vineri, 3 octombrie 2014

Sf.Irineu al Lyonului despre antihrist


Sf.Irineu al Lyonului   despre antihrist

(130/140-202)


25.1.    Şi nu doar prin ceea ce am spus [până acum] ci şi prin cele ce se vor întâmpla în vremea Antihristului, se vădeşte că [diavolul], deşi apostat şi tâlhar, se vrea slăvit ca Dumnezeu şi, deşi slugă, se vrea proclamat rege.
Într-adevăr, acela (Antihristul), purtând în sine toată puterea diavolului, va veni nu ca un rege drept, nici ca unul legitim, adică supus lui Dumnezeu, ci ca un necredincios fără de lege, ca un apostat nedrept şi ucigaş, ca un tâlhar recapitulând în sine apostazia diavo­lului: va dărâma idolii spre a-i convinge pe ceilalţi că el este Dum­nezeu, dar se va pune pe sine însuşi singur idol, absorbind, [ca să spunem aşa], rătăcirea tuturor celorlalţi idoli. Aşa încât cei ce-l slăvesc pe diavol prin multe lucruri scârbavnice îi vor sluji atunci printr-un singur idol. Despre acesta (Antihrist) vorbeşte Apostolul în A doua epistolă către tesaloniceni: [Ziua Domnului] nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii , fiul pierzării , cel care se împotriveşte şi se înalţă pe sine mai presus de tot ceea ce se numeşte Dumnezeu sau se cinsteşte, [mergând până acolo] încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept Dumnezeu. Aşadar Apostolul îi arată în mod cât se poate de clar apostazia, precum şi faptul că se va ridica pe sine mai presus de tot ceea ce este numit Dumnezeu ori este slăvit (prin vreun cult), adică deasupra tuturor idolilor - căci aceştia sunt numiţi „zei” de către oameni, fără să fie zei -, precum şi faptul că se va opinti în mod tiranic să arate [lumii] că este Dumnezeu.


25.2.         Pe lângă aceasta a mai arătat , cum că templul din Ierusalim a fost ridicat din vrerea Dumnezeului adevărat. Apostolul însuşi, în nume propriu, l-a chemat fără ezitare „templul lui Dumnezeu”. Şi am arătat în cartea a treia că apostolii nu îl numesc în nume propriu decât pe Dumnezeul cel adevărat, Tatăl Domnului nostru, la a cărui poruncă a fost construit templul din Ierusalim, din motivele înşirate de noi mai sus. În acest templu va şedea potrivnicul, încercând să se înfăţişeze pe sine drept Hristos, precum grăieşte şi Domnul: Când veţi vedea spurcăciunea pustiirii - ce s-a zis prin Daniel, profetul - stând în locul cel sfânt - cine citeşte să înţeleagă! - atunci cei din Iudeea să fugă în munţi. Cel ce va fi pe acoperiş să nu coboare, ca să-şi ia ceva din casă. Căci va fi atunci prăpădenie mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.

25.3.                Daniel, prevăzând sfârşitul ultimului regat - adică al ultimilor zece regi între care se va împărţi regatul celor asupra cărora va veni fiul pierzării - spune că fiarei i s-au iscat zece coarne şi un alt corn, mic de tot, în mijlocul acestora. Şi că trei coarne din cele zece au fost smulse în faţa cornului mic. Zice: Şi iată că acest corn avea ochi ca ochii de om şi gură care vorbea semeţii şi la înfăţişare părea mai puternic decât celelalte. Vedeam: cornul acesta pornise război împotriva sfinţilor şi-i răpunea, până când a venit Cel vechi de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Dumnezeului Preaînalt. S-a plinit vremea şi sfinţii au primit împărăţia. Apoi, în tălmăcirea viziunilor i s-a spus: Fiara a patra înseamnă că a patra împărăţie va fi pe pământ, care va sta deasupra celorlalte împărăţii, care va mânca tot pământul, îl va călca în picioare şi-l va zdrobi. Cele zece coarne sunt zece regi care se vor ridica şi un altul se va ridica după ei, întrecându-i în rele pe toţi cei dinaintea sa. Acesta va doborî la pământ trei regi şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Dumne­zeului Preaînalt şi va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt. Şi îşi va pune în gând să schimbe vremile şi legea; toate vor fi lăsate la cheremul lui până la vremea vremilor şi încă o jumătate de vreme adică trei ani şi şase luni, cât va domni pe pământ.
Despre el (Antihrist) Apostolul Pavel mai vorbeşte o dată în A doua epistolă către tesaloniceni explicând şi motivul pentru care va veni: Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Isus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu prezenţa venirii Sale. Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui Satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase şi de amăgiri nelegiuite pentru cei pierduţi, întrucât nu au primit iubirea adevărului ca să se mântuiască. De aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă în minciună; ca să fie osândiţi toţi cei care nu au crezut în adevăr, ci le-a plăcut nedreptatea.

25.4.    Domnul spunea acelaşi lucru celor ce nu credeau într-Însul:

Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu mă primiţi. Dacă însă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi. „Altul”, adică, Antihristul, întrucât el este „străin de Dumnezeu”. Tot el este judecătorul strâmb  despre care Domnul a zis că de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina şi la care a dat fuga văduva uitătoare de Dumnezeu - adică Ierusalimul pământesc - ca să ceară răzbunare împotriva vrăjmaşului. Asta şi va face [Antihristul] în vremea sa: va muta împărăţia în [Ierusalim] şi va şedea în templul lui Dumne­zeu şi-i va amăgi pe cei care-l vor slăvi ca pe Hristos.
De aceea Daniel spune, iarăşi: Locul sfânt va fi pustiit, păcatul va sta în locul jertfei, dreptatea va fi azvârlită la pământ. Asta a făcut el şi a izbutit. Iar îngerul Gabriel, tălmăcind viziunile, spunea despre acelaşi: La sfârşitul domniei lor se va ridica un rege cu chip din cale-afară de neruşinat şi isteţ în desluşirea lucrurilor încurcate. Puterea lui va fi uluitor de mare. Va cârmui, va distruge şi-i va extermina pe cei tari şi pe poporul cel sfânt. Jugul strânsorii sale se va strânge; înşelăciunea va fi în mâna sa, iar inima i se va semeţi. Prin înşelăciune va pierde pe mulţi şi va sta întru pierzania multora, spărgându-i în palmă ca pe nişte ouă. Mai încolo, vorbind despre vremea tiraniei aceluia, când vor fi prigoniţi sfinţii aducători de jertfă curată lui Dumnezeu, [îngerul spune]: La mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va sta spurcăciunea pustiirii şi până la sfârşirea vremii va aduce pustiire. „Jumătatea săptămânii”înseamnă trei ani şi şase luni .

 25.5.   Din toate acestea ni se arată nu numai apostaziile şi toate cele privitoare [la Antihrist], în care se recapitulează rătăcirile diavoleşti, ci şi faptul că nu există decât un singur Dumnezeu-Tată, vestit de profeţi şi arătat de Hristos. Căci dacă profeţiile lui Daniel despre sfârşit au fost întărite de Domnul, când zice: Atunci când veţi vedea spurcăciunea pustiirii, care a fost prevestită de Daniel; dacă îngerul Gabriel, tălmăcitorul viziunilor lui Daniel, este unul şi acelaşi cu arhanghelul Creatorului şi cu cel care i-a adus Mariei vestea cea bună despre venirea vizibilă şi despre întruparea lui Hristos, atunci se arată în chipul cel mai limpede că unul şi acelaşi Dumnezeu, pe de o parte, i-a trimis pe profeţi, iar pe de altă parte, l-a trimis înainte (pre-trimis) pe Fiu, chemându-ne să-L recunoaştem.


26.1. Şi mai clar, despre sfârşitul timpului şi despre cei zece regi care-şi vor împărţi imperiul de acum, a proorocit Ioan, discipolul Domnului, în Apocalipsă. Când explică ce înseamnă cele zece coarne văzute de Daniel, spune că i s-a transmis aşa: Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi, care încă n-au luat împărăţia, dar care vor primi putere de împăraţi un ceas, împreună cu fiara. Aceştia n-au decât un singur gând: să-şi dea toată puterea şi vlaga lor fiarei. Ei vor porni război împotriva Mielului, dar Mielul îi va birui, pentru că este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. E limpede aşadar că, din cei zece regi, cel care va să vină va ucide trei, iar restul i se vor supune. Iar el (Antihristul) este al optulea dintre ei. Aceştia vor nimici cetatea Babilonului şi-o vor mistui în flăcări şi vor da regatele lor fiarei şi vor prigoni Biserica. Apoi însă vor fi nimiciţi prin venirea Domnului nostru. Că aşa şi nu altfel trebuie să se îmbucătăţească împărăţia şi să piară o spune însuşi Domnul: Orice împărăţie care se dezbină în sine se pustieşte. Orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui . Prin urmare împărăţia, cetatea şi casa trebuie să se împartă în zece. Domnul a prevestit deja această dezbinare.
Daniel spune sigur că sfârşitul celui de-al patrulea regat sunt degetele de la picioarele statuii pe care a văzut-o Nabucodonosor, degete lovite de o piatră neazvârlită de vreo mână. Iată cum zice: Picioarele, o parte de fier şi o parte de lut. O piatră s-a desprins, neazvârlită de nici o mână şi a lovit statuia peste picioarele de fier şi de lut sfărâmându-le. Apoi, în tălmăcire, zice: Picioarele pe care le-ai văzut şi degetele, parte de lut, parte de fier, [înseamnă] că va fi un regat împărţit. Şi va fi tare ca fierul, după cum ai văzut fier amestecat cu lut. Şi degetele picioarelor, unele de fier şi altele de lut.
Aşadar cele zece degete de la picioare sunt cei zece regi care-şi vor împărţi regatul. Unii se vor dovedi puternici, iuţi şi cutezători, alţii însă trândavi şi netrebnici. Şi nu se vor înţelege între ei, precum zice tot Daniel: O parte din regat va fi puternică, iar cealaltă şubredă. După cum ai văzut fierul amestecat cu lutul, tot aşa se vor amesteca şi ei prin înrudiri, dar nu vor avea nici o legătură temeinică între dânşii, după cum fierul nu se poate amesteca la un loc cu lutul. Şi zice profetul ce se va petrece la sfârşit: Iar în vremea acelor regi Dumnezeul cerului va ridica un regat veşnic, care nu va fi nimicit niciodată şi care nu va fi lăsat vreunui alt popor. Va sfărâma şi va spulbera toate regatele şi singur va rămâne în veci, precum tu ai văzut că o piatră a fost desprinsă din munte, fără nici o mână, şi a zdrobit lutul, fierul, arama, argintul, aurul. Dumnezeu cel Mare a vestit regelui (Babilonului) ce se va întâmpla în viitor. Visul este adevărat, iar tălmăcirea neîndoielnică.

26.2. Dacă Dumnezeu cel Mare a dat de ştire prin Daniel ce se va întâmpla în viitor şi a întărit totul prin Fiul; dacă Fiul este piatra desprinsă şi azvârlită fără nici o mână, care va distruge regatele vremelnice şi îl va aduce pe cel veşnic - se referă la învierea drepţilor, căci, spune El, va ridica Dumnezeul cerului un regat veşnic care nu va fi nimicit niciodată -, atunci să se recunoască învinşi şi să-şi revină în simţiri cei ce-l resping pe Creator şi nu recunosc că profeţii au fost trimişi de către acelaşi Tată de la care a venit şi Fiul, ci susţin că profeţiile vin de la alte puteri. Nu e adevărat, întrucât cele prezise de Creator în chip identic prin toţi profeţii, Hristos le-a împlinit la sfârşitul [vremurilor], supunându-se voii Tatălui şi împlinind porunca după iconomia omenească. Cei care-l hulesc pe Creator - fie pe faţă, precum Marcion, fie răstălmăcind sensurile,precum valentinienii şi cei ce se numesc în chip mincinos gnostici - să fie socotiţi de către toţi slujitorii lui Dumnezeu instrumente ale diavolului, prin care Satana şi acum şi înainte a cutezat să-l hulească pe Dumnezeu. Acesta însă a pregătit foc veşnic pentru toate apostaziile.


Diavolul însuşi nu îndrăzneşte să-şi hulească Stăpânul pe faţă. Chiar şi la început l-a amăgit pe om prin mijlocirea şarpelui, ca şi cum s-ar fi ascuns de Dumnezeu. Bine a zis Iustin că înainte de venirea Domnului Satan n-a cutezat niciodată să-l hulească pe Dumnezeu, căci încă nu ştia că fusese osândit. [Şi nu ştia], pentru că profeţii spuseseră lucrul acesta [învăluit] în parabole şi alegorii. După venirea Domnului însă, el a aflat în mod clar, din cuvintele lui Hristos şi ale Apostolilor, că li s-a pregătit focul veşnic, lui, care din proprie voinţă s-a rupt de Dumnezeu, precum şi celor care fără nici un strop de căinţă perseverează în apostazie. Prin oameni de soiul acesta [Diavolul] îşi huleşte Stăpânul care aduce judecata, Îl huleşte ca şi cum ar fi deja osândit, punând păcatul apostaziei sale pe seama Creatorului, iar nu a propriei hotărâri, la fel cum cei ce încalcă legile şi primesc osândă se plâng de judecători, iar nu de ei înşişi. Astfel cei plini de duh diavolesc îl acoperă de învinuiri pe Creatorul nostru, Cel care ne-a dăruit duhul vieţii şi ne-a hărăzit o Lege potrivită tuturora, nevrând să admită că judecata lui Dumnezeu este dreaptă. Din această cauză ei născocesc un alt Tată, delăsător şi lipsit de grijă faţă de ale noastre, ba chiar îngăduitor cu toate păcatele.

                                                         Judecata Dumnezeului adevărat

27.1. Dacă însă Tatăl nu judecă, atunci înseamnă fie că judecata nu ţine de Dânsul, fie că îngăduie absolut orice. Şi iarăşi, dacă nu judecă, atunci înseamnă că toţi vor fi egali şi vor fi socotiţi ca atare. Prin urmare venirea lui Hristos va fi de prisos şi chiar contrară [dreptei învăţături], prin aceea că nu va trebui să judece: Căci El a venit să despartă pe om de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa (Mat. 10, 35); de vor fi doi într-un pat, pe unul îl va lua şi pe celălalt îl va lăsa; din două femei măcinând la moară pe una o va lua şi pe cealaltă o va lăsa (Luca 17, 34-35); la sfârşitul vremurilor va porunci culegătorilor să adune întâi neghina, s-o strângă snopi,s-o ardă în foc nestins şi abia pe urmă să adune grâul în hambar (Mat. 13, 30); va striga mieii în împărăţia pregătită pentru ei, aruncând iezii în focul veşnic pregătit de Tatăl pentru diavol şi pentru îngerii săi (Mat. 25, 33-34). Prin urmare Cuvântul a venit spre căderea şi ridicarea multora (Luca 2, 34) - spre căderea celor care nu cred în El, şi pe care El i-a ameninţat cu o pedeapsă mai mare decât a locuitorilor Sodomei şi Gomorei; şi spre ridicarea celor ce cred şi împlinesc voia Tatălui Său din cer.
Dacă aşadar Fiul va veni peste toţi la fel, alegându-i însă pe credincioşi de necredincioşi - căci prin hotărâre proprie credincioşii îi împlinesc voia şi tot prin hotărâre proprie necredincioşii nu-i primesc învăţătura - atunci e limpede că şi Tatăl Său a creat pe fiecare om în parte cu voinţă proprie şi liber arbitru, dar în acelaşi timp are grijă şi veghează asupra tuturora făcând să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimiţând ploaia peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi
.
Pedeapsa e însăşi despărţirea de Dumnezeu.Credincioşii nu vor fi judecaţi.

27.2. Şi celor ce-i păstrează iubirea [neîntinată] El li se împărtăşeşte. Iar împărtăşirea lui Dumnezeu este viaţă,lumină şi înfruptare din toate bunătăţile Sale. Pe cei care se îndepărtează însă de El din proprie voinţă îi pedepseşte cu izolarea aleasă chiar de ei înşişi. Dar ruperea de Dumnezeu înseamnă moarte, [aşa cum] ruperea de lumină înseamnă întuneric. Ruperea de Dumnezeu înseamnă pierderea tuturor bunătăţilor Sale. Cei care, prin apostazie, au pierdut lucrurile înfăţişate mai sus, fiind lipsiţi de toate bunătăţile, primesc osândă peste osândă nu fiindcă Dumnezeu însuşi i-ar pedepsi, ci osânda îi urmăreşte prin aceea că au fost lipsiţi de toate bunătăţile [dumne­zeieşti]. Într-adevăr, veşnice şi fără de sfârşit sunt bunătăţile lui Dumnezeu; de aceea şi oprirea de la ele este veşnică şi fără de sfârşit. Tot aşa, lumina fiind neîntreruptă, cei ce s-au orbit pe ei înşişi ori au fost orbiţi de către alţii rămân veşnic lipsiţi de bucuria luminii, nu fiindcă lumina le-ar aduce pedeapsa orbirii, ci orbirea însăşi devine mare năpastă pentru ei . De aceea Domnul a spus: Cine crede în Mine nu este judecat, adică nu este despărţit de Dumnezeu. Prin credinţă el este una cu Dumnezeu. Cine nu crede însă, adaugă mai departe, a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unu-Născut, Fiul lui Dumnezeu (In. 3, 18), adică s-a despărţit de Dumnezeu din proprie voinţă. Aceasta este judecata: lumina a venit în lumea aceasta, dar oamenii au iubit întunericul mai mult decât lumina (In. 3, 19). Căci oricine face rău urăşte lumina şi nu vine la lumină, de teamă ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la lumină, ca să se vadă că faptele lui sunt săvârşite întru Dumnezeu (In. 3, 20-21).

28.1. Fiindcă în această lume unii aleargă spre lumină şi prin credinţă se unesc lui Dumnezeu, alţii în schimb se feresc de lumină şi se rup singuri de Dumnezeu, va veni Cuvântul lui Dumnezeu, ca să dea sălaş potrivit tuturora: celor ce se află în lumină, ca să se bucure de ea şi de bunătăţile ei; celor ce stau în întuneric, ca să se împărtăşească din pacostea întunericului. De aceea [Domnul] zice că toţi cei din dreapta vor fi chemaţi în împărăţia Tatălui, iar toţi cei din stânga, în focul veşnic: aceştia din urmă s-au rupt singuri de toate bunătăţile [dumnezeieşti].
28.2. De aceea Apostolul zice: Fiindcă n-au primit iubirea adevărului ca să se mântuiască, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca ei să creadă în minciună, ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.
Cel care va să vină va recapitula cu bună ştiinţă în sine însuşi toate apostaziile şi din proprie voinţă şi cu liber arbitru va face ceea ce va face şi va şedea în templul lui Dumnezeu, pentru ca amăgiţii să-l slăvească pe dânsul ca pe Hristos. De aceea, pe bună dreptate, va fi azvârlit în balta de foc. Dumnezeu ştie totul dinainte, prin providenţa Sa, şi la timpul potrivit va trimite pe cel ce se va înfăţişa astfel încât oamenii să creadă în minciună, ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut în adevăr, ci le-a plăcut nedreptatea.
Venirea aceluia a fost arătată astfel de către Ioan, în Apocalipsă: Şi fiara pe care am văzut-o era asemenea leopardului, picioarele ei erau ca ale ursului, iar gura ei ca o gură de leu. Şi balaurul i-a dat ei puterea lui şi tronul lui şi stăpânire mare. Şi unul din capetele fiarei era parcă înjunghiat de moarte, dar rana ei cea de moarte fu vinde­cată. Şi tot pământul s-a minunat şi a mers după fiară. Şi s-au închi­nat balaurului, fiindcă i-a dat fiarei stăpânirea. Şi s-au închinat fiarei zicând: Cine este asemenea fiarei şi cine poate să se lupte cu ea? Şi i s-a dat ei gură să grăiască semeţii şi hule şi i s-a dat putere să lucre­ze timp de patruzeci şi două de luni. Şi şi-a deschis gura spre hula lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui şi cortul Lui şi pe cei ce locu­iesc în cer. Şi i s-a dat ei stăpânire peste toate triburile şi popoarele şi limbile şi neamurile. Şi i se vor închina ei toţi cei ce locuiesc pe pământ. Numele lui nu e scris, de la întemeierea lumii, în cartea vie­ţii Mielului cel înjunghiat. Dacă are cineva urechi, să audă! Cine va duce în robie, de robie va avea parte. Cine cu sabia va ucide, trebuie să fie ucis de sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.
Pe urmă Ioan aminteşte şi de scutierul fiarei, pe care îl numeşte profet mincinos: Grăia, zice, ca şi balaurul. Şi toată puterea celei dintâi ea o punea în lucrare în faţa ei. Şi face pământul şi pe locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Şi va săvârşi minuni mari, încât şi foc va face să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor. Şi-i amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ. Aceasta pentru ca să nu creadă cineva că [Antihristul] săvârşeşte minuni prin putere dumne­zeiască, ci printr-o lucrare magică. Şi nu e de mirare dacă, supunând demonii şi duhurile apostate, printr-însele va face minuni cu care va amăgi pe toţi locuitorii pământului. El va porunci, continuă loan, să se înalţe o statuie fiarei. Şi va insufla duh statuii fiarei, pentru ca aceasta să vorbească. Şi pe toţi care nu se vor închina acestei statui îi va ucide. Şi-i va sili pe [toţi] să-şi pună semn pe frunte şi pe mâna lor cea dreaptă, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, în afară de cei care au semnul cu numele sau cu numărul numelui fiarei. Iar acest număr este şase sute şaizeci şi şase, adică şase de câte o sută, şase de câte zece şi şase unităţi, pentru a recapitula toate apostaziile [diavolului] săvârşite în cei şase mii de ani.

28.3. Căci în câte zile a fost creată lumea, tot atâtea mii de ani va dura. De aceea spune Cartea Facerii: Aşa s-au săvârşit cerul şi pământul şi toată podoaba lor. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea toată lucrarea Sa, iar în ziua a şaptea s-a odihnit de toate lucrurile pe care le-a făcut (Gen. 2, 1-2). Aceasta este nu doar o relatare despre lucrurile săvârşite în trecut, ci şi o profeţie a celor ce se vor întâmpla în viitor. Căci dacă o zi a Domnului este cât o mie de ani (2 Petru 3, 8; Ps. 89, 4) şi dacă în şase zile s-au săvârşit toate câte există, e lim­pede că săvârşirea acestora se va petrece în anul şase mii (după face­rea lumii).
28.4. De aceea, în tot acest răstimp, omul plăsmuit la început de mâinile lui Dumnezeu - adică de Fiul şi de Duhul Sfânt - va deveni după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Paiele, adică apostazia, vor fi azvârlite în foc, iar grâul, adică cei al căror rod este credinţa în Dumnezeu, va fi strâns în hambar. De aceea şi prigoana este nece­sară celor ce se mântuie, pentru ca, fiind zdrobiţi, frămânaţi, puşi la dospit şi copţi să fie buni pentru ospăţul Împăratului. Cum a zis odată cineva dintre ai noştri, osândit să fie hrană fiarelor dat fiind că şi-a mărturisit [credinţa] în Dumnezeu: Eu sunt grâul lui Hristos, râşnit în colţii fiarelor, ca să devin pâinea curată a lui Dumnezeu.

29.1.   În cărţile dinainte am pomenit cauzele pentru care Dum­nezeu a îngăduit să se întâmple aşa. Am arătat că toate s-au făcut spre binele omului care stă să se mântuiască, pentru ca el să ajungă la deplina coacere a judecăţii şi puterii sale, întru nemurire, şi pentru ca să fie pregătit a se supune veşnic lui Dumnezeu.
De aceea creaturile se supun omului - căci nu omul a fost făcut pentru lume, ci lumea pentru om. Păgânii însă, care nici n-au ridicat ochii la cer, nici n-au adus în vreun fel mulţumire Creatorului lor, nici n-au voit să vadă adevărul, ci, întocmai unor şoareci orbi, stau pitulaţi în străfundurile neştiinţei, pe drept cuvânt au fost socotiţi o picătură de apă pe marginea unei găleţi, un fir de pulbere pe cântar, o nimica toată (Is. 40, 15; 17). Ei sunt de folos drepţilor aşa cum tulpina foloseşte grâului să crească sau cum paiele arse ajută la prelucrarea aurului. De aceea atunci când Biserica va fi luată de aici va fi o prăpădenie mare, cum n-a fost de la începutul lumii şi nici nu va mai fi (Mat. 24, 21). Aceea va fi ultima bătălie a drepţilor, în urma căreia biruitorii vor căpăta cununa nestricăciunii.


29.2.                În fiara ce va să vină se vor recapitula toate nedreptăţile şi toate vicleniile, aşa încât toată vlaga apostaziei, revărsându-se şi adunându-se într-însa, va fi zvârlită în cuptorul plin cu vâlvătăi. În mod firesc aşadar numele său va avea cifrul şase sute şaizeci şi şase, căci va recapitula într-însul tot vălmăşagul de răutăţi de dinaintea potopului stârnit de apostazia îngerilor - Noe avea şase sute de ani când s-a stârnit potopul nimicind viaţa de pe pământ, din pricina generaţiei stricate din vremea lui; va recapitula, apoi, una după alta rătăcirea idolatră, uciderea profeţilor şi arderea drepţilor - căci statuia ridicată de Nabucodonosor era înaltă de şaizeci de coţi şi lată de şase şi din pricină că n-au vrut să i se închine, Ananias, Azarias şi Misael au fost zvârliţi în cuptorul plin de vâlvătăi, profeţind astfel cele ce li se vor întâmpla drepţilor la sfârşitul vremurilor. Întreaga statuie a fost o prefigurare a venirii aceluia care va voi să fie slăvit, el singur, de către toţi oamenii.
Aşadar, şase sute de ani, câţi avea Noe la începutul potopului stârnit de apostazie, plus numărul de coţi ai statuii din pricina căreia drepţii au fost zvârliţi în cuptorul plin cu vâlvătăi - iese exact numărul aceluia în care se vor recapitula toate apostaziile, nedrep­tăţile, nelegiuirile, profeţiile mincinoase şi vicleşugurile de pe durata a şase mii de ani. De aceea şi [ultimul] potop va fi de foc.

30.1. Dacă lucrurile stau aşa, dacă acest număr se află în toate scrierile străvechi, venerabile şi de încredere; dacă, pe deasupra, există şi mărturia celor care l-au cunoscut pe Ioan faţă către faţă; dacă, apoi, raţiunea însăşi ne învaţă că numărul numelui fiarei, conform sistemului de calcul grecesc - adică prin [valoarea] literelor conţinute în numele respectiv - este şase sute şaizeci şi şase, (adică numărul zecilor egal cu numărul sutelor şi numărul sutelor cu cel al unităţilor, căci numărul şase păstrat peste tot arată recapitularea tuturor apostaziilor - de la început, din vremurile de mijloc şi de la sfârşit) -, atunci nu-mi dau seama cum s-au putut înşela unii şi, luându-se numai după capul lor, au micşorat numărul mijlociu, scăzând cincizeci de unităţi, voind o singură serie de zece unităţi în loc de şase. Eu personal cred că a fost greşeala unui copist, lucru destul de obişnuit, datorită faptului că numerele se scriu prin litere. E uşor astfel ca litera greacă însemnând 60 (xi) să se lungească şi să dea 10 (iota).
Mai târziu unii au acceptat această schimbare fără să verifice. O parte dintre ei, din naivitate şi neştiinţă, au întrebuinţat numărul 10; altă parte însă, şi din prostie, s-au apucat să caute tot felul de nume îndărătul acestui număr greşit. Cei care simplu şi fără strop de răutate au primit schimbarea, socotim că vor fi iertaţi de Dumnezeu. Însă toţi cei care numai de dragul faimei deşarte hotărăsc nume conţinând acest număr greşit, susţinând sus şi tare că numele scornit de dânşii aparţine celui ce va să vină, aceştia nu vor sfârşi nepăgubiţi, întrucât, o dată, s-au amăgit pe ei înşişi, şi a doua oară, au amăgit şi pe alţi creduli.
Prima lor pagubă e chiar îndepărtarea de adevăr şi faptul de a socoti [adevărat] ceea ce nu este [adevărat]. Apoi, întrucât s-a spus că cel care adaugă sau îndepărtează ceva din Scriptură va primi pedeapsă deloc neînsemnată, în chip necesar lucrul e valabil şi pentru unii ca aceştia. Urmează o a treia primejdie, pentru cei ce-şi închipuie, fără nici un temei, că ştiu numele [Antihristului]! Dacă ei au în minte un nume şi acela va veni sub un alt nume, atunci foarte uşor vor putea fi traşi pe sfoară, [întrucât ei vor crede] că încă n-a venit cel de care le este lor teamă.

30.2.  Cuvine-se aşadar ca asemenea inşi să se lămurească şi să se întoarcă la adevăratul număr al numelui, spre a nu fi socotiţi profeţi mincinoşi. Apoi, cunoscând în mod sigur numărul transmis de Scriptură, adică şase sute şaizeci şi şase, să aştepte mai întâi împărţirea regatului în zece. Abia pe urmă, când cei zece regişori vor domni şi vor începe să-şi rânduiască bine treburile şi să-şi sporească regatele, pe cel ce va să vină pe neaşteptate, revendicându-şi un regat, şi-i va înfricoşa pe cei zece, purtând numele conţinând numărul de mai sus, pe acela să-l recunoască drept spurcăciunea pustiirii (Daniel 9, 27). Căci, vorba Apostolului: Atunci când vor zice: Pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea (1 Tes. 5, 3). La rândul său, Ieremia n-a arătat numai faptul că venirea aceluia va fi ca din senin, ci şi tribul din care se va trage: De la Dan vom auzi ropotul repeziciunii cailor lui; şi de nechezatul puternic al armăsarilor lui se va cutremura tot pământul; va veni şi va mânca pământul şi tot ce este pe el, cetatea şi locuitorii ei (Ier. 8, 16). De aceea tribul [lui Dan] nu este socotit, în Apocalipsă, printre triburile mântuite.


30.3.  E mai sigur aşadar şi fără primejdie să aşteptăm împlinirea profeţiei decât să bănuim doar, încercând să ghicim nume la întâm­plare. Într-adevăr, se pot găsi o mulţime de nume conţinând numărul pomenit mai sus, fără ca această chestiune să se lămurească în vreun fel. Căci dacă se găsesc multe nume conţinând numărul respectiv,atunci ne vom întreba pe care dintre ele îl va purta cel ce va să vină? Nu pentru că noi nu am cunoaşte nume conţinând numărul numelui Antihristului spunem acest lucru, ci din teamă faţă de Dumnezeu şi din dragoste faţă de adevăr.
Iată, de pildă, numele Euanthas - conţine numărul căutat, dar noi nu putem afirma nimic sigur în privinţa lui. Şi numele Lateinos conţine numărul şase sute şaizeci şi şase, fiind, în plus, cât se poate de potrivit (verosimil), întrucât ultimul regat are chiar acest titlu: nu latinii sunt cei care stăpânesc lumea acum? Noi însă nu ne vomîmpăuna nici cu acest nume. Apoi, Teitan - unde prima silabă trebuie scrisă cu două vocale greceşti, epsilon şi iota. Dintre toate numele de pe la noi [acesta] e cel mai vrednic de luare-aminte. Conţine numărul pomenit adineaori, este alcătuit din şase litere, iar fiecare silabă este, la rândul ei, alcătuită din câte trei litere. E un nume în acelaşi timp vechi şi ieşit din comun, deoarece nici un rege de-al nostru nu s-a numit vreodată Teitan şi nici un idol de-al grecilor ori de-al barbarilor nu poartă acest nume. Totuşi mulţi îl socot un nume divin, aşa încât chiar soarele este numit Titan de către cei ce stăpânesc acum lumea. Pe deasupra, el face aluzie la o pedeapsă şi la o răzbunare, iar [Antihristul ştim că] se va preface că răzbună pe cei oropsiţi. E şi nume străvechi şi vrednic de crezare, nume regesc, ba încă şi mai mult, nume de tiran. Cu toate acestea, deşi numele Titan pare atât de convingător şi de verosimil încât, dintre multe, am înclina să credem că poate cel ce va să vină se va chema Titan, totuşi noi nu vom risca nici în privinţa lui şi nu vom afirma în chip hotărât că acela se va numi aşa, convinşi că dacă ar fi fost îngăduit ca numele să fie proclamat în veacul nostru, cu siguranţă ar fi fost dezvăluit de către cel ce a văzut apocalipsa. Căci nu s-a scurs mult timp de când el a văzut-o, ci faptul s-a petrecut aproape de generaţia noastră, la sfârşitul domniei lui Domiţian.
30.4.   Ioan ne arată de pe acum numărul numelui, ca noi să ne ferim de cel ce va să vină, recunoscându-l. Numele însă i l-a trecut sub tăcere, fiindcă nu e vrednic să fie rostit de Duhul Sfânt. Căci dacă ar fi fost rostit de Duhul Sfânt, poate că ar rămâne [pe pământ] multă vreme. Acum însă, pentru că a fost şi nu este şi se ridică din adânc şi merge spre pieire (Apoc. 17, 8) ca şi cum nici n-ar fi, nici numele nu i-a fost rostit. Căci nu se poate rosti numele a ceva ce nu este.După ce însă Antihristul va fi distrus totul în această lume, după ce va fi domnit trei ani şi şase luni stând în templul de la Ierusalim, atunci va veni Domnul din ceruri, pe nori, în slava Tatălui. Şi pe acela, împreună cu slujitorii săi, îl va azvârli în balta de foc. Şi va aduce un timp pentru domnie dreaptă, adică pentru odihnă, a şaptea zi sfinţită, înapoind lui Avraam moştenirea făgăduită. În acea împărăţie, spune Domnul, mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacob (Mat. 8, 11).