doktoru: Tîlcuire la Apocalips a Sfîntului părintelui nostru Andrei arhiepiscopul Cezareii Capadochiei. Manuscris în chirilică românească din anul 1704-diacon Gheorghe Băbuț

diacon Gheorghe Băbuț

a Sfîntului părintelui nostru Andrei arhiepiscopul Cezareii Capadochiei. Manuscris în chirilică românească din anul 1704.

și

Comentar extras la Apocalipsă

a Sfîntului Ambrozie Episcopul Milanului, traducere din limba latină.

EDITURA „PELERINUL ROMÂN" ORADEA, 1991

PREFATÂ

Cartea APOCALIPSA a fost scrisă de Sfîntul Ioan evanghelistul în Insula Patmos şi ni se spune şi ziua scrierii ei: „Am fost în duh în zi de duminică şi am auzit, în urma mea, glas mare de trîmbiţă(Apoc. 1, 10), deci este o revelaţie făcută în ziua de odihnă a Duminecii, în anul 96 după Hristos, în care prăznuim trei mari Sărbători creştine; 1. învierea Domnului nostru Iisus Hristos 2. Pogorîrea Duhului Sfînt, Rusaliile şi 3. Dumineca va avea loc Judecata din urmă, deci tot Duminica se va împlini Apocalipsa.

Cind auzim cuvîntul Apocalipsa, parcă ceva îngrozitor ar plana deasupra noastră, deşi ar trebui să ne bucurăm, căci cuvîntul acesta arată că Domnul nostru Iisus Hristos vine să ne ducă cu El la ceruri la fericire.

Apocalipsa are o întindere veşnică priveşte trecutul, prezentul şi viitorul şi mai ales starea de după sfîrşitul lumii, adică veşnicia. Mulţi cred că se poate interpreta, dar tilcuirea ei cu adevărat în duh real n-au făcut-o decît sfinţii Bisericii Ortodoxe. Tendinţa de a profita de pe urma Apocalipsei o au toate sectele, te ameninţă ,,Vine Domnul" şi apoi să vezi ce o să se întîmple, idee greşită, pentru că Hristos nu mai este un Dumnezeu al terorii, ci este un Dumnezeu al iubirii. De am număra de cîte ori au fixat timpul venirii lui Hristos aceste secte ar trebui să mai scriem o carte. Amintesc doar momentul cind în America, lumea şi-a vîndut averile s-a îmbrăcat în haine albe şi cu luminări în mină erau gata că vine Domnul, sectarul ce i-a amăgit a spus că Domnul mai întîrzie cîteva luni, lumea plîngea de necaz, cu ce să mai trăiască fiind înşelaţi de aceşti oameni ai rătăcirii. Nu s-a găsit în întreaga istorie a Bisericii ortodoxe vreun sfînt să spună anul venirii Domnului, aceasta numai Dumnezeu o ştie. Oare nu cumva a spus Mîntuitorul că Ziua aceasta nimeni n-o ştie, nici Fiul, fără numai Tatăl? Fiul o ştia ca Dumnezeu, dar nu avea misiunea divină s-o descopere ca Om, Dumnezeu toate le ştie. Noi creştinii ortodocşi trebuie să schimbăm sensul cuvîntului de groază al Apocalipsei, sens format de sectele pentru care este firesc să fie groază Stăpînul, care-i va judeca, ei fiind pe calea pierzării. A interpreta şi a tîlcui Apocalipsa nu se poate face de omul simplu, numai sfinţii trăitori în pustie şi mari rugători au primit acest dar al tîlcuirii Apocalipsei, este darul lui Dumnezeu.

Primul tîlcuitor al Apocalipsei este însuşi Ioan evanghelistul care în timpul vieţii explica creştinilor ceea ce însemna Apocalip-
sa. După el au fost sfinţii Policarp al Smirnei,şi mulţi alţi sfinţi şi martiri ai ortodoxiei. O interpretare realistă a Apocalipsei o găsim, în cartea „Sfîrşitul omului", scrisă de Zosima Pascal, călugăr de la Mănăstirea Neamţ, cartea apare în anul 1905 la Iaşi, este o sinteză a tuturor profeţiilor privitoare la Apocalipsă. Sfîntul Melodie Episcopul Patarelor, care a trăit în anul 278 este un alt tîlcuitor foarte real al Apocalipsei. Sfîntul Ciprian al Cartaginei din secolul III a interpretat şi el cartea Apocalipsei. Sfîntul Ipolit papa Romei are o interpretare foarte adineă a Apocalipsei. Sfîntul Efrem Sirul din anul 370 a comentat mistic cartea Apocalipsei Fericitul Augustin episcopul din Hipo, are un Comentar complet la Apocalipsă. După aceştia amintim pe Sfîntul Andrei episcopul Cezareei Capadochiei din secolul IV, acest Comentar îl redăm în întregime este cel mai complet Comentar ce ne-a rămas. în această, Tîlcuire a Apocalipsei am pus textele biblice din Biblia din anul 1975 pentru a se putea înţelege mai bine această tîlcuire. Sfîntul Ambrozie episcopul Milanului a scris şi el un Comentar la Apocalipsă, din acesta am luat numai un Extras, fiind destul de clar cel al Sfîntului Andrei. Sfîntul Ambrozie a scris Comentarul în secolul IV. Alte Comentarii la Apocalipsă au fost făcute de Sfinţii Ioan Gură de Aur în Omiliile sale, de Sfîntul Vasile cei Mare şi de către majoritatea scriitorilor bisericeşti. Mai amintim pe Sfîntul Ioan Damaschin, pe Sfîntul Andrei celNebun pentru Hristos, acest Andrei a trăit în anul 882 în Constantinopol. Sfîntul Nil al Athosului a interpretat şiel cartea Apocalipsa. Un alt sfînt este Agatanghel, care a avut o descoperire din Apocalipsă la anul 1327, descoperire prin care se spune despre viitorul lumii. O vedenie importantă, care priveşte Apocalipsa a avut călugărul Daniil în anii 1763, care a trăit în insula Cherchira unde sînt Moaştele (trupul) întregi ale sfîntului Spiridon. Majoritatea sfinţilor au fugit de comentarul Apocalipsei crezîndu-l acesta ca fiind posibil să se facă numai de către Dumnezeu. Sfinţii Antonie, Efti mie, Sava şi ceilalţi mari sfinţi, cînd era vorba fie a interpreta ceva din Scriptură se fereau pentru că se poate greşi foarte uşor.

Vedem din autorii tîlcuirii Apocalipsei că toţi au trăit în pustie, în rugăciune, în asceză totală şi făceau parte din Biserica ortodoxă, cea una a lui Hristos si trăiau această credinţă şi Dumnezeu numai lor le-a descoperit cele privitoare la lume şi la veşnicie.

Există o curiozitate firească a firii umane de a afla cele viitoare, dar aceasta trebuie înfrînată, pentru că numai Dumnezeu ştie totul în univers şi în veşnicie. Mintea umană trebuie să se întindă numai pînă unde îi sînt hotarele, dacă vom deveni sfinţi ca cei din pustie şi mari trăitori, atunci Dumnezeu ne va descoperi şi nouă cele de folos. Să nu uit, unul din cei ce au trăit în ultima
vreme, Sfîntul Ioan Iacob Românul, care a murit în anul 1960 la Ierusalim şi al cărui trup este întreg neputrezit a avut cîteva sclipiri ale descoperirii dumnezeieşti în pustia Iordanului. Acestea le putem vedea în cartea „Hrană duhovnicească" scrisă de ucenicul său Ioanichie Pîrîială.

Puteţi observa după ce veţi citi aceste două Tîlcuiri, că Dumnezeul nostru Iisus Hristos, nu este un tiran ce stă cu sabia, gata gata să ne ucidă, după ideile sectarilor de azi, Vine Domnul, mare tragedie, şi dacă vine, o! de cînd îl aşteptăm şi dorim să vină, locul nostru al ortodocşilor este acolo Ungă el în ceruri, iar al sectelor este cu Iuda ce s-a lepădat de Hristos, de fapt, noi nu sîntem judecători. Toate sectele sînt reprezentate aici în Apoca lipsă prin fum, nor de insecte, care vor năvăli peste oameni şi le vor mînca sufletele. Facă Mîntuitorul să ne găsească pe drumul drept al Sfinţilor Andrei al Cezareii episcopul şi al Sfîntului Ambrozie episcopul Milanului şi apoi să ne ia în ceruri cu El. Amin..

Notă! — Acest text a fost transcris după manuscrisul nr. 2582 ai Academiei Române pînă la foaia 82 verso cînd observîndu-se că prescriitorul introdusese în text însemnările marginale ale traducătorului în limba slavă sau română, s-a adaptat manuscrisul nr. 4286, făcîndu-se corecturile necesare şi punîndu-se adaosurile în paranteze pătrate. De aici înainte, adausurile posterioare sînt trecute cu menţiuni „marginal".

Manuscrisul nr. 4286 e scris de popa Stanciul din Bucureşti, de la biserica „Toţi Sfinţii" în anii 1722—1723 şi îi lipseşte începutul.

Titlul e transcris după manuscrisul nr. 2469.

Aceste manuscrise româneşti au în plus faţă de textul grecesc tipărit al tîlcuirii Apocalipsului, prefeţele traducerii slave şi româneşti.

Explicaţii: Textul al cărui început e espasat şi are pe margini o cifră sau indicaţie „TOJ", este textul din Apocalipsul Sfîntului Ioan.

TOJ=acelaşi, idem.

1 PROCI = şi celelalte

SH. —VERSET

Luca 15, 8 = LUCA; Capitolul 15, versetul 8.

Cititor cel dreptcredincios şi iubitor de osteneală la citirea scripturilor întru Domnul să se bucure şi să se înţelepțească

Tot lucrul cel de folos, dreptcredinciosule cititor, ca să fie bine- primit, sau obişnuit de a fi lăudat, de vreme ce firea omenească deşi pofteşte cele de folos, dar fiindcă se tîrăşte pe jos şi este legată de cele pămînteşti prin dragostea faţă de ele, pentru aceia nu le poate vedea şi privi cele ce-i sînt de folos şi de multe ori şi lucrul cel de laudă, nu voieşte să-1 primească pentru răutatea pusă în om de către şarpele cel de demult.

Căci dacă cele bune sînt cu anevoie, întru care trebuie să se supuie omul, precum o adeveresc filozofii creştini, cu mult mai mult împărăţia cerului, care prin nevoinţă se cîştigă şi la care se ajunge prin necazuri şi prin calea cea strimtă (Mt. 11, 12) se ia această împărăţie prin greutăţi, Oare cum se va mîntui atunci cineva? Oare. va dobîndi Împărăţia cerului nefiind botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh, după cuvîntuî Domnului?

Şi cum se va boteza fiind necredincios şi cum va crede nefiind învăţat şi cum se va învăţa neavînd dumnezeiasca Scriptură şi cum se va lipi de citirea dumnezeieştilor cuvinte neştiind lauda acestor cuvinte? Că pentru aceasta se dau în tipografii cărţi de învăţătură şi îndemnătoare spre fapte bune. Pentru aceasta în prefeţele cărţilor se laudă şi se pune înainte marele folos pentru a-i îndemna pe oameni la citit.

Dintre care şi această carte plină de darul lui Dumnezeu, pe care mai curînd s-o primeşti şi mai cu dragoste s-o citeşti, de aceia o, cititorule sînt puse aceste laude în ea. Şi cine ar fi alcătuitorul cărţii acesteia, că unii zic că este Dionisie Alexandrinul (Ierarhia, cap. 7 partea 3) alţii zic că alcătuitorul Apocalipsului ar fi Sfîntul Dionisie Areopagitul, Grigorie Chirul, Epifanie, Justin Filozoful, mucenicul Irineu şi Ipolit, Atanasie şi Sf. Damaschin, învăţătorii bisericii celei mari. Insă cei mai mulţi adeveresc că Apocalipsa a scris-o Sfîntul Ioan Bogoslovul (Teologul) Evanghelistul precum mărturiseşte Areta şi Evsevie (Cuvîntul la Cartea 7, cap. 24). Mai întii Evanghelia lui Ioan apoi şi Epistolele sale au o unire şi podoaba dialecticii greceşti. In Apocalips îşi pune numele său ca şi cum ar fi scris-o un zugrav, adică scrisoare de mînă, iar nu carte, în Evanghelie îşi zicea ucenicul pe care-1 iubea Hristos, dar
nu-şi arată numele, la fel şi Sf. Pavel vorbind de vedeniile sale vorbeşte ca despre altul. Iar aici în Apocalips, Ioan Teologul- evanghelistul, insemnînd numai vorbe de taină în atîtea locuri, zice clar: eu Ioan. Sfîntul Ioan evanghelistul de aceia n-a scris la fel în Evanghelie ca şi în Apocalips, pentru că în Evanghelie cînd scria el, Duhul Sfînt lucra în mintea lui şi cîte îl lumina Duhul atîtea scria, dar nu erau lucruri văzute şi arătate, iar aici în Apocalips cele ce vede şi se arată şi se spun lui, acestea le primeşte şi le scrie, în Evanghelie spune uneori cele ce s-au făcut, iar aici în Apocalipsă vorbeşte de cele viitoare, graiuri dictate de îngerul cu care vorbea.

Apoi mai zic că alta este istoria, alta prorocia, într-un chip se scrie istoria şi în alt chip prorocia. Pentru că adevărul istoriei se aduce din altă parte iar nu de la autor, în prorocie însă, căci se spun cele viitoare, pentru aceia numai acelui ce descopere şi spune i se pot socoti acestea, ca să înţelegem şi să ştim de unde s-au spus acelea cine le-a descoperit, ce a spus şi cine a scris. Pentru aceia vedem că nu numai în începutul prorocilor, ci la fiecare vedenie este pus mai întîi numele Iui Dumnezeu celui ce spune şi al prorocului ce scrie (Ieremia, 11, 16, 18, 21, 25, 26, 29 etc.).

Pildă ne este în aceasta Ieremia şi alţi proroci, care în prorocia sa de multe ori îşi pomeneşte numele său, pentru a se putea vedea că nu altcineva a scris. Că şi prorocii cei mincinoşi îşi vor pune numele lor în cărţile lor. Şi Daniil în cap. 7, îşi pune puţin numele: Eu Daniil. Şi Isaia de cîte ori: Isaia feciorul lui Amos se numeşte, în Evanghelie Ioan nu şi-a pus numele său, pentru că istoria scria de cele ce a făcut şi a învăţat Iisus Hristos. Însă în Apocalips Ioan se numeşte de cinci ori: Chiar în capitolul întîi verset 1, apoi pune de trei ori pentru a înlătura orice îndrăzneală şi presupunere de a fi alt scriitor, însă şi în cap. 21, verset 2, şi în cap. 22, verset 8, în care loc pomeneşte drept numai cele ce a văzut, ca să nu fie vedenia cu bănuială de necredinţă.

Iar unii ziceau după Istoricul Eusebie (cartea 2, cap. 25) că Apocalipsul a fost scris de Cerint ereticul, cu numele apostolului. Părerea aceasta este vicleană a ereticilor numiţi hiliaşti şi este de tot urîtă de Dumnezeu, pentru că potrivnicii bisericii, văzînd în vreo carte lucru împotriva ereziei lor şi care distruge şi înlătură erezia lor o declară cartea ca fiind-a vreunui eretic. Deosebirea între lucrarea lui Cerint şi Apocalipsul lui Ioan este mare, în cartea ereticului sînt basme şi fapte de rîs, iar în Apocalipsul lui Ioan sînt vedenii minunate ale tainelor lui Dumnezeu şi scrise cu înfricoşare. Cerint bîrfeşte că Dumnezeu nu este făcătorul lumii şi cum că Hristos din Maria şi din Iosif după obiceiul tuturor oamenilor

s-a născut şi alte rătăciri urîte lui Dumnezeu, iar în Apocalipsa lui Ioan sînt multe dogme drepte despre divinitatea lui Hristos.

La fel unde scrie de mia de ani, nu spune Ioan de bîrfelile lui Cerint, pentru aceia părerea cea mincinoasă a lui Cerint nu este primită de biserică. Iar Sfîntul Andrei al Cezareii scrie: „Despre această de Dumnezeu insuflată şi credincioasă carte au mărturisit despre ea fericitul Grigore Teologul şi Chiril, şi chiar Papia, Irineu, Metodie, Ipolit, însă lauda cea dinţii a cărţii acesteia este vrednicia făcătorului ei, căci de Sfîntul Apostol al lui Hristos evanghelistul, ucenicul cel iubit şi soţ al lui Hristos, Ioan Teologul evanghelistul este dată întii. Şi a văzut fiind exilat şi nouă zile în post şi rugîndu-se, precum mărturiseşte Prohor ucenicul lui, care singur 1-a văzut şi a scris, acestea ce i-au spus Sfîntul, adică tainele ce i le-a arătat Sfîntul înger".

A doua se laudă pentru tîlcuitorul ei. Căci de vreme ce cartea aceasta Apocalipsul este grea de taine şi multe întunerece are care nu se pot înţelege, pentru aceasta mulţi dascăli care au urmat ortodocşilor celor de mult credincioşi, s-au nevoit să aducă vreo lumină acestui întuneric şi acestor taine mari. Locul cel dinţii dintre aceştia îl urmează Sfîntul Andrei arhiepiscopul Cezareii Capadociei, pentru că măcar deşi mai înainte de dînsul Iustin Mucenicul şi Filozoful şi Irineu episcopul Lionului şi alţii au tîlcuit Apocalipsul, dar nici unul n-a tîlcuit mai desfătat şi mai înţelepţeşte decît Sfîntul Andrei al Cezareii. De aceia prea cuviosul arhimandrit Zaharia Copistenski din Lavra Pecerska a tradus din greacă în slavonă Apocalipsul acesta. Iar în anul 7213 de Ia facerea lumii şi 1704 de la Hristos, în zilele lui Constantin Brîncoveanu, Teodosie Mitropolitul UngroVlahiei văzînd că ar fi de folos pe româneşte, a poruncit părintelui Damaschin episcopul Buzăului s-o traducă această Apocalipsă a lui Andrei al Cezareii pe limba românească.

Iară acuma la anii 1747 cel mai mic în cinul călugăresc Ilarion Ieromonah, proigumenul sfintei şi dumnezeieştii mînăstiri Bistriţii, văzînd că ar fi de trebuinţă să se afle această carte şi la Sfînta Mînăstire Bistriţa, de cetanie Părinţilor, m-am îndemnat de am scris această carte sfîntă, încă şi cu alte învăţături ale altor Sfinţi Părinţi, şi am închinat-o celui ce se numeşte pe sine şi este Alfa şi Omega, lui Hristos Dumnezeul nostru, după dialectul românesc aşezat de părintele Damaschin.

De care mă rog Celui ce este singur cu adevărat fără de greşeală Dumnezeu, să ierte alunecările întunecatei mele minţi şi îndrăzneala că m-am tins la un lucru ca acesta, ce este mai presus de mine. Din aceste cărţi mare învăţătură a dobîndit Biserica Ră
săritului şi pază împotriva ereticilor. Făcătorul acestei tilcuiri era nu numai ales arhiepiscop şi păzitor credincios, ci era şi foarte sfînt şi cu mare învăţătură în cele omeneşti şi în cele dumnezeieşti Scripturi şi era fierbinte gonitor şi pierzător al ereziilor. În cartea aceasta se află multe lucruri de laudă, aici este numărul şapte ce închipuieşte şapte veacuri (Cap. 1, vers. 4). Aici vorbeşte de şapte monarhii şi de împărăţia lor (Cap, 17, 10) şi de cele 12 pietre scumpe. Aici vorbeşte de Antihrist de unde va veni, ce va face şi cum va pieri. Aici de necazurile cele cumplite de la Sfîrşitul veacului, pe care trebuie să le ştie cei ce vor să se mîntuiască. Despre această Apocalipsă vorbeşte şi Sfîntul Atanasie al Alexandriei zicînd: Apocalipsis, aşa se numeşte cartea, de vreme ce şi Apocalipsul acesta singur Ioan Evanghelistul ce se chiamă Patmos, în ziua Duminecii, şi poruncindu-i-se a scris aceasta ca să se trimită la aceste şapte biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes Filadelfia şi Laodiceea. Iar cele ce a văzut multe sînt şi de multe feluri (Cap. 19, 20). Şi mai pe urmă pierzarea Iui Antihrist, împreună cu diavolul a văzut-o. Şi a poruncit intîi să i se scrie fiecărui înger al bisericilor, ce s-a zis după faptele fiecăruia. Multe cu adevărat vedenii şi preaslăvite a văzut. Văzut-a şapte sfeşnice de aur şi în mijlocul lor asemenea cu Fiul omenesc. Şi i-a tilcuit lui că sfeşnicele sînt cele şapte Biserici (1, 20) şi în mijlocul lor Domnul. Văzut-a şi uşă deschisă în cer şi pe Domnul şezînd pe scaun (4, 4) 24 de bătrîni şezînd pe scaune îmbrăcaţi în haine albe şi închinîndu-se Domnului (5,1). Văzut-a şi carte deschisă, pecetluită cu şapte peceţi (cap. 6,1—9) şi dezlegarea peceţilor şi după dezlegarea peceţilor ce vedenie a fost. După aceia a văzut şapte îngeri şi li s-a dat lor şepte trimbiţe şi semnele ce s-au făcut după ce s-a trîmbiţat. Şi după ce a trîmbiţat îngerul al şeptelea, cum că s-au auzit glasuri mari în ceruri zicînd că împărăţia lumii acesteia s-a făcut Domnului. Văzut-a şi chivotul Legii Domnului în ceruri. După aceia a văzut femeia ce avea în pîntece şi se muncea să nască şi pe şarpele ce o alunga pe ea. Şi femeia a fugit în pustie şi balaurul s-a surpat. După aceia a văzut o fiară cu şepte capete şi cu zece coarne şi stemele de pe capul ei, pline de hulă şi numele ei nu 1-a arătat, ci numărul numelui ei, 666.

Auzit-a şi pe cei cu feciorie curată cîntînd şi urmînd Mielului. Văzut-a şi pe un înger zburînd prin mijlocul cerului şi pe altul mergînd pe urma Iui şi pe al treilea şi nor aîb şi pe cel ce şedea pe nor asemenea cu Fiul omenesc şi avea pe capul Său cunună de aur şi în mina Sa secere ascuţită. După aceia a văzut şepte îngeri ce aveau şapte bătăi de aripi, apoi şi pahare pline de mînia lui Dumnezeu. După aceia s-a luat Ioan întru Duhul în pustie şi a văzut o femeie şezînd pe o fiară roşie, plină de nume de hulă,
care avea şepte capete şi prin aceia a însemnat pe Antihrist. Apoi a văzut cerul deschis şi un cal alb şi Cela ce şedea pe dînsui se chema numele lui Cuvîntul lui Dumnezeu. După aceia a văzut pe fiară şi pe împăraţii pămîntului şi oştile lor adunate ca să facă război cu cela ce şedea pe cal alb şi cu oastea lui s-a prins fiara şi împreună cu ea pe prorocul cel mincinos şi de vii s-au aruncat aceia amîndoi în iezerul cel de foc. Apoi a văzut pe un înger pogo- rindu-se din cer avînd cheia adîncului şi un lanţ mare şi au legat pe Satana şi pe aceia ce aveau chipul lui şi l-au aruncat în adinc şi au pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească noroadele pînă se vor plini o mie de ani. Apoi au văzut pe mucenicii împăraţi întru mărire cu Hristos, După aceia a văzut că după o mie de ani s-a dezlegat Satana apoi s-a ars cu foc din cer de la Dumnezeu şi s-a aruncat în iezerul cel de foc, unde era Antihrist şi prorocul cel mincinos. După aceia a văzut cerul nou şi pămîntul nou şi Ierusalimul cel ceresc şi nou. Şi a văzut rîul cel curat al apei vieţii şi pe robii lui Dumnezeu văzînd faţa Lui şi avînd în frunţile lor numele Lui. Acestea văzîndu-le Ioan a căzut, vrînd să se închine îngerului celui ce-i arăta lui acestea toate, nu 1-a lăsat însă îngerul zieînd: „Nu te închina mie, ci lui Dumnezeu, că eu împreună slujitor sint". Şi acestea văzîndu-le, a auzit de la Domnul nostru Iisus Hristos că El este Cel ce este şi va să fie şi acela este Cuvîntul lui Dumnezeu, care mai pe urmă s-a întrupat pentru noi şi s-a făcut om desăvîrşit şi s-a numit Fiul omenesc. Pină aici vorbeşte Sfîntul Atanasie.

Cuvîntul înainte al Sfîntului Ieronim la Apocalipsă.

Ioan Apostolul şi Evanghelistul fiind duhul ales şi iubit, în atîta fierbinţeală de dragoste, a fost luat, încît la Cina cea de Taină s-a răzimat pe pieptul Lui. Căruia şi sub cruce stînd, pe Maica Sa i-a încredinţat-o şi ca celui ce ştia că este iubitor de feciorie pe Fecioara i-a dat-o. Acesta adică pentru cuvîntul lui Dumnezeu şi mărturisirea lui Iisus Hristos, fiind izgonit în ostrovul Faimos, acolo a scris descoperirea făcută lui de acelaşi Hristos. Că precum la începutul canonului, adică al cărţii Facerii, începutul nestricăcios însemnează, aşa şi sfîrşitul nestricăcios prin cel iubitor de feciorie, în Apocalipsă să i se arate celui ce a zis: „Eu sînt Alfa şi Omega" adică începutul şi sfîrşitul.

Acest Ioan ştiind că i s-a apropiat ziua despărţirii sale de trup, aducîndu-şi în Efes ucenicii, a intrat în peşteră, unde era să se îngroape şi plinindu-şi ruga şi-a dat sufletul, aşa fiind păzit de durerea morţii, cum se vede şi din nestricăciunea trapului lui. Insă să se ştie că Apocalipsul Sfîntului Ioan atîta taină are şi adincuri, cît şi în cuvinte multe înţelegeri aflăm tăinuite. Pînă aici a vorbit Ieronim.

Iată ce scrie Sfîntul Andrei al Cezareii către Sfîntul Macarie cu privire ia Apocalipsa sa: De multe ori fiind rugat de mulţi, care din dragoste mai multă părere avea despre mine, decît îmi este puterea minţii mele, ca să tîlcuiesc Apocalipsul Sfîntului Ioan Bogoslovul (teologul) Evanghelistul şi să aşez cele prorocite şi să tocmesc cu anii cei după vedenia lui. Care fiind mai presus de mine a le începe, m-am lepădat, ştiind că de mare minte şi de Duhul cel dumnezeiesc luminată este vrînd să fac lucrul acesta, să tîlcuiesc cele ce le-a văzut sfinţia sa în taină, care se vor împlini în vremea cea viitoare, că de vreme ce în cărţile prorocilor multe sînt încă întunecate şi neştiute, pînă acum şi de mulţi tîlcuite, încă au adîncul tainelor ce sînt în ele, că sînt neştiute pînă în ziua de atunci cînd se va strica cunoştinţa cea din parte şi ni se va arăta ceea ce este desăvîrşit. Şi prorociile legii celei vechi sînt mai mult pline de vorbirea cu privire la venirea în trup a lui Dumnezeu au arătat şi de venirea marelui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru, deşi multe din ele vorbesc de a doua venire a Lui, Deci s-ar arăta cineva îndrăzneţ neavînd duhul prorociei şi incepînd să le spună acele care n-au sfîrşit (Eccles. 4,17). Fiindcă zice Ecclesiastul că ascultarea este mai bună decît Jertfa şi nădejdea nu ruşinează şi dragostea nu cade (Rom. 5, 2) după zisa Apostolului, în aceasta fiind plecat, cu sufletul cel plăcut lui Dumnezeu, o, Macarie, şi avînd nădejdea prin aceasta şi de plinirea celor ce lipsesc şi de plata ascultării, care ştim că este roada dragostei, ceia ce mi s-a poruncit peste puţin o voi plini cu Dumnezeu, Cel ce dă înţelepciune.

Insă precum tu însuţi ştii că toată Scriptura cea însufleţită de Dumnezeu trei înţelegeri are precum şi omul trei părţi are: trupul, sufletul şi duhul. Unde ca un trup oarecare al Scripturii este descrierea, care după simţirea cea dinafară este istoria, iar ca un suflet este tropologia adică schimbarea vorbei ce aduce pricinuitorul de la cele trupeşti la cele înţelegătoare, iar ca un duh anagogic, adică înţelegerea cea înaltă, care este tîlcuirea cea duhovnicească ce arată înălţimea şi vederea celor viitoare şi înalte. Cea dintîi înţelegere istorică se cuvine celor ce ca nişte prunci sînt povăţuiţi de legea veche. Iar a doua schimbarea vorbei, celor ce vieţuiesc în legea darului. Iar a treia cea duhovnicească, sfîrşitul celui fericit, în care duhul va împărăţi, după ce se vor supune lui toate gîndurile şi mişcările cele trupeşti. Iar mai întîi a trecut Ioan evanghelistul istoriile lucrurilor ce s-au făcut, deşi cu chipurile merg înaintea adevărului, nu puţin s-au împodobit şi acelea în multe locuri. Iar a doua, şi cu învăţături ascunse şi cu alte năravuri de acestea dăscăleşti, cum ai zice: „Spinii cresc în mîna beţivului" şi „ruşinează-te, zice Sidoane Zis-a Marea" şi altele

de acestea. Iar a treia, înţelegerea cea duhovnicească sporeşte cu înţelegerea prin schimbarea vorbei sau aducerea de la cele trupeşti la cele înţelegătoare şi sporeşte şi cu înţelegerea istorică văzută şi la alţi proroci. Pentru cel desăvîrşit în ştiinţă Dumnezeu a poruncit să I se spună vorbă.

Pentru aceia, nu doar că am fi ajuns adîncurile Duhului celui ascuns într-insul, facem tîlcuirea celor văzute de dumnezeiescul Ioan. Nu înţelegem nici în mod istoric toate, ci ca şi cum am da minţii învăţătură spre subţierea cunoştinţei şi ca să nu bage seamă cele de acum, ca de nişte trecătoare şi pe cele viitoare ca pe nişte lucruri stătătoare să le dorească. Că ştiinţa cea adevărată ce scrie In Apocalips, singur Dumnezeu o are, ce acestea le lăsăm la înţelepciunea Iui Dumnezeu, care ştie şi anii în care se vor împlini cele prorocite, care nu ne-a îngăduit nouă dumnezeieştii Apostoli să le iscodim. Numai pentru ascultare am făcut aceasta, împărţind această carte în 24 de cuvinte şi în 72 de paragrafe, pentru numărul 24 al bătrînilor înmulţit cu trei, ipostase adică ale trupului şi sufletului şi ale duhului, prin care de la început pînă la sfîrşitul veacului, plinirea celor ce am făcut, după plăcerea lui Dumnezeu o însemnăm precum vom arăta în cele ce urmează. Însă pentru această carte de Dumnezeu insuflată nu lungim cuvîntuî, de vreme ce a mărturisit despre ea fericitul Grigorie Teologul, şi Chiril şi Papia, Irineu, Metodie şi Ipolit de la care am învăţat mult şi am ajuns aici.

Iară tu, omul lui Dumnezeu, cu rugăciune răsplăteşte osteneala, care nu puţin mi se pare mie, îndeamnă la umilinţă (smerenie), prin aducerile aminte de răsplătirile ce se vor împărţi drepţilor şi păcătoşilor.

A SFÎNTULUI PĂRINTELUI NOSTRU ANDREI, ARHIEPISCOPUL CEZAREII CAPADOCHIEI, TÎLCUIREA LA APOCALIPSIS: ADICĂ DESCOPERIRE A SFÎNTULUI APOSTOLULUI ŞI EVANGHELISTULUI IOAN (BOGOSLOVUL-TEOLO-

GUL).

Capitolul I

„Descoperirea lui Iisus Hristos pe care I-a dat-o Dumnezeu (adică lui Hristos i-a dat-o Dumnezeu Tatăl), ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curînd—" (Apoc. 1, 1).

Tîlcuire:

Apocalipsis — adică este descoperirea tainelor celor acoperite (că descoperirea lui Dumnezeu este de două feluri) cînd se luminează înţelegerea Stăpînului, sau din visele cele ce sînt de la Dumnezeu, sau întru privegherea dintru luminarea lui Dumnezeu (în adeverire nu prin somn).

Iar cind zice că aceasta i s-a dat lui Iisus Hristos de la Dumnezeu adică Tatăl i-a dat lui Hristos descoperirea, după omenire, că după Dumnezeire toate le ştie, face cuvîntul despre Dînsul, pentru omenire, de vreme ce întru omenire Hristos la Evanghelia sa s-a făcut înfrumuseţat întru cele înalte şi lui Dumnezeu cuvioase, mai presus de toţi. Şi aici prin îngerul ce a slujit şi prin numele slugilor ce trebuie să le înveţe, pune înaintea oamenilor mărirea Dumnezeirii lui Hristos, că Dumnezeirea are slujitoare pe toate. Dumnezeirea lui Hristos le-a fost arătată slugilor sale, iar prin cele ce vor să fie însemnează aceasta: că unele din acestea ce s-au descoperit sînt prorocii despre cele de acum şi celor ce vor fi lingă sfîrşitul veacului li se vor arăta şi nu vor zăbovi (Psalm 89) pentru că o mie de ani la Dumnezeu se socoteşte ca ziua cea de ieri ce a trecut.

Şi ce a însemnat-adică prin somn, a arătat Tatăl, trimiţînd pe îngerul Său-îngerul era chipul lui Hristos, slugii sale Ioan, care a mărturisit cuvîntul Iui Dumnezeu. Şi mărturisirea Iui Iisus Hristos, cîte a văzut şi cele ce sînt şi cele ce vor fi după aceasta.

Hristos mie-mi grăieşte, ca un stăpîn slugii sale, prin îngerul Său acestea mi le-a arătat mie, celui ce am mărturisit, mărturisirea lui Hristos, ca să mărturisesc despre aceasta prin cele ce am văzut şi să propovăduiesc pentru întoarcerea celor ce aud şi cele ce sînt şi de la oameni sînt ascunse şi cele ce vor să fie. Ca un proroc le-a văzut amîndouă şi i s-au arătat din cele ce i s-au zis, cele ce sînt şi cele ce vor să fie. Şi acestea sînt stătătoare de vremea cea de acum şi de cea viitoare.

„Fericit este cel ce citeşte şi cei care ascultă cuvîntul acestei prorocii şi păstrează cele scrise în aceasta! Căci vremea este aproape!"

Verset: 3

Tîlcuire:

Cum trebuie să fie cititorii şi ascultătorii. Fericeşte pe cei ce citesc şi pe cei ce ascultă prin faptele bune, că aproape este vremea de acum, care stă pusă înaintea celor ce li se cuvine să dobîndească fericirea şi tuturor spre lucrare, adică să facă fapte bune în vremea de acum. Precum zice Domnul: „Lucraţi pînă este ziuă. că va veni noaptea cînd nimeni nu va mai putea să lucreze" (Ioan, 9, 34). Şi în alt chip vremea este aproape, care este răsplătirea oştirilor pentru puţină muncă a vieţii de acum cu asemănarea celei viitoare.

„Ioan, celor şapte Biserici, care sînt în Asia: Har vouă şi pace de la Cel Care este şi Cei Care era şi Cel Care vine şi de la cele şapte duhuri, care sînt înaintea scaunului Lui," (Verset, 4).

Tîlcuire:

Multe biserici fiind în lume, căci numai şapte Biserici se numesc în Apocalips şi ce închipuiesc, numai la şapte a trimis. însă prin numirile de şapte duhovniceşti, adică după altă înţelegere, însemnează toate bisericile ce sînt pretutindeni şi unirea vieţii de acum, în care şi înconjurarea de şepte zile este. Pentru aceia şi şepte îngeri şi şapte biserici a pomenit, cărora le zice: „Har vouă şi pace de la Dumnezeirea cea în trei staturi. Că prin aceasta Cel ce este se arată Tatăl, cel ce a spus lui Moisi: „Eu sînt Cel ce sînt". Iar prin aceasta: „Cel ce a fost" se arată Cuvîntul, care era întru început la Dumnezeu". Iar prin aceasta „Cel ce vine" se arată Mîngîietorul, care pururea vine la fii bisericii, prin Sfîntul botez şi mai desăvîrşit şi pe larg în veacul cel viitor" (adică va veni). Prin şapte duhuri se pot înţelege şapte îngeri, care au dobîndit isprăvnicia bisericilor, adică li s-a încredinţat conducerea 1a şapte îngeri, care nu se socotesc în cea prea stăpînitoare şi împărătească Troiţă (Treime) a Dumnezeirii, ci ca nişte slugi se pomenesc de ea." îngerii sînt slujitorii Sfintei Treimi (I Tim. 5). Precum şi dumnezeiescul Apostol a zis: „Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi a Domnului Iisus Hristos şi a aleşilor Lui îngeri". Despre altă înţelegere. Mi se pare că Cel ce este şi Cel ce era şi Cel ce vine, Tatăl se însemnează, care cuprinde în sine începerea tuturor celor ce sînt, mijlocul şi sfîrşitul. Iar prin cele şapte duhuri se arată cele şapte daruri şi lucrările Duhului celui de viaţă făcător.

Verset: 5

„Şi de la Iisus Hristos, Martorul cel credincios, Cel întîi născut din morţi, şi Domnul împăraţilor pămîntului. Lui, care ne iubeşte şi ne-a dezlegat pe noi din păcatele noastre prin sîngele

Său '.

Tîlcuire:

Iar prin cele ce urmează, Hristos Dumnezeu, care pentru noi s-a făcut om, aceasta arată cînd zice şi de la Iisus Hristos. Pentru că în multe locuri şi la Apostol fără deosebire fiecare faţă, adică Ipostas al Dumnezeirii se pune înainte şi pe urmă pentru aceia zice aici şi de Ia Iisus Hristos, Pentru că Acela este, care a mărturisit pe vremea lui Pilat din Pont şi este credincios intru toate cuvintele sale, Pîrg întîi înviat din morţi că este viaţa şi învierea, că el peste acelea stăpîneşte şi nu vor vedea ca cei mai dinainte ce au murit şi au înviat, moartea, ci în veci vor fi vii. Iar stăpîn împăraţilor, ca un împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor şi întocmai de o fiinţă şi puternic cu Tatăl. Şi altfel stăpîn împăraţilor pămîntului, adică ai poftelor pămînteşti se zice. Măcar că fericitul Grigorie de Nazianz obişnuinţa aceasta Cel ce este Cel ce era şi Cel ce vine, atotstăpînitor pe Hristos 1-a luat, însă nu sîntem împotrivă cînd i se aduce aceste cuvinte lui Hristos însuşi stăpînia în feţe, puterea a toate mărirea şi celelalte. Şi deosebit şi de obicei se zice, iar deosebirea feţelor se zice deobicei care sînt: Tatăl naşte pe Fiul şi slobozeşte pe Duhul Sfînt. Fiul se naşte din Tatăl. Duhul iese din Tatăl. Iar aducerile sînt naşterea, căci se aduce şi spre Tatăl şi spre Fiul, căci Tatăl naşte, Fiul se naşte; ieşirea, căci Duhul iese din Tatăl, iar Tatăl slobozeşte. însă deosebirea Tatălui este nenaşterea, neieşirea, căci nu se naşte Tatăl nici iese, ci însuşi este izvor naşterii şi ieşirii, prin care şi atotstăpînitorul se ia şi aducerea şi de afară luarea, a doua faţă nu se adauge. Pentru că aici aducerea acestui cuvînt şi de la Hristos Iisus arată că mintea din noi cea alcătuită o întăreşte, că făcînd vorbă de singur cuvîntul iui Dumnezeu şi de statul fiesc, cu cuviinţă era să aducă îndată şi de la Iisus Hristos, ca să-1 arate pe acesta dintru acela altul. De vreme ce glasurile cele cuvioase lui Dumnezeu dimpreună urmează, fieştecăreia feţe dumnezeieşti, şi de obşte celor trei, afară de deosebirile lor şi de aducerile unuia spre altul şi afară de întruparea Cuvîntului, precum spune tot Sf. Grigorie de Nazianz şi se arată că, cîntarea cea întreit sfîntă a serafimilor în Evanghelie spre Fiul se zice iar în Faptele Apostolilor, spre Duhul Sfînt, iar în aducerea înfricoşatelor taine, spre Tatăl, către care o rugăciune ca aceasta ne-am deprins a face, precum ne-a spus şi Sfîntul Epifanie la Cazania lui, spre Duhul Sfînt şi aceasta
să înţelegem că nu se potriveşte înţelegerea noastră glasurilor părinteşti, iar noi să ne ţinem de urmarea lui Dumnezeu.

Verset: 6

„Şi ne-a făcut pe noi împărăţie — preoţi lui Dumnezeu şi Tatăl Său — Lui fie slava şi puterea, în vecii vecilor. Amin!"

Tîlcuire:

Aceluia zice, mărire se cuvine, adică Aceluia ce ne-a dezlegat pe noi pentru dragoste, din legăturile morţii şi ne-a spălat de spurcăciunile păcatelor, prin vărsarea sîngelui Său, celui de viaţă făcător şi al apei, şi ne-a făcut preoţie împărătească, în mijlocul jertfelor celor necuvîntătoare, jertfă vie, care aducem jertfă cuvîntătoare Tatălui.

Verset: 7

„Iată, El vine cu norii şi orice ochi Il va vedea şi-L vor vedea şi cei care L-au împuns şi se vor jeli, din pricina Lui, toate seminţiile pămîntului. Aşa. Amin!"

• Tîlcuire:

Aici grăieşte de Cel ce este ca un miel junghiat, iată întru mărirea Părintelui, Judecătorul va veni pe nori. Însă aici arată ce fel de nori vor veni cu Hristos la judecată, cu sfinţii ucenici. Prin nori se înţeleg puterile cele fără de trup sau şi norii aceia, care l-au acoperit pe Iisus în Muntele Taborului cu sfinţii săi ucenici. Şi cînd va veni El cu mărire, vedea-va tot ochiul şi cei ce l-au împuns, care sînt aici jidovii şi ostaşii lui Pilat şi toate seminţiile pămîntului, care au rămas întru necredinţă, vor plînge, aşa amin! In loc cu adevărat amin, prin care este aceiaşi înţelegere şi în limba greacă şi în cea evreiască, aici arată adevărul: pentru că amin se tîlcuieşte: aşa să fie.

Verset: 8

„Eu sînt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel Care este, Cel care era şi Cel Care vine, Atotţiitorul".

Tîlcuire:

Aceasta ce zice: Eu sînt Alfa şi Omega, Hristos este însemnat ca un Dumnezeu ce stăpîneşte toate, împreună fără de început şi fără de sfîrşit. Prin început pe Hristos arată, că după Dumnezeire făcător este a toate, iar prin sfîrşit arată că Hristos va da plată fiecăruia după faptele lui, cînd va veni ca un om să judece. Cel ce este şi mai înainte fiind şi sfîrşit neavînd ca cel ce pururea este

de o fiinţă cu Tatăl şi pentru aceasta are să dea fiecăruia plata după fapte.

Verset: 9

„Eu Ioan, fratele vostru şi împreună cu voi părtaş la suferinţa şi la împărăţia şi la răbdarea, care sînt întru Iisus, fost-am în insula ce se chiamă Patmos, pentru cuvîntul Iui Dumnezeu şi pentru mărturia Iui Iisus".

Tîlcuire:

Iar eu ca un frate al vostru, zice, fiind părtaş şi întru necazuri pentru Hristos şi cu cale am dobîndit la voi cele de crezut că pentru mărturisirea Iui Iisus în ostrovul Patmos a locui, fiind rînduit să vă vestesc vouă tainele, ce le-am văzut într-însul.

VEDENIA ÎN CARE AM VĂZUT PE DOMNUL ÎNTRE ŞAPTE SFEŞNICE DE AUR, ÎMBRĂCAT ÎN HAINĂ LUNGĂ, ADICĂ ÎN HAINĂ ARHIEREASCĂ

Versetele: 10, 11

„Am fost în Duh în zi de Duminică şi am auzit, în urma mea, glas mare de trîmbiţă, Care zicea: Ceea ce vezi scrie în carte şi trimite celor şapte biserici: Ia Efes şi la Smirna, şi la Pergam şi la Tiatira şi Ia Sardes şi la Filadeifia şi Ia Laodiceea".

Tîlcuire:

De Duhul Sfînt fiind cuprins, am agonisit ureche duhovnicească, într-o zi de Duminică, ca ceia ce este mai cinstită decît altele, pentru înviere, am auzit glas asemenea trîmbiţii, pentru mărimea glasului, că în tot pămîntuî a ieşit vestirea lor (Psalm 18), care glas arată neîncetarea Dumnezeirii şi nesfîrşirea, care este însemnat prin Alfa şi Omega, un glas i-a dat poruncă să se trimită cele văzute la şapte biserici.

Însă numărul de şapte ce s-a spus mai sus se atingea de Sîmbătă, Sîmbăta însemnează a veacului viitor. însă marele Irineu a scris că Dumnezeu a făcut şi şepte ceruri şi şapte îngeri, care sînt peste ceilalţi.

Versetele: 12, 13

„Şi m-am întors să văd al cui este glasul care vorbea cu mine şi, întorcîndu-mă, am văzut şapte sfeşnice de aur. Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva asemenea cu Fiul Omului, îmbrăcat în veşmînt lung pînă Ia picioare şi încins pe sub sîn, cu un brîu de aur".

2 — Tilcuirea Apocalipsei

Tîlcuire :

Iată că nu era un glas firesc pe care 1-a auzit, şi arată aceasta cînd zice: şi m-am întors nu ca să aud ci ca să văd glasul, că aceasta este auzirea cea duhovnicească şi vedenia. Şi întorcîndu-mă, zice, am văzut şapte sfeşnice de aur, care pogorîndu-se jos în biserică le-a cunoscut şi în mijlocul lor pe Hristos asemenea cu Fiul omenesc. De vreme ce este şi Dumnezeu acela, iar nu om simplu şi îmbrăcat în haină lungă ca arhiereul cel prea înalt, după rînduiala lui Melchisedec şi încins cu brîu de aur, nu peste şale ca alţi oameni spre înfrînarea poftei lor, că trupul Lui cel îndumnezeit nu era cuprins de pofte, ci peste piept, pe lîngă ţîţe, ca şi cea mai de pe urmă zi a dreptei şi dumnezeieştii măriri, cu iubirea de oameni fiind cuprinsă, că încingerea pe lingă ţîţe închipuieşte mila din ziua judecăţii şi ca să arate că cele două ţîţe închipuiesc legea nouă şi legea veche şi ca să arate cele două legi, adică ţîţele Stăpînului că sînt adevărate şi cu ele se hrănesc credincioşii. Brîul de aur închipuieşte cinstea Lui, curăţia şi nespurcăciunea.

Verset: 14

„Capul Lui şi părul Lui erau albe ca lîna albă şi ca zăpada, şi ochii Lui, ca para focului".

Tîlcuire:

Părul alb închipuieşte că este de curind pentru noi şi mai de demult şi mai înainte de veci este. Iar ochii Lui ca văpaia focului arată, că pe cei sfinţi îi luminează, iar pe cei spurcaţi îi arde.

Verset: 15

„Picioarele Lui erau asemenea aramei arse, iar glasul Lui era ea vuietul apelor mari:"

Tîlcuire:

Picioarele închipuiesc întruparea lui Hristos şi dumenezeiescul Grigorie de Nazianz în rînduiala întrupării a înţeles-o aceasta, că picioarele Lui trupul lui este, în care intrînd Dumnezeirea, a lucrat mîntuirea noastră. Insă prin picioare se arată şi apostolii ca nişte temelii ale bisericii. Iar arama arsă este arama din muntele Libanului, care zic doctorii să fie tămîia cu bun miros, că la ei se numeşte liban bărbătesc sau altfel, că prin aramă arată firea omenească, iar prin Liban sau arsă pe cea dumnezeiească, prin care se arată şi buna mireasmă a credinţei şi neamestecarea împreunării cu arama, adică închipuieşte şi mireasma propovăduirii. Iar Libanul întoarcerea păgînilor de unde s-a poruncit prin Solomon să vie mireasa (adică biserica cea dintre păgîni), Picioarele lui

Hristos închipuie şi pe Apostolii arşi în cuptorul ispitelor prin urmarea învăţătorului lor. Şi glasul Lui ca un glas de ape mari, arată că tot glasul lui este şi al Duhului, ale cărui izvoare de apă vie din pînteceie credincioşilor au curs şi în tot pămîntul au sunat foarte tare.

Verset: 16

„în mîna Lui cea dreaptă avea şapte stele: şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, iar faţa Lui era ca soarele, cînd străluceşte în puterea Iui".

Tîlcuire:

Prin stele se înţeleg îngerii bisericii. Iar prin sabia cea de amîndouă părţile ascuţită, este îndreptată împotriva păgînilor, se mai înţelege apoi şi sabia cea duhovnicească, care-1 taie pe omul nostru cel lăuntric. Iar faţa Lui strălucea ca soarele, arată strălucirea cea mai presus de fire, că Soarele Dreptăţii este care străluceşte în tăria şi puterea sa, nu ca soarele cel firesc, ca şi cum ar fi făptură, ci întru puterea cea dată de Dumnezeu şi cu porunca cea dumnezeiască luminează.

Versetele: 17, 18

„Şi cînd L-am văzut, am căzut Ia picioarele Lui ca un mort. Şi El a pus mîna dreaptă peste mine, zicînd: Nu te teme! Eu sînt Cel dintîi şi Cel de pe urmă, Şi Cel care sînt viu. Am fost mort, şi, iată, sînt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului".

Tîlcuire:

Tot aceiaşi a pătimit şi Apostolul Ioan ca şi Isus al lui Navi şi ca şi Daniil, pentru neputinţa firii omeneşti, dar 1-a întărit pe el Hristos, zicîndu-i: „Nu te teme că n-am venit să te omor. Că Eu fiind fără de început şi fără de sfîrşit, pentru voi am fost mort şi am cheile morţii şi ale iadului, adică ale morţii sufleteşti şi trupeşti".

Versetele: 19, 20

„Scrie, deci cele ce ai văzut şi cele ce sînt şi cele ce au să fie după acestea; Taina celor şapte stele, pe care le-ai văzut în dreapta Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur; cele şapte stele sînt îngerii celor şapte Biserici (Isaia 9), iar sfeşnicele cele şapte sînt şapte Biserici (Ioan 1)".

Tîlcuire:

De vreme ce Hristos este lumina cea adevărată, pentru aceia făcliile acestea se îmbogăţesc cu strălucirea Lui şi ele luminează

noaptea vieţii de acum. Sfeşnicele sînt numite Bisericile, ca cele ce au lumini (După Apostol) ce ţin în sine Cuvîntuî vieţii. Făcliile şi sfeşnicele erau de aur pentru scumpa şi nespurcata credinţă din ele. Şi fiecărei Biserici i s-au pus îngeri păzitori. Şi Grigorie de Nazianz aşa a înţeles, conducătorii de acum, care sînt închipuiţi prin îngeri, cu închipuire i-a arătat prin stele, pentru firea lor cea luminată şi curată.

Capitolul 2

CELE CE S-AU SCRIS CĂTRE ÎNGERUL BISERICII EFESULUI

Verset: 1

„Scrie îngerului Bisericii din Efes; Acestea zice Cel Care ţine cele şapte stele în dreapta Sa, Cel Care umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur".

Tîlcuire:

Prin şapte îngeri-şapte stele (Isaia 9) conducerea a toată lumea o înţelege şi (Ioan 1) Patriarhii şi Episcopii a toate bisericile. Unii îl înţeleg pe ucenicul lui Pavel care era episcop în Efes.

Prin îngerul bisericii vorbeşte ca şi cum ar vorbi cineva prin dascăl către ucenici, pentru că se obişnuieşte să-şi atribuiască sieşi ori greşelile ori faptele bune ale ucenicului şi-1 face asemenea cu sine pe ucenic.

Prin şapte stele şi prin şapte îngeri, pe care fericitul Irineu şi Epifanie, cu numele a şapte duhuri cereşti îi închipuieşte, se înţelege în alt loc conducerea a toată lumea, care este pusă în dragostea lui Hristos, pînă la marginile pămîntului, de vreme ce Acela este Cel Care umblă după făgăduinţa Sa prin mijlocul Bisericilor şi face pace prin îngerii Săi.

Versetele: 2, 3, 4

„Ştiu faptele tale şi osteneala ta şi răbdarea ta şi cum că nu poţi suferi pe cei răi şi ai cercat pe cei care se zic pe sine apostoli şi nu sînt şi i-ai aflat mincinoşi; Stăruieşti în răbdare şi ai tras necazuri pentru numele Meu şi nu te-ai lăsat prins de oboseală: Dar am împotriva ta faptul că de dragostea cea dintîi te-ai lepădat".

Tîlcuire:

Aici prin doi sau trei înţeleg biserica şi lăudînd-o o învinuieşte şi o defaimă. In mijloc a pus-o şi îndreptările de amîndouă

părţile. însă osteneala şi răbdarea pentru credinţă şi separarea bisericii de cei răi o laudă, căci Biserica necrezînd orice duh, i-a ispitit pe Apostolii cei mincinoşi şi cunoscîndu-i că sînt mincinoşi nu i-a suferit. Căci a urit faptele cele rele ale Nicolaiţilor. însă o învinuieşte pe Biserică că şi-a răcit şi şi-a lăsat dragostea către cei de aproape şi facerea de bine dintîi, la care o chiamă iar pe Biserică prin glasurile ce urmează.

Versetele: 5, 6

„Drept aceia adu-ţi aminte de unde ai căzut şi te pocăieşte şi fă faptele de mai înainte; iar de nu, vin la tine curînd şi voi mişca sfeşnicul tău din locul Iui, dacă nu te vei pocăi. Ai însă partea bună că urăşti faptele nicolaiţilor, pe care le urăsc şi Eu".

Tîlcuire:

O chiamă pe Biserică la faptele cele dintîi. Sf. îoan Damaschin zice „Nicolaiţii sînt numiţi de Ia Nicolae, unul din cei şapte diaconi pe care i-au pus apostolii. Acesta învaţă că este lucru plăcut, să-şi dea oamenii femeile unii altora, ca şi alte lucruri în loc de milostenie. Acesta şi-a adus femeia sa cea frumoasă şi o punea să curvească cu cine voia aceasta".

Mutarea sfeşnicului sau a bisericii, înseamnă dezgolirea de darul cel dumnezeiesc, care se face prin dezgolire şi tulburare de către duhurile vicleşugului şi de către oamenii cei răi. Alţii au înţeles prin mutarea sfeşnicului, scaunul arhieresc al Efesului, că a fost mutat la Ţarigrad (C-pol). Iar faptele Nicolaiţilor cit sînt de urîte de Dumnezeu, de va citi cineva şi va cerceta va vedea prin multe cît de mare este erezia acelora.

Verset: 7

„Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor: Celui care va birui îi voi da să mănînce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu".

Tîlcuire:

Cel ce are ureche să audă. Tot omul are ureche trupească, dar duhovnicească numai singur cel duhovnicesc şi-a cîştigat. Ureche ca aceasta şi Iui Isaia i s-a dat (Isaia 8). Iar celui ce biruieşte cu război asupra dracilor, acestuia îi făgăduieşte că-i va da să mănînce din pomul vieţii. Adică se va împărtăşi de bunătăţile veacului viitor, pentru că după înţelegere mai largă, prin lemn se închipuieşte viaţa veşnică, Hristos fiind aceasta. Precum zice Solomon şi Apostolul în alt loc. Acela dă înţelepciune, lemnul vieţii, iar acesta Hristos este adevărat Dumnezeu şi viaţă veşnică. De dorim

să dobîndim aceasta, să isprăvim biruinţa peste patimă cu darul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Ca-

rele, împreună Tatălui şi Duhului îi este mărirea acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

CELE CE S-AU SCRIS CĂTRE ÎNGERUL BISERICII DIN SMIRNA

Verset: 8

„Iar îngerului Bisericii din Smirna, scrie-i: Acestea zice Cel dintîi şi Cel de pe urmă, Cel Care a murit şi a înviat".

Tîlcuire:

în Smirna jidovii îi întărîtaseră pe păgîni împotriva creştinilor şi pe mulţi i-au muncit şi pe Sfîntul Policarp l-au aruncat în foc. Mai întîi este Hristos ca un Dumnezeu, iar apoi este ca un om, ce s-a făcut în vremurile de apoi om şi cu moartea cea de peste trei zile, ne-a deschis nouă viaţa veşnică.

Verset: 9

„Ştiu necazul şi sărăcia ta (tu însă eşti bogat) şi hula din partea celor ce se zic pe sine Iudei şi nu sînt, ci sinagogă a satanei".

Tîlcuire:

Necazul şi sărăcia în cele trupeşti o spune, care rabzi pentru mine, fiind rănit de către cei necredincioşi şi lipsit de averi, dar eşti bogat în cele duhovniceşti, că ai comoară ascunsă în ţarina inimii tale. Cei ce ştiu şi adunarea şi hulirea Satanei, ştiu ,că jidovi sînt cei din taină nu cei de la arătare. Pentru că Iuda se tilcuieşte mărturisire şi pocăinţă.

Verset: 10

„Nu te teme de cele ce ai să păţeşti. Că iată diavolul va să arunce dintre voi în temniţă, ca să fiţi ispitiţi, şi veţi avea necaz zece zile. Fii credincios pînă la moarte şi îţi voi da cununa vieţii".

Tîlcuire:

Zice să nu se teamă de necazul ce le va veni din partea luptătorilor împotriva lui Dumnezeu, prin răni şi dureri, că zece zile simbolizează viaţa aceasta, dar nu pe cea veşnică. De aceia moartea nu este de lipsă, pentru că în scurtă vreme prin aceste răni se dă cununa vieţii veşnice.

Verset: 11

„Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor: Cel care biruieşte nu va fi vătămat de moartea cea de-a doua".

Tîlcuire:

Aici vorbeşte duhovniceşte: Cel ce aude şi biruieşte semănăturile diavoleşti, deşi va fi luat prin moarte din trup, dar de moartea a doua de Gheena, nu va fi supărat.

CELE CE S-AU SCRIS ÎNGERULUI BISERICII

DIN PERGAM

Verset: 12

„Şi îngerului Bisericii din Pergam, scrie: Acestea zice Cel Care are sabia ascuţită de amîndouă părţile".

Tîlcuire:

Pergam se tîlcuieşte: despărţirea coarnelor. Corn bun, adică credincioşi erau puţini în acea cetate, iar corn potrivnic erau cei necredincioşi. Această cetate era slujitoare idolilor, insă cei credincioşi prin răbdarea ispitelor sînt lăudaţi. Iar sabie cu două tăişuri este numit cuvîntul Evangheliei, care taie inima în două şi-i desparte pe cei credincioşi de cei necredincioşi, sau este numit şi răspunsul Judecătorului cel neîmblînzit împotriva paginilor.

Verset: 13

„Ştiu unde sălăşîuieşti, unde este scaunul satanei, şi ţii numele Meu şi n-ai tăgăduit credinţa Mea, în zilele Iui Antipa, martorul Meu cel credincios, care a fost ucis la voi, unde locuieşte satana".

Tîlcuire:

Adică şi atunci ai ţinut numele meu cînd am omorît pe Antipa. Antipa a fost un ucenic din Pergam, foarte viteaz, de care face acum evanghelistul pomenire, spre a ne arăta patimile lui şi tirania celor amăgiţi.

Verset: 14

„Dar am împotriva ta cîteva lucruri, că ai acolo pe unii care ţin învăţătura Iui Balaam, cel care învăţa pe Balac să pună piatră de poticneală înaintea fiilor lui Israel, ca să mănînce carne jertfită idolilor şi să se dea desfrînării".

Tîlcuire:

Valaam văzînd că nu-i poate blestema pe fiii lui Israil, că Dumnezeu îl învăţa să-i binecuvinteze, a învăţat pe Balac să puie fete frumoase în preajma jidovilor şi aşa iubindu-le evreii le-au luat de femei şi prin aceste femei s-au închinat idolilor.

Verset: 15

„Astfel ai şi tu de cei care asemenea ţin învăţătura nicolaitilor".

Tîlcuire:

Două păcate şi-au agonisit se vede aici: unul că erau mulţi greci acolo, altul că şi din cei singuri numiţi credincioşi, erau care făceau faptele cele de ruşine ale nicolaiţilor, semănînd neghina prin grîu.

Pentru aceia şi de Valaam am făcut pomenire, zicînd că aşa 1-a învăţat Balaam pe Balac. Aici îl arată pe Valaam cel nevăzut adică pe diavolul, căci în cel văzut 1-a învăţat pe Balac să pună sminteală israilitenilor: curvia şi slujirea Ia idoli. Căci cu dulceaţa aceasta jertfind lui Beelfegor, idolul moabitenilor, la care s-au închinat şi israilitenii, care au luat fetele moabitenilor şi cu aceasta s-au prăpădit.

Verset: 16

„Pocăieşte-te, deci, iar de nu, vin la tine curînd şi voi face cu ei război, cu sabia gurii Mele".

Tîlcuire:

Aici îsi arată iubirea fată de om Dumnezeu. Că nu cu tine zice, ci cu aceia voi face război, care sînt bolnavi fără de leac.

Verset: 17

„Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor: Biruitorului îi voi da din mana cea ascunsă şi-i voi da lui o pietricică albă şi pe pietricică scris un nume nou, pe care nimeni nu-1 ştie, decît primitorul".

Tîlcuire :

Mana cea ascunsă este pîinea vieţii cea cerească (I Cor. 15)care s-a pogorît din cer pentru noi şi s-a făcut de mîncare. După altă înţelegere mană se zic bunătăţile cele viitoare, care se vor pogorî din cer, de unde vine Ierusalimul cel ceresc şi cei ce vor birui pe diavolul vor lua o piatră albă (biruitoare întru curăţenie) şi se vor învrednici părţii celei de-a dreapta. Li se dă un nume

nou care nu se ştie în viaţa cea de acum, pentru că omul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi mintea n-a cunoscut bunătăţile cele viitoare şi aici acel nume pe care-1 vor moşteni sfinţii.

CELE CE LE-A SCRIS ÎNGERULUI BISERICII

DIN TIATIRA

Verset: 18

„Iar îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i: Acestea zice Fiul lui Dumnezeu, ai Cărui ochi sînt ca para focului şi picioarele asemenea aramei strălucitoare".

Tîlcuire:

I-a zis de învăpăierea ochilor, arătînd lumina drepţilor şi arderea păcătoşilor. Iar picioarele şi arama închipuiesc mireasma iui Hristos întru care se mîntuiesc oamenii. Mireasma Mirelui celui înţelegător şi unirea cea nedespărţită a Dumnezeirii şi a omenirii, pentru că aceasta ca ceea ce este învăpăiata cu Duhul cel dumnezeiesc, de cunoştinţele omeneşti nu poate fi ajunsă.

Versetele: 19, 20

,,Ştiu faptele tale şi dragostea şi credinţa şi slujirea şi răbdarea ta şi ştiu că faptele tale cele de pe urmă sînt mai multe decit cele dintîi. Dar am împotriva ta faptul că laşi pe femeia Izabela, care se zice pe sine prorociţă, de învaţă şi amăgeşte pe robii Mei, ca să facă desfrînări şi să mănînce cele jertfite idolilor".

Tîlcuire ;

Femeia Izabela este numit eresul Nicolaiţilor. Aici îi arată şi pe creştinii care mulţi s-au dădut după acea erezie şi curveau cu femeile slujitorilor de idoli şi prin dragostea lor mîneau şi jertfe îdoleşti.

Ştiu faptele tale, pentru că şi primesc cucernicia voastră şi răbdarea în loc de credinţă şi de slujbă înţeleaptă, însă pe drept vă învinuiesc şi vă hulesc, că lăsaţi eresul nicolaiţilor (numit aici Izabela, pentru faptele lor cele rele şi pentru credinţa cea rea) de îndrăzneşte atîta, încît le dă robilor mei sminteală din cauza simplităţii minţii şi-i trage pe aceştia la jertfele ce le aduc idolilor de care nu de mult s-au lepădat. Pe aceasta trebuie s-o biruiţi cu ■înţelepciune, că ea prin făţărnicie se zice pe sine prorociţă îndemnată fiind de diavolul.

Versetele: 21, 22

„Şi i-am dat timp să se pocăiască şi nu voieşte să se pocăiască de desfrînarea ei. Iată, o arunc pe ea bolnavă in pat şi pe cei care se desfrînează cu ea, în mare strîmtorare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor".

Tîlcuire:

Şi i-am dat vreme, erezia lor zice cea vicleană a luat vreme de pocăinţă, dar nu s-au purtat bine în aceasta. iată o voi arunca pe ea în pat, adică în munca iadului. O îngrozeşte pe ea pentru curvie şi vicleşugul eretic şi-i spune că o va pedepsi cu neputinţă.

Versetele: 23, 24, 25

„Şi pe fiii ei cu moarte îi voi ucide şi vor cunoaşte toate Bisericile că Eu sînt Cel Care cercetez rărunchii şi inimile şi voi da vouă fiecăruia, după faptele voastre; Iar vouă şi celorlalţi din Tiatira cîţi nu au învăţătura aceasta, ca unii care n-au cunoscut adâncurile satanei, după cum spun ei, vă zic: Nu pun peste voi altă greutate; însă ceea ce aveţi, ţineţi pînă voi veni .

Tîlcuire:

Şi pe fiii ei îi va omorî pe cei ce s-au stricat cu ea şi au rătăcit de la Dumnezeu, de nu se vor pocăi şi să vină la Dumnezeu, Cîţi n-au învăţătura aceasta, acestea le vorbeşte către ereticii cei înşelaţi şi către cei ce îi înşală pe alţii şi către cei simpli. De vreme ce nu puteţi sta împotriva unor vicleni ca aceştia şi scornitori de vorbe stricarea moravurilor, ca şi cum nu aţi şti adîncul satanii.

Versetele: 26, 27

„Şi celui ce biruieşte şi celui care păzeşte pînă la capăt faptele Mele, îi voi da lui stăpînire peste neamuri; Şi le va păstori pe ele cu toiag de fier şi ca pe vasele olarului le va sfărîma, precum şi Eu am luat putere de la Tatăl Meu".

Tîlcuire:

Nu caut de la voi război, ci să păziţi învăţătura care aţi luat-o pînă cînd vă voi lua pe voi de aici. îi voi da putere celui ce face lucrurile Mele, îi voi da putere peste ei (Mt. 25), sau peste 10 cetăţi, precum s-a zis în Evanghelie (Lc. 19). Prin aceasta arată şi judecata celor necredincioşi, în care cei înşelaţi fiind păscuţi ca şi cu un toiag vor fi zdrobiţi şi cei credincioşi îi vor judeca, precum a zis Domnul: Bărbaţii Niniviteni se vor scula (Mt. 12) şi vor judeca neamul acesta. Cînd zice. Şi Eu am luat de la Tatăl Meu, se înţelege pentru luarea trupului după umanitate.

Versetele: 28, 29

„Şi-i voi da lui steaua cea de dimineaţă. Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor".

Tîlcuire:

Steaua cea de dimineaţă o numeşte pe cea a lui Isaia (14, 12) cum a căzut luceafărul cel ce răsărea dimineaţa, făgăduind că se va zdrobi sub picioarele credincioşilor. Sau luceafărul cu adevărat in inima credincioşilor lumina lui Hristos. Şi Botezătorul Ioan şi IIie Tesviteanul, tot luceferi se numesc, unul al răsăritului celui dintîi, al Soarelui Dreptăţii, prin răsăritul cel dintîi înţelege legea veche, iar prin cel de-al doilea Legea Nouă. Iar Ilie al răsăritului celui de al doilea, se înţelege ca Mergătorul Înainte cu care credeau că vor avea parte cei ce-l biruiesc pe diavolul. Pentru că şi pe Hristos leu din Iuda din Scriptură îl înţelegem şi pe Antihrist leu din Vasan. Se înţelege şi răsăritul zilei celei viitoare în care se va acoperi întunericul vieţii celei de acum. Şi îngerul cel ce a vestit aceasta se înţelege ca răsărit pentru că va merge înaintea Soarelui Dreptăţii, Care li se va arăta sfinţilor şi se va risipi negura vieţii de acum, cu ale cărui raze să ne luminăm cu bunăvoirea Tatălui şi a Duhului Sfînt, căruia se cuvine mărirea, în veci. Amin.

Capitolul 3

CELE CE S-AU SCRIS CĂTRE ÎNGERUL BISERICII DIN SARDES

Verset: 1

„Iar îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: Acestea zice Cel Care are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeii şi cele şapte stele: Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort".

Tîlcuire:

Şapte stele, şapte îngeri dumnezeieşti am zis că sînt sau cele şapte duhuri sînt lucrurile Duhului de viaţă făcător, care amîndouă sînt în mîinile lui Iisus Hristos. Şi mai arată, că un stăpîn ii ţine şi dă şi Duhul ca cel ce este de o fiinţă şi ceartă biserica, căci are un nume gol fără de credinţă vie şi este moartă de fapte bune.

Verset: 2

„Priveghiază şi întăreşte ce a mai rămas şi era să moară. Căci n-am găsit faptele tale depline înaintea Dumnezeului Meu".

Tîlcuire:

Priveghiază, leapădă somnul lenii şi mădulările tale ce vor să piară prin necredinţă le întăreşte. Pentru că nu începerea faptelor bune încununează pe lucrător, ci plinirea lor. Deci adu-ţi aminte cum ai luat şi auzit, şi învăţăturile cele de la Apostoli luate le păzeşte şi te pocăieşte de lenea ta.

Verset: 3

„Drept aceea adu-ţi aminte cum ai primit şi ai auzit şi păstrează şi te pocăieşte. Iar de nu vei priveghia, voi veni ca un fur şi nu vei şti în care ceas voi veni asupra ta".

Tîlcuire:

Voi veni ca un fur, adevărat este de vreme ce nu ştim niciunul cînd va veni moartea fiecăruia sau sfîrşitul veacului cel de obşte al tuturor. Pentru cei pregătiţi venirea le este odihnă de osteneală, iar pentru cei ne-gata este fur, arătînd aici moartea sufletului.

Verset: 4

„Dar ai ciţiva oameni în Sardes, care nu şi-au mînjit hainele lor, ci ei vor umbla cu Mine îmbrăcaţi în veşminte albe, căci vrednici sînt".

Tîlcuire:

Puţini sînt care nu şi-au întinat hainele lor, zice că mare bine este că nu şi-au întinat hainele cele sufleteşti cu fapte spurcate, aceştia ce nu şi-au întinat hainele se vor îmbrăca în hainele luminate în viaţa ce va să fie fiindcă şi-au păzit curăţia neîntinată.

Versetele: 5, 6

„Cel ce biruieşte va fi îmbrăcat astfel în veşminte albe şi nu voi şterge deloc numele lui din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Părintelui Meu şi înaintea îngerilor Lui. Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor".

Tîlcuire ;

Cel ce biruieşte se va îmbrăca în hainele bunătăţii Sale şi va străluci ca soarele. (Mt. 13). Şi numele lui în cartea viilor va fi neşters (Daniil, 12) şi va fi mărturisit de Mine înaintea Părinte
lui Meu şi a puterilor îngereşti ca şi biruitorii mucenici precum spune Evanghelia: „Drepţii vor străluci ca soarele".

Cele ce s-au scris îngerului Bisericii din Filadelfia.

Verset: 7

Iar îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: Acestea zice Cel Sfînt, Cel Adevărat, Cel Care are cheia lui David, Cel Care deschide, si nimeni nu va închide, si închide si nimeni nu va des-

⁷ f ⁷ f 9

chide".

Tîlcuire:

Cheia lui David, împărăţia lui s-a numit, a-1 stăpîni este semnul acesta, cheia iarăşi a cărţii psalmilor este şi a toată prorocia să descuie, pe cea dintîi o ia după omenire, iar pe a doua după Dumnezeire pe cea fără de început. În alte scrieri vechi zice, în loc de cheia lui David, cheia iadului, s-a arătat puterea lui Hristos peste viaţă şi peste moarte. Prin cheia iadului s-a arătat puterea lui Iisus Hristos peste viaţă şi peste moarte. îar sfînt şi adevărat, numai Dumnezeu este Adevărul şi Sfinţenia în fiinţă.

Verset: 8

„Ştiu faptele tale: iată, am lăsat înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate s-o închidă, fiindcă, deşi ai putere mică, tu ai păzit cuvîntul Meu şi nu ai tăgăduit numele Meu".

Tîlcuire:

Uşă deschisă numeşte propovăduirea învăţăturilor. Din cele scrise aflăm că a fost mică cetatea aceasta, dar mare în credinţă, pentru care îi zice ei, ştiu faptele tale, adică, le primesc, precum i-a zis şi lui Moise: Ştiu-te pe tine mai bine decît pe toţi şi uşa înaintea ta a propovăduirii învăţăturilor o am deschisă, pe care nu pot s-o închidă ispitele, pentru ca şi cu ceea ce am înaintea mea, adică faptele bune şi credinţa mă îndestulează spre înfrînarea vicleanului şi nu caut cele ce sînt peste putinţă.

Verset: 9

„Iată, îţi dau din sinagoga satanei, dintre cei care se zic pe sine că sînt Iudei şi nu sînt, ci mint: iată, îi voi face să vină să se închine înaintea picioarelor taie şi vor cunoaşte că te-am iubit".

Tîlcuire:

lată-ţi dau ţie din adunarea satanei, zice, vei avea plata mărturisirii numelui Meu, întoarcerea jidovilor şi pocăinţa, care vor
cădea la picioarele tale. Întoarcerea la Mine şi luminare de la Mine cerînd şi fiind jidovi întru ascunsul inimii iar nu la arătare.

Versetele: 10, 11

„Pentru că ai păzit cuvîntul răbdării Mele, şi Eu te voi păzi pe tine de ceasul ispitei ce va să vină peste toată lumea, ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pămînt. Vin curînd; ţine ce ai, ca nimeni să nu ia cununa ta".

Tîlcuire:

Ceasul ispitei sau goana ce are să fie foarte mare asupra creştinilor, fără întîrziere de la păgîni va veni, adică de la Romani, de care făgăduieşte că-l va izbăvi. Sau pornirea lui Antihrist, care va fi în toată lumea la sfîrşitul veacului asupra credincioşilor o arată aici. Din care se făgăduieşte să-i scape pe cei ce-i vor urma lui Hristos şi pe cei ce vor suporta ispita îi va dezlega ca să nu fie ispitiţi peste puterile lor.

Şi bine zice, voi veni curînd, că după necazul din zilele acelea, imediat (Mt. 24) Dumnezeu va veni (Mc. 13). Pentru aceia îndeamnă la păstrarea comorii credinţei pentru ca să nu-şi piardă cineva cununa răbdării.

Verset: 12

„Pe cel ce biruieşte îl voi face stîlp în templul Dumnezeului Meu şi afară nu va mai ieşi şi voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu — al noului Ierusalim, care se pogoară din cer, de la Dumnezeul Meu — şi numele Meu cel nou".

Tîlcuire:

Cu adevărat zice că pe cel biruitor îl va face stîlp bisericii lui Dumnezeu, că biruitorul puterilor celor potrivnice, stîlp şi întărire (I Cor.) bisericii se pune, căci îl are de temelie neclintită pe Hristos.

Hristos cu nume nou se va proslăvi în sfinţi, însă numele nou al lui Hristos, este numele de creştin, pe care nume nu-1 au necredincioşii, nici nu-1 vor avea neavînd credinţa în Hristos. Că nici credincioşii cei dintîi nu se chemau creştini, ci numai ucenici, iar înmulţindu-se s-au numit creştini de Hristos întîi în Antiohia (Fapte, 11), şi aşa numai creştinii cunosc numele lui Hristos pentru credinţa lor.

Şi voi scrie pe Dînsul numele Dumnezeului Meu şi in inimă, zice, a Stăpînului acestuia, voi scrie cunoaşterea numelui lui Dumnezeu şi al Ierusalimului celui de sus, ca să vadă frumuseţile cele din el, cu ochi sufleteşti. Şi numele Meu nou îl vor cunoaşte sfin
ţii în veacul cel viitor. Iar cînd spune: numele Dumnezeului Meu, după omenire vorbeşte Iisus Hristos despre Tatăl, căci cu trup fără de schimbare pentru noi s-a făcut. Iar Ierusalimul cel ceresc se va pogorî, înţelege că de la îngeri s-a pornit cunoaşterea lui Dumnezeu şi pînă la noi a ajuns şi aşa ne unim cu alţii, îngerii cu oamenii întru cunoaşterea lui Dumnezeu, prin Hristos capul nostru.

Verset: 13

„Cine are urechi să audă, ceea ce Duhul zice Bisericilor".

Tîlcuire:

Ca să dobîndim şi noi această ureche, să ne rugăm.

CELE CE S-AU SCRIS ÎNGERULUI BISERICII DIN LAODICEEA

Verset: 14

„Iar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Acestea zice Cel Care este Amin, martorul cel credincios şi adevărat, începutul zidirii Iui Dumnezeu".

Tîlcuire:

Ce înseamnă amin? Credincios şi adevărat aşa se tîlcuieşte. Şi prin credincios, adeverirea lui Hristos şi arată mai ales că acela este adevărul cel din fiinţă, începătura făpturii, ca Cel ce stăpîneşte făpturile, că începutul făpturii este cauza cea începătoare şi nefăcută.

Verset: 15, 16

„Ştiu faptele taie, că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel, nici fierbinte nici rece — am să te vărs din gura Mea".

Tîlcuire:

Şi atunci cînd faptele bune nu sînt desăvîrşite nu trebuie să deznădăjduiască omul, numai de are credinţă dreaptă, că prin credinţa cea dreaptă primeşte Dumnezeu şi nedesăvîrşirea faptelor, precum de curveşte cineva cu o fată şi apoi o ia de soţie, se socoteşte căsătorie, iar cel de-abia cald în credinţă şi cu credinţă mijlocie, tot lepădat este căci şi crede şi nu crede.

Şi Sfîntul Grigorie de Nazianz zice: trebuie să fii desăvîrşit ori rece ori cald şi adevărat este pentru cel rece şi care n-a gustat credinţa cea caldă, de multe ori va fi întru nădejde s-o dobîn-

dească pe ea (credinţa). Iar cel cald, care s-a încălzit prin Sfîntul Botez, cu Duhul şi a rătăcit din lene, mai pe urmă şi-a tăiat nădejdea de mîntuire, nesocotind credinţa cea primită mai dinainte, pentru că mijlocirea faptelor nu este să fii întru deznădăjduite ca şi nunta cea după lege, mijlocitoare fiind curviei şi fecioriei nu este lepădată. Iar în credinţă starea mijlocie nici cald nici rece, ci căldicel, nu este de nici un folos ci este de lepădat.

Verset: 17

„Fiindcă tu zici: Sînt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic n-am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti ticălos şi vrednic de plîns, şi sărac şi orb şi gol!"

Tîlcuire:

Pentru că în ce chip zice apa încropită (stricată) aduce moarte celor ce-o beau, aşa şi eu pe tine ca pe o mîncare urîtă vreau să te vărs, cu cuvîntul gurii Mele la munca cea de veci.

De vreme ce spinii bogăţiei tale acoperind sămînţa dumnezeiescului cuvînt, sărăcia ta în cele duhovniceşti tu n-o cunoşti şi orbirea ochilor minţii tale n-o pricepi şi nu vezi nici lipsa faptelor bune.

Verset: 18

„Te sfătuiesc sa cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogăţeşti, şi veşminte albe ca să te îmbraci şi să nu se dea pe faţă ruşinea goliciunii tale, şi alifie de ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi".

Tîlcuire:

Alifia este o unsoare care se pune la durerea de ochi. Dacă vrei să te îmbogăţeşti îţi dau sfat, zice, să cîştigi de la Mine cel ce îmbogăţesc cu gîndul arzător şi cu inimă voioasă, cu aur în foc lămurit, adică cuvîntul învăţăturii, pentru care vei avea în inimă comoară nefurată, cu care-ţi vei acoperi goliciunea care vine din păcat.

Aur lămurit este cuvîntuî învăţăturii şi al înţelepciunii de sus. Cu alifie să-ţi ungi ochii tăi, adică cu neagoniseală multă, că de vreme ce darurile orbesc ochii celor ce văd, iar aceasta este vedere neprimitoare de daruri, alifia şi darul Duhului Sfînt o arată cu care ungindu-se omul îşi luminează ochii minţii şi vede cele veşnice şi nu cele vremelnice.

Verset: 19

„Eu pe cîţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc; sîrguieşte dar şi te pocăieşte".

Tîlcuire:

Eu pe cîţi îi iubesc îi mustru şi-i cert. O, Milostivirea Iui Dumnezeu, cu cîtă bunătate a amestecat-o certarea.

Verset: 20

„Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine".

Tîlcuire:

Iată, am venit la uşă şi bat, întîlnirea cu Mine nu este forţată, în uşa inimii bat şi cu care îmi va deschide Mă voi veseli cu el împreună pentru mîntuirea lui. Mîntuirea este ospăţul şi cina cea aleasă. Mă voi ospăta cu cele ce se ospătează ei şi va fugi foamea de a auzi cuvîntuî lui Dumnezeu şi va dispare întunericul înşelarii.

Versetele: 21, 22

„Celui care biruieşte îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu, precum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui. Cine are urechi de auzit să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor".

Tîlcuire:

Prin scaun, numeşte, împărăţia şi odihna veacului viitor. Cei ce au biruit pe vrăjmaşul se vor proslăvi şi vor împărăţi cu Mine. Precum şi Eu am biruit, Hristos spune că a biruit, că a luat împărăţia ca om, nu după Dumnezeire, că după Dumnezeire este de o fiinţă cu Cel ce este veşnic, după omenire s-a zis, după luarea trupului că Dumnezeu Cuvîntuî n-a cîştigat împărăţia, că aceasta este de o fiinţă cu El, ci după biurinţă este dar de vitejie prin trup. Că spune Hristos că de n-ar fi fost aceasta n-ar fi putut-o împărtăşi şi altora şi după Ioan Evanghelistul şi fiul tunetului, a dăruit-o aceasta din plinătatea Sa tuturor sfinţilor, de aici le-a făgăduit şi Sfinţilor Apostoli că vor şedea pe douăsprezece scaune pentru a judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Dumnezeirea după fiinţă este neîmpărtăşitoare, iar după trup este împărtăşitoare, prin care spune că se va sui la cer şi iarăşi va veni, prin trup se va sui iar nu prin Dumnezeire că după aceasta nu s-a despărţit de Tronul de sus. De vreme ce pentru noi s-a făcut om, Dumnezeu fiind şi împărat mai înainte de veci şi s-au făcut părtaş tuturor celor ale noastre, afară de păcat şi i-a făcut pe toţi ai săi biruitori asupra diavolului, pe cît puteau să înţeleagă oamenii. De unde norul 1-a făcut căruţă, ridicării Sale la cer cînd s-a Înălţat. Spune prin Apostoli că şi sfinţii vor fi ră-

— Tîlcuirea Apocalipsei

piţi de nori, în întîmpinarea Lui, cînd are să vie ca Judecătorul şi Făcătorul, Stăpîn al făpturii şi le va da sfinţilor să-i judece pe cei ce i-au defăimat pe ei şi pe cei ce au călcat slujba cea dumnezeiască, adevărată şi fericită. Că spune Ap. Pavel: „Nu ştiţi că noi îi vom judeca pe îngeri", adică pe domnii întunericului. Avînd un Judecător iubitor de oameni să ne nevoim să-1 dobîndim pe El ca un milostiv şi făcător de bine, pururea împlinind cuvîntul lui Solomon cel insuflat de Dumnezeu" în toată vremea să fie hainele tale albe, neîntinate cu faptele rele" ca aşa ca nişte mirese fiind împodobite sufletele noastre, să ne punem pe noi ca pe nişte iubiţi înaintea Mielului celui fără de moarte şi a împăratului Lui, spre cîştigarea împreună a bunătăţilor cereşti (unindu-ne cu dinşii prin bunătăţi), pe care le vom dobîndi în singur Hristos Dumnezeul nostru, dătătorul acestor bunătăţi, cu Carele împreună cu Tatăl lui mărire, cinste şi închinăciune şi Duhului celui întru tot sfînt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin !

doktoru

doktoru

miercuri, 11 iunie 2014

Tîlcuire la Apocalips a Sfîntului părintelui nostru Andrei arhiepiscopul Cezareii Capadochiei. Manuscris în chirilică românească din anul 1704-diacon Gheorghe Băbuț

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu