ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU THEODOSIE 4

POVESTE PENTRU MARELE COSTANDIN ÎMPĂRAT

Odată, oarecându, bătându-să împăratul Costantin cu perşii, îl biruiră perşii şi-i sparseră oştile şi i le risipiră. Decii puseră străji şi prinseră şi pre fericitul Costantin împărat, şi porunciră să-l păzească foarte tare, că vrea să-l junghe şi să-l facă jertvă spurcaţilor lor dumnezei. Decii, daca-l prinseră, nu mai avură nici o grijă, ci numai ce era tot veseli şi juca. Apoi merseră şi întrară în capişte toţi perşii cei mari şi cei viteji, că aşa le iaste obiceiul lor, când vor să facă jirtvă, mergu în capişte fără arme, iar armele le pun departe. Iar Dumnezeu, carele nu pesteşte,

nici nu e a nu griji de îngăduitorii săi, degrabu făcu izbândă. Că ostaşii lui Costantin, carii fură goniţi cu el dimpreună, ştiind pre împăratul lor rob şi gătit de junghere, merseră într-ascunsu şi făcură năvală de luară armele perşi lor şi intrară într-înşii şi, năvălind, luară întâi pre Costantin împăratul lor. Decii începură a tăia pre perşi fără milă. Iar domnii şi mai marii perşilor, deaca văzură un lucru ca acela îngrozit şi fără veste, îndată se întoarseră şi cu multe plecăciuni să plecară şi să jurară că altă dată nu să vor mai scula cu oşti asupra lui Costantin, şi făcură pace şi legătură tare într-înşii. Şi să întoarse Costantin cu mare bucurie în Galilea Vretaniei.

Iar după acestea primbându-se odinioară Constantin împărat şi cu oştile sale pre câmpu şi chemând pre Dumnezeu cu cugetul într-ajutor, iată i să arătă semnul lui Dumnezeu pre ceriu, când fu vreme de amiază-zi, şi străluci mai vârtos decât soarele, şi era închipuit semnul sfintei cruci şi făcut tot de stele. Şi era scris cu slove leteneşti împrejuru-i, şi acele slove scriia zicându aşa: „Costandine, cu acesta semnu vei birui!". Iar el nu să pricepu ce va să poată fi acest semnu şi întrebă şi pre ceia ce era cu dânsul, zicându: „Au doar vedeţi şi voi cevaşi?? Iar ei toţi mărturisiră că au văzut acel semnu minunat. Deacii, când fu noapte, i să arătă Domnul nostru lisus Hristos şi cu acel semnu ce-l văzuse ziua la câmpu, pre ceriu, în vis şi-i zise: „Să faci semnul care l-ai văzut şi ţi s-au arătat pre cer şi să înveţi să-l poarte în fruntea oştilor tale. Deacii nu vei birui numai pre Maxentie şi pre oştile lui, ce şi pre alţi vrăjmaşi ai tăi, pre toţi îi vei pune suptu picioarele tale, şi încă şi dracii să vor înfricoşa de dânsul". Aşa i să arătă chipul sfintei cruci.

Deacii, deaca se făcu ziuo, să sculă împăratul şi spuse boiarilor săi acea vedere cu mare bucurie şi veselie, şi fiind ei toţi acolea, chemă împăratul zlătarii cei mai meşteri şi făcu pre o hârtie semnul cinstitei cruci, care i să arătase pre ceriu, şi le dede să o facă de aur. Deacii ei o luoară şi o făcură cât mai degrab', şi o împodobi împăratul tot cu mărgăritariu şi cu pietri scumpe şi cu alte meşterşuguri, şi o puse într-o suliţă înaltă, cum şi în ziua de astăzi fac împăraţii creştini şi o poartă în
fruntea oştilor. Şi-şi puse marele Costandin totă nădejdea într-însa. Deacii, deaca să întări împăratul cu acestu semnu, tote războaele le biruia. Deacii porunci la spurcatul Maxentie să să gătească de războiu, să să bată amândoi. Deacii să gătiră şi începură a se lovi oştile. Iar pre muncitoriul Maxentie îl coprinsă o frică şi o groază mare de oştile fericitului Costandin împărat şi începu a fugi cu o semă de oameni ai săi. Iar dumneziescul împărat Costandin îl goniia. Iar el fugind, căzu în cursele sale carele le tocmise pentru înşălăciunea lui Costandin. Că făcuse acel împărat muncitoriu, Maxentie, un pod preste o apă mare, cu meşteşug hiclean, şi cugeta să înşale pre Costandin împărat, ca trecându-l el pre dânsul să să rumpă şi să să înece bunul şi credinciosul împărat Costandin. Iar durerea lui să întoarse spre capul lui, şi nedreptatea lui să pogorî spre creştetul lui. Că sângur acel ticălos Maxentie şi cu ticăloşii lui oameni, fiind de împăratul Costandin goniţi şi apropiiaţi fiind, numai ce-i fu a da pre acel pod, ce făcuse cu vicleşug, iar podul, cu voia lui Dumnezeu, să rumse şi să înecă ocaianicul Maxentie şi cu toţi oamenii săi, câţi era cu dânsul. Şi să umplu şi pre dânsul cuvintele Scripturii, carele zice: „Pre cai şi pre cei ce încălecase i-au înecat în mare". Şi să umplu acea apă mare de oameni şi de cai morţi. Şi să umplu şi cuvintele prorocului, carele au zis: „Săpă groapa şi căzu într-însa cel ce o făcuse?.

Iar cetăţenii din Roma, deaca văzură aşa, ei să umplură de veselie şi cu multă bucurie îşi înălţa mâinile cătră cer. Şi merse împăratul Costandin în Roma cu multă slavă şi, deaca-l văzură ei, îi eşiră înainte toţi domnii cetăţii şi boiarii, mumânile şi fetele, preoţii şi călugării şi călugăriţele cu feţele vesele şi cu suflete curate. Şi da mâna cu dânsul şi slobozea glasuri de mulţumire acelui semnu purtătoriu de biruinţă şi împăratului, pentru căci îi izbăvi dă răul şi vicleanul Maxentie muncitoriul. Deacii, deaca făcură aşa, iar împăratul dărui Romei iar cinstea şi slobozeniia care o avusese mai denainte vreme, şi zise să-şi facă toţi oamenii semnul sfintei crucii. Şi rădică în mijlocul cetăţii o cruce mare
şi o scrise cu slove leteneşti, zicându: „Aceasta au slobozit cetatea noastră din munciri şi o au izbăvit".

Iar după acestea, porunci pretutindinea să strângă moaştele mucenicilor foarte cu cinste şi să le îngroape, şi gonirea care era asupra creştinilor să să contenească şi să să slobozească toţi creştinii dă prin temniţe şi de pre la închisori. Iar limbile câte eraîmpregur, până la ochean, deaca auziră aşa, toţi priimiră acea învăţătură cu dragoste şi să împodobiia cu numele crucii. Şi deşchise împăratul cămărăle cu avuţiia cea împărătească şi o împărţi toată săracilor, şi începu a zidi biserici creştineşti pretutindenea şi le dăruia moşii şi avuţii tuturor, ca un trimisu al lui Dumnezeu şi cercetător, care slujiia şi cu învăţăturile şi cu lucruri. Şi toate câte poruncea împăratul şi învăţa, era bune şi cu ispravă. Şi adunară săborul slugile lui Dumnezeu în Efes şi în hotarăle lui, şi pacea lui Dumnezeu şi dede acel loc bisericilor. Şi câţi i să închina din limbi şi i să pleca lui, toţi lăcuia în locurile lor; iar câţi nu-l asculta, nici i să pleca, el îi gonea den lăcaşurile lor. Aşa şi într-acesta chip îngăduia lui Dumnezeu acestu împărat credincios, şi cererea şi pohtirea bisericilor nici cum nu o înfrângea. Pentru aceia şi de la Dumnezeu i să da plată, că toate neamurile păgâneşti le supuse supt dânsul. Şi deaca birui pre toţi împrejurenii săi şi-i supuse suptu biruinţa sa, deacii îl chema oamenii toţi „biruitoriu". Acestea văzându romanii, să bucura şi să veselea foarte. Şi, odată, să împodobiră toţi şi făcură praznicul lui Dumnezeu în 7 zile şi ziseră: „Acesta iaste praznicul biruinţei". Şi crezură şi cinstitei cruci, şi cu toată inima i să închina şi o săruta, şi pre Costandin, cel ce iaste de-a pururea pomenit biruitoriu, îl slăviia.

Deaciia împăratul Costandin căzu în boala care să cheamă mişălie¹, iar dohtorii câţi era, toţi să nevoia, cine cu ce ştiia, ca să vindece pre împăratul. Şi munciră câtăva vreme cu meşteşugurile lor şi nu putură folosi nimic. Deacii ziseră să strângă coconaşi mititei mici, mulţi, vrând să-i junghe pre toţi

Adică lepră.

şi să le sprijinească sângele într-un vas mare, şi să să scalde împăratul într-acel sânge de coconi mici, şi să va curăţi de mişălie. Şi strânseră atâţea coconi să-i junghe. Iar împăratul Costandin venea de la vânat şi văzu atâtea mumâni plângându şi văetându-se pentru coconaşii lor, şi întrebă ce poate să fie acea gâlceavă şi vaete mari, ce fac acele fămei acolo. Iar slugile îi spuseră, zicând: „Poruncit-au dohtorii să adunăm coconi mitutei mulţi şi să-i junghe, şi să sprijinească sângele într-un vas mare, şi să te scalzi măria-ta într-acel vas mare cu sânge, şi te vei curăţi". Iar împăratul, deaca auzi aşa, i să făcu milă de coconi şi de mumânile lor, şi dede pre toţi coconii în braţele mumânelor lor, şi zise: „Mai bine să pătimescu eu tot aşa rău cu această boală, decât să moară atâţea coconi şi să să topească mumânele lor, de jale şi de dor, şi să fiu eu vinovat a atâta moarte". Iar noaptea i să arătă în vis Petru şi Pavel, apostolii lui Hristos, şi-i ziseră: „Noi suntem Petru şi Pavel, apostolii lui Hristos, şi ne-au trimis Dumnezeu să-ţi dăm botezul mântuirii. Deci să trimiţi să chemi pre Silivestru papa, să te îmbăieze în baia botezului şi ţi să va curăţi mişăliia dupre trup, ce o ai pre tine, şi toate păcatele tale, şi vei fi vrednic şi harnec şi împărăţiei ceriului". Şi într-aceste cuvinte să deşteptă împăratul şi văzu doftorul său gătindu dohtorii, după cum îi era obiceiul şi orânduiala. Iar el zise cătră dânsul: „De acum să nu mai vii la mine cu dohtorii şi cu meşteşuguri omeneşti, că-mi va ajuta mâna lui Dumnezeu, carea ţine toate". Şi îndată trimise la fericitul Silivestru, şi veni de-l boteză. Iar deaca-l boteză şi ieşi din crestelniţă, rămase stricăciunea dă pe trupul lui în apă ca nişte solzi de peşte, iar el fu sănătos şi curăţit, şi ieşi vesel cu trupul şi cu sufletul. Şi să boteză cu dânsul şi Crisp, fie-său cel mai mare, şi să îmbrăcară amândoi în haine albe, slăvindu şi mulţumindu lui Dumnezeu pentru atâtea bunătăţi ce să învredniciră. Şi fiind fericitul Costandin biruitoriu şi ţiitoriu Romei, mulţi pizmaşi de-ai adeverinţei să apropiia de dânsul, şi de multe ori cu multe felini i de otrăvi îl adăpa, iar el fiind cu mila lui Dumnezeu acoperit şi umbrit, nimic nu-i strica nici să

bolnăvea.

Deci, după acestea, iar să ridică cu Lichinie, ginerile lui Chesar, asupra lui Maximian. Şi făcură oşti pre mare şi pre uscat, foarte mari şi grele. Iar Maximian, deaca auzi aşa, îşi puse nădejdea în vrăji şi în farmece, şi găti şi el oşti grele. Şi aşa-i părea şi cugeta că are pre Costandin prinsu şi cu toate oştile, dinpreună cu Lichinie, în mâinele lui. Şi să găti tare împotriva lor, şi le eşi înainte. Şi cum văzu spurcatul Maximian semnul sfintei cruci că-l duc înaintea oştilor, îndată zise vitejilor săi să-l săgete cu săgeţi, să-l lovească şi să-l strice. Şi aşa merseră oştile una spre alta până să apropiară bine, şi semnul sfintei cruci tot îl purta înainte. Deci, cum începură a să lovi, îndată cuprinse groaza şi frică pre ceia ce să nădăjduia spre vrăjile lor şi di spaimă mare îşi lepădă Maximian şi caftanul cel împărătescu, gravaniu, den spinare, şi fugi. Şi iată, cel ce să nădăjduia spre vrăji şi pre mulţimea oştilor sale, cum fugi şi fu lipsit de toate şi fu gonit den sat în sat. Iar spurcaţii săi dumnezei şi vrăjitorii, ca nişte mincinoşi şi înşălători, toţi fură tăiaţi şi fărâmaţi. Şi se povesteşte că atâta moarte şi tăiare s-au făcut atunci, cât n-au fost altă dată de'nceputul lumii.

Şi-i era voia lui Costandin să prinză şi pre Maximian, iar Dumnezeu nu vru, ci porni altă mânie pre dânsul, că căzu într- altă urgie şi mânie mai mare, că de viu i să împuţiră toate mădularele lui şi i să târiia tote dânlăuntrurile pre pământu. Deacii îi săriră ohcii amândoi şi fu orbu, şi-i căzu toată carnea dupre oase şi aşa, întru această groaznică şi cumplită mânie a lui Dumnezeu, câtăva vreme pătimind, muri. Şi-i merse sufletul la un loc cu idolii săi, în munca cea netrecătoare. Şi aşa fură idolii stricaţi şi răsipiţi dentre dânşii, şi să făcu pace şi linişte mare în lume, şi să tocmiră toate cu blândeţe. După acestea, fu Costandin împărat a toată lumea şi singur biruitoriu, că păgânătatea o strică de tot şi arătă tuturor semnul şi biruinţa crucii.

Şi era o cetăţue mitutea, care o cema Viza, care o zidise Manasiia, împăratul ludei, în zilele lui, şi-i pusese numele Vizantiia, şi numai într-aceia lăcuia câţiva păgâni foarte răi şi
iuţi, şi pre aceia nimeni niciodată nu-i supusese supt dânşii. Iar împăratul Costandin merse şi la dânşii să-i bată şi săi supue suptu ascultarea lui, iar ei încă să gătiră de războiu şi să loviră cu Costandin, şi-l biruiră şi-i uciseră atâtea oşti. Iar a doao zi, iar merse Costandin spre dânşii cu războiu, iar ei îl înfrânseră iarăşi şi-l biruiră. Deacii seara, deaca începu a înnopta, era împăratul Costandin afară şi să mira cum şi ce va să facă, şi era încungiurat de cugete şi de nepricepere. Iar el îşi aruncă ochii în sus cătră cer şi văzu pre ceriu scrise slove de stele, şi acele slove zicea aşa: „Chiamă-mă în ziua grijii tale, şi te voi izbăvi şi mă vei proslăvi". Iar împăratul să mira şi de aceasta, şi iar nu se pricepea ce va să fie. Şi mai căută şi a doa oară spre ceriu şi văzu o cruce făcută de stele pre ceriu şi scrisă cu slove, şi acele slove zicea aşa: „Cu acestu semnu vei piiarde pre toţi vrăjmaşii tăi".

Deacii Costandin îndată-şi scoase cuţitul şi făcu o cruce de lemnu şi o puse într-o prăjină lungă şi zise să meargă cu dânsa tot înaintea oştilor. Iar a doao zi iar să loviră oştile, şi-i birui Costandin şi-i sparse de tot, şi nu mai fu acea cetate samovolnică, ci fu supusă suptu Costandin, şi plecă toată lumea supt biruinţa lui.

Iar când vru să meargă de la sfântul şi a toată lumea săbor cel dentâi patriarhul Macarie la Ierusalim, iar fericitul Costandin împărat îi zise să caute locul învierii Domnului nostru lisus Hristos şi locul ţestului, Golgotha, aşijderea şi făcătoriul de viaţă lemnu. Şi zise împăratul să meargă şi sfânta a lui mumă Elena, şi dede pre seama ei toată oblăduirea împărătească dentr-acolo. Iar preste puţină vreme, văzu sfânta Elena în vis o lumină, şi era acea lumină foarte luminoasă şi strălucea atâta cât nu poate omul să spue. Şi-i zise acea lumină: „Să mergi în Ierusalim şi să cauţi să afli făcătoarea de viaţă cruce şi mormântul şi locurile cele sfinte foarte cu de-adinsul, care le-au ascunsu şi le-au îngropat jidovii de pizmă". Iar ia, cum sădăşteptă, îndată spuse iubitului său fiiu, marelui Costandin împărat, acea vedere. Iar împăratul, deaca auzi aşa, să umplu de bucurie şi fu foarte voiuos să să afle acelea toate, şi găti pre mumă-sa cu atâta
cinste cum să cade mumei unui împărat, şi-i dede avuţie multă şi o trimise la Ierusalim. Iar fericitul Macarie, patriarhul Ierusalimului, deaca auzi că vine sfânta Elena, muma marelui Costandin împărat, eşi în timpinareaei cu mare cinste. Şi, deaca veniră şi intrară în cetate, începură cu multă nevoinţă şi osteneală a căuta acele lucruri sfinte şi minunate dumnezieşti, şi să nevoia cu ajun şi cu post şi cu rugăciuni pentru dânsele, şi cu tot de-adinsul căuta. Pentru aceia şi Dumnezeu, care iaste Domn minunilor, nu apesti mult să nu auză rugăciunea lor şi să le vază ostenelele lor, ci descoperi fericitului Macarie în vis toate pre amăruntul. Iar Adrian împărat făcuse capişte mare deasupra sfântului a lui Dumnezeu mormântu, foarte frumoasă, şi o împodobise cu multe lucruri scumpe, şi făcuse idol pre spurcata şi pângărita dumnezăoae Afrodita şi o pusese în- tr-însa. Iar sfânta şi împărăteasa Elena, avându puterea şi biruinţa împărăţiei în mâna ei, zise, dinpreună cu fericitul Macarie, de sparse şi răsipiră acea capişte de tot. Şi fusese acea capişte foarte cu nişte merşterşuguri frumoase şi minunate; iar deaca o sparseră şi săpară mult în pământ, iată să ivi sfântul mormântu şi locul ţestului, şi lângă aceştia aproape, mai spre răsărit puţinei, aflară şi 3 cruci îngropate. Deacii săpară iar mult şi aflară şi cinstitele piroane cu care ucigaşii de Dumnezeu jidovii înpironase pre cruce dumnezeescul trup al Domnului nostru lisus Hristos. Apoi nu putea cunoaşte carea era crucea pre care să răstignise Hristos, şi era pentru acel lucru sfânta Elena foarte tristă şi în grijă mare. Iar Dumnezeu dede minte şi cuget ca acesta dumneziescu şi minunat patriarhului Macarie. Că era o jupâneasă mare şi de neam vestit bolnavă spre moarte, şi trăgea numai să-i iasă sufletul. Iar patriarhul luo crucile câte trele şi merse cu dânsele la acea jupâneasă şi puse lângă dânsa crucile pre rând câte una. Iar cum puse crucea care fusese a lui Hristos, într-acela ceas să sănătoşi acea jupâneasă şi să sculă ca din morţi, lăudând şi slăvind pre Dumnezeu. Iar preafericita Elena, deaca văzu aşa, se umplu de bucurie nespusă şi cântă lui Dumnezeu cântec de laudă şi zise: „O, prea dulce lisuse, cum eu fiind neharnică

şi nevrednică, iar tu m-ai învrednicit la atâtea minuni şi mile!".

Deacii să auzi vestea aceasta pretutindenea şi să adună mult nărod de oameni şi zise să vază acea cruce sfântă şi făcătoare de viaţă. Iar fericitul Macarie patriarhul să sui pre amvon şi rădică sfânta cruce a lui Hristos în sus şi o arătă de o văzu tot nărodul. Iar sfânta Elena luo o parte oarece din cinstita cruce şi cu cinstitele piroane de le ţinea la dânsa, cu multă frică şi cu multă cinste, că vrea să le trimiţă fie-său Costandin la Vizantiia. Iar ceialaltă cruce, de care luase, Elena împărăteasa o dede lui Macarie patriarhul şi zise să o arate tuturor năroadelor câte vor veni să o vază. Şi zise deacii împărăteasa să zidească biserică în locul unde se află sfânta cruce, aşijderea şi pre sfântu mormântu a lui Hristos, iar alta în locul ţestului şi alta în Ghethsimaniia, în numele sfintei maicii lui Dumnezeu, unde iaste mormântul ei. Şi zic mulţi că acolo iaste locul Văii Plângerii şi pârâul Chedrului şi valea Asafatului şi grădina în care fu Hristos vândut şi locul în care să rugă Hristos în noaptea care-l vindea. Deacii merse sfânta Elena spre răsărit şi să urcă în muntele Emonului, den care fu Domnul Hristos ridicat şi înălţat cu un nor la ceriu, şi zidi şi acolo biserică. După aceasta merse la mormântul lui Lazar, la Vithaniia, şi stătu den afară de cetate, ca la 2 poprişti, şi plânse cu lacrăme ca de foc şi să rugă mult acolo, şi zidi şi acolo biserică, în numele sfântului Lazar cel drept. Apoi merse la apa Iordanului, unde omorî Dumnezeu păcatul cel mare a toată lumea, şi zidi şi acolo biserică foarte minunată. Deacii trecu Iordanul şi află peştera în care lăcuise cinstitul şi sfântul Ioan Predteciu, şi făcu şi într-însa biserică pre numele lui Ioan Predteci. Aşijderea zidi biserică şi în locul cela unde să luo Mie prorocul ca la ceriu, în numele prorocului. Şi mai merse 4 zile şi ajunse la oraşul Tiveriei, şi află locul carele-i zicea locul a 12 scaune, unde şăzuse Domnul Hristos şi înmulţi pâinea, de sătură din 5 pâini şi 5 peşti 5.000 de oameni, făr' de muieri şi făr' de copii. Şi încungiură sfânta Elena toate hotarăle Tiveriei şi porunci de zidi biserică în numele şi în slava Domnului nostru lisus Hristos. Aşijderea merse şi la locul cela

ce tămădui Hristos pre muiarea ceia ce-i curgea sânge, şi zidi acolo biserică în numele cinstitei cruci. Deacii merse la Marea Teveriadului, unde mersese ucenicii la vânătoare de peşte, iar Hristos, după înviiare, li să arătă şi acolo, când puseră peştii pre cărbuni şi prinseră 153 de peşti, şi zidi şi acolo biserică în numele apostolilor. Iar de acolo, mai merse ca la 2 poprişte şi găsi unde fusese casa Măriei Magdaliniei, şi zidi şi acolo biserică. Deacii întră în cetatea Tiveriei şi află casa soacrei lui Petru şi zidi şi acolo biserică în numele sfântului apostol Petru. Deacii să urcă în muntele Thavorului şi află locul unde să închipui Domnul nostru lisus Hristos, şi zidi biserică şi acolo. Iar de-acolea merse în Nazaret, unde aduse Gavriil arhanghel preacuratei fecioarei Măriei glas de bucurie (şi-i spuse că va să să nască dintr-însa cuvântul lui Dumnezeu cu trup), şi acolo iar zidi biserică în numele maicii lui Dumnezeu. Aşijderea făcu biserică şi în locul casei în carea făcu Hristos apa vin. Iar de acolea merse în Vithleemul jidovescu (unde să născuse trupeşte Domnul nostru lisus Hristos), şi zidi acolo biserică mare în făptură de cruce, cu strane în numele lui Hristos, Dumnezeul nostru. Şi iar zidi biserică în locul care fură ucişi de Irod cei patrusprăzece mii de coconaşi mititei, şi-i puse hramul în numele lor. într-acestaşi chip şi în locul carele spuse îngerul păstorilor veste bună şi să bucurară cu bucurie mare, şi zidi biserică în numele preacuratei de Dumnezeu născătoarei şi a lui losif, logodnicul ei. Deacii să sui şi în sfântul Sion, carele iaste spre amiiază-zi, şi acolo zidi fericita Elena biserică naltă şi mare şi o învăli cu plumbul, şi făcu curţile Caiafei biserică în numele sfinţilor şi mai marilor apostoli Petru şi Pavel. Şi nu făcu numai aceste biserici, ci şi altele multe pren multe locuri, în valea leremiei prorocul şi la fântâna Siloamului şi la Lithostroton. Aşijderea zidi biserică şi sfântului Chira şi lui loan, şi iarăşi la stejariuI Mamvriei zidi biserică, şi la locul olariului.

Deacii, deaca isprăvi sfânta Elena ţmpărăteasa acestea toate şi le tocmi cum să cade, muma marelui Costandin împărat dede acestor biserici multe oraşe şi sate şi alte avuţii multe. Iar sfintele
icoane le ferecă tot cu argint şi le polei şi le împodobi cu pietri scumpe şi cu mărgăritar. Aşijderea le dede vase sfinte şi scumpe acelor biserici şi alte avuţii, şi galbeni de aur mulţi le împărţi. Şi dede şi săracilor milă. Şi dărui pre sfântul şi marele patriarh Macarie cu multe daruri împărăteşti, şi să întoarse iar la fie- său, marele şi credinciosul împărat Costandin.

Iar împăratul Costandin, deaca văzu aşa, să bucură foarte şi să veseli, şi luo acea parte ce era luată den sfânta cruce şi o sărută şi o puse într-o lăcricioară aur. Iar din piroanele acelea îşi ferecă cu 3 coiful câtvaşi, iar unul şi-l puse la gherdanul de la raftul calului, şi să umplu cuvântul carele au zis prorocu: „în zilele acelea va fi sfinţirea Dumnezeului atotţiitoriului la raftul calului împăratului II. Şi să veselea împăratul de acelea foarte şi să bucura şi făcea praznice şi mulţumiia lui Dumnezeu, căruia îl făcuse şi-l dăruise cu atâta bine. Şi să osteni cu dor şi cu pohtă jijjâ-ltă, carea avea pertHjiâ-semnul şi aj^oriul crucii în toate războaele sale. Şi făcu 3 cruci pre numărul ce i să arătase în oşti, că întâi i să arătasă la Roma, a doao la Vizantiia, iar a treia oară, când făcu pod preste Dunăre. Şi-i puse numele cei dintâi , iar cei de a doao , iar a treia

Iar Eraclie mpărat le puse numele anikitos (ce să zice nebiruit), care stau şi până în ziua de astăzi pre un stâlpu. Şi zic mulţi că să pogoară şi acum îngerul lui Dumnezeu de trei ori într-un an la acel stâlpu, de cădeşte acele 3 cruci şi cântă cântarea heruvimilor, în luna lui mai, în 7 zile, şi în luna lui septemvrie în 14 zile, şi când iaste a treia săptămână din postul cel mare.

Deacii, de atunci porunci împăratul să nu să mai răstignească vinovaţii pre cruce, că crucea iaste blagoslovită, iar nu iaste blestemată, că Hristos pre cruce au dăruit spăseniia tuturor oamenilor. Drept aceia cine va răstigni vinovatul pre cruce, să să omoare şi acela.

Iar fericita Elena, muma împăratului Costandin, lăcui câtăva vreme cu fie-său; de-acii să duse la Roma şi acolo trăi puţinei tot în viaţă bună şi cinstită, şi să prestevi, fiind de 80 de ani, şi- şi tocmi toate lucrurile în urmă bine şi cum să cade.

Iar bunul şi credinciosul împărat Costandin, deaca birui toate ţinuturile şi le supuse supt ascultarea lui, şi să umplu toate bisericile de pacea cea dumnezeiască, îi părea foarte bine. Şi zise boiarilor săi: câţi să vor apuca di cărţi şi vor ceti scripturile şi învăţăturile dumnezeeşti, să-şi înalţe firea şi cugetul cătră vederea dumnezeiască şi să ia aminte ce zic scripturile. Şi, cănd vor sta spre rugă, să-şi rădice mâinile cătră ceriu şi de acolo de la cer să-şi ceae ajutor. Aşijderea puse lege şi obicei să sărbeze dumineca, că iaste ziua dintâi a săptămânii, întru care ne-au dăruit Dumnezeu izbăvire. Iar pre preoţi şi pre diaconi îi cinsti cu cinste mare şi-i învăţă să facă dumineca slujbă mai multă şi rugăciuni mai cuvioase pretutindenea, decât în cele zile. Aşijderea să postească vinerea, pentru pomenirea morţii Domnului nostru lisus Hristos. Şi zise să meargă toţi oamenii la biserici să să roage şi, deaca vor întră în biserică, să îngădu iască până vor sfârşi slujba, să nu iasă.

Iar pre slujitori şi pre oamenii cei de oaste îi învăţa aşa: cînd vor fi în oaste, iar ei să iasă la un câmpu curat şi să tacă toţi şi să să roage lui Dumnezeu încitişor, iar cu toată inima. Şi pre Dumnezeu să-l ştie şi să-l crează, că el iaste dătător de bine. Şi când să vor ruga, să-şi rădice mâinile cătră ceriu şi să zică: „Pre tine singur te ştim Dumnezeu şi împărat, pre tine singur te mărturisim că eşti ajutătoriu, de la tine cerem cele ce suntu de biruinţă să luom, cu tine am biruit vrăjmaşii cei puternici, de la tine cunoaştem, că ne iaste mila şi începutul bunătăţilor şi pre tine ne vom nădăjdui şi în veacul ce va să fie. Toţi suntem robii tăi, pentr-aceia ţie ne rugăm să păzeşti pre împăratul nostru cu îndelungată viaţă şi biruitoare". Aşa puse lege şi obiceiu să facă toţi ostaşii şi să să roage lui Dumnezeu. Iar el singur să închidea câte într-o cămară şi vorbiia cu Dumnezeu şi să ruga să dobândească binele cel ce va să fie. Iar când era zile mari şi praznice dumnizieşti, atuncea ajuna mai mult şi să postea şi cu tot sufletul şi cu toată tări ia făcea rugăciuni sfinte. Iar în luminata noapte a sfintelor Paşti, toată noaptea priveghea şi învăţa de punea făclii mari prin toate turnurile şi pren toată cetatea, de ardea toată
noaptea. Deacii, deaca să făcea ziuo, în ziua de Paşti împărţea milă tuturor limbilor şi tuturor oamenilor şi da tuturor den dăstul.

Iar când fuse odată, chemă pre toţi arhiereii la masă şi zise cătră dânşii aşa: „Eu mila şi cu ajutoriul lui Dumnezeu a atâta milă şi cinste m-am învrednicit, cât n-au avut nici un împărat câţi au fost mai nainte de mine, şi atâta chibzuială am dobândit, cât n-au avut altul. Şi după acestea m-am învrednicit de m-am îndulcit şi de a voastră blagoslovenie a atâţea părinţi sfinţi şi a atâtea chipuri îngereşti şi a atâtea slugi ale lui Dumnezeu. Ci pentru căci nu iaste altă rânduială mai aproape, pre după îngeri, de Dumnezeu, decât rânduiala preoţiei, drept aceia pohtescu şi eu şi dorescu ca, de ar putea fi putinţă, de voi să mă alătur şi eu şi să fiu părtaş darului preotescu". Iar ei îi răspunseră cu feţe vesele şi cu suflete bucuroase şi cu blânde cuvinte ziseră: „O, împărate, pre tine Dumnezeu te-au pus arhiereu, să socoteşti toate şi să bagi seama de cei mai mici, ca de ceia ce-ţi sunt daţi de Dumnezeu pre seama ta, şi cât vei putea să-ţi petreci traiul şi viaţa cu bună credinţă şi cu curăţie, şi vei lua dintr-însele cununa cea cinstită a sfinţilor, care iaste neschimbată şi netrecătoare".

După aceia făcu obicei şi lege, nici cum creştinul să nu fie slugă sau rob la ovreiu, ci să fie toţi ertaţi şi slobozi. Aşijderea cei ce nu vrea să să însoare, ci vor vrea să petreacă în curăţie şi în juniia lor, să să hrănească din biserici şi dintr-ale bisericii să li să dea cele ce le vor trebui. Iar bisericilor le da de la împăratul încă şi mai multu decăt le trebuia, unele ori le da moşii, alte ori avuţie. Aşijderea miluia şi săracii şi mişălii şi văduvele, şi le da şi haine şi bucate şi arginturi tuturor den dăstul. Şi avea în gând totdeauna frica şi judecata lui Dumnezeu şi cu învăţăturile sale, ca cu nişte săgeţi, pătrundea şi rănea inimile oamenilor celor răi şi lacomi. Şi să nevoia să aducă pre toţi întru frica lui Dumnezeu.

Şi când mergea departe într-alte ţări păgâne, el să ruga episcopilor şi arhiereilor să meargă cu dânsul, că nu vrea cât de puţintel să să despartă de dânşii. Şi purta biserica lui Dumnezeu tot cu dânsul, că nu vrea nici la război să se lipsească
de darul bisericii. Iar arhiereilor le părea bine de aceasta şi nu voia nici ei nimic să să dezlipească de dânsul; că vedea că-şi pleacă împăratul cinstea împărăţiei sale de tot şi şi-o supune supt dumnezeiasca biserică.

Şi-şi învăţa împăratul feciorii săi să se ţie de credinţa cea bună şi adevărată, iar de învăţăturile cele rele şi de erese să să întoarcă şi să să ferească foarte tare. Iar mai vârtos să-şi pue toată nădejdea şi să crează în Hristos, cu tot sufletul şi aceluia să se închine şi aceluia să slujască şi pre acela să-l ţie făcător şi tocmitoriu a toată făptura. Aşijderea îi învaţă şi de altele de toate.

Şi împărăţi ani 32, fără 2 luni, iar toată viaţa lui fu 66 de ani şi îşi petrecu toată viaţa sa cu cinste şi cu curăţie şi cu bunătăţi. Iar chipul lui era aşa; pre toţi lumina cu bărbăţiia sa, şi era viteaz, ascuţit la minte, la cuvântu pi Iciuitoriu, judecător drept, în milostenie gata, la obraz frumos, în credinţă tare şi neclătit, cu căutare frumoasă, cu firea veselă, mijlociu cu statul, supţire la grumazi, rumen la obraz, părul capului cam rar, cu barba nu foarte multă, frumos la ochi. Şi era tuturor oamenilor drag şi era blându, bunişor, smerit, duios şi iubitoriu de oameni. Iar era şi batjocorit şi grăit de rău de ceia ce nu umbla pre dreptatea lui Dumnezeu, ce numai în faţă să arăta creştini şi credincioşii, iar lucrurile lor era tot rele şi păgâneşti. Şi le era picioarele iuţi şi alergătoare întru toate cărările lor spre dosăzi şi spre vărsări de sânge. Deci, cât împuta aceştea împăratului pentru lucrurile sale cele bune, el atâta să făcea mai înţeleptu şi mai bun şi mai blând. Şi nu vrea nici cum să să întocmească şi să să împotrivească lucrurilor şi vorbelor lor cele rele şi îndrăcite. Şi ajunse pre aceia curând urgiia şi mâniia lui Dumnezeu şi periră. Iar împăratul păzea însuşi oamenii săi foarte bine şi făr' de vătămare, şi tocmai legea lui Dumnezeu foarte bine şi bisericile. Şi îşi aşăză domnii şi boiarii şi altele toate le alcătui toate foarte bine şi frumos, care cu nevoe să vor uita, că sunt spre folosinţa tuturor oamenilor. Deacii, odată, având el întâmplare bună şi văzând pre toţi adunaţi împrejurul lui pentru învăţătura, că cu tot sufletul pohtiia, când va fi aproape de petrecaniia sa, să
vază lângă sine pre toţi domnii şi boiarii săi, să-i înveţe şi să le spue ce locuri de minunate suntu păzite şi tocmite de Dumnezeu celor buni şi celor ce-l iubescu, ce frumuseţi, ce plată, ce cunuci, ce cinsti, ce bucurii şi ce lăcaşuri. Aşijderea şi pre cei ce fac rău şi umblă fără dreptate, ce răutăţi îi aşteaptă, ce munci, ce ispitiri drăceşti. Şi învăţă pre toţi într-un chip de toate de acestea, cela ce iaste întocma cu apostolii, fericitul Costandin.

Iar când să pricepu că i să apropie ceasul să meargă cătră Dumnezeu, i să bucură sufletul foarte şi tocmi toate lucrurile împărăteşti pre rând, şi-i opri cu învăţătura mare, zicând: „După petrecaniia mea, să nu fie în urmă niscare plângeri sau niscare mestecături, că mie îmi pare bine căci mă dăsparţu dintr-acest trup şi mă duc să mă lăcuescu cu Hristos". Iar domnii şi boiarii lui, deaca auziră aşa şi deaca văzură că i s-au apropiat ceasul morţii, sloboziră glas de vaete şi plângere mare, atâta cât să umplu tot văzduhul şi slava ceriului. Iar Costandin zise cătră dânşii cu glas blândecel şi de mângâiare, grăind: „Acum v-aţi dăstoinicit vieţii cei de veci, acum aţi aflat calea credinţei cei adevărate, deci într-aceasta să lăcuiţi şi într-însa să vă întăriţi, şi să fie cu voi Dumnezeul păcii". Şi să pristăvi sfântul şi marele Costandin împărat în ziua de praznicul Rusaliilor, cându s-au pogorât duhul sfântu în chip de foc spre sfinţii apostoli, când fu soarele amiază-zi. Şi fu sufletul lui luat şi priimit de Hristos, pre care-l şi iubiia, iar trupul, căci fu din pământu, să lăsă pre pământu rudeniilor şi oamenilor lui celor pământeşti. Deaca i să duse sufletul cătră adeverinţa cea curată şi luo plata cea bună, ca un lucrător harnec şi vrednic platei sale. Iar slugile sale, deaca văzură lucrul carele ei nu să nădăjduia, îşi spărgea hainele şi-şi zmulgea părul şi-şi plângea pustiirea lor, căci au rămas de păstoriul cel bun şi de stăpânul cel blându şi milostiv. Şi să făcu atâta plângere de năroade, cât să umplu aerul de tânguiala lor, şi ajunseră suspinile lor pân' la ceriu. Deacii merseră toate oştile şi-i luară trupul de-l băgară într-un coşciug, care îl făcuse el încă în viiaţa sa, şi căzu tot nărodul cât era acolo în genuche şi i să închina ca unui viu şi săruta coşciugul

şi zicea: „Dupre Dumnezeu, noi pre acesta sărutăm, ca pre un dătăror de binele nostru. Că acesta ne-au scos den-tunerec la lumina cea dreaptă a adeverinţii şi toată cinstea ce i să cădea, fiind mortu, ei îi făcea ca unui viu. Deacii făcură bani şi scriseră într-înşii numele lui şi chipul, ca cum ar fi înălţat în ceriu. Atâta cinste-i făcură domnii şi boiarii în urmă, pentru dragostea ce avusese cătră dânsul. Aşa fu viaţa marelui Costandin şi dreptăţi ca acestea făcu.

Vezi, iubitul mieu fiiu, că Costandin, marele împărat şi îngăduitoriul lui Dumnezeu, bărbatul cel sfânt si slăvit, carele fu mai mare înaintea lui Dumnezeu pentru bunătăţile lui decât toţi împăraţii den veac, şi pentru dreptăţile lui i să arătă semnul crucii lui Dumnezeu făcut pre cer de stele, în vreme de amiază- zi, şi strălucea mai vârtos decât soarele, şi era scris cu slove leteneşti, şi acele slove să înţelegea aşa: „Costandine, cu aceasta vei birui". Şi i să întâmplă de-i fu arătată ăntâi, când vru să să bată cu Maxentie împărat. Deacii, deaca muri şi să sfârşi Maxentie înecat, iar el mărturisi semnul sfintei cruci pretu- tindinea, şi făcu cruce mare şi o puse în mijlocul cetăţii Romei şi o scrise cu slove leteneşti, aşa zicând, adecă: „Aceasta au izbăvit cetatea noastră den muncă".

Vezi mulţămirea împăratului, carea dede lui Dumnezeu pentru arătarea ce i-au arătat şi pentru alte bunătăţi ce-i da, pentru toate îi mulţumiia cu credinţă şi-l lăuda. Şi atâta era care iaste acum între sfinţi, marele împărat Costandin, întru toate bunătăţile şi curăţiile desăvârşit, cât văzuşi că, odată, şăzându la masă cu arhiereii, îi rugă cu mare voire şi pohtă, ca să cheme şi pre dânsul darul duhului sfânt şi să-l facă preot. Deacii, cându să bătea cu turcii de la Vizantiia, el căută spre ceriu şi văzu scris ceriul cu stele, şi zicea acele scripturi aşa: „Chiamă în ziua grijii tale şi te voi izbăvi şi mă vei proslăvi". Aşa şi tu, fătul mieu, să chemi pre Dumnezeu şi în vremile cele bune şi de pace, şi în vremile cele de grijă, şi să te păzeşti în curăţie. Deacii-ţi va ajuta Dumnezeu întru toate, ca şi cum auzişi

că au ajutat marelui împăratului şi blândului Costandin şi a altora a mulţi au ajutat, carii au făcut voia lui. Pentru aceasta, fiind împăratul Costandin în nedomirire, să mira ce va să fie acele cuvinte, ce fură semnate pre cer; şi mai căuta şi a doa oara spre cer şi văzu cruce făcută de stele pre cer şi scrise slove, şi zicea aşa: „Cu acest semnu vei birui pre toţi vrăjmaşii tăi". Iar el, numaidecât îl luo, cuţitul, şi făcu o cruce de lemnu şi o puse într-o prăjină naltă şi zise să o ducă tot înaintea oştilor. Deacii, a doao zi dimineaţa, cum să loviră oştile, îndată fură turcii biruiţi. Iar măcar deşi fu Costandin prinsu de turci întâi şi vrură să-l junghe şi să-l facă jirtvă spurcaţilor lor idoli, iar fu degrab' scos, si-l izbăvi Dumnezeu din mâinele lor. Că zice apostolul, că ştie să mântuiască Dumnezeu pre cei drepţi, iar pre cei păcătoşi să-i muncească în ziua mâniei. Că iată, Dumnezeu îi zise: „Chiamă-mă în ziua grijii tale şi te voi izbăvi şi mă vei lăuda". Şi iarăşi mai iaste scris în Sfânta Scriptură şi zice: „înălţa-voi pre cei ce mă vor înălţa". Că cât fură slugile lui Costandin împărat de biruite de păgâni de la război şi goniţi şi răsipiţi şi tăiaţi de perşi, iar ei ştiind pre stăpânul şi împăratul lor prinsu şi rob şi scos spre junghere, numaidecât să adunară iarăşi într-ascunsu şi năvăliră de apucară armele perşilor şi întrară într-înşii, şi luară întâi pre Costandin împăratul lor între dânşii. Deacii începură făr' de milă a tăia pre perşi.

O, mare înţelepţie a slugilor celor drepte şi credincioase, cum atunce scăpase şi fugise den periciune şi iarăşi într-aceia dată merseră şi-şi dederă viaţa morţii, pentru stăpânul lor cel drag! Dreptu aceia iaste fericit şi de Dumnezeu şi de oameni, cela ce-şi pune sufletul pentru priiatenul său, şi vor avea şi plată mai mare de la Dumnezeu ceia ce-şi pun capetele pentru stăpânii lor. Iar cel ce nu se va nevoi să slujască stăpânului şi domnului său cu credinţă şi cu dreptate, acela iaste osândit de Dumnezeu. Că să cade omului să slujască cu frică şi cu cutremur Dumnezeului său, căruia l-au făcut şi l-au zidit. Aşijderea să

Cu sensul de împotriveşte. Slavonism.

slujască şi domnu-său, că iaste zis: „Cel ce să potriveşte¹ stăpânului, acela lui Dumnezeu să potriveşte".

Dar cine iaste cel ce să potriveşte stăpânului său? Iaste cel ce să rădică cu ficleşug asupra domnului său. Şi unul ca acesta să împotriveşte¹ cu luda vânzătoriul. Că să sculă luda cu nebu­nie şi cu pizmă nebunească şi vându pre Hristos, stăpânul şi Dumnezeul său. Drept aceia fu judecat pre dreptate şi pre vina sa, că fu lepădat den ceata apostolilor şi den slava lui Dumnezeu, ca şi diavolul. Că el încă să trufi şi vru să fie mai mare decât Dumnezeu care-l făcuse, şi zise: „Merge-voi şi-mi voiu pune scaunul deasupra norilor şi voi fi întocma lui Dumnezeu". Pentru aceia să făcu drac întunecat şi fu lepădat den ceriu, si-l aşteaptă acum focul gheenii cel nestinsu. Aşijderea să sculă Adam, omul cel dintâi, spre domnie şi spre împărăţie, şi vru să fie Dumnezeu pre pământ, iar el nu fu. Că de la Dumnezeu să dă împărăţiia şi domniia, şi pre pământu, şi în ceriu. Pentru aceia fu osândit şi aruncat întru întunerecele iadului, până ce veni Hristos, şi fu legat cu legături ne­dezlegătoare. lată că zice că au fost şi Adam legat numai până la venirea lui Hristos şi osândit în muncă, iar roada lui şi după venirea lui Hristos va fi osândită şi aruncată în focul cel nestinsu. însă carii vor face rău şi vor umbla denafară de lege înaintea lui Dumnezeu şi înaintea împăraţilor şi a domnilor dupre pământ? Pentru că zice Dumnezeu cătră Samuil prorocul: „Suitu-s-au strigarea şi suspinile săracilor înaintea mea, deci pasă şi le pune împărat". Aşijderea zice şi de domni şi de împăraţi, că de vor fi ei aleşi şi puşi de Dumnezeu şi de vor face voile şi poruncile lui cu adevărat, deacii şi Dumnezeu de-a pururea şi în tot locul va fi cu dânşii. Şi măcar de le-ar fi toată lumea pizmaşi şi să să scoale cu vrăjmăşii şi cu oşti asupra lor, nimic nu le va strica, ci încă mai multu vor aţâţa mâniia lui Dumnezeu şi vor aprinde focul cel de veci în capetele lor şi în cestu veac şi în cel ce va să fie.

Cu sensul exact contrar limbii actuale, se potriveşte, se aseamană.

CUPRINS

— învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie —

Pentr-aceia nimini să nu îndrăznească, nici slujitoriu, nici ţăran, nici nimeni să-şi rădice firea şi gândul, cu meşteşug hiclean, dintru îndemnarea diavolului, spre împăratul şi spre domnul şi stăpânul lor. Că cel ce să va ispiti a-şi rădica mâna asupra stăpânului său fără dreptate şi asupra domnului său, carele iaste îngăduitoriu şi unsul lui Hristos Dumnezeu, acela cu adevărat de pripă îşi va aduce mâniia lui Dumnezeu cea dreaptă spre nedreptul lui cap, şi urgiia Dumnezeului celui viu să va pogorî pre dânsul. Că împărăţiia şi domniia a împăraţilor şi domnilor, care iaste pre împăraţii şi domnii cei credincioşi şi drepţi, aceia iaste împărăţie şi domnie cerească. Şi Domnul,

fiiul lui Dumnezeu, va fi lor împărat şi va judeca lumea pre dreptate.

Dreptu aceia, fieştecărui împărat sau domn căruia i să dă împărăţiia şi domniia, den mila lui Dumnezeu să dă şi să trimete pre cine-i iaste lui voia. Că împărăţiile şi judecăţile ale lui Dumnezeu sântu, şi pentru aceia să dau împărăţiile de la Dumnezeu, ca să judece pre oamenii săi cu dreptate, iar pre cei răi, carii fac fărdelege, să-i judece cu caznă şi cu certare. Pentru că nimunui, niciodată, n-au împărţit, nici i-au dat Dumnezeu să facă lucruri rele şi nedrepte, nici i-au trimis cugete spurcate, nici în inima nimunui n-au sădit Dumnezeu cugete şi gânduri hiclene. Ce tot cu meşteşugul diavolului să aţâţă acestea toate. Că tot diavolul, toate lucrurile cele rele, cu îndemnarea lui să fac, iar nu cu socoteala lui Dumnezeu. Că de Saul diavolul să apropie şi-i aţâţă gându rău şi-l îndemnă ca să ucidă pre împăratul şi îngăduitoriul lui Dumnezeu, pre David. Iar apoi el însuşi fu ispitit de mâniia lui Dumnezeu şi să lăsă el însuşi în ţapa lui, şi i se pătrunse inima de arma sa, şi aşa rău să sfârşi.

AICI S-AU SCULAT AVESALOM ASUPRA TĂTÂNE-SĂU, LUI DAVID

Aici s-au sculat aşijderea Avesalom asupra tătâne-său, lui David, să-i ia împărăţiia, fiind îndemnat de diavolul. Pentru aceia muri şi el săgetat pren inimă şi rău să sfârşi, cum vei

vedea mai nainte scris pre scurt.

Când vru Avesalom să să scoale spre împărăţie, el zise cătră Ahitofel, svetnicul său cel mare: „Sfătuiţi-vă acum, să vedem ce vom face!". Iar Ahitofel zise: „Pasă dă te culcă şi tu cu posadnicile tătâne-tău, lui David, care le-au lăsat să-i păzească casa, şi vor auzi toţi israilitenii că ţe-ai bătut joc de dânsul şi deacii vor fi cu tine". Iar Avesalom tinse zăvese în divanul cel mare al lui David şi merse de să culcă cu posadnicile tătâne- său înaintea tuturor isrăilitenilor. Că aşa era sfatul lui Ahitofel cătră Avesalom mai nainte de David, ca când ar întreba cineva de cuvântul lui Dumnezeu. Deacii zise Ahitofel cătră Avesalom: „Să-mi aleg cu mine 12.000 de oameni şi să mergu cu dânşii la noapte să gonescu pre David, până îl voi ajunge. Deacii oştile lui fiind toate ostenite, vor fugi şi să vor răsipi, iar împăratul David va rămânea singur şi-l voi ucide. Şi voi întoarce toate oştile lui, de vor veni la tine, ca cum să întoarce o nevastă cătră bărbatul său. Căci că tu numai sufletul lui vei şi pohteşti, iar alalţi oameni vor avea toţi pace. Şi plăcu acestu sfat lui Avesalom şi zise: „Chemaţi şi pre Husie Arahiin, să vedem şi el ce sfat ne va da". Şi deaca-l chemară zise Avesalom: „lată cum sfătui Ahitofel; fi-va după sfatul lui şi face-vom după zisa lui, au ba? Zi şi tu cum te pricepi". Husie Arahiil zise cătră Avesalom; ?Nu iaste bun acest sfat ce au sfătuit Ahitofel. Crezi, tu bine ştii, că tată-tău şi toţi oamenii lui suntu toţi viteji buni şi hrăbori la război, şi dârji ca ursoaicele cele fătate, şi ageri ca cerbii. Şi tată-tău iaste om războinic şi nu-şi va piiarde oamenii săi aşa lesne. Că iată, el acum să va fi ascunsu vre într-un munte sau vre într-un loc cu oştile lui, şi va fi el în fruntea oştilor. Deacii, cându vor ajunge oştile tale la David, iară oştile lui vor auzi gomot şi gâlceavă de la străji, şi vor sări degrab' şi vor peri toţi cei ce vor merge să-l gonească den oştile tale. Şi David are inimă cade leu zburdat şi ştie tot Israilul că iaste tată-tău viteazu şi oştile cele viteze toate suntu cu dânsul". Iar Ahitofel era om iscusit şi chibzuit foarte şi sfetnic bun spre toate lucrurile, şi spre cele bune şi spre cele rele. Pentru aceia să temea David
de meşterşugurile lui şi trimise într-ascunsu pre Husie sfetnicul

său iscoadă la Avesalom, ca să strice sfatul lui Ahitofel, cum le şi strică. Că zice Scriptura că, de-au fost sfaturile lui Ahitofel bune şi de izbândă asupra lui David, iar iată că să strică, că n-au fost acel sfat cu socotinţa lui Dumnezeu, nici cu voia lui. Pentru aceia Dumnezeu îl strică. Că iar mai zice Scriptura: Orce sfat veţi sfătui, strica-l-va Dumnezeu, de-l veţi sfătui rău". Şi „ce veţi cere pre nedreptate, voi nu veţi lua, că aţi cerşut rău" şi ce cuvinte veţi vorbi şi veţi sfătui, nu vor fi stătătoare întru voi. Că Dumnezeu iaste care dă sfat spre toate lucrurile cele bune, şi acela face împărăţiile, şi el pune împăraţi. Pentru aceia pricepeţi toţi şi vă plecaţi, că Dumnezeu stă şi ajută robilor şăi şi nimeni nu să va putea potrivi slavei lui Dumnezeu. Auziţi până la marginile pământului, că Dumnezeu iaste cu noi, cu împăraţii şi cu domnii, carii suntem robii lui cei puternici. Dar plecaţi- vă, că măcar de-aţi şi avea putere, iar Dumnezeu, deaca nu va fi în sfaturile voastre cele nedrepte, iar veţi fi ruşinaţi şi biruiţi. Că cei ce să vor nădăjdui pre Dumnezeu, aceia nu să vor teme, nici vor griji de frica voastră. Că acela iaste apărător şi sprijinitoriu celor ce să tem de dânsul. Şi zice că cel ce să va nădăjdui spre dânsul, el îi va fi întru sfinţire, pentru că toţi, fieştecare, cine la ce slujbă sau cinste va fi rânduit şi tocmit de Dumnezeu, şi deaca-şi vor pune cugetele pre dânsul şi gândul, şi să aştepte cu credinţă ajutor de la el, spăsise-va şi să va mântui de toţi vrăjmaşii lui cei văzuţi şi cei nevăzuţi. Şi mai zice: „Nădăjdui-mă-voi spre dânsul, şi pentru dânsul mă voi spăsi". Că Dumnezeu cel tare şi cel adevărat, acela va spăsi pre unsul său şi îngăduitoriul lui den mâinile tuturora vrăjmaşilor lui. Că tot lucrul carele nu-l iubeşte Dumnezeu, nici îl voiaşte, măcar deşi începe omul a-l face, tot nu-l sfârşaşte, ci curând şi degrab' să strică. Pentru aceia, cel ce va să facă ceva preste voia lui Dumnezeu, el cade şi să răsipeşte şi i să zdrobescu oasele şi capul de piatra împiedecării.

Acum trebue să ne apucăm iar de cuvântul ce am lăsat înapoi. Că zice Avesalom şi toţi israilitenii: „Mai bun iaste sfatul
lui Husie decât a lui Ahitofel. Şi porunci Dumnezeu să să strice sfatul a lui Ahitofel, cel bun, ca să aducă toată răutatea asupra a lui Avesalom. (Că cum sfătuise şi zise Ahitofel, aşa vrea fi şi fost. Iar căci nu fu cu voia lui Dumnezeu, pentr-aceia-l şi strică cu porunca sa.) Iar Ahitofel, deaca văzu că nu lăsară pre voia lui, nici să umplu sfatul său, să sculă şi să duse în curtea sa, şi deaca întră în casă-şi, scoase pre toţi afară şi să sugrumă el însuşi şi muri. Şi-l îngropară în mormântul tătâne-său. Iar David veni în Manaim, iar Avesalom trecu Iordanul denpreună cu toţi israilitenii.

la aminte acum şi vezi: cel ce să scoală asupra împăratului şi unsul lui Dumnezeu, fără porunca celui de sus, nu-i va strica nimic, nici îi va face nici un rău, ci mai vârtos îşi va omorî sufletul şi şi-l va piiarde.

Şi fu când să apropie ziua să să lovească oştile lui David cu ale fie-său, lui Avesalom, porunci împăratul David lui loav şi lui Aves şi lui Efteev, zicând: „Să păziţi, să nu cumva să ucideţi pre fie-meu Avesalom!" Şi auzi toată tabăra când zise împăratul domnilor să nu omoară pre Avesalom, fiiul său. Şi eşi toată tabăra într-o dumbravă împotriva lui Israil şi fu război în dumbrava lui Efram. Şi piereră acolea israilitenii de oştile lui David 20.000 de oamini. Deacii să răshirară oştile pre luncă şi să umplu lunca de oameni tăiaţi, şi fu mai multă moarte decât întâi. Iar Avesalom fugi de oştile tătâne-său şi-şi apucă mâşcoiul şi încălecă, şi fugea pre luncă pentre nişte copaci deşi. Şi, iată, fugind el aşa, îl apucă de părul capului o ramură de un stăjariu şi mâşcoiul trecu, iar Avesalom rămase spânzurat de păr într- acea ramură de stăjariu. Iar o slugă de-ale lui David îl văzu spânzurând de acel copaci şi merse de spuse lui loav, zicând: „Eu am văzut pre Avesalom spânzurat de păr de un copaci". Iar loav îi zise: „Dar deaca l-ai văzut, căci nu l-ai dat jos şi să-l fi ucis? Iar eu ţe-aş fi dat 50 de sicle de argint şi un brâu". Iar sjuga aceia zise: „Măcar de mi-ai fi dat şi o mie de sicle de argint, încă nu voi pune mâna mea pre feciorul împăratului. Că am auzit că au poruncit împăratul ţie şi lui Aves şi lui Efteev, zicând: „Să
păziţi, să nu ucideţi cumva pre fie-mieu Avesalom!". Deci nu să cade să să facă nedreptate sufletului său, că nici un lucru nu să poate ascunde înaintea împăratului. Iar tu stai împotriva lui". Iar loav zise: „lată, eu voi merge, nu voi sta înaintea ta". Şi luo loav în mâna sa 3 săgeţi şi le înfipse în inima lui Avesalom, încă stând el spânzurat de acel stejar, şi era până atuncea tot viu. Şi să răpeziră 10 slugi de-ale lui loav, care-i purta armele lui, şi-l uciseră pre Avesalom de-l omorâră. Şi trâmbiţă loav cu trâmbiţa, şi să întoarseră oşti le den goana lui Israil, şi luo loav trupul lui Avesalom şi-l aruncă într-o peşteră mare.

Aicea încă să umplu cuvântul prorocului, care zise: „Săpă groapă omului şi mai vârtos împăratului celui drept, şi căzu el însuşi în groapa care o făcuse altuia".

Pentru aceia, iubiţii mei, sunteţi datori şi ni se cade să ne ferim de toate pizmele şi mozaviriile şi de alte răutăţi, de toate. Că să ştiţi cu adevărat, că tot omul, măcar domn, măcar boiar, măcar înţelept, măcar neştiut, măcar bogat, măcar sărac, „ori ce va sămăna, aceia va şi secera" şi cine cum îşi va lega sarcina, aşa o va şi duce. Că tot omul din lucrurile sale să va îndrepta, şi din lucrurile sale să va osândi. Dar lucrurile cele bune care sunt? Iaste credinţa, năcOjdea şi dragostea, şi a erta greşalele celor ce greşescu şi pacea lui Dumnezeu, care iaste legătura cea desăvârşită, denpreună cu alte bunătăţi, cu toate. Dar lucrurile cele rele sunt acestea: curviia, necurăţiia, ficleşugul şi a nu erta greşalele vecinilor, şi cine să mânie în zadar şi pentru nimic, care iaste legătura înfăşurării vrajbii şi a altor răutăţi, a tuturora. Că acestea au învăţat Dumnezeu în Sfânta Evanghelie şi au zis: „De veţi erta oamenilor greşalele lor, şi voao vă va erta tatăl vostru cel cerescu, iar de nu veţi erta oamenilor greşalele lor, nici tatăl vostru cel cerescu nu va erta greşalele voastre". Dar, de vreme ce au poruncit Dumnezeu să să iarte greşalele celor ci au greşit, dar cu cât mai vârtos să fie ertaţi cei nevinovaţi şi să n-aibă nici o învăluială, nici să aibă mâinie şi pizmă cineva pre altul pentru lucru di nimic, şi mai ales pre împăratul şi pre domnul său. Acela ce judecată va să aibă, sau
ce răspunsu şi a ce muncită muncă, şi mai cumplită va fi vinovat unul ca acela?

Dreptu aceia, să cade să arătăm şi să spunem mai ales şi mai chiar dragostei voastre cele ce au zis Dumnezeu. Că Petru zise: „Doamne, dar de câte ori, deaca-mi va greşi fratele mieu, îl voi erta, au doar de 7 ori?". Iar lisus zise lui: „Nu-ţi zic ţie de 7 ori, ci de 70 de ori câte 7 ori". Drept aceia, aseamănă împărăţiia ceriului cu un împărat care vrea să-şi ia seama cu datornicii. Deacii, cum începu a socoti şi a-şi lua seama, iată aduseră la dânsul un datornic, care era datoriu un întunerec de talanţi şi, neavând de unde să-i dea, porunci împăratul să-l vânză şi pre el, şi pre muiarea lui, şi pre copiii lui, şi alt tot ce va fi având. Iar acel rob datoriu căzu la picioarele lui şi-i zise: „Doamne, aşteaptă-mă şi-ţi voiu plăti tot". Deacii împăratului acela i să făcu milă de acel rob şi-l lăsă şi încă-i ertaă şi datoriia toată. Iar robul acela, deaca eşi afară, află pre un vecin al lui, care-i era datoriu 100 de bani şi-l apucă de-l sugrumă, zicându-i: „Plăteşte-mi ce-mi eşti datoriu". Iar vecinul lui căzu la picioarele lui şi i se ruga, zicând: „Aşteaptă-mă, că-ţi voi plăti tot". Iar el nu vru, ci-l duse de-l băgă în temniţă, până să va plăti de datorie. Iar soţiile lui, văzând acelea ce fură, să întristară foarte şi merseră de spuseră stăpână-său toate câte fură. Atuncea chemă pre dânsul domnu său şi-i zise: „Slugă hicleană, eu toată datori ia ţe-am ertat, căci m-ai rugat, dar ţie nu ţi să cădea să-ţi fie milă de vecinul tău, cum îmi fu mie milă de tine?" Şi să mânie pre dânsul domnu-său şi-l dede armaşilor, până va plăti toată datoriia. Aşa şi tatăl mieu cel cerescu va face voao, de nu veţi erta fieştecarele fratelui său din inimile voastre greşalele lor. Privegheaţi dar, că nu ştiţi în ce ceas va veni Domnul nostru. Şi să ştiţi şi aceasta, că de-ar fi ştiut stăpânul casei ce în vreme va veni furul, ar fi priveghiiat şi n-ar fi lăsat să-i sape casa. Pentr-aceia fiţi gata şi voi, că într-acela ceas va veni fiiul omenescu, în care voi nu vă veţi nădăjdui. Că mulţi sunt chemaţi, iar puţini aleşi.

CUPRINS

— învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie —