Sf.Prooroc
Isaia
[Isaia 1; 3; 10; 22; 25;
26; 22:4; 30:9-10; 48:4; 59:20; 65:2]
1.Sinagoga [Isaia 1; 30:9-10]
A.
Ascultă, cerule, şi ia aminte, pământule, că Domnul
grăieşte: Hrănit-am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva
Mea [Isaia 1:2].
Sfântul Atanasie cel
Mare face următorul comentariu: „Tocmai pentru că nu erau fii după fire, s-au
schimbat şi li s-a luat Duhul şi au fost lepădaţi. Dar, pocăindu-se, iarăşi Îl
vor primi şi, dându-le lumină, iarăşi îi va numi fii, Dumnezeu Cel care le-a
dat la început harul."
B.
Ei
nu L-au cunoscut pe Dumnezeu [Isaia 1:3]
Boul îşi cunoaşte stăpânul
şi asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu Mă
pricepe [Isaia 1:3].
Sfântul Iustin Martirul
şi Filosoful (cca 100-cca 156) dă mărturie că „Toţi iudeii, chiar şi astăzi
învaţă că Cel ce a vorbit lui Moise a fost Dumnezeul Acela Care nu poate fi
numit cu nici un nume. Pentru acest motiv Duhul cel profetic, prin Profetul
Isaia, cel amintit mai înainte, înfruntându-i pe ei, aşa cum am arătat, a zis:
Boul a cunoscut pe cel ce l-a dobândit şi asinul, ieslea stăpânului său; dar
Israel nu M-a cunoscut şi poporul Meu nu M-a înţeles [Isaia 1:3]. Iar
Iisus Hristos, înfruntând de asemenea pe iudei, că nu au cunoscut nici pe
Tatăl, nici pe Fiul, a zis şi El: Nimeni nu a cunoscut pe Tatăl, decât numai
Fiul şi nici pe Fiul, decât numai Tatăl şi aceia cărora Fiul le-a descoperit [Matei
11:27]. Fiul lui Dumnezeu este, aşa cum am spus mai înainte, Cuvântul lui
Dumnezeu. El se numeşte de asemenea înger şi apostol; căci El este Acela care
vesteste cele ce trebuie cunoscute si este trimis ca să arate câte vesteşte
[...]. Iar lucrul acesta este lămurit şi din scrierile lui Moise. In ele se
spune astfel: Şi a vorbit lui Moise îngerul lui Dumnezeu din flacăra rugului
de foc... [Ieşirea 3:2] [...]. Cuvintele pe care le-am arătat mai sus sunt o
dovadă că Iisus "Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi trimisul Lui, Care -
fiind mai întâi Cuvântul Lui Care S-a manifestat când sub forma focului, când
ca o imagine netrupească, iar acum, prin voinţa lui Dumnezeu, facându-Se Om
spre folosul neamului omenesc [...]. Pentru aceasta şi Duhul cel profetic, înfruntându-i
pe ei, a zis: Dar Israel nu Mă cunoaşte şi poporul Meu nu mă pricepe
[Isaia 1:3] ". De asemenea, Sfântul Iustin socoteşte că aceste cuvinte ale
profetului [cf. Isaia 1:3] fac parte dintre cuvintele pe care le-a rostit
însuşi Dumnezeu-Tatăl.
C. Dorinţa de a asculta învăţături greşite [Isaia 30:9-10]
Pentru că ei sunt un
popor de răzvrătiţi, feciori mincinoşi, care nu voiesc să asculte de legea
Domnului, care zic prorocilor: „ Voi nu vedeţi!" Şi văzătorilor: „Nu ne
prorociţi pedepse, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, prorociţi-ne închipuiri
amăgitoare!" [Isaia 30:9-10],
Sfântul Chiril al
Ierusalimului observă faptul că, după răstignirea şi punerea în mormânt a
Mântuitorului, când soldaţii romani se prezintă înaintea preoţilor iudei şi a
fariseilor, spunându-le toate cele ce se întâmplaseră, aceştia din urmă le-au
răspuns: Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când voi
dormeaţi [cf. Matei 28:13]. Nu a prorocit oare Isaia despre aceasta, atunci
când a vestit despre cei ce în chip mincinos prevestesc închipuiri amăgitoare
[cf. Isaia 30:10]? [...] Şi cu bani au izbutit să cumpere pe soldaţi, care au
vândut adevărul pentru nişte arginţi.
D.
Purtarea lor este
asemenea locuitorilor Sodomei şi Gomorei [Isaia 1:10]
Adresându-se
căpeteniilor lui Israel, Isaia scrie: Ascultaţi cuvântul Domnului, voi,
conducători ai Sodomei, luaţi aminte la învăţătura Domnului, voi, popor al
Gomorei! [Isaia 1:10]
De bună seamă că
prorocul nu se adresează, aici, celor din Sodoma şi din Gomora. Sfântul Irineu
face următoarea remarcă: „Isaia, propovăduind în Iudeea, cuvântul său era
cunoscut până în Israel, şi pe toţi îi chema cu nume de ruşine, spunându-le
conducători ai Sodomei şi popor al Gomorei [Isaia 1:10]. Prin
aceasta, el sugerează că ei erau asemenea sodomiţilor în rele, iar păcatele
acelora erau foarte răspândite în rândurile lor. Drept pentru care îi cheamă pe
acest nume, din pricina asemănării purtărilor."
Totuşi, chiar dacă se
purtau ca acel popor cu o faimă atât de proastă, unii dintre ei au fost
izbăviţi. Dacă Domnul Savaot nu ne-arfi lăsat o rămăşiţă, am fi ajuns ca
Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora [Isaia 1:9]. Sfântul Ioan Gură de Aur
remarcă: „...nici acei puţini nu s-au mântuit prin ei înşişi, ci s-ar fi
pierdut şi ar fi pătimit ceea ce a pătimit Sodoma, adică ar fi fost nimiciţi
complet, după cum şi sodomitenii s-au nimicit şi n-au lăsat după dânşii nici o
sămânţă. Tot aşa şi aceştia - zice - ar fi devenit ca aceia, dacă Dumnezeu n-ar
fi făcut uz de marea Lui bunătate şi nu i-ar fi păstrat prin credinţă. Aceasta
s-a petrecut şi pe timpul robiei iudeilor în Babilon, când cei mai mulţi au
pierit, şi puţini numai s-au mântuit."
E.
Slăbirea Tradiţiei [Isaia 1:22]
Argintul tău s-a
prefăcut în zgură şi vinul tău este amestecat cu apă [Isaia 1:22].
Sfântul Irineu înţelege
acest loc ca referindu-se la faptul că „bătrânii ajunseseră să confunde
obiceiurile lumeşti cu poruncile Domnului; şi anume, plăsmuiseră ei o datină
mincinoasă, contrară legii lui Dumnezeu celei adevărate".
Sfântul Ioan Gură de Aur
arată că prin acest verset sunt vădiţi cei ce stricaseră cuvântul lui
Dumnezeu. „Căci a strica aceasta este: când cineva schimbă firea
vinului, diluându-1 cu apă; când cineva cere bani pentru un lucru pe care ar fi
trebuit să-1 ofere în dar. Căci se pare că îi şi ia în râs, aici, în privinţa
banilor."
F. Sinagoga trebuie curăţită [Isaia 1:25-27]
Voi întoarce mâna Mea
împotriva ta şi te voi curaţi de toată zgura ta, ca în cuptor. Voi întoarce
judecătorii tăi să judece ca la început şi sfetnicii tăi ca odinioară. După
aceasta te vei putea numi iarăşi cetate dreaptă, oraş credincios. Sionul va fi
răscumpărat prin judecată şi locuitorii săi care se vor întoarce la credinţă,
prin dreptate [Isaia 1:25-27].
Sfântul Chiril al Alexandriei tâlcuieşte
făgăduinţă aceasta, spunând: „Domnul Dumnezeu Se adresează cu aceste cuvinte
[cf. Isaia 1:25], rostite prin gura Profetului Isaia, maicii evreilor, care
este sinagoga [...]. Iar prin judecători şi sfetnici se înţeleg,
aici, binevestitorii Noului Legământ [cf. Isaia 1:26]." Mai departe,
Sfântul Chiril arată: „Mai-marii [...] sinagogii iudeilor au fost lepădaţi, din
pricină că ei s-au împotrivit cuvântului Domnului; ei, neîngrijindu-se de via
care le fusese încredinţată, nu au adus rod. Astfel, via s-a luat de la ei şi a
fost dată în grija altora. Căci spune Domnul: Mulţime de păstori au călcat
via Mea, călcat-au cu picioarele lor partea Mea; partea Mea cea iubită au
făcut-o deşert neroditor. Pustietate au făcut-o, şi ea, în pustiirea sa, plânge
înaintea Mea. Toată ţara e pustiită, pentru că pe nici un om nu-l doare inima
de aceasta [Ieremia 12:10-11], Pieri-vor aşadar în răutăţi, toţi cei care,
răi fiind, au preschimbat via în deşert neroditor. Pe bună dreptate, pentru că
s-au arătat trândavi şi ucigaşi de Dumnezeu, vor cădea pradă celor mai cumplite
chinuri. [...] Iar El va veni şi îi va pierde pe lucrătorii aceia, iar via o va
da altora [cf. Luca 20:16]. Dar despre cine se vorbeşte aici? Şi voi răspunde:
este vorba despre Sfinţii Apostoli, despre propovăduitorii cuvântului Evangheliei,
despre slujitorii Noului Legământ, care s-au vădit a fi învăţători duhovniceşti
şi s-au priceput să le dăruiască oamenilor învăţătura cea dreaptă şi cu
adevărat mântuitoare, călăuzindu-i cu iscusinţă în căile bine-plăcute lui
Dumnezeu."
3.
Eu ştiu că tu eşti tare la cerbice ca un
drug de fier şi fruntea îţi este de aramă [Isaia 48:4]
Sfântul Ioan Gură de Aur lămureşte cu
privire la aceasta că „drugul de fier se referă la poporul iudeu, care nu vrea
să se plece. Iar fruntea de aramă se referă la faptul că sunt neruşinaţi. Aşa
avem şi noi obiceiul, că îi numim cu faţa de aramă pe cei ce nu ştiu să
roşească".
4.
Tins-am mâinile Mele în toată vremea către
un popor răzvrătit,care mergea pe căi silnice, după cugetele sale[Isaia 65:2; cf. Romani 10:21 ]
Sfântul Ioan Gură de Aur precizează că
„sub denumirea de zi utilizată aici [la Sfântul Apostol Pavel - n.
tr.} (toată ziua) se înţelege tot timpul din urmă; iar a întinde mâinile
înseamnă a chema, a trage spre tine, a ruga, în fine, pe Acela. Aici mai arată
că întreaga vinovăţie a fost numai a lor, pentru care şi zice: către un
popor neascultător şi împotrivă grăitor. Ai văzut cât de mare este acuzaţia?
Aceştia însă, care nu L-au cunoscut niciodată, au putut să-L atragă spre
dânşii, dar iudeii nu s-au supus Lui nici chiar când i-a chemat, ci s-au
împotrivit Lui, şi nu numai o dată sau de două şi de trei ori, ci tot timpul,
deşi Îl vedeau şi Îl auzeau cum îi cheamă". Oameni care întărâtau fără
încetare faţa Mea jertfind în grădini şi pe lespezile acoperişului ardeau
miresme; stăteau în morminte şi mâncau în crăpături de stâncă, mâncau carne de
porc, ale căror vase erau pline de mâncăruri spurcate. Şi care ziceau: „Dă-te
înapoi, nute apropia de mine, căci eu sunt sfânt faţă de tine!" — Aceştia
sunt ca un fum care se urcă în nările Mele, o văpaie care arde fără sfârşit.
Iată, este scris înaintea Mea: „Nu voi tăcea până ce nu voi răsplăti
fărădelegile voastre şi fărădelegile părinţilor voştri laolaltă — zice Domnul—,
ale celor care au adus jertfa de tămâie pe munţi şi pe dealuri şi au râs de Mine.
Eu îi voi răsplăti după faptele lor şi cu măsură plină. " [Isaia
65:3-7]
5.
Câini muţi şi lacomi
Străjerii Mei sunt orbi
cu toţii, ei nu înţeleg nimic. Toţi sunt câini muţi care nu pot să latre. Ei
visează, stau tolăniţi şi le place să doarmă. Aceştia sunt câini hrăpăreţi care
nu se mai satură; sunt păstorii care nu pricep nimic. Toţi umblă în căile lor
şi se silesc pentru câştigul lor [Isaia 56:10-11].
Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază faptul
că „Isaia îi numeşte câini [cf. Isaia 56:10-11], iar Ieremia armăsari
turbaţi [cf. Ieremia 5:8] nu pentru că ar fi ajuns câini sau armăsari, ci
pentru că s-au înrudit cu ei prin imitarea răutăţii lor, pentru că erau tot atât
de desfrânaţi ca şi aceste animale". Şi
într-altă parte: „Dumnezeiasca Scriptură dă nume de animale, iar uneori de
fiare, oamenilor cinstiţi cu raţiunea, dar stăpâniţi de patimi. Uneori îi
numeşte câini, din pricina neruşinării şi îndrăznelii lor: Câini muţi, care
nu pot lătra [Isaia 56: 10]."
În legătură cu importanţa pe care o acordau iudeii
Templului, ca spaţiu fizic şi ca edificiu, şi cu faptul că îl considerau
indispensabil pentru săvârşirea ritualurilor şi pentru trăinicia credinţei
lor, în Epistola lui Barnaba citim următoarele: „Vă voi vorbi şi despre
Templu, cum nenorociţii, rătăcindu-se, au nădăjduit în zidurile lui şi nu în
Dumnezeul lor, Care i-a făcut, ca şi cum Templul ar fi fost casa lui Dumnezeu.
Că L-au cinstit aproape ca şi neamurile, în Templu. Dar ce spune Domnul, când
îl desfiinţează? Ascultaţi: Cine a măsurat cerul cu palma, sau cine
pământul cu pumnul? Nu eu? spune Domnul [cf. Isaia 40:12], Acestea zice
Domnul: Cerul îmi este scaun, iar pământul reazăm picioarelor Mele. Ce casă
îmi veţi zidi ? Sau care este locul odihnei Mele [cf. Isaia 66:1]? Aţi
aflat deci că zadarnică este nădejdea lor."
1. Jertfele Legii celei Vechi [Isaia 1:11-18; 66:3]
A. Cel cejunghie un bou şi în acelaşi timp omoară un om,
cel ce jertfeşte o oaie şi în acelaşi timp rupe gâtul unui câine, cel ce aduce
prinos şi în acelaşi timp aduce sânge de porc, cel ce aduce jertfa de tămâie şi
în acelaşi timp se închină la idoli — toţi aceştia şi-au ales căi nelegiuite şi
în urâciunile lor trăieşte sufletul lor [Isaia 66:3].
B. Cine a cerut aceste jertfe? Jertfele din Legea cea
Veche au încetat, iar o nouă jertfă trebuie săvârşită de-aici înainte. Acelaşi
Sfânt Irineu afirmă că „Dumnezeu de nimic nu are trebuinţă; însă El îl
povăţuieşte pe om spre toate lucrurile ce-i sunt lui de folos, ca să se
îndrepte şi astfel să se poată apropia de Domnul. Acestea zice Domnul, prin
Isaia Prorocul: Ce-Mi foloseşte mulţimea jertfelor voastre?, zice Domnul.
M-am săturat de arderile de tot cu berbeci şi de grăsimea viţeilor graşi şi nu
mai vreau sânge de tauri, de miei şi de ţapi! Când veneaţi să le aduceţi, cine
vi le ceruse? Nu mai călcaţi în curtea templului Meu! [Isaia 1:11-12] Iar
atunci când nu a mai primit jertfele şi arderile de tot, prinoasele, praznicele,
ţinerea sâmbetei şi toate cele ce ţine de acestea, El continuă să îndrume spre
calea ce duce la mântuire: Nu mai faceţi rău înaintea ochilor Mei. încetaţi
odată! învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat,
faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! [Isaia 1:16-18] "
Sfântul Ioan Gură de Aur găseşte că „Dacă
Dumnezeu le-ar fi cerut jertfe, ar fi poruncit şi tuturor celor vechi, care au
trăit înaintea voastră, să aducă jertfe. [...] A îngăduit jertfele pentru că
i-a văzut pe iudei înnebuniţi, neliniştiţi şi dornici de jertfe, pentru că i-a
văzut că erau gata să treacă la idoli, dacă n-ar fi primit poruncă să
jertfească, dar, mai bine spus, nu numai că erau gata să treacă, ci chiar şi
trecuseră. însăşi istoria face dovada că aceasta e pricina. Dumnezeu le-a
îngăduit să aducă jertfe [...]. Dar cu toate că le-a îngăduit să jertfească,
totuşi nu i-a lăsat să jertfească până la sfârşit, ci printr-un mijloc foarte
înţelept i-a îndepărtat din nou de jertfe".
Dar Moise vorbea despre Ierusalim ca
despre singurul loc de pe faţa pământului unde iudeilor le era îngăduit să
prăznuiască Pastele, aducând aici jertfele rânduite prin voia lui Dumnezeu,
aici şi nicăieri în altă parte [cf. De- uteronom 16:5-6], Iar Sfântul Ioan Gură
de Aur remarcă: „Ia aminte la felul cum Dumnezeu porunceşte să se aducă jertfe
într-un singur loc, iar mai apoi, distrugând locul acela, face să nu se mai
poată aduce acolo jertfe. Se contrazice prin aceasta Dumnezeu? Nicidecum.
Lămurit este pentru toată lumea că Domnul a ştiut dinainte cele ce aveau să se
întâmple. [...] Dacă a redus slujirea lui Dumnezeu la jertfe, iar jertfele la
un loc, iar locul la un timp, iar timpul la un singur oraş, atunci pentru ce a
distrus acel oraş? Şi lucru minunat şi negrăit este aceia că întreg pământul le
este liber iudeilor, unde însă nu le este îngăduit să jertfească, ci numai în
Ierusalim nu pot păşi, unde trebuie să aducă jertfe. Nu este oare limpede,
chiar celor mai puţin înzestraţi dintre oameni, pricina dărâmării Ierusalimului?
După cum un arhitect, după ce a pus temeliile unei case, după ce a înălţat
zidurile, după ce a boltit acoperişul şi după ce a încheiat bolta cu ajutorul
unei pietre, surpă toată clădirea dacă scoate piatra aceea, tot asa si
Dumnezeu. A făcut din Ierusalim cheia de boltă a cultului iudaic; dărâmând
Ierusalimul, a dărâmat tot cultul iudaic."
2.
Iudeii primesc să fie daţi pradă focului [Isaia 9:4]
...vor fi aruncate în
foc şi mistuite în flăcări! [Isaia 9:4]
Sfântul Irineu ne face
cunoscut că acest cuvânt se referă la cei „care nu cred în El şi la cei care
L-au supus la chinuri şi chiar la moarte; unii ca aceştia,aflându-se înaintea
scaunului de judecată, vor plânge amarnic tânguindu-se şi spunând că mai bine
le-ar fi fost lor dacă ar fi ars în foc înainte ca Fiul lui Dumnezeu să Se fi
născut decât să fi apucat să trăiască după naşterea Lui şi apoi să nu creadă în
El. Căci cei care au murit înainte de venirea lui Hristos încă mai au nădejde
că vor dobândi mântuirea, la judecata lui Hristos Celui înviat - căci toti cei
ce au trăit cu evlavie si cu frică de Dumnezeu si s-au săvârşit întru dreptate
şi Duhul lui Dumnezeu S-a odihnit asupra lor, aşa cum este de pildă cazul
Patriarhilor sau al Prorocilor sau al Drepţilor. Dar cei care nici după venirea
lui Hristos nu au crezut în El vor avea parte de judecată şi de pedeapsă".
3. Iudeii
vor să se prăbuşească [Isaia 9:10]
Cărămizile au căzut, să zidim cu
piatră cioplită... [Isaia 9:10]
Sfântul Grigorie cel Mare
interpretează locul acesta spunând că „de bună seamă, atunci când Prorocul
Isaia şi-a dat seama că poporul iudeilor îşi va pierde credinţa şi a văzut
dinainte ridicarea Bisericii Sfinţilor Apostoli, prin care mulţi dintre neamuri
îşi vor da măsura puterii credinţei şi a vieţii lor, a rostit aceste
cuvinte pline de mâhnire: Cărămizile au căzut, veniţi dar să zidim cu piatră cioplită
[Isaia 9:10]. Apoi, văzându-i pe Apostoli, pe martiri, pe învăţătorii care
s-au ridicat în Sfânta Biserică, şi-a aflat mângâiere pentru căderea
cărămizilor, adică pentru distrugerea Templului iudeilor, pentru că a întrevăzut
măreţia şi frumuseţea casei Dumnezeului Celui Preaînalt, adică a Sfintei
Biserici, durată din pietre cioplite".
[Isaia 10:12-16; 11:14;
14:12-17; 18:1-2; 23:4-5]
1. Regele cel trufaş al
asirienilor [Isaia 10:12-16]
A.
Şi când Domnul va sfârşi tot lucrul Lui în Muntele
Sionului şi în Ierusalim, atunci va pedepsi pe regele Asiriei pentru graiul
cel mândru din inima lui şi pentru semeţia privirilor lui [Isaia 10:12].
Iudeii nu au ales apele
Siloamului, care curg lin [cf. Isaia 8:6], adică nu L-au ales pe Cel trimis;
drept aceea, Domnul va trimite asupra lor pe regele asirienilor şi toată
puterea acestuia. După Sfântul Hipolit, „prin rege, Isaia spune de fapt,
metaforic, Antihrist. Sfântul Grigorie Palama afirmă că prin menţionarea
asirienilor se face referire aici la o greşită valorificare a cunoştinţelor.
„Fiecare înger reprezintă un fel al înţelegerii, însă înţelegerea după felul
asirienilor [cf. Isaia 10:12] este una vădit greşită, care se foloseşte în chip
eronat de cunostintă."
B.
Că a zis: „Prin puterea mâinii mele am făcut aceasta
şi prin înţelepciunea mea; căci sunt priceput! Trecut-am peste graniţele
popoarelor, jefuit-am comorile lor şi ca un atotputernic am dat jos de pe tron
pe conducători. Mâna mea a apucat ca pe un cuib bogăţiile popoarelor şi, precum
iei ouă părăsite, tot aşa am cuprins eu tot pământul. Şi nimeni n-a scuturat
aripile, n-a deschis ciocul şi nici n-a scos vreun ţipăt!' [Isaia 10:13-14]
Sfântul Atanasie învaţă
că „potrivnicul cel din vechime, atunci când l-a înşelat pe primul om, pe
Adam, gândind că prin el îi va supune pe toţi oamenii, s-a bucurat cu mare
bucurie, spunând: Mâna mea a apucat ca pe un cuib bogăţiile popoarelor şi,
precum iei ouă părăsite, tot aşa am cuprins eu tot pământul. Şi nimeni n-a
scuturat aripile, n-a deschis ciocul şi nici n-a scos vreun ţipătf' [Isaia
10:14]. Dar când Domnul a venit pe pământ şi a chemat lumea la judecată,
vrăjmaşul, nemaiputând să înşele şi trupul pe care El îl luase asupra lui, din
acel ceas înainte, el, cel care se bucurase că va avea stăpânire peste toată
lumea, s-a făcut de batjocură până şi copiilor. [...] Căci de-acum pruncul
Iisus îşi pune mână peste gaura şarpelui [cf. Isaia 10:13]. în continuare,
fragmentul în care se descrie slava deşartă a diavolului este prea lung pentru
a putea fi citat în întregime. Toate celelalte scăderi au trebuinţă de
milostivirea lui Dumnezeu, pentru că, prin smerenie, toate trebuie aduse
înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu; doar slava deşartă şi mândria,
pentru că se măreşte pe sine peste măsură, se învârtoşează în împotrivirea
faţă de Dumnezeu. înşelătorul sau desfrânatul nu îndrăzneşte să-şi ridice ochii
spre ceruri. Văzând murdăria sufletului, un astfel de păcătos se roagă şi
aşteaptă să fie miluit de Dumnezeu; şi prin aceasta, pentru că are cunoştinţă
de sine, îşi cunoaşte măsura şi se smereşte până la pământ, unul ca acesta va
fi înălţat către ceruri. Dar când mândria sădeşte în suflet setea neostoită de
mărire, iar omul se înalţă pe sine, aceasta de fapt îi este spre scădere,
pentru că, prin acest păcat, omul acela ajunge potrivnic lui Dumnezeu"'.
Sfântul Chiril al
Alexandriei notează: „în vremurile de demult, înainte de venirea Domnului şi
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, potrivnicul şi vrăjmaşul nostru al tuturor
nutrea despre sine însuşi o părere înaltă, socotindu-se cu aroganţă puternic şi
terifiant; el se lăuda cu neruşinare, pentru neputinţele locuitorilor
pământului, spunând că a pus mâna pe lumea întreagă şi pe toate bogăţiile
oamenilor: precum iei ouă părăsite, spune el, tot aşa am cuprins eu
tot pământul, fară ca nimeni să mi se poată opune sau să se ridice împotriva
mea [cf. Isaia 10:14], Şi, într-adevăr, nimeni nu era, pe atunci, cu putere
să-i stea împotrivă. Dar Fiul S-a ridicat şi l-a înfruntat, facându-se
asemenea nouă. Astfel, firea omenească [...], biruitoare prin El, a dobândit
cununa. Iar aceasta s-a vestit încă din vechime de către Fiul, Care a grăit
către Satan, prin unul dintre prorocii cei sfinţi: Iată, Eu sunt împotriva
ta, munte al nimicirii, care ai pustiit tot pământul; voi întinde împotriva ta
mâna Mea, te voi arunca jos de pe stânci şi te voi face munte dogorit de soare,
zice Domnul! [Ieremia 51:25]."
C. Oare securea este ea
măreaţă faţă de cel ce o ridică sau fierăstrăul se înalţă împotriva celui ce-l
mânuieşte? Ca şi cum varga ar da avânt celui care o ridică şi toiagul ar
însufleţi braţul care îl duce! De aceea Domnul Dumnezeu Savaot va trimite
prăpădul în această voinică oştire asiriană şi sănătatea lor o vor mistui
frigurile ca un pârjol [Isaia 10:15-16].
Sfântul Hipolit, în
Despre Antihrist, atrage atenţia asupra faptului că „lucrurile acestea
[...] sunt spuse despre nimeni altul decât despre necruţătorul tiran şi fără de
ruşine potrivnic al Domnului..."
Iar Sfântul Ciprian
susţine, la rândul său, că versetele acestea [Isaia 10:13-16] se referă la
Antihrist, „pe care Domnul Dumnezeu îl mustră prin prorocul Său"
2.
Amon îl vesteşte pe Antihrist [Isaia 11:14]
Se vor avânta în latura
filistenilor la apus şi vor jefui împreună pe feciorii răsăritului; asupra
Edomului şi Moabului îşi vor întinde mâna lor, şi copiii lui Amon vor ascidta
de ei [Isaia 11:14],
Sfântul Hipolit învaţă
şi el, cu privire la acest loc, că se referă la faptul că Antihrist „va fi
proclamat ca rege de către fiii lui Amon, că va fi recunoscut şi cinstit de
către toti, că în cele din urmă îsi va vădi firea lui cea odioasă si întemeiată
pe minciună, că domnia lui va ţine 1290 de zile". Totodată, ne aduce
aminte că Amon si Moab sunt din seminţia lui Lot, fiind născuţi de către fiicele
acestuia, iar neamul lor trăieşte până astăzi. Daniel Prorocul spune: Şi
va veni şi în ţara strălucirii şi zeci de mii se vor prăbuşi; şi iată care
vor scăpa din mâna lui: Edomul, Moabul şi restul fiilor lui Amon [Daniel 11:41].
3.
Antihrist provoacă tulburare în Biserică [Isaia 18:1-2]
Vai ţie, pământ al
corăbiilor întraripate de dincolo de râurile Etiopiei, cel ce trimite soli pe
calea mării şi scrisori de papirus pe faţa apei; că soli iuţi vor alerga la
neam semeţ şi la popor străin şi bădăran. Ce e în spatele lui? Neam de la care
nimic nu mai e de aşteptat, întins la pământ [Isaia 18:1-2] .
După Sfântul Hipolit, „Antihrist va fi în
aşa măsură exaltat şi tămâiat din pricina slugărniciei supuşilor săi
linguşitori, încât, din pricina hotărârii lor neclintite de a i se închina lui
şi de a-i sluji ca unui dumnezeu, se va apuca să pornească atacuri împotriva
sfinţilor lui Dumnezeu, poruncind ca aceştia să fie scoşi de pretutindeni, după
cum spune şi Prorocul Isaia [18:1-2]. Iar noi, care ne-am pus nădejdea în Fiul
lui Dumnezeu, suntem persecutaţi şi împovăraţi de către necredincioşi. Căci
corăbiile întraripate [Isaia 18:1] despre care se vorbeşte aici sunt
bisericile; iar marea este lumea, în care Biserica pluteşte asemenea unei
corăbii, pe deasupra adâncurilor, dar nimic nu poate să o scufunde; căci
cârmaciul ei este priceput şi încercat, cârmaciul ei este Hristos. Iar cu sine,
corabia aceasta duce cupa biruinţei care se înalţă deasupra morţii, iar aceasta
Crucea Domnului".
4.
După ce va fi pus stăpânire pe Egipt,
Libia şi Etiopia, Antihrist se va întoarce împotriva Tirului şi Sidonului [Isaia 23:4-5]
Ruşinează-te, Sidonule,
că marea îţi zice: „ Tu n-ai avut dureri de mamă, tu n-ai născut şi nici n-ai
crescut băieţi şi nici n-ai ridicat fete. " Când Egiptul va prinde de
veste, va tremura la auzul nenorocirilor Tirului [Isaia 23:4-5].
Sfântul Hipolit, referindu-se la
Antihrist, arată: „În vremurile acelea, el se va ridica împotriva lor. Iar când
va fi luat stăpânire şi se va împodobi cu trei cornuri, dintre cele zece, şi le
va fi nimicit pe acestea, adică Egiptul, Libia şi Etiopia, şi le va fi jefuit
bogăţiile şi risipit toată agoniseala, şi după ce le va supune şi pe celelalte
sub stăpânirea sa, va începe să se mândrească şi, plin de trufie, se va semeţi
înaintea lui Dumnezeu, numindu-se pe sine stăpân al întregii lumi. Atunci va
porni mai întâi asupra Tirului şi Sidonului şi asupra ţinutului din
împrejurimi. Căci, distrugând cetăţile acestea, va împrăştia spaima şi groaza
în celelalte, după cum ne arată şi Prorocul Isaia."
5. Căderea celui rău [Isaia 14:12-17]
A. Cum ai căzut tu din
ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pământ,
tu, biruitor de neamuri! Tu care ziceai în cugetul tău: „Ridica-mă-voi în
ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului Celui puternic voi aşeza jilţul
meu! În muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de
miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi.
Şi acum, tu te pogori în iad, în cele mai de jos ale adâncului! " [Isaia
14:12-15]
La Sfântul Efrem aflăm
un comentariu interesant referitor la un loc din Evanghelie care spune: Am
văzut pe satana ca un fulger căzând din cer [Luca 10:18], Sfântul Efrem
tâlcuieşte locul acesta după cum urmează: „In realitate, el nu se afla în
ceruri, aşa după cum nu era în ceruri nici atunci când a spus că mai presus
de stelele Dumnezeului Celui puternic voi aşeza jilţul meu [Isaia 14:13],
Iar adevărul este că el nu a căzut din ceruri, ci din înălţimea trufiei lui,
din părerea lui deşartă despre sine însuşi. Am văzut pe satana ca un fulger
căzând din cer [Luca 10:18], avem chiar aici dovada că nu din cer a căzut,
căci cine a mai văzut fulger fară nori? Căci norii dau naştere fulgerelor. Dar
atunci de ce a spus din cer? Pentru că era ca şi cum ar fi căzut
din cer, asemenea fulgerului, dar nu a căzut din cer în adevăratul sens al
cuvântului. Asemenea fulgerului, adică într-o clipită, Satana a pălit înaintea
biruinţei Crucii. Când nişte oameni obişnuiţi au fost unşi, sfinţiţi şi trimişi
să propovăduiască victoria aceasta, ei înşişi au fost primiţi cu bucurie,
astfel că vestea cea bună s-a răspândit fără zăbavă, prin fapte minunate,
vindecări ale celor aflaţi în suferinţă, alungarea duhurilor necurate - prin
toate acestea s-a arătat că Satana a căzut într-o clipită din toată puterea şi
din toată stăpânirea lui, aşa ca un fulger care străluceşte printre nori. Căci
tot aşa, după cum fulgerul durează numai o clipă şi nu mai poate să revină
întru cele ale sale, la fel şi Satana a căzut şi niciodată nu a mai putut să-şi
recapete stăpânirea."
Fericitul Ieronim scrie:
„Adam a murit; noi, la rândul nostru, trebuie să ne supunem morţii; dar
diavolul, care a fost dintre începătorii şi a căzut, nu moare. Căci pentru
puterile îngereşti este cu neputinţă să-şi găsească moartea, ele nu se supun
morţii, ci numai pedepsei celei veşnice. Prin urmare el a fost nevoit să se
supună hotărârii lui Dumnezeu de a fi alungat, de a cădea. Ai căzut tu din
ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Ai fost aruncat la pământ, tu,
biruitor de neamuri! [cf. Isaia 14:12] Iată, a căzut dintru toate cele în
care se afla. A căzut, căci sălaşul lui dintru început a fost în ceruri."
Sfântul Paulin de Nola
scrie: „Lucifer a fost dintre începătoriile îngereşti înainte de cădere şi
înainte de a se fi făcut trădător. La el se referă cuvântul Scripturii care
spune: Acum ai căzut tu din ceruri, tu, care erai stea strălucitoare, stea
care se înălţa în fiecare dimineaţă! [cf. Isaia 14:12] Insă noi nu suntem
condamnaţi la pedeapsa cea veşnică aşa ca el, căci el este începutul şi
întemeietorul păcatului. El va avea de suferit pedeapsa atât pentru sine, cât
şi pentru oamenii care au murit din pricina păcatului, căci prin păcat i-a ucis
diavolul. Aceasta, pentru că omul nu merită să fie scos pentru totdeauna din
Rai şi de pe pământ, căci dreptatea lui Dumnezeu a hotărnicit că omul nu a
păcătuit din voie proprie şi cu premeditare, ci prin ispita aceluia. Mai
păcătos este cel ce amăgeşte decât cel care este amăgit - cel care trage la
păcat decât cel care-1 săvârşeşte. Aşadar cel ce a fost amăgit îşi primeşte
pedeapsa pentru o vreme, spre îndreptare; dar amăgitorul este condamnat la
pedeapsa veşnică. Acest fel de pedeapsă nu se sfârşeşte niciodată, pentru că
păcatul pricinuit este fără de capăt."
„Din latura
cea de miazănoapte " [Isaia 14:13], arată Sfântul Grigorie Dialogul,
suflă crivăţul cel amorţitor al duhului celui rău, care nu întâmplător îşi
trage numele de la aceasta. Profetul Isaia mărturiseşte şi el, spunând despre
Satana: În muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei
celei de miazănoapte [Isaia 14:13]. Căci duhul cel rău pune stăpânire pe
muntele Legământului, pe care l-a înrobit şi l-a supus trădării şi a făcut
aceasta spre pierzania poporului iudeu, cel care a primit Legea."
În altă lucrare, Sfântul
Grigorie învaţă: „îngerii au fost creaţi în aşa fel, încât, dacă aceasta
voiesc, pot să rămână ţinându-se în lumina lină şi binecuvântată, dar, dacă
altfel voiesc, atunci pot să cadă dintru aceasta. Aşa a căzut Satana, împreună
cu toate cetele de îngeri care l-au urmat [cf. Isaia 14:12-15]. Dar după ce a
căzut, îngerii care au rămas în lumină s-au întărit, ca să nu cadă şi ei.
Aceasta se vede bine chiar de la începutul Cărţii Facerii, căci Domnul a
făcut cerurile şi le-a pus numele tărie. Aşadar cerurile sunt cele
dintâi care s-au făcut cu acest fel de putere, iar apoi s-au numit tărie,
pentru că au primit vârtutea de a nu cădea niciodată."
Iar acelaşi, în alt loc,
notează: „Arhanghelii se deosebesc prin nume, fiecare poartă numele său, nume
prin care se arată lucrarea şi slujirea fiecăruia [...] Astfel, Mihail
înseamnă Cine este ca Dumnezeu? [...] Ori de câte ori este trebuinţă de
o lucrare ce necesită mult curaj, este trimis Mihail. Iar noi trebuie să
înţelegem din aceasta că nimeni nu poate să lucreze ceea ce este cu putinţă numai
la Dumnezeu. Vrăjmaşul şi potrivnicul cel din vechime, care în trufia lui a
vrut să fie asemenea cu Dumnezeu, şi-a spus: Ridica-mă-voi în ceruri şi mai
presus de stelele Dumnezeului Celui puternic voi aşeza jilţul meu! In muntele
cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte.
Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi [Isaia
14:13-14]. La sfârşitul lumii, când i se va lăsa toată puterea, va fi lovit cu
cea mai aspră pedeapsă, când se va înfrunta cu Arhanghelul Mihail [cf.
Apocalipsa 12:7], astfel ca acela care s-a înălţat pe sine cu slavă deşartă
până la asemănarea cu Dumnezeu să afle, după ce va fi fost zdrobit de către
Arhanghelul Mihail, că nimeni nu poate să se înalţe pe sine prin mândrie la
asemănarea cu Dumnezeu."
B. Cei ce te văd îşi
întorc privirea înspre tine şi se uită cu luare-aminte zicând: „Oare acesta
este omul de care tremura pământul şi împărăţiile se cutremurau? Oare acesta
este cel ce prefăcea lumea în pustiu şi cetăţile le dobora şi nu da drumul
robilor săi?" [Isaia 14:16-17]
Cu toate că aceasta se referă la Lucifer,
Sfântul Ciprian învaţă că este cuvânt spus şi despre slujitorul acestuia,
Antihrist: „El va veni în chip de om, răscolind pământul, tulburând regii şi
pustiind totul în urma lui [cf. Isaia 14:16] ."
[Isaia 13:9-13; 24:19-22; 34:4; 42:13-14;
61:7; 66:14-16, 22, 24]
1. Iată ziua Domnului, ea
vine aprigă, mânioasă şi întărâtată la mânie ca să pustiască pământul şi să
stârpească pe păcătoşi de pe el [Isaia 13:9].
„Cât despre ziua aceea,
spune Sfântul Ioan Gură de Aur, ascultă ce spun prorocii: Ziua Domnului este
nelipsită de mânie şi plină de urgie [cf. Isaia 13:9]. Nu va fi nimeni care
să ne apere; nimeni care să ne scape; nicăieri chipul cel blând şi liniştit al
lui Hristos. Ci, după cum ocnaşii cei osândiţi la muncă silnică sunt daţi pe
mâna unor oameni fără de inimă şi nu văd pe nici unul din cunoscuţii lor, ci
numai pe cei care-i păzesc, tot aşa va fi şi atunci; dar, mai bine spus, nu
aşa, ci chiar cu mult mai cumplit. Aici, pe pământ, mai poţi să faci o cerere
de graţiere împăratului, îl mai poţi ruga să-ţi ridice osânda; dar acolo nu.
Cei ce au intrat acolo nu mai scapă, ci rămân acolo, se pârjolesc şi simt atâta
durere, încât nu se poate spune în cuvinte. Dacă nimeni nu poate să înfăţişeze
prin cuvinte durerile cumplite ale celor arşi în foc, cu mult mai mult
suferinţele pricinuite de focul de acolo. Aici, pe pământ, se termină totul
într-o scurtă scurgere de timp; dincolo însă focul arde mereu, iar ceea ce arde
nu se mistuie. Ce vom face acolo? Că aceeaşi întrebare îmi pun şi mie."
Într-o altă scriere,
vorbind despre cea de-a Doua Venire a Domnului şi despre Judecată, Sfântul
Ioan Gură de Aur arată următoarele: „Socotesc că încă o şi mai grea pedeapsă
decât muncile iadului este oprirea de la împărtăşirea din slava lumii viitoare;
si socotesc că acela care s-a vădit nevrednic de a dobândi aceasta nu trebuie
să se tânguiască atât pentru că are parte de chinurile iadului, cât pentru că
a pierdut bucuria de a fi în împărăţia cerurilor - căci aceasta este mai de
temut decât oricare altă pedeapsă. [...] Căci împăratul acesta nu vine să
judece pământul tras de doi asini albi, nici într-un car de aur, nici împodobit
cu purpură şi diademe. Cum vine El atunci? Luaţi aminte la cuvântul prorocilor,
care strigă cu glas mare, pe cât este cu putinţă să spună oamenilor: Judeca-va
lumea întru dreptate şi popoarele întru adevărul Său [Psalm 95:13]. Foc
înaintea Lui va merge şi va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui [Psalm 96:3].
Iar Isaia zugrăveşte pedepsele care ne sunt pregătite nouă: Iată ziua Domnului,
ea vine aprigă, mânioasă şi întărâtată la mânie ca să pustiască pământul şi să
stârpească pe păcătoşi de pe el. Luceferii de pe cer şi grămezile de stele
nu-şi vor mai da lumina lor; soarele se va întuneca în răsăritul lui şi luna nu
va mai străluci. Atunci voi pedepsi lumea pentru fărădelegile ei şi pe cei
nelegiuiţi pentru păcatele lor. Voi smeri mândria celor îngâmfaţi şi
obrăznicia celor cruzi o voi arunca la pământ. Voi face ca oamenii să fie mai
rari decât aurul cel mai scump, mai căutaţi decât aurul de Ofir. Pentru
aceasta voi prăbuşi cerurile; şi pământul se va clătina din locul lui, din
pricina mâniei Domnului Savaot, în ziua iuţimii mâniei Lui [Isaia
13:9-13]. În acelaşi timp: Pământul se sfărâmă, pământul sare în bucăţi, se
clatină pământul. Pământul se mişcă încoace şi încolo ca un om beţiv, se dă în
sus şi în jos ca un scrânciob; păcatele apasă asupra lui, ca să nu se mai
scoale! Şi în ziua aceea Domnul va cerceta cu asprime, acolo sus, oştirea cea
de sus şi pe pământ pe regii pământului. Şi ca robii vor fi închişi într-o
închisoare sub pământ şi după multe zile vor fi cercetaţi [Isaia 24:19-22].
Apoi, porţile tuturor cămărilor cereşti se
vor deschide, chiar cerurile ele însele se vor descoperi, căci despre ceruri
citim că se vor strânge ca un sul de hârtie [Isaia 34:4], strângându-se
la mijloc asemenea unei foi de cort şi schimbându-şi înfăţişarea. Atunci, tot
ce există pe pământ va fi cuprins de uimire şi de spaimă; îngerii vor tremura
de frică, ba încă şi arhanghelii, şi tronurile, şi stăpâniile, şi
începătoriile, şi scaunele, şi puterile. Căci şi despre acestea citim că se
vor zgudui [cf. Matei 24:29] ."
2. Toată oştirea cerului
se va topi, cerurile se vor strânge ca un sul de hârtie şi toată oştirea lor va
cădea cum cadfrunzele de viţă şi cele de smochin [Isaia 34:4].
„Domnul Dumnezeul şi
Mântuitorul nostru Iisus Hristos va veni cu slavă la plinirea vremii şi la
sfârşitul acestei lumi, în ziua cea de pe urmă - spune Sfântul Chiril al
Ierusalimului. Căci lumea aceasta trebuie să se sfârşească, pentru ca întreaga
creaţiune să fie făcută din nou. Căci stricăciunea, hoţia, adulterul, înşelăciunile
şi feluritele chipuri ale păcatului au umplut pământul, iar sângele vărsat
curge peste sânge [Osea 4:2]; aşadar, pentru ca locul acesta minunat să nu
rămână îngreunat de toată nedreptatea, lumea aceasta se va petrece, iar un
pământ nou şi un cer nou vor răsări întru dreptate. Unde aflăm dovadă pentru
acestea în Sfânta Scriptură? Bunăoară la Isaia, dacă citim cu luare-aminte
cuvântul care zice: Cerurile se vor strânge ca un sul de hârtie şi toată
oştirea lor va cădea cum cad funzele de viţă şi cele de smochin [Isaia
34:4]. Evanghelia, la rândul ei, arată: Soarele se va întuneca şi luna nu va
mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor
zgudui [Matei 24:29]. Să nu plângem, aşadar, căci iată că nu numai noi
murim, ci până şi stelele cerului mor, însă pentru a răsări din nou. Deoarece
Domnul va strânge cerurile nu pentru a distruge stelele, ci pentru a le face
să răsară din nou, încă şi mai frumoase. Auzi ce spune David Prorocul:
Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi lucrul mâinilor Tale
sunt cerurile. Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne şi toţi ca o haină se vor
învechi şi ca un veşmânt îi vei schimba şi se vor schimba [Psalm
101:26-27]. Dar cineva poate să spună că aici se arată lămurit că vor pieri;
lămurit este din aceasta: şi toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt
îi vei schimba şi se vor schimba. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor împuţina
[Psalm 101:26-28]. Ca despre un om se spune că a pierit, ca şi în cazul
acesta: Dreptul piere şi nimeni nu ia aminte [Isaia 57:1], însă prin
aceasta se are în vedere învierea. Deci învierea trebuie să o avem în vedere,
chiar şi în cazul cerurilor. Soarele se va întuneca şi luna va fi roşie ca
sângele... [Ioil 2:31/3:4] Şi iarăşi, ascultă glasul Domnului, care zice:
Ceridşipământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece [Matei 24:35] -
căci nimic din cele create nu este mai de preţ decât cuvântul Creatorului.
Prin urmare lucrurile văzute vor trece, iar în locul acestora vor fi
altele, desăvârşite; însă în ceea ce tine de vremea când vor fi toate acestea,
să nu cercetăm. [...] Să nu ne hazardăm în a căuta asemenea răspunsuri, dar
nici să nu ne lăsăm pradă deznădejdii..."
Sfântul Ioan Gură de Aur
învaţă: „Binecuvântat este Dumnezeu! Iată, şi pe pământ strălucesc stele, mai
strălucitoare decât cele din cer. Pe pământ sunt stele din pricina Celui ce S-a
arătat din cer pe pământ. Nu numai că pe pământ sunt stele, ci sunt chiar în
timpul zilei. Aceasta este cea de a doua minune. Iar stelele din zi sunt mai
strălucitoare decât cele din noapte. Căci acelea, când luminează soarele, se
ascund; acestea însă, strălucind Soarele dreptăţii [cf. Maleahi 4:2], mai mult
luminează. Ai văzut vreodată stele strălucind deodată cu soarele?
Acelea dispar când va fi
sfârşitul lumii acesteia; acestea vor lumina mai mult. Despre acelea şi zice
Evanghelia că stelele cerului vor cădea precum cad frunzele viei [Matei
24:29; cf. Isaia 34:4]; despre acestea: drepţii vor străluci precum soarele
în împărăţia lui Dumnezeu [Matei 13:43]. Dar ce înseamnă: precum cad
frunzele din vie aşa vor cădea şi stele cerului. După cum via, până
hrăneşte strugurii, are nevoie şi de acoperământul frunzelor, iar după ce dă
rod leapădă şi podoaba frunzelor, aşa şi întreaga lume: până ce are în sine
firea omenească, cerul menţine stelele, precum via frunzele. Iar când nu va mai
fi noapte, nu va mai fi nevoie nici de stele.
Natura acelor stele este
focul; foc este si fiinţa acestora. Dar acolo este foc sensibil, aici foc
înţelegător: El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc [Matei 3:11]. Vrei
să afli şi numele fiecăreia? Printre numele acelor stele sunt: Orion, Arcturus,
Luceafărul de seară, Luceafărul de zi. Printre acestea însă nu este nici una
Luceafăr de seară, ci toţi sunt Luceferi de Zi."
3. Domnul iese ca un
viteaz, ca un războinic îşi aprinde râvna Lui; strigă puternic, un strigăt de
război. Împotriva vrăjmaşilor Lui El luptă ca un viteaz! Tăcut-am multă vreme,
stat-am liniştit şi mi-am stăpânit tăcerea; acum, ca o femeie care naşte, voi
suspina, voi striga şi voi răsufla! [Isaia 42:13-14]
După Sfântul Ciprian,
cuvântul acesta prevesteşte răzbunarea lui Dumnezeu pentru vărsarea sângelui
celui drept; „căci dacă prima oară a venit Domnul înveşmântat cu smerenia,
când va veni iarăşi, îşi va arăta puterea".
4.
Judecata particulară şi judecata generală [Isaia 61:7]
Fiindcă ocara lor era
îndoită: batjocură şi scuipări erau partea lor - pentru aceasta îndoit în
pământul lor vor moşteni şi de slava cea de-a pururi ei se vor bucura! [Isaia 61:7]
Sfântul Grigorie cel Mare, papă al Romei,
a fost întrebat: „Dacă sufletele drepţilor se află deja în Rai, cum atunci vor
mai primi ele răsplata pentru dreptatea lor, în ziua judecăţii?" Iar
Sfântul Grigorie răspunde: „într-adevăr, în ziua judecăţii, răsplata drepţilor
va spori; până atunci, ei vor avea parte numai de fericirea cea duhovnicească,
însă, după judecată, vor avea parte şi de fericirea trupească, căci trupul în
care mai înainte ei au avut de suferit chinuri şi dureri se va bucura şi el de
fericirea cea veşnică. Cu privire la această îndoită răsplată şi sporită
fericire, Sfânta Scriptură ne încredinţează: îndoit în pământul lor vor
moşteni şi de slava cea de-a pururi ei se vor bucura! [Isaia 61:7] .În legătură
cu starea de care au parte cei aleşi în răstimpul de dinaintea zilei învierii,
se spune: [...\fiecâruia dintre ei i s-a dat câte un veşmânt alb şi li s-a
spus ca să stea în tihnă, încă puţină vreme, până când vor împlini numărul şi
cei împreu- nă-slujitori cu ei şi fraţii lor, cei ce aveau să fie omorâţi ca şi
ei [Apocalipsa 6:11]. Prin urmare aceştia care au primit un singur veşmânt
vor primi încă unul, în ziua judecăţii. Aşa după cum în prezent au parte de
bucurie în sufletul lor, tot aşa, atunci, vor avea parte de bucurie şi în trup.
Bucuria lor va fi aşadar îndoită: în suflet şi în trup deopotrivă."
Sfântul Iustin vorbeşte
despre cum va fi în ziua aceea: „...atunci, în Ierusalim va fi geamăt mare;
geamăt nu din guri sau din buze, ci geamăt din inimă; şi nu-şi vor mai sfâşia
veşmintele lor, ci cugetele lor. Se vor tângui seminţie către seminţie; şi
atunci vor vedea pe Acela pe care L-au împuns şi vor zice: Pentru ce, Doamne,
ne-ai rătăcit de la calea Ta? [Isaia 63:17] Slava pe care au bine-cuvântat-o
părinţii noştri făcutu-s-a nouă spre defăimare [Isaia 64:11]."
Despre faptul că morţii
vor învia la judecată, aflăm din versetul acesta: Când veţi vedea, inima
voastră va tresări de bucurie şi oasele voastre vor odrăsli ca iarba. Şi mâna
Domnului se va arăta slujitorilor Săi, iar urgia, peste vrăjmaşii Săi
[Isaia 66:14], Sfântul Irineu face referinţă la versetul acesta în sprijinul
afirmaţiei sale, conform căreia „Dumnezeu, Care ne-a creat, tot El ne va şi
învia".
Căci Domnul vine în
văpaie şi carele Lui sunt ca o vijelie, ca să dezlănţuie cu fierbinţeală mânia
Lui şi certarea Lui cu văpăi de foc. Domnul va judeca cu foc şi cu sabie pe
tot omul şi mulţi vor fi cei ce vor cădea de bătaia Domnului! [Isaia 66:15-16]
Sfântul Afraat scrie:
„Potrivit cu acestea, iubiţilor, înţelegem că şi cei drepţi vor fi încercaţi
prin foc, asemenea aurului şi argintului şi pietrelor preţioase; iar nedrepţii
vor arde precum paiul şi precum trestia şi precum iarba câmpului; aşa spune şi
Isaia Prorocul: Domnul va judeca cu foc şi cu foc va încerca El tot trupul
[cf. Isaia 66:16]. Iar în alt loc spune: Şi când vor ieşi, vor vedea trupurile
moarte ale celor care s-au răzvrătit împotriva Mea, că viermele lor nu va muri
şi focul lor nu se va stinge. Şi ei vor fi o sperietoare pentru toţi [Isaia
66:24]."' Sfântul Vasile cel Mare califică viermele acesta ca fiind
„viermele cel înveninat, care te va munci în veci în iad".
Sfântul Ciprian ne
mustră cu următoarele cuvinte: „Când ziua judecăţii va veni, cei
bine-credincioşi vor avea parte de îndoită bucurie - dar, vai, ce amărăciune
vor avea de îndurat necredincioşii; pentru că aceea ce au crezut ei pe când
erau pe pământ nu este primit aici; şi nici nu mai pot să se întoarcă şi să
creadă în ceea ce le-ar fi de folos acum! Focul cel nestins îi va arde pe cei
aflaţi cu vină, pedeapsa nestinsă îi va mistui cu flăcări neostoite; şi nici un
izvor cu apă nu vor avea acolo, nici răgaz de odihnă, nici sfârşit nu vor
cunoaşte chinurile lor. Sufletele şi trupurile vor fi date pentru totdeauna
chinurilor şi focului si neîncetatei suferinţe."
Sfântul Afraat
povăţuieşte: „Cu privire la pedepse, de folos ne este să cunoaştem că nu toţi
oamenii au parte de aceeaşi sentinţă. Cel ce a făcut un rău însemnat va avea
parte de chinuri pe măsură. Iar cel ce a înfăptuit încălcări mai mici se va
pedepsi mai uşor. Unii vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară;
acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor [Matei 8:12]. Alţii vor fi
aruncaţi în foc, după măsura faptelor fiecăruia; căci nu despre toţi este scris
că îşi vor scrâşni dinţii, nici că vor petrece în întuneric. Unii vor fi
aruncaţi în alt loc, un loc unde viermele lor nu va muri... [Isaia
66:24]. Iar alţii vor găsi poarta închisă, iar Dreptul Judecător le va spune:
Nu vă cunosc pe voi [Matei 25:12]."
Într-adevăr, precum
cerul cel nou şi pământul cel nou pe care le voi face, zice Domnul, vor rămâne
înaintea Mea, aşa va dăinui totdeauna seminţia voastră şi numele vostru [Isaia 66:22].
Sfântul Ambrozie al
Milanului întreabă: „Dacă cerul şi pământul se reînnoiesc, de ce avem îndoieli
în privinţa faptului că omul, spre folosul căruia au fost făcute cerurile şi
pământul, nu se va putea înnoi şi el? Dacă pentru cel fără de lege sunt gătite
pedepse, de ce nu s-ar fi pus deoparte răsplăţi pentru cel drept? Dacă viermele
care mistuie păcătoşii nu moare, de ce ar pieri trupul celor drepţi? Căci
învierea, după cum din însăşi forma cuvântului se vede, arată că acela care a
căzut va să se ridice din nou; iar acela care a murit va să revină la viată din
nou."
Sf.Prooroc
Miheia
13. Vremurile de pe urma [Miheia 3:5-7]
Aşa zice Domnul
împotriva prorocilor care rătăcesc pe poporul meu, care, atât cât au în ce
să-şi înfigă dinţii, propovăduiesc pacea, dar împotriva celor care nu le aruncă
nimic în gură se pornesc cu război. Pentru aceasta va fii pentru voi noapte în
loc de vedenie şi întuneric în loc de prorocie! Soarele va apune peste proroci
şi ziua se va preface în întuneric! Văzătorii se vor face de ruşine şi
ghicitorii vor fi de ocară şi toţi îşi vor acoperi barba, căci nu vor avea nici
un răspuns de la Domnul [Miheia 3:5-7].
Sfântul Hipolit
întreabă: „Ce înseamnă aşadar cele spuse de către Miheia în prorocia aceasta?
[cf. Miheia 3:5-7] Lucurile acestea ni s-au spus dinainte, ca să avem
cunoştinţă despre durerile care vor veni în vremurile de pe urmă, despre
neorânduiala şi despre felul de viaţă al oamenilor care se va strica nespus,
în aşa fel încât se vor urî unii pe alţii, se vor pizmui, se vor lupta, se vor
ridica unul asupra altuia, aceasta în vreme ce păstorii nu se vor mai îngriji
de turmele lor, iar poporul nu va mai ţine în cinste pe preoţii săi."
Sfântul Efrem Şirul (cca 306-383),
referindu-se la poporul Israel, arată că „se află în întuneric, lipsiţi fiind
de lumina prorociei. Căci spune Miheia: va fi pentru voi noapte în loc de
vedenie şi întuneric în loc de prorocie! Soarele va apune peste proroci şi
ziua se va preface în întuneric! [Miheia 3:6] ".
Cu strălucirile dumnezeieştii
insuflări celei de Sus fiind luminat, cele viitoare le-ai vestit, văzându-le ca
şi cum ar fi fost acum, vrednicule de minune.
Sf.Prooroc
Naum
2. Sfârşitul praznicelor şi jertfelor
iudaice [Naum 2:1]
Sfântul Atanasie cel
Mare (cca 296-373), patriarh al Alexandriei (328), arată că va veni o vreme
când umbra va lua sfârşit, adică prevederile Legii celei vechi, praznicele şi
jertfele, „căci mielul cel adevărat va fi fost jertfit, adică Domnul nostru
Iisus Hristos". Săvârşitu-s-a, luatu-s-a. A plecat de la tine cel ce
sufla în faţa ta, cel ce s-a ridicat spre înfruntare [Naum 2:1]. Sfântul
Atanasie şi Sfântul Chirii al Ierusalimului (cca 315-386) comentează versetul
în versiunea aceasta, a Septuagintei, chiar dacă textul diferă sensibil de cel
ebraic.
De altfel, Sfântul
Atanasie continuă în epistola sa, explicând acest verset profetic din cartea
lui Naum [2:1]: „Şi acum băgaţi de seamă că cetatea, după venirea
Mântuitorului nostru, a ajuns la un sfârşit, iar pământul iudeilor s-a pustiit
[...]. în mod necesar, orice umbră trebuie să înceteze. Iar lucrurile acestea
nu de la mine le învăţ, ci prin glasul cel sfânt al prorocului, care mai
înainte de mine şi de noi toţi învăţa, spunând: Iată că pe munţi sunt
picioarele celui ce binevesteşte, ale celui ce vesteşte pacea! [Naum 2:1]
Şi care este vestea de pace, dacă nu chiar cea exprimată prin cuvintele pe care
îndată le şi rosteşte: Prăznuieşte, Iuda, sărbătorile tale, împlineşte
făgăduinţele tale, că ele nu vor mai avea început. Săvârşitu-s-a, luatu-s-a. A
plecat de la tine cel ce sufla în faţa ta, cel ce s-a ridicat spre înfruntare!
[Naum 2:1]? Dar cine este Cel despre care se spune că S-a ridicat spre
înfruntare? Un bărbat care să le spună iudeilor că toată slava deşartă a umbrei
îşi va vădi deşertăciunea [...], va lua sfârşit, se va rispi. Căci nimic nu s-a
adus la bun sfârşit înainte de venirea Lui. Dar, de îndată ce El S-a ridicat,
toate acestea au încetat. Cine a fost deci Acela, o, iudeilor? Dacă aţi spune
că Moise, răspunsul ar fi de bună seamă greşit; căci poporul nu ajunsese încă
în pământul unde li se poruncise să săvârşească aceste rânduieli.Dacă aţi
răspunde că Samuel sau vreunul dintre proroci, tot ar fi departe de adevăr;
căci pe atunci toate acestea se săvârşeau în Iudeea, iar cetatea era nedărâmată.
Căci era de trebuintă ca rânduielile să fie săvârsite în cetatea intactă.
Dacă prin urmare, iubiţilor, nici unul
dintre aceste răspunsuri nu este corect, atunci cine s-a ridicat? Dacă doriţi
cu adevărat să aflaţi adevărul şi să îndepărtau de la voi scornelile iudaice,
căutati la Mântuitorul. El S-a ridicat, El S-a înălţat, El a suflat asupra lor
şi a zis: Luaţi Duh Sfânt [Ioan 20:22]. Căci de îndată ce acestea s-au
împlinit, totul a fost dus la bun sfârşit, căci altarul era dărâmat, iar
catapeteasma templului se sfâşiase. Şi, chiar dacă cetatea nu se dărâmase
încă, urâciunea pustiirii era gata să se aşeze în locul de cinste, iar oraşul
si toate vechile rânduieli să-si afle sfârsitul..."
4. Întruparea [Naum 2:7-8]
Ipostasul s-a
descoperit. în Septuaginta citim: ...porţile cetăţii s-au deschis şi casele
regeşti s-au prăbuşit şi ipostasul s-a văzut [gr. he hypostasis
apekalyfthe]... [Naum 2:7-8]. Sfântul Ambrozie redă termenul grecesc he
hypostasis prin latinescul substantia* chiar dacă, în Septuaginta,
(lat.) substantia este mai degrabă (gr.) hyposteema, Sfântul
Ambrozie identifică totuşi în aceasta o prorocie referitoare la arătarea lui
Hristos. Termenul grecesc apekalyfthe (verbul apokalypto la
indicativ, aorist, diateza pasivă) poate să însemne atât „s-a descoperit, s-a
arătat", cât şi „s-a făcut cunoscut" sau „s-a văzut". „Fiul nu
este făcut şi nici nu este vreo lucrare de-a Tatălui, ci El este Cuvântul cel
născut din Puterea cea veşnică. [...] Nu este nici făcut, nici creat, ci născut
din Tatăl, fară ca la naşterea Lui să fi fost de faţă vreo fiinţă creată, care
să poată aduce mărturie. [...] Nu s-a spus oare în cuvânt că porţile cetăţii
s-au deschis şi casele regeşti s-au prăbuşit şi s-a văzut substanţa? [Naum 2:6
Vulg.]."
„Pe lângă aceasta,
continuă Sfântul Ambrozie, în limba greacă locul acesta este după cum urmează:
casele regeşti s-au prăbuşit. Ce case regeşti, dacă nu ale lui Satana,
despre care Domnul a spus: cum va dăinui împărăţia lui? [Matei 12:26]
(în limba latină, cuvântul regnum este folosit atât pentru dominaţie,
stăpânire, în sens larg, cât şi în sens de împărăţie). Aşadar noi
citim aici despre casele regeşti ale diavolului, ca despre nişte munţi înalţi
şi, prin urmare, despre prăbuşirea acestora din inimile celor credincioşi, astfel
încât adevărul iese la iveală, adevărul că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este de
o fiinţă si veşnic cu Tatăl [...]. S-a descoperit aşadar că în Hristos firea
lui Dumnezeu este prezentă, precum şi în cuvintele celor care L-au văzut şi au
mărturisit: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu [Luca 4:41] - căci cu puterea
dumnezeiască, şi nu cu cea omenească, le-a poruncit El demonilor [...].
Notă
separată-Deci Apocalipsa înseamnă revelația,descoperirea ipostasului Cuvântului
Lui Dumnezeu,adică Iisus Hristos-Dumnezeu întrupat.
Deci
Apocalipsa a început acum 2000 și un pic de ani.Mai precis,2020...cred !?!
Sf.Prooroc
Ieremia
2.
Cuvinte împotriva
apostaziei şi a răzvrătirii
[Ieremia 2:20, 21, 27, 30; 5:3]
A. Jugul idolatriei [Ieremia 2:20]:
Că în vechime am sfărâmat jugul tău şi am rupt cătuşele tale, şi tu ai zis:
„Nu voi sluji la idoli", şi totuşi pe tot dealul înalt şi sub tot pomul
umbros ai făcut desfrânare" [Ieremia 2:20].
Sfântul Ioan Gură de Aur
ne aminteşte în legătură cu aceasta de cuvintele Mântuitorului: Luaţi jugul
Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima
şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este
uşoară [Matei 11:29-30]. „Cu toate acestea, spune Sfântul Ioan Gură de
Aur, ei nu au luat asupra lor jugul, din pricina cerbiciei lor. Însă nu numai
că nu au primit să şi-l asume, dar încă l-au şi rupt şi l-au sfărâmat. După
cum mărturiseşte Ieremia Prorocul: încă din vechime ai sfărâmat jugul tău şi ai
rupt legăturile tale [cf. Ieremia 2:20]."'
B. Viţa de vie sălbăticită
[Ieremia 2.21]
Eu te-am sădit ca pe o
viţă de soi, ca pe cea mai curată sămânţă; cum dar Mi te-ai prefăcut în ramură
sălbatică de viţă străină? [Ieremia 2:21]
Sfântul Chiril al
Ierusalimului (cca 315-386) spune: „Sadul este bun, dar fructul rău. Răul
provine din libera voinţă. Săditorul nu are nici o vină. Via, însă, prin foc se
va arde, pentru că a fost sădită spre a aduce rod bun, dar prin liberă voinţă a
făcut rod rău."
C. Refuzul şi neascultarea [Ieremia 2:26-27,
30; 5:3]
Atât de adânc căzuseră
iudeii în idolatria lor, încât Profetul Ieremia constată cu amărăciune: Au
zis ei lemnului: „Tu eşti tatăl meu!" Şi pietrei i-au grăit: „ Tu m-ai
născut!", şi nu şi-au întors spre Mine faţa, ci spatele, iar la vreme de
nevoie vor zice: „Scoală şi ne izbăveşte!" [Ieremia 2:26-27] Fericitul
Ieronim subliniază: „Se arată prin aceasta că ei nu se vor întoarce la Domnul
cu pocăinţă, ci, în împietrirea inimilor lor, lui Dumnezeu Ii vor întoarce
spatele şi II vor umple de ocări."
În zadar am bătut pe
copiii voştri, că n-au primit învăţătură; pe prorocii voştri i-a mâncat sabia
voastră, ca un leu pierzător, şi nu v-aţi temut [Ieremia 2:30]. Iar în alt loc plânge şi se tânguieşte: O, Doamne,
ochii Tăi nu privesc ei oare la adevăr? Tu îi baţi şi ei nu simt durerea; Tu îi
pierzi şi ei nu vor să ia învăţătură; şi-au făcut obrazul mai vârtos ca piatra
şi nu vor să se întoarcă [Ieremia 5:3]. Sfântul Ciprian reflectează cu
amărăciune: „Iată, biciul lui Dumnezeu se abate asupra lor, iar ei nu se tem
de Domnul. Iată, bătăi şi necazuri, iar ei nu primesc nimic, nu se cutremură,
nu se tem. Ce mustrări pot fi mai evidente decât acestea, care vin tocmai prin
cele omeneşti? Şi ce insolenţă mai mare decât aceasta a oamenilor, care
persistă nepocăiţi în păcatele lor!"
Sfântul Ioan Cassian
(cca 360-435), în convorbirea cu Părintele Teodor, prezintă tulburările prin
care trece omul care refuză îndreptarea şi arată că Domnul însuşi este
cuprins de mâhnire atunci când vede că trecerea prin chinurile focului, din
pricina celui păcătos, aşa cum a fost cazul Ierusalimului, nu a dus la
curăţirea de păcate.
Sfântul Afraat enumeră
nenorocirile care s-au abătut peste Israel: „Au fost duşi robi în Egipt, unde
au robit vreme de 225 de ani. Apoi, canaaniţii i-au făcut robi de asemenea, în
vremea lui Barak şi a Deborei. Moabiţii s-au înstăpânit asupra lor, în zilele
lui Iehud, iar amoniţii în zilele lui Ieftae. Tot aşa şi filistenii, în zilele
lui Samson şi în zilele lui Eli sau în cele ale lui Samuel; edomiţii i-au cucerit
în zilele lui Ahab, iar asirienii, în zilele lui Iezechia. Regele Babilonului
i-a dezrădăcinat şi i-a rispit; şi nici după ce acesta i-a urmărit şi împilat
pretutindeni, ei tot nu s-au schimbat şi nu s-au întors de la fărădelegile
lor: În zadar am bătut pe copiii voştri, că n-au primit învăţătură... [Ieremia
2:30]."
[Ieremia 7:4, 11,21-24; 11.15; 12:9; 16:9;
Plângerile 4:1]
1. Dependenţa de Templu [Ieremia 7:4]
Nu vă încredeţi în cuvintele mincinoase care zic: „Acesta este Templul
Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului." [Ieremia 7:4]
„Iudeii, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, s-au mândrit foarte mult cu Templul
lor şi cu chivotul legii. De aceea spuneau tot mereu: Templul Domnului,
Templul Domnului, Templul Domnului [cf. Ieremia 7:4]. Pentru că nicăieri pe
faţa pământului nu se mai construise un Templu aşa ca acesta, nici în privinţa
costurilor, nici în a frumuseţii - în nici o privinţă nu se mai găsea vreun
altul care să-l depăşească. Căci Domnul Dumnezeu, Care a poruncit construirea
lui, a rânduit să fie înălţat astfel, pentru ca privirile lor să fie mereu
atrase înspre el, iar pe de altă parte iudeii erau mai preocupaţi de cele
materiale. Căci cărămizi de aur se aflau în zidurile lui; oricine vrea să afle
despre acestea poate să citească cu de-amănuntul în Cărţile Regilor
[...], acolo se spune cu precizie si câţi talanti de aur au fost
cheltuiri."
Într-o altă omilie,
Sfântul Ioan Gură de Aur întreabă: „Vrei să afli că odată cu jertfele, cu
instrumentele muzicale, cu sărbătorile şi cu tămâierile, Dumnezeu a urât şi
Templul, din pricina celor care intrau în el? Lucrul acesta l-a arătat mai cu
seamă prin fapte, dându-l mai înainte pe mâinile barbarilor, iar mai pe urmă
dărâmându-l cu totul. Totuşi, chiar şi înainte de dărâmare, Dumnezeu strigă şi
zice prin profetul: Nu vă puneţi nădejdea în cuvinte mincinoase, că nu vă va
fi de nici un folos să ziceţi: Acesta este Templul Domnului, este Templul
Domnului [Ieremia 7:4]. Nu Templul sfinţeşte, spune Domnul, ci aceia care
intră în el fac sfânt Templul. Dacă Templul nu era de folos atunci când erau în
el heruvimii, când era în el chivotul, apoi cu mult mai mult acum, când toate
acestea au pierit, când Dumnezeu i-a întors desăvârşit spatele, când a ajuns
pricină mai mare de ură."
2. Peşteră de tâlhari [Ieremia 7:11]
Templul acesta, asupra căruia s-a chemat numele Meu, n-a ajuns el oare, în
ochii voştri peşteră de tâlhari? Iată, Eu am văzut aceasta, zice Domnul [Ieremia 7:11].
Referindu-se la măreţia şi la semnificaţia acestui Templu, Sfântul Ioan Gură
de Aur învaţă: „Ca să-ţi dai bine seama că numai virtutea împodobeşte pe
cetăţeni, nu-ţi mai vorbesc de o cetate, ci dându-ţi ca pildă ceva care e mai
vrednic de respect decât orice cetate, anume Templul lui Dumnezeu din Ierusalim,
voi încerca să-ţi dovedesc acest lucru. Acest Templu, în care se săvârşeau
jertfe şi rugăciuni şi închinări, unde erau Sfânta Sfintelor, şi Heruvimii, şi
Testamentul, şi urna de aur, semne măreţe ale dragostei lui Dumnezeu pentru
neamul acela; unde întruna veneau prorociri de Sus, unde prorocii erau cuprinşi
de Duh dumnezeiesc; unde era o operă nu a meşteşugului omenesc, ci a
dumnezeieştii înţelepciuni; unde pereţii străluceau de mult aur şi mai presus
de orice, îmbinarea, pe de o parte, între un material de cea mai preţioasă
calitate şi, pe de alta, dintre un meşteşug fară pereche făcuse din acest
Templu un monument fară pereche; ba încă nu numai îndemânarea meşteşugului, dar
şi înţelepciunea şi Dumnezeu a împodobit acea clădire, căci Solomon nu l-a făcut
din capul său, ci aflând toate de la Dumnezeu şi planul aducându-i-se din cer,
aşa a plănuit el şi a ridicat Templul acesta - zic -, atât de frumos, şi de
minunat, şi de sfânt. Dar, când cei ce slujeau la el s-au păcătoşit, a ajuns de
atâta ocară şi dispreţ şi atât de necurat, încât înainte de căderea în robie se
numea peşteră de tâlhari şi vizuină de hiene [Ieremia 7:11;
Matei 21:13], iar după aceea a fost dat pe mâini barbare şi necurate."
3.
Dumnezeu nu cere jertfe [Ieremia 7:21-24]
Aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: iyArderile de tot
ale voastre adă- ugaţi-le la jertfele voastre şi mâncaţi carne; câ părinţilor
voştri nu le-am vorbit şi nu le-am dat poruncă în ziua aceea, în care i-am scos
din pământul Egiptului, pentru arderea de tot şi pentru jertfa; ci iată porunca
pe care ţi-am dat-o: Să ascultaţi glasul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru,
iar voi îmi veţi fi poporul Meu, şi să umblaţi pe toată calea pe care vă
poruncesc Eu, ca să vă fie bine. Dar ei n-au ascultat glasul Meu şi nu şi-au plecat
urechea lor, ci au trăit după pofta şi îndărătnicia inimii lor rele şi s-au
întors cu spatele către Mine, iar nu cu faţa. " [Ieremia 7:21-24]
Sfântul Irineu afirmă
că, prin aceasta, Dumnezeu îi mustră spunând că nu i-a scos din Egipt ca să-I
aducă Lui jertfe, ci pentru ca, lăsând în urmă idolatria egiptenilor, să-şi
plece urechea la cuvântul lui Dumnezeu şi să-şi afle în aceasta cinstea şi
mântuirea lor.
4.
Jertfe pentru netrebnicii [Ieremia 11:15]
Ce cauţi, iubitul Meu popor, în Templul Meu, când în acesta se săvârşesc
atâtea netrebnicii? Jertfele nu te vor ajuta când, făcând rău, te bucuri [Ieremia 11:15].
Sfântul Irineu întăreşte că jertfele şi arderile de tot de carne şi de
grăsime nu pot şterge fărădelegile deja înfăptuite. „Acesta este postul bineplăcut
Mie, zice Domnul: stricaţi răutăţile, încetaţi tovărăşiile cele rele, rupeţi
jurămintele întemeiate pe ură şi răzbunare, odihniţi-i pe cei tulburaţi,
încetaţi orice faptă nedreaptă. împarte de bunăvoie pâinea ta cu cel flămând şi
adăposteşte în casa ta pe străinul lipsit de acoperiş. Dacă vezi vreun om
lipsit de haine, îmbracă-l şi nu-i dispreţui pe cei ce nu sunt de un neam cu
tine."
Sfântul Vasile învaţă:
„Nu orice dar este primit de Dumnezeu, ci darul adus din inimă curată - că
spune Scriptura: Nu sunt curate rugăciunile din simbria desfrânatei
[Proverbe 19:13]; şi iarăşi Ieremia: Oare rugăciunile şi cărnurile sfinte
vor îndepărta de la tine răutăţile sau cu ele te vei curăţi? [Ieremia
11:15] "
5.
Culcuş de hienă... [Ieremia 12:9]
Moştenirea Mea s-a făcut pentru Mine ca un culcuş de hienă... [Ieremia 12:9]
Fericitul Ieronim ne
spune că „hiena este un animal care linge sângele scurs din cadavre, umblă
numai pe timp de noapte, niciodată ziua. Bucuria ei sunt cadavrele şi mai cu
seamă câinii. Mereu caută să ucidă câinii care păzesc casa. Se mai spune şi
că, la hienă, şira spinării este alcătuită dintr-un singur os, motiv pentru
care ea nu-şi poate întoarce capul, ci este nevoită să se întoarcă cu tot
trunchiul; nu se poate răsuci, aşa ca alte animale. Vezi bine, aşadar, că hiena
este o făptură a întunericului, care nu poate să se întoarcă, nu poate să se
convertească. La fel se poate spune şi despre preoţii iudeilor. Orice iudeu de
rând poate lucra cu uşurinţă pocăinţa, dar preoţii sau cărturarii lor, nicidecum
- pentru că aceştia au o atracţie deosebită faţă de cadavre, faţă de cei pe
care cred că îi pot seduce".
6. O preoţie stricată. [Plângerile 4:1]
O, cum s-a întunecat aurul, şi cel mai curat aur şi-a schimbat faţa;
pietrele nestemate vărsate au fost la colţul tuturor uliţelor! [Plângerile 4:1]
Sfântul Grigorie cel Mare vorbeşte despre preoţii care au fost mai înainte
de distrugerea Templului şi arată că aceştia au fost puşi în acea slujbă ca să
privegheze asupra sufletelor, dar ei s-au lăsat prinşi de griji lumeşti, făcând
tocmai cele pentru care ei se cădea să-i mustre pe semenii lor: „Nu se cuvine
păstorului de suflete să se afunde în afaceri lumeşti, căci atunci unul ca acesta
nu va mai fi în stare să certe şi să biciuiască păcatele altora, ba încă îşi va
pierde până şi conştiinţa slujbei sale de păstor. De aceea, în mânia unei drepte
pedepse, Dumnezeu ameninţă zicând: Dar şi poporului i se va întâmpla ca şi
preotului; voi pedepsi purtarea lui, iar faptele lui le voi întoarce împotriva
lui [Osea 4:9]. Căci preotul, într-adevăr, devine asemenea poporului când
părăseşte slujbele lui cele duhovniceşti, pentru care a fost ales. [...] Ce
este, aşadar, aurul cel nobil, dacă nu desăvârşirea sfinţeniei? [...] Ce sunt
pietrele sanctuarului, dacă nu acele persoane care au devenit sfinţite prin
darul preoţiei? [...] Pietrele Templului sunt împrăştiate în pieţe, atunci când
cei rânduiţi spre podoaba Bisericii ar fi trebuit să se îndeletnicească cu
tainele vieţii interioare, în locurile cele mai ascunse la Sanctuarului, dar îi
găseşte afară, căutând drumurile largi, pe care umblă interesele omeneşti.
[...] Persoanele sfinte care se lasă cu totul în voia nenumăratelor plăceri şi
sunt scufundate în afaceri lumeşti sunt pietrele sanctuarului care zac
împrăştiate şi pierdute prin pieţe. împrăştiate chiar şi la colţurile
pieţelor, pentru că şi în rău doresc să-şi păstreze locurile de cinste."
7. Sfârşitul sinagogii [Ieremia 16:9]
Prorocul prevesteşte sfârşitul ritualurilor de la Templu şi al sinagogii,
spunând: Iată, voi curma în locul acesta chiar în zilele voastre şi sub
ochii voştri glasul bucuriei şi glasul de veselie, glasul mirelui şi glasul
miresei [Ieremia 16:9]. Sfântul Ciprian comentează pe marginea acestui
cuvânt: „Hristos este Mirele, iar Biserica este Mireasa Lui, din care se vor
naşte fii duhovniceşti."
19. Antihrist [Ieremia 8:16; 17:11]
A. De la Dan se aude ropotul cailor şi
de nechezatul puternic al armăsarilor se cutremură tot pământul; iată vin şi
vor pustii pământul şi tot ce este pe el, cetatea şi locuitorii ei [Ieremia 8:16].
Sfântul Irineu, atunci când vorbeşte despre Antihrist, citează locul acesta
din Cartea lui Ieremia şi ne aduce în atenţie următoarele: „Ieremia nu
anunţă venirea lui neaşteptată, ci mai degrabă indică seminţia din care va
ieşi (şi anume, Dan). Şi acesta este unul dintre motivele pentru care tribul
lui Dan nu este numărat în Apocalipsa, la un loc cu toţi cei care se
mântuiesc [cf. Apocalipsa 7:5-7]."
Sfântul Hipolit, atrăgându-ne dinainte atenţia cu privire la Antihrist, spune:
„În realitate, el provine din seminţia lui Dan; de acolo îi este scris
stăpânitorului acestuia samavolnic şi tiran, cumplitului judecător, fiu al
diavolului, să iasă şi să se ridice [...]. Ieremia arată şi el aceasta, când
spune: De la Dan se aude ropotul cailor şi de nechezatul puternic al
armăsarilor se cutremură tot pământul... [Ieremia 8:16]. Toate acestea
sunt spuse despre nimeni altul decât despre tiranul acela, lipsit de ruşine şi
potrivnic al lui Dumnezeu."
B. „Prorocul Ieremia - dezvăluie Sfântul Hipolit - se referă la Antihrist într-o
parabolă, după cum urmează: Prepeliţa cloceşte ouăle pe care nu le-a ouat;
aşa este şi cel ce câştigă avuţie nedreaptă, o lasă la jumătatea zilelor sale
şi la sfârşitul său se va trezi că este un nebun [Ieremia 17:11]. Căci el
va chema la sine toate neamurile, din toate ţările, din diaspora, facându-i pe
toţi ai lui, ca şi cum ar fi copiii săi; le va făgădui că le restaurează ţara,
că le va reinstaura rege, că le va reface neamul, pentru ca ei să i se închine
lui, ca lui Dumnezeu." Mai departe, descrie modul cum îşi va ridica
Antihrist regatul: „de la răsăritul soarelui şi până la apus: cei pe care el îi
va chema, dar şi cei pe care nu îi va chema, vor păşi pe căile lui. Va albi
marea cu pânzele corăbiilor lui, iar câmpiile se vor înnegri de scuturile
ostaşilor lui. Şi oricine îi va sta împotrivă cu război, de sabie va
pieri."
Sfântul Grigorie de
Nyssa, în aceeaşi ordine de idei, afirmă că versetul acesta se referă la
vrăjmaşul întregului neam omenesc, la cel rău: „Prin viclenia lui,el a semănat
în noi sămânţa neascultării; din această pricină, firea noastră nu a mai păzit
chipul Tatălui, ci s-a preschimbat după nebuneasca asemănare a păcatului,
altoindu-se prin asemănarea voinţei în tulpina răsărită din începătura
păcatului. Pentru aceasta, bunul şi adevăratul Dumnezeu a încetat să mai fie
Dumnezeu şi Tată, aceluia care prin încălcările lui repetate s-a făcut
fărădelege şi care, în locul Lui, al Celuia care prin fire este Dumnezeu, s-a
închinat, după cum pe drept spune Apostolul, celor ce din fire nu sunt dumnezei
[cf. Galateni 4:8]; iar în locul Tatălui, a fost socotit tată şi începător unul
care în chip mincinos s-a numit în felul acesta, după cum arată Prorocul
Ieremia în sumbrul său cuvânt: Prepeliţa cloceşte ouăle pe care nu le-a
ouat [Ieremia 17:11]."
20. Zilele cele de pe urmă [Ieremia 23:20]
Mânia Domnului nu se va potoli până nu va împlinişi va înfăptui planurile
inimii Sale, şi în zilele cele de pe urmă veţi pricepe aceasta lămurit [Ieremia 23:20].
Comoară ascunsă în Scripturi este Hristos - demonstrează Sfântul Irineu.
„Ieremia, la rândul său, spune că în zilele cele de pe urmă veţi pricepe
aceasta lămurit [Ieremia 23:20], Căci orice prorocie, înainte de a se fi
împlinit, este plină de taine şi de ambiguităţi pentru oameni. Dar, la
plinirea vremii şi atunci când cele prezise se împlinesc, prorociile se
lămuresc şi tainele lor se dezvăluie. Şi acesta este motivul pentru care,
într-adevăr, când astăzi Legea se citeşte pentru iudei, totul le rămâne ca o
parabolă. Pentru că lor le lipseşte cheia, ei nu au ceea ce explică totul,
începând cu venirea Fiului lui Dumnezeu, care s-a petrecut în firea omenească.
Dar când Legea se citeşte creştinilor, este ca o comoară, pe bună dreptate
ascunsă într-o ţarină, dar scoasă la lumină prin Crucea lui Hristos. Iar când
este tâlcuită, ea îmbogăţeşte înţelegerea oamenilor şi descoperă înţelepciunea
lui Dumnezeu. Arată milostivirea lui Dumnezeu faţă de om şi pregăteşte
împărăţia lui Hristos. Propovăduieşte încă de pe acum moştenirea sfântului
Ierusalim. Vesteste dinainte că omul iubitor de Dumnezeu va ajunge la o
asemenea măsură, încât se va bucura de vederea lui Dumnezeu şi de auzirea
cuvântului Său."
Sfântul Ciprian afirmă că „iudeii nu pricep Sfintele Scripturi, însă
acestea li se vor descoperi în zilele cele de pe urmă".
