doktoru

marți, 24 iunie 2014

Tîlcuire la Apocalipsa - Sfîntul Andrei Arhiepiscopul Cezareii Capadociei - Continuare 8



Versetele: 1, 2, 3                                                
„Apoi am văzut un înger, coborindu-se din cer, avînd cheia adîncului şi un lanţ mare în mîna lui. — 2. Şi a prins pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana, şi 1-a legat pe o mie de ani. — 3. Şi 1-a aruncat în adînc şi 1-a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească popoarele, pînă ce se vor sfîrşi cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat cîtăva vreme".
Tîlcuire:
Aici surparea şi pierderea diavolului o spune, care s-a făcut pe vremea patimilor Stăpînului, în care vreme pe diavolul cel ce se socotea a fi tare 1-a judecat ca să nu mai arunce pe nimeni în prăpastie. Şi aceasta se vede de la dracii care-L rugau pe Iisus să nu-i trimisă în adînc.
Marginal: Gheena le este înfricoşată şi dracilor.
Iar cum că s-a legat este semnul pierderii slujirii idolilor şi sfărîmarea capiştilor idoleşti şi încetarea jertfelor celor sîngeroase şi plinirea voii lui Dumnezeu şi cunoştinţa Lui de către toată lumea.
Marginal: Incetat-a slujirea idolilor după ce s-a legat diavolul.
Marele Justin zice că ştia diavolul de Ia început că a fost ju­decat să meargă în prăpastie şi în focul gheenii pe vremea venirii lui Hristos. Şi poruncă de pierzare asupra diavolului este de Ia Hristos. Înger numeşte pe cel ce a slujit unei porunci ca aceia ca să arate pe diavolul că este mai slab în putere, decît puterile cele slujitoare şi cum că în zadar îndrăzneşte el asupra stăpîniei care stăpîneşte toate.
Marginal: îngerii şi cei din cinul cel mai de jos, biruiesc pe diavolul cu puterea.
Iar lanţ numeşte după cunoştinţa noastră, cu care l-a legat şi a prins puterea cea vicleană a lui. Iar o mie de ani atîta trebuie înţeles cu numărul.
Marginal: O mie de ani să fie legat diavolul se închipuieşte.

Că şi cuvîntul spus de David (Ps. 104) cuvîntul poruncit în mii de noroade, nu putem spune să fie zece sute, ci mulţime multă. Aşa şi aici socotim că acest număr este însemnare a mulţi ani. însă mulţimea aceasta a anilor (Mt. 26, 28) se înţelege pînă cînd se va propovădui pretutindeni în toată lumea Evanghelia şi se va înrădăcina în ea sămînţa bunei credinţe. Iar anii cei închipuiţi cu număr desăvîrşit, se înţeleg aceia în care din viaţa cea pruncească ne-am schimbat întru bărbat desăvîrşit şi am fost chemaţi la plinirea vîrstei plinirii lui Hristos. O mie de ani este şi vremea de la întruparea lui Hristos pînă la venirea lui Antihrist, sau după cum s-a tîlcuit zece sute să fie mia ce s-a zis, sau mai mult sau mai puţin, precum singur Dumnezeu ştie, cel ce ştie anii fiecăruia din noi şi a judecat a fi de folos îndelunga răbdare şi lungimea vieţii. Iar după aceia, va tulbura toată lumea Antihrist, luînd în sine lucrarea Veliarului începătorul răutăţii şi vărsînd drojdiile răutăţii sale celei otrăvite între oameni, ştiindu-şi nesfîrşirea mun­cii sale, de ale căruia fapte rele să ne izbăvească pe noi Atotmi- lostivul Dumnezeu şi să ne ferească de munca cea gătită lui şi slu­gilor lui şi să ne arate părtaşi veşnicelor bunătăţi celor gătite ce­lor ce vor sta împotriva lui pînă la vărsarea sîngelui lor. Că Ace­luia i se cuvine mila spre cei ce nădăjduiesc în El şi de la torte sfintele puteri îngereşti şi de la oamenii cei de pe pămînt, mulţu­mită, închinăciune împreună cu Tatăl şi cu Duhul cei de viaţă fă­cător, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
„Şi am văzut tronuri şi celor care şedeau pe ele li s-a dat pu­tere ca să facă judecată. Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru

mărturia lui Iisus şi pentru cuvîntuî lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei şi nu au primit semnul ei pe fruntea şi pe mîna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani".
Li s-au dat Sfinţilor Apostoli scaune de învăţătură prin care s-au luminat neamurile şi li se va da după dumnezeiasca făgă­duinţă şi în veacul cel viitor spre osîndirea celor ce au lepădat propovăduirea Evangheliei, după David (Psalm, 121) că acolo s-au suit seminţiile, seminţiile Domnului, mărturisirea lui Israil. Acolo s-au aşezat scaunele spre judecată. Sfinţilor care n-au primit sem­nele fiarei adică mucenicilor şi celorlalţi sfinţi li s-a dat putere de judecată, putere să judece, cu care precum vedem îi judecă pe draci, pînă acum, sfinţii fiind proslăviţi împreună cu Hristos şi pînă la sfîrşitul veacului acesta de acum de împăraţii creştineşti şi de credincioşii domni fiind închinaţi. Şi arată apoi puterea cea dată de Dumnezeu împotriva a toată boala trupească şi puterea diavo­lească. Se arată apoi că se unesc în fapte şi în cuvinte diavolul cu Antihrist şi cu prorocul cei mincinos, se vede şi din nume.
Marginal: Antihrist şi diavolul şi prorocul cel mincinos şi în fapte şi în nume se unesc.                                                                                                              ,
Din care fiecare se numeşte fiară şi tot cu un fel de îmbrăcă­minte e împodobit şi se arată, pentru că şi balaurul sau Satana, şapte capete şi zece coarne cu atîtea steme purtînd se vede şi fiara ce a ieşit din mare, adică Antihrist cu asemenea îmbrăcăminte îmbrăcat se arată. Şi prorocul cel mincinos le mărturiseşte lor acelaşi sfat şi înţelegere şi lucrare şi putere spre pieirea celor ce se vor amăgi, de care pierdere cei ce vor scăpa vor împăraţi cu Hristos aşa cum s-a spus mai sus, pînă la a doua venire a Lui, iar după aceia vor moşteni mai mari făgăduinţi dumnezeieşti. (Sfin­ţii vor împărăţi cu Hristos o mie de ani este vremea de la începu­tul creştinismului pînă la sfîrşitul lumii. Iar pe urmă vor împă­răţi în veci).
CARE ESTE ÎNVIEREA CEA DINTÎI ŞI CARE ESTE
A DOUA MOARTE                                     . :
Versetele: 5, 6                                                                 .
„Iar ceilalţi martori nu înviază pînă ce nu se vor sfirşi cei o mie ele ani. Aceasta este învierea cea dintîi. — 6. Fericit şi sfînt este cel care are parte de învierea cea dintîi. Peste aceştia moar­tea cea de a doua nu are putere, ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani".                                        -
Cum că sînt două vieţi şi două morţi din dumnezeiasca Scrip­tură învăţăm. Este viaţa cea dintîi după călcarea poruncii în trupul cel trecător, singură paza dumnezeieştilor porunci. A doua este viaţa veşnică cea făgăduită sfinţilor. Morţi sînt tot două, una trupească trecătoare care se va duce pentru răsplătirea de păcate în veacul cel viitor, iar alta veşnică, care este focul gheenii. Şi deosebirea morţilor o ştim, unii adică sînt cei osîndiţi de care zice Isaia (26) „Morţii viaţă nu vor vedea" şi adevărat este că aceia sînt care duc cu ei faptele cele rele şi înţelepciunea lor le este moarte rea. Alţii sînt cei lăudaţi, care-şi omoară întru Hristos faptele lor cele trupeşti şi se răstignesc împreună cu Hristos şi mor lumii. Iar unii sînt morţii cei lepădaţi şi vrednici de plîngere (Rom. 6, 3, Gal. 3; Colos. 2, 12) care nu se îngroapă şi nici nu se scoală împreună cu Hristos prin botez. Petrecînd în moartea păcatelor nu viază îm­preună cu El, pînă cînd se va sfîrşi şi acea mie de ani, adică nu­mărul cel desăvîrşit. Care ţine de la venirea cea dintîi (a lui Hris­tos) pînă la slăvită Lui cea de-a doua venire, cum s-a spus mai sus. Ci din pămînt numai născindu-se (din trup) iar nu din Duh (Botez) se întorc în pămînt. Că moartea lor le este lor începerea muncii celei viitoare, iar cei ce au purtat învierea cea dintîi, adi­că scularea din gîndurile cele omoritoare şi din faptele cele moar­te, aceia sînt fericiţi, că nu va avea peste ei biruinţă moartea cea de-a doua, adică munca cea fără de sfîrşit a iadului. Şi preoţesc şi împărăţesc cu Hristos, în mia de ani după înţelegerea noastră pînă la dezlegarea satanii să amăgească toate neamurile.
Marginal: Sfinţii măcar că şi împărăţesc acuma cu Hristos, dar încă nu desăvîrşit, precum romanii înţeleg. Nu că doar atunci se vor lipsi de împărăţie ci mai adevărat şi mai întărită şi mai stătătoare împărăţie vor dobîndi. Că după ce va trece vre­mea de acum, vor moşteni cele veşnice, că puţină va fi vremea după dezlegarea diavolului pînă la răspunsul împotriva lui ca să meargă în gheenă în muncă. Pentru aceia cînd zice că vor preoţi lui Dumnezeu, vor fi preoţi şi lui Hristos, trebuie a înţelege luarea din nou a anilor celor dintîi, de vreme ce minunile sfinţilor ce se văd acum cu dovedirea şi cu plinirea lucrurilor şi răsplătirile isprăvilor încă viitoare erau atunci cînd le-a văzut evanghelistul cum s-a zis.
Insă de vreme ce sînt două morţi şi învieri, două trebuie să fie.
Marginal: Care sînt morţi două şi învieri două?
Cea dintîi este moartea trupească după pedeapsă, adică a tru­pului pedeapsă, pentru călcarea poruncii: a doua moarte, munca de veci. Iar învierea cea dintîi este învierea din faptele cele moar-
13r>

te, iar cea de a doua este aducerea din stricăciunea trupului la nestricăciune. (învierea dintîi trecerea din păcat la faptele în Du­hul, iar învierea a doua va fi la sfîrşitul lumii).
DESPRE GOG ŞI MAGOG
Versetele: 7, 8
„Şi cînd se vor sfîrşi cei o mie de ani, satana va fi dezlegat din închisoarea lui. — 8. Şi va ieşi să amăgească neamurile, care sînt în cele patru unghiuri ale pămîntului, pe Gog şi pe Magog, şi să le adune la război; iar numărul lor este ca nisipul mării."
Tîlcuire:
Vremea de o mie de ani nu ştim cum au primit-o unii şi au tîlcuit-o să fie trei jumătăţi de ani de la botezul lui Hristos, pînâ la înălţarea lui la cer. După care vreme au înţeles ei că se va dez­lega diavolul. Alţii au zis că după plinirea a şase mii de ani li s-a dat singuri sfinţilor învierea cea dintîi din morţi, ca să se desfăteze cu dulceţuri şi cu măriri o mie de ani pe acest pămînt, pe care au răbdat munci şi după aceia va fi învierea cea de obşte nu numai a drepţilor ci şi a păcătoşilor. Nici aceasta n-a primit-o Biserica. Noi, dar auzind pe Dumnezeu (Mt. 22) zicînd către Saduchei, că precum sînt îngerii lui Dumnezeu în cer aşa vor fi şi drepţii şi pe Apostol (Rom. 14, 17) ce zice: „Că nu este împărăţia lui Dumnezeu mîncare şi băutură". Drept aceia mia de ani, vre­mea propovăduirii Evangheliei a fi am luat şi am tîlcuit, că pre­cum s-a zis mai sus nu trebuie a se înţelege cu numărul acea mie de ani.
Că nici ceea ce zice la Cîntarea Cîntărilor (8, 12): „Omul va aduce întru roada ei o mie de arginţi" şi „O mie lui Solomon şi 100 celor ce păzesc roada ei", număr desăvîrşit a însemnat, ca şi la Matei „Celor ce păzesc roada ei" că şi mulţimea întru adu­cerea de roadă desăvîrşită este.
Marginal: Sămînţa ce a căzut pe pămînt bun a dat roadă, una 100, iar alta 60, alta 30.
Precum şi aici roada cea preadesăvlrşită a credinţei o arată aici prin o mie de ani. în care vreme fiul pierzări (II Tes. 3) omul fără­delegii va veni, ca să ia judecată, toţi cei ce n-au crezut adevă­rului ci au voit întru nedreptate, după spusa Apostolului şi după cuvîntul Stăpînului ce le-a zis: „Eu am venit în numele Tatălui Meu şi nu M-aţi primit, iar altul va veni în numele său şi pe acela îl veţi primi" (Ioan 5, 3), că atunci precum s-a zis se va dezlega
satana (Ioan 16,
3) din temniţa sa şi va amăgi toate popoarele şi pe Gog şi pe Magog îi va tîrî la război spre pustiirea a toată lu­mea. Li se pare unora că Gog şi Magog sînt neamul Schitenilor cel mai dinspre miazănoapte şi mai de departe care se numesc Gunii. Care sint oameni mai mulţi şi mai viteji în război decît toate popoarele precum vedem. Dar se opresc şi se ţin de singură mîna lui Dumnezeu, ca să nu cuprindă toată lumea, pînă la dezle­garea diavolului. Iar alţii tîlcuiesc din limba evreiască să se înţe­leagă Gog: adunător sau adunare, iar Magog: înălţat sau înălţare, aşa cît şi prin numele acestea sau adunare de neamuri sau mîndrie închipuieşte. Că şi lezechiil a prorocit (lez. 2, şi 39, 1, 6) că aceste neamuri în vremile cele de apoi vor să vie cu putere grea în pă­mîntul lui Israil şi şapte ani vor cădea de armele acelora şi atîte arme vor fi încît vor aprinde foc mare cu ele. (IV Regi, Iov, 1; Sirah 48). Năvala asirienilor cu Senaherib în zilele lui Iezechia, care a fost cu mulţi ani înainte de prorocia lui lezechiil (Isaia 10, 37, I Mac. 7, II Mac. 8, 15). Iar alţii au tîlcuit să fie spre pierde­rea neamurilor ce au căzut asupra celor ce voiau să zidească şi să înnoiască Ierusalimul după robia Babiloneană. Întîi a poruncit Cirus să zidească, iar apoi Darius împăratul Asirienilor. Iar alţii au luat să fie asupra puterilor lui Antioh (I Esdra 1, 1 şi 4, 24; Daniil 5, 31) ce s-a biruit de Macabei. Mai bine se potriveşte să fie venirea acelora în anii cei de apoi, arătat este că nicăiri nu este scris să ridice atunci neamurile Schitenilor, război asupra Iudeii, că singure neamurile ce locuiesc împrejurul lor îi pizmuiesc pe el pentru bună petrecerea lor. A doua: că este scris (18, 3) pentru că în zilele cele de demult se găteşte şi în vremile cele de apoi va veni. A treia: Că în Apocalipsul acesta ce proroceşte cele viitoare, scrie că Gog şi Magog vor veni la sfîrşitul veacului.
„Şi s-au suit pe faţa pămîntului, şi au înconjurat tabăra sfin­ţilor şi cetatea cea iubită. Dar s-a coborît foc din cer şi i-a mis­tuit. — 10, Şi diavolul care-i amăgise a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este şi fiara şi prorocul cel mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte, în vecii vecilor".
Ca nişte fiare sălbatice din nişte culcuşuri, aşa zice că vor ieşi din locurile lor, fiind purtaţi de diavolul şi de dracii ce vor fi cu ei şi se întind pe pămînt, vrînd să robească şi să strice tabăra sfinţilor (adică Biserica lui Hristos) cea aşezată pe patru margini ale lumii, neştiind că nu numai un înger, ci mulţi se luptă împre­jurul celor ce se tem de Dumnezeu, după cuvîntul Psalmistului (Psalm 8) încă voind să ia şi să supună şi noul Ierusalim, cetatea
cea iubită, din care a ieşit dumnezeiasca lege prin Apostoli în lume, unde zic că şi Antihrist în Biserica lui Dumnezeu va şedea sau în cea evreiască, care de demult era a lui Dumnezeu, iar acum este stricată prin îndrăzneala evreilor împotriva Iui Hristos.
Marginal: Din Ierusalim legea a ieşit.
Care nădăjduiau evreii, luptători împotriva lui Dumnezeu, că o va drege Hristos (Co. 2, 4). Sau cu adevărat în Biserica lui Dumnezeu, adică cea sobornicească în ea va şedea făcîndu-şi lui şi prieteni pe cei străini şi arătîndu-se pe sine a fi Dumnezeu, pre­cum zice Apostolul. Dar nu va sta mult împărăţia lui Antihrist, că foc din cer pogorîndu-se îl va mistui pe el, ori văzut simţitor va fi acel foc ca pe vremea lui Ilie care a ars de două ori cîte cincizeci de oameni (IV Regi 1, 5) cu căpeteniile lor, ori slăvită venirea lui Hristos care cu Duhul gurii Sale îl va omorî pe el. Încă şi pe neamurile ce s-au zis mai sus focul le va mînca şi pe căpetenia lor diavolul, împreună cu Antihrist şi cu prorocul cel mincinos îi va arunca în iezerul (lac) cel de foc, unde se vor munci în vecii vecilor.
Marginal: Ozia împăratul Samariei i-a trimis pe aceia să-l aducă pe Ilie la sine şi i-a ars cu foc.
Iar noi învăţînd de la Mîntuitorul Hristos să ne rugăm să nu intrăm în ispită neîncetat şi cu deadinsul (Mt. 6, 9; Lc. 11, 2} de aceasta să ne rugăm, cunoscînd neputinţa noastră să scăpăm de ispitele ce s-au prorocit şi să ne apere, ca nici venirea lui Anti­hrist să n-o vedem, nici năvălirea acelor limbi ce s-au zis mai sus, nici nevoia cea aducătoare de moarte care-i va sili pe oameni să părăsească credinţa cea mîntuitoare. (Cetatea cea iubită a Iui Dumnezeu este Biserica ortodoxă).
Păzind după putinţă mărturisirea cunoştinţei nevătămată şi neclintită şi dragostea arzătoare către Hristos Cel ce ne-a răscum­părat şi pe noi cu scump sîngele Său, arătînd prin fapte bune că credem, să credem că vom lua îndulcirea veşnicelor bunătăţi, de aceasta nădăjduind în îndurările lui Dumnezeu cele bogate, care dea Dumnezeu să le dobîndim prin singur Mîntuitorul şi Răscum­părătorul nostru Hristos, cu care împreună Tatălui şi Sfîntului Duh de viaţă Făcătorul, îi este mărirea, puterea, cinstea şi închi­năciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

- Prin „Tronul alb" se arată odihna Iui Dumnezeu, care odihnă, o va avea în sfinţii cei luminaţi cu bunătăţile şi va şedea pe dînşii;
Marginal: Scaunul alb, moartea şi învierea lui Hristos închi­puieşte.
Iar fuga cerului şi a pămîntului închipuieşte mutarea lor şi schimbarea la chip mai bun, unde nu se va mai afla Ioc de schim­bare.
Marginal: Adică în cer şi în pămînt nu se va afla loc de în­toarcere la chipul cel dintîi—precum este acum.
Că de vreme ce făptura pentru noi s-a supus stricăciunii (Rom, 8, 20) se va preface împreună cu noi întru slobozenia fiilor mări­rii lui Dumnezeu înviindu-se şi schimbîndu-se la chip mai vesel şi mai frumos. Făptura nu se va strica de tot, ci se va înnoi. Nu va pătimi pierdere de tot, precum dumnezeiescul Irineu (Irineu Cartea 5, cap. 36) şi Antipa şi alţi sfinţi au învăţat. Zice dumne­zeiescul Irineu: Statul şi fiinţa făpturii nu se va strica, nici nu va pieri, căci credincios şi adevărat este cel ce a alcătuit-o şi zidit-o pe ea, ci chipul lumii acesteia va trece adică chipul în care s-a făcut călcarea poruncii de vreme ce îmbătrînise omul într-însul. Pentru aceia chipul acesta este făcut pînă la o vreme mai înainte ştiind Dumnezeu toate.
Marele Metodie în Cuvîntul său despre înviere aşa zice: Nu este lucru plăcut nici acesta a zice că cu totul din temelii vor pieri toate şi pămîntul şi văzduhul şi cerul nu va fi, că va arde spre cu­răţire şi înnoire, după zisa Marelui Vasile, toată lumea cu foc, ca cu potop curăţindu-se, dar nu va trece întru pieire de tot şi întru stricăciune. Zice şi Pavel luminat despre descoperirea fiilor lui Dumnezeu, aceasta o aşteaptă făptura, că deşertăciunii s-a supus făptura spre nădejde, că se va slobozi din robia stricăciunii spre slobozenia măririi fiilor Iui Dumnezeu. Şi Sfîntul David a grăit: „Trimite-vei Duhul Tău şi se vor zidi si vei înnoi fata pămîntului" (Ps. 103, 31).         '       '
Şi Isaia zice: „Se va face cer nou şi pămînt nou şi nu vor po­meni cele mai dinainte, şi nu va veni în inima lor durere, ci ve­selie şi bucurie vor afla" (Isaia, 65, 17). Pentru mărirea veseliei celei fără de sfîrşit şi pentru mărimea darurilor de plată, vor uita luptele şi războaiele şi durerile ce au avut fiind aici jos în lume. Şi iar zice: „În ce chip cerul nou şi pămîntul nou ce-1 fac Eu, va rămînea înaintea Mea, aşa va fi sămînţa voastră şi numele vos­tru". Pentru aceasta dar, făptura ce s-a făcut pentru noi, împre­ună cu noi va lua schimbare la chip mai bun, netrecînd întru ne­fiinţă, precum nici noi nu vom trece după moarte.

Verset: 12
„Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stînd Înain­tea tronului şi cărţile au fost deschise (Ioan 5, 45 şi 12, 48; Rom, 2, 12) şi altă carte a fost deschisă, care este cartea vieţii, şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi (Apoc. 5, 3; 13, 8) potrivit cu faptele lor".
Tîlcuire:
„Morţi" îi numeşte sau pe toţi oamenii, căci pătimesc moartea trupului sau îi numeşte pe cei morţi în păcate. Iar „mari şi mici" aceia se numesc sau cei ce sînt aşa cu vîrstă sau cei ce au făcut fapte de moarte mari sau mici şi după întocmirea şi asemănarea faptelor vor lua muncă. Sau şi aceasta, mari îi numeşte pe drepţi, iar mici cu adevărat pe păcătoşii cei netrebnici pentru micşorarea lor cea sufletească ce le vine din păcate. Cărţile cele deschise în­chipuiesc, faptele fiecăruia şi cunoştinţa de păcate a fiecăruia. Iar o carte, precum acelaşi zice, este a vieţii, în care sînt scrise nu­mele sfinţilor.
Verset: 13
„Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele sale".

Tîlcuire;
Aici zice că fiecare trup întru cele ce se dezleagă şi se dă pă­mîntului sau mării, din acelea se va şi da şi se va alcătui.
Marginal: Trupul din stihii este alcătuit şi iar în stihii se dez­leagă şi la înviere iarăşi dintru aceleaşi stihii se va alcătui (trupul se desface în pămînt, apă şi alte stihii şi din acestea se va reface din nou).
Moartea şi iadul nu sînt însufleţite precum scriu unii, ci moar­tea este despărţirea sufletului de trup, iar iadul este un loc ne­arătat şi neştiut, adică de noi nevăzut, care primeşte sufletele ce merg în el de la noi de aici din lume.
Iar sufletele cele moarte se numesc cele ce au făcut fapte de moarte că sufletele drepţilor sînt în mîna lui Dumnezeu, după spusa înţeleptului: „Şi nu se va atinge de ele munca" (Înţelepc. III).
Versetele 14, 15
„Apoi moartea şi iadul au fost aruncate în rîul de foc. Aceasta e moartea cea de a doua: iezerul cel de foc. — 15. Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc".
Cînd spune că „moartea şi iadul" au fost aruncate în iezerul cel de foc arată sau aceia ce este scris: „Şi vrăjmaşul cel mai de pe urmă, moartea, se va surpa" (I Cor. 15, 26) sau pe cei răi ce pri­mesc viclenele puteri ale morţii păcatului, cărora le este iadul lă­caş al lor şi de acolo se vor trimite în foc să se muncească, că pre­cum „cetate" locuitorii din ea se numesc, aşa şi „moarte şi iad" locuitorii din ele, cei supuşi lor se numesc, însă toţi de Dumnezeu sînt făcuţi şi care sînt buni, pe unii ca aceia nu-i va mînca nu-i va mistui focul acela, că scris este că Dumnezeu moarte n-a făcut şi prin aceasta se arată că moarte şi stricăciune nu va mai fi, ci nestricăciunea şi nemurirea va împărăţi. Iar cum că toţi cei nescrişi în cartea vieţii se vor arunca în iezerul cel de foc, nu trebuie să ne mirăm de loc de aceasta.
Marginal: Morţii cei buni ce sînt scrişi în cartea vieţii nu se vor munci în foc, iar cei nescrişi se vor arunca în iezerul de foc.
Că precum sînt multe lăcaşuri la Tatăl, gătite celor ce se mîntuiesc, aşa şi acolo (în iad) multe feluri de munci şi de locuri vor fi, unele adică mai iuţi, iar altele mai uşoare, în care se vor munci cei ce n-au fost vrednici să fie scrişi în cartea vieţii. (Cei ce nu au multe fapte bune vor merge în iad dar se vor munci mai uşor).
DESPRE CERUL CEL NOU ŞI PĂMlNTUL CEL NOU CE VOR FI ŞI DESPRE IERUSALIMUL CEL DE SUS
Verset: 1
„Şi am văzut un cer nou şi un pămînt nou. Căci cerul cel din­tîi şi pămîntul cel dintîi au trecut; iar marea nu mai este".
(Isaia 65, 17 şi 66, 21, 2, 3, 13).
Tîlcuire:
Aici nu arată neştiinţa făpturii, ci înnoirea la chip mai bun, după spusa apostolului: „Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să se bucure de libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu" (Rom, 8, 21). Şi Psalmistul spune: „Toate ca o haină se vor învechi şi ca un veşmînt le vei înfăşură şi se vor schimba" (Psalm 101, 27). Unde învechirea care se va înnoi nu închipuieşte stricarea şi pierderea fiinţei, ci lepădarea bătrîneţelor şi a zbîrciturilor. Noi avem obicei de a zice pentru oameni, cum sînt unii buni venind din alţii răi, unul din altul s-a făcut, adică s-a schimbat.
Marginal: Din cei răi mulţi îs buni şi din cei buni rai, aceasta, este schimbarea.
Cînd zice de cer şi de pămînt că au trecut, se înţelege că s-au schimbat, precum şi noi vom lua schimbarea stării dintîi şi alcă­tuirea şi mutarea la soarta cea mai bună sau la un sfîrşit mai fe­ricit. Cînd zice „mare nu mai este " că la ce va folosi marea daca oameni nu mai sînt să lucreze pe ea cu poveri grele în hotare de­părtate. După aceia şi viaţa tulburată şi cu valuri, însemnează ma­rea, de aceia nu va mai trebui, căci nici o urmă de tulburare sau de frică nu va mai rămînea atunci între sfinţi. Şi Marele Vasiîe o spune aceasta, comentînd pe Isaia: „Cel ce zice adîncului te vei pustii şi toate rîurile tale le voi usca" (Isaia 44).
Verset: 2
„Şi am văzut cetatea sfîntă, noul Ierusalim, pogorîndu-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mi­rele ei".
Tilcuire:
Vederea cetăţii celei sfinte, Ierusalimul cel nou, arată cunoş­tinţa prefacerii şi a schimbării la mai luminat şi mai vesel chip pe care-1 va dobîndi Ierusalimul cel de sus, ce se va pogorî de sus, de la cei fără de trup pînă la oameni (Efeseni 5, 23) căci Hristos este cap al amîndurora. (Vezi că făptura nu merge în nefiinţă ci se va înnoi). Această cetate se alcătuieşte din sfinţi de care scrie: „Pietrele cele sfinte se tăvălesc pe pămînt, piatra din capul un­ghiului fiind Hristos". Se numeşte „Cetate" ca un lăcaş al împă­ratului Dumnezeu în Treime, că El locuieşte în ea şi umblă precum s-a făgăduit (II Cor. 6, 16). Iar „Mireasă" se numeşte, că este lip­sită de Stăpînul iar acum se uneşte cu El prin unire şi amestecare desăvîrşită şi nedepărtată. împodobită pe dinlăuntru după zisa psalmistului (Psalm 44) avînd mărire şi podoabă întru multe fe­luri de bunătăţi.
Versetele: 3, 4
„Şi am auzit, din tron, un glas puternic care zicea: Iată, cor­tul lui Dumnezeu este între oameni şi va sălăşlui cu ei şi vor fi po­porul Lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei. — 4 Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plîngere nici stri­găt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintîi au trecut". (Isaia 25, 8; 6, 17).
Tîlcuire:
Evanghelistul sfînt învaţă din cer că „cortul" acesta este eu adevărat acela al cărui chip i 1-a arătat Dumnezeu lui Moisi şi mai

mult o închipuire a chipului, care era chipul bisericii de acum. In acest cort nefăcut de mină, nu va fi nici plîngere, nici lacrimă pen­tru că Dătătorul de bucurie veşnică le va da tuturor sfinţilor ca sâ vadă veselia neîncetată şi fără de sfîrşit. „Nu va mai fi durere" după spusa lui Isaia: „Unde a fugit durerea şi grija şi suspinarea" (Isaia 25, 1). Cînd spune că „cele dintîi au trecut" arată că pa­tima cea grea a sfinţilor şi mindria necredincioşilor au luat sfîrşit.
DESPRE CELE SPUSE DE CEL CE ŞEDEA PE TRON
Versetele: 5, 8
„Şi Cel Care şedea pe tron a grăit: Iată, noi le fac pe toate. Apoi a zis: Scrie, fiindcă aceste cuvinte sînt credincioase. — 6. Şi iar mi-a zis: Făcutu-s-a, Eu sînt Alfa şi Omega, începutul şi Sfîr­şitul .. .
(Isaia, 43, 19, II Cor. 5, 17) — mai sus Apoc. Cap. 1, v. 8, 10; mai
jos Cap. 22, 13).
Tîlcuire:
Cuvintele acestea sînt adevărate că au ieşit din singurul Ade­văr şi nu cunosc cu mişcare dovediri, ci numai cu adeverirea lu­crului. Începutul şi Sfîrşitul este Iisus Hristos, căci ca Intîi este pentru Dumnezeire şi mai pe urmă pentru omenire. Sau pentru că de la făptura cea dintîi fără de trup, pînă la oamenii cei mai de pe urmă îşi întinde, purtarea sa de grijă.
Verset: 6
„Celui care însetează îi voi da să bea, în dar, din izvorul apei vieţii'4
Tîlcuire:
„Celui însetat" de dreptate i se făgăduieşte că-i va da da­rul de viaţă Făcătorului Duh, care în Evanghelie (Isaia 12, 3, 8; Ioan 7, 37 şi 4, 1) 1-a făgăduit celor ce cred în EL. Iar în dar (Rom. 8, 18) căci nevrednice sînt pătimirile vremii de acum pentru mă­rirea ce li se va arăta sfinţilor că nu se pot dobîndi acestea cu avuţii, ci numai cu fapte bune şi cu iubirea de oameni a Celuia ce dă.
„Cel care va birui va moşteni acestea (Efes. 6, 11; Ioan 5, 4) şi-i voi fi lui Dumnezeu şi el îmi va fi Mie fiu".
„Cel care va birui" îl numeşte pe cel ce face război împotriva nevăzuţilor draci, care le va dobîndi aceste bunătăţi, făcîndu-se fiul lui Dumnezeu şi se va îndulci de bunătăţile cele duhovniceşti şi se va desfăta în ele.
Verset: 8
„Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrînaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua."
Tîlcuire ;
Dumnezeu Cel ce însetează de mîntuirea noastră din toate păr­ţile, spre moştenirea bunătăţilor celor de la Sine şi cu cele bune şi de veselie ne învaţă şi cu cele de plîngere pe noi ne învaţă şi ne îndeamnă, aducînd înaintea noastră şi Lumina Ierusalimului ce­lui de sus şi mîhnirea cea întunecată şi cu durere a focului gheenii şi amărăciunea, că ori pentru dorirea măririi celei veşnice, ori pen­tru groaza ruşinii celei fără de sfîrşit noi să facem bine, pînă avem vreme. De vreme ce a spus că ceilalţi blestemaţi şi fricoşi şi cei fără vitejie în războiul cu diavolul, cu moartea a doua vor fi omo­rîţi. Fie-ne dar nouă celor ce cu fapte bune facem milostiv pe Cel ce voieşte mila, nu moartea păcătosului ci întoarcerea, ca să dobîndim Darurile Lui de care ne-a învăţat nu numai cu cuvintele sale ci şi prin patimi ne-a îndemnat (ale Sale). Că vrednic lucru îi era Lui să se îndestuleze la îndemnarea cu cuvîntul prin învă­ţături îndemnîndu-ne la bine şi să ne întoarcem de la rău şi după aceia sau să-i dea la muncă pe cei vrednici de ea, sau pe cei vred­nici să-i ducă la mărire, dar El a şi pătimit pentru noi, nu s-a socotit nevrednic să-şi piardă puterea cea singură, nici n-a vrut să arate că ar trece cu vederea vindecarea şi îndreptarea noastră ci s-a jertfit pentru noi. Să nu luăm dar în zadar darul Iui Dum­nezeu, ci să facem facerile Lui de bine lucrătoare prin întoarcerea noastră şi prin arătarea faptelor bune făcîndu-le, ca bunătăţile cele făgăduite nouă să le dobîndim în singur Hristos, Dumnezeul nostru cu Carele împreună Tatălui şi Sfîntului Duh i se cuvine mărirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Despre îngerul ce i-a arătat lui cetatea sfinţilor şi care a mă­surat pereţii ei şi porţile.
Verset: 9
„Apoi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe pline cu cele şapte pedepse de apoi, şi a grăit către mine, zicînd: Vino, să-ţi arăt mireasa, femeia Mielului",

Prin aceasta se arată că îngerii nu aduc numai bătăi rele asu­pra noastră, ci ca şi doftorii cei isteţi care taie părţile cele stricate, iar pe cele mai bune şi mai uşoare doftorii le tămăduiesc cu ier­buri punîndu-le pe răni. Pentru că cel ce aducea bătaie mai îna­inte peste cei vrednici de bătaie, acum arată fericirea Bisericii. Şi bunăprimirea Sa de către Miel (Apoc. 19, 8) femeie o numeşte, că atunci cînd a fost junghiat ca un miel Hristos, atunci a logodit-o pe ea cu sîngele Său pentru Sine.Că precum dormind Adam i s-a luat coasta din care a fost zidită femeia lui, aşa şi Hristos pe Cruce de bunăvoie dormind, prin moarte cu vărsarea sîngelui din coasta Lui Biserica s-a alcătuit şi cu Cel rănit pentru noi s-a împreunat Fac. 2, 22, 23; Fapte 20, 28; I Cor. 6, 20).
Versetele: 10, 11                                                                      .
„Şi m-a dus pe mine, cu duhul, într-un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfîntă, Ierusalimul, pogorîndu-se din cer, de Ia Dumnezeu — 11. Învăluită în slava lui Dumnezeu".
Tîlcuire:
Zicînd că 1-a dus cu Duhul, arată că de pe pămînt a fost ridi­cat cu înţelepciunea Duhului, spre cunoştinţa celor cereşti. Prin „munte mare" arată viaţa sfinţilor cea înaltă şi mai presus de lu­me, în care femeia Mielului, Ierusalimul cel de sus, de la Dum­nezeu se va înfrumuseţa şi se va proslăvi.
Verset: 11              .
„Lumina ei era asemenea cu piatra cea de mare preţ, cu piatra de iaspis, limpede cum e cleştarul".
Tîlcuire:
Luminătorul Bisericii este Hristos, prin iaspis în chipul cleş­tarului ce este verde şi în multe chipuri şi feţe Hristos este ase­mănat, ca Cel ce este de-a pururea şi de multe feluri de bunătăţi dătător şi Curat, deşi alţii în alt chip o închipuiau, că nici cu o arătare nu se poate descrie, pentru închipuirea a multe feluri de bunătăţi dătător şi curat, deşi alţii în alt chip o închipuiesc, că nu se poate descrie cu arătarea nici unui chip că multe bunătăţi şi felurite le dă El spre noi.                                         *
Verset: 12
„Şi avea zid mare şi înalt şi avea douăsprezece porţi, iar la porţi doisprezece îngeri şi nume scrise deasupra, care sînt numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel" (Isaia 26, 1; Za- haria 2, 4; Paralip. 18, 10).
145
10 — Tilcuirea Apocalipsei

Zidul cel mare şi înalt al Bisericii şi care păzeşte cele ce sînt in Sfînta Cetate este Hristos, în care porţi 12 sînt sfinţii Apostoli prin care aducere şi intrare la Tatăl am luat.
Marginal: In Hristos sînt Apostolii.
Şi acelora împreună lucrători ajutători îngeri 12, mai mari şi mai vîrtos sînt mai aproape de Dumnezeu, li s-a dat după însoţire ceea ce au întru vedere şi întru sfinţenie.
Marginal: Apostolilor li s-au dat 12 îngeri ajutători spre propovăduirea Evangheliei.
Că de vreme ce credem că fiecărui credincios îi urmează un în­ger păzitor, cu mult mai mult trebuie să ştim că temeliile Bisericii şi semănătorilor cuvîntului Evangheliei, cei mai mari dintre îngeri le-au fost ajutători, pentru propovăduirea Evangheliei. Iar nu­mele neamurilor Ierusalimului celui înţelegător sînt scrise pe porţi, adică pe Apostoli.          .
Marginal: Numele a 12 seminţii ale lui Izrail sînt scrise pe Apostoli care nume erau săpate peceţi în pietre 12 şi cusute în engolpion.
De vreme ce şi pe engolpionul Iui Aaron Arhiereul pe vremea aceia era scrisă scrisoarea aceasta a numelor celor ce acuma măr­turisesc (Ieşire 39, 12, II Cor. 8, 11) purtarea de grijă a Apostoli­lor de cei credincioşi. Precum zice Apostolul că avea purtare de grijă de toate bisericile şi inima lui se lărgise şi în ea încăpeau toţi pe care i-a născut prin evanghelia sa.
Verset: 13
„Spre răsărit trei porţi şi spre miazănoapte trei porţi şi spre miazăzi trei porţi şi spre apus trei porţi".
Tîlcuire:
Chipul senin dinspre patru pereţi al porţilor şi întreita lor ară­tare închipuieşte cunoştinţa Sfintei Treimi celei închinate din pa­tru părţi a lumii, pe care am luat-o din Crucea cea de viaţă făcă­toare şi s-a tîlcuit aşa.
Marginal: Care cunoştinţă a închinării Sfintei Treimi (Troiţe) o am luat închinarea crucii.
Pentru că chipul cel asemenea cu crucea (III Regi 7, 23; II Pa­ralip. 4, 2) al rînduirii porţilor este asemănarea a 12 boi ce-i făcuse Solomon de aramă ce purtau marea, care închipuieşte împătri­rea Apostolilor cea întreită propovăduitoare a Sfintei Treimi şi tri­miterea a patru Evanghelii în patru margini ale pămîntului, cu marea cea înţelegătoare a Sfîntului Botez se curăţeşte lumea de
păcate după asemănarea mării celei făcute de Solomon care în­chipuieşte aceasta.
Verset: 14
„Iar zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie şi în ele douăsprezece nume, ale celor doisprezece apostoli ai Mielului". (Sf. Apostoli sînt şi uşi şi temelii ale Ierusalimului celui de sus).
Tîlcuire:
Temeliile zidului (după spusa Apostolului — Efes. 2, 19, 20) sînt dumnezeieştii Apostoli, pe care este zidită Biserica lui Hris­tos, ale căror nume sînt scrise ca pe nişte table, spre mai lesne deprindere şi învăţarea celor ce citesc.
Verset: 15
„Şi cel care vorbea cu mine avea măsură o trestie de aur, ca să măsoare cetatea şi porţile ei şi zidul ei".
Tîlcuire:
„Trestia de aur" arată cinstea îngerului ce măsura, pe care 1-a văzut în chip de om. „Cetatea" măsurată, al cărei perete Hristos ar fi am tîlcuit, n-a fost măsurată de oameni, ci de îngeri pentru curăţia şi înţelepciunea fiilor celor mai presus de lume.
Marginal: Cetatea cea cerească, pentru că s-a măsurat de la înger nu de la oameni.
Ştiut este care îi este mărirea şi podoaba cetăţii celei de sus. Însă aici socotim că peretele şi îmbrăcămintea dumnezeiască sau înconjurarea împrejur şi acoperămîntul se înţeleg în care vor fi păziţi sfinţii.
Verset: 16
,,Şi cetatea este în patru colţuri şi lungimea ei este tot atita cît şi lăţimea. Şi a măsurat cetatea cu trestia: douăsprezece mii de stadii. Lungimea şi lărgimea şi înălţimea ei sînt deopotrivă".
Tîlcuire:
Cetatea este pusă în patru unghiuri şi aşa este întărită şi în­tocmită şi aşezată făptura ei. Pentru că lucrul făcut în patru un­ghiuri, înălţimea şi lungimea şi lăţimea şi lărgimea ei, adică făp­tura în patru unghiuri îl numesc, ca şi cum s-ar zice o turlă (Turn) în patru unghiuri. Iar 12 mii de stadii ai cetăţii, socotesc că închi­puie mărimea ei. Că mai mult decît nisipul se înmulţesc locuito­rii ei, după David. Mi se pare că şi pentru numărul celor 12 apos­toli, prin care s-a făcut locuită şi pentru numărul al şaptelea, ce este lucru de taină. Cu socoteală oarecare pun înainte ceea ce
zice, că din miile de stadii ce s-au zis, 1 700 plinesc 14 semne ale milei ce se zice. Din care 1 000 arată săvîrşirea vieţii celei fără de sfîrşit, iar 700 arată săvîrşirea în odihnă. Iar 14 îndoita sîmbătă a sufletului şi a trupului, că de două ori şapte 14 este.
Marginal: Săvîrşirea, adică întregimea cea fără de sfîrşit. Sîm­bătă, adică odihnă. Vezi aici pune 7 000 şi din 5 000 face de şapte ori cîte 700 unde 7 000 şi 7 şeptiuri de sute fac 17 semne ale mi­lei de unde arată îndoirea sîmbetei.
Verset: 17
„Şi a măsurat şi zidul ei: o sută patruzeci şi patru de coţi (144), după măsura omenească, dar şi după măsura îngerului".
Tîlcuire:
Măsura adîncului zidului este de 144 de coţi, că douăsprezece ori 12 îmbinînd, 1 numărul acesta arată învăţătura celor 12 Apostoli.
Marginal: Mai sus arată lungimea şi lărgimea şi înălţimea zi­dului, iar aici adîncul zidului, în pămînt, de douăsprezece ori cîte 12 fac 144.
„Şi zidăria zidului ei este de iaspis, iar cetatea este de aur cu­rat, ca sticla cea curată".
Tîlcuire:
„Zidăria zidului de iaspis" arată viaţa sfinţilor, ceea ce este pururea văratecă (verde) şi neveştejită, cum s-a spus de multe ori, iar „aurul cel curat ca sticla" închipuieşte viaţa cea luminată şi scumpă şi strălucitoare a locuitorilor ei.
Verset: 19
„Temeliile zidului cetăţii sînt împodobite cu tot felul de pie­tre scumpe ..."
Tîlcuire:
Sînt douăsprezece temelii ale cetăţii din douăsprezece pietre scumpe, care erau cusute în engolpionul arhiereului şi le purta pe deasupra şi erau în patru cornuri şi îndoit cusute, ca să se arate unirea legii Noi cu Legea cea Veche.
Marginal: Din engolpionul ce-1 purta arhiereul Aaron pe umerile lui în care erau cusute pietri 12.
Iar strălucirea din engolpion a pietrilor scumpe, era lucrul covîrşitor ce se va arăta prin Apostoli, că Apostolii s-au împodo­bit cu toată facerea de bine.
Versetele: 19, 20
„Întîia piatră de temelie este din iaspis, a doua de safir, a treia de calcedoniu, a patra de smarald. — 20. A cincea de sardonix, a şasea de sardiu, a şaptea de hrisolit, a opta de berii, a noua de topaz, a zecea de hrisopras, a unsprezecea de iachint, a douăspre­zecea de ametist".
Tîlcuire:
TEMELIA CEA DINTÎI: IASPIS — APOSTOLUL PETRU
Prin iaspis ce este verde în chipul smaraldului (Dioscor Car­tea 5, Pliniu, Cartea 36, cap. 19, 10) adevărat este că se închipu­ieşte verhovnicul Petru, ca cel ce a purtat moartea lui Hristos în trupul său şi a arătat pururea dragoste verde şi văratecă către EI, prin credinţa sa cea caldă.
TEMELIA A DOUA: SAFIR — SFÎNTUL APOSTOL PAVEL
Prin piatra aceasta, ce este asemenea cu trupul ceresc din care zic că se fac şi lazurul, socotesc că dumnezeiescul Pavel este în­chipuit, ca cel ce a fost răpit pînă la al treilea cer şi fiindu-i min­tea cu totul în cer acolo i-a tras pe cei ce i se plecau lui. (II Cor. 3, 4).
Marginal: Precum safirul este asemenea cu cerul aşa şi min­tea lui Pavel.
TEMELIA A TREIA: CALCEDONIU — APOSTOLUL ANDREI
Această piatră nu era cusută în engolpionul arhiereului, ci an­trax, care aici nu este pusă, însă trebuie socotită prin calcedoniu, antrax, a însemnat sfîntul, căci îşi sînt asemenea în faţă şi se poate numi şi antrax, adică cărbune, fericitul Andrei Apostolul este însemnat, ca cel ce a fost aprins cu focul Duhului.
Marginal: Antrax era cusută, în engolpion. Antraxul este la faţă ca şi calcedoniul.
TEMELIA A PATRA: SMARALD — IOAN APOSTOLUL
Prin smarald (Pliniu, Cartea 57, cap. 5) care este cu faţă verde şi cu untdelemn se hrăneşte şi din el îşi ia lumina şi frumuseţea, socotim că propoveduirea lui Ioan Evanghelistul închipuieşte.
Marginal: Care cu untdelemnul cel dumnezeiesc risipeşte mîhnirea şi slăbiciunea inimii, ce ne vine nouă din păcate şi cu darul

cel scump al teologiei ne dă nouă puterea credinţei care creşte totdeauna.
TEMELIA A CINCEA — SARDONIX — APOSTOLUL IACOB
Cu dovedire credem că prin această piatră (Pliniu, Cartea 37, cap. 6) ce luminare arată faţa unghii omului, se însemnează Iacob, ca cel ce mai înainte de ceilalţi de toţi, a luat pentru Hristos moar­tea trupească (Fapte 14, 1) care însemnează unghia, de vreme ce aceasta nu simte durere cînd se taie.
TEMELIA A ŞASEA: SARDIU — APOSTOLUL FILIP
Prin sardiu, care este roşietică întunecată (Pliniu, Cartea 37, cap. 7) asemănîndu-se cu para focului şi luminată are putere de vindecă umflăturile şi rănile cele din tăietura fierului, mi se pare că se însemnează podoaba bunătăţii fericitului Filip, cea luminată cu focul dumnezeiescului Duh şi care vindecă rănile cele sufle­teşti ale celor amăgiţi, pe care le-au luat cei răniţi de la diavolul.
TEMELIA A ŞAPTEA — HRISOLIT — APOSTOLUL VARTOLOMEU, NATANAIL
Prin Hrisolit care cu luminare şi cu faţă gălbinicioasă (Pliniu Carte 37, cap. 9) se aseamănă cu aurul şi se pare că închipuieşte pe Vartolomeu (Natanail), cel strălucit cu multe feluri de bună­tăţi şi cu dumnezeiasca propoveduire.
TEMELIA A OPTA: BERIL — APOSTOLUL TOMA
Prin aceasta ce are firea mării şi a văzduhului şi se apropie cu asemănarea şi de iachint (Pliniu, Cartea 37, Cap. 5) cu dreptate se poate închipui Toma, cel trimis de Dumnezeu prin lunga că­lătorie pe mare, pînă în India pentru mîntuirea acelora.
TEMELIA A NOUA: TOPAZ — APOSTOLUL MATEI
Prin topaz piatră roşie şi asemenea cu antraxul (Pliniu, Cartea 37, cap. 59) şi slobozeşte din sine sudoare, adică umezeală în chi­pul laptelui, care le este spre folos celor bolnavi de ochi şi-i izbă­veşte de durere, sufletul fericitului Matei se poate închipui, cel aprins de dragoste dumnezeiască şi împodobit cu vărsarea sîngelui sau pentru Hristos, care-i curăţea şi tămăduia prin buna ves­

tire pe cei orbi la inimă şi hrănea cu lapte pe cei născuţi de curînd prin credinţă.
TEMELIA A ZECEA: HRISOPRAS — APOSTOLUL
Prin hrisopras care era faţa aurului mai presus decît aurul, socotesc că se închipuieşte (Pliniu, Cartea 37) fericitul Iuda Tadeu care lui Avgar împăratul Edesei i-a vestit împărăţia iui Hristos cea arătată prin aur şi moartea lui e însemnată prin pras.
Marginal: Eusebiu istoricul Bisericii, Cartea I, Cap. 1.
TEMELIA A UNSPREZECEA:
IACHINT — APOSTOLUL SIMON CANANITUL
Prin iachint, care este la faţă albastru în chipul văzduhului, cuvios lucru este a se închipui Simon ca un rîvnitor de darurile Iui Hristos şi ca cel ce a avut înţelepciune cerească.
TEMELIA A DOUĂSPREZECEA:
AMETIST — APOSTOLUL MATIA
Prin ametist care este în chipul roşu şi în chipul focului, so­cotesc că se închipuieşte Matia, care s-a învrednicit focului celui dumnezeiesc la împărţirea limbilor (Fogorirea Duhului Sfînt) şi pentru dorirea cea aprinsă după Dumnezeu Cel ce 1-a ales pe el să-i facă voia luînd locul lui Iuda celui căzut şi acestea din cele ce le-a zis Sfîntul Epifanie de pietrile acestea şi cu căpeteniile neamurilor lui Izrail le-a asemănat le-am adus la ştiinţă, spre învăţarea celor ce vor citi acestea, care ca o vorbă întunecată arată adevărul întreg, şi-i lasă lui Dumnezeu singur ştiinţafacă dovedite aceste lucruri.
Apostolii sînt cu adevărat temelii şi pietre scumpe, însă unul mai presus decît altul, şi toţi laolaltă mai presus decît toţi păzindu-şi deosebirea şi înălţarea în cele frumoase. Pentru aceia mă rog să lipsească bănuiala pentru înţelegerile ce s-au pus ca şi cum ar fi fost puse prin multă nevoie şi prin milă. Pentru că în deo­sebirea bunătăţii fiecărui Apostol obştea lor şi însoţirea lor a unuia cu altul n-a tăiat-o, ci cu deosebirea cea singuratică toată, uniciunea lor, unirea lor ne-am silit a arăta, căci se ţin unul pe altul ca o funie.
Marginal: Adică îndoirea şi părerea, că atîtea deosebiri se zic in Apostoli, că ei întru lucrările Duhului una sînt.
Verset: 21
„Iar cele douăsprezece porţi sînt douăsprezece mărgăritare; fiecare din porţi este dintr-un mărgăritar. Şi piaţa cetăţii este de aur curat, şi străvezie ca sticla".
Tîlcuire:

Cu o arătare şi asemănare nu poate pune înainte dovedirea şi adeverirea bunătăţilor Ierusalimului de sus, de aceia a văzut pia­ţa cetăţii ca aurul străveziu pentru mulţimea preţului şi podoaba chipului ei. Curăţia ca sticla luminată sau ca cristalul, acestea la noi nu se pot uni într-una, şi acestea toate le-a văzut sfintul pe cît a putut el. Cunoştinţa cea adevărată a Ierusalimului celui de sus, întrece şi auzul şi vederea şi cugetul. Aurul şi sticla lumi­nată nu se pot uni într-una — Marginal.
Verset: 22
„Şi templu (Biserică) n-am văzut in aceasta, pentru că tem­plul ei este Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, şi Mielul".
Tîlcuire:
„Şi templu (Biserică) n-am văzut in aceasta". Că de ce folos este biserica celui ce are luişi pe Dumnezeu de lăcaş şi acoperiş, întru care viem şi ne mişcăm şi sîntem că aceasta este biserica sfinţilor (I Cor. 6, 19; Isaia. 19; I Cor. 3, 17; Levitic 26, 19, mai jos. Apoc. Cap. 22) şi lăcaşul care viază şi locuieşte şi umbla în­tr-inşii precum S-a făgăduit. Şi Mielul, Mielul lui Dumnezeu Cel junghiat pentru noi, cu care cu adevărat după Fiinţă şi Duhul cel de viaţă făcător S-a unit pe Care pe pămînt L-a arătat la rîul Iordanului.
Verset: 23
„Şi cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca s-o lu­mineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o si făclia ei este Mielul''.
Tîlcuire:
„Cetatea nu are nevoie de soare'' că unde luminează Soarele Dreptăţii cel înţelegător, nu este de nici o treabă lumina obişnuită, că El însuşi este şi mărirea ei şi lumina, şi neamurile cele ce s-au mîntuit întru lumina Lui vor umbla, de care zice în cele ce ur­mează.
Versetele: 24, 25
„Şi neamurile vor umbla în lumina ei, iar împăraţii pămîntu­lui vor aduce la ea mărirea lor. — 25. Şi porţile cetăţii nu se vor mai închide ziua, căci noapte nu va mai fi acolo".

Şi neamurile cele ce s-au mîntuit după cum s-a zis, întru Lu­mina Lui vor umbla. Şi cei ce au împărăţit pe pămînt peste pa­timi mărirea şi cinstea faptelor lor cele bune o vor aduce şi neîngrijirea de nimic de către locuitorii ei şi nemurirea şi neschimbarea, sau aceasta, că acolo porţile cele dumnezeieşti ale apostoleştii învăţături vor fi deschise tuturor spre deprinderea celor mai desăvîrşite. Zicînd „Ziuă va fi acolo" iar nu noapte, că noaptea păcătoşilor se va deosebi ca soartă (Iadul).
Versetele: 26, 27
„Şi vor aduce în ea slava şi cinstea neamurilor. — 27. Şi în cetate nu va intra nimic pîngărit şi nimeni care este dedat cu spurcăciunea şi cu minciuna, ci numai cei scrişi în Cartea vieţii Mielului" (Filip. 4, 3).
Tîlcuire:
,.Slava şi cinstea neamurilor" adică cei ce au făcut plăcerea lui Hristos (Sirah 13, 1, 20; II Cor. 6, 14) vor aduce în cetatea aceia roade şi tot ce e spurcat şi pîngărit nu va intra acolo, că ce împărtăşire are lumina cu întunericul?
DESPRE RÎUL CEL CURAT CE IESE DE LA TRONUL LUI DUMNEZEU
Versetele: 1,2                                   
„Mi-a arătat apoi, rîul şi apa vieţii, limpede cum e cleştarul şi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. — 2. Şi in mijlocul pieţei din cetate".
Tîlcuire:
Rîul ce este în această viaţă închipuieşte botezul naşterii celei de-a doua ce iese din Biserica ce se lucrează cu Duhul Sfînt, care-i face pe cei botezaţi curaţi şi luminaţi mai mult decît zăpada şi cristalul (Iezechiel 37, 65). Iar în Ierusalimul cel de sus, rîul lui Dumnezeu cel plin de ape multe este Duhul cel de viaţă făcător, care iese de la dumnezeiescul Tată şi prin Mielul în mijlocul pu­terilor celor prea înalte, care se numesc tronul lui Dumnezeu, ce umplu uliţele cetăţii, adică mulţimea lor (îngerilor) după Psalmist (Psalm. 138, 18; 47, 1, 2) mai mult decît nisipul se înmulţesc.
Verset: 2
„De o parte şi de alta a riului creşte pomul vieţii, făeînd rod de douăsprezece ori pe an, în fiecare lună dîndu-şi rodul" ...
Tîlcuire:
Rîul acesta îi adapă pe cei răsădiţi lingă el, care se numesc pomi ai vieţii după altă închipuire, după împărtăşirea şi urmarea pomului vieţii care este Hristos. Zice că face douăsprezece roade adică fac rodire şi creştere neîncetată de roade. Că nu va mai fi acoîo iarna păcatului ca să-i silească pe pomii vieţii să-şi lepede frunzele, precum vedem că fac în viaţa aceasta. Ci cu totul desă- vîrşit şi deplin va fi în veacul în care vor aduce roadă sfinţii, care aici se numeşte de douăsprezece luni iar după obiceiul nos­tru de un an şi pentru propoveduirea celor 12 Apostoli. Se poate tîlcui locul acesta şi în alt chip prin rîul acela, se pot înţelege darurile Duhului cel de viaţă făcător şi întru tot Sfînt, care prin scaunul Tatălui şi a Fiului, adică prin cetele Heruvimilor, pe care Dumnezeu şade pe uliţa cetăţii (piaţa), adică peste mulţimea cea cu oameni, iese şi de acolo la cele mai dintîi cete, la cele de-a doua dîndu-se, se varsă după frumoasă rînduială şi bun aşezămînt.
Marginal: Darurile Duhului Sfînt, ies pe sfinţi (Peste ei) dîndu-li-se prin Heruvimi. Adică sfintele ierarhii, căpetenii prin Hristos. (Prin ele.)
Iar „pom al vieţii" pe Hristos îl însemnează, Care în Duhul Sfînt şi împrejurul Duhului Sfînt se înţelege, că în EI Duhul şi Acela în Duhul este închinat şi este dătător de Duh. Şi prin Hris­tos 12 roade ale cetei apostoleşti ce fac roadă neîmpuţinată de cunoştinţa Iui Dumnezeu ni se dăruiesc nouă. Prin care vesteşte acum anul Domnului cel primit şi ziua răsplătirii cea mai înainte propoveduită de prorocul.
Verset: 2
„Şi frunzele pomului sint spre tămăduirea neamurilor".
Tîlcuire:
„Frunzele pemului" ale pomului vieţii Hristos, închipuieşte cunoştinţele judecăţilor lui Dumnezeu, cele prea subţiri şi prea înalte şi prea luminate, precum şi roadele lui sînt cunoştinţa cea mai desăvîrşltă ce se va descoperi în veacul viitor. Frunzele aces­tea cu adevărat spre vindecare vor fi, adică spre curăţirea neştiinţei acelor neamuri (I Cor. 15, 41) care în lucrarea bunătăţilor sînt mai de jos. De vreme ce alta e slava soarelui şi alta e slava lunii şi alta slava stelelor şi multe lăcaşuri sînt la Tatăl (Ioan, 14,

