărturiseşte de aceasta, adică cu cel ce
împreună mărturisesc, voi veni curînd.
Marginal: Sau după faţa Sa
zice Iisus Hristos cel ce mărturiseşte, Eu adică Hristos, Cel ce mărturisesc,
voi veni, căci le este dorită sfinţilor venirea lui Hristos.
Iar după faţa Apostolului urmează aceasta, adică:
„Vino, Doamne Iisuse" că dorită le este sfinţilor venirea lui Hristos, că
va da plată multă din belşug de prisosit.
De unde si această carte sfîntă si de Dumnezeu
insuflată, în
|
161
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu