luni, 2 martie 2015

Psalmul 42 - în tâlcuirea Sf.Părinți



PSALMUL 42


Psalm al lui David. Nescris deasupra la evrei.


   Nesuprascris este psalmul acesta, fiindcă, după Teodorit, Atanasie şi Eusebie, are acelaşi înţeles cu Psalmul 41 de mai sus, că se vede cum că acesta este parte a aceluia, fiindcă are multă conglăsuire cu acela, pentru aceasta, cel ce cântă şi citeşte cuvintele aceluia, acela cântă şi citeşte totodată şi pe ale acestuia, şi unul este acela ce zice şi acelea şi acestea, adică şi în psalmul acela şi în acesta, şi primeşte şi îşi însuşeşte luişi relele întâmplări şi pătimirile întregului său neam. Pentru aceasta şi rar lucru este a se afla un astfel de om ca să aibă el durere împreună cu fraţii săi 79, deoarece, precum zice Proorocul: Nu pătimeau nimic pentru prăbuşirea casei lui Iosif (Amos 6: 6). Şi iarăşi: N-a ieşit cea care locuieşte în Senaar să plângă casa care este lipită de ea, lua-va de la voi rana durerii (Mih. 1: 11).

1. Judecă mie, Dumnezeule,
   Zicerea judecă, de se va uni cu acuzativul, însemnează chiar osândeşte, adică precum aceasta: Judecă-i (adică osândeşte-i) pe ei, Dumnezeule (Ps. 5: 11). Iar de se va uni cu dativul, însemnează aceasta: „Judecător fa-Te”, precum însemnează aici.

şi judecă dreptatea mea din neamul necuvios;
   „Judecă, zice, Doamne, dreptatea mea cu neamul.” Că aceasta însemnează zicerea din neam, ori „judecă judecata mea ceea ce vine înainte de la neamul cel necuvios”, adică de la cel ce este necredincios lui Dumnezeu, că astfel este omul necuvios, iar neam necuvios numeşte pe babilonieni.

de omul nedrept şi viclean, izbăveşte-mă.
   „Izbăveşte-mă, Doamne, zice, de omul nedrept, căci este fără de lege, şi de cel ce este viclean, fiind amăgitor şi mincinos, şi prea înălţat [mândru].” Dar însăşi aceasta o însemnează şi rugăciunea celor trei tineri, că zic întru acea rugăciune acestea: Ne-ai dat pe noi unui împărat nedrept şi prea viclean mai mult decât tot pământul. Deci uneori psalmul prihăneşte pe babilonieni la plural, iar alteori la singular, fiindcă şi ei vieţuiau, şi toţi împreună cu vicleşug, şi cu înţelepciune, şi fiecare îndeosebi. Tu însă prin neam necuvios să-i înţelegi pe draci, iar om nedrept şi viclean pe Diavolul, mai-marele lor, precum am zis mai-nainte, fiindcă Diavolul cu nimic nu se deosebeşte de om, după împătimire şi iubirea de îndulcire, pentru că şi el iubeşte trupurile cele frumoase, precum le iubeşte şi omul cel trupesc, şi în patimi se tăvăleşte, precum şi omul cel pătimaş se rostogoleşte 80.

2. Că Tu eşti, Dumnezeule, întărirea mea, pentru ce m-ai lepădat? Şi pentru ce, mâhnindu-mă, umblu când mă necăjeşte vrăjmaşul meu.

   „Tu, Doamne, zice, eşti întărirea şi puterea mea, drept aceea, pentru ce m-ai dat în robia babilonienilor, vrăjmaşii mei? Că eu, robul Tău sunt. Iar babilonienii sunt vrăjmaşi ai Tăi, şi eu umblu tânguindu-mă, iar vrăjmaşii Tăi se bucură, obijduindu-mă pre mine, robul Tău.” Acestea le zice poporul cel luat în robie, nu prihănind şi cârtind, ci vrând cu acestea mai mult să îmblânzească pe Dumnezeu.

3. Trimite lumina Ta şi adevărul Tău;

   Anagogic (după înalta înţelegere) adică, prin lumina şi adevărul se înţelege Hristos, precum singur a zis aceasta: Eu sunt Lumina lumii (In. 8: 12). Şi iarăşi:Eu sunt adevărul şi viaţa (In. 14: 6 81). Iar după literă, lumină numeşte poporul cel din robie cercetarea şi arătarea lui Dumnezeu (după Teodorit), care, cu lumina şi bucuria ce o pricinuieşte sufletului, topeşte întunericul întristării şi al necazurilor, iar adevăr numeşte adevăratul ajutor al lui Dumnezeu.

acestea m-au povăţuit şi m-au adus la muntele cel sfânt al Tău şi la lăcaşurile Tale.
   Aici s-a schimbat timpul (după dumnezeiescul Chiril şi după Teodorit), că, în loc de a zice la timpul viitor: „mă vor povăţui şi mă vor aduce”, a zis la timpul trecut: m-au povăţuit şi m-au adus: „Acestea, zice, adică lumina şi adevărul Tău, Doamne, mă vor povăţui şi mă vor aduce la muntele cel sfânt al Tău, adică la Sion, şi la lăcaşurile Tale, adică la dumnezeiasca Ta biserică cea din Ierusalim”. Iar după înalta înţelegere, Hristos va povăţui şi va aduce pe cei credincioşi la Sionul cel de sus, şi la cereştile lăcaşuri, că El însuşi a zis: Eu sunt Calea (In. 14: 6)82.

4. Şi voi intra la jertfelnicul lui Dumnezeu, la Dumnezeul cel ce veseleşte tinereţile mele.
   „Eu, zice, voi intra în biserica lui Dumnezeu, unde este jertfelnicul, pentru ca să slujesc şi să jertfesc lui Dumnezeu.” Iar aceasta: la Dumnezeul cel ce veseleşte tinereţile mele, se zice din partea acelor tineri care s-au născut în robia Babilonului, că aceştia, tineri fiind, slobozindu-se, s-au întors în Ierusalim şi, prin urmare, se înţelege că născătorii lor au murit în robie, şi nu au apucat a se întoarce, prelungindu-se robia şaptezeci de ani. Ori tinereţe numeşte pe „a voi”, căci aceştia, tineri fiind cu osârdia, se sârguiau spre slujba lui Dumnezeu. Ori, după înţelegerea mai înaltă prin tinereţe, după dumnezeiescul Chiril, se înţelege înnoirea cea prin Sfântul Botez, dezbrăcarea şi lepădarea omului cel vechi 83.

5. Mărturisi-mă-voi Ţie în alăută, Dumnezeule, Dumnezeul meu.
   „Eu, zice, poporul cel din robie, voi lua iarăşi starea mea cea de mai-nainte în Ierusalim.” Că pe aceasta o a arătat prin alăută, „fiindcă, zice, voi mulţumi Ţie, cântându-Ţi cu organele cele muzicale, pe care, când ne ducea în Babilon robi, le-am spânzurat în sălcile lor, rămânând atunci nelucrătoare, şi necântând noi în pământ străin, precum mărturiseşte Psalmul 136. Iar după mai înalta înţelegere, alăuta se socoteşte fapta bună practică (precum se zice în Psalmul 32, stih 2:Mărturisiţi-vă Domnului în alăută 84), iar zicerea Dumnezeule, Dumnezeul meu arată înfocata aşezare şi dragostea inimii lui David către Dumnezeu.

6. Pentru ce eşti mâhnit sufletul meu, şi pentru ce mă tulburi?
7. Nădăjduieşte spre Dumnezeu, că mă voi mărturisi Lui; mântuirea feţei mele este Dumnezeul meu.


   Înseşi cuvintele acestea le-a zis de două ori în psalmul de mai sus, şi o dată întru acesta 85. Şi vezi tâlcuirea lor acolo. Le-a zis însă de trei ori pentru ca mai mult să-şi întărească sufletul a nu se întrista, ci a se bucura, că negreşit se va slobozi din robie, după Teodorit.



--------------------------------------------------------------------------------


79 Pentru aceasta, dumnezeiescul Chiril zice: „Psalmul acesta se zice şi dinspre faţa neamurilor”.

80 Pentru aceea, şi dumnezeiescul Chiril, aceasta adeverind-o, aduce martor pe Proorocul Isaia, care numeşte om egiptean pe Diavolul, că a zis: Nu Dumnezeu să ajute lor (Is. 31: 3).

81 Iar după Marele Vasile, lumină, aici pe Duhul Sfânt L-a numit, iar adevăr, pe Fiul, precum şi într-alt loc zice: Arată nouă, Doamne, mila Ta, şi mântuirea Ta o dă nouă (Ps. 84: 7). Că se roagă să se trimită pe Fiul şi pe Duhul spre mântuirea neamului omenesc, că trimiterea însemnează buna-voinţă. Ori a se trimite din Soare, din Tatăl, lumina şi raza - Cuvântul şi Duhul.

82 Iar altul zice: „Precum lumina cea simţită face a fi primită de cele simţite fără amăgire, aşa şi cea gândită, cu adevărul face a se spune înaintea celor ce sunt, pentru aceasta a unit şi lumina, şi adevărul, că lucrare a luminii este adevărul”.

83 Această grăire tâlcuind-o, Grigorie Teologul zice: „Ştiu şi alt jertfelnic, a cărui închipuire sunt acestea de acum, peste care topor sau cuţit nu s-au suit, nici mâini, nici fier nu s-au auzit, nici ceva dintr-ale meşterilor şi din cele de multe feluri, ci toată lucrarea este a minţii, şi prin vedere şi prin urcuş [] privea acolo, despre care [loc] mi se pare că şi Marele David filosofează, zicând: «Voi intra la jertfelnicul lui Dumnezeu, la Dumnezeul cel ce veseleşte duhovniceasca mea tinereţe»”.

84 Iar după Sfinţii Chiril şi Atanasie: „Cu adăugirea alăutei a arătat strălucirea, iar iubirea o a arătat întru glăsuirea cea repetată de două ori, că: Dumnezeule, zice, Dumnezeul meu, ca să înţelegi că pe Dumnezeul Cel peste toate, pe Acesta - ales din râvnă şi credinţă, şi de cei din tăierea împrejur, şi cei din neamuri - cunoscându-L, îl adeveresc”.

85 A zis însă Teodorit: „Şi de aici este adevărat că aceşti doi psalmi au un singur înţeles: cei ce vorbesc se sfătuiesc pe ei înşişi să aibă bune nădejdi, să biruie patima întristării şi să aştepte de la Dumnezeu mântuirea, că fără îndoială li se va da”.