TÂLCUIRE A SF:
TEOFILACT
LA EPISTOLA A II - a
A SFÂNTULUI APOSTOL PETRU
LA EPISTOLA A II - a
A SFÂNTULUI APOSTOL PETRU
CAP: 1.
1.
Simon Petru şi apostol al
lui Iisus Hristos, celor ce au dobândit împreună cu noi credinţă întocmai
cinstită întru dreptatea Dumnezeului nostru şi a Mântuitorului Iisus Hristos.
Al numelui, Simeon,
Simon, este ipocoristicoi, (adică mângâietor dezmierdător cum am zice Simonică)
precum al lui Mitrodor, Mitras, şi al lui Minodor, Mina. Şi al lui Teodosie
Teoda. Şi dintru început ridică şi deşteaptă cugetele credincioşilor, şi sufletele, ridicându-i
pe dânşii întru sârguinţă deopotrivă cu apostolii către propovedanie. Că cei ce
întocmai cinstit dar cu soartă au luat, nu ar fi fost cu dreptate să fie mai
jos decât cineva dintru aceştia, cu carii deopotrivă s-au arătat. Şi
pretutindeni cu pace pe dânşii îi întăreşte împrejur, care şi Hristos le-a
dăruit după ce a înviat din morţi, şi vrând să meargă la Tatăl, pace vouă au
strigat. Şi în biserică noi ne rugăm ca să ne dea înger de pace. Şi preotul o
dă pacea aceasta norodului de la sfântul altar, căci aceasta este maică a
tuturor bunătăţilor. Pentru aceea şi Domnul ucenicilor să-i le-au poruncit, pe
aceasta mai întâi să o dea în case.
2. Dar vouă şi pace
să se înmulţească întru cunoştinţa lui Dumnezeu, şi a lui Iisus Hristos
Domnului nostru.
Urmarea cuvântului aşa
este. Vouă celor ce întru cunoştinţa lui Dumnezeu şi a lui Iisus Hristos
Domnului nostru întocmai cu noi cinstită credinţă aţi dobândit, prin dreptatea
Dumnezeului nostru, dar şi pace să se înmulţească.
3.
Precum nouă dumnezeiasca
putere a lui toate cele ce sunt spre viaţă şi buna credinţă ne-au dăruit, prin
cunoştinţa celui ce ne- au chemat pe noi prin slavă şi prin fapta bună;
4. Prin care şi
făgăduinţele cele scumpe şi mari ni le-au dăruit nouă.
Înţelegerea cuvântului aşa
este. Dar vouă şi pace, precum pe toate cele către viaţă şi către blagocestie,
întru cunoştinţa lui Dumnezeu şi a lui Iisus Hristos Domnului nostru prin dumnezeiasca
lui putere care pe darul acesta vi l-au dăruit vouă spre cunoştinţa slavei şi a
faptei bune, prin care făgăduinţele cele prea mari ni s-au dăruit. C fugind de
deşertăciunea cea lumească, cea pentru pofte pricinuită întru voi să vă faceţi
părtaşi dumnezeieştii firi. Şi întru alt fel. Departe de înţelegerea cuvântului
se răspunde. Dar este mintea aceasta. Fiindcă nenumărate bunătăţi luând noi
prin puterea lui Hristos, putem să ne facem părtaşi dumnezeieştii firi şi către
viaţă şi către dreapta credinţă să ne povăţuim. Datori suntem să petrecem aşa,
ca să dăruim credinţei pe
lucrarea faptei bune, şi prin fapta bună întru sporirea bunei credinţe, până la
desăvârşirea bunătăţilor, care este dragostea vom veni. Iar părtaşi ai
dumnezeieştii firi ne-am făcut prin venirea Domnului şi Dumnezeu, carele pe
pârga firii noastre întru sine şi o a luat şi o au sfinţit cu luarea. Şi dacă
pârga este sfântă, apoi şi frământătura. Iar stricăciune pe cea pricinuită din
pofta cea lumească, o zice, ca ceea ce şi din cele stricăcioase şi întru cele
stricăcioase se alcătuieşte.
Ca prin acestea să
vă faceţi părtaşi dumnezeieştii firi, fugind de stricăciunea poftei cei din
lume.
Urmarea aşa este.
Ca izbăvindu-vă de stricăciunea din lume, ceea ce este întru pofta trupească,
să vă faceţi părtaşi ai dumnezeieştii firi. Pentru că acest, fugind, în loc de,
izbăvindu-vă este pus.
5. Şi întru aceasta
singură, toată nevoinţa punând, sporiţi întru credinţa voastră fapta bună; iar
întru fapta bună, pe cunoştinţă;
6.
Iar întru cunoştinţă,
înfrânarea; iar întru înfrânare, răbdarea; iar întru răbdare, buna credinţă;
7. Iar întru buna
credinţă, iubirea de fraţi, iar întru iubirea de fraţi, dragostea.
Trepte ale sporirii ştie, întâi pe credinţa care este temelie şi
fundament al bunătăţilor, Apoi a doua pe fapta bună, adică lucrurile care fără
de acestea credinţa este moartă, după cum Apostolul Iacob zice. Peste acestea
este cunoştinţa. Şi care este aceasta? Ştiinţa tainelor celor ascunse ale lui
Dumnezeu, care nu sălăşluieşte în fiecine, decât întru cel ce prin lucrurile
cele mai bune s-a deprins iscusit. Peste acestea este înfrânarea, că este bună
aceasta celui ce ajunge întru o oarecare bună măsură, ca să nu ocărască pe
mărimea darului. Şi de vreme ce nu este cu putinţă ca în puţină vreme cineva
păzind înfrânarea întărit s-ăl câştige pe dar, fiindcă patimile de pururi
iubesc, pe acestea spre sfârşitul cel mai rău să le scoată şi să le aducă
răbdarea venind asupră pe tot bunul au lucrat şi pe buna credinţă mai înainte o a
pricinuit, şi pe nădejdea cea spre Dumnezeu mai desăvârşită o au lucrat. Pentru
aceea şi odată cu buna credinţă iubirea de fraţi se dobândeşte. Şi peste toate
plinirea tuturor bunătăţilor este dragostea, precum lui Pavel şi Adevărului i
se pare. Că aceasta şi pe Fiul lui Dumnezeu, şi pe Tatăl acestuia l-au silit.
Pe acela adică, ca pe cel iubit al său să-l dea iar pe Fiul ca sângele său
pentru noi să şi-l verse.
8. Că acestea întru
voi fiind şi înmulţindu-se, nu deşerţi nici fără de roadă vor face pe voi spre
cunoştinţa Domnului nostru Iisus Hristos.
Acestea, care?
Credinţa, fapta bună, cunoştinţa, înfrânarea, răbdarea, buna credinţă, iubirea
de fraţi, dragostea, care nu numai de faţă se cade a fi, ci să se şi
înmulţească. Că dacă firea de faţă foloseşte, cu mult mai vârtos avuţia lor.
Dar care este folosul cel dintru dânsele? Căci îndrăzneală întru a doua venire
a Domnului vom avea. Că celui ce nu are pe acestea, când întru slavă
judecătorul va veni, şi ca soarele va străluci, orbire îi urmează, chiar dacă
sănătos ar fi fost la vedere, căci aşa îi era lui cunoştinţa fără de patimă să
vadă pe lumina lui cea strălucită, fiindcă are firea cel ce pururi străluceşte
foarte cu lumină să întunece pe ochiul celor ce cu neputinţă către dânsul îl
privesc şi insistă.
