Verset: 1
„După acestea, m-am uitat şi iată o uşă era
deschisă în cer şi glasul cel dintîi- glasul ca de trîmbiţă, pe care l-am auzit
vorbind cu mine, mi-a zis: Suie-te aici şi îţi voi arăta cele ce trebuie să fie
după acestea".
Tîlcuire:
Deschiderea uşii, însemnează descoperirea tuturor
tainelor Duhului cele acoperite. Iar trîmbiţă, glasul cel mare al celui ce a descoperit. Iar
spus-a: „Suie-te aici", este ca să-1 depărteze de cele pămînteşti cu totul şi
gîndul celui ce aude să fie în cer.
Versetele:
2, 3
„îndată am fost în duh; şi iată, un tron era în cer şi
pe tron şedea Cineva. Şi Cel Care şedea semăna la vedere ca piatra de iaspis şi
de sardiu, iar de jur împrejurul tronului era un curcubeu, cu înfăţişarea
smaraldului".
Tîlcuire:
Am fost întru Duhul, glas a zis şi cu Duhul fiind scris, în minte-mi am văzut
scaun prin care se închipuie odihna lui Dumnezeu întru sfinţi, că în ei se
odihneşte Dumnezeu ca pe un scaun. De vreme ce aici îl arată pe Tatăl văzut,
nu-L arată pe El cu chip trupesc ca pe Fiul în vederea cea dintîi, ci-L
închipuieşte pe El
şi-L aseamănă cu pietrele cele scumpe. Iar piatra iaspis, însemnează firea lui Dumnezeu (ca ceea ce este verde) împreună cu înflorirea cea de-a pururea şi purtarea de viaţă şi darea de hrană a firii lui Dumnezeu, pentru că verde este toată seminţia, iar prin aceasta şi înfricoşătoare celor potrivnici, că se spune că sardiul este înfricoşat fiarelor şi nălucirilor (Pliniu, Cartea 39, cap. 19). Sardiul este şi de leac, lecuind pe cei ce iau doctorie sufletească, că zice marele Epifanie că această piatră vindecă umflăturile şi rănile făcute de sabie, dacă se face unsoare şi se unge cu ea. Curcubeul cel asemenea cu smaraldul ne arată înflorirea cea felurită în bunătăţi pe care o au cetele cereşti.
şi-L aseamănă cu pietrele cele scumpe. Iar piatra iaspis, însemnează firea lui Dumnezeu (ca ceea ce este verde) împreună cu înflorirea cea de-a pururea şi purtarea de viaţă şi darea de hrană a firii lui Dumnezeu, pentru că verde este toată seminţia, iar prin aceasta şi înfricoşătoare celor potrivnici, că se spune că sardiul este înfricoşat fiarelor şi nălucirilor (Pliniu, Cartea 39, cap. 19). Sardiul este şi de leac, lecuind pe cei ce iau doctorie sufletească, că zice marele Epifanie că această piatră vindecă umflăturile şi rănile făcute de sabie, dacă se face unsoare şi se unge cu ea. Curcubeul cel asemenea cu smaraldul ne arată înflorirea cea felurită în bunătăţi pe care o au cetele cereşti.
Verset: 4
„Şi douăzeci şi patru de scaune
înconjurau tronul şi pe scaune două zeci şi patru de bătrîni, şezînd îmbrăcaţi
în haine albe şi purtind pe capetele lor cununi de aur".
Tîlcuire:
Prin cei douăzeci şi patru de bătrîni, cineva mai înainte de
noi a spus să fi fost Abel şi alţi douăzeci de părinţi din legea veche şi 3 din
legea Nouă. Poate fi aceasta, sau mai ales trebuie să înţelegem pe cei
înfrumuseţaţi cu fapte şi cu cuvîntuî, care sînt arătaţi prin 24 de litere
greceşti. Cei temători de Dumnezeu sînt desemnaţi prin 24 de litere greceşti,
care sînt datori să le citească şi să facă cele scrise şi aşa vor şedea pe scaune.
Mie mi se pare mai luminat că prin 12 bătrîni sînt arătaţi cei ce au strălucit
în Legea Veche, iar prin ceilalţi 12, cei aleşi din Legea Nouă, că la evrei sînt 12 Patriarhi mai
mari peste 12 neamuri şi sînt ca nişte căpetenii (Mt. 19). Iar în Legea cea
Nouă 12 Apostoli au luat cîrma, în locul celor 12 patriarhi ai legii vechi,
cărora (Apostolilor) pentru puterea şi înţelepciunea lor cea mare le-a
făgăduit Iisus Hristos că vor şedea pe 12 scaune să judece pe evrei. Hainele
lor albe sînt chipul vieţii lor luminate şi al prăznuirii celei neîncetate şi a
veseliei pe care o vor dobîndi sfinţii. Cununile cele de aur, închipuiesc
biruinţa pe care au făcut-o prin luptă împotriva viclenilor draci.
Verset: 5
„Şi din tron ieşeau fulgere şi glasuri şi
tunete; şi şapte făclii de foc ardeau înaintea tronului, care sînt cele şapte
duhuri ale Iui Dumnezeu".
Tîlcuire:
Sf. Ambrozie prin
tunete şi fulgere înţelege minunile ce le-a lucrat Dumnezeu prin Sfinţii
Apostoli şi prin alţi învăţători. Şi muncile le înţelege ce le vor lua cei
neascultători.
Şi de aici prin groază şi prin înfricoşarea lui
Dumnezeu, Dumnezeu arată multă răbdare şi milostivire spre cei
vrednici. Că atît tunetul cit şi fulgerul, nu groază, ci dulceaţă şi luminare
pun
aicir pentru că luminează ochii minţii, iar aici cuprind
urechile cele duhovniceşti şi le îndulcesc auzul. Prin şapte duhuri ale lui Dumnezeu, cum a spus
Irineu, putem să înţelegem şapte îngeri care sînt mai aleşi decît
ceilalţi, sau lucrurile Duhului celui de viaţă făcător, de care
vorbeşte Isaia, acestea amîndouă sînt adevărate.
Verset: 6
„Şi înaintea tronului, ca o mare
de sticlă, asemenea cu cristalul"
Tîlcuire:
Prin
marea cea de sticlă, arată mulţimea cea curată şi neîntinată a sfintelor
puteri cereşti, la
fel arată şi netulburarea, adică liniştea vieţii celei viitoare. Unii au spus
că prin aceasta se arată dosurile cerului cele acoperite de ape, după psalmist,
de care noi nu ne putem apropia. însă de li s-a părut unora marea cea văzută în
chipul cristalului a fi firea cerurilor, dar trebuie să socotim că şi de se
închipuieşte fiinţa pardoselii, este aceia pe care curg cerurile, care are
strălucire şi lumină. Nu putem şti mai mult, ispitirea prea mare este lucru de
rîs.
Verset: 6
„Iar în mijlocul tronului şi
împrejurul tronului patru fiinţe, pline de ochi, dinainte şi dinapoi."
Tîlcuire:
Şi împrejurul tronului patru fiinţe pline de
ochi — prin aceasta se arată scaunul cel închipuit al împărăţiei lui Dumnezeu şi al odihnei.
Verset: 6
„Şi am văzut şi într-insul şi împrejurul lui
Serafimi".
Tîlcuire:
Prin mulţimea ochilor înţelegem vederea lor cu care văd strălucirea lui Dumnezeu şi dinainte şi dinapoi, pentru că
sînt luminaţi de Dumnezeu cu cunoaşterea celor mai dinainte şi a celor mai de pe urmă.
Verset: 7
„Şi fiinţa cea dintîi era
asemenea leului, a doua fiinţă asemenea viţelului, a treia fiinţă avea faţă ca
de om, a patra fiinţă era asemenea vulturului care zboară".
Tîlcuire:
Pe aceste fiinţe socotim că
le-a
văzut şi Iezechiil, prin acestea patru se arată sau patru stihii din care este
format omul şi facerea lor şi paza lui Dumnezeu, aşa li s-a părut unora.
Sau stăpînia îui Dumnezeu peste cele cereşti, pămînteşti, peste cele din mare şi peste cele de
desubt, sau patru bucăţi cele mai dintîi, sau patru Evanghelii cum au socotit
unii.
Insă leul arată vitejia şi Evanghelia lui Ioan
(leul duhovnicesc, Ioan, 1), precum zice Irineu, pentru închipuirea împărăţiei
lui
Hristos celei mai dinainte de veci, că a vestit că Cuvîntul a fost la început.
Iar viţelul, ca cele ce se îndestulează în
ostenelile sale (duhovnicescul viţel, Luca) dreptatea şi Evanghelia Lucăi o
arată, ca cel ce a vorbit despre neamul lui Hristos după lege şi despre
preoţie.
Vulturul, curăţia (vultur duhovnicesc, Marcu)
că se mărturiseşte că această pasăre iubeşte curăţia, Evanghelia lui Marcu o
arată, ca ceea ce este scurtă şi începe cu Duhul prorociei.
Iar prin om, înţelepciunea şi Evanghelia lui
Matei, că ea vesteşte naşterea Iui Hristos, după fire, iar nu după lege, prin
aceste feţe se arată şi isprăvnicia lui Hristos.
Prin leu îl arată ca pe un împărat; prin viţel ca pe
un preot şi jertfă; prin om ca pe cel ce s-a făcut om pentru noi: iar prin vultur
ca pe cel ce dă Duhul cel de viaţă făcător, care de sus zboară peste noi.
Verset: 8
„Şi
cele
patru fiinţe, avind fiecare din ele cîte şase aripi, sînt pline de ochi, de jur
împrejur şi pe dinăuntru".
Şi cele patru fiinţe fiecare din ele avea cîte şase aripi,
zice marele Dionisie, pentru aceasta cu două îşi acopăr feţele, cu două
picioarele şi cu cele din mijloc zboară, arătînd prin aceasta sfiala acestor
fiinţe faţă de cele mai presus de sine şi de cele mai adinci decît înţelegerea
lor. Pentru aceasta se ridică cu cumpenele cele de mijloc spre
strălucirea stăpînirii lui Dumnezeu.
„Şi odihnă nu au, ziua şi noaptea, zicînd: Sfînt, Sfînt, Sfînt, Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul,
Cel Care era şi Cel Care este şi Cel Care vine".
Tîlcuire:
Adevărat este că sfintele puteri n-au odihnă
pentru că ele aduc cintarea cea dumnezeiască către
Dumnezeirea cea în trei
staturi
de sfinţenie (întreit sfîntă). Iar
spunînd, Cel ce Era, Cel ce este
şi Cel ce vine, Atotţiitorul, o arată pe
Sfînta Treime.
Versetele:
9, 10
„Iar cînd cele patru fiinţe dădeau slavă, cinste şi mulţumită
Celui Care sade pe tron, Celui Care este viu în vecii vecilor; Atunci cei douăzeci şi
patru de bătrîni cădeau înaintea Celui Care şedea pe scaun şi se închinau Celui
Care este viu în vecii vecilor, şi aruncînd cununile lor înaintea tronului,
ziceau."
Tîlcuire:
Cădeau cei 24 de bătrîni, prin aceasta se arată că şi bătrînii de mai
înainte sînt părtaşi la cîntările puterilor cereşti şi ei mărturisesc că de la
Dumnezeu au luat putere de biruinţă asupra vrăjmaşilor sufleteşti.
Verset:
11
„Vrednic
eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, căci
Tu ai zidit toate lucrurile şi prin voinţa Ta ele erau şi s-au făcut".
Tîlcuire:
Că Tu, zice, eşti Stăpîne cauza şi dătătorul biruinţei
veşnice şi Ţie de la noi toţi ca de la nişte făpturi îţi datorăm mulţumită.
PENTRU CARTEA CEA PECETLUITĂ CU ŞAPTE
PECEŢI, PE CARE NIMENEA DIN FIREA CEA FĂCUTĂ, N-O POATE DESCHIDE
Verset: 1
„Am văzut apoi, în mîna dreaptă a Celui Care şedea pe
tron, o carte scrisă înăuntru şi pe dinafară pecetluită cu şapte peceţi".
Tîlcuire:
Cartea aceasta întru tot înţeleaptă, mintea lui Dumnezeu este, în care după
înţelegerea Psalmului 100, toţi oamenii sînt scrişi şi în ea sînt adîncurile judecăţii lui
Dumnezeu. Partea dinăuntru, este pentru Duhul cel tăinuit din ea, nu se pot lesne înţelege şi sînt necuprinse de
minte.
Iar partea dinafară, o spune pentru Scriptură, că
lesne se cuprind cele scrise în Scripturi. Cele şapte peceţi întărirea (credinţa
adică) cea adevărată a cărţii şi de nimeni ştiută este aceasta, sau socoteala
ce întreabă despre adîncuriîe Duhului lui Dumnezeu, pe care nici-o făptură din
cele zidite nu poate să le dezlege (înţeleagă). Iar prin carte se înţelege şi
prorocia, despre care însăşi Hristos în Evanghelie zice că s-a împlinit (Lc.
21, 22), iar cele ce au mai rămas în ea se vor împlini numai în zilele cele de
apoi.
Versetele:
2, 3
„Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas
mare: Cine este vrednic să deschidă cartea şi să desfacă peceţiîe ei? Dar
nimeni în cer, nici pe pămînt, nici sub pămînt nu putea să deschidă cartea,
nici să se uite în ea".
Tîlcuire:
Spunînd: Nimeni nu putea să deschidă cartea, se
înţelege că nici îngerii, nici oamenii ce sînt în trup, nici sfinţii ce au
ieşit din trup, n-au dobîndit ştiinţa deplină a judecăţilor lui Dumnezeu, fără
numai Mielul lui Dumnezeu, care a dezlegat pecetea celor prorocite mai demult.
A dezlegat pecetea prin sine însuşi prin venirea sa în lume.
Verset: 4
„Şi plîngeam cu amar că nimeni n-a fost găsit vrednic
să deschidă cartea, nici să se uite în ea".
Tîlcuire:
Şi am plîns şi nu alta, pentru ca să nu cadă în
neştiinţă chiar şi ceata cea prea curată a firilor cereşti.
Verset: 5
„Şi unul dintre bătrîni mi-a zis: Nu plinge. Că
iată,
a biruit Leul din seminţia lui Iuda, rădăcina Iui David, ca să deschidă
cartea si cele şapte peceti ale ei".
' ' *
Tîlcuire:
Nu plînge, i-a zis, că de vreme ce
îngerii n-o pot cuprinde cartea, iar Dumnezeu o
cuprinde (înţelege), adică Dumnezeul care s-a făcut om pentru oameni, care este
rădăcina lui David, după Dumnezeire fiind făcător, iar după trup rădăcină al lui
David.
Pentru vedenia cea din
mijlocul scaunului şi a celor patru fiinţe şi cum că Mielul, care avea şapte
coarne a deschis cartea.
Verset: 6
„Atunci
am văzut, la mijloc — între tron şi cele patru fiinţe şi bătrîni, stînd un
Miel, ca junghiat, şi Care avea şapte coarne şi şapte ochi, care sînt cele
şapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pămîntul".
Tîlcuire;
Şapte coarne şi şapte ochi ai Mielului le arată pe cele şapte duhuri ale lui Hristos, fiind cele şapte daruri ce le trimite şi Hristos, pomenite de
prorocii Isaia, 11 şi de Zaharia (3). Iar spunînd că acum ar fi junghiat, arată viaţa Lui de după junghiere, în care
după înviere a arătat
urmele patimii cum că cu adevărat a fost junghiat.
Versetele:
7, 8
„Şi a venit şi a luat cartea, din dreapta Celui Care
şedea pe tron. Şi cînd a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi
patru de bătrîni au căzut înaintea Mielului, avînd fiecare alăută şi cupe de
aur, pline cu tămîie, care sînt rugăciunile sfinţilor".
Tîlcuire:
Alăuta arată lauda lui Dumnezeu cea bine întocmită şi
aşezată, iar tămîierile arată jertfa credincioşilor, cea cu bună mireasmă ce se
aduce prin viaţa curată, precum spune Sfîntul Apostol al lui Dumnezeu. Paharele
arată gîndurile din care iese mirosul faptelor bune şi rugăciunea cea curată.
Versetele:
9, 10
„Şi cîntau o cîntare nouă zicînd: Vrednic eşti să iei
cartea şi să deschizi peceţile ei, căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat lui
Dumnezeu, cu sîngele Tău, oameni din toată seminţia şi limba şi poporul şi
neamul; Şi i-ai făcut Dumnezeului nostru împărăţie şi preoţi, şi vor împarăţi
pe pămint".
Tîlcuire:
Bătrînii sînt cei ce au făcut voia lui Dumnezeu în
legea Veche şi in cea Nouă şi care-i aduc Mielului lui Dumnezeu, celui
junghiat care ne-a răscumpărat pe noi, rugăciune şi mulţumită.
Iar cîntarea nouă,
înseamnă că noi schimbîndu-ne din vechimea scrisorii din tot neamul şi
limba şi luminaţi fiind, am fost învăţaţi să cîntăm cu Duhul Sfînt, cum că
vor împărăţi acestea pe pămint.
Dar nu pe acest pămînt întunecat ci pe cel care 1-a făgăduit Dumnezeu celor blînzi.
„Şi am văzut şi am
auzit glas de îngeri mulţi, de jur împrejurul tronului şi al fiinţelor şi ai
bătrîniîor, şi era numărul lor zeci de mii de zeci de mii şi mii de mii; Zicînd
cu glas mare: Vrednic este Mielul cel înjunghiat ca să ia puterea şi bogăţia şi
înţelepciunea şi tăria şi cinstea şi slava şi binecuvântarea. Şi toată făptura
care este în cer şi pe pămînt şi sub pămînt şi în mare şi toate cîte sînt în
acestea le-am auzit, zicînd: Celui Care şade pe tron şl Mielului fie
binecuvântarea şi cinstea şi slava şi puterea, în vecii vecilor!" ţ.
Versetele:
11, 12, 13
Tîlcuire:
Şi am auzit glas de îngeri mulţi şi de fiinţe şi al bătrînilor,
pentru că toţi cei înţelegători şi de la toate cele simţite, de la cei vii şi
chiar de la tot ce are glas firesc, Dumnezeu este proslăvit de toate acestea.
Adică atît de cele înţelegătoare cît şi de cele neînţelegătoare după firea
lor. însă este slăvit mai ales de îngeri şi de oamenii aleşi cu sufletele în
cer, şi de oamenii ce sînt cu trupul pe pămînt. Că Sf. Ambrozie zice, că fiind
început tuturor zidirilor, Fiul, Fiu este al Tatălui ca cel ce este Unul
Născut şi de o fiinţă cu Tatăl, că acest Fiu i-a dat omului înoire şi
naşterea cea de-a doua ce s-a făcut prin El, deşi este scris că a luat stăpînia
celor cereşti şi a celor pămînteşti ca un om, căci ca Dumnezeu o avea aceasta.
Verset:
14
„Şi cele patru fiinţe ziceau: Amin! Iar
bătrînii căzură şi se închinară".
Tîlcuire:
Prin cele patru fiinţe şi prin bătrîni se
arată că s-au făcut o turmă şi o biserică, a îngerilor şi a oamenilor prin
Iisus Hristos Dumnezeu. Căci Iisus Hristos le-a unit pe cele risipite şi a
stricat zidul cel despărţitor. Am auzit împreună cu cele patru fiinţe care sînt
din cetele îngereşti şi pe cei 24 de bătrîni (care îi arată pe cei ce se vor
mîntui) cum că se vor învrednici a-I cînta lui Dumnezeu şi a I se închina.
Acestor cîntări să ne învrednicim şi noi întru Singur Hristos dătătorul de pace
şi Dumnezeul nostru, cu care împreună Tatălui şi Sfîntului Duh fie-i mărire,
putere şi cinste, acum şi pururea şi în vecii nesfîrşiţi. Amin!
Verset: 1
„Şi am văzut cînd Mielul a deschis pe cea
dintîi din cele şapte peceţi, şi am auzit pe una din cele patru fiinţe, zicînd
cu glas ca de tunet: Vino şi vezi!"
Tîlcuire:
Prin glas ca de tunet se
înţelege învăţătura Apostolilor cea împărătească. Aici arată o bună întocmire
ce pogoară de la cetele cele dintîi la cele de-a doua, de aceia şi de la o faţă
din cele patru închipuiri, de la leu a auzit glasul care a fost auzit mai
întîi, care i-a arătat ce va să fie îngerul arătîndu-i vedenia într-un chip
întunecat.
Insă fiara cea dintîi, leul, aici se arată
înţelepciunea împărătească
a Apostolilor asupra dracilor pentru care s-a
zis: „Iată împărăţia pămîntului s-a adunat" (Psalm, 47, 44).
Verset: 2
„Şi m-am uitat şi iată un cal alb şi cel care călărea
pe el avea un arc; şi i s-a dat lui cunună şi a pornit ca un
biruitor, ca să biruiască".
Tîlcuire:
Dezlegarea peceţii
cereşti de aici şi a celorlalte peceţi arată rînduiala lui Dumnezeu-Cuvîntul ce s-a întrupat.
După înţelegerea
noastră: Insă cei ce au înţeles aşa n-au înţeles bine, că prin cal alb se înţelege
viaţa cea albă a Apostolilor pentru sfinţenia lor, şi cel ce şedea pe dînsul,
îi arată pe Apostolii care au putere de înţelegere dată de Hristos împotriva
dracilor şi a împăraţilor pămîntului, precum se înţelege din ceea ce urmează,
îl aduc mărturie pentru aceasta şi pe Timotei.
Tot după înţelegerea
cea de mai sus este şi această înţelegere: Naşterea cea dintîi, este naşterea,
a doua de la botez, a treia la semnele date de Dumnezeu, a patra cînd a stat in
faţa lui Pilat, a cincea la Cruce, a şasea la punerea în groapă, a şaptea la
prădarea iadului şi la jeluirea lui.
Iar după înţelegerea
noastră: — Iar noi citind pe Metodie care pentru cuvîntul acesta a
zis că nici o trebuinţă nu este ca să înţe
legem că ar vorbi de întruparea Iui Hristos, că de mult mai înainte s-a împlinit taina întrupării înaintea acestei descoperiri, a lui Dumnezeu-Cuvîntul întrupare. Şi Ioan de acestea de acum şi de cele viitoare învăţat a fost să cînte.
legem că ar vorbi de întruparea Iui Hristos, că de mult mai înainte s-a împlinit taina întrupării înaintea acestei descoperiri, a lui Dumnezeu-Cuvîntul întrupare. Şi Ioan de acestea de acum şi de cele viitoare învăţat a fost să cînte.
De aceia a făcut tîlcuire şarpelui celui roşu, cum s-a zis mai jos. Pecetea
întîi se înţelege, ceata Apostolilor ce au şezut pe viaţa lor cea albă ce au
avut-o. Arcul este propovăduirea Evangheliei, săgeţile sînt cuvintele de mîntuire.
Căci încordînd propoveduirea ca un arc, i-au adus lui Hristos pe cei răniţi cu
sîngele mîntuirii, cunună pentru aceasta luînd. Că prin adevăr, pe domnii
înşelăciunii i-au biruit în nădejdea biruinţei celei de-a doua. Pentru că două
biruinţe au avut Apostolii, una pentru mărturisirea numelui Stăpînului pînă la
moartea silnică, iar a doua prin ceea ce au scris ei. Şi a ieşit
biruitorul să biruiască, că biruinţa cea dintîi a fost întoarcerea
păgîniîor, iar a doua ieşirea de bunăvoie din trup prin munci, pentru a-i
întoarce pe păgîni.
DEZLEGAREA PECEŢII CELEI DE-A
DOUA CARE ARATĂ RĂZBOIUL NECREDINCIOŞILOR ASUPRA
CREDINCIOŞILOR
Verset: 3
„Cînd a deschis pecetea a doua, am auzit zicînd, pe a
doua fiinţă: Vino şi vezi!"
Tîlcuire:
A doua fiinţă se pare că o numeşte
pe viţelul evanghelistului Luca, care însemnează sfintele jertfe ale sfinţilor
mucenici. Că cea dintîi a arătat puterea Apostolilor, iar după ce s-a arătat puterea
Apostolilor, aici vorbeşte de munca lor şi a mucenicilor şi a
tuturor propoveduitorilor. Unii zic că aici se înţelege prigoana
bisericii pe vremea lui Nero pînă la Tit împărat, cînd şi Petru a fost omorît
de Nero.
Verset: 4
„Şi a ieşit alt cal, roşu ca focul; şi celui
care călărea pe el i s-a dat să ia pacea de pe pămînt, ca oamenii să se junghie
între ei; şi o sabie mare i s-a dat".
Tîlcuire:
Pecetea a doua, noi socotim că se înţelege învăţătura
Apostolilor care s-a împlinit fiind stricată apoi de unii cu minciuni şi de
către învăţătorii cei răi şi astfel s-a stricat pacea lumii, împărţindu -se
firea după a sa voie, fiindcă nu s-a mai supus la învăţătura
cea dreaptă a lui Hristos. „N-am venit să arunc pace pe pămint, ci sabie" prin care junghierea mucenicilor s-a înălţat ca o jertfă la altarul cel de sus. Calul roşu ca focul, sau este chipul vărsării de sînge, sau este semnul inimii lui Hristos. Iar cel ce şedea pe el este Dumnezeu. Iar cînd scrie că i s-a dat celui ce şedea pe el să strice pacea de pe pămint, arată slobozenia lui Dumnezeu, cea cu totul înţeleaptă, care a îngăduit să fie prigoană pentru lămurirea sfinţilor şi o mai mare pedeapsă a muncitorilor (necredincioşilor). Pentru ca să se lămurească slugile cele credincioase lui Dumnezeu prin ispite.
cea dreaptă a lui Hristos. „N-am venit să arunc pace pe pămint, ci sabie" prin care junghierea mucenicilor s-a înălţat ca o jertfă la altarul cel de sus. Calul roşu ca focul, sau este chipul vărsării de sînge, sau este semnul inimii lui Hristos. Iar cel ce şedea pe el este Dumnezeu. Iar cînd scrie că i s-a dat celui ce şedea pe el să strice pacea de pe pămint, arată slobozenia lui Dumnezeu, cea cu totul înţeleaptă, care a îngăduit să fie prigoană pentru lămurirea sfinţilor şi o mai mare pedeapsă a muncitorilor (necredincioşilor). Pentru ca să se lămurească slugile cele credincioase lui Dumnezeu prin ispite.
Verset: 5
„Şi cînd s-a deschis pecetea a
treia, am auzit pe a treia fiinţă zicînd: Vino şi vezi! Şi m-am uitat şi iată
un cal negru şi cel care călărea pe el avea un cîntar în mîna lui".
Tîlcuire:
A treia fiinţă se pare că este omul, evanghelistul
Matei, care arată ruperea oamenilor de către cei credincioşi şi muncirea pentru
alunecarea în păcatul lepădării de credinţa cea dreaptă prin voia slobodă.
Prin
calul negru înţelegem că arată tînguirea
pentru cei ce au căzut de la credinţa în Iisus Hristos din cauza muncilor
(chinurilor). Iar cîntarul din mîna sa, este ispititorul acestora, care au
căzut din credinţă, sau din cauza alunecării fiind neîntemeiaţi în mintea lor
sau din cauza măririi deşarte, sau pentru neputinţa trupului lor. Ispititorul,
unii zic că ar fi fost (marginal), împăratul Tit, care a venit de la Roma la
Ierusalim şi locuitorii din Ierusalim
s-au înnegrit de foametea cea mare, precum ne spune losif Flaviu istoricul
războaielor evreieşti, sau din foamete de credinţă.
Verset: 6
„Şi am auzit, în mijlocul celor
patru fiinţe, ca un glas care zicea: Măsura de grîu un dinar, şi trei măsuri de
orz un dinar. Dar de untdelemn şi de vin să nu te atingi".
Tîlcuire:
Baniţa de grîu cu un dinar, adevărat este să fi fost atunci şi foamete duhovnicească
arată aici prin dinar şi-i arată aici pe cei ce s-au nevoit după
lege şi pe cei ce au păzit cu rîvnă chipul lui
Dumnezeu cel dat, după care este făcut omul.
Iar trei măsuri de orz cu un dinar, îi arată pe cei ce s-au supus prigoanelor
după asemănarea animalelor, pentru lipsa de bărbăţie ce-au arătat-o, dar mai pe
urmă s-au căit şi şi-au spălat chipul cel spurcat cu lacrimile lor.
Iar vinul şi
untul de lemn de care a poruncit să nu se strice, zice să nu
se strice doftoria Iui Hristos în acea tulburare, sau spune să-i vindece pe cei ce au căzut între tîlhari şi sînt răniţi. Să
nu-i lase să se risipească de moarte pe cei ce prin bărbăţia lui Dumnezeu şi
prin multă răbdare, au vrut ei înşişi să-şi biruiască, căderea lor în păcat.
Deci ca şi noi să dobîndim pe Dumnezeu ca
doftor milostiv spre patimile noastre cele sufleteşti, să ne nevoim în aşa fel
ca fraţilor noştri ce greşesc să le aducem vinul învăţăturii amestecat cu
untdelemnul pătimirii, ca să nu se rătăcească ei cu piciorul şi să se abată din
calea dreptăţii, ci mai iute să se vindece după dumnezeiescul apostol, ca
făcîndu-ne împreună lucrători lui Dumnezeu să ne îndulcim în veci de
bunătăţile Lui cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus
Hristos, căruia i se cuvine mărirea, şi puterea acum şi pururea şi in vecii
vecilor. Amin!
DEZLEGAREA PECEŢII A
PATRA CARE ARATA BĂTĂILE CE S-AU ADUS ASUPRA PÂGÎNILOR
Manuscris: 4286
Verset: 7
„Şi cînd a deschis pecetea a
patra, am auzit glasul fiinţei a patra, zicînd: Vino şi vezi!"
Tîlcuire:
Fiara cea de-a patra adică vulturul,
evanghelistul Marcu este, că această pasăre este zburătoare pe sus şi iute
către stîrv, poate să
arate bătăile mîniei ce era să fie, care erau gata să le
trimită Dumnezeu pentru biruinţa creştinilor şi pentru munca păgînilor. Dumnezeu va face biruinţă împotriva celor ce se vor
lupta cu creştinii.
Verset: 8
Şi m-am uitat şi iată un cal
galben-vînăt şi numele celui ce călărea pe
el era moartea. Şi iadul se ţinea după el şi li
s-a dat lor putere
peste a patra parte a pămîntului, ca să ucidă cu sabie şi cu foamete, şi cu moarte şi cu fiarele de pe
pămînt".
Tîlcuire:
Marginal — Cel
ce şedea Maximian a fost, numele lui e moarte, că
pe mulţi i-a omorît din romani şi dintre creştini. Iadul ce mergea după dînsul
este munca ce era să ia încă şi armenii ce-i urmau lui, care au fost omorîţi de
către romani. Puterea lui Dumnezeu a slobozit aceasta ca să se lămurească cei
aleşi.
Zice în Cartea a noua în capitolul 8 istoricul
Eusebiu: Că pe vremea împăratului Maximian, romanii fiind omorîţi de foamete şi
de ciumă atît de mulţi muriseră încît nu mai era cine să-i îngroape. Căci şi
creştinii atunci temîndu-se de Dumnezeu întîrziau cu îngropările lor. Iar
iubitorul de oameni pe cei înşelaţi îi aducea la cunoştinţa adevărului. Iar
armenii ridicîndu-se împotriva romanilor, mulţi au fost omorîţi de sabie şi au
mîncat cîinii trupurile celor morţi. Aşa încît cei rămaşi s-au întors să ucidă
cîinii, temîndu-se că murind şi ei să nu aibă asemenea gropi (pe cîini). Şi nu
este de necrezut, căci şi cîinii de multe ori se însoţesc cu fiarele sălbatice
pentru a mînca stîrvurile rămase. Şi în neamul nostru am văzut cum că s-au
întîmplat unele ca acestea.
DEZLEGAREA PECEŢII A CINCEA, CARE ARATA
STRIGAREA -SUFLETELOR SFINŢILOR CĂTRE DUMNEZEU CA SĂ SE FACĂ SFÎRŞITUL LUMII
Versetele:
9, 10
„Şi cînd a deschis
pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvîntul lui Dumnezeu şi pentru mărturia
pe care au dat-o. Şi strigau cu glas mare şi ziceau: Pînă cînd,
Stăpîne sfinte şi adevărate, nu vei judeca şi nu vei
răzbuna sîngele nostru, faţă de cei care locuiesc pe pămînt?".
Tîlcuire:
De se va sili cineva să
alcătuiască dezlegarea celor patru peceţi la isprăvnicia cea trecută a lui
Hristos şi aceasta să o aducă la prorocii ce s-au sfîrşit mai dinainte şi la
alţi sfinţi, care strigă către îndelungă răbdarea lui Dumnezeu, vom vedea că
aceşti sfinţi au fost batjocoriţi de evrei mai înainte de cruce. De le va
lua acestea cineva ca o prorocie pentru cele viitoare şi le va pune şi la
învăţătorii bisericii care au fost junghiaţi pentru Iisus Hristos, va vedea că
această strigare se îndreaptă împotriva păgînilor, pentru ca să întoarcă cu
aceasta pe cei vrednici şi să distrugă păgînătatea celor mîndri prin sfîrşitul
lumii acesteia, ca să nu-şi tindă drepţii mîinile lor întru fărădelegi. (Psalm,
44).
Marginal — Strigarea sfinţilor este spre întoarcerea
celor rămaşi şi pentru ca să ia muncă cei răi.
Că deşi s-au lămurit atunci cei răucredincioşi prin mînia lui Dumnezeu, dar
nimic mai puţin decît rămăşiţa celor ce
trebuiau să se întoarcă şi decît bătăile cele de nimic n-au trebuit ei (strigînd) şi
celelalte.
Verset:
11
„Şi fiecăruia dintre ei i s-a
dat cîte un veşmînt alb şi li s-a spus ca să stea în tihnă, încă puţină vreme,
pînă cînd vor împlini numărul şi cei împreună slujitori cu ei şi fraţii lor,
cei care aveau să fie omoriţi ca şi ei".
Tîlcuire:
(Vezi că sfinţii cer sfîrşitul lumii).
Aceasta
ce zice: pînă ce se vor împlini şi slujitorii cei dimpreună cu dînşii, arată că
sfinţii cer sfîrşitul lumii. Chiar de aceia li se porunceşte
lor să mai rabde pînă se vor împlini fraţii lor (Evrei XX) ca să nu ia fără de ei desăvîrşirea, după Apostol. În haină albă, arată
lumina faptelor bune care înfloreşte pe dînşii, cu care sînt îmbrăcaţi deşi
n-au încă făgăduinţele. Că prin nădejdea acestora, pe care ca printr-o oglindă
înţelegătoare le văd, fiind schimbaţi din grosimea materială, cu adevărat se
veselesc şi se odihnesc în sînul lui Avraam.
Marginal: Sînul lui Avraam
închipuieşte locurile pe care le au cei fericiţi, despărţite după măsura faptelor bune. Pentru că înmulţindu-se sfinţii au
zis aceasta, cum că fiecare din lucrători a luat loc după vrednicia faptelor
bune prin care şi privesc la slava cea vie şi prin semne adeverite dovedesc
adevărul.
DEZLEGAREA PECEŢII A
ŞASEA, CARE ÎNCHIPUIEŞTE BĂTĂILE CE
VOR VENI LA SFÎRŞITUL LUMII
Versetele:
12, 13
„Şi m-am uitat cînd a deschis pecetea a şasea
şi s-a făcut cutremur mare, soarele s-a făcut negru ca un sac de păr şi luna
întreagă s-a făcut ca sîngele. Şi stelele cerului au căzut pe pămint, precum
smochinul îşi leapădă smochinele sale verzi, cînd este zguduit de
vijelie".
Tîlcuire:
Unii au spus că acestea s-au petrecut pe vremea
lui Vespasian împăratul. Nouă (Andrei) ni se arată să fie aceasta trecerea de
la anii cei din prigoane la vremea cea de dinaintea venirii lui Antihrist. In
care vreme s-a prorocit că vor fi multe bătăi, pentru că oamenii nu vor voi să
se lepede de rele fiind deprinşi cu ele. Fiind
în rele li se va trimite Antihrist, căci vor
fi atîtea rele cîte n-au mai fost. Prin cutremur arată schimbarea lucrurilor.
Marginal: Prin schimbarea lucrurilor se înţelege despre
cei
ce se vor întoarce atunci la credinţă.
În multe locuri ale Scripturii aflăm aceasta: „Încă odată voi
clăti" care arată schimbarea celor ce se clătesc, precum zise Apostolul.
Legea veche a fost numită ieşirea evreilor din Egipt (Evr. 11). Pămîntul
s-a cutremurat pentru că cerurile s-au topit (Psalm 67).
Iar întunecarea soarelui şi neluminarea şi
sîngerarea lumii, arată luminarea celor rămaşi din mînia lui Dumnezeu.
Marginal: Adică precum cei ce
au trecut, aşa şi atunci mulţi vor trece de la necredinţă la credinţă.
Pentru că aşa a tîlcuit şi dumnezeiescul Chiril
(Matei 24). Şi smochinul se ia spre arătare ca şi cum ar lepăda roadele cele necoapte,
prin zăduful ispitelor şi nefiind
încă îndulcite cu darul, cînd sînt clătite de vîntul diavolului. Că în două
feluri se ia aceasta şi bun şi rău.
Marginal: Smochinul bun şi rău înţelege precum
zice Ieremia 24.
Aceasta se arată din cele două coşniţe ce i
s-au arătat lui Ieremia una cu smochine bune iar una cu smochine rele. Şi
smochinul cel uscat (Mt. 21) de Hristos, care este spus şi la Cîntarea Cîntărilor
(2) însă şi duhovniceşte de se vor plini acestea şi de către Hristos
Judecătorul care va veni cu mărire, însuşi ca cele ce au ...
