joi, 29 ianuarie 2015

Psalmul 26 - în tâlcuirea Sf.Părinți



PSALMUL 26


Psalm al lui David, mai-nainte de a fi uns.



   David a fost uns de trei ori: întâi de Samuel, în Vitleem, precum s-a scris în capitolul 16 al Cărţii I a Împăraţilor; al doilea de către seminţia lui Iuda în Hebron, după moartea lui Saul, precum se scrie în capitolul 2 din Cartea a II-a a Împăraţilor; şi al treilea, de către toate seminţiile, după moartea lui Işboşet [], fiul lui Ionatan, nepotul lui Saul, precum se scrie în capitolul 5 din Cartea a II-a a împăraţilor. Însă David a făcut psalmul acesta mai-nainte de a doua ungere (precum zice Teodorit), încă în vremea când era prigonit de Saul. Însă psalmul acesta se potriveşte şi fiecăruia dintre noi, împotriva văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi, potrivit înţelegându-se după analogie şi asemănare (însemnează încă că, deşi suprascrierea aceasta nu se află în Hexalpa lui Origen, după Teodorit, ea este adevărată [autentică]).

1. Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi teme?

   „Luminător îmi eşti, Doamne, zice, pentru că ai risipit norul întristării de la ochii mei, şi i-ai luminat cu lumina dumnezeieştii Tale arătări; şi Mântuitor eşti, pentru că m-ai slobozit de vrăjmăşia neprietenilor mei. De Tine dar mă voi teme (adică de nimeni altcineva), pe Tine avându-Te ajutor.”

2. Domnul este apărătorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa?

   „Fiindcă Tu, Doamne, zice, mă aperi şi îmi ajuţi, apoi de cine mă voi înfricoşa? Negreşit, de nimeni.” Iar despre apărare am zis arătat la Psalmul 17,stih 2, unde se zice: Apărătorul meu şi cornul mântuirii mele 39.

3. Când se vor apropia de mine cei ce-mi fac rău, ca să mănânce cărnurile mele.
4. Însuşi cei ce mă necăjesc şi vrăjmaşii mei, aceia au slăbit şi au căzut.
   Aici David povesteşte în chip minunat facerile de bine şi darurile pe care le-a luat de la Dumnezeu, căci zice: „Când se apropiau de mine cei ce mă vrăjmăşeau, ca să-mi mănânce cărnurile (...), care lucru înseamnă din partea lor cea mai mare sălbăticie şi nemilostivire cu putinţă, întru acea vreme zic, au slăbit şi, deşi au fost mulţi, nu m-au putut vătăma, ci au căzut fără a-şi plini scopul lor cel rău, pe care-l cugetau a-l lucra împotriva mea”.


5. De s-ar rândui împotriva mea tabără, nu se va înfricoşa inima mea.
   La evrei, tabără însemnează oaste. „Deoarece, zice, într-un chip preaslăvit m-am izbăvit de vrăjmaşii mei, pentru aceasta mai mult nu mă voi teme, nici de străjuirea ascunsă şi de pândirea vrăjmaşilor mei, nici de întreaga şi văzuta lor oaste.”

6. De s-ar ridica asupra mea război, întru aceasta eu nădăjduiesc.
    „Întru aceasta, zice, adică în inima mea, care nu se mai teme, pentru că sunt ajutat de Dumnezeu, eu nădăjduiesc şi nu mă voi teme, măcar şi oştiri de s-ar rândui asupra mea.” Unii însă tâlcuiesc aceasta după lipsire [eliptic], subînţelegând nădejdea astfel: „În însăşi nădejdea cea către Dumnezeu nădăjduiesc eu”40.

7. Una am cerut de la Domnul,
   Acest una este pus aici în loc de „odată”. Ori poate şi aceasta este după lipsire [eliptică], subînţelegându-se „cerere”*: „O cerere am cerut de la Domnul”. Ori o dăruire [harismă] (după Teodorit), căci forma eliptică este obişnuită la cei vechi.

aceasta o voi căuta,

   „După ce, zice, m-am izbăvit de vrăjmaşii mei, o cerere am cerut şi, ca să o dobândesc, prin rugăciune o voi cere.” Dar care este aceasta? Ascultă:

ca să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele.
   Psalmul acesta s-a rânduit cu bună cuviinţă după cel de mai sus, pentru că acela a zis: Doamne, iubit-am bunăcuviinţa casei Tale (stih 8). Iar acum, într-acestea cere aşijderea, [adică] ca să locuiască în casa lui Dumnezeu, adică în cortul lui Moise.

8. Ca să văd frumuseţea Domnului şi să cercetez Biserica cea sfântă a Lui.

   „Pentru aceasta, zice, cer ca să locuiesc în casa lui Dumnezeu, pentru ca să cercetez veselia Lui şi, prin urmare, să mă bucur şi eu şi să cercetez dacă cumva se trece cu vederea vreuna din cuviinţele bunei-rânduielii Sale.” Se arată aici că David era foarte bine-cinstitor [evlavios] şi iubitor de Dumnezeu.

9. Că m-a ascuns în cortul Său, în ziua răutăţilor mele;
   David spune aici pricina pentru care voia să cerceteze biserica lui Dumnezeu. „Fiindcă, zice, mult bine mi s-a făcut de la Dumnezeu, că în ziua primejdiei mele m-a ascuns sub umbrirea Sa (că pe aceasta a numit-o aici cort), deoarece ca într-un cort m-a păzit Dumnezeu atunci când am alergat sub acoperământul Său, şi nici un rău n-am pătimit”41.

acoperitu-m-a întru ascunsul cortului Său.
   Ceea ce a zis mai sus, aceeaşi zice şi aici, propovăduind mai arătat facerea de bine, ascuns însă numeşte partea cea mai dinlăuntru; adică: „Dumnezeu, zice, m-a făcut nevăzut cu totul faţă de cei ce mă căutau”42.

 10. Pe piatră m-a înălţat;

   „Întru neîngrijire, zice, şi în adeverire m-a pus Dumnezeu.” Aduce însă înţelesul de la aceia care fug de vrăjmaşii lor şi care, suindu-se pe o piatră înaltă, scapă din mâinile lor.

şi acum, iată, a înălţat capul meu peste vrăjmaşii mei.

   Fiindcă David a simţit cu mintea hotărârea pe care luat-o Dumnezeu pentru a împlini cererea lui, şi a-l învrednici de locuirea în cortul Său, pentru aceasta prooroceşte aici despre cele viitoare ca şi cum ar fi fost trecute, şi zice că: „Ascultând Domnul rugăciunea mea, iată, acum m-a făcut mai presus de vrăjmăşirile potrivnicilor mei”. Că biruitorii obişnuiesc să-şi ridice în sus grumazul şi capul lor asupra celor biruiţi. Căci într-alt chip nu era cu putinţă a se plini cererea lui David - adică spre a cerceta el casa lui Dumnezeu - dacă nu ar fi fost mai întâi biruiţi vrăjmaşii lui.

11. Înconjurat-am şi am jertfit în cortul Lui,
   Ceea ce a zis în psalmul de mai-nainte ca petrecându-se la viitor, aceeaşi o zice aici ca lucru trecut, că acolo a zis: şi voi înconjura jertfelnicul Tău, Doamne. Iar aici zice: Înconjurat-am şi am jertfit. Achila însă a tâlcuit astfel: „Şi voi învăţa şi voi înconjura şi voi jertfi”, încât, putem spune că, după socotinţa acestuia, timpul este schimbat, adică cel trecut este în locul celui viitor, iar cort numeşte pe cel făcut de Moise, precum am zis 43.

jertfă de laudă şi de strigare;

    „Am jertfit, zice, în cortul lui Dumnezeu jertfă de laudă şi de strigare, de laudă, adică: pentru că Dumnezeu m-a acoperit [apărat] de vrăjmaşii mei, iar de strigare, pentru că i-am biruit, că strigarea este un chiot nearticulat* de biruinţă asupra vrăjmaşilor, de aceea se şi scrie aici zicerea aceasta în loc de «glas de biruinţă şi de veselie», adică David zice aici că a adus lui Dumnezeu jertfa de mulţumire împreună şi de biruinţă .44

glăsui-voi[*] [†] şi voi cânta Domnului.

   „A viersui”* este diferit de a cânta* , adică viersuirea este o cântare către Dumnezeu numai cu glasul, iar cântarea este laudă care se cântă cu organul psaltirii.

12. Auzi, Doamne, glasul meu, cu care am strigat;

   După ce David a proorocit prin insuflarea Sfântului Duh cele ce urmau să i se întâmple, iarăşi urmează aici scopul cel de mai-nainte, adică se roagă să-l asculte Dumnezeu şi să-i dăruiască cererea pe care a cerut-o mai sus, adică a locui în casa Domnului şi a cerceta biserica Lui.

miluieşte-mă şi mă ascultă.

   „Nu eşti dator, Doamne, zice, să mă asculţi, pentru nevrednicia mea, dar, pentru mila Ta, ascultă-mă.”

13. Ţie a zis inima mea: pe Domnul voi căuta;
   „Însăşi inima mea, zice, a zis către Tine, Doamne, şi nu pe deasupra* cu singure buzele mele. Şi ce a zis? Pe Domnul meu voi căuta, defăimând tot ajutorul omenesc.”

căutat-a spre Tine faţa mea;

    „Zice dar David că: „Cu osârdie şi cu mult dor Te-am căutat, Doamne, spre ajutor, (iar faţa[*] lui David este chiar David [în persoană]), adică eu însumi Te-am căutat cu covârşire.”

faţa Ta, Doamne, voi căuta.

    „Voi căuta, zice, a Ta cercetare, Doamne, încă mai mult, şi niciodată voi cădea [înceta] căutând-o pe aceasta.”

14. Să nu întorci faţa Ta de la Mine 45,

    „Să nu ascunzi, zice, de la mine cercetarea şi privirea Ta, care m-au acoperit întru nevoia mea.”

şi să nu Te abaţi întru mânie de la robul Tău.

    „Să nu te depărtezi, Doamne, zice, de mine cu mânie, Tu, Cel ce prieteneşte şi cu multă blândeţe erai de faţă cu mine, dar şi de aş greşi Ţie ca un om, pedepseşte-mă cu iubire de oameni, şi ia-mă iarăşi în apropierea şi purtarea Ta de grijă cea de mai-nainte.”

15. Fii mie ajutorul meu, să nu mă lepezi pe mine

    „Ajută-mă, Doamne, zice, în viitor şi să nu mă lepezi.”

şi să nu mă laşi, Dumnezeule, Mântuitorul meu.
    David se roagă des lui Dumnezeu, pentru ca să-şi arate stăruitoarea şi cea din inimă rugăciune a sa.

16. Că tatăl meu şi maica mea m-au părăsit,
   „Să nu mă părăseşti, Doamne, zice, pentru că sunt lipsit de toată mângâierea, chiar şi de la născătorii şi rudele mele, dar şi de la singur ajutorul prietenilor mei, fiindcă toţi, temându-se de Saul, nu cutează să-mi ajute.”

iar Domnul m-a luat la Sine.

   Acest cuvânt l-a zis David mângâindu-se pe sine: „Deşi toţi, zice, m-au părăsit, Domnul însă m-a apropiat, şi mă acoperă şi mă izbăveşte de vrăjmaşii mei e”46.

17. Lege pune-mi mie, Doamne, în calea Ta,
   În loc de lege pune mie, Achila a tălmăcit „înţelepţeşte-mă”, adică „învaţă-mă mântuitoarele tale legi pe mine, care umblu în duhovniceasca cale, care îi aduce pe oameni către Tine, Doamne”47.

şi mă îndreptează în cărarea dreaptă

   „În calea cea bătătorită a mântuirii, ca să nu mă rătăcesc căzând în gândurile cele strâmbe ale păcatului.”

din pricina vrăjmaşilor mei.
18. Nu mă da pe mine sufletelor* celor ce mă necăjesc,

   „Să nu mă dai, Doamne, zice, sufletelor celor ce mă necăjesc” ([zicând aceasta] în loc de „ostaşilor celor ce mă necăjesc”), ca nu cumva vrăjmaşii mei, luându-mă sub mâna lor, şi biruindu-mă, să se bucure.” Iar aceasta o zice pentru Saul.

că s-au sculat asupra mea mărturii nedrepte,

   David se referă aici la Saul, care nedrept şi minţind mărturisea cum că David cugeta să-l omoare.

şi strâmbătatea a minţit eişi.
   Mărturia cea de mai sus a lui Saul a minţit eişi, adică nu s-a aflat adevărată, „fiindcă eu nu l-am nedreptăţit în nici un lucru pe Saul, care se silea să mă prindă în mâini...”, a minţit şi nu şi-a ajuns propriul său ţel 48.

19. Cred că voi vedea bunătăţile Domnului

   „Cred, zice, Sfântului Duh, Care mă încredinţează că voi birui şi voi lua împărăţia şi, prin urmare, că am să dobândesc bunătăţile ei.”

în pământul celor vii.

   În lumea în care trăim, pământ al viilor este lumea aceasta; iar pământ al morţilor este iadul. Însă cineva poate zice şi altfel, că Prooroc-împăratul David pământ al celor vii numeşte împărăţia Cerurilor, iar bunătăţi, pe cele ce le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El 49.

20. Aşteaptă pe Domnul,
   Această zicere, precum şi cea următoare, o zice David pentru el, că însuşi porunceşte luişi să cânte cuvintele acestea, şi cu acestea să-şi mângâie gândul şi întristarea sa, ca să nu cadă din pricina vreunui necaz covârşitor; iar aşteaptă pe Domnul este în loc de „aşteaptă ajutorul cel de la Domnul”.

îmbărbătează-te, şi să se întărească inima ta, şi aşteaptă pe Domnul.

   Prin glasurile acestea ce le zice David luişi, se mângâia pe sine şi se îmbărbăta, şi repetă zicerea aşteaptă pe Domnul spre mai multă mângâiere a sufletului său 50.

-------------------------------------------------------------------------------------------------

39 Zice însă Origen: „Acestea le zic viteazul şi cel luminat întru cunoştinţă, adică ce fel era acela ce zicea: Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? [(întrebare retorică), cu alte cuvinte:] Hristos este cu adevărat pentru noi, iar aici se defaimă tot cel ce este împotriva noastră, iar cel ce zice acestea din aşezarea inimii nu se va îndupleca din pricina fricii, că temătorilor [laş, fricos; viclean, ticălos, cf. Apoc. 21: 8], după cuvântul Domnului, le este partea în iezerul de foc (La Nichita)”.

40 De unde şi un alt oarecare zice (poate Sfântul Chiril): „Foarte mari merinde pentru mântuire este [o constituie] credinţa, că pricinuieşte nădejdea cea întru Dumnezeu, căreia nimic nu i s-ar putea asemăna, căci cel ce o are pe aceasta răstoarnă pe vrăjmaşi, şi nu va pătimi ceva presupus rău din cele din afară de voinţă”.

* Mitropolitul Veniamin redă literal, adică aşa: „Şi se înţelege din afară, adică cerere”. „Tot cu „din afară”, mai exact înţelegerea unor texte „din afară”. Al doilea s-ar traduce prin „după înţelesul comun”, „din context”. Ambele structuri sunt sinonime, ele apar de mai multe ori în tâlcuire. Propriu-zis, Zigabenul invită pe cititor să vădă înţelesul textului cu pricina din afară şi după înţelesul comun, adică din context, reformulând un text dat cu ajutorul informaţiilor ce le conţine acesta, dar şi având în vedere alte informaţii conţinute de alte texte din context. Am redat totuşi - acolo unde contextul a dictat - cu „se subînţelege”, alternând cu „din afară”.

41 Zice însă Teodoră: „Acestea şi le-a cerut David, şi le-a luat de la mare-dăruitorul [] Dumnezeu, că el şi-a întors dumnezeiescul Chivot, şi alt cort mai minunat a înfipt, şi cetele cele deosebite ale cântăreţilor de psalmi le-a alcătuit, iar mai cu scumpătate [de-amănuntul] toate acestea le va înţelege cineva dacă va citi Cartea Paralipomena”.

42 Zice însă Marele Vasile: „Pentru a şti însă mai bine ce va face cineva întru ascunsul acoperământului, să întrebuinţăm o pildă oarecare, precum aceasta: fie cineva căutându-se de vrăjmaşii săi, iar de casnicii săi, în oarecare căsuţă, aflat fiind, cu anevoie este de aflat, el stând şi păzindu-se. Ceva asemănător se înţelege că s-a făcut şi cu sfântul sub acel dumnezeiesc cort, care-l acoperea pentru a nu fi lesne apucat de către vrăjmaşii săi”. Iar Grigorie Teologul a zis: „David ascunde în bunătăţile de acolo durerile de aici, spre care bunătăţi îşi trimite cugetările când zice că a fost ascuns în cortul Său în ziua răutăţilor lui”. Bună doftorie este cu adevărat a ne aduce aminte de Dumnezeu şi de nădejdile cele de acolo atunci când suntem chinuiţi... Iar dumnezeiescul Chiril înţelege prin cort sporirea şi neclătinarea cuvioasei vieţuiri, întru care, cu oarecare chip intrând cineva, se face neprins de patimile cele pierzătoare. Iar Teodorit, din zicerile acestea, încheie cu socotinţa că David a scris psalmul acesta când a intrat la preotul Abimelec şi s-a rugat în cortul lui Dumnezeu, unde, luând binecuvântare prin sfintele pâini, a scăpat din mâinile vrăjmaşilor săi. Iar Origen zice: „S-a zis de multe ori că cortul înseamnă sporire, iar casa plinătate, sporirea o a primit dar piatra plinătăţii, şi potrivit lucru - cu sporirea adică l-a ascuns (pe David), iar cu plinătatea l-a înălţat (La Nichita)”.

43 Altul însă zice: „Când la mijloc nu este păcat sau îndulcire [lumească, păcătoasă], cineva, având o dreaptă stare de privire înainte a minţii care-l uneşte cu Dumnezeu, poate înconjura în vedere duhovnicească gânditul jertfelnic”.

* lit. nearticulat; fig. nedesluşit, din pricina bucuriei debordante pe care nu reuşeşte să o exprime în cuvinte.

44 Zice însă Teodorit: „Strigarea este glas oştenesc [al oştenilor], şi se face de către cei mai îndrăzneţi asupra celor ce se tem [pentru îmbărbătare], aşijderea încă şi cântarea de laudă, că este glas al celor ce se veselesc şi laudă pe Dumnezeu, că, zice, de este cineva între voi vesel, să cânte! (Iac. 5: 13)”.

[*] A rosti cuvinte după un tipar melodic; a glăsui, a fredona.

* A scrie texte literare, îndeosebi în formă poetică: psalmi, ode etc., de unde şi poet, scriitor.

* A cânta cântări de laudă, cu instrumente sau fără, a cânta psalmi.

* La suprafaţă, de formă, superficial. Cu alte cuvinte, David zice: „Nu mă voi ruga doar cu buzele, adică ca un ipocrit, ci şi cu inima, cu toată fiinţa”.

* Faţă, persoană.

45 Altul însă zice: „Mai sus a zis: Căutat-a spre Tine faţa mea (că faţa sufletului dorea potrivita privire), pentru aceasta şi Moise zice: Arată-Te mie ca să Te văd, ca prin faţa descoperită să se oglindească slava Domnului, ca să nu vadă ceea ce Moise a pătimit: pentru că nu-i cu putinţă a vedea faţa lui Dumnezeu prin cele din spate. Zice Să nu întorci faţa Ta de la mine, şi să nu Te abaţi întru mânie de la robul Tău, în loc de «asupra îndrăzneţei mele cereri să nu te mânii, ci ajută-mă ca să dobândesc aceasta» (La Nichita)”.

46 Iar dumnezeiescul Maxim zice: „Mai bine însă însemnează legea cea scrisă şi trupească slujirea cea după lege prin tatăl şi prin maica sa, prin părăsirea cărora [prin aceea că l-au părăsit pe David, aceasta] fireşte face să răsară lumina dumnezeieştii legi în inimile celor vrednici, dăruind şi slobozenia din robia trupului”.

47 Iar Origen, urmând dumnezeiasca lege, adică Evanghelia, zice [parafrazând şi continuând]: „Ca având o lege ca aceasta de la Tine, să călătoresc [către Tine, adică către] cel ce ai zis: Eu sunt calea (La Nichita)”.

* Suflet. În Biblia de la 1914 se redă prin mâinile, variantă ce nu pare nici ea departe de adevăr.

48 Zice însă Teodorit: „Această zicere s-a luat [împrumutat] din uzul obştesc, că şi noi obişnuim a zice despre cei ce ne vrăjmăşesc, dar nu ne păgubesc, că pe ei s-au păgubit, nu pe mine. Aşa a zis şi Fericitul David: Nedreptatea a minţit eişi.

49 După Grigorie al Nyssei, a vedea se înţelege aici în loc de „a dobândi”, adică că: „Voi dobândi bunătăţile Domnului”. Precum se înţelege şi aceea: Şi vei vedea bunătăţile Ierusalimidui (Ps. 124: 5), în loc de „vei dobândi”. Vezi şi tâlcuirea zicerii: Am crezut, pentru aceea am grăit (Ps. 115: 1). Iar altul zice: „Poate că acesta este pământul morţilor, de aceea nu vedem bunătăţile Domnului, ci doar prin oglindă şi ghicitură, iar pământul viilor este pământul cel făgăduit al vieţii veşnice”.

50 Teodorit zice că David aduce cele de mai sus ca sfatuire către toţi oamenii.