vineri, 26 iunie 2015

Tâlcuire la Epistola a Doua și a Treia a Sf.Apostol Ioan - A Sf.Teofilact al Bulgariei



    Pricina

Soborniceasca Epistolă a II-a a Sf. Ioan Teologul.
    Pe această epistolă o scrie ca un prezviter, doamnei şi fiilor ei. Iar pricina este aceasta: Văzând pe fii ei bine hrăniţi şi crescuţi întru credinţă, şi pe mulţi amăgitori înconjurând şi zicând: Că nu este venirea lui Hristos în trup, îi scrie epistola aceasta, şi mai întâi laudă pe fii ei, căci se poară şi bine umblă. Apoi învăţându-i, că nu este proaspătă şi nouă taina noastră, îi sfătuieşte iarăşi pentru dragoste, şi ca să rămână întru învăţătura cea predanisită lor. Şi de aici îi învaţă cum că antihrist este cel ce zice , că Hristos nu a venit în trup, Şi le porunceşte, ca să nu-i primească cineva pe unii ca aceştia în casă, nici să le zică lor să se bucure. Şi aşa sfârşeşte epistola.

Capete ale acestei epistole.
    1.       După înainte cuvântare, pentru viaţa cea dreaptă întru dragostea lui Dumnezeu, prin credinţă blagocestivă nestrămutată.
     Întru care şi cum că nu li se cade să-i bage pe eretici în casă sau să­i heretisească. Pentru păcat.
    2.      Făgăduinţă a venirii sale, pentru nădejdea cea spre folos.


A lui Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei.
Tâlcuire.
La a doua Epistolă a Sfântului Ioan Teologul.
1. Prezviterul electii doamnei, şi fiilor ei, pe care eu îi iubesc întru adevăr; şi nu numai eu singur, ci toţi cei ce au cunoscut adevărul.
     Oarecarii au socotit, că aceasta şi epistola următoare nu sunt ale lui Ioan celui iubit, ci ale altuia de un nume cu acesta, fiindcă şi prezviter pe sine-şi şi întru aceasta şi întru următoarea se declară, şi către femeie, şi către Gaie, unul şi acelaşi, precum şi către femeie una. Care lucru nu este al epistolei celei soborniceşti. Încă şi înainte scrierea că nu o a făcut ca a epistolei celei dintâi. Că nu a început aşa întru aceea. Însă noi zicem, că întru cea dintâi nu a făcut aceasta, ne scriind mai înainte şi întru început întru acest fel, că nu a scris către faţă hotărâtă, nici către o biserică a oare cărora locuri, precum au făcut fericitul Petru, cu hotărâre către iudeii cei dintru risipire notând că le scrie, şi dumnezeiescul Iacob mai înainte de aceasta, ci către toţi credincioşii cei ce se adună în biserică şi către cei ce nu se adună în biserică de obşte făcând cuvântul, lăsând forma scrierii de mai înainte. Şi prezviter se scrie aici pe sine, şi nu Apostol, nici rob al lui Iisus Hristos ca ceilalţi Apostoli. Deci nu se scrie pe sine Apostol, poate, fiindcă nu el a vestit întâi cuvântul Evangheliei în Asia, ci după Sf. Pavel, şi nu cu trecerea ca acela, ci acolo petrecând şi fiind de faţă .
      Dar nici rob al lui Iisus Hristos, că se bizuia căci foarte se iubea de Hristos, şi afară de frica robiei era. Ci numai prezviter a se numi pe sine au învrednicit, ori căci acum bătrân fiind când a scris acestea, ori că s-a numit episcop prin numele acesta de prezbiter, care era obişnuit lucru întru acea vreme ca şi episcopii să poarte nume de prezbiter. Şi către femeie credincioasă scriind, nu s-a sfiit, căci întru Hristos Iisus nici parte bărbătească nici femeiască nu ştia. Iar către unul Gaie scriind, are şi pe Pavel (tovarăş,) carele şi către Tit, şi către Timotei au scris şi încă şi către Filimon carele era simplu şi mirean. Acestea se ziseră pentru înainte scrierea.