2), adică unii mai puţină, iar alţii mai multă lumină vor avea, după măsura şi întocmirea faptelor fiecăruia. (Rai).
Alt înţeles, Pom al vieţii ce face roade 12 se înţelege şi ceata Apostolilor, după împărtăşirea pomului vieţii celui adevărat Hris­tos, Care ne-a rînduit nouă prin întruparea Sa împărtăşire cu Dumnezeirea Sa.
Roadele lor sînt roditoare cîte 100, iar frunzele cîte 60 şi al­tele cîte 30 de tămăduiri şi sănătăţi vor aduce, adică străluciri de la luminile dumnezeieşti, pe care le-au luat prin cei ce au adus roade cîte 100.
Marginal: Roadele Apostolilor cîte 100 sînt învăţăturile lor, iar frunzele cîte 60 şi 30, sînt luminile cunoştinţei de Dumnezeu, pe care le-au dat ei celor ce au crezut.
Căci cîtă deosebire este între frunze şi roade, atîta va fi şi atunci între cei ce se mîntuiesc, unii adică mai mult, iar alţii mai puţin vor fi proslăviţi. De se va scrie pom în număr de unul în loc de mulţi pomi arată petrecerea sfinţilor cea unită şi dimpreu­nă. Are obicei şi Scriptura în multe locuri, în loc de lemne multe a numi în număr de unul un lemn şi în loc de altele a da tot nume singuratice.
Verset: 3
„Nici un blestem nu va mai fi".
Tîlcuire:
„Nici un blestem", adică katothema, surpare nu va mai fi acolo, pentru că prin katathema sau kathanatema îndoită anate­ma, care punere de blestem se înţelege.
Marginal: Kathatema închipuieşte îndoită anatemă, anatema de mulţi nu se poate lipi, adică de cei drepţi, iar asupra păcăto­şilor şi numai asupra diavolului este pusă.
Adică, acea anatemă ca ceia care de mulţi nu se poate lipi şi de singur Dumnezeu este pusă. Iar aceasta, adică Kathathema, ca ceia ce de toată făptura şi de toate sfintele puteri nu se poate atinge, ci asupra diavolului este pusă şi numită pentru înstreinarea lui cea neamestecată cu binele. De aceia socotim că s-a zis Kathatema, adică surpare. Că, kathatema nu este punere de bles­tem, ci surpare de tot, care este rînduită asupra diavolului spre călcarea lui cea de osîndă.
Marginal: Pentru înstreinarea de bine şi surparea diavolului.
. Versetele: 3, 4
„Şi tronul lui Dumnezeu şi aî Mielului va fi Într-insa şi sluji­torii Lui îi vor sluji Lui. — 4. Şi vor vedea fata Lui şi numele Lui va fi pe frunţile lor".       
Sfinţii sînt tronul lui Dumnezeu prin odihna ce o are Dum­nezeu în ei, iar sfinţii locuitori ai cetăţii aceleia vor fi. „Şi vor vedea faţa Lui" (Matei 17, 2; Mc. 9, 2; Lc. 9, 9) nu prin cunoş­tinţă neluminată, ci faţă către faţă, în ce chip a fost văzut de Sfinţii Apostoli în Sfîntul Munte Tabor, precum zice Dionisie.
Marginal: Sfinţii vor vedea pe Dumnezeu, faţă către faţă.
Şi vor avea în loc de tăbliţa de aur pe care o purta arhiereul nu numai pe frunţile lor numele Iui Dumnezeu, ci şi în inimile lor va fi scris, care va arăta dragostea lor cea mare, neîndoită şi slobodă şi nemutată, ce o vor avea în El. Că scrisoarea din frunte, podoaba slobodă a îndrăznirii o arată.
Verset: 5
„Şi noapte nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împăraţi în vecii vecilor".
Tîlcuire:
De vreme ce drepţii după spusa lui Iisus Hristos, vor străluci ca soarele cum să le mai trebuiască luminare sau lumină de soare, celor ce vor avea pe Domnul măririi, lumină şi împărat, care fără de sfîrşit va împăraţi în vecii Vecilor peste dînşii, şi mai mult vor împărăţi cu El (I Tim. 2, 12) după zisa Apostolului, că Hristos este Lumina lor.
Verset: 6
„Şi îngerul mi-a zis: Aceste cuvinte sînt credincioase şi ade­vărate şi Domnul — Dumnezeul duhurilor prorocilor — a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi cele ce trebuie să se întîmple in curînd".
Tîlcuire:
„Credincioase şi adevărate" sînt cuvintele acestea, că ele ies din adevăr. Pînă aici sînt vedeniile îngerului iar de aici înainte despre faţa sa grăieşte Apostolul. De vreme ce Hristos este Dum­nezeul prorocilor Care 1-a trimis pe îngerul Său ca prin vedeniile lui Ioan, să le arate slugilor Sale cele ce vor fi.
Marginal: Hristos după Dumnezeire este Dumnezeul proroci­lor, iar după omenire i s-a dat descoperirea, Apoc. cap. 1, verset 1.
Cu adevărat după rînduiala omenirii s-a spus că Fiului I s-a dat descoperirea după trup. Că Dumnezeul prorocilor fiind, de vreme ce-i trimetea pe îngeri ca pe nişte duhuri slujitoare la ro­bii Săi, ca să le arate lor cele viitoare, arătat că nimic nu se tăi­
nuieşte de către El, nici nu este cum că n-ar şti ziua şi ceasul sfîrşitului, ca şi cum ar învăţa aici prin Tatăl că are ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale ştiinţei ca un Dumnezeu, a cărui faţă luînd-o evanghelistul, trece acum la cele ce urmează zicînd:
Verset: 7
„Că iată vin curînd. Fericit cel care păzeşte cuvintele proro­ciei acestei cărţi".
Tîlcuire:
Prorocii au obicei în multe locuri ca să arate cuvîntuî lui Dumnezeu ca din partea lor. Ceea ce zice: „Iată vin curînd" este sau arătarea scurtării vremii de acum cu întocmirea veacului vii­tor, sau scurtarea cea grabnică a sfîrşitului fiecăruia, pentru că la fiecare om sfîrşitul este mutarea lui de aici. De vreme ce nu ştim în ce ceas vine furul (Lc. 12, 35) ni s-a poruncit nouă să priveghem şi să avem mijloacele noastre încinse şi făcliile aprinse, adică să avem viaţa noastră arzînd după Dumnezeu şi luminînd pe cei de aproape. Pentru aceia să nu încetăm a-1 ruga pe Dum­nezeu întru umilinţa inimii ca să ne izbăvim de toţi ce ne prigo­nesc pe noi ca nu cumva fiind noi supuşi acestora (Psalm 7, 6) cînd vor vrea îngerii să ia sufletele noastre să ni le răpească pe ele negata, ca şi cum nu ar fi cine să izbăvească, nici cine să ne mîntuiască. Ca nu cumva sufletul fiecăruia din noi fiind încurcat cu legăturile ce ies din lucrurile cele pămînteşti şi dezlegarea din acelea nesuferind şi fiind silit de îngeri să lase acelea şi de po­runca lui Dumnezeu să-şi plîngă fără de folos lipsa lor de grijă pentru vremea trecută, ci totdeauna cîntînd prorocia lui David (Psalm 118, 60; Mt. 25, 21) „Gătitu-m-am şi nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale „să luăm în loc de plată pentru paza aces­tora mărire de la Dumnezeu, adică aceasta: „Bine slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă peste multe te voi pune, intră întru bucuria Domnului tău" cu Carele împreună Ta­tălui şi Sfîntului Duh i se cuvine mărirea, cinstea şi stăpînia acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
DESPRE ADEVERIREA CELOR VĂZUTE DE APOSTOL
Versetele: 8, 9
„Şi eu, Ioan, sînt cel care am văzut şi am auzit acestea. Iar cînd am auzit şi am văzut, am căzut să mă închin înaintea picioa­relor îngerului care mi-a arătat acestea. — 9. Dar el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Căci sînt împreună slujitor cu tine şi cu fraţii