9.
Că cel ce nu are acestea,
orb este, nevăzând departe, uitare luând de curăţirea păcatelor sale celor de
demult.
10. Pentru aceea fraţilor, mai vârtos nevoiţi-vă ca să faceţi adeverită
chemarea şi alegerea voastră,
Acest, nevăzând
departe, în loc de orb fiind s-au zis, s-a luat de la cârtiţele oarbe carii sub
pământ totdeauna petrec. Şi acest cuvânt este asemenea cu cel zis de fericitul
Iacob. Că, nu orice auzitor al cuvântului este şi făcător, „Acesta este
asemenea bărbatului celui ce şi-au căutat faţa sa în oglindă...”. Pentru că şi
aceasta cunoscându-se pe sine prin căci s-au curăţit cu sfântul botez, că de mulţimea păcatelor de tot
s-au spălat, fiind trebuinţă să ştie, că după ce s-au curăţit, şi sfinţenie au
luat, să se trezvească, ca prin aceasta să păzească pe sfinţenie, fără de care,
nimeni nu va vedea pe Domnul, el însă au uitat. Pentru aceea zice, mai vârtos
fraţii mei sârguiţi-vă ca statornică pe chemarea şi alegerea voastră arătându-
o, adică pe cuvântul cel de taine învăţător, pe care la alegerea voastră şi la
chemare l-aţi auzit, neprihăniţi să fiţi, ca nu ca nişte uitători ai darului
lui Dumnezeu să vă osândiţi, ci să rămâneţi având chemarea voastră întărită.
Că acestea făcând nu veţi
greşi niciodată.
11. Că aşa din destul se va da vouă intrare întru veşnica împărăţie a
Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos.
12. Pentru aceea nu mă voi lenevi a vă aduce aminte vouă pururi de acestea.
Acestea făcând, care? Cele
mai înainte zise. Adică fapta bună, cunoştinţa, etc. Şi caută de vezi, cum mai
înainte dintru cele mai înfricoşate către judecata judecătorului îndemnându-i,
acum din cele bune către intrarea cea întru veşnica împărăţie a lui Dumnezeu îi
îndeamnă.
Măcar că şi ştiţi şi
sunteţi întăriţi întru adevărul acesta.
13.
Însă cu dreptate mi se pare că este, până când sunt întru acest trup, a
vă deştepta pe voi cu aducerea aminte.
14.
Ştiind că fără de zăbavă
este lepădarea trupului meu, precum şi Domnul nostru Iisus Hristos mi-au
arătat.
Ca să nu li se pară
adeseori aducându-se aminte pentru aceleaşi, căci pentru nelucrare defăimaţi
fiind, pe acestea le aud, şi să se scârbească, au adăogat acest, măcar deşi
ştiţi şi întăriţi sunteţi întru adevărul acesta de faţă. Şi pricina dându-o
adeseori aducerii aminte au adăogat acest, că ştie că grabnică izbăvirea lui de
trupul acesta.
15. Dar mă voi sârgui ca totdeauna să vă am pe voi şi după ieşirea mea, ca
pomenire de acestea să faceţi.
Pe acest stih întru
ipervatoc adică întru parentej înţelegându-l că este precum acest şi mă voi sârgui
şi după ieşirea mea a vă avea pe voi pururi, adică totdeauna şi necurmat
pomenirea acestora, voiesc să arate dintru cuvântul acesta, că şi după moarte
sfinţii pomenesc pe cei de aici, şi se roagă pentru cei vii, precum şi că nu
este afară de credinţă acest lucru, că luminat în toate zilele văd făcându-se
acest lucru, şi cheamă cei vii pe dumnezeiescul lor dar. Şi aceasta zic aceea.
Iar alţii aşa. Voiesc să vă aibă şi să înţeleagă pentru cuvântul acesta aşa
simplu. Că acest, mă voi sârgui după ieşirea mea a vă avea pe voi pururi, adică
pe pomenirea acestora, ca şi cum pentru aceasta necurmat ne punem asupra
voastră, cu aceleaşi încântându-vă pe voi, ca deprinderea şi obişnuinţa întru
voi făcând pentru acestea, iar nu ocară de nesupunere, şi de ne învăţătură ci
ca şi cu statornică şi cu nestrămutată deprindere a acestora, şi după mutarea
mea întemeiat şi neşters poruncile cele pentru acestea să le ţineţi.
16. Că nu urmând basmelor celor
meşteşugite, am făcut cunoscută vouă puterea şi
venirea Domnului nostru Iisus Hristos, ci văzători făcându-ne ai măririi
aceleia.
După ce a zis că sunt
dator ei ca şi cu sârguinţă să alerge către cele bine vestite lor de dânsul, şi
pentru aceasta mult cuvânt tinzând, măcar deşi ştia şi acum în multe feluri
auzise, acum zice, că nu în zadar, arăt sârguinţă către aceasta, ci pe
trebuinţa lor cea de nevoie ţinându-o, de aceasta mă ţin. Şi ce este aceasta?
Că nu cu înţelepciune omenească am grăit către voi, şi cu cuvinte împodobite
amăgind auzul vostru, ca să vă fac cunoscută vouă puterea şi venirea Domnului,
precum elinii şi ereticii. Că elinii la frumuseţe şi la alcătuirea cuvintelor
luând aminte, amăgesc, iar ereticii cu plăsmuiri. Că poate să şi fi început ei
acum a odrăsli. Deci nimic de acest fel nu puteţi a vedea voi întru noi. Căci
cu cuvânt simplu am făcut învăţătura cea către voi, care şi Pavel către
Corinteni o zice, şi acelea care din însăşi le-am văzut noi cei ce neam suit
cu dânsul în muntele cel sfânt. Şi zice de slava cea de la Schimbarea la Faţă,
şi a auzit glasul cel venit din cer de la Tatăl, care l-a arătat pe cel Unul
Născut al Său. Şi fiindcă am cunoscut prin lucruri cele vestite mai dinainte de
prooroci, judecăm a fi adevărată proorocia lor, zice, prin acestea. Că
lucrurile au urmat cuvintelor. Pentru aceea şi voi bine veţi face dacă veţi lua
aminte la proorocie, adică la cele de prooroci mai înainte grăite, măcar deşi
întunecat de prooroci s-au zis atunci.
17.
Că luând de la Dumnezeu
Tatăl cinste şi slavă, graiul graiul acesta, ori în loc de graiul hotărâtor l-a pus
adică luând în loc de, au luat. Fiindcă graiul următor al participiului după
regula sintaxei cuvântului, răspunderea nu aduce în graiul hotărâtor. Ori dacă
nu acesta, apoi dacă precum acela voieşte să ia aici pe acesta luând de nevoie
împărtăşitoarei, întru nexintaxeire cuvântul se va aluneca. Iar în loc de graiu
hotărâtor, au luat, pe acest, luând, schimbându-l, după urmare cuvântul cel
adus pe urmă va fi. Adică, că au luat de la Dumnezeu Tatăl slavă.
Glas ca acesta venind
către dânsul de la slava cea cu mare cuviinţă. Acesta este Fiul meu cel iubit
întru care bine am voit.
18.
Şi acest glas noi l-am
auzit din cer venind, fiind cu dânsul în muntele cel sfânt.
