Pricina
Soborniceasca Epistolă a II-a a Sf. Ioan
Teologul.
Pe această epistolă o
scrie ca un prezviter, doamnei şi fiilor ei. Iar pricina este aceasta: Văzând
pe fii ei bine hrăniţi şi crescuţi întru credinţă, şi pe mulţi amăgitori
înconjurând şi zicând: Că nu este venirea lui Hristos în trup, îi scrie
epistola aceasta, şi mai întâi laudă pe fii ei, căci se poară şi bine umblă.
Apoi învăţându-i, că nu este proaspătă şi nouă taina noastră, îi sfătuieşte
iarăşi pentru dragoste, şi ca să rămână întru învăţătura cea predanisită lor.
Şi de aici îi învaţă cum că antihrist este cel ce zice , că Hristos nu a venit
în trup, Şi le porunceşte, ca să nu-i primească cineva pe unii ca aceştia în casă, nici să le
zică lor să se bucure. Şi aşa sfârşeşte epistola.
Capete ale acestei
epistole.
1. După înainte cuvântare, pentru viaţa cea dreaptă întru dragostea lui
Dumnezeu, prin credinţă blagocestivă nestrămutată.
Întru care şi cum că
nu li se cade să-i bage pe eretici în casă sau săi heretisească. Pentru păcat.
2.
Făgăduinţă a venirii sale,
pentru nădejdea cea spre folos.
A lui Teofilact
Arhiepiscopul Bulgariei.
Tâlcuire.
La a doua Epistolă a
Sfântului Ioan Teologul.
1. Prezviterul
electii doamnei, şi fiilor ei, pe care eu îi iubesc întru adevăr; şi nu numai
eu singur, ci toţi cei ce au cunoscut adevărul.
Oarecarii au socotit, că aceasta şi epistola următoare nu sunt ale lui
Ioan celui iubit, ci ale altuia de un nume cu acesta, fiindcă şi prezviter pe
sine-şi şi întru aceasta şi întru următoarea se declară, şi către femeie, şi
către Gaie, unul şi acelaşi, precum şi către femeie una. Care lucru nu este al epistolei celei soborniceşti.
Încă şi înainte scrierea că nu o a făcut ca a epistolei celei dintâi. Că nu a început
aşa întru aceea. Însă noi zicem, că întru cea dintâi nu a făcut aceasta, ne
scriind mai înainte şi întru început întru acest fel, că nu a scris către faţă
hotărâtă, nici către o biserică a oare cărora locuri, precum au făcut fericitul
Petru, cu hotărâre către iudeii cei dintru risipire notând că le scrie, şi
dumnezeiescul Iacob mai înainte de aceasta, ci către toţi credincioşii cei ce
se adună în biserică şi către cei ce nu se adună în biserică de obşte făcând cuvântul,
lăsând forma scrierii de mai înainte. Şi prezviter se scrie aici pe sine, şi nu
Apostol, nici rob al lui Iisus Hristos ca ceilalţi Apostoli. Deci nu se scrie
pe sine Apostol, poate, fiindcă nu el a vestit întâi cuvântul Evangheliei în
Asia, ci după Sf. Pavel, şi nu cu trecerea ca acela, ci acolo petrecând şi
fiind de faţă .
Dar nici rob al lui Iisus
Hristos, că se bizuia căci foarte se iubea de Hristos, şi afară de frica robiei
era. Ci numai prezviter a se numi pe sine au învrednicit, ori căci acum bătrân
fiind când a scris acestea, ori că s-a numit episcop prin numele acesta de
prezbiter, care era obişnuit lucru întru acea vreme ca şi episcopii să poarte
nume de prezbiter. Şi către femeie credincioasă scriind, nu s-a sfiit, căci
întru Hristos Iisus nici parte bărbătească nici femeiască nu ştia. Iar către unul Gaie scriind, are şi pe Pavel (tovarăş,) carele şi către
Tit, şi către Timotei au scris şi încă şi către Filimon carele era simplu şi
mirean. Acestea se ziseră pentru înainte scrierea.
Şi se arată din frasis
adică din vorbă şi din cealaltă iconomie a cuvântului, adeverirea Epistolelor.
Fiindcă şi aici de multe ori întoarce cuvântul, pe aceeaşi pentru aceleaşi
grăindu-le, cu căci mică pricină îi cade înainte, şi cu acesta îşi întăreşte
cuvântul. Şi două isprăvi bune electii acesteia îi mărturiseşte. Una căci întru
dragoste umblă şi petrece, iar alta căci se abate de eretici. Iar eclecta, o
numeşte ori din nume (că poate aşa îi era numele ei) ori şi din osârdia către
fapta cea bună, pe care şi zice că o iubeşte întru adevăr, şi nu numai pe
dânsa, ci pe toţi cei de un nărav cu dânsa, carii pe adevăr îl au întemeiat
întru dânşii. Că pe aceasta îl însemnează, prin acest, care petrece întru voi,
adică, credinţa cea întru Hristos. Şi întru adevăr zice că îi iubeşte că se
poate să iubească şi cu prefacere, numai cu gura, precum au arătat întru
epistola întâia pentru oarecarii credincioşi neadevăraţi. Şi după ce a zis,
care petrece întru voi, au adus asupră acest, şi cu voi va fi în veac. Şi lângă
acestea iarăşi adaogă acest, va fi cu voi darul şi mila, arătând pe bunătăţile
care din dragostea cea desăvârşită înfloresc. De
la Dumnezeu Tatăl, şi de la Domnul Iisus Hristos, şi a adăogat acest, Fiul
Tatălui. Că acesta singur chiar şi este adevărat Tată al Fiului. Pentru aceea
şi Pavel, de la care este toată zice „Dintru care toată părinţia în cer şi pe
pământ se numeşti. Și iarăşi acest, întru adevăr, şi întru dragoste adaogă, întemeiere
cuvântului face şi cunoaşterea dragostei care o zice.
2. Pentru adevărul care
petrece întru noi, şi cu noi va fi în veac.
3. Fie cu voi dar,
milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui,
întru adevăr şi întru dragoste.
Adică cea
adevărată şi întemeiată, iar nu cea făţarnică, şi care este spoită numai pe
deasupra cu chip de dragoste.
4. M-am bucurat
foarte căci am aflat din fii tăi umblând întru adevăr, precum am luat poruncă
de la Tatăl.
5. Şi acum te rog pe
tine doamnă, nu ca şi cum aş scrie ţie poruncă nouă, ci care avem din început,
ca să iubim unul pe altul.
6. Şi aceasta este dragostea,
ca să umblăm după poruncile Lui.
Pentru căci cu adevărat mare pricină de bucurie este, a afla vreun om carele
fără de poticnire umblă pe drumul credinţei lui Hristos după poruncile lui. Şi
care este porunca? Aceea pentru care în Evanghelie zice Hristos: „De mă iubeşte
cineva pe mine, cuvântul meu va păzi”. Iar Tată acum pe Hristos îl
numeşte, fiindcă şi Tată este a fiilor celor daţi Lui de la Tatăl prin
iconomie, după cum s-a zis: „Iată eu şi pruncii carii mi i-au dat Dumnezeu”.Și caută şi vezi şi pe adevărul acestei epistole, că se împreună
glăsuieşte prin acestea cu cea zisă întru epistola cea dintâi adică cu aceea,
„şi ştim că cel ce iubeşte pe Dumnezeu păzeşte poruncile Lui”. Că acelaşi lucru
este a umbla după poruncile lui, cu a le păzi pe ele. Că faptele bune sunt
lucrătoare, şi au pe fiinţă când se lucrează. Drept aceea nici nu le păzeşte
cel ce au încetat de a călători după dânsele. Iar acest a umbla, s-a zis pentru
sporire. Că pe cât cineva lucrează fapta bună, merge spre cele dinainte
câştigând întru sine mai multă deprindere a binelui. Şi după acest chip mi se
pare că s-a zis: „Spre care doresc îngerii să privească”. Pentru că
atât de mari sunt bunătăţile cele dăruite nouă de la Cel ce s-a făcut Om, cât
şi îngerii doresc şi poftesc ca să ia o mică înţelegere a acestora. Că aceasta
se înţelege prin acest, „să privească”. Şi pofteşte oarecare întreg înţelept,
nu pe aceasta care va înceta, ci pe cel dea pururi şi necurmat sporeşte
înainte. Şi de vreme că pe ne deşertare, nu este cu putinţă să o cuprindă pe
toată, iubit şi dorit lucru este măcar cât de puţin să se împărtăşească de
aceasta. Şi zicând nu ca şi cum poruncă nouă aş scrie ţie, au zis cu împreună
glăsuire şi acest cuvânt asemănător cu cel dintâi. Şi adaogă şi lucrul
poruncii, ca să iubim unii pe alţii. Şi tâlcuieşte dragostea, că atunci când
umblăm după aceasta, are pe fiinţă, şi cum că nu pentru altceva s-a dat porunca
cea dintru început, fără numai ca întru dânsa să umblaţi.
Şi aceasta este porunca;
precum aţi auzit dintru început, ca să umblaţi întru dânsa.
7. Pentru că mulţi amăgitori
au intrat în lume, carii nu mărturisesc că Iisus Hristos să fi venit cu trupul.
În sus şi în jos pe
aceleaşi le întoarce, prin dragoste adică a nu se dezbina şi a nu se rupe îi
economiseşte pe ei. Să nu se răzleţească către amăgitori, carii umblă acum în
lume, şi de venirea în trup a Domnului se leapădă. Iar prin umblarea după
porunca cea dintru început, arată socoteala şi credinţa ereticilor celor
rătăciţi cum că este proaspătă, şi îndemnându-i pe aceştia să se ţină de
porunca cea dintâi, şi nu meargă după a lor înşelare. Pentru că şi Hristos a
poruncit ucenicilor săi pentru amăgitorii aceştia zicând: „Mulţi vor veni întru
numele meu zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi vor înşela, ci să nu mergeţi după ei”. Deci
porunceşte ca toţi să păzească poruncile şi să nu se lase amăgiţi, ci pe cel ce
zice (eu sunt Hristos n. tr) să-l socotească antihrist. Că acesta este
antihrist şi înşelătorul. Şi zicând, cei ce nu mărturisesc pe Iisus Hristos că
vine în trup, iar nu că au venit, arată că erau unii care lepădau a doua venire a lui
Hristos. Fiindcă şi însuşi Domnul zice: Mulţi vor veni întru numele Meu, nu
zice pentru venirea cea dintâi, ci pentru cea de a doua. Cu toate acestea cu
adevărat, cei ce leapădă pe a doua venire, o aruncă şi pe cea dintâi de la
sine. Că dacă cel ce au venit în trup, a făgăduit şi pe a doua venire a lui,
apoi negreşit cel ce o leapădă pe a doua, o leapădă şi pe cea dintâi. Că dacă
crede că a venit, şi făgăduinţa celui ce a venit o va socoti credincioasă. Iar
dacă leapădă făgăduinţa, nimeni nu zice, că o va primi pe cea dintâi. Pentru
aceasta socotesc că şi aşa au uneltit ucenicul cel iubit pe numele acesta
zicând: Că vine, iar nu că au venit, ca pe cei ce leapădă pe amândouă venirile
cu trupul ale Domnului să-i cuprindă.
Acesta este amăgitorul, şi antihristul.
Se cuvine a înţelege de afară lângă acestea, spre desăvârşită arătare
acest: „carele nu mărturiseşte acestea”. Ca şi cu bună nimereală şi potrivire să
se aducă pe urmă acest, acesta este înşelătorul şi antihristul. Că fără de
acestea ne spânzurat este cuvântul.
8. Păziţi-vă pe voi
înşivă, ca să nu pierdem pe cele ce am lucrat, ci să luăm plată desăvârşit.
9. Tot cel ce calcă
porunca şi nu rămâne întru învăţătura lui Hristos, nu are pe Dumnezeu; iar cel
ce rămâne întru învăţătura lui Hristos, acela şi pe Tatăl şi pe Fiul are.
Le porunceşte ca să se
păzească de cei ce se leapădă de amândouă venirile Domnului. Şi adaogă pricina:
ca nu prin amestecarea cea cu dânşii să pierdeţi cele ce aţi lucrat, ci să
luaţi plata nelipsit şi întreg. Dar poate să zică unii dintru aceştia, dar ce
dacă nu cred pe venirea lui Hristos cea în trup, dar voi trăi cu lucruri bune,
au nu pot cu aceste lucruri ca împreună cu cei binecredincioşi să fiu rânduit?
Şi nici plată pentru lucrurile bune să iau? Pe această punere Apostolul mai
înainte o surpă când zice: Că cel ce leapădă venirea în trup a lui Hristos,
nimeni să nu socotească ca va lua plată pentru lucruri bune datorate
credincioşilor, ori să se socotească cinstitor de Dumnezeu. Ci tot cel ce calcă
porunca Lui adică a lui Hristos cel ce
a venit, şi nu rămâne întru învăţătura Lui, nu are pe Dumnezeu. Că dacă cel ce
vine ca şi cunoştinţă de Dumnezeu să-i înveţe pe oameni desăvârşit, acesta s-ar
fi văzut lepădat, cum ar mai fi fost încă blagocestiv, cel ce leapădă cu
necinste pe tâlcuitorul dumnezeieştii vedenii? Deci acesta este fără Dumnezeu,
precum cel întărit întru învăţătura lui Hristos este dumnezeiesc şi iubitor de
Dumnezeu, care are pe toată plinirea dumnezeirii întru sine, adică pe Tatăl şi
pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Că el învaţă pentru Tatăl zicând: „Toate câte are
Tatăl ale mele sunt”. Încă şi în
multe locuri învaţă pentru sine şi pentru Tatăl, că acesta îi este Tată, iar el
Fiu. Iar pentru Duh când zice: ”Duhul carele de la Tatăl purcede”. Şi mai desăvârşit atunci când zice:
„Botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” Iar dacă numai pentru Tatăl şi pentru Fiul s-a zis acestea de ucenicul
Domnului, iar pentru Sfântul Duh nu, să nu te sminteşti. Că era silit să zică
numai pentru Tatăl şi pentru Fiul.
Iar acela ce petrece întru
învăţătura lui Hristos, acela şi pe Tatăl şi pe Fiul are.
Petrece întru învăţătura
lui Hristos, adică, întru didascalia cea din Evanghelie, cel ce cugetă după
aceasta, şi învaţă, şi lucrează cu împreună privire vieţuire şi lucrare. Iar
acela ce se depărtează pe sine de la aceasta, este fără de Dumnezeu. Că precum
acela ce prin trecerea cea adevărată ca şi Avraam se lipeşte şi se
împrieteneşte pe sine cu Dumnezeu, fiindcă a auzit de la Dânsul: Eu sunt
Dumnezeul tău, aşa şi cel
ce vieţuieşte în afara poruncii evanghelice, este fără Dumnezeu, însuşi depărtându-se
de a avea pe Dumnezeu. Şi dacă acesta este fără de Dumnezeu, adică care sau
înstrăinat de învăţătura cea dumnezeiască, apoi cel ce petrece întru dânsa, are
şi pe Tatăl şi pe Fiul. Că pentru unul ca acesta şi Fiul a zis: ”Şi Tatăl meu
îl va iubi pe el, şi la el vom veni, şi locaş la dânsul ne vom face.” Că dintru păzirea poruncilor s-a făcut pe sine biserică şi locaş al
lui Dumnezeu, şi are pe Dumnezeu sălăşluit întru sine. Şi este aceasta îndoită
a avea pe Dumnezeu. Că se zice că au pe Dumnezeu şi toate zidirile, după cum au
zis şi Pavel: „Că întru Dânsul viem şi ne mişcăm şi suntem;” şi aceasta se află după chipul înfiinţării. Şi întru alt fel cel ce
slujeşte şi place lui Dumnezeu prin fapte bune, iarăşi zicem că are pe
Dumnezeu, după cea scrisă: „Dumnezeu şi al lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac”,şi cuprinzător al evreilor celor iubitori
de Dumnezeu. Că se cuvine a înţelege pe cele zise aşa: Cel are pe Fiul, are şi
pe Tatăl. Că cel ce au văzut pe Fiul , au văzut şi pe Tatăl. Şi iarăşi că „Eu
întru Tatăl, şi Tatăl întru Mine”, zice. Drept aceea şi dintru aceasta, şi de o
fiinţa Tatălui şi a Fiului se cunoaşte. Iar dacă va zice cineva că după acest
cuvânt, şi cel ce primeşte pe ucenic are pe tatăl şi pe fiul, după cum s-a zis:
„Acela ca vă primeşte pe voi, pe Mine mă primeşte, şi acela ce mă primeşte pe
Mine, primeşte pe Acela ce m-a trimis pe Mine”. Să ştie unul ca acesta că rău zice, şi nu stă întru socoteala care se
cade. Că acestea s-au zis pentru învăţătură. Fiindcă cel ce a primit cu învoire
pe Apostoli, şi pe învăţătura lor, a primit prin dânşii dascăli şi pe Tatăl şi
pe Fiul. Şi întru alt fel. De vreme că cel ce petrece întru învăţătura lui are
şi pe Fiul şi pe Tatăl, şi Apostolii petreceau întru învăţătura lui, precum şi
o propovăduia pe dânsa, deci cel ce i-a primit pe dânşii care erau locaşuri ale
lui Dumnezeu, prin acest lucru însuşi pe dânşii îi primea pe Tatăl şi pe Fiul
care erau întru dânşii.
10. Oricine va veni la voi, şi nu va aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi
în casă, şi să nu-i ziceţi lui: bucură-te;
11. Că cel ce va zice lui bucură-te, se va face părtaş faptelor lui celor
rele.
12. Multe având a vă scrie vouă, nu am voit pe hârtie şi cu cerneală, ci
nădăjduiesc că voi veni la voi, şi gură către gură voi grăi, ca bucuria noastră
să fie deplin.
întăreşte pe cei
către care scrie epistolia, că dacă cineva nu vine cu mărturisirea
aceasta către voi, de la voi să nu dobândească nici acoperământ, nici de
închinăciune să-i învredniciţi. Zicând acestea cu de amănuntul, fiindcă această
închinăciune o datorăm numai celor de o credinţă şi de un nărav cu noi. Căci
căruia îi vom ruga să se bucure fără numai celor de un nărav şi de o credinţă?
Drept aceea dacă celor necredincioşi am adus de la noi o închinăciune ca
aceasta, apoi negreşit ca unor de un nărav şi de o credinţă cu noi se va fi
adus, şi i-am fi făcut ca pe nişte părtaşi cu noi prin acest lucru, şi aceştia
ne-ar fi tras pe noi în prăpastia lor. Iar pricina pentru scurtimea epistolei,
şi a celei următoare, ne-a învăţat căci nădăjduia să meargă la dânşii, şi prin
vedere faţă către faţă, să adaoge la cele scrise.
13.
Sărută-te pe tine fii
surorii tale Electii. Amin.
Voiesc oarecarii prin acest cuvânt să întărească căci nu către femeie
este această epistolă, ci către biserică, pentru care celui ce voieşte aceasta
nimic nu mă voi împotrivi.
Sfârşitul a
epistolei a doua a Sfântului Ioan.
PRICINA
Epistolei a treia a Sfântului Ioan Teologul.
Epistola aceasta
este pentru iubirea de străini. Şi dintâi laudă pe Gaie, carele era mărturisit
de toţi pentru iubirea de străini, şi îl îndeamnă ca întru aceeaşi punere
înainte să îngăduiască, şi să petreacă, şi să primească pe fraţi. Şi iarăşi pe
al lui prinos îl primeşte
şi îl laudă, iar pe Diotref îl prihăneşte, ca pe acela ce nici el nu da
milostenie săracilor , şi încă oprea şi pe alţii să facă aceasta aceasta, şi
multe bârfea. Şi zice cum că unii ca aceştia sunt străini de adevăr, şi nici
cunosc pe Dumnezeu. Iar pe Dimitrie îl laudă mărturisindu-i lui cele prea bune.
1. Rugăciune pentru săvârşire, mărturisire pentru iubitorii de străini şi a primirii
fraţilor pentru Hristos. Întru care şi pentru răutatea lui Diotref şi urâciunea
de fraţi.
2.
Pentru Dimitrie, căruia îi
mărturiseşte cele prea bune.
3. Pentru mergerea lui către dânşii cea degrab pentru folosul.
TÂLCUIRE
La a treia Epistolă a Sfântului Ioan Teologul.
La a treia Epistolă a Sfântului Ioan Teologul.
1.
Prezbiterul lui Gaie celui
iubit, pe carele eu îl iubesc, întru adevăr.
2. Iubitule, pentru
toate fac rugăciune ca să sporeşti, şi să fii sănătos,
/V
Întru adevăr iubeşte cel
ce după Domnul iubeşte, iar Epistola aceasta o scrie lăudând pe oare care
fraţi. Şi o scrie lui Gaie, şi îi mărturiseşte acestuia multa primire de
străini, pe care şi de mari laude o învredniceşte. Că zice că de la Dumnezeu
este cel ce face bine. Şi mai mult îl deşteaptă pe dânsul şi dintru acelea care
pe Diotref îl prihăneşte ca cel ce n-a cunoscut să facă aceasta. Laudă încă şi
pe Dimitrie carele pe aceleaşi fapte bune, le lucra, şi mărturie credincioasă
pentru fapta lui bună îi dă.
Precum sporeşte sufletul
tău.
3. Pentru că foarte
m-am bucurat, după ce au venit fraţii şi a mărturisit de adevărul tău,
Precum sporeşte
sufletul tău, şi sporeşte întru petrecerea cea după Evanghelie.
Precum tu întru
adevăr umbli.
Întru adevăr
umblă, cel ce după prostimea cea evanghelică umblă, şi umblă, nu prin mişcarea
cea cu picioarele o zice, precum la fiecare vieţuitor care are picioare una
este acest fel de călătorie mişcătoare din loc în loc. Ci pe întreagă
înţeleaptă tocmită sporire cea după pornirile cele sufleteşti, pe care puţini o
dobândesc, carii au pe cunoştinţă.
4. Mai mare bucurie decât aceasta nu am când aud că fii mei umblă întru
adevăr.
5. Iubitule, cu
credinţă faci orice lucrezi către fraţi şi către cei străini;
6. Carii au mărturisit de dragostea ta înaintea bisericii; pe cari bine vei
face de îi vei petrece cu vrednicie lui Dumnezeu;
7.
Că pentru numele lui au
ieşit, nimic luând de la neamuri.
Acest nume
mizoteran (adică mai mare) limbii elineşti este cu iscusinţă pus, ca
acela ce întindere peste întindere însemnează. Ca şi cum am zice aşa mai mare
mai, mai mare.)
8. Noi dar, datori
suntem să primi pe unii ca aceştia, ca împreună lucrători să fim adevărului.
9. Am scris
bisericii; ci Diotref cel ce iubeşte să le fie lor căpetenie, nu ne primeşte pe
noi.
Să-i primim, în
loc de, să-i apucăm să-i luăm, precum este şi acest: „Apucatu-m’au ca un leu
gata la vânat”. Ne învaţă pe noi prin acest cuvânt, să nu
aşteptăm pe cei ce au trebuinţă, când vor veni către noi, ci noi înşine după
dânşii să alergăm, şi în urma lor să gonim, ca Avraam, şi ca Lot.
10.
Pentru acesta de voi veni,
voi pomeni faptele care face.
Dacă poruncit este, să nu
răsplăteşti rău pentru rău, cum aceasta acum îl îngrozeşte cu acestea: Deci
zicem, că acela adică porunceşte să nu răsplătim rău pentru rău celui ce au
greşit nouă. Iar dacă împotriva noastră îndeamnă păcatul, cât şi credincioşilor
aduce împiedicare, atunci se cuvine a-i răsplăti unuia ca acestuia, precum şi
Pavel Elimei care răzvrătea căile Domnului.
Ocărându-ne pe noi cu
cuvinte rele, şi neîndestulat fiind cu aceasta, nici însuşi primeşte pe fraţi,
şi pe cei ce vor îi opreşte şi din biserică îi scoate.
Grăindu-ne, adică,
ocărându-ne, de rău grăindu-ne batjocorindune.
11.
Iubitule, nu urma răului,
ci binelui. Acela ce face bine, din Dumnezeu este; iar acela ce face rău n-a
văzut pe Dumnezeu.
Nici o împărtăşire nu are
lumina cu întunericul, nici Hristos împreună glăsuire cu veliar. Nu se cuvine
celui luminat din cunoştinţa lui Hristos, cu întunericul să se frământe prin
urmarea celor necredincioşi, adică, cu lucrurile lor cele curveşti, că precum
cel ce lucrează, pe cele bune, zice: de la Dumnezeu este, şi cu lumina cunoştinţei
lui la ochiul minţii lui este desăvârşit, şi pentru acestea şi el tot lumină
fiind, şi vede pe Dumnezeu lumina cea adevărată, şi se vede de alţii ca un
luminător în lume, având cuvântul vieţii. Aşa şi cel ce lucrează cele rele
întru întuneric umblând, nici poate să vadă pe Dumnezeu (adică să lucreze
lucrurile lui Dumnezeu), nici altora să se zică că este îndreptător, ci este
urâcios tuturor şi greţos, după acest cuvânt: „Pe cel păcătos l- am urât şi de
dânsul m-am îngreţoşat”
12.
Lui Dimitrie i s-a dat
mărturie de către toţi, şi de către însuşi adevărul; şi noi încă mărturisim, şi
ştiţi că mărturia noastră adevărată este.
13.
Multe am avut a scrie, ci
nu voiesc cu cerneală şi cu condei a-ţi scrie ţie.
14.
Ci nădăjduiesc că fără de
zăbavă te voi vedea şi gură către gură vom grăi. Pace ţie, închină-se ţie
prietenii. Spune închinăciune prietenilor pe nume. Amin.
Adică de la cei ce au adevărul, şi din însuşi adevărul cuvântului celui
lucrător. Că sunt oare carii, cărora li se mărturiseşte faptă bună, dar pentru
cuvântul cel nelucrător făcută mincinoasă. Iar dacă cineva va înţelege de la
toţi, de la credincioşi şi de la cei necredincioşi, şi iudeilor şi elinilor, şi
bisericii lui Dumnezeu, precum şi eu plac tuturor prin toate.
Sfârşitul
Epistolei a treia
a Sfântului Apostol Ioan.
