Psalmul 25 - în tâlcuirea Sf.Părinți

PSALMUL 25



Întru sfârşit. Psalm al lui David.


   După Teodorit, David a scris psalmul acesta în vremea lui Saul, atunci când, fugind de dânsul, petrecea lângă cei de alt neam. Se potriveşte însă şi evreilor din era robiei în Babilon, cei asemenea lui David după fapta bună [în virtute], şi se îndreptează în cuvânt la începutul psalmului, ştiind că Dumnezeu este drept 33.

1. Judecă-mă, Doamne, că eu întru nerăutatea mea am umblat,

   „Judecă, adică îndreptează, Doamne, zice, încă mai adânc, măcar că mai-nainte cunoşti toate, pentru că eu socotesc că am vieţuit până acum cu nerăutate.” Nerăutate însă numeşte suferirea relelor şi îndelunga răbdare 34. „Căci eu, cu toate că mult am fost nedreptăţit de Saul, eu însă n-am răsplătit cu nici un rău, deşi eram îndreptăţit a-i răsplăti”, precum despre aceasta scrie Cartea I a împăraţilor, că, de multe ori având David în mâni pe Saul, nu i-a făcut rău.

şi spre Domnul nădăjduind, nu voi slăbi.

    „Fiindcă eu, zice, nădăjduiesc întru Dumnezeu, pentru aceasta nu mă voi împuţina cu sufletul, nici inima mea nu are de ce se teme, pentru că mă întăresc şi mă îmbărbătez cu nădejdile pe care le am către Dumnezeu.” Însă aceasta se zice către vrăjmaşi - atât cei văzuţi cât şi cei nevăzuţi.

2. Ispiteşte-mă, Doamne, şi mă cearcă;
    Acestea nu le zice David mândrindu-se, ci se roagă să fie cercat, adică să fie cercetat pentru trecutele întâmplări care i-au urmat, şi să fie ispitit, adică să se dovedească [destoinic] în cele viitoare, de este acelaşi în aceeaşi socotinţă, şi întâi, şi pe urmă*.

ispiteşte [aprinde][*] [†] rărunchii mei şi inima mea.

David arată prin rărunchi partea cea poftitoare [dorinţa], iar prin inimă arată pe cea a mâniei*:„Ispiteşte, zice, adică cearcă rărunchii şi inima mea, precum cearcă aurarii aurul în topitoare. Fiindcă eu n-am dorit nici cu pofta împărăţia lui Saul, nici cu mânie n-am făcut izbândă împotriva lui”35.

3. Că mila ta, înaintea ochilor mei este;

    „O astfel de nepomenitoare de rău aşezare am, zice, fiindcă totdeauna văd mila Ta înaintea ochilor mei, pe care o dai celor ce rabdă îndelung, şi nu răsplătesc vrăjmaşilor lor cu rele.”

şi am bineplăcut întru adevărul Tău.

   Fiindcă David are să grăiască de acum înainte despre celelalte isprăvi şi fapte bune ale sale, pentru aceasta, de mai-nainte vindecă* şi domoleşte cuvântul, şi dă harul faptelor sale bune* lui Dumnezeu, zicând că: „Şi alte fapte bune am isprăvit pentru adevărul Tău, pentru că ai făgăduit prin legea Ta să miluieşti pe cei ce bine vor plăcea Ţie; mila Ta şi adevărul Tău s-au făcut pricină şi prilej isprăvilor mele, iar nu puterea mea”. Spune însă şi care sunt isprăvile sale.

4. Nu am şezut cu adunarea deşertăciunii,

   „Nu am şezut, zice, cu cei ce împreună se adună la un loc ca să bârfească şi să grăiască cuvinte zadarnice şi povestiri mitologice.”

şi cu călcătorii de lege nu voi intra.

   „Nu m-am amestecat cu aceia, zice, care se vrăjmăşesc unii pe alţii, ori cu cei ce vrăjmăşesc pe însuşi vrăjmaşul meu, Saul.” Pentru că era cu putinţă ca unii să-l prihănească pe Saul, căutând să facă revoltă asupra lui.

5. Urât-am adunarea celor ce viclenesc,

   „Eu, zice, am urât adunarea tuturor oamenilor celor răi.” Căci David a cuprins cu numele viclenitorilor pe toţi oamenii cei răi, care fac osebite feluri de răutăţi.

şi cu cei necredincioşi nu voi şedea.

   David face referire aici la idolatrii cei de alt neam, lângă care el şedea atunci când îl vâna Saul, dar de păgânătatea lor nu se împărtăşea. Ori a zis nu voi şedea vrând să zică „multă vreme nu voi şedea cu dânşii”.

6. Spăla-voi întru cei nevinovaţi mâinile mele,
    Cei vechi, voind să dovedească că sunt fără prihană şi nevinovaţi de vreun lucru de care erau prihăniţi, obişnuiau a-şi spăla mâinile cu apă înaintea poporului, pentru a arăta astfel curăţia mâinilor lor şi a conştiinţei lor. Pilat a făcut aceasta la judecata Stăpânului Hristos (după Teodorit). Deci David zice că şi el îşi va spăla mâinile împreună cu cei nevinovaţi, mărturisind nevinovăţia sa faţă de relele mai sus zise, adică cum că nu s-a împărtăşit împreună cu cei răi.

şi voi înconjura jertfelnicul* Tău, Doamne.

Cel curăţitor*, adică acoperământul chivotului, se afla înăuntru, în Sfânta sfintelor, de care prooroceşte David, că pentru nerăutatea sa îl vor înconjura cu mulţime de jertfe şi cu mulţime de preoţi care slujeau la acestea 36.

7. Ca să aud glasul laudei Tale

   „Pentru ce, zice, voi înconjura jertfelnicul Tău? Pentru ca să aud glasul celor ce cântă acolo şi dănţuiesc, şi roagă pe Dumnezeu pentru petrecerea cu pace a poporului.”

şi să povestesc toate minunile Tale.

   „Şi pentru ce voi înconjura jertfelnicul Tău? Pentru ca, cu liniştita citire a dumnezeieştii legi şi a cărţilor mozaice (căci aceste cărţi se citeau adesea înaintea poporului lui Israel, precum însăşi legea povesteşte), să povestesc, zice, minunile Tale, Doamne, adică cele pe care cu preaslăvire* le-ai făcut asupra egiptenilor sau, simplu, toate cele câte din începutul lumii minunat le-ai lucrat.”

8. Iubit-am, Doamne, bunăcuviinţa casei Tale

    „Fiindcă eu, zice, am iubit bunăcuviinţa şi împodobirea sfintei casei Tale, pentru aceasta doresc să o văd iarăşi.” Însă bunăcuviinţă numeşte buna rânduială a chivotului şi a cortului celui făcut de Moise după porunca lui Dumnezeu, deoarece în vremea lui David încă nu se zidise biserică în Ierusalim, după Teodorit.

şi locul lăcaşului slavei Tale.
   „Nu numai buna-cuviinţă, zice, a casei Tale am iubit, ci chiar şi locul însuşi întru care este întins slăvitul Tău cort, pe care îl iubesc şi îl doresc.” Ori prin locul lăcaşului numeşte iarăşi însuşi cortul, căci dumnezeiescul David obişnuieşte a numi unul şi acelaşi lucru cu îndoite ziceri 37.

9. Să nu pierzi cu cei necredincioşi sufletul meu,

   „Să nu mă laşi, Doamne, zice, să pier şi să mor cu necredincioşii cei de alt neam cu care acum mă aflu, de nevoie fiind silit, ci în grabă întoarce-mă la patria mea, fiindcă pe aceşti străini îi va ajunge degrabă pieirea şi stingerea pentru fărădelegile lor.”

şi cu bărbaţii sângiurilor viaţa mea

    „Că aceşti necredincioşi, zice, nu numai că sunt păgâni, dar sunt şi bărbaţi ai sângiurilor, adică ucigaşi şi gata a vărsa sânge.”

10. În mâinile cărora sunt fărădelegile,

    Adică îndemânatece şi foarte lesnicioase sunt nelegiuirile la aceştia, adică la cei de alt neam.

dreapta lor s-a umplut de daruri

    „Cei de alt neam, zice, sunt nu numai păgâni şi ucigaşi, ci încă iau şi mită, fiindcă cu darurile pe care le iau vând dreptatea şi fac judecată nedreaptă.”

11. Iar eu întru nerăutatea mea am umblat;

    Iarăşi, şi aici, David aduce aminte lui Dumnezeu de nerăutatea sa, şi oarecum o propune mijlocitoare către Dumnezeu pentru ca să-l asculte.

izbăveşte-mă, Doamne, şi mă miluieşte.

    „Izbăveşte-mă, Doamne, zice, de această fugă nedreaptă pe care o pătimesc şi de îndelungata petrecere cu cei de alt neam, şi fa milă cu mine, ca nu cumva să mi se întâmple vreodată să fiu cu nişte oameni ca aceştia.”

12. Piciorul meu a stătut întru îndreptare;

    „Piciorul meu, zice, Doamne, stă în dreptate, adică căile vieţii mele sunt departe de toată strâmbătatea şi răutatea.” Iar aceasta este asemenea cu cea de mai sus: Iar eu întru nerăutatea mea am umblat.

întru adunări Te voi binecuvânta, Doamne.

    „După ce, zice, se vor face cele câte am zis mai sus, şi mă voi izbăvi de relele ce pătimesc, voi alcătui în viitor psalmi prin care Te voi lăuda, Doamne, în toate adunările poporului.” Şi, cu adevărat, acest cuvânt s-a plinit (...) (după Teodorit), pentru că, acum, toate bisericile creştinilor, în adunările şi slujbele lor, îl au pe David ca dulce cântător şi învăţător. Însă psalmul acesta se potriveşte şi fiecărui creştin care este vrăjmăşit şi prigonit de către vrăjmaşii săi, de unde şi fiecare aşa îşi va face dreptate, zicând adică cum că: „Şi eu, vătămându-mă sau păgubindu-mă din pricina vrăjmaşilor mei, am suferit vătămare cu îndelungă răbdare: nedreptăţit fiind, nu am nedreptăţit pe cel ce mă nedreptăţeşte”. Iar prin necredincioşi va înţelege pe păgâni şi eretici, iar prin jertfelnic biserica locală, din parte, întregul, şi pe aceeaşi biserică o va înţelege şi casă a lui Dumnezeu. Şi încă celelalte ziceri ale psalmului le va potrivi tropologic la sine, după analogie şi asemănare 38.


---------------------------------------------------------------------


33 Iar altul zice că psalmii care au această suprascriere - adică Psalm al lui David - se dau adică şi persoanei lui David [sunt scrişi ca din partea lui], rugându-se lui Dumnezeu pentru sine. Se dau [atribuie] însă şi lui Hristos, Care din sămânţa lui David S-a născut.

34 Iar Marele Vasile zice: „Nerăutatea o înţelegem în două chipuri, fie ceea ce se isprăveşte cu cugetarea înstrăinării de păcat, fiindcă prin îndelungată luare-minte şi cugetarea celor bune tăiem oarecum rădăcina răutăţii, iar după desăvârşita lipsire de ea, primim numirea de «fără răutate», fie este lipsa iscusirii [experienţei] răului, că, de multe ori, prin tinereţe sau prin iscusirea [experienţa dobândită în urma] vreunei vieţi, unii se pot afla fără cercare în oarecari răutăţi”. Iar altul zice: „Nimeni, păcătuind, nu voieşte a se judeca cu Dumnezeu, fără numai cel ce umblă întru nerăutate (La Nichita)”.

* David se roagă pentru ca Domnul să-l cerce şi să-l ispitească întru a-şi vedea statornică socotinţa [judecata] ce o are, socotinţă ce se poate rezuma la nerăutatea de care vorbea mai sus, virtute sau însuşire care este rodul nădejdii desăvârşite în Dumnezeu. Întâi şi pe urmă poate însemna întotdeauna, sau atât în preajma ispitei cât şi după aceasta.

* A aprinde pe cineva cu scopul de a-l stârni, a-l ispiti.

  *[†] Sau irascibilităţii. În cele două versete de până acum avem un model de urcuş dumnezeiesc: David cere întâi să aibă o judecată sănătoasă, întemeiată pe ajutorul lui Dumnezeu, pentru că numai astfel va şti cum să-şi controleze rărunchii şi inima, adică pofta (dorinţa) şi mânia (irascibilitatea).

35 Altul însă zice (poate Sfântul Chiril): „Nu este de necrezut a zice că mintea sfinţilor se bucură când cuiva îi stă înainte osteneala întru [în vederea] dobândirea virtuţii, că ştiu cum că puterea duhovniceştii miresme care este întru dânşii va fi cu adevărat oareunde mai arătată, precum şi cea a aromatelor care se aruncă în foc; pentru aceasta zice ispiteşte-mă, însă şi noi mult mai bine ne vom cerca [astfel]”. Zice însă şi Teodorit: „Şi de aici este arătat că psalmul acesta este mai vechi decât păcatul lui David (cel cu femeia lui Urie). Căci el doreşte nevoinţele cele primejdioase, fiindcă trăia cu nevinovăţie şi cu nerăutate şi nu avea cercare de păcat. Iar rărunchi şi inimă numeşte gândurile”.

* A vindeca; aici: a avea grijă, a respecta, a continua pe o anumită linie.

* Datorează lui Dumnezeu săvârşirea faptelor bune.

* Altar în general; altarul din curtea cortului sau templului; altarul tămâierii (cf. Lc. 1: 11); altar al cerului (cf. Apoc. 8: 3); altarul crucii lui Hristos (cf. Evr. 13: 10; 13: 12).

* Curăţitor (ca subst.) sau curăţitorul. E vorba de altarul de jertfa din biserica Vechiului Testament. O dată cu venirea lui Hristos, acesta este înlocuit de Hristos, facându-Se chiar El curăţire pentru păcatele noastre (vezi Rom. 3: 25; Evr. 9: 5, unde Apostolul Pavel dezvoltă această temă). Zigabenul nu pare să facă o prea mare diferenţă între acestea, poate pentru că toate se regăsesc în Hristos, Care se face şi jertfa de curăţire, şi jertfa de laudă sau de bună-mireasmă către Dumnezeu pentru noi, iar noi prin El.

36 Altul însă zice (poate dumnezeiescul Chiril): „A înconjura jertfelnicul însemnează şi altceva, adică cum că nu trebuie a ne depărta de Dumnezeu, ci oarecum a fi aproape şi a ne arăta stând împrejur, nefiind vreun păcat la mijloc, nici să ne osebească vreo îndulcire lumească”. Iar Origen zice: „Poate că prin aceasta însemnează pe cei ce-şi spală mâinile când se roagă, ca să poată ridica mâini curate (La Nichita)”. Pentru aceasta scrie şi Asterie: „A întrebat însă şi aceasta, anume pentru care pricină îşi spală creştinii mâinile când se roagă, şi arată cum că este mărturie că nici un rău nu au făcut, bine şi cuvios toate avându-le, în dreptate şi adevăr”.

* Vezi mai-nainte.

37 Drept aceea a zis oarecine (poate dumnezeiescul Chiril): „Multă bună-cuviinţă ar vedea cineva în casa Domnului, adică a sălăşluirii slavei Sale, că umbreşte în biserici, că de aici este şi forma sfmţit-cuvioasă a slujitorilor şi rânduiala Soboarelor [Ecumenice], plină de toată buna-regulă, de laude şi slavoslovii, şi de cuvintele Scripturii celei de Dumnezeu insuflate, numai ce înmiresmând [gata a înmiresma] pe ascultători cu tăcere şi cu bună rânduială, glasuri tainice, aduceri de prinoase, rugăciuni nerăspândite [fără neîmprăştirea minţii], [toate] înţelegându-se de către mintea deşteaptă [trează] ca fiind [îndreptate] către Dumnezeu, glasurile dumnezeieştilor povăţuitori, încă şi învăţături tainice şi sfatuiri şi chipuri de mângâiere, îmbărbătând sufletul. Iar din toate cele preţuite de dumnezeieştile legi, bine-încuviinţată era şi sfinţita casă a Domnului şi iubită sfinţilor, şi sfinţită cu adevărat locuinţa slavei Lui”. Şi iarăşi zice: „Că ce din cele ce se împlinesc cu duhovniceasca bună-cuviinţă nu ar afla cineva în Biserica lui Hristos, adică întru cei ce cred într-însul? Care şi prin toată facerea de bine împodobesc sufletele lor? Că se închipuie [ia chip] întru dânşii Hristos, frumos fiind cu podoaba mai mult decât fiii oamenilor (cf. Ps. 44), închipuindu-Se [arătându-Se] încă şi prin sfinţenie şi prin toată fapta bună cea lucrătoare, iar [prin urmare, se poate zice că] unii ca aceştia sunt podoabă a casei, care se împodobesc [de Dumnezeu şi prin cele de mai sus] în biserică pentru cinstirea de Dumnezeu”.

38 Zice David şi în altă parte: în mijlocul bisericii (adică a adunării [adunare]) Te voi lăuda (Ps. 21: 24). Şi nu numai el se ruga în biserici (adică în adunări), ci şi pe ceilalţi îi îndemna să se roage într-însele, zicând: In biserici binecuvântaţi pe Dumnezeu (Ps. 67: 27). Pentru că cel ce se roagă în biserică este mai bine [vârtos] ascultat decât cel ce stă în casă. Pentru aceasta a zis şi Hrisostom: „Dar ce este şi darea de răspuns [replica, reacţia] a multora? «Mă pot ruga şi în casă». Te amăgeşti pe tine, omule, cum că este cu putinţă a se ruga cineva şi în [exclusiv în] casă, însă nu este cu putinţă a se ruga ca în biserică, unde este o mulţime ca aceasta de părinţi, unde se trimite împreună-strigare către Dumnezeu; nu te ascultă aşa Stăpânul, singur rugându-te, precum atunci când te rogi împreună cu fraţii tăi, că aici este ceva mai mult, precum gândirea cea deopotrivă [unitatea cugetelor] şi con-glăsuirea [], şi legătura dragostei, şi rugăciunea preoţilor, că pentru aceasta stau preoţii înainte, că rugăciunile poporului, mai slabe fiind, apucându-se de cele ale acestora mai putincioşi, împreună cu dânsele să se suie la ceruri (Despre cel neacoperit, Cuvântul 3)”.