miercuri, 26 noiembrie 2014

...antihrist,sinagoga satanei,despre lepădarea credinței-apostazia evreilor și reîntoarcerea acestora la sfârșitul lumii prin viclenie - 3



Sf.Prooroc Daniel

Antihrist [Daniel 7:15-28]
Pentru aceasta, eu, Daniel, am fost tulburat cu duhul meu şi vedeniile pe care le-am avut mă înspăimântau. M-am apropiat atunci de unul din cei de faţă şi l-am rugat să-mi spună adevărul privitor la toate acestea. Şi el mi-a vorbit şi mi-a făcut cunoscut înţelesul acestor lucruri. „Aceste fiare, patru la număr, înseamnă că patru regi se vor ridica pe pământ, şi sfinţii Celui Preaînalt vor primi regatul şi îl vor ţine în stăpânire în veci şi în vecii vecilor. " [Daniel 7:15-18]
După aceasta l-am rugat să-mi spună adevărul despre fiara a patra, care se deosebea de toate celelalte şi care era afară din cale de înspăimântătoare, cu dinţi de fier şi cu gheare de aramă şi care mânca, sfărâma, iar ceea ce rămânea călca în picioare; şi despre cele zece coarne care erau pe capul său şi despre celălalt care creştea şi înaintea căruia au căzut cele trei şi avea ochi şi gură care grăia lucruri mari şi care era mult mai mare decât celelalte. M-am uitat, şi cornul acela purta război cu cei sfinţi şi i-a biruit, până ce a venit Cel vechi de zile şi a făcut drepta­te sfinţilor Celui Preaînalt, până ce s-a împlinit vremea şi împărăţia a ajuns sub stăpânirea sfinţilor [Daniel 7:19-22].
El a răspuns astfel: „Fiara a patra înseamnă că un al patrulea rege va fi pe pă­mânt, care se va deosebi de toate celelalte regate, care va mânca tot pământul, îl va călca în picioare şi îl va zdrobi. Şi cele zece coarne înseamnă că din acest regat se vor ridica zece regi, şi un altul se va scula după ei; el se va deosebi de cei dinaintea lui şi va doborî la pământ trei regi. Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt, şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi ei vor fi daţi în mâna lui o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme. Şi judecata se va face şi i se va lua stăpânirea, ca să-l nimicească şi să-l pră­buşească pentru totdeauna. Iar regatul şi stăpânirea şi mărirea regilor de sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt; împărăţia Lui este împărăţie veşnică şi toate stăpânirile Ii vor sluji Lui şi pe El II vor asculta. " [Daniel 2:23-27]
Iată sfârşitul vorbirii mele cu el. Pe mine, Daniel, gândurile mele m-au înfricoşat foarte şi faţa mi s-a schimbat şi am păstrat cuvântul în inima mea [Daniel 7:28].
Cinstindu-l pe proroc, Sfântul Ioan Gură de Aur notează: „Daniel arată cinstea de care vor avea parte cei drepţi, atunci când scrie: [...]a venit Cel vechi de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Preaînalt, până ce s-a împlinit vremea şi împărăţia a ajuns sub stăpânirea sfinţilor [Daniel 7:22], Iar judecata se va face prin foc. Maleahi spune: Căci El este ca focul topitorului şi ca leşia nălbitorului [Maleahi 3:2], Iar apoi drepţii se vor cinsti. Şi Daniel vorbeşte despre învie­re atunci când spune: Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la viaţă veşnică, iar alţii spre ocară şi ruşine veşnică [Daniel 12:2]".

Răspunsul Arhanghelului Gavriil cu privire la apariţia celui de-al unspreze­celea corn, care creştea, şi care este unul şi acelaşi cu cel fară de lege [cf. II Tesaloniceni 2:8-9], va fi lămurit de către Sfântul Chiril (cca 315-386), patriarh al Ierusalimului (cu începere din anul 349):, Antihristul va veni după căderea Im­periului Roman şi atunci când sfârşitul lumii va fi aproape. Zece regi ai romani­lor se vor ridica împreună, domnind în locuri diferite, dar în acelaşi timp. După aceştia, un al unsprezecelea, Antihrist, va pune stăpânire prin fapte necurate şi prin vrăjitorie peste puterea Romei şi va birui pe trei dintre regi, în faţa sa, iar ceilalţi şapte i se vor închina lui [cf. Daniel 7:24]. La început se va arăta şi se va purta ca un conducător bine cumpănit şi binevoitor. Prin fapte amăgitoare şi fo- losindu-se de puterile sale vrăjitoreşti, îi va înşela pe iudei, astfel încât aceştia vor crede că el este mult aşteptatul Mesia. Dar după o vreme va săvârşi atâta fărăde­lege şi nedreptate, încât va covârşi toată fărădelegea şi toate nedreptatea care s-a săvârşit mai înainte de el, de când există lumea şi pământul. împotriva tuturor oamenilor, dar a creştinilor mai cu seamă, va fi de o cruzime, de o ferocitate si de o neîndurare cum nu s-a mai văzut. După trei ani şi jumătate de răutăţi, va fi nimicit prin pogorârea plină de slavă şi de putere a Unuia-Născut Fiul lui Dum­nezeu, Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El va nimici Atihristul cu suflarea gurii Sale şi îl va arunca pe vecie în focul gheenei.
Învăţătura noastră nu este vreo invenţie sau vreo închipuire, căci ea se des­prinde din Sfintele Scripturi, şi mai cu seamă din prorocia lui Daniel [...]. Va birui trei regi. în mod evident, aceştia trei sunt dintre cei zece, iar ei vor fi de­tronaţi şi de bună seamă că el va domni alăturându-şi-i pe ceilalţi şapte. Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt - spune Gavriil. Hulitor şi unul care încalcă legea este cel ce nu a primit domnia de la părinţii săi, ci a apucat-o cu ajutorul vicleşugurilor sale vrăjitoreşti.
Putem oare să vedem caracterul faptelor sale? Lămureşte-ne pe noi, dreptule Pavel! Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale. Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de mi­nuni mincinoase [II Tesaloniceni 2:8-9]. Prin aceasta se referă la Satana şi la faptul că se va folosit de acesta ca de un instrument al său. Dându-şi seama că judecata şi condamnarea lui este iminentă şi că nu mai are scăpare, el nu mai face război prin intermediul altora, nu se mai foloseşte de slujitorii săi, aşa ca până acum, ci o face făţiş, cu semne şi minuni mincinoase; căci tatăl minciu­nii va grăi în cuvinte amăgitoare şi plăsmuiri, spre a-i face pe oameni să crea­dă că văd morţi care înviază, dar aceasta nu se va întâmpla în realitate; că văd şchiopi care umblă sau orbi care primesc vederea, dar nimic dintre toate aces­tea nu se va întâmpla cu adevărat.
Tot Pavel ne învaţă că omul păcatului, fiul pierzării, este Potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumne­zeu [II Tesaloniceni 2:4], Care templu? El se referă la Templul iudeilor, cel ce a fost dărâmat. Domnul opreşte ca acesta să fie templul nostru (din Ierusa­lim)! [...] El va crea iluzia că este din seminţia lui David şi că a venit spre re­staurarea Templului lui Solomon. Antihrist va veni atunci când din Templul iudeilor nu va mai rămâne piatră pe piatră, după cum Mântuitorul însuşi a prevestit [Matei 24:2] [...].'
Dar adaugă Daniel: M-am uitat, şi cornul acela purta război cu cei sfinţi şi i-a biruit [Daniel 7:21]. Şi într-altă parte: Şi în vremea aceea se va scula Mihail, marele voievod care ocroteşte pe fiii poporului tău, şi va fi vreme de strâmto­rare cum n-a mai fost de când sunt popoarele şi până în vremea de acum. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit şi anume oricine va fi găsit scris în carte [Daniel 12:1], El este balaurul cel .cumplit, fiara cea de temut şi cu neputinţă de a fi biruită de către om, gata să ucidă şi să înfulece. Multe locuri din Sfânta Scriptură vorbesc despre aceasta, dar pentru moment ne vom mulţumi despre aceasta cu cele deja arătate [...].
      Dar Antihristul nu va domni decât trei ani şi jumătate; afirmaţia aceasta nu se bazează pe vreo scriere oarecare apocrifă, ci pe Cartea lui Daniel Prorocul, care spune: o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme [Daniel 7:25]. O vreme es­te răgazul de timp de un an, în care puterea lui Antihrist va spori; dar vremuri înseamnă încă doi ani de nedreptăţi, de unde rezultă un total de trei ani; iar jumătate de vreme este şase luni. în alt loc, Daniel foloseşte aceleaşi cuvinte: a jurat pe Cel ce este viu în veci: «Va mai ţine o vreme, vremuri şi jumătate de vre­me...» [Daniel 12:7]. Unii (şi anume Sfântul Hipolit) se poate să fi interpretat în acelaşi sens şi următoarele: Şi din vremea când va înceta jertfa cea de-a pu­ruri şi va începe urâciunea pustiirii vor fi o mie două sute nouăzeci de zile [Da­niel 12:11]; şi cuvântul: Fericit va fi cel ce va aştepta şi va ajunge la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile [Daniel 12.12]. Aşadar, se poate că va fi trebuinţă, atunci, să fugim şi să ne ascundem."
     În rândurile de mai jos redăm cuvântul profetic al Sfântului Efrem Şirul, referitor la cele ce se vor întâmpla după căderea Romei, la venirea lui Antihrist: „După ce nedreptatea se va înmulţi şi toată făptura se va pângări, atunci se va face judecata dumnezeiască, neamurile vor pieri, iar bărbatul nedreptăţii va fi dat la iveală, amăgitorul oamenilor şi pricina a toată tulburarea de pe pământ.
      În ziua aceea, fiul pierzării se va arăta pe pământ şi toate vor fi cuprinse de haos şi de neorânduială, tulburarea se va întinde pretutindeni. Soarele se va Întuneca, stelele se vor desprinde şi vor cădea din ceruri. Luminătorii cereşti se vor stinge şi Întunericul va acoperi tot pământul. Pământul se va cutremura atunci din temelii [...]. Izvoarele şi fântânile vor seca; valurile se vor fi mistuit În adâncurile mărilor, iar peştii vor pieri cu totul. Ocârmuitorii vor Înceta să mai facă judecată, iar preoţii se vor cutremura În altarele lor. Cei tari îşi vor pierde puterea. Toate vieţuitoarele de pe pământ vor fi cuprinse de toropeală. Mâinile tuturor vor atârna fără de vlagă. Cel rău se va pregăti şi venind va in­tra În Ierusalim. El va construi şi va Înălţa Sionul, se va face pe sine ca Dum­nezeu şi intrând se va aşeza În Templu [cf. II Tesaloniceni 2:4].
      Iudeii se vor strânge În jurul lui, îi vor da slavă şi se vor aduna să-i fie alături. El va rosti cuvinte de hulă, spunând despre sine: Eu sunt Tatăl şi Fiul, cel dintâi şi cel de pe urmă şi nu este alt Dumnezeu în afară de mine. Dar În ceasul acela zece mii de iudei se vor lepăda de el şi îi vor răspunde: Tu eşti amăgitorul lumii. Căci Acela pe care părinţii noştri L-au legat pe cruce pe Golgota, Acela a mântuit toată făptura şi S-a Înălţat la Cel care L-a trimis. Cuprins de furie, cel rău va da poruncă deÎndată ca toţi cei ce îl tăgăduiesc să fie ucişi de sabie. Şi din această pricină toţi vor prinde frică de el şi nu vor mai cuteza să-l tăgăduiască.
      Apoi, va Începe să facă semne amăgitoare şi minuni mincinoase În cer şi pe pământ, În mări şi pe uscat. Va chema ploaia şi va ploua. Va porunci semin­ţelor să răsară si seminţele vor răsări. Dar acestea toate nu le va face Întru adevăr, ci prin farmece. Va potoli valurile, iar acestea se vor linişti; vânturile îi vor da ascultare. Va face ca roadele să stea În pomi şi va scoate apă din pământ. Va vorbi leproşilor, iar aceştia se vor curăţi; orbilor, iar aceştia vor vedea; surzilor, iar ei vor auzi; muţilor, şi vor vorbi. Va face toate semnele pe care Domnul nostru le-a săvârşit În lumea aceasta. Dar nu va Învia morţii; căci putere asu­pra duhurilor el nu are.
Fulgerele vor fi slujitorii lui şi vor vesti venirea lui. Demonii vor fi puterea lui; conducătorii acestora îi vor fi ucenici. Pe ei îi va trimite În tinuturi În­depărtate şi le va da puterea de a tămădui şi aşa vor amăgi ei lumea Întreagă. Apostolul a scris deja despre acestea, să ne fie nouă spre luare-aminte [cf. II Tesaloniceni 2:2-4].
      Iar când blestematul acesta va fi fost venit si se vor face semne si minuni mincinoase, poporul se va aduna la un loc şi vor veni cu toţii să vadă dumne­zeul şi mulţime multă se va alătura lui şi oamenii În număr mare se vor lepă­da de adevăratul Dumnezeu, iar cei din mulţimea aceasta îi vor chema şi pe ai lor să laude pe fiul pierzării. Dar vor cădea unii peste alţii şi se vor ridica unul asupra altuia cu săbii şi se vor nimici unii pe alţii. Insă cei aleşi vor zbura de la faţa lui, spre vârfurile munţilor şi pe stânci şi tulburare va fi În tot pământul, aşa cum nu s-a mai văzut de când e lumea [cf. Matei 24:21]. Inimile oameni­lor se vor umple de spaimă şi confuzia îi va cuprinde pe toţi, din pricina dez­ordinii acesteia. Copiii se vor lepăda de părinţii lor şi se vor lua după cel rău. Preoţii vor părăsi altarele şi se vor face vestitori ai acestuia. Unii se vor ascunde În morminte şi îşi vor căuta adăpost printre cei morţi, spunând că morţii sunt fericiţi, pentru că au fost ţinuţi departe de asemenea necurăţii [...].
       Enoh şi Ilie vor fi trimişi să-l Înfrunte pe cel rău, printr-o Întrebare plină de blândeţe. Aceşti sfinţi bărbaţi vor veni Înaintea lui şi, spre a-1 vădi pe fiul pier­zării înaintea mulţimilor strânse În jurul său, vor Întreba: Dacă tu eşti cu ade­vărat Dumnezeu, arată-ne ceea ce îţi cerem acum. În ce loc anume stau ascunşi Enoh şi Ilie, cei din vechime? Şi îndată cel rău va da răspuns sfinţilor: De voiesc să-i caut în ceruri, în adâncurile mării, toate sălaşurile şi ascunzişurile sunt des­chise înaintea ochilor mei. Căci nu este alt Dumnezeu afară de mine; iar eu pot să fac orice, în cer şi pe pământ. Atunci ei vor răspunde fiului pierzării: De eşti tu Dumnezeu, cheamă morţii şi ei vor Învia. Căci scris este în cărţile Prorocilor şi în cele ale Apostolilor că Hristos, când va să vină, va învia morţii din morminte. De nu ne vei arăta aceasta, atunci noi vom trage concluzia că Cel ce a fost răstig­nit este mai mare decât tine; căci El a înviat morţii şi El însuşi S-a înălţat la ce­ruri întru slavă. Auzind acestea, cel rău, cuprins de mânie împotriva sfinţilor, va pune mâna pe sabie şi într-o clipită le va tăia amândurora capetele.
        Atunci, din tării se vor ridica Gavriil şi Mihail, mai-marii cetelor celor ce­reşti; ei se vor pogorî şi îi vor readuce pe sfinţi la viaţă. Arhanghelii se vor apropia şi îl vor Înşfăca pe blestematul acela. Atunci se va auzi porunca Dom­nului din ceruri şi El va surpa toată puterea blestematului aceluia şi a tutu­ror slujitorilor lui. Şi Într-o clipită Arhanghelii îl vor prăvăli În gheena. Şi toţi cei ce au crezut în el vor fi aruncaţi pe urmele lui, în mijlocul focului. Apoi Domnul Se va pogorî dintru cele înalte, întru slava cea de temut a sfinţilor Săi Îngeri şi arhangheli, iar carul Său se va opri între pământ şi ceruri. El va grăi către mare, iar marea va seca şi peştii din mijlocul ei vor pieri. Cerurile şi pământul vor trece şi întuneric va fi pretutindeni. Domnul va trimite foc pe pământ, vreme de patruzeci de zile, şi îl va curăţi de toată nedreptatea şi de toată necurăţia păcatului.
        Şi se va pregăti un divan, iar Fiul va sta de-a dreapta şi douăsprezece tronuri vor fi, pentru cei doisprezece Apostoli, precum şi aşezăminte împodobite pentru mar­tiri şi un palat pentru sfinţi. Îngerii vor suna din trâmbiţele lor şi morţii se vor ri­dica din morminte. Iar când Îngerii îi vor aduna laolaltă pe toţi fiii lui Adam, grâul se va aduna În hambare, iar neghina se va da focului. Cei buni vor intra În împără­ţie, iar cei răi În gheena. Drepţii se vor înălţa În ceruri, iar păcătoşii vor arde în foc. Martirii vor intra în cămara de nuntă, iar cei răi vor fi izgoniţi afară, în întuneric. Dar domnia lui Hristos va fi veşnică, iar El va fi împărat în vecii vecilor."

Sf.Prooroc Iezechiel

6. Spune celui ce domneşte în Tir... [Iezechiel 28]

Un cuvânt profetic este destinat şi regelui din Tir. Aici, prorocul vorbeşte atât pentru cei din vremea sa, cât şi pentru viitor. Descrierea se potriveşte sub câteva aspecte atât lui Antihrist, cât şi Satanei. În al său Tratat despre Hristos şi Antihrist, Sfântul Hipolit (cca 170-cca 236) exprimă convingerea că proro­cul se referă aici la acel tiran, aspru judecător, fiu al răului, ce va să vină şi să se înalţe pe sine: Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: Fiul omului, spune celui ce domneşte în Tir: Aşa zice Domnul Dumnezeu: Inima ta s-a înăl­ţat şi a zis: Sunt un dumnezeu şi stau pe scaunul lui Dumnezeu în inima mări­lor, dar tu, deşi nu eşti Dumnezeu, ci om, îţi închipui în inima ta că eşti la fel cu Dumnezeu [Iezechiel 28:1-2]. În tratatul mai sus menţionat, Sfântul Hipolit scrie: „în vremurile acelea, el se va ridica împotriva lor. Iar când va fi luat stă­pânire şi se va împodobi cu trei coarne, dintre cele zece, şi le va fi nimicit pe acestea, adică Egiptul, Libia şi Etiopia, şi le va fi jefuit bogăţiile şi le va fi risi­pit toată agoniseala, şi după ce le va supune şi pe celelalte sub stăpânirea sa, va începe să se mândrească şi, plin de trufie, se va semeţi înaintea lui Dumnezeu, numindu-se pe sine stăpân al întregii lumi. Atunci va porni mai întâi asupra Tirului şi a Sidonului şi asupra ţinutului din împrejurimi. Căci distrugând ce­tăţile acestea, va împrăştia spaima şi groaza în celelalte, după cum ne arată şi Prorocul Isaia: Ruşinează-te, Sidonule [...]. Când Egiptul va prinde de veste, va tremura la auzul nenorocirilor Tirului [Isaia 23:4-5]. Toate acestea - continuă Sfântul Hipolit - se vor petrece în viitor, iubiţilor; şi de îndată ce vor fi reteza­te cele trei coarne, el deja va începe a se arăta pe sine asemenea cu Dumnezeu, după cuvântul Prorocului Iezechiel, care zice: Inima ta s-a înălţat şi a zis: Sunt un dumnezeu şi stau pe scaunul lui Dumnezeu [Iezechiel 28:2]."'
Şi a fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: „Fiul omului, plânge pe regele Tirului şi-i spune: Aşa zice Domnul Dumnezeu: Tu erai pecetea desăvârşi­rii, deplinătatea înţelepciunii şi cununa frumuseţii." [Iezechiel 28:11-l2]
„Unde eşti tu acum, întreabă Fericitul Ieronim, cel care propovăduieşti că diavolul a fost creat de către diavol? Unde sunt acum toţi aceia care propovădu­iesc că Dumnezeu ar fi creat răul? [...] Cum s-a prăbuşit steaua dimineţii, fiul zorilor? [cf. Isaia 14:12] [...] Aceluia îi sunt adresate cuvintele lui Iezechiel: Tu erai pecetea desăvârşirii [Iezechiel 28:12], Dar ia aminte la cuvântul profetului, care în traducere exactă spune: pecetea asemănării. Aşadar nu-i spune diavolului tu erai semnul asemănării, ci pecetea asemănării. Domnul a pus această pecete pe tine şi te-a făcut asemenea cu El; dar tu ai stricat această asemănare."
Tu erai heruvimul pus ca să ocroteşti; te aşezasem pe muntele cel sfânt al lui Dum­nezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor celor de foc. Fost-ai fâră prihană în căile tale din ziua facerii tale şi până s-a încuibat în tine nelegiuirea [Iezechiel 28:14-l5].
Din pricina întinderii negoţului tău, lăuntrul tău s-a umplut de nedrepta­te şi ai păcătuit, şi Eu te-am izgonit pe tine, heruvim ocrotitor, din pietrele ce­le scânteietoare şi te-am aruncat din muntele lui Dumnezeu, ca pe un necurat [Iezechiel 28:16].
„Regele Tirului, arată Sfântul Afraat, a avut stăpânire în zilele a 22 de regi din casa lui Iuda, adică vreme de 140 de ani. Şi de vreme ce mulţi sunt anii acestui rege al Tirului, înseamnă că de multe ori a grăit el în inima lui: Sunt un dumnezeu şi stau pe scaunul lui Dumnezeu [Iezechiel 28:2], dar Iezechiel nu pregetă a-i spune: tu eşti un om, iar nu Dumnezeu [Iezechiel 28:9]. Căci era o vreme, pe când regele Tirului păşea fără teamă printre stâncile scânteietoare, iar atunci el avea parte de mila lui Dumnezeu. Dar când inima lui s-a semeţit, heruvimul care-l ocrotea l-a distrus [cf. Iezechiel 28:14-l5]. Şi ce alta simboli­zează stâncile scânteietoare, de nu tocmai pe fiii Sionului, pe fiii Ierusalimului [cf. Plângeri 4:1-2; Zaharia 9:16; Ieremia 23:29]?"
Sf.Prooroc Agheu
Şi slava acestui Templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi, zice Dom­nul Savaot, şi în locul acesta voi sălăşlui pacea, zice Domnul Savaot, pacea sufletului spre ocrotirea fiecăruia care zideşte, ca să ridice cartea aceasta [Agheu 2:9].
Această prorocie [cf. Agheu 2:10] se referă la venirea lui Mesia. Cel de-al doilea Templu va fi, probabil, mai modest decât Templul construit în vremea lui Solomon, dar, pentru că va fi locul unde va intra şi va învăţa Iisus Hristos Domnul, slava acestui Templu va depăşi slava celui dintâi. Făgăduinţa de pa­ce este, de bună seamă, Hristos însuşi. Şi în locul acesta voi sălăşlui pacea, zice Domnul Savaot, pacea sufletului spre ocrotirea fiecăruia care zideşte, ca să ridice cartea aceasta [Agheu 2:9].
      Este de remarcat ,de asemenea,că profetul indică clar doar două temple care se vor fi construit.Primul,cel al lui Solomon,dărâmat de Nabucodonosor și cel de al doilea al lui Zorobabel,refăcut în totalitate din temelii de Irod cel Mare,dărâmat definitiv de către romani.Iar un al treilea templu ,profetul nu a lăsat sa se intrevadă de nici un fel și în nici un timp în viitor ,măcar ca o umbră de speranță pentru iudei,pentru că Dumnezeu în anul 70 a eliminat tot cultul iudaic odată pentru totdeauna.
Alexandru Mavrocordat, în lucrarea sa intitulată Judaica, afirmă că la fina­lul celui de al doilea capitol al cărţii profetice a lui Agheu, unde aflăm o prorocie despre Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prorocul se referă la Zorobabel ca la o persoană care-L preînchipuie pe Mântuitorul. Aici i se spune lui Zorobabel că slava acestui al doilea Templu va fi mai mare decât a celui dintâi, pentru că Templul acesta va fi păstrat spre a vedea şi a găz­dui înlăuntrul său cuvântul şi învăţătura mult aşteptatului Mesia, Hristos.
Cum Templul fusese lăsat în paragină, Domnul Dumnezeu i-a trimis pe Prorocii Agheu şi Zaharia să îndemne poporul să ducă lucrările la bun sfârşit. Atunci, Prorocii Agheu şi Zaharia şi, ulterior, Maleahi, au înţeles că poporul iudeu suferise o seamă de schimbări profunde: iudeii din vremea lor ajunsese­ră să se deosebească foarte mult de iudeii care au trăit înainte de exilul babilo­nian. Iudeii din vechime se bizuiau mai mult pe împlinirea ritualurilor şi a ce­remoniilor de la Templu, care erau definitorii pentru ei; în acelaşi timp, ei nu socoteau de maximă importanţă ascultarea şi supunerea faţă de Dumnezeu. Dar, de cealaltă parte, iudeii contemporani cu aceşti proroci erau apatici, lip­siţi de voinţă. Erau ispitiţi să creadă că, orice ar fi făcut ei, efortul lor nu avea nici un sens din punct de vedere religios. Distrugerea Ierusalimului reprezen­tase pentru ei o profundă umilinţă. Mai mult decât atât, erau în mod evident influenţaţi de concepţia persană conform căreia toate religiile şi toate credin­ţele erau în egală măsură bune. În aceste condiţii, iudeii reveniţi în patrie nu găseau nici un motiv suficient de întemeiat pentru a-şi relua Legea, pentru a împlini din nou, aşa ca pe vremuri, rânduielile mozaice şi pentru a reconstrui Templul. În mod evident, asimilarea lor în culturile păgâne în mijlocul cărora trăiau era numai o chestiune de timp.
Construcţia Templului a fost încheiată după patru ani şi jumătate, adică în cel de-al şaselea an al domniei lui Darius [cf. Ezdra 6:14-l5]. Dar, când s-a făcut târnosirea, norul cel luminos al slavei lui Dumnezeu nu a mai umplut Templul. Chivotul, cu obiectele păstrate înlăuntru spre aducere aminte, pre­cum şi Tablele Legii erau, de asemenea, lipsă. Vechiul Legământ nu mai avea să fie refăcut în forma lui sinaitică, ci potrivit cu făgăduinţă făcută către Ieremia, anume că Domnul va încheia un Legământ Nou cu casa lui Israel şi a lui Iuda; Domnul va sădi Legea în inimile lor şi o va scrie în cugetele lor. To­tuşi se pare că poporul nu era încă îndeajuns de pregătit pentru aceasta. Iudeii s-au întors din Babilon, dar au continuat să trăiască sub stăpânire păgână şi să se conducă după preceptele acestei lumi, până când se va plini vremea pentru Legământul cel Nou, când Domnul va veni şi va intra în Templul Său.

Sf.Prooroc Zaharia


12. Va fi străpuns şi doborât [Zaharia 12:10; 13:7]
Atunci [...] îşi vor aţinti privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns şi vor face plângere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul născut şi-L vor jeli ca pe cel întâi născut [Zaharia 12:10; cf. Ioan 19:37]. Şi încă: Sabie, deşteaptă-te împotriva păstorului Meu, împotriva tovarăşului Meu, zice Domnul Savaot [Zaharia 13:7].
Sfântul Hipolit vorbeşte despre ziua când Domnul şi Dumnezeul nostru Se va întoarce. „Atunci, fiul pierzării va fi scos înainte, el, batjocoritorul şi pârâşul, laolaltă cu demonii şi cu slujitorii lui, va fi adus de către îngeri neîndu­plecaţi şi nemitarnici. Şi aceştia îi vor da pe ei focului celui veşnic şi vierme­lui celui neadormit şi întunericului de afară. Iar poporul evreilor îl va vedea cu chip de om, aşa cum S-a arătat El atunci, în vremea când S-a întrupat din Fecioara, iar ei L-au răstignit. Şi le va arăta lor urmele cuielor, în mâinile şi în picioarele Lui; şi le va mai arăta rana de suliţă, din coastă, şi capul rănit de spi­nii din cunună şi cinstita Sa Cruce.
Atunci, o dată pentru totdeauna - continuă Sfântul Hipolit -, poporul evreilor va cunoaşte toate acestea şi toţi vor plânge şi se vor tângui, după cum mărturiseşte şi prorocul: îşi vor aţinti privirile asupra Lui, pe Care ei L-au stră­puns [cf. Zaharia 12:10; cf. Ioan 19:37]; dar nimeni nu le va sări într-ajutor şi nimeni nu va fi cuprins de milă, pentru că ei nu se pocăiesc şi nici nu se în­torc de la fărădelegile lor. Drept pentru care se vor duce la pedeapsa cea veşni­că, dimpreună cu demonii şi cu pârâşul."
Sfântul Ciprian interpretează acest loc din Profetul Zaharia astfel: „îşi vor aţinti privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns [Zaharia 12:10] - este o prorocie referitoare la faptul că Hristos va fi răstignit pe Cruce."
Sfântul Ioan Gură de Aur arată că „Sfânta Scriptură ne destăinuie de ce fel de moarte va muri Hristos, anume că este o moarte a trupului, despre care Scriptu­ra vorbeşte în mai multe locuri. Căci străpuns-au mâinile Mele şi picioarele Mele [Psalm 21:18] - spune El, apoi adaugă: Vor privi la Acela pe Care L-au împuns [Ioan 19:37; Zaharia 12:10]. Şi în multe alte locuri se vorbeşte [...], astfel încât, parte prin cuvânt, parte prin preînchipuire, încetul cu încetul să ajungem a în­ţelege [...] că a fost omorât în trup, a fost ucis pentru păcatele noastre".
Sfântul Chiril al Alexandriei scrie: „Fiinţele acestea nenorocite vor privi la El, la Cel pe care ei L-au batjocorit şi L-au spânzurat pe lemnul Crucii. Îl vor vedea încununat cu slava cea cerească; şi, ca răsplată cuvenită pentru răuta­tea lor şi pentru cele ce au făcut, vor cădea în adâncul pierzării. Cele ce ţin de Mine, spune El, au un sfârşit, şi anume cele ce ţin de suferirea patimilor şi a morţii în trup. Iar atunci, toate acestea care au fost prorocite prin prorocii din vechime li se vor face acelora care L-au omorât."
13. Sinagoga iudeilor [Zaharia 11:1-3, 6, 8; 12:11]
A.           Deschide, Libane, porţile tale, ca focul să mistuie cedrii tăi! [Zaharia 11:1] Sfântul Chiril al Alexandriei, într-o omilie la Evanghelia după Sfântul Luca [cf. Luca 13:7-9], spune.că „Hristos compară sinagoga iudeilor cu un smo­chin, căci adeseori Scriptura îi aseamănă pe ei cu diverse plante, cum ar fi de pildă viţa-de-vie [cf. Osea 10:1], măslinul [cf. Ieremia 11:16] sau chiar cu pă­durea [...]. Iar un altul dintre proroci, comparând-o cu Muntele Liban, spune: Deschide, Libane, porţile tale, ca focul să mistuie cedrii tăi! [Zaharia 11:1]. Căci pădurea care a fost în Ierusalim - adică locuitorii cetăţii, atât de mulţi, încât era cu neputinţă să-i numeri - a fost mistuită de foc. După cum spuneam aşa­dar [...], Domnul Hristos Se foloseşte de imaginea smochinului, pentru a vor­bi despre sinagoga iudeilor".
B.             Pedepsirea pilduitoare a lui Israel: Vaită-te, chiparosule, căci a căzut ce­drul şi cei mai falnici s-au prăbuşit la pământ. Văitaţi-vă, stejari ai Vasanului, căci a căzut pădurea cea deasă [Zaharia 11:2], Sfântul Grigorie Teologul se re­feră la pilda acestor arbori într-un cuvânt referitor la duşmanii lui Israel, care, spune el, ar fi trebuit să manifeste compasiune atunci când necazul s-a abătut peste Iosif [cf. Amos 6:4-6]. Ar fi trebuit să-i trateze cu blândeţe pe cei loviţi de năpastă înaintea lor, şi atunci, arătând milă faţă de ei, ar fi avut şi ei par­te de milă, la rândul lor. Ar fi trebuit să se vaiete urmând pilda chiparosului, care a plâns la căderea cedrului [cf. Zaharia 11:2], şi să fie cu luare-aminte, să înveţe ceva de folos de pe urma pedepsei care a căzut peste vecinii lor şi astfel să-şi îndrepte căile şi viaţa, profitând de faptul că sunt avantajaţi prin aceea că ei au posibilitatea să tragă învăţăminte din cele întâmplate altora, în loc să fie ei în postura de a le da pildă acelora. Intr-altă parte, Sfântul Grigorie de Na­zianz reia tema aceasta şi spune: „Să te vaieţi, chiparosule, căci cedrul a căzut [cf. Zaharia 11:2]! Să ia ei aminte la nenorocirea aproapelui şi să înţeleagă că săracul nu va fi trecut cu vederea până la capăt [cf. Psalm 9:18] ."
C.             Se aude vaietul păstorilor, căci mândrele lor păşuni au fost pustiite; se aude răgetul puilor de leu, căci bogăţia desişurilor Iordanului a fost pârjolită [Zaharia 11:3]. Sfântul Chiril al Alexandriei interpretează aceste cuvinte ale lui Zaharia spunând: „Prin puii de lei, mândria Iordanului, se referă la mai marii sinagogii iudeilor, care, ca o dreaptă răsplată pentru felul cum s-au purtat cu Hristos, au parte de vaiete, împreună cu părinţii şi copiii lor. Căci aceştia vor fi trecuţi prin foc şi prin sabie, Templul din Ierusalim va fi distrus, iar cetăţile de pe cu­prinsul Iudeii vor fi părăsite şi lăsate în paragină. Aceasta a fost soarta lor. O, Hristoase, mântuieşte-ne pe noi!"
D.              Si Eu nu Mă voi mai îndura de locuitorii tării, zice Domnul. Iată că Eu voi da pe oameni, pe fiecare în mâinile vecinului său şi ale regelui său şi vor pus­tii ţara şi nu-i voi scăpa din mâinile lor [Zaharia 11:6]. Sfântul Grigorie Te­ologul spune: „Dar cine este atât de curajos şi cu suflet de diamant, ca să nu se cutremure şi să nu se înţelepţească singur, când aude cuvintele acelea prin care Zaharia mustră şi învinuieşte cu înverşunare pre preoţi? Glasul păstorilor ce plâng, spune prorocul, pentru că s-a dus măreţia lor; glas de lei ce urlă că au păţit acestea [Zaharia 11:3]. Profetul aproape că aude plânsetele lor, ca şi cum i-ar fi în faţă; şi plânge şi el cu cei ce suferă. Iar puţin mai jos, pe un ton mai mustrător şi mai aspru, spune: Paşteţi oi date spre junghiere! Cei care le cumpără le junghie şi nu le pare rău; iar cei ce le vând spun: Binecuvântat să fie Dumne­zeu, că ne-am îmbogăţit! Şi păstorii lor nu suferă deloc din pricina lor. De aceea nu voi mai cruţa nici Eu pe cei ce locuiesc pământul, zice Domnul Atotputerni­cul[Zaharia 11:4-6].
E.             Şi într-o lună am stârpit pe cei trei păstori... [Zaharia 11:8]. Fericitul Ie­ronim scrie: „Moise a murit în pustie; Aaron a murit şi el; Miriam a murit. Iar acum ia aminte la cele scrise de către Prorocul Zaharia: într-o lună am stârpit pe cei trei păstori [Zaharia 11:8]. Au murit aceştia, pentru că nu le-a fost îngă­duit să intre în pământul făgăduinţei."
F.            Şi am grăit: „Nu vă mai pasc! Cea care este de murit să moară, cea de pierit să piară, iar oile care vor mai rămâne să se sfâşie între ele!" [Zaharia 11:9] Sfân­tul Chiril al Alexandriei, vorbind despre problema căderii poporului lui Israel din harul legământului cu Dumnezeu, arată următoarele: „Hotărârea sfântă, înţeleaptă şi dreaptă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, i-a ridicat în aceas­tă cinste pe păgâni. Iar pe Israel, vedem bine, 1-a îndepărtat de la Sine, de la iubirea şi de la bunăvoinţa Lui. Căci aceasta aflăm că le-a spus lor răspicat Păs­torul cel mai mare, prin gura unuia dintre proroci: Şi aşa am hotărât - spu­ne El -, că nu vă mai pasc, pentru ca acela care este de murit să moară, acela care este de pierit să piară, iar cei rămaşi să se sfâşie cu sălbăticie unii pe alţii [cf. Zaharia 11:9]."
G.              În ziua aceea, plângerea în Ierusalim va fi foarte mare, ca plângerea pen­tru crângul de rodii tăiat în câmpie [Zaharia 12:11]. Într-o omilie la Luca 3:9, Sfântul Chiril al Alexandriei scrie: „Acest binecuvântat şi fericit Botezător le propune spre meditaţie iudeilor încă un cuvânt: Acum, securea este la rădăcina copacului [cf. Luca 3:9]. Dar, prin secure, aici trebuie să înţelegem mânia ascu­ţită şi dreaptă a lui Dumnezeu-Tatăl, revărsată asupra iudeilor din pricina ră­utăţii pe care au manifestat-o faţă de Hristos, precum şi din pricina violenţei lor cu totul lipsită de ruşine; căci mânia lui Dumnezeu s-a abătut asurpa lor aşa ca o secure. Aceasta ne lămureşte Prorocul Zaharia, când spune: plângerea în Ierusalim va fi foarte mare, ca plângerea pentru crângul de rodii tăiat în câm­pie [Zaharia 12:11]. Dar observăm că nu spune că securea a lovit în rădăcina copacului, ci la rădăcină, ceea ce înseamnă foarte aproape de rădăcină. Căci ra­murile au fost tăiate, dar planta nu a fost smulsă din rădăcină; căci o rămăşiţă a fost mântuită şi nu a pierit cu totul."(a se vedea visul lui Nabucodonosor ,Daniel 4,11-12;și acolo și aici este arătată cum împărăția păcătoasă a fost tăiată din porunca lui Dumnezeu,până la un timp,când Nabucodonosor recunoscând atotstăpânirea lui Dumnezeu peste toate și-a primit înapoi stăpânirea și împărăția iar iudeii nerecunoscând pe Iisus Hristos-Dumnezeu totuși își vor primi împărăția înapoi spre a lua mai mare osândă,făcând ei cu mult mai multe rele decât parinții lor și covârșindu-i pe aceia în răutați.)
23. Cea de-a Doua Venire [Zaharia 12:12-14; 14:5-7]
      A. Ţara se va tângui, fiecare familie deosebit: familia casei lui David deosebit şi femeile ei deosebit; familia casei lui Natan deosebit şi femeile ei deosebit; fami­lia casei lui Levi deosebit şi femeile ei deosebit; familia lui Şimei deosebit şi feme­ile ei deosebit; toate familiile care rămân, fiecare pentru sine şi femeile lor pentru sine [Zaharia 12:12-14].
      Sfântul Iustin Martirul argumentează: „Ce vor face şi vor spune mulţimile iudeilor, când Îl vor vedea pe El venind întru slavă, aşa cum prin Profetul Za­haria s-a spus în formă de prorocie: Voi porunci celor patru vânturi să adune pe copiii cei împrăştiaţi; voi porunci vântului de miazănoapte să-i aducă şi vântului de miazăzi să nu-i împiedice [Zaharia 2:6]? Şi atunci, în Ierusalim va fi geamăt mare; geamăt nu din guri sau din buze, ci geamăt din inimă; şi nu-şi vor mai sfâşia veşmintele lor, ci cugetele lor. Se vor tângui trib către trib şi atunci vor vedea pe Acela pe Care L-au împuns şi vor zice: Pentru ce, Doamne, ne-ai rătă­cit de la calea Ta? Slava pe care au binecuvântat-o părinţii noştri facutu-s-a nouă spre defăimare [Zaharia 12:13-14; Isaia 63:17; 64:11]."
      Sfântul Iustin mai arată şi faptul că „dacă toate neamurile se binecuvântea­ză în Hristos şi dacă noi, care suntem dintre toate neamurile, credem în Aces­ta, atunci El însuşi este Hristos, iar noi suntem cei binecuvântaţi prin El. [...] Zaharia zice că: Răsărit este numele Lui [Zaharia 6:12] şi, grăind tot despre El, a zis: Trib după trib îşi vor lovi pieptul [Zaharia 12:12]. Căci, dacă în cea din­tâi arătare a Lui, care a fost necinstită, fară de chip şi plină de nimicnicie, El a strălucit şi S-a arătat atât de puternic, încât nu mai este necunoscut de nici un neam şi fiecare se pocăieşte de felul vechi şi rău de viaţă al fiecărui neam, aşa că până şi demonii se supun numelui Lui şi toate stăpâniile şi împărăţiile se tem de numele Lui, mai mult decât de toti morţii, oare, la arătarea Lui cea slăvită, nu va nimici El cu totul pe toţi cei ce L-au urât şi pe cei care s-au în­depărtat în chip nedrept de El, în timp ce pe cei ai Lui îi va odihni, dându-le lor toate bunătăţile cele aşteptate?"
       Sfântul Chiril arată că „Crucea va fi un semn al venirii Lui. Iar pentru ca nu cumva să ne lăsăm amăgiţi de vreo putere potrivnică, care ar putea să ne amăgească prin vreo asemănare a ei, citim: Atunci se va arăta pe cer semnul Fi­ului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omu­lui venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă [Matei 24:30]. Vedem din acestea că semnul adevărat al lui Hristos este Crucea; un semn de lumină, care se va arăta înaintea venirii împăratului şi care va mărturisi răspicat că El este Cel care a fost Răstignit, astfel ca iudeii, care mai înainte L-au străpuns şi au uneltit împotriva Lui, cât ce vor vedea semnul, să plângă şi să se tânguiască, fiecare familie în chip deosebit [cf. Zaharia 12:12], spunând cuvinte precum acestea: «El este Cel ce a fost lovit, El este Cel pe care L-au ocărât, El este Cel pe care în lanţuri L-au prins, El este Cel pe care în vechime L-au răstignit şi L-au hulit.» Şi atunci vor zice în cugetele lor: «Putea-vom oare fugi din calea mâniei Tale?» Dar cetele cele cereşti îi vor înconjura, ca să nu poată fugi ni­căieri. Semnul Crucii îi va înspăimânta pe potrivnicii Lui, dar îi va umple de bucurie pe prietenii Lui, pe aceia care au crezut în El, pe aceia care au propo­văduit despre El şi pe aceia care cu suferit pentru El".
        Într-altă parte, Sfântul Chiril ne încredinţează că „această cunună, Crucea, se va arăta înainte de venirea împăratului. Aceasta, pe de o parte, pentru ca iudeii [...] să se poată tângui şi să se pocăiască. Iar, pe de altă parte, pentru ca noi, cinstind Crucea şi bucurându-ne întru ea, să dăm slavă lui Dumnezeu, care a fost trimis şi S-a răstignit pentru noi şi, prin aceasta, să dăm slavă lui Dumnezeu-Tatăl, Cel care L-a trimis, împreună cu Sfântul Duh, Cărora se cuvine slavă si închinăciune, în vecii vecilor. Amin".
      Sfântul Afraat scrie că „fiicele lui Israel vor plânge şi se vor tângui pentru Iisus Hristos Domnul, după cuvântul lui Zaharia Prorocul, care zice: Ţara se va tângui, fiecare familie deosebit [Zaharia 12:12; vezi şi Luca 23:27-28]".

      B. Atunci va veni Domnul Dumnezeul meu şi toţi sfinţii împreună cu El. În vremea aceea nu va mai fi lumină, ci frig şi ger. Va fi o zi deosebită pe care Dom­nul singur o ştie; nu va fi nici zi şi nici noapte, ci în vremea serii va fi lumină [Zaharia 14:5-7]. Sfântul Ambrozie remarcă: „Dacă voieşti să ştii că Fiul lui Dumnezeu este atotştiitor şi pe toate dinainte le cunoaşte [...], află dar că Fi­ul ştie dinainte ziua judecăţii [...]. El spune: Toate câte are Tatăl ale Mele sunt [Ioan 16:15]. [...] Ce poate fi mai lămuritor decât aceasta, în privinţa unităţii?
                Anume că toate câte are Tatăl sunt si ale Fiului? Citim la Zaharia: Atunci va veni Domnul Dumnezeul meu şi toţi sfinţii împreună cu El. În vremea aceea nu va mai fi lumină, ci frig şi ger. Va fi o zi deosebită pe care Domnul singur o ştie; nu vafi nici zi şi nici noapte, ci în vremea serii va fi lumină [Zaharia 14:5-7]. Domnul Dumnezeu cunoaşte ziua aceasta, când El va veni împreună cu sfinţii Lui spre a ne fi nouă lumină, la cea de-a Doua Lui Venire."
                                                                                  
       24. Ziua Domnului [Zaharia 14:8-9]
       Iar în ziua aceea vor izvorî din Ierusalim ape vii [...]. Şi va fi Domnul îm­părat peste tot pământul; în vremea aceea va fi Domnul unul singur şi tot aşa şi numele Său unul singur [Zaharia 14:8-9]. Prin ape vii se înţelege aici viaţa cea veşnică şi bogăţia de daruri - spun Părinţii Bisericii.
Sf.Prooroc Maleahi
Profetul Maleahi s-a confruntat cu o seamă de probleme deosebit de di­ficile: preoţi care se vădeau neglijenţi în săvârşirea ritualurilor [cf. Maleahi 1:6-2:9]; neglijenţă manifestată de către popor în achitarea îndatoririlor şi în aducerea prinoaselor [cf. Maleahi 3:7-12]; căsătorii mixte cu femei de neam străin [cf. Maleahi 2:10-16]; atitudine de desconsiderare faţă de femeile de neam evreu [cf. Maleahi 2:16] (aspect care este considerat în sine ca un semn al slăbirii evlaviei faţă de Dumnezeu, ceea ce eroda viaţa de familie); abuzuri de natură financiară [cf. Maleahi 3:5-10]. Se presupune că Maleahi se afla în Iuda sau, poate mai exact chiar, în Ierusalim, la vremea scrierii cărţii [cf. Ma­leahi 2:11], Majoritatea celor cărora li se adresează prorocul erau fie foşti robi în Babilon, fie urmaşi direcţi ai acestora, care aveau o educaţie religioasă pre­cară şi, în consecinţă, duceau o viaţă spirituală săracă. Ei cârteau împotriva lui Dumnezeu şi începuseră chiar să se îndoiască de dreptatea rânduielilor şi con­ducerii Domnului. Îşi doreau ca Dumnezeu să judece neamurile, trecând cu vederea faptul că o astfel de judecată ar începe, de fapt, chiar cu Casa Domnu­lui [cf. Amos 3:2; I Petru 4:17]. Astfel, aşteptau din ce în ce mai ardent împli­nirea făgăduinţelor mesianice, iar dezamăgirea de care aveau parte i-a lăsat în cele din urmă în indiferenţă. Goliciunea lor s-a vădit pe de-a întregul atunci când au început să săvârşească ritualurile fară simţire, ca pe nişte gesturi lipsi­te de orice fel de semnificaţie.
După întoarcerea din Babilon, iudeii au reconstruit Templul şi au refă­cut locurile sfinte unde puteau să-şi împlinească cele rânduite prin Lege. Dar acum, puterea lui Hristos, puterea Celui care a întemeiat Biserica, a distrus şi acest Templu restaurat. Prorocii au dezvăluit dinainte şi au spus lămurit că Domnul Dumnezeu va lepăda iudaismul şi va aduce un nou fel de închinare, că sacrificiile se vor opri şi un alt fel de jertfa se va aduce.
„Scriptura - spune Sfântul Ioan Gură de Aur - nu a trecut sub tăcere le­pădarea iudeilor. Ia aminte la cuvântul lui Maleahi, care a prevestit aceasta: O, dacă cineva din voi ar închide porţile ca voi să nu mai aprindeţi focul în za­dar pe jertfelnicul Meu! Nu simt nici o plăcere pentru voi, zice Domnul Savaot, şi nu-Mi sunt plăcute nicidecum prinoasele aduse de mâinile voastre [Ma­leahi 1:10]. Maleahi a mai prevestit şi cine anume va sluji de acum înainte pe Dumnezeu: de la răsăritul soarelui şi până la apusul lui, mare este numele Meu printre neamuri şi în orice parte se aduc jertfe de tămâie pentru numele Meu şi prinoase curate, căci mare este numele Meu între neamuri, zice Domnul Savaot [Maleahi 1:11]. Vezi cât de bine lămureşte prorocul nobleţea slujirii si a închinăciunii? Si cât de elocvent arată că noul fel de închinăciune nu se va mai limita la un singur loc sau la un singur fel de jertfa, nici nu se va mai aduce cu fum şi cu miros de carne friptă, ci va fi o rânduială cu totul şi cu totul deosebită?"
Tot Sfântul Ioan Gură de Aur ne aduce la cunoştinţă că „într-adevăr, dacă Moise porunceşte să nu se aducă jertfa în nici un alt loc, ci numai în locul pe care 1-a ales Dumnezeu, şi dacă a mărginit jertfele acelea numai la acest singur loc, iar profetul zice că are să se aducă tămâie şi jertfa curată în orice loc, ur­mează că Maleahi i se împotriveşte lui Moise şi se luptă cu el. Dar între Moi­se şi Maleahi nu-i nici luptă, nici ceartă! Despre altele a vorbit acela şi despre altele a prorocit acesta mai târziu [...]. De altfel, dacă ai compara jertfa aceas­ta a noastră cu aceea, vei vedea că mare şi nemăsurată deosebire este între una şi alta, şi atât de mare că, la drept vorbind, potrivit comparaţiei, numai jertfa noastră se poate numi curată. Şi ce spunea Pavel despre lege şi har, că nu es­te slăvit ceea ce era slăvit din pricina slavei celei covârşitoare [cf. II Corinteni 3:10], tot aşa şi aici îndrăznesc să spun că, în comparaţie cu jertfa iudaică, nu­mai jertfa aceasta a noastră poate fi numită, la drept vorbind, curată. Jertfa noastră nu se aduce cu fum şi cu mirosuri de carne friptă, nici cu sângiuri şi preţuri de răscumpărare, ci cu harul Duhului".
Sfântul Ioan Damaschin (cca 675-cca 749) învaţă că „Aceasta este jertfa cea curată, adică nesângeroasă, care a spus Domnul, prin profet [cf. Maleahi 1:11], să I se aducă de la răsăritul soarelui până la apus".
Sfântul Iustin Martirul (cca 100-cca 165) adaugă la aceasta că „Dumne­zeu zice despre jertfele oferite de voi atunci, după cum am spus, prin Maleahi, unul dintre cei doisprezece: Nu e voia Mea la voi, zice Domnul, şi jertfele voastre nu le voi primi din mâinile voastre; căci de la răsăritul până la apusul soarelui numele Meu a fost slăvit întru neamuri si în tot locul se oferă tămâie­re numelui Meu şi jertfa curată. Că mare este numele Meu întru neamuri, zice Domnul, iar voi îl profanaţi [cf. Maleahi 1:10-12], Despre jertfele oferite de noi, neamurile, în tot locul Lui, adică despre pâinea euharistiei şi despre paha­rul de asemenea al euharistiei, Domnul prezice, atunci când spune că numele Lui este slăvit de noi şi profanat de voi [cf. Maleahi 1:12]".
Sfântul Irineu (cca 130-cca236), episcopul Lionului, scrie: „Aceste cuvinte arată în cel mai lămurit chip cu putinţă că poporul cel de dinainte (al iudeilor) într-adevăr se va opri de la a mai aduce jertfe lui Dumnezeu, dar, pe de altă par­te, în tot locul se va aduce jertfa lui Dumnezeu, şi încă jertfa curată; iar numele Lui va fi cinstit între neamuri. Şi ce alt nume este cinstit astăzi între neamuri, dacă nu tocmai numele Dumnezeului nostru, prin care se dă slavă Tatălui, ca Dumnezeu şi ca Om în acelaşi timp? Şi pentru că este numele Fiului Său, pe Care El însuşi L-a făcut Om, îl socoteşte al Său [...]. Ioan, în Apocalipsa, măr­turiseşte că tămâia este rugăciunea sfinţilor [cf. Apocalipsa 5:8]."


Aici se vorbeşte despre cele două veniri: Una, în care Hristos S-a făcut om, supus durerilor şi cunoscând ce înseamnă neputinţa [cf. Isaia 53:3]; „dar la a Doua — spune Sfântul Irineu — El va veni pe norii cerului [cf. Daniel 7:13], adu­când cu Sine ziua care arde ca un cuptor [Maleahi 4:1/3:19], bătând cu toiagul gurii Sale şi cu suflarea buzelor Lui omorând pe cel fără de lege [cf. Isaia 11:4], măturând tot pământul şi adunând în hambarele Sale numai grâul cel bun, ne­ghina arzând-o în focul cel nestins [cf. Matei 3:12; Luca 3:17]"'. Profetul descrie a Doua Venire astfel: Căci iată vine ziua care arde ca un cuptor. Şi toţi cei trufaşi şi care făptuiesc fărădelegea vor fi ca paiele, iar ziua care vine îi va arde, zice Domnul Savaot. Şi nu va rămâne din ei nici rădăcină, nici ramuri [Maleahi 4:1/3:19].
Sfântul Ciprian remarcă: „Domnul Dumnezeu prevesteşte că tot cel stră­in se va arde si se va mistui în flăcări; aceasta se referă la cei străini de neamul omenesc, la cei necredincioşi, la cei care nu s-au născut din nou, duhovniceşte, şi nu s-au făcut pe ei înşişi fii ai lui Dumnezeu. Căci doar aceştia vor afla scăpare, care s-au născut din nou şi s-au însemnat cu semnul lui Hristos [...]. Căci semnul acesta ţine de Patimile şi de sângele lui Hristos şi tot cel ce este aflat sub semnul acesta este păzit nevătămat [...]."
Şi va răsări pentru voi, cei care vă temeţi de numele Meu, soarele dreptăţii, cu tămăduire venind în razele lui şi veţi ieşi şi veţi zburda ca viţeii de îngrăşat [Maleahi 4:2/3:20]. Sfântul Hipolit (cca 170-cca 236) interpretează cuvântul din Apocalipsă care spune: voi da putere celor doi martori ai mei şi vor proroci, îmbrăcaţi în sac, o mie două sute şi şaizeci de zile [Apocalipsa 11:3]- arătând că aceasta se referă la cele 1260 de zile în timpul cărora tiranul va dobândi putere şi va persecuta Biserica. „Ea fuge din cetate în cetate şi caută adăpost în pustie, în munţi; nu are nimic care să o apere decât cele două aripi ale vulturului ce­lui mare, adică credinţa în Iisus Hristos, Care, Întinzându-Şi mâinile Sale ce­le sfinte pe lemnul sfânt, deschide cele două aripi, cea de-a stânga şi cea de-a dreapta, şi îi cheamă la El pe toţi cei ce şi-au pus credinţa întru El şi îi acoperă aşa după cum găina îşi acoperă puii săi."
Sfântul Efrem afirmă: „Domnul nostru este Soarele dreptăţii, căci El dă să­nătate trupului şi tămăduire sufletului omenesc."
Sfântul Chiril al Ierusalimului învaţă: „Hristos este Soarele dreptăţii răsă­rind din ceruri, circumscris naturii Sale văzute si întorcându-Se întru Sine întru totul egal şi asemenea fiind cu Sine; şi nu doar aceasta, ci răsărind El dă viaţă la toată vârtutea, pătrunzând şi amestecându-Se în firea fiecăreia, potri­vit cu legea iubirii şi a rânduielii [...]. Iar cel ce persecută Lumina care strălu­ceşte nu poate să o biruiască."
Fericitul Ieronim (cca 342-420), vorbind despre ziua Domnului şi des­pre Duminică, scrie: „Ziua Domnului, ziua învierii, ziua creştinilor, este zi­ua noastră. Este numită ziua Domnului pentru că în această zi Domnul S-a înălţat la Tatăl, biruitor; iar dacă păgânii numesc ziua aceasta ziua soarelui, noi ne bucurăm pentru această numire, căci astăzi a răsărit Soarele dreptă­ţii, cu aripile Lui tămăduitoare [cf. Maleahi 4:2/3:20]. Dar are soarele cu adevărat aripi? [...] Noi spunem că oricine ar intra sub aripile soarelui Aces­tuia, despre Care se spune în Evanghelie: de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit [Matei 23:37], acela va fi ferit de toată lucrarea cea vicleană şi se va afla în bună pază sub aripile marelui vultur [cf. Iezechiel 17:3, 7], iar toate rănile păcatelor lui se vor tămădui."
Sfântul Hipolit menţionează: „Ţine de firescul lucrurilor ca Inainte-mergătorul să se arate mai întâi, după cum spune Domnul prin gura lui Maleahi şi prin înger: Iată că Eu vă trimit pe Ilie Prorocul, înainte de a veni ziua Dom­nului cea mare şi înfricoşătoare; el va întoarce inima părinţilor către fii şi inima fiilor către părinţii lor, ca să nu vin şi să lovesc ţara cu blestem! [Maleahi 4:56­/3:23-24] Aşadar acestea vor fi mai întâi şi vor face cunoscute arătarea lui Hristos din ceruri; şi vor săvârşi semne şi minuni, pentru ca oamenii să fie vădiţi de ruşine şi să se întoarcă la pocăinţă pentru răutatea şi fărădelegea lor, care au întrecut orice măsură [cf. Apocalipsa 11:3]."
Sfântul Iustin îi spune iudeului Trifon că „Domnul nostru ne-a arătat ace­laşi lucru în învăţăturile Lui, zicând: Va veni şi Ilie [Matei 17:11]. Şi noi ştim că lucrul acesta va fi atunci când Domnul nostru Iisus Hristos va urma să vină întru slavă. Propovăduitor al celei dintâi veniri a Lui a fost Duhul lui Dum­nezeu, Care a fost şi în Ilie şi în Ioan, care a fost profet în neamul vostru, du­pă care nu s-a mai arătat la voi nici un alt profet. [...] Nu ţi se pare însă că s-a întâmplat acelaşi lucru şi cu Iosua Navi, care a urmat la conducerea poporu­lui după Moise, când i s-a spus lui Moise să-şi pună mâinile asupra lui Iosua?[...] Deci, am continuat eu, după cum atunci când Moise se găsea încă prin­tre oameni, Dumnezeu a trimis din Duhul care era în Moise asupra lui Iosua, tot asemenea Dumnezeu a fost în stare să facă să vină din Duhul lui Ilie asu­pra lui Ioan".
Sfântul Ioan Gură de Aur ne aduce aminte că „Scripturile vorbesc de do­uă veniri ale lui Hristos; aceasta care a avut loc şi cea viitoare. [...] Şi prorocii vorbesc de două veniri ale lui Hristos. Înainte- mergător al celei de-a  Doua Ve­niri va fi Ilie; al celei dintâi a fost Ioan Botezătorul, pe care Hristos îl numea şi Ilie, nu pentru că era Ilie, ci pentru că împlinea slujirea aceluia. După cum Ilie va fi înainte-mergătorul celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, tot aşa şi Ioan a fost înainte-mergătorul celei dintâi. Cărturarii însă amestecau cele două veniri şi rătăceau poporul; vorbeau poporului numai de Venirea cea de-a Doua a lui Hristos şi spuneau că dacă acesta ar fi Hristos, atunci ar trebui ca Ilie să vină mai întâi. Pentru aceasta ucenicii au întrebat: Pentru ce spun cărturarii că tre­buie să vină Ilie mai întâi? În acest scop şi fariseii au trimis la Ioan să-l întrebe: Dacă tu eşti Ilie? [cf. Ioan 1:21] Nu pomenesc deloc de venirea Lui cea dintâi.
Care este dar dezlegarea pe care a dat-o Hristos? Hristos spune că Ilie va veni înainte de a Doua Sa Venire; dar Ilie a venit şi acum - numindu-l aşa pe Ioan Botezătorul - acesta a venit ca Ilie. Dar dacă vrei să întrebi de Ilie Tesviteanul, va veni şi acesta şi va aşeza la loc pe toate [cf. Matei 17:11-12; Marcu 9:12-13; Maleahi 4:5-6/3:23-24]. Ai văzut preciziunea cuvintelor profetice? Hristos a numit Ilie pe Ioan Botezătorul, pentru că amândoi au aceeaşi sluji­re; şi ca să nu socoteşti că profetul numeşte Ilie pe Ioan Botezătorul, a adăugat şi patria lui Ilie, numindu-l Tesviteanul. [...] Profetul a grăit deci aşa pentru a arăta că Tesviteanul are să vină înaintea acelei veniri, când va avea loc judecata lumii [...]. De aceea şi Domnul le aduce aminte de cuvintele profetului, spu­nând: Şi va aşeza la loc pe toate [Matei 17:11-12; Marcu 9:12-13], adică va în­drepta necredinţa iudeilor care vor trăi pe vremea aceea. De aceea şi cuvintele profetului sunt foarte precise; n-a spus că va întoarce inima fiului spre tată, ci a spus că va întoarce inima tatălui spre fiu; pentru că iudeii au fost părinţii Apostolilor, profetul spune că Ilie va întoarce inimile părinţilor, adică cugetul poporului iudeu, la învăţăturile fiilor, adică ale Apostolilor".
Sfântul Ioan Damaschin, referindu-se la Apocalipsă şi la sfârşitul veacului acestuia, învaţă: „Vor fi trimişi Enoh şi Ilie Testiveanul [cf. Matei 17:11-12; Marcu 9:12-13; Maleahi 4:5-6/3:23-24] şi vor întoarce inima părinţilor către copii [Maleahi 4:6/3:24], adică sinagoga către Domnul nostru Iisus Hristos şi către predica Apostolilor, dar ei vor fi omorâţi de Antihrist. Şi va veni Dom­nul din cer, în chipul în care Sfinţii Apostoli L-au văzut mergând la cer [cf. Fapte 1:11], Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit, cu slavă şi cu putere [cf. Luca 21:27], şi va omorî pe omul fărădelegii şi pe fiul pierzării cu Duhul gu­rii Lui [cf. II Tesaloniceni 2:8]. Aşadar nimeni să nu aştepte pe Domnul de pe pământ, ci din cer, după cum însuşi ne-a dat încredinţare [cf. Matei 16:27; 25:31; Luca 21:27]."'

Sf.Prooroc Avacum

      SEMNELE PROFETULUI AVACUM
Profetul Avacum a dat semn celor din Iudeea, spunând că oricând va ve­dea poporul lumină în Templu, să ştie că văd slava lui Dumnezeu. Cei care au alcătuit Sinaxarul arată că semnul acesta se împlineşte atunci când Domnul Dumnezeu vine să înveţe în Templul din Ierusalim şi, prin lumina învăţături­lor Sale, El luminează sufletele întunecate ale iudeilor, care, prin aceasta, sunt conduşi spre cunoaşterea slavei dumnezeirii Sale.
Avacum a prorocit şi sfârşitul Templului, spunând că acesta avea să fie dă­râmat de un popor venit de la Apus. Acest popor este cel al romanilor. Atunci, catapeteasma lui David se va rupe în bucăţi, iar acoperişurile celor doi stâlpi se vor lua şi nimeni nu va şti unde se vor pune; îngerii îi vor duce în pustie, acolo unde a fost întocmit de la început Cortul Mărturiei. La plinirea vremii, prin aceştia va fi cunoscut Dumnezeu, căci ei îi vor lumina pe cei prigoniţi de vrăjmaşul omului, şarpele .
Profetul îşi încheie cartea ţinându-se tare în credinţă şi în integritate şi spune: Smochinul să nu mai înmugu­rească şi via rod să nu mai dea; înşelătoare să fie rodirea măslinului, şi ogoarele nimic să nu rodească! Turme să nu mai fie în ţarcuri şi vite în staule niciodată! Ci eu voi tresălta de veselie în Domnul, bucura-mă-voi de Dumnezeu, Mântuitorul meu! [Avacum 3:17-18]
Ținând cont că smochinul(din vie) simbolizează sinagoga,via este viețuirea iudaicească după Legea lui Moise care nerodind înseamnă necunoaștere de Dumnezeu;măslinul neroditor,cel de-a stânga, este poporul iudeu care dă mărturie falsă despre Dumnezeu,nemărturisind pe Iisus Hristos-Dumnezeu și împotrivindu-se Lui și chiar încercând a nu lăsa nici pe alții a-L cinsti pe Iisus Hristos ca Dumnezeu întrupat,ipostas al Sfintei Treimi.Iar turmele din țarcuri(adică oile) și vitele din staule se înțeleg tot prin alegorie a fi cei credincioși,adică poporul iudeilor care nu se vor număra printre cei pecetluiți cu pecetea Sfântului Duh în numele Tatălui și al Fiului și al Sf.Duh,afară de rămășița pomenită de Isaia,iar vitelele pot fi cei ce erau lucrători ai poruncilor lui Moise trăgând în jugul cel greu al legii,adică iudeii care nu o să mai poată ține vreodată Legea lui Moise."