AL DOILEA INGER A ARĂTAT
CĂDEREA BABILONULUI
ŞI DESPRE GLASUL CE ZICEA SĂ
FUGĂ DIN CETATE ŞI DESPRE PIEIREA CELOR FRUMOASE CE AU CÎŞTIGAT MAI ÎNAINTE
Verset: 1
„După acestea,
am văzut alt înger, pogorîndu-se din cer, avînd putere mare, şi pămîntul s-a
luminat de slava lui,".
Tîlcuire:
De aceia se
arată lumina şi strălucirea sfintelor puteri, care biruieşte cu multă măsură
lumina şi strălucirea stelelor şi frumuseţea lor.
Versetele:
2, 3
„Şi a strigat cu glas puternic şi a zis: A căzut Babilonul cel mare şi
a ajuns locaş demonilor (Isaia, 27, 19) închisoare tuturor
duhurilor necurate, şi colivie tuturor păsărilor spurcate şi urîte (Ieremia, 21, 8). Pentru că din vinul aprinderii desfrînării ei au băut toate neamurile".
duhurilor necurate, şi colivie tuturor păsărilor spurcate şi urîte (Ieremia, 21, 8). Pentru că din vinul aprinderii desfrînării ei au băut toate neamurile".
Marginal: Straja a tot duhul
necurat, adică duhul necurat îl
păzeşte.
Tîlcuire:
Despre cetatea caldeilor, de Babilon, ce au luat-o Cirus şi Perşii şi
Isaia la fel cu aceştia a prorocit, că se va umple de duhuri necurate, pentru
pustiirea sa cea de istov. Că fiarele şi dracii au obicei să umble prin locuri
pustii după rînduiala lui Dumnezeu, care-i izbăveşte pe oameni de bîntuiala
lor, ce-o fac din pizma lor împotriva oamenilor. În ce chip a adăpat Babilonul
toate neamurile cu vinul curviei sale a mîniei sale trimiţîndu-le daruri
cetăţilor supuse lui, el fiind călcător de lege şi puternicii cetăţii vrăjmaşi
adevărului şi dreptăţii fiind ca şi el.
Verset: 3
„Şi împăraţii pămîntului s-au desfrînat cu ea şi neguţătorii lumii din
mulţimea desfătărilor ei s-au îmbogăţit".
Tîlcuire:
Şi pentru că mulţimea bogăţiei ei este din nedreptate, întinzîndu-şi
mîinile mai mult decît la cele de lipsă şi mîndrindu-se şi alergînd spre
dobînzi nedrepte negustorii au fost pricină cîştigului, negustorii pămîntului.
Versetele:
4, 5
„Am auzit, apoi, alt glas din cer, zicînd: Ieşiţi din
ea, poporul meu, ca să nu vă împărtăşiţi din păcatele ei şi să nu luaţi din
pedepsele ei. — 5. Fiindcă păcatele ei au ajuns pînă la cer şi Dumnezeu şi-a
adus aminte de nedreptăţile ei".
Tîlcuire:
„Ieşiţi din ea poporul meu" precum i-a zis şi Lui Lot ce era în
Sodoma: „Mîntuind mîntuieşte-ţi sufletul tău" (Fac. 9; Ieşire, 16, Isaia
50, 11) Şi la Isaia: „Ieşiţi din ea şi vă despărţiţi şi de cei necuraţi să nu
vă atingeţi". Zice aceasta aici că se cuvine a se despărţi de petrecerea
şi de viaţa celor ce au fapte spurcate şi care în toate zilele întărîtă pe
Dumnezeu.
„Daţi-i înapoi, precum v-a dat şi ea şi, după faptele ei, ca măsură
îndoită, îndoit măsuraţi-i; în paharul în care v-a turnat,
turnaţi-i de două ori. •— 7. Pe cît s-a mărit pe sine şi a fost în desfătări,
tot pe atîta daţi-i chin şi plîngere".
Tîlcuire :
„Daţi-i îndoit după faptele
ei".
Marginal: îndoite zice Domnul, să-i dea Babilonului
după faptele lui.
Acestea le zice sau către cei nevinovaţi din ea, din
cetatea care a pătimit munci cumplite de la cei ce o stăpîneau pe ea şi au
răbdat dureri şi au suferit cazne, sau arată trecerea de la nişte feţe la alte
feţe, adică de la cei ce au pătimit strîmbătate, către nişte sfinte puteri
oarecare muncitoare, care pentru dragostea lui Dumnezeu, au socotit ca şi cum
ar fi ale lor necazurile ce le-au suferit fraţii lor. Zice „pahar îndoit"
sau pentru că se vor munci foarte greu păcătoşii şi călcătorii de lege şi aici
şi în veacul veacului viitor, sau pentru că şi sufletul şi trupul dimpreună se
vor munci pentru faptele ce le-au făcut dimpreună. Sau pentru că păcatul numai prin munca cea dinafară se va răsplăti
ci şi pentru cea dinlăuntru, care vine de la cunoştinţa păcatelor.
Însă aici amîndouă pentru noianul iubirii de oameni a lui Dumnezeu se
vor deosebi de singură dreptatea lui Dumnezeu cea neamestecată.
Verset: 7
„Fiindcă în inima ei zice: Şed ca împărăteasă şi
văduvă nu sînt şi jale nu voi vedea nicidecum".
Tîlcuire:
„Şi jale nu voi vedea". Pentru că au obicei unii care vieţuiesc în
voie bună şi în odihnă de n-au frica lui Dumnezeu în el de zic: „Nu mă voi
clătina în veac" (Psalm 29, 6). Care cuvînt îl zice şi desfrînata.
Verset: 8
„Pentru aceia într-o singură zi vor veni pedepsele peste ea: moarte şi
tînguire şi foamete şi focul va arde-o de tot, căci puternic este Domnul
Dumnezeu, Cel Care o judecă".
„Într-o zi" sau arătînd scurtarea vremii cînd sabia şi pieirea şî
foametea va veni peste ea şi plîngerea şi se va strica cu foc şi va arde; sau
în cursul zilei aceleia în care proroceşte că va pătimi acestea o arată. Căci
atunci cînd vor înconjura vrăjmaşii cetatea va fi de ajuns şi necazul şi
muncile ce se vor aduce peste cei biruiţi necazul dintr-o singură zi, şi vor fi
loviţi cu moarte. Că toate le
poate Dumnezeu precum a-i mîntui pe cei ce fac voia Lui spre plăcere, tot aşa şi a-i munci pe cei ce greşesc fără de pocăinţă.
poate Dumnezeu precum a-i mîntui pe cei ce fac voia Lui spre plăcere, tot aşa şi a-i munci pe cei ce greşesc fără de pocăinţă.
Versetele:
9, 10
„Iar împăraţii pămîntului, care s-au desfrînat cu ea şi s-au dezmierdat
cu ea, se vor jeli şi se vor bate în piept pentru ea, cînd vor vedea fumul
focului în care arde. — 10. Stînd departe, de frica chinurilor ei şi zicînd:
Vai! Vai! cetatea cea mare, Babilonul, cetatea cea tare, că într-un ceas a
venit judecata ta!".
Tîlcuire:
In acest loc prin împăraţii pămîntului socotesc că se înţeleg domnii şi
ispravnicii pămîntului, precum zice psalmistul pentru Ierusalim: „Stătut-au
aproape împăraţii pămîntului şi domnii s-au adunat la un loc" (Psalm, 2,
2) şi în Psalm 47; 4: „Că iată împăraţii pămîntului s-au adunat" şi aceia
ca cei ce au lucrat în el curvia, rătăcind de la poruncile lui Dumnezeu, zice
că vor plînge văzînd sau auzind arderea şi pustiirea ei a cetăţii acesteia şi
înfricoşîndu-se de grabnica scăpare a ei, că într-o clipeală de ochi s-a făcut
schimbarea ei.
Versetele:
11, 12
„Şi neguţătorii pămîntului plîng şi se tînguiesc
asupra ei, căci nimeni nu mai cumpără marfa lor, (Lc. 16, 19). — 12. Marfă de aur
şi de argint, pietre preţioase şi mărgăritare, vison şi porfiră mătasă şi stofă
stacojie, tot felul de lemn bine mirositor şi tot felul de lucruri de fildeş,
de lemn de mare preţ şi marfă de aramă şi de fier şi de marmoră."
Tîlcuire :
„Neguţătorii pămîntului vor plînge" cei ce se
strică în boierii şi în desfătări, negustoria celora ce este prisositoare şi
agoniseală
rea.
Versetele:
13, 14
„Şi scorţişoară şi balsam, mirodenii şi mir, tămiie şi
vin, untdelemn şi făină de grîu curat, grîu şi vite, oi, cai şi căruţe, trupuri
şi suflete de oameni. — 14. Şi roadele cele dorite de sufletul său s-au dus de
la tine şi toate cele grase şi strălucite au pierit de la tine şi niciodată nu le
vor mai găsi".
Tîlcuire:
Pe lîngă aceştia se aude că nimeni nu va cumpăra. Se
cade să socotim noi unele ca acestea de oamenii care fac cîştig din cele de
prisos din desfătarea fără de măsură, adică din cai şi căruţe şi
din robi, celor ce zic că
roada lor este în plus. „Suflete de oameni ,cu sufletele oamenilor zice nu vei
mai face negustorie, robind pe cei slobozi, nici nu vei mai avea desfătarea
celor de demult luminate şi grase.
Versetele:
15,16,17
„Iar neguţătorii de aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei,
vor sta departe de frica chinurilor ei, plîngînd şi tînguindu-se, — 16. Şi
zicînd: Vai! Vai! Cetatea cea mare, cea înveşmîntată în vison şi în porfiră şi
în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare!
Că într-un ceas s-a pustiit atîta bogăţie. — 17. Şi toţi cîrmacii şi toţi cei
care plutesc pe mare şi corăbierii şi toţi cîţi lucrează pe mare stăteau
departe".
Tîlcuire:
Vai, Vai! cetatea cea mare. — Aici aduce patimile acestui Babilon
înaintea ochilor şi prin tînguirile pentru el arătăm măririle relelor nevoie
şi ale necazurilor care le va pătimi cetatea, că s-a mîndrit mai înainte în
conducerea împărăţiei.
Versetele:
18, 19
„Şi strigau, uitîndu-se la fumul focului în care ardea
şi ziceau, Care cetate era asemenea cu cetatea cea mare! — 19. Şi îşi puneau ţărînă pe
capetele lor şi strigau plîngînd şi tînguindu-se şi zicînd: Vai! Vai! cetatea cea
mare, în care s-au îmbogăţit din comorile ei toţi cei care ţin corăbii pe
mare, că într-un ceas s-s pustiit".
Tîlcuire:
„Care ţin corăbii pe mare", deşi „mare" după alt înţeles s-a
numit viaţa de acum care este cu multe valuri că are în ea negustorii înotînd
ca nişte peşti în mare şi sînt purtaţi de valurile lumeşti. Adevărat este că şi
cetatea ce va păzi acestea este vecină cu marea cea înţelegătoare şi ea va fi
pricină de tînguire pentru pustiirea ei. Acestea le vor pătimi şi negustorii
Babilonului a toată lumea, care înseamnă amestecare şi tulburare Ia sfîrşitul
acestora ce se văd şi se vor tîngui fără de mîngîiere, despărţindu-se fără de
voie de dulceţile vieţii acesteia şi împunşi fiind de fapte de cunoştinţa
faptelor lor.
Verset:
20
„Veseleşte-te de ea, cerule, şi voi sfinţilor, şi voi
apostolilor, şi voi prorocilor, pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate, în judecata
ce aţi avut cu ea".
Marginal: Adică pentru Babilonul ce a căzut. Despre
cetatea Babilonului.
Prin „cer" sau îngeri se înţeleg sau sfinţii ce
locuiesc în el, cu care se porunceşte apostolilor şi prorocilor să se
veselească dimpreună.
Marginal: Prin „ceruri" cereştii îngeri se
înţeleg, Apostolii, prorocii, mucenicii şi alţi sfinţi.
Căci aşa au biruit în strîmbătăţi şi defăimări. Sau
despre aceasta vorbesc strigînd fără de auzire locuitorii acestei cetăţi după
slobozirea de la Dumnezeu, pentru călcarea dumnezeieştilor porunci, sau pentru
că au fost junghiaţi peste tot pămîntul pentru Dumnezeu din cauză că au
ascultat cuvintele Lui.
Însă prorocii de evrei au fost omorîţi, iar Apostolii
de păgîni, cărora mai vîrtos li s-a propoveduit cuvîntul. Iar se bucură, nu ca
le-ar părea bine de venirea necazurilor, ci avînd dorul aprins pentru tăierea
păcatului, ca cei ce sînt robi păcatului, să dobîndească o muncă mai uşoară în
veacul viitor, prin aceste munci din parte. (Mai uşoare dar veşnice).
„Iar un înger puternic a ridicat o piatră, mare cît o piatră de moară
şi a aruncat-o în mare, zicînd: Cu astfel de repeziciune va îi aruncat
Babilonul, cetatea cea mare, şi nu se va mai afla. — 22. Şi glasul celor care
zic din chitară şi din gură, din flaut şi din trîmbiţă nu se va mai auzi de
acum înainte şi nici un meşteşugar de orice fel de meşteşug nu se va mai afla
în tine şi huruit de mori nu se va mai auzi în tine niciodată!. — 23. Şi
niciodată lumina lămpii nu se va mai ivi în tine; şi glasul de mire şi de mireasă
nu se vor mai auzi în tine niciodată, pentru că neguţătorii tăi erau
stăpînitorii lumii şi pentru că toate neamurile s-au rătăcit cu fermecătoria
ta. — 24. Şi s-a găsit în ea sînge de proroci şî de sfinţi şi sîngele tuturor
celor înjunghiaţi pe pămînt".
Aşa cu pornire se va arunca Babilonul cetatea cea
mare, în ce chip se afundă piatra de moară în mare, aşa va fi de grăbită căderea
Babilonului încît nici urmă nu se va mai vedea din el. Că aceasta însemnează
lipsa şi stingerea lăutarilor şi cîntăreţilor, că a amăgit toate neamurile cu
dulceaţa cîntărilor şi cu otrăvitoarele farmece. Că a fost primitoare de sîngele
prorocilor şi al tuturor
sfinţilor. Prin toate acestea şi necredinciosul
Babilon cel de la Perşi se închipuieşte, că sîngele multor prinţi prin diferite
vremi pînă acum au pătimit în el, căci pururea a fost bucuros să amăgească
neamurile cu vrăji şi cu farmece şi cu înşelăciuni. Trebuie să ne rugăm ca
acesta ce se poartă pe sine şi aceste prorocii să-şi ia răsplătirea mîndriei ce
o aveau împotriva lui Iisus Hristos.
Mi se pare că se împotriveşte ceva acestei socoteli,
aceia ce au zis învăţătorii bisericii cei de demult, de aceste prorocii împotriva
Babilonului, socotind că cele zece coarne ce s-au văzut la fiară, al patrulea
să fie împărăţia Romei, din care răsărind un corn le va dezrădăcina pe cele
trei şi pe altele le va supune şi aşa va veni ca un împărat roman, prin făţărie
şi prin meşteşug ascuns, ca iarăşi să aşeze şi să înnoiască şi să prefacă şi să
crească împărăţia lor.
Marginal: Adică trei împărăţii: grecească ce se
închipuieşte prin Pardos, persească închipuită prin urs, a Babilonenilor ce se închipuie
prin leu peste care va stăpîni Antihrist, ce va veni ca un împărat roman,
precum s-a zis la Cap. 13, 12. Babilonul cel de taină este împărăţia a toată
lumea.
Iar mai degrabă cu adevărat să-i facă împărăţie de istov acelei împărăţii. Însă
cum s-a mai zis, nu va greşi cel ce va tîlcui a fi împărăţia aceia ce a
stăpînit ca şi cum ar fi într-un trup, de la începutul lumii pînă acum, ca ceia
ce cu adevărat a vărsat sîngele mucenicilor, prorocilor şi apostolilor, că
precum o ceată şi o oaste şi o cetate se numeşte deşi se schimbă cei din care
se împlinesc acestea, aşa şi o împărăţie se poate zice, deşi se împarte şi se
taie în mai multe locuri.
PENTRU CÎNTAREA SFINŢILOR ŞI PENTRU ÎNTREITUL ALILUIA,
PE CARE-L CÎNTĂ SFINŢII PENTRU PRÂPĂDIREA BABILONULUI
Versetele:
1, 2, 3, 4
„După acestea, am auzit, în cer, ca un glas puternic
de mulţime multă zicînd: Aliluia! Mîntuirea şi slava şi puterea sînt ale
Dumnezeului nostru. — 2. Pentru că adevărate şi drepte sînt judecăţile Lui!
Pentru că a judecat pe desfrînata cea mare, care a stricat pămîntul cu
desfrînarea ei, şi a răzbunat sîngele robilor
Săi, din mîna ei! — 3. Si a doua oară au zis; Aliluia!
Si fumul
* *
focului în care arde ea se suie în vecii vecilor. 4. — Iar cei douăzeci
şi patru de bătrîni şi cele patru fiinţe au căzut şi s-au închi-
nat lui Dumnezeu, Celui Care şade pe tron, şi au zis: Amin! Aliluia".
nat lui Dumnezeu, Celui Care şade pe tron, şi au zis: Amin! Aliluia".
Tîlcuire:
„Aliluia" închipuieşte lauda lui Dumnezeu, iar
„Amin" Adevărat, sau „fie" închipuieşte. Care cuvinte de către
puterile cereşti îngereşti şi de către oamenii cei asemenea cu îngerii i se
aduc lui Dumnezeu cel în Treime (Troiţă), adică Dumnezeirii în trei staturi:
Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh. Că şi sîngele robilor săi din mîinile
Babilonului 1-a izbăvit şi a cetăţenilor lui, prin muncă le-a făcut bine,
lucrîndu-le tăierea păcatelor.
Marginal: întreitul Aliluia i se aduce lui Dumnezeu în
Treime, adică laudă întreită, însă de obşte (împreună) de către puterile
îngereşti, prin care le arată cînd zice versetul 1 că a auzit Aliluia, iar de
către oameni, verset. 4, unde zice şi au căzut cei 24 de bătrîni şi cele patru
fiare.
Iar prin fumul cetăţii ce se înalţă în vecii vecilor, arată necontenirea
bătăilor ce au venit asupra ei întru neîncetaţii vecii aceştia, sau că adesea au
luat munci pe măsură şi veşnice în veacul viitor fiind muncită. (Iad veşnic).
Verset: 5 '
„Şi un glas a ieşit din tron, zicînd: Lăudaţi pe Dumnezeul nostru toţi
slujitorii Lui, cei care vă temeţi de El, mici şi mari".
Tîlcuire:
Scaunul lui Dumnezeu sînt Heruvimii şi Serafimii, de la care se dă
poruncă să laude pe Dumnezeu nu numai cei mici întru fapte, ci şi cei mici fiecare
după mărimea puterii lui. Însă mi se pare că şi ceia ce sînt acum mici în vîrstă,
adică pruncii ce mor şi nu-s desăvîrşiţi, în vîrstă mare înviind, vor lăuda pe
Dumnezeu. făcătorul de lucruri mari.
Versetele:
6, 7
„Atunci am auzit ca un glas de mulţime multă şi ca un vuiet de valuri
fără număr şi ca un bubuit de tunete puternice zicînd: Aliluia! Pentru că
Domnul Dumnezeul nostru, Atotţiitorul este împărat. — 7. Să ne bucurăm şi să ne
veselim şi să-I dăm slavă, căci a venit nunta Mielului şi mireasa Lui s-a
pregătit".
Tîlcuire:
Glas de mulţime multă şi de popor mult şi de ape multe
şi de tunete arată străbaterea şi lăudătorul vers întru cîntări al tuturor
puterilor celor fără de număr, îngereşti şi cereşti, pe care unii au înţeles să
fie apele ceîe mai presus de ceruri, de care zice proro-
cui David: „Şi apele cele mai presus de cer să laude numele Domnului, cu care împreună şi toată adunarea drepţilor măreşte pe făcătorul" (Ps. 148). Însă Iisus Hristos împărăţeşte peste îngeri, după fiinţă ca un Făcător. Iar peste cei drepţi, după iubirea de oameni împărăţeşte, sau stăpîneşte după fireasca sa putere sau după stăpînia ce i se cuvine, ca judecătorului. Iar prin nunta Mielului, adunarea bisericii şi amestecarea cu Hristos se înţelege, ai cărei ispravnici sau logoditori au fost dumnezeieştii apostoli. Prin care i s-a dat logodna cea duhovnicească, căci ei au luat-o atunci faţă către faţă, curata amestecare şi adevărata amestecare cu Hristos.
cui David: „Şi apele cele mai presus de cer să laude numele Domnului, cu care împreună şi toată adunarea drepţilor măreşte pe făcătorul" (Ps. 148). Însă Iisus Hristos împărăţeşte peste îngeri, după fiinţă ca un Făcător. Iar peste cei drepţi, după iubirea de oameni împărăţeşte, sau stăpîneşte după fireasca sa putere sau după stăpînia ce i se cuvine, ca judecătorului. Iar prin nunta Mielului, adunarea bisericii şi amestecarea cu Hristos se înţelege, ai cărei ispravnici sau logoditori au fost dumnezeieştii apostoli. Prin care i s-a dat logodna cea duhovnicească, căci ei au luat-o atunci faţă către faţă, curata amestecare şi adevărata amestecare cu Hristos.
Marginal: De nunta cea de taină şi de cina Mielului.
Versetele:
8, 9
„Şi s-a dat ei să se înveşmînteze cu vison curat,
luminos, căci visonul sînt faptele cele drepte ale sfinţilor. ■— 9. Apoi mi-a zis:
Scrie, Fericiţi cei chemaţi la cina nunţii Mielului! Şi mi-a zis iar: Acestea
sînt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu". (Mt. 22, 2; Lc. 14,16).
Tîlcuire: t
Marginal: îmbrăcămintea femeii in vison curat arată
îmbrăcămintea bisericii cea luminată întru fapte bune şi subţire întru
cunoştinţă şi înaltă întru vederea lui Dumnezeu şi în gîndurile întru Dînsul,
căci cu acestea se ţes dreptăţile dumnezeieşti. Iar Cina lui Hristos este
prăznuirea celor mîntuiţi şi veselia cea alcătuită cu bună cuviinţă, pe care
fericiţi vor fi acei ce o vor do- bîndi şi vor intra cu Mirele cel sfînt al
sufletelor curate în cămara cea veşnică, că nemincinos este cel ce a făgăduit,
însă multe fiind bunătăţile veacului viitor şi întrecînd cugetul (covârşind)
întreg pentru aceia şi împărtăşirea cu acestea cu multe nume se răspunde şi
slăveşte în Scriptură. Apoi se zice împărăţia cerului pentru slava şi cinstea
ei.
Marginal: Adică împărtăşirea cu bunătăţile veşnice, că
împărtăşirea cu bunătăţile veşnice cu multe nume se numeşte. Apoi, rai, pentru
masa cea îndestulată plină de tot felul de bucate şi de hrana bunătăţilor, sau
pentru ospăţul cel cu totul cinstit. Sau, sinul lui Avraam se zice, pentru
odihna cea de acolo a celor răposaţi. Sau, cămară şi nuntă, nu numai pentru
veselia cea fără de sfîrşit, ci şi pentru amestecarea cea curată şi adevărată
şi negrăită a lui Dumnezeu cu robii Săi. Care amestecare atîta va covîrşi şi
va întrece pe acea împreunare a trupurilor unul cu altul, pe cît întrece lumina
întunericul şi pe cît se deosebeşte mireasma de putoare.
Verset:
10
„Şi am căzut înaintea picioarelor Iui, ca să mă închin lui. Iar el mi-a
zis: Vezi să nu faci aceasta! Sînt împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi
care au mărturia lui Iisus. Lui Dumnezeu închină-te, căci mărturia lui Iisus
este duhul prorociei".
Tîlcuire:
Să nu faci aceasta, împreună
slujitor cu tine sînt. Adică nu mi te închina mie îi zice dumnezeiescul înger,
gîndind tu că doar de la mine le spun acestea, ci cele le spun eu despre cele
viitoare le grăiesc. Pentru că mărturisirea, adică mărturia lui Iisus Hristos,
aceasta este darea duhului prorociei.
Marginal: Va să zică,
cuvintele ce le spun eu mai înainte mărturisind pe Hristos, acestea sînt ale
Duhului de prorocie, care ni se împărtăşeşte şi nouă îngerilor şi vouă
oamenilor.
In alt chip aşa se poate înţelege, ca şi cum ar zice îngerul, că pentru
aceasta este prorocia ca să se vestească mărturia de Hristos şi să se
mărturisească credinţa prin sfinţi. Pentru aceea păzeşte-te nu mi te închina
mie, că împreună slujitor sînt, ci te închină Aceluia ce are stăpînie peste
toate. Ca Făcătorului să i se închine lui, şi nu ca unei făpturi. De aici putem
cunoaşte mintea cea smerită a sfinţilor îngeri, cum că nici într-un chip nu
voiesc să li se dea lor cinstea şi mărirea cea dumnezeiască, precum au făcut
domnii cei răi şi ucigaşi (diavolii) ci aceasta i se aduce singur Stăpînului.
Facă Dumnezeu aceasta ca şi noi, cu minte smerită, strălucind împreună, să
plinim cuvîntul Stăpînului ce zice: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sînt blînd şi
smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre" şi să dobîndim
odihnă în veacul viitor, de unde a fugit toată durerea şi grija şi suspinul,
unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc şi să ne luminăm cu lumina feţei
lui Hristos, căruia I se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea
împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, făcătorul de viaţa, acum şi pururea şi în
vecii vecilor.
Versetele:
11, 12
„Şi am văzut cerul deschis şi
iată un cal alb, şi Cel Care şedea pe el se numeşte Credincios şi Adevărat şi
judecă şi Se războieşte întru dreptate. — 12. Iar ochii Lui sînt ca para
focului şi pe capul Lui sînt cununi multe".
: Tîlcuire:
Deschiderea cerului arată că
din cer va fi venirea judecătorului şi aceia va fi fără întîrziere, precum şi
aici pe pămînt strîn-
gera şi închiderea cărţii şi
deschiderea ei închipuieşte judecata şi răspunsul de pierzare al judecătorului
împotriva celor vinovaţi,
Marginal: Precum prin unele locuri fac judecătorii
cînd dau pe cineva spre pierzare, pentru vina lor ce au făcut (verset 18).
Iar „cal alb" închipuieşte lumina sfinţilor şi veselia ce va să
fie şi Cel Care şedea pe el, arată că va fi întru toate cuvintele sale
credincios şi întru fapte adevărat. Şi acesta este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
care întru dreptate va judeca neamurile, cu ochii Săi ca para focului fiind,
adică cu puterea Sa cea de departe văzătoare şi cu amănuntul socotitoare,
împărţind para focului, care pe cei drepţi îi va lumina şi nu-i va arde, iar pe
păcătoşi îi va arde şi nu-i va lumina. Iar stemele cele multe sau împărăţia Iui
Hristos peste toate cîte sînt în cer şi pe pămînt închipuiesc că atîtea sînt,
cîte sînt între îngeri cete şi pe pămînt sceptruri şi între sfinţi oameni,
adunări mulţime. Sau închipuiesc biruinţa Lui în toate isprăvile ce le va face
pentru noi păcătoşii prin îndelungă răbdarea Sa, cum zice David" Şi vei
birui cînd vei judeca Tu".
Verset:
12
,,Şi are nume scris pe care nimeni nu-1 înţelege decît
numai El". '
Tîlcuire:
Neştiinţa numelui Lui închipuieşte necuprinderea
fiinţei Lui, căci pentru isprăvile şi grijile Lui se numeşte cu alt nume, adică
bun, păstor, soare, lumină, viaţă, dreptate, sfinţenie, răscumpărare,
nestricat, fără de moarte, nevăzut, neschimbat (Mt. 7, Isaia 40, 10), însă după
fiinţă este fără de nume, neapropiat însuşi prin sine împreună cu Tatăl şi cu
Duhul Sfînt cunoscut.
Marginal: Hristos după fiinţă nu are nume.
Verset:
13
„Şi este îmbrăcat în veşmînt stropit cu sînge (Ioan, 1, 5; Isaia 63, 1,
2, 3) şi numele Lui se chiamă Cuvîntul lui Dumnezeu".
Tîlcuire:
Prin haina aceasta a Cuvîntului lui Dumnezeu, prea
cinstit şi nestricat trupul Lui cu adevărat se închipuieşte, care în patima cea
de bunăvoie s-a muiat în sîngele Său, iar acum cel fără de nume şi de nimenea
văzut se numeşte aici Cuvînt.
Marginal: Hristos se numeşte Cuvînt al lui Dumnezeu.
Sau spre arătarea fiiască a naşterii din Tatăl cea fără de patimă. Precum şi
Cuvîntul nostru iese din mintea noastră; sau că El întru Sine ţine cuvîntul
tuturor celor ce sînt, sau că este vestitor şi arătător de înţelepciunea şi de
puterea Tatălui.
Verset:
14 .
„Şi oştile din cer veneau după EI, călare pe cai albi, purtînd veşminte
de vison alb, curat".
Tîlcuire;
Prin oştile cereşti, care mergeau după Dînsul, se înţeleg cetele
cereşti care prin subţierea firii şi prin înălţarea minţilor şi prin luminarea
faptelor bune sînt luminate şi strălucite şi prin urmarea adică nedepărtarea
de Dumnezeu sînt cinstite cu apropierea de Dumnezeu lipită şi nedeosebită.
Verset:
15
„Iar din gura lui ieşea sabie ascuţită, ca să lovească pe păgîni cu ea.
Şi El ii va păstori cu toiag de fier şi va călca teascul vinului aprinderii
mîniei lui Dumnezeu, Atotţiitorul".
Tîlcuire:
Sabia arată munca ce se va aduce necredincioşilor şi
păcătoşilor, după dreptatea judecăţii şi după răspunsul ce va ieşi din gura
lui Dumnezeu, prin care se vor paşte cu toiag vîrtos de fier de munci, ca să nu
mai lucreze răutăţi de multe feluri. De care toiag sfinţii vor rămîne
necertaţi. Că nu va lăsa Domnul toiagul păcătoşilor peste soarta dreptăţilor,
după cuvîntul Psalmistului (Psalm 124).
Marginal: Iar drepţii nu se vor bate cu toiagul de fier.
Şi jghiabul mîniei lui Dumnezeu va călca, că Tatăl nu va judeca pe
nimeni, ci toată judecata a dat-o Iui Hristos după omenire, pe care judecată
după Fiinţă ca un fiu o avea mai înainte de veci.
Verset;
16
„Şi pe haina Lui şi pe coapsa Lui are nume scris:
împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor".
Tîlcuire:
129
|
9 — Tîlcuirea
Apocalipsei
Verset:
17
„Apoi am văzut un înger stînd în soare; şi a strigat cu glas puternic,
grăind tuturor păsărilor care zboară spre înaltul cerului; veniţi şi vă adunaţi
la ospăţul cel mare al Iui Dumnezeu".
Tîlcuire:
Şi îngerul acesta socotim să fie unul din cei ce au stăpînie peste
îngerii ceilalţi, care vesteşte veselie pentru munca păcătoşilor şi pentru
pierderea păcatului. Şi „păsări" pe îngeri i-a numit pentru zburarea lor
cea de pe sus şi pentru înălţarea în văzduh, spre îndreptarea noastră şi
învăţătura, a căror hrană urmînd pe Hristos este plinirea voii lui Dumnezeu.
Iar „spre înaltul cerului zboară ca să le facă şi oamenilor celor ce sînt
întocmai cu îngerii suirea la cer împărtăşită şi veselia cea zisă mai sus, a
căror solire îi înalţă pe cei de jos şi prin care sfinţii se vor răpi întru
întâmpinarea Domnului. „Veniţi la ospăţul cel mare.
Verset:
18
„Ca să mîncaţi trupurile împăraţilor şi trupurile căpeteniilor şi
trupurile celor viteji, şi trupurile cailor şi ale călăreţilor lor, şi
trupurile tuturor celor slobozi şi celor robi, şi celor mici şi celor
mari".
Tîlcuire:
Voia lui Dumnezeu se înţelege în două feluri. întîi voia lui Dumnezeu
cea întîmpinătoare care şi bunăplăcerea Lui şi cină dorită Lui este ca să
mîntuiască pe toţi oamenii şi să vie la cunoştinţa adevărului şi să se întoarcă
şi să fie vii. A doua voie este ca să se muncească cei ce şi-au cîştigat muncă.
Voia Tatălui Hristos mîncarea sa a numit-o, iar aici aceasta o numeşte cina Iui
Dumnezeu. Că vor lua cele ce au dorit fiecare prin fapte, sau împărăţia, sau
munca. Iar prin „mîncarea trupurilor" se închipuieşte pierderea tuturor
celor trupeşti şi stingerea numelor pe pămînt. Iar de cai a făcut pomenire, nu
că doar caii vor învia sau judeca, ci pe cai îi înţeleg sau pe iubitorii de
muieri, adică pe cei spurcaţi sau pe cei amăgitori sau pe acestea amîndouă. Iar
pe cei ce încalecă pe cai îi înţeleg pe cei puternici în răutăţi, care au fost
arătaţi şi mai jos zicînd: „Şi cărnurile tuturor celor slobozi şi ale robilor
şi ale celor mici şi ale celor mari". Insă prin cei slobozi şi
prin cei mari înţelege mai vîrtos pe cei ce greşesc fiind întru stăpînire. Iar prin „robi" şi prin cei „mici" înţelege pe cei ce greşesc mai puţin, sau din neştiinţă sau după vîrstă sau din neputinţă.
prin cei mari înţelege mai vîrtos pe cei ce greşesc fiind întru stăpînire. Iar prin „robi" şi prin cei „mici" înţelege pe cei ce greşesc mai puţin, sau din neştiinţă sau după vîrstă sau din neputinţă.
Verset:
19
„Am văzut fiara şi pe împăraţii pămîntului, oştirile lor adunate, ca
să facă război cu Cel Care şade pe cal cu oştirea Lui".
Tîlcuire:
Prin numărul de multe oşti îi numeşte pe cei ce împreună cu diavolul se
luptă împotriva lui Hristos şi a sfinţilor Lui, pentru mulţimea păcatului cea
vătămătoare şi de multe feluri şi pentru priceperea întru sfaturi şi întru
dosădire a multor lucruri deşi se numeşte oaste cu numărul de unul, pe partea
cea mai mică a puterilor îngereşti şi a oamenilor celor întocmai cu îngerii o
arată care-1 urmează pe Hristos prin unirea voii şi a îngăduinţei sfatului
către Dumnezeu Cuvîntul.
Verset:
20
„Şi fiara a fost răpusă, şi cu ea proorocul mincinos, cel care făcea
înaintea ei semne cu care amăgise pe cei care au purtat semnul fiarei şi pe
cei care s-au închinat chipului ei. Amîndoi au fost aruncaţi de vii în iezerul
de foc, unde arde pucioasă".
Tîlcuire:
„Şi a fost răpusa fiara şi cu ea proorocul
mincinos" deşi împotriva Mîntuitorului Hristos au fost, fiara şi cu
prorocul împreună cu împăraţii şi domnii care i-au ascultat pe ei, insă
amîndoi au fost biruiţi şi prorocul cel mincinos care amăgea cu minuni şi semne
pe cei mai simpli i-a ajuns mînia şi s-au aprins de vii de mînia lui Dumnezeu,
şi au fost aruncaţi amîndoi în iezerul cel de foc ce arde cu iarbă pucioasă. Nu
vor muri aceştia cu moarte obişnuită, ci într-o clipeală de ochi omorîţi vor
fi şi cu moartea a doua osîndiţi, vor fi aruncaţi în iezerul cel de foc, precum
zice Apostolul de alţii că nu vor adormi (muri) (Cor. 10) ci se vor schimba în
clipirea ochiului şi aceia întocmai cu ceilalţi vor merge la judecată. Iată
aceşti doi necuraţi şi potrivnici lui Dumnezeu nu vor merge la judecată ci la
osîndă, deşi unora li se pare a nu fi aceasta aşa, de vreme ce a zis Apostolul
că va fi omorît Antihrist cu Duhul prorociei Iui Dumnezeu.
a*
|
131
„Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui Care
şedea pe cal şi toate păsările s-au săturat din trupurile lor".
Tîlcuire:
„Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia". Două morţi sînt, cea dintîi
este despărţirea sufletului de trup, iar a doua trimiterea în gheenă. Deci urmînd
vorba care spune că-i va întîmpina moartea dintîi a trupului cu saba lui
Dumnezeu, adică cu porunca Lui, pe cei ce se vor lupta împreună cu Antihrist
împotriva lui Hristos şi a sfinţilor lui. Apoi îi va ajunge moartea a doua şi
aceştia şi cu cei ce i-au amăgit pe ei se vor împărtăşi de moartea a doua şi
de munca de veci. Cînd zice că se vor sătura păsările de cărnurile lor aceasta
s-a spus mai sus. Precum îi grăieşte Dumnezeu lui Isaia, că v-aţi făcut mie
întru saţiu, aşa şi sfinţilor le este urîtă orice patimă a trupului şi le este
grea. Pe îngeri îi numeşte păsări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu