marți, 21 octombrie 2014

Despre Turnul Babel și risipirea popoarelor-Istoria Vechiului Testament-A.Lopuhin-1944



CAPITOLUL IX . TURNUL BABEL ŞI RISIPIREA POPOARELOR


Urmaşii lui Ham se aşezară aproape exclusiv în Africa, afară de Hanaan, care a ocupat Palestina şi în urmă a fost în parte izgonit dintr’însa de israeliţi. Dar a mai fost încă un urmaş al lui Ham, care deasemenea s’a aşezat în Asia. Acesta a fost anume Nimrod, fiul lui Cuş, întemeietorul regatului Babilonului şi cuceritorul Asiriei. Acesta a fost „puternic vânător", dar după caracterul său el aminteşte pe primul întemeietor de oraşe Cain cu cei mai deaproape urmaşi ai săi. Găsind în Mesopotamia un popor de origină turanică, pe aşa numiţii acadieni, el i-a cucerit şi-şi întemeie propria sa împărăţie, în fruntea caria a stătut oraşul Babilon, care crescu repede, devenind o mândră capitală, în fruntea unei numeroase populaţiuni cu o serie întreagă de alte oraşe vecine.........vei ajunge să-l scormoneşti, ca să vezi, că acesta este rămăşiţa unei clădiri, construită din cărămidă. Din vârful dealului înaintea ochilor se deschide un fost landsaft. Dar enorma bază a turnului lui Nabuhodonosor, construit din cărămidă roşămegrie, se ridică masiv cu aproape 40 de picioare deasupra dealului. Aproape toată suprafaţa lui e acoperită cu un strat de muşchiu, ceeace dela sine serveşte drept dovadă puternică a extraordinarei lui vechimi. Paseri numeroase îşi găsesc acoperiş în crăpăturile şi brâele lui, şi toată localitatea dinprejur e acoperită cu sfărămături de cărămidă, rămase dela clădire. Unele din ele au culoarea galbenă, altele albastră sau galbenă-negrie. Unele din plăcile mai mari poartă asupra lor semne vădite, că ele au fost supuse puterii unui foc tare (e remarcabil, că la această construcţie s’a întrebuinţat în loc dc var, smoală de pământ, cum se spune în Facere XI, 3) . Si în adevăr, focul pentru arderea acestor cărămizi era aşa de puternic, încât clăditorii cărămizilor, care şi până astăzi se văd pe închipuiri, trebuea involuntar să se ferească, luând o poziţie plecată în lături. Şi în genere Birs- Nimrud prezintă o aşa rămăşiţă mare a vechimii, cu care te miră de se pot compara alte rămăşiţe ale vechimei.

Ce se atinge de forma primitivă a acestei clădiri colosale, cunoscută grecilor sub numirea de templul lui Bel, apoi ea prezenta în sine şapte turnuri patrate, ce se ridica unul deasupra altuia, asemenea unor trepte uriaşe. Fiecare din ele era mai mic decât precedentul şi toate ele serveau de temple separate. In cel mai de jos era templul lui Nin, după care urma templul Astartei şi apoi unul după altul urmau templele lui Merodah, Nebo, Pergal,Lunei şi Soarelui. Templul fiecărui zeu se deosebea prin culoare deosebită, asa încât maestosul turn prezintă o serie de culori: neagră, albă, violetă, albastră, roşie, argintie şi aurie. Asemenea plan de construcţie nu era necunoscut în anticitate, şi în Horsabad de ex. este un turn la fel, dela care a rămas urmele a patru rânduri. După descrierea lui Herodot turnul Birs-Nimrud era într’o ogradă de 1200 picioare-pătrate şi ea avea la bază 606 picioare patrate, iar după mărturia lui Strabo, înălţimea lui era de o stadie. Pentru urcarea în vârful turnului era făcut un drum în spirală în jurul lui, cu popasuri de odihnă pe mijlocul drumului, iar chiar în turnul de deasupra se afla un templu vast cu o încăpere mobilată minunat, în care era un pat iar alăturea cu el o masă de aur, pregătite pentru Nebo, adecă a acelui zeu, căruia aparţinea turnul întreg. Pe patul din această cameră în fiecare noapte dormea preoteasa. In templu, din etajul cel mai de jos era chipul de aur a lui Bel pe un tron de aur înaintea unei mese de aur, aşezată pe un parchet de aur; şi o altă statue a zeului de 24 picioare înălţime se ridica în ograda templului; amândouă însă au fost duse de Xerxe.