tăi, proorocii, şi cei care păstrează cuvintele cărţii acesteia. Lui Dumnezeu închină-te!"
Tîlcuire:
Aceasta este adeverirea sufletului Apostolului. Că precum a făcut în Evanghelie şi cele ce a văzut a mărturisit şi credincioasă este mărturia lui, aşa şi aici spunînd cele ce a văzut a adeverit, că singur a auzit şi singur a văzut cele ce a prorocit. Şi a arătat şi frica lui Dumnezeu în faţa îngerului ce i-a arătat vedenia căci îngerul nu i-a primit închinarea, arătîndu-se că este împreună slujitor, ci cu bună socoteală închinăciunea aceia celui de obşte şi deosebit i-a dat-o.
CUM I S-A PORUNCIT LUI SĂ NU PECETLUIASCĂ, CI SĂ PROPOVĂDUIASCĂ DESCOPERIREA
Verset: 10
„Apoi mi-a zis: Să nu pecetluieşti cuvintele proorociei acestei cărţi, căci vremea este aproape".
Tîlcuire:
Pînă aici a arătat spusele îngerului, iar de aici trece spre faţa lui Hristos ce stăpineşte zicînd: „Să nu pecetluieşti cuvintele pro­orociei acestei cărţi" pentru că este vrednică citirea de către cei credincioşi şi cu munca cea gătită păcătoşilor şi cu odihna cea fă­găduită sfinţilor îndeamnă spre viaţa de veci pe cei ce citesc.
Versetele: 11, 12
„Cine este nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine este spur­cat, să se spurce şi mai greu. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfînt să se sfinţească şi mai mult. — 12. Iată, vin curînd şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui".
Tîlcuire:
Nu doar că îndeamnă spre nedreptate şi spre facere de strîmbătate şi spre stricăciune şi spurcăciune zicînd acestea, să nu fie, ci vrea să arate voia cea slobodă şi să o păzească spre a nu fi si­lită. Ca şi cum ar zice, fiecare ce-i place aceia să facă, nu silesc voia cea slobodă, arătînd că după fiecare faptă urmează sfîrşit cuvios, cînd voi veni voi da plată după fapte.
Marginal: Dumnezeu nu sileşte pe nimeni să facă bine sau rău, că omul are voie slobodă.
Verset: 13
„Eu sînt Alfa şi Omega, Cel dintîi şi Ceî de pe urmă, începutul şi Sfîrşitul".
Marginal: Adică nici mai Înainte de Mine, nici după Mine, nu este alt Dumnezeu.
Tîlcuire:
„Alfa şi Omega" arată că nimic nu are nici început nici sfîrşit în afară de Dumnezeu (Isaia 41, 4) nici împărăţia Lui şi puterea nu va avea sfîrşit. Mai sus s-a zis că prin Alfa şi Omega se înţelege
sau Hristos ca cel dintîi după Dumnezeire, iar prin Omega cel de-al doilea după omenire.
Verset: 14
„Fericiţi cei care spală veşmintele lor ca să aibă stăpînire peste pomul vieţii şi prin porţi să intre în cetate!".
Marginal: Sau cela ce-şi spală hainele lor în sîngele Mielului, precum se află în alte cărţi.
Tîlcuire :
Cu adevărat vrednici de fericire sînt cei ce fac poruncile Iui Dumnezeu, că vor avea biruinţă în veacul cel fără de sfîrşit şi se vor odihni în pomul vieţii Hristos Dumnezeul nostru şi se vor sătura şi se vor îndestula şi se vor desfăta la vederea Lui şi nici o putere demonică nu-i va mai sminti. Şi prin porţile Apostolilor, adevărat prin învăţăturile lor, adică prin poarta cea adevărată (Ioan 10, 9) vor intra în cetatea cea de sus, nesărind pe aiurea ca păstorii cei năimiţi, fiind povăţuiţi de portarul vieţii (Hristos).
Marginal: Prin învăţăturile Apostolilor poarta este Hristos, prin El va fi intrare în cer.
Verset; 15
„Afară cîinii şi vrăjitorii şi desfrînaţii şi ucigaşii şi închinătorii la idoli şi toţi cei care lucrează şi iubesc minciuna!".
Tîlcuire:
Aici „cîini" se numesc nu numai cei fără de ruşine şi necre­dincioşi şi făcători de rele, pe care Apostolul (Pilde 28, 12; lî Pe­tru 2, 22) i-a plîns, ci şi pe cei ce s-au întors după botez la a lor borîciune. Pentru aceia curvarii şi ucigătorii vor fi înstreinaţi de Ierusalimul cel de sus.
BISERICA ŞI DUHUL CE ESTE ÎN EA, CHIAMĂ SLĂVITĂ ARĂTAREA LUI HRISTOS ŞI DESPRE BLESTEMUL LA CARE SE VOR SUPUNE CEI CE VOR STRICA
CARTEA ACEASTA
Verset: 16
„Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească vouă acestea, în faţa Bisericilor. Eu sînt rădăcina şi sămînţa lui David, steaua strălucitoare cea de dimineaţă".
Tîlcuire:
Aici arată vrednicia Stăpînului ce 1-a trimis pe îngerul Său.
Marginal: Puterea lui Hristos peste îngeri se arată cînd îi tri­mite pe îngeri.
Rădăcina lui David este Hristos după Dumnezeire, iar să­mînţa lui după trup, din care a răsărit.
Hristos este steaua luminoasă şi de dimineaţă, ca Cel ce de dimineaţă a treia zi ne-a răsărit nouă şi încă după noaptea vieţii de acum, în dimineaţa învierii celei de obşte li se va arăta sfin­ţilor şi le va aduce lor ziua cea fără de sfîrşit.
Verset: 17
„Şi Duhul şi mireasa zic: Vino. Şi cel care aude să zică: „Vi­no. Şi cel însetat să vină şi cel care voieşte, să ia în dar apa vieţii",
Tîlcuire:
Mireasa, adică Biserica şi Duhul (Mc. 14, 3; Rom. 8, 15) ce locuieşte intrarea strigă întru inimile noastre (Galat. 4, 6) Avva Părinte, şi venirea a Unuia Născut, Fiului lui Dumnezeu să se roage lui Dumnezeu şi Tatălui zicînd: „Vie împărăţia Ta".
„Şi cel însetat să vină" pentru că trebuie să aibă însetare cel ce vrea să bea apa veţii spre dobîndirea ei cea adevărată şi tare, şi mai mult că şi în dar se dă nu celor ce socotesc a fi nevrednici pentru mărire şi singură cunoştinţa cea bună şi dreaptă, ci celor ce aduc osteneală trupească în loc de aur şi de argint.
Versetele: 18„ 19
„Şi eu mărturisesc oricui ascultă cuvintele proorociei acestei cărţi. De va mai adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sînt scrise în cartea aceasta; — 19. Iar de va scoate cineva din cuvintele cărţii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfîntă şi de la cele scrise în cartea aceasta".

Groaznic blestem este asupra celor ce strică Scriptura cea dumnezeiască, de vreme ce şi voia lor şi năravul cel rău este în­drăzneţ, care-i înstrăinează pe cei îndrăzneţi ce fac de capul lor si precum le place lor cu bunătăţile veacului viitor.
Marginal: Cel ce strică Scriptura dumnezeiască, groaznic bles­tem îşi pune asupra sa.
Pentru a nu pătimi blestemul de aceia ni le spune nouă aces­tea celor ce auzim, ca nici să nu adăugăm, nici să nu scădem ceva, ci precum este ea Scriptura cea dumnezeiască, aşa să o socotim că este mai vrednică de crezut şi mai cinstită decît învăţăturile aticeşti (greceşti). Pentru că în cele multe se află cele ce nu sînt după pravilă şi după adevărul legii, ci se lasă în credinţa scorni- torilor de noutăţi a scriitorilor acelora. Cîtă deosebire este între cele ce sînt la noi şi cele ce sînt la slăviţii aceia, nu ne putem dumiri, nici mintea nu poate să le cuprindă, că mi se pare că mai mult este decît deosebirea între întuneric şi lumină.
Marginal: Multă deosebire este între scriitorii cei de afară şi între teologii Bisericii.
Versetele: 20,21
„Cel care mărturiseşte acestea zice: Da, vin curînd. — Amin! Vino Doamne Iisuse! — 21. Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi. Amin!".
Tîlcuire:
„Cel care mărturiseşte acestea", zic eu (Ioan) la tine viaţa voi veni şi Tu însuţi vino, Doamne!
Marginal: Eu, zice sfîntul după faţă.
Sau şi în alt chip, după faţa lui Hristos s-a zis aceasta, cela ce mărturiseşte de aceasta, adică cu cel ce împreună mărturisesc, voi veni curînd.
Marginal: Sau după faţa Sa zice Iisus Hristos cel ce mărturi­seşte, Eu adică Hristos, Cel ce mărturisesc, voi veni, căci le este dorită sfinţilor venirea lui Hristos.
Iar după faţa Apostolului urmează aceasta, adică: „Vino, Doamne Iisuse" că dorită le este sfinţilor venirea lui Hristos, că va da plată multă din belşug de prisosit.
De unde si această carte sfîntă si de Dumnezeu insuflată, în­
161
seamnă pe cititori spre sfîrşitul şi odihna cea fericită. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu