doktoru

vineri, 20 iunie 2014

Tîlcuire la Apocalipsa - Sfîntul Andrei Arhiepiscopul Cezareii Capadociei - Continuare 6



Sapte îngeri vor aduce bătăi asupra oamenilor mai înainte de sfîrşit şi despre marea de sticlă
Verset: 1
„Am văzut apoi în cer, alt semn, mare şi minunat: Şapte îngeri avînd şapte pedepse — cele de pe urmă — căci cu ele s-a sfîrşit mînia lui Dumnezeu".
Tîlcuire:
Prin numărul şapte înţelegînd nedreptăţile ce se fac cu în­drăzneală în şapte zile ale veacului acestuia. Se arată că cu şapte bătăi şi prin şapte îngeri se vor domoli şi se vor înfrica şi se vor infrînge. Iar după aceasta se arată viaţa sfinţilor ce va fi şi mări­rea lor.
Verset: 2
„Am văzut ca o mare de cleştar, amestecată cu foc, şi pe birui­torii din ispită cu fiara şi cu chipul fiarei şi cu numărul numelui ei, stînd lîngă marea de cleştar şi avînd alăutele lui Dumnezeu".
Tîlcuire:
„Marea de sticlă" socotim că închipuieşte şi mulţimea celor ce se muncesc şi curăţenia odihnei celei viitoare şi strălucirea sfinţilor care vor străluci ca soarele cu bunătăţile cele străluci-
r*                                                                                                                                                99

toare ce-i vor împodobi. Cînd zice că era amestecată cu foc, se poate înţelege ceia ce a zis Apostolul (I Cor. 3, 13): „Fiecare faptă se va lămuri cu foc". Iar celor curaţi şi neîntinaţi nimic nu le va strica, în două lucruri zice cuvîntul Psalmului că se vor despărţi cei păcătoşi pentru a arde, iar pe cei drepţi îi va lumina Psalm, 28 precum a înţeles Marele Vasile. Prin foc se mai înţe­lege şi ştiinţa lui Dumnezeu şi darul de viaţă făcătorului Duh, pentru că în foc s-a arătat lui Moise Dumnezeu (Ieşire, 3, Fapte. 2) şi s-a pogorît Duhul Sfînt în chip de limbi de foc peste Apos­toli. Iar prin „alăute" arată omorîrea mădularelor şi viaţa cea lăudătoare care întru unirea glasului bunătăţilor cu arcuşul Du­hului Sfînt se slobozeste.

Versetele: 3, 4
„Şi ei cîntau cîntarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cîntarea Mielului, zicînd: Mari şi minunate sînt lucrurile Tale, Doam­ne Dumnezeule, Atotţiitorule! Drepte şi adevărate sînt căile Tale, Împărate al neamurilor! — 4. Cine nu se va teme de Tine, Doam­ne, şi nu va slăvi numele Tău? Că Tu singur eşti sfînt şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că jude­căţile Tale s-au făcut cunoscute".
Tîlcuire:
Cîntau cîntarea lui Moise. Din cîntarea lui Moise cunoaştem cîntarea de laudă ce i se înălţa lui Dumnezeu de către cei drepţi, ce erau în lege, mai înainte de legea darului. Iar din cîntarea Mielului, înţelegem cîntarea de laudă cea neîncetată şi mulţumită celor ce au vieţuit cu temere de Dumnezeu, după venirea lui Hristos, pentru facerile de bine şi darurile ce au venit de la Dînsul pentru neamul nostru. Că pe toate neamurile i-a chemat Dumnezeu prin dumnezeieştii Săi Apostoli la cunoştinţa Sa.

Versetele: 5, 6
„Şi după aceasta, m-am uitat şi s-a deschis templul cortului mărturiei din cer. Şi au ieşit din templu cei şapte îngeri cu cele şapte pedepse, îmbrăcaţi în veşmînt de in curat, luminos şi în­cinşi pe sub sîni, cu cingători de aur".
Marginal: Sau piatră curată şi luminoasă.
Tîlcuire:
Aici îl numeşte cortul din ceruri (Ieşire 15, Jud. 9, Fapte 3) după a cărui asemănare a poruncit Dumnezeu lui Moisi să-1 facă pe cel de jos. Din această biserică vor ieşi îngerii îmbrăcaţi in cămăşi de in (sau piatră curată) cum a spus cineva pentru cură­ţenia firii îor şi din cauza apropierii lor de piatra cea din capul
unghiului Hristos şi pentru luminarea bunătăţilor lor. Încinşi peste piepturi cu aur o spune pentru firea lor puternică şi curată şi cinstită şi pentru slujba neîncetată.
Verset: 7
„Şi una din cele şapte făpturi a dat celor şapte îngeri şapte cupe de aur, pline de mînia lui Dumnezeu, Celui Care este viu în vecii vecilor."
Tîlcuire ;
De la cele patru fiare au luat cei şapte îngeri cele şapte pahare de aur pline cu mînia lui Dumnezeu precum spune şi lezechiel (Iez. 5,13): arată că în ceruri pururea sînt aduse ştiinţa despre cele ce se fac de la cei dintîi la cei de-al doilea, după înţelegerea ma­relui Dionisie.
Verset: 8
„Iar templul s-a umplut de fum, din slava lui Dumnezeu şi din puterea Lui".
Tîlcuire:
Prin „fum" frica şi groaza şi munca mîniei lui Dumnezeu în­ţelegem, de care că se va umple biserica ştim şi va veni peste cei vrednici de aceasta în vremea judecăţii şi mai înainte de jude­cată asupra celor ce se vor pleca lui Antihrist şi vor face fapte potrivnice.
Verset: 8
„Şi nimeni nu putea să intre în templu, pînă ce se vor sfîrşi cele şapte pedepse ale celor şapte îngeri".
Tîlcuire:
De aceia socotim că pînă nu va despărţi mînia lui Dumnezeu pe cei necredincioşi de cei credincioşi şi drepţi, nu vor dobîndi sfinţii în nici un chip soarta Ierusalimului ceresc şi slujirea sfin­telor şi odihna în biserica lui Dumnezeu. Că trebuie zice, să se sfîrşească bătăile prin care se va da răsplătire pentru păcate ce­lor vrednici de dînsele şi vor lua aceia răspunsul ce li se va da lor. Iar după aceia li se va da locaş sfinţilor în Mitropolia cea de sus şi aşa li se va adăuga bătaie după bătaie celor ce vor fi la sfîrşit. Pentru că fiind iubitor de oameni Dumnezeu (ca să mic­şoreze în veacul cel viitor muncile fără de sfîrşit) va slobozi şi viaţa aceasta de acum, ca să aducă celor vrednici de munci pe Ilie şi pe Enoh, să aducă munci şi bătăi de muncă prin răutăţile ce vor fi atunci din războaie ca răsplătire pentru măsura păca­telor. Insă noi ca să nu ne certe ca un părinte şi să nu ne bată cu
muncă întru mînia Sa (Psalm 37) pe Domnul să-1 rugăm: că nu este vindecare trupului nostru din faţa mîniei Lui, că hainele noastre cele întinate cu păcate spălîndu-le cu lacrimi de pocăinţă şi împodobindu-le ca pe nişte mirese, să intrăm în cămara vese­liei cea nestricată a lui Hristos Dumnezeului nostru, căruia i se cuvine toată lauda, cinstea şi închinăciunea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
DUPĂ CE S-A VĂRSAT PAHARUL CEL DINTÎI, S-A FĂCUT BUBĂ REA PESTE CEI CE S-AU
LEPĂDAT DE CREDINŢĂ

Versetele: 1,2
„Şi am auzit glas mare, din templu, zicînd celor şapte îngeri: Duceţi-vă şi vărsaţi pe pămînt cele şapte cupe ale mîniei lui Dumnezeu. — 2. Şi s-a dus cel dintîi şi a vărsat cupa lui pe pă­mînt. Şi bubă rea şi ucigaşă s-a ivit pe oamenii care aveau sem­nul fiarei şi care se închinau chipului fiarei".
Tîlcuire:
Paharul în loc de lucrare de muncă se ia, că spune că după vărsarea lui de către îngeri s-a făcut o bubă mare, cumplită, ca nişte lapte corosit, ce închipuia durerea cea din urmă ce tremură din inimă, care se va face în inimile celor ce-şi vor părăsi cre­dinţa, cînd fiind bătuţi de bătăile ce le va slobozi Dumnezeu, nu vor dobîndi vindecare de la Antihrist de acestea că sînt date de Dumnezeu. Adevărat este că cu simţire se vor răni trupurile ce­lor ce vor avea sufletele rănite cu săgeţile înşelăciunii amăgirii diavoleşti şi ale lui Antihrist cel vrăjmaş.
CUPA A DOUA ASUPRA SUFLETELOR CE SÎNT ÎN MARE
Verset: 3
„Şi al doilea înger a vărsat cupa lui în mare, şi marea s-a prefăcut în sînge ca de mort şi orice suflare de viaţă a murit, din
cele ce sînt în mare."
Tîlcuire:

Nu este lucru mare sau cu anevoie în puterea lui Dumnezeu, să întoarcă marea prin sfinţii săi proroci Ilie şi Enoh în sînge ca de om omorît spre a învedera neputinţa lui Antihrist şi pentru a arăta cit de slabi sînt cei amăgiţi. În sînge ca de om junghiat pierzîndu-i Dumnezeu pe cei ce sînt într-însa. Precum de demult în Egipt (Ieşire 7) prin Moise a făcut, spre mustrarea împietririi lui Faraon şi pentru a-şi arăta puterea sa, pentru ca cei adeve­riţi în credinţă să se întărească şi cei neîntăriţi să se teamă cînd vor vedea făptura împotriva lor luptîndu-se pentru cinstea pier­zătorului. Pentru că numele lui este pierzător şi în vărsare de sînge şi în războaie se va face venirea lui Antihrist, de vreme ce Gog şi Magog împreună se vor îndemna şi se vor lupta în cele patru părţi ale lumii.
Marginal: Prin făptură înţelege pe Gog şi pe Magog care se vor lupta împotriva celor ce nu vor primi pe Antihrist.
Către aceasta şi împăraţii cei ce nu se vor supune lui Anti­hrist (Iez. 38, 39) cu toată oastea lor se vor alege (doborî) şi văr­sări de sînge pe alocuri se vor face şi marea pentru războaiele cele din corăbii, cu sînge se va spurca şi apele cu sîngele celor morţi se va amesteca.
PRIN PAHARUL AL TREILEA APELE SE ÎNTORC ÎN SÎNGE
Versetele: 4, 5
„Iar cel de-al treilea a vărsat cupa lui in rîuri şi în izvoarele apelor şi s-au prefăcut în sînge. — 5. Şi am auzit pe îngerul ape­lor, zicînd: Drept eşti Tu, Cel ce eşti şi Cel Ce erai; Sfinte Doam­ne, că ai judecat acestea;".
Tîlcuire:
Şi prin aceasta se arată că îngerii sînt puşi peste stihii, pre­cum s-a spus mai sus, dintre care unul este peste ape, căci zice că-l laudă pe Dumnezeu pentru pedeapsa ce a adus după vred­nicie peste cei potrivnici, pentru că celor ce şi-au spurcat mîinile cu sîngele sfinţilor le-a dat să bea sînge. Prin aceasta se arată însă că mulţi prin starea cea tare în credinţă se vor învrednici în vremea aceia de darul prorocesc şi vor fi omorîţi de slugile diavolului. Mai apoi arată şi aceia că cei ce nu primesc vestirea dumnezeieştilor proroci şi cei ce zic că după dreptate a fost omo­rît Hristos de Jidovi, cei împietriţi la inimă împreună cu ucigaşii lor vor fi omorîţi, precum a spus Domnul către evrei că: Cei ce zidesc mormintele prorocilor, vor voi împreună omorîrea lor.
Marginal: Cei ce nu primesc propoveduirea prorocilor împre­ună cu ucigaşii lor se vor omori. Cei ce zidesc sînt evreii, care

i-au omorît pe proroci, şi dimpreună cu moartea vor voi moartea celor ce nu primesc pe proroci.
Verset: 7
,,Şi am auzit din altar, grăind: Aşa, Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, adevărate şi drepte sînt judecăţile Tale!".
Tîlcuire:
Şi am auzit din altar .. , Altar, pe Hristos îl numim aici, căci întru Dînsul şi printrînsul se aduc Tatălui jertfele cele cuvîntătoare şi cele vii, pe care să le aducem am învăţat de la dumne­zeiescul Apostol (Rom. 2, 1). Aici am auzit pe puterile îngereşti, ca cele ce înalţă rugăciunile noastre şi jertfele cele duhovniceşti care se trimit prin slujbă pentru cei ce vor mîntuirea.
Marginal: îngeri li se trimit celor aleşi spre slujbă şi rugăciu­nile lor le duc la Dumnezeu.
Insă din acest altar zice că a ieşit din altarul de slujbă un glas care arată că drepte-s judecăţile lui Dumnezeu, care întrec orice minte şi cuvînt. Învăţîndu-ne din Sfintele Evanghelii că pu­terile cereşti îngereşti se veselesc şi prăznuiesc pentru mîntuirea celor ce se întorc prin pocăinţă (Lc. 15, 8) şi le pare rău de rătă­cirile lor din calea cea dreaptă şi cum că mulţumesc lui Dumne­zeu pentru munca celor ce calcă poruncile lui Dumnezeu ca să-şi facă darea de datorie. Pentru aceia ne nevoim ca să mijlocească spre mîntuire acea veselie, bucurie, pentru întoarcerea noastră, gindind că fiecăruia din noi îi urmează dumnezeiescul înger cu cuvînt negrăit, îndemnîndu-ne pe noi şi aducîndu-ne la faptele bune, ca o minte vorbind oarecum în taină cu mintea noastră şi dacă ascultăm de el se bucură (Cuvînt la Fapte 26, 17) iar cînd nu-1 ascultăm îi pare rău, urmînd pe Dumnezeu.
Marginal: Fiecare are îngerul său, care se bucură de întoarce­rea lui şi-i pare rău de nepocăinţa lui.
Un oarecare înnegrindu-se de multe păcate, intrînd în biserică, a văzut pe un înger înnegrit şi îngrijat de departe mergînd în urma lui, dar după ce s-a smerit spre întoarcere la bine făgăduind din suflet Voitorului de milă părere de rău mai întîi pentru viaţa cea dintîi, cînd a ieşit din biserică 1-a întîmpinat pe el îngerul lui acum luminat şi vesel, iar vicleanul drac mergea departe după acest om ruşinat acum, deşi mai înainte s-a bucurat de rătăci­rea lui.
Marginal: Veste foarte folositoare de suflete, cum că în­gerilor le pare bine de întoarcerea oamenilor.
Fie ca viaţa noastră care este întru Dumnezeu, să le fie prici­nă de supărare dracilor şi spre ruşinare, iar îngerilor să le fie
spre veselie ca împreună cu dînşii în glas de bucurie şi de mărtu­risirea sunetului, prăznuind lui Hristos Dumnezeul nostru pen­tru biruinţa viclenilor puteri să-i mulţumim căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt i se cuvine mărirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
PRIN BĂTAIA A PATRA VOR ARDE OAMENII CU ZĂDUH
Versetele: 8,9
„Apoi al patrulea înger a vărsat cupa lui în soare şi i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. — 9. Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă şi au hulit numele lui Dumnezeu, Care are putere peste pedepsele acestea, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă".
Tîlcuire:
Cu simţitoare ardere de soare se vor arde atunci oamenii cînd Dumnezeul cel iubitor de oameni cu zăbale (Psalm 31, 9) şi cu frîu va strînge fălcile lor a celor ce nu se apropie de Dînsul ca să caute pocăinţa, măcar că aceia au căzut în adîncul răutăţilor, nu se vor duce la întoarcere ci spre hulă se vor duce şi mai mult prin rău­tatea cunoştinţei şi a voii lor.
Prin „soare" se mai poate închipui curgerea zilei, prin care zice că se vor arde cei vrednici de bătăi, cu zăduful ispitelor, ca prin sosirea durerilor să urască păcatul cel născător. Dar aceştia fără de minte fiind, în loc de a-şi cunoaşte greşelile lor şi căderile în păcate îşi vor ascuţi limba împotriva lui Dumnezeu. Precum se pot vedea din cei din Jurul nostru şi acum, care ne grăiesc rele şi mîniindu-se din pricina barbarilor învinuiesc bunătatea lui Dumnezeu, că atîtea necazuri i-au adus neamului nostru barba­rii aceştia.
PRIN BĂTAIA A CINCEA SE VA ÎNTUNECA ÎMPĂRĂŢIA FIAREI
Versetele; 10, 11
„Atunci al cincelea înger a vărsat cupa lui pe scaunul fiarei şi în împărăţia ei s-a făcut întuneric şi oamenii îşi muşcau lim­bile de durere. — 11. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pri­cina durerilor şi a bubelor lor, dar de faptele lor nu s-au pocăit".
Tîlcuire:
Vărsînd paharul peste scaunul fiarei arată că peste împărăţia lui Antihrist se va vărsa o mînie ca aceia ce nu va fi luminată de Soarele Dreptăţii ci va fi întunecată. Iar „muşcarea limbilor" arată mărimea durerilor de care vor fi cuprinşi cei amăgiţi de Antihrist, fiind bătuţi cu bătăile ce le va slobozi Dumnezeu, ca să cunoască ei că este înşelător cel ce s-a proslăvit în ei ca un Dumnezeu şi în acest fel să-şi cunoască înşelăciunea lor. Dar ei nici din aceasta nu se vor întoarce la pocăinţă, ci şi mai mult vor huli.
De vreme ce vor huli şi mai mult după bătăi, pentru aceia şi cei ce-i vor bate pe ei vor fi scoşi din cetatea talantului şi vor pă­timi la fel cu cei bătuţi. Fiind la acest loc cu Dumnezeu vă voi arăta pe cit oi putea.
Marginal: Aici cei ce se vor munci după dînşii se înţeleg, dra­cii şi păcătoşii ce se vor munci în gheenă, că nu se vor pocăi de a nu huli pe Dumnezeu, însă dracii şi aici hulesc precum urmează muncindu-se ori călcătorii de lege ori dracii, nu se vor mai în vorba, prin cetatea Talantului se înţelege împărăţia cerului. Adică toarce de a nu huli.
Şi viclenii draci prin trupuri omeneşti vor fi bătuţi (care în loc de unelte de lucrat le iau) de sfinţi, însă nu vor înceta să-i hu­lească pe cei ce-i vor bate. Trebuie să socotim pentru cei ce se vor munci în gheena în foc, că în acest chip vor părăsi răutatea lor care este înrădăcinată în minte şi în gînd şi numai atunci se vor întoarce de la ea. Sau se mai poate înţelege că se vor înfrîna pînă atunci cînd îşi vor arăta prin lucruri sfaturile cele viclene, pre­cum hoţii in butuci şi în obezi fiind ţinuţi, nu se înfrînează de bunăvoie de a-i fura pe alţii ci de nevoie.
Marginal: Nu se vor depărta de la răutate pînă cînd îşi vor scoate sfaturile în mod desăvîrşit întru lucrarea muncii.
Auzind eu de munca de veci nu pot să nu cred celui ce va da răspuns de istov. Ci ştiind că e gata spre milostivire şi bunătate iau cu adevărat ceia ce la mine aşez, văd că nici prin aducerea îngrozirii şi nici pedeapsa adusă asupra celor vrednici, ei nu s-au pocăit nici n-au urît răutatea ci de hunăvoia lor au iubit-o. Pen­tru că nu cei ce de nevoie, ci cei de bună voie au greşit, aceia se vor munci pentru dînsa.
Marginal: Aici zice de rătăcirea lui Origen, care zice că munca va avea sfîrşit.
Precum Faraon prin bătăi se muia, iar după luarea bătăii iar se învîrtoşa, însă cel ce are milostivire ii slăbea muncile (Ieşire, 18, 12, 30, 28 33) fiind rugat de Moisi, cu cît mai mult cei ce ar trebui să fie ca aurul, prin foc ar trebui să lepede spurcăciunea.

În aur ca într-un neînsufleţit este întinarea din fire, iar la cei cuvîntători spurcăciunea s-a lipit de bunăvoie de ei şi mai ales că s-a născut din ei. Pentru aceasta cei ce prin bunătatea lui Dumnezeu şi mai înainte ştiinţa şi puterea ca să fie spre oprirea muncii de veci, ei de bunăvoie se unesc cu răutăţile şi nu iau seama la dreptatea ceia ce se împarte fiecăruia după vrednicie şi prin aceasta vor da răspuns la întoarcerea lui Dumnezeu, răspun­sul cel de pierzare.
Marginal: Adică cele trei, cu bunătate, cu mai înainte ştiinţa şi cu puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu după dreptate va da plată păcătoşilor, care nu se despart de dreptate.
Sau să-i facă vinovaţi şi pe împăraţii pămîntului, ca să fie una cu dînşii, precum ştim că nu toţi nici cei ce se bat cu luptă sau cu pumnii sau cu război, sau cu alergarea cailor, sau cu între­cerea de cai, nu toţi biruiesc ci numai unul singur şi acela se încu­nunează, deşi toţi au cîmp deschis de alergat.
Marginal: Iar Origen zice că bunătatea lui Dumnezeu va face sfîrşit muncilor, despărţindu-se de dreptate.
Ceia ce este la cei ce se luptă cîmpul, aceasta le este la toţi oamenii intrarea în lumea aceasta, însă a se naşte sau a nu se naşte nu este în puterea noastră, dar în noi este pus a se război şi a-i birui pe viclenii draci şi a dobîndi veşnicele bunătăţi.
De sînt biruiţi în această luptă, păcătoşii cu anevoie le este a se pocăi şi fără de folos se vor tîngui nimicindu-se în veci. Pentru că în iad nu va fi cine să se mărturisească după cuvîntuî psalmu­lui (Psalm, 6, 5) că nu va mai fi cu cei osîndiţi ajutorul Duhului Sfînt ca şi acum, de vreme ce se vor tăia în două (Mt. 25, 35) despărţindu-se de Duhul Făcătorul de viaţă, cel hulit de ei şi în­ţelegerea de mai sus se uneşte cu cuvîntul (Psalm 124) „Că nu va lăsa Domnul toiagul păcătoşilor peste soarta drepţilor, ca să nu-şr întindă drepţii mîinile lor la fărădelegi". Că şi viaţa lor nu a fost amestecată şi nu numai pentru neamestecarea vieţii lor şi deose­birea năravurilor, ci şi pentru întărire şi înrădăcinare, că voia lor nu s-a unit cu lucrul rău, nici nu s-a supus la păcat, nici nu şi-a împuţinat veselia, din cauza slăbiciunii trupului sau din frica schimbării, ci au urmat tăria şi neschimbarea cea întru Dumne­zeu.
PRIN PAHARUL AL ŞASELEA SE VA DECHIDE CALEA SPRE EUFRAT DINSPRE RĂSĂRITUL SOARELUI
Verset: 12
„Şi al şaselea înger a vărsat cupa lui în rîul cel mare al Eu­fratului şi apele lui au secat, ca să fie gătită calea împăraţilor de la răsăritul soarelui".

Mi se pare că Eufratul după slobozenia lui Dumnezeu secînd, va da împăraţilor pămînteşti trecere spre omorîrea lor şi pierderea dimpreună şi a altor oameni care socotim că se vor ri­dica la hotarele Sciţilor, precum vom vedea din pomenirea Gog şi Magog, arătată mai jos în Apocalipsă.
Marginal: Gog şi Magog (Cap. 20, 68) din părţile Schitenilor, vor ieşi precum mai jos.
Mi se pare că şi Antihrist din părţile răsăritului, din Ţara Persiei (unde este seminţia lui Dan) din neamul jidovesc va ieşi şi împreună cu alţi împăraţi sau voievozi ce vor avea de moşie nume împărătesc, trecînd Eufratul şi trupească şi sufletească moarte le va aduce oamenilor, unora adică pentru credinţă şi răb­dare, iar altora pentru lenevie şi slăbiciune.
Marginal: Eufratul este apă mare în Mesopotamia, ce iese din Nifat, muntele Armeniei şi este adîncă şi repede şi dă în Marea Roşie.
Verset: 13
„Şi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura prorocului celui mincinos trei duhuri necurate ca nişte broaşte."
Tîlcuire:
Zicînd că a văzut ieşind din gura lor trei duhuri necurate se arată că în faţa sa, diavolul ca un balaur şi Antihrist ca o fiară şi prorocul mincinos, din aceşti trei zice că vor ieşi trei duhuri necu­rate asemenea cu broaştele. Pentru că înveninarea, întinarea, necurăţia şi alunecarea duhurilor celor viclene spre desfătările cele umede se trag. Care puteri cu poruncile diavolului şi cu ale lui Antihrist şi cu ale prorocului mincinos închipuite prin guri, vor arăta semne amăgitoare şi minuni oamenilor cum vom vedea.
Verset: 14
„Căci sînt duhuri demoniceşti, făcătoare de semne şi care se duc la împăraţii lumii întregi, să-i adune la războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu, Atotţiitorul".
Tîlcuire:
Semnele cele mincinoase ce se lucrează prin draci, vor scorni la război pe cei ce se supun zilei celei mari şi luminate a lui Dum­nezeu, în care zi cu adevărat luptătorii împotriva lui Dumnezeu fiind biruiţi, nu vor plînge cu folos pentru înşelăciunea cea dintîi.
Versetele: 15, 16.
„Iată, vin ca un fur. Fericit este cel care priveghiază şi păs­trează veşmintele sale, ca să nu umble gol şi să se vadă ruşinea
lui! — 16. Şi s-au strîns la locul ce se chiamă evreieşte Har-Ma-ghedon".
Cînd zice de cel ce priveghiază şi-şi păstrează hainele, arată ca privegheze şi fără lenevie să poarte grijă de faptele cele bu­ne, acestea sînt hainele sfinţilor, de care lipsindu-se omul se va ruşina plin de grozăvie. Iar Har-Maghedon, tăierea sau omorîrea se tîlcuieşte. Pentru că adunîndu-se acolo neamurile se vor tăia, adică aceia ce vor avea pe diavolul de voievod, care se va bucura de sîngele oamenilor. Fiind urîtă goliciunea fără hainele bunătă­ţilor, l-am văzut şi în Evanghelie pe cel lepădat din cămară (II Cor. 5, 2, 8) pentru faptele rele. Nestricăciunea sînt faptele bune, iar ca să nu ne aflăm goi să-1 rugăm pe Dumnezeu să ne spele aici hainele sufleteşti, ca să ne albim mai mult decît zăpada Ps. 50). „Ca nu cumva auzind, că am intrat aici fără haină de nuntă, legîndu-mi-se mîinile şi picioarele să fiu aruncat în întu­nericul cel mai dinafară" (Lev. 14, Mt. 22, 13; Eccles. 9, 8). După Solomon în toată vremea avînd haine albe şi luminări luminate prin viaţa îmbunătăţită şi împodobită cu răbdarea, dimpreună umblînd cu Mirele sfintelor suflete cel curat şi fără prihană cu Hristos Domnul nostru, să intrăm în cămară, cu care împreună Tatălui şi Duhului Sfînt i se cuvine mărirea, stăpînia, cinstea acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
PRIN BĂTAIA A ŞAPTEA SE VA FACE CUTREMUR MARE
SI TUNETE PESTE OAMENI
j
Versetele: 17, 18
„Al şaptelea înger a vărsat cupa lui în văzduh şi glas mare a ieşit din templul cerului, de la tron, strigînd: S-a făcut! — 18. Şi s-au pornit fulgere şi vuiete şi tunete şi s-a făcut cutremur mare, aşa cum nu a fost, de cînd este omul pe pămînt, un cutremur atît de puternic".
.                                                     Tîlcuire:
Glas îngeresc din cer spune că s-a făcut, adică s-a împlinit po­runca lui Dumnezeu. Însă glasurile şi tunetele şi fulgerele, închi­puiesc groaza şi înfricoşarea ce se vor face la venirea cea de apoi a lui Hristos, aşa cum s-a făcut pe Muntele Sinai la pogorîrea lui Dumnezeu. Cutremurul închipuieşte, schimbarea lucrurilor fă­cute după Apostol (Evrei, 12, 26) unde zice că încă odată voi clăti nu numai pămîntul ci şi cerul.
Verset: 19
„Şi cetatea cea mare s-a rupt în trei părţi şi cetăţile paginilor s-au prăbuşit".

Prin „cetatea cea mare" înţelegem Ierusalimul cel mare şi de demult, se zice mare nu pentru mulţimea şi mărimea zidurilor, ci pentru cinstea lui Dumnezeu şi buna credinţă care cu adevă­rat s-a tăiat prin patimile lui Hristos şi s-a despărţit şi s-a deose­bit de cetăţile păgînilor. Împărţirea în trei părţi, socotim că-i arata pe cei din el, pe creştini, pe evrei şi pe Samarineni, adică pe cre­dincioşii cei tari şi pe cei ce au spurcat botezul cu fapte urîte şi pe evreii care nicidecum n-au primit propoveduirea. Şi arată împli­nirea cea neînfrîntă şi obraznică a voii lor şi lepădarea sau scoa­terea amîndurora din soarta locurilor ce li se cuvine.
Pentru că acum jidovii şi Samarinenii de frica celor ce împărăţesc în creştinătate, îşi ascund sfaturile lor cele necredincioase şi se arată că se lipesc de noi, neîndrăznind să se deosebească cu ere­sul lor.
Marginal: Jidovii care acum se lipsesc de creştinătate şi îşi as­cund sfaturile necredinţei lor.
Aşa şi creştinii cei adevăraţi, cu cei ce şi-au agonisit nume de creştin sînt amestecaţi.
Marginal: Creştinii sînt amestecaţi cu cei ce au numai nume de creştini.
Iar cînd va veni ispita îi va scoate la iveală, atunci se va face împărţirea în trei părţi, adică a creştinilor, păcătoşilor şi necredin­cioşilor, care se vor uni cu cei de un obicei cu ei şi se vor întoarce şi se vor uni cu legea lor.
Marginal: Aprinderea cea din ispită îi va scoate pe evrei şi pe păcătoşi la vedere pe vremea lui Antihrist, cînd evreii şi păcătoşii se vor separa de creştini şi-1 vor primi pe Antihrist.
„Căderea neamurilor" însemnează sau terminarea lor sau îm­puţinarea şi lipsa vieţii păgîneşti la venirea împărăţiei lui Dum­nezeu, care o vor primi sfinţii (Daniil, 2, 24 şi 7, 27).
Aşa şi creştinii cei adevăraţi, cu cei ce şi-au agonisit nume de ca să-i dea paharul aprinderii mîniei Lui".
Tîlcuire:
Babilonul cel mare cel amestecat cu împărecherile sale cele lu­meşti şi cu ispitele tulburăcioase şi care s-a mărit cu bogăţie din strîmbătăţi îl arată şi mulţimea cea multă a oamenilor va bea pa­harul mîniei lui Dumnezeu cînd va veni (ca şi cum ar fi în uitare pentru îndelunga răbdare) ca să răsplătească călcarea pe dreptate şi cuvintele de hulă şi faptele lor cele rele.
Verset: 20
„Şi toate insulele au pierit şi munţii nu s-au mai aflat".

Prin insule se arată sfintele biserici, iar prin munţi pe condu­cătorii lor, aşa înţelegem din dumnezeiasca Scriptură. Şi vor fugi aceia pe vremea necazurilor de mai sus, precum am auzit de la Domnul: „Atunci cei de la răsărit vor fugi la apus şi cei de la apus la răsărit căci va fi tulburare mare precum n-a mai fost de la în­ceputul lumii, nici nu va mai fi" (Mt. 24, Lc. 21, Fapte 1). Pentru că unii se vor munci pentru păcate iar alţii spre lămurirea fapte­lor bune vor răbda nevoi grele şi iuţi, nu numai în muncile lui Antihrist pentru Hristos, ce şi întru fuga aceia în munţi, în peş­terile cele rele, care le vor suferi afară din cetăţi pentru a-şi păs­tra creştinătatea.
Marginal: Tulburare mare va fi în toată lumea pe vremea lui Antihrist.
Verset: 21
„Şi grindină mare, cît talantul, s-a prăvălit din cer peste oa­meni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu, din pricina pedepsei cu grindină, căci urgia ei era mare foarte".
Tîlcuire:
„Grindina" ca şi cum ar fi fost din cer căzută, am înţeles să fie mînia cea slobozită de Dumnezeu şi care se pogoară de sus. Prin mărimea ca talantul, arată plinirea păcatelor peste măsură, avînd închipuire talantul.
Marginal: Mărimea grindinei ca şi talantul se zice de 110 li­tre, precum socotesc unii că trage talantul.
Precum a văzut şi Zaharia (5, 7), că nu s-au întors la pocăinţă, ci spre hulire cei răniţi de învîrtoşarea şi de împietrirea inimii. Că vor fi ca şi Faraon încă mai împietriţi, mai mult decît acela, căci acela de cîte ori era bătut de Dumnezeu se muia şi îşi mărturisea fărădelegea sa, iar aceia şi cînd se vor munci îl vor huli pe Dumnezeu.
„Apoi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe, şi a grăit către mine, zicînd: Vino să-ţi arăt judecata desfrî-
natei celei mari, care sălăşluieşte pe ape multe. — 2. Cu care
s-au desfrinat împăraţii pămîntului, şi cei care locuiesc pe pămînt s-au îmbătat de vinul desfrinării ei. — 3. Şi m-a dus, cu duhul, în pustiu, şi am văzut o femeie şezînd pe o fiară roşie, plină eu nume de hulă, avînd şapte capete şi zece coarne."
Tîlcuire ;
Prin această desfrînată unii au înţeles că este Roma cea veche, care e zidită pe şapte munţi. Prin şapte capete ale fiarei înţelegem şapte împăraţi mai fărădelege decît toţi, care de la Domiţian pînă la Diocleţian au prigonit biserica. Iar noi socotim că se înţelege prin această desfrînată toată împărăţia de obşte a pămîntului ce este ca şi cum ar fi într-un trup. Socotim să fie oarecare cetate ce a avut şi avea stăpînire prin venirea lui Antihrist. PentruRoma cea veche de multă vreme şi-a pierdut stăpînia împără­tească, că numai de vom socoti că iar se va întoarce la ea stăpî­nirea cea de demult. Că zice Apostolul: „Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare care are stăpînire peste împăraţii pă­mîntului (Apoc. 17, vers. 18).
Dus fiind în pustie cu Duhul, să vedem ce se înţelege. Prin cetatea cea mare înţelegem toată cetatea sau mulţimea cea mare a oamenilor care hulesc pentru beţia sufletească, pentru desfrînare şi pentru alte îndrăzniri. Prin vederea în duh se poate înţe­lege că apostolul Ioan a văzut pustiirea desfrinării ce se vesteşte mai dinainte. Pe care ca pe o femeie a văzut-o, pentru nebărbăţia cea femeiască şi pentru plecarea spre păcat.
Marginal: Curvia ce şade pe fiara roşie.
Şederea pe fiara roşie arată că se odihneşte pe fapte rele, pe diavolul care se bucură de omorîre şi de vărsare de sînge. De aceia este împreună lucrătoare spre hule împotriva lui Dumne­zeu, cu vrăjmaşul, de vreme ce fiara şi culoarea ei roşie este chi­pul sălbăticiei şi a gîndului ei de omorîre. Iar pe cele şapte capete şi cu zece coarne le vom arăta mai tîrziu, le vom învăţa de la înger de către Dumnezeu.
„Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi îm­podobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, avînd în mînă un pahar de aur, plin de urîciune şi de necurăţiile desfri­nării ei".
îmbrăcată în purpură şi în stacojiu arată semne de stăpînire peste toţi, de aceia este împodobită cu pietre scumpe şi cu măr­

găritare. Prin „pahar" se arată dulceaţa băuturii fapteior ei cele viclene, iar prin aur, cinstea precum zice cineva de Iov, bînd bat­jocura ca o băutură, spre a arăta că nu spre saţiu, ci spre setea pieirii ei o urmează pe răutate. Pentru aceia s-au înmulţit urîciunile ei, cu care este adăpată mulţimea cea iubitoare de păcate care soarbe în ea ca o băutură dulce îmbătarea păcatului cea urită şi spurcăciunea cea de curvie care-l depărtează pe om de Dumnezeu.
Verset: 5
„Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrînatelor şi a urîciunilor pămîntului".
Tîlcuire:
Scrisoarea de pe frunte arată plinirea nedreptăţii şi a păca­tului şi tulburarea inimilor, iar mama se numeşte a desfrînatelor, că ea este învăţătoarea cea de curvie duhovnicească, care naşte cetăţilor supuse ei, multe fărădelegi urîte de Dumnezeu.
Marginal: Prin plinirea nedreptăţii înţelege taina; iar prin tulburarea inimii înţelege Babilonul. Cum că îngerul i-a tîlcuit lui taina ce văzuse.
Versetele: 6, 7
„Şi am văzut o femeie, beată de sîngele sfinţilor şi de sîngele mucenicilor lui Iisus, şi văzînd-o, m-am mirat cu mirare mare. — 7. Şi îngerul mi-a zis: De ce te miri? Eu îţi voi spune taina femeii şi a fiarei care o poartă şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne".
Tîlcuire:
Din Scriptură se ştie că din fapte şi din împlinirea lor li se pun nume cetăţilor. De unde s-a numit şi Babilonul cel vechi şi a auzit desfrînata cea veselă, adică cetatea desfrînaţilor ce-i pare bine de curvie, doamna fermecătorilor şi a vrăjitorilor şi Ierusa­limul cel vechi faţa ta a fost de curvar.
Marginal: Babilonul cel vechi s-a numit mamă curvarilor pre­cum urmează (Roma cea veche).
Şi Roma cea veche în cartea Iui Petru, Babilon se numeşte şi cetatea ce are stăpînie peste perşi şi Babilon şi curvă se numeşte şi oricare cetate ce-i pare bine de omorîri şi de vărsări de sînge, se numeşte curvă.
Marginal: Roma, Babilon se numeşte, precum Clement şi Papia au înţeles şi istoricul bisericesc Eusebie.
113.
Din acestea pe una văzînd-o evanghelistul, spurcată fiind de sîngele sfinţilor, s-a mirat tare şi a fost învăţat de înger cîte are
S — Tîlculrea Apocalipsei
să pătimească. Pentru aceste călcări de lege, cetatea se ţine de stăpînia a toată lumea de la sfîrşitul veacului, sau ceea ce stăpîneşte pe Perşi sau Roma cea veche, care socotim că-şi va lua iar stăpînia cea dintîi. Că ştim că aceste păcate, vărsări de sîngele sfinţilor ea le-a făcut. Sîngele mucenicilor pînă la Diocleţian şi muncile lor din Persida cine le-ar putea număra şi cele ce s-au făcut pe ascuns cu îndrăzneală în vremea lui Iulian şi cele din vremea lui Arie împotriva ortodocşilor în Roma cea Nouă (C-pol), istoriile le pun înaintea celor ce socotesc.
Verset: 8
„Fiara pe care ai văzut-o era şi nu este şi va să se suie din adînc şi să meargă spre pieire".
Tîlcuire:
„Fiara care era şi nu este" este Satana, care a fost ucis prin Crucea lui Hristos şi iar se zice că va învia la sfîrşit şi va face semne şi minuni amăgitoare prin Antihrist, lepădare şi tăgăduire de cruce. Pentru aceasta era şi putere avea mai înainte de cruce, şi nu este, căci după Patima cea mintuitoare i s-a luat tăria şi a fost lepădat din stăpînia sa, pe care o avea peste neamuri. Şi va veni la sfîrşit după cum am arătat, ieşind din adînc sau de alt­undeva, unde s-a osîndit, căci nu în altă parte (Mt. 8, 30; Lc. 8, 32 Mrc. 5. 11) ci în porci au fost trimişi dracii ce ieşeau din oameni, rugîndu-1 pe Hristos. Sau din viaţa aceasta ce se numeşte după altă înţelegere „adînc" pentru adîncul păcatelor lumeşti ce se tulbură şi se învăluiesc de duhurile patimilor rele.
Marginal: Viaţa oamenilor adînc se numeşte.
Că de acolo Antihrist, ce va purta în sine pe Satana spre pier­derea omenească va veni mergînd la pieire în veacul viitor.
Verset: 8
„Şi se vor mira cei care locuiesc pe pămînt ale căror nume nu sînt scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, văzînd pe fiară că era şi nu este, dar se va arăta".
Tîlcuire:
Şi se vor mira, zice întru venirea fiarei pentru minunile ei cele mincinoase, cei ce nu s-au scris în cartea celor ce viază în veci şi cei ce n-au învăţat din această prorocie gîndind cum că iarăşi va lua tirania cea de demult.
Verset: 9
„Aici trebuie minte care are înţelepciune".

Duhovniceşte fiind cele înţelese, zice că şi înţelegerea trebuie să fie duhovnicească, iar nu lumească ca să se înţeleagă cele zise.
Versetele: 9} 10
„Cele şapte capete sînt şapte munţi deasupra cărora şade femeia. 10. — Dar sînt şi şapte împăraţi".
Tîlcuire:
Prin „şapte capete" şi „şapte munţi" socotim că se înţeleg şapte oraşe, care au mărire şi cu puterea cea lumească întrec pe alte oraşe, peste care ştim că prin multe vremi s-a întărit pute­rea şi împărăţia lumească. Insă cea dintîi (Fac. 10, 22) este împărăţia Asirienilor care s-a început în Ninive (Paralip. 1, 18). A doua este împărăţia Mezilor în Ecbatana care au stăpînit pe Arvac, pe Arieni, ucigînd Arvac pe Sardanapan împăratul lor, precum spune istoria.
Iar după aceia Babilonul a luat împărăţia Caldeilor (Ist. Cart. 9) peste care a stăpînit Nabucodonosor (Ieremia 28). Apoi a luat împărăţia perşilor în Susa prin Kir (Paralip. 36, Justin 10, Marcu 1, 3; Daniil 7, 6) şi aceasta a fost stricată de Alexandru, urmînd împărăţia macedonenilor. Iar apoi în Roma cea veche stăpînia romanilor a urmat sub August Cezarul, după împăraţii cei mai dinainte de el şi voievozii şi judecătorii, care au stăpînit (Numeri 24, Daniil 11, 13) şi de păgîni condusă pînă la marele Constan­tin. Apoi după ce s-a stins tiranul s-au mutat podoabele (Socrate, Istoria Bisericii, Cartea II, 13) împărăteşti prin iubitorii de Hris­tos împăraţi în Roma cea nouă (C-pol) (Nichifor, Cartea 8, Cap. 4). Aici socotim şi şapte împăraţi că se înţeleg de vreme ce schimba­rea neamurilor nu va face împiedicare la această înţelegere, pentru că şapte capete în neamul (genul) femeiesc (feminin) şi şapte munţi în neamul de mijloc închipuiesc şapte împăraţi în neamul bărbătesc (genul masculin). Că de multe ori în locul nu­melor femeieşti în Scriptură se pun nume bărbăteşti şi împotrivă ca şi Efrem, juninca zglobie şi fugară, Efrem spune porumbiţă ce nu are inimă. După Ioan evanghelistul trei mărturisesc (I Ioan 5) lui Hristos, sîngele, apa şi Duhul, şi aceşti trei una sînt. Şi după Solomon, ţapul şi cocoşul şi împăratul, însă prin şapte capete aşază la greci cetate numită cu numele feminin. Prin şapte munţi şapte anatematisme (înălţimi) arată in neam de mijloc, şapte căpe­tenii sau împăraţi mai înalţi decît alte trupuri ce stăpînesc şi au stăpînit în vremile cele trecute, nu cu starea locului, ci cu vredni­cia măririi, care au avut fiecare împărăţie deosebit cum au avut Nil al Asirienilor, Arvac al Midenilor, Nabucodonosor al Babilo-
nenilor, Kir al perşilor, Alexandru al Macedonenilor, Romul al Romei celei vechi, Constantin al Romei celei noi (C-pol),
Verset: 10
„Cinci au căzut, unul mai este, celălalt încă n-a venit, iar cînd va veni are de stat puţină vreme".
Tîlcuire:
Prin cei cinci împăraţi ce au căzut din cei şapte împăraţi, fericitul Ipolit a socotit să fie veacurile acestea din care cinci au trecut şi al şaselea trece cînd a văzut apostolul acestea. Iar al şaptelea care încă după şase veacuri nu venise, încă dacă va veni, puţină vreme va sta. Fericitul Irineu zice că precum şapte zile s-au făcut aşa şi şapte ceruri şi şapte îngeri care sînt mai sus de­cît ceilalţi.
Aici se mai înţeleg şi şapte împărăţii de la începutul lumii pînă acum mai vestite. Din care cinci au căzut, iar a şasea, în tim­pul căreia a avut sfîntul Ioan descoperirea încă stătea în Roma cea veche, iar a şaptea încă nu venise, care a fost în Roma cea nouă (C-pol). Şi bună este înţelegerea ca să punem stăpînia Vavilonului a toată lumea, pînă la venirea lui Antihrist, să fie o cetate împărăţind, iar cea mai de pe urmă este tirania lui Antihrist, care va stăpîni puţină vreme, de vom privi la stăpîniile cele din­tîi. De vreme ce unele din ele au stăpînit cinci sute de ani, iar altele o mie. însă tot numărul anilor puţin este, în asemănare cu împărăţia sfinţilor ce va fi fără de sfîrşit.
Versetele: 11,12
„Şi fiara care era şi nu este — este al optulea, deşi este dintre cei şapte şi merge spre pieire. — 12. Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut sînt zece împăraţi, care încă n-au luat împărăţia, dar care vor lua stăpînire de împăraţi, un ceas, împreună cu fiara".
Tîlcuire:
„Fiara" Antihrist este, iar „al optulea" căci după şapte împă­iaţi spre amăgirea şi pustiirea pămîntului se va arăta, se va scula.
Marginal: Antihrist al optulea împărat este, unul din cei şapte.
Iar din cei şapte zice că este, căci ca unul dintr-înşii va răsări. Pentru că nu din alt neam, ci ca un împărat roman spre pustiirea şi pierzarea celor ce se vor supune lui va veni.
Marginal: S-a zis la Cap. 13, verset 2, va veni un împărat roman, dar nu din Roma. însă ca un împărat roman, dar nu din 'Roma, ci din părţile răsăritului va veni, din sămînţa lui Dan . . .
Şi după aceia în pieire în gheena va merge. Cele „zece coarne" zece împăraţi sînt care n-au luat împărăţia încă, ci putere ca nişte împăraţi un ceas vor lua cu fiara şi zece coarne.
Şi Daniil a văzut cele ce vor întîmpina pe Antihrist, din care vedem trei rădăcini, iar celelalte le va supune luişi căzutul. Iar un „ceas" scurtarea vremii o înţelegem sau vreme de un an adică înconjurarea soarelui în trei luni, întru carele se vor supune lui Antihrist celui ce va stăpîni.
Versetele: 13, 14
„Aceştia au un singur cuget şi puterea şi stăpînirea lor o dau fiarei. — 14. Ei vor porni război împotriva Mielului, dar Mielul îi va birui, pentru că este Domnul domnilor şi împăratul împă­raţilor şi vor birui şi cei împreună cu El — chemaţi şi aleşi şi credincioşi".
Marginal: Adică vor birui pe fiară (Mielul cu sfinţii).
Tîlcuire:
Aceasta o vor avea cu adevărat pentru că nimeni nu poate sluji la doi domni. Pentru aceasta cei ce se vor uni şi se vor face una cu Antihrist şi se vor supune lui şi i se vor făgădui, nu vor putea să-i stea împotrivă adevăratului Hristos, luptîndu-se cu El, ci-i va birui pe ei, Mieluşelul lui Dumnezeu, Cel junghiat pentru noi. Că nu i s-a luat lui împărăţia şi domnia cea peste toate după ce s-a făcut om, ca să-i facă părtaşi pe cei aleşi la Împărăţia Sa.
Versetele: 15, 16, 17, 18.
„Şi mi-a zis: Apele pe care le-ai văzut şi deasupra cărora şade desfrînata, sînt popoare şi gloate şi neamuri şi limbi. — 16. Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe desfrînată şi o vor face pustie şi goală şi carnea ei vor mînca-o şi pe ea vor arde-o cu foc. — 17. — Pentru că Dumnezeu a pus în inimile lor să facă voia Lui şi să se întîlnească într-un gînd şi să dea fia­rei împărăţia lor, pînă se vor împlini cuvintele lui Dumne­zeu. — 18. Iar femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare care are stăpînire peste împăraţii pămîntului".
Tîlcuire :
Şi mi-a zis mie „apele pe care le-ai văzut". Tîlcuind îngerul acestea luminat şi adevărate pe deplin şi adevărată este tîlcuirea. Insă mie-mi vine a mă minuna în ce chip diavolul este vrăjmaş şi pedepsitor, de vreme ce va ajuta celor zece coarne stăpînite de el să se lupte şi să dea război împotriva iubitorului de bine şi iubi­

torului de bunătăţi Hristos şi să pustiiască cetatea cea cu mulţi oameni ce au rătăcit de la poruncile lui Dumnezeu şi au slujit desfătărilor lui şi ca o fiară sorbitoare de sînge se va sătura de sînge. Socotind arderea ei a fi pricină veseliei şi tăierea trupuri­lor omeneşti a fi hrană lui şi în ce chip cel ce se bucură pururea de certuri şi de neuniri, va dărui celor zece coarne potrivnice unire între sine.
Marginal: Cel ce a slujit desfătăciunile omeneşti rea plată-şi va lua.
Prin femeia ce s-a văzut se înţelege cetatea cea mare ce are stăpînire peste împăraţii pămîntului, aceasta fără îndoială o face pentru că proroceşte de patimile stăpînirii aceleia, de a cărui is­pită izbăvindu-ne pe noi iubitorul de oameni Dumnezeu, să ne facă părtaşi Mitropoliei celei cereşti şi Ierusalimului celui de sus, în care toate întru toate vor fi aceiaşi după zisa Apostolului. Cînd se va strica stăpînia cea potrivnică, domnia şi puterea şi pe cei ce i-au slujit lui cu credinţă aici şi înţelepţeşte îi va pune să şadă şi le va sluji lor punîndu-le înainte toată desfătarea bunătăţilor veşnice cele întemeiate mai înainte de întemeierea lumii. De care desfătări Dumnezeu să ne învrednicească şi pe noi în Hristos Mîntuitorul şi răscumpărătorul sufletelor noastre, cu care îm­preună Tatălui îi este puterea şi mărirea întru tot Sfîntului şi de viaţă făcătorului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu