(A
fost rostit pe când urma să iasă din trup)
(PG 59, 553-568)
1. Dureros este cuvântul - fiindcă e şi ultimul, după cum mi s-a
arătat -, însă şi plin de multă bucurie. Dureros, pentru că nu voi mai grăi
către voi; plin de multă bucurie, pentru că îmi stă de faţă vremea să mă
dezleg şi să fiu împreună cu Hristos; şi, după cum a zis Domnul, „nu voi mai
grăi cu voi” (In. 14, 30).
Dar acum voi grăi încă întru durerea inimii despre prorocii
mincinoşi şi despre dascălii mincinoşi, şi despre lipsiţii de Dumnezeu eretici,
despre care Apostolul a zis: „Oamenii răi şi amăgitori vor înainta spre mai
rău, înşelând şi fiind înşelaţi” (II Tim. 3, 13). Despre aceştia adeseori
v-am pomenit. Căci multe cuvântări am făcut, cu harul lui Hristos, după cum şi
ştiţi, iubitorilor de Dumnezeu. Şi aproape în fiecare cuvântare am pomenit
despre aceştia, dacă vă amintiţi numai cele spuse ieri. Şi ştiu că vă
amintiţi, şi mai cu seamă cei iubitori de osteneală şi iubitori de Scripturi
şi iubitori de Hristos.
Căci iubitorul de Scripturi cu dreptate a
fost numit iubitor de Hristos, după ceea ce s-a spus de Domnul, că: „Cel ce Mă
iubeşte păzeşte cuvintele Mele. Cel ce Mă iubeşte iubit va fi de Tatăl Meu”
{cf. In. 14, 21). „Cel ce Mă iubeşte în Lege va cugeta ziua şi noaptea”, adică
în Evanghelie şi în celelalte Scripturi (cf. Ps 1, 2). Căci unul ca acesta are necurmată
pomenirea lui Dumnezeu în inima lui. Aşteptându-L din ceruri, pururea pândeşte
ceasul venirii Lui. Ţinând totdeauna în mâinile sale sfinţitele, cărţi, nu va
uita de acele înfricoşate „cărţi” despre care s-a scris: „a şezut pe scaunul de
judecată şi cărţile s-au deschis” (Dan. 7, 10). Ia aminte cât câştig este din
cercetarea Scripturilor, după cum adesea aţi auzit. Ce înseamnă ceea ce
zicem? Că dumnezeiasca Scriptură nimic nu a lăsat deoparte, nimic nu a trecut
sub tăcere din cele de folos nouă, ci pretutindeni strigă şi prin proroci, şi
prin apostoli, vestind mai dinainte şi întărind mai dinainte pe flecare, după
cum o maică iubitoare de fii, iubindu-şi copiii, le mărturiseşte mai dinainte.
Şi ne aduce aminte de cele trecute şi de cele de faţă şi de cele viitoare,
nimic trecând cu vederea, precum s-a spus mai înainte, din cele folositoare
nouă. Şi acest lucru nu îl grăieşte în ascuns, nici cu glas mic, ci în tot
locul strigă cu osteneală şi putere şi prin Lege, şi prin proroci, şi prin
apostoli, şi prin însuşi Stăpânul. Căci prin Isaia prorocul zice: „Strigă cu
tărie şi nu cruţa, ca o trâmbiţă înalţă glasul tău” (îs. 58, 1). Şi iarăşi
zice: „Pe munte înalt suie-te, cel ce binevesteşti Sionului” (Is. 40, 9); şi în
continuare zice: „Înălţaţi-vă, nu vă temeţi” (Is. 40, 9). Şi iarăşi David zice:
„Ostenit-am strigând,amorţit-a gâtlejul meu” (Ps. 68, 3). Iar Ioan, cuvântătorul de
Dumnezeu, zice în soborniceasca Epistolă: „Luaţi aminte la voi înşivă” (II In.
8). Iar Pavel ce [zice]? „Luaţi aminte cum umblaţi” (Ef. 5, 15). Iar Domnul
[zice]: „Eu pe faţă am grăit lumii şi pe ascuns nimic nu am grăit” (In. 18,
20). Şi în altă parte zice Evanghelistul despre El că „a stat şi a strigat,
zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (In. 7, 37). Vezi
câtă luptă, câtă sârguinţă, cum strigă pe faţă şi nimeni nu pricepe? Şi iarăşi fericitul Pavel zice: „Luaţi aminte la câini, luaţi
aminte la lucrătorii cei răi. Luaţi aminte la tăierea împrejur. Luaţi aminte
cum umblaţi, că zilele rele sunt” (Flp. 3, 2; Ef. 5, 15-16). Şi Ioan
[zice]: „Luaţi aminte la voi înşivă ca să nu pierdeţi ce aţi lucrat, că mulţi
înşelători au ieşit în lume” (II In. 7-8). Şi multe
sunt cele asemănătoare în dumnezeieştile Scripturi ale Vechiului şi Noului
Legământ, care strigă şi ne trezesc din lâncezeala noastră. Iar noi facem dimpotrivă,
precum a zis Isaia prorocul, că „cu urechile lor greu au auzit şi au închis
ochii lor” (Is. 6, 10).
O, câte şi ce fel de scrieri auzim, dar nu
pricepem! De aceea şi fără de apărare vom fi în ziua cercetării, când va veni
Cel Ce luminează cele ascunse ale întunericului şi va arăta sfaturile inimilor,
când va şedea pe scaunul de judecată şi cărţile pe care acum, auzindu-le, le
luăm în râs şi nu le primim, se vor deschide. Căci fiecare dintre noi a
fost înşelat în calea sa, lăsând calea dreaptă, şi ne-am făcut precum la
început, când nu mergeai cu noi, Doamne. Şi cu adevărat cu noi s-a plinit
prorocia lui David, care zice: „Amestecatu-s-au întru neamuri şi au învăţat
lucrurile lor” (Ps. 105, 35). De aceea suntem smeriţi în tot pământul din
pricina păcatelor noastre şi la noi a ajuns sfârşitul veacurilor, precum s-a
scris (cf. I Cor. 10, 11). Şi păstorii sunt lupi, şi oile zdrobite,
şi foametea e la uşi, nu foamete de pâine şi sete de apă, ci foamete de a auzi
cuvântul lui Dumnezeu. Aşadar, nimeni din cei ce nădăjduiesc în Domnul
să nu deznădăjduiască. Nu vă descurajaţi, ci priviţi de mai înainte pururea la
Cel Ce a zis: „Cu voi sunt” (Mt. 28, 20).
2. Aşadar, îndrăzniţi! Căci nu va nimici Domnul cu foamete
sufletele drepţilor. Despre această foame zice Domnul prin proroc: „Şi va fi în
zilele acelea că voi adăuga foamete pe pământ; nu foamete de pâine, nici sete
de apă, ci foamete de a auzi cuvântul lui Dumnezeu. Şi vor alerga de la Răsărit
la Apus căutând cuvântul Domnului"(cf. Am. 8, 11-12). Vezi că nu despre
pâine vorbeşte? Căci Dumnezeu nu despre pâine a vorbit. O, foamete cumplită şi
stricătoare şi vătămătoare de suflet! O, foamete care aduci pedeapsa veşnică!
Această foamete este dătătoare de tot lucrul rău. Această foamete este pricină
a tot răul. Această foamete văzându-o mai dinainte prorocul David
venind, L-a rugat pe Dumnezeu, zicând: „Dumnezeul meu, să nu taci de către
mine” (Ps. 27, 1). Şi despre credincioşii sârguitori a prorocit, zicând: „Ca să
izbăvească din moarte sufletele lor şi să-i hrănească pe ei în foamete” (Ps.
32, 19). Şi în altă parte zice: „Şi în zile de foamete vor fi săturaţi” (Ps.
36, 19). Şi iarăşi: „Milostiv şi îndurat Domnul; hrană a dat celor ce se tem de
El” (Ps. 110, 4-5). Acestea le-a zis David despre cei
ce cercetează Scripturile: că nu vor flămânzi.
Să cercetăm Scripturile, fraţilor, ca să
nu flămânzim de foametea ucigătoare de suflet care va veni. Să cercetăm, ca să
nu fim înşelaţi şi purtaţi de orice vânt (cf. Ef. 4, 14). De
aceea zice Domnul către cei fără de grijă: „Vă înşelaţi, neînţelegând
Scripturile” (cf.
Mt. 22, 29). Căci cu adevărat unii ca aceştia sunt înşelaţi. Căci de unde a
venit foametea ce ucide sufletul? Nu din necercetarea Scripturilor? O, de câte
bunătăţi ne-am lipsit lepădând dumnezeieştile Scripturi! Căci poruncă a
Stăpânului este. Cercetează cu osteneală, cercetează şi caută şi vei afla multă
bogăţie neasemănată şi comoară ascunsă în ţarină; vei înţelege dumnezeiasca
Scriptură. Cercetează şi vei afla şi, aflând, vinde toate câte ai şi cumpără
ţarina aceea - cunoaşterea cea bună a Sfintelor Scripturi - în care s-a ascuns
Fiul, înţelepciunea cea adevărată a Tatălui; pe El aflându-L, fericit vei fi,
precum s-a scris că: „fericit e omul care a aflat înţelepciune” (Pilde
3, 13).[1] Cercetează, iubite, fie că eşti bogat sau sărac, fie
rob, fie liber, fie bărbat, fie femeie. Cercetaţi Scripturile. Căci dumnezeiasca
Scriptură este cămară a tot binele.
Dar să ne întoarcem la subiectul ce ne stă înainte; căci despre
sfârşitul lumii e cuvântul şi despre prorocii mincinoşi şi dascălii mincinoşi
şi despre ereticii cei fără de Dumnezeu, care ca nişte şuvoaie potopesc
pretutindeni şi înşală pe mulţi. Şi de unde s-a întâmplat aceasta? E limpede că din
necunoaşterea şi din lipsa de cercare a întâistătătorilor[2].
Căci unde e lipsa de cercare a păstorilor, acolo e pierzania oilor.
Aşadar, ce să spun mai întâi? Despre sfârşitul nostru? Sau voi da în vileag
dogmele cele spurcate ale ereticilor celor fără de Dumnezeu? Dacă ar fi fost
vreme, aş fi doborât şi aş fi dat pe faţă dogmele lor cele spurcate şi faptele
cele nelegiuite. Însă mare este lupta şi mult cuvântul ca să dezgolim şi să
doborâm necuratele dogme ale acestora. Dar
pentru acum e de neapărată trebuinţă să-i înfăţişăm din Sfintele Scripturi pe
aceştia, ca duşmani ai lui Hristos şi lupi faţă de turma Lui, care
pretutindeni sunt alungaţi şi scoşi dintre oile lui Hristos.[3]
De aceea, pe dreptate şi lupi au fost numiţi de proroci şi de însuşi Stăpânul
şi de fericiţii apostoli. Şi nu numai lupi, ci şi ciumaţi şi necinstitori şi
potrivnici şi vrăjmaşi şi uneltitori şi hulitori şi făţarnici şi furi şi
tâlhari şi spurcaţi şi proroci mincinoşi şi dascăli mincinoşi şi călăuzitori
orbi şi înşelători şi vicleni şi antihrişti "şi pietre de poticneală şi
fii ai celui viclean şi neghine şi lipsiţi de Dumnezeu şi luptători împotriva
Duhului şi hulitori ai Duhului harului. Acestora nu li se va ierta nici în
veacul de acum, nici în cel viitor. Din pricina lor, calea adevărului va fi
hulită. Pe lângă acestea, sunt şi copii ai diavolului viclean, după cum zice
de Dumnezeu cuvântătorul [Ioan]: „arătaţi sunt copiii diavolului” (I In. 3,
10). Aşadar, trebuie mai întâi să ne ocupăm cu aceştia şi abia după aceea să
grăim despre sfârşitul lumii.
Deci, pentru că la noi a ajuns sfârşitul veacurilor, precum zice
Apostolul (cf. I Cor. 10, 11), şi s-au ridicat vremuri grele şi s-a înmulţit
fărădelegea şi dragostea multora s-a răcit şi mulţi sunt cei care înşeală şi
mai mulţi cei înşelaţi[4], hai, dar, să desfăşurăm
sfinţitele cărţi în care, aflând prin altă parte, este fur şi tâlhar” (cf. In. 10). Şi iarăşi zice despre ei: „Cel
ce nu este cu Mine împotriva Mea este” (Mt. 12, 30). Şi iarăşi a zis către ei:
„Voi din tatăl vostru, diavolul, sunteţi” (In. 8, 44). „Vai vouă, că încuiaţi
împărăţia cerurilor; căci nici voi nu intraţi, nici pe cei ce intră nu-i
lăsaţi să intre” (Mt. 23, 13). Şi în altă parte iarăşi [zice]: „Voi nu sunteţi
dintre oile Mele” (In. 10, 26). Vezi cum pretutindeni Stăpânul dă în vileag şi
îi pune în văzul tuturor pe necinstitori, ca noi să nu fim înşelaţi? O, pogorământ negrăit! O, bunătate neasemănată! Ce vom răsplăti Domnului pentru toate
acestea? Ce apărare vom avea înaintea Arhipăstorului?
O, păstorilor şi împreună păstorilor! Iată, puţine [mărturii] din
cele multe. O, cum pretutindeni asigurându-ne Stăpânul, strigă prin
neprihănitele Evanghelii: luaţi aminte, fiţi treji, fiţi cu luare aminte,
sârguiţi-vă, luptaţi-vă! Şi nu numai prin Evanghelii strigă, ci şi prin
purtătorii de Dumnezeu proroci, şi prin de Dumnezeu cuvântătorii ucenici cele
asemănătoare le grăieşte. Căci prin toţi grăieşte precum vrea. Şi martor îmi e
Pavel, care zice: „Hristos, Care grăieşte întru mine” (II Cor. 13, 3).
Aşadar, hai să-i aducem înainte pe cuvântătorii de Dumnezeu şi să
auzim de la ei ce ne poruncesc despre eretici. Spune, fericite Petre, pe care
te-a fericit Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos; spune-ne despre cei care
înşală şi care vor înşela turma lui Hristos, pe care ţi-a dat-o şi ţi-a
încredinţat-o Arhipăstorul şi Episcopul sufletelor noastre; spune câte ţi-a
dat Duhul Sfânt şi întăreşte turma ta; arată-ne pe lupii cei ascunşi, precum
învăţătorul tău, Hristos Domnul. Petru a spus: „Aceasta să cunoaşteţi mai
întâi, că vor veni în zilele din urmă batjocoritori, umblând după poftele lor”
(II Pt. 3, 3). Şi iarăşi zice: „Şi între voi vor fi dascăli mincinoşi care vor strecura eresurile
pierzaniei, tăgăduind pe Stăpânul Care i-a răscumpărat. Şi mulţi vor urma
destrăbălărilor lor, a căror judecată nu zăboveşte şi pierzania lor nu
dormitează” (cf. II Pt. 2, 1-3); „copii
ai blestemului, care au lepădat calea dreaptă” (cf. II Pt. 2, 14-15).
Acestea le-a grăit Petru, Petru, cel cu
adevărat fericit; Petru, piatra credinţei, pe care [piatră] Hristos a zidit Biserica;
Petru, cel care ţine cheile cerurilor; Petru, cel ce a călcat valurile cu
piciorul, iubitorul cel cald al Stăpânului Hristos, cel ce l-a zvârlit [la
pământ] în Roma pe magul Simon, [căci se cuvenea] ca verhovnicul şi
întâistătătorul [apostolilor să-l azvârle] pe cel dintâi tâlhar şi ucenicul
diavolului în erezii.
Ioan a zis: „Arătaţi sunt
copiii diavolului” (I In. 3, 10). Vezi cum prin toţi aceştia Hristos grăieşte?
Căci şi în Evanghelii cele asemănătoare a grăit către ei: „Voi sunteţi din
tatăl vostru, diavolul” (In. 8, 44). Ştiu pe mulţi care
grăiesc că şi pe aceia i-a făcut Dumnezeu („căci fără Dumnezeu”, zic ei, „nimic
nu s-a făcut”), dar ei nu înţeleg nici cele ce le zic, nici cele despre care
aduc întărire. Că Dumnezeu i-a zidit, sunt de acord şi eu; însă i-a zidit spre
fapte bune, ca să umblăm întru ele şi să ne facem copii ai lui Dumnezeu prin
dreapta credinţă.[5]
4. Dar
să ne întoarcem la subiectul ce ne stă înainte. Ioan zice: „Şi acum mulţi
antihrişti sunt” (I In. 2, 18). Şi iarăşi: „Luaţi aminte la voi înşivă ca să nu
pierdeţi cele ce aţi lucrat, că mulţi înşelători au ieşit în lume” (II In.
7-8). „Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu. Că mulţi proroci mincinoşi au venit în
lume” (I In. 4, 1). Şi iarăşi zice: „Dacă vine cineva la voi şi nu poartă cu
sine această învăţătură, nu îl primiţi în casă şi nu-i spuneţi «Bucură-te».
Căci cel ce-i spune «bucură-te» se face părtaş la faptele lui cele rele” (II
In. 10-11). Şi iarăşi: „Tot cel ce încalcă şi nu rămâne în învăţătura lui
Hristos nu îl are pe Dumnezeu” (II In. 9).
Acestea ne îndeamnă loan, Ioan, fiul
tunetului, cel iubit mai mult decât toţi sfinţii, cel ce a întărit Biserica de
la o margine la cealaltă a lumii şi a sfărâmat gurile ereticilor cu teologia.
Iacov a zis: „Cel care se arată că este prieten
al lor [al ereticilor] vrăjmaş al lui Dumnezeu este” (cf Iac. 4, 4). Auziţi
toţi care mâncaţi împreună cu ereticii hotărâre dureroasă: sunteţi vrăjmaşi ai
lui Hristos. Căci nici cel ce este prieten cu vrăjmaşii împăratului nu poate să
fie prieten al împăratului; şi nu se învredniceşte de viaţă, ci piere împreună
cu vrăjmaşii şi suferă şi mai rele.
Iuda al lui Iacov a zis: „S-au strecurat [printre voi] unii oameni
însemnaţi mai dinainte spre această judecată, necinstitori, care au schimbat
harul Dumnezeului nostru în destrăbălare, tăgăduind pe singurul Stăpân şi Domn”
(Iuda 4). Şi iarăşi zice: „În vremurile din urmă vor fi batjocoritori,
umblând după poftele lor cele lipsite de credinţă” (Iuda 18). „Aceştia sunt cei
ce se păstoresc pe ei înşişi fără de frică, nori fără de apă, purtaţi de orice
vânt, stele rătăcitoare, cărora le este pusă deoparte bezna întunericului în
veci” (Iuda 12-13). Acestea şi mai multe decât acestea ne îndeamnă bunul Iuda.
Vino mai departe Pavele, vasule al alegerii, spune-ne şi tu, după
harul cel dat ţie de la Dumnezeu; spune-ne despre veacul rău de acum; arată-ne
lupii ascunşi, dă-i în vileag şi la arătare pe furii sfintei turme a lui Dumnezeu. Pavel a
zis: „Ştiu că vor intra, după plecarea mea, lupi cumpliţi între voi, care nu
vor cruţa turma” (Fapt. 20, 29). Vezi pretutindeni pe teologi conglăsuind cu
învăţătorul în ce-i priveşte pe lipsiţii de Dumnezeu eretici şi numindu-i câini
şi lupi? Aşijderea şi în altă parte zice Pavel: „Luaţi
aminte la câini, luaţi aminte la lucrătorii cei răi, luaţi aminte la tăierea
împrejur” (Filip. 3, 2). „Luaţi aminte ca să nu
vă ducă cineva cu filosofia şi rătăcirea deşartă” (Col. 2, 8). „Luaţi
aminte cu de-amănuntul cum umblaţi, că zilele sunt rele” (cf Ef. 5, 15-16). Cine va putea aduce ca
apărare lipsa de grijă, când aude atâtea porunci? Şi în altă parte iarăşi
[zice]: „Nu îl primiţi pe omul eretic după întâia şi a doua mustrare” (Tit 3,
10). Şi iarăşi: „Nu vă lăsaţi purtaţi de felurite şi străine învăţături” (Evr.
13, 9). Şi iarăşi: „Oamenii eretici vor înainta spre mai rău, înşelând şi fiind
înşelaţi” (II Tim. 3, 13). Şi în altă parte: „Pentru cei pângăriţi şi
necredincioşi nimic nu e curat” (Tit 1, 15). Auziţi iarăşi cei ce faceţi agape împreună cu ei [cu ereticii]:
cum veţi scăpa de mânia ce va să vină peste voi, care vă pângăriţi împreună cu
aceştia prin mâncare şi băutură laolaltă? Cum îndrăzniţi să vă apropiaţi de
dumnezeieştile şi înfricoşatele Taine ale lui Hristos? Sau nu aţi auzit pe
fericitul Pavel strigând că „nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul
demonilor; nu puteţi avea parte de masa Domnului şi de masa demonilor” (I Cor.
10, 21)? „Ieşiţi din mijlocul lor şi nu vă atingeţi de ce e necurat” (II Cor.
6, 17). Oare vă întristăm? Sau ne ostenim în deşert şi grăim în
văzduh? Însă pentru cei ce vor şi se sârguiesc să audă şi să facă cuvântul, nu
voi zăbovi, nu mă voi depărta de cuvintele lui Pavel, ci iarăşi le voi spune
pe acestea. Ascultaţi: „Nu vă înjugaţi la alt jug cu cei necredincioşi. Căci ce părtăşie este între lumină şi
întuneric” (II Cor. 6, 14)? Unde sunt gurile îndrăzneţe care zic: «Nu se spun
acestea în dumnezeieştile Scripturi»?, ei, al căror dumnezeu este pântecele şi
slava lor întru ruşinea lor, care cugetă cele pământeşti. Acestea îndeamnă şi
învaţă Pavel, vasul alegerii, îngrădirea Bisericii,
cel mult luptător şi curajos; Pavel, lira cea de Dumnezeu grăitoare,
propovăduitorul lui Hristos, alcătuitorul dogmelor, trâmbiţa Cuvântului,
ritorul dreptei credinţe, mreaja neamurilor. Şi fericiţii teologi au
grăit acestea şi mai multe decât acestea despre cei lipsiţi de Dumnezeu şi
necredincioşi.
Iar prorocii, cei ce au
fost odinioară, au grăit cele asemănătoare (căci este de trebuinţă a-i aduce
şi pe aceştia în mijloc). A zis prorocul David: „Nu este în gura lor adevăr”
(Ps. 5, 9). Şi iarăşi zice: „Doamne, nu pe cei ce Te urăsc am urât şi pentru
vrăjmaşii Tăi m-am topit? Cu ură desăvârşită am urât pe ei şi mi s-au făcut
duşmani” (Ps. 138, 21-22). Şi Solomon zice că „cei răucredincioşi faţăr- nicesc
dreapta credinţă”[6]. Şi iarăşi zice: „Fiule, să nu
te înşele bărbaţii necredincioşi, nici să umbli în cale cu ei” (cf. Pilde 1, 10). Iar Isaia prorocul, ba mai
degrabă Domnul prin proroc, zice: „Am născut fii şi i-am înălţat şi ei M-au
lepădat” (Is. 1, 2). Şi iarăşi: „Nu este bucurie/pace pentru cei necinstitori/fara de lege, zice
Domnul” (Is. 48, 22).
5. Aşadar, ajung acestea, sau mai aduc în mijloc şi pe toţi
prorocii? Dar de ajuns sunt şi acestea pentru cei ce vor să asculte. Căci cel
ce nu ia aminte la cele spuse nu va crede nici dacă sunt mai multe. Dar
încă puţin să petrecem în cuvintele prorocului David şi să vedem cum dă în vileag şi arată pe faţă vicleşugul ascuns în ei. El zice: „Nu
este în gura lor adevăr. Inima lor, deşartă” (Ps. 5, 9) şi cele următoare. Ia
aminte la priceperea prorocului, cum dă pe faţă şi descoperă cu glas de
biruinţă pe cei rău credincioşi, ca nu cumva să fim şi noi înşelaţi. Ascultaţi ortodocşilor şi nu
faceţi pogorăminte ereticilor. Ascultaţi păstorilor şi înfioraţi-vă şi să nu
tăceţi, ci propovăduiţi cuvântul. Nu daţi loc diavolului, nu daţi vânat
lupilor. Urmaţi fericitului Apostol Petru care, pe când în Roma
de trei ori blestematul Simon hulea şi spunea că el este puterea lui Dumnezeu,
nu a tăcut nici pentru un ceas, nici nu a zăbovit, ci l-a mustrat şi l-a
dovedit mincinos şi tâlhar şi potrivnic lui Dumnezeu şi, aruncându-l [jos], l-a
predat pierzaniei. Asemenea şi pe fiul acestuia, ba mai degrabă al diavolului,
pe Montan cel pângărit şi necurat şi fără de Dumnezeu, dimpreună cu cele două
adulterine, cu mare râvnă l-a mustrat Apostolul[7]
şi, dovedindu-l potrivnic lui Dumnezeu şi hristos mincinos şi proroc mincinos,
l-a făcut să tacă şi i-a închis pângărita lui gură cu numele lui Hristos,
nemairăbdând, nici mai suferind hula acestuia. Prin urmare, aşa faceţi şi voi, păstorilor, şi nu fiţi părtaşi
faptelor necurate ale întunericului, ci mai degrabă mustraţi-le pe faţă, după
cum şi apostolii şi dumnezeiescul părinte David au avut multe necazuri din
pricina lor şi multe lupte, mustrând şi certând, dându-i în vileag şi
rugându-se lui Dumnezeu împotriva lor şi
zicând: „Până când păcătoşii, Doamne, până când păcătoşii se vor făli?” (Ps.
93, 3). „Risipeşte-i întru puterea Ta” (Ps. 58,
13). „Dă lor, Doamne, după faptele lor, că nu au priceput spre faptele Tale, Doamne” (Ps. 27, 5, 7). „Doamne, întru cetatea Ta
chipul lor de nimic l-ai făcut” (Ps. 72, 20). Şi iarăşi se roagă David,
strigând şi zicând, aducând mijlociri Stăpânului ca, pogorându-Se El prin Sine,
să-i împlinească cererea: „Doamne, pleacă cerurile şi Te coboară” (Ps. 143,
5). „Doamne, nu zăbovi” (Ps. 39, 24). „Degrab să ne întâmpine pe noi îndurările
Tale, Doamne” (Ps. 78, 8). Şi ce [a făcut] iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel Ce
vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, de
vreme ce aproape este El de toţi cei ce-L cheamă întru adevăr (cf Ps.144, 18)? Nu a oprit auzul, nici a
trecut cu vederea rugăciunea sfinţilor, ci a plecat cerurile şi S-a pogorât şi
pe toate le-a iconomisit spre mântuirea neamului nostru şi pe toate le-a
arătat, facându-le şi învăţându-le. Apoi, vrând să
înveţe, încât cei ce vor sta în fruntea Bisericilor în acest chip să-i alunge
pe eretici, a făcut un bici din frânghii şi, intrând, i-a scos afară pe toţi
din templu şi i-a dat la o parte şi i-a alungat, zicând: „Casa Mea casă de rugăciune
este, dar voi aţi facut-o peşteră de tâlhari” (Mt. 21, 13). Ascultaţi întâistătătorilor
Bisericilor! Căci vouă v-a arătat ceea ce e bun, ca să urmaţi paşilor Săi,
luând aminte cu de-amănuntul din toate părţile şi alungând lupii şi păzind
turma. Apoi, scoţându-i pe toţi afară - şi e limpede că e vorba
de cei ce cugetau cele potrivnice - şi spunându-le mai dinainte sfârşitul şi
pustiirea şi nimicirea lor care va urma să fie în neam şi în neam asupra celor
ce cugetă cele potrivnice, le-a spus: „Iată, se lasă casa voastră pustie”
(Mt. 23, 38). Ia aminte cum vorbele s-au făcut faptă! Căci vrăjmaşii şi
uneltitorii Bisericii, adică ereticii, în fiecare neam sunt predaţi pierzaniei,
după cuvântul Domnului pe care l-a spus că „orice sad pe care nu l-a sădit
Tatăl Meu va fi scos din rădăcină” (Mt. 15, 13). Aceasta s-a şi întâmplat.
El
Cel dintâi a făcut şi a arătat aceasta. Iar după înălţarea Lui la ceruri,
fericiţii apostoli s-au rânduit în linie de bătaie contra lor. După aceştia,
conform dumnezeieştilor învăţături ale acestora, şi dascălii Bisericii, şi
sfintele soboare care s-au făcut în [diferite] vremi, dezrădăcinându-i pe cei
ce au rămas nepocăiţi[8] [9],
i-au predat pierzaniei, după cum s-a scris: „Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc
minciuna” (Ps. 5, 6). Aşadar, nu s-au dus şi nu au pierit toţi din pricina fărădelegii
lor? Căci unde sunt cei ce odinioară războiau Biserica, împăraţi şi puternici
şi înţelepţi? Nu s-au risipit şi au pierit şi s-au făcut de nimic?“
6. Unde
e mândria şi cutezanţa iudeilor? Unde Simon magul, cel dintâi în erezie,
ucenicul şi înainte mergătorul lui Antihrist? Unde odrasla lui cea rea, Montan,
urmaşul nebuniei şi destrăbălării lui, căpetenia răutăţilor, împreună cu cele
două adulterine, şi cele numite de aceştia taine, care sunt vrednice mai bine a
le trece cu totul sub tăcere, fiind urâciune şi necurăţie, despre care
Apostolul a zis: „Căci cele ce se fac de ei în ascuns, ruşine este şi a le
grăi” (Ef. 5, 12)? Unde e Marcion, unde Valent, unde Mani, unde Vasilide, unde
Nero, unde Iulian, unde Arie, unde Nestorie , unde toţi cei ce s-au împotrivit
adevărului, despre care Biserica a strigat: „Înconjuratu-m-au câini mulţi”
(Ps. 21, 17)? Nu au pierit toţi? Căci au fost risipiţi din pricina hulei lor şi au fost
alungaţi ca nişte lupi. [Şi aceasta]
pentru că au găsit ca luptători împotriva lor şi războinici curajoşi, şi
păstori adevăraţi pe fericiţii bărbaţi care atunci stăteau în fruntea
Bisericilor. Însă multă deosebire văd între păstorii de atunci şi cei de acum.
Aceia erau războinici, aceştia dau bir cu fugiţii Aceia se împodobeau cu cărţi
şi dogme, aceştia cu haine şi lucruri de nimic. Aceştia lasă oile ca nişte
simbriaşi şi fug, aceia îşi puneau sufletul lor pentru oi, urmând Păstorului
cel bun. O, fericiţi acei bărbaţi a căror nume sunt în cartea
vieţii! De ei s-au înfricoşat demonii şi s-au cutremurat ereticii, şi „s-a astupat
gura celor ce grăiesc nedreptăţi” (Ps. 62,10). Aşadar, voi grăi şi eu cele
asemenea lui David, care, îndurerându-se, zicea: „Unde sunt milele Tale cele
dintru început, Doamne?” (Ps. 88, 48). Voi zice şi eu cu lacrimi: unde este
acea fericită ceată a episcopilor şi dascălilor care au luminat ca nişte
luminători în lume, ţinând cuvântul vieţii? Şi ce ne opreşte a-i aduce pe
aceştia în mijloc, chiar dacă sunt puţini în raport cu cei mulţi? Căci şi numai a-i pomeni pe
ei este sfinţire a sufletului. Unde
este Evod, buna mireasmă a Bisericii[10]
[11], urmaşul şi următorul
sfinţilor apostoli? Unde Ignatie, lăcaşul lui Dumnezeu? Unde Dionisie,
zburătorul cerului? Unde Ipolit, cel preadulce şi preadorit? Unde Vasile cel
Mare, celui ce îi trebuie puţin să fie deopotrivă cu apostolii? Unde Atanasie
cel sfânt şi „lacomul” de virtuţi? Unde Grigorie, al doilea teolog şi
nebiruitul ostaş al lui Hristos, şi cel de un nume cu acesta2? Unde
Efrem cel mare, mângâierea celor deznădăjduiţi, călăuzirea tinerilor,
povăţuitorul celor ce se pocăiesc, sabia cea împotriva ereticilor, încăpătorul[12] Duhului, vasul
virtuţilor?
Vezi câtă distanţă şi câtă deosebire între
acei fericiţi şi sfinţi bărbaţi, şi cei de acum? Ştiu şi alţi dascăli purtători
de Dumnezeu, dar ajunge pentru acum. Aceia, după cum s-a spus mai înainte,
şi-au pus sufletul pentru oi. Aceştia, lăsând oile, au fugit. Aceia erau
puternici şi în cuvânt, şi în faptă. Aceştia sunt [tari] în bani şi agoniseli,
şi cai, şi măgari, şi pământuri, şi turme, şi bucătari, şi mese strălucite.
Multă vorbărie fac ei despre acestea în fiecare zi şi noapte. Iar despre turma
cea cuvântătoare, despre care vor da seama în ziua cea mare a judecăţii, nici
un cuvânt. Iar dacă cineva îi întreabă despre cărţi, îi răspund, Zicând: «Sunt
sărac şi nu am bani să dobândesc cărţi». Dar mai apoi vin nu ca nişte săraci,
ci purtând haine strălucite, având cu ei pungi groase şi cerbice asemenea
taurilor puşi la îngrăşat, trăgând după ei mulţime de ucenici, ba mai degrabă
de bucătari. Ruşine este şi a zice acestea, dar ei spun că au agonisit această
bogăţie prisositoare pentru că au slugi ce trebuie întreţinute[13]. O, adâncul
ruşinii! O, rea bogăţie! O, amară iubire de argint! O, pântece nesătul! De aici
se iscă mai departe sminteli, şuşoteli, ocări, batjocoriri, tulburări. Apoi,
învinovăţiţi fiind, răspund: «Nu nedreptăţesc pe nimeni, ci sunt stăpân
[numai] peste bunurile mele». Şi aşa, dacă vreunul din ereticii cei fără de Dumnezeu,
cugetând în chip rău, grăieşte cele strâmbe, nu este nimeni care să-i grăiască
împotrivă şi nimeni să ducă război cu el. Atunci toţi sunt săraci, toţi tac,
toţi fug. O iubire de argint, rădăcina a tuturor relelor! Cu
această bogăţie vreţi să vă mântuiţi? Însă „mai uşor este cămilei să intre prin
urechile acului decât bogatului în împărăţia lui Dumnezeu” (Mt. 19, 24).
Desfătându-vă, îmbătându-vă, umflându-vă
în pene, vreţi să biruiţi ereziile?
Dar vai vouă, celor care vă desfătaţi şi
vă trufiţi şi vă înfrumuseţaţi cu aur şi haine pestriţe! Cum veţi arăta altora
sărăcia cea frumoasă a lui Hristos, Care a sărăcit pentru noi, Care a poruncit
ucenicilor Săi să nu aibă [bani de] aramă în cingători? Cu adevărat vă
rătăciţi, neînţelegând Scripturile. Nu auziţi pe Domnul zicând: „fericiţi sunt
cei săraci”; şi, iarăşi: „vai vouă, bogaţilor”; şi: „nu vă adunaţi comori pe
pământ”. Bogăţia voastră s-a înmulţit, dar cuvântul vostru a lipsit. Hainele
voastre s-au făcut mâncare moliilor. Pentru ele veţi da răspuns arhipăstorului
Hristos. Căci nu sunteţi în neştiinţă că fiecare dintre noi va da lui Dumnezeu
răspuns pentru sine. Iar voi, arhiereii şi
preoţii şi diaconii, fiecare după cât i s-a încredinţat, [veţi da răspuns] şi
pentru voi înşivă, şi pentru oi. Însă vedeţi, nu ascundeţi talanţii. Luaţi
aminte la voi înşivă şi la toată turma. Vedeţi să nu lipsească vreo oaie din
turmă. Căci ştiţi aceasta că dacă o singură oaie lipseşte, fiind vânată din
negrija voastră, aţi pierdut toată viaţa voastră. Căci sângele ei din mâinile
voastre îl va cere Judecătorul.
7. Aşadar,
fiţi treji, propovăduiţi cuvântul, lepădaţi toată grija lumească, luaţi aminte
cu de-amănuntul cum umblaţi. Luaţi aminte la câini. Iarăşi zic şi nu încetez a
zice: „Luaţi aminte!”. Luaţi aminte la furi, luaţi aminte că mulţi înşelători
au ieşit în lume. Privegheaţi şi fiţi treji, voi, cărora v-a fost încredinţată
harisma de a stăpâni; deşteptaţi-vă şi aşteptaţi cu trezvie ceasul înfricoşatei
veniri a Stăpânului, când va veni să facă socoteală cu voi, cărora v-a încredinţat
talanţii. Acestea, dar, să le ţineţi în minte, iubiţilor: „Păstoriţi turma lui
Dumnezeu cea dată vouă, după cum zice Apostolul, nu de silă, ci de bunăvoie, nu spre câştig
ruşinos, ci cu râvnă, nu ca unii care stăpâniţi o moştenire, ci pilde
facându-vă turmei. Şi când Se va arăta Arhipăstorul, veţi lua cununa cea
neveştejită a slavei” (cf. I Pt. 5,2-4).
Aşadar, iarăşi voi spune acestea: Ascultaţi, preoţi ai Domnului,
împăraţi ai pământului şi toate popoarele, cârmuitorii şi toţi judecătorii
pământului; tinerii şi fecioarele, bătrânii împreună cu cei mai tineri. Băgaţi
în urechi toţi cei ce locuiţi lumea, cei mici şi cei mari, bărbat sau femeie,
deopotrivă bogatul şi săracul. Vă rog, luaţi aminte la cele spuse. Căci vreau să vă arăt şi să
vă încredinţez din Sfintele Scripturi că nu toţi cei numiţi creştini sunt
creştini, ci cei numiţi doar cu numele creştini se amăgesc la cuget, [având]
numai cu simpla denumire. Cu vorba mulţi sunt creştini, dar cu felul de
vieţuire, puţini şi rari; la înfăţişare
sunt creştini şi ucenici ai lui Hristos, dar cu viaţa trădători; cu vorba sunt
dreptcredincioşi şi milostivi, dar cu viaţa necredincioşi şi nemilostivi; cu numele
creştini, cu faptele păgâni, precum a spus mai înainte prorocul David că „s-au
amestecat cu păgânii şi au învăţat faptele lor” (Ps. 105, 35). Şi cu adevărat
s-a împlinit cu noi prorocia aceasta. Ce fel de creştini sunt cei care iau
aminte la basmele iudaiceşti şi elineşti, la genealogii, vrăjitorii,
astrologii, farmece, filacterii, la ţineri de zile şi ani, preziceri şi vise,
glasuri ale păsărilor; care aprind lumini la izvoare şi se scaldă şi ţin seama
de cine le iese în cale şi mănâncă cele jertfite idolilor şi păsări care încă
nu sunt moarte, şi [beau] sânge de vânat şi de sugrumate şi multe altele asemenea
acestora? Cum se vor afla creştini cei ce fac unele ca acestea? Cu ce
îndrăzneală cutează să se numească creştini? Cum îndrăznesc să se apropie de
dumnezeieştile Taine, ei, care sunt mai răi decât păgânii? Ascultaţi iarăşi: Ce fel de creştini sunt cei
care iau asupră-şi înfăţişarea păgânilor, sulemenirea feţelor, aclamaţiile,
dansurile, bătăile din palme, îmbrăcarea femeilor în [haine de] bărbaţi? Celor
care fac unele ca acestea nu le este nici un folos că se numesc creştini. Căci
după cum tânăra sau fecioara, cât timp îşi păzeşte fecioria, pe drept şi în
chip binecuvântat e numită şi este fecioară, dar dacă este amăgită de cineva
şi se strică, îşi pierde şi fecioria, şi nu mai este fecioară, aşa şi cel numit
creştin, dacă îşi calcă legămintele [de la botez] şi calcă în picioare
făgăduinţele şi leapădă cuvântul Evangheliei şi făptuieşte cele ale păgânilor,
nu are nici un folos că este numit creştin, după cum s-a spus mai înainte.
Aşadar, pricepeţi toţi, iubiţilor, că prin puţine cuvinte ne-am lepădat
de toate acelea [ale lumii] atunci când am zis: „Mă lepăd de Satana şi de toate
lucrurile lui”. înţelege ce ai zis: „de toate lucrurile lui”. Ia aminte cu
cine ai făcut legământ: nu cu înger, nu cu împărat pământesc, nu cu stăpânitor
al veacului acestuia, ci cu împăratul celor care împărăţesc şi Stăpânitorul
celor ce stăpânesc. Cu El ai făcut legăminte şi Lui I-ai mărturisit şi cu El
te-ai unit în faţa a mulţi martori. De atunci eşti şi tu în mâna Lui, şi
cuvintele tale. De atunci aşteaptă-L să vină din ceruri, purtând înscrisul tău:
cuvintele [spuse] din gura ta în prezenţa îngerilor şi a oamenilor. Ia aminte, frate, şi păzeşte-te pe mai departe de lucrurile
păgâneşti. Ascultă pe Apostolul, care zice: „Aceasta zic şi mărturisesc în Domnul:
de acum să nu mai umblaţi după cum umblă celelalte neamuri în deşertăciunea
minţii lor, întunecaţi fiind la cuget” (Ef. 4, 17-18). „Dar voi nu aşa
L-aţi învăţat pe Hristos” (Ef. 4, 20). Luaţi aminte
la cele spuse, iubiţilor, şi nu vă amestecaţi cu cei ce fac unele ca acestea.
Căci mulţi sunt
ucenici ai pierzaniei şi încă se vor înmulţi. Vedeţi că zilele rele sunt şi
vremea[14] îşi
rânduieşte mai dinainte slujitorii săi.
8. Şi
nu te minuna dacă păstorii se fac lupi. Căci, grăind către episcopi şi preoţi,
Apostolul Pavel a zis că: „dintre voi se vor ridica bărbaţi care vor grăi cele
strâmbe; aşa încât nimeni să nu vă amăgească, având pe dinafară înfăţişare
îngerească, iar pe dinăuntru diavolească” (cf
Fapt. 20, 30). De aceea a zis Iisus: „Luaţi aminte să nu vă înşele cineva”. Şi eu, iarăşi, vă voi spune
cele asemănătoare: vedeţi să nu vă înşele careva, nici din cei dinăuntru
[Bisericii], nici din cei din afară, nici episcop, nici preot, nici diacon,
nici citeţ, sau oricare ar grăi cele strâmbe. Ei vor veni la voi în haine de
oi, dar pe dinlăuntru vor fi lupi răpitori. Au înfăţişarea dreptei credinţe,
dar tăgăduiesc puterea ei. Dar voi, iubiţilor, să nu fiţi
înşelaţi, ci, după cum L-aţi primit pe Domnul nostru Iisus Hristos, întru El
să umblaţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi. Şi despre acestea aici voi
încheia cuvântul. Dar după ce voi grăi puţine despre semnele sfârşitului
[veacului], voi înceta cu totul.
Când încep să vorbesc despre sfârşitul [veacului], frică vine
asupra mea şi îmi ies din sine-mi. Toate cele ale Domnului sunt minunate, mari
şi înfricoşate şi slăvite. Dar plinirea sfârşitului şi taina celei de a doua
Lui veniri, mai presus de cuvânt şi de minte şi de înţelegere covârşeşte orice
povestire [a acelor lucruri] şi uimeşte tot auzul. Mare râvnă şi multă dorire
au avut ucenicii să audă de la învăţător semnele despre sfârşitul [veacului]. Căci adeseori
aţi auzi Evanghelia zicând: „Şezând Iisus pe muntele Măslinilor, s-au apropiat
de El ucenicii Lui, aparte, şi I-au zis: Spune-ne care este semnul venirii Tale
şi al sfârşitului veacului” (cf. Mt. 24,
3). Ia aminte la înţelepciunea şi priceperea ucenicilor. Când a vrut să
întrebe ceva mare, nu toţi s-au apropiat ce El, ci [câţiva], deoparte, şi I-au
zis: «Spune-ne, Stăpâne; spune-ne, Bunule; spune-ne, Cunoscătorule de inimi;
spune-ne, Cel Ce ştii cele de pe urmă şi cele dintru început. Spune-ne, Cel Ce
ştii toate mai înainte de facerea lor. Spune-ne, Făcătorule al veacurilor;
spune-ne, Părinte al veacului ce va să fie; spune-ne, care este semnul venirii
Tale şi al sfârşitului veacului, când va să vii să judeci viii şi morţii a
toată lumea, când vei nimici toată cârmuirea şi stăpânia şi puterea, când se
va pleca Ţie tot genunchiul celor cereşti şi pământeşti şi al celor dedesubt;
spune-ne care e semnul venirii Tale, ca şi noi să învăţăm toate neamurile
uimitoarea Ta venire». Iar Domnul le-a spus: „Vedeţi să nu fiţi amăgiţi; căci
mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos. Vedeţi să nu vă
amăgească cineva. Căci vremea e aproape” (cf
Mt. 24). [Despre] ceea ce noi acum vedem cu ochii noştri, a spus atunci că
„vremea e aproape”. Acum a venit şi noi toţi vedem. Vezi câtă e sârguinţa
Stăpânului pentru dascălii mincinoşi şi pentru eretici în a-i dezbrăca şi a ne
arăta vicleşugul ascuns în ei? De aceea, când ucenicii au întrebat, mai
înainte de semnele [sfârşitului] i-a arătat pe aceştia ca lupi ai turmei şi
mergători înaintea lui Antihrist. Apoi a spus mai dinainte cele ce vor urma:
războaie şi răzmeriţe, neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie; pe acestea
privindu-le acum, nu pricepem, văzând pe alocuri războaie şi foamete şi
[arătări] înfricoşate şi semne din cer şi celelalte de care a grăit. Pe cele mai multe văzându-le, [tot] nu pricepem. „Atunci”, zice, „se vor poticni mulţi şi
se vor vinde unii pe alţii”. Şi unde nu este acum vânzare? Nu aproape
toţi sunt potrivnici unii altora şi se urăsc unii pe alţii? Şi aceasta s-a
împlinit, după cum vedem. Nu toţi se împotrivesc unii altora: neam contra neam,
împărăţie contra împărăţie, cârmuitori împotriva celor asemenea lor, episcopi
împotriva episcopilor, preoţi împotriva preoţilor, diaconi împotriva
diaconilor, citeţi împotriva citeţilor, mireni împotriva mirenilor?
„Căci din pricina înmulţirii fărădelegii se va răci dragostea multora” (Mt. 24,
12). De aceea a zis mai dinainte Stăpânul: „Cercetaţi Scripturile” şi „Să nu
fiţi amăgiţi”. Şi iarăşi alt semn ne-a pus înainte, zicând: „Şi se va vesti
această Evanghelie în toată lumea, spre mărturie tuturor neamurilor” (Mt. 24,
14)[15]. Şi
atunci aşteaptă sfârşitul, aşteaptă
să vezi urâciunea pustiirii, pe fiul pierzaniei, din pricina căruia va
fi necaz mult şi mare, cum nu a mai fost de la începutul lumii. Şi
iarăşi zice: „Se vor ridica hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi şi vor da
semne şi minuni încât, dacă e cu putinţă, să înşele şi pe cei aleşi”. Ia aminte cum sus şi jos[16]
[vorbeşte] de prorocii mincinoşi şi de dascălii mincinoşi şi de apostolii
mincinoşi ai lui Antihrist, fiul pierzaniei, care, fiind pregătiţi mai
dinainte prin duhurile necurate şi fiind lucraţi [posedaţi] de ele, se fac
înainte mergători ai lui Antihrist şi ai potrivnicului[17]. Şi
amăgesc prin dogmele lor şi pregătesc un popor destoinic pentru a primi pe fiul
pierzaniei[18].
9. De
aceea dumnezeiasca Scriptură, fraţilor, strigă în sus şi în jos că mulţi
înşelători au ieşit în lume. De aceea şi Stăpânul a
adăugat: „Iată, v-am spus mai dinainte”. Şi trebuie ca noi să înţelegem sensul
fiecărui cuvânt. „Iată v-am spus mai dinainte”, adică de acum nu mai aveţi scuză.
Iată, v-am spus mai
dinainte. Dacă ei vor înşela pe careva din voi, [acela] va fi
fără iertare. Iată, v-am
spus mai dinainte. Nimeni nu are scuză binecuvântată. Iată, v-am spus mai dinainte toate. Vedeţi să nu
fiţi amăgiţi. Vedeţi să nu primiţi un alt hristos mincinos în locul Meu, al
celui adevărat. „Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi
pe mulţi vor amăgi” şi [vor zice]: „Vremea e aproape”. Aşadar, nu mergeţi după
ei.
Luaţi aminte cât cuvânt este în Sfintele Scripturi despre
unele ca acestea. De aceea, adesea v-am pomenit de lipsiţii de Dumnezeu eretici şi vă rog şi acum, să nu le faceţi vreun pogoramant in vreun lucru, nici in mâncăruri, sau
în băutură, sau în prietenie, sau prin legături cu ei, sau prin dragoste, sau
prin împăciuire. Căci
cel înşelat în acestea şi care face pogorămănt faţă de ei se face pe sine
străin de Biserica sobornicească.
Iar ucenicul cel adevărat şi lipsit de vicleşug al lui Dumnezeu strigă cu
îndrăznire: „Dacă cineva vă binevesteşte altceva decât aţi primit, să fie
anatema” (Gal. 1, 9). Şi psălmuieşte cele ale lui David: „Doamne, nu pe cei ce
te urăsc am urât şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am topit? Cu ură desăvârşită i-am urât
pe ei” (Ps. 138, 21-22). Înfricoşaţi-vă şi tremuraţi, cei care faceţi agape cu ei şi
îndreptaţi-vă, ca să nu pieriţi prin necredinţa lor. Se potriveşte şi aici: „Iată v-am spus mai dinainte”.
Dar să ne întoarcem la subiectul [nostru] şi să continuăm cele
despre sfârşitul [lumii]. Şi ca să spun pe scurt: s-au împlinit semnele spuse
mai înainte. Mai departe trebuie să fim gata şi pregătiţi şi să nu iscodim mai
mult cele scrise. Mulţi neînvăţaţi şi neîntăriţi[19]
s-au făcut strâmbători ai dumnezeieştilor Scripturi. Ia aminte şi tu,‘să nu
te încrezi în ei. Multă
răutate, multă viclenie, multe poticneli s-au revărsat pe pământ. Vezi să nu
fii şi tu înşelat. Nu te pleca nici la dreapta, nici la stânga, ci mergi pe
calea împărătească. Ai mulţi credincioşi, iubitule. Şi daca nu îi ai pe pamant, insa îi ai in cer. Sarguieşte-te sa
fii pururea împreună cu ei. Ai acolo adunările îngerilor, ai pe patriarhi, pe
proroci, pe apostoli, pe evanghelişti. Ai pe mucenici, pe cuvioşii
mărturisitori şi pe cei care au petrecut în vieţuire monahicească - mulţime
mare -, ale căror nume sunt în cartea vieţii[20]. Pe
aceştia doreşte-i, pe aceştia urmează-i, de aceştia nu te despărţi, pomenirea
acestora ţine-o ziua şi noaptea în inima ta; având pururea în mâinile tale
cărţile acestora, citeşte-le, ca să afli mult folos. Fii neguţător al
cuvântului dreptăţii, ca să poţi mustra pe cei ce se împotrivesc în cuvânt şi
[să poţi] certa pe grăitorii de basme şi să închizi gura ereticilor şi să povăţuieşti şi să întorci pe cei
căzuţi. Cercetează
dumnezeieştile Scripturi ca, atunci când vezi nestatornicie şi tulburare
[confuzie], să nu cazi, ci să scapi la dumnezeiasca Scriptură. Ia aminte, să nu
fi îngâmfat, nici să fi clătinat din mintea ta. Când vezi
mulţi nepricepuţi, nu te uimi. Trebuie ca acestea să fie. Când vezi mulţi
proroci mincinoşi, adu-ţi aminte de Stăpânul, Care zice: „Se vor scula hristoşi
mincinoşi şi proroci mincinoşi”. Când vezi amăgitori prin cuvânt, adu-ţi
aminte de prorocul care zice: „Vai celor ce scriu vicleşug” (Is. 10, 1). Când
vezi pe cei evlavioşi şi credincioşi şi înţelepţi necinstiţi, iar pe cei
ticăloşi şi semeţi şi vânzători şi desfrânaţi că sunt scoşi în faţă, adu-ţi
aminte de Apostolul, care zice: „oamenii vicleni şi vrăjitori vor înainta spre
mai rău, înşelând şi fiind înşelaţi” (II Tim. 3, 13). Când vezi Sfânta
Scriptură profanată de cei ce par creştini şi pe cei care grăiesc cuvântul lui
Dumnezeu urâţi, adu-ţi aminte de Domnul, Care zice: „Dacă lumea vă urăşte, să
ştiţi că pe Mine mai înainte de voi M-a urât” (In. 15, 18). „Dacă pe Mine M-au
prigonit, şi pe voi vă vor prigoni” (In. 15, 20). Când
vezi popoare alergând la grăirile de basme şi la deschis în cărţi şi genealogii
şi vrăjitorii şi la învăţătura demonilor la întrebarea duhurilor necurate, să
nu te tulburi, nici să cazi. Chiar dacă vezi dintre cei ce par păstori că fac
acestea, nu deznădăjdui, ci, lăcrimând , adu-ţi aminte de Apostolul, care
zice: „în vremurile din urmă unii se vor lepăda de credinţă, luând aminte la
duhurile înşelăciunii şi la învăţăturile dracilor necuraţi” (cf. I Tini. 4,
1). Şi iarăşi zice: „Va fi o vreme când nu vor suferi învăţătura sănătoasă, ci
după poftele lor îşi vor atrage învăţători
să le răsfeţe auzul şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi către basme se
vor abate” (II Tim. 4, 3-4). [21]
10. Când
vezi prânzuri costisitoare şi mese, şi desfătare, şi rătăcire, şi tulburare,
şi glasuri fără de rânduială, adu-ţi aminte de Domnul, Care zice: „Vai vouă
celor sătui, că veţi flămânzi. Vai vouă celor ce râdeţi acum, că veţi plânge”
(Le. 6, 25). Când vezi pe cei ce dănţuiesc şi joacă şi zic cântările dracilor,
suspină şi, lăcrimând, adu-ţi aminte de David, care zice: „Nu au cunoscut, nici
au priceput; în întuneric umblă” (Ps. 81, 5) şi de prorocul Isaia, care zice:
„Vai celor ce se scoală dimineaţa şi se dedau la sicheră, care rămân seara cu
chitare şi psalterion, şi timpane, şi fluiere, şi care beau vin. Ei nu văd
lucrările lui Dumnezeu şi nu înţeleg lucrările mâinilor Lui” (cf. Is. 5, 11-12).
Şi simplu spus, văzând toată sminteala care se face, adu-ţi aminte de
Stăpânul, Care zice: „Vai lumii, din pricina smintelilor. Căci e cu neputinţă
să nu vină smintelile, dar vai de cel prin care vin” (Mt. 18, 7). Dar ce spun cei grei la inimă, care caută minciuna? «Nu e
rău», spun ei, «a te înălţa; căci cu ce vatămă chitara şi celelalte
instrumente?». O, cea de pe urmă nebunie! O, cuget viclean al diavolului! Neam
rău şi adulter, acestea răsplătiţi Domnului? Stăpânul Cel neprihănit
pretutindeni a poruncit ca nicidecum să nu se înalţe creştinul, şi tu spui:
«cu ce vatămă acestea»? Vai celor ce numesc amarul dulce. Vai celor ce socotesc
întunericul lumină. Să ne spună neînvăţaţii, din care Sfântă Scriptură pot să
ne înfăţişeze că creştinul trebuie să facă aceste măscări? Care carte a sfinţilor,
care evanghelie a învăţat ca astfel de lucruri necuvenite să facă creştinii?
Iată, soborniceasca şi apostoliceasca Biserică de la răsăriturile soarelui până
la apusuri şi de la marginile lumii strigă şi învaţă şi îndeamnă prin lege şi proroci şi apostoli şi prin însuşi
Stăpânul, şi nimeni nu a aflat nicidecum că se îngăduie creştinului să facă
aceste măscări. Câţi împăraţi sunt şi puternici, şi înţelepţi, şi de neam bun,
şi slăviţi, şi legiuitori, şi robi, şi liberi, şi săraci, şi bogaţi, şi
bătrâni, şi tineri? Cine dintre toţi aceştia poate să arate sau să înfăţişeze
despre acestea că s-a îngăduit creştinului să cânte la chitară sau să danseze,
sau să facă altceva de acest fel din cele pe care le-am spus mai înainte?
Nimeni nu poate să înfăţişeze. Nimeni să nu vă amăgească. Acestea nu ţin de
creştini. Acestea sunt străine de soborniceasca Biserică. Toate acestea le fac
păgânii lumii. Nimeni, fraţii mei, să nu vă amăgească. Câţi petreceţi în
acestea aţi căzut din har. Hristos nu vă este de nici un folos. Să ne
întoarcem iarăşi la cea dintâi şi buna mărturisire la care am fost chemaţi
înaintea multor martori: îngeri şi oameni şi Ziditorul tuturor. Căci El ţine în
cer înscrisul mărturisirii noastre, ca să răsplătească fiecăruia după cum a
făcut şi a păzit mărturisirea. Căci ale fiecăruia dintre noi sunt scrise aici:
şi legămintele, şi lepădarea de diavol, şi unirea cu Hristos, şi lucrările, şi
faptele noastre, şi cuvintele, şi cugetele, şi înălţările, şi cele de
batjocură. Şi Hristos vine, având toate scrise. Aşadar, ce vrei? Să-L minţi? Însă
nu este cu putinţă. Căci în mâna Lui eşti şi tu, şi cuvintele tale. Vrei să te
ascunzi? însă nu este cu putinţă, fiindcă în mâna Lui sunt marginile pământului
şi „nu este zidire nearătată înaintea Lui. Toate sunt goale şi despuiate
înaintea ochilor Lui” (Evr. 4, 13) şi nu se ascund de la faţa Lui. Dacă te sui
la cer, acolo este. Dacă te cobori în adânc, acolo e de faţă (cf. Ps. 138, 8). Căci s-a scris: „Toate câte
a vrut a făcut Domnul în cer şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile” (Ps. 134, 6).
Aşadar, ce vom face,
fraţilor? Strâmtoraţi suntem din toate părţile! Căci El cunoaşte cele ascunse
ale inimii şi rărunchii. A fugi nu e cu putinţă. Căci nu este cel ce scapă din
mâinile Lui. A ne ascunde e cu neputinţă. Căci ţine rotundul pământului şi pe
cei ce locuiesc pe el ca pe lăcuste. A ne împotrivi nu e cu putinţă, precum
s-a scris, căci: „Tu eşti înfricoşat şi cine se va împotrivi Ţie?” (Ps. 75, 7).
Căci El stăpâneşte cele cereşti şi cele pământeşti şi cele dedesubt; El va
„nimici toată cârmuirea şi stăpânia şi puterea” (I Cor. 15, 24). Nu e cu
putinţă apărare, nici scuză, nici plănuire. De aceea, de la marginile
pământului până la margini, dumnezeiasca Scriptură strigă şi îndeamnă, şi
mustră, şi povăţuieşte, şi mărturiseşte, şi ameninţă. De aceea zice Stăpânul:
„Cel ce se leapădă de Mine şi nu primeşte cuvintele Mele nu Eu îl judec;
cuvântul pe care l-am grăit îl va judeca în ziua cea de apoi” (cf. In. 12, 48). Şi iarăşi zice: „Dacă nu
veneam şi nu le grăiam, păcat nu aveau; dar acum nu au dezvinovăţire pentru
păcatul lor” (In. 15, 22). Aţi auzit că nimeni nu are dezvinovăţire? Cu
adevărat, fraţilor, strâmtoraţi suntem din toate părţile!
11. Dar
cineva cu adevărat va răspunde: „Iată, îndeajuns te-ai atins de noi prin
cuvânt şi ne-ai arătat cele întristătoare şi ne-ai pomenit pedepsele şi ne-ai
descris chinuirile şi ne-ai lovit şi ne-ai înfricoşat în chip prisositor. Şi
ştiu cu adevărat că aşa este. Şi ştiu că fiecare dintre noi va da răspuns
pentru sine lui Dumnezeu şi fiecare va secera ceea ce a semănat, şi fiecare va
purta povara lui. Dar după ce ne-ai vestit şi ne-ai adus în mijloc acestea şi
ne-ai lovit şi ne-ai înfricoşat, arată-ne mai departe şi chipul mântuirii,
dă-ne şi tămăduirea rănii. După cum ai grăit cele înfricoşate, spune şi cele
făcătoare de bucurie. Iată, vreau să mă mântuiesc. Ce să fac? Cum să mă
mântuiesc?
De ce fel de vieţuire să mă folosesc? La cine să scap? Căci am
păcătuit multe şi cu fapta, şi cu cuvântul, de voie şi fără de voie, noaptea şi
ziua şi în tot ceasul. Aşadar, ce să fac? Cum să mă mântuiesc? La cine să
scap?”. Îţi spun la cine să scapi. Fericitul David a arătat la cine trebuie să
scăpăm, zicând: „Dumnezeu este scăparea noastră şi puterea” (Ps. 45, 1).
Aceasta a arătat-o şi Ioan, cel mai mare decât toţi prorocii, zicând: „Iată
Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatul lumii” (In. 1, 29). Aceasta a
vestit-o şi îngerul, zicând: „Căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor”
(Mt. 1, 21). Şi iarăşi prorocul David zice: „Doamne la Tine am scăpat” (Ps.
142, 9). Scapă şi tu la Acesta, Care a zis: „Nu am venit să chem pe cei drepţi,
ci pe cei păcătoşi” (Mt. 9, 13); Care a zis: „Nu au trebuinţă cei sănătoşi de
doctor, ci cei bolnavi” (Mc. 2, 17); Care a zis: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat
împărăţia cerurilor” (Mt. 3, 2); Care a spus: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi
şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni” (Mt. 11, 28); Care a spus: „Stăpânie are
Fiul omului pe pământ să ierte păcatele” (Mt. 9, 6); Care a spus: „Pe cel ce
vine la Mine nu-l scot afară” (In. 6, 37); Care a zis prin proroc: „Viu sunt Eu
că nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu” (cf. Iez. 33, 11); Care a zis că „va face
răzbunare celor ce strigă spre El noaptea şi ziua” (Lc. 18, 8); Care a zis:
„Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte” (Lc. 15, 7). La
Acesta scapă, pocăindu-te şi lăcrimând. Pocăieşte-te, şi nu te îndoi! Pocăieşte-te,
şi nu te moleşi, nici nu deznădăjdui, având leacul mântuirii! În cer se face
bucurie dacă te pocăieşti, şi tu eşti delăsător? Îngerii saltă, şi tu dormi?
Pentru tine a venit de faţă doctorul sufletelor, şi tu ascunzi rana? El
strigă: „întoarceţi-vă la Mine, fiii oamenilor, veniţi la Mine”, şi tu nu te sârguieşti? El însuşi strigă: „Nu am venit să-i chem pe cei
drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă”. O, neasemănată iubire de oameni a
Stăpânului! „Nu am venit să-i chem pe cei drepţi”,
zice, „ci pe cei păcătoşi”. Îndrăzneşte, dar, păcătosule, şi nu deznădăjdui.
Căci pe tine a venit să te cheme Păstorul cel bun. Pentru tine a plecat
cerurile şi S-a pogorât, zicând: „Veniţi la Mine toţi cei împovăraţi. Căci nu
am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi”. Ia aminte, nu te umfla
în pene pentru cuvântul [acesta], auzind de negrăita Lui iubire de oameni.
Căci nu a grăit numai de simpla chemare, ci a adăugat: „la pocăinţa”. „Căci nu
am venit”, zice, „să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă”; nu
la râsete, ci la lacrimi; nu la cuvinte de ruşine, ci la a da slavă; nu la
ospeţe şi mese şi beţii, ci la post şi priveghere şi lacrimi; nu la dănţuiri şi
acompanieri de chitară şi cântări, ci la plâns şi necaz şi strâmtorare, zicând:
„Fericiţi cei ce plâng şi jelesc”, şi e limpede că e vorba de păcatele lor.
Aşadar, începe să te pocăieşti. Pune numai început, şi Dumnezeul celor ce se
pocăiesc va lucra împreună cu tine şi te va întări şi vei afla har mult şi va
fi în tine mai dulce ca mierea şi fagurele. Multe sunt căile vieţii,
după cum s-a scris, şi multe chipurile mântuirii. Prin care chip vrei,
mântuieşte-te, numai mântuieşte-te. Dacă ai, fa milostenie; dacă nu ai,
Dumnezeu nu caută. Nu ai pâine, nu ai haină. Pleacă genunchii, bate-ţi pieptul,
varsă lacrimi, suspină, plânge, întinde mâinile tale la cer, ridică ochiul tău
către Stăpânul, posteşte, priveghează. Acestea le poate face tot omul şi nu
poate să tăgăduiască. Acestea sârguieşte-te să le aduci lui Dumnezeu totdeauna.
Însă şi acestea trebuie făcute cu luare aminte şi judecată, ca să nu alergi
fără folos şi să te osteneşti în deşert.
12. Aşadar,
lucrând aceste virtuţi şi aducând lui Dumnezeu pocăinţă, fii cu luare aminte
şi cercetează ca nu cumva să ai vrăjmăşie împotriva cuiva şi scopul tău să fie
deşert, ci după cum a zis Apostolul Pavel: „cu frică şi cutremur să lucrăm
mântuirea noastră” (cf. Filip. 2, 12) şi
să păzim porunca lui Hristos, care zice: „Dacă iertaţi oamenilor greşelile
lor, şi Tatăl vostru cel ceresc va ierta greşelile voastre” (cf. Mt. 6, 14). Aşadar, dacă te rogi lui Dumnezeu
cu toată inima şi nu iei lucrurile în derâdere, nici nu te semeţeşti, păzeşte
porunca aceasta şi iartă dacă ai ceva împotriva cuiva. Vrei să ţi se ierte
păcatele tale? Iartă şi tu cele ale aproapelui. Iar dacă tu nu ierţi greşelile
fratelui, nici ale tale nu le va ierta Stăpânul. Căci a zis: „Dacă nu iertaţi
oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru cel ceresc nu va ierta ale voastre”
(cf. Mt. 6, 15). Şi ştim toţi că nu
minte; căci este nemincinos şi credincios în toate cuvintele Lui. Fii, dar,
gata, aşteptându-L în fiecare zi pe cel ce-ţi cere sufletul tău . Nu azi te pocăieşti, iar mâine uiţi; nu azi plângi, iar
mâine dănţuieşti; nu azi posteşti, iar mâine ieşi beat, fiind purtat de mulţi;
nu azi priveghezi, iar mâine te tolăneşti; ci grijeşte-te de mântuirea ta, ca
să fii încununat. Nu vicleni virtutea[22]
[23], nu fi
neserios cu osteneala, ca să nu te lipseşti de cununi. Urăşte toată bucuria
lumii acesteia şi slava ei. Şi spune împreună cu David: „Urât-am şi m-am
scârbit de nedreptate, dar legea Ta am iubit” (Ps. 118, 163) şi „de la toată calea cea rea am oprit picioarele mele”
(Ps. 118, 101). „Juratu-m-am şi am stăruit să păzesc poruncile Tale” (cf. Ps. 118, 60).
Aşadar, sârguieşte-te pururea să fii gata, ca atunci când vine cel
ce-ţi cere sufletul, să te afle pregătit prin pocăinţă. Şi eu mă pun chezaş că
nu te va despărţi de cei mântuiţi. Păzeşte pururea porunca Domnului:
„Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită” (Mt. 26, 41). Şi iarăşi
zice: „Fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi, vine Fiul omului” (Mt. 24,
44). Ascultă şi pe Apostolul, care zice: „rugaţi-vă neîncetat” (I Tes. 5, 17).
Înţelegeţi ce înseamnă „neîncetat”. Adică
totdeauna, în toată vremea: şi noaptea, şi ziua, şi seara, şi dimineaţa, şi la
amiază, şi în tot ceasul, şi când lucrezi, şi când eşti pe cale, şi când mergi
cu turmele, şi când ari, şi când te culci, şi când te scoli. Nu aştepta
duminica sau vreun praznic, sau vreun loc deosebit. Căci Dumnezeirea nu este
circumscrisă unui loc. „Căci în mâna Lui sunt marginile pământului” (Ps. 94,
4). De aceea şi Prorocul David, rugându-se în fiecare zi şi noapte, nu aştepta
ziua, nici un loc deosebit, ci zicea, lăcrimând şi îndemnându-şi sufletul: „În
tot locul stăpânirii Lui binecuvintează suflete al meu pe Domnul” (Ps. 102,
22). Şi tu, iubite, nu aştepta ceas sau zi, sau loc deosebit, ci, precum s-a
spus mai înainte, roagă-te în tot locul: şi în casa ta, şi în biserică, şi
oriunde te afli. Roagă-te în tot locul stăpânirii lui Dumnezeu. Băgaţi
în urechi, toţi cei ce locuiţi lumea, deopotrivă bogatul şi săracul, bărbatul
sau femeia, cei căsătoriţi, tinerii şi fecioarele, bătrânii şi tinerii,
împăraţii pământului şi toţi judecătorii pământului, ascultaţi ce s-a scris:
„Vremea s-a scurtat încât şi cei ce au femei să fie ca cei ce nu au” (I Cor. 7,
29). „Să lepădăm necredinţa şi poftele lumeşti şi să vieţuim cu minte întreagă
şi cu dreptate şi cu dreaptă credinţă în veacul de acum, aşteptând în cel viitor
fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitor al nostru
Iisus Flristos” (cf Tit 2, 12-13).
Aduceţi-vă totdeauna
aminte de mine, fraţilor, şi ţineţi predaniile pe care le-aţi primit de la
fericiţii bărbaţi - proroci şi apostoli - şi de la Stăpânul tuturor. Pildă de
rea pătimire şi mărime de suflet aveţi pe proroci: de răbdare pe Iov, de
întreagă înţelepciune pe Iosif, de bună judecată [discernământ] pe Daniil, de
dragoste pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care S-a dat pe Sine pentru noi, de
pocăinţă îl aveţi pe dumnezeiescul părinte David. Căci acesta ni s-a făcut
pildă de pocăinţă, îndemnându-ne şi rugându-ne şi zicându-ne: «Veniţi fiilor,
ascultaţi-mă şi vă voi arăta chip de pocăinţă. Fiindcă şi eu m-am poticnit
odinioară, însă prin pocăinţă m-am sculat. Şi cunosc iubirea de oameni a
Stăpânului. Ştiu cum cu adevărat pe cei ce se pocăiesc, îi primeşte cu braţele
deschise. Căci e cu neputinţă ca Stăpânul meu să mintă. Fiindcă L-am auzit
zicând: „Cele ce ies prin buzele Mele nu le voi nesocoti” (Ps. 88, 34). „Cerul
şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Mc. 13, 31). „Odată
M-am jurat întru cel sfânt al Meu: Viu sunt Eu, că nu vreau moartea
păcătosului”(Ps. 88, 35; Iez. 33, 11). Aţi auzit că S-a jurat împotriva Sa
Iubitorul de oameni!? De aceea vă îndemn pe toţi: Veniţi fiilor, ascultaţi-mă.
Şi cât avem vreme, să ne grăbim mai înainte de a veni ziua cea mare a Domnului.
„Să întâmpinăm faţa Lui întru mărturisire” (Ps. 94, 2). „Veniţi să ne închinăm
şi să cădem înaintea Domnului, Celui Ce ne-a făcut pe noi” (cf. Ps. 94, 6). Că El ne-a făcut, „El Se
îndură de noi şi ne binecuvintează, îşi arată faţa Sa spre noi şi ne miluieşte”
(cf Ps. 66, 1). El este „Dumnezeul celor
ce se pocăiesc” (Ode 12, 13), El ne primeşte pe noi, cei ce ne pocăim, El ne
va şi păstori”1. Lui fie-I slava şi puterea şi toată mulţumirea,
Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Aici se termină discursul pus în gura prorocului David.
[1] Scopul citirii Scripturilor este
întâlnirea cu Hristos cel viu, nu cunoaşterea lor teoretică şi savantă. De
aceea, cercetarea trebuie făcută cu multă frică şi cutremur, şi cu mare
credinţă şi smerenie.
[2] Vina ereziilor o poartă cei puşi să
cârmuiască şi să înveţe poporul lui Dumnezeu şi care nu au îndestulată
cunoaştere a învăţăturii Bisericii, dar nici experienţa duhovnicească
necesară, dobândită în urma luptei cu patimile şi a agonisirii harului Duhului
Sfânt întru simţire.
[3] Azi ereticii şi schismatici sunt „fraţi”
ai noştri întru Hristos. Acest lucru însă nu trebuie să ducă la ură sau dispreţ
sau ironie faţă de vreun om sau făptură, ci doar la conştiinţa că acela nu e
din trupul Bisericii şi, prin urmare, nu poate avea acces la experienţa
eclesială, oricât de moral ar vieţui.
[4] Sunt înşirate unele din semnele vremurilor de la sfârşitul
lumii, precizate în cuvântările eshatologice de la evangheliştii sinoptici.
[5]
Zidirea lui Dumnezeu are o anume finalitate spre care se mişcă, în afara
acestei finalităţi ea devine instrument în mâna diavolului.
[6] Neidentificat.
[7]
Informaţia nu e adevărată căci Montan nu a fost nici succesorul, nici fiul lui
Simon Magul. în plus Montan a trăit pe la sfârşitul secolului II. Probabil
sfântul se referă la alţi eretici de natură harismatică.
[8] Dezrădăcinarea înseamnă despărţirea plantei de solul din care
se hrăneşte. Cel nepocăit alege să se despartă de puterile de viaţă dătătoare
aflate în Biserică. Anatema nu este decât confirmarea din partea Bisericii a
alegerii făcute de acela. Nu Biserica aduce pierzania asupra omului, ci Ea
doar îl lasă în pierzania pe care singur şi-o alege şi în care se încăpăţânează
să rămână.
[9] Acest indiciu arată că acest cuvânt este
alcătuit probabil între Sinoadele III şi IV Ecumenice, sau poate şi mai
târziu.
[10] Evod înseamnă „cel cu bună mireasmă”.
[11] „Cel de un nume cu acesta” - cu Grigorie - se referă probabil
la ’Sf. Grigorie de Nyssa.
[12] Literal: „vasul de primire”.
[13]
Traducere mai liberă a frazei pentru a reda înţelesul textului care în greacă
este formulat greoi.
[14]
E vorba de oportunitatea istorică. O anume epocă îşi formează dinainte
slujitorii în duhul său. Când ei sunt pe deplin câştigaţi, atunci acest duh se
poate manifesta nestingherit şi în afară.
[15] Semnele care urmează se găsesc în capitolul
24 de la Matei. De aceea, nu vom mai da trimiterea exactă pentru fiecare, mai
ales că unele formulări nu sunt riguros exacte, deşi nu alterează nicidecum
înţelesul textului.
[16] În sensul că accentuează această idee.
[17] Venirea lui Antihrist este precedată de lucrarea puternică a duhurilor
răutăţii în lume.
[18] Şi pregătirea religioasă sincretistă face parte din recuzita ce
pregăteşte venirea lui Antihrist.
[19] Neînvăţaţii sunt cei neştiutori, iar cei
neîntăriţi sunt cei care chiar dacă ar fi ştiutori, însă nu au şi puterea
Duhului care să-i apere de înşelare.
[20] Puterea Ortodoxiei nu constă în numărul de credincioşi, ci în comuniunea
vie cu sfinţii.
[21]
E esenţială îndurerarea pentru înşelarea lor, iar nu osândire la rece.
186
[22] Se referă fie la îngerul trimis să ia sufletul omului, fie la
însuşi Domnul Hristos.
[23] Literal: „nu fa adulter faţă de virtute”. Este exact situaţia
descrisă în care omul de bunăvoie trece de la virtute la păcat şi invers.