Dacă sunt adevărate acele proporţii, care ni le dau vechii scriitori, atunci clădirea aceasta în adevăr era enormă, deoarece cea mai mare dintre piramide are numai 750 de picioare la baza ei si se ridică în sus numai la 480 picioare, pe când acest turn,care la baza sa are mai mult de 600 picioare, se ridica cu120 picioare mai sus decât el. Despre enormitatea lui se poate judeca de ex. din acea împrejurare, că Alexandru cel Mare timp de două luni a întrebuinţat 10.000 de oameni pentru curăţirea moluzului, care căzuse de pe dânsul în timpul lui. Unii scriitori bănuesc veracitatea mărturiei lui Herodot, deoarece în vremea lui templul acesta s’ar fi aflat cu totul dărâmat de Xerxe, dar nu trebue să scăpăm din vedere, că Xerxe te miră de a supus acest turn la dărîmare în înţelesul propriu al acestui cuvânt, ci se poate cugeta, că el s’a mărginit numai la jăfuirea comorilor lui. Indoelile se ridică mai ales de acea împrejurare, că o asemenea descriere se află într’o vădită contrazicere cu proporţiile mult mai modeste ale acelui mare turn inoit de Nabuhodonosor, care era, se pare,acelaşi templu al lui Bel. In două inscripţii se istoriseşte, că acest rege a reparat şi a terminat „templul celor şapte luminători sau planete ale pământului" numire, care numai bine corespunde descrierei turnului lui Borzipp, cum el în adevăr să şi numeşte. Până atuncea el rămăsese neterminat din timpuri imemorabile, care împrejurare serveşte drept o confirmare izbitoare cunoscutei istorisiri biblice despre neterminarea turnului Babei.

Nabuhodonosor cu toate acestea spune următoarele în inscripţia făcută de dânsul pe turn : „Un vechi rege a zidit templu celor şapte planete ale pământului, turnul lui Borzipp înalt de 84 picioare, - dar nu-l termină, şi multe zile au trecut din acel timp. In vremea aceea nu era supravegherea cuvenită pentru canalurile de scurgere în caz de revărsare a apelor. Ploaea şi furtuna au udat cărămizile arse, şi cărămizile cele uscate la soare depe acoperişul lui au crăpat. Cărămizile arse din însăşi zidul templului de asemenea au fost mâlite în movile de ruine. Marele zeu Merodah m’a inspirat să-l repar. Dar eu nu m'am atins de locul situației şi am lăsat zidurile fundamentale nemişcate. Într’o lună fericită si în fericita zi eu am dres cărămizile arse ale fundamentului clădirii şi am uscat la soare cărămizele acoperişului, legândude puternic cu lucrare de piatră. Am înoit eu deasemenea şi toate lucrările de lemn şi am pus numele meu la vârful zidurilor lui reînoite. Eu am rădicat mâna, ca să-l termin şi să-l înalţ vârful lui. Eu l-am restaurat, cum a fost el în vechime şi am ridicat vârful lui, cum a fost în acele, zile" . După parerea lui Schrader, căruia aparţine această traducere a inscripţiei, Nabuhodonosor a adaos 84 picioare la turnul ce deja exista, făcându-l astfel de 168 picioare în înălţime, dar aceasta te miră de-şi găseşte confirmarea în înseşi inscripţia. Ebers pe de altă parte crede, că actualul Birs-Nimrud, în cazul când se poate considera drept turnul Babilonului, prezintă numai ruina primului etaj. Mulţimea unor asemenea construcţîuni în Babilon şi depărtarea acestui turn de Babilonul înseşi, fac pe acest cercetător erudit să considere identificarea lor îndoelnică.


Nu-i de mirare, că această, construcţie uriaşă s’a identificat cu acel vestit turnu Babel, pe care constructorii cei fără de minte voiau să-l înalţă pânăla cer. Turnul Babilonului îşi datora origina sa lui Nimrod. Anume, când el a cucerit pe indigenii Mesopotamiei si-a înfiinţat o mare monarhie, acest succes l-a umplut de o mândrie ne mai pomenită. Atunci el a început să se gândescă la întemeierea unei monarhii universale, ca să împreune sub stăpânirea sa toate popoarele pământului şi să domnească peste dânsele contra voinţei lui Dumnezeu, care hotărâse ca urmaşii lui Ham să fie robi. Şi iată cu acest scop întemeind un puternic oraş în pământul Senaar, cum se numea în vechime Mesopotamia, urmaşii lui Ham facura sfat,la care hotărâră cu mândrie, ca în semn al atotputerniciei lor să zidească „un turn înalt pânăla cer“. Intreprinderea, evident, era nebună şi irealizabilă, dar ea în acelaşi timp era criminală şi periculoasă: criminală, pentrucă decurgea din mândrie, ce se reducea la nădejdea în sine şi lepădarea lui Dumnezeu; şi periculoasă pentrucă pleca dela descendenţii lui Ham, blestămaţi şi nebinecuvântaţi. Izbânda lui în această întreprindere putea influenţa dăunător asupra celorlalte popoară şi astfel să le molipsască şi pe dânsele la criminala nădăjduire în sine şi la necredinţă. Şi iată, când clocotea lucrarea, când se ardea cărămida şi se pregătea smoala de pământ, Domnul hotărî să-i pedepsească pentru nebuneasca întreprindere. „Şi a zis Domnul: iată e un singur popor şi o singură limbă la toţi, şi nu se vor opri aceştia dela ceeace şi-au pus în gând să facă. Să ne pogorâm dară şi să amestecăm acolo limbele lor aşa, încât să nu se mai înţeleagă unul cu altul. Şi i-a răsipit Domnul de acolo peste tot pământul. Şi au încetat ei de a mai zidi oraşul si turnul. De aceea i s’a dat numele de Babilon, căci a amestecat Domnul limba a tot pământul şî deacolo ia risipit Domnul peste tot pământul" (Fac. XI, 6-9).

Un eveniment aşa de izbitor nu a putut să nu se eternizeze în amintirea popoarelor, şi în adevăr îl întâlnim în tradiţia a diferite popoare. Tradiţii mai lămurite se află, cum era şi firesc, în legendele haldeene şi se citesc pe plăcile, găsite în ruinele Ninevei şi citite de asiriologul G. Smith. Din nefericire, plăcile acestea au fost găsite într’o stare tare stricată, dar pecât s’au putut citi, ele istorisesc, se pare, despre acest eveniment în felul următor : „Cugetele inimelor omeneşti erau rele,Aşa că tatăl zeilor s’a întors dela ele Babilonul în chip criminal s'a abătut la rău Şi a început să zidească un turn mare. Mic cu mare se puseră pe lucru.Aşezară îndată temeliile. Ei lucrau zi cu zi,Inălţind fortăreaţa lor,Dar noaptea zeul Anu curmă cu totul lucru lor.In mânia sa el expuse asemenea înaintea zeilor Sfatul său tainic de a-i risipi peste tot Şi a-şi întoarce faţa contra lor.Dădu poruncă de a face străină limba lor Şi a împedecat lucrarea lor.Numantir (zeul amestecărei) se pogorî jos.Ei se împotriviră lui cu puterea,Dar el i-a aruncat la pământ,Când ei n’au voit să contenească lucrul lor.Ei s’au răzvrătit contra zeilor,Plânseră cu amar Babilonul Şi se întristară peste măsură,Când munca lor fu oprită,Şi ei au fost risipiţi pretutindenea“.


Ecouri de ale aceluiaşi eveniment şi de ale aceliaşi tradiţii se întâlnesc si la alte popoare. Așa Eusebie citează din Aviden, istoric grec, care a trăit cam prin veacul II a. Hr. următoarea istorisire. „Asirienii povestesc, că primii oameni, produşi din pământ, mândri de puterea lor şi de statura lor uriaşă, se socoteau mai pre sus de zei şi, dispreţuindu-i, şi-au pus în gând să zidească un turn înalt în acel loc, unde se află acum Babilonul. Turnul acum aproape atingea cerul, când vânturile, ajutând zeilor, dărâmară această enormă construcţie peste capetele ziditorilor şi din aceste ruine a fost zidit Babilonul. Şi deşi oamenii pânăla acest timp toţi vorbeau una şi aceeaşi limbă, deacum, după rânduirea zeilor, ei au început să vorbească diferite limbi .

La popoarele apusene deasemenea s’au păstrat urmele acestei tradiţiuni. Ecoul ei se poate auzi chiar din Odiseea lui Homer, unde se povesteşte, cum doi uriaşi: îndrâsneţi au început să ameninţe pe nemuritorii zei, că Olimpul lor cu război zgomotos îl vor zgudui şi cu luptă ucigătoare îl vor spulbera. Ossa peste vechiul Olimp o vor arunca, Pelionul mult păduros Să-l arunce peste Ossa ei se încercau, ca îndrăsneţ să urce la cer.Şi ameninţarea ar fi săvârşit-o ei, când ar fi ajuns Puterea cea bărbătească; dar fiul aruncătorului de fulgere, Lamit se născu, înainte ca puful tineresc să le umbrească obrajii şi primul Păr să se ivească pe bărbiile lor, îi dobori pe ei pe amândoi .

Tot despre aceşti doi uriaşi (fiii lui Aloeia şi Efimedei) se mai povesteşte, că ei, uitaţi în mândria lor, se apucară să zidească un turn mare, vârful căruia, după planul lor, trebuea să ajungă pânăla cer. Dar pela mijlocul acestei întreprinderi nebune ei au fost loviţi de zei şi aruncaţi în tartar. Chiar şi în Lumea Nouă printre triburile vechi indiene era vie amintirea despre acest mare eveniment. In manuscriptul mexican (din biblioteca Vaticanului) se povesteşte: „înainte de marele potop, ce s’a săvârşit peste 4800 de ani dela facerea lumii, ţară Anaguac era locuită de uriaşi. Toţi, câţi n’au perit în potop, au fost prefăcuţi în peşti, exceptând pe şapte, cari au fugit prin peştere. Când apele au scăzut, unul din uriaşi, vestit ca constructor, s’a dus în Halula, unde, în amintirea muntelui Ilaloe, care-id servise de refugiu lui şi la şase fraţi ai săi, ridică un deal artificial în formă de piramidă. El porunci să se facă cărămidă la poalele dealurilor şi puse un rând de oameni, care le dădeau din mână în mână. Dar zeii priveau cu mânie la această zidire, vârful căria trebuea să ajungă la nouri, şi, mâniaţi pe această întreprindere, ei aruncară foc asupra acestei piramide Mulţi ziditori au perit, lucrarea fu întreruptă şi partea construită a clădirei fu închinată zeului văzduhului". Ruinele acestei piramide in timpul cucerirei spaniole încă erau cunoscute sub denumirea de „muntele de cărămidă ne arsă“.

Chiar la evrei s’au păstrat o mulţime de povestiri curioase despre turnul Babilonului şi unele din ele merită să fie amintite aicea. „După potop", povesteau rabinii, „oamenii se temeau de o cercetare la fel şi, părăsind Palestina, acea minunată ţară, unde a trăit Noe şi a adus jertfă lui Dumnezeu, s’au strămutat toţi impreună în alt loc, şi anume în şesurile Senaarului. Dar acolo ei deja nu s’au mai supus conducerei blânde a binecredinciosului Sim, fiul lui Noe, ci, lepădând împărăţia lui Dumnezeu, începură a da cinste lui Nimrod, fiul lui Huşi, fiul lui Ham. Dar Nimrod era om puternic, dispunând de tărie şi autoritate. Născut la bătrâneţea tatălui său, el era straşnic iubit de dânsul şi primi dela el în dar haina, cu care Dumnezeu îmbrăcase întâiu pe Adam, când acesta a fost izgonit din raiu. Această haină trecuse dela Adam la Enoh, iar dela acesta la Matusal şi la Noe, care a luat-o cu sine în corabie. Acolo ea a fost furată de Ham şi pe ascuns dată de el fiului său Huşi. Nimrod, când s’a îmbrăcat cu această haină,a devenit neînvins şi nebiruit. Paserile şi fiarele pădurii cădeau înaintea lui, şi el lesne supuse pe toţi vrăjmaşii lui. Aşa a devenit el regele Babilonului şi a întins mereu stăpânirea sa, aşa că prin vicleşugul său făcu pe oameni să-l recunoască de domn atot pământul şi-i convinse deja să nu mai nădăjduiască în Dumnezeu, ci să se bizue în totul pe propria lor putere. Anume de aicea şi-a luat naştere zicătoarea, că dela începutul lumei n’a mai fost nimenea asemenea lui Nimrod, groaznic şi puternic în distrugere şi păcătos înaintea lui Dumnezeu. Cu cât şedea mai mult Nimrod pe tronul său, cu atât devenea mai arogant. El a voit să ucidă pe pruncul Avraam, în care vedea un rival al său periculos, şi, neştiind cum să-l afle, a ucis 70.000 de prunci, în nădejde că printre ei va peri şi pruncul periculos pentru dânsul. El era plin de presimţiri, că monarhia sa va cădea şi că se va ridica un om care va restabili împărăţia Aceluia, căruia numai aparţine toată slava şi toată mărirea pământului. Pentru a împedeca aceasta şi a abate cu totul pe oameni dela Dumnezeu, Nimrod a adunat tot poporul său şi i-a spus: „Să facem un oraş mare şi să ne întărim într’însul, aşa ca să nu ne împrăştiem peste tot pământul şi să nu perim de potop, cum s’a întâmplat cu strămoşii noştrii .

În vremea aceasta se dusese deja vestea, că Dumnezeu voea să împrăştie pe oameni, ca mai uşor sa-i supună stăpânirei sale. „Să ridicăm în mijlocul oraşului un turn, aşa de înalt, încât nici un potop să nu se poată ridica mai sus de el, şi aşa de tare, încât nici un fel de foc, de s’ar întâmpla, să nu'l poată strica. Ba mai mult încă: să-l facem pânăla ceruri şi să întărim întrânsele din tuspatru părţile sale, aşa încât el să fie rezistent şi ca apele cereşti să nu poată cădea asupra noastră. Să ridicăm deci vârful lui pânăla cer, să tăem cerul cu topoarele, ca apele cereşti să curgă şi niciodată să nu ne mai expunem iară primejdiei, şi astfel să ne răzbunăm pentru perderea strămoşilor noştri. Astfel noi vom răpune pe Cârmuitorul cerurilor, puterea căruia se cuprinde numai în aceste ape. După aceea îl vom lovi pe El cu săgeţi şi cu suliţele şi vom înălţa un idol pe vârful turnului cu sabie în mână, ca el să se lupte cu Regele ceresc pentru noi. Atuncea ne vom câştiga nume mare şi vom cârmui toată lumea". Deşi nu erau toţi atât de nebuni, încât să cugete la cucerirea cerurilor şi la izgonirea lui Dumnezeu de pe tronul său, totuşi ei se învoiră la dorinţa lui Nimrod. Mulţi au văzut în turnul acesta în adevăr numai o întărire contra risipirii neamului omenesc şi a pierderii lui prin potop. Alţii socoteau, că acest plan va ajuta idololatriei, spre care ei erau înclinaţi. De aceea 600.000 de oameni si printre ei 1000 de prinţi s’au apucat de zidirea turnului şi îl rădicase până întru atâta, încât vârful se ridicase ca de o sută chilometrii.

Când n’a mai ajuns piatra, ei au început a arde cărămidă şi să o ducă sus. Ca să înlesnească lucrul, ei au făcut trepte pe partea de răsărit a turnului pentru urcat la vârf, iar pe-laturea de apus au facut trepte de pogorît.Dar înălţimea şi lăţimea turnului erau aşa de mari, încât când ziditorilor le lipsea ceva, se cerea un an întreg ca să-şi poată procura materialul necesar. Dacă vre un lucrător cadea din vârf, atunci la asta nimenea nu da nici o atenţiune. Iar dacă cădea vreo cărămidă, apoi aceasta stârnea strigăte şi plânsete grozave. Săgeţile, cu care ei săgetau cerul, se întorceau înapoi acoperite de sânge, şi ei, în nebunia lor, strigau: „Iată, noi am ucis tot ce este în cer ! “. Avraam era deja de 48 de ani, când el a văzut acest turn, necredinţa şi nebunia cărui lucru el deodată o şi simţi aşa de adânc, încât apropiindu-se de el, rugă pe ziditori să părăsască întreprinderea lor. Dar ei râseră de dânsul şi se raportară către el cu acelaşi dispreţ, ca spre o piatră oare care de pe jos. Atunci el ridică vocea sa şi strigă către Dumnezeu: „Doamne, amestecă şi împarte limbele lor, căci eu văd numai silnicie şi ură în acest oraş". Şi Domnul a chiemat 70 de îngeri,ce se aflau împrejurul tronului sau şi le porunci să amestece limbele ziditorilor, aşa ca ei să nu se mai înţeleagă unul cu altul. Din pricina aceasta ei au trebuit să părăsască zidirea şi s’au impărţit în 70 de popoară, care vorbeau tot atâtea limbi deosebite. Partea de sus a turnului a fost distrusă prin foc, iar cea de jos s’a prăbuşit prin cutremur, şi a rămas numai cea din mijloc".

In sfârşit ecoul tradiţiei despre acest eveniment biblic se întâlneşte, chiar în hieroglifele egiptene. „Tradiţiile egiptene, zice cunoscutul egiptolog Chabas, „prezintă o asămănare remarcabilă cu istorisirea cărţei Facerea. Ele atribue risipirea popoarelor răscoalei necredincioşilor. In inscripţiile templului lui Edfu, edate de Naville, citim, că principiul binelui, sub forma solară a lui Harmahis, a triumfat asupra protivnicilor săi spre sud de nom (ţinutul) Apollinopolit. Din ceice au evitat masacrarea, unii s’au strămutat spre sud şi s’au făcut cuşiţi; alţii s’au mutat spre nord şi s’au făcut amu, alţii s’au strămutat spre apus şi au devenit poporul tamagu şi cei de al patrulea au plecat spre răsărit şi au devenit tribul Şasu. In această înşirare cuşiţii cuprind în sine şi negrii. Tamagu prezentau rasa albă din Africa de nord, insulele mărei Mediterane şi a Europei.. Prin amu se subînţeleg toate marele popoară din Asia centrală şi răsăriteană: Palestina, Siria, Asia Mică, Haldeea şi Arabia, cuprinzind pustia Beduinilor şi „munţii Asiei". Astfel era înpărţirea egipteană a neamului omenesc. La aceasta se poate observa, că rasele roşă, galbenă, neagră şi albă toate mai mult sau mai puţin s’au aflat sub cârmuirea şi protecţiunea zeilor Egiptului. Egiptenii considerau pe toţi străinii ramuri ale acelei mari radăcini, principalul mugure al căria erau ei înseşi. Ei socoteau afară de asta, că atunci când neamul omenesc s’a împrăştiat, ei cunoşteau deja arta lucrărei metalelor şi meşteşugul scrisului, puteau să ridice clădiri mari şi aveau deja organizaţiunea religiosă şi politică".

Câte etaje erau ridicate la turnul Babei, când construirea lui a încetat deodată de mânia dumnezeească, în cartea Facerea nu se spune, dar el, se pare, nu fusese zidit pânăla cele şapte etaje, până la care la ridicat în urmă Nabuhodonosor. Şapte era numărul sacru atât la babiloneni, cât şi la evrei, şi putem fi încredinţaţi, că la început a fost intenţia să se ridice anume în şapte etaje, de oarece altmintrelea te mira de s’ar fi socotit necesar la restaurare să ducă anume până la această înălţime. După comparaţiunea cu forma altor turnuri, ruinele cărora există încă, ne putem forma oare care părere despre acea stare, în care a rămas el, când a fost întrerupt lucrul. In marele templu in formă de turn a lui Ur acum sunt numai trei etaje, şi pe barelieful din Cuiundjic turnul altui oraş e închipuit cu cinci etaje. Pentru alte turnuri, ce se află în marele oraşe ale Babilonului şi Asiriei, turnul Babilonului, ca cel mai vechiu şi mai însemnat, a slujit probabil de model şi se poate cu siguranţă conchide de aicea, că dacă el n’arfi rămas neterminat, atunci numărul sfânt de şapte de bună samă ar fi fost observat si la alte turnuri. E remarcabil, că numirea veche asiriană pentru aceste turnuri Ziggurat sau Zicurat, consonant cu verbul evreu Zăcar= „a aminti", „a ţine minte", aşa că înseşi turnul putea să însemne monument, ceeace trebuea să păstreze numele sau amintirea constructorilor. Dacă această presupunere e adevărată, atunci ea se află într’o uimitoare conglăsuire cu mărturia cărţii Facerea, că constructorii presupuneau ca prin acest turn să-şi eternizeze numele lor (şi să ne facem nouă nume,Fac. XI, 4).

Cu istoria turnului Babei se leagă de obiceiu întrebarea despre contenirea unei singure limbi primare.