PROROCIE PENTRU
PERSIA ŞI
PENTRU GRECIA [Daniel 11]
În capitolul 11 se vorbeşte despre
frământările ce au avut loc sub Antioh şi mai apoi sub Antihrist. Prima
secţiune se deschide cu referinţe la Imperiul Persan şi merge până la
prevestirea morţii lui Alexandru cel Mare [cf. Daniel 11:1-4].
Şi acum îţi fac cunoscut adevărul: Iată că se vor scula încă trei regi în Persia, iar al patrulea va stăpâni bogăţii mai mari decât toţi şi, când va fi puternic prin bogăţiile sale, va ridica pe toţi împotriva regatului Greciei. Şi va ieşi la iveală un rege viteaz şi va stăpâni peste un regat puternic şi va face numai ceea ce i se va părea bun. Iar când va fi în culmea puterii sale, regatul lui se va prăbuşi şi se va împărţi după cele patru vânturi ale carului, fără ca să rămână urmaşilor lui şi nici să aibă putere întocmai ca mai înainte, că regatul lui va fi sfâşiat şi se va împărţi la alţii decât la aceia din neamul lui [Daniel 11:2-4].
Sfântul Hipolit identifică regii
aceştia după cum urmează: „Prorocia aceasta s-a împlinit deja. Căci după Cyrus
(f 529 î.Hr.) s-a ridicat Darius, apoi Artaxerxes (464-424 î.Hr.). Aceştia sunt
cei trei regi; iar Scriptura aceasta s-a împlinit. Cine este al patrulea,
despre care se spune că este mai bogat decât cei trei la un loc? Xerxes, cel
care a domnit şi şi-a sporit faima şi a atacat ţinuturile Greciei. Împotriva
acestuia s-a ridicat Alexandru Macedon, care i-a şi distrus regatul. Şi după ce
i-a subjugat pe perşi, regatul lui s-a împărţit în cele patru zări ale
vântului. Căci Alexandru, la moartea sa, a împărţit regatul în patru
principate."
De vreme ce prorocia provine din
timpul celui de-al treilea an al domniei regelui persan Cyrus, Între datele istorice
pe care le avem la dispoziţie referitor la cei trei regi, pe-atunci tocmai pe
cale de a se ridica, drept succesori ai lui, cuprindem: Cambise, fiul cel mare
al lui Cyrus (a domnit între anii 529-524 î.Hr.); pseudo-Smerdis, un impostor
care s-a dat drept fiul cel mai tânăr al lui Cyrus; şi Darius fiul lui Istaspe
(522-485 î. Hr.). Darius era văr cu Cyrus, pe linie paternă. Cel de-al
patrulea rege va fi Xerxes (Ahaşveroş, 485-464 î.Hr.), care a invadat Grecia,
dar nu a izbutit să o cucerească. Succesorul său, Artaxerxes I Longimanul, a
eşuat şi el în tentativa de cucerire a Greciei (464-424 î.Hr.).
Alexandru cel Mare a înfrânt şi a doborât puterea persană
în anul 331, la Gaugamela. Ulterior, acesta a împins graniţele imperiului său
mult înspre est, spre Afganistan, valea Indului şi Bahawalpur. Alexandru a
murit în anul 323, la Babilon, iar imperiul său a fost împărţit astfel:
Macedonia şi Grecia i-au revenit lui Antipater şi fiului acestuia, Casandru;
Tracia şi Asia Mică i-au revenit lui Lisimah; Seleuc Nicator a domnit peste
tot restul Asiei, mai puţin Siria inferioară şi Palestina; iar Ptolemeu, fiul
lui Lagus, a devenit rege al Egiptului şi al teritoriului cunoscut sub
denumirea de Palestina. Fiul lui Alexandru, născut de către prinţesa persană
Roxana, a murit. Alexandru a rămas astfel fără urmaşi de sânge, care să-i
moştenească tronul.
[Daniel 11]
Versetele de la 5 la 20 se referă la războaiele dintre
Ptolemei şi Seleucizi:
Şi regele de la miazăzi va ajunge puternic, dar unul din căpeteniile lui va fi mai puternic decât el şi va domni, iar stăpânirea lui va fi un regat puternic. Şi după trecere de ani se vor uni şi fiiica regelui de la miazăzi va veni către regele de la miazănoapte, ca să statornicească pacea. Dar ea nu va păstra tăria braţului său şi nu va dăinui nici el, nici braţul lui; şi va fi dată morţii, ea şi însoţitorii ei şi copiii ei şi aliatul ei în acele vremuri. Iar unul dintre odraslele din rădăcinile ei se va ridica şi va porni împotriva oştirii şi va intra în cetatea cea întărită a regelui de la miazănoapte şi va face cu ei ce va voi şi va fi biruitor [Daniel 11:5-7].
Continuând istoria, Sfântul Hipolit spune că „regele care se ridică şi va intra în cetatea cea întărită a regelui de la miazănoapte [Daniel 11:7] este Antioh, regele Siriei".
Tot aici citim că „va fi şi o fiică a regelui din miazăzi, care va veni în
miazănoapte şi va încheia o alianţă cu [regele] acesta şi atât unul, cât şi
celălalt vor birui toţi potrivnicii. Aceasta se spune despre o regină din
Egipt, şi anume Berenice. În vremea ei, aceasta i-a povăţuit pe cei doi fii ai
săi, Ptolemeu şi Filometor, să încheie o alianţă cu Antioh, regele Siriei. Ea a
fost învinsă la Scythopolis, fiind trădată. Apoi cei doi fraţi s-au ridicat cu
război unul împotriva altuia, iar Filometor a fost învins. Ptolemeu a preluat
puterea şi s-a ridicat cu război împotriva lui Antioh. Scris este: regele din
miazăzi s-a ridicat împotriva regelui din miazănoapte şi seminţia lui a stat
împotriva acestuia. Antioh a mers asupra lui Ptolemeu, dar fară succes, apoi
s-a întors în Antiohia, pentru a strânge o oaste mai mare. Ptolemeu a luat cu
sine toate ale sale şi a plecat În Egipt, după cuvântul lui Daniel: Chiar şi dumnezeii lor, împreună cu chipurile lor turnate, cu vasele
lor de preţ, aur şi argint, vor fi duse în robia Egiptului şi el va fi mai
puternic decât regele de la miazănoapte, ani de-a rândul.
El va năvăli în regatul regelui de la miazănoapte, apoi se va Întoarce în ţara sa. Şi feciorul lui va pregăti războiul şi va strânge o mare mulţime de oşti de luptă şi va da năvală peste el şi îl va potopi şi îl va cotropi şi se va întoarce şi va pătrunde până la cetatea lui cea întărită. Atunci regele de la miazăzi va fi amărât foarte şi va ieşi şi va face război cu el — cu regele de la miazănoapte, care va ridica o mare oştire; dar oştirea va cădea în mâna regelui de la miazăzi; şi oştirea va fi nimicită; inima regelui se va îngâmfa; zeci de mii va doborî la pământ, dar nu va fi mai puternic. Şi încă o dată regele de la miazănoapte va ridica oştiri mai puternice decât cele dintâi şi, după un răstimp de câţiva ani, va da năvală peste el, cu o mare oştire şi cu numeroasă călărime. Şi în vremea aceea mulţi se vor scula împotriva regelui de la miazăzi şi oameni silnici din poporul tău se vor ridica, aşa ca să se împlinească vedenia, dar se vor poticni. Iar regele de la miazănoapte va veni şi va ridica întărituri şi va cuprinde o cetate întărită, iar oştirea de ajutor a regelui de la miazănoapte nu va putea să ţină piept şi trupele sale vor fugi şi nu va fi nici un chip de stat împotrivă. Cel care va porni împotriva lui va face după placul său şi nimeni nu i se va împotrivi, şi se va opri în ţara strălucirii şi totul va fi în mâna lui. Şi îşi va îndrepta privirea să ia în stăpânire întregul lui regat şi va face o învoială cu el şi îi va da de soţie pe o fiică a sa, ca să aducă pieirea ţării, dar aceasta nu se va întâmpla şi nu va duce la izbândă [Daniel 11:8-l7].
Sfântul Hipolit continuă: „Antioh s-a dus şi a doua oară cu război
asupra lui Ptolemeu. După aceste evenimente, el şi-a dat pe faţă duşmănia şi a început
ostilităţile faţă de fiii lui Israel. A trimis pe Nicanor, în fruntea unei
oştiri foarte numeroase, spre a-i subjuga pe iudei, în vremea când Iuda, după
moartea lui Mathia, domnea peste popor - aşa stă scris În Cartea Macabeilor.
Dar s-a ridicat atunci şi un anume Alexandru (I, regele Siriei), care a
pus stăpânire asupra regatului. El a trimis solie la Ptolemeu, regele
Egiptului, spunând: „Dă-mi pe Cleopatra, fiica ta, de soţie." Iar acesta
i-a dat-o lui Alexandru de soţie, ca să ducă ţara la pieire, însă nu s-a întâmplat
aşa [cf. Daniel 11:17]. Căci după ce Ptolemeu a dat regelui pe fiica lui, el
s-a Întors şi a văzut regatul cel strălucitor al lui Alexandru. Jinduind să-l
ia în stăpânire, acesta a grăit cu gând viclean către Alexandru şi i-a zis: Şi cei doi regi vor pune la cale viclenii în inima lor şi la masă îşi
vor spune lucruri mincinoase, dar fără nici o izbândă, că încă n-a venit sfârşitul
rânduit de Dumnezeu [Daniel 11:27]. În
realitate, Ptolemeu s-a retras În Egipt, a adunat aici o armată puternică şi a
atacat cetatea, pe când Alexandru se îndrepta în marş spre Cilicia".
Şi îşi va întoarce
privirea spre insule şi va cuprinde multe din ele, iar o căpetenie va pune
capăt ocării lui, fără putinţă de răspuns. Şi îşi va întoarce faţa spre întăriturile ţârii sale, dar se va poticni, va cădea şi va pieri [Daniel 11:18-l9].
Sfântul Hipolit: „Atunci, Ptolemeu a invadat ţara şi şi-a pus garnizoane
în toate cetăţile; şi, înstăpânindu-se peste Iudeea, a trimis după fiica lui şi
a mai trimis scrisori către Dimitrios, în insule, spunând: Vino să ne întâlnim
aici, iar eu ţi-o voi da pe fiica mea Cleopatra de soţie, căci Alexandru a
căutat să mă ucidă. Dimitiros a venit, iar Ptolemeu i-a dat-o pe Cleopatra de
soţie. Alexandru a fost înfrânt. Astfel, Ptolemeu s-a încoronat cu două
coroane, cea a Siriei şi cea a Egiptului, dar a murit a treia zi după Încoronare,
fară a mai apuca să fie cinstit de toţi, ca rege.
După ce relatează lucrurile deja petrecute şi împlinite în timpurile
pentru noi trecute, profetul ne mai dezvăluie încă o taină, care ni se va
lămuri abia în vremurile cele de pe urmă."
Şi în locul lui va veni altul, care va trimite un strângător de dări în locul care este gloria regatului (Ierusalimul), dar în câteva zile va fi doborât nu prin mânie, nici prin război [Daniel 11:20][5].
Şi în locul lui va veni un batjocoritor, care nu avusese nici un drept la vrednicia regală şi el va veni paşnic şi prin uneltiri se va face stăpân pe regat [Daniel 11:21 ].[6]
Sfântul Ioan Gură de Aur Întreabă:
„Care este a treia robie? Robia din timpul lui Antioh Epifan. După ce
Alexandru, împăratul macedonenilor, l-a ucis pe Darius, împăratul perşilor,
Alexandru a ajuns singur stăpânitor. După moartea lui Alexandru, au urmat patru
împăraţi. Cu multă vreme în urmă, unul dintre aceşti patru împăraţi a fost
Antioh. El a dat foc Templului, a pustiit Sfânta Sfintelor, a oprit jertfele,
i-a supus pe iudei şi a desfiinţat toată vieţuirea cea după lege a iudeilor.[7]
Antioh al IV-lea Epifan a urcat pe tronul Siriei în anul 175 î.Hr. El şi-a
propus să elenizeze întregul imperiu, inclusiv pe evrei. În 168 î.Hr. a jefuit
Templul şi l-a dărâmat, iar în anul următor a înălţat chiar în incinta
Templului un altar dedicat lui Zeus Olimpianul - „urâciunea pustiirii". A
interzis practicile de cult iudaice şi cultul iudaic, În general vorbind [cf.
I Macabei 1:20-67]. „Acestea toate au fost anunţate mai dinainte cu toată
amănunţimea, chiar până la zile, de către Daniel - demonstrează Sfântul Ioan
Gură de Aur. Când se vor întâmpla, cum, de cine, în ce chip, când se vor
termina, ce schimbare vor produce. (Pe toate) le veţi cunoaşte mai bine când
veţi auzi despre vedenia pe care a vestit-o profetul în pildă. Pe împăratul perşilor,
pe Darius, îl numeşte berbec; pe împăratul elenilor, adică pe Alexandru, îl
numeşte ţap; apoi pe cei care se ridică după acela îi numeşte patru coarne; iar
pe Antioh îl numeşte cel din urmă corn. [...]
Arată, apoi, că (acesta din urmă) a distrus felul de vieţuire iudaic: Şi din pricina lui jertfa s-a tulburat prin păcat. Şi s-a făcut şi i-a mers bine, dar templul a fost pustiit şi a fost dat peste jertfă păcat [Daniel 8:11].
După
ce a fost doborât altarul şi au fost călcate în picioare sfintele, a aşezat un
idol înlăuntru şi aducea jertfe nelegiuite demonilor. Şi a fost dată jos
dreptatea. Şi a făcut şi i-a mers bine. Apoi, vorbind din nou despre aceeaşi
împărăţie, despre împărăţia lui Antioh Epifan, despre robie, despre căderea
Ierusalimului, despre pustiirea Templului, a adăugat şi timpul. Daniel şi-a început
prorocia cu împărăţia lui Alexandru, iar la sfârşitul cărţii istoriseşte cele
petrecute între timp: războaiele câte au fost între ptolomei şi seleucizi, câte
au lucrat generalii acestora, vicleniile, victoriile, expediţiile, luptele pe
mare şi luptele pe uscat. Când a ajuns la Antioh, termină şi spune: Braţe din el se vor sculaşi vor spurca locul cel sfânt şi vor face să înceteze
jertfa cea necurmată [Daniel 11:31] -
aici, prin jertfa cea necurmată vorbeşte despre jertfele cele continue din fiecare zi. [...] Iar poporul care cunoaşte pe Dumnezeul lui se va întări [Daniel 11:32-35]. Aici vorbeşte despre cele petrecute în timpul Macabeilor,
în timpul lui Iuda, Simon şi Ioan; iar cei pricepuţi ai
poporului se vor pricepe la multe, dar vor slăbi întru sabie şi pară de foc - istoriseşte iarăşi despre incendierea Ierusalimului - şi întru robie şi întru jaf de zile şi în slăbiciunea lor vor fi
ajutaţi cu ajutor mic - arată că în vremea
acelor nenorociri vor mai putea să răsufle şi să-şi mai revină din greutăţile
abătute peste ei - şi li se vor adăuga
lor mulţi întru căderi, şi vor slăbi chiar dintre cei pricepuţii.
Corăbii din Chitim[8] vor veni împotriva lui; şi el va pierde curajul, se va întoarce şi se va întărâta împotriva legământului sfânt şi va lucra şi se va învoi iarăşi cu cei ce au părăsit legământul sfânt. Şi oşti trimise de el vor sta şi vor pângări locaşul sfânt şi cetatea, iar jertfa de fiecare zi o vor da deoparte şi vor pune în loc urâciunea pustiirii [Daniel 11:30-31].[9]
Prin urmare profetul a prevestit două fapte abominabile:
distrugerea şi pustiirea. Despre ce altă distrugere poate fi vorba, dacă nu
tocmai despre cea săvârşită de către Antioh? Şi despre ce altă pustiire, dacă
nu despre cea universală, săvârşită de către Antihrist, atunci când va veni?
Dar vor scăpa din mâna lui: Edomul, Moabul şi
restul fiilor lui Amon [Daniel 11:41]. Căci
aceştia se vor alia cu el, în baza unei înrudiri de asemănare, şi vor fi cei
dintâi care i se vor adresa ca unui rege. Cei din Edom sunt fiii lui Isav, din
Muntele Seir [cf. Facerea 36:8]. Iar Moab şi Amon sunt cei care descind din
cele două fiice ale lui Lot [cf. Facerea 19:37-38] [...]. Ei îl vor proclama
rege şi toţi îl vor mări, iar el îşi va da pe faţă ororile şi grozăvia şi va
pustii lumea; va domni vreme de o mie două sute şi nouăzeci de zile. Fericit va fi cel ce va aştepta şi va ajunge la o mie trei sute
treizeci şi cinci de zile [Daniel 12:12] -
căci atunci când va veni grozăvia şi va face război împotriva sfinţilor, tot
cel ce va izbuti să supravieţuiască acestor patruzeci şi cinci de zile, pe când
perioada celorlalte cincizeci de zile se apropie, va moşteni împărăţia
cerurilor, împreună cu Hristos."
ANTIHRIST [Daniel 11]
Trăsăturile şi lucrările lui Antihrist sunt prezentate în versetele
următoare [Daniel 11:36-39], iar capitolul se încheie cu o relatare despre
biruinţa trecătoare şi de scurtă durată a acestuia şi despre biruinţa asupra
lui [Daniel 11:40-45]. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Daniel, vorbind despre
puterea şi despre mărirea regelui, spune: Şi regele va face după placul său şi se va ridica şi se va trufii
împotriva oricărui dumnezeu şi împotriva Dumnezeului dumnezeilor va spune
lucruri nemaiauzite şi va propăşi până ce sfârşitul mâniei va veni, că ceea ce
este hotărât se va întâmpla [Daniel 11:36], Iar
despre duhul de hulă al regelui, arată mai departe: Şi nu va lua aminte la dumnezeii părinţilor lui şi nici la dumnezeul
plăcut femeilor şi nu va băga în seamă pe nici un alt dumnezeu, căci el se va
ridica deasupra tuturor [Daniel 11:37].
Daniel arată aici lămurit că toate acestea nu se întâmplă după voia regelui, ci
din pricina mâniei aprinse a lui Dumnezeu i s-a îngăduit lui biruinţa
aceasta."
Şi regele va face
după placul său şi se va ridica şi se va trufi împotriva oricărui dumnezeu şi
împotriva Dumnezeului dumnezeilor va spune lucruri nemaiauzite şi va propăşi
până ce sfârşitul mâniei va veni, că ceea ce este hotărât se va întâmpla. Şi nu
va lua aminte la dumnezeii părinţilor lui şi nici la dumnezeul plăcut femeilor
şi nu va băga în seamă pe nici un alt dumnezeu, căci el se va ridica deasupra
tuturor. Iar în locul lui va cinsti pe dumnezeul cetăţilor (maozeim), pe un dumnezeu pe care
nu l-au cunoscut părinţii lui; aceluia i se va închina cu aur, cu argint, cu
pietre scumpe şi lucruri de preţ. El va lua ca apărători ai cetăţilor întărite
pe poporul unui dumnezeu străin; pe cei care îl vor recunoaşte, el îi va cinsti
mult, îi va pune stăpâni peste mulţime şi le
va împărţi pământuri ca răsplată [Daniel 11:36-39].
Pasajul acesta cu greu i se potriveşte
lui Antioh al IV-lea. Motiv pentru care Fericitul Ieronim este de părere că
profetul se referă la Antihrist. Antioh era credincios faţă de întreg panteonul
olimpian, iar pe Zeus îl considera a fi mai presus decât toate celelalte
divinităţi. Deci afirmaţia: nu va lua aminte la
dumnezeii părinţilor lui — nu poate fi
valabilă, în cazul lui. În schimb, Antihrist, în loc să manifeste evlavie faţă
de dumnezeul părinţilor lui, cinsteşte mai degrabă un zeu al cetăţilor (maozeim). Că nu va căuta la dumnezeul plăcut (epithymian) femeilor - este un loc greu de înţeles. S-a
opinat că avem de a face, aici, cu o sugestie referitoare la faptul că se va
lepăda nu doar de evlavia religioasă primită de la părinţi, ci de toată
credinţa legată de Dumnezeu şi de om; mai precis, de toată dragostea lui
Dumnezeu şi a omului. Probabil că se va rupe de orice fel de sensibilitate si
afecţiune omenească, chiar si de acele forme de dragoste prezente în cel mai
brutal şi în cel mai egoist om cu putinţă. Se va mări pe sine mai presus decât
toţi. Nu va cinsti decât pe dumnezeul cetăţilor. Este acesta un nume potrivit
pentru o divinitate? În această privinţă, opiniile sunt foarte diverse. Să fie
oare dumnezeul acesta o personificare a războiului? Se va închina el
dumnezeului acestuia pentru a dobândi putere asupra lumii, aşa după cum îşi
doreşte cu ardoare?
Sfântul Ieronim înclină spre o
explicaţie de natură eshatologică a ultimului verset, sugerând că ,Antihrist îi
va învăţa pe evrei să se închine unui dumnezeu străin [...]. Şi, arătându-le
idolul, îi va convinge să creadă în el. Apoi, celor amăgiţi le va dărui cinste
şi mărire; apoi se va adresa şi celor ce ţin frâiele în Iudeea, iar celor ce
vor propovădui minciunile lui le va da pământuri şi daruri multe".
La sfârşitul vremii
se va război cu el regele cel de la miazăzi şi se va năpusti împotriva lui
regele cel de la miazănoapte, cu care de război, cu călăreţi şi cu multe corăbii.
El va veni în ţările pe care le va cotropi şi le va străbate. Şi va veni şi în
ţara strălucirii şi zeci de mii se vor prăbuşi; şi iată care vor scăpa din mâna
lui: Edomul, Moabul şi restul fiilor lui Amon. Şi va întinde mâna sa peste ţări
şi ţara Egiptului nu va scăpa. Şi va ajunge stăpân peste comorile de aur şi de
argint şi peste toate lucrurile preţioase ale Egiptului, iar libienii şi
etiopienii vor merge după el. Dar zvonuri de la răsărit şi de la miazănoapte
vor veni să-l înspăimânte şi el va ieşi cu furie grozavă ca să prăpădească şi
să nimicească pe mulţi. Şi el va înfige corturile palatului său între mare şi
muntele cel sfânt şi strălucit, apoi va veni sfârşitul lui şi
nimeni nu-i va veni în ajutor! [Daniel 11:40-45]
Majoritatea comentatorilor consideră că versetele 40-45
se referă la duşmanul ultim, adică la Antihrist. Ţara strălucirii este, probabil, Ţara
Sfântă. Cu toate că peste tot se creează impresia că Antihrist îşi mătură din
cale toţi potrivnicii, versetul 45 se încheie, abrupt, cu vestea sfârşitului
său. Tot aşa, În Apocalipsa citim: Şi fiara a fost
răpusă şi, cu ea, prorocul cel mincinos, cel ce facea înaintea ei semnele cu
care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat
chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în iezerul de foc unde arde
pucioasă [Apocalipsa 19:19-20].
[5] In Blessed Jerome's Commentary on Daniel, cu privire la acest
verset, Şi în locul lui va veni altul, care va trimite un strângător de dări în
locul care este gloria regatului (Ierusalimul), dar în câteva zile va fi
doborât nu prin mânie, nici prin război [Daniel 11:20], se spune:
„Evreii pretind că prin cuvintele un strângător de
dări
[Daniel 11:20] este desemnat Trifon, căci acesta a luat tronul pentru
sine." Acest comentariu se bazează, în mod vădit, pe versiunea textului de
la Daniel 11:20, care este la fel ca în Vulgata. In mod curios, LXX prezintă o
altă versiune
[6] Fer. Ieronim, Commentary on Daniel 11:21-. Fer. Ieronim este de
acord, într-o oarecare măsură, cu Porfir (cca 232-cca 305), care era un critic
acid al Vechiului Testament: „Dacă până în acest punct şirul istoric este
urmat şi nu se constată nici o contradicţie între Porfir şi cei dinspre partea
noastră, cele ce urmează de aici înainte până la sfârşitul cărţii sunt
interpretate ca referindu-se la persoana lui Antioh, cel supranumit Epifan,
fratele lui Seleuc şi fiul lui Antioh cel Mare. Acesta a domnit în Siria vreme
de 11 ani după Seleuc şi a cucerit Iudeea. Sub domnia acestuia s-au petrecut
persecuţiile împotriva Legii lui Dumnezeu, de care sunt legate războaiele
Macabeilor. Dar cei de o credinţă cu noi socotesc că toate acestea sunt scrise
în chip profetic, despre Antihrist, care se va ridica la sfârşitul
veacurilor" [Braverman, Jerome's Commentary on Daniel, p. 116].
[8] Este de notat că Josephus identifică denumirea de Chitim cu insula Cipru, de unde
ar proveni şi termenul Chethim (ebr.), utilizat de evrei cu referire la insule, în
general, aparţinând unor popoare maritime. In Yossipon, o adaptare iudaică de
secol zece a lucrărilor lui Flavius Josephus (1.1), termenul kittim (ebr.) este folosit în
legătură cu romanii care se aşezaseră în valea Canfania, pe râul Tibru. Vezi Sefer Yossipon, ed. Hominer, Jerusalem,
1956, apud Braverman, Jerome's Commentary on Daniel, p. 118, notele 14, 15.
[9] In comentariul Fericitului Ieronim se arată: „Totuşi
iudeii caută să ne convingă că aceasta nu se referă nici la Antioh Epifan,
nici la Antihrist, ci la romani, despre care s-a şi arătat mai înainte, când
s-a spus că vor veni spre cucerire şi spre ruşinare. Apoi se mai vorbeşte, în
tradiţia iudaică, despre un rege, Vespasian, care se va ridica dintre romani,
îi va veni într-ajutor lui Ptolemeu şi va constitui o ameninţare serioasă la
adresa lui Antioh. Din braţele sale va veni un urmaş de-al său, şi anume Titus,
care cu armata sa va devasta Templul, va opri jertfele şi ritualurile şi va
pustii Templul cu totul." în PL 25:569 Corpus
Christianorum: Series Latina 75 A, 922, 11.178-188, apud Braverman, Jerome's Commentary
on Daniel, p. 115.