    Şi se arată din frasis adică din vorbă şi din cealaltă iconomie a cuvântului, adeverirea Epistolelor. Fiindcă şi aici de multe ori întoarce cuvântul, pe aceeaşi pentru aceleaşi grăindu-le, cu căci mică pricină îi cade înainte, şi cu acesta îşi întăreşte cuvântul. Şi două isprăvi bune electii acesteia îi mărturiseşte. Una căci întru dragoste umblă şi petrece, iar alta căci se abate de eretici. Iar eclecta, o numeşte ori din nume (că poate aşa îi era numele ei) ori şi din osârdia către fapta cea bună, pe care şi zice că o iubeşte întru adevăr, şi nu numai pe dânsa, ci pe toţi cei de un nărav cu dânsa, carii pe adevăr îl au întemeiat întru dânşii. Că pe aceasta îl însemnează, prin acest, care petrece întru voi, adică, credinţa cea întru Hristos. Şi întru adevăr zice că îi iubeşte că se poate să iubească şi cu prefacere, numai cu gura, precum au arătat întru epistola întâia pentru oarecarii credincioşi neadevăraţi. Şi după ce a zis, care petrece întru voi, au adus asupră acest, şi cu voi va fi în veac. Şi lângă acestea iarăşi adaogă acest, va fi cu voi darul şi mila, arătând pe bunătăţile care din dragostea cea desăvârşită înfloresc. De la Dumnezeu Tatăl, şi de la Domnul Iisus Hristos, şi a adăogat acest, Fiul Tatălui. Că acesta singur chiar şi este adevărat Tată al Fiului. Pentru aceea şi Pavel, de la care este toată zice „Dintru care toată părinţia în cer şi pe pământ se numeşti. Și iarăşi acest, întru adevăr, şi întru dragoste adaogă, întemeiere cuvântului face şi cunoaşterea dragostei care o zice.
2.   Pentru adevărul care petrece întru noi, şi cu noi va fi în veac.
3.   Fie cu voi dar, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui, întru adevăr şi întru dragoste.
Adică cea adevărată şi întemeiată, iar nu cea făţarnică, şi care este spoită numai pe deasupra cu chip de dragoste.
4.   M-am bucurat foarte căci am aflat din fii tăi umblând întru adevăr, precum am luat poruncă de la Tatăl.
5.   Şi acum te rog pe tine doamnă, nu ca şi cum aş scrie ţie poruncă nouă, ci care avem din început, ca să iubim unul pe altul.
6.   Şi aceasta este dragostea, ca să umblăm după poruncile Lui.
    Pentru căci cu adevărat mare pricină de bucurie este, a afla vreun om carele fără de poticnire umblă pe drumul credinţei lui Hristos după poruncile lui. Şi care este porunca? Aceea pentru care în Evanghelie zice Hristos: „De mă iubeşte cineva pe mine, cuvântul meu va păzi”. Iar Tată acum pe Hristos îl numeşte, fiindcă şi Tată este a fiilor celor daţi Lui de la Tatăl prin iconomie, după cum s-a zis: „Iată eu şi pruncii carii mi i-au dat Dumnezeu”.Și caută şi vezi şi pe adevărul acestei epistole, că se împreună glăsuieşte prin acestea cu cea zisă întru epistola cea dintâi adică cu aceea, „şi ştim că cel ce iubeşte pe Dumnezeu păzeşte poruncile Lui”. Că acelaşi lucru este a umbla după poruncile lui, cu a le păzi pe ele. Că faptele bune sunt lucrătoare, şi au pe fiinţă când se lucrează. Drept aceea nici nu le păzeşte cel ce au încetat de a călători după dânsele. Iar acest a umbla, s-a zis pentru sporire. Că pe cât cineva lucrează fapta bună, merge spre cele dinainte câştigând întru sine mai multă deprindere a binelui. Şi după acest chip mi se pare că s-a zis: „Spre care doresc îngerii să privească”. Pentru că atât de mari sunt bunătăţile cele dăruite nouă de la Cel ce s-a făcut Om, cât şi îngerii doresc şi poftesc ca să ia o mică înţelegere a acestora. Că aceasta se înţelege prin acest, „să privească”. Şi pofteşte oarecare întreg înţelept, nu pe aceasta care va înceta, ci pe cel dea pururi şi necurmat sporeşte înainte. Şi de vreme că pe ne deşertare, nu este cu putinţă să o cuprindă pe toată, iubit şi dorit lucru este măcar cât de puţin să se împărtăşească de aceasta. Şi zicând nu ca şi cum poruncă nouă aş scrie ţie, au zis cu împreună glăsuire şi acest cuvânt asemănător cu cel dintâi. Şi adaogă şi lucrul poruncii, ca să iubim unii pe alţii. Şi tâlcuieşte dragostea, că atunci când umblăm după aceasta, are pe fiinţă, şi cum că nu pentru altceva s-a dat porunca cea dintru început, fără numai ca întru dânsa să umblaţi.
Şi aceasta este porunca; precum aţi auzit dintru început, ca să umblaţi întru dânsa.
     7.    Pentru că mulţi amăgitori au intrat în lume, carii nu mărturisesc că Iisus Hristos să fi venit cu trupul.

    În sus şi în jos pe aceleaşi le întoarce, prin dragoste adică a nu se dezbina şi a nu se rupe îi economiseşte pe ei. Să nu se răzleţească către amăgitori, carii umblă acum în lume, şi de venirea în trup a Domnului se leapădă. Iar prin umblarea după porunca cea dintru început, arată socoteala şi credinţa ereticilor celor rătăciţi cum că este proaspătă, şi îndemnându-i pe aceştia să se ţină de porunca cea dintâi, şi nu meargă după a lor înşelare. Pentru că şi Hristos a poruncit ucenicilor săi pentru amăgitorii aceştia zicând: „Mulţi vor veni întru numele meu zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi vor înşela, ci să nu mergeţi după ei”. Deci porunceşte ca toţi să păzească poruncile şi să nu se lase amăgiţi, ci pe cel ce zice (eu sunt Hristos n. tr) să-l socotească antihrist. Că acesta este antihrist şi înşelătorul. Şi zicând, cei ce nu mărturisesc pe Iisus Hristos că vine în trup, iar nu că au venit, arată că erau unii care lepădau a doua venire a lui Hristos. Fiindcă şi însuşi Domnul zice: Mulţi vor veni întru numele Meu, nu zice pentru venirea cea dintâi, ci pentru cea de a doua. Cu toate acestea cu adevărat, cei ce leapădă pe a doua venire, o aruncă şi pe cea dintâi de la sine. Că dacă cel ce au venit în trup, a făgăduit şi pe a doua venire a lui, apoi negreşit cel ce o leapădă pe a doua, o leapădă şi pe cea dintâi. Că dacă crede că a venit, şi făgăduinţa celui ce a venit o va socoti credincioasă. Iar dacă leapădă făgăduinţa, nimeni nu zice, că o va primi pe cea dintâi. Pentru aceasta socotesc că şi aşa au uneltit ucenicul cel iubit pe numele acesta zicând: Că vine, iar nu că au venit, ca pe cei ce leapădă pe amândouă venirile cu trupul ale Domnului să-i cuprindă.
Acesta este amăgitorul, şi antihristul.
    Se cuvine a înţelege de afară lângă acestea, spre desăvârşită arătare acest: „carele nu mărturiseşte acestea”. Ca şi cu bună nimereală şi potrivire să se aducă pe urmă acest, acesta este înşelătorul şi antihristul. Că fără de acestea ne spânzurat este cuvântul.
8.    Păziţi-vă pe voi înşivă, ca să nu pierdem pe cele ce am lucrat, ci să luăm plată desăvârşit.
9.    Tot cel ce calcă porunca şi nu rămâne întru învăţătura lui Hristos, nu are pe Dumnezeu; iar cel ce rămâne întru învăţătura lui Hristos, acela şi pe Tatăl şi pe Fiul are.
    Le porunceşte ca să se păzească de cei ce se leapădă de amândouă venirile Domnului. Şi adaogă pricina: ca nu prin amestecarea cea cu dânşii să pierdeţi cele ce aţi lucrat, ci să luaţi plata nelipsit şi întreg. Dar poate să zică unii dintru aceştia, dar ce dacă nu cred pe venirea lui Hristos cea în trup, dar voi trăi cu lucruri bune, au nu pot cu aceste lucruri ca împreună cu cei binecredincioşi să fiu rânduit? Şi nici plată pentru lucrurile bune să iau? Pe această punere Apostolul mai înainte o surpă când zice: Că cel ce leapădă venirea în trup a lui Hristos, nimeni să nu socotească ca va lua plată pentru lucruri bune datorate credincioşilor, ori să se socotească cinstitor de Dumnezeu. Ci tot cel ce calcă porunca Lui adică a lui Hristos cel ce a venit, şi nu rămâne întru învăţătura Lui, nu are pe Dumnezeu. Că dacă cel ce vine ca şi cunoştinţă de Dumnezeu să-i înveţe pe oameni desăvârşit, acesta s-ar fi văzut lepădat, cum ar mai fi fost încă blagocestiv, cel ce leapădă cu necinste pe tâlcuitorul dumnezeieştii vedenii? Deci acesta este fără Dumnezeu, precum cel întărit întru învăţătura lui Hristos este dumnezeiesc şi iubitor de Dumnezeu, care are pe toată plinirea dumnezeirii întru sine, adică pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Că el învaţă pentru Tatăl zicând: „Toate câte are Tatăl ale mele sunt”. Încă şi în multe locuri învaţă pentru sine şi pentru Tatăl, că acesta îi este Tată, iar el Fiu. Iar pentru Duh când zice: ”Duhul carele de la Tatăl purcede”. Şi mai desăvârşit atunci când zice: „Botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” Iar dacă numai pentru Tatăl şi pentru Fiul s-a zis acestea de ucenicul Domnului, iar pentru Sfântul Duh nu, să nu te sminteşti. Că era silit să zică numai pentru Tatăl şi pentru Fiul.
Iar acela ce petrece întru învăţătura lui Hristos, acela şi pe Tatăl şi pe Fiul are.
    Petrece întru învăţătura lui Hristos, adică, întru didascalia cea din Evanghelie, cel ce cugetă după aceasta, şi învaţă, şi lucrează cu împreună privire vieţuire şi lucrare. Iar acela ce se depărtează pe sine de la aceasta, este fără de Dumnezeu. Că precum acela ce prin trecerea cea adevărată ca şi Avraam se lipeşte şi se împrieteneşte pe sine cu Dumnezeu, fiindcă a auzit de la Dânsul: Eu sunt Dumnezeul tău, aşa şi cel ce vieţuieşte în afara poruncii evanghelice, este fără Dumnezeu, însuşi depărtându-se de a avea pe Dumnezeu. Şi dacă acesta este fără de Dumnezeu, adică care s­au înstrăinat de învăţătura cea dumnezeiască, apoi cel ce petrece întru dânsa, are şi pe Tatăl şi pe Fiul. Că pentru unul ca acesta şi Fiul a zis: ”Şi Tatăl meu îl va iubi pe el, şi la el vom veni, şi locaş la dânsul ne vom face.” Că dintru păzirea poruncilor s-a făcut pe sine biserică şi locaş al lui Dumnezeu, şi are pe Dumnezeu sălăşluit întru sine. Şi este aceasta îndoită a avea pe Dumnezeu. Că se zice că au pe Dumnezeu şi toate zidirile, după cum au zis şi Pavel: „Că întru Dânsul viem şi ne mişcăm şi suntem;” şi aceasta se află după chipul înfiinţării. Şi întru alt fel cel ce slujeşte şi place lui Dumnezeu prin fapte bune, iarăşi zicem că are pe Dumnezeu, după cea scrisă: „Dumnezeu şi al lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac”,şi  cuprinzător al evreilor celor iubitori de Dumnezeu. Că se cuvine a înţelege pe cele zise aşa: Cel are pe Fiul, are şi pe Tatăl. Că cel ce au văzut pe Fiul , au văzut şi pe Tatăl. Şi iarăşi că „Eu întru Tatăl, şi Tatăl întru Mine”, zice. Drept aceea şi dintru aceasta, şi de o fiinţa Tatălui şi a Fiului se cunoaşte. Iar dacă va zice cineva că după acest cuvânt, şi cel ce primeşte pe ucenic are pe tatăl şi pe fiul, după cum s-a zis: „Acela ca vă primeşte pe voi, pe Mine mă primeşte, şi acela ce mă primeşte pe Mine, primeşte pe Acela ce m-a trimis pe Mine”. Să ştie unul ca acesta că rău zice, şi nu stă întru socoteala care se cade. Că acestea s-au zis pentru învăţătură. Fiindcă cel ce a primit cu învoire pe Apostoli, şi pe învăţătura lor, a primit prin dânşii dascăli şi pe Tatăl şi pe Fiul. Şi întru alt fel. De vreme că cel ce petrece întru învăţătura lui are şi pe Fiul şi pe Tatăl, şi Apostolii petreceau întru învăţătura lui, precum şi o propovăduia pe dânsa, deci cel ce i-a primit pe dânşii care erau locaşuri ale lui Dumnezeu, prin acest lucru însuşi pe dânşii îi primea pe Tatăl şi pe Fiul care erau întru dânşii.
10.   Oricine va veni la voi, şi nu va aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă, şi să nu-i ziceţi lui: bucură-te;
11.    Că cel ce va zice lui bucură-te, se va face părtaş faptelor lui celor rele.
     12.    Multe având a vă scrie vouă, nu am voit pe hârtie şi cu cerneală, ci nădăjduiesc că voi veni la voi, şi gură către gură voi grăi, ca bucuria noastră să fie deplin.
     întăreşte pe cei către care scrie epistolia, că dacă cineva nu vine cu mărturisirea aceasta către voi, de la voi să nu dobândească nici acoperământ, nici de închinăciune să-i învredniciţi. Zicând acestea cu de amănuntul, fiindcă această închinăciune o datorăm numai celor de o credinţă şi de un nărav cu noi. Căci căruia îi vom ruga să se bucure fără numai celor de un nărav şi de o credinţă? Drept aceea dacă celor necredincioşi am adus de la noi o închinăciune ca aceasta, apoi negreşit ca unor de un nărav şi de o credinţă cu noi se va fi adus, şi i-am fi făcut ca pe nişte părtaşi cu noi prin acest lucru, şi aceştia ne-ar fi tras pe noi în prăpastia lor. Iar pricina pentru scurtimea epistolei, şi a celei următoare, ne-a învăţat căci nădăjduia să meargă la dânşii, şi prin vedere faţă către faţă, să adaoge la cele scrise.
13.     Sărută-te pe tine fii surorii tale Electii. Amin.
Voiesc oarecarii prin acest cuvânt să întărească căci nu către femeie este această epistolă, ci către biserică, pentru care celui ce voieşte aceasta nimic nu mă voi împotrivi.
Sfârşitul a epistolei a doua a Sfântului Ioan.


PRICINA
Epistolei a treia a Sfântului Ioan Teologul.
     Epistola aceasta este pentru iubirea de străini. Şi dintâi laudă pe Gaie, carele era mărturisit de toţi pentru iubirea de străini, şi îl îndeamnă ca întru aceeaşi punere înainte să îngăduiască, şi să petreacă, şi să primească pe fraţi. Şi iarăşi pe al lui prinos îl primeşte şi îl laudă, iar pe Diotref îl prihăneşte, ca pe acela ce nici el nu da milostenie săracilor , şi încă oprea şi pe alţii să facă aceasta aceasta, şi multe bârfea. Şi zice cum că unii ca aceştia sunt străini de adevăr, şi nici cunosc pe Dumnezeu. Iar pe Dimitrie îl laudă mărturisindu-i lui cele prea bune.


    1.      Rugăciune pentru săvârşire, mărturisire pentru iubitorii de străini şi a primirii fraţilor pentru Hristos. Întru care şi pentru răutatea lui Diotref şi urâciunea de fraţi.
2.      Pentru Dimitrie, căruia îi mărturiseşte cele prea bune.
3.      Pentru mergerea lui către dânşii cea degrab pentru folosul.


TÂLCUIRE
La a treia Epistolă a Sfântului Ioan Teologul.

1.    Prezbiterul lui Gaie celui iubit, pe carele eu îl iubesc, întru adevăr.
2.    Iubitule, pentru toate fac rugăciune ca să sporeşti, şi să fii sănătos,
/V
Întru adevăr iubeşte cel ce după Domnul iubeşte, iar Epistola aceasta o scrie lăudând pe oare care fraţi. Şi o scrie lui Gaie, şi îi mărturiseşte acestuia multa primire de străini, pe care şi de mari laude o învredniceşte. Că zice că de la Dumnezeu este cel ce face bine. Şi mai mult îl deşteaptă pe dânsul şi dintru acelea care pe Diotref îl prihăneşte ca cel ce n-a cunoscut să facă aceasta. Laudă încă şi pe Dimitrie carele pe aceleaşi fapte bune, le lucra, şi mărturie credincioasă pentru fapta lui bună îi dă.
Precum sporeşte sufletul tău.
3.    Pentru că foarte m-am bucurat, după ce au venit fraţii şi a mărturisit de adevărul tău,
Precum sporeşte sufletul tău, şi sporeşte întru petrecerea cea după Evanghelie.
Precum tu întru adevăr umbli.
Întru adevăr umblă, cel ce după prostimea cea evanghelică umblă, şi umblă, nu prin mişcarea cea cu picioarele o zice, precum la fiecare vieţuitor care are picioare una este acest fel de călătorie mişcătoare din loc în loc. Ci pe întreagă înţeleaptă tocmită sporire cea după pornirile cele sufleteşti, pe care puţini o dobândesc, carii au pe cunoştinţă.
4.     Mai mare bucurie decât aceasta nu am când aud că fii mei umblă întru adevăr.
5.    Iubitule, cu credinţă faci orice lucrezi către fraţi şi către cei străini;
6.     Carii au mărturisit de dragostea ta înaintea bisericii; pe cari bine vei face de îi vei petrece cu vrednicie lui Dumnezeu;
7.      Că pentru numele lui au ieşit, nimic luând de la neamuri.
    Acest nume mizoteran (adică mai mare) limbii elineşti este cu iscusinţă pus, ca acela ce întindere peste întindere însemnează. Ca şi cum am zice aşa mai mare mai, mai mare.)
8.    Noi dar, datori suntem să primi pe unii ca aceştia, ca împreună lucrători să fim adevărului.
9.    Am scris bisericii; ci Diotref cel ce iubeşte să le fie lor căpetenie, nu ne primeşte pe noi.
Să-i primim, în loc de, să-i apucăm să-i luăm, precum este şi acest: „Apucatu-m’au ca un leu gata la vânat”. Ne învaţă pe noi prin acest cuvânt, să nu aşteptăm pe cei ce au trebuinţă, când vor veni către noi, ci noi înşine după dânşii să alergăm, şi în urma lor să gonim, ca Avraam, şi ca Lot.
   10.    Pentru acesta de voi veni, voi pomeni faptele care face.
Dacă poruncit este, să nu răsplăteşti rău pentru rău, cum aceasta acum îl îngrozeşte cu acestea: Deci zicem, că acela adică porunceşte să nu răsplătim rău pentru rău celui ce au greşit nouă. Iar dacă împotriva noastră îndeamnă păcatul, cât şi credincioşilor aduce împiedicare, atunci se cuvine a-i răsplăti unuia ca acestuia, precum şi Pavel Elimei care răzvrătea căile Domnului.
Ocărându-ne pe noi cu cuvinte rele, şi neîndestulat fiind cu aceasta, nici însuşi primeşte pe fraţi, şi pe cei ce vor îi opreşte şi din biserică îi scoate.
    Grăindu-ne, adică, ocărându-ne, de rău grăindu-ne batjocorindune.
11.   Iubitule, nu urma răului, ci binelui. Acela ce face bine, din Dumnezeu este; iar acela ce face rău n-a văzut pe Dumnezeu.
Nici o împărtăşire nu are lumina cu întunericul, nici Hristos împreună glăsuire cu veliar. Nu se cuvine celui luminat din cunoştinţa lui Hristos, cu întunericul să se frământe prin urmarea celor necredincioşi, adică, cu lucrurile lor cele curveşti, că precum cel ce lucrează, pe cele bune, zice: de la Dumnezeu este, şi cu lumina cunoştinţei lui la ochiul minţii lui este desăvârşit, şi pentru acestea şi el tot lumină fiind, şi vede pe Dumnezeu lumina cea adevărată, şi se vede de alţii ca un luminător în lume, având cuvântul vieţii. Aşa şi cel ce lucrează cele rele întru întuneric umblând, nici poate să vadă pe Dumnezeu (adică să lucreze lucrurile lui Dumnezeu), nici altora să se zică că este îndreptător, ci este urâcios tuturor şi greţos, după acest cuvânt: „Pe cel păcătos l- am urât şi de dânsul m-am îngreţoşat”
    12.  Lui Dimitrie i s-a dat mărturie de către toţi, şi de către însuşi adevărul; şi noi încă mărturisim, şi ştiţi că mărturia noastră adevărată este.
13.      Multe am avut a scrie, ci nu voiesc cu cerneală şi cu condei a-ţi scrie ţie.
14.   Ci nădăjduiesc că fără de zăbavă te voi vedea şi gură către gură vom grăi. Pace ţie, închină-se ţie prietenii. Spune închinăciune prietenilor pe nume. Amin.
Adică de la cei ce au adevărul, şi din însuşi adevărul cuvântului celui lucrător. Că sunt oare carii, cărora li se mărturiseşte faptă bună, dar pentru cuvântul cel nelucrător făcută mincinoasă. Iar dacă cineva va înţelege de la toţi, de la credincioşi şi de la cei necredincioşi, şi iudeilor şi elinilor, şi bisericii lui Dumnezeu, precum şi eu plac tuturor prin toate.
Sfârşitul
Epistolei a treia a Sfântului Apostol Ioan.