Nu precum că glasul cel ce
de sus de la Tatăl a venit este vre-o proorocie, ci cum că din glasul Tatălui
care a venit de sus au mărturisit pe Fiul, am înţeles împlinite toate
proorociile cele de prooroci mai dinainte grăite, mărturisire de la Tatăl
pentru Fiul fără de împotrivă grăire s-au adus. Şi am cunoscut că de trei ori
au mărturisit Tatăl pe Domul nostru Iisus Hristos ca şi Fiu, în vremea
botezului, în vremea patimilor, când au zis acest, „l-am proslăvit şi iarăşi îl
voi proslăvi”, şi în munte.
19. Şi avem mai adevărat
cuvântul cel proorocesc; la care bine faceţi luând aminte, ca la o lumină ce
străluceşte în loc întunecos, până ce ziua va lumina, şi luceafărul va răsări,
întru inimile voastre.
Luând aminte, zice, la
acestea care de prooroci sunt zise nu veţi greşi despre nădejde. Pentru că
lucrurile în vremea lor venind, pe care şi zi le-au
numit, întru asemănare comparând că a zis lumină, şi loc întunecos, care şi
noapte este. Deci ziua, venind, adică venirea de faţă a lucrurilor, veţi avea
luceafărul răsărind întru inimile voastre, adică, pe venirea lui Hristos, cea
mai înainte vestită de prooroci, şi ca o lumină adevărată pe inimile voastre
strălucindu-le.
20. Acestea mai întâi ştiind, că iată proorocia scripturii cu a sa dezlegare
nu se face.
21. Pentru că nu prin vrerea oamenilor s-a făcut cândva proorocie, ci
purtându-se de Duhul Sfânt au grăit oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu.
Şi proorocii cu
acele care se insuflau de la Duhul cel proorocesc însă nu amăruntul şi cu
deadinsul aşa precum s-au săvârşit mai pe urmă. Pentru aceea şi doreau să vadă
împlinirea lor precum şi Domnul a zis. Şi tâlcuieşte, pentru ce proorocii pe
cele zise de dânşii nu le-au tâlcuit?
Împreună încă şi desluşeşte pe adevărata proorocie de cea drăcească şi
amăgitoare, care şi întru eretici se cuprinde (şi se priveşte). Că toată,
proorocia scripturii nu-şi dobândeşte dezlegarea sa. Adică că iau de la
Dumnezeu proorocii proorocia, dar nu precum voiesc aceea, ci precum
dumnezeiescul Duh lucrează: şi ştia şi înţelegea pe prorocescul cuvânt, cel
trimis lor, dar nu şi pe dezlegarea lui o făcea. Şi cum că lucraţi fiind
proorocii de la Dumnezeu ştiau, că de la dumnezeiescul Duh li se trimite lor
cuvântul, arătat este dintru căci de voie slujea lui Dumnezeu celui ce
poruncea. Şi aceea pe care o voia o grăia. Iar aceea ce nu voia o tăcea, dar nu
aşa şi cu proorocii mincinoşi. Că nu ştiau când se lucra de dracul, ci de
nebunie şi îndrăcire făcându- se răpiţi, nu ştiau cele ce pătimeau, ca cei ce
se îmbată. Iar sfinţii proorocim, deşi, ştiau, nu aveau trebuinţă să tâlcuiască
pe cele zise de dânşii, ci altora slujea cu cuvintele acestea, adică nouă. Ca
să se tăinuiască venirea Domnului şi să nu se bântuiască de cei necredincioşi.
Că bântuindu-se putea să scape şi să rămână nevătămată cu puterea Domnului. Dar
poate uneori dacă cu minuni preaslăvite şi străine, fugirea şi scăparea
făcându-se, necrezută s-ar fi
părut săvârşirea în omenirii şi întrupării Domnului. Şi cum că adevărat este
cuvântul acesta, arătat este de la proorocii cei din legea nouă, care când
prooroceau se şi tâlcuiau pe sine, deşi nu toţi. Că nu era prepus de vreunul ca
acesta întru cea nouă. Iar cum că şi din sine ne rătăciţi fiind proorocii
prooroceau, arătat este şi acest lucru că dintru un Duh proorocind cei din cea
veche şi cei din cea nouă, zice Pavel: Iar dacă se va descoperi altuia ce şade,
să tacă cel dintâi. Că arătat
este dintru aceasta, că întru aşezarea cea după fire stând proorocii, de voie
prorocea. Pentru aceea şi altul sculându-se după ce s-au insuflat, cel ce grăia
întâi i se poruncea să tacă. Acest lucru nu s-ar fi putut întru cei îndrăciţi
să-l afle vreun om. Căci cum va tăcea cel ce nici nu ştie ceea ce lucrează?
Însă şi cum că a Duhului Sfânt era lucrarea întru prooroci, însuşi Pavel zice:
„Că unuia prin Duhul se dă cuvântul înţelepciunii, .... iar altuia proorocie”.
CAP: 2.
1.
Însă au fost şi prooroci
mincinoşi întru norod, precum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care
vor băga eresuri de pierzare şi se vor lepăda de Stăpânul cel ce i-au
răscumpărat pe dânşii, aducându-şi lor grabnică pierzare.
2.
Şi mulţi vor merge în urma
înverşunărilor lor, prin care se va huli calea adevărului.
3. Şi pentru lăcomia
cu cuvinte amăgitoare pe voi vă vor neguţători.
Dascăli mincinoşi
adică pe cei ce se trăgeau de la Nicolae şi de la Chirint îi numeşte. Şi de
vreme că numele proorociei de obşte şi asupra proorocilor celor adevăraţi, şi
asupra proorocilor celor mincinoşi se purta, îi învaţă acum să nu ia aminte le
proorocii mincinoşi. Iar ce era care îi deosebea pe dânşii Pavel ne-a învăţat:
Că nimeni nu poate zice Domn Iisus, fără numai prin Duhul Sfânt. Şi începe de
aici şi surparea eresului Nicolaiţilor, îndoită zicând pe răutatea lor. Că sunt
întru dogme prea păgâni, care lucru l-au arătat prin hula lor cea împotriva
Stăpânului Hristos. Iarăşi prea desfrânaţi întru viaţa lor,
şi pe acest lucru acum prin urâta lor lucrare îl arată. Iar puţin mai pe urmă
mergând înainte mai luminat îl descoperă. Că lăcomie zicând acum, cu aceasta pe
urâta lor agonisire o a însemnat. Că lăcomia, uneori o însemnează pe
nedreptate, iar alteori aşa simplu pe urâta câştigare, iar rumânii şi a
pântecelui (lăcomie n. tr) o zic. Pentru care potrivit au adăogat, pe acest, vă
vor neguţători. Şi înstrăinându-i pe dânşii cu totul de dumnezeiasca
învăţătură, a zis că ei uneltesc amăgitoare cuvinte. Ci vor avea, zice,
răsplătire a păgânătăţii lor, pe moarte. Iar acest de demult, este arătător al
mai înainte cunoştinţei lui Dumnezeu. Şi precum celor buni cu mai înainte
cunoştinţă le-a gătit cele bune, aşa şi celor răi pe locul cel potrivit lor. Că
judecata de demult (prevestită n. tr.) este lucrătoare.
A căror judecată încă de demult nu zăboveşte şi pierzarea lor nu
dormitează.
Nu aşa prost face
începutul de la cei mai cinstiţi, ci vrând ca să arate, căci mai mult aceştia
sunt vinovaţi căci păcătuiesc. Deci fiindcă şi aceştia au întâia cinste, că
întâi fiind ei chemaţi întru apostolie, şi abătându-se de la calea cea dreaptă,
şi mai mare osândă vor avea. Şi din pricină pornind încredinţarea cea
asemănătoare nu au răspuns urmarea figurii, ci au amestecat asemănarea şi pilda
cu luarea şi adăogirea drepţilor. Şi datori fiind la cuvântul cel pus înainte
dintru început pe răspundere să o facă, adică, cei ce au păcătuit, pentru carii
este şi pilda, şi cea zisă: dacă pe aceştia nu i-a cruţat, apoi oare pe desfrânaţii
şi înverşunaţii aceştia de acum îi va cruţa? Ori cu hotărâre cu mult mai
vârtos, nici pe aceştia nu-i va cruţa, el nu face aceasta. Pentru ce? Că se
află această dare înapoi şi răspundere, a două pilde şi asemănări ce sunt puse
înainte, adică a celei bune şi a celei rele, numai către cea rea făcută, iar nu
şi către cea bună. Că celor buni nu li se răsplăteşte cu rele. Deci fiindcă nu
s-au îndestulat cu o dare înapoi şi cu o răspundere ca pe cea înainte pusă să o
săvârşească, întru alt fel au întocmit grăirea, şi prin epifonima (adică
strigare) pe urmarea cea îndatorată o au săvârşit. Iar pentru ce lângă cei răi
nu adaogă pildele celor buni, se va zice la locul cel potrivit. Deci precum
apucând, mai înainte am zis că nu după shima şi figura cuvântului celui arătat,
şi înţelegerea celor înainte puse urmează. Că nu este supusă răspunderea cea
obişnuită la nişte sintaxisuri ca acestea să urmeze, ci este goală
încredinţarea cea asemănătoare, şi a celor ce pentru păcate se muncesc, şi a
celor ce pentru dreptate se cinstesc. Ca şi cum ar fi zis: ştie Dumnezeu şi pe
cei ce întru păcate trăiesc fără de cruţarea şi netrecut să-i muncească, precum
şi pe îngerii cei ce au păcătuit, precum şi pe cei din vremea potopului, precum
şi pe cetăţile sodomiţilor. Şi iarăşi pe cei ce lucrează dreptatea să-i
cinstească, precum pe Noe, precum pe Lot. Şi este sintaxisul întru acest fel.
Zicând că se vor munci mincinoşii dascăli pentru hulele şi pentru viaţa lor cea
desfrânată, aduce pe urmă asemănările: Că Dumnezeu pe îngerii cei ce au
păcătuit nu i-a cruţat, nici pe lumea cea veche mai înainte de potop. Şi iarăşi
pomeneşte pe cei ce au lucrat dreptatea, că şi pe Noe şi pe Lot, pentru
întreaga înţelepciune i-au păzit din pierzarea oamenilor celor de pe vremea
lor. Că Noe nu s-a supus păgânătăţii celor mai înainte de potop, nici Lot nu a
râvnit nici a urmat desfrânarea şi înverşunarea celor din Sodoma, încă şi
îngerii cei găzduiţi la dânsul în chip de bărbaţi, nu i-a dat celor ce îi
cereau pentru desfrânare, măcar deşi cu asupriri şi supărări nenumărate l-au
asuprit. Că acest lucru prin acest, era necăjit, pe taină l-au arătat.
4. Că de vreme ce Dumnezeu pe
îngerii care au greşit nu i-a cruţat; ci cu lanţurile întunericului în tartar
legându-i, i-au dat spre judecată a se păzi.
5. Şi lumea ce veche nu o a cruţat, ci pe Noe, al optulea propovăduitor al dreptăţii, l-au păzit,
potop asupra celor necredincioşi aducând;
6. Şi cetăţile
Sodomenilor şi ale Gomorului arzându-le, cu sfărâmare le-au osândit, pildă
punându-le celor ce vor să petreacă întru păgânătate.
7.
Şi pe dreptul Lot ce era
necăjit de petrecerea cea dimpreună a celor fărădelege întru înverşunare, l-au
izbăvit.
8. Pentru că şi cu
vederea şi cu auzul, dreptul acela vieţuind între dânşii, din zi în zi îşi
muncea sufletul cel drept cu faptele lor cele fărădelege.
9. Ştie Domnul pe cei binecredincioşi a-i izbăvi de ispită, iar pe cei
nedrepţi a-i păzi la ziua judecăţii ca să-i muncească.
încă şi acest stih
pentru Lot se zice: „Ştie Domnul pe cei binecredincioşi a-i izbăvi din ispită”,
etc. Şi nimic zicând mai înainte pentru drepţi, fără numai pentru cei
necredincioşi, şi pentru munca acestora au alăturat şi asemănări asemănătoare
întâi adică pentru căci şi pe istorie, şi de pierzarea necredincioşilor şi de mântuirea
drepţilor au pomenit. Iar după aceea şi din comparaţia acestora, şi pe răutatea
celor ce au pătimit crescându-o, şi pe dreptatea cea lucrată a celor ce o au
isprăvit luminându-o. Încă şi pe auzitori plecându-i, pe desfrânarea acelora să
o urască pentru urmarea pedepsii, iar pe dreptate asupra lor să o tragă pentru
mântuire.
10. Iar mai vârtos pe cei ce umblă după trup întru pofta spurcăciunii şi de
domnie nu bagă seamă, îndrăzneţi, obraznici, slavele hulind, nu se cutremură.
De aici cu bună
potrivire din pildele şi asemănările cele spuse mai înainte, întru pricina cea
de acum au venit. Şi zice pentru blestemaţii Nicolaiteni, şi caasineanii şi
cherdoniîneii. Că renumită este răutatea lor, şi precum cu pângăritele lucruri,
aşa şi cu numele amestecată se cuprinde, Că aceştia, după cum mai înainte
ziserăm, biton, adică adânc, şi sigin? (adică tăcere) înfiinţând şi ipostăsuind
mai înainte lucrătoare ale facerii de lumii, şi pe oarecare maice de la acestea
şi veacuri cum că au rărit, au răsărit bârfind, precum şi Marcion carele de la
aceştia au luat seminţele cele rele. Apoi pe domnii? prin acestea ale zidirii
lumii şi providenţei lepădându-le, la toată trupească necurăţie fără de temere
s-au dat. Şi dacă cineva pentru acestea voieşte să înveţe, cartea cea de Irinei
Chelteanul care pentru acestea este alcătuită luându-o în mâini cea deasupra scrisă
împotriva cunoştinţei celei cu nume mincinos, pe păcatele acestora le va afla,
care prin Marcu cel mai ales prea înverşunat, şi prin muierile cele de dânsul
stricate adică, curvite lucrat era, şi pe celelalte nelegiuite lucrări, cele de
la ceilalţi făcute, pe care nici prin scrisoare va putea cineva să le arate,
fiindcă cu pomenirea pot să vatăme. Că cei ce din defăimare, nu se temea de
Domnul ce minune ar fi fost, dacă şi către toată vrednicia cu obrăznicie s-ar
fi purtat? Şi mai luminat pentru acestea fericitul Iuda zice: Unde şi pentru
trupul lui Moise va face pomenirea. Că acesta adică acum numai au sunat pe
scurt, atingându-se şi îndată încetând cuvântul cel pentru acest lucru. Deci de
la acela (adică de la Sf. Ap. Iuda) şi pentru ceste înainte puse luând
pricinile zicem. Îndrăzneţi, obraznici, hulind nu se cutremură de vrednicii.
Unde se cuvine a înţelege care sunt. Iar acest, de vrednicii nu se cutremură,
în loc de, cu defăimare se află. Pe toată vrednicia a o huli, nu se tem, este
pus.
11.
Unde îngerii, cu tăria şi
cu puterea mai mari fiind, nu aduc asupra lor înaintea Domnului judecată de
hulă.
Vrând să-i oprească pe dânşii de îndrăzneala cea spre acestea, zice:
Unde îngerii cu tăria şi cu puterea mai mari fiind nu le suferă Domnul judecata
hulitoare, zicând aceeaşi cu fericitul Iuda, precum am zis. Fiindcă şi acela pe
bârfirea oare cărora muncindu- o, de la aceeaşi paradigmă face sfătuirea. Însă
mai pe larg, fiindcă zice: Iar Mihail Arhanghelul, etc. nu a îndrăznit judecată
de hulă să aducă. Deci întru acest fel şi Petru voieşte să zică acum. Că răii
draci aceştia nu au nimic întru cruţare spre a huli vredniciile, măcar că nici
ei carii cu puterea şi cu tăria sunt mai mari, decât aceşti pângăriţi, nu
sufăr, adică, nu aduc înaintea lor, ca şi cum a vredniciilor, judecată hulitoare
la Domnul. Că de vreme ce de vrednicie oarecare şi de slavă se împărtăşeşte
diavolul pentru că este începătură a zidirii Domnului,
n-au adus grai hulitor asupra lui. Că dacă pe diavol ca cel ce este vrednic de
a fi hulit, pentru că de vrednicie şi slavă se împărtăşeşte, nu a fost hulit de
Mihail înaintea Domnului nu vor putea fi întregi înţelepţi cei ce cu lesnire pe
vrednicii le hulesc, carii cu mult mai mici şi mai jos decât cinstea îngerilor
sunt. Iar vrednicii, pe puterile cele dumnezeieşti le numeşte, ori şi
începătorii-le şi dregătoriile cele bisericeşti (episcopi, preoţi, n. tr.)
împotriva cărora aceştia pornindu-se nu încetează a le huli pe dânsele.
12. Iar aceştia ca nişte dobitoace necuvântătoare fireşti, născute spre
vânare şi stricăciune, întru cele ce nu înţeleg hulind, întru stricăciunea lor
vor pieri.
13.
Carii îşi vor lua plata
nedreptăţii, dezmierdare socotind pe desfătarea cea de ziua.
Oarecarii pe acest
stih aşa l-au tâlcuit: Ca nişte dobitoace necuvântătoare fireşti fiind făcute
întru a lor stricăciune se vor strica, adică, cu nimic deosebindu-se de
dobitoace, care numai pentru stricăciune s-au făcut. Iar ca nişte dobitoace
necuvântătoare fireşti, adică, care trăiesc numai după simţuri, nu după minte,
sau după viaţa cea de gând. Pentru aceea şi lesne sunt prinşi cu ispitirile
după viaţa cea stricăcioasă, fiindcă de mânie şi de poftă aduşi şi împrejur
purtaţi sunt întru acelea care nu le ştiu, adică, întru cuviincioasa lor
necunoştinţă hulind, cu stricăciunea cea după vrednicia lor se vor strica, şi
îşi vor lua plata nedreptăţii, pe care de voia lor ei şi o au pricinuit.
Dezmierdare socotind pe desfătarea cea de ziua, pe cea cu adevărat, zice,
dorită, şi pe cea adevărată şi prea iubită veselie şi dezmierdare, întru cea
din fiecare zi a gâtlejului îndulcire socotindu-o. Se cuvine a şti însă, că
dumnezeiasca Scriptură pe cele ce fireşte sunt întru oameni, adică, pe cele ce
sunt şi întru dobitoace, când le prihăneşte, le aseamănă cu cele necuvântătoare. „Şi omul, în cinste fiind n-a priceput,
alăturatu-sa cu
dobitoacele cele fără de minte, şi s-a asemănat lor.”Şi „Nu fiţi ca şi calul şi ca asinul”.Şi „Cai nebuni spre partea femeiască s-au făcut”.Şi „Deci fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii”.Nu prefăcând ? firile când zice acestea, ci de la fireştile porniri
ale acestora îndemânând a se feri. Iar când oarecare mântuitoare poruncă ar
porunci, trimite către cele de mai înainte şi mai bune asemănări. Precum acest:
„Deci fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv”. Nici aici nu
schimbă firile, ci poruncind ne sfătuieşte pe cât ne e puterea.
Spurcaţii şi necuraţii,
cari se hrănesc cu înşelăciunile lor,mâncând cu voi.
14. Ochi având plini de preacurvie şi de păcat nepărăsit, amăgind sufletele
cele ne întărite.
15.
Inimă iscusită în lăcomie
având. Fii ai blestemului, carii au lăsat calea cea dreaptă şi s-au rătăcit urmând,
căii lui Valaam din Vosor, care plata nedreptăţii a iubit.
16.
Iar mustrare pentru
fărădelegea sa a avut: asin necuvântător, cu glas omenesc grăind, a oprit
nebunia proorocului.
Urmarea cuvântului aşa
este, întinaţi şi pângăriţi, inimă iscusită având întru lăcomie, şi iubirea de
argint. Fii ai blestemului, ospătându-se cu voi, ochi având plini de
preacurvie, şi de păcat neîncetat. Amăgesc suflete ne întărite, pe care şi
Pavel le-a numit mueruşi încărcate cu păcate. Iar aceştia părăsind calea cea
dreaptă, au mers în calea lui Valaam din Vosor, etc. Glasurile lor sunt ca
nişte izvoare fără de apă, nori care se pierd de vifor etc. Şi pentru ce li
s-au gătit lor întunericul în veacul ce va să fie? Pentru covârşitoarea
deşertăciune a lor, prin care amăgesc pe cei ce mai înainte întru rătăcire au
petrecut, şi cu adevărat de aceasta au fugit, ca să se întoarcă, spre
înverşunări şi spre poftele trupului, precum câinele la a sa borâtură. Iar cele
ce sunt în mijloc puse sunt vestitoare ale
deşertăciunii lor şi doveditoare. Iar mintea este aceasta: Nimic nu au care de
curăţie să se ţină, ci ca nişte întinăciuni pe haina cea curată, adică peste
petrecerea şi viaţa bună odrăslind, când vor amăgi pe oarecarii şi vor putea să
facă bărbaţi şi muieri desfrânaţi şi înverşunaţi pe cei ce sunt împreună cu
dânşii, desfătare socotesc locul acesta, fiindcă îşi împlinesc a lor înverşunare.
Încă şi ospătându-se cu voi, nu pentru dragoste zice, şi ca să vă împărtăşească
pe voi din bunătăţile lor fac acest lucru, ci căci află ei această vreme
îndemânatecă de a amăgi pe muieri. Că aceştia ochi având, nimic alta nu văd,
decât numai pe prea curve, şi la acest lucru neîncetat căutând şi păcătuind, ca
nişte fii ai blestemului, pe sufletele cele ne întărite le amăgesc. Că inima
lor, întru nimic altceva decât întru lăcomie de averi şi desfrânări s-au
iscusit, pentru acestea amândouă părăsind calea ce-i îndrepta pe dânşii la
mântuire, s-au rătăcit dintru aceasta, pătimind asemenea cu Valaam cel din
Vosor. Fiindcă şi acela prin luarea darului plata nedreptăţii a iubit. Şi
mustrare a avut a fărădelegii sale, asin necuvântător, care a grăit cu glas
omenesc, şi a oprit nebunia proorocului. Dintru care ne învăţăm, că pentru
patima lui cea firească Valaam, despre ceea ce o hrănea prin îndrăcita sa
vrăjitorie, odată fiind oprit de Dumnezeu, a doua oară cu întrecere se sârguia
a merge către Balac. Şi după ce s-a legat cu frica lui Dumnezeu şi cu
înfricoşările cele de pe cale, n-a stricat graiul blagosloveniei, care lucru nu
era al vrăjitoriei. Că prooroci fiind grăiesc cele ce grăiesc pentru aceea şi
proroc pe dânsul l-au numit, ca pe cel ce ştia cele ce le zicea. Că nu întru
alegerea cuvintelor celor mai bune s-ar fi făcut, dacă nu ar fi ştiut acelea
care se grăia. Deci nu a vrăjitoriei era blagoslovenia, ci a puterii lui
Dumnezeu.
17. Aceştia sunt izvoare fără de apă nori care se poartă de vifor, cărora
negura întunericului în veac se păzeşte.
18. Că cele trufaşe ale deşertăciunii grăind, amăgesc cu pofte trupeşti
şi cu înverşunări, pe cei ce cu adevărat au scăpat de la cei ce vieţuiesc întru
deşertăciune.
19.
Făgăduindu-le slobozenia,
singuri robi fiind ai stricăciunii, că de care cineva se biruieşte, acestuia şi
rob este.
După ce a grăit
multe, întru care de faţă a adus pe asemănarea lui Valaam, au luat cuvântul a
doua oară pentru cei necuraţi. Şi îi aseamănă pe dânşii cu izvoarele cele fără
de apă, fiindcă au pierdut apa cea curată şi băutoare a propovedaniei vieţii.
Îi pune alături şi cu norii care se gonesc de vânturi potrivnice. Vifor i-a
numit pentru că învârte şi spulberă pe ceea ce o gonesc. Deci zice că nu sunt
nori strălucitori precum sfinţii, ci ceţe pline de negură. Şi pentru ce? Au
adăogat pricina: că trufaşi fiind grăiesc deşertăciune, amăgind întru
înverşunări prin pofta trupească, pe cei ce petreceau mai înainte întru
rătăcire, şi apoi la Domnul s-au întors. Încă fiind ei robi ai necurăţiei celei
zise mai înainte, pe care o numeşte cu dreptate şi stricăciune, le făgăduiesc
celor amăgiţi de dânşii slobozenie. Pentru aceea gând minunat şi socoteală
aduce pe urmă, că robi fiind păcatului, că de care patimă se biruieşte cineva,
aceleia este rob. Ei făgăduiesc altora slobozenie. Şi aceasta de aici înainte
mai pe larg se va face cunoscută.
20.
Că dacă după ce a scăpat
de spurcăciunile lumii prin cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus
Hristos, şi cu acestea iarăşi împleticindu-se se biruiesc, s-au făcut lor cele
de pe urmă mai rele decât cele dintâi.
21. Că mai bine era lor, să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât după ce o
au cunoscut, a se întoarce înapoi de la sfânta poruncă ce li s-a dat lor.
22.
Că s-a întâmplat lor pilda
cea adevărată. Câinele s-a întors la borâtura sa şi porcul scăldat în mocirla
tinii.
Două lucruri
pregăteşte prin cele puse înainte. Că şi de nevoie cel biruit robeşte celui
ce-l biruieşte, căci cei ce după cunoştinţa adevărului, se împleticesc iarăşi
cu cele de mai înainte, cad întru mai rele răutăţi decât cele în care căzut mai
dinainte. Şi aduce asupra acestora pe paremie întru ajutor. Şi este cuvântul
aşa: Că dacă prin cunoştinţa
Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos scăpând ei de spurcăciunile lumii, se
biruiesc iarăşi împleticindu-se de dânsele, oarecum şi negreşit robesc lor, şi
cu cunoştinţa mai rău rob al acestora s-a făcut. Fiindcă satana se sârguia
asupra lor ca pe cei asupriţi întru şi mai rele să-i încurce. Pentru aceea şi
Apostolul zice: Că de vreme ce aceasta se găteşte celor ce iarăşi cântă pe
cântarea celor rele, mai bine era lor nici să fi cunoscut, decât cunoscând binele
să se prindă şi de cele mai rele să se biruiască. Fiindcă şi câinele către a sa
borâtură întorcându-se, este mai vrednic de greaţă. Precum şi porcul căutând să
se tăvălească, în tină se face mai întinat decât era mai înainte.
1. Şi aceasta acum,
iubiţilor, a doua epistolă scriu vouă, întru care deştept cu aducerea aminte
mintea voastră cea curată;
2.
Ca să vă aduceţi aminte de
graiurile cele mai dinainte zise de sfinţii prooroci şi de porunca noastră a
apostolilor Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos.
Dintru acest stih ne
învăţăm că două sunt epistolele lui Petru. Iar acest, întru care deştept pe
mintea voastră, întru acest chip este. Ca şi cum ar zice aşa, întru care
epistolii deştept pe mintea cea curată care este întru voi. Că al minţii celei
curate este lucrul, ca pe mântuitoarele învăţături cele auzite acum şi întru
dânsa puse să le pomenească, să se deştepte spre apucarea şi spre deşteptarea
cea către lucrarea acestora cu toată puterea şi sârguinţa. Şi s-a pus (în
minte) prin proroceştile şi apostoleştile propovăduiri. Pentru care şi Pavel
zice: „Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor,”. Că toţi aceştia
venirea Domnului o au vestit. Şi nu este cu putină să nu credeţi atâtora
martori. Şi ce, zic, prooroci şi apostoli? Că au vestit şi întâia şi a doua
venire a Domnului şi Mântuitorul
nostru, şi este sintaxisul aşa: Ca să vă aduceţi aminte de graiurile cele mai
înainte zise de sfinţii prooroci, de porunca noastră a apostolilor, de porunca
Domnului şi Mântuitorului. Că de obşte se înţelege, acest, de. Iar pentru ce
pomenirea aceasta le porunceşte să o aţâţe? Adaogă pe urmă. Că cei ce trăiesc
viaţă după poftele lor cu patimi, văzând pe cineva temându-se de venirea
Domnului, pe care împreună cu alţi dascăli purtători de Dumnezeu, şi însuşi
Domnul mai înainte a vestit-o şi pentru acesta lepădându-se de necurata lor
vieţuire, şi mai ales, că nu îndată după grai urmează şi cercarea, ci se
prelungeşte pentru mântuirea celor ce sunt scrişi în cartea celor ce se
mântuiesc, se pun cu obrăznicie asupra credincioşilor batjocorindu-i.
3. Aceasta mai
înainte ştiind, că vor veni în zilele cele de apoi batjocoritori care vor umbla
după poftele lor.
4. Şi vor zice: unde
este făgăduinţa venirii lui? Că de când părinţii noştri au adormit, toate aşa
rămân precum au fost de la începutul zidirii.
5.
Că ei nu voiesc a şti
aceasta,
Căci nu îndată
zice după grai urmează cercarea venirii Domnului pentru mântuirea celor mulţi
carii sunt scrişi în cartea vieţii, se ridică asupra celor credincioşi
batjocoritori luându-i în râs şi zicând: Unde este făgăduinţa venirii lui? Deci
pentru pricina care mai înainte am zis-o, nu s-a împlinit, nu este drept a nu
crede nici celorlalte mântuitoare porunci ale Domnului şi a nu vă supune, împilându-vă
de socotelile lucrătorilor de rele. Şi aceasta gnosticii (cunoscătorii) care
era întru acele vremi, adică nassiinenii şi lambetinii şi evhiţii bârfeau. De
cari, zice, că de toţi vrând ei se tăinuieşte, că de voie mijesc către adevăr.
Şi ce este ce se tăinuieşte de dânşii? „Că precum în vremea potopului erau
ceruri, din apă după (cartea n. tr.) facerea lumii a lui Moise, că zice cum că
însuşi Dumnezeu au poruncit să se facă tărie în mijlocul apei, în care cufundat
fiind pământul aşijderea din ape s-au arătat cu porunca
aceluia. Şi fiindcă din ape sunt alcătuite cerul şi pământul, neaşteptat
potopul a venit asupră, aşa şi acum prin foc este gătit a se face stricarea a
toate, şi necredincioşi tot aşa vor pieri. Că două fiind stihiile cele mai cuprinzătoare
a toate, apa şi focul, dintru care şi celelalte două stihii pe fiinţa lor o iau
(aerul şi pământul n. tr.), aerul se vede când se aburesc apele, iar pământul
când se încheagă apele, adică din abur şi din închegare, focul mijlocind,
nimeni din cei ce au minte să nu fie necredincios, că pe această putere de la
Dumnezeu o a luat firea focului. Deci două fiind stihiile cele mai înainte
cuprinzătoare şi de vreme ce stricăciunea necredincioşilor prin apă s-a făcut,
acum nevoie este, zice, ca stricăciunea necredincioşilor prin foc să se facă.
Că cerurile au fost de
demult, şi pământul din apă şi prin apă s-a alcătuit cu cuvântul lui Dumnezeu.
Din apă adică, că dintru o
pricină materialnică, iar prin apă, care ţine pământul, pe ţărână ca pe nişte oase
ale lui strângându-le, şi ipostas şi fiinţă dându-i lui. Că dacă nu ar fi
aceasta, apoi nevoie ar fi fost ca în ţărână şi în praf să se risipească şi aer
să se facă, dar poate se va ridica cineva asupra noastră bârfind: Pentru ce
oare Dumnezeu când a înfiinţat lumea aceasta văzută, nu o au lucrat de la
început întemeiată, de când trebuinţă era şi către starea cea bună să se
întoarcă, ci în vremea lui Noe prin potop, iar la sfârşitul lumii prin foc,
precum zice acum Petru? Către carele vom zice: Că nu era cu putinţă să se ţină
pe sine neschimbată, ca şi cum, ceea ce din schimbare şi-au luat fiinţa, că
dintru nefiinţă întru fiinţă s-a adus, care lucru nici un mintos şi înţelept nu
va zice că nu este schimbare. Şi de vreme ce schimbarea a ieşit spre rău, cu
cele mai rele frământându-se, de nevoe ziditorul acesteia (al lumii), în vremea
lui Noe la starea mai bună întorcându-o, au făcut curăţirea prin apă, iar la
sfârşitul (lumii n. tr.) prin foc. Fiindcă şi noi obişnuim materiile prin foc
să le mistuim, nu ca să le dăm lor nefiinţă, ci ca să le lămurim şi curăţim, şi
aceasta nimeni nu va fi care nu o crede. Deci asemenea şi Dumnezeu prin foc la
sfârşitul lumii s-a făgăduit a face curăţirea.
Pentru că
prisosurile strică, şi nu folosesc nimic la alcătuirea omenească, precum sunt
sadurile, dobitoacele iarba. Deci acestea care sunt de prisos la viaţa aceasta
stricăcioasă se vor strica. Deci de vreme că în deşert şi în zadar le bârfesc
pe acestea, cei ce caută că lumea aceasta văzută nestricăcioasă s-a făcut
dintru început. Dacă acest lucru va socoti cineva, apoi şi pentru înfiinţarea
cea gândită (îngerii n. tr) i se va părea să socotească, că aceasta dintru ne nefiinţă
s-au adus dar acesta încă nu pricepe cum prima şi fireşa fiinţă îşi păzeşte
nemurirea şi cum s-au rânduit aproape de fiinţa fericitei şi dumnezeieştii
firi.
6.
Prin care lumea cea de
atunci cu apă înecându-se a pierit;
Prin care, adică
prin cer şi prin pământ. Pământul pe apă izbucnindu-o, iar
cerul prin jgheaburile sale slobozind apa peste pământ. Iar acest, au pierit,
nu pentru toată lumea să-l înţelegeţi, ci numai pentru jivini adică dobitoace,
ca şi cum pe toată lumea întru al său chip o aşează. Că pustie de acestea
făcându-se, nici lume nu ar fi putut fi.
7. Iar cerurile
aceste de acum şi pământul cu acelaşi cuvânt sunt puşi sub păstrare, păzindu-se
focului la ziua judecăţii şi a pierderii oamenilor celor necredincioşi.
Cum că prin foc va
să se facă stricăciunea a toate, nu numai creştinii, ci şi înţelepţii elinilor
cred şi socotesc. Dar va zice cineva: şi care este pricina de s-au înfiinţat şi
s-au alcătuit, dacă se cade să se prefacă lumea iarăşi întru stricăciune? Deci
vom zice, Că nu se va duce cu totul lumea întru stricăciune, ci întru înnoirea
cea de a doua oară. Pentru aceea şi proorocul zice „şi vei înnoi faţa
pământului”.
Că precum prin lucrarea lui Dumnezeu, bună, ipostăsuindu-se zidirea aceasta
simţită, iar pentru călcare de poruncă a omului şi zidirea
însăşi s-a supus deşertăciunii, adică, ca
neîntemeiată să aibă pe fiinţă, apoi fiindcă prin potop foarte puţini erau
oamenii cei cinstitori de Dumnezeu, ca şi cum de a doua oară lumea s-a înnoit
şi s-a început prin Noe, şi prin jivinele cele ce prin corabie s-au păzit, ca
iarăşi să se înfiinţeze sămânţa lumii. Însă nici atunci firea oamenilor nu a
stat în starea cea dintâi, ci spre cele mai rele decât cele mai dinainte au
curs. De la care legea cea prin Moise dată o au întors înapoi, cu venirea
Domnului. Deci fiindcă prin multe chipuri este chemarea cea către mântuire, şi
mult despicată pieirea cea din nesupunere, pentru aceasta va fi trebuinţă de
focul potopului, adică stricăciunea şi mistuirea nu cu totul desăvârşit. Că a
sufletelor nu va fi, încă nici a trupurilor. Că tuturor ni se cade a sta
înaintea judecăţii lui Hristos, nu goli de trupuri, numai cu sufletele, ci cu
trupurile ne stricăcioase. Căci cum va putea sufletul să se muncească gol de
trup, şi să-şi ia cele lucrate de dânsul prin trup? Că nu este lucru al
dreptului judecător, ca doi greşind împreună, pe unul să-l lase, şi asupra
celuilalt pe toată râvna să o aducă şi să o pună. Încă şi întru alt fel, că şi
cu foc ne obişnuim să le curăţim pe materiile cele necurate, şi lămurite să le
prefacem. Iar acest: păzindu-se la ziua judecăţii şi a pierzării, aşa se cuvine
a lua, de obşte pe acest, la ziua, adică, la ziua judecăţii, şi la ziua
pierzării, iar acest, a judecăţii, în loc de, a osândirii, este pus.
8. Iar aceasta un să nu se
tăinuiască de voi, iubiţilor, că o zi înaintea Domnului, este ca o mie de ani,
şi o mie de ani ca o zi.
9.
Nu va zăbovi Domnul
făgăduinţa, precum oarecarii zăbavă o socotesc, ci îndelung rabdă pentru noi,
nevrând ca să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă.
După ce a încheiat
cuvântul că va fi sfârşitul lumii, şi cum că este trebuinţă să se lămurească
toate prin foc, şi noi mai pe larg am tâlcuit: s-au mutat cuvântul către
prelungirea vremii sfârşitului lumii, şi zice: că nu
întârzie Domnul făgăduinţa, precum socotesc oarecare a fi întârziere, ci
îndelung rabdă, aşteptând mântuirea voastră, şi împlinirea numărului celor ce
se mântuiesc, fiindcă el nemărginit fiind, nu este nimic care se potriveşte cu
dânsul, ci şi o şi o mie de ani sunt la dânsul ca o zi. Iar mai vârtos după
David, nici cât partea cea prea mică a zilei. Că zice aşa: „Că o mie de ani
înaintea ochilor tăi Doamne, ca ziua de ieri care a trecut. Şi straja în noapte Prin strajă pe partea cea prea mică arătându-o, asemănând o mie de ani
cu straja nopţii. Iar noaptea se împarte în părţi, fiindcă şi Domnul întru a
patra strajă a nopţii la sfinţii Apostoli a venit, precum zice Evanghelia.
10. Şi va veni ziua Domnului
ca un fur noaptea, întru care cerurile cu urlet vor trece, stihiile arzând se
vor strica şi pământul şi lucrurile cele de pe dânsul vor arde.
11.
Deci dacă acestea toate se
vor strica, în ce fel trebuieşte să fiţi voi întru sfintele petreceri cele
dimpreună şi întru faptele bunei credinţe.
12. Aşteptând şi dorind a fi
mai degrab venirea zilei lui Dumnezeu, pentru care cerurile arzând se vor strica
şi stihiile aprinzându-se se vor topi?
Pe ne arătarea (ascunsul
n. tr.) venirii Domnului, şi pe neaşteptata venire a furului, şi prin vremea
nopţii o au arătat. Prin noapte pe ne arătare (ascuns), iar prin fur pe
neaşteptată. Că nimeni nu se va fura aşteptându-l pe fur. Pentru aceea şi
Domnul zice: „Că precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi venirea Fiului
Omului. Şi precum era în zilele cele mai înainte de potop: mâncau şi beau, se
însurau şi se măritau”,până ce a venit potopul peste dânşii, aşa şi venirea Domnului
neaşteptată va veni asupra celor necredincioşi. Iar acest cu urlet, înseamnă cu
glas. Şi osebit este acest fel de glas la cele ce se mistuie şi se ard de foc.
Şi caută de vezi că au zis pământ, cum că lucrurile cele de pe dânsul vor arde, iar nu oamenii, fără numai
pierirea la cei necredincioşi au zis, adică pentru păgânătăţile lor. Căci
„Calea necredincioşilor va pieri” , iar nu şi cel credincios.
13. Ceruri noi, şi pământ nou după făgăduinţa lui aşteptăm, întru care
dreptatea locuieşte.
14. Pentru aceea iubiţilor, acestea aşteptând, nevoiţi-vă să vă aflaţi lui
nespurcaţi şi neîntinaţi în pace.
15. Şi pe îndelunga răbdare a Domnului nostru mântuire să o socotiţi.
Ceruri noi şi pământ nou
Domnul va ipostăsui, nu cu fiinţa şi cu materia, face aceasta nu închegând casă
nouă, acum şi din materie care mai înainte n-au fost înfiinţată. Deci şi
Dumnezeu odată după ce au înfiinţat materia o a formăluit în toate felurile de
soiuri, şi de asemănări, pe câtă parte va fi trebuinţă atunci, iar către
nestricăciunea de atunci, după acestea pe cele nefolositoare şi de prisosit le
va lepăda. Iar pe ceea ce este de folos, de a doua oară formăluindu-o cu
frumuseţe nestricăcioasă şi nebiruită, o lasă ca pe a doua şi ne stricăcioasa
lume să o împlinească.
precum şi iubitul nostru
frate Pavel după înţelepciunea cea dată lui a scris vouă;
16. Precum şi întru toate
Epistolele sale, grăind de acestea, întru care sunt unele cu anevoie a se
înţelege, pe care cei neînvăţaţi şi ne întăriţi le răzvrătesc ca şi pe celelalte
scripturi, spre a lor pierzare.
17. Deci voi, iubiţilor,
acestea mai înainte ştiind, păziţi-vă, ca nu cu înşelăciunea celor fărădelege
fiind strămutaţi, să cădeţi de la întărirea voastră.
18. Ci să creşteţi întru harul şi cunoştinţa Domnului nostru şi Mântuitorului
Iisus Hristos. Acestuia slavă şi acum şi în ziua veacului, Amin.
Şi pe acest cuvânt Pavel
l-au zis, prin care zice: „că bunătatea lui Dumnezeu te aduce spre pocăinţă” .
Şi dacă îndelunga răbdare
a lui Dumnezeu vă aduce spre pocăinţă, şi mântuitoare este vouă pocăinţa, apoi
negreşit pentru folosul nostru, şi spre mântuire este îndelunga răbdare a lui
Dumnezeu, Iar grele de înţeles, zice, care şi de cei necredincioşi, către
răzvrătiri vestesc. Că aceasta înseamnă acest, le răzvrătesc. Şi ca dintru una
din aceasta să arătăm pe totul, aşa dumnezeiescul Pavel zice: „Şi unde s-a
înmulţit păcatul, acolo a prisosit harul”.Ei răzvrătindu-l au zis: Că aceasta zice Pavel: să păcătuim mai mult,
ca mai mult să ni se ierte. Şi acest lucru îl fac ei, pentru a lor pieire. Că
precum cei ce au ucis pe prooroci şi pe apostoli, aşa şi cei ce pe cuvintele
lor răzvrătindu-le le surpă, sub aceiaşi osândă se supun. Fiindcă şi pe aceia
i-au ucis oprindu-i pe dânşii, să se folosească mântuindu-se cei învăţaţi de
dânşii. Şi cuvintele lor asemenea le răzvrătesc ca nu cumva cineva prin dânsele
să-şi culeagă mântuire. Şi osebită întărire zice că-i credinţa cea întru
Domnul. Şi precum întru cealaltă epistolă întru rugăciune sfârşeşte, aşa şi
întru aceasta, pe creşterea cea în credinţa Domnului rugându-o şi cerându-o
lor.
Sfârşitul epistoliei a doua a
Sfântului Apostol Petru.