Marginal: Cerul nicidecum nu se va strica, ci numai cu
învăluire se va înnoi.
Că cerul nu se va supune stricăciunii şi pieirii, ci
numai se va învălui şi se va schimba la mai bună fire. Precum zice
Irineu în Cazania a cincea a mustrării conştiinţei celei cu nume rău: „Că nu se va strica nici nu
va pieri statul făpturii (cu adevărat e stătător şi Cel ce a făcut-o pe
ea) ce chipul lumii acesteia va trece (Cor. 7) în care s-a făcut călcarea
poruncii". Irineu a zis: Vistierii ascunse ale ştiinţei şi înţelepciunii.
Verset:
14
„Iar cerul s-a dat în lături, ca o carte de piele pe
care o faci sul şi toţi munţii şi toate insulele s-au mişcat din locurile
lor".
Tîlcuire:
Zicînd că cerul s-a învăluit ca o carte, pune
sub chip ascuns neştiinţa venirii celei de a doua a lui Hristos. Căci şi
venirea neştiută va fi. Că fără de sunet şi îndată cartea se deschide sau cum
că şi puterile cerului pentru ceia ce au căzut vor avea durere, că-
zînd din credinţă ca şi cum ar pătimi împreună, şi s-ar întrista prin aceasta.
zînd din credinţă ca şi cum ar pătimi împreună, şi s-ar întrista prin aceasta.
Marginal: Iar
mi
se pare că Apostolul şi după obiceiul cel de demult a umblat pentru că cărţile
învăluite (suluri) evreii in loc de cărţile ce sînt la noi acum le aveau, a
căror dezvăluire nu pierdea slovele ci le făcea cunoscute. Tot aşa şi
dezvăluirea trupului ceresc, arată descoperirea bunătăţilor celor ce li se ţin
sfinţilor (destinate lor).
Şi aşa este ca în patru tîlcuiri şi chipuri după cum ne-a dat nouă Dumnezeu am tîlcuit acum, dar să urmăm celelalte. Şi tot muntele şi insulele din locul lor s-au mutat.
Versetele:
15, 16, 17
„Atunci împăraţii pămîntului şi domnii şi căpeteniile
şi bogaţii şi cei puternici şi toţi robii şi toţi slobozii s-au ascuns în
peşteri şi în stînciîe munţilor. Strigînd munţilor şi stîncilor: Cădeţi peste
noi şi ne ascundeţi pe noi de faţa Celui Care şade pe tron şi de mînia
Mielului; Că a venit ziua cea mare a mîniei Lor, şi cine are putere ca să stea
pe loc?"
Tîlcuire:
Cînd l-au întrebat pe Iisus Hristos Apostolii
despre stricarea bisericii din Ierusalim şi despre sfîrşitul veacului
(pe cit au putut înţelege ei) le-a spus mai înainte cele viitoare.
Din care s-au împlinit pe vremea luptei lui Vespasian şi a lui Tit, împotriva
ucigaşilor lui Hristos jidovi, precum mărturiseşte losif Flaviu-jidovul. Iar la sfîrşitul
veacului, cu mai multă silnicie împotriva întregii lumi vor veni aceştia
(evreii) la venirea lui Antihrist, la a cărui venire (Antihrist) conducătorii
cei mari, şi cei bisericeşti cu rînduiala cea bună, şi conducătorii lumii,
care sînt desemnaţi prin munţi, unde sînt cuprinse şi bisericile credincioşilor
(care se numesc insule şi care se înnoiesc către Dumnezeu după spusa lui Isaia),
toţi aceştia vor fugi din locurile lor din cauza hristosului celui mincinos.
Prin care prigoană şi noi înaintea venirii lui, pentru păcatele noastre,
îngăduind Dumnezeu, a
fi ispitiţi. Iar împăraţii pămîntului adică cei ce stăpînesc pămîntul numai, şi nimic în ceruri nu şi-au cîştigat,
împreună cu toţi domnii şi boierii şi cu slugile cele mai de jos şi cu toţi cei ce sînt departe de slujba lui Hristos, se vor ruga ca şă-i
ascundă pietrele şi peşterile şi munţii, decît să ia bătăile ispitei
mîniei lui Dumnezeu, ce va veni ca un vifor asupra lor, care vor fi,aduse întru
venirea lui Antihrist, în foamete, din ciume, şi din alte necazuri. Sau ca să
se muncească după înviere în muncile fără de sfîrşit ce vor fi,
cînd va fi
foarte aprinsă mînia Iui Dumnezeu. Şi cu dreptate ca un cuptor care va
mistui pe cei ce zidesc pe temeiul credinţei, fîn, lemne şi trestie,
i —
Tîlcuirea Apocalipsei
ca nişte lucruri pentru mîncarea focului sortite. De aceia iubitorul de oameni Dumnezeu să ne izbăvească, pe noi şi să ne facă părtaşi bunătăţilor veşnice, cele gătite sfinţilor Lui, cel ce aşază plinirea celor ce se mîntuiesc cu iubirea de oameni a Unuia Născut, Fiul Său, cu care împreună I se cuvine mărirea şi cu Duhul Sfînt în vecii vecilor. Amin!
ca nişte lucruri pentru mîncarea focului sortite. De aceia iubitorul de oameni Dumnezeu să ne izbăvească, pe noi şi să ne facă părtaşi bunătăţilor veşnice, cele gătite sfinţilor Lui, cel ce aşază plinirea celor ce se mîntuiesc cu iubirea de oameni a Unuia Născut, Fiul Său, cu care împreună I se cuvine mărirea şi cu Duhul Sfînt în vecii vecilor. Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